Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 5 Iulie / “Conspiraţia ticăloşilor”

Bună dimineata intr-o zi de joi. Astazi, vremea se va menţine caniculară după-amiaza în cea mai mare parte a ţării, iar disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime vor fi de la 28…29 de grade în deltă până la 38…39 de grade în Banat, Crişana şi vestul Olteniei. Minimele termice se vor încadra între 15 şi 25 de grade, mai scăzute în depresiunile intramontane. Cerul va fi variabil, iar în a doua parte a zilei şi noaptea vor fi averse şi descărcări electrice pe arii restrânse în zona de munte şi în Subcarpaţii Getici şi cu totul izolat în rest. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat.

La Bucureşti, joi, vremea se va menţine caniculară după-amiaza, când maxima termică va fi de 35…36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 20…21 de grade.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4.4715   RON; 1 USD = 3.5542     RON; 1 EURO = 1. 2581 USD; Francul elvetian 3. 7236 RON. Gramul de aur 184.7880 RON.

Criza politică se acutizează cu preţul scufundării economiei. Intenţia nejustificată de suspendare a preşedintelui, fără argumente valabile, în plin mandat, sperie pieţele financiare şi pune în aşteptare toate proiectele de investiţii. Demararea procedurilor de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu introduce o lungă perioadă de incertitudine pentru că după suspendare urmează săptămâni de campanie până la referendumul în care populaţia va fi chemată să se pronunţe pentru sau împotriva demiterii din funcţie a şefului statului. Suspendarea preşedintelui ar fi o a doua situaţie de acest fel înregistrată după revoluţie cu deosebirea că în aprilie 2007 când Traian Băsescu a fost suspendat, în primul său mandat, economia era în plin avânt, iar pieţele nu au reacţionat vizibil întrucât exista sentimentul că economia s-a rupt de politică, indiferent de deciziile pe care politicienii le iau. Acum însă economia este fragilă, iar deciziile politice pot cântări enorm, cum s-a întâmplat ieri, când cursul de referinţă a urcat la 4,4715 lei/euro şi a atins un nou maxim istoric, într-o piaţă în care BNR a intervenit indirect prin vânzări de euro pentru a încetini deprecierea leului. Analiştii şi oamenii de afaceri sunt îngrijoraţi de turnura neaşteptată pe care au luat-o evenimentele. nstabilitatea politică şi măsuri precum intrarea în insolvenţă a companiei de stat Hidroelectrica au efecte „devastatoare” pentru economie şi duc la scumpirea sau blocarea finanţărilor exact pentru acea categorie de firme care oricum avea acces dificil la bani, arată Florin Talpeş, CEO şi fondator al Bitdefender, o companie de soluţii de securitate IT. „Economia românească este foarte sensibilă. Ceea ce se întâmplă acum are efecte devastatoare pentru că o mare problemă pe care o aveam noi în România era aceasta: resursele bancare erau atrase de stat. Piaţa, economia, nu prea mai avea acces la finanţare.” Integral in ZF.

Tehnologia loviturii de stat. Evenimentele petrecute în Parlament în ultimele două zile au aerul unei lovituri de stat „de catifea, pregătită minuţios prin concertarea acţiunilor între Guvern şi majoritatea parlamentară, astfel încât să ofere o aparenţă de legalitate. Analiza paşilor efectuaţi de către Guvern şi de majoritatea parlamentară ne permit acum să desluşim mecanismele prin care o serie de instituţii ale statului au fost puse în imposibilitate de a acţiona, astfel încât scopul politic prioritar, înlăturarea preşedintelui ţării, să poată fi atins fără riscul de a fi împiedicat de alte proceduri legale. 1 Primul pas efectuat, care se va dovedi crucial în derularea evenimentelor, a fost transferul Monitorului Oficial de la Parlament la Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă.  Decizia a fost luată în şedinţa de guvern de miercuri, 27 iunie, şi publicată în Monitorul Oficial de sâmbătă, 30 iunie. 2 Parlamentul decide convocarea unor sesiuni extraordinare pentru perioada luni, 2 iulie – vineri, 6 iulie. Pe 2 iulie, se publică în Monitorul Oficial ordinele de zi ale primei zile de sesiuni extraordinare. Pentru plenurile reunite sunt prevăzute în agendă, pentru ora 10.00, numirea noilor şefi ai televiziunii şi radioului publice, precum şi prezentarea, de către primul ministru, a raportului privind participarea sa la summitul Consiliului European de la Bruxelles. Sesiunile Camerelor separate sunt programate pentru ora 16: la Camera Deputaţilor sunt prevăzute a se discuta 6 acte normative, iar la Senat nu mai puţin de 50.  Citeste mai multe in Adevarul.

Traian Băsescu, suspendare în bătaie de joc. USL a declanşat procedura de suspendare a şefului statului. Vineri, Parlamentul va da votul, în baza unui document scris în grabă, lipsit de logică şi cu erori de redactare. Data de vineri este, în calendarul USL, ziua în care Parlamentul va vota suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Pentru ca membrii USL să nu fie stânjeniţi de Curtea Constituţională în demersurile lor, Guvernul a dat o Ordonanţă de Urgenţă prin care acestei instituţii i se ia dreptul de a se mai pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului. Fiind astfel asiguraţi, juriştii USL nu s-au mai ostenit prea tare cu cererea de suspendare, redactată ieri în doar câteva ore, cu dezacorduri şi greşeli de logică. Documentul pe care se bazează suspendarea şefului statului, un act istoric, se adresează preşedintelui Camerei cu formularea „Stimată Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea”.Printre cele şapte capete de acuzare la adresa şefului statului figurează că acesta „a uzurpat rolul Prim-ministrului şi s-a substituit în atribuţiile constituţionale ale Guvernului”, că „a încălcat în mod repetat drepturilor şi libertăţilor (sic!) fundamentale ale cetăţenilor” precum şi principiul separaţiei puterilor în stat şi independenţa justiţiei sau că „a abandonat rolul constituţional de mediator în stat şi în societate”. Anumite acuzaţii şi „probe” din cadrul documentului frizează ridicolul. Integral in EVZ.

Ambasadorul SUA: Suspendarea lui Traian Băsescu va avea efecte serioase pentru imaginea României în lume dacă este făcută neconstituţional. Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat, miercuri, că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în sine nu va afecta imaginea României, însă vor fi consecinţe serioase dacă va fi făcută într-un mod neconstituţional. „Nu sunt un expert în privinţa asta şi nu ţin partea niciuneia dintre părţi, dar pot să vă spun în mod absolut că, dacă suspendarea este făcută într-un mod care pare manipulator sau prin încălcarea Constituţiei, prin ocolişuri pentru că oamenii devin frustraţi de procesul constituţional, aceasta va avea un foarte serios efect asupra modului cum este văzută în întreaga lume aplicarea legii în România”, a afirmat ambasadorul Gitenstein. El a subliniat că imaginea României în ochii nu numai ai SUA, dar şi ai pieţelor financiare care sunt foarte importante în prezent, depinde nu numai de modul cum se va ajunge la suspendare, dar şi de ce se va întâmpla în timpul perioadei de suspendare a preşedintelui. Totodată, Gitenstein a evidenţiat că este „un lucru foarte serios” îndepărtarea din funcţie a unui preşedinte ales, iar în SUA au existat de asemenea trei încercări în acest sens, însă niciuna nu a reuşit. „Este un lucru foarte serios de a îndepărta un demnitar de rang înalt ales de popor din funcţia sa, dar acest lucru se poate întâmpla, iar în anumite circumstanţe chiar ar trebui să se întâmple. Şi în SUA avem un proces legat de asta, au fost trei încercări serioase de a face acest lucru, dar niciuna nu a reuşit. Dar nu înseamnă că nu pot fi şi circumstanţe când ar trebui să se întâmple asta şi că ar putea fi cazul şi aici, în România”, a mai spus ambasadorul SUA. Integral in Gandul.

Încă o instituţie scoasă din joc: Curtea Constituţională. Coaliţia guvernamentală anulează separaţia puterilor în stat. USL a declanşat ieri acţiunea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu pentru a doua oară în timpul mandatelor sale, ţelul politic al lui Dan Voiculescu şi Crin Antonescu. Pentru a-şi atinge acest scop, alianţa socialistă a luat o serie de măsuri care anulează principiul separaţiei puterilor în stat, subminează domnia legii şi creează precedente periculoase pentru democraţia românească.  Nimic nu exprimă mai bine starea de suspendare a statului de drept la care asistăm în ultimele zile decât declaraţia purtătorului de cuvânt al Guvernului care, întrebat unde este urgenţa din Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a răspuns că „Guvernul poate simţi nevoia să modifice urgent, în orice clipă, orice crede necesar la acel moment”. Cu alte cuvinte, Guvernul Ponta poate face ce doreşte, când doreşte, fără să ţină seama de celelalte puteri din stat, şi a ţinut să ne şi comunice acest lucru prin purtătorul său de cuvânt. Această destructurare sistematică a statului de drept are un singur scop: să aducă majoritatea USL în situaţia în care s-a aflat în aprilie 2007, când l-a suspendat prima oară pe preşedinte. Integral in Romania Libera.

România, ameninţată cu suspendarea din UE. Liderul eurodeputaţilor creştin-democraţi germani va iniţia procedura de suspendare a României din Consiliul European pentru „lipsa standardelor minime funcţionării statului de drept. Eurodeputatul Markus Ferber, preşedinte al delegaţiei Germaniei (CSU-CDU), din Parlamentul European, bun cunoscător al scenei politice româneşti, a declarat, în exclusivitate, pentru „Adevărul” Europa, că va iniţia demersurile pentru o sancţiune fără precedent împotriva României din cauza pericolelor care ameninţă statul de drept. „Sunt extrem de îngrijorat în legătură cu situaţia din România. Ceea ce se întâmplă este împotriva spiritului şi principiilor Uniunii Europene. Voi contacta Comisia Europeană şi instituţiile europene pentru a face toţi paşii necesari în vederea suspendării voturilor României din Consiliul European, pentru lipsa asigurării standardelor minime funcţionării statului de drept”, a declarat Ferber. Potrivit eurodeputatului german, procedura nu va fi una uşoară, fiind nevoie de vot în Parlamentul European. Ferber se arată dezamăgit de poziţia socialiştilor şi a liberalilor, care au refuzat o dezbatere în plen, la Strasbourg, pe tema situaţiei din România. Întrebat dacă, în astfel de condiţii, monitorizarea Comisiei Europene asupra justiţiei româneşti ar trebui continuată, eurodeputatul german a spus: „Categoric, da. Este necesar ca un control să continue”, a spus Ferber, referindu-se apoi şi la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale. Integral in Adevarul.

Plenul Parlamentului se reuneste la ora 10:00 pentru citirea cererii de suspendare a presedintelui. Basescu nu a anuntat daca va participa. Parlamentarii se reunesc joi, la ora 10:00, in sedinta comuna extraordinara pentru citirea cererii de suspendare a presedintelui Traian Basecu. Apoi,documentul va fi trimis la Curtea Constitutionala care trebuie sa-si dea avizul. Acesta este doar consultativ, dupa ce Guvernul a adoptat miercuri o ordonanta de urgenta prin care modifica legea Curtii Constitutionale astfel incat hotararile Parlamentului sa nu mai fie contestate la CCR.Vineri dupa-amiaza, urmeaza dezbaterea si votul asupra cererii de suspendare. Presedintele are dreptul sa-si prezinte punctul de vedere in fata parlamentarilor, insa nu a anuntat daca va participa la sedinta de plen. Administratia prezidentiala a anuntat doar ca a primit cererea de suspendare. Presedintele Senatului, Crin Antonescu a explicat ca in cursul sedintei de joi, dupa citirea documentului, presedintele se poate adresa Parlamentului si poate prezenta un punct de vedere. In cererea oficiala de suspendare a presedintelui, USL invoca sapta motive.HotNews.

Ungureanu, apel către români:Suntem mulţi, nu suntem proşti şi nici laşi. Trebuie să ne luăm ţara înapoi! Fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că USL este o ameninţare la adresa stabilităţii României, adăugând că viitorul ţării depinde de fiecare roman în parte. „USL a devenit o ameninţare la adresa stabilităţii României. Singura mare greşeală a acestui plan organizat minuţios este următoarea: ne dispreţuiesc şi ne consideră proşti şi laşi. Se înşeală amarnic. Suntem mulţi, vom fi şi mai mulţi, nu suntem proşti şi le vom dovedi că nu suntem laşi. Trebuie să fim conştienţi că totul depinde de noi, că din momentul acesta responsabilitatea pentru prezentul şi viitorul României depinde de fiecare cetăţean. Trebuie să ne luăm ţara înapoi!”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu, citat de Mediafax. Fostul prim-ministru a adăugat că în ultimele zile toate instituţiile fundamentale ale statului au fost atacate, iar ordinea constituţională a fost suspendată. „Ne confruntăm cu o situaţie în care o organizaţie politică nu mai respectă nicio lege, nicio regulă, în ciuda declaraţiilor şi a ieşirilor publice ale reprezentanţilor ei. Nu mai este respectată nicio normă, nu mai este respectată nicio cutumă. Nu se spune că «aceasta este lupta politică, aşa este jocul politic». Jocul lor politic poate că este aşa, dar nu au dreptul să se joace cu ţara noastră şi cu viaţa noatră ca să-şi protejeze privilegiile, averile, ca să scape de condamnări şi ca să nenorocească destinul familiilor noastre”, a încheiat Mihai Răzvan Ungureanu. EVZ

Ştiri Europene – 5 iulie 2012 / Presa internaţională: Demolarea Statului de drept în România

Va urez o zi buna si racoroasa!

Written by Theophyle

05/07/2012 la 8:09 am

415 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Asta nu va ramane asa in Romania. Se promite.

    A A

    05/07/2012 at 8:14 am

    • Buna dimineata tuturor!

      Ma gandesc deja la mesaje percutante si INTELIGIBILE pentru nea Ion daca va ajunge sa voteze la referendum: „Daca pot sa-l suspende pe Presedinte ca asa vor ei, maine O SA-TI IA SI PORCUL, tot pentru ca asa vor ei!” 🙂 😦

      Observator

      05/07/2012 at 9:00 am

  2. Reblogged this on Tiberiuorasanu's Blog.

    Tiberiu Orasanu

    05/07/2012 at 8:16 am

  3. o zi buna tuturor!
    vor merge pana la capat, ca nu mai au nimic de pierdut. vor forta nota, ca sunt disperati. suntem in situatia in care va fi: ori noi, ori ei. sa nu demobilizati, sa aveti incredere in voi. bocitoarele in spam!

    Sare'n Ochi

    05/07/2012 at 8:24 am

    • Sare’ esti de acord acum ca nu eram chiar rau cand m-ai marait tot rau cand ne-am facut prieteni?… intr-o duminica cand tu erai ca si acum pe idei de „democratie” aplicata in Ro?

      Solutia vine curand, e in lucru.

      A A

      05/07/2012 at 8:49 am

      • Sper sa fii optimistul de serviciu

        mar

        05/07/2012 at 8:53 am

      • sa vie. s-o vedem si noi. vad ca se misca si Europa cu nuiaua. eu vreau sa-i vad pe cei doi crizati ai antenelor lui Voiculescu tinand catusa de capete.

        Sare'n Ochi

        05/07/2012 at 9:25 am

        • In primul rand trebuie sa stie lumea larga in adanc ce fac astia si cine sunt autorii – in lucru. Este prima parte. Partea 2 e greu de spus acum public, inainte de partea 1 – dar este si asta in lucru. Nu va bazati ca ies astia multi in strada. Poporu e bou de la televiziuni, ordinea de reparat dupa comunism a fost de la inceput facuta gresita.

          A A

          05/07/2012 at 3:43 pm

    • Buna dimineata! Total de acord cu „bocitoarele in spam!” Vremurile de acum nu sunt normale ca sa ne permita sa despicam firul in patru!

      Observator

      05/07/2012 at 8:56 am

  4. Ar trebui văzut ce publică și ce nu publică monitorul oficial, ceea ce „se spune” sau „se votează” dar nu se publică constituie dovezi ale imensei fraude produse și sunt motive pentru declanșare a procedurilor legale (în condiții normale) înpotriva haitei roșii.

    dada

    05/07/2012 at 8:26 am

    • Monitorul oficial a fost adus în subordinea guvernului pentru ca doar ei să știe ce este și ce nu este publicat la un anumit moment. Din ordinea și cronologia publicării actelor rezultă planul loviturii de stat, și punctele lor slabe !
      Forul legislativ nu poate decide în cunoștință de cauză în aceste condiții deci nu ar trebui să fie abilitat să ia decizii (într-o lume normală) !

      dada

      05/07/2012 at 8:40 am

  5. Buna dimineata tuturor 🙂

    RR

    05/07/2012 at 8:31 am

  6. Buna dimineata tuturor. Promit sa nu mai bocesc preventiv si nici sa nu mai am presimtiri.

    clemycali

    05/07/2012 at 8:32 am

    • buna dimineata,
      presimtirile s-au bazat pe o analiza corecta.de bocit,vom boci toto daca naparcile tradatoare de valori fundamentale si tara vor reusi sa aduca Romania in timp. sper ca instititiile statului,daca mai exista,sa actioneze conform legii
      scuze,daca am gresit ceva…este mai greu cu telefonul

      mar

      05/07/2012 at 8:49 am

  7. Ziua buna la lumea buna!
    Dragi prieteni, astazi, 5 iulie, la 17:45, initiatorii „Protestului Ghilimelelor”, se vor afla si ei in Piata Revolutiei, latura dinspre BCU. Cu tricouri albe si „ghilimele” in piept, ii vom intoarce „vizita” lui MRU, care trei zile la rand a sustinut in persoana si in Piata Victoriei protestul nostru, fiind primul personaj public de „dreapta”, care s-a solidarizat cu noi si nu s-a ferit sa o arate.
    De buna seama, dupa ora 19:00, ii vom face obisnuita serenada de seara la Palatul Victoria „primatului”-ministru, Victor Ponta.
    Nimeni nu este in nici un fel indemnat sa aleaga intre cele doua locuri de manifestatie. Important este ca si in Piata Revolutiei si, apoi, in Piata Victoriei, sa fim cat mai multi, consecventi telului nostru de a nu lasa Constitutia sa fie batjocorita si de a nu lasa un plagiator dovedit sa conduca Guvernul Romaniei. Solidaritatea este cuvantul de ordine si azi si maine si poimaine si pana ce ne vom atinge obictivele. Multumim inca odata Comunitatii Politeia pentru incurajari si sprijin.

    blog de caine rau

    05/07/2012 at 8:39 am

    • Salut Mishu,
      Cu placere, noi vom fi mai departe in ambele parti!

      Theophyle

      05/07/2012 at 8:52 am

      • crezi ca se vor potoli ?mai sunt solutii de redresare a situatiei?

        mar

        05/07/2012 at 8:57 am

        • Buna mar,
          Poate, desi nu vad cum. Nu inteleg artitudinea Presedintelui si majoritatea responsabililor europeni ne acuza la gramada, de multe ori punand semnul egalitatii. Ei vad in ceea ce se intampla un fel de conflict tribal. O sa ia putin timp pana vor intelege. De aici si graba USL.

          Theophyle

          05/07/2012 at 9:01 am

          • Salut. Nici eu nu inteleg atitudinea lui. Asa cum nu inteleg de ce vrea sa se duca azi in Parlament.

            clemycali

            05/07/2012 at 9:05 am

          • „Nu inteleg atitudinea Presedintelui”? Adica ce ar putea face TB? A ales sa joace cartea respectarii legalitatii, nu sa indemne populatia la protest. Asta din punct de vedere al strategiei. Nici nu cred ca ar putea intreprinde ceva spectaculos fara un „backup” (extern?) care, deocamdata nu se arata sau este tinut deoparte, ca ultima rezerva.

            Observator

            05/07/2012 at 9:08 am

          • Multumesc 🙂 am intrebat ptr. ca aici unde sunt este o zi normala, timpul se scurge la fel. Este incredibil, juri ca sunt doua Romanii, una care se bate pe viata si pe moarte ptr. a incaleca valorile fundamentale si cea tacuta, care munceste si are agenda zilnica.

            mar

            05/07/2012 at 9:31 am

      • Vin si eu la Bucuresti. Nu credeti, insa, ca mesajul ref la ghilimele este prea… slab? S-au intamplat lucruri mult mai grave, dupa constatarea plagiatului.

        Ana

        05/07/2012 at 10:57 am

    • Bună !
      Cu tricou alb și cu “ghilimele” in piept voi fi și eu astăzi alături de voi.
      Sper să fim câți mai mulți.
      Mulțumesc și eu cu umilință Comunitatii Politeia și lui Theophyle în special pentru munca sa asiduă.

    • PATRIA IN PERICOL!!! PATRIA IN PERICOL!!! Veniti, veniti, veniti!

      cinic

      05/07/2012 at 3:39 pm

  8. Buna dimineata tuturor!

    ela

    05/07/2012 at 8:39 am

  9. Bună dimineaţa,

    Credeţi că CCR se va pronunţa asupra schimbării lui Blaga înainte ca preşedintele Băsescu să fie suspendat? Cunoscut fiind faptul că dl. Blaga a depus sesizarea înainte ca OUG-ul care limitează CCR să fie publicat în MO.
    Dacă acest lucru se întâmplă, CCR îl va reinvesti pe domnul Blaga în funcţia sa de preşedinte al Senatului, caz în care dumnealui ar urma să fie preşedintele interimar al României dacă Traian Băsescu va fi suspendat.
    Şi o ultimă întrebare, după suspendarea preşedintelui Băsescu în Parlament, în cât timp se instalează preşedintele interimar la Cotroceni?

    Adrian

    05/07/2012 at 8:41 am

  10. spre dezamägirea mea si a multora, dl. Nicusor Dan, s-a dobvedit
    a fii un om cu 2 fetze, un om färä moralitate. cä este de stanga; stiam,
    dar dupä ce a väzut abaterile grave ; ce fac cei din haita rosie,
    adunä la fantanä, ( tocmai ce a fäcut si in iarnä,) sä instige contra pdl,
    contra presedintelui, etc. ce bine cä si-a arätat fatza, nu-i face onoare.

    theo- nona

    05/07/2012 at 8:49 am

    • Nu sunt de acord cu ce zici aici: am fost aseara chiar langa Nicusor Dan in Piata Universitatii cand dadea un interviu si a zis cu subiect si predicat ca desi nu e un sustinator al PDL-ului si al lui Traian Basescu, este impotriva abuzurilor facute de USL in aceste zile.

      Bogdan

      05/07/2012 at 11:08 am

      • Bogdan baiete,

        Nicusor Dan a facut ieri un rau imens! Si va plati la greu in atitudinile pe care le va avea Politeia in zilele, luniile urmatoare. Nicusor Dan s-a dovedit un golan politic la nivelul UDMR, UNPR si alti golani politici. Manifestatia lui de la PU a sabotat si a deturnat manifestatile adevarate. Anunta-l pe Nicusor Dan ca vor veni dezvaluiri care il vor anula public! Vezi ceea ce a inteles CNN din aceasta manifestatie. RUSINE !!!

        http://politeadigest.wordpress.com/2012/07/05/cnn-romanian-president-faces-impeachment/

        Theophyle

        05/07/2012 at 11:14 am

        • Absolut de acord, Theophyle! Iar, faptul că îi văd acolo pe locotenenţii lui, Liviu Mihaiu şi Mircea Toma, îmi provoacă nu numai scârbă. Dar îmi dă şi fiori…Deşi nenea iancu a văzut destule la viaţa lui!

          nenea iancu

          05/07/2012 at 12:56 pm

        • Nasul meu de caine nu m-a inselat. Ceva putzea la mitingul ala…

          blog de caine rau

          05/07/2012 at 3:48 pm

  11. parlamentul trebuie dizolvat,

    incälcäri grave ale constitutziei, prin ignorarea ei si a curtzii supreme,
    f. grav ei tzin, 2 parlamentari cu condamnare definitivä, ignorand
    verdictul curtzii supreme.ei dau afarä pe cine vor, dar isi tin turnätorii.
    o manä de golani, ignorä institutziile statului, dacä ii criticä cineva
    il suspendä, cum vrea acum cu presedintele. e grav ce fac

    sunt pasibili de puscärie , si v-a trebuii sä räspundä pt. asta.

    theo- nona

    05/07/2012 at 8:59 am

  12. Băsescu va aruncat la coș pe nedrept.

    Ca învățătură de minte să trecem la republică parlamentară. Astfel încât tot felul de „’telectuali” idioți să nu își mai caute expresia politică într-un președinte care nu avea atribuții constituționale de veritabil exponent politic.

    Intelectualii au de obicei o astfel de aspirație politică a republicii parlamentare, atunci când nu au fumuri elitiste de-ale lui Nietzche în cap. Fumurile ăstea în România înseamnă forme fără fond, justificarea atitudinii de țigăneală fanarioto-balcanice la „elite”.

    • of, iar ati aparut cu fitile…
      somn usor

      amos

      05/07/2012 at 9:37 am

    • Fumuri, elitiste, Nietzsche, fitile, ceva util monser, se poate?

      diablero

      05/07/2012 at 10:43 am

    • Isaila, poate pe mine ma convingi daca imi spui cum pot sa il demit pe parlamentarul din circumscriptia electorala in care traiasc, daca el, parlamentarul, tradeaza ceea ce a promis?

      emil

      05/07/2012 at 1:05 pm

    • Isaila, ca de obicei, BATI CAMPII. Daca era rep.parlamentara, Ponta ar fi confiscat statul din prima zi. L-a blocat Basescu.

      cinic

      05/07/2012 at 3:33 pm

  13. Buna dimineata!
    Suspendarea presedintelui este o eroare de strategie a USL. Dezbaterile care vor urma, eventual pigmanetate de noi dezvaluiri, le vor eroda din procente.

    Finante Azi

    05/07/2012 at 9:03 am

  14. Buna dimineata.

    yepurasalexandra

    05/07/2012 at 9:05 am

  15. trantorul Crin; ce nu a fost 1 zi in parlament, este onorat cu sefia SENATULUI??

    ce tarä e romania, sunt reconpensatzi , sustzinutzi si cocolositzi. au voie sä
    distrugä si sä facä pipi pe constitutzie, un trantor si un plagiator?

    cei ce au pus la cale, destabilizarea tzärii si distrugerea ei in lume,
    trebuie sä räspundä in fatza legii totzi mafiotzii politici si turnätorul Voiculescu,
    trebuie pedepsitzi de lege, pe care o ignorä.au o intzelegere cu „räsäritul”
    SÄ PARÄ CÄ VINE DIN INTERIOR???????????

    asteptäm dela CCR, un verdict, nu se poate ca sefii camerelor sä fie aruncatzi
    asa, cu motive inventate, speräm CCR; SÄ SE PRONUNTZE REPEDE:

    theo- nona

    05/07/2012 at 9:10 am

  16. ISÄILÄ;
    lasä soparlele, noi stim cine esti, si pt. cine te faci presi.
    cred cä fumurile vin din capul täu.

    theo- nona

    05/07/2012 at 9:12 am

  17. Buna dimineata la toata lumea.

    Ca bocitoare de serviciu, promit ca astazi sa plang doar „pe interior” 😦 sa nu se vada.

    Va tin pumnii si sufleteste sunt alaturi de voi toti.

    mayausa

    05/07/2012 at 9:12 am

    • Lasa ca nu ai fost singura. Si eu m-am lamentat pe tastele calculatorului pana aproape de 5 dimineata ieri.

      clemycali

      05/07/2012 at 9:14 am

      • Doamnelor,
        eu va inteleg foarte bine. Chiar am vrut sa-i spun lui Clemy de ieri noapte, cand faceam eu pe viteazul optimist, ca ii inteleg foarte bine spaimele pentruca stiu ca departarea amplifica teama. Stiu asta de la fiica mea (care se afla tot peste ocean) care era mai disperata decat mine citind stirile din tara. Probabil ca noi, traind aici zi de zi , ne-am mai „tabacit” si nu putem pierde speranta. Trebuie sa avem incredere .
        eu inca sper ca azi , presedintele sa le taie tot cheful de lovitura de stat.
        Vad ca Zgonea vorbeste despre presedinte cu „excelenta sa”!

        cedric

        05/07/2012 at 9:26 am

        • Cedric,
          si eu sper, in general noaptea este un sfetnic bun sau ar tb sa fie.

          mar

          05/07/2012 at 9:34 am

        • Asa e. Mama la telefon era mult mai calma decat mine. Si era plina de admiratie ptr manifestantii de la Bucuresti si Cluj. S-ar fi dus si ea dar pe canicula asta si cu problemele ei de sanatate a preferat sa stea acasa.

          clemycali

          05/07/2012 at 9:37 am

    • Nu plangem, scrasnim din dinti!

      diablero

      05/07/2012 at 10:44 am

  18. Buna dimineata,
    se spune ca trei parlamentari transfugi de la PDL se vor intoarce azi in partid. Poate nu le mai iese cvorumul pt. suspendare!

    cedric

    05/07/2012 at 9:13 am

    • Am citit mai devreme stirea asta pe FB. A dat-o Vlaston. Acum ce sa mai zic. Daca nu ar fi tragic ar fi de-a dreptul comic.

      clemycali

      05/07/2012 at 9:16 am

    • Incredibil! Incredibil! Ce oameni sunt astia?

      diablero

      05/07/2012 at 10:46 am

  19. Singura prezentare a mitingului din PR la antene, a fost cea cu Videanu bronzat pe fond portocaliu care indemna la manifestatie. Au mizat pe efectul pervers… cind il vezi pe Videanu…nu te duci. Altfel nu ati fi vazut nimic despre miting

    lastnightmusic

    05/07/2012 at 9:18 am

  20. Presedintele vine in parlament la ora 10 (comunicat administratia prezidentiala)

    cedric

    05/07/2012 at 9:18 am

    • E normal sa vina, chiar daca nu are nici un atuu. E demn.
      Sa speram ca mai are atuuri, sa speram ca sri si sie nu-i sunt deja ostile

      lastnightmusic

      05/07/2012 at 9:27 am

      • Sa speram , dar nasicu’ e nasicu’, iar Blaga prea a fost guguman si pare straniu.

        diablero

        05/07/2012 at 10:47 am

  21. Sper sa ii desfiinteze cu discursul pe care il va tine. Altfel nu venea.

    cedric

    05/07/2012 at 9:19 am

    • Depinde cine „traduce” discursul; acum cateva zile, pe A3, Stoiceasca (Alesandra?), interpreta spusele lui Basescu referitor la faptul ca usLASII vor sa ajunga sa puna mana pe justitie prin inlaturarea presedintelui, ca o recunoastere de catre basescu a faptului ca el controleaza acum justitia. Asa ca….

      emil

      05/07/2012 at 9:51 am

  22. nu vä läsatzi de soparle si intrigi, sä dezbini arunci acum nume, videanu etc.

    theo- nona

    05/07/2012 at 9:20 am

    • Mai Nona– Tu l-ai vazut la Antena 3 pe Videanu chemind oamenii la manifestatie ? Si din gingaveala lui si din textul lui crezi ca a convins pe cineva neconvins ? Dimpotriva. A facut mai mult rau.
      Nici 10 muste fara cap nu ar fi convins.

      lastnightmusic

      05/07/2012 at 9:24 am

      • si pe Turcan la B1 certandu-se cu Sandru

        mar

        05/07/2012 at 9:37 am

      • Bravos musicalule! Ce bine ca mi-ai deschis mintea: eu eram aproape convins de ceea ce spunea Videanu: sansa mea cu tine ca nu m-am lasat pacalit. Mersi 🙂

        emil

        05/07/2012 at 9:41 am

        • De-aia l-au pus la Antena 3 , sa vorbeasca. Au zis… lasa, cu bronzul ;lui de pepenar pe fond portocaliu, cu reflectorul pus aiurea, scotind in evidenta partea cu bilbielile, nu il va pacali nici pe Emil…. Dar vad ca era gata gata 🙂

          lastnightmusic

          05/07/2012 at 9:51 am

          • Musicalule, uneori chiar si tu imi dai impresia ca de fapt iti pasa de democratie 🙂

            emil

            05/07/2012 at 9:53 am

    • Corect! Nimic nu trebuie sa conteze, atunci cand suntem cu totii amenintati prin calcarea in picioare a Constitutiei! SOLIDARITATE!

      diablero

      05/07/2012 at 10:49 am

  23. In privinta la ce gindeste si ce face Basescu eu nu dau nici pronosticuri si nici sfaturi.

    Mi-am dat seama in ani de zile ca sunt muuuult sub Traian Basescu ca inteligenta politica, si ca tactica. De aceea nu il critic pina nu vad toata desfasurarea, si nici dupa aceea daca nu cunosc dedesubturile. 🙂

    lastnightmusic

    05/07/2012 at 9:22 am

    • Buna dimineata,

      Noi nu avem informatiile lui Basescu.

      Gabi Dumitru

      05/07/2012 at 9:36 am

  24. sper sä fie läsatzi cetätzeni in parlament si presa,

    este f. necesar, sä fie si sustzinätorii Ptresedintelui.

    theo- nona

    05/07/2012 at 9:23 am

    • crezi ca e bine daca dau drumul la „cetateni” ? Din experienta de pina acum … dau voie in balcoane doar pe cei ce injura…. iar pe Patapievici doreau sa il arunce din balcon

      lastnightmusic

      05/07/2012 at 9:29 am

  25. tu nu zici, dar spui.

    theo- nona

    05/07/2012 at 9:23 am

    • Inima mea este alaturi de voi, Presedinte si de draga noastra tara. Sper din tot sufletul sa invingem mafia securista-kaghebista. Si cel mai bun slogan: Ponta nu uita te vedem la Rahova!

      frovol

      05/07/2012 at 9:33 am

      • Ponta nu uita, tu urmezi la Rahova!

        diablero

        05/07/2012 at 10:50 am

  26. Salutare all

    Fara bocitoare si dramolete ! Capul sus si la lupta ! Iesim in strada, protestam, nu ne lasam calcati in picioare ! Pentru numele lui Dumnezeu nu mai bociti atat si concentrati-va toti pentru batalia pe viata si pe moarte care se va da in curand !
    Fiecare poate face ceva in acest sens, fie ca sta in SUA in fata calculatorului, fie ca este in Germania sau aici in tara !
    Nu mai exista loc pentru jumatati de masura: ori ei, ori noi !
    Capul sus si la lupta ! Mobilizati tot ce se poate mobiliza pentru aceasta batalie !

    Reddog

    05/07/2012 at 9:28 am

    • la 19 in Piata Libertatii. eu am fost si ieri si alaltaieri. iar ieri am dus un copiator in piata si am scris pe el „Doctorate la minut”. poate duceti si voi copiatoare la Bucuresti?

      Sare'n Ochi

      05/07/2012 at 9:30 am

      • Sare….. aici nu mai e vorba de diploma lui Ponta.gata papionul …. aici . e vorba de incalcarea tuturor cutumelor democratice

        lastnightmusic

        05/07/2012 at 9:34 am

      • azi le cantam Gaudeamus pe versurile noastre:

        Ubi sunt qui ante nos
        plagiates teza nost
        Platon et Aristotel
        plagiates ei nitel
        năstase în suspensor
        transite intestinor
        deţinutus muritor

        Sare'n Ochi

        05/07/2012 at 9:38 am

    • Si puneti ceva bani deoparte pentru amenzi. Va fi cazul in saptaminile, lunile urmatoare.

      lastnightmusic

      05/07/2012 at 9:32 am

    • Asa!

      diablero

      05/07/2012 at 10:52 am

  27. unde este declaratzia lu Vlaston?
    ce srie in ea.?

    theo- nona

    05/07/2012 at 9:28 am

    • Nu e declaratie. Este un post pe pagina lui de Facebook care sustine ca trei parlamentari se reantorc la PDL scarbiti de ce se intampla. Nu stiu cat este de veridica informatia.

      clemycali

      05/07/2012 at 9:34 am

  28. unii sunt plätitzi sä fie bocitoare, bägand asa fitile si demoralizand
    dar asta nu este bine, acum tot mapamondul, se uitä la romania,
    cum haita rosie vrea s-o distrugä, dar Romanii se vor alätura dreptätzii,
    tot respectul pt. totzi , fie cä scriu, ies pe stradä etc.

    sunt convinsä, Romanii nu se vor läsa,. cu inteligentä si tact, mafiotzii
    rosii trebuiesc invinsi.

    theo- nona

    05/07/2012 at 9:35 am

  29. multumesc Clemy.

    theo- nona

    05/07/2012 at 9:36 am

  30. Eu nu l-am citit pe Vlaston. Stirea cu parlamentarii care se intorc in PDL am auzit-o la B1

    cedric

    05/07/2012 at 9:36 am

    • Probabil ca Vlaston a preluat-o de acolo. Cat de credibila e stirea si daca mai sunt si altii care au indoieli sau sperieturi este alta chestiune.

      clemycali

      05/07/2012 at 9:42 am

    • jenanta miscare, dar pragmatica de data asta….
      cita lipsa de demnitate!

      skorpion

      05/07/2012 at 9:43 am

  31. salut,

    sint optimist….

    daca va fi suspendat TBasescu si daca in campania de sustinere a lui TB va fi si sloganul f. reusit al lui @Observator

    “Daca pot sa-l suspende pe Presedinte ca asa vor ei,

    maine O SA-TI IA SI PORCUL,

    tot pentru ca asa vor ei!”

    atunci nici bizonul pina acum neimplicat, se va implica in mod pozitiv!!

    la ora 18 in piata Revolutiei!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    skorpion

    05/07/2012 at 9:41 am

  32. Credeti ca e posibil un scenariu de genul>
    – PSD nu are interes ca suspendarea sa treaca, pentru ca isi pot nominaliza un candidat cu sanse mari la alegeri;
    – PSD sustine declarativ si prin vot motiunea, pentru ca sunt in alianta, dar;
    – UNPR, minoritatile si eventual UDMR nu voteaza;
    – USL a sustinut suspendarea, dar nu a trecut?

    Finante Azi

    05/07/2012 at 9:42 am

    • E posibil orice. Traiam in Romania. Desi eu cred ca USL a mers mult prea departe ptr a mai da inapoi. UNPR si UDMR sunt o alta mancare de peste.

      clemycali

      05/07/2012 at 9:45 am

      • USL nu da inapoi, insa nu ii preseaza nimeni pe ceilalti voteze.

        Finante Azi

        05/07/2012 at 9:46 am

  33. ce urat imbatranesc unii oameni : „Dragii mei, victoria nu e încă dobândită. E nevoie de foarte multe eforturi în luna care urmează, de multă vigilență și mobilizare, atât acasă, cât și în străinătate, unde toate filierele pro-Băsescu sunt în alertă. Atenție la Chișinău, Italia, Spania…NU vâ culcați pe lauri, că pățim ca Geoană. ” zoe petre comentariu pe un blog

    radu2

    05/07/2012 at 9:42 am

    • o smintita senila.

      Gabi Dumitru

      05/07/2012 at 9:44 am

      • Nu e doar smintita, este si interesata. Fii-su e bagat de Goe prin MAE, deci ce sa ciripeasca babaciunea?

        diablero

        05/07/2012 at 10:54 am

    • Sa se ia de mana cu Roxana Iordache. Doua isterice.

      clemycali

      05/07/2012 at 9:48 am

      • Salut 🙂
        E doar proasta ca o closca (scuze…), fiul ei are o slujba rotofeie la stat si ea isi inchipuie ca-l protejeaza.

        Diana

        05/07/2012 at 9:51 am

        • Fiul ei este un cretin. Acum orice cioara sustine ca puiul ei e cel mai frumos dar cateodata putina decenta nu strica.

          clemycali

          05/07/2012 at 9:55 am

    • Nu e smintita de loc. E fiica lui Emil Condurachi…si ii poarta afinitatille.. Sunt toti frati cu Maguritatea

      lastnightmusic

      05/07/2012 at 9:55 am

      • O isterica nu este smintita. Isteria este produsa „a hormonal disbalance”. Nu stiu cum sa spun asta finut in limba romana.

        clemycali

        05/07/2012 at 10:01 am

        • Clemy, am vrut sa spun ca este ticaloasa nu neaparat bolnava.
          Iti aduci aminte in 96 cum si-a adus fiul la Adm Prezidentiala ? Acum, l-a bagat la externe , si se simte obligata

          lastnightmusic

          05/07/2012 at 10:05 am

          • Imi aduc foarte bine aminte de perioada respectiva. Asa consilier slab ca madam Petre pe politica externa nu cred ca a exista in istoria post decembrista a Romaniei. De fiul ei, care ii era subordonat la Cotroceni, nici nu mai vreau sa-mi aduc aminte.

            clemycali

            05/07/2012 at 10:06 am

  34. Dupa „revolutia bunului simt”, am ajuns sa asistam si la lovitura de stat a „bunului simt”.

    In alta ordine de idei: Cetatean, nu ar fi util ca presedintele sa intoarca in parlament legea privind autorizarea guvernului sa emita OUG ? Motive se pot gasi (de exemplu, ne-urgenta unora dintre domeniile specificate, cum ar fi I.17 si I.18).

    czc

    05/07/2012 at 9:47 am

    • salut! 🙂

      czc, te asigur ca, in ce ma priveste, mi-am dat toata silinta sa iasa bine pentru Constitutie, Presedinte si societatea civila 😆

      Cetatean

      05/07/2012 at 9:54 am

      • Sunt convins si felicitari !

        czc

        05/07/2012 at 9:59 am

  35. Vad covor rosu pe scarile de la intrarea in Casa poporului. L-or fi pus pentru presedinte?

    cedric

    05/07/2012 at 9:47 am

  36. Ştiri Europene – 5 iulie 2012 / Presa internaţională: Demolarea Statului de drept în România

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/07/05/stiri-europene-5-iulie-2012-presa-internationala-demolarea-statului-de-drept-in-romania/

    Theophyle

    05/07/2012 at 9:51 am

  37. PDL ataca la Curtea de Apel in contencios OUG de ieri privind restrangerea atributiilor CCR (Blaga)

    cedric

    05/07/2012 at 9:51 am

    • Hai ca asa mai merge! E buna manevra.

      Cetatean

      05/07/2012 at 9:55 am

      • S-o fi trezit nea’ Vasile?

        Diana

        05/07/2012 at 10:01 am

  38. UDMR- KELEMEN , a spus cä voteazä, asa isi atrag ei ura si dispretzuil
    nu numai al romanilor, dar si al altor natziomalitätzi, cä se aläturä clar
    haitei rosii si mafiotzilor. este foarte grav.
    UDMR, se vrea corect, dar nu de dragul dreptätzi, ei vor sä tragä
    dreptatea de partea lor. acum este voba de o loviturä de stat rosie.

    dacä o sustzin, vor avea de pierdut pt. todeauna.

    theo- nona

    05/07/2012 at 9:51 am

  39. Buna dimineata,
    Cu ceva timp in urma existau discutii si in mass media si pe forumuri asupra subiectului principal din viitoarea campanie electorala.Au fost pareri si pareri ,dar daca tin eu bine minte,tema justitiei nu mai era in prim plan.
    Si totusi tema justitiei, lupta impotriva jafului si al mogulilor a prins in mai toate campaniile electorale.
    Cu ajutorul masiv al USL, teme justitiei s a relansat.Sub alt slogan, mult mai puternic si mai adecvat situatiei de astazi-Borfasii ,cu ajutorul USL vor sa acapareze tara prin nesocotirea si incalcarea justitiei.
    Situatia este mult mai favorabila acestei teme astazi decit in 1998 pentru ca cineva a avut doua idei-dupa parerea mea -geniale.
    Prima a fost de a elimina din ecuatie factorul partid politic-Justitia trebue aparata de societatea civila pentru ca clasa politica s a dovedit incapabila.In acest mod se elimina dezgustul fata de cei ce au guvernat.
    A doua idee a fost aparitia unei aliante civice ca purtatoare de mesaj.
    Cred ca in aceasta formula vom avea mari sanse de succes .

    Sunt insa deranjat de faptul ca PDL ul nu intelege sau nu accepta aceasta strategie si se doreste in continuare prima vioara.Un exemplu este apelul la mitingul de astazi.
    As indrazni sa va sugerez sa i cerem Dlui Blaga sa faca un pas inapoi si de astazi sa l lase pe MRU sa conduca ostilitatile.
    Sunt in stare sa pariez ca daca la mitingul de astazi Dl Blaga va tine cu tot dinadinsul sa ne comunice opiniile dumisale se vor auzi ceva fluieraturi.

    tucu2

    05/07/2012 at 9:53 am

  40. Buna ziua!
    Mi-ar placea ca TB sa inceapa discursul cu: domnule presedinte al Senatului Vasile Blaga, doamna presedinte a Camerei Deputatilor Roberta Anastase…

    drivas

    05/07/2012 at 9:56 am

    • Adica sa nu recunoasca uzurparea.

      emil

      05/07/2012 at 9:56 am

      • Exact! Eu sunt la job si nu pot urmari discursul… rugaminte mare sa comentati cat mai mult din el; aici cat de cat mai pot intra printre picaturi! Multumesc

        drivas

        05/07/2012 at 10:10 am

  41. ZOE PETRE; este o persoanä perversä, arivistä si ipocritä, pt. cä
    fiul filfizonul DAN P: ce joacä in trupa impostorului plagiator Ponta,
    ea scrie mizerii si luptä pt. haita rosie.

    acest botz de gräsime infect, este o comunistä sub acoperire.

    theo- nona

    05/07/2012 at 9:56 am

  42. Astazi am dat liber de la ora 16.00 celor cativa angajati ai micii firme unde „cu onor” sunt „mare patron”. Le-am expus si motivul: pentru a avea timp sa ajunga la ora 18.00 la mitingul rganizat de MRU. Celor care vor prefera sa ramana la o bere rece in fata televizoarelor le-am spus sa se gandeasca totusi, e si viata lor si a copiilor lor in joc.
    Asadar da, este timpul sa se stranga armatele, sper sa putem arata ca „suntem multi si nu suntem prosti”.
    Cu gilimele, citat din MRU. 🙂

    victor.vb2

    05/07/2012 at 10:01 am

  43. A sosit presedintele la parlament, intampinat de Zgonea si Antonescu. Foarte incruntat.

    cedric

    05/07/2012 at 10:01 am

  44. nu, fiecare sä-si facä treaba, dl. Blaga sä intre in prizä, mai activ
    si färä prieteni ca ION RUS, care l-au säpat, acum poate sä arate
    dacä e instare de ceva.are sustzinera tuturor, sä se ridice la inältzime.

    dl. MRU, are stilul si diplomatzia lui, cu sigurantzä v-a dovedi, ce poate
    multzi romani,il sustzin si eu.

    theo- nona

    05/07/2012 at 10:01 am

  45. CCR, pe care noi am apärat-o; ar fii trebuit sä judece
    situatzia din parlament imediat, asa debloca o mizerie neconstituzionalä.
    eu astept o reactzie imediatä.

    theo- nona

    05/07/2012 at 10:04 am

  46. Vin si consilierii presedintelui , in grup

    cedric

    05/07/2012 at 10:04 am

    • Ding, ding, ding.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:07 am

  47. Pe conso, euro urca de zor. Acum
    4.4744
    Oare unde se opreste azi?

    emil

    05/07/2012 at 10:06 am

  48. mergetzi in fatza parlamentului, sä-l sustzinetzi pe presedinte

    hai copii, sä nu se simtä singur, este f. necesar.

    theo- nona

    05/07/2012 at 10:06 am

  49. Patria in pericol.

    Cetatean

    05/07/2012 at 10:06 am

    • daca vine de la tine … ma sperie rau de tot 😦

      RR

      05/07/2012 at 10:13 am

  50. euro, nu se opreste,
    este un cadou dela haita rosie si asta e inceputul.

    theo- nona

    05/07/2012 at 10:07 am

  51. Un mesaj pentru cei interesati :

    Mircea Bozan :
    „Pentru organizarea unor proteste de mare amploare in fata Ambasadelor Romaniei din Germania, Belgia, Olanda si Franta si Spania, legat de alunecarea in dictatura bolsevica, de acaparare a Romaniei de crima organizata politic, va solicitam sa ne scrieti pe adresa de e-mail: casaverlag@live.de pentru organizarea acestor demonstratii. Trebuie sa fim uniti, sa demonstram Europei democratice, ca romanii nu accepta nici un fel de dictatura, iar libertatea si imaginea noastra nu poate fi patata de catre o mana de derbedei din mediul politic, ajunsi sa conduca Romania in urma unor aranjamente parlamentare criminale. Vom organiza in ziua referendumului privind suspendarea Presedintelui ales De NOI, romanii, manifestatii si proteste de amploare in toate capitalele europene, pentru ca oamenii liberi sa cunoasca pericolul bolsevic, capabil sa darame oriunde ordinea de drept constitutionala, actionand in numele unui terorism de partid.
    Va multumim. „

    RR

    05/07/2012 at 10:09 am

  52. acum trebuie sä-l sustzinetzi pe presedinte,;cetätzean are dreptate.

    altfel; PATRIA IN PERICOL

    theo- nona

    05/07/2012 at 10:09 am

  53. Presedintele se indreapta spre sala cu o herghelie de ziaristi dupa el. Pare vesel dar nu raspunde la intrebari.

    cedric

    05/07/2012 at 10:10 am

    • Herghelie e gresit spus. Caii sunt animale inteligente. Turma de oi behaitoare ar fi mai potrivit.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:11 am

      • Exact, clemy!
        intrebarea pe care i-a strigat-o Presedintelui o behaitoare a fost stupida :
        „domnule Presedinte, aveti o strategie pt astazi?”

        prostie e putin spus!!!!!!

        luminita

        05/07/2012 at 10:13 am

        • Prost trebuie sa fie un ziarist ca sa puna o asa intrebare. Nici macar antrenorul echipei de fotbal Juventus Colentina nu ar raspuns la o astfel de intrebare inaintea unui meci, daramite presedintele tarii aflat intr-o situatie extrem de grea. Cum au ajuns astfel de tampiti in presa n-am sa inteleg niciodata.

          clemycali

          05/07/2012 at 10:16 am

  54. Nepotii celor ce l-au dat jos pe Rege, scuze de paralela, vor sa-l dea jos si pe pirat.
    Atunci, popolul nu a fost intrebat.
    Acum, folosesc referendumul.
    Daca ei nu au evoluat, decit in metode, e de urmarit daca popolul s-a dezghetat citva.

    victor L

    05/07/2012 at 10:11 am

  55. hai romani cä se poate, pe stradä, contra haitei rosIi USL

    apäratzi-vä tzara si presedintele, pt. voi ,pt. copii vostrii.

    in fatza parlamentului.

    theo- nona

    05/07/2012 at 10:12 am

    • theo-nona,
      linisteste-te un pic, te rog.
      Oamenii sunt la serviciu la ora asta, cine sa vina in fata Parlamentului?

      luminita

      05/07/2012 at 10:17 am

  56. Mama, cum se uita la tradatori! Este ingandurat, rau am ajuns 😥

    mar

    05/07/2012 at 10:13 am

  57. Inca doi revin in PDL, Calcan si Odajea.

    mar

    05/07/2012 at 10:15 am

    • Cati ar mai trebui sa se intoarca la „partidul-mama” ca sa contrabalanseze voturile UDMR? Ca inteleg ca UNPR-ul a anuntat ca nu voteaza suspendarea.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:17 am

      • chiar nu mai stiu cati sunt, citeam ca acuma sunt 432 membri ai Parlamentului, insa Boldea si Nastase sunt la parnaie.

        Nu stiu cati are fiecare tabara.

        Cetatean

        05/07/2012 at 10:22 am

  58. si Gh. David, senator.

    Cetatean

    05/07/2012 at 10:16 am

    • 5 din ce vad eu.
      Vorbeste tradatorul Grebla, asta tb sa ajunga la puscarie ptr. inalta tradare 👿

      mar

      05/07/2012 at 10:18 am

      • Mda. La asa conspiratori asa purtator de cuvant.

        clemycali

        05/07/2012 at 10:20 am

  59. Buna dimineata tututor! 🙂

    radubotezatu

    05/07/2012 at 10:16 am

  60. E foarte singur si suparat. Sper sa le dea in cap cu discursul.Vorbeste grebla: Acest om a ajuns sa dicteze puterilor di nstat, Doamne ce a majuns. Parlamentul= tribunal bolsevic!

    cedric

    05/07/2012 at 10:18 am

  61. Ii cam tremura glasul lui Grebla!

    cedric

    05/07/2012 at 10:20 am

    • Grebla -la Rahova!

      luminita

      05/07/2012 at 10:23 am

  62. lui Grebla ii tremura vocea de mama-mama.

    Cetatean

    05/07/2012 at 10:20 am

    • Oare de ce s-o fi speriat atata micutul?

      clemycali

      05/07/2012 at 10:22 am

    • Eu cred ca el se crede un erou 🙂 Si, din pacate, multi il vad asa.
      Cu cat tupeu vorbeste despre „separatia puterilor in stat”.

      emil

      05/07/2012 at 10:22 am

  63. Cedric 😆

    Cetatean

    05/07/2012 at 10:21 am

  64. ceea ce spune Grebla acum se potriveste cu ceea ce face USL-ul dar el se refera la PDL si Presedintele Basescu.
    Cica Base a alterat mediul politic.

    luminita

    05/07/2012 at 10:21 am

  65. Nu stiu cum vom iesi din lovitura asta de stat. Dar daca scapam cu institutiile tot acolo si inca in UE si fara pucisti, atunci dupa aceea ar trebui luate niste masuri urgente. In primul rind timpenia cu MO. Acum, se pare orice idiot pune mina pe MO poate guverna tara, inclusiv sa execute niste „chiaburi”. Si ar trebui ca arice decizie, hotarire, etc, contestate la CCR sa fie imediat suspendate pina cind curtea se pronunta. Asa cum e acum, idditul de mai sus ii trage un OUG in monitor, executa citeva mii de „chiaburi” pe stadione. CCR se pronunta la pastele cailor, si OUG-ul respectiv devine nul. Dar pe aia impuscati nu-i mai aduce nimeni la viata.

    Aha

    05/07/2012 at 10:22 am

  66. daca asa arata o republica semiprezidentiala dracu ne ia cu una parlamentara

    radu2

    05/07/2012 at 10:23 am

    • Din pacate, multi asa vad „dreptatea” Legea? Ce e aia? Ce sunt alea proceduri, reglementari?

      emil

      05/07/2012 at 10:26 am

  67. ai mare dreptate.

    Cetatean

    05/07/2012 at 10:23 am

  68. nenorocitii cum l-au marginalizat 👿 gasca asta ar tb sa ajunga la gherla, asta nu este Parlament este gherila sandinista.

    mar

    05/07/2012 at 10:23 am

    • Mai citeste Grebla mult?

      clemycali

      05/07/2012 at 10:25 am

      • Se face de rusine. Bate campii despre copii si pensionari.

      • Da, dar TB mai are putin si sare in aer.

        mar

        05/07/2012 at 10:29 am

  69. Ce ar fi sa le declare Basescu in fata:”De azi sunteti dizolvati pentru incalcarea Constitutiei” ?

    papiciulo

    05/07/2012 at 10:26 am

  70. nu se poate.

    Cetatean

    05/07/2012 at 10:28 am

    • Si la ei de ce se poate orice?

      papiciulo

      05/07/2012 at 10:29 am

  71. Ce umilinta pt. presedinte ; sa asculte elucubratiile astuia! Ce i-o fi deranjat ? cuvantul mamicute?
    Incepu sa se balbaie grebla. Ah , ce as vrea sa-i plezneasca ceva in cap in clipa asta!

    cedric

    05/07/2012 at 10:29 am

    • si eu 👿

      mar

      05/07/2012 at 10:31 am

    • Grebla e un cretin caruia i s-a dat o sarcina mult prea mare ptr creierul lui.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:31 am

  72. Theophyle

    05/07/2012 at 10:30 am

    • salut ! si acolo trebuie trebuie sa protestam.sau in fata televiziunii lui felix.acolo este adevaratul sediu al guvernului ponta mondialu’

      zigzag

      05/07/2012 at 10:41 am

  73. ce a deranjat in discursurile presedintului in ultimii ani,
    a fost atentzionarea, cand incercau s-o i-a razna, cand incercau sä fure
    ,cand mafiotzii creeatzi de iliescu criminalul si escrocul NÄSTASE; incercau
    sä-si ducä furia de distrugere a statului roman.

    asta a deranjat.
    nu a fost conflic, ci riposta Presedintelui la escrocheriile securistilor si
    turnätorilor, ce au cumpärat si acum voturi in parlament.
    se poate numii un parlament de trädätori.

    UNPR- nu are coloanä vertebralä, onoare militarä, a fost o vorbä
    rusine UNPR:–se stie atzi fäcut cu USL intzelegeri. RUSINE:

    UDMR; este tot o creeatzie comunistä a lui iliescu ,sub umbrele lui,
    chiar dacä nu spun.

    theo- nona

    05/07/2012 at 10:31 am

  74. Asta e document serios? parca e o barfa de mahala despre ce a zis tzatza cutare despre tzatza cutare!
    Vai de mama lor de juristi a iUSL cu Sova in frunte.

    cedric

    05/07/2012 at 10:31 am

  75. Ufff…. si noi nu am facut nici un rahat de manifestatie in 2011 si 2012 in sprijinulul presedintelui. Astia il acuza ca a taiat pensiile si salariile… Pina la subminarea ec nationale mai e un pic 😦

    lastnightmusic

    05/07/2012 at 10:31 am

    • Pensiile nu au fost taiate, asta e tot o minciuna!
      Minciuni sfruntate citeste Grebla.
      Discursul lui e scris de turnatorul Felix, e plin de ura si barfa calomniatoare.

      luminita

      05/07/2012 at 10:34 am

  76. Oameni buni,
    din franturile pe care le aud juri ca discursul lui Grebla este scris la A3. Astia nu au temei juridic de suspendare 👿

    mar

    05/07/2012 at 10:32 am

    • Nu au. Dar asta nu a contat nici o clipa ptr ei. Frica de puscarie ii mana de la spate.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:33 am

      • Clemy,
        este horror. Este grava recidiva ca a primit avertismente de la Consiliul Discriminarii. Este incredibil ce fac jegurile astea…..

        mar

        05/07/2012 at 10:36 am

  77. De ce s-a adresat Grebla numai senatorilor? A uitat unde se afla?
    Sper ca presedintele sa nu inceapa cu dle presedinte al senatului, dle pres. al camerei!

    cedric

    05/07/2012 at 10:33 am

  78. 2007, nu era in alt mandat?

    emil

    05/07/2012 at 10:34 am

    • bineinteles ca da.

      luminita

      05/07/2012 at 10:35 am

    • Ba da. Era in primul mandat castigat in 2004.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:36 am

  79. Dar ce ciorba lunga. N-au fost in stare sa faca ceva concret, scurt, la obiect.
    Ah, il ia si cu discriminarea romilor si celor cu dizabilitati. Rasism si xenofobie. mai are un pic si-l condamna la moarte!

    cedric

    05/07/2012 at 10:36 am

    • Bine ca n-au pus si o acuzatie de pedofilie ca sa fie tacamul complet. Dar poate ca ajung si la asta ca prea o lalaie tov.Grebla.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:37 am

      • il vor acuza ca l-a violat pe Nastase.

        Cetatean

        05/07/2012 at 10:38 am

        • Ala e amor cu perversiuni 🙂

          clemycali

          05/07/2012 at 10:39 am

  80. Daca se mai bazeaza pe ceva,cred ca Basescu ar trebui sa reactioneze in forta, sa nu se lase pur si simplu suspendat ! Daca nu , mai bine isi da demisia.E umilitor sa se ajunga la referendum de suspendare in conditiile astea.

    papiciulo

    05/07/2012 at 10:36 am

  81. romanii au asteptat sä-i scoatä din rahat presedintele, i-a salvat sä
    nu ajungä ca grecia, cand s-au fäcut manifestatzii contra lui, atzi
    stat la cälduricä.atzi läsat falsii revolutrzionari si asocialii plätitzi de
    mafiotzi, sä-l denigtreze pe presedinte.

    acum cat de putzini, ar trebuii sä se adune in fatza parlamentului,

    theo- nona

    05/07/2012 at 10:36 am

  82. M-am convins. Vorbesc de furtul de voturi din 2009, sunt nebuni.

    mar

    05/07/2012 at 10:37 am

  83. Asta citeste documentul publicat ieri?
    Ca parca nu era asa de lung!

    cedric

    05/07/2012 at 10:37 am

    • Or fi scris azi noapte altul. Sau azi dimineata. Creiere de pitecantropi.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:38 am

  84. astea nu sunt motive de suspendare?

    theo- nona

    05/07/2012 at 10:37 am

  85. Grebla se incurca in cuvinte, se sufoca de atatea minciuni.

    luminita

    05/07/2012 at 10:38 am

    • asa e, nici limba lui nu suporta minciuna 🙂

      Cetatean

      05/07/2012 at 10:39 am

  86. Cursul euro a depasit 4,48.

    czc

    05/07/2012 at 10:39 am

  87. DE CUMPÄRAT PARLAMENTARII DE ANUL ASTA NU VORBESC??????????

    theo- nona

    05/07/2012 at 10:39 am

  88. Of, vreau sa termine dobitocul asta odata, sa-l aud pe presedinte.
    Acu il baga in penal!

    cedric

    05/07/2012 at 10:39 am

  89. 4,4728!

    emil

    05/07/2012 at 10:39 am

    • Vroiam 6 !

      cedric

      05/07/2012 at 10:40 am

      • Lasa ca nu e timpul trecut.

        clemycali

        05/07/2012 at 10:40 am

      • va fi 😦 Ce vom face cu creditele de investitii la un asa curs, ar tb sa-i taiem factura lui Grebla ptr. diferenta de curs valutar. Nenorocitii, arunca Romania in haos 👿

        mar

        05/07/2012 at 10:42 am

    • Am vazut. Si am vazut si declaratia de ieri a lui Fl.Georgescu care se bucura de caderea leului ca cica vor veni astfel mai multi bani la buget. Mare ministru de finante.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:40 am

    • 4.4798! Ce viteza a prins 😦

      emil

      05/07/2012 at 10:42 am

  90. cumparati paman, arme si fasole :mrgreen:

    (Doamne apara si iarta gluma proasta!)

    Cetatean

    05/07/2012 at 10:40 am

  91. Nu au temeiul Constitutional de suspendare.

    mar

    05/07/2012 at 10:40 am

    • Nu l-au avut niciodata.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:41 am

    • Clar , dar cine sa le spuna?

      cedric

      05/07/2012 at 10:41 am

      • Cedric, Institutiile statului. Nu suntem stat din America de sud 😦

        mar

        05/07/2012 at 10:43 am

        • Problema este: cum ii faci sa le respecte? Ca de spus, s-a tot spus 😦

          emil

          05/07/2012 at 11:25 am

  92. Pe Hotnews scrie ca discursul lui Grebla are 16 pagini!!!

    clemycali

    05/07/2012 at 10:42 am

  93. O lungeste ca sa-l chinuie pur si simplu! Sadici, fire-ar mama lor a dracului.

    cedric

    05/07/2012 at 10:43 am

    • O lungeste ca sa para ca au motive beton.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:44 am

  94. de insultele zlnice, ce i-au fost adresate zinic presedintzele,
    de sfidarea CCR si substituirea la UE, de minciunile si intrigile socialistilor,
    de zborurile de noapte la moscova?, de furtul avuziilor de stat de usl?
    DE REPETENTZI;PLAGIATORI;IMPOSTORI; TRÄDÄTORI?

    theo- nona

    05/07/2012 at 10:43 am

  95. PSD-ul asta numai fete de muncitori necalificati are in partid, incepand cu lacatusul Zgonea si terminand cu faiantarul Grebla.

    Sam85

    05/07/2012 at 10:43 am

    • Trebuia sa le vezi moacele in Parlamentul ales in 2000. Cine nu credea ca maimuta si omul au un stramos comun nu trebuia decat sa se uite la mutrele parlamentarilor PSD din „Romania profunda”.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:49 am

  96. Salut
    Grebla asta nu stie Constitutia
    In cererea de suspendare spune ca Pres a incalcat art.23 alin 3 Acest alin spune ca „Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore” Astia sunt prosti gramada

    ion

    05/07/2012 at 10:44 am

    • Au copiat la gramada articole din Constitutie. Iti spun eu ca discursul asta a fost facut la repezeala azi noapte cand au vazut ce scrie presa despre documentul original. Chiar si asta este o ilegalitate. Dar ce mai conteaza inca una.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:46 am

    • O plagiez si pe FB.

      emil

      05/07/2012 at 10:50 am

  97. Pai asa stiam si eu, dar cred ca a citit deja 25 cel putin.

    cedric

    05/07/2012 at 10:44 am

  98. haita rosie; cu lozinci comuniste ingroapä Romania.

    theo- nona

    05/07/2012 at 10:45 am

  99. arunca o tara in haos pe afirmatii….astia tb batuzti cu oua clocite si cu stampila pe buletinul de vot.

    mar

    05/07/2012 at 10:45 am

  100. nu rämane decat strada, inainte sä-i invite prietenii din est,

    la plimbare ,nu la panselutze. tot aia.

    theo- nona

    05/07/2012 at 10:48 am

  101. Astia conduc Romania? idiotii ar trebui bagati in custi si tinuti la Gradina Zoologica!

    Inganduratul

    05/07/2012 at 10:50 am

  102. Tare acuza: „a discutat cu partidul aflat la putere, liniile directoare ale politicii economice si sociale” 🙂

    emil

    05/07/2012 at 10:51 am

    • Asa a facut si Iliescu si nu l-a suspendat nimeni. Sa aduge: nu-i plac cainii, are chelie si priveste chioras si am rezolvat treaba.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:53 am

      • Mie imi parea asta o OBLIGATIE a presedintelui 🙂

        emil

        05/07/2012 at 10:55 am

  103. N-au nici o logica, nici o ordine, nici macar cronologica a „faptelor lui Basescu’. Astia ar trebui aruncati in aer.
    Ce sa ne mai miram daca acest document e semnat si de catalin Voicu (asa zicea Cistoiu aseara). Mai mare batjocura nici ca se poate. Auzi minciuna, ca n-a discutat cu celelalte partide. Dar cand ii chema si nu se duceau la Cotroceni. Doamne , ce crima ca a participat la scoala de vara a TDl.

    cedric

    05/07/2012 at 10:54 am

  104. Hai ca mai avem putin. Cica Grebla a ajuns la pagina 14 din cele 16.

    clemycali

    05/07/2012 at 10:55 am

  105. Concluzia la ce a spus Grebla este ca Basescu nu avea voie sa iasa de la Cotroceni niciodata si nici sa isi exprime vreo opinie.
    Nici la Neptun nu avea ce cauta.

    luminita

    05/07/2012 at 10:55 am

  106. hai, mai du-te dracului odata sa-mi ascult presedintele vorbind.

    cedric

    05/07/2012 at 10:55 am

  107. Oare astia si-au luat notite la antena3? Asa pare 😦

    emil

    05/07/2012 at 10:56 am

    • Au luat notite de la Badea si Ciutacu. Sau astia doi or fi autorii capodoperei. Cred ca si Vanghelie ar fi fost mai coerent.

      clemycali

      05/07/2012 at 10:57 am

  108. a plecat in vizita privata …unde si cand??Nu cred ca este motiv de suspendare :evil;
    Azi s-a vazut ceva extrem de grav, suntem mai rau ca magrebienii cu aceasta haita rosie, stalinistii au fost mici copii 😦

    mar

    05/07/2012 at 10:57 am

  109. Onorata conducere!

    cedric

    05/07/2012 at 10:58 am

  110. Hai ca a terminat de citit Grebla.

    clemycali

    05/07/2012 at 10:59 am

  111. nu era sä-l viziteze pe crin-cretin acasä dacä a refuzat,
    cate luni au boicotat parlametul, si au luat bani?
    propunerile presedintelui ca bätaie de joc, rupte öla congres,
    ce sä le facä presedintele? ESCROCI PRIMITIVI SI MAFIOTZ

    theo- nona

    05/07/2012 at 10:59 am

  112. SE POATE DIZOLVA PARLAMENTUL??

    theo- nona

    05/07/2012 at 11:01 am

  113. Asa il vreau .SA ridice tonul si sa vorbeasca concret.

    cedric

    05/07/2012 at 11:02 am

  114. Salut 🙂

    Tinem punii 🙂

    Hehe .. „paste … copy paste „

    Radu

    05/07/2012 at 11:03 am

    • pumnii 😀

      Radu

      05/07/2012 at 11:03 am

  115. Despre canicula au uitat sa spuna: pai nu este asta o incalcare a Constitutiei? De ce Basescu nu a luat masuri impotriva ei?

    emil

    05/07/2012 at 11:08 am

  116. mai scrietzi ceva, nu mä uit de emotzii,
    ce spune presedintele?

    theo- nona

    05/07/2012 at 11:09 am

    • Spune ca astazi nu o sa spuna nimic; asteapta dezbaterile. Doar se refera punct cu punct la democratia din Romania:
      „continuati procedura de suspendare a Presedintelui Romaniei respectand toate procedurile, legile…”

      emil

      05/07/2012 at 11:12 am

    • Ataca puterea referitor la loviturile pe care le da institutiilor statului. Spune de punerea sub control a justitiei.

      Finante azi

      05/07/2012 at 11:13 am

  117. Am facut urmatoarea postare pe wall-ul meu. Are cineva posibilitatea sa-l transmita UDMR ? E un strop intr-un ocean, darr trebui sa afle si ei cum gandesc oamenii !

    Rada Rogojan
    Vreu sa anunt pe aceasta cale pe toti reprezentantii UDMR din aceasta tara, ca imi este rusine pentru partea de singe unguresc ce-mi curge prin vene !
    Bunicul meu dinspre mama, Dumnezeu sa-l odihneasca, era jumatate ungur, jumatate neamt ! A fost un om brav, onorabil, a luptat in Primul Razboi Mondial, si a fost luat prizonier de rusi. A fost deporta in Siberia, a lucrat in minele de sare, unde a surzit datorita exloziilor din mina. A evadat, si drumul de intoarcere in tara a durat 2 ani ! S-a intors, si-a intemeiat o familie,si a pus bazele unei afaceri in Banat ! A avut printre primii, semanatoare si automobil ! A trecut surizind peste handicapul lui, cu o floare la butoniera si un zimbet frumos pe buze ! A fost un barbat frumos, si la caracter, si la infatisare ! Intotdeauna a fost mindru de singele lui unguresc ! Cred ca acum i-ar fi rusine cu neamurile lui !
    Inchei, spunind si in numele lui : RUSINE sa va fie, UDMR !!!

    Va multumesc !

    radames

    05/07/2012 at 11:12 am

  118. Cred ca Presedintele a castigat! Si electoratul va fi de partea lui.

    Inganduratul

    05/07/2012 at 11:13 am

  119. Referendum pt modificarea constitutiei c u300 parlamentari si unicameral

    cedric

    05/07/2012 at 11:14 am

  120. Odata cu referendumul de invalidare/validare a presedintelui, supuneti votului si modificarea Consitiutiei–> parlament unicameral.

    Diana

    05/07/2012 at 11:14 am

  121. Aha, asteapta avizul CCR desi Crin zicea ca nu asteapta.

    cedric

    05/07/2012 at 11:15 am

    • Parca ieri spunea ca are CCR termen de 24 de ore sa dea un aviz. S-a razgandit? Nu mai are rabdare?

      clemycali

      05/07/2012 at 11:17 am

  122. Acum vorbeste Oltean.

    Diana

    05/07/2012 at 11:16 am

  123. Nicusor Dan a facut ieri un rau imens! Si va plati la greu in atitudinile pe care le va avea Politeia in zilele, luniile urmatoare. Nicusor Dan s-a dovedit un golan politic la nivelul UDMR, UNPR si alti golani politic. Manifestati lui de la PU a sabotat si a deturnat manifestatile adevarate. Anunta-l pe Nicusor Dan ca vor veni dezvaluiri care il vor anula public! Vezi ceea ce a inteles CNN din aceasta manifestatie. RUSINE !!!

    http://politeadigest.wordpress.com/2012/07/05/cnn-romanian-president-faces-impeachment/

    Theophyle

    05/07/2012 at 11:16 am

    • Se mai voia si ca el sa ajunga primar de capitala europeana!!
      Atentie diseara, sigur va iesi iarasi sa strige „jos, Basescu!”

      luminita

      05/07/2012 at 11:20 am

      • eu cand v-am spus…
        parerea mea e ca nu hipsterii, ecologistii, in-dependentii si alti cocalari vor slava democratia in tara asta

        rm

        05/07/2012 at 11:24 am

    • Deci aia cam 20-30 care strigau aseara in fata Teatrului National „jos Basescu” erau grupul lui Nicusor Dan?

      Diana

      05/07/2012 at 11:22 am

      • DA! Cu siguranta huniad a intrebat personal

        Theophyle

        05/07/2012 at 11:26 am

    • Probabil …. a manifesta si noi tot in PU ar fi o solutie….. S-ar vedea diferenta intre oamenii seriosi si hipsteri.

      lastnightmusic

      05/07/2012 at 11:23 am

      • Mai era un grup, in fata Facultatii de Arhitectura. Aia nu aveau nimic cu Basescu, ci cu Ponta. Cativa le aveau cu Rosia Montana.

        Diana

        05/07/2012 at 11:25 am

  124. N-am vazut, a dat mana cu toti de la tribuna?

    cedric

    05/07/2012 at 11:16 am

    • Da, cu toti.

      Radu

      05/07/2012 at 11:17 am

      • Mersi. Asa e politicos, desi eu i-as fi dat dracului pe toti si as fi plecat fara sa ma uit inapoi.
        Incepu porcul de ficeac sa ii desfiinteze discursul.

        cedric

        05/07/2012 at 11:21 am

    • Nici eu nu am vazut. Doar am ascultat discursul.

      Diana

      05/07/2012 at 11:18 am

  125. Macar PDL si-a facut datoria de a fi prezent si a sustine discursul lui TB. Macar atat.

    Radu

    05/07/2012 at 11:17 am

  126. Si l-au aplaudat

    cedric

    05/07/2012 at 11:18 am

  127. in ardeal , transilvania, banat, sunt multi ethnice, dar acest arivism
    si directzionatä politicä de distrugere a romaniei, aliantza cu USL, si
    chiar numai rämanerea in salä pt. cvorum, este o perversiune.
    romanii nu-i vor ierta pt. votul contra presedintelui.

    rusine UDMR:

    theo- nona

    05/07/2012 at 11:18 am

  128. Acum observ: cravata mov cu buline albe!

    cedric

    05/07/2012 at 11:19 am

    • Raza violet?

      clemycali

      05/07/2012 at 11:21 am

      • E joi,,,toata ziua…

        Diana

        05/07/2012 at 11:23 am

        • exact, a naibii coincidenta. 😆

          luminita

          05/07/2012 at 11:25 am

  129. La B1, Ficeac dezamagit, nu a fost impresionat deloc. Ii reproseaza ca identifica persoanele cu institutiile.
    Un discurs in acelasi ton ferm, arogant…

    emil

    05/07/2012 at 11:20 am

    • Daca discursul lui Basescu a fost neimpresionant atunci lalaiala lui grebla ce a fost?

      clemycali

      05/07/2012 at 11:22 am

      • Discursul lui Grebla? „Gandirea felixiciana” la care a aderat de mult si Ficeac.

        emil

        05/07/2012 at 11:32 am

    • Umflatul de Ficeag uita ca Presedintele Basescu in afara de calitatile de bun si adevarat roman, are in spate o cariera militara de exceptie si traditii in acest sens in familia lui.

      luminita

      05/07/2012 at 11:23 am

    • ce asteptari aveai de la Ficeac ? E n cel dintotdeauna !

      lastnightmusic

      05/07/2012 at 11:24 am

      • un jeg fara creier personal 😦

        mar

        05/07/2012 at 12:19 pm

  130. La B1, Ficeac ramane aceeasi zoaie gretoasa.

    Inganduratul

    05/07/2012 at 11:22 am

  131. THEO;
    eu v-am spus N D: este unul de stanga, f. räu inveninat,
    si a fäcut mult räu romaniei. se face cä lucreazä independent, dar nu e asa.

    theo- nona

    05/07/2012 at 11:22 am

    • Propaga lozinca:”PDL=USL aceeasi mizerie”.Sa se ia de mana cu Dan Diaconescu.Dezamagitor.

      papiciulo

      05/07/2012 at 11:26 am

      • Ma doare in pix ca au strigat asta, este insa rusinos ca au strigat impotriva lui Basescu si lucrurile au fost organizate. Mai mult, faptul ca derbedeul pe care l-am sustinut, nu s-a discociat de aceste lozinci il acuza!

        Theophyle

        05/07/2012 at 11:29 am

    • Ce treaba are stanga cu ce se intampla acum in Romania?
      Eu cred ca astia nici de stanga nu sunt: ei fug de justitie si atat. 😦

      emil

      05/07/2012 at 11:28 am

  132. eu v-am spus de mult, cä ND, nu este om de onoare
    lucreazä sub acoperire.

    theo- nona

    05/07/2012 at 11:24 am

  133. Bun, chiar foarte bun D-l Basescu. Clar ,rar la obiect si le-a dat peste bot …… vine la dezbateri ca la tribunal si va fi propriul avocat. Are si o voce tunatoare si a punctat si subliniat de citeva ori importanta legilor pentru” mamelucii”din „casa somnului”

    Maria

    05/07/2012 at 11:29 am

  134. un tanär ce s-a inecat in mizeria USL, fäcand
    pe independentul, imi e rusine de fätzärnicia lui.
    ND, nu este viitorul romaniei RUSINE:

    theo- nona

    05/07/2012 at 11:31 am

  135. Nu stiu pana la urma ce sperante aveam de la discursul Presedintelui.Il vroiam mai dur.Accepta dreptul parlamentului de a declansa suspendarea.N-ar trebui acceptat nimic pentru ca s-a ajuns aici prin incalcarea legilor si a Constitutiei.Cred ca ne indreptam spre referendum.Imi mentin parerea ca nu trebuia ajuns aici.Chiar daca prin absurd Basescu ar avea aceeasi sustinere ca in 2007, astia sunt in stare acum sa falsifice rezultatele.

    papiciulo

    05/07/2012 at 11:31 am

    • Pai a spus ceea ce este important:
      Sa se respecte legea!
      Cred ca asta este mesajul catre intreaga tara!
      Sustinem LEGEA!

      emil

      05/07/2012 at 11:34 am

  136. Copii, inainte sa plec la culcare ce am vazut pe Hotnews: comisia de ancheta ceruta de PDL in vederea suspendarii presedintelui a fost respinsa cu 216 voturi impotriva si 19 abtineri. Cine sunt cei care s-au obtinut? Ptr ca daca ramane scorul asa pana maine nu au voturile necesare ptr suspendare.

    clemycali

    05/07/2012 at 11:32 am

  137. pe ce se cearta in parlament? cvorum pt. ce?

    cedric

    05/07/2012 at 11:34 am

    • Ptr comisia de ancheta pe suspendare (ca a existat o comisie in 2006) si pe termenul ptr avizul CCR.

      clemycali

      05/07/2012 at 11:36 am

  138. vad ca pt aceasta comisie. Au respins-o.

    cedric

    05/07/2012 at 11:36 am

    • Da, dar uitat-te la numarul de voturi: 216 si 19 abtineri. Cine s-a abtinut?

      clemycali

      05/07/2012 at 11:37 am

      • Nu stiu. Cate voturi le trebuie maine? parca 216

        cedric

        05/07/2012 at 11:39 am

        • Eu stiam ca le trebuie mai mult.

          clemycali

          05/07/2012 at 11:40 am

  139. Legat de Nicusor dan:aseara,in jurul orei 20,era in PV.
    Mai departe nu stiu ce s-a mai intimplat.

    Gabi Dumitru

    05/07/2012 at 11:37 am

  140. adeväratul om de stanga, nu ignorä legile, bunul simtz,
    chiar dreptul la democratzie in care se
    inplicä sänätos. rolul jucat de derbedeu, nu m-a convins
    atunci prea mult, dar am zis poate……… nu se poate,

    este o jigodie, nu era momentul, asa cum nu e el independentul.

    theo- nona

    05/07/2012 at 11:38 am

  141. Stie cineva cati condamnati penal (in prima instanta) sunt acum in Parlament? In campania pentru referendum va fi devastator argumentul ca 2,3,4 sau 5 infractori au votat pentru suspendarea presedintelui votul lor fiind poate chiar decisiv.

    Huitzilopochtli

    05/07/2012 at 11:39 am

    • Ce jigodie infecta!

      Cacanarie de ultima rang pe fata!

      EuCuMine

      05/07/2012 at 12:29 pm

  142. Se grabesc. In 2007, cel putin procedural, au lucrat mult mai elegant. Cine stie exact numarul de voturi necesar ptr suspendare?

    clemycali

    05/07/2012 at 11:43 am

  143. Aici este marea problema; cum sa respecti tu legile cand „ceilalti” nu le respecta? Iar institutiile statului, teoretic neutre politic, ar trebui sa se autosesizeze si sa aplice legea existenta. Dar nu o fac.

    Sorin Fortiu

    05/07/2012 at 11:44 am

  144. Mare greseala cu adresarea „Domnule presedinte Zgonea”

    emil

    05/07/2012 at 11:44 am

    • scuze, cine s-a adresat asa catre Zgonea? Presedintele?

      drivas

      05/07/2012 at 11:52 am

  145. poate panä maine, se vor mai trezii catziva, cä
    suspendarea presedintelui, suspendä romania dela multe drepturi.

    theo- nona

    05/07/2012 at 11:45 am

  146. Saniuta ataca PSDul! Pentru incalcarea art.1 (separarea puterilor in stat) refritor la cele 24 de ore acordate CCR. Zgonea; „asa s-a votat in parlament” Deci pentru Parlament nu exista CONSTITUTIE!

    emil

    05/07/2012 at 11:48 am

    • Marian Saniuta este PSDist 🙂

      emil

      05/07/2012 at 11:50 am

      • Saniuta e independent, fost PSD. De aia era suparat ca lui, ca independent , nu i se da cuvantul

        cedric

        05/07/2012 at 12:15 pm

  147. Bună dimineaţa!

    Cred că mai e loc de speranţă (pentru zilele astea, nu (numai) pentru 2016).

    Nu uitaţi că în timp ce noi ne zbăteam la abuzurile prilejuite de încarcerarea lui Năstase, nişte procurori s-au sesizat, în linişte, s-au obţinut mandate de ascultare şi în cîteva zile am avut deschise nişte dosare penale.

    Acum situaţia este mult mai gravă şi include informarea (poate selectivă) discretă şi a altor capitale.

    Şi mai gîndiţi-vă ce (incredibil… ? de) bine a căzut condamnarea şi încarcerarea lui 0049 PE GUVERNAREA PONTA. (Şi cum ar fi fost dacă era Boc sau Ungureanu PM.)

    Sper ca serviciile şi ministerele de forţă să-şi facă datoria, fie şi împotriva şefilor!

    Viorel Nistor

    05/07/2012 at 11:49 am

  148. A reusit sa-l suspende??

    mar

    05/07/2012 at 11:49 am

  149. E ceva ce nu inteleg:Presedintele respecta legea.Astia nu respecta nimic.Mori cu legea in brate.Cred ca in ultima instanta trebuie sa li se raspunda cu aceeasi moneda.

    papiciulo

    05/07/2012 at 11:50 am

    • Cred ca asta este ESENTIALUL si nu BASESCU sau alte nume:
      nerespectarea LEGII, dispretul fata de Constitutie exprimat si de Zgonea.

      emil

      05/07/2012 at 11:52 am

  150. Crin Antonescu refuza sa discute despre ce o sa faca sau ce nu o sa faca!

    emil

    05/07/2012 at 11:51 am

  151. Nenorocitul de Antonescu ar tb arestat ptr. atentat la siguranta nationala, nu cred ca gresesc.

    mar

    05/07/2012 at 11:53 am

  152. Am o rugaminte pe care o adresez politeienilor: Poate cineva sa ma lamureasca daca „are voie” Presedintele ca maine sa participe la dezbateri? Mor de ciuda ca n-am retinut.
    Multumesc!

    Inganduratul

    05/07/2012 at 11:56 am

    • va fi prezent, inclusiv maine.

      mar

      05/07/2012 at 12:01 pm

    • Crin, in marinimia lui, i-a dat voie sa participe si maine…

      drivas

      05/07/2012 at 12:09 pm

      • Pasa Antonescu a fost intradevar „darnic” ! (G/M)

        Inganduratul

        05/07/2012 at 12:19 pm

  153. 4.4788!

    emil

    05/07/2012 at 11:57 am

    • Emil, va fi 4,5 😦

      mar

      05/07/2012 at 11:59 am

      • Si asta inainte de dupa amiaza 😦

        emil

        05/07/2012 at 12:00 pm

        • cred ca este inceputul 😦

          mar

          05/07/2012 at 12:01 pm

  154. e pe muchie, acuma sunt 432 de parlamentari, insa 2 sunt incompatibili prin sentinta deifnitiva a ICCJ.

    Majoritatea din 432 e 217.

    Cetatean

    05/07/2012 at 11:58 am

    • Cetatean,
      scuze de intrebare, poate ca e proasta,
      dar intr-o tara cu o democratie normala si functionala,
      Parchetul nu ar avea voie sa se autosesizeze cu privire la inscaunarea abuziva a lui Zgonea si Antonescu in functii, prin incalcarea Constitutiei
      si sa ii salte de urgenta???

      luminita

      05/07/2012 at 12:04 pm

      • Eu intreb de doua zile? Atentat la siguranta nationala este putin zis 😦

        mar

        05/07/2012 at 12:09 pm

    • UDMR-ul e chiar o curva penala.Au uitat cand PSD-ul nu i-a primit la guvernare in 2008?

      papiciulo

      05/07/2012 at 12:04 pm

      • Au uitat si faza mai recenta cu Univ de Farmacie din Tg Mures.

        luminita

        05/07/2012 at 12:08 pm

        • Bine ca i-au tinut calendarul lui Basescu pe enshpe ani, mai ramanea sa spuna Grebla de cate ori s-a dus Basescu la toaleta in perioada mandatului, incalcand astfel grav Constitutia ,

          acea Constitutie cu care ei-uslamistii- tocmai ce se sterg la fund in vazul lumii.
          :mrgreen:

          luminita

          05/07/2012 at 12:11 pm

  155. Chestii de neinteles pentru mine:

    ––––––MODERAT––––––––-

    cantul_de_jale

    05/07/2012 at 12:08 pm

    • ce-ar fi sa-ti stearga tie comentariul Theophyle?

      Finante Azi

      05/07/2012 at 12:10 pm

      • nu m-ar mira. dar abia asa as empatiza si mai mult cu Base 😉

        cantul_de_jale

        05/07/2012 at 12:16 pm

        • cantul_de_jale,
          ai doua alternative – sau jelesti in alta parte sau te supui rugamintiui mele exprese. Deocamdata in spiritul vremurilor am pus democratia pe blog in cui. La razboi ca la razboi! Deci Pa!

          Theophyle

          05/07/2012 at 12:18 pm

        • El a spus aseara ca nu agreaza o atitudine ca a ta pe blog. Daca se ajunge la Referendum, pana la urma va iesi cum vor dori oamenii, problema lor, insa nu cred ca este de dorit o demobilizare. De asemenea, numarul de participanti la o demonstratie nu e o dovada ca vointei poporului, ca sa spun asa.

          Finante Azi

          05/07/2012 at 12:19 pm

      • bine ar face!

        cedric

        05/07/2012 at 12:19 pm

    • Discursul lui Basescu a fost in primul rand un apel la respectarea LEGII !

      emil

      05/07/2012 at 12:11 pm

      • Exact. Apel la respectarea legii in plenul forului care a calcat-o in picioare. Numai mie imi suna a donquijotism? E o lupta cu morile de vant. Base va ramane – si vom ramane si noi – cu satisfactia ca presedintele nostru moare cu legea in mana. Eu spun ca legea poate fi respectata si atacand (tot in limitele legii, contestand, facand actiuni in justitie, etc.) nu doar aparandu-te. M-a dezamagit pentru ca am simtit ca s-a resemnat cu gandul ca va fi referendum, desi ar trebui, constitutional vorbind, sa nu se ajunga acolo.

        cantul_de_jale

        05/07/2012 at 12:19 pm

        • si ce-ai vrea sa faca? sa scoata tancurile pe strada sa te linisteasca pe tine? escaladarea violentei nu da bine – cei care trebuie sa vada cine sunt turbatii, vad. vad si actioneaza. ai devenit tu psihanlist si l-ai citit pe Basea ca s-a resemnat bla-bla-bla. eu te zvarleam de multa vreme in spam cu caraitul tau demobilizator. ai bufeuri de spaima, bea o bere, ia un xanax, linisteste-te si lasa-ne pe noi, astia mai putin impresionabili, sa judecam limpede. discursuri ca ale tale sunt de genul abandonnati barca, lasati orice speranta! data viitoare de injur – si nu glumesc deloc!

          Sare'n Ochi

          05/07/2012 at 1:30 pm

      • Repet, este OK ca Presedintele respecta legea, dar daca ei castiga nerespectand legea,ce-am rezolvat?Si eu am priceput din discursul Presedintelui ca este resemnat si ne indreptam spre referendum.Si tot incearca sa dea la schimb cu 300 parlamenteri si unicameral.Si-a mai oferit demisia la schimb si tot degeaba.

        papiciulo

        05/07/2012 at 12:21 pm

        • papiciulo,
          tu esti dublura cantului de jale sau ce boalilii se intampla?
          Parca am stabilit ca bocitoarele intra la spam.

          luminita

          05/07/2012 at 12:31 pm

    • Nu dispera. Pana la urma tot CCR trebuie sa constate validitatea procedurii de suspendare a presedintelui si numirea lui Antonescu drept pres. intermediar.

      Huitzilopochtli

      05/07/2012 at 12:14 pm

    • Revizuieste-ti atitudinea, eu o consider eronata.
      In situatia de fata Presedintele tocmai pune accent pe respectarea legilor,
      nu intra in jocul USL-ului.

      luminita

      05/07/2012 at 12:14 pm

    • cantul_de_jale,
      ai doua alternative – sau jelesti in alta parte sau te supui rugamintiui mele exprese. Deocamdata in spiritul vremurilor am pus democratia pe blog in cui. La razboi ca la razboi!

      Theophyle

      05/07/2012 at 12:17 pm

      • Cu placere ma supun, dar nu stiu care e rugamintea expresa. Si cum am facut de-am incalcat constitutia blogului…

        cantul_de_jale

        05/07/2012 at 12:20 pm

        • Inseamna ca esti proaspat sosit dupa turul de forta pe evz, adevarul, hotnews.

          Finante Azi

          05/07/2012 at 12:22 pm

          • Nu, eu citesc Politeia cu religiozitate de 10 ori pe zi (sporind traficul blogului) din 2009, simtind 99% la fel ca voi. Din pacate, cu insinuari de-astea va faceti dusmani acolo unde aveti fani devotati, dar tacuti. Prin urmare, ma voi abtine de la a mai fi sincer pe blog, pentru ca nu corespund. Mi-am pierdut putin din respect, dar cu stima, inca…

            cantul_de_jale

            05/07/2012 at 12:27 pm

            • 😀 cica faci exercitii de exprimare cinstita – adica noi mintim? din respect pentru gazda nu te bag si nu te scot.

              Sare'n Ochi

              05/07/2012 at 1:34 pm

  156. Moody’s: Transelectrica junk
    urmeaza Romania?

    emil

    05/07/2012 at 12:12 pm

    • e de rau 😦

      mar

      05/07/2012 at 12:14 pm

  157. Se tot vehiculeza o informatie prin presa: presedintele demisioneaza si asa poate candida din nou la functia de presedinte. Se poate asa ceva sau sunt sopirle ???

    Maria

    05/07/2012 at 12:18 pm

    • Iliescu si-a justificat al treilea mangad prin faptul ca primul nu a fost complte … Nu cred insa ca Basescu va face asta.

      Radu

      05/07/2012 at 12:22 pm

    • soparle… doua mandate sunt doua mandate, indiferent ca au fost de 5 ani sau de trei ani. Doar Iliescu a interpretat altfel, si a avut vreo patru mandate pana acum…

      victor.vb2

      05/07/2012 at 12:23 pm

  158. @Cantul de jale,
    Ce plan? Cred ca citesti prea multe carti cu spioni… totul se face cu acte oficiale, ce-ai fi vrut, sa scoata tancurile?
    Presedintele a spus clar in discurs – adresandu-se parlamentarilor dar de fapt noua, celor din fata televizoarelor: ” NIMENI NU VA VENI SA NE REZOLVE PROBLEMELE, NICI UE, NICI SUA, NICI BEIJING, NICI MOSCOVA!”
    Asta dupa mine este un semn clar ca trebuie sa iesim si sa incercam, putini-multi cum om fi, sa ne aparam drepturile castigate. Alaltaieri 100, ieri 300, azi trei mii, poate maine si mai multi.
    In timpul asta sunt convins ca institutional se face tot ce este posibil, si in plus campania electorala pt. referendum a inceput, Basescu a venit in parlament nu ca sa ii legitimeze, ci ca sa ne dea noua un semnal ca el este gata de lupta si ca ne asteapta sa il sustinem.
    Putem face asta astazi in Piata, si apoi in fiecare zi acasa, cu vecinii, cu colegii de la serviciu, in taxi, la piata, la terasa sau la plaja.
    Nu ne putem baza doar pe „Planul lui Basescu”, asa cum in vata noastra de zi cu zi nu ne bazam pe altii sa ne rezolve probemele.
    Hai, ridica-ti capul si la treaba!

    victor.vb2

    05/07/2012 at 12:21 pm

    • Pentru mine, discursul lui Basescu s-a limitat la un singur lucru:
      sa respectam LEGEA!

      emil

      05/07/2012 at 12:33 pm

    • Bravo, victor.vb2!
      imi place cum gandesti, ai o atitudine pozitiva.

      luminita

      05/07/2012 at 12:34 pm

    • @victor.vb2
      asta e ,asa trebuie facut

      intimplator

      05/07/2012 at 12:39 pm

  159. Ca „alesul poporului” Ioan Ghise e cum e, stim toti; dar chiar astea sunt toate argumetele lor:
    „calcam legea pentru ca si Basescu a facut-o” ?

    emil

    05/07/2012 at 12:21 pm

    • poti sa-l urmaresti pe cretin?? inseamna ca ai un stomac de fier.

      mar

      05/07/2012 at 12:24 pm

  160. Astazi CCR se pronunta pe tema ICR. Decizia este diagnostica (zic eu) pentru atitudinea lor in zilele urmatoare.

    Huitzilopochtli

    05/07/2012 at 12:30 pm

  161. Ar tb naturalizat si expus cu o placutza pe care sa scrie – Pericol ptr. democratie si statul de drept, securist dovedit care a facut politie politica :mrgreen:
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12708193-dan-voiculescu-judecata-traian-basescu-pentru-afirmatii-defaimatoare.htm

    mar

    05/07/2012 at 12:35 pm

    • Luat de la comentarii:
      „”Berzelius
      Oameni buni, cei care mai aveti neuroni in cap, spuneti-mi si mie, cu poate un om ca asta, care a primit verdict CLAR de POLITIE POLITICA de la CNSAS, confirmat si reconfirmat prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, cand el a mintit cu nerusinare de peste 22 de ani incoace, CUM poate el sa spuna ca cineva i-a facut lui afirmatii „defaimatoare” ???
      Pai el insusi e AUTO-defaimat prin propria existenta si minciuna in care o scalda la nesfarsit! Mai jos (ori josnic) de atat nu se poate!””

      luminita

      05/07/2012 at 12:41 pm

  162. buna ziua;
    poate ca ar fi bine sa nu mai asteptam numai de la altii;basescu a realizat-macar aparent-ceva ce acum 2 ani nu credeam: cel putin o parte a justitiei este INDEPENDENTA;cu danilet,fara danilet,cum necum destui judecatori par sa inteleaga ca sunt putere in stat inamovibila!
    si ,a mai realizat ceva,eu zic ceva de necrezut acum 4 ani:: destui oameni in tara asta-poate milioane-inteleg ca nu pot trai intr-o societate unde legea nu e respectata;
    pina la urma acest referendum este unul pentru respectarea legii sau pentru acceptarea legii bunului plac;nu e nici pro nici contra basescu;
    pur si simplu este despre ce vrem;vrem lege egala pentru toti sau vrem sa raminem slugi;
    din nou,acum e momentul sa actionam;
    repet iar: la referendum-daca presedintele va fi suspendat- nu trebuie lasati de capul lor;fiecare sectie de votare trebuie monitorizata de observatori voluntari si onesti;
    nu trtebuie decit 16-17mii de oameni;sper ca sunt atitia dispusi sa-si sacrifice o zi pentru asa ceva;sa simta nenorocitii de politruci ca exista si oameni normali in tara asta

    intimplator

    05/07/2012 at 12:37 pm

  163. Cica Ponta ar fi declarat ca presedintele il lasa fara ministru de externe, dupa ce a vorbit la tel., in fata presei.

    cedric

    05/07/2012 at 12:37 pm

    • ? Detalii?

      emil

      05/07/2012 at 12:38 pm

  164. Ponta e f. trist, il vad in imagine. Cica a primit un tel. cand era la o intalnire cu oamenii de afaceri. dupa care a facut declaratia.
    Ce m-as bucura sa-l dea jos pe Marga!!

    cedric

    05/07/2012 at 12:39 pm

  165. In sfarsit , Basescu poate stie mai bine ce face si ce poate sa faca.Eu vad doar cum uslasii sant in ofensiva continua calcand pe lege, iar noi parem in defensiva.Adica sigura arma a noastra pare referendumul.Fie atunci, la referendum !Si in 2007 a avut 75%, scor pe care nu-l preconiza nimeni, avand la fel pe toti impotriva.

    papiciulo

    05/07/2012 at 12:39 pm

  166. Stirea e de la B1. A transmis-o coresondenta lor de la fata locului.
    asteptam in pesa.

    cedric

    05/07/2012 at 12:40 pm

  167. Il vad pe Ponta la Camera de comert, langa Flori nGeorgescu si Vlasov!!

    cedric

    05/07/2012 at 12:41 pm

  168. Daca-i vedeti mutra, e fiert.

    cedric

    05/07/2012 at 12:42 pm

    • ba eu cred ca abia acum a ” procesat” ce i s-a spus ieri la receptia de 4 iulie;n-are prea multi neuroni cu care sa lucreze

      intimplator

      05/07/2012 at 12:47 pm

  169. @all
    al naibii lucreaza cele doua cifre pentru clasa sa-i zicem medie si apolitica:
    curs de 5.0 si impozit de 40 pct;
    azi am fost al firma de contabilitate;
    dupa ce le-am aruncat cifrele si explicat cam ce inseamna-ma rog sunt contabili,au prins-o imediat ca fac si
    state de plata-
    niciunul nu m-a acuzat de ” propaganda” sunt constieti ca nemernicii asta vor face daca vor cistiga alegerile
    ,toti cei 6 angajati vor fi dupa masa in piata palatului;si ei sunt ca si mine,n-am demonstrat niciodata pina acum,dar nu se mai poate

    intimplator

    05/07/2012 at 12:45 pm

  170. Parlamentul meu,guvernul meu,ministrul meu,universul meu…biet infantil megaloman.

    Gabi Dumitru

    05/07/2012 at 12:47 pm

    • Ar trebui sa inceapa in ordinea corecta cu
      „Plagiatul meu”….si apoi celelalte. 👿

      luminita

      05/07/2012 at 12:53 pm

      • „masteratul meu”….

        luminita

        05/07/2012 at 12:54 pm

  171. Bateti-va cu asta, la antene:
    „Dan Voiculescu a anuntat joi pe blog ca-l va da in judecata pentru afirmatii defaimatoare. Reamintim ca Traian Basescu s-a referit la Voiculescu in discursul sau din Parlament, spunind ca fostul senator PC ar fi afirmat ca justitia trebuie controlata.

    „Afirmatia este integral falsa si deliberat defaimatoare. Nu am facut niciodata o asemea declaratie. Am sustinut intotdeauna necesitatea garantarii deplinei independente a justitiei”, scrie Voiculescu pe blog.”
    Aparuta pe HN

    emil

    05/07/2012 at 12:50 pm

  172. poate sä fie complicele lui Ponta, comunistul Marga a declarat,
    cä la ordinele premierului Ponta a trimis propunerea lor si nu
    a presedintelui. amandoi au si declarat cä asa este normal si si-au asumat
    sä pläteascä penal.

    theo- nona

    05/07/2012 at 12:51 pm

  173. dar a declarat in nenumerate randuri asta, sclerozatul
    Voiculescu v-a primii dovada, dela multe iesiri tampite ale lui
    tupeul turnätorului este cunoscut..

    theo- nona

    05/07/2012 at 12:54 pm

  174. Stiti cumva pe unde se poate gasi integral discursul de ieri al ambasadorului SUA ? La TV l-au cam trunchiat.

    Radu

    05/07/2012 at 12:55 pm

  175. Am inteles ca nu le ajunge, si in seara asta vor modifica legea referendumului… Concomitent, as propune sa modifice si legea tulburarii linistii publice!

    drivas

    05/07/2012 at 12:55 pm

  176. Ponta zice ca presedintele i-a cerut lui Marga documentele legate de respingerea propunerii ca ambasadori a unor candidati si daca nu se executa il suspenda.

    cedric

    05/07/2012 at 12:55 pm

    • Foarte bine, sa-l suspende pe rusofilul Marga.
      Sa vedem ce alt retardat pune Ponta in loc.

      luminita

      05/07/2012 at 12:59 pm

  177. cand dä un verdict CCR; dau si pt. Blaga.?

    theo- nona

    05/07/2012 at 12:57 pm

  178. Si tot Ponta zice ca a afla tca presedintele a retrimis la parlament proiectele de lege legate de energie, gaze s iparca mai e unul dar nu-l retin.
    Vrea sa ceara parlamentului sa le discute.

    cedric

    05/07/2012 at 12:57 pm

  179. iarasi apare Vlasov intr-un moment critic. va aduc aminte ca acest Mishu Vlasov, avocat care a facut pârnaie inainte de ’89, doreste de mult sa recastige Registrul Comertului in proprietatea lui personala (sau sub tutela Cam de Comert, tot aia e)

    in 2009, unul dintre ultimele acte trecute prin shParlament inainte de alegerea Presedintelui a fost trecerea RegCom la Cam. de Comert. nu le-a reusit ptr ca Basescu, imediat dupa realegere, nu a promulgat legea si au renuntat.

    si la inceputul guvernarii Tariceanu a fost aceeasi incercare, tot nereusita.

    nu sunt povesti. eu tin bine minte treburile astea.

    val

    05/07/2012 at 12:58 pm

  180. Am depus petitie catre Av. P., intr-o forma usor modificata fata de propunerea de mai sus:
    http://eyeswideshut.ro/2012/07/05/petitie-catre-avocatul-poporului/

    B. S.

    05/07/2012 at 1:01 pm

    • buna. am facut si eu dupa acelasi model. Doamne ajuta!

      Sare'n Ochi

      05/07/2012 at 1:48 pm

  181. ponta este un escroc mincinos, sunt multe reclamatzii la adresa lui.
    nu ajungeau la asemenea manevre, dacä Mior nu era trädätor.

    ION RUS, ar trebuii sä plece, ca ministru nu ai voie sä favorizezi
    condamnatul si sä inscenezi tzigänii. stie presedintele tot.
    Lascär sä-i lase o cicatrice, i-a fäcut lui Nästase, o absorbtzie
    de gräsime dela guse.asa se vorbeste in spital…………………………………..

    theo- nona

    05/07/2012 at 1:03 pm

  182. 4,4796

    cedric

    05/07/2012 at 1:04 pm

  183. Vlasov, este prietemul lui Pivnicera, sunt trimisi ” speciali”

    theo- nona

    05/07/2012 at 1:05 pm

    • si inca ce prieten!!

      cedric

      05/07/2012 at 1:18 pm

  184. Racoviceanu crapa din cauza mitingului de deseara!

    cedric

    05/07/2012 at 1:19 pm

  185. Alecu Racoviceanu, la fel ca altii, atrage atentia pe B1, ca mitingurile vor favoriza pe DD 🙂
    Din pacate, sunt multi ca el care, subpretextul nesustinerii PDL, cam indeamna la pasivitate 🙂

    emil

    05/07/2012 at 1:19 pm

  186. Citeva doar:
    „- E adevărat că unele firme au o condică în care fiecare notează ora când a ajuns la serviciu?
    – Da, şi pentru că toţi scriu acelaşi lucru, i se mai zice şi pontaj.
    * * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * *
    – Când nu sunt de acord cu ei, prietenii îmi zic că sunt Gică Contra. Ce să fac?
    – Important e să nu le preluaţi ideile întocmai, vor spune că sunteţi Victor Ponta.
    * * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * *
    – E adevărat că producătorii filmului “Contact” s-au inspirat din romanul lui Carl Sagan?
    – Da, dar au specificat acest lucru. Altfel, filmul se chema Pontact.
    * * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * *
    – De ce nu seamănă ursul panda cu ceilalţi urşi?
    – Pentru că e ursul panda, nu ursul ponta.”

    victor L

    05/07/2012 at 1:20 pm

  187. Multa lume se intreba de ce insista maimutoiul de Ponta ca un berbec sa mearga el la CE. Am avut raspunsul. Ca sa aiba pretext de convocare a unei sesiuni extraordinare. Blaga si Anastase s-au lasat dusi de nas. O data convocati au inceput lovitura de stat.
    Eu stau linga Lausanne, intr-un sat. Ziarul local care se distribuie gratuit, la pagina de externe publica doar chestii grave. Ei, astazi ma trezesc cu articol:
    Derapaj grav de la democratie in Romania.
    Colaitia de centru-stinga a inceput (deci PNL nu mai prosteste nici crescatorii de vaci ca ei ar fi de dreapta) suspendarea Presedintelui. Continua cu povestea si incheie: numeroase ONG-uri au calificat gestul de lovitura de stat. Guvernul a restrins atributiile curtii constitutionale. Diplomatii din Bucuresti se declara stupefiati de ceea ce se intimpla.
    Deci si la fermierii elvetieni se vede de la o posta ca e lovitura de stat, numai mamelucii de la UE tac ca mamaligile.
    Salvarea statului de drept sta deci in noi.

    Aha

    05/07/2012 at 1:23 pm

  188. nu inteleg un lucru referitor la OUG-ul pe legea CCR. pe tema asta exista deja o lege, trecuta prin parlament si contestata la CCR in iunie. chiar daca nu era din iunie, fiind lege, CCR se poate pronunta. daca CCR respinge legea ca fiind neconstitutionala, mai poate parlamentul sa voteze legea de aprobare a OUG-ului cu acelasi obiect? practic in aceeasi situatie va fi legea referendumului, pentru care vad ca se pregateste azi alta OUG.

    delia

    05/07/2012 at 1:27 pm

  189. Racoviceanu minte fara rusine:
    Basescu a cerut adunarii din Parlament sa respecte LEGEA; nu s-a referit la nimic concret asa ca nu a recunoscut alegerea celor doi uzurpatori!
    Iar Georgica Severica confunda principiul suveranittatii plenului fata de alte actiuni parlamentare, nu fata de CONSTITUTIE. Cum convingeti pe ala care scrie, spune si…fuge la vot?

    emil

    05/07/2012 at 1:28 pm

  190. baricada

    05/07/2012 at 1:40 pm

  191. Filadel la Copac:

    „”http://www.kmkz.ro/investigatii-2/pe_surse_umane/ecaterina-andronescu-s-a-asigurat-ca-28-000-de-parinti-nu-vor-putea-participa-la-mitingul-pdl-de-azi/

    Surse jenate din PSD ne-au adus la cunoștință că Ecaterina Andronescu a scurtat cu o zi perioada de înscriere la licee a absolvenților de clasa a opta din București. Mai exact, deși inițial se stabilise că viitorii boboci din București se pot înscrie azi și mâine, ministrul Învățământului a schimbat modificarea: înscrierile vor începe astăzi de la ora 18 și se vor încheia tot azi, la ora 20. Suficient cât părinții copiilor (sau cel puțin unul din ei) să fie prea ocupați ca să participe, în caz că ar fi dorit, la mitingul PDL programat pentru astăzi la ora 18.

    Update: Este vorba de formularele în care elevii optează pentru liceele la care vor să aplice și care trebuie depuse la școala generală unde a terminat fiecare. Conform surselor noastre, părinții sunt sunați personal de către diriginți, care îi informează că au primit o dispoziție conform căreia formularul de înscriere poate fi depus doar până astăzi la ora 20.””

    luminita

    05/07/2012 at 1:46 pm

    • de ce este de rau? li s-a dat termen 24 de ore pana maine la ora 12. se intrunesc, delibereaza, nu incalca dispozitiile legii si o lasa in pronuntare pana joi dupa miercurea ciuc, sau se pronunta rapid ca nu sunt motive (exact ca data trecuta) iar USLinosii nu au sa bage in seama. deci, ce este de ra? sau bagam cuvinte numai ca tastatura suporta?

      Sare'n Ochi

      05/07/2012 at 1:56 pm

      • Faptul ca judecatorii CCR raspund somatiei Parlamentului de a se pronunta in termen de 24 de ore este de rau augur. Poate fi si cum spui tu, se intalnesc si o amana pe miercuri desi nu prea cred asta.

        Huitzilopochtli

        05/07/2012 at 1:59 pm

        • citeste legea – sunt obligati sa raspunda, nu sunt obligati sa stea in pozitie de drepti. au obligatia sa se duca la munca, nu au obligatia sa munceasca dupa cum li s-a ordonat. plus, poate ca sunt extrem de satistiti de asaltul asupra lor si le da peste bot USLinosilor in cinci minute. deci?

          Sare'n Ochi

          05/07/2012 at 2:09 pm

    • Astia maine vor deja sa voteze cererea de suspendare?
      Nu era vorba ca vor fi mai intai dezbateri la care Presedintele sa aiba dreptul sa isi sustina apararea?

      luminita

      05/07/2012 at 1:58 pm

      • ce face CCR este una, ce face Parlamentul este alta. dezbaterea din Parlament, daca va mai avea loc, nu are legatura cu hotararea ceruta CCR.

        Sare'n Ochi

        05/07/2012 at 2:10 pm

        • mersi, Sare!

          luminita

          05/07/2012 at 2:13 pm

  192. @citizen zicea ieri ca legal parlamentul are dreptul sa ceara CCR sa dea un aviz in 24 de ore. Faptul ca se aduna miine la 9 nu inseamna ca vor fi si necesar gata cu avizul la 12. Astia si pe o lege mica delibereaza o zi intreaga. Deci daca dau un raspuns pina la 12 inseamna ca il stiu deja de pe acum. Mai probabil vor anunta ceva pe miine seara sau chiar saptamina viitoare.

    Aha

    05/07/2012 at 2:03 pm

  193. ce mizerabil este asta cu mutra de borfasi Racoviceanu, este un intrigant
    si un mincinos, nu lasä pe nimeni sä vorbeascä, un securist mizerabil ce
    lucreazä demuilt pt. ei. un asemenea comentator sleios , provoacä scarbä.

    theo- nona

    05/07/2012 at 2:05 pm

  194. ce nesimtzire,
    CCR este o institutzie independentä, nu potzi s- o somezi,
    sä-i faci program, cä nu e gunoierul täu.

    theo- nona

    05/07/2012 at 2:07 pm

  195. Racoviceanu este un tip mizerabil, eu voi schimba programul
    cand il aduc pe mafiot USL.

    theo- nona

    05/07/2012 at 2:10 pm

  196. Buna Ziua la toata lumea 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    05/07/2012 at 2:12 pm

  197. Salutare ! 🙂
    Intrebare : poate un „porumbac” (cu note informative la secu) sa ocupe functia de sef la Senat ?

    Tzepelica

    05/07/2012 at 2:25 pm

  198. cat de mincinos este Ponta, a aruncat mizeria cä Bäsescu il lasä färä ministru.
    Marga a desmintzit, nu am avut discutzii de asa ceva, cätre reporteri.
    Ponta este o hazna ordinarä, care emanä minciuni si barfe.

    theo- nona

    05/07/2012 at 2:33 pm


Comentariile sunt închise.