Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 9 Iulie / “Ruletă rusească la CCR”

Bună dimineata intr-o zi de luni. Vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară în vestul, sudul şi estul ţării, unde disconfortul termic va fi accentuat. Vor fi înnorări temporare, ziua în regiunile nordice, nord-vestice şi în zona montană, iar noaptea mai ales în nord şi nord-est, unde local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. In restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere după-amiaza şi seara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 31 şi 37 de grade, iar cele minime între 15 şi 25 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

Luni, la Bucureşti, vremea va fi în continuare caniculară, iar disconfortul termic accentuat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 37 de grade, iar cea minimă va fi de 22…23 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare la începutul nopţii când sunt condiţii pentru intensificări ale vântului, descărcări electrice şi averse.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 5142  RON; 1 USD = 3. 6480    RON; 1 EURO = 1. 2374 USD; Francul elvetian 3. 7582 RON. Gramul de aur 186.5759 RON.

Cursul poate fluctua între 4,4 şi 4,7 lei pe euro în a doua parte a anului, totul depinzând de situaţia politică. Evenimentele de pe scena politică de la Bucureşti au adus România în ochii analiştilor externi, care s-au grăbit să pună eticheta de instabilitate în rapoartele pe care le trimit propriilor clienţi. Toată această instabilitate se vede prima dată în curs. Analiştii financiari de pe piaţa românească cred că euro va fluctua la Bucureşti între 4,4 şi 4,7 lei până la finalul anului, conform unui sondaj efectuat săptămâna trecută de Asociaţia Analiştilor Financiar- Bancari (AAFBR) şi care include evenimentele de pe scena politică. „Cursul de schimb al leului în raport cu euro este prognozat la 4,49 la finalul unui orizont de şase luni. Estimările analiştilor variază între 4,40 şi 4,70. Cotaţia dolarului american în raport cu euro este prognozată la 1,25 la finalul unui orizont de şase luni, în timp ce petrolul Brent s-ar putea situa la 109 dolari pe baril”, a menţionat Asociaţia, o organi­zaţie care reuneşte 80 de analişti, care lucrează pentru bănci, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital. Scandalul de pe scena politică care a culminat vineri seara cu suspendarea de către Parlament a preşedintelui Traian Băsescu şi trimiterea demiterii lui către votul populaţiei a ridicat cursul de schimb până la 4,54 de lei pentru un euro pe piaţa interbancară. La BNR, care a stabilit cursul la ora 13.00, euro a fost 4,5142 lei, cel mai ridicat nivel istoric. Ziarul Financiar

Falimentul „Abramburicai”. Azi culege ce a semanat. Ecaterina Andronescu a revenit la tanc in fruntea Ministerului Educatiei. Astazi, ea culege roadele mandatelor anterioare, cand a distrus invatamantul profesional si a obligat tinerii, indiferent de interese si capacitati, sa se inscrie la liceu, pentru a alimenta fabricile de diplome. Examenul de Bacalaureat nu este pentru toata lumea – iar acest lucru este demonstrat de rezultatele obtinute la acest examen pentru doi ani consecutiv. Rezultatele inregistrate la acest examen in ultimii doi ani sunt incununarea politicilor educationale implementate de Ecaterina Andronescu in timpul mandatului sau anterior, din anii 2008-2009. Cei care au terminat liceul anul trecut si anul acesta sunt exact cei intrati cu forta in invatamantul liceal in 2009, dupa ce ministrul Educatiei de atunci, recunoscuta sub apelativul „Abramburica”, a eliminat scolile profesionale din sistemul educational. EVZ.

Purtatorul de cuvant al Comisarului Viviane Reding, despre acuzatiile lui Dan Sova: „Este absurd sa faci un jurnalist responsabil pentru o pozitie a Comisiei Europene”. Mina Andreeva, purtatoarea de cuvant a Comisarului European pe Justitie Viviane Reding, infirma acuzatiile aduse de senatorul PSD Dan Sova jurnalistei RRA Carmen Valica. Politicianul a spus ca jurnalista a tranmis informatii false la Bruxelles, care ar fi determinat reactiile negative ale oficialilor. „Comisia Europeana este o institutie europeana independenta, care isi fundamenteaza declaratiile si opiniile pe fapte si pe lege. A face jurnalistii responsabili pentru o pozitie a Comisiei este, sincer vorbind, absurd si profund ingrijorator”, a raspuns Mina Andreeva, purtatorul de cuvant al Comisarului European pe Justitie, Viviane Reding, la o intrebare adresata de Romania Libera prin e-mail. „Vice-preşedintele Viviane Reding, Comisarul European pe Justiţie, şi-a exprimat săptămâna trecută, pe Twitter, îngrijorările sale cu privire la încercările de a pune la îndoială independenţa justiţiei în România. Înainte a avut loc o analiză detaliată a situaţiei, realizată de ea şi de consilierii săi juridici“, a detaliat Mina Andreeva. Astfel, Mina Andreeva a infirmat spusele senatorului Dan Şova. Acesta a acuzat-o săptămâna trecută pe jurnalista RRA Carmen Valică de defăimarea României pentru că i-ar fi furnizat informaţia falsă Minei Andreeva că judecătorii Curţii Constituţionale urmau să fie arestaţi. „Comisia Europeană vede independenţa media şi a relatărilor de presă ca o parte crucială a democraţiei în Europa. Din acest motiv, Comisia le oferă jurnaliştilor, din toate ţările, acces la o informare zilnică din partea ofiţerilor de presă de la Bruxelles, în timpul cărora pot adresa întrebări pe subiecte curente“, a spus Mina Andreeva. Romania Libera.

Ruletă rusească la Curtea Constituţională. Astăzi şi mâine, Curtea Constituţională are de judecat şase dosare cruciale, care vor tranşa şi din punct de vedere juridic bătălia politică pe care majoritatea USL a câştigat-o săptămâna trecută, soldată cu suspendarea preşedintelui. Suspendarea şi eventuala demitere a preşedintelui trece de la bătălia politică, ce s-a consumat toată săptămâna trecută, la bătălia juridică. Azi şi mâine, Curtea Constituţională urmează să judece nu mai puţin de şase contestaţii depuse ca urmare a deciziilor luate în Parlament săptămâna trecută. În funcţie de deciziile Curţii, nu toate previzibile, evoluţia evenimentelor poate lua turnuri dramatice. Cea mai previzibilă decizie a Curţii Constituţionale este cea referitoare la Legea referendumului. Majoritatea USL a votat, în sesiunea ordinară, o modificare potrivit căreia preşedintele se demite cu votul majorităţii cetăţenilor care se prezintă la urne, modificare atacată de PDL. Noua prevedere o înlocuia pe cea introdusă de PDL în aprilie, potrivit căreia şeful statului se demite dacă votează în acest sens majoritatea cetăţenilor înscrişi pe listele electorale. Consecventă propriei jurisprudenţe, Curtea va respinge, cel mai probabil, contestaţia PDL, iar legea va merge la promulgare. Problema e că, în paralel cu legea, va coexista şi ordonanţa de urgenţă a Guvernului Ponta, adoptată joi seara, şi care menţine aceeaşi majoritate necesară demiterii, dar, în plus, anulează criteriul potrivit căruia referendumul este valabil, indiferent cum s-a votat, doar dacă s-au prezentat la urne jumătate dintre alegătorii cu drept de vot. Integral in Adevarul.

Antonescu: Întâmplător, sunt un om care doarme foarte puţin. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că nu îl mai amuză şi nici îl mai enervează atacurile adversarilor săi legate de cât de mult doarme, el mărturisind că este o persoană care dorme foarte puţin. „Întâmplarea face că sunt un om care doarme foarte puţin, din organism, aşa şi din datele agendei mele, şi private, şi publice”, a spus Antonescu. El a mai adăugat că tuturor le răspunde acelaşi lucru, şi anume că „doarme cât vrea, e treaba lui” şi a adăugat că, oricum, în calitate de preşedinte interimar, nu va putea să mai polemizeze cu astfel de lucruri. „Niciodată nu a trebuit să fiu undeva şi să lipsesc. Acolo unde a trebuit să fiu, am fost şi acolo unde mi-am dat întâlnire, în nişte planuri, obiective, acţiuni politice, cred că s-a convins toată lumea că am ajuns la timp”, a mai precizat Antonescu.Gandul.

Cum va arata buletinul de vot pentru referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu. Guvernul a stabilit modelul pentru buletinele de vot, stampilele, timbrele autocolante si procesele-verbale care vor fi folosite la referendumul national din data de 29 iulie pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. Hotararea de Guvern privind „aprobarea modelului stampilelor ce vor fi folosite la birourile electorale, a modelului buletinelor de vot, al listelor electorale si al proceselor-verbale care vor fi folosite la referendumul national din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Presedintelui Romaniei” a fost publicata sambata in Monitorul Oficial. A fost publicata de asemenea si o Hotarare a Guvernului „pentru stabilirea masurilor tehnico-organizatorice privind referendumul national din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Presedintelui Romaniei”, care prevede ca: Ministerul Administratiei si Internelor, prin Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administratia Bazelor de Date, selecteaza si prelucreaza datele privind cetatenii cu drept de vot, tipareste si pune la dispozitia primarilor listele electorale permanente actualizate, in doua exemplare, si copii de pe acestea, in 3 exemplare.     Tiparirea buletinelor de vot se asigura de catre Ministerul Administratiei si Internelor, prin Regia Autonoma „Monitorul Oficial”.Mai multe in HotNews.

Revolta lumii civilizate. Cancelariile occidentale continuă să-şi exprime îngrijorarea în legătură cu  echilibrul democratic şi slăbirea instituţiilor independente din România. De la mineriada din 13-15 inunie 1990, luările de poziţie ale unor cancelarii şi politicieni europeni faţă de degradarea democraţiei în România nu au fost niciodată mai vehemente decât acum. Criticile au început odată cu primele măsuri de acaparare a instituţiilor statului, cu scopul suspendării preşedintelui Traian Băsescu. […] După ce a reuşit să provoace îngrijorarea Europei prin acţiunile controversate ale Guvernului pe care îl conduce, premierul Victor Ponta încearcă acum să-i liniştească pe oficialii europeni.  „Săptămâna viitoare mă voi deplasa personal la Bruxelles, pentru a mă întâlni cu înalţii reprezentanţi ai partenerilor noştri europeni din cadrul Comisiei Europene şi din cadrul Parlamentului European, pentru a le garanta mersul ireversibil al României către un stat de drept, cu o justiţie independentă şi cu un cadru constituţional stabil”, a anunţat prim-ministrul. Ponta nu va merge doar la Bruxelles, ci şi la Paris şi la Berlin, capitalele de unde au venit cele mai aspre critici la adresa derapajelor din România. Premierul se arată, totodată, dispus să-şi plece capul în faţa liderilor europeni dacă aceştia vor stabili că a greşit. „Îmi asum, în numele Guvernului, obligaţia de a respecta orice fel de evaluare prin care eventuale decizii luate în ultima perioadă nu ar respecta standardele europene. Integral in Adevarul.

Lovitură de stat în patru acte: motivele pentru care referendumul este ilegal. Președintele Traian Băsescu, suspendat de Parlament, a sesizat Curtea Constituțională (CCR) în legătură cu existența unui conflict de natură constituțională între șeful statului și forul legislativ. Cel mai probabil CCR va da o soluție în cursul zilei de luni. Marți, Curtea este chemată să stabilească dacă schimbarea președintelui Senatului și al Camerei Deputaților a respectat sau nu legea fundamentală. În așteptarea acestor verdicte, EVZ trece în revistă cele mai flagrante încălcări ale constituȚiei Și ale LEGILOR ÎN VIGOARE de care se face vinovată actuala Putere în tentativa sa de îndepărtare din funcția de președinte a lui Traian Băsescu. 1. Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului. Ofensiva USL asupra instituţiilor statului a început prin schimbarea Avocatului Poporului. Motivul: obținerea controlului asupra acestei instituții, singura care putea ataca la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă ale Guvernului. Prin numirea în locul lui Gheorghe Iancu a lui Valer Dorneanu, omul de casă al PSD, USL a pregătit terenul pentru simplificarea, prin ordonanțe de urgență, a procedurilor de suspendare și demitere a președintelui Traian Băsescu.  Este vorba de modificarea legii de funcţionare a Curţii Constituţionale şi modificarea Legii referendumului. Integral in EVZ.

Expert Forum a lansat o PETIŢIE pentru a „atrage atenţia instituţiilor europene în legătură cu ABUZURILE noii Puteri politice”. Organizaţia Expert Forum a lansat, duminică, o petiţie adresată Comisiei Europene  prin ccare încearcă să semnaleze „derapajele Puterii de la regulile statului de drept”. În petiţia „Romanian citizens and civil society warning: the Blitzkrieg against the rule of law in Romania continues” („Cetăţenii români şi societatea civilă avertizează: ‘blitzkrieg-ul’  împotriva  statului de drept din România continuă”). Ana Otilia Nuţu, analist politic în cadrul Expert Forum, a declarat pentru romanialibera.ro că rolul petiţiei este acela de a „atrage atenţia instituţiilor europene în legătură cu abuzurile săvârşite de noua Putere politică”. Ea a mai spus că „încercăm să punem presiune pe instituţiile europene, să ia atitudini tranşante în ceea ce priveşte evenimentele din România. Prin această petiţie încercăm instituţiile europene să trimită comunicate cât se poate de tranşante”.  „Indiferent de partidele politice aflate la Putere, trebuie să se respecte Constituţia”, a mai spus Alina Otilia Nuţu pentru romanialibera.ro. Integral in Romania Libera. [n.r. Politeia sustine acest demers si a recomandat semnarea acestui document membrilor comunitatii si cititorilor blogului]

Ştiri Europene – 9 iulie 2012 / “Mineriada USL si revolta lumii civilizate”

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

09/07/2012 la 8:17 am

216 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. neata ! zi grea azi la CCR.

    zigzag

    09/07/2012 at 8:29 am

  2. Salutare si Doamne ajuta!

    CCR poate decide azi pe fond in problema CJNC si poate decide:

    – ca TB nu a savarsit fapte grave de incalcare a Constitutiei si deci ca nu exista temei pentru a-l suspenda, caz in care Hotararea Parlamentului e declarata neconstitutionala iar TB ramane Presedinte

    – ca TB nu a incalcat Constitutia si ca nu exista temei de a-l suspenda, insa ca Decizia CCR se aplica pe viitor, adica viitorii Presedinti nu vor mai putea fi suspendati, insa TB ramane suspendat.

    Decizia a doua ar fi o bataie de joc, insa nu m-ar mira. In Deciaia 838/2009, CCR a constatat ca Sandeii de la ICCJ si-au marit singuri salariile, incalcand Constitutia, insa nu i-a sanctionat, spunand-le doar ca pe viitor sa nu mai faca la fel.

    Prin urmare, o tara intreaga e la mana si constiinta celor 9 judecatori.

    Cetatean

    09/07/2012 at 8:59 am

    • Buna dimineata,

      Este un moment grozav.

      Azi, s-ar putea sa gasim fundul prapastiei in care ne prabusim. Adica, terenul ferm care sa ne tina si pe care sa putem incepe sa reconstruim.

      Daca nu va reprezenta CCR terenul ferm, mai avem o sansa.

      Putem alege noi. De data asta pe fata…in ce tara vrem sa traim. Basescu e doar un prilej si un simbol (din pacate zdruncinat din temelii cum e si tara si viata noastra).

      • „Azi, s-ar putea sa gasim fundul prapastiei in care ne prabusim. Adica, terenul ferm care sa ne tina si pe care sa putem incepe sa reconstruim. ”

        gresit. azi de abia va incepe prabusirea. cu un usl liber la butoane – fara pirghii de control.
        vedem daca judecatorii taie fringhia sau ne trag din prapastie.
        si daca picam in prapastie ne trebuie ca base sa aiba pe sub camasa – un costum de superman (adica destula sustinere populara)

        fish

        09/07/2012 at 10:48 am

  3. Buna dimineata. Trece greu timpul cu pacientul in operatie. 🙂

    Moldoveanu

    09/07/2012 at 9:11 am

  4. Sa aveti o saptamana buna,
    Dupa pumnii’ n gura pe care CCr, ca institutie, si i-a luat de la usl, eu sper ca deciziile sa fie corecte,

    elablue

    09/07/2012 at 9:14 am

  5. Sa ne aducem aminte de Componenta CCR:

    Augustin Zegrean – Preşedinte, numit judecător de Preşedintele României (2007), pentru un mandat de 9 ani
    Mircea Ştefan Minea – Judecător, numit de Camera Deputaţilor (2010), pentru un mandat de 9 ani
    Petre Lăzăroiu – Judecător, numit de Preşedintele României pentru un mandat de 9 ani
    Iulia Antoanella Motoc – Judecător, numită de Senat (2010), pentru un mandat de 9 ani
    Tudorel Toader – Judecător, numit de Camera Deputaţilor (2007), pentru un mandat de 9 ani

    Aspazia Cojocaru – Judecător, numită de Camera Deputaţilor (2004), pentru un mandat de 9 ani / http://ro.wikipedia.org/wiki/Aspazia_Cojocaru
    Acsinte Gaspar – Judecător / http://ro.wikipedia.org/wiki/Acsinte_Gaspar
    Ion Predescu – Judecător, numit de Senat (2004), pentru un mandat de 9 ani
    Puskás Valentin Zoltan – Judecător, numit de Senat (2007), pentru un mandat de 9 ani
    ( http://www.ccr.ro/default.aspx?page=composition/present-judges )

    Sorin Fortiu

    09/07/2012 at 9:14 am

    • Salut, salut (scuze, doar cafeaua fara cofeina e de vina!)

      Sorin Fortiu

      09/07/2012 at 9:16 am

  6. Constitutia insasi e in operatie. are malformatii de la nastere, iar doctorii CCR trebuie sau sa le indrepte odata pentru totdeauna, sau sa le constate si sa zica: „asta e, nu ati avut noroc de una mai buna”.

    Cetatean

    09/07/2012 at 9:15 am

  7. Ziua buna la lumea buna!
    Intrebare directa: fratilor, ce si cum facem cu „Promenada Ghilimelelor”?

    blog de caine rau

    09/07/2012 at 9:21 am

    • Frate mishu eu am scris dincolo:
      Salut
      1
      In Piata Victoriei e nevoie de un lider. Orice miscare spontana se coaguleaza in jurul unui/unor lideri. Deci ori cineva dintre noi devine lider- cel cu portavoce, ori miscarea e anexata de MNeamtu ca sa aiba atuuri la negociere cu MRU si sa faca valuri

      lastnightmusic

      09/07/2012 at 9:27 am

      • MN nu va anexa nicio miscare, sa fie clar! Practic urmarindu-va pe voi am inteles ca s-au divizat (cand am discutat cu cei de la NR in sfarsitul lui ianuarie 2012 erau niste persoane, acum acele persoane este vizibil ca sunt separati de NR si MN). Cu ei am tinut legatura numai prin mail, nu cunosc detaliile, dar o sa le aflu. Cei de pe Politeia ne putem recunoaste, daca este nevoie (de exemplu scriem fiecare pe o hartie „Patria in pericol!” – este doar o idee) si constituim un grup separat. Ii putem spune politicos dar ferm, ca nu dorim sa fim asimilati partidului lui. Eu inca sper ca este o strategie din partea lui (poate sunt eu naiv), dar nu pot merge la ideea ca „ultimii 2 ani au fost dictatura”. Daca as fi crezut asta, ieseam in strada acum 2 ani, simplu.

        diablero

        09/07/2012 at 10:43 am

        • Scuze, buna dimineata, nu va spun ca sunt cu nervii intinsi la maximum.

          diablero

          09/07/2012 at 10:44 am

    • eu voi fi acolo in jurul orei 19.30- 20 pentru 2 ore

      scuze,buna dimineata

      chestia cu liderul: marti ,cred,discutind cu negociatorul de la jandarmerie-care cerea un lider-l-am intrebat daca eu ii dau CI si madeclar lider ce ar trebui sa fac;am inteles de la el ca trebuie sa ma duc sa cer autorizatie si ca apoi as fi responsabil de buna desfasurare a manifestatiei(mi-a spus el niste legi);
      in concluzie ,inteleg ca un lider trebuie sa organizeze manifestatia si sa respecte termenii autorizatiei primite
      pentru mine e ca un ” catch 22″daca te declari lider iti spun sa intrerupi ca nu ai autorizatie cu toate consecintele legale in cazul nerespectarii;nu cred ca cei de acolo sunt ca ultrasii sa nu respecte legile,bune sau rele
      solutii?altii mai ” versati”?

      intimplator

      09/07/2012 at 9:39 am

      • Iar vorbesti fara sa gindesti prea intens 🙂
        E nevoie de un lider al grupului, berbecul din frunte care da tonul , dirijorul.
        Nu un lider care sa negocieze cu jandarmii !!!!! La asta te gindeai ca avem nevoie ???

        lastnightmusic

        09/07/2012 at 10:08 am

        • Corect! Este nevoie si de dirijor / berbec, este nevoie si de liderul despre care discuta intamplator (care, teoretic, isi asuma responsabilitatea pt. manifestare). In cazul unor infiltrari in grup urmate de provocari (care in curand pot deveni probabile), liderul poate fi luat la intrebari.

          diablero

          09/07/2012 at 10:50 am

        • @tds
          iti inteleg tensiunea,dar nu iesirile

          intimplator

          09/07/2012 at 12:03 pm

  8. Buna dimineata,
    cetatean, a doua varianta despre care vorbesti nu are absolut nici un sens: adica cum, Basescu e nevinovat dar il pedepsim, iar ceilelti, care vin dupa el pot sa stea linistiti ca nu vor mai avea de suferit. Doar daca le-a luat Dumnezeu mintile, judecatorii CCR ar putea stabili asa ceva. Desi , avand in vedere alte hotariri din trecut, ne putem astepta la orice.
    Totusi, ma gandesc ca doamna Motoc a zis ca saptamana asta vor judeca 9 judecatori, Poate mai multe minti sa insemne mai multa intelepciune.
    Cand incepe Curtea sa lucreze? Parca dupa amiaza se zicea pe undeva.

    cedric

    09/07/2012 at 9:27 am

    • incapand cu ora 14, parca.

      varianta kafkiana a mai fost aplicata, in decizia 838/2009, insa era alta componenta a CCR.

      Cetatean

      09/07/2012 at 9:46 am

  9. bunä dimineatza,
    dacä azi CCR, nu v-a da un verdict clar, si contra hotziei pucustilor

    Romania se va descalifica fatza tuturor natziunilor, bine intzeles CCR

    v-a fii räspunzätoare , pt. jocul fäcut in favoarea haitei rosii.

    dacä se urmäreste succesiunea brutalitätzii si minciunilor cu care

    au lucrat, la acapararea institutziilor prin OU; ar fii normal ca pt. inceput;

    trebuie respus la senat Blaga. sper ca CCR sä nu sarä etapele, sä

    judece ordinea lucrurilor.

    ce face Sova si nicolai cu Iovan, aratä obräznicia caracteristicä a socilialilor

    primitivi din est. parvenitzi,needucatzi,tupeisti,crescutzi mizerabil de criminalul ILIESCU:

    theo- nona

    09/07/2012 at 9:28 am

  10. Buna Dimineata inca o data!

    O postare de „colectie” pe Politeia Europeana – Ştiri Europene – 9 iulie 2012 / “Mineriada USL si revolta lumii civilizate”

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/07/09/stiri-europene-9-iulie-2012-mineriada-usl-si-revolta-lumii-civilizate/

    Theophyle

    09/07/2012 at 9:33 am

  11. o zi buna tuturor. si sa tinem pumnii Romaniei ca judecatorii de la CCR sa dea solutia corecta, solutia in interesul institutiilor statului, in interesul Romaniei.

    Sare'n Ochi

    09/07/2012 at 9:34 am

  12. neata,

    nici eu nu inteleg varianta a doua. Ar fi mai kafkiana, mai absurda, mai stupida ….

    256 de parlamentari pucisti cleoptocrati au deraiat o tara.
    9 judecatori urmeaza sa repuna tara pe sine sau……. s-o lase deraiata.

    256,
    9,
    iar milioane de oameni trebuie acum doar sa astepte….

    Dumnezeu cu mila

    skorpion

    09/07/2012 at 9:39 am

    • Iar cateva milioane, din pacate cei mai multi sunt de acord cu ce se intampla iar altii sunt influentabili la vot. Din pacate astia intra in categoria „dar multi”.

      Moldoveanu

      09/07/2012 at 9:45 am

  13. @Caine rau,

    si eu subscriu ca trebuie un lider in plimbarea ghilimelelor,
    sint multi oameni prea cuminti in PV, care asteapta un semnal chiar si la scandat….

    tipul acela – nu stiu cum il cheama – avea ieri un tricoul in dungi galbene-verzi….il stii?
    face parte din NR?
    stie sa anime ghilimelele…
    sau altcineva in locul lui MN, dar sa fie non stop acolo de la ora 19-22, cel putin.

    skorpion

    09/07/2012 at 9:43 am

    • Exact, skorpy de asta este nevoie, de un lider care sa spuna pasii la cadril
      Intimplator avea nevoie de un negociator cu jandarmii, un contabil si un portar 🙂

      lastnightmusic

      09/07/2012 at 10:10 am

      • Tds
        ia-ti unul de la galeria de fotbal/da-i 50 ron/zi si scebnariul si ai liderul dorit

        intimplator

        09/07/2012 at 12:05 pm

        • Nu ai inteles chiar nimic, liderul este cel spiritual, este cel ce are scenariul scris de el si de care asculta participantii. Nu el negociaza cu jandarmii. Daca este intrebat daca el este liderul el spune nuuuuuu…. De acest personaj are nevoie demonstratia. (este rolul pe care vrea MN sa il uzurpe)

          lastnightmusic

          09/07/2012 at 12:47 pm

          • arsinel@stela popescu?
            sau poate DJ vasile?

            intimplator

            09/07/2012 at 2:38 pm

            • Intimplator , am inteles ca nu ai priceput ce inseamna un lider al unui protest, dar vad ca o iei la misto. Nu am zis nimic mai mult,. Te rog frumos vino in piata daca te lasa nepotii, bea si cafea dar abtine-te , Nu suntem pe aceiasi lungime de unda . Te rog

              lastnightmusic

              09/07/2012 at 5:51 pm

    • Cred ca te referi la Valeriu Horlescu. L-am cunoscut la NR, nu stiu exact daca mai este membru activ sau nu. A venit in PV din prima zi. Ne ocupam azi de o autorizatie.
      Intre timp, actrita Laura Ilica (membra a Promenadei Ghilimelelor din ziua 1) a scris un text -apel, pe care, daca va place si va regasiti in el, va rog sa-l raspanditi si popularizati.
      http://blogdecainerau.wordpress.com/2012/07/09/apel-catre-clasa-politica-din-romania-2/

      blog de caine rau

      09/07/2012 at 10:22 am

  14. Daca cititi interviul lui Zgonea de pe ziare. com ( nu dau link de scarba) veti vedea cu cata nerusinare sustine actiunile USL. Cica:
    Traian Basescu si PDL „au modificat institutii si au schimbat oameni astfel incat sa le fie lor bine”. Zgonea sustine ca „acum, ceea ce facem noi este sa revenim la normalitate”.
    Totodata, potrivit presedintelui Camerei Deputatilor, din cauza expresiilor precum „lovitura de stat” sau „mineriada”, folosite de democrat liberali, credibilitatea Romaniei in Europa si pe pietele financiare internationale are mult de suferit.
    Dupa cum puteti constata, incep sa se teama de consecintele pe plan financiar si preagatesc terenul sa arunce vina pe PDL si presedinte. Canalii la superlativ!

    cedric

    09/07/2012 at 9:44 am

    • De consecintele economice ar fi trebuit sa se teama inainte sa inceapa tot circul asta. Iar tactica anuntata de Zagrean nu este noua. A mai fost folosita si cu alte ocazii. Dupa mineriada din 1990, ca sa dau un exemplu relativ recent, s-a incercat acelas lucru.

      clemycali

      09/07/2012 at 9:47 am

      • Nu Zagrean ci Zgonea. Daca citeste Zagrean acest comentariu si-si vede numele pus aiurea (din eroare), sper ca nune va dauna la „sanatate”.

        Inganduratul

        09/07/2012 at 10:34 am

  15. Buna dimineata tuturor. CCR are de dat niste raspunsuri extrem de importante azi si maine. sa vedem daca este capabila sa isi asume rolul pe care i-l confera Constitutia.

    clemycali

    09/07/2012 at 9:44 am

    • clemy, acuma pot intra in istorie triumfator sau rusinos.

      Cetatean

      09/07/2012 at 9:46 am

      • Intr-adevar. Acum depinde cat curaj au, depinde daca nu s-au speriat de propriul lor curaj atunci cand au sesizat Comisia de la Venetia si as putea sa mai insirui si alte variabile. In fine, vom vedea.

        clemycali

        09/07/2012 at 9:49 am

  16. o fi vorba mare,dar reiau ce spuneam azi noapte

    azi cei 9 au sansa de a aseza romania in rindul tarilor democrate;
    LEGEA E EGALA PENTRU TOTI,INCLUSIV PARLAMENTUL
    si mai au o sansa
    SA FACA JUSTITIA IN MOD REAL UNA DIN CELE 3 PUTERI ALE STATULUI DE DREPT SI CEA MAI RESPECTATA DINTRE ELE
    eu sper ca ei inteleg mizele mai bine ca noi

    intimplator

    09/07/2012 at 9:45 am

  17. nu am väzut atata fricä si dispret in diaspora ca acum, oamenii dau vina
    pe justitzie, trebuia sä fie dela inceput radicalä, corectä. asa nu se fäcea Romania
    de ras , cu jocul banditzilor uslinosi. incep sä le dau dreptate, dacä nu vor judeca
    cum trebuie, respectul pt. JUSTITZIA romanä, nu va exista.

    dece sä sufere toatä romania pt. niste banditzi,mafiotzi,plagiatori si interlopi
    .ce vor la putere?

    F: bunä postarea „revolta lumei civilizate”
    cred cä ar trebuii pusä si pe mai multe agentzii sträine,
    sä stie cä nu totzi sunt sälbatici si needucatzi ca cei din USL

    theo- nona

    09/07/2012 at 9:49 am

  18. Buna dimineata, prieteni!
    Am semnat si eu petitia catre expertforum.ro.
    Sper ca nu e prea tarziu.
    Sunt si eu alaturi de voi, astept cu sufletul la gura sa aflu ce raspunde astazi CCR.
    Doamne ajuta!

    luminita

    09/07/2012 at 9:51 am

  19. Ați trăit cu gunoiul în casă (Constituția iliesciană, inclusiv prevederea privind suspendarea Președintelui când „jignește cu privirea” Parlamentul – expresia o știu din armata comunistă) și acum urlați să vină Occidentu’ că Ponta și Antonescu au întors gunoiul cu partea rău-mirositoare spre voi.

    Isailă Brătfălean

    09/07/2012 at 9:52 am

    • Ia mai du-te dumneata la pascut, stimabile!

      Cum iti permiti sa ne culpabilizezi („ati trait…?”), de parca noi, detatenii, am decis sa scriem si sa mentinem aceasta Constitutie a lui Iliescu, de parca noi am fi judecatori CCR sa o interpretam?!

      Iti convine sa traiesti in Germania si sa te ratoiesti la noi, cand te apara Curtea de la Karlsruhe si cand nu ai un USL la putere.

      Fa un pustiu de bine si scrie o petitie pe procedura „Amicus Curiae” care CCR si exlica-le dumneata cum pot ei interpreta „nemteste” Constitutia lui Iorgovan.

      Cetatean

      09/07/2012 at 10:04 am

    • Bratfaila, da’ smecher te mai crezi!

      diablero

      09/07/2012 at 11:23 am

  20. asteptarea e asa de mare in legatura cu CCR, ca o decizie in coada de peste sau pro-USL in cazul CJNC, le-ar arunca in aer toata credibilitatea, indifrent ce vor zice la celelalte sesizari.

    Cetatean

    09/07/2012 at 9:53 am

  21. Buna dimineata,

    Cred ca presedintele, in campania pentru referendum, ar trebui sa se axeze pe cateva mesaje majore:

    1/ Curtea Constitutionala a infirmat acuzatiile de incalcare a constitutiei – este un mesaj important, pentru ca ultimul care a discutat pe larg despre avizul Curtii intr-un moment de maxima audienta a fost Sova.

    2/ La ora actuala, presedintele este unica piedica impotriva acapararii justitiei de catre mafie – aici nu insist, subiectul a fost arhi-dezbatut pe acest blog (as adauga doar ca accentul trebuie pus pe figuri evident nepopulare, gen Voiculescu si Voicu).

    3/ Autorii loviturii de stat sunt agenti de influenta ai unor puteri neprietene Romaniei – pe langa binecunoscutele declaratii pro-ruse, exista o declaratie a lui Ponta, aparuta in Jurnalul National (!) din 9 martie 2012, prin care acesta cere un tip special de autonomie pentru Transilvania.

    4/ Economic, lucrurile vor evolua din ce in ce mai rau – de exemplu, erodarea majorarilor salariale prin cursul de schimb si inflatie – circa 40% din majorarea salariala din iunie a fost deja consumata anticipat prin cresterea cursului de schimb intre caderea guvernului MRU si suspendarea presedintelui.

    Alte observatii:

    a/ Tema plagiatului lui Ponta este secundara, subiectul este mult mai putin relevant decat celelalte si a fost deja mult prea dezbatut pentru a mai aduce ceva util scopului.

    b/ Exista subiecte utile, dar care nu pot fi abordate de presedinte, pentru ca se pot intoarce foarte usor impotriva lui – de exemplu, afirmatia lui Liviu Voinea, aparuta azi pe hotnews, din care reiese clar ca USL va trece din 2013 la impozitare progresiva – este un mesaj numai bun de difuzat pe internet si TV-urile prietene, avand ca tinta pe corporatistii votanti PNL.

    Doamne-ajuta !

    czc

    09/07/2012 at 9:53 am

    • Buna Ziua czc,
      gresesti grav 🙂 Daca este ceva care il poate demola pe Ponta este plagiatul. Experienta europeana si internationala o dovedeste. Este complicat sa intri in jurisprudenta unui stat. Un plagiat este mult mai facil de de a construi o cauza de demolare!

      Theophyle

      09/07/2012 at 9:57 am

      • Este posibil, insa scopul este castigarea referendumului. Din reactiile pe care le-am vazut in acest we la tara, oamenilor li s-a luat de subiectul Ponta, de-asta cred ca nu prin acest subiect va castiga presedintele puncte.

        czc

        09/07/2012 at 9:59 am

        • si aici cred ca gresiti, cred ca scopul este anularea referendumului. S-a mai intamplat in Romania. Deci intoarcerea procesului la situatia „ante”

          Theophyle

          09/07/2012 at 10:03 am

          • Desi asa ar fi normal, ma indoiesc – probabil Curtea va spune ca, dat fiind ca avizul ei este consultativ, decizia finala apartine Parlamentului. M-as bucura sincer sa ma insel !
            Iar in privinta lui Ponta – inclin aici sa-i dau dreptate lui Cristoiu: probabil Ponta va fi sacrificat chiar de ai lui, destul de repede. Dar inlaturarea lui Ponta, cu Antonescu presedinte interimar, nu va rezolva nimic.

            czc

            09/07/2012 at 10:12 am

          • iar scopul numarul 2 este coagularea unei opinii publice paznic al statului de drept in lupta cu statul cleptocratic

            lastnightmusic

            09/07/2012 at 10:13 am

            • Asta categoric, trebuie sa ne trezim si sa coagulam o data, nu sa stam ca mamaligile in drum si sa facem doar pe chibitii informati.

              diablero

              09/07/2012 at 11:26 am

    • pe tema plagiatului cred ca i vor cere lui ponta sa demisioneze chiar socialistii lui din UE.nu de alta dar ii face de rusine la bxl si le strica jocurile.

      zigzag

      09/07/2012 at 10:00 am

    • Pe aceeasi idee marsa ieri si mini-activul de partid de la NR… strigand la noi ca au subiecte mai importante decat ghilimelele noastre. A, si sa nu uit: MN le daduse tricouri cu ICCR sa nu mai fie acuzat ca vine cu insemnele NR. Mi-a prezentat si un om cu un astfel de tricou; cel fara dinti, care a dat interviu la B1 tot pus de MN in fata camerei.

      drivas

      09/07/2012 at 10:12 am

      • De ce nu le-ati spus sa treaca vis avis cu subiecte lor importante.? Sa le dea si tricouri cu maica-sa care s-a laudat ca citeste Politeia si din cind in cind mai posta

        lastnightmusic

        09/07/2012 at 10:15 am

        • Ohooo… pai cand le-am spus sa se duca cativa pasi mai in stanga sau mai in dreapta s-au facut rachete! Unii au inceput sa strige ultragiati agitatorul, agitatorul!

          drivas

          09/07/2012 at 10:23 am

          • Si noi putem striga : Neamtu arivistu” 🙂

            lastnightmusic

            09/07/2012 at 10:32 am

            • Ar fi o mare surpriza pt ei… inca ceva si inchei, sa nu trollez: i-a imbracat cu tricouri ICCR pe cei mai necajiti si pe rromi; aici imi pare o marsavie, vrea sa discrediteze ICCR ca avand asemenea oameni!

              drivas

              09/07/2012 at 10:39 am

              • e infam

                lastnightmusic

                09/07/2012 at 10:40 am

              • Chiar a facut asta? Incredibil! Eu stau de regula intr-o extrema a PV (cea dinspre Muzeul de Geologie), deja am prieteni acolo, dar de astazi am sa incep sa ma misc sa vad bine ce manevre sunt. Acum: ICCR sau ICCD (ca sa imi devina clar)? Deocamdata inca sa fim rezervati. Dar sa separam apele cat de curand, daca este cazul (si pare ca este!).

                diablero

                09/07/2012 at 11:32 am

              • ICCD, scuze…

                drivas

                09/07/2012 at 11:45 am

  22. PONTA , este un plagiator ordinar ; un impostor, a mintzit si minte in continuare,

    omul cu mafia lui politicä si escrocul Voiculescu, vrea sä distrugä Romania

    Ponta demisia!

    theo- nona

    09/07/2012 at 10:00 am

  23. socialisti ca Swoboda si Tusk; sunt la fel de mincinosi si escroci.

    ce si-au permis sä declare, aratä reaua lor intentzie.

    theo- nona

    09/07/2012 at 10:03 am

  24. Buna dimineata! 🙂
    Ieri a circulat o stire conform careia antonescu ar fi declarat ca nu se pune problema gratierii lui nastase pana la referendum sau, eventual, pana la alegeri. asa este? sursa e sigura? pentru ca daca asa e, ar trebui promovata peste tot pe unde putem.

    radubotezatu

    09/07/2012 at 10:05 am

    • de ce trebuie promovata ac. stire peste tot, ca nu inteleg?!

      skorpion

      09/07/2012 at 10:10 am

      • pentru ca poate fi interpretata formularea ”pana la referendum” in cheia urmatoare: ”aha, deci vreti sa il gratiati pe nastase dupa ce il suspendati pe basescu?” lumea nu il iubeste deloc pe nastase.

        radubotezatu

        09/07/2012 at 10:31 am

        • Nu e rau deloc!

          diablero

          09/07/2012 at 11:58 am

    • Antonescu stie ca daca il gratiaza acum pe nastase pierd 5% clar la referendum. Cred ca ei sunt toti de acord , inclusiv Bombo, sa astepte sa ia toata puterea si apoi ii dau drumul , mintenas

      lastnightmusic

      09/07/2012 at 10:18 am

    • Doar atat am gasit :
      „Antonescu a declarat duminică la Antena 3 că nu se pune problema graţierii lui Adrian Năstase de către preşedintele interimar Crin Antonescu până la 29 iulie.
      ”Nu se pune problema graţierii lui Adrian Năstase de către Crin Antonescu, preşedinte interimar, până în 29 iunie sau eventual până la alegeri”, a spus Antonescu, la Antena 3.
      El a precizat că graţierea este atributul preşedintelui în funcţie şi nu a unui preşedinte interimar.

      Mai mult: Crin Antonescu: ”Nu se pune problema grațierii lui Năstase de către președintele interimar Crin Antonescu până la 29 iulie! – Ştiri interne | Libertatea.ro „

      luminita

      09/07/2012 at 10:20 am

      • Minte , s-a spus ca presedintele interimar poate gratia!

        cedric

        09/07/2012 at 10:21 am

      • Stirea este interesanta,
        Puturosul ar fi trebuit sa raspunda ferm ca nu il va gratia pe Nastase , in nici o situatie,
        insa el a preferat sa declare ca doar cat va fi interimar la Cotroceni nu are voie legal sa faca asta.
        Daca va fi ales la vot, se deduce ca il va gratia de urgenta.

        luminita

        09/07/2012 at 10:24 am

  25. faptul cä acestä Cojocaru a iesit cu declaratzia de amenintzare,
    ininte sä verifice, ce si cum, aratä complicitatea ei la jocul USL
    asa puteau ei, sä punä dela un telefon pe stradä, tot pe ai lor s-o amenintze

    cine putea sti telefonul madamei???????????joc neserios a uslinosilor.

    theo- nona

    09/07/2012 at 10:07 am

  26. escrpocii uslinosi asta urmäresc, un mizerabil ce a vandut si escrocat tzara
    CA NÄSTASE, nu trebuie gratziat.

    de aia a refuizat el sä cearä suspendarea????????,
    este o increngäturä mafiotä ce asta aratä.

    BLAGA TREBUIE REPUS PE LOCUL LA SENAT

    theo- nona

    09/07/2012 at 10:11 am

  27. NÄSTASE, era anuntzat ce avea sä facä haita rosie si de aia

    a refuzat intreruperea pedepsei. se leagä toate. mafia din justitzie

    functzioneazä, prietenul ION RUS, protejeazä si colaboreazä cu condamnatul.

    ION RUS, ar fii trebuit imediat pt. inscenärile si mizeria fäcutä, sä

    fie arestat.si-a folosit subalternii pt. MENAJAREA . escrocului NÄSTASE

    theo- nona

    09/07/2012 at 10:16 am

  28. Cu scuzele de rigoare, revin cu o rugaminte care a ajuns sus de tot, ca pana am scris eu, voi ati dezbatut din greu.
    Actrita Laura Ilica (membra a Promenadei Ghilimelelor din ziua 1) a scris un text -apel (slefuit de Oana Almasan din Cluj), pe care, daca va place si va regasiti in el, va rog sa-l raspanditi si popularizati.
    http://blogdecainerau.wordpress.com/2012/07/09/apel-catre-clasa-politica-din-romania-2/

    blog de caine rau

    09/07/2012 at 10:24 am

  29. cedric

    09/07/2012 at 10:26 am

    • Acordurile cu fmi ale guvernelor PDL erau bune, dar nu era bun faptul ca nu USL-ul nu era la cirma

      lastnightmusic

      09/07/2012 at 10:42 am

  30. Buna dimineata !
    Am semnat încă de ieri petitia catre expertforum.ro Sper să fim îndeajuns de mulți.

  31. stitzi ce este regretabil, marii ilustrii scriitori, filozofi,academicienii,
    nu au curajul sä iasä in fatzä, contra nerespectärii legilor ; a
    suspendäri, a trecErii cu tancul uslinos peste institutziile statului.

    dl. Plesu; respect pt. meserie , ca om este un sobolan ce a fugit de luminä;
    de a sta in fatzä, de a riposta clar ceva, un om duplicitar si arivist

    a fäcut asta intodeauna, data trecutä pt. presedinte, demonstratzie pt. MONICA M

    pt. ICR, etc. scrie cate un aricol, vezi doamne; zic si eu ceva, nu vrea sä supere
    „anumitzi finatzatori”

    theo- nona

    09/07/2012 at 10:34 am

  32. nona,

    unii nu vor sa sa afiseze cu gloata.
    andrei plesu este unul din ei

    deci noi sintem gloata,

    skorpion

    09/07/2012 at 10:36 am

    • Si Andrei Plesu, si Liiceanu sunt romani de ai nostri ….
      Iar Andrei Plesu si-a facut datoria politica atunci cind a scris al doilea apel pentru Licheaua Mona Musca,.
      Mie personal imi e dor de licheaua securista Mona Musca

      lastnightmusic

      09/07/2012 at 10:45 am

      • Scuze , am vrut sa scriu Liiceanu a scris apelul … Am pus din greseala Andrei Plesu

        lastnightmusic

        09/07/2012 at 10:48 am

  33. Salutare tuturor.

    Ma gandesc daca (in eventualitatea in care imbeciliada este in mod tragic confirmata) nu cumva ar trebui demarata o campanie printre ‘diasporeni’. FIecare roman ce mai are familie in tara (si stie ca respectivii sunt spalati pe creier) sa le spuna, simplu si concis, ca, daca se intampla ca Presedintele sa fie demis la referendum, ei nu vor mai vedea nici o para chioara.

    EuCuMine

    09/07/2012 at 10:38 am

    • Te rog reciteste ce ai scris. Esti infierbantat. Daca tu iti inchipui ca cineva isi va suna parintii sau copii (nimeni nu trimite bani decat rudelor de gradul intai) si ii va ameninta in felul asta esti nebun.

      Abulfeira

      09/07/2012 at 11:23 am

  34. mafiotul manechin de paie Täriceanu, cu mintea de gascä si caracter de curvä,
    in ziua suspendärii infiera inprumuturile dela FMI; ii fäcea vinovatzi pe boc si MRU
    inprumuturi, ce nu trebuiau.

    nemernicul Täriceanu , prost din näscare, gigolo si golan recunoscut si de tatäl
    amadeo, este tot un slujitor si colaborator a lui iliescu, nu este liberal si nu a
    fost, a colaborat intodeauna cu securitatea si rusia, avand intanliri cu KONDYAKOV:

    theo- nona

    09/07/2012 at 10:41 am

  35. trebuie spus si celor din tzarä catzi bani fdau pe referendum,

    clar si in fiecare zi, 95 de miloane este o sumä enormä pt. ROMANIA

    suma asta era pt. pensii si lefuri läsatä de boc si MRU:

    IN STRADÄ SPUNETZI DECE ARUNCÄ BANII ROMANILOR

    theo- nona

    09/07/2012 at 10:44 am

  36. LICHEAU PLESU, este unul din profitorii tuturor politicienilor,
    ca om este mai jos decat oricare roman.

    theo- nona

    09/07/2012 at 10:53 am

    • Nu cred ca cineva ca Dvs. poate sa-l faca „lichea” pe Plesu. Asa-l categorisea si mircea badea! Concluzia?

      Inganduratul

      09/07/2012 at 11:09 am

  37. Mona Muscä; era mult mai valoroasä, decat satra de securisti petro-liberali
    stolnici,quintus,SRS,chise,crin antonescu, Täriceanu si altzii.

    theo- nona

    09/07/2012 at 10:56 am

    • Mona Musca era mai valoroasa decit multi de ai nostri nu numai de-ai adversarilor

      lastnightmusic

      09/07/2012 at 10:58 am

    • Prin urmare, Antonescu avea toate motivele sa o inlature din politica, nu?
      🙂

      emil

      09/07/2012 at 10:58 am

  38. Buna dimineata.
    Pe HN, un proiect de lege sustinut de liberali contine asta
    „Aliniatul din proiectul de lege impune asadar o cota de contributie calculata din 2117 lei (salariul mediu brut), indiferent de salariul real al angajatului. Astfel, in cazul tuturor salariilor mai mici de 2117 lei, angajatorul va fi obligat sa plateasca mai mult decat o face in prezent in contul asigurarilor de sanatate de baza, a caror valoare nu va fi deductibila cum va fi in cazul asigurarilor de sanatate suplimentare.”

    emil

    09/07/2012 at 10:57 am

  39. tot respectul pt. dl. SIMIRAD

    UNPR, s-a dovedit a fii o adunäturä de mincinosi si oameni färä onoare.

    theo- nona

    09/07/2012 at 11:01 am

  40. PNL, au fost intodeauna trädätori, si in trecut, ei nu sunt liberali cu adevärat
    sunt un aderent socialist, laburisti nu sunt cu adevärat liberali.

    theo- nona

    09/07/2012 at 11:23 am

    • laburistii sunt socialistii englezi iar termenul vine de la „labour” (munca; a muncii)

      ribelalu

      09/07/2012 at 11:58 am

  41. toate motivele pt. care a fost demis MRU, sunt acum pe ordinea zilei

    perversiunea haitei rosii este in floare.

    theo- nona

    09/07/2012 at 11:24 am

  42. Ziua buna 🙂
    ❗ Gura pacatosului …… Crin Antonescu, a spus, referindu-se la serviciile secrete, că are mult mai multă încredere în directorul SRI George Maior decat în cel al SIE, Teodor Meleșcanu

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/crin-antonescu-am-mai-multa-incredere-in-maior-decat-in-melescanu-991083.html

    mar

    09/07/2012 at 11:51 am

    • Eu nu ma pricep, dar poate stit voi un stat in lumea civilizata unde presedintele, fie el si interimar pentru o zi, face asemenea comparatii intre sefii serviciilor secrete.

      Emanuel Actarian

      09/07/2012 at 12:02 pm

      • In tara lui Crin Imparat 😦 Indiferent de adevar, afirmatia facuta de Putoarea nationala pe valul de intrebari legitime, se va lipi ca marca de scrisoare.

        mar

        09/07/2012 at 12:11 pm

  43. Salut prieteni,
    Dupa mitingul de la Bucuresti si un week-end izolat in salbaticie, m-am reintors cu forte proaspete.
    Referitor la Legea referendumului:
    Aceasta lege nu poate fi declarata ca fiind neconstitutionala intrucat referendumul pentru demiterea Presedintelui are alte reguli decat celalelate? Pentru toate celelalte referendumuri, pentru a fi validate, trebuie sa se prezinte 50%+1 din cetatenii cu drept de vot. Nu stiu exact cum sa incadrez juridic acest lucru (universalitatea legii, egalitate in fata legii etc.) Poate ne lamureste @ City.

    ribelalu

    09/07/2012 at 11:55 am

    • salut!
      aceeasi senzatie o am si eu a propos de manareala referendumului. voi verifica.

      Cetatean

      09/07/2012 at 12:18 pm

    • eu zic ca Ponta sa dea un OUG prin care sa dizolve UE, NATO, CE, CEDO, CJUE si FMI. Apoi sa il puna pe Antonescu interimar la jumate din astea, si pe Zgonea la cealalta jumate.

      Cetatean

      09/07/2012 at 12:37 pm

      • No, la NATO sa il puna pe Voicu!

        drivas

        09/07/2012 at 12:44 pm

        • Voicu se va lansa in alegerile americane impotriva lui Obama si il va invinge zdrobitor.

          Cetatean

          09/07/2012 at 12:46 pm

  44. Salut tuturor,
    Va rog sa va uitati pe lista de sedinte a CCR. Daca CCR delibereaza in ordinea dosarelor atunci e un semn ca doreste sa puna in ordine. Sa vedem. http://www.ccr.ro/sedinte/9iulie.pdf

    ion

    09/07/2012 at 12:33 pm

    • salut!

      da, vad ca sunt puse in ordine logica, desi dosaree nu au numere in ordine crescatoare. Asta creste sansa sa se pronunte temeinic, insa si sansa sa il lase susendat pe TB si sa il lase pe Blaga la Cotroceni.

      Pe de alta parte, faptul ca delibereaza intii pe legea care modifica competentele CCR si le legea privind referendumul le permite a conexeze acestea cu OUG-ulurile. Nu snt foarte sigur de procedura, insa daca legile sunt declarate neconstiuttionale, asta afecteaza si OUG-urile, pentru ca ele au exact acelasi continut, si conform deciziiei CCR 766/2011, deciziile CCr afecteaza legile si ordonantele „in vigoare”, adica cele are produc efecte.

      Cetatean

      09/07/2012 at 12:42 pm

  45. Nu mai au limita, iar o ameninta pe Monica Macovei 😦
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/monica-macovei-amenintata-de-usl-991098.html

    mar

    09/07/2012 at 12:36 pm

    • fara rusine, mai! Incredibil!

      rm

      09/07/2012 at 12:40 pm

  46. cred ca azi imi stric tasta F5. 🙂

    radubotezatu

    09/07/2012 at 12:37 pm

  47. Ziua buna oameni buni
    Referitor la amenintarile jegosilor catre Monica Macovei, nu cumva in iarna au existat europarlamentari USLasi care au facut EXACT acelasi lucru(invocarea art. 7 si suspendarea fondurilor europene)? N-am timp sa caut acum, dar pot baga mana in foc ca asa e.
    In ceea ce priveste deciziile Curtii, nu cred sa fi asteptat cu mai mare emotie de foarte mult timp.
    Sa fie bine.

    Eduard

    09/07/2012 at 12:44 pm

  48. Citi,
    Eu cred ca daca CCR nu dorea suspendarea nu dadea in 24 ore avizul. Puteau sa o mai lalaie. Oricum vacantarea postului se va decide abia azi.

    ion

    09/07/2012 at 12:49 pm

  49. salutare all 🙂
    Luni,prima zi din cele 7 ale saptamanii..
    Si D-zeu a zis ,sa fie lumina
    ccr are sansa ca sa fie autorul genezei.Facerea.Bigbangul mioritic !!!

    mircea

    09/07/2012 at 12:54 pm

  50. ei pot amenintza pe orcine, nu uitatzi pe Presedinte l-au amenintzat
    de mai multe ori cu moartea, acum pe Monica Macovei.

    dar frusina dela CCR, a fäcut jocul uslinosilor, victimizarea escrocilor.

    theo- nona

    09/07/2012 at 1:00 pm

  51. dacä CCR, are coloanä vertebralä si vrea sä fie respectat, nu trebuie
    decat sä fie corect, atat.

    theo- nona

    09/07/2012 at 1:02 pm

  52. eu cer o listä cu totzi care au trecut la USL, cei cu care se laudä
    ca majoritate e haita rosie.

    dar care nu au fost alesi in parlament de poporul roman pe listele USL

    ar fii f. bine sä stie presa sträinä, cä votuirile au fost negociate pe bani,

    pe dosare,functzii etc. atunci nu vor mai putea spune noi avem majoritate,

    majoritatea este prin vot, nu prin targuri mafiote.

    facetzi o listä si datzi-o presei sträine, asa vor inchide gura escrocii.

    theo- nona

    09/07/2012 at 1:09 pm

  53. ambasadorul american , a fost sictirit si batjocorit in parlament,

    de aceias haitä psd-pnl.

    theo- nona

    09/07/2012 at 1:10 pm

  54. 1euro= 4,5275lei
    Tot Basescu e de vina???

    cedric

    09/07/2012 at 1:13 pm

  55. bine intzeles Crin Antonescu are incredere in Maior, MAIOR, contribuie
    activ la acest puci, este o rusine si o mare dezamägire cred pt. PRESEDINTE

    RUSINE SÄ-I FIE LUI MAIOR:

    theo- nona

    09/07/2012 at 1:13 pm

    • Nasicu’

      diablero

      09/07/2012 at 6:15 pm

  56. sper ca CCR sä fie corect, locul la cotroceni si la senat , este a lui Blaga
    trantorul nu are ce cäuta acolo.

    theo- nona

    09/07/2012 at 1:17 pm

    • Salut 🙂
      Corect ar fi – Basescu la Cotroceni, Blaga la senat

      Diana

      09/07/2012 at 1:24 pm

  57. Se anunta ca tot azi CCR va discuta si contestatiile PDL legate de demiterea lui Blaga si Anastase (B1)

    cedric

    09/07/2012 at 1:20 pm

  58. Chiar ca ruleta ruseasca:
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12747206-ordinea-sedintelor-ccr-modificata-incluse-sesizarile-privind-revocarea-din-functie-lui-blaga-anastase.htm
    CCR, cu un singura hotarare, poate darama intreaga munca de o saptamana a USL-ului. Daca declara Legea de restrangere a prerogativelor CCR neconstitutionala, intregul castel de carti rosii s-a prabusit.

    Mircea Rusu

    09/07/2012 at 1:26 pm

    • hotararile si ordonantele provoaca efecte juridice asa ca pot fi asimilate legilor.

      ribelalu

      09/07/2012 at 1:33 pm

    • Ramane de vazut daca USL-ul va respecta eventuale decizii nefavorabile. Precedentul exista iar Monitorul Oficial este tot in subordinea Guvernului.

      ribelalu

      09/07/2012 at 1:35 pm

      • Muhaha, pai atat asteapta comunitatea internationala si de ce nu, si cea nationala. Sa indrazneasca sa ignore aceasta decizie.
        ARTICOLUL 92
        (1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

        (2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.

        O sa se duna politia romana la Cotroceni sa-l instaleze pe Antonescu contrar unei decizii CCR? Nu ca n-ar vrea varanul dar cred ca e prea mult si ar deschide calea unor arestari rapide pentru inalta tradare a „papusilor” acestuia. Oricat l-ar iubi Rus pe Felix sau pe Ponta nu cred ca-si permite asta.

        Mircea Rusu

        09/07/2012 at 1:43 pm

  59. Buna ziua tuturor,

    Zi grea! Soarta unei natii in mainile a 9 oameni.
    Am trecut si eu prin toate starile posibile, dar m-am mai linisit.
    Fara un motiv anume, pur si simplu e o chestiune de feeling. Nu ma vad mergand la vot.
    Nu ca nu as vrea, ci pentru ca nu va fi nici un vot.

    Iar dupa, pentru uslasi va veni apocalipsa. Nici nu o sa stie ce i-a lovit.
    Lui Ponta nu ii mai dau 30 zile la guvern. Iar cand liderii vor disparea (Ponta – demsiei), Antonescu (umilire) vor ramane fara cap si se vor comporta exact ca si gainile in aceasi situatie.
    Se vor zbate, vor tipa, dar fara ca nici macar ei sa mai creada. Apoi vor fugii care incotro incercand sa-si fgaseasca un refugiu.

    Ramane sa vedem daca feelingul ma insala sau nu.
    Oricum, mi-ar placea sa sarbatorim impreuna daca este asa. Si nu doar virtual.
    Daca aveti propuneri… Eu dau berea/limonada…

    Doamne ajuta

    gaboanzza

    09/07/2012 at 1:39 pm

    • Gheață ai?

      Mircea Rusu

      09/07/2012 at 1:44 pm

  60. Da, Mircea 🙂

    gaboanzza

    09/07/2012 at 1:58 pm

  61. daca ccr taie capetele hidrei constitutia iese intarita din inclestarea asta.
    asta ar fi in ordinea importatantei,primul si cel mai important fapt,inseamna puterea institutiilor de a apara si garanta un stat de drept.
    apoi insa,a incerca sa faci o revizuire a constitutiei(chestiune secundara acum,complet anacronica-declaratia piratului- n-ati vrea ca pe langa referendumul de demitere sa faceti si referendumul de revizuire cu 300 de parlamentari) va fi destul de greu ptr. o perioada mai lunga.
    Necesitatii de a revizui const. in sensul eliminarii vulnerabilitatilor care au dus la situatia actuala,dar si implementarea ref.din 2009,nr.max.300,i se p[oate opune situatia de facto-actuala constitutie are mecanismele necesare si da suficienta putere institutiilor/jurisdictiilor ca sa garanteze un stat de drept,democratic cu echilibru intre puteri.

    mircea

    09/07/2012 at 2:00 pm

    • a se citi ultima fraza in contextul indeplinirii conditziei din prima propozitie.

      mircea

      09/07/2012 at 2:03 pm

  62. Basescu a ners la CC; doreste sa priveasca in ansamblu actiunile usLASE care au „decapitat primii trei oameni in stat plus Avocatul Poporului”
    Doamne’Ajuta!

    emil

    09/07/2012 at 2:01 pm

  63. Presedintele la CCR acum cateva minute.
    Intrebare: Ce va asteptati de la CCR astazi?
    Rasunsul Presedintelui: Sa nu ia lucrurile fragmentat, sa judece in ansamblu ca sa inteleaga toti romanii ce s-a intamplat saptamana trecuta.

    Va salut pe toti cu drag.

    Giorgia

    09/07/2012 at 2:01 pm

    • Buna, Georgia 🙂

      Basescu lupta pana la capat.

      Cetatean

      09/07/2012 at 2:19 pm

  64. Nu inteleg ce cauta Basescu la CCR… Treaba asta nu are cum sa dea bine, indiferent de decizile luate azi de CCR.

    littlebugger

    09/07/2012 at 2:12 pm

    • pe de o parte si Ponta (insotit de Corlatean) a participat de curand la sedinta CCR in care se judeca reprezentarea la Bxl
      pe de alta parte, poate are ceva important sa le comunice, dinspre Washington, Berlin…

      val

      09/07/2012 at 2:18 pm

  65. ba da bine, caci e imperios necesar ca el sa arate CCR prvelistea de ansamblu, altfel CCR nu poate asigura suprematia Constitutiei in fata unui atac concertat atata de bine pus la punct

    Cetatean

    09/07/2012 at 2:14 pm

    • Atunci macar sa-i invite si pe Ponta & Antonescu… Ar fi o miscare geniala.

      littlebugger

      09/07/2012 at 2:17 pm

    • Este bine ca s-a dus.

      diablero

      09/07/2012 at 2:17 pm

    • sunt de acord.
      Propun ca si noi, cetatenii liberi din piata victoriei, sa intocmim un document-comunicat prin care sa spunem exact ce s-a intamplat in Romania si sa-l trimitem institutiilor din lumea libera.

      Sper ca binele sa invinga. Din nou!

      Robert

      rm

      09/07/2012 at 2:20 pm

  66. 9 oameni furiosi in fata cu istoria. Sper ca pana maine sa se ridice deasupra ei.

    Huitzilopochtli

    09/07/2012 at 2:16 pm

    • Numai sa ne arate ca pot!

      diablero

      09/07/2012 at 2:18 pm

  67. Si ponta a fost pe la CCR. Mi-ar placeaun referendum cu peste 9 milioane de voturi pro demitere pentru a-l da jos pe Basescu

    Barengott

    09/07/2012 at 2:17 pm

    • cred ca ai gresit adresa,domnule!
      Noua nu!

      ela

      09/07/2012 at 2:20 pm

      • Barengott, tu de unde ai aterizat, flacau?

        diablero

        09/07/2012 at 2:21 pm

    • si cu 10 milioane contra demiterii. 🙂

      Moldoveanu

      09/07/2012 at 2:22 pm

  68. Barengott, vant din pupa iti doresc!

    diablero

    09/07/2012 at 2:22 pm

  69. @Cetatean: o Decizie a CCR nu se publica in MOnitoruol Oficial decat daca apare impreuna cu motivarea? Ca Decizia din 27 iunie (aia cu Brux) nu s-a publicat inca.

    blog de caine rau

    09/07/2012 at 2:22 pm

    • in principiu trebuie si motivarea, insa (nu vreau sa risc, fac prin analogie cu sedintele ordinare de judecata), daca se trimite la M. Oficial minuta sedintei, in care e cintinuta decizia, e suficient.

      Anul asta CCR si-a facut un nou regulament, sa verific.

      Cetatean

      09/07/2012 at 2:32 pm

      • Regulamentul CCR, art. 58, 4.

        ” (4) După redactarea deciziei, hotărârii, avizului sau a încheierii, magistratul-asistent restituie dosarul Compartimentului grefă, registratură şi arhivă.

        Deci CCR poate sa faca si o incheiere de sedinta, cu concluzii, si sa o trimita la autoritati si la M. Oficial.

        Nu veau insa sa risc cu interpretarea, nu am vazut niciodata asa ceva pana acum.

        Cetatean

        09/07/2012 at 2:37 pm

  70. Bre, oameni buni, ati inteles gresit. Omul s-a referit ca i-ar placea ca referendumul sa aiba conditie acel 50%+1 din numarul de votanti de pe listele electorale. Adica i-ar placea ca referendumul sa fie organizat pe regula asta, nu ca 9 milioane chiar sa iasa si sa voteze pentru demitere 😆

    Eduard

    09/07/2012 at 2:25 pm

    • caldura mare bre

      Moldoveanu

      09/07/2012 at 2:28 pm

    • 😆 barengott a fost cam eliptic 😆 nu prea a fost intzeles.

      mircea

      09/07/2012 at 2:32 pm

  71. Asa e Eduard. Vreau o campanie de 20 zile a lui Base prin tara … Apoi inapoi la Cotroceni. Ar fi o repetitie buna pentru dreapta inaintea alegerilor din toamna. Sigur, daca nu mai apare un OUG

    Barengott

    09/07/2012 at 2:29 pm

    • Atunci esti simpatic Barengott, scuze! Daca ar fi asa pana in toamna ar fi pulverizati uslasii.

      diablero

      09/07/2012 at 2:32 pm

    • asta-i cu 2 taisuri.
      invalidand ref. pe motiv de neprezentare suficienta(ptr. ca inca mi-e greu sa cred ca voturile ptr. demitere vor fi mai putine decat cele de sustinere) nu inseamna ca intors la cotroceni drapta va prinde avant.
      Va fi speculat puternic o atare ipoteza/ca desi demis in baza voturilor(chiar la diferentza mica) suveranitatea poporului este incalcata de ccr.
      Doar intoarcerea victorioasa de la ref, ar putea da aripi dreptei din perspectiva asta.Ori in atare situatie lupta va fi cu atat mai sangeroasa(si mai periculoasa,devine ultimul front in care se arunca absolut toate armele)
      cred ca ccr trebuie sa opreasca abuzul,sa puna totul in albia corecta,iar dreapta sa-si construiasca mesajul intr-o maniera independenta.parerea mea.

      mircea

      09/07/2012 at 2:44 pm

    • ce mutant, ca o caracatita cu brate otravite 😦

      mar

      09/07/2012 at 2:48 pm

  72. salutare stimati politeieni,
    imi pare ca un aspect a fost mai putin dezbatut. ce se intampla daca la referendum se prezinta mai putin de 50% dintre alegatori ?

    va aduc aminte ca pontacul a cerut sa fie puse in practica rezultatele referendumului. deci il intereseaza sa fie oficial mai putini alegatori. ma gandesc ca nici el nu se asteapta ca vor vota vreodata 9 milioane de alegatori impotriva lui TB. cred ca il intereseaza exact situatia asta, daca participarea este sub 50% referendumul ar fi cam nereusit. pentru ei.

    val

    09/07/2012 at 2:36 pm

    • corectie: pontacul a cerut sa fie puse in practica rezultatele RECENSAMANTULUI, in care am ramas numai vreo 19 milioane

      val

      09/07/2012 at 2:40 pm

      • nu se poate, exista un regulamrent UE pe care Romania l-a semnat.

        Cetatean

        09/07/2012 at 2:43 pm

        • si ce zice acel regulamnet ?
          multsam.

          val

          09/07/2012 at 2:48 pm

          • ca rezultatele recensamantului vor fi raportate si luate in considerare de autoritatile interne si externe incapand cu 2013. am citit pe undeva.

            Cetatean

            09/07/2012 at 3:05 pm

  73. Basecu la CCR : ( Hotnews ).
    „N-as fi vrut sa nu ramana direct punctul de vedere al presedintelui legat de ce s-a intamplat saptamana trecuta si cred ca este important chiar pentru istoria noastra”, a explicat Basescu, la intrarea in Palatul Parlamentului, motivand astfel prezenta sa la sedinta CCR.

    El a spus ca a venit pentru a prezenta viziunea presedintelui asupra celor intamplate saptamana trecuta, legat de „decapitarea primilor trei oameni in stat, plus Avocatul Poporului”.

    Intrebat daca se va mai organiza referendum dupa decizia CCR, Basescu a afirmat: „Categoric, da!”

    Doina

    09/07/2012 at 2:41 pm

    • sugereaza ca orice decizie a ccr va avea efect doar ptr. viitor. 😦
      parca-si doreste referendumul(poate are deja niste presimtiri/date legate de referendum)

      mircea

      09/07/2012 at 2:51 pm

  74. USL=Uniunea Suspendarii Legii

    Creanga

    09/07/2012 at 2:44 pm

  75. mai bine nu.

    Cetatean

    09/07/2012 at 2:44 pm

  76. ” tare” basescu … circul mare ar fi sa fie amestecatura de usl,pdl,etc,ca daca e constanta s-ar putea

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/dosar-de-evaziune-fiscala-cu-prejudiciu-de-zeci-de-milioane-de-euro-dna-face-zeci-de-perchezitiii-269944.html

    intimplator

    09/07/2012 at 2:50 pm

  77. De aici vine spaima – Dan Florin Secareanu fostul sef al Serviciului de Informatii si Protectie Interna Constanta, a fost ridicat de anchetatori, luni, de pe autostrada A2, urmand sa fie dus in fata procurorilor DNA pentru a fi audiat intr-un „caz vast” de evaziune fiscala.
    http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-12747364-fostul-sef-sipi-constanta-florin-secareanu-ridicat-anchetatori-autostrada-a2.htm

    mar

    09/07/2012 at 2:50 pm

  78. ce varza e constitutia asta! pai, daca dau astia o hotarare ca darama casa poporului si apoi acea hotarare e contestata la curte si declarata neconstitutionala, dar intre timp cp s-a daramat ? nu se suspenda aplicarea pana la momentul solutionarii contestatiei ?

    elablue

    09/07/2012 at 2:55 pm

  79. Buna ziua all 🙂
    Daca doriti o pauza de recreere :
    http://desydemeter.wordpress.com/2012/07/09/castelele-prusiei-sanssouci/
    😀

    desydemeter

    09/07/2012 at 2:58 pm

  80. daca e OUG, nu se suspenda. Tocmai pe asta a mizat USL.

    Pe masura ce se apropie o decizie a CCR, am tot mai multi nervi in stomac. Insa nu vor fi decizii mai devreme de cateva ore.

    Cetatean

    09/07/2012 at 2:58 pm

    • cel mai probabil miine dupa amiaza

      intimplator

      09/07/2012 at 3:00 pm

  81. cit de ” cistit” e guvernul cu pm hot ne-am lamurit;
    acum,guvernul asta are vreun membru normal la cap???
    poate ca ar fi bine sa-si ia toti certificate de handicapati mintali!
    cititi si va cruciti:23 din 25 angajati de la directia aia care dadea certificatele erau ” handicapati” ministreaza spune ca au fost hartuiti la verificare!le-o fi cerut ea declaratii,cine stie…
    curtea nebunilor,nu alta!

    http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Ministrul_Campeanu-_Persoanele_cu_handicap_evaluate_la_Sibiu_au_fost_hartuite_si_lovite_0_733726801.html

    intimplator

    09/07/2012 at 2:59 pm

  82. Basescu nu poate spune altceva decat ca merge la referendum.
    Orice alta declaratie inainte de hotaririle CCR ar fi folosita ca acuza ca o controleaza in cazul unui verdict favorabil lui.
    Cred ca de accea el nu vorbeste decat de referendum, facandu-se ca nu ia in calcul o alta decizie.
    Practic sunt convins ca el stie exact ca referendumul poate sa nu aiba loc, in functie de deciziile CCR.

    O intrebare, cred ca s-a mai pus:
    Daca sunt invalidate deciziile de schimbare a sefilor camerelor. Actele semnate de „uzurpatori” raman valabile? Respectiv deciziile de convocare ale sesiunilor extraordinare si implicit consecintele lor juridice?

    gaboanzza

    09/07/2012 at 3:09 pm

    • complicat, insa, in principiu, da. O sedinta convocata neconstitutional nu poate produce efecte.

      Cetatean

      09/07/2012 at 3:16 pm

  83. In toate tarile UE s-a organizat recensamant anul trecut si in toate tarile UE rezultatele definitive se vor comunica anul viitor.Indiferent de ce gandeste primul plagiator.

    gavrus tiberiu

    09/07/2012 at 3:10 pm

  84. O executie in plin. Si cand te gandesti ca Premierul hotz si-a facut agenda cu rezervare Berlin – Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni ca statul de drept a fost incalcat „in mod inacceptabil” in Romania in timpul luptei pentru putere dintre liderii tarii
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12748063-angela-merkel-considera-inacceptabila-incalcarea-statului-drept-romania.htm

    mar

    09/07/2012 at 3:11 pm

    • La cat mai multe din astea! Chiar daca pe toti „ii are Basescu la mana cu dosare”. 🙂

      Moldoveanu

      09/07/2012 at 3:15 pm

  85. Nu mi se pare deloc resemnat Basescu. Dimpotriva. Pare extrem de bazat. Daca va aduceti aminte in 2007 era motivat si hotarat sa le dea peste bot parlamentarilor. Acum imi pare ferm si sigur pe el. Cu siguranta stei mai multe, dardeclaratiile sunt atent filtrate pentru a nu lasa urme de indoiala asupra curtii.

    gaboanzza

    09/07/2012 at 3:12 pm

    • „minciunile si calomniile proferate de PDL si inteleg si de Traian Basescu” 🙂

      emil

      09/07/2012 at 3:53 pm

  86. Salutari 🙂

    Sa speram ca CCR va lua deciziile corecte si ca nu va adopta tactica strutului.
    Pana atunci, inca una pentru Ponta:

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12748063-angela-merkel-considera-inacceptabila-incalcarea-statului-drept-romania.htm

    I-as sugera onoratei doamne sa ii dea de cap lul marga titlul obtinut de la UBB. Asa, cat sa priceapa rusofilul cum e cu democratia.

    Radu

    09/07/2012 at 3:14 pm

  87. Alta intoxicata de Monica Macovei
    Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni ca statul de drept a fost incalcat „in mod inacceptabil” in Romania in timpul luptei pentru putere dintre liderii tarii, relateaza Bloomberg, citat de Mediafax.

    Merkel a discutat, luni, la telefon cu presedintele roman Traian Basescu, iar acesta i-a confirmat motivele ingrijorarii, a anuntat biroul de presa al Guvernului german.Valorile comune ale Uniunii Europene se aplica si Romaniei, a subliniat acesta.”

    Cancelarul considera inacceptabil ca principiile de baza ale statului de drept sa fie incalcate intr-o tara membra a Uniunii Europene”, potrivit comunicatului, care nu face alte precizari.

    ion

    09/07/2012 at 3:16 pm

  88. A. Merkel a avut o discutie telefonica cu presedintele Basescu azi.

    cedric

    09/07/2012 at 3:16 pm

  89. Este la fel de importanta casarea tuturor deciziilor de saptamana trecuta ale pucistilor ca participarea la referendum.
    Prima este importanta pentru a arata tuturor ca statul nostru a devenit in sfarsit unul de drept, ireversibil.
    In schimb, orice alt final la povestea asta in afara de victoria „noastra” la referendum nu aduce nimic bun pe termen scurt, mediu si chiar lung.
    Basescu risca, si cred ca sunt de acord cu el. Ori la bal, ori la spital.

    Eduard

    09/07/2012 at 3:16 pm

  90. scuze, a mai fost data stirea vad dar mi se pare extrem de importanta!

    cedric

    09/07/2012 at 3:18 pm

  91. Salutare all

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12748063-angela-merkel-considera-inacceptabila-incalcarea-statului-drept-romania.htm

    A iesit la rampa „doamna de fier” ! Bravo ! Asa trebuie ! Sa-i puna la zid pe nemernicii Uslasi !
    Sau o fi si Angela Merkel „basista” uslasi nemernici ?

    Reddog

    09/07/2012 at 3:19 pm

    • e doar intoxicata de MM, cum zice cineva mai sus. Nu mai ies si altii de acelasi nivel azi?

      Moldoveanu

      09/07/2012 at 3:21 pm

    • nu cred ca e adevarat. domnul marga are relatii foarte bune in germania,in special cu frau merkel 🙂

      radu2

      09/07/2012 at 3:22 pm

  92. http://www.realitatea.net/blaga-pleaca-luni-la-bruxelles-pentru-a-prezenta-extrem-de-obiectiv-situatia-din-tara_963224.html#ixzz207xbM3Lp

    Blaga a precizat, după şedinţa Colegiului Director al PDL, că va pleca luni la Bruxelles, unde va încerca să prezinte „extrem de obiectiv situaţia de ţară” colegilor din PPE „şi nu numai”.
    El a spus că poziţia PDL este că nu va cere suspendarea dreptului de vot al României, dar, din păcate, s-ar putea ca liderii europeni să ajungă la „o asemenea soluţie extremă”.

    Doina

    09/07/2012 at 3:23 pm

  93. salut pe toata lumea, 🙂
    postare noua!

    Theophyle

    09/07/2012 at 3:23 pm

  94. Incep sa cred din ce in ce mai mult ca @cetatean a avut dreptate: referendum pe stil vechi si Blaga presedinte interimar…

    drivas

    09/07/2012 at 3:24 pm

  95. Marga minte cu nerusinare, nu are nici un fel de relatzii cu angela nosträ,

    se dä el mare, cä a väzut-o odatä, pe ea nu o duce un asemenea tzombi KGB:

    theo- nona

    09/07/2012 at 3:31 pm

  96. OUG-urile au fost contestate la curtea de apel Bucuresti dar nu stiu cand vor intra la deliberare. Pe de alta parte se pare ca procesul lui Felix incepr pe 18 iulie la tribunal. Vom vedea cat de independenta e justitia.
    Astept si un raspuns de la prietenul lui Ponta Holland.

    ion

    09/07/2012 at 3:36 pm


Comentariile sunt închise.