Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 11 Iunie / “şoc post-traumatic”

Bună dimineata intr-o zi de luni. Luni, în vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte valorile termice vor marca o scădere, iar instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată şi se va manifesta, mai ales ziua, prin înnorări, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce mai pot lua aspect de vijelie şi cu totul izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp. În celelalte regiuni vremea va fi călduroasă, cerul variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii restrânse şi în intervale de timp mai scurte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 24 şi 32 de grade, iar cele minime între 12 şi 20 de grade.

La Bucureşti, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul nopţii, când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade. Mediafax

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4610  RON; 1 USD = 3. 5734    RON; 1 EURO = 1. 2484 USD; Francul elvetian 3. 7143 RON. Gramul de aur 181.3373 RON.

O victorie ca în 1990. Candidaţii PSD-PNL-PC şi-au adjudecat primăriile din cele mai importante oraşe ale României. În Bucureşti, doar sectorul 2 a rămas necucerit. USL este câştigătoarea incontestabilă a alegerile locale. Sondajele efectuate la ieşirea de la urne (exit-poll-uri), date aseară publicităţii de Realitatea TV şi Digi 24, relevă faptul că alianţa PSD-PNL- PC şi-a adjudecat fotoliile de primari din cele mai importante oraşe ale ţării. Cea mai importantă victorie obţinută de social-liberali s-a înregistrat în Bucureşti. Aici, independentul Sorin Oprescu, susţinut de USL, şi-a adjudecat al doilea mandat de primar al Capitalei, cu circa 65% din voturi. Silviu Prigoană, candidatul PDL, a fost cotat de exit-poll-uri cu 13,6% (IRES), respectiv, 17,00 (Geo- POL- CURS). Pe de altă parte, primarii în funcţie ai USL în sectoarele Capitalei şi-au reînnoit mandatele. Andrei Chiliman (sectorul 1) a obţinut 75,35% din voturi, Cristian Popescu Piedone (sectorul 4), 81,12%, iar Marian Vanghelie (sectorul 5), 55,71%. Victoria USL în Capitală este cu atât mai importantă cu cât candidaţii săi au reuşit să-i detroneze pe reprezentanţii PDL din sectoarele 3 şi 6. Robert Negoiţă l-a învins pe Liviu Negoiţă cu un scor confortabil, ca de altfel şi Rareş Mănescu pe Cristian Poteraş.

În cele mai importante municipii-reşedinţe de judeţ, candidaţii USL au ieşit învingători. La Iaşi, primarul în funcţie, Gheorghe Nichita a obţinut peste 62% din sufragii, pe locul al doilea clasându-se Tudor Ciuhodaru (Alianţa pentru Iaşi), cotat cu 12,3%. La Craiova, Olguţa Vasilescu l-a bătut pe Antonie Solomon, care nu a reuşit să-şi reînnoiască mandatul. Ea este cotată cu un scor peste 50%.La Timişoara, liberalul Nicolae Robu va fi primar, cu 50,8% din opţiunile de vot. Este pentru prima dată când o alianţă din care face parte PSD câştigă în „oraşul Revoluţiei”. În Târgu- Mureş, candidatul PDL Dorin Florea a reuşit să-şi păstreze mandatul, câştigând cu peste 54% din voturi. Integral in EVZ

Prezenţă de aproape 57%. În Capitală, 44% participare, aproape 13 procente peste cea din 2008. S-au prezentat la urne 56,39%, comparativ cu 47,42%, în 2008. În 24 de judeţe s-a depăşit media naţională: Ilfov a pierdut locul 1 la participare, în favoarea Giurgiului – 72,30% din alegători, prezenţi la vot. lfov, pe locul 2, cu 68,76%, urmează Dâmboviţa – 65,62%, Olt – 65,42% şi Teleorman – 64,81%. Doar Timiş a avut prezenţă sub 50%. Participare slabă în Timiş – 49,33%, Iaşi – 50,98%, Maramureş – 52,09, Bacău – 52,31% şi Vaslui – 53,48%. Orăşenii, participare de aproape 50%. Un vot masiv în urban, cum nu s-a mai întâmplat de multă vreme, 49,88% din locuitorii oraşelor au fost la urne. În 2008, procentul de orăşeni care au votat a fost de 38,28% din totalul alegătorilor din urban. Capitala, participare cu 12,79 procente peste cea din 2008 În Bucureşti, au votat 44,26% din alegători, spre deosebire de 2008, când s-au prezentat la urne 31,47% din alegători. Clasamentul prezenţei în Bucureşti – Sectorul 1 – 47,04%; Sectorul 6 – 45,43%; Sectorul 5 – 45,37% ; Sectorul 4 – 45,18; Sectorul 2 – 44,26%; Sectorul 3 – 40,52%. Integral in Adevarul.

Într-o garsonieră confort III locuiesc oficial 3600 de persoane. Până la 20.00 votaseră „doar” 150 dintre ei. La o secţie de votare din Capitală am găsit o cifră de votanţi record trecuţi la o singură adresă, o garsonieră din Sectorul 3: 3.600, din care, conform şefei secţiei de votare, băgaseră buletinele în urnă până la 17.30 „doar” 70. În acelaşi bloc sunt, conform vecinilor şi alte „garsoniere gonflabile”, unde îşi au adresa doar 700. În România orice este posibil. Inclusiv ca 3600 de oameni să impartă aceeaşi adresă. Nu e vorba de Casa Poporului, ci de o garsonieră dublă, rezultată din dărâmarea zidului între două garsoniere confort III, de 16,5 mp fiecare, amplasate undeva la periferia Sectorului 3, într-un ghetou comunist. Garsoniera minune e locuită în realitate de un cuplu „fără ocupaţie” şi de cei doi copii ai lor, însă în scripte la adresa Str Gara Căţelu 170 A sunt domiciliaţi peste 3600 de basarabeni, care au avut nevoie de buletin de Bucureşti. Conform vecinilor, bărbatul şi femeia de la adresa respectivă sunt „traficanţi de mutaţii” pentru basarabenii care primesc cetăţenia română şi vor să aibă buletin de Bucureşti. Dacă chiar ar trebui să împartă această garsonieră, ar trebui să se înghesuie 109 basarabeni pe fiecare metru pătrat. Altfel calculat, spaţiul vital care ar reveni fiecăruia dintre cei 3600 de locatari ar fi de doar 91,7 cm2, adică cam cât o cuşcă strâmtă chiar şi pentru un gândac de bucătărie matur. Integral in Romania

Boc il depaseste pe Nicoara cu 700 de voturi/ Dragnea: Situatia este stransa/ Videanu: Boc a castigat. Surse PDL au declarat pentru HotNews.ro ca, la Cluj Emil Boc l-a depasit pe Marius Nicoara cu 700 de voturi cand au mai ramas mai putin de 30 de sectii de numarat. Doua exit-polluri (CCSB/Antena3 si IRES/Digi 24) l-au dat castigator pe candidatul USL la Cluj, in timp ce exit-pollul Geopol/ Realitatea TV a dat egalitate intre Boc si Nicoara. Videanu sustine ca Emil Boc ar fi castigat primaria Cluj, dar spune ca va oferi toate cifrelele exacte in jurul orei 10-11. Doua exit-polluri (CCSB/Antena3 si IRES/Digi 24) l-au dat castigator pe candidatul USL la Cluj, in timp ce exit-pollul Geopol/ Realitatea TV a dat egalitate intre Boc si Nicoara. HotNews

Cum si-a pierdut UDMR electoratul dintr-o comunitate 90% maghiara. Comuna Sic este una dintre cele mai interesante comunitati din judetul Cluj. Ea este locuita aproape in intregime de maghiari, iar arhitectura caselor seamana cu cea din Secuime. Oamenii inca isi poarta cu mandrie portul popular, compus dintr-o vesta albastra cu bumbi de alama si o palarie de paie. Femeile in varsta poarta camasi albe ori rochii visinii, precum si basmale negre, inflorate. In mod traditional, sicanii sunt cunoscuti drept oameni seriosi si harnici. Prin orasul Gherla, situat aproape de comuna clujeana, circula chiar proverbe pe seama lor. „Da unui sican un harlet si imediat se apuca sa sape un sant”, spune unul dintre aceste proverbe. Iar seriozitatea sicanilor se manifesta si la alegeri. Duminica, toata ziua a fost coada la intrarea in sectia de votare amenajata in caminul cultural. Oamenii spun ca „trebe sa merem la vot ca de-aia is alejeri”. Asa ca, „daca trebe, trebe”, oamenii in varsta s-au asezat rabdatori la coada de indata ce s-a terminat slujba reformata, in timp ce tinerii asteptau la cele cateva terase din centrul comunei sa se mai „rareasca” randul celor care asteptau sa fie primiti in sectia de votare. Insa, cu toate ca Sicul este o comuna unde imensa majoritate este de etnie maghiara, UDMR nu era creditat cu vreo sansa sa obtina Primaria. In Sic, batalia s-a dat intre actualul primar, Janos Sallai, si candidatul aliantei dintre PCM si PPMT, Istvan Nagy. Romania Libera

Cum funcţionează Sistemul PSD de SMS-uri cu servere peste Ocean. „Dacă-l aveam la prezidenţiale rezultate era altul, nu mai apărea situaţia cu Viorică”. Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a prezentat sistemul USL de colectare a datelor din secţiile de votare. „Reprezentanţii noştri trimit un sms cu scorul obţinut de fiecare candidat , iar în două secunde se încarcă în sistem. Sistemul permite receptarea a mii de sms-uri pe minut, avem un server în ţară şi altul peste Ocean. E un sistem care se bazează pe un soft specializat, performant”, a subliniat Dragnea. El a adăugat că le-a fost teamă după ce s-a întâmplat la alegerile din 2009 şi nu au dorit să rişte. În calitate de coordonator al campaniei PSD la nivel naţional, Dragnea a precizat că sistemul a costat 2.000 de euro şi aparţine social-democraţilor, dar a fost folosit în interesul USL. „Numai colegii noştri puteau trimite sms-uri, au avut parole. Au fost probleme doar acolo unde nu a fost semnal pe nicio reţea. Telefoanele au aparţinut celor care au dat sms-uri”, a menţionat Liviu Dragnea. El a spus că dacă un astfel de sistem era implementat la alegerile prezidenţiale din 2009, probabil situaţia ar fi fost altfel, dar cu siguranţă nu mai apărea dialogul dintre Viorel Hrebenciuc şi Adriean Videanu, în care ultimul anunţa cine a câştigat alegerile. „Dacă cei de la PDL dacă vor să afle rezultatele să se uite la tv. Ştiu însă că au şi au un sistem similar”, a declarat Dragnea. Gandul.

Ion Cristoiu: „Cauza esecului PDL a fost pierderea poftei de lupta”. Analistul politic crede ca nu doar austeritatea a dus la scorul slab al democrat- liberalilor. Intr-un interviu acordat in exclusivitate Evenimentului zilei, analistul politic Ion Cristoiu a facut o radiografie a alegerilor locale de ieri. In opinia acestuia, nici alegatorii si nici alesii nu s-au schimbat in 22 de ani. Cat priveste rezultatele alegerilor, Cristoiu spune ca o victorie importanta nu-i „a buna” pentru USL. EVZ: Cum se explica dezastrul PDL? Ion Cristoiu: E limpede ca a fost un vot politic, multi dintre primarii PDL fiind victimele acestui vot. Invocarea de catre liderii PDL a masurilor de austeritate e o greseala deoarece cauzele esecului sunt mult mai complexe decat le prezinta liderii PDL. Una dintre ele ar fi, de exemplu, pierderea poftei de lupta, avand si temeiul, pe de o parte, in credinta ca va face Traian Basescu ceva si ne va salva, pe de alta, in bataliile interne din PSD. Oricât ar suna de ciudat viaţa partidelor va fi influenţată de conştiinţa lucidă a rezultatului. Dacă rezultatul va fi considerat ne­mul­ţumitor, partidul va avea de câştigat în perspectiva ale­gerilor parlamentare. E cazul, se înţelege, al PDL. În cazul USL, fiind vorba totuşi şi de rezultate pe fiecare partid component, situaţia USL va depinde de numărul de voturi raportat la fiecare dintre partidele componente. Crin Antonescu a declarat deja că rezultatul final trebuie să fie numai al USL şi nu al fiecărui partid. Ştie el ce ştie! Integral in EVZ

Legatura dintre Nastase si „precedentul” Iacobov. Doua precedente sonore, in care au fost implicate personaje precum Corneliu Iacobov sau fostul sef al Agentiei Domeniilor Statului, Daniel Dragan, pot face irelevanta interventia recenta a Inspectoratului de Stat in Constructii in favoarea lui Adrian Nastase. Unul dintre cele mai mediatizate evenimente din ultima perioada a fost cel declansat de fostul sef al Inspectoratului de Stat in Constructii, Adrian Grajdan, care a trimis in dosarul lui Adrian Nastase de la Curtea Suprema o adresa in care anunta ca renunta la prejudiciul imputat fostului premier, considerand ca nu a produs nici o paguba. Ca urmare a demersului, Grajdan a fost ridicat de procurori si invinuit de favorizarea infractorului. Punerea sub acuzare a acestuia a fost facuta ca urmare a contextului in care Adrian Gradan, revocat ulterior din functie de Victor Ponta, a facut cererea la Curtea Suprema. Mai exact, fostul sef al Inspectoratului de Stat in Constructii a facut acel demers in conditiile in care nu-si luase in primire atributiile, deci se presupune ca nu cunostea exact, la zi, activitatea institutiei. In aceste conditii, s-ar putea considera ca fostul sef al ISC a venit la conducerea acestei institutii cu tema invatata. Mai mult, Grajdan nu a consultat nici un departament al institutiei, trimiterea adresei fiind o decizie exclusiv personala. Sustinatorii fostului presedinte PSD au pedalat insa puternic pe demersul lui Grajdan, incercand sa sustina nevinovatia lui Nastase si criticand demersul anchetatorilor anticoruptie. Romania Libera.

Subiectele zilei in Europa pot fi citite pe Politeia Europeana

Va uram o zi buna!

NOTA:  Toate comentariile care contin link vor fi moderate!


Written by Theophyle

11/06/2012 la 7:57 am

262 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Dar de Arad nu stie nimeni nimic?

    blog de caine rau

    11/06/2012 at 8:17 am

    • Falca este primarul Aradului cu un numar dublu de vevoturi fata de Lia Ardelean (USL0 loccul 2 cu 20 lasuta din voturi

      observator

      11/06/2012 at 9:06 am

  2. neata,

    la ARad a cistigat Falca.

    skorpion

    11/06/2012 at 8:17 am

    • este singura si cea mai buna stire din actuala campanie!

      si da, ca ND va monitoriza din interiorul primariei mizeriile pe care le vor face uslinosii.

      skorpion

      11/06/2012 at 8:20 am

      • A reusit sa intre in Consiliul Municipal?

        clemycali

        11/06/2012 at 8:25 am

        • Buna dimineata 🙂
          Da, conform declaratiilor date la Nasul.

          mar

          11/06/2012 at 8:40 am

      • skorpy salut. EU cred ca se pune de o Liga Transilvana [ pe modelul Lega Nord din Italia ]. O liga care sa favorizeze „travaliul” (zise nenea Iancu) si seriozitatea. Vor adera si ceva banateni, bucovineni. Vor adera si cei ce nu apartin Ardealului decat prin mentalitate. Pt. USL succesul lui Boc e dinamita curata. Boc va demonstra ca poti fi primar si fara banii de la guvern. Adica va demonstra o independenta TOTALA a autoritatii locale fata de diktatul Bucurestiului. Ori fundamentul PSD e ramas centralismul „democratic”. Miscarea politica centrifuga ce se va naste cu Cluj, Brasov, Arad va dinamita USL.

        cinic

        11/06/2012 at 11:31 am

  3. Eu sunt curioasa ce a facut maestrul Frunzaverde, omul de baza al lui Blaga de la care a inceput tradarea lui MRU.

    clemycali

    11/06/2012 at 8:19 am

  4. Astept ca in cursul zilei de azi Elena Udrea & Blaga & cine o mai fi sa-si dea demisia.

    EU si-a dovedit totala incompententa bazindu-se si pe niste sondaje mincinoase, asa a spus in urma cu citeva luni pe ce baza l-a numit pe prigoana candidat la primaria Bucuretiului

    skorpion

    11/06/2012 at 8:19 am

  5. Felicitari Emil Boc !

    cristibucuresteanu

    11/06/2012 at 8:23 am

    • Mi-e si frica sa zic ceva de felicitari la Boc, dupa atatea dezamagiri, astept sa cante doamna cea grasa de la BEC.

      blog de caine rau

      11/06/2012 at 8:27 am

  6. clemy,
    da, ND a intrat in CM si a spus ca va da publciitatii toate documentele ce vor aparea acolo,
    asta apropo de faptul ca multi spuneau ca ND este creatia usl-ului
    (cu bleen in frunte)

    skorpion

    11/06/2012 at 8:29 am

    • A fost o actiune rusionasa menita sa-i salte procentele lui Prigoana. Omul poate are idei de stanga dar tine la Bucuresti si il doare inima cand vede cum este distrusa istoria orasului.

      clemycali

      11/06/2012 at 8:31 am

  7. Victoria categorica a USL la Bucuresti era de asteptat. Si nu se datoreaza exclusiv propagandei TV. PDL Bucuresti condus de madam Udrea este un dezastru din toate punctele de vedere. Iar nominalizarea lui Prigoana a fost o idee cel putin imbecila, ca sa nu folosesc cuvinte mai tari.
    Despre exit-poll, cred ca sondajele pot fi luate de bune la diferente peste marja de eroare, la marja de eroare sint clar masluite. Cum Oprescu a luat 65%, poate fi considerat ca o medie pe capitala, in sectoare urmind a fi +/- 10%. Deci si in sectorul 3, proxenetul falimentar are minim 55%.

    Aha

    11/06/2012 at 8:35 am

    • Eu cred ca am trecut de momentul in care ne masuram cuvintele in privinta imbecilitatii liderilor PDL. Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume. Nominalizarea lui Prigoana a fost o catastrofa care a tras dupa sine si esecul lui Liviu Negoita. Negoita care in parte plateste ptr propria comoditate si asociere cu Videanu.

      clemycali

      11/06/2012 at 8:39 am

      • clemy, I beg to differ. Diferenta intre cei doi Negoita este de 5000 voturi la un sector de 400 000 locuitori! eu banui ca e vorba de un grup de pensionari ce au primit cate un pachet de „foloase” -absolut autentic- si care spera ca proxenetul o va tine tot asa, mai ales ca a declarat ca modelul lui este Mazare. In plus, destui din sector (clasa medie ca venituri) au plecat la mare sau la munte.

        cinic

        11/06/2012 at 4:01 pm

  8. Salutare all.,

    VICTORIE LA CLUJ !!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Emil Boc este primarul Clujului, iar Alin Tise conduce in batalia pentru CJ. DEci la Cluj portocalii rules !

    A fost extrem, extrem de strans ! Nu m-as fi asteptat la un scor atat de strans. Dar ratiunea si intelepciunea au triumfat ! Acum 12-15 ani, cand clujenii votau masiv un idiot ca Funar, imi era rusine sa afirm ca sunt clujean. Intre timp clujenii au evoluat si acum pot spune tare si raspicat !

    MANDRU CA SUNT CLUJEAN (chiar daca prin adoptie). MANDRU CA SUNT BRASOVEAN (orasul meu natal) ! Si in fine MANDRU CA SUNT ARDELEAN !

    Reddog

    11/06/2012 at 8:42 am

    • @red am vrut sa-ti dau un mail – mi s-a intors. daca ai chef cauta-ma.

      Sare'n Ochi

      11/06/2012 at 8:45 am

    • Am niste neamuri in judetul Alba. Ma pot considera putin ardeleanca si eu?

      clemycali

      11/06/2012 at 8:46 am

    • Felicitari, o mare bucurie.
      Am un prieten de familie din Tara Huniazilor care de fiecare data ne spune… „ma da ce ciudati sunteti voi sudistii”. Mare adevar 😦

      mar

      11/06/2012 at 8:52 am

    • Felicitari clujeni. si noi , la Neamt am trimis usl la pasune .

      zigzag

      11/06/2012 at 8:57 am

  9. În sectorul 3 a fost distribuit în cursul săptămânii trecute un ziar cu titlul „ADEVĂRUL despre” unde
    se arăta pe 8 pagini cum va construi în parcul Titan un Mall primarul Liviu Negoiță împreună cu PDL…
    Poate explică ceva din scorul ciudat de la alegeri, plus confuzia de nume, o tactică folosită de USL și în alte locuri. Lucrătură informativă marca Varanu’ & comp.

    dada

    11/06/2012 at 8:42 am

    • Sigur au contribuit si lucrurile astea. Dar mai cred ca oamenii au vrut sa dea si un vot politic impotriva PDL in general (din ratiuni reale sau inventate nu mai conteaza) si impotriva doamnei Udrea in special la Bucuresti. Nu putem da vina exclusiv pe prostia electoratului.

      clemycali

      11/06/2012 at 8:48 am

      • Clemy, daca LN era propus la Bucuresti posibil ca azi sa asistam la altceva.

        mar

        11/06/2012 at 8:54 am

        • LN a refuzat in repetate randuri sa candideze ptr primaria Bucurestiului. A facut asta si in 2008 si in 1012. Ocaziile se razbuna. LN are ocazia sa invete teoria asta pe propria piele.

          clemycali

          11/06/2012 at 8:57 am

  10. Buna dimineata 🙂
    De ieri suntem afectati de ciuma rosie , cred ca daca vom merge in acest ritm vom intra in carantina pe timp nelimitat 😦
    Cat de cretin sa fii ca politician/strateg sa pierzi Bucurestiul, sa pierzi sectoare…sa distrugi munca de 11 ani a unor oameni, care au inteles mersul vremii si necesitatea modernizarii statului, a iesiirii de sub mataua bolsevica.
    Azi este ziua cea mai neagra dupa 1990, cand am vazut minerii pe strada si am inteles ce democratie se construia in Romania 😦
    Blatul facut de unii din PDL este vizibil si fara ochelari rosii . Sper ca acest partid sa se dezintegreze in arpi si aripioare ptr. ca ne-a furat bruma de speranta pe care o mai aveam, ca statul a intrat intr-o etapa de evolutie si modernizare, ca in sfarsit scapam de ciuma rosie . . Sunt oameni care cu siguranta dupa aceasta zi se vor gandi la emigrare

    mar

    11/06/2012 at 8:49 am

    • Trebuie sa fi cretin sau sa ai misie.

      clemycali

      11/06/2012 at 8:53 am

    • daca bucurestenii (iar la o examinare mai atenta, pensionarii) au crezut in promisiunile PSD orice propaganda e inutila!!!!! Intre un medic care te pune la dieta (zicand ca te paste un cancer) si cel ce zice ca n-ai nimic si te poti duce la chef pe care-l crezi???? Intre un candidat care zice „du-te Parpanghel la munca” si cel care zice „lasa ca-ti dau eu de o bere, de un mic, de un pui” cine va fi alesul lui Parpanghel? Iar ca sa scapi de ciuma rosie trebuie sa ai alternativa, ori efortul unora de rade la pamant PDL este contraproductiv!

      cinic

      11/06/2012 at 11:40 am

  11. neata tuturor! e timpul sa punem lucrurile la punct prieteni:pe 13 iunie se fac 22 ani de la mineriada bolsevicului iliescu.la 22 ani Bucurestiul a intrat pe mana clicii lui ilici si felix. o rusine de nedescris care se datoreaza in primul rand tovarasilor procurori atat de dragi domnului Basescu , care n au reusit sa trimita macar UN singur dosar pe numele ion iliescu in instanta. Domnule Basescu astept sa o scoti la pensie pe cucoana numita elena udrea ( prietena buna a clanului petrache-bittner, cei 2 afaceristi de casa a mafiei lui bombonel). cu ocazia acestor alegeri s a vazut pe deplin comuniunea fesenista dintre favorita lui Baselu ( nuzti spaima .. ) si „pupilul’ de suflet al lui ilici -oprescu gazon. Rusine! ps : Felicitari domnule Boc , indiferent care va fi rezultatul final.

    zigzag

    11/06/2012 at 8:54 am

    • Iar ? 🙂 Ai primit sarcina de azi sa continui cu procurorii atit de dragi ai lui Basescu ? Kovesy si Morar va sta in git ,nu-i asa ?

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 9:05 am

      • da iar !!! nu mi stau in gat procurorii lui Baselu. dar victimile mineriadei din 90 au un nod in gat sa l vada ilici liber si pe medicul care-i „trata” in iunie 90 ajuns primar cu aportul favoritei lui Baselu , tanti nuzti. intelegi tovarase?

        zigzag

        11/06/2012 at 9:09 am

        • Victimele mineriadelor nu cer demisia lui Kovesy si Morar cum o ceri tu de 2 ori pe saptamina de multa vreme.

          lastnightmusic

          11/06/2012 at 9:11 am

      • Buna TDS,
        unde-l vezi ca vorbeste de Morar si Kovesi? Termina sa provoci si nu vei fi provocat. Te-am mai rugat o data!

        Theophyle

        11/06/2012 at 9:10 am

        • „”care se datoreaza in primul rand tovarasilor procurori atat de dragi domnului Basescu ”
          si asta e un leit motiv permanent

          lastnightmusic

          11/06/2012 at 9:13 am

          • TDS,
            termina! Ca naiba, tu chiar vrei sa va trimit la origini si sa inchid blogul? Basta ai devenit absolut insuportabil. L-am pierdut pe @huniad din cauza ta, cat rau doresti sa mai faci. Tu ceri ca sa nu vorbim de derbedeii din PDL dar tu ataci pe toata lumea. Gata TDS!

            Theophyle

            11/06/2012 at 9:17 am

            • singurul rau pe care vreau sa il fac este sa NU ii vad pe blogul asta atacati pe Kovesy si Morar cu o propozitie in sandvich . iarta-ma de fiecare data cind procurorii lui Basescu – care nu mai au zile multe – sunt atacati , eu nu pot ramine indiferent.

              As reciti postarea aia cu Huniad

              OK cu derbedeii din pdl, am rabdare. Eu nu am speranta multora ca se va face curatenie in PDL.
              MM si maxim 10 din pdl -majoritatea noi- nu vor putea reforma pdl-ul PDL-ul sunt activistii porniti de la Roman si continuati cu Basescu. La un vot direct in PDL , Monica Macovei versus Blaga,Videanu Monica ar pierde la scor.

              lastnightmusic

              11/06/2012 at 9:30 am

              • ce legatura are DNA (Morar) cu Ilici?

                cinic

                11/06/2012 at 12:08 pm

              • Pai stimabilul asta afirma in postarile repetate:; Kovesi si Morar sunt vinovati ca nu fac nimic
                De Voinea si Amariei nu se spune nimic in propozitie. 🙂

                lastnightmusic

                11/06/2012 at 12:56 pm

              • TDS,
                ne suparam rau. Pentru ultima data, te rog sa termini.

                Theophyle

                11/06/2012 at 1:02 pm

              • Ai incercat macar sa ii trimiti lui zigzag un email si sa ii spui. Te rog eu ziggy las-o mai moale cu procurorii lui Basescu si cu intelegerile de fesenist ale lui Basescu. Eu stiu ca esti baiat bun dar il am in coasta pe nebunul de tds care se inflameaza de fiecare data la subiectul asta.
                Si parca nu as vrea sa il banez pe tds cum am banat pe humorist sau pe loda… 🙂

                lastnightmusic

                11/06/2012 at 1:17 pm

      • nu Voinea era procurorul militar cu dosarul lui Ilici? a fost Voinea numit de Basescu?

        cinic

        11/06/2012 at 12:06 pm

    • Ati obtinut un succes local: la Botosani s-a dat foc masinii unui procuror local. Continuam tot asa?

      dica

      11/06/2012 at 11:03 am

  12. Buna dimineata tuturor 🙂

    si felicitari clujenilor!

    roxaline

    11/06/2012 at 9:02 am

  13. Hai salut
    S-a deschis sezonul de injuraturi la BVBU ? Credeam ca se incheie odata si ne ocupam de chestii serioase. Ma rog se poate construi si un memorial al durerii in 100 de episoade cum ne-a inselat bvbu

    1 Bine daca a cistigat Boc
    El va tine partidul asta sub control
    2 PDL nu poate fi curatat. Daca pleaca bvbu pleaca si bruma de primari si activisti din judete – asa cum au plecat dupa FrunzaVerde
    3 PDL a fost atit de scuipat incit nu il mai spala nimeni citiva ani.

    Singura solutie. Lasati PDL asa cum este. MRU sa dezvolte constelatia – in afara PDL- ( in interiorul pdl se murdareste) si sa se bucure de alianta cu pdl-ul lui boc fara sa fie receptat ca un pdl-ist
    Howk :)”

    lastnightmusic

    11/06/2012 at 9:02 am

    • Care PDL???Ala care a facut blat cu USL ptr. a-si pastra osul transpartinic 😦 PDL-ul lui Nutzi care a pierdut Bucurestiul, a lui Radulescu care a facut blat cu Petrache la Ilfov si se stia de o luna ca va fi la CJ USL-ul….
      In PDL mai sunt o bruma de oameni onesti care si-au distrus tineretea incercand sa construiasaca ceva, restul sunt si au fost tradatori/oportunisti si mafioti punct.
      Regret atitudinea pe care o ai, faptul ca refuzi sa vezi realitatea dureroasa, pe mana gastii din PDL, Romania a fost aruncata in bratele mafiei rosii, practic s-a facut restauratia anilor 90.

      mar

      11/06/2012 at 9:18 am

      • Nu te grabi cu eticheta… citeste mai atent… ai sa vezi ca suntem de aceiasi parte 🙂
        ideea este ca:
        Bruma de oameni onesti… sunt 90% noi veniti adusi de Basescu. Main PDL – pedeleul profund este cel al lui blaga .

        lastnightmusic

        11/06/2012 at 9:33 am

        • ok, ma bucur 🙂 Am citit si mai sus.

          mar

          11/06/2012 at 9:43 am

      • intrebarea CHEIE: a facut blat organizatia locala sau a fost ordin pe partid??? eu inclin spre blaturi locale, acolo unde sunt banii!

        cinic

        11/06/2012 at 12:11 pm

  14. Noapte buna tuturor. E tarziu ptr mine. Ne citim mai tarziu. Felicitari lui Boc inca odata.

    clemycali

    11/06/2012 at 9:06 am

  15. buna dimineata
    @saren ochi: felicitari;dau whisky-ul
    ndan: nu mai fiti domnule asa inversunati; tipul are sub 40 ani;a plecat singur;habar n-am ce facea in 2007 -pro sau contra basescu;deocamdata sa vedem ce face in CG;
    de regula numai prostii ” au idei fixe”
    pentru administratie,prefer unul ca ndan decit un prigoana sau udrea;eu unul incerc sa delimitez administratia de politic; o fi bine,o fi rau,nu stiu;desi,sa fiu sincer la sect 1 am votat politic=paleologu;
    liviu negoita: autosuficienta l-a infrint;cum l-am vazut eu la b1 ,nu sunt singur ca chiar a vrut sa mai lupte
    raul facut de comportamentul ” tupeist” al pdl-virf de lance udrea secondata de videanu este necuantificabil;
    la craiova sa ai de ales intre un condamnat si o parashuta,nu e o situatie prea fericita;

    intimplator

    11/06/2012 at 9:08 am

    • cand ajung la Bucuresti, sun 😀
      inca mai am emotii pentru Tise.
      mi-ar place un Cluj complet portocaliu.

      Sare'n Ochi

      11/06/2012 at 9:28 am

  16. Buna Dimineata,
    Doresc astazi sa ne certam mai putin. Nu are rost. Multumesc!

    Theophyle

    11/06/2012 at 9:09 am

    • Buna dimineata ! e adevarat , cearta sau polemica nu mai are niciun rost.

      zigzag

      11/06/2012 at 9:11 am

  17. neatza buna all 🙂
    Hai la lupta cea mare 🙂

    mircea

    11/06/2012 at 9:17 am

  18. Buna dimineata,
    am dormit doar 3 ore jumate, m-am trezit capiat si suparat. Speram sa gasesc ceva rezultate finale dar la tvuri tot estimari.
    Parca aseara, purtatorul de cuvant al BEC zicea ca primele rezultate partiale definitive vor fi date la ora 10.
    Imi pare rau ca inca se mai discuta la Cluj . Azi dimineata, inainte de ora 4, Videanu zicea ca a castigat sigur Boc.
    Mai mare rusinea la Arges, unde a castigat din nou Nicolescu. Ce sa mai zicem?
    Pe tvrinfo se discuta ceva rezultate. A pierdut si Florin Popescu la Dambovita!
    SA vedem ce va urma la guvernare, inafara de scandaluri si minciuni.
    Parerea mea e ca PDL a depus armele mai demult asa ca rezultatele nu puteau fi altele.
    Speranta ramane in MRU , presedinte si cei cativa PDListi „altfel”.

    cedric

    11/06/2012 at 9:19 am

    • Si la Constantza Mazare&CO 😦

      mar

      11/06/2012 at 9:22 am

      • Mazare a recunoscut ca l-au votat varstnicii carora le-a dat ajutoare! Dar alte categorii de varsta n-or mai fi la Constanta?

        cedric

        11/06/2012 at 9:25 am

        • buna Cedric 🙂
          Ba da.Turishtii si interlopii.
          Turishtii insa doar cateva luni pe an iar interlopii au avut treaba ca sa pazeasca amazoanele lui Mazare 😦
          (g/m).De toata jena

          mircea

          11/06/2012 at 9:32 am

        • cedric, salve. Sunt 5+ mil. pensionari in RO?? daca toti voteaza in aceeasi parte nu se schimba politica RO? nu sunt ei capabili de ex. sa impuna un presedinte de tzara???? Acestor pensionari li se da cate ceva (vezi Mazare) li se promite mult (oare de ce cred pe nemestecate??). Probabil varsta ii face sa uite ca NICIO promisiune nu poate fi indeplinita (marire de pensie, indexare etc) decat FOARTE partial!

          cinic

          11/06/2012 at 12:15 pm

    • Nicolescu e stapanul judetului de 20 de ani si Argesul e cel mai rosu judet din tara. Insa rezultatele de acum ale PDL sunt cu mult mai bune decat in 2008.

      ribelalu

      11/06/2012 at 9:27 am

  19. Buna dimineata! (oare?)

    Rezultate neoficiale in Arges:
    Conform numărătorii paralele efectuate de USL, azi-noapte, la ora 2.00, se cunoşteau rezultatele din 142 de secţii de votare la nivel de judeţ, dintr-un total de 497. USL ar fi cîştigat în 81 de localităţi, PDL în 20, PP-DD, în 2, iar UNPR într-una.
    CJ Arges: Constantin Nicolescu – 61,75 %
    Mircea Andrei – 19,38%

    USL – 63,31%
    Alianţa pentru Argeş şi Muscel (AAM) – 16,13%

    Pitesti: Tudor Pendiuc USL (PSD) – 69%
    Daniel Dragomir AAM – 18%

    USL – 65%
    AAM – 15%

    Curtea de Argeş – Nicolae Diaconu USL (PSD) ; Cîmpulung – Călin Andrei USL (PNL); Mioveni – Ion Georgescu USL (PSD );

    In 2008 PSD+PNL au avut adunat cam tot atatea voturi insa partea buna este ca PDL-ul si-a triplat numarul de primari. (PSD+PNL a avut 66% la CJ in 2008)

    P.S. „Al meu” se pare ca a pierdut la numai 5 voturi.

    ribelalu

    11/06/2012 at 9:25 am

    • salut @ribelalul 🙂 o alta mostra de blat fesenist si la voi.cum sa vii cu mircea andrei ( omul lui sorin ovidiu vantu) sa l pui contracandidat impotriva mafiotului uslist?

      zigzag

      11/06/2012 at 9:37 am

      • Ai dreptate in privinta imaginii lui Mircea Andrei. Dar gandeste-te ca inaintea lui a fost Boureanu care a facut prapad. Mircea Andrei este totusi un bun organizator iar rezultatele PDL sunt vizibil mai bune decat acum 8 ani, asta si pentru ca esalonul doi al PDL Arges sunt oameni de o foarte buna calitate si fara nicio pata. E si greu dealtfel sa fie acuzati de afaceri cu statul sau alte matrapazlacuri intrucat totul e ocupat de Nicolescu si Pendiuc.

        ribelalu

        11/06/2012 at 10:26 am

      • In afara de asta, contra USL trebuie sa lupti exact cu mijloacele lor. Iar Andrei a facut lucrul asta foarte bine. Daca nu exista tradarea parlamentarilor PDL de acum cateva luni, PDL-ul lua lejer 30% si 1/3 din localitati, foarte multi candidati PDL pierzand „la mustata”. Multi vecini ai mei au zis asa: „Daca USL conduce si in tara si la judet, in cazul in care castiga PDL, localitatea va fi complet izolata politic si mai ales financiar”. Oameni au votat gandind si cu „stomacul”.

        ribelalu

        11/06/2012 at 10:31 am

        • „oamenii”

          ribelalu

          11/06/2012 at 10:31 am

      • ziggy! tu chiar crezi ca in frunte cu Maica Tereza sau cu Gandhi ai fi castigat contra mafiei lui Nicolescu??? Asta e electyoratul lui UZO (ulei, zahar, orez). Chiar daca dublezi voturile lui Nicusor Dan la Buc, tot NIMIC nu inseamna din pdv electoral. Daca electoratul vrea Panem & circenses, tu le dai citate din Kant sau din Sf.Augustin?

        cinic

        11/06/2012 at 4:06 pm

  20. Deci Boc si Tise(foarte probabil) au cashtigat.
    Daca cei doi vor reushi ca sa rupa Clujul de influentza Bucureshtiului si sa-l dezvolte in continuare/sa se autointretzina va fi exemplul cel mai bun ptr. restul comunitatzilor.
    Se poate ca sa mai avem un loc unde se da ora exacta.Cluj 🙂
    Timisoara nu mi se pare o dezamagire,oamenii n-au avut incotro.Cand tziganii au pus stapanire pe orasul asta(prin Ciuhandru) nu-i de mirare ca te intorci.S-ar putea ca sa fie primul semnal de rupere al usl,presupunand ca 22 de ani nu e prea mult ca sa uite de Ilici-psd

    mircea

    11/06/2012 at 9:27 am

    • salve. Orice rupere de cordonul ombilical financiar de la Bucuresti este DINAMITA pt. USL. Orice urbe independenta nu mai accepta ordine de la guvern(ce licitatii sa se organizeze, cum sa se organizeze, cine sa castige, cat sa fie obolul si catre cine). Eu nu cred ca poate exista AUTORITATE locala in lipsa independentei fata de guvernul central. Orice urbe independenta arata si celorlalte drumul de urmat si asta este extrem de periculos pt. toate filosofia de guvernare a USL.

      cinic

      11/06/2012 at 12:24 pm

  21. Salutare tuturor.

    @TDS: Activismul de partid si-o trait traiul, si-o mancat malaiul. De-acu-incolo, se va merge altfel. Plecarea randasilor lui BVBU nu va fi nici un dezastru, doar cateva lipitori infecte transpartinice in minus.

    @Theophyle: E posibil ca ND sa aiba un scor mai apropiat de Prigoana decat estimarile initiale. La mine in sectie (sector 5, cel in care am avut cele mai putine oportunitati de campanie) a avut cu 20 de voturi mai mult decat Prigoana. In alte sectoare a avut si mai mult.

    Inchei cu traditionalul mesaj: Bring back Huniad! Bring back Huniad!

    EuCuMine

    11/06/2012 at 9:29 am

    • Salut 🙂
      eu sunt intotdeauna aici. Nu mai moderez, fac treaba in back-office. Multumesc pentru sustinere. Dar primesc suficienta de la ai mei. Adica, Theo si Demeter 🙂

      huniad

      11/06/2012 at 9:34 am

      • Va rog mult veniti inapoi la moderare! Theophyle nu poate face asta de unul singur toata ziua. Portalul are nevoie de minim doi oameni pe o alternanta dimineata – pranz, dupa-amiaza – seara.

        EuCuMine

        11/06/2012 at 9:36 am

      • Te salut cu drag si respect ! 🙂 lasa supararea !

        zigzag

        11/06/2012 at 9:39 am

      • Buna dimineata cu drag huniad! Acum este totul OK!

        moldoveanu

        11/06/2012 at 9:50 am

      • Welcome back!

        frovol

        11/06/2012 at 10:33 am

      • Ziua buna la amiaza

        si multumesc pentru tot ce faci … acolo in back-office 🙂

        roxaline

        11/06/2012 at 2:33 pm

    • Activismul de partid nu si-a trait traiul din pacate.
      Nicusor Dan cu 7 ani de munca onesta – nu avem un exemplu mai clar de om dezinteresat – obtine cit obtine
      Monica Macovei are un discurs excelent la tv la Cluj vazut de toata lumea. coerent si in sprijinul lui Boc iar Emil Boc se lupta pe viata si pe moarte pt 1000 de voturi

      Din pacate

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 9:38 am

      • @tds
        aici ,da ai dreptate;
        au fost doua exemple-din cit am citit,poate au fost mai multe-de campanie din care se pot trage niste concluzii:
        nu votantii sunt permanent de vina: exemplul de la cluj unde un candidat,acuzat de ” cea mai prosata guvernare”,decapitat de aparatul sau prin arestatea sefului, reuseste-indiferent de rezultatul final,sper ca favorabil- sa cistige prin campanie ” de apostolat” ,din casa in casa din om in om avind in spate o istorie de onestitate;
        al doilea: independentul de la bucuresti: cu ” onestitate” si cu folosirea inteligenta a internetului&” apostolatului” obtine fara nici un sprijin media!( b1&nashul nu e vizionat,afara de ” duri” politic)
        as vedea :
        a. nu considera electoratul numai masa de manevra;
        b. nu sta in autosuficienta(americanii ii zic complacency) si aroganta
        c.nu considera ca…” cadrele hotareste” ( mie mi se pare trasala indigo tactica lui blaga cu cea a lui cozminca
        d. nu folosi un limbaj prea ” intelectual” si elaborat/omul nu mai are timp sa ” digere” azi
        dupa amarita mea parere pericolul care il paste pe mru acum este sa fie prea ” intelectual”
        poti fi de bun simt fiind si intelectual;poti incerca sa explici acelasi lucru si pe limba ” tarabagiului” si pe limba ” intelectualului elevat”
        analiza lui grosu din curs de guvernare este pertinenta si obiectiva

        intimplator

        11/06/2012 at 10:08 am

        • In privinta lui Boc – ma asteptam ca votantii din Cluj sa puna pe primul loc cei 8 ani impecabili de primar , si faptul ca a adus cumva si bani la Cluj ca prim ministru. Si ca el s-a intors la Cluj nu sa le taie salariile ci sa continue ca primar. Ma asteptam la un 60%

          E drept ca la Roma te imbraci ca un roman. Dar sa cobori stacheta la nivel de DanDiaconescu mi se pare inadmisibil. Prefer sa nu iau voturile tarbagiului care imi pretinde asta.
          MRU va fi suspectat de elitism si daca incepe sa spuna bancuri porcoase la televizor

          lastnightmusic

          11/06/2012 at 10:35 am

  22. Azi e recursul la „Matusa Tamara”? Parca asa zisera la tvrinfo desi Nastase face acum declaratii despre alegeri (declaratiile le face in fata ICCJ)!!

    cedric

    11/06/2012 at 9:30 am

  23. O sa-l vedem pe Nastase mai spalat, mai uscat, mai curat!!!

    cedric

    11/06/2012 at 9:31 am

  24. Ieri blogul a batut recordul de audienta de la inceputurile lui 13026 de vizionari 5200 de unici 1009 comentarii

    Theophyle

    11/06/2012 at 9:40 am

    • Felicitari !

      zigzag

      11/06/2012 at 9:44 am

    • La nunti si inmormantari se strange lume. :))

      ribelalu

      11/06/2012 at 9:44 am

    • felicitari!!!!

      mariy

      11/06/2012 at 9:44 am

    • wow 🙂
      Felicitari Theophyle.
      Chapeau 🙂

      mircea

      11/06/2012 at 9:52 am

    • tot asa va fi la alegerile din nov, la suspendarea lui Basescu si la cutremurul peste 7 pe scara Richter.

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 9:52 am

      • Tata Omidu 😦

        mar

        11/06/2012 at 9:58 am

      • Sper sa nu ai dreptate…. cu suspendarea, adica!
        Cit despre blog, felicitari Theophyle!!!!! 🙂

        mayausa

        11/06/2012 at 4:27 pm

  25. BUNÄ
    ;dacä nästase nu v-a fii condamnat, mafiotzii USL au cumpärat si
    magistratzii, cum au fäcut ieri cu cetätzenii.

    altfel nu se poate explica.

    theo- nona

    11/06/2012 at 9:40 am

  26. Rezultatele sunt prezentate de USL ca un mare triumf. De fapt nu difera prea mult de rezultatele din 2008. E o buna baza de plecare dupa parerea mea.

    ribelalu

    11/06/2012 at 9:43 am

    • isi permit sa fie „triumfatori”. au pus ghiara pe Bucuresti 100 la suta.nici nu visau sclavii lui iliescu si felix asa ceva.ce ar fi fost daca imediat dupa meciul de inaugurare de pe crater-arena …parchetul si celelalte institutii se apucau sa verifice contractele facute cu firma fratelui pesedistului oprisan, pentru celebrul gazon ? poate ca azi oprescu nu mai ranjea satisfacut alaturi de tonta si chuky 😦

      zigzag

      11/06/2012 at 9:49 am

  27. Huniad,
    vä bucur sä ” te väd,” tu stiai de mult, cä printre noi,se ascund
    falsi prieteni s-au oameni de dreapta, si sunt mai multzi.
    nu fii dezamägit, noi apreciem f. mult munca ta.

    theo- nona

    11/06/2012 at 9:44 am

    • Multumesc mult, theo- nona

      huniad

      11/06/2012 at 10:00 am

      • Huniad 🙂
        Voi sunteti oameni puternici ca stancile din Retezat!

        mar

        11/06/2012 at 10:07 am

        • Mar, au fost 🙂 Ne-am mai diluat 😀

          huniad

          11/06/2012 at 10:42 am

  28. Salutare la toata lumea ! 🙂

    Cedric, recursul lui Nastase e pe 13, nu azi.

    Sa inceapa simularile pentru votul de la toamna 🙂 Insa inainte de asta, sa nu uitam un lucru: USL are 16 parlamentari care au castigat mandate in administraia locala si mi se pare ca au 60 de zile sa opteze. Evident, cum Parlamentul intra in vacanta, Ponta are la dispozitie doar 20 de zile sa isi treaca toate legile cu dedicatie, si o va face.

    Iar dupa aia actuala majoritate se va subtia pina la limita jocului interesant 🙂

    Astept rezultatele pe tara, in procente, si niste locuri strategice. Insa da, PDL a pierdut, iar USL a castigat, Intrebarea e daca au luat pe tara peste 58% si cu cat.

    Sa iasa greii PDL la rampa si sa ne explice cum e cu „dreapta” 🙂

    Cetatean

    11/06/2012 at 9:48 am

    • salut city 🙂 cred ca greii pdl sarbatoresc cu alde dragnea la hotelul lui negoita si isi rad satisfacuti in barba : ” noi , fesenistii , iar le am tras-o in barba la naivi” 😦

      zigzag

      11/06/2012 at 9:53 am

      • azi nu sarbatoresc, azi mimeaza fete triste 😉

        Cetatean

        11/06/2012 at 9:55 am

      • Asta pana la congresul de partid, cand vor fi toti ejectati express.

        EuCuMine

        11/06/2012 at 9:57 am

    • E alt recurs: al procurorilor la Matusa Tamara, in care Nastase a fost achitat!

      cedric

      11/06/2012 at 9:53 am

  29. Procentele in plus ale oamenilor care au iesit la vot cred ca au la baza o motivatzie complexa.
    Nu cred ca s-au datorat doar unor oferte mai consistente(cum ar NDan la Bucureshti) ci mai degraba unei uri inoculate picatura cu picatura in mintea oamenilor.,ura care nu vine doar din faptul ca au fost scazute salariile si pensiile.Fiefurile greilor vechi pdl au fost pur si simplu zdrobite.
    Si anume acei grei care au fost si sunt asociatzi ca fesenishti blatishti,singurii frecventabili de catre usl(catzi „analishti” nu-l laudau,de ex.pe Blaga).Pare o contradictzie n-asha ?

    mircea

    11/06/2012 at 9:49 am

    • Pai Mircea…. de ani de zile la parterul cladirii de birouri unde am firma televizorul plasma mare cit peretele , era pus pe Realittatea TV. De circa 6 luni e pus pe Antena3
      Sa ai IQ10.000 si tot iti ramin citeva stereotipuri in creier

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 9:56 am

  30. Un nou termen in recursul procurorilor la dosarul Matusa Tamara- 25 iunie. A lipsit Melinescu, bolnav!
    De asta era Nastase asa de linistit si discuta rezultatele de la alegeri.

    cedric

    11/06/2012 at 9:51 am

    • ce deja vu!

      Cetatean

      11/06/2012 at 9:53 am

  31. BLAGA , a jucat cu echipa prietenului Rus – sunt doar cei mai bun prieteni
    blaga este un burduf puturos, numai gura de el, si pretrentzii la posturi,
    de aia il ocolesc cei din USL, pt. cä e cu ei.
    declaratziile lui au fost miorläieli, el nu a vrut sä facä contestatzii, el nu a
    vrut sä-l reclame pe Ponta, el nu a vrut sä de-a jos ministrii lui ponta etc.

    a fäcut tot ce a putut, sä ajute USL.

    theo- nona

    11/06/2012 at 9:55 am

  32. Astept si eu 13 iunie dar nu prea e nimic de sperat. Si azi Nastase a vorbit despre judecatoarea care n-are decret prezidential. O tine una si buna!

    cedric

    11/06/2012 at 9:56 am

  33. data viitore e altul bolnav, s-au are tranci un avocat.

    theo- nona

    11/06/2012 at 9:57 am

  34. Magistratzii sunt manipulatzi , de hotzi si mafiotzi dupä plac.

    mare rusine.

    theo- nona

    11/06/2012 at 9:58 am

  35. Subiectele zilei in Europa pot fi citite pe Politeia Europeana

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/06/11/stiri-europene-11-iunie-2012-cutremure/

    Theophyle

    11/06/2012 at 9:58 am

  36. Salut Theophyle and all.
    Ma bucur enorm ca pronosticul meu s-a adeverit ! Clujul este liber de ciuma uslamista !

    Reddog

    11/06/2012 at 9:59 am

    • salut Red 🙂
      crede-ma ca si eu 😆

      Theophyle

      11/06/2012 at 10:01 am

    • ai fost primul care ai anunat de ieri victoria lui Emil Boc.Felicitari ptr corectitudinea informatiei! 🙂

      zigzag

      11/06/2012 at 10:02 am

  37. Declaratii la BEC

    cedric

    11/06/2012 at 10:00 am

  38. USL 52%

    cedric

    11/06/2012 at 10:01 am

  39. PDL 13,25 PPDD 8%

    cedric

    11/06/2012 at 10:03 am

    • pdl a devenit o minoritate aproape ca udmr.
      Nicio sansa ca sa revina.Partidul care a vrut sa reformeze tot dar a „uitat” sa se reformeze pe el insusi.
      PPE poate ca sa-i trimita mesaje de incurajare 😦

      mircea

      11/06/2012 at 10:09 am

    • PDL are 13% pentru ca aliantele locale judetene sunt contorizate individual (nici nu ar avea cum sa faca altfel)

      ribelalu

      11/06/2012 at 10:35 am

      • Asta a fost o alta prostie! Ce consilieri le-au dat oare ideile geniale?

        dica

        11/06/2012 at 11:13 am

  40. Oficiale partiale:

    Consilieri CJ – USL (52,06%). PDL: 13, 25%, PPDD – 8,02%.

    Presedinti CJ: USL (52,02%), PDL – 12,7%, PPDD – 7,40%.

    Conslieri locali: USL – 42,70%, PDL – 15,78%, PPDD – 7,67%

    Primari: USL: 53,27%, PDL – 15,80%, PPDD – 9%.

    Deci atit USL cat si PDL au scazut fata de 2008, insa:

    – USL cu doar vreo 6%, PDL cu vreo 14%.

    – a parut PPDD.

    Cetatean

    11/06/2012 at 10:05 am

    • repede le-ai notat, eu n-am retinut decat cateva!

      cedric

      11/06/2012 at 10:07 am

      • am exercitiu 🙂

        Cetatean

        11/06/2012 at 10:08 am

      • pt. Robert P. Negoita au votat sub 11 MII locuitori [P. de la proxenet]. Intr-un sector de 400 000 locuitori? au patru ani sa se incaiere intre ei. Cred ca au fost mai multi plecati [la munte, la mare] decat votanti.

        cinic

        11/06/2012 at 12:29 pm

    • de aici se pare ca surplusul s-ar fi dus majoritar inspre Diaconescu.

      mircea

      11/06/2012 at 10:12 am

    • De la sectie (sectia de votare, vreau sa zic, a nu se intelege altceva) am ajuns in pat pe la 3 juma;, asa ca de-abia am facut ochi…
      Nu inteleg ceva – daca USL + PDL au scazut cca 20% iar PPDD (ce oroare!!!) a luat 7-8%, unde s-a dus diferenta???

      Prostu' satului

      11/06/2012 at 11:14 am

  41. La Cisnadie a ajuns primar un escroc notoriu, evident ca este USL si a juns printr-o campanie „cinstita” votata de majoritate 😦
    Mult rau s-a intamplat ieri in aceasta tara.

    mar

    11/06/2012 at 10:05 am

  42. Astea sunt rezultate partiale pt. Cj
    la consiliile locale si la primarii cam tot la fel

    cedric

    11/06/2012 at 10:05 am

  43. Sper sa ma insel, dar in Bucuresti am impresia ca a fost vot masiv si anti
    Base.In contextul actual,Clujul poate face minuni.Astept miscari civice vizibile si sper ca la toamna sa se dea ora exacta acolo.

    elenika

    11/06/2012 at 10:07 am

  44. Daca se pastreaza trendul, USL va fi per ansamblu in jur de 52%, iar PDL pe la 17 cel mult iar PP, pe la 7%. Deducem ca sondajele care dadeau USL-ul cu peste 60 minteau, insa PDL-ul era redact corect. PPDD era umflat cu pompa.

    Cetatean

    11/06/2012 at 10:08 am

  45. chiar a castigat la CLUj ??

    theo- nona

    11/06/2012 at 10:08 am

    • Da Theo,
      probabil ca a castigat 🙂

      Theophyle

      11/06/2012 at 10:14 am

  46. http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_locale_2012-12490413-live-text-primele-rezultate-partiale-ale-alegerilor-locale.htm

    Consilii Judetene:
    USL: 52,06
    PDL-: 13,25%
    PP-DD: 8,25%

    Presedinti de Consilii Judetene:
    USL: 52,02%
    PDL: 12,78%
    PP-DD: 7,4%

    Consilii Locale:
    USL: 42,7%
    PDL: 15,7%
    PSD: 7,6%

    Primari:
    USL: 53,27%
    PDL: 15,8
    PSD: 9,9%

    (PSD a candidat separat pe undeva? nu cred, a gresit ala de la BEC).

    Cetatean

    11/06/2012 at 10:10 am

    • Da. Mergand spre Oradea am vazut in cel putin 3 comune/sate, candidatri separate PSD si PNL. Probabil asa a fost si in alte locuri din tara.

      Catalin

      11/06/2012 at 10:19 am

    • nu nu…PSD a candidat si individual in multe localitati, iar PDL-ul e mascat in aliante judetene in peste jumatate din tara. Fiecare uniune, alianta sau partid e contorizat individual. Nu credeti rezultatul de 13%. Real PDL are >20%.

      ribelalu

      11/06/2012 at 10:37 am

      • asa a cashtigat FAlca Aradul.
        aliantza creshtin liberala.
        Dar asta cred ca e cu doua taishuri.
        Sprijinul lui MRU a contat mult,cum zice @Moldoveanu.
        Poate era bine ca sa-l dea si ui Boc(la fel Ca MMacovei).Nu cred ca risca prea mult fatza de testul cu comuna amintita de Moldoveanu(si altele).Ptr. aia compromishi f.bine ca nu s-a bagat.

        mircea

        11/06/2012 at 10:45 am

  47. indiferent de cit rau sau bine au facut PDL, Boc si TB
    si
    indiferent de puterea de atractie a latrinelor TV,

    totusi este halucinant cum derbedei batrini, lichele hoate, infractori dovediti
    au cistigat 60-65% din voturi,
    (oprescu, mazare si altii)

    in schimb oameni onesti, corecti ca Boc, de exemplu, au cistigat pe muchie de cutit,
    iar altii au pierdut!!!

    skorpion

    11/06/2012 at 10:15 am

    • Latrinele merg pe batranul concept goebbelsian al minciunii gigantice.

      EuCuMine

      11/06/2012 at 10:31 am

  48. daca rezultatele finale se mentin,e un vot antisitem;
    ppdd e marele cistigator/si poate ca prezenta la vot mai ridicata acum se datoreaza aparitiei ppdd
    dar unpr? unde e unpr? parca am mai vazut filmul asta cu partidul ala fantoma in 2004

    intimplator

    11/06/2012 at 10:15 am

    • Chiar, buna intrebare. UNPR nu apare pe nicaieri. Oprea se lauda cu vreo doi presedinti la CJ si vreo doi primari. Probabil o picatura intr-un ocean de USL. Se vor intoarce la matca!

      cedric

      11/06/2012 at 10:34 am

      • Pai nu a zis Oprea ca sunt prieteni cu PSD-ul? Fosti colegi, etc? Dar au 1 primar (Ontanu).

        Catalin

        11/06/2012 at 10:37 am

  49. pana acum avem primari PDL la: suceava, neamt, arad,cluj,targu mures, tulcea,targoviste,brasov, alba-iulia

    pase scurte

    11/06/2012 at 10:32 am

  50. asa cred si eu.
    usl a reushit ca sa le bage in cap ca toate reformele promovate de Basescu au fost defapt impotriva oamenilor,dusi cu fortza acolo unde nu vor,ca sa-i distruga nu ca sa-i ajute ptr. acum si viitor.Lipsa de combat si proasta imagine a celor de la varf (varfuri de lance(bvb,udrea,anastase etc) a desavarshit actziunea 😦

    mircea

    11/06/2012 at 10:33 am

  51. Buna dimineata comunitate de oameni harnici si dedicati,
    Va spun si eu o poveste, care poate avea relevanta daca este privita intr-o anumita lumina.
    Intr-o comuna mica din Bacau, unde in sangele oamenilor curge fir rosu psd, in preziua alegerilor si-a facut aparitia Dan Diaconescu. Stupoare.!El, in persoana! A dormit intr-o cabana de munte si a urmarit desfasurarea alegerilor. La numaratoarea voturilor din nou stupoare! pp-dd obtine 55 de voturi si prin urmare 1 loc in consiliul comunal. O sa spuneti, „bun si ce-i cu asta?”. Pai este, pentru ca in aceasta comuna oamenii au ales primar PDL cu o majoritate covarsitoare, usl a ramas cu vreo 15%. Ei si ce-i cu asta? Pai este, pentru ca aceasta mica echipa pdl inimoasa este sustinuta de Mihai Razvan Ungureanu pe toate afisele electorale!

    Nu am vrut decat sa va dau si o stire „altfel” si sa va mai incalzesc putin ziua asta friguroasa.

    moldoveanu

    11/06/2012 at 10:35 am

    • asta-i tare 🙂

      mircea

      11/06/2012 at 10:38 am

    • excelent moldovene ! se confirma faptul ca unde s a dorit sa fie lupta reala contra usl populatia a inteles perfect si nu a pus „botul” la sacosele pesediste. si asta taman in fieful lui hrebenciuc si iacubov. o victorie in asemenea fief da sperante ca daca vii cu oameni potriviti populatia ii trimite la pascut pe uslamistii lui ilici si felix!

      zigzag

      11/06/2012 at 10:42 am

    • @moldoveanu,
      Multumesc !
      Povestea ta este remarcabila!

      Mih

      11/06/2012 at 10:45 am

  52. da, e foarte tare! eu am sufletul o mare de amaraciune si resentimente, dar uite un firicel de speranta. Cred ca trebuie sa luam in calcul aceste mici comunitati locale, pentru ca, uite de unde incepe totul.

    moldoveanu

    11/06/2012 at 10:44 am

  53. Salutare !
    Evident, votul a fost negativ.
    E cazul ca unii sa-si asume responsabilitatea dezastrului.

    Tzepelica

    11/06/2012 at 10:45 am

  54. Bucuresti, rezultate partiale:

    Primaria generala:

    Sorin Oprescu: 56,67%
    Silviu Prigoana: 15,67%
    Nicusor Dan: 9,17%

    Consiliul general:

    USL: 54,16%
    PDL: 16,3%
    PP-DD: 10,83%

    Inca putin pana la 10%, Nicusor…

    EuCuMine

    11/06/2012 at 10:46 am

    • Astia cu exit-pollul au dat-o rau de tot in bara. Cum naiba era Oprescu cu 65% si acum are 57%. Aia e muuult peste marja de eroare. Astia de la institutele de sondare sint chiar prosti? Chiar isi inchipuie ca nu se numara voturile dupa aceea?

      Aha

      11/06/2012 at 10:56 am

  55. Cum era aia cu „minim 25% in consilii, atat de sector, cat si CGMB” domnule Prigoana si doamna Udrea?

    EuCuMine

    11/06/2012 at 10:48 am

    • impricinatzii cred ca dorm la ora asta.Or fi stand prea mult azi-noapte la terasa.

      mircea

      11/06/2012 at 10:51 am

    • prigoana si udrea au facut blat cu Oprescu

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 10:52 am

      • de ce nu pui cuvintele in ordinea fireasca. 🙂 asta-i topica : Prigoana si oprescu au facut-o blat pe uDrea 😉

        mircea

        11/06/2012 at 10:59 am

      • Deci un cap cu plete blonde pe tava asociat la un cap de buldog, care se batea cu caramida in piept ca vor obtine peste 25%.
        Fatza lui Videanu de aseara sspunea multe 😦

        mar

        11/06/2012 at 11:25 am

  56. onoarea de militar a lui Oprea, a mancat o maidanezii,
    este un trädätor si un mare nerusinat, motivele lui au fost
    pretexte ieftine. tot un uslinos.

    theo- nona

    11/06/2012 at 10:52 am

    • Oprea nu a tradat nimic. La motiune desi putea trada a mers cu guvernul MRU
      Dupa aia cind razboiul era pierdut si terminat a trecut din nou la PSD – cred ca si cu acordul lui Basescu

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 10:55 am

      • n-au tradat ptr. ca probabil nu stiau de culisele pdl usl ptr. debarcarea lui MRU-ramaneau la putere.
        Dupa,nu se cadea ca sa-l faca ciuma pe Boc.
        La fel ca patrunjel verde : Boc a tradat nu noi 😦

        mircea

        11/06/2012 at 11:05 am

        • Sa nu ii facem proces de intentie: Oprea e de toate .. dar el si Diaconescu si celalalt de la munca, nu au vocatia tradarii. Cel putin asa vad eu lucrurile

          lastnightmusic

          11/06/2012 at 11:19 am

          • Nu,nici vorba ,nu le fac 🙂 A fost o presupunere.
            Cu toate astea nu se cadea ca sa-l injure pe Boc dupa.

            mircea

            11/06/2012 at 11:50 am

    • Mie nu mi se pare nefiresc ca UNPR s-a intors la Stanga-mama, dar a fost ft. „jenibil” cum i-a primit Ponta/USL (e drept, doar de sentimente de jena nu se impiedica uslinosii)

      Mih

      11/06/2012 at 11:03 am

  57. @sare, Cum e domnule la Cluj? Ceva update?

    Aha

    11/06/2012 at 10:57 am

  58. oprea, este un trädätor , cu toatä trupa lui.

    theo- nona

    11/06/2012 at 11:04 am

  59. si libidinosul prostänac Geoanä, este un umil copil
    de securist, ce se gudurä acum, ca un caine jegärit,
    sä fie bägat in seamä. ce lipsä de demnitate.

    theo- nona

    11/06/2012 at 11:07 am

  60. Bun…acum ne-am mai linistit si putem trage niste concluzii:
    – USL a castigat categoric numai datorita faptului ca s-au unit partidele. Aceasta unire va fi un bumerang pentru ca in momentul in care se vor desparti vor iesi scantei imense. Nu uitati ca aseara Oprescu nu a exclus o candidatura la Cotroceni. Singura alternativa pentru USL este ca paritdele sa fuzioneze ceea ce inseamna ruptura PNL-ului.
    – scorul USL este mai mic decat cel cumulat al PSD, PNL si PC in 2008
    – USL a ajuns acum la maximum. De acum incolo va intra in firescul proces de erodare
    – PPDD va avea soarta ApR-ului. De la 18% in sondaje la 7% real e cale lunga.
    – strategii fortelor de dreapta trebuie sa traga concluziile necesare dupa aceasta infrangere aparent zdrobitoare. Insa eu nu o consider asa. PDL-ul a rezistat asaltului exact ca voezvozii romani (bine..ii numeri pe degete si pe-astia) in fata puhoaielor otomane. Au fost pierderi datorate numarului inamicilor nu datorita faptului ca acestia sunt mari luptatori. Iar strategia de urmat pentru parlamentare este cea care a adus castig in localitatile castigate: oameni de calitate. Daca vin iar cu Ridzi, Udrea si Pasat atunci adio dreapta romaneasca. Pierderile PDL sunt mult mai mici decat ma asteptam.
    – Scorul PDL + al aliantelor sale fantoma este cu mult mai bun decat cel prezentat de sondaje.
    – Independentii vor avea deasemenea sansa lor.
    – UNPR-ul nu cred ca are vreo sansa la parlamentare. UNPR este partid de primari nu de parlamentari.
    – USL va merge in mod sigur pe aceeasi strategie bruta la parlamentare. Dreapta are destul timp sa-si revina si in plus are si un strateg sef de calitate ;).

    ribelalu

    11/06/2012 at 11:10 am

    • Just! O analiza corecta.

      EuCuMine

      11/06/2012 at 11:16 am

    • Este si parerea mea. La cit au latrat televiziunile partizane si la cit s-a inoculat veninul seara de seara au scapat relativ bine. Problema este ce vor face mai departe…..

      Mariana

      11/06/2012 at 11:20 am

    • salut 🙂
      de acord cu o remarca:
      ne invirtim ca musca in jurul closetului Nu faci dreapta cu Pasat, Ritzi, Udrea.
      Nu ii poti scoate din pdl. Ei sunt esenta pdl si mor odata cu pdl. Boc va controla pdl dar putere sa faca curatenie nu are caci nu se poate. Este bine ca a cistigat pt ca el va conduce pdl si relatia cu o constelatie ce va fi creata de MRU. Cel putin asa sper

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 11:26 am

    • Foarte corecta analiza. As mai adauga ca lucrurile vor deveni interesante cand vor incepe sa umble la sistemul de taxare si asta se poate intampla cand fac bugetul. Deci, daca nu reusesc sa devanseze alegerile si intra in iarna, vor trebui sa faca acel buget si sa raspunda concret la promisiunile lasate in ceata. Ar fi bine sa avem pana atunci o forta noua pe partea dreapta si o alternativa reala… pana la urma cred ca USL va regreta ca n-a organizat parlamentarele odata cu localele.

      dica

      11/06/2012 at 11:27 am

      • Este imposibil ca alegerile sa fie facute in toamna. Asta ar insemna demisia lui Ponta, guvern care doar gestioneaza, propuneri „la misto” de prim-ministru care nu vor trece de votul parlamentului samd. In decembrie nu va avea nimeni chef de alegeri si campanie electorala, in ianuarie va fi ziua foarte scurta, vor fi drumuri blocate si va fi foarte frig. Probabil campania electorala va fi in februarie (ha ha ha, cand vine intretinerea) si alegerile vor fi in martie.

        ribelalu

        11/06/2012 at 11:35 am

  61. am auzit, uslinosii se tävälesc, fac valuri, contestatzii, orce
    numai sä impiedice victoria lui Boc. se pare cä se tzin se hotzii,
    mari nenorocitzi acesti uslinosi.
    sper sä fie acolo, oamenii cu ochii in 14, cä stafiile uslinoase………..

    theo- nona

    11/06/2012 at 11:14 am

  62. S-A TREZIT SI BLAGA

    „Clujul l-am castigat, azi-noapte la 03.00 mai erau trei sectii (de numarat n.r.), avea… sa va spun exact… 1.034. In tot cazul, in jurul cifrei de 1.000″, a relatat Vasile Blaga.

    auzi: L-AM CISTIGAT…..

    no comments

    skorpion

    11/06/2012 at 11:18 am

    • Spera sa nu fie mazilit.

      mar

      11/06/2012 at 11:27 am

      • eroare de tastare: Blaga, sper sa fie mazilit.

        mar

        11/06/2012 at 11:36 am

    • pai … cred ca au pus umarul … e doar seful de campanie….

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 11:28 am

  63. „Potrivit şefilor unor secţii de votare, au fost anulate mai multe buletine de vot ale unor alegători care au aplicat ştampila de vot pe numele lui Nicuşor Dan, într-un patrulater special desenat de aceştia. Buletinele de vot care au fost anulate erau pentru funcţia de primar al Iaşiului şi de consilier local.

    Printre mesajele scrise de alegătorii în cauză se numără „Un Nicuşor Dan pentru Iaşi!” sau „Şi Iaşiul merită salvat!”

    De pe hotniuz.

    EuCuMine

    11/06/2012 at 11:20 am

  64. scorpi,

    sper sä ai dreptate,

    pe blaga nu-l cred, sä ducä din nou in barlog.

    theo- nona

    11/06/2012 at 11:21 am

  65. Se pare ca la Botosani a pierdut Catalin Flutur in favoarea lui Ovidiu Portariuc (34 ani, USL ramura rosie). Ura anti PDL a afectat si oamenii capabili.

    blackman

    11/06/2012 at 11:22 am

  66. dacä e castigat Clujul, este de dl.. BOC

    BLAGA sä ducä la prietenul Rus , sä särbätoareascä.
    blaga a fost o baligä in alegerile astea.

    theo- nona

    11/06/2012 at 11:24 am

  67. ura contra corectitudiini, minciunile uslinosilor, escrocheriile
    si cadourile de milioane ale mafiotzilor si evazionistilor uslinosi.

    nu ura pdl. poporul invätzat sä intindä mana, este o educatzie primitivä,
    de care se folosesc mafiotzii si penalii usliosi.

    theo- nona

    11/06/2012 at 11:28 am

  68. Buna ziua tuturor.
    La sectorul 3 a fost un „no combat” total din partea lui Liviu. Era destul timp pentru ca pestele de Robert sa fie facut praf, dar nu a miscat nimeni. Cred ca atitudinea asta e parte din blatul PDL. Multumesc lui Cockroach Inparat si madamei Nutzi.

    Diana

    11/06/2012 at 11:31 am

  69. „Cockroach Imparat”. Scuze.

    Diana

    11/06/2012 at 11:31 am

  70. @Huniad – keep up the good work 🙂

    Diana

    11/06/2012 at 11:34 am

  71. Stie cineva ce s-a intamplat la Mehedinti??

    mar

    11/06/2012 at 11:37 am

  72. Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, este asteptat, luni, la Parchetul General pentru a fi audiat pentru conflict de interese.

    Audierile au fost programate la sfarsitul lunii mai, insa demitarul nu a participat pentru ca a fost plecat din tara, transmite Digi 24.

    cedric

    11/06/2012 at 11:43 am

  73. Flutur a pierdut CJ-ul Suceava, zice Tonta.

    mar

    11/06/2012 at 11:43 am

  74. Ponta asta minte de stinge: e pt. prima data cand politia si jandarmeria nu s-au mai intors c uspatele la fraude1
    O sa se laude pana li s-o duce gura la ceafa.
    Sa vedem ce fac c uguvernarea! I
    Auzi, cica au o batalie importanta de reprezentarea Ro la UE!
    Deci maine , in parlament, pune problema lui 28 iunie.

    cedric

    11/06/2012 at 11:47 am

  75. Vrea si raport MCV favorabil. Prosti or fi aia sa se lase mintiti ca tembelii de romani.

    cedric

    11/06/2012 at 11:48 am

  76. Cedric, un singur lucru conteaza miine in Parlament: daca ce voteaza aia se publica in Monitorul Oficial. Dupa aia intra (sau nu) in scena CCR.

    Cetatean

    11/06/2012 at 11:52 am

    • Pai daca nu se publica in Monitorul Oficial ce valoare are? Este o simpla discutie intre diferiti cetateni.

      ribelalu

      11/06/2012 at 11:54 am

      • Daca nu se publica e doar o ciomageala politica intre Parlament-Ponta si Basescu si se va transa ” tehnic”: pe cine accepta UE la semnarea documentelor, cui ii dau drumul in sala.

        Evident ca lui Ponta (G/M) ii va da drumul van Rompuy 😆

        Cetatean

        11/06/2012 at 11:59 am

  77. PDL a finalizat numărătoarea paralelă a voturilor. Potrivit lui Marius Spânu, şeful filialei municipale, Nichita a obţinut 59.4, Tudor Ciuhodaru 14.3, Daniel Oajdea 12.3, iar Nicuşor Păduraru 9.9.

    La CL, USL are 57.5, PDL 14.5, PPDD 9.7, iar Alianţa pentru Iaşi 7.7.

    La CJ, pe municipiul Iaşi, a câştigat Cristian Adomniţei 61.5, urmat de Petru Movilă 15.5, Vlad Hogea 11.4 şi Constantin Simirad 5.

    blackman

    11/06/2012 at 11:52 am

  78. Efectul alegerilor: scade pretul apartamentelor in sectorul 3 si creste in Cluj 😀

    ribelalu

    11/06/2012 at 11:53 am

  79. @Ribe 🙂 vrei sa ridici moralul intr-o zi ploioasa si depresiva 😉
    Parerea mea este ca pdl trebuie ca sa rupa apele sa inceapa odata razboiul de secesiune(ruperea ar putea insemna si parasirea primei linii de catre grei).Pe de o parte Boc,dar nu in frunte ci ca lider zonal important -Cluj,trupa din jurul piratului,MM,Funeriu,Voinescu ,Preda etc,Cei mai vizibili trebuie ca sa fie f.oneshti si seriosi.
    SI desigur MRU.Ramane de vazut cum

    mircea

    11/06/2012 at 11:54 am

    • In Anglia, la fotbal, favoritii sunt condusi cu 7-0 si lumea canta si ii incurajeaza in continuare. Si fanii cred cu tarie ca in viitoarea suta de ani vor ajunge din nou din liga a IV-a in prima liga.
      La noi? La pauza, la 0-0, se striga demisia.
      Nu am castigat, adevarul asta e, dar nici nu am pierdut atat de rau. Iti amintesti ce strigau astia? „Vom scoate PDL de pe harta politica”. PDL are >20% iar cu aliatii are >30%. USL are 52%.

      ribelalu

      11/06/2012 at 12:04 pm

      • you never walk alone e cantat ptr. ca ii simt sinceri/devotatzi spectacolului si spectatorilor pana la capat.Daca i-ar simtzi dup[licitari,etc. le-ar arata degetul 😉
        Ba eu cred ca au pierdut f.tare.Centrul de greutate s-a mutat pe Cluj.
        Primariile mai mici cashtigate de pdl daca vor ca sa supravietzuiasca vor trece la usl sau vor rabda foame cu catzi primari de resh,de jd,cj au cashtigat uslashii.E o chestiune de timp.Ashtia 15% in cateva luni pot deveni 5-6 %.

        mircea

        11/06/2012 at 12:32 pm

  80. La Cluj : a castigat Uiorean

    anunta BEJ

    cedric

    11/06/2012 at 12:00 pm

    • nu cred, este batalie mare si contestatii.

      mar

      11/06/2012 at 12:22 pm

  81. am impresia ca nu s-a terminat numaratoarea

    cedric

    11/06/2012 at 12:00 pm

  82. La ora 19 aprox. vor finaliza centralizarea. Deci sunt tot partiale.

    cedric

    11/06/2012 at 12:01 pm

  83. Incepe distractia:

    Maine se va adresa Parlamentului cu o declaratie politica in care voi cere un mandat de principiu de reprezentare a Romaniei” pe cinci teme majore: aderarea la spatiul Schengen, raportul MCV, absorbtia fondurilor europene, bugetul UE si pactul de crestere economica, a afirmat Victor Ponta, intr-o conferinta de presa sustinuta luni.

    Evident, Parlamentul nu are nici o competenta constiuttionala de a da „mandat de reprezentare”. De aceea nici nu cred ca se vor risca sa publice ceva in M. Of, pentru ca nu exista articol in temeiul caruia sa scrii in Hotarire:

    „In temeiul art, X si Y din Constitutia Romaniei, „se imputerniceste Dl Victor-Viorel Ponta, PM, sa reprezinta Romania la CE, cu urmatorul mandat”.

    E doar o chestie de aratat muschii la Basescu.

    Cetatean

    11/06/2012 at 12:02 pm

  84. Iar daca nu publica nimic in M. Of, cred ca Basescu ar trebuie sa taca din gura si sa se duca la Bruxelles ignorindu-l pe Ponta. In mod sigur si cei de la CE il vor ignora pe Ponta.

    Cetatean

    11/06/2012 at 12:04 pm

    • Eu stiu ca exista aeronava prezidentiala, nu a primului ministru. Iar cutuma spune ca nu pot calatori impreuna :))

      ribelalu

      11/06/2012 at 12:06 pm

  85. Ponta va lua un low-cost care va intirzia 😉

    Cetatean

    11/06/2012 at 12:06 pm

    • Sa ia un Mig (fara pilot, ca ajunge „co”-ul) 👿

      Mih

      11/06/2012 at 12:16 pm

  86. Printul Charles pleaca de la Cotroceni spre palatul Victoria. Ce inconstient…risca sa puna in pericol dinastia britanica. Nu mi-as dori sa fiu in locul lui cand il va certa Ponta ca pe dracii aia raii.

    ribelalu

    11/06/2012 at 12:07 pm

  87. Ce v-am zis eu de problema majoritatii in Parlament, din cauza USL?

    Ponta: ” Sunt foarte mulţi colegi ai noştri care vor pleca din Parlament. Olguţa Vasilescu, Cătălin Nechifor, care a câştigat Suceava, Iulian Bădescu care a câştigat Ploieştiul, Adrian Ţuţuianu care a câştigat Dâmboviţa. Avem o situaţie, dar nu ne-am gândit că o să câştige toţi. A câştigat dl senator Frâncu de la PNL Râmnicu Vâlcea. Conform legii au 15 zile în care să anunţe incompatibilitatea şi 60 de zile să aleagă calitatea de primar sau de preşedinte de consiliu judeţean aşa încât în această sesiune, până la sfârşitul lunii iunie, trebuie să anunţe deciziile pentru că în septembrie, octombrie să mai funcţioneze într-un cvorum normal Parlamentul. Nu cred că este nicio problemă de majorităţi. Este o problemă de bună funcţionare pentru că sunt deja o mulţime de locuri vacante, acum mai apar încă 20-30 de locuri vacante în Parlament şi probabil că ultima sesiune, cea din toamnă, va fi redusă la minim, a spus Ponta, înainte de şedinţa USL”.

    De asta vroiau alegeri in octombrie, pentru ca pina atunci pierd tehnic sau real majoritatea parlamentara, si se tem ca in octombrie-noiembrie o incaseaza la vot (poate chiar pica Guvernul Ponta). Ghinionul lor, alegerile se vor tine la termen si Presedintii celor doua Camere sunt de la PDL.

    Cetatean

    11/06/2012 at 12:09 pm

  88. Off topic – Premierul Victor Ponta l-a numit presedinte al Administratiei Fondului pentru Mediu, cu rang de secretar de stat, pe Radu Dan Septimiu Popa, actualul director general al Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB), a informat vineri Guvernul. Sursa – Recolta.eu

    mar

    11/06/2012 at 12:09 pm

    • Acuzat de coruptie

      mar

      11/06/2012 at 12:09 pm

    • Protejatul lui Stopescu.

      EuCuMine

      11/06/2012 at 12:22 pm

      • Da 😦 Sa vezi nenorociri!

        mar

        11/06/2012 at 12:25 pm

  89. In toamna vom vedea lucruri interesante tare in Parlament.

    Cetatean

    11/06/2012 at 12:10 pm

  90. Boc a castigat Clujul cu o diferentza de 1000 de voturi. Sursa HN.

    mar

    11/06/2012 at 12:11 pm

  91. Inca nu comentez la modul general alegerile, astept sa vad rezultatele oficiale, apoi, in citeva zile, cu acordul lui Theo, voi scoate o postare scrisa „la rece”.

    Cetatean

    11/06/2012 at 12:12 pm

    • Permission granted 😆

      Theophyle

      11/06/2012 at 12:19 pm

      • 🙂 Thanks, voi reflecta si voi scrie sine ira et studio. Sunt destule lucruri reci ca un dus, dar si citeva calde tare 🙂

        Cetatean

        11/06/2012 at 12:25 pm

    • „La rece ” se pare ca PDL-ul nu a pierdut f mult si USL-ul nu a castigat fata de 2008.”Fereasca Dumnezeu de mai rau” cum a zis Basescu de dimineata.Asta la voturile generale.Dar problema este sistemul de vot uninominal intr-un singur tur.Si ca acum PSDNLPC sint uniti.Si vor ramane uniti pana cel putin cand va pleca Basescu de la Cotroceni.Ce se poate face? Eu nu-mi dau seama acum.

      papiciulo

      11/06/2012 at 12:28 pm

      • Ba din pacate a pierdut foarte mult. Ar fi trebuit sa ia macar pana in 30% ca sa fie in grafice. Insa ei au pierdut aproape 12%.

        EuCuMine

        11/06/2012 at 12:32 pm

      • vedem. Exista trei necunoscute mari la ora actuala care pot bulversa enorm scena politica pina in toamna:

        – situatia economica in UE.
        – Decizia CCR pe legea VU
        – ce va face MRU.

        Cetatean

        11/06/2012 at 12:35 pm

        • Din pacate doar prima o vad sa se intample in avantajul nostru.In Europa nu are cum sa fie mai bine si implicit la noi.Poate asta e pretul care trebuie platit , lumea s-o duca si mai rau (eu personal nu doresc varianta asta).
          A doua necunoscuta conteaza f mult.Daca o sa fie cel mai rau, trebuie sa se uneasca toti PDL , Miscarea MRU si … cu PP-DD ??O sa trebuiasca adunat orice vot anti-USL.O sa fie timp sa se digere o astfel de alianta?

          papiciulo

          11/06/2012 at 12:53 pm

  92. Unde e Crin „regalistul” sa vorbeasca si el cu Charles „doo” vorbe in engleza: „Benny Hill”, „Fuck you”, „raise”, „check”

    ribelalu

    11/06/2012 at 12:24 pm

    • Down Basescu :mrgreen:, Parliament, Voiculescu-not-Security, exit-poll :mrgren: , sleep.

      Cetatean

      11/06/2012 at 12:27 pm

  93. BEM da rezultate partiale in Buc.
    Poate le-ai notat deja, cetatean!

    cedric

    11/06/2012 at 12:29 pm

    • de data asta nu, insa vor aparea pe HN 🙂

      Cetatean

      11/06/2012 at 12:30 pm

  94. Piedone:80%, Sulfina Barbu 8%

    cedric

    11/06/2012 at 12:32 pm

  95. Diferenta de gabarit!

    cedric

    11/06/2012 at 12:33 pm

  96. Presedintele Traian Basescu a fost intrebat luni de jurnalisti ce parere are despre rezultatul alegerilor, replica sa fiind „Fereasca Dumnezeu de mai rau!”, transmite Agerpres.

    cedric

    11/06/2012 at 12:36 pm

    • Buna ziua
      De pe hotnews
      UPDATE Intrebat mai tarziu ce parere despre aceasta afirmatie, Victor Ponta a raspuns: „Pe domnia sa nu cred ca o sa-l fereasca de mai rau, pentru ca isi termina mandatul de presedinte”.

      Ponta a evitat un raspuns ferm in privinta finalizarii mandatului sefului statului.

      Liderul social-democrat a criticat faptul ca presedintele Basescu „s-a implicat duminica in campania electorala”.

      „Faptul ca presedintele tarii si ieri s-a implicat de fapt in campania electorala denota ca unele proaste obiceiuri sunt greu de dezvatat, dar ne ocupam impreuna de lucrul acesta. Oricum, presedintele jucator nu mai exista. Ieri nu stiu de ce a iesit la incalzire, ca nu i-a folosit la nimic”, a spus presedintele social-democrat, la o conferinta comuna a liderilor USL.

      Ioana

      11/06/2012 at 1:14 pm

      • Dupa capul boului de Ponta, presedintele ar trebui sa stea incuiat in casa si sa-i ceara lui voie si cand se duce la WC. N-am pomenit un nemernic mai mare!

        cedric

        11/06/2012 at 1:21 pm

        • problema e ca are un tupeu nemasurat si o lipsa de inteligenta invers proportionala
          iar asta e de foarte rau

          Ioana

          11/06/2012 at 1:33 pm

          • scuze „lipsa de inteligenta” – a se citi doar „inteligenta”

            Ioana

            11/06/2012 at 1:33 pm

  97. Cred ca Ponta@Antenescu s-au bagat singuri si pe mana lor intr-un pat.
    Daca Antenescu il prefera pe cel confortabil Ponta&palamentul joaca shah. 😀

    mircea

    11/06/2012 at 12:42 pm

  98. Diferentza Uioreanu – Tise este de 2,24 % dupa centralizarea s-au centralizat cca. 50% din rezultate.
    Oare mai poate recupera Tise?

    mar

    11/06/2012 at 12:49 pm

  99. In EZ se spune ca diferenta Boc – Nicoara este de 40 de voturi. Sie cineva ceva???

    mar

    11/06/2012 at 12:54 pm

    • Salut!
      diferentza poate sa fie si de numai un punct, important e sa castige Boc mandatul de primar.

      luminita

      11/06/2012 at 1:15 pm

  100. „Candidatul PDL la Primaria Generala a Capitalei, Silviu Prigoana, a declarat luni ca, din punctul sau de vedere, PDL a inregistrat „un mare succes” la alegerilor locale, avand in vedere ca „nu s-a votat omul gospodar si proiectul, s-a votat politic”, la nivelul intregii tari”

    Ura, ura, afara din PDl cu Macovei si Preda, cu blogerii!

    Udrea Presedinte, Blaga Prim mInistru! (G/M)

    Cetatean

    11/06/2012 at 1:16 pm

    • Mare succes la buzunar :mrgreen:

      Diana

      11/06/2012 at 1:17 pm

    • asta e ca ministrul lui sadam husein cand tancurile americane erau in oras el spunea ca e o victorie zdrobitoare impotriva necredinciosilor 🙂

      radu2

      11/06/2012 at 1:20 pm

  101. Presedintele PDL Cluj, Daniel Buda, a declarat, luni, ca, potrivit numaratorii paralele a voturilor, realizate de partidul sau, Emil Boc a castigat functia de primar al municipiului Cluj-Napoca, transmite Agerpres.
    Daniel Buda a spus ca Emil Boc a obtinut 53.713 voturi, fata de 52.205 obtinute de candidatul USL, Marius Nicoara.
    De asemenea, Daniel Buda spune ca tot in Cluj-Napoca, candidatul PDL la presedintia CJ Cluj, Alin Tise, a obtinut 56.533 de voturi, fata de 47.378 de voturi obtinute de candidatul USL, Horea Uioreanu.
    Daniel Buda a mai spus ca PDL a castigat functiile de primar la Cluj-Napoca si Huedin, precum si functiile de primari din 23 de comune clujene.
    Sursa HN

    mar

    11/06/2012 at 2:32 pm

    • am salvat ambele linkuri la mine pe blog (Agerpres si Hotnews). sa nu se piarda…

      Sare'n Ochi

      11/06/2012 at 2:48 pm

  102. Prigoana bate cimpii. Un scor absolut rusinos de 15% e dupa capul lui un mare succes. Presupun ca imediat vor iesi si Udrea si Blaga sa anunte „marele succes”, deci ei sint numai buni sa conduca partidul mai departe. As adauga eu, sa-l conduca pe ultimul drum. spre groapa.

    Aha

    11/06/2012 at 2:37 pm

  103. La Mehedinti este in coada de peste la CJ, sunt sanse mari ca Stanisoara sa fie invins 😦

    mar

    11/06/2012 at 2:58 pm

  104. Buna ziua tuturor!
    S-a inrosit Romania (cu cateva exceptii).
    Eu astept cateva demisii. Nu am mari sperante sa apara.
    Mai astept victoria lui Boc , dar pana nu vad rezultatele finale anuntate de BEJ nu ma bucur.
    De bucurat, doar pentru Nicusor Dan.
    Vor urma zile interesante.

    miki

    11/06/2012 at 3:10 pm

  105. Recursul lui Micky Spaga: Dna a cerut doi ani cu executare. La prima strigare Micky primise un an cu executare. Cam timid totusi DNA-ul.

    ribelalu

    11/06/2012 at 3:11 pm

  106. Buna ziua la toata lumea:)
    Dupa o pauza de votare si analiza, va invit la New York:

    http://desydemeter.wordpress.com/2012/06/11/statele-unite-the-met-1-2/
    😀

    desydemeter

    11/06/2012 at 3:16 pm

  107. Pe Hotnews este un pdf cu rezultatele partiale alegerilor pe toata tara. PDL are 14,51% dar…fiecare alianta judeteana este contorizata separat si au rezultate chiar si de 1%. Deci per total PDL-ul are in jur de 25%.

    ribelalu

    11/06/2012 at 3:21 pm

    • Salut Cedric,
      nu cred ca am pierdut. Cine stie, poate totusi am castigat? Ne-am luminat – vezi postarea urmatoare!

      Theophyle

      11/06/2012 at 3:35 pm

  108. Daca ii asculti, toti au avut mari succese. Inclusiv UDMR e foarte multumita, au obtinut 23 de primari in plus fata de 2008.
    PP DD e multumit, Prigoana e incantat de rezultate, toti au castigat numai noi am pierdut.

    cedric

    11/06/2012 at 3:25 pm

  109. Buna Ziua,
    Postare noua!

    Theophyle

    11/06/2012 at 3:33 pm

  110. Boc redevine primar al Clujului, cu peste 1.500 de voturi în faţa lui Nicoară – numărătoare PDL
    http://www.zf.ro/politica/boc-redevine-primar-al-clujului-cu-peste-1-500-de-voturi-in-fata-lui-nicoara-numaratoare-pdl-9734128
    “Apreciez că puteam obţine mult mai mult. Emil Boc a câştigat alegerile pentru Primăria Cluj-Napoca cu o diferenţă de 1.508 voturi faţă de candidatul USL, Marius Nicoară. Conform numărătorii paralele efectuate de PDL Cluj în toate cele 159 de secţii din municipiu, Emil Boc a obţinut 53.713 de voturi, faţă de cele 52.205 voturi obţinute de Marius Nicoară. Aceste date nu mai pot fi schimbate. La Consiliul Judeţean Cluj am finalizat şi numărătoarea pe municipiu pentru candidatul nostru, Alin Tişe, care a obţinut 56.333 voturi faţă de candidatul USL, Horea Uioreanu, care a obţinut 47.378 voturi. Rezultă o diferenţă de 8.955 de voturi”, a spus Daniel Buda.

    Sare'n Ochi

    11/06/2012 at 3:34 pm

  111. Uluitor ce s-a putut intimpla la alegerile astea !
    Nu stiu daca stiti, comuna Dumbravita ,la 1 km de Timisoara, primarul UDMR Szabo Geza, cu 3 mandate la activ,a pierdut in fata candidatului USL, cu o diferenta de 200 de voturi ! Si Dumbravita chiar se poate lauda ca arata ca o localitate occidentala, ungurul a fost un gospodar extraordinar ! Cam 25 % din populatia Timisoarei a migrat spre Dumbravita ! Eram convinsa ca si de pe catafalc, Geza ar castiga ! Si totusi, castiga un ins care anul trecut n-a reusit sa ia bacalaureatul ,la aproape 50 de ani !
    Mi se face parul maciuca, la ce vad ca s-a intimplat in toata tara !
    Mi se pare ca nu mai vad nici o luminita la capatul tunelului !
    Imi este foarte clar ca la nivel central, conducerea pdl a facut multe blaturi cu usl, altfel nu-mi explic non-combaturile din multe zone !

    radames

    11/06/2012 at 4:52 pm


Comentariile sunt închise.