Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Blestemul porcilor

Despre vânătorii vânaţi. Daca as fi zooloatru as putea crede ca pe Adrian Nastase, marele vanator, l-a ajuns “blestemul porcilor” sacrificati, asa cum l-a ajuns si pe Ceausescu. Crescuti pentru a fi vanati int-un tarc, fara nici o sansa de scapare, aceste animale sunt obiectul unui sport barbar fara de  seaman in istoria omenirii pana in secolul XX. Intotdeauna au existat vanatori, rasa umana a trait milenii din ceea ce a vanat – a fost o chestie de supravietuire. In timp, vanatoarea s-a transformat intr-un eveniment social pastrat pentru cei cu sange albastru, niciodata insa nu s-a vanat intr-un tarc. Animalul a avut sansa sa scape, sansa anulata astazi de parvenitii care practica “vanatoarea sportiva” a animalelor inchise intr-un tarc, crescute sa fie macelarite. Acesti parveniti isi simuleaza o  barbatie confuza  cu ajutorul unor arme de foc. Despre indemanarea vanatorului ar trebui intrebat primul socru al statului, care si-a gasit boasele ciuruite de alice intr-una din escapadele vanatoresti ale vânătorului  vânat. Cine stie, poate si asta a fost un blestem al porcilor.

Despre compasiune. Vad de ieri o serie intreaga de răpciugoşi mai mult sau mai putini falşi pana in maduva oaselor care au dezvoltat  niveluri de compasiune bine alimentate cu alcooluri ieftine. Compasiunea este unul din putinele sentimente care transforma individul intr-un membru de calitate al societatii in care traieste. Compasiunea unui individ este un sentiment profund personal, care contine manifestari sociale de genul unul pentru multi, multi pentru unul. Compasiunea nu este un element transmis genetic, ci este generat prin educatie si exersat social din cele mai fragede varste si pana la diparitia fizica a individului.

Etimologic, provenienta termenului este latin: com-passus-sum, adica suferinta comuna. Asa cum am mentionat, compasiunea este un sentiment de reciprocitate si grija colectiva, generat din empatie si altruism. Deci, avand in vedere ca nu am gasit nici o umbra de compasiune a respectivului Nastase in anii cand a fost “mare si tare” pentru majoritatea poporului lui, ba din contra, nu cred ca pot regasi  urmele acestui nobil sentiment.

Despre milă. Mila, in latina pietas, a evoluat in italiana moderna in pieta si ajuns in engleza pity. In mitologia romana, Pietas era zeita datoriei fata de stat, societate si familie. In limba româna, sinonimul cuvantului pietas este pietate, cu conotatii diferite. Cuvantul milă este de origine cumana, intrat si in limba slava si transmis limbii române in sensul pe care il cunoastem si il dam. Mila este un cuvant laicizat la sfarsitul secolului al XIX-lea si convietuieste cu sensul mila crestineasca. Despre mila – trei opinii complet diferite. Prima opinie este a filozofului grec Aristotel, care intuitiv a formulat-o ca si cea mai apropiata de ceea ce stim astazi. Aristotel, in Ars Rhetorica [Retorica 2.8], surprinzator intuieste cauzele milei si sustine ca nici un om nu poate simti acest sentiment fara sa fi fost el intr-o situatie asemanatoare. Prin aceasta concluzie, Aristotel desprinde sentimentul din contextul social pe care il desfiinteaza si il pune in contextul individual: adevarat, prefacut sau ipocrit.

O a doua opinie o primim de la un alt mare filozof, Nietzsche, care considera mila degradanta pentru cel care o primeste si poate deveni in timp un sentiment care va distruge increderea si respectul de sine, devenind un obicei anti-social pentru cei care o acorda (remuscari) si pentru cei care o primesc (degradare etica).

A treia opinie este cea psihologica si psihiatrica. Psihiatric stim exact ce se intampla in creier in clipa cand se declanseaza acest sentiment. Creierul mareste secretiile de β-endorfin, care declansaza un sentiment dual, primul de satisfactie (ce bine ca nu sunt eu in locul subiectului milei)  si frica de a nu ajunge in locul respectivului subiect. Vezi opinia lui Aristotel. Majoritatea oamenilor platesc tribut din cauza acestui sentiment de frica.

Deci nici macar mila nu am pentru vânătoruli  vânat; stau prost cu secretiile de beta-endorfina.

Sa nu uitam. ” Dragi români, știu că avem un suflet mare, și că uităm repede și iertăm ușor, la o lacrimă vărsată de Băsescu, la un glonte tras de Năstase. Dar de această dată, vă implor să nu uitați:

1. că guvernul Adrian Năstase a călcat în picioare Justiția, strivind-o sub călcâiul Rodicăi Stănoiu și
2. aservind-o politic, ca pe un cățel. Acum urlă că în România Justiția este coruptă și aservită politic.
3. că guvernul Adrian Năstase a mituit presa, de fapt pe mahării ei, ceea ce a dus la o tăcere absolută în fața jafurilor de pe întreg teritoriul României.
4. că guvernul Adrian Năstase a demontat, părăginit, falimentat, vândut pe nimic toate companiile de stat, care ne aparțineau nouă, poporului român.
5. că guvernul Adrian Năstase a pripășit și promovat în cele mai înalte funcții oameni precum Rodica Stănoiu, Octav Cozmâncă, Marian Oprișan, Radu Mazăre, Șerban Mihăilescu (Michi Șpagă), Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu.
6. că guvernul Adrian Năstase a făcut să apară sau să prospere oameni de afaceri precum Ovidiu Tender, Sorin Ovidiu Vântu, Ioan Niculae, frații Micula, Culiță Tărâță, etc.
7. că guvernul Adrian Năstase nu era foarte interesat de proprietatea privată a românului”. Sursa acestor vorbe adevarate, Iulian Enache.

Un alt articol care ma reprezinta pe Curs de Guvernare! De citit. Nu toti sunt prosti in tara asta!

345 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Salut 🙂

    „Câinele lui Adrian Năstase din casa de pe strada Zambaccian nu îşi mai găsea locul în această noapte după ce fostul premier a încercat să se sinucidă. Simţind că stăpânul lui trece printr-o cumpănă, animalul de companie nu a mai stat o clipă locului, după ce Adrian Năstase a fost internat la Spitalul de Urgenţă”(Cancan).

    Cetatean

    21/06/2012 at 3:44 pm

  2. Salutare all. Salut Theophyle, Citizen

    De acord in totalitate in privinta lui Adrian Nastase. Dar hai sa-l lasam pe Nastase, oricum este un personaj terminat din toate punctele de vedere.

    In schimb sa ne indreptam atentia asupra altui personaj, SOV. Sov a fost condamnat definitiv la un an de inchisoare cu executare ! Justitia incepe sa functioneze cu adevarat !

    PS. Sa nu uitam PONTA DEMISIA !!!!!! Plagiator ticalos !

    Reddog

    21/06/2012 at 3:52 pm

  3. felicitari pentru postare ! blestemul porcilor si blestemul aurului dacic. sa nu uitam cum fesenistii s au trezit mari iubitori de podoabe dacice !

    zigzag

    21/06/2012 at 3:52 pm

  4. plagiator ticalos si plangacios…

    viesparul

    21/06/2012 at 3:56 pm

  5. Salve tuturor! 🙂
    Din partea mea, să-l ierte Dumnezeu pe ticălosul acesta. Cu cît mai repede, cu atît mai bine. Eventual, la pachet cu ilicescu.

    Tiberiu Orasanu

    21/06/2012 at 4:03 pm

  6. salut,

    sper ca toti porcii care au halit vreo 130 miliarde de euroi din Ro sa se duca unde trebe
    justitia se misca,
    a inceput cu nastase – ieri,
    azi vintu

    etc.

    lista este foarte luuuunga,

    varanul abia asteapta sa-i vina rindul – 60miliaone euro

    skorpion

    21/06/2012 at 4:05 pm

  7. salve!

    Partea cu iertarea intervine daca exista cainta. Unde ai vazut cainta la Nastase?

    Cetatean

    21/06/2012 at 4:06 pm

    • Corect !!!

      ucenic

      21/06/2012 at 4:11 pm

  8. http://scrieliber.ro/2012/04/10/dosarul-aurul-dacic-la-final/ ” PS – Din toată povestea aceasta lipsesc tocmai piesele de bază, la “ponturile” şi comenzile cărora au acţionat grupurile de “braconieri” arheologici, care au acţionat la Samisegetusa Regia: Adrian Năstase, Miron Mitrea & Comp.: Dan Iosif, Gabriel Bivolaru şi Ioan Talpeş. Precizez că, potrivit unor informaţii primite pe surse, atât soţia lui Adrian Năstase cât şi cea a lui Miron Mitrea au fost văzute afişându-se, în diferite ocazii mondene, cu câte o brăţară dacică pe antebraţ. Aşadar, executanţii după gratii şi “creierele afacerii “Aurului Dacic”, bine mersi în libertate.”

    zigzag

    21/06/2012 at 4:06 pm

  9. Buna ziua,
    Theophyle, foarte buna readucere aminte. Noi avem memorie, cei mai multi, nu!
    Am citit articolul al carui link l-a dat Radu la postarea precedenta. Imi permit sa-l mai dau pt. ca dincolo n-a fost observat:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/guvernul-a-trimis-revistei-nature-care-il-acuza-pe-ponta-de-plagiat-un-drept-la-replica-988086.html
    E de toata minunea: la asa prim ministru, asa guvern sau vice-versa.

    cedric

    21/06/2012 at 4:07 pm

  10. skorpi, suntem in cursa contra-cronometru. Justitia independenta trebuie sa arate pana in toamna ca nu degeaba a aparat-o Basescu de imixtiuni, altfel, din toamna, va fi jale, daca vine PSD-ul la Guvernare, va fi macel in Justitie.

    Cetatean

    21/06/2012 at 4:07 pm

  11. Nastase isi merita soarta, orgoliul& lacomia sunt pacate foarte mari si de cre e imposibil sa scapi nepedepsit. Inainte de a ocupa o functie publica trebuie sa studieze viata lui Marcus Aurleius ultimul imparat bun.

    bigone

    21/06/2012 at 4:09 pm

  12. Sinucidere cu repetir – procurorii au gasit un al doilea glonte in camera. fusese tras cu cateva zile mai inainte de a se da sentinta.

    Sare'n Ochi

    21/06/2012 at 4:14 pm

  13. Si totusi, nu vi se pare ciudat ca Bombo „s-a sinucis” la o ora de maxima audienta tv ?
    N-ati uitat de „revolutia in direct”, n`asha ? 😆

    Tzepelica

    21/06/2012 at 4:15 pm

  14. si sa nu uitam, de atata sinucidere, ca prin cererea de insolvență, „Mafia” din energie evită să pună în aplicare acordul cu FMI care prevede listarea pe bursă a unui pachet de 10% din Hidroelectrica (cum submineză Prim-Plagiatorul Ponta economia națională)
    http://sareinochi.com/2012/06/21/prin-cererea-de-insolventa-mafia-din-energie-evita-sa-puna-in-aplicare-acordul-cu-fmi-care-prevede-listarea-pe-bursa-a-unui-pachet-de-10-din-hidroelectrica-cum-submineza-prim-plagi/

    Sare'n Ochi

    21/06/2012 at 4:15 pm

  15. sa ne amintim!

    http://www.adevarul.ro/actualitate/adrian_nastase-romania-condamnare_0_722927791.html

    2000-2004, „presa liberă”. Subprefectul PSD de Muremureş declara că partidul a decis să ia măsuri împotriva ziariştilor incomozi. Nu peste mult, Adrian Rusu, ziarist la „Informaţia zilei” a fost bătut crunt în scara blocului.

    În decembrie 2001, Paul Radu şi Ştefan Cândea, ziarişti de investigaţie la „Evenimentul zilei”, au fost bătuţi şi tâlhăriţi în centrul Capitalei. 13 mai 2002, Ioan Mircea Paşcu, ministrul Apărării Naţionale, declară: „Viaţa ziariştilor e scurtă, iar sănătatea este şi pentru ei un bun prea de preţ care nu trebuie pus în pericol prin lansarea unor dezbateri cu înalt consum emoţional, stresant”.

    16 iulie 2002, baronul de Gorj, Nicolae Mischie, era mai transparent: cine va mai critica măsurile Consilliului Judeţean va înfunda puşcăria.

    Epilog, decembrie 2003, Dan Matei Agathon: „Credeţi că, la nesfârşit, fiecare poate să scrie ce vrea în ţara asta?”

    Deci sa ne amintim si sa nu ne fie mila de cel care a facut posibil acest sistem. Nastase.

    Cetatean

    21/06/2012 at 4:16 pm

    • linkul asta trebuie trimis slugilor de la latrinele tv care plang de mila unui imbuibat

      zigzag

      21/06/2012 at 4:19 pm

      • Buna ziua.
        Imi permit sa adaug, Zigule: linkul trebuie pus peste tot pe unde este posibil; altfel ajungem unde am ajuns „latrinele” ocupa mintea tuturor, direct sau indirect.
        🙂

        emil

        21/06/2012 at 7:25 pm

    • aia cu viata scurta a zis-o madam Satnoiu – turnatoarea. in calitatea ei de ministru al Justitie. apoi a preluat-o si ministrul Apararii. stiu ca am scris un editorial atunci: „As da zile de la mine” 😀

      Sare'n Ochi

      21/06/2012 at 4:35 pm

  16. Astept cu interes o condamnare definitiva si pentru Catalin Voicu. Poate si o reevaluare corespunzatoare a pedepsei in cazul judecatorului Costiniu.

    Legat de Nastase, ce a facut aseara era probabil inevitabil. Pentru ca, odata cu aceasta condamnare definitiva, mitul atotputerniciei sale s-a facut praf, iar viitorul sau politic de asemenea. Sa nu ne facem iluzii, are sustinatori in PSD si nu numai, dar sunt si multi aceia care inca au cicatrici de la biciul cu care i-a tinut in frau atatia ani de zile si care asteapta de multa vreme momentul potrivit. Adevaratele lui necazuri ar fi inceput abia de acum incolo.

    Radu

    21/06/2012 at 4:17 pm

  17. Şi tot legat de Năstase + Ponta: procurorul Panait.
    http://noradamian.wordpress.com/

    Tiberiu Orasanu

    21/06/2012 at 4:32 pm

  18. Radu, absolut corect. Dupa sentinta de ieri cariera politica alui Adrian nastase is over !
    Adio Parlament, adio functie in PSD, adio viata politica ! S-a terminat !

    Reddog

    21/06/2012 at 4:37 pm

  19. Basescu l-a pus pe Hasotti sa dea o declaratie pe proprie raspundere ca nu a plagiat! 🙂 Altfel nu ii semneaza decretul de investire! Tareee! 😆

    Cetatean

    21/06/2012 at 4:39 pm

    • Sa mori de ras., nu alta 🙂

      „Luând în considerare recentele incidente cu privire la posibilele acte de plagiat de care sunt acuzați o parte dintre membrii Executivului și impactul major negativ asupra României în plan intern și internațional generat de existența unor astfel de suspiciuni, președintele României, domnul Traian Băsescu, i-a solicitat joi, 21 iunie a.c., într-o scrisoare, prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor Ponta, să transmită, până la data depunerii jurământului de învestitură, o declarație pe propria răspundere a ministrului desemnat, domnul Puiu Hașotti, care să ateste că teza sa de doctorat și celelalte opere științifice nu constituie plagiat”

      Radu

      21/06/2012 at 4:43 pm

    • ha-ha 😆
      salve 🙂

      mircea

      21/06/2012 at 4:45 pm

  20. Theophyle

    21/06/2012 at 4:41 pm

  21. Salut pe toata lumea 🙂
    Ce rusine!

    Theophyle

    21/06/2012 at 4:41 pm

    • Salut Teofil
      Am citit, m-am crucit. Ce poţi cere de la nişte analfabeţi care se pretind doctori?

      Tiberiu Orasanu

      21/06/2012 at 4:44 pm

      • tibi dragule. NU guvernul a fost acuzat de plagiat. Deci nu guvernul trebuie sa raspunda unei acuzatii? nu vezi o metoda PSD mostenita de la PCR???

        cinic

        22/06/2012 at 9:06 am

    • Theophyle , plang ca nu ma bagi in seama. Am dat si eu linkul la 4:07!

      cedric

      21/06/2012 at 5:32 pm

  22. Tibi a dat linkul, reiterez si eu cererea lui Mister B. catre blogosfera: ajutati-l la descoperirea substantei Z cu care a fost otravit Cristian Panait, pentru a-l determina sa se „sinucida”.

    http://noradamian.wordpress.com/2012/06/20/cazul-panait-standard-de-lucru-in-cooperativa-avantul18/#comment-79891

    „I. Vă rugăm să contribuiți la răspândirea acestui apel și cooptarea cititorilor doritori să contribuie la deslușirea necunoscutelor legate de moartea fostului procuror Cristian Panait, după consultarea materialelor de specialitate, studii, cursuri, alte publicații, cunoștințe, specialiști în hematologie, farmacologie, neurologie, toxicologie, psihologie, medicină legală, tanatologie; considerăm binevenite orice intevenții pertinente, fie pentru combaterea punctelor de vedere exprimate până acum în serial, fie prin susținrea lor cu situații similare (identice), efecte asemănătoare produse de substanța Z (toxică, chimică sau de altă natură) și eventual un raport medico-legal de autopsie aferent. Cititorii din străinătate au cel puțin avantajul de a evita sursele îndoielnice și manipulatoare, angajate la INML.

    II. Semnele, simptomele și datele medico-legale cunoscute:

    A. Fața, nasul, mâinile, picioarele cu pete roșii ca la alergie și reci, recidivate, dureri de cap, agitație, pierdere de memorie, tremur, mers nesigur.

    B. În ultimele 10 zile de viață nu s-a ras, dar barba nu a mai crescut.

    C. Autopsia: hepatită cronică, afecțiuni ale parcreasului și probabil renale, pete roșii pe creier și cord persistente după spălarea cu apă”.

    Cetatean

    21/06/2012 at 4:43 pm

  23. DE acord Tibi !

    Reddog

    21/06/2012 at 4:48 pm

  24. ziua buna again,Theophyle all 🙂

    mircea

    21/06/2012 at 4:49 pm

    • Conform lui Ponta, niciunul din premierii socialisti nu a fost uimit ca TB i-a inscenat un dosar de plagiat. Prostul confunda intotdeauna tacerea politicoasa cu aprobarea …

      Radu

      21/06/2012 at 4:55 pm

    • scuze Radu, nu am vazut si am postat si eu.

      Sare'n Ochi

      21/06/2012 at 5:02 pm

      • Nici o problema 🙂 Nu e concurs 🙂

        Radu

        21/06/2012 at 5:03 pm

  25. Doar 1 an pt. Vantu?Oricum asta ma unge pe suflet!

    papiciulo

    21/06/2012 at 4:54 pm

  26. Prim-Plagiatorul l-a parat pe Traian Basescu la tovarasa: Ponta: Basescu este principalul generator al starii de tensiune, dezbinare, ura si santaj. I-am informat pe premierii europeni ca mi-a inscenat un dosar de plagiat, nimeni nu a fost uimit
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12584062-ponta-basescu-este-principalul-generator-starii-tensiune-dezbinare-ura-santaj-informat-premierii-europeni-inscenat-dosar-plagiat-nimeni-nu-fost-uimit.htm

    Sare'n Ochi

    21/06/2012 at 5:01 pm

    • Este incredibil ! Asta crede de ‘adrisantii’ nu citesc FAZ, Telegraph, etc?

      clar, mesajul asta este pt votantii lor, nicidecum pt stranieri

      simt o imensa repulsie fata de acesti doi jegosi uslinosi!

      bruno

      21/06/2012 at 5:22 pm

    • Sunt eu aiurea cand mi-a venit in minte:” ce vor zice colegii mei, savantii?”
      🙂

      emil

      21/06/2012 at 7:42 pm

  27. eu am un fix cu Orisan … stie cineva cand este programata urmatoarea infatisare?

    anaphoricus

    21/06/2012 at 5:02 pm

  28. aia cred ca rad de se tin de burta, cum naiba sa inscenezi dosar de plagiat?!

    Cetatean

    21/06/2012 at 5:14 pm

    • In varianta prezentata de Ponta: se ia paharul, se pune gheata, se toarna whisky pana pluteste gheata, se alege un fotoliu comod de epoca, se ia o lama de ras, stand comod in fotoliul de epoca si sorbind agale din paharul de whisky se razuiesc cu lama ghilimelele; l rastimpuri, se inchide pe jumatate un ochi si se hahaie sardonic 😀

      Radu

      21/06/2012 at 5:18 pm

  29. vä datzi seama ce nenorocit este ponta?

    a plecat la brüxelles, sä-l parascä pe Bäsescu, cicä e o inscenare.
    nu plagiat.

    theo- nona

    21/06/2012 at 5:17 pm

  30. Salutari!

    Eu as avea de spus doar atat infractorului Nastase si haitei lui de manglitori:
    „V-a ajuns blestemul, porcilor!” 👿

    luminita

    21/06/2012 at 5:20 pm

  31. City,Tibi all 🙂
    foarte buna propunerea !
    2 intrebari,
    cred ca ar fi oameni care sa-si dea macar cu parerea sau sa indrume inspre zone competente,eu ma gandesc de ex. la Funeriu ?
    exista probabilitatea ca Bombo sa si-o autoadministreze ? In ce masura se poate avea incredere in expertiza medico-legala ? (cu doctori acoperitzi pe acolo ? ) sau sa fie „obligat” sa si-o administreze ?

    mircea

    21/06/2012 at 5:24 pm

  32. nu mä convinge RUS, cä avea presimtziri, a trimis sä-l menajeze, oameni in civili
    nästase i-ar fii spus „stiu eu ce fac, dar nu merg la inchisoare”

    deci ministru de interne, a negociat cu condamnatul, ce ii trimete si cand.

    este normal asa ceva???

    theo- nona

    21/06/2012 at 5:26 pm

  33. POLITIA la Corbeanca,

    il ridica pe SOV,

    railor!

    skorpion

    21/06/2012 at 5:28 pm

    • SOV are fular la gat?
      ce marca , cat costa?

      luminita

      21/06/2012 at 5:43 pm

  34. dragii nostrii,

    vä rugäm, trimitetzi plagiatul la Bruxelles, unde hotzul Ponta
    l-a parat pe Presedinte ; cä i-a fäcut o lucräturä.
    asta face Ponta, paräste si minte peste peste tot Presedintele.

    theo- nona

    21/06/2012 at 5:30 pm

  35. (Bucuresti, 21.06.2012) Declaratie de presa

    Am decis astazi sa nu depunem o motiune in aceasta etapa a competitiei interne din PDL.

    Cu motiunile in fata, am constatat ca acestea sunt compatibile, ambele urmaresc modernizarea si unitatea partidului, precum si unitatea dreptei in fata USL.

    Consideram ca nu este momentul crearii unor tensiuni interne inaintea alegerilor generale, cand toata energia trebuie folosita pentru campania electorala si pentru oprirea socialismului anacronic si abuziv practicat de USL.

    Multumim sutelor de membri si simpatizanti care ne-au transmis mesaje de incurajare si solidaritate in aceasta perioada si ii asiguram ca ramanem credinciosi principiilor si actiunilor pe care le-am promovat intotdeauna.

    Cristian Preda
    Monica Macovei
    Sever Voinescu
    Theodor Paleologu

    skorpion

    21/06/2012 at 5:31 pm

  36. vantu dä vina, tot pe bäsescu.

    theo- nona

    21/06/2012 at 5:32 pm

  37. cred cä au gandit f. bine, grupul MM.

    theo- nona

    21/06/2012 at 5:33 pm

  38. Blaga, la B1, isi citeste motiunea la sediul PDL

    cedric

    21/06/2012 at 5:37 pm

  39. Ia ma-i da-l dracului, sa se duca la PSD! Cu astfel de lideri care au mancat bataie de la Oprescu, viitorul PDL e garantat.

    Cetatean

    21/06/2012 at 5:38 pm

    • N-ai ce face , e singurul candidat!

      cedric

      21/06/2012 at 5:39 pm

  40. Cine e tanarul de langa Boureanu?

    cedric

    21/06/2012 at 5:38 pm

  41. Motiunea perdantilor: Blaga, Flutur, Boureanu, Stanisoara.

    Cica vor sa reporneasca motoarele partidului. Vede-v-as cu partidul in USL!

    Cetatean

    21/06/2012 at 5:40 pm

  42. Eu nu votez un PDL cu Blaga care tocmai declara ca odata ce decizia s-a luat in interiorul partidului, gata!

    Cetatean

    21/06/2012 at 5:41 pm

  43. Blaga, flancat de Flutur si Stanisoara. Mai vad pe Radu F.Alexandru, Sulfina Barbu, Turcan

    cedric

    21/06/2012 at 5:42 pm

  44. Adica Boc nu era bun, insa Blaga da?!

    Cetatean

    21/06/2012 at 5:43 pm

    • Pai Blaga e calit in lupte inca de la revolutie, parca are si certificat. Boc are asa ceva?

      corifeul

      21/06/2012 at 7:30 pm

  45. Grupul Macovei pleaca?

    cedric

    21/06/2012 at 5:43 pm

  46. in acelasi ton cu dvs, dar de alta opinie, astept macar cercetarea, minutioasa, adnei Udrea, chiar si a dlui Basescu, a dlui Videanu si ma rog, lista continua cu multe nume portocalii. Vedem atat de bine paiul din ochiul vecinului si de barna din ochii nostri ce mai zicem. Nu pot crede ca intr-o parte s-au strans toti cinstitii natiei, adevarul e mereu la mijloc, unde sunt totusi coruptii nostri?

    Emma Banu

    21/06/2012 at 5:45 pm

    • ! . Buna Ziua;
      2. Cititi blogul si vedeti dragostea noastra pentru Udrea si Videanu;
      3. Sa nu-i dati cu Basescu ca nu se prinde. Este singurul politician roman care a renuntat la imunitate pentru a fi judecat’
      4. Astia de astazi sunt si mai hoti si mai escroci;
      5. Uram comunisti de toate felurile!
      6. La revedere!

      Theophyle

      21/06/2012 at 7:53 pm

  47. Il vrea pe Flutur secretar general. Oltean a iesit din carti.

    cedric

    21/06/2012 at 5:46 pm

  48. plagiatorul fenechiu, , este un escroc obraznic.

    theo- nona

    21/06/2012 at 5:46 pm

  49. Care mai e dispozitia sufleteasca a lui Vantu?

    Ce boala il mai loveste si p-asta?

    PS: sunt in soc post-traumatic,dupa o discutie cu o consumatoare de A3.

    Gabi Dumitru

    21/06/2012 at 5:47 pm

    • Il loveste o anexita in rotula. :mrgreen:

      luminita

      21/06/2012 at 5:50 pm

  50. cred cä räman totzi, panä la alegeri, si nu e räu.

    theo- nona

    21/06/2012 at 5:47 pm

  51. are boli, dar cu toate astea, mafiotul a fäcut escrocherii.

    sä ducä la räcoare.

    cu nästase a fost inscenare mizerabilä.nu-i cred.

    theo- nona

    21/06/2012 at 5:49 pm

    • Supra-realism.

      Cum sa scoti poporul asta smintit din hipnoza colectiva?

      Doar o catastrofa mai schimba lucrurile.

      Gabi Dumitru

      21/06/2012 at 6:00 pm

      • Cum? Pai repetand pana la exasperare ADEVARUL pentru a anihila „informatia” latrinara 🙂 Zic si eu.

        emil

        21/06/2012 at 7:46 pm

  52. Am fost „plagiat”:

    `neata tutulor.
    Azi noapte blestemul porcilor s-a indeplinit partial. Ca pe multi i-a impuscat.
    Spun “blestemul porcilor”, caci observ ca romanilor, unora, nu de pe acest blog, le e mila de hoti si politicieni mafioti. Si ii caineaza dind vina pe dictator.
    ……………………………………………………………………………………………………………………………………………..

    victor L

    21/06/2012 at 7:13 am”

    victor L

    21/06/2012 at 5:56 pm

    • h, ha, ha 🙂
      Numai la titlu! nu se pune!

      Theophyle

      21/06/2012 at 7:51 pm

  53. Ma vad obligat sa adaug:
    era doar o gluma, pen`ca nu doar eu il stiam pe Nastase de mare vinator 😛

    victor L

    21/06/2012 at 6:05 pm

    • cel mai bine il stie Sarbu. 😛

      luminita

      21/06/2012 at 6:09 pm

  54. „Au pus fularul probabil pentru a nu se vedea că rana este superficială. Aşa s-a putut specula că Năstase s-a rănit grav şi nu trebuie dus în arest, atrăgând astfel simpatia şi mila publicului telespectator” spun specialiştii.

    Această ipoteză este întărită de surse judiciare care au declarat pentru RL că „În urma audierilor dechipajului de pe Ambulanţă am aflat că Năstase NU a fost conectat la oxigen şi nici n-a fost perfuzat pentru că rana era SUPERFICIALĂ şi NU erau necesare aceste manevre medicale deoarece viaţa lui Nu era în pericol”. Acesta este şi motivul pentru care Năstase n-a fost operat noaptea trecută pentru că medicii nu aveau ce opera. Năstase a fost operat abia azi dimineaţă, iar doctorul Brădişteanu, cu capul plecat, a recunoscut doar faptul că glonţul „nu a atins organe vitale”. În schimb, a lansat ipoteza că are afecţiuni coronariene, că poate să facă infarct. N-a îndrăznit însă să afirme tranşant că Năstase nu suportă regimul de detenţie.

    Cetatean

    21/06/2012 at 6:15 pm

    • A ivazut? eram sigur ca n-are nici pe dracu. Dar de ce nu trimite parchetul un medic legist sa constate gravitatea ranilor? Ii lasa pe escrocii de la Floreasca sa joace cum le canta PSDul?
      Ma mir de doctorul Lascar ca s-a lasat antrenat in aceasta mizerie, desi a cautat sa evite cat a putut vreo referire la gravitatea ranilor si a operatiei.

      cedric

      21/06/2012 at 6:24 pm

    • E o mascarada de la un cap la altul.

      Un narcisic sinucigas?

      Gabi Dumitru

      21/06/2012 at 6:27 pm

    • Am scris dis de dimineatza ca i se vor descoperi niscai artere avariate, asa ca Bradisteanu va desfunda, va monta si il va tine sub observatie 8 luni. :))

      blog de caine rau

      21/06/2012 at 6:54 pm

  55. Ziua una oamni buni, Teophyle, Demeter atque catulis.

    As dori sa dau un citat d Turturica de prin 2009:

    „Numarul de agresiuni fizice la adresa jurnalistilor, de exemplu, a atins apogeul in mandatul pasnicilor si manieratilor Iliescu si Nastase, nu in cel al monstrului Basescu. V-o poate confirma fostul meu coleg Ino Ardelean, care a fost batut pana a intrat in coma, dupa ce scrisese despre mafia pesedista din Timis”

    eugeni

    21/06/2012 at 6:19 pm

  56. „Misterul poliţistului care a anunţat presa că a venit pentru a-l duce pe Năstase la doctor (NU la arest!)

    Poliţistul a spus procurorilor că a GLUMIT!

    N-a rămas lămurit (convingător) motivul pentru care poliţistul a spus jurnaliştilor aflaţi în faţa casei lui Năstase că a venit însoţit de Ambulanţă pentru că are intenţia să-l ducă pe Năstase la doctor. În declaraţia dată procurorilor, poliţistul a susţinut că a glumit!

    Potrivit legii, condamnatul este dus prima dată la arestul preventiv al Poliţiei. De acolo, e dus la spitalul unui penitenciar unde este supus unor controlale medicale. Potriivt legii, condamnattul este ţinut o perioadă în carantină şi abia apoi este dus la puşcăria în care a fost repartizat”.

    Politistul care, chipurile, s-a dus da puna in aplicare mandatul si „stia” ca trebuie sa il duca pe Nastase la medic, nu i-a salvat voata, ci de fapt l-a ajutat sa isi insceneze sinuciderea.

    Cetatean

    21/06/2012 at 6:30 pm

    • Sa stii ca si eu m-am gandit la asta!

      cedric

      21/06/2012 at 6:32 pm

      • ii pot cred in stare de orice!

        cedric

        21/06/2012 at 6:35 pm

  57. Abia acuma se lamuresc intrebarile semnalate de Mister B, aseara:

    Niste întrebări. De aici: http://www.stareapresei.ro/puscatura-lu-nastase-treisprezece-intrebari-32404.html

    1. De ce nu s-a împuşcat Adrian Năstase când a aflat sentinţa, undeva după ora 17.00, ci la peste şapte ore mai târziu, atunci când Salvarea deja venise şi poliţiştii erau la câţiva metri de fostul premier?

    2. Dacă a vrut să se sinucidă, vânător experimentat fiind, de ce a folosit un pistol şi nu o armă de doborât mistreţi, ca să fie sigur că nu dă greş?

    3. Un vânător experimentat ştie. Ştie şi un prăpădit de fost pifan ca mine, care a făcut armata la infanterie, la TR: dacă vrei să te sinucizi nu-ţi pui ţeava armei nici sub bărbie, nici în piept, ca Vasile Milea pe 21 decembrie 1989, nici în fund, nici în burtă, ci numai şi numai în gură, ca să fii sigur că-ţi zbori 100% creierii. De ce nu a procedat astfel Adrian Năstase?

    4. Dacă nu a procedat astfel, nu cumva a intenţionat să se sustragă astfel de la executarea pedepsei?
    Condiţii pentru aceasta există. Întâi ar fi chemat salvarea pentru o lipotimie (de la căldură, nu-i mergea aerul condiţionat în casă, săracul), apoi a aşteptat să vină poliţiştii, să fie aproape, după care, lucid, calm, la peste şapte ore de la momentul aflării sentinţei, a simulat că-şi trage-un glonte-n cap, ca să se rănească superficial cel mult şi să fie ascuns de colegul său de partid Şerban Brădişteanu în safe-heaven-ul politicienilor PSD care fug de Justiţie.

    5. De ce stă pe targă Adrian Năstase cu picioarele îndoite, dacă este slăbit, după ce a încercat să se sinucidă? Când ţi-ai tras un glonte-n gât şi eşti rănit nu-ţi arde de picioare-ndoite, ai alte probleme mai mari.

    6. De ce nu se vede nici măcar o picătură de sânge, nicăieri?

    7. Când soţul tău are o astfel de problemă, stai lângă el îndurerată, cu broboada pe gură, plângând. Unde este soţia-eroină Dana Miculescu-Năstase?

    8. Unde sunt perfuziile, măcar dintre cele cu ser fiziologic? Unde este aportul de oxigen necesar pentru un pacient în presupusa stare a lui Năstase?

    9. De ce nu au venit la locul presupusei tentative de sinucidere medicii legişti?

    10. Când vrei să te sinucizi şi trebuieşte pen’ca să fii operat, operaţia are loc a doua zi?

    11. De ce poartă Adrian Năstase fular la gât? Îi este frig?

    12. Să ne înţelegem asupra unui lucru simplu: în Zambaccian s-a auzit sau nu s-a auzit o împuşcătură?

    13. Un om care a vrut să se sinucidă se uită în jurul lui din targă, la lume, ca barza la Ford?

    Baieti si fete, cu complicitatea militienilor lui Ioan Rus, care i-a trimis sa il ia „la doctor”, cu Salvarea pregatita deja, cu rana superficiala, cu circul cu televiziunile, cu un commando de medici pesedisti care recomanda pentru o zgarietura 14 zile de spitalizare, astia au inscenat o noua editiei a Revolutiei in direct: cu televizorul noi mintim si acum poporul!

    Cetatean

    21/06/2012 at 6:35 pm

    • Am spus-o mai devreme (la 4:15).
      Pt. asta, platesti drepturi de autor ca sa nu te bag la „plagiat”. 😆 😆

      Tzepelica

      21/06/2012 at 6:42 pm

      • sorry, man 🙂 tu ai intrebat, dubitativ, eu am afirmat, peremptoriu.

        Insa plagiatul tot plagiat ramine, desi schimbi semnul de intrebare cu unul de exclamare 🙂

        Cetatean

        21/06/2012 at 6:48 pm

        • Trimiterea la „revolutia in direct”/similitudinea era evidenta.
          Baga un 1) „Tzepelica”/4:15, da o bere rece si-ai scapat. 😆 😆

          Tzepelica

          21/06/2012 at 6:54 pm

      • ba sa-mi fie cu iertare ca io incepui 😆 inca de la milea 😆

        mircea

        21/06/2012 at 6:52 pm

        • Atunci dam noi berea. 😆

          Tzepelica

          21/06/2012 at 6:55 pm

          • cu majoritate de voturi se aproba 😆
            e al naibii de cald pe aici

            mircea

            21/06/2012 at 6:57 pm

            • Prin urmare, fac amenda onorabila:

              Tzepelica rulzzz, ora 4:15. 😆

              Cetatean

              21/06/2012 at 7:04 pm

            • Unanimitate ! 😆

              Tzepelica

              21/06/2012 at 7:06 pm

  58. Se pare ca AN a invatat de la Iliescu cum sa traga cu arma 🙂

    Ion

    21/06/2012 at 6:36 pm

  59. Eu n-am omorat o musca la viata mea.
    Dar in jegul asta biped as descarca un incarcator intreg.
    Pt. toate nenorocirile pe care le-a adus acestui popor, inchipuindu-se Dumnezeu.
    Data viitoare, daca are nevoie de ajutor, ma ofer voluntar.
    Ca sa-i iasa.
    PS
    Daca vi se pare ca sunt prea dur, incercati sa ghiciti idealurile pt. care au murit tinerii la Universitate, in dec. 89, si comparati-le cu mizeria in care ne balacim.
    Tineri asasinati de o clica comunisto-securista ce urmarea doar sa puna mana pe putere, profitand de revolta celor care au fost tinuti in mizerie de comunisti.

    Tzepelica

    21/06/2012 at 6:38 pm

    • salve Timi 🙂
      mai adauga pe traiectoria gloanztelor nishte personaje. ..Ilici de ex. Un 7,62 trece prin mai multzi 🙂
      ps. catzi dintre noi romanii mai stim ptr. ce-au murit ….in 89.
      deja suntem o minoritate neglijabila in orice calcul politic.nu mai existam sorry 😦

      mircea

      21/06/2012 at 6:49 pm

      • Salut ! 🙂
        Eu, care am fost in strada, n-am cum sa uit.
        Pe un 7,62 pot sa „insir” 9-10 ticalosi.

        Tzepelica

        21/06/2012 at 6:57 pm

    • Insolventa Hidroelectricii e o tampenie care prejudiciaza atat compania cat si tzara.
      Tampenie propusa de un CA in care au decis un medic legist, un broker de bursa, un informatician, un jurist etc.
      Numai „specialisti” in energie. 😦

      Tzepelica

      21/06/2012 at 7:01 pm

      • pe principiul ,distrugei aliatzii mai mici ca sa cashtigi batalia finala 😦
        are legatura cu ucmr Resitza (care gafaie) si rpobabil cu patrunjel- verde

        mircea

        21/06/2012 at 7:15 pm

      • Ministrul economiei Daniel Chitoiu care l-a numit pe Vulpescu, este finul lui Dan radu rusanu.

        ceaikovski

        21/06/2012 at 9:34 pm

  60. povestea cu nästase, este insäilatä de Rus , si-a trimes oamenii,
    si ambulantza, la spital tot de securistii PSD, primit. nu este nimic adevärat.

    iar maine bäiatul lui nästase, face o escrocherie, o speculatzie sentimentalä,
    sä-i induieseze pe totzi, citeste caneva cuvinte scrise de nästase.

    asta e om demn, are onoare????????; UN ESCROC

    theo- nona

    21/06/2012 at 6:57 pm

  61. Basescu a anuntat ca nu va merge la Bruxelles la sedinta PPE, cea de dinaintea Consiliului. Mai departe nu se stie. Probabil ca Basescu va renunta si il va lasa pe Ponta. Ar fi prea penibil sa se lase imbrancit de mongoloid, in fata intregii lumi, ca sa apuce ala pe scaun
    preluat dn copac

    skorpion

    21/06/2012 at 6:58 pm

  62. domnilor, toatä diaspora, se täv#äleste de ras, de prostii de reporteri,
    si escrocheriile jucate de USL, o mare rusine .

    ponta- demisia.

    theo- nona

    21/06/2012 at 6:59 pm

  63. Seara buna la lumea buna. Vantu se va impusca si el in piciorul de lemn? Nastase, un simulant de joasa spetza. S-a facut o proba ca sa se vada pe mainile cui era praful de pusca de la trasul cu arma? Oare „salvatorul” l-a ajutat sa nu-si nimereasca dracu’ jugulara?
    Ma umple de sila si „competitia” reformista din PDL. O sa votez cu minoritatea bulgara, incepe sa-mi fie clar.

    blog de caine rau

    21/06/2012 at 7:00 pm

    • Niste ticalosi.
      Toti, fara exceptie. 😦

      Tzepelica

      21/06/2012 at 7:03 pm

  64. o mare rusine, cu aceste minciuni si inscenäri,
    romanii prosti cred escrocul si il huiduie pe bäsescu.

    theo- nona

    21/06/2012 at 7:02 pm

  65. Scuze skorpi, vad ca ai dat stirea!

    cedric

    21/06/2012 at 7:09 pm

  66. eu nu mai scriu nimic…
    scriu ceva, apoi altul scrie acelasi lucru, apoi al treilea idem,
    eu citesc totul ca sa nu dublez, plagiez,
    voi?
    😛

    skorpion

    21/06/2012 at 7:09 pm

    • Daca e nevoie, iti dam si tie o bere.
      Rece. 😆

      Tzepelica

      21/06/2012 at 7:11 pm

    • incaodata scuze, dar mi-a scapat comentariul tau printre celelalte cu Vantu, Nastase si toata nebunia asta.
      Mi se intampla si mie sa dau linkuri si sa treaca neobservate, prea multe informatii si cateodata ne depasesc puterea de asimilare.

      cedric

      21/06/2012 at 7:19 pm

  67. Dar pana la urma, de ce renunta presedintele sa mearga la Bruxelles?

    cedric

    21/06/2012 at 7:21 pm

    • A spus ca nu se va pune in situatii ridicole. Ce sa faca, sa se ia de guler cu Ponta la intrare?

      Aha

      21/06/2012 at 7:29 pm

  68. buna seara
    complet dezamagit; urmasii lui iliescu l-au facut de ris!!!
    sa ai tu o ” televiziune” ca antena 3,niste oameni acolo,probabil platiti regeste si sa dai chix!!!
    au vrut sa fie ” originali” si au planificat” sinuciderea in direct si la o ora de virf”
    mai baieti-aia de la antena 3 ati fost platiti degeaba; era asa de simplu: puneati niste simulatoare cu vreo citeva zile inainte pe zambaccian,vreo doua pe acoperisul casei lui nastase,unul doua n garaj,unul pe linga reporteri si ” mizanplasul” era gata;daca mai aveati vreo doua pe la voi prin studio,era si mai bine..
    la momentul potrivit,ala din zambaccian anunta in direct ca se pare ca niste teroristi -trimisi de basescu,nemultumit ca idolul natiunii a luat doar 2 ani(desi el comandase vreo 5)-vor sa-l impuste pe nastase;il contactati pe ponta si el v-ar fi confirmat ca asa e…
    chemati pe ala cu militarii-altul platit degeaba- sa-l apere pe nastase si nu mai trebuia nimic;azi era tribunal ” revolutionar la antena 3,pe feisbuk,pe goagal,etc,etc..”
    si doar dl iliescu v-a facut o demonstratie „live ” in 89,nu ati priceput nimic!!!

    intimplator

    21/06/2012 at 7:28 pm

  69. Se pare ca grupul MAcovei nu a reust sa aiba suficiente semnaturi. Vad pe pagina de feisbuc a lui Voinescu scris(acu o ora) : „…gustul amar al neputinței de a convinge…”
    Am senzatia ca se refera la semnaturi

    eugeni

    21/06/2012 at 7:31 pm

    • Salutare.

      Ata ete. Punct si de la capat. Sa ramana Blaga, Oltean, Cezar Preda, Flutur etc. ei cu ai lor. Macovei, Preda, Voinescu, Paleologu sa faca bine a-l sustine pe MRU. Ei oricum n-au ce face in ‘noul’ PDL a.k.a. vechiul PD.

      EuCuMine

      21/06/2012 at 7:48 pm

  70. Atentie:
    „Presedintele Traian Basescu nu va participa la reuniunea liderilor Partidului Popular European (PPE) din 28 iunie, care precede, ca de obicei, Consiliul European, a declarat pentru HotNews.ro Bogdan Oprea, purtatorul de cuvint al Presedintiei.”
    Nu e nici unde precizat ca nu participa la Consiliul ioropean.

    victor L

    21/06/2012 at 7:32 pm

  71. Buna seara,

    M-am abtinut ieri pentru a nu sari peste cal. Va spun doar ce mi-a transmis tata, pensionar: „Daca as fi sigur ca macar incearca, cumpar eu 400 de cartuse”.
    Ca si @sare, am prins regimul AN-ului ca ziarist. Dorina Mihailescu era „tata lor”. Stiind astea, fara sa am informatii clare despre ce a fost aseara, cred ca AN-ul a vrut, dar n-a fost chiar convins. Deja nu mai conteaza daca face sau nu puscarie, pe mine ma interesa institutia AN, nu omul. Astept urmatorul caz…

    blackman

    21/06/2012 at 7:33 pm

  72. nu-i bai, cedric,
    totul este ok.

    ieri observasem ca vreo 3 sau 4 persoane au dat un link (foarte bun, de altfel), dar ma intrebam chiar lumea nu mai reuseste sa citeasca ce apare pe blog?
    (eu nu am dat linkul acela, dar am observat cum la intervale de timp mai apare si mai apare acel link, in loc sa-l citeasca pe primul dat aici)
    🙂

    skorpion

    21/06/2012 at 7:36 pm

  73. Preşedinţia a trimis MAE, încă de marţi, o listă cu componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie, iar în aceasta, ca şef al delegaţiei, era menţionat preşedintele Traian Băsescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, precizat purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.

    Ştire în curs de actualizare.

    Abia acum iese cu scandal, caci ministrul de externe ii este ierarhic inferior Presedintelui, si nu are voie sa modifice ce vine de la Presedintie. Insa Marga a transmis spre Guvern si asta, spre CE, o lista in care Basescu nu era.

    Abia acum e conflict oficial, cu acte in regula.

    Cetatean

    21/06/2012 at 7:44 pm

  74. „Administraţia Prezidenţială a primit marţi, 19 iunie, formularul de delegaţie pentru participarea la summitul Consiliului European. În cursul aceleiaşi zile, Administraţia Prezidenţială a completat delegaţia, iar acest formular completat a fost trimis înapoi la MAE, aşa cum era procedura, prin sistemul oficial de corespondenţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.

    El a mai arătat că în formularul de delegaţie completat de Administraţia Prezidenţială şi trimis MAE era menţionat preşedintele Traian Băsescu ca şef al delegaţiei, acesta fiind însoţit, „aşa cum prevede practica”, de ministrul Afacerilor Externe Andrei Marga şi de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.

    Or, noi ce am avut?

    „În lista transmisă la Bruxelles de Ministerul de Externe de la București nu este menționat șeful statului ca membru al delegației la Consiliul European”.

    MAE a modificat, fara sa aiba atributii in acest sens, un document emis de Presedintia Romaniei.

    Cetatean

    21/06/2012 at 7:45 pm

  75. Cetatean, am voie sa dau link?

    cedric

    21/06/2012 at 7:48 pm

  76. Victor 7:32 ai avut dreptate!

    cedric

    21/06/2012 at 7:49 pm

    • cum sa nu, ca doar nu e stirea mea, e de pe Mediafax.

      Cetatean

      21/06/2012 at 7:56 pm

  77. E plin pe FB de solidari cu nastase. Si o vad postata (poza cu a.n.) inclusiv de oameni cu care pe orice alt subiect pot discuta normal ori asta mi se pare lucrul cel mai trist.

    Am vazut si afisul cu congresul N.R. Mi se pare sau vrea sa dea senzatia ca toti oamenii aia de pe afis, dincolo de el (profetul), au semnate adeziunile la N.R.?

    corifeul

    21/06/2012 at 7:52 pm

  78. @cetatean
    nu numai asta ,e ceva la fel de grav!
    presedintia a lucrat institutional iar golanii din guvern au anuntat delegatia;
    eu inteleg asa: spre surprinderea tuturor( nu si a mea)basescu a lucrat ca la carte,dupa reguli;
    marga si ponta-mari doctori si intelectuali-se comporta ca ultimii hoti de rufe de pe fringhie(nici macar hoti de gaini)

    ” bagabondul” de basescu se comporta asa cum trebuie ,aia doi ca ultimele scursuri;
    cind ne vor fura si piinea de pe masa sa nu ne plingem
    asta vrem ,asta vom avea

    intimplator

    21/06/2012 at 7:55 pm

  79. Memento-ul lui Iulian Enache este extrenm de oportun. Cheia istoriei Ro din ultimii 22 de ani sta de azi in trei intrebari:
    1) De ce a facut Nastase aceste lucruri ?
    2) De ce i-au acceptat romanii pe Ilici, Nastase si Ponta si al lor partid (…cu alte cuvinte, Brucan doar a intuit, sau a avut acces la sondajele Gazprom) ?
    3) De ce au ajuns romanii sa se lipeasca de nulitati, sa se tiganeasca in cadrul UE si sa-si martirizeze liderii adevarati (aici un raspuns ar trebui sa vina mai ales de la dnii Manolescu, Plesu, si Djuvara) ?

    judex

    21/06/2012 at 7:56 pm

    • @judex/buna seara
      raspunsul e simplu-se poate teoretiza,scrie” doctorate” dar -dupa mine concluzia e aceasi:
      fapt: de regula din 10 oameni,9 prefera sa nu ia decizii si sa-l urmeze pe al 10-lea
      romanii; din 50 oameni ,49 prefera sa nu ia decizii si il urmeaza pe al 50-lea;mai rau, 10 din cei 49 cred ca ei iau decizii si ,inconstient,il urmeaza pe al 50-lea;
      incercati asta in orice grup organizational in romania-incepind de la scara de bloc pina la o multinationala- si ajungeti la aceste rezultate/nota: poate ca nu la 50 dar cert la minim 20/n-am avut asa o organizatie mare,de 50,dar a lucrat la 20 cu 3″ manipulati”

      intimplator

      21/06/2012 at 8:09 pm

  80. Deci Marga si Ponta au modificat ceea ce presedintia a pus pe formularul de delegatie. De unde au primit formularul ala, de la CE sau de la MAE?
    Am inteles ca delegatia aia trebuie aprobata de presedinte. Sa nu-mi spuneti ca Ponta a luat hirtia semnata de Basescu, ca sa aiba valabilitate, si dupa aia a sters cu pix corector si s-a pus pe el, gata aprobat pe lista? Ca si copii aia de la scoala care modifica notele din carnet , din 3 fac 9, ca sa pacaleasca parintii?

    Aha

    21/06/2012 at 8:03 pm

    • Si INSTITUTIA prezidentiala nu poate sa faca o plangere penala pentru FALS ?
      Intreb si eu 😦

      emil

      21/06/2012 at 8:19 pm

    • N-au cum modifica, deoarece pe documentele de acel gen nu se accepta stersaturi, taieri sau modificari.

      Orice greseala atrage dupa sine anularea actului si completarea altuia nou.

      EuCuMine

      21/06/2012 at 8:42 pm

  81. au modificat in sensul ca au trimis o delegatie fara semnatura Presedintelui.

    Cetatean

    21/06/2012 at 8:12 pm

    • Adica au aruncat la gunoi delegatia cu semnatura si au trimis de capul lor una fara.

      Acum, eu intreb ca omul simplu: astia-s retardati mental? Ei chiar cred ca nimeni nu se va prinde? Chiar daca nimeni in Romania n-ar face gat, ei chiar cred ca nimeni de la CE nu s-ar fi sesizat ca nu sunt indeplinite toate procedurile, recte semnatura Presedintelui? Sincer acum, ei sunt disperati sau cretini cu acte?

      EuCuMine

      21/06/2012 at 8:16 pm

      • nu cred ca au facut cum zice Aha, au sters cu pixul (desi nu m-as mira sa o faca!).
        Fara semnatura presedintelui, ce a trimis Ponta la CE nu are valoare.

        Cetatean

        21/06/2012 at 8:18 pm

    • nu e abuz in serviciu?plangere penala si suspendare ca la atanasiu.

      zigzag

      21/06/2012 at 8:18 pm

      • Iertare Zig: am postat fara sa dau refresh 🙂

        emil

        21/06/2012 at 8:20 pm

  82. Cristoiu la telefon la Turcescu. Vorbeste perfect despre cazul Nastase!

    cedric

    21/06/2012 at 8:16 pm

  83. la turcescu se pune in sfarsit punctul pe i se se arata ca aseara a fost o dramoleta pentru prostirea publicului: sinuciderea inscenata a lui Nastase.

    Cetatean

    21/06/2012 at 8:17 pm

  84. Cristoiu: nu avem nici o declaratie oficiala: de la spital, de la Administratia penitenciarelor (ce calitate are acum Nastase), de la politie. Numai supozitii.

    cedric

    21/06/2012 at 8:20 pm

  85. Cristoiu si-a batut joc de Mihalache intr-un mod magistral!

    cedric

    21/06/2012 at 8:21 pm

    • da, l-a ridiculizat de i-au mers capacele: e producatorul lui Turcescu, cu ce drept ii spune ce sa discute?

      Cetatean

      21/06/2012 at 8:22 pm

  86. In cazul asta cu delegatia am o intrebare: aia de la CE stiu ca daca delegatia nu e semnata de presedinte e cam ilegala? Sau lor nu le-a spus nimeni. Poate ar trebui informati?

    Aha

    21/06/2012 at 8:28 pm

    • cred ca stiu foarte bine. au mai primit acte oficiale si acuma e prima data cand vine un act fara semnatura Presedintelui.

      Cetatean

      21/06/2012 at 8:29 pm

  87. All. Alt plagiator ordinar: proxenetul dr (!!!????) Robert Negoita
    http://lacoltulstrazii.ro/2012/06/21/dr-negoita-robert-plagiator-din-isarescu/

    Reddog

    21/06/2012 at 8:30 pm

    • asta stie sa scrie?

      Cetatean

      21/06/2012 at 8:31 pm

      • Probabil ca i-au scris altii teza

        Reddog

        21/06/2012 at 8:32 pm

  88. All

    Pentru cei care vor sa semneze petitia impotriva mongoloidului impostor Che Mangleala

    http://www.petitieonline.com/demisia_premierului_victor_ponta_cerut_de_mediul_academic

    Reddog

    21/06/2012 at 8:32 pm

  89. La B1, constat ca nu mai suntem in 1990; exceptandu-l pe Ioan Rus 🙂

    emil

    21/06/2012 at 8:35 pm

  90. Uitati-va la Nasul tv. Simulare sinucidere Adrian Nastase

    frovol

    21/06/2012 at 8:42 pm

  91. Rus s-a balbait groaznic: raspunsurile cheie le da dupa terminarea anchetei. L-au incuiat desi are regim de detinut.cu intrebarea despre vizitele pe care le primeste Nastase.
    Sa vedem ce inventeaza Bradisteanu.
    Iar Ponta un mincinos care a zis ca Nastase rata groaznic si el arata normal, nu era desfigurat de glont, n-avea o mana sau un picior lipsa. Mincinos ordinar.

    cedric

    21/06/2012 at 8:42 pm

  92. Imi palce apelativul … Ponta copy-lotul …. LOL

    anaphoricus

    21/06/2012 at 8:44 pm

  93. Cateva persoane se plimba in fata casei din Zambaccian cu fulare la gat!

    cedric

    21/06/2012 at 8:45 pm

  94. Tineri cu fulare si vagi urme de ruj pe git protesteaza in fata casei lui Nastase
    Miine vor merg e pe traseul lui Bombo spre spital

    lastnightmusic

    21/06/2012 at 8:46 pm

  95. A aparut si Neamtu cu fular la gat!

    cedric

    21/06/2012 at 8:48 pm

    • orientat baiatul- a mai invatat din tehnicile de guerrilla advertising

      lastnightmusic

      21/06/2012 at 8:49 pm

  96. Buna seara, buna seara. Excelenta postare. Cand le-am povestit prietenilor despre cum a incercat sa se „sinucida” Nastasel, s-au stropsit de ras. Cat despre Ponta am fost intrebata „Nu a demisionat inca?”.

    clemycali

    21/06/2012 at 8:48 pm

  97. Simularea „sinuciderii” arata ca AN a indreptat pistolul spre cap de jos in sus, cum e normal (desi cu stanga, el fiind dreptaci).
    Totusi, dupa interventia politistului (care i-a dat peste mana, se spune), glontul l-a strapuns pe AN de sus in jos.
    Are cineva o explicatie ?

    Tzepelica

    21/06/2012 at 8:48 pm

    • da, politistul a tras de fapt, cu precizie chirurgicala, cu atentie, sa nu il raneasca grav pe Nastase. Eu consider ca politistii trimisi de rus au fost complici,

      Cetatean

      21/06/2012 at 8:53 pm

      • Asa cred si eu. Nu se poate deschide o ancheta pe subiectul asta?

        clemycali

        21/06/2012 at 8:55 pm

        • depinde de Parchet, si nu am semnale ca cineva suspecteaza ceva.

          Cetatean

          21/06/2012 at 9:01 pm

    • Si eu am una: a cazut 🙂 In felul asta se explica si de ce era cu piciorele indoite (cum remarca pe undeva cineva). E bine?

      emil

      21/06/2012 at 8:57 pm

  98. Seara buna
    Nici eu nu cred ca sint prost chiar daca locuiesc departe . 😆
    Ma asteptam ca Nastase sa fie mai barbat . Adica sa duca pistolul la timpla nu la git . 😆

    stefan60

    21/06/2012 at 8:49 pm

    • Acolo era Basescu 🙂

      eugeni

      21/06/2012 at 8:56 pm

  99. Vad ca imbecilul de Ponta a trimis o scrisorica pllna de greseli gramaticale la Nature. Ii acuza pe aia ca au prejudiciat guvernul.
    1. Nu a zis nimeni ca guvernu in totalitate a plagiat, ci doar mister Ponta.
    2. Dupa ce ca e plagiator, acum ii va merge buhul si de agramat. Scrisorica aia pare scrisa de sindicalistu’ Pop.
    3. A facut o mare greseala, ii obliga pe aia la Nature sa continue cu inca un articol. Si il asigur pe Ponta ca cei de la Nature sint mai destepti ca el.

    Aha

    21/06/2012 at 8:51 pm

    • Am citit raspunsul in engleza trimis Nature si m-a luat cu rau de la inima. Greseli de imbecil care a invatat limba enegleza la ff si din filmele de actiune. Cea mai tare din parcare greseala e urmatoarea „We ask you to take them all these „. Buhuhu engleza mea. Nu mai vorbim de manned European Council care probabil e trimis in misiune pe Marte.

      clemycali

      21/06/2012 at 8:59 pm

      • engleza de TIR.

        Cetatean

        21/06/2012 at 9:01 pm

        • nu jigniti soferii de tir/aia muncesc din greu/si vorbesc o engleza chiar buna

          intimplator

          21/06/2012 at 9:16 pm

    • Le-a aratat, politicos, fundul. 😀

      EuCuMine

      21/06/2012 at 9:12 pm

  100. Premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, la Suceava, că echipe speciale îi caută în trecut să afle dacă a făcut anumite „fapte rele” care să fie trecute într-un „dosărel”, inclusiv ce făcea în copilărie în localitatea suceveană Pârteşti, unde îşi petrecea vacanţele şcolare, scrie Mediafax.

    „Cu puţin timp în urmă, în timp ce o echipă specială căuta să afle ce am făcut în activitatea mea de student, o altă echipă specială s-a dus la Pârteşti să întrebe dacă atunci când făceam vacanţele acolo făceam ceva lucruri rele care să poată fi trecute într-un dosărel şi scoase atunci când eventual este cazul”, a declarat Victor Ponta la instalarea noului preşedinte al CJ Suceava, Călin Nechifor.

    El a spus că respectivele persoane interogate i-au alungat pe cei care se interesau de trecutul său din copilărie.

    „Am aflat de la oameni pe care nu i-am mai întâlnit de 25 de ani, că i-au gonit pe aceşti oameni şi le-au zis:« lăsaţi-ne în pace, nu vrem răutate, nu vrem să vorbim de rău pe nimeni, vrem să fim oameni aşa cum am fost când nişte copii din Bucureşti veneau în Bucovina pentru că aveau prea puţin de mâncare la Bucureşti»”, a spus premierul.

    Medicamenteeeeeeeeeee!

    Cetatean

    21/06/2012 at 8:55 pm

  101. Am primit pe net:
    „Diseara la ora 20 ne intalnim la o plimbare de la Zambaccian la spitalul Floreasca în cinstea democrației, a libertății și-a adevărului istoric. Veniți cu un fular cât mai scump și, eventual, cu o pată mică de ketchup undeva în zona gâtului”

    victor L

    21/06/2012 at 8:58 pm

  102. Nu au nevoie sa caute asa de demult. Este plin de fapte penale acum si cativa in in urma

    eugeni

    21/06/2012 at 8:58 pm

  103. Si uite ce am citit pe Hotnews ca propune ministrul invatamantului… ca si comisia de etica, acea comisie responsabila cu verificarea plagiatelor, sa treaca in subordinea Parlamentului. Acum le e teama ca nici oamenii pusi de ei nu or sa poata inchida ochii in fata evidentelor?

    clemycali

    21/06/2012 at 9:05 pm

  104. da!

    Cetatean

    21/06/2012 at 9:06 pm

    • Pai atunci e bine ptr noi si prost ptr ei. Din greseala in greseala spre victoria finala. 🙂

      clemycali

      21/06/2012 at 9:10 pm

  105. Sa recapitulam, deci (la prima vedere):
    1. Salvarea era la colt cu mult inainte de incident (dupa ce s-a facut observatia ca nu exista apel la 112, Rus – un veritabil mentalist – a zis ca el a chemat-o).
    2. Nimeni n-a auzit zgomotul impuscaturii.
    3. In casa au mai fost gasite 2 tuburi (au facut repetitie ?).
    4. Bombo, dupa ce s-a impuscat, a fost scos pe targa doar cu un fular infasurat in jurul gatului, fara oxigen/perfuzii.
    5. Hainele pline de sange nu erau pe sinucigas; s-a motivat ca l-au schimbat, inainte de a-l urca pe targa (cat timp au avut ! ce mai „urgenta” !).
    6. Sinucigasul tine pistolul in mana stanga, desi e dreptaci.
    7. Traiectoria proiectilului e dubioasa, adica de sus in jos.
    Poate mai remarcati si voi, da` chiar miroase a penibil.
    Astia nici macar sa insceneze o chestie ca lumea nu stiu… 🙂

    Tzepelica

    21/06/2012 at 9:07 pm

    • Cred ca nu se asteptau sa fie confirmata sentina cu executare si au aranjat totul in graba.

      clemycali

      21/06/2012 at 9:09 pm

      • nu chiar.

        Daca mai punem si inlocuirea sefului Penitenciarelor, plus aparitia in M. Of a unui nou regulament al Administratiei Penitenciarelor (acum cateva zile – pe 14 iunie ) avem tabloul complet ca banuiau.

        Cetatean

        21/06/2012 at 9:12 pm

    • In plus, tot spectacolul incepe cu cateva ore de la anuntarea sentintei.
      Adica la o ora de varf al audientei.

      Tzepelica

      21/06/2012 at 9:15 pm

  106. da, asa e, au in cap ceva insa nu le iese 🙂

    Cetatean

    21/06/2012 at 9:08 pm

    • N-au in cap decat o atza (ca-n bancul cu militianul, la morga).
      Care le tine urechile, sa nu cada. 😆 😆

      Tzepelica

      21/06/2012 at 9:12 pm

  107. Dan Mihalache vrea o emisiune „echilibrata” ; probabil, echilibrata ca la antene 🙂

    emil

    21/06/2012 at 9:11 pm

  108. Buna seara 🙂
    Nu vreau sa comentez despre melorama de proasta calitate numita „sinuciderea lui Nastase”. Sunt deja satul pana peste cap de discutiile cel putin idioate privind ce/de ce/cum/cand si alte in acelasi ton, cand pentru mine e limpede ca a fost o „sinucidere” din acelea cu care-si ameninta parintii adolescentul prins fumand. Oricum institutia,/b> AN a decedat in secunda cand s-a terminat de pronuntat sentinta. Restul este o dramoleta de post gust in care mostenitorii (politici), se incaiera pe mostenire in cesurile de veghe de la capataiul decedatului.
    Ce mi se pare deosebit de grav in ce s-a intamplat (sau s-a aflat) astazi, este modificarea unui document oficial (cu semnatura si stampila presedentiei, a fost modificat inainte de a ajunge la destinatie. Iar „dottore” se si lauda cu asta, de unde face dovada nu ca si-a plagiat lucrarile doctorale, dar a lipsit de la cursurile elementare de drept. Sa modifici un act emis de o institutie, este cel putin :
    „ART. 240 – CP
    Uzurparea de calităţi oficiale
    Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”

    DanSu

    21/06/2012 at 9:13 pm

    • scuzati bold-urile… eroare d egreseala 😈

      DanSu

      21/06/2012 at 9:14 pm

  109. Ponta a incurcat-o cu plagiatul asta. Urmatorul pas va fi comitia de etica Pesedista care va da, bineinteles, un verdict de nevinovat. Asta ii va obliga pe aia de la Nature sa insiste, probabil cu ceva gen comitie internationala, ca doar nu o sa lase guevaristii sa le strice numele. Va ajunge celebru, si in acelasi timp un paria international. Nici rusii nu vor vrea sa aiba de-a face cu el.

    Aha

    21/06/2012 at 9:14 pm

    • Rusii s-au distantat de el deja. Russia Today n-ar fi scris despre scandalul de plagiat daca nu aveau unda verde. Libertatea presei nu exista in Rusia putiniana. O sa-i revina lui tata Ilici sarcina ingrata de a gasi o metoda de a se descotorosi de Ponta.

      clemycali

      21/06/2012 at 9:19 pm

  110. pe asta o stiati??

    The Economist despre Adrian Nastase:

    „When asked eight years ago about the significant wealth that he accumulated during his time in office, he invited his detractors to count his balls instead.

    Now, it’s Romanian judges who have balls.”

    skorpion

    21/06/2012 at 9:16 pm

    • 5 judecatoare x 2 = 10 „bilute” 😆

      Tzepelica

      21/06/2012 at 9:18 pm

  111. In alta ordine de idei,
    Un idiot de psdt-ist (scuze pentru pleonasm) ii zice, ferindu-se la el, MN la B1 : Daca atata il duce mintea”. La care MN a inghetat.
    Apropos
    Daca ati vazut la NASUL tv cum cumpara un doctorat nasul. (foarte fain).

    eugeni

    21/06/2012 at 9:18 pm

  112. CTP e impotriva conferintei de presa a fam. Nastase pogramata intr-un spital de urgenta cu zeci de ziaristi, printre targi, bolnavi etc. Zice ca suferinta se consuma in tacere nu in public, cu scrisori, testament, poezii de Paunescu.

    cedric

    21/06/2012 at 9:29 pm

    • Dar ce a patit CTP de a intors armele impotriva PSD?

      clemycali

      21/06/2012 at 9:33 pm

      • Nu-l tine mult, o ia razna imediat. Dar cred ca isi da seama ca PSD a intrecut masura si nu e bine sa-i aprobe ca e impotriva curentului.

        cedric

        21/06/2012 at 9:43 pm

  113. Carevasazica Tonta si Marga intra la codul penal, Uzurparea de calităţi oficiale, art 240?
    Cred ca am interpretat gresit afirmatia lui Basescu „nu ma voi pune in situatii ridicole”. Credeam ca se refera la imbrincitul pe hol la CE. De fapt se referea la datul de fringhie cu care idiotii sa se spinzure singuri. Basescu sta linistit in loc sa intre in ping-pong-ul de declaratii pe care il spera Ponta. Bolnav de putere cum este, si ramas cu mentalitatea de la Nastase ca ei sint mai presus de lege (afirmatia cu micul impdiment si incercarile de transformare a Constitutiei prin hotarari de parlament sint edificatoare). plus tupeul de mitocan obraznic vor duce simplu la refuzul CE de a-l primi pr Tonta, plus dosar penal.

    Aha

    21/06/2012 at 9:32 pm

  114. @cedric 17:43, @cetatean 17:44
    buna seara domnilor,
    marti, 19.06.2012, mru a declarat la hotnews ca monica macovei si cristian preda sunt printre semnatarii actelor depuse la tribunal pentru infiintarea iccd. a mentionat si numele lui sever voinescu printre persoanele foarte apropiate de acest proiect. a facut aceasta afirmatie DUPA ce acest grup a anuntat ca intentioneaza sa depuna o motiune. azi, cei 4 ne anunta ca nu mai fac acest lucru si blaga apare cu flutur, stanisoara & co. anuntand motiunea lui.
    eu cred ca vor pleca, nu pot sta si cautiona fesenismul lui blaga.

    radubotezatu

    21/06/2012 at 9:49 pm

    • Asa am zis si eu, ca pleaca, dar nu stiam ca au semnat pt. MRU.
      M-as bucura mult.

      cedric

      21/06/2012 at 9:56 pm

  115. radu, e foarte posibil, si abia astept 🙂

    Cetatean

    21/06/2012 at 9:50 pm

    • Si eu 🙂 Sunt curioasa daca o sa reuseasca sa dezlipeasca si ceva de la PNL ptr ca din interviul din Hotnews asa a lasat sa se inteleaga. 🙂

      clemycali

      21/06/2012 at 9:52 pm

      • buna seara,
        in mod cert va rupe si ceva din pnl. a zis-o cu subiect si predicat: ” sunt multi membrii pdl si pnl care asteapta sa isi depuna adeziunea la iccd.” am incheiat citatul, am pus ghilimele, am citat sursa, deci nu am plagiat. 🙂

        radubotezatu

        21/06/2012 at 9:55 pm

  116. nu te gräbi caine, gandeste.

    theo- nona

    21/06/2012 at 9:53 pm

  117. Curva cu prajina!

    Adresa prin care premierul Victor Ponta cere a se analiza teza sa de doctorat sustinuta in anul 2003 a fost inregistrata, joi, la Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica, care o va inainta Consiliului National de Etica, „pentru demararea procedurilor legale in vigoare”. Componenta Consiliului National de Etica a fost schimbata in urma cu doua saptamani de catre ministrul interimar al Educatiei, Liviu Pop, cu doar cateva ore inaintea unui vot in cazul fostului ministru al Invatamantului Ioan Mang, acuzat de plagiat. Consiliul se afla in subordinea Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica (ANCS), al carei sef a fost inlocuit de premierul Victor Ponta pe 24 mai.

    Cetatean

    21/06/2012 at 9:55 pm

    • Exact. Si mai cred ca schimbarea a fost facuta in momentul in care Nature l-a rugat sa raspunda acuzatiilor de plagiat. Noi atunci ne-am gandit la Mang, nestiind de documentele de la Nature. Acum lucrurile se leaga. Si mai cred ca Nature va publica si data l-a care i-a cerut lui Prostel sa isi dea cu pararea si pot sa pun pariu ca la 24 de ore de la aceasta instiintare s-au facut schimbarile.

      clemycali

      21/06/2012 at 9:58 pm

      • da, buna remarca! 🙂

        Ar fi tare sa se afle ca de fapt el isi apara spatele 🙂

        Cetatean

        21/06/2012 at 10:03 pm

  118. Dintre toti oamenii care au fost in prim-planul crizei dl.Basescu a fost singurul care si-a luat responsabilitatea – asa ca chiar daca unora nu le place trebuie sa mearga la Bruxelles. Inteleg motivele pentru care dl.Ponta nu vrea sa il lase sa mearga acolo (nimanui nu-i place sa -i fie trasat planul economic pe urmatorii ani de catre un adversar politic) dar trebuie sa o ia ca provocare si sa dovedeasca ca e intr-adevar f.bun , lucru de care deocamdata avem toate motivele sa ne indoim.

    bigone

    21/06/2012 at 9:57 pm

  119. o sa il rupa Nature, care si-a angajat credibilitatea pe chestia asta.

    Cetatean

    21/06/2012 at 9:57 pm

    • Credibilitatea Nature nu a fost pusa la indoiala decat in Romania. Pe plan international reputatia lor este ireprosabila. Tot ce reuseste sa faca Ponta este tararea intr-un imens scandal international a intregului sistem universitar romanesc. Chiar si acele parti cat de cat corecte ale sistemului sunt acum in aceeasi mocirla cu el. Iar politic nu se va hazarda nimeni in lumea civilizata sa ii ia partea lui Ponta impotriva Nature.

      clemycali

      21/06/2012 at 10:02 pm

      • vroiam sa zic ca Nature stia in ce se baga 🙂

        Cetatean

        21/06/2012 at 10:04 pm

  120. @clemycali&@aha
    scrisoarea aia trimisa la nature e adevarata,sau ” pe surse”?
    nu-mi vine sa cred/daca e adevarat cineva din anturajul lui ponta testeaza cit e de prost,uitind ca prostia nu are limite
    si daca e adevarata,sper ca nu e cu antetul Guvernului Romaniei,ci macar trimisa in nume personal

    intimplator

    21/06/2012 at 9:59 pm

    • Ba eu cred ca este adevarata din moment ce a fost publicata de Nature. Nature nu publica materiale „pe surse”. Daca primeste informatii confidentiale, asa cum a fost cazul cu Ponta, le-a verificat mai intai cu minutiozitate. Este absolut sigur ca au verificat originea dreptului la replica. Si inca ceva: eu chiar cred ca oamenii din anturajul lui Ponta sunt croiti dupa chipul si asemanarea lui: prosti si increzuti.

      clemycali

      21/06/2012 at 10:04 pm

    • scrisoarea = autentica,
      a fost trimisa cu antetul Guvernului si nu in nume personal,
      halucinant, nu?
      detalii – pe hotnews

      skorpion

      21/06/2012 at 10:05 pm

      • Din nefericire, lipsa de informatii despre dinamica politicii interne din Romania a determinat ca publicatia dvs. sa fie implicata intr-o actiune politica”, mai arata Guvernul. „Aceste acuzatii nefondate apar intr-un moment tensionat si obiectivul lor nu este altul decat a pune presiune in dezbaterea politica interna din Romania. Am vrea sa va informam ca in acest moment este o disputa legala intre Guvernul Romaniei si Presedintele Romaniei referitor la cine este responsabil, in mod legal, de reprezentarea tarii noastre la Consiliul European care va avea loc la finalul lunii iulie”.

        Varianta in limba engleza are, din nou, o serie de greseli: We would like inform you that at the moment, there is a legal dispute between the Government of Romania and the President of Romania as to who is legally responsible of [sic] representing the position of our country within the European Council which will be held at the end of July. Corect ar fi, in limba engleza, responsible FOR, iar Consiliul European are loc la sfarsitul lunii iunie. (Hotnews)

        Ce cretini!

        Cetatean

        21/06/2012 at 10:09 pm

      • Skorpion, Hotnews publica doar textul trimis catre Nature de catre idiotii de la Biroul de presa. Sunt convinsa ca este autentica. Ce as adauga eu este ca in cazul in care va fi contestata autenticitatea dreptului la replica (de la cretinul de Ponta ma astept la orice), Nature o sa publice si facsimilul cu antetul.

        clemycali

        21/06/2012 at 10:13 pm

      • @skorpion/multumesc
        eu sper ca la mae a ramas secretar de stat bogdan aurescu -la tratate-si nu e zoe petrejr,ca nu m-ar mira sa ne pomenim peste citeva saptamini ca romania de fapt a fost inchiriata -daca nu vinduta-cuiva;
        cu ” specialistii” astia in engleza,nu m-ar mira sa se semneze si asa ceva
        off topic si nu prea: acum imi dau seama de ce am primit acum vreo doua ore un email de la ” un prieten” dintr-o firma din us,care imi spunea mereu ca noi suntem tigani;imi spune -politicos,recunosc-ca avem un pm care nu recunoaste un furt dovedit,ca asta e comportament de tzigan,si ca daca e pm a fost ales de majoritate, majoritatea romanilor fiind tzigani(tipul nu prea le are cu corectitudinea politica,are mereu probleme cu asta)
        ” noN coment” ,cum ar scrie ” specialistii guvernului roman

        intimplator

        21/06/2012 at 10:30 pm

  121. Pe HN, Ponta anunta ca o sa mai creeze „locuri de munca” :
    „Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Suceava, ca noua impartire teritoriala a Romaniei se va face din 2014, dupa ce in 2013 va fi introdusa in Constitutie, iar USL va propune regiunile de dezvoltare actuale, fara a se desfiinta judetele care exista in prezent, transmite Agerpres.”
    Eu inteleg noi posturi politice; gresesc ?

    emil

    21/06/2012 at 10:02 pm

    • asa e. Insa omul vorbeste prostii.

      Cetatean

      21/06/2012 at 10:05 pm

      • Goe Ponta era convins ca se inscauneaza prim-ministru pe mullti ani. Cind i se naruie acum castelul de nisip o ia razna. Va spun ca individul nu poate concepe sa nu mai fie el la putere.

        Aha

        21/06/2012 at 10:14 pm

        • Corect. Circul de la demiterea lui Radu Vasile nu a fost nimic fata de ce balamuc va fi cand va fi dat jos Ponta. Ca nimeni nu e vesnic intr-o functie si nici atotputernic dupa cum bine a vazut pe propria piele Nastase.

          clemycali

          21/06/2012 at 10:17 pm

    • Dar ce e in spitalul penitenciar de la Jilava?

      clemycali

      21/06/2012 at 10:18 pm

  122. cum a indräzunit acest monstru Marga, sä nu onoreze lista
    trimisä de presdinte-. asta ce inseamnä, USL niste mafiotzi.

    theo- nona

    21/06/2012 at 10:06 pm

  123. Conform Nature, dreptul la replica a fost trimis de catre Biroul de Presa al Guvernului Romaniei. Daca va fi pusa in discutie autenticitatea fituicii probabil ca vor publica si facsimilul cu antetul.

    clemycali

    21/06/2012 at 10:09 pm

    • hehe, din greseala in greseala spre victoria finala!

      Ce de-a lovituri in moalele capului au primit astia din USL!

      Cetatean

      21/06/2012 at 10:10 pm

      • Ptr ca ei confunda Nature cu presa de pe Dambovita. Oamenii de la Nature au standarde si nu sunt Badea sau Ciutacu sa faca pe ei cand suna telefonul „de sus”.

        clemycali

        21/06/2012 at 10:14 pm

        • Ponta va scoate fituica emisa de ANCS, care il va albi, si va urla la Nature ca nu a plagiat, si ca „autoritatile statului” s-au pronuntat. Tupeul lui va fi maxim.

          Cetatean

          21/06/2012 at 10:16 pm

          • Si Nature o sa ceara comisie internationala dupa cum ai spus chiar tu mai devreme. Scandalul care este deja mare va fi absolut monstruos. Nature va fi aparata de toate universitatile din lume.

            clemycali

            21/06/2012 at 10:19 pm

  124. nu , asta nu e detentzie, este o scenetä pt. tampitzi.

    Nästase trebuie trimes la inchisoare. RUS, a incälcat legea

    a aranjat pt un hotz, o iesire. rus , asta este de demisie.

    theo- nona

    21/06/2012 at 10:09 pm

  125. Am impresia ca triumfala campanie a USL, curat blitzkrieg, de restauratie cu care au pornit asa falosi s-a impotmolit in mocirla. Seamana cu campania din Rusia din ’42.
    Au inceput promitator cucerind mari teritorii, aparent fara efort. Brusc, au venit ploile. Guvernul s-a dovedit a fi o mizerie plina de incompatibili si plagiatori. Bani de pomeni ioc. Campania de epurari politice a inceput sa enerveze pe mai toata lumea. ICR si Patapievici le-a explodat drept in fata. Au ramas cu teveurile obediente lor, Scanteia 1 2 3, dar vad ca mici David apar peste tot. B1 e pornit rau de tot pe demolat telenovele, e si Nasul TV. De intenet nu mai scapa. EVZ, deocamdata, se tin destul de tari si astia (dupa elogiul lui Nastase si oda adusa lui Crin astazi am oaresce dubii, dar sa vedem).
    Dupa ploi au inceput ninsorile. Aia de la Nature tin mortis sa faca reclama proasta guvernului de cinstiti si incep cu Mang. Dupa care se inversuneaza si il bombardeaza si pe Ponta. Colac peste pupaza, judecatorii dau semne ingrijoratoare. Diaconu, Nastase, azi Vantu.
    Cred ca incepe sa adie un vint de panica. Ponta a luat-o clar razna, devine paranoic. In mod exponential va creste numarul de prostii care le face.
    Conform asemanarii de mai sus, ar trebui sa urmeze inghetul, incercuirea, si la capat infringerea de la Stalingrad.
    Ramine totusi o problema. Eu, hic, cu cine votez. Ca la PDL e unic cantindat Blaga, in opinia mea un geaman de-a lui FrunzaVerde.

    Aha

    21/06/2012 at 10:09 pm

    • asa e, cam miroase a panica.

      Sper ca nu peste multe zile sa ai un raspuns la intrebarea: cu cine votam? 🙂

      Cetatean

      21/06/2012 at 10:12 pm

  126. clemy,

    ai perfecta dreptate aici:
    Si mai cred ca schimbarea a fost facuta in momentul in care Nature l-a rugat sa raspunda acuzatiilor de plagiat. Noi atunci ne-am gandit la Mang, nestiind de documentele de la Nature. Acum lucrurile se leaga.

    ponta stia ce-l asteapta, acum este foarte limpede acest lucru.
    nu de mang s-a preocupat el, ci de propria lui piele.

    skorpion

    21/06/2012 at 10:09 pm

  127. am mai pus linkul dar merita recitit http://mlnr-chirovici.blogspot.ro/2010/11/masoneria-si-actiuni-masonice-partea-2.html . articolul era si pe blogul nicoletei savin. interesant finalul 🙂

    zigzag

    21/06/2012 at 10:10 pm

  128. ponta este un hotz, demisia.

    theo- nona

    21/06/2012 at 10:11 pm

  129. pe NATURE chiar nu o intereseaza disputa dintre presedintele si premierul Ro.
    iarasi ponta cu scrisoarea a dat cu m… in fasole.
    cit de imbecil poate fi…
    de greseli nu mai vorbim.

    cu aceasta pozitie a guvernului ponta s-a exportat disputa….
    mare imbecil.

    skorpion

    21/06/2012 at 10:12 pm

  130. Cuma am citit undeva pe internet, Ceausescu s-a comportat mai demn decat A.Nastase

    eugeni

    21/06/2012 at 10:15 pm

    • O, da, macar ala si-a ispasit o parte din vina prin moartea singeroasa.

      Cetatean

      21/06/2012 at 10:17 pm

  131. astia ne iau de fraieri!

    „După ce a tras primul glonț și s-a rănit în gât, Adrian Năstase s-a luptat minute în șir cu polițistul, a declarat Ion Cazacu, avocatul fostului premier, la România TV. Din fericire, omul legii a reușit să bage mâna între cocoș și capsă, și a reușit să blocheze sistemul de armare, a mai spus Cazacu.

    „Domnul Năstase era jos, plin de sânge, s-au pus niște prosoape în jurul gâtului, i s-a schimbat cămașa, pentru că nu putea să meargă așa cu ea” (evz.ro)

    Minte de sparge!

    Cetatean

    21/06/2012 at 10:23 pm

  132. ce panaramä de familie, tzigani curat, escroci sentimentali.auzi paranghelie

    mare rusine, nästase e un tzigan escroc, dar nicii cu fam lui ………………………..

    theo- nona

    21/06/2012 at 10:25 pm

  133. V-ati prins ca Bradisteanu n-a mai intervenit in emisiune la Turcescu, desi fusese anuntat?
    Oare de ce? Turcescu enuntase cateva intrebari care i-ar fi fost adresate.

    cedric

    21/06/2012 at 10:27 pm

    • Ptr ca nu poate raspunde la ele. Nastase si-a inscenat sinucidera cu complicitatea lui Rus ca sa aiba motiv sa ceara sa nu execute pedeapsa. Necazul lor este ca au lucrat de mantuiala si se vede facatura din avion.

      clemycali

      21/06/2012 at 10:28 pm

      • eu sunt 99% sigur ca acolo politistii trimisi au fost complici.

        Cetatean

        21/06/2012 at 10:29 pm

    • da. Cedric, incepe sa se destrame farsa lor, si nu vor sa riste.

      Cetatean

      21/06/2012 at 10:28 pm

  134. Buna seara!
    Pana azi eu nu credeam in zodii dar m-am uitat la ce spuneau ieri zodiacele despre Bombonel:

    „”Esti usor nemultumit, fara a avea un motiv anume. Impulsivitatea te poate face sa spui (sau faci zic eu) lucruri pe care le vei regreta nu peste mult timp. Cel mai bine ar fi sa discuti cu persoana iubita (nea Nelu?) tot ce simtiti si aceasta te va ajuta sa depasesti momentul. Proiectele pe care ti le-ai facut pentru timpul liber vor suferi unele schimbari, care insa nu te vor incurca intr-o prea mare masura. ”

    Pe bune! :)))

    ribelalu

    21/06/2012 at 10:27 pm

  135. mint cu nerusinare, RUS a fäcut abuz in serviciu, ar trebuii demis urgent,

    iar escrocul nästase, nu are nici pe dracu.trebuie trimes la inchisoare.

    theo- nona

    21/06/2012 at 10:27 pm

    • Voi glumiti, da’ uite ce zice pe HN un medic (sa fie si doctor? posibil)
      „Traiectoria glontului cu care Adrian Nastase a incercat sa se sinucida nu a intalnit niciun vas de sange important, motiv pentru care nu a provocat o hemoragie semnificativa, a declarat joi seara, la TVR Info, medicul Ioan Lascar, care l-a operat pe fostul premier. Doctorul a adaugat ca prezenta unei ambulante la usa casei, aplicarea imediata a unui pansament si infasurarea fularului in jurul gatului au fost elemente care l-au ajutat pe Nastase imediat dupa tentativa de sinucidere.”
      Acum se explica fularul, nu?

      emil

      21/06/2012 at 10:36 pm

    • „Premierul Victor Ponta a semnat joi decizia privind eliberarea din functia de director general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA) a lui Robert Bucur, precum si pe cea de numire in aceasta calitate a Adrianei Dontu, informeaza Agerpres”. (preiau din linkul dat de Gabi).

      Sa inteleg ca Ponta a plagiat si melodii si se pune deja la adapost?! 😆

      Cetatean

      21/06/2012 at 10:36 pm

      • Poate ca e vorba de cartea prezentata ieri de Turcescu.

        Pe TVR2,Florin Tudose pune o intrebare cheie:daca Nastase i-a spus lui Rus ca nu merge la puscarie,de ce avea bagajele facute?

        Interesant,nu?

        Gabi Dumitru

        21/06/2012 at 10:48 pm

        • pana la urma shoparlele mele de azi noapte incep sa se confirme 😆
          L-au consultat pe Scorsese dar regia si scenariul au fost facute in kiseleff 🙂
          nu mai cred nimic din ce zic mincinoshii ashtia

          mircea

          21/06/2012 at 10:58 pm

  136. categoric, au fost oamenii lui rus.

    si salvarea spunea LA Turcescu, era una privatä,

    dece??????????

    theo- nona

    21/06/2012 at 10:32 pm

  137. acum m-a sunat niste prieteni din frantza,

    Rus, trebuie imediat demis si proces pt. favorizarea infractorului.

    totzi sunt f. intrigatzi, mai ales, cä romanii, nu reactzioneazä.

    theo- nona

    21/06/2012 at 10:38 pm

    • theo, cine sa il demita? astia se sustin unul pe altul.

      Cetatean

      21/06/2012 at 10:56 pm

  138. Acuma chiar nu se prinde nimeni ca asta a palgiat in draci? Ca prea e apucat de streche. A schimbat toata comitia aia si a umplut-o cu pesedisti, acum il schimba pe la de drepturile de autor. Hai ca prea e cusuta cu ata alba.

    Aha

    21/06/2012 at 10:59 pm

    • Ponta–DEMISIA!
      incompetentule, impostorule, furaciosule, idiotule, ingamfatule, porcule, plagiatorule, imbacsitule , dobitocule,
      destul ne-ai facut de ras!
      Pleaca acasa, du-te unde oi vedea cu ochii, rapciugos ordinar si golan ce esti!
      Tu esti premier ? Ptiu!

      luminita

      21/06/2012 at 11:07 pm

    • Lasa ca se va prinde Parchetul ;). A cam dat de mult in penal cu chestiile astea.

      ribelalu

      21/06/2012 at 11:09 pm

  139. Buna seara tuturor
    Bine City, dar parchetul ce pazeste?

    ion

    21/06/2012 at 11:01 pm

    • salut! ion, inca nu stiu, decamdata ancheteaza, insa nu stiu ce.

      Cetatean

      21/06/2012 at 11:03 pm

  140. good evening ladies & gentlemen 🙂

    mircea

    21/06/2012 at 11:01 pm

  141. inca putin si da un OUG prin care demite conducerea revistei Nature.

    Cetatean

    21/06/2012 at 11:02 pm

  142. Tovarasul Iliescu nu a comentat pina acum ?
    Incepe sa aiba cosmaruri ? 😆

    stefan60

    21/06/2012 at 11:05 pm

    • Tariceanu nici el nimic? 🙂

      emil

      21/06/2012 at 11:08 pm

      • Tariceanu? Tariceanu ar trebui sa fie multumit. Doar el i-a facut plangere penala in 2006 lui Nastase, nu Basescu.

        ribelalu

        21/06/2012 at 11:46 pm

  143. aseara si azi dimineata numai asta a facut.

    Cetatean

    21/06/2012 at 11:10 pm

  144. radu banciu e super 🙂 .

    zigzag

    21/06/2012 at 11:14 pm

    • il face muci pe spaima mistretilor , sinucisu’ zilei :))

      zigzag

      21/06/2012 at 11:17 pm

  145. City,
    Astia se incurca in explicatii rau Avocatul Cazacu:
    „Domnul Năstase era jos, plin de sânge, s-au pus niște prosoape în jurul gâtului, i s-a schimbat cămașa, pentru că nu putea să meargă așa cu ea”
    Doctorul care l-a operat la 10 0re de la sosirea la spitalul de urgenta declara :
    „Traiectoria glontului cu care Adrian Nastase a incercat sa se sinucida nu a intalnit niciun vas de sange important, motiv pentru care nu a provocat o hemoragie semnificativa”.
    Umbra procurorului Panait incepe sa-i bantuie se pare.

    ion

    21/06/2012 at 11:18 pm

    • cine a zis ca era sangee lui? poate era singele de la gaina pe care o taiase 🙂

      Cetatean

      21/06/2012 at 11:22 pm

    • da si era plin de sange peste tot.
      nu intzeleg(adevarul e ca nici nu stiu procedura) de ce „politzistul” cu 25 de ani experientza era in tricou ( murdarit putzin de sange/o picatura mai mare) si nu in uniforma ??

      mircea

      21/06/2012 at 11:23 pm

      • vei explicatia oficiala sau cea neoficiala?

        Cetatean

        21/06/2012 at 11:24 pm

        • 😆 banuiesc ca neoficial erau in „misiune speciala” doi agentzi super pregatitzi(dpdv anatomia omului) oficial chiar nu stiu 🙂

          mircea

          21/06/2012 at 11:26 pm

          • oficial, ca sa il streseze psihologic neoficial, ca sa il ajute la inscenare.

            Cetatean

            21/06/2012 at 11:30 pm

            • merci 🙂
              deci Rus,om cu naturelu` simtitor,si prevazator nevoie mare dupa ce in caliate de min. da un telefon comandantului,ii trimite salvarea si 2 oameni ca sa puna presiune pe sireacu.Inca o tesla in cap.Asta ar trebui sa zboare din functzie in sec. 2.

              mircea

              21/06/2012 at 11:36 pm

    • Oameni buni, sa fim seriosi. Adica Nastase tocmai trage doua gloante, unul ii trece prin git, e „plin de singe”, si aia ce fac? Dau fuga cu el la ambulanta, ca plin de singe suna a urgenta? Asi de unde, stau si il dichisesc. Ii schimba camasa ca deh, cine e domn e domn si pe targa. Si daca era plin de singe i-au pus un fular la git pe post de garou. Un garou e o chestie strinsa. Poate au vrut sa-l spinzure?
      Ei si deci, dupa plin de singe, il opereaza cind? Peste 10 ore.

      Aha

      21/06/2012 at 11:32 pm

      • aha, se incurca astia de mor! nici nu mai stiu sa minta.

        Cetatean

        21/06/2012 at 11:33 pm

        • „Sinucisu” Bombo va implini maine 62 de ani.
          Sa ii stea in gat!

          luminita

          21/06/2012 at 11:43 pm

        • Inca una, mai boacana. Unul din avocati zice ca cica Nastase s-a luptat cu militianul lui Rus DUPA ce s-a impuscat. Pai parca era plin cu singe si zacea pe jos. Carevasazica, Nastase are un gauroi in git, da’ gauroiul nu singereaza, foarte convenabil pentru lupta. Hop, se termina lupta si Nastase lesina si incepe singeratul.
          Inainte cu citeva minute, ministrul de interne sta de povesti la telefon cu proaspatul condamnat. Brusc pe Rus il pocneste spiritismul. De undeva ii suna o voce in cap: Nastase se va sinucide. Drept urmare trimete repede o ambulanta si-l suna repede si pe Ponta care sa poata explica, iarasi foarte convenient, cum de ajunge el asa de repede.
          Astia sint toti o gasca de mafioti, nu incape indoiala, in frunte cu Rus, amic cu Blaga.

          Aha

          21/06/2012 at 11:43 pm

          • da,e teatru premeditat, ca la baronul ala de la Zrges. numai ca fiind multe versiuni, se contrazic de mor!

            Cetatean

            21/06/2012 at 11:46 pm

  146. „Domnul Năstase era jos, plin de sânge. S-au ridicat probe de acolo, inclusiv cămaşa lui care era plină de sânge. S-au pus repede nişte prosoape în jurul gâtului. Cam la 20 de minute, a venit salvarea. (…) I-au schimbat cămaşa, era plină de sânge, nu putea merge cu ea aşa. A venit SMURD-ul care i-a acordat primul ajutor. (…) Oamenii au acţionat imediat şi au încercat să oprească sângerarea. Ulterior, au coborât unii membri ai familiei. Când a venit SMURD-ul, s-a acordat primul ajutor calificat. (…) Nu cred că s-a auzit împuşcătura. Familia era la etajul 3”, a spus Cazacu.

    care 20 de minute, ca salvarea era acolo deja?!

    Cetatean

    21/06/2012 at 11:44 pm

    • Cum adica familia nu a auzit impuscatura de la etajul 3?
      Dar ce locuinta au astia, bunker?
      Ascultau rock turbat in casti ?
      Toate ca toate, dar daca sangerarea provenea din zona gatului, acolo SMURD-ul ii aplica pansamente si fese sterile, si nu era nevoie de cosmetizarea lor cu un fular de 350 de euro pe canicula asta, cu atat mai mult cand se voia scos in evidenta ca magraonul a incercat sa se sinucida, din disperare de sperietura, deh!
      Prostie crasa inscenarea asta!
      Plus ca duoamna Dana, cu ocazia asta, a uitat sa lesine, ocupata fiind sa gaseasca fularul printre tzoalele de iarna, duse in debaraua de la subsol, bleah!

      luminita

      21/06/2012 at 11:52 pm

      • Hai ca astia sint de comedie. Adica acolo e ca la poligonul de tir, zboara gloantele din „pistolul foarte puternic”-dupa cum au zis. Apoi la pistol puternic asa e si zgomotul. Se aude in tot cartierul. Doamna Dana, in aceeasi cladire nu se sinchiseste sa vada ce se intimpla. Isi vede mai departe de treburi. Doamna Dana o fi facut un stagiu prin Bosnia prin ’94 de e obisnuita cu impuscaturile. Cred ca nici aia la Sarajevo cind erau asediati si zburau gloante non-stop nu ar fi fost asa blazati si calmi.
        Acu’ vreo doua zile a batut vintul si a cazut o vaza la noi acasa la etaj. Eram cu sotia in pivnita. Imi aduc aminte clar cum am dat amindoi buzna sa vedem ce e cu bubuitura. Si aia era o vaza nu un „pistol puternic”.

        Aha

        21/06/2012 at 11:59 pm

      • Cantau toti Highway to Hell 🙂

        Cetatean

        22/06/2012 at 12:02 am

      • am vazut in reluare cateva imagini cand fiul iesea cu masina(secventza in care dadea cu spatele)
        absolut imperturbabil,de un calm desavarshit.
        fara niciun proces de intentzie,chiar ca barbat tanar a fost ff calm(cum invartea volanul,cum a demarat incet) ..era vorba de tentativa lui taica-sau ?! (maica-sa in masina,cu mana la ochi)
        cred ca si el stia.
        …vad pe elan tv un desen animat demonstrativ,polityistul care s-a batut cu nastase e in uniforma !

        ce mi-ar placea ca investigatorii/criminalishtii sa vina cu un raport bomba si sa demanteleze tot circul asta

        mircea

        22/06/2012 at 12:04 am

  147. Imi amintesc ca pe Erbasu l-au „sinucis” mai greu, la el era scara interioara plina de sange desi el a murit aruncandu-se de buna voie si neagresat anterior de catre altcineva, (asa a concluzionat ancheta) de la etaj in piscina fara apa. La Nastase au uitat sangele, deh, nu s-a oferit nimeni sa se taie la deget ca sa-l murdareasca un pic pe gat….plus ca si fularul era scump…si nu se facea sa-l pateze….

    luminita

    21/06/2012 at 11:58 pm

    • erbashu era greu greu la propriu 😆 s-au cam chinuit cu el pe scari

      mircea

      22/06/2012 at 12:13 am

  148. Citi
    Nu era Smurdul, desi asta e in parohia ministerului lui Rus,Ci salvarea pe care o chemase ministrul prin 112. Film cu Stan si Bran varianta PSD

    ion

    21/06/2012 at 11:59 pm

  149. cica era o salvare privata! 🙂

    Cetatean

    22/06/2012 at 12:02 am

    • Seara buna,
      BGS-ul a fost, pana la aceasta data nu au dat nici un comunicat. Rus nu a anuntat SMURDUL ptr. ca tb sa se faca identificarea si inregistrarea in registrul.

      mar

      22/06/2012 at 12:10 am

      • deci rus a sunat bgs dar totzi vorbesc de smurd.
        capiez 😆

        mircea

        22/06/2012 at 12:15 am

        • Da. Au facut investigatie cei de la Nasul., de fapt se induce voit confuzia. Aici este o mare enigma, de ce nu se iese cu un comunicat oficial.

          mar

          22/06/2012 at 12:18 am

          • probabil ca inca negociaza cu calafat 🙂

            mircea

            22/06/2012 at 12:21 am

            • Inca ceva, Lascar este de cateva zile consilierul lui Tonta. Practic omul a fost inconjurat de gasca.

              mar

              22/06/2012 at 12:22 am

              • am cautat pe net.Lascar a fost numit consilier onorific acum 4 zile ca sa fie siguri ca nu defecteaza.
                scenariul sinuciderii e mai vechi de 4 zile.probabil la ultima amanare si-au dat seama ca nu mai au sanse.

                mircea

                22/06/2012 at 12:34 am

    • Privata de libertate salvarea, ca la cat a stat in curtea lui Bombo asteptandu-l sa se sinucida, putea interveni in alte locuri, unde cineva chiar facuse un infarct pe bune.

      luminita

      22/06/2012 at 12:14 am

  150. „În momentul în care cei doi poliţişti au ajuns aseară la Adrian Năstase acasă, acesta avea bagajele făcute. Fostul premier i-a spus poliţistului, care a mers cu el, „Îmi pare rău că asistaţi la aşa ceva” după care s-a împuşcat.” din evz.
    Asa deci, procedura tipica de sinucidere. Stau cu bagajele pentru lumea de apoi gata facute. Ca nu se stie daca ajungi la sfintul Petru ce au aia acolo in dotare si e bine sa fii prevazator. La un hotel de 5 stele iti da halat, papuci, prosoape. Da’ la Isus nu se stie, ca ala cam propovaduia cu saracia si bogatia era ceva spiritual. Deci tot sinucigasul are un bagajel cu periuta de dinti, halat, papuci, eventual o carte ca doar nu o sa stea acolo in rai numai cu biblia. Plus ca un bagaj mai contine si chestii de vreme rea, bunaoara un fular, numai bun de pus la git, ca sufla curentul prin gaurile de gloante si sa nu raceasca impricinatul.

    Aha

    22/06/2012 at 12:16 am

  151. In mod normal o tetantiva de suicid se ancheteaza/expertizeza si se fac o serie de recomandari. Mare minune daca nu-l scot iresponsabil ptr. o perioada, dupa care prin instanta il „preda” familiei.

    mar

    22/06/2012 at 12:21 am

  152. Mar ,
    asta ma intriga si pe mine. Nici o institutie (Politie, spital de urgenta, salvare, parchet)nu a dat nici un comunicat oficial. Mi-a duc aminte de conferintele de presa dupa atacul de la coafor. Au venit si cu scheme pe calculator in care prezentau desfasurarea evenimentelor.

    ion

    22/06/2012 at 12:29 am

    • Ptr. ca nu au. Au balbait ca este pistol cu gaze, azi/ieri am aflat ca este un pistol calibru 9 mm, arma letala.
      Ceva nu se leaga. Au zis ca l-au schimbat de haine ca sa-l duca la spital. Pai cum, cu plaga deschisa te ocupi sa arate bine? Cine l-a schimbat ca nevasta nu a auzit nebunia.

      mar

      22/06/2012 at 12:33 am

  153. mi-este din ce in ce mai clar ca self-impuscatul a regizat suicidul IMPREUNA cu sotia si fiul lui
    (si eu am remarcat calmul fiului de-aseara)

    cica nastase a facut exercitii cu citeva zile inainte.

    Anchetatorii au făcut o descoperire surpriză. Un al doilea glonţ a fost găsit în cameră, tras cu câteva zile înainte, după primele cercetări.

    q.e.d.

    skorpion

    22/06/2012 at 12:31 am

    • dupa ce lucian pintilie a facut reconstituirea (a fost interzis o bucata de vreme) aparu un banc.
      Mor sase politisti si se ancheteaza cazul:
      – Pai…Trei dintre ei erau cu barca pe lac si doi si-au aprins cate-o tigara. Unul si-a adus aminte ca a uitat sa stinga chibritul si a sarit in apa sa-l stinga si s-a inecat. Al doilea uitase se-si stinga chistocul si a sarit si el si s-a inecat.
      – Si al treilea?
      – Nu pornea barca si s-a dat jos s-o-mpinga si s-a inecat.
      – Bine, dar ceilalti trei ?
      – Ei au murit la reconstituire…

      mircea

      22/06/2012 at 12:42 am

      • anecdota era alta,da` asta mi-a placut mie mai mult 😆

        mircea

        22/06/2012 at 12:51 am

    • „Comisarul-şef Nicolae Costea, cel care l-a oprit pe Adrian Năstase de la sinucidere, este un super-poliţist cu venituri modeste şi apartament la bloc. Conform declaraţiei de avere, poliţistul duce un trai modest, este unul dintre poliţiştii afectaţi de reducerile salariale din Minsiterul de Interne. După o carieră de aproape 27 de ani, comisarul-şef are u salariu lunar de aproximativ 3.300 de lei. El locuieşte alături de soţia şi fiica sa într-un cartier muncitoresc. ” din evz. inseamna ca il avanseaza,il umplu de bani,fiica face o facultate buna afara,ceva de genul asta.

      radu2

      22/06/2012 at 12:50 am

  154. M-am uitat la revista „Nature” la comentatori. Postacii iubitori de hidrant PSD-ist sunt acolo asa ca am putut citi:
    De ce nu Kovesi?
    Regulile erau altele in Ro, atunci
    Nu este plagiat daca este trecut la sfarsit
    Basescu este de vina

    As dori, daca se poate, Huniad sa se duca sa vada ce zice in realitate omul de rand.
    Huniad, avem nevoie de tine!!!!

    eugeni

    22/06/2012 at 12:45 am

  155. Numai un cretin poate face o astfel de declaratie – Ministrul Educatiei, Liviu Pop, a declarat, joi, ca Consiliul National de Etica ar putea decide ca sesizarile anonime privind plagiatul sa nu mai fie luate in seama, iar orice reclamatie sa fie mai intai analizata de catre comisiile proprii din fiecare unitate sau institut de cercetare.
    http://www.ziare.com/liviu-marian-pop/ministru-interimar-educatie/liviu-pop-consiliul-national-de-etica-ar-putea-respinge-reclamatiile-anonime-de-plagiat-1174412

    mar

    22/06/2012 at 12:53 am

    • cit de imbecil este si acest liviu pop.
      auzi anonima… te pufneste si risul.

      dar cind vezi doctoratul lui ponta si il compari cu textele autorilor de la care a copiat, cind este clar ca este copiat mot a mot, mai este loc de intors?
      comunisti abjecti

      skorpion

      22/06/2012 at 1:11 am

    • isi iau masuri de sigurantza ca sa nu mai defecteze careva.Ermetizeaza Sistemul 😆 ca prea s-au speriat(dupa evenimentele ultimelor zile plagiat,justitie probabil vrea ca sa reduca avalansa de reclamatzii-jigodii pur si simplu)

      mircea

      22/06/2012 at 1:13 am

      • si asta inseamna pasul strengarului spre……………..dictatura!

        skorpion

        22/06/2012 at 1:19 am

  156. bunä dimineatza,

    ce nerusinare, inscenarea lui nästase cu rus, o escrocherie comunistä

    o insxcenare sä-l scape pe escroc, nici o suspendare, ajunge cu mizeria comunistä

    domnilor magistratzi, Nästase trebuie sä-si facä pedeapsa.

    RUS , nu mai poate fii ministru, dupä escrocherie cu infractorul,

    in ce tzarä mai existä asa ceva, sä trimitzi oamenii täi si ambulantzä

    privatä?, pt. cä cea dela stat, nu acoperea escrocheria.

    Guvernul escrocilor, a securistilor,comunistilor si plagiatorilor.

    Ponta demisia, hotzule, plagiatorule nerusinat.

    theo- nona

    22/06/2012 at 7:51 am

  157. dr. Lascär minte , ca si penalul Brädisteanu si plagiatorul Boureanu.

    theo- nona

    22/06/2012 at 7:55 am

  158. cat de prosti sunt romanii, sä creadä inscenarea.

    pt. favorizarea infractorului, Rus trebuie anchetat.

    Procuratura ,dece nu se sezizeazä?????????

    auzi motiv, NÄSTASE nu vroia la inchisoare, porcul escroc.

    theo- nona

    22/06/2012 at 7:58 am

  159. Buna Dimineata,
    Postare noua!

    Theophyle

    22/06/2012 at 8:20 am


Comentariile sunt închise.