Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Răzbunarea lui Tudose

Cand in mijlocul lui ianuarie citeati materialele lui @huniad din Piata Universitatii , trebuie sa stiti ca redactarea lor a fost extrem de dificila, prin simplul fapt  ca au existat multe diferente de opinii legate de materialul care va intra sau nu in articolul publicat de Politeia. Nu am cenzurat nimic, am hotarat cu “reporterul” ca publicarea materialului poate aduce neajunsuri de imagine poate nejustificate, intr-o perioada cand multi oameni cinstiti au iesit in strada. Ma refer la acei oameni care nu au fost instigati de Antene si nici platiti cu bani sau avantaje materiale. Omul amarat la manie spune multe. Nu cred ca am gresit atunci pentru ca stiam ca voi vorbi la lampa, chiar daca voi reda cu exactitate ura profunda pe care o simteau bucurestenii fata de Elena Udrea si ceea ce numim “greii partidului”.

Scriam o data: Romania este probabil una din foarte putinele tari din lume in care nimeni, niciodata nu va gresi. Incepe de la cel mai inalt nivel si se termina cu ultimul boschetar. Din cand in cand, indivizi sunt prinsi in flagrant cu o greseala mai mare sau mai mica. Ei se vor invinovati nu pentru ca au gresit ci  pentru ca au fost prinsi in flagrant cu greselile pe care le-au facut. De obicei, recunoscand sau nu, cetateanul care greseste plateste chiar fara sa recunoasca. Este pedepsit de viata, de familie, de societate, rareori si de justitie. Imperfecţiunea umana este ridicata la nivel de valoare, “saracul de el a gresit, dar este un om bun, in fond.”

Prostia sau ignoranta  individului este mai intotdeauna platita de el, fiecare dupa “maretia” prostiilor facute si direct proportional cu norocul sau ghinionul pe care-l are. Responsabilitatea eşecului conducatorilor nostri, a elitelor care ne conduc spre nicaieri nu va exista niciodata, ei nu vor plati pentru greselile lor, ei isi vor pastra pentru totdeauna privilegiile si in multe cazuri ei le vor si spori. Aparatele construite de ei pentru a-i feri de “plata “pentru greselile comise impotriva tuturor sunt infailibile. Incepand cu imunitatea parlamentara si pana la inamovibilitatea judecatorilor, acesti oameni care ne conduc si sunt considerati cei mai buni dintre cei mai buni (alfel nu-i alegeam, nu?) sunt feriti de responsabilitatea eşecului.

Daca Elena Udrea ar fi avut un singur consilier onest care ar fi vizitat Piata Universitatii el i-ar fi spus “domna trebuie sa va retrageti din centrul atentiei publice, cel putin pentru o vreme”. Problema a fost ca oamenii astia nu se inconjoara cu consilieri onesti, ci cu tot felul de “yesmani”, dotati cu periute mai mari sau mai mici.

Fara indoiala ca votul bucurestenilor a fost profund politic, fara indoiala ca el a continut o doza enorma de resentimente, fiind pana la urma un vot anti-sistem. Pana la urma dl Tudose s-a razbunat pe sistem. Daca nu va amintiti cine a fost dl Tudose, va amintesc eu – Tudose a fost manifestant in Piata Universitatii. VT este angajat din 2004 intr-o intreprindere particulara din Bucuresti, a fost al treilea angajat al firmei. Firma produce si exporta in Germania, Austria si Italia  produse de plastic conform specificatiilor stricte de la cumparatori. In 2008 firma ajunsese la 80 de angajati, cu o cifra de afaceri satisfacatoare. Proprietarul firmei platea toate darile si cartile de munca ale angajatilor reflectau salariul platit, inclusiv toate bonusurile anuale. La mijlocul anului 2009, firma a pierdut cam 50% din contractele pe care le avea. Angajatorul a propus diminuarea salariilor cu 25%. 60 din cei 80 angajati au acceptat, 20 au fost concediati cu 1-3 salarii compensatorii. Pentru a-si mentine afacerea, proprietarul si-a vandut 2 masini ale familiei si un teren intravilan.  ( toata povestea aici)

Ieri zeci de mii de domni Tudose s-au razbunat si vor continua sa se razbune atata timp cat partidele de la guvernare nu vor intelege ca ei sunt trimisi acolo nu sa se capatuiasca ci sa-si faca treaba, asa cum au promis electoratului. Acum a venit timpul lui Ponta, care va cadea la fel de rusinos, poate mai rusinos decat Udrea,  daca nu va intelege ceea ce nu a inteles aceasta doamna. Ponta – vorba multa, saracia omului. O alta opinie intrun editorial pe CdeG

***

Despre optiunile pe care le-am adoptat la ultimele alegeri – Nicusor Dan a fost sustinut exact pentru faptul ca este anti sistem si se razboieste cu carnatarul preferat al bucurestenilor. Optiunile politice ale lui Nicusor Dan nu m-au interesat nici un moment, nu cred ca la primarie am nevoie de un reprezentant politic, ci de unul civic.  Nici vorba de sustinere la alegerile parlamentare! Acolo vorbim de politica adevarata!

Sustinerea dlui Boc a fost o alta alegere bazata pe civism pur. Cred ca Emil Boc este un om onest, care a fost un primar bun si a dovedit-o. Daca dl Boc ar dori inca o data sa devina premier ar primi o sustinere identica pe care ar primi-o Nicusor Dan pentru jobul de parlamentar, adica nici una. Daca este un lucru care m-a dezgustat profund in comportamentul dlui Boc, a fost felul in care au fost demisi Baconschi si Lazaroiu. Inca o data – nu faptul, ci modul de comunicare! Dl Boc este un foarte prost comunicator si asta l-a costat si nu loialitatea lui pentru Presedinte. Sper ca Emil Boc, proaspat primar, sa invete sa comunice mai eficient.

***

Civic si politic avem planuri, le vom prezenta pana la sfarsitul saptamanii. Deocamdata un link la un material pe care l-am scris la data de 21/09/2011, cam o saptamana inaintea de aparitia “Noii Rebublici”. Materialul se numeste – Pitici, Zmei şi Feţi Frumoşi cu nasul lui Pinochio.

383 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Am facut o scurta analiza dupa pdf.ul cu rezultatele oficiale partiale de la ora 12.30, publicat pe Hotnews.
    USL are cam 55% iar PDL plus asociatii cca 25%.
    Eu zic sa nu ne grabim cu doliul. Sunt prea multe „pastai”. Trebuie sa asteptam sa se stranga toata recolta, spargem pastaile si punem boabele pe culori.

    Asa, la prima strigare PSD pare pe locul 1 (sa zicem 30%), PDL si PNL cam la egalitate pe locul 2 (la 25%) dar trebuie sa spunem faptul ca PNL a fost votat masiv de PSD. Eu zic ca nu e dracu chiar atat de negru. Principalul perdant este PSD-ul, nu PDL-ul. PSD ar fi putut lua singur 40% din mandate.

    ribelalu

    11/06/2012 at 3:39 pm

    • Foarte corect. Sunt total de acord cu genul acesta de abordare. Nu trebuie capitulat sub nicio forma.
      Mie cel putin mi se pare injust sa minimalizam rezultatele PDL. Chiar daca multi doresc – spre uimirea mea si oameni de dreapta – sa evidentieze declinul PDL.
      PDL e la pamant, groggy, ko tehnic, spuneti-i cum doriti dar, nu este fair si corect sa dam in cel cazut la pamant. Este ca si cum a murit iar acum mai vine cate unul si-i mai da cate-un picior sau o lovitura de bata doar pentru faptul ca si-a adus aminte de niste prostii facute in trecut.

      uitaroh

      11/06/2012 at 3:52 pm

  2. de comunicare sper sa incep sa ma ocup eu – macar pana antrenez niste copii din zona Primariei.

    Sare'n Ochi

    11/06/2012 at 3:44 pm

    • Sare salut 🙂
      deoarece am incredere in tine, iti promit tot ajutorul meu!

      Theophyle

      11/06/2012 at 3:47 pm

  3. Buna ziua, greva spontana la BEJ Gorj. Nu se cunoaste motivul!
    E in parohia lui Ponta (stire B1)

    cedric

    11/06/2012 at 3:47 pm

  4. Salutare! 🙂

    Dupa numaratoarea voturilor vom sti, in numar de voturi absolute, cit pierde/cistiga fiecare partid fata de 2008. Intrucit a fost un vot politic in cea mai mare masura, a vedea cit a pierdut PDL fata de 208 si cit a castigat USL (ca alianta juridica) fata de 2008 mi se pare decisiv.

    Pe de alta parte, conteaza si decupajul voturilor, modul cum s-au impartit ele pe circumscriptii electorale.

    Cetatean

    11/06/2012 at 3:51 pm

  5. Cica nu li s-au platit indemnizatiile aferente lunii mai.
    Consiliu judetean trebuia sa plateasca 22 milioane (cred ca vechi)

    cedric

    11/06/2012 at 3:51 pm

  6. dragul meu! nu cred ca puteai scrie un text mai clar si mai semnificativ pt. cei ce pricep. Dar cei ce nu pricep sunt muuuuuult mai multi, mai ales ca implica si o oarecare revizuire a comportamentului personal (vai ce nu ce place sa ne uitam in oglinda caracteriala!). Am vazut ca politicieni fara scrupule (tautologie banala) au convins FRAIERII ca vina pt. ce i s-a intamplat dlui Tudose apartine exclusiv guvernului. Dar asta e mostenirea a 50 de ani de bolsevism: INTOTDEAUNA vina e a altora, pe care trebuie sa-i DEMASCAM si sa-i inlaturam (chiar si fizic ca e mai sigur). A plecat Nokia spre manopera mai ieftina? cum sa recunoastem noi ca devenim prin costul manoperei (si prin productivitate) din ce in ce mai necompetitivi? nu, e vina lui Boc ca ….. Vrem salarii din ce in ce mai mari si e firesc, dar nu vrem sa acceptam ideea ca devenim proportional mai putin competitivi. Vrem pensii mai mari si e firesc, dar nu vrem sa acceptam ideea ca asta inseamna o taxare a muncii proportional mai mare. Vrem gratuitati sau subventii si e firesc, dar nu vrem sa acceptam ideea ca aproapele nostru va trebui sa platesca pt. ele. Vrem ca acel sac cu bani poreclit buget sa fie nelimitat, dar nu acceptam ideea ca tot noi trebuie sa-l umplem. Am iesit oare din ideea captivanta: „dormi linistit ca ….. lucreaza pt. tine”???? unde …. este PSD, Ponta, Crin, Mazare, USL, etc

    cinic

    11/06/2012 at 3:55 pm

  7. Buna ziua,
    Astazi chiar n-am avut chef de munca si am stat cu ochii pe rezultate.
    Chiar daca nu l-am votat pe ND, ma bucur ca a intrat in Consiliul General, sper sa confirme si sa imi para rau ca nu l-am votat.
    Deocamdata imi pare rau ca am votat PDL pe toata linia in Bucuresti – dupa declaratiile lui Prigoana imi vine sa ma palmuiesc, oamenii astia nu meritau sa bat 300 km special ca sa vin la vot.
    Cat despre lipsa declaratiilor sefului (sefei) Pdl Bucuresti, onorata doamna EU, ce sa mai spun?!

    Ma bucur mult pentru Boc, este singurul care a impiedicat ca ziua de ieri sa fie un macel.
    Asa macar putem spune ca macar Ardealul si-a facut treaba, si cum chiar si pe la noi prin Muntenia se recunoaste ca ardelenii stiu ei ce stiu, poate o fi vreun fel de semnal pentru unii, in toamna.
    Sunt curios cum se vor desparti apele in Pdl si in general pe partea dreapta, astfel incat in toamna sa nu avem o impartire a votului celor care gandesc „dreapta”.
    Pe de-o parte este MRU pe care toti il asteapta (il asteptam) ca pe singura speranta, pe de alta parte sunt cei cativa din Pdl care merita respect – MM, Cristian Preda, Voinescu si altii.
    Cum se va putea face rapid o miscare/partid/alianta, care sa evite risipirea voturilor, in conditiile votului uninominal intr-un singur tur?
    Eu nu am un raspuns la asta din pacate.

    victor.vb2

    11/06/2012 at 3:56 pm

    • Salutare.

      Mie nu-mi pare rau ca l-am votat pe Atanasoaei la 5, sau lista PDL-ului la C.L.

      EuCuMine

      11/06/2012 at 4:26 pm

      • eu am votat sector 6… de care nu-mi pare atat de rau.
        dar ca prigoana sa declare ca e o mare victorie, iar EUdrea sa nu apara imediat sa-si asume aseasta infrangere… e prea mult.

        victor.vb2

        11/06/2012 at 6:26 pm

        • Mdeah, acolo era o mare broasca raioasa de inghitit pentru sustinatorii PDL…

          EuCuMine

          11/06/2012 at 6:43 pm

  8. turnätorul Voiculescu, cere demisia presedintelui Bäsescu.

    nenorocitul asta, cum este räbdat de romani?

    eu cer judecarea lui ILIESCU pt. mineriade si crime,

    si cer ca turnätorul Voiculescu sä fie pedepsit pt. tot räul si hotziile lui.

    theo- nona

    11/06/2012 at 3:59 pm

  9. Da , s-a votat cu multa ura.Eu m-am speriat cand am vazut duminica dimineata coada la vot, numai in ’90 a mai fost asa.Si mi-am dat seama imediat, era clar.
    Ura asta o inteleg la bugetari sau la pensionari dar nu la multi simpatizanti PNL pe care ii cunosc: intelectuali, oameni destepti, destupati la minte in multe privinte, cu situatii materiale mai mult decat indestulatoare.Sint parca niste Antenesti multiplicati.

    Papiciulo

    11/06/2012 at 4:00 pm

  10. ca sa-l vedeti cat de penibil este Marius Nicoara: Candidatul USL la Primaria Cluj-Napoca, Marius Nicoara, a acuzat, luni, PDL si pe candidatul democrat-liberal, Emil Boc, de savarsirea de fraude la alegerile locale si a cerut renumararea voturilor in 12 sectii de votare. Adica el, cu militienii lui Ioan Rus la putere si cu trupa de mardeiasi din adusa din Bucuresti la intimidare acuza de fraude! Obraz gros USLaninos!

    Sare'n Ochi

    11/06/2012 at 4:07 pm

    • Cacanari desavarsiti, de la primul la ultimul.

      EuCuMine

      11/06/2012 at 4:27 pm

  11. Ribelalu, nu te imbata cu apa rece .Rezultatele n-ar fi atat de rele e adevarat, daca vedem nr total de voturi si tinem cont ca USL sint 3 partide.Dar in conditiile „castigatorul ia totul”, 25% nu e suficient !Poate fi foarte usor un dezastru.

    Papiciulo

    11/06/2012 at 4:07 pm

  12. Buna ziua!
    Cu alegerile locale ne-am cam lamurit.
    Astept sfarsitul de saptamana pentru prezentarea planurilor. Astept si miscarea lui MRU.
    Trebuie sa avem cu cine vota la alegerile parlamentare. Altfel….

    miki

    11/06/2012 at 4:09 pm

  13. dragii mei,

    nu mai pot sä-l väd pe acest zombi nenorocit iliescu
    ca o piazä rea, flecäne, comenteazä , dä directive.

    acest iliescu, trebuia demult condamnat pt. crimele fäcute.

    theo- nona

    11/06/2012 at 4:13 pm

  14. porno Nicoarä, aratä ceiace sunt, niste golani obraznici si parvenitzi,
    ce nu stiu sä piardä, omul a cheltuit o avere, un escroc acest nicoarä.

    theo- nona

    11/06/2012 at 4:16 pm

  15. Din ziare .com:

    Locul 3, conform Biroului Electoral Municipal, este adjudecat de indepdendentul Nicusor Dan, cu un scor de 9,34%.

    cedric

    11/06/2012 at 4:19 pm

  16. Buna ziua 🙂
    Adevarat pana la ultima fraza! Am o singura mentiune, cu darul comunicarii te nasti. In cazul dl. Boc, nefiind un comunicator este clar ca tb sa lase profesionistilor acest lucru.
    Sper ca pana la toamna sa scapam de rosul deprimant si aducator de ev mediu, sa se invete ceva din aceasta lectie dura ptr. toata lumea normala care mai se afla inca in Romania.

    mar

    11/06/2012 at 4:19 pm

  17. BEJ nu accepta renumararea voturilor la Cluj pt. ca presedinta sectiei reclamate nu a inregistrat cererea USL!
    stire B1.

    cedric

    11/06/2012 at 4:21 pm

  18. astept condamnarea lui Nästase, vreau sä väd dacä USL;

    I-A CUMPÄRAT SI PE MAGISTRATZI:

    theo- nona

    11/06/2012 at 4:26 pm

  19. Tiberiu Iacob-Ridzi a castigat primaria din Petrosani cu peste 65% si PDL are cele mai multe voturi la consiliul local (sau judetean!)

    cedric

    11/06/2012 at 4:28 pm

    • Da este ultimul bastion necucerit de purpurii in valea jiului, felicitari Tibi pentru campania curata pe care ai dus o ,sper ca şi in toamna sa facă o figura buna în sensul ca poate fi un vector in lupta electorală ce va urma

      valy sarmanul

      11/06/2012 at 4:45 pm

  20. cand va scäpa romania de blestematzi , ca ILIESCU si VOICULESCU

    acestia ar trebuii sä fie huiduitzi, la orce aparitzie.

    theo- nona

    11/06/2012 at 4:34 pm

  21. Buna ziua 🙂
    M-am tot gandit ieri, cum de judetul meu, Bihorul, a intrat in zodia PSD.
    Pentru ca USL-ul este PSD-ul rebandruit (PCR-ul rerebranduit). Crin a jucat rolul lui Tatarescu si a vandut PNL-ul pe bani marunti.
    Am vb. cu amici din Oradea, care in nici un caz nu ar fi votat cu ciuma reprezentata de Maghiar (rectorul) & Compania. De altfel mereu PSD-ul a fost pe locul III, daca nu de multe ori pe 4 (in urma UDMR-ului).
    Si acum deodata, or fi depus oradenii armele?
    In primul rand PDL-ul a pierdut prin tradarea lui Filip – fost primar destul de popular in localitate.
    Apoi a venit un liberal, care chiar a facut ceva pentru oras, noi poduri, o mai rationala organizare a circulatiei, etc. , lucruri care se simt. Nu stiu daca neaparat au fost proiectele lui sau el doar a taiat panglica, dar in privinta asta lucrurile au mers spre bine in Oradea.
    Cat despre membri PDL locali (de altfel ca la toate partidele) sa fim seriosi…, interimarul Groza, dupa plecarea lui Filip de la primarie (in 2007) nu a lasat nici o zgarietura 👿
    Ei bine, nu am reusit sa-i lamuresc (cunostintele mele) sa vada faptul ca USL = PSD. Votul a fost mai putin politic, mai putin pro USL (sau anti PDL) cat mai mult pentru persoana in sine. Sincer sa fiu, daca as fi fost in Oradea si m-as fi putut deplasa la votare si eu m-as fi gandit mult daca sa pun stampila pe PDL.
    De ce sa o fac? Sa iasa bine Blaga – alt Oradean?
    La fel daca as fi fost la craiova, sincer nu stiu ce ar fi fost de ales intre Solomon si Marghiala ai ace a iesit (m-am enervat, imi scapa numele). Si la Bucuresti, daca excludem pe ND, as fi avut de ales intre gunoier si carnatar?
    Cam asta e problema partidelor, a tuturor partidelor. Intamplator acum a castigat PSD-ul (cu complicitatea PNL-ului tatarescian a lui Crin). Si daca castiga PDL-ul, era situatia mai roza?
    Cineva spunea la postarea trecuta ca nu trebuie sa dam in cei cazuti.
    Nu nu trebuie sa dam in aceia, dar ei nu au cazut, ei raman acolo sus cu milioanele lor, cu blaturile si smenurile lor. Cei cazuti, cei dezamagiti suntem noi.
    In optiunile mele personale, pe o scara a josniciilor umane, madam Udrea ocupa un onorabil loc trei (imediat sub Iliescu si Crin). O urmeaza de aproape Blaga, Ponta, Nastase si sa nu-l uitam pe onorabilul profesor de delatiune faliliala.

    DanSu

    11/06/2012 at 4:36 pm

  22. niste viezuri USL, au inceput sä-l atace pe ND, asa cum au
    fäcut cu MRU, la ” copac,,,,” au postat scenarite, aici probabil nu au curajul

    cum e unul mai bun, incearcä sä-l murdäreascä, sä scrie mizerii, rusinos.

    theo- nona

    11/06/2012 at 4:38 pm

  23. Bună la toţi,
    Am publicat un mic articolaş semi-ştiinţific despre o reţea Facebook a lui Sorin Oprescu. Politzat oarecum. Vă doresc o zi bună.

    .http://danieltodoran.wordpress.com/2012/06/11/sorin-oprescu-independenta-simulata-studiu-de-caz-retea-sociala-sorinoprescu2012-pe-facebook-5/

    TD

    11/06/2012 at 4:41 pm

    • parola temporara oprescu2012

      TD

      11/06/2012 at 7:18 pm

  24. Crin Antonrescu este unm trantor , un om färä meserie, färä experientzä
    cu fasoane si caracter de maidanez. un nimeni parvenit, ce conduce un
    partid plin de securiosti si fost informatori ca el.
    pnl, nu este partid liberal, este o haltä de gunoaie oportuniste si ariviste,

    theo- nona

    11/06/2012 at 4:42 pm

  25. A aparut varanul demodecic. O naparca putroasa – Senatorul Dan Voiculescu este de părere că, pentru a evita să devină ”un reper de laşitate şi iresponsabilitate”, preşedintele Traian Băsescu ar trebui să înţeleagă mesajul transmis de români şi să demisioneze. sursa Adevarul

    mar

    11/06/2012 at 4:48 pm

    • Dupa cate stim, n-au fost alegeri prezidentiale asa ca sa taac dracului, mama lui de securist nesimtit. Nu le ajunge ca au castigat in toata tara, vor si presedintia imediat.

      cedric

      11/06/2012 at 4:52 pm

      • Nu o sa taca si nu le ajunge. Vor puterea absoluta acum nu la iarna sau peste 2 ani.

        miki

        11/06/2012 at 4:56 pm

  26. @cinic a pus punctul pe I
    2011 comparativ cu 2008: productivitatea a crescut cu 3 pct iar salariile cu 18 pct;
    ok,cifreele sunt din ” statistica” dar prea e mare diferenta;
    astia suntem,nu suntem niciodata de vina,intotdeauna e altcineva….
    vrem sa traim ca olandezii-sau nemtii,sau …-dar vrem sa muncim ca ” romanii” ,adica nu sa muncim ci sa ne ” descurcam” ;care pacaleste mai tare e mai bun,care tzepuieste mai mult e mai admirat,asa cum spune @theophyle de la primul personaj al tarii pina la ultimul boschetar ;

    intimplator

    11/06/2012 at 4:51 pm

  27. ziua buna Theophyle all iarashi 🙂 Corecta postarea si foarte de acord.
    deci::
    Vai de mine ce ma fac
    Mi-am dat iar cu grebla-n cap 😦
    Pdl a pierdut la scor de forfait.E treaba lui dar macar un minim instinct de conservare ar trebui ca sa functzioneze.
    2 directzii f.importante
    parlamentul si preshedintele
    ptr. a putea pastra alterate cat mai putzin parghiile de putere ramase.
    Cu atentzie insa,nu in fortza,un dram de minte face cat o tona de muschi,ptr. a nu creshte iritarea populatziei si mai mult,asmutzita de tontalai si latrine.Votul politic se poate mentzine si la parlamentare,pdl sa nu se iluzioneze pe euforia usl-ului in urma localelor,iar erodarea pe timpul verii e putzin probabila in procente mari.
    Parlamentul: o regrupare eficienta in jurul lui Blaga si Anastase.Blaga ar putea avea un rol decisiv in anumite situatzie.In acelashi timp,ar fi de ashteptat de la grei mult,mult altruism.Sa renuntze la pozitziile centrale.Pot candida la parlamentare si daca vor fi confirmatzi,treaba lor.Asta daca tzin totushi la dreapta nu neaparat pdl.
    Boc are un rol de pivot important acum si poate ajuta stabilitatea „emotzionala” a pdl.In acelashi timp Clujul devine centrul de greutate al pdl fiind cea mai importanta „capitala” adjudecata de pdl.Cred ca si el ar trebui ca sa se mai sacrifice odata,dpdv al reprezentarii politice la nivel natzional,ramanand cu Clujul.Macar atata merita dupa tot ce-a indurat 🙂
    Cashtigarea Clujului de catre Boc arata ,imo,ca oamenii cinstitzi si muncitori din pdl au sanse de cashtig.Din aceasta perspectiva pdl se poate revigora(coroborat si cu situatziile externe) dar nu cu toate personajele stiute.
    MRU sustzine acest candidat. – a aratat acolo unde s-a facut testul asta un potentzial mare.
    Trebuie o analiza extrem extrem de amanuntzita cum este mai bine ptr. o dreapta solida.
    Imi pare rau,dar piratul a avut mana rea cu blondina.
    Batalia din parlament mi se pare fundamentala ptr. a putea mentzine un echilibru democratic,chiar fragil si a nu lasa papuashii astia rosii sa confishte tot/inclusiv justitzia.
    Preshedintele trebuie ca sa joace perfect cartea externa.Intern daca le mai arata batzul prin gard astora 2.dar asa discret(fara dovezi) cred ca se poate 😉

    mircea

    11/06/2012 at 4:55 pm

  28. cei care i.au crezut pe acesti nenorocici si antenele varanului, si au
    votat indrumatzi de escrocii si turnätorii romaniei, vor regreta amarnic.
    nu mä asteptam, ca romanii sä nu aibä constiintzä, sä voteze cu uslinosii.

    theo- nona

    11/06/2012 at 4:57 pm

  29. Salutari 🙂

    Emil Boc este, oficial, castigator la Primaria Cluj 🙂
    Felicitari!

    Radu

    11/06/2012 at 5:00 pm

    • Ce se aude despre Alin Tise?

      EuCuMine

      11/06/2012 at 5:01 pm

  30. Emil Boc este oficial Primar – comunicare BEC Boc 53674 – 52251 Nicoara

    mar

    11/06/2012 at 5:02 pm

    • ce pacat ca n-am cum sa vad mutritele „dulci” ale lui ponta si crinisor.
      nici nu vreau sa imi imaginez ce era la gura lor daca boc pierdea clujul.
      dar acum as vrea sa stiu ce e la gura lor…

      mariy

      11/06/2012 at 5:17 pm

  31. ca vorbim de ” back in the future” / cea mai buna dovada de dublu limbaj =unul pentru interior si unul pentru exterior;cam asa era si prin anii 80
    acum ,realist,as trage o concluzie realista: va fi la fel cu diferenta ca inainte furau aia de la pdl ,acum vor fura aia de la usl;
    la nivelul ” dl tudose” sau pensionarilor nimic in bine,cel mai probabil in rau

    Ministrul finanţelor: Ţinta de deficit pe 2013 va fi de 2,2% din PIB

    Bugetul pe anul viitor va fi construit pe o ţintă de deficit de 2,2% din PIB după standardele europene, a declarat ministrul finanţelor Florin Georgescu pentru Bloomberg.

    Este prima indicaţie privind un indicator macroeconomic-cheie pentru 2013 şi în acelaşi timp reprezintă semnalul abandonării obiectivului de reducere a deficitului până la zero la anul, obiectiv avansat în noiembrie 2011 de preşedintele Traian Băsescu, când la guvernare încă era PDL.

    Pe de altă parte, şeful Finanţelor a spus că guvernul vrea să menţină datoria publică sub 34% din PIB în perioada 2013-2015. În trimestrul I al acestui an ponderea datoriei publice a urcat deja la circa 39% din PIB.

    Cât priveşte evoluţia economiei în acest an, Georgescu se aşteaptă la un impuls la nivelul consumului, care va creşte probabil cu 1,8% pe seama majorării salariilor din sectorul bugetar şi a restiturii contribuţiilor de sănătate colectate ilegal de la pensionari

    intimplator

    11/06/2012 at 5:05 pm

    • salut. Pai cu cifrele astea NICIO PROMISIUNE a PSD nu se poate indeplini. A nu se uita ca scad veniturile prin amnistiile acordate. Scad si mai mult veniturile DACA scad impozitele si CASS. Un buget -care mai trebuie APROBAT si la Bruxelles- nu se face pe ideologie ci pe cifre credibile.

      cinic

      11/06/2012 at 5:57 pm

  32. Interviu interesant cu Barbu Mateescu pe Hotnews.

    miki

    11/06/2012 at 5:08 pm

  33. pdl:
    vreau sa-i vad acum ca vor explica cu cifre ca pensiile n-au fost scazute ci ca nu s-a mai aplicat indexarea;
    trebuie sa treaca la ofensiva,dar sper ca fara cei de acum;videanu sa produca materialele necesare-ca se pricepe- dar altul sa le prezinte;habar n-am cine dar trebuie sa gaseasa ei unii mai priceputi in ale comunicarii;ca daca scot iar tinara speranta ” briantina=boureanu” sau mircea andrei ala,mai bine lipsa

    intimplator

    11/06/2012 at 5:12 pm

    • ce sa-ti mai explice @intimplator Matale oricum nu ii crezi pe cuvint asa ca degeaba.
      lasa-i in plata lor si gaseste-ti alt fanion
      Pentru ce electorat mai au nici nu le trebuie comunicare

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 5:52 pm

  34. märirea salariilor nu se v-a resimtzii la cos, sunt baliverne pt
    prosti, ca si colectarea etc.
    astia fac spumä la gurä, vorbind de viitor.unde nu se vede inbunätätziri

    pe MRU, l-au mancat in 3 luni, arucand prostii si minciuni. acum nu se vede nimic
    inafarä de 10 iesiri a mitocanului carlan pe sticlä, si spunan ce vor face,
    ce vor indrepta, etc.

    cat de tam,pitzi sunt romanii, cä pot crede asa un mincinos ca Ponta,

    unde sunt mäsurile extraordinare, dupä 3′ DE GUVERNARE????

    theo- nona

    11/06/2012 at 5:12 pm

  35. @sare
    ce whisky preferati? single malted or blended?

    intimplator

    11/06/2012 at 5:13 pm

  36. „Optiunile politice ale lui Nicusor Dan nu m-au interesat nici un moment, nu cred ca la primarie am nevoie de un reprezentant politic, ci de unul civic. Nici vorba de sustinere la alegerile parlamentare! Acolo vorbim de politica adevarata!”

    1000% opinia mea.

    EuCuMine

    11/06/2012 at 5:13 pm

    • subscriu

      intimplator

      11/06/2012 at 5:16 pm

  37. DL: BOC, meritä tot respectul din lume, un om corect ,muncitor

    si un bun roman. mä bucur din tot suifletul.

    felicitäri dlui Boc, poate ii transmitetzi din partea noasträ.

    theo- nona

    11/06/2012 at 5:15 pm

  38. tot munitie pt pdl:
    indexul preturilor la locuinte in sem 1 2012 versus indexul preturilor in sem 2 /2012 pt bucuresti /sectoare si alte orase reprezentative
    cu cifre poti demonta orice gogorita

    intimplator

    11/06/2012 at 5:16 pm

  39. Boc este OFICIAL primar al Clujului.
    http://www.stiridecluj.ro/politic/oficial-emil-boc-este-noul-primar-al-clujului
    mai asteptam dupa Tise – se pare ca Uioreanu a gasit 300 de voturi in fata. reamintesc faptul ca Tise a colectionat un numar impresionant de voturi anulate in comunele conduse de catre primarii USL.

    Sare'n Ochi

    11/06/2012 at 5:21 pm

  40. Problema nu este de cifre, ci de cine sa vrea sa le utilizeze.
    In luna aceasta de guvernare USL a fost o liniste de „mormant”.

    miki

    11/06/2012 at 5:22 pm

    • @miki
      si cine-i impiedica pe cei de la pdl sa le foloseasaca?
      si cine impiedica sa inceapa comparatiile?
      orice minus-chiar conjuctural- ” haleshte-i” cum ar zice almanche; creste somajul cu 0.0 ceva la suta pe ei…
      modificari in inflatie-desi in iunie nu cred,s-a ieftinit benzina-pe ei
      veniturile medii,pensia medie pe ei….
      cum am mai zis cu cifrele poti sustine orice chiar si ca 2+2 =5;totul e cum le asezi in power point

      intimplator

      11/06/2012 at 5:45 pm

      • Nimeni. Trebuie doar sa vrea.
        Eu aceasta vointa nu am vazut-o pana acum. Poate se schimba ceva, totusi.

        miki

        11/06/2012 at 5:52 pm

    • Nataraul asta de Ponta uita ca de ceva vreme este mai mult prim ministru decat lider de partid. Reprezinta o institutie nu o gasca de derbedei.Cand are de gand sa vina in fata electoratului si sa prezinte „realizarile” si „progresul” facut de cand a preluat carma. Cred ca ar trebui sa iuncepem sa inventariem masurile luate si sa le facem publice din cand in cand, cu comentarii, si sa le raspandim prin sat sa vada omu ce face alesul poporului. Sa ii facem putin pe oameni sa inteleaga cosul zilnic si sa vada ca banii primiti inapoi nu au sustenabilitate.
      CJ Vrancea – 70% Oprisan – Doamne fereste. Asta mai are un pic si impreuna cu Micu ala de la Vidra isi trec in proprietate personala un intreg versant al magurei Odobestilor… Si minunatele realizari pe bani europeni, gen statii de epurare facute cu cumatru’ pana la poarta „primarelui”,au reusit sa polueze raul ala mai rau decat cianurile pe Mures. Si cand te gandesti ca locurile alea au dat tarii academicieni … care, din pacate (si aici ma incearca un profund sentiment de repros), nu ne-au lastat continuatori … Toata munca lor s-a dus pe apa sambetei odata cu trecerea lor in nefiinta. Aia-i marea noastra problema/trauma … ruptura intre generatii. Si Basescu a gresit strategia aici, oricat l-as aprecia eu pentru ceea ce-a facut in justitie si in reformarea statului. Dar cine preia stafeta? Sau poate nu vad eu acum.
      Suntem noi un popor care trebuie s-o ia mereu de la zero? Atat de rau ne-a influentat legenda aia. S-o facem atunci imn national! …
      M-am trezit azi si-am vazut rosu … nu neaparat de la culoarea partidului-stat … mai mult de nervi, realizand ca ND e prea putin … vremea revolutiilor a trecut … lucrurile nu se mai schimba peste noapte … suntem foarte putini … 7-10% ?!? „Ceapa masii” !!! Pe o crestere normala de 2-3% pe an … poate putem vorbi peste vreo 20 de ani de un raport egal intre morala si cretinism. Iar la randul ei morala va fi divizata de ideologii/doctrine, pe cand cretinismul n-are asezamant doctrinar.
      Inca o data citez… „Ceapa masii” …

      anaphoricus

      11/06/2012 at 6:05 pm

  41. vreau sä felicit si Clujenii, sunt oameni evoluatzi, inteligentzi
    au ales cel mai bun om pt, oras, bravo vouä, sä fitzi fericitzi.

    theo- nona

    11/06/2012 at 5:23 pm

  42. Papahagi ,Raluca Alexandrescu si Bortun la tvrinfo.

    cedric

    11/06/2012 at 5:36 pm

  43. Raspuns pentru @papiculo 4:07
    Corect si aici e vina PDL-ului. Ei au inventat legea asta tampita cu un tur de scrutin. Dar…niste strategi buni pot intoarce totul in favoarea lor.
    Sunt multe lucruri de facut si cel mai important ar fi ca alegerile sa se desfasoare in jur de 1 martie. In al doilea rand dreapta trebuie sa vina cu oameni noi, curati si la fel de lipsiti de scrupule ca USL-istii. Alte solutii ar fi bagarea de „soparle” in USL, sporirea influentei in media, agresivitate impotriva coruptiei si mediocritatii REALE din USL, ONG-uri favorabile samd.

    ribelalu

    11/06/2012 at 5:36 pm

    • hai mai ribelalule – ce oameni noi curati si lipsiti de scrupule vrei sa vina la pdl . Din luna ?
      🙂 Ia zi la Hirsesti – fief pdl – cu o primarita energica si draguta – cine au cistigat – tot pdl sau au venit uslasii ca in tot argesul ?

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 6:01 pm

  44. Cine are posibilitatea pe TvRInfo este o emisiune interesanta. Sunt invitati Papahagi, Bortun :mrgreen: si o tipa. Foarte bun Papahagi.

    mar

    11/06/2012 at 5:36 pm

  45. am scris si eu mai sus.Papahagi zice ca NR are doi consilieri!

    cedric

    11/06/2012 at 5:41 pm

  46. Raluca Alexandrescu (mie imi place f. mult) a zis ca succesul lui ND este fenomenal.

    cedric

    11/06/2012 at 5:42 pm

    • pai chiar este cu eur 60mii sa ai 10 pct;revine mai putin de 1 euro/vot ,si cifra e reala,transparenta nu minarita
      sper ca ndan se va tine de cuvint si va devoala fiecare manarie din CG,ca are ce

      intimplator

      11/06/2012 at 5:47 pm

  47. off-topic: Kaspersky spune ca exista legaturi intre virusul Stuxnet si Flame.
    sursa Hotnews.
    Teophyle a spus cateva lucruri interesante despre acest subiect saptamana trecuta.

    miki

    11/06/2012 at 5:57 pm

  48. ha ha ha…cunosc un pustan de undeva din Bihor si ce gasesc pe FB? Copilul (19 ani) comenteaza pe o pagina a unuia „PNL Sirbi”, tip care pare sa fi castigat acolo in comuna. Discutii ample, acuzatii de mita electorala samd. Hai sa vedem ce comenteaza Lavi al meu (un fel de Ponta in miniatura) :

    „Laviniu Trinca: Si cu acuzatiile alea ca am mituit …mai bine vedeti-va de treaba voastra ca stim noi mai multe…,b>ce nu ati dat si voi ciment , lemne , caramizi, scanduri , etc,/b>. nu mai aveti alta replica doar asta? ”

    =))

    ribelalu

    11/06/2012 at 5:59 pm

  49. MRU pentru Mediafax: votul a fost unul negativ.
    Este nevoie de votul care sustine proiecte.
    Nu vrem socialism in Romania.

    miki

    11/06/2012 at 6:00 pm

    • Ei si Neamtu ? Neamtu ce zice ? 🙂

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 6:03 pm

      • Habar nu am. L-a vazut cineva?

        miki

        11/06/2012 at 6:04 pm

      • Oportuna intrebare, este menita sa separe esentialul de derizoriu (pacat ca nu au mai multi flerul tau politic…). As spune ca alegerile locale de ieri au pus OGLINDA in fata Ro, transformand intr-o singura zi lupta unui singur om in cauza unei natiuni, chemata acum sa-si exercite democratia si sa nu se mai ascunda in spatele sefului statului care trebuie sa se lupte singur cu coruptii, cu mafiotii si cu criza economica. Din punctul asta de vedere, parerea mea este ca cele mai importante concluzii ale zilei de ieri sunt urmatoarele:

        1) Boc si guvernul sau au jucat fara greseala in ultimii 2 ani, reusind o sarcina imposibila pentru mai toti liderii europeni: sa evite colapsul economic al tarii (pregatit de patriliciti), pastrandu-si in acelasi timp o cota de incredere a electoratului de dreapta care sa-i permita lui Boc sa se mentina in lumina reflectoarelor, ba chiar in pole-position (in ciuda celor care ii cerau demisia tocmai pentru curajoasele masuri economice, pe motive puerile ca: pierderea popularitatii PDL ca urmare a austeritatii – o exceptie notabila este Andreea Pora, care a sesizat singura greseala serioasa a lui Boc: apropierea de Apostu, lipsa de personalitate, harnicia si naturaletea ardeleneasca a acestuia prezentate drept populism ieftin, atacuri imunde la persoana si la intimitatea sa, lipsa de alura politica, incompetenta profesionala, lipsa de autoritate in partid…si va las pe voi sa continuati…). In retrospectiva , fiecare poate acum sa revada filmul martiriului lui Boc, la fel de feroce si general ca asesdiul asupra lui Basescu. O mentiune speciala pentru Politeia: Basescu nu poate face nimic de unul singur, asa cum multi par sa creada; el trebuie sa se sprijine pe putinii in care poate avea incredera, mai toti prezentati ca instrumente docile ale machiavelicului dictator. fie el bun sau dicator rau, functie de ideologia criticilor). Atacurile continue la Boc ca bratul dictaorului au urmarit, evident, izolarea lui Basescu. Uneori atucurile cele mai abjecte au venit chiar din interiorul PDL. Infrangerea de ieri insa a evidentiat duplicitarii din PDL, o sansa extraodinara inaintea parlamentarelor. USL este deja in ofsaid pentru parlamentare.

        2) La alegerile parlamentare dreapta va avea nu un om, ci un nucleu de politicieni si tehnicieni calit deja de luptele din acesti ani. Cam asta este mostenirea cea mai importanta in cadrul politicii interne a lui Basescu (cat despre mostenirea politicii sale externe, eu ma stept la rezultate inca si mai spectaculoase). Cateva nume grele: Boc (il vad din nou PM), MRU (probabil viitorul presedinte, dar ii trebuie inca adevaratul botez politic – alegeri castigate), Monica Macovei, Funeriu, TRU, Lazaroiu, Tanasescu, Ciolos, si inca multi… Sa vedem cum isi va imparti timpul papusarul USL in continuarea razboiului psihologic asupra Ro, atacandu-i pe toti acestia…

        judex

        11/06/2012 at 7:00 pm

        • Salut Judex 🙂 si eu ma bucur de flerul tau politic . Asta ca sa fim chit. 🙂
          Sunt complet de acord cu tine. Asta inseamna ca multi nu vor fi.

          lastnightmusic

          11/06/2012 at 7:10 pm

        • Corecta analiza si frumos prezentata 🙂

          mar

          11/06/2012 at 7:35 pm

  50. MRU ca sa aiba o sansa trebuie sa aiba o structura nationala credibila.Din oacate nu o are azi….

    alin

    11/06/2012 at 6:10 pm

  51. Orice intarziere de a o forma o structura scad sansele de a avea un cuvant de spus. Preluarea unor structuri judetene teritoriale de la PDL nu este o soluitie fericita.

    alin

    11/06/2012 at 6:13 pm

  52. hello,

    am vrut sa sparg televizorul cind am citit ca Boc este acuzat de haita de uslinosi ca ar fi fraudat alegerile.
    cum ceapa ma-sii el a fraudat alegerile cind acestea au fost organizate magistral de uslinosi.
    cita ticalosie de tip comunisti-1946/1947.

    am o revolta legata de chestia asta si nu numai…
    sper sa scape televizorul
    🙂

    skorpion

    11/06/2012 at 6:16 pm

  53. Cat de idiot tb sa fii ca sa sustii ca fraudarea la Cluj s-a facut in taxiuri, la 3 noaptea 🙄

    mar

    11/06/2012 at 6:16 pm

  54. MRU, este destul de inteligent , sä facä ceva bun
    am toatä increderea in el.

    theo- nona

    11/06/2012 at 6:17 pm

    • Nu inteligenta este in discutie deoarece are suficienta,viteza de reactie si posibilitatiile logistice sunt in discutie ,deoarece este ultima speranta.

      alin

      11/06/2012 at 6:20 pm

  55. Se pare ca s-a castigat si CJ-ul Cluj 🙂 asteptam rezultatul oficial. Tot respectul ptr. clujeni!

    mar

    11/06/2012 at 6:17 pm

  56. skorpi,

    sunt asa de murdari uslinosii, cä numai mintea lor bolnavä e de vinä.

    niste nenoricitzi, dar si romanii sunt vinovatzi, nu potzi da voturi unui gunoi
    ca porno-nicoarä, s-au evazionistului pedofil r. negoitzä.
    o mare rusine ce au fäcut cei din Bucuresti, niste milogi färä cap.

    theo- nona

    11/06/2012 at 6:20 pm

  57. Nu dati vina pe bucuresteni ci pe oferta electorala a PDL.Pe sefii de organizatii deoarece acolo este problema in Bucuresti.Oferta dezastruoasa si comunicatori execrabili.Sper din tot sufletul ca MRU sa nu se bazeze pe ei deoarece va fi ff. rau.
    PS.Salutari si il astept pe huniad din nou cel putin deoarece sunt hunedorean si aici este dezastru cu USL asta.

    alin

    11/06/2012 at 6:26 pm

  58. theo nona,
    sint de o ticalosie rara dar si votantii, despre ei ce sa spun?!

    au ales infractori cu duiumul!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    contra unor tenesi de 50 centi perechea, contra unui ceas de perete de 50 centi bucata,
    potentialii infractori i-au votat pe infractori – parerea mea!

    nimic nu justifica alegerea lui mazare, oprescu, constantintescu/arges,, robert negoita + alti penali din Ro,

    absolut nimic, nici o austeritate, nici o reforma dureroasa nu justifica atita auto-umilire in fata infractorilor rosii!!!!

    si inteleg ca felix isi cere iarasi rasplata? asta spuneam eu inca de ieri!!!!

    skorpion

    11/06/2012 at 6:28 pm

  59. „Faptul că au votat aproximativ 50% din numărul total al alegătorilor înseamnă că restul de aproximativ 50 de procente nu s-au simţit reprezentaţi de actuala clasă politică. Vorbim despre un vot negativ la adresa clasei politice şi trebuie să ţinem cont că în cei 22 de ani de democraţie marea majoritate a proceselor electorale s-au constituit pe vot negativ, ceea ce înseamnă sancţiune, şi nu susţinere”, a precizat pentru MEDIAFAX Mihai Răzvan Ungureanu.

    Problema e bine pusa asteptam solutia.

    alin

    11/06/2012 at 6:30 pm

  60. Buna seara!
    Cu scuzele de rigoare (pentru cei care au citit deja; aici eu nu am vazut postat!), cred ca orice plan trebuie sa tina cont si de

    „Dezinformarea care a canalizat ura românilor”
    Un articol semnat de Florin Budescu in stareapresei, articol care, cred eu, cuprinde un mare adevar.
    Daca se poate accepta linkul
    http://www.stareapresei.ro/dezinformarea-care-a-canalizat-ura-romanilor-32149.html

    Emil

    11/06/2012 at 6:34 pm

  61. „Civic si politic avem planuri, le vom prezenta pana la sfarsitul saptamanii”. Mare nevoie aveam de aceasta fraza, Theophyle!
    La cita dezamagire am trait in ultima perioada (NR, MN, alegeri…), o raza de speranta iti mangaie sufletul si-ti reda curajul de a nu renunta.

    mayausa

    11/06/2012 at 6:35 pm

    • Vin ele 🙂
      O zi buna mayausa!

      Theophyle

      11/06/2012 at 6:36 pm

  62. Partidul primarilor PDL are 259 primari, PSD singur are 181 primari, PNL singur are 125 primari, PP-DD are 13 primari

    lastnightmusic

    11/06/2012 at 6:39 pm

    • Mda, super socoteala, numai ca este inexacta – USL are 750 de primari, PDL are 259 primari, PSD singur are 181 primari, PNL singur are 125 primari, PP-DD are 13 primari

      Theophyle

      11/06/2012 at 6:46 pm

      • Primarii aliantelor locale ale PDL sunt contorizati separat.

        ribelalu

        11/06/2012 at 6:51 pm

        • Bob la bob, cum spunea ieri Geoana – cresterea PSD este de 32-40%. Vedem cand vom avea date’e finale.

          Theophyle

          11/06/2012 at 6:54 pm

    • @tds
      ai lucrat la csp? ca astea seamana cu ” recolta de cereale” sau de kg carne/cap locuitor

      intimplator

      11/06/2012 at 6:46 pm

      • Nu, am vazut in hotnews dar nu am inteles cifra din fata – cu impreuna. Azi toata ziua am lucrat din greu ca si ieri de altfel si nu m-am prins ca 259+125 nu e egal cu 750
        Da de data asta eu am gresit

        lastnightmusic

        11/06/2012 at 6:59 pm

  63. @tds
    ceva solutii? ca de ” contre” ,sunt satul de ale mele;eu sunt apolitic;
    n-am nici cea mai mica incredere -cu max 40 exceptii-in parlamentarii de azi;nevestele ,multi dintre ei si le-au vindut;si-ar vinde si copiii;
    restul… cum vrei sa ma convingi sa votez prigoana=pdl? sincer,as fi ales tot pe oprescu,e un singur saltimbanc,la prigoana m-as fi ales cu doi=el si nevasta-sa;
    destul e destul;
    @cinic: 5.57
    pai exact asta trebuie spus….dar nu un comunicator tip ” videanu” ca ala te adoarme cind citeste un text;
    eu as plusa-cu cifrele alea-chiar si cu ” veniturile exceptionale” previzionate= amenda de la companiile petroliere si vinzarea licenteleor 4g-tot la minus vor ajunge;daca bnr se tine tare-si sper ca da-nu au solutii

    intimplator

    11/06/2012 at 6:45 pm

    • @intimplator,
      Ma faci sa rid, eu nu incerc sa te conving. Eu nu am reusit sa conving in viata decit pe cei gata convinsi. Sunt sigur ca nici tu. In legatura cu solutiile; Pot sa iti dau solutia la cancerul duodenal sau rezolvarea la Ipoteza lui Riemann sigur treci pe linga ea. cum trecem pe linga solutiile vietii noastre si nu le bagam in seama.

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 6:54 pm

  64. Are 100% dreptate Dan Tapalaga,

    Lui Videanu i-au scazut dramatic sansele de a lua fraiele partidului. In rest, pe mult hulitul Boc nu prea are azi cine sa-l conteste in partid. Teoretic, are mana libera sa treaca la curatenie, dar e prea slab sa taie in carne vie. De ce nu curg deja demisii? Cine-si asuma totusi raspunderea? Ar trebui inlaturati toti prim-vicepresedintii, seful de campanie, Vasile Blaga (marele suspect de blat cu PSD) si adusa o echipa complet noua, credibila.

    Printre marii responsabili se numara si Elena Udrea, sub care PDL a pierdut tot Bucurestiul si s-a prezentat cu Silviu Prigoana, un candidat ridicol la alegeri, pus parca dinadins sa-i usureze lui Sorin Oprescu realegerea.

    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-12494193-cateva-concluzii-dupa-alegerile-locale-din-2012.htm

    Theophyle

    11/06/2012 at 6:49 pm

  65. luate separat pe partid, tot PDL, are mai multe primärii, etc.

    uslinosii sunt ca o turmä de oi , mägari si caini, se laudä ce
    productzie mare de lapte vor da. ce dä la salariatzi si pensionari,
    sunt cateva „bilutze dela oi, ” cu inflatzia si asa färä valoare.
    romanii care i-au ales, sunt päcälitzii-

    theo- nona

    11/06/2012 at 6:49 pm

    • Salut Theo,
      in nici un caz! Daca faceti socoteala cui apartine primarul USL, PSD a castigat aproape 40% mai multi primari 😦

      Theophyle

      11/06/2012 at 6:51 pm

  66. Deveselu – primar PPDD
    hahahaha, tragic!

    skorpion

    11/06/2012 at 6:50 pm

    • Americanii muta baza sau ii trimit o drona primarului

      Theophyle

      11/06/2012 at 6:52 pm

      • Drona s-ar putea sa fie mai ieftina! 🙂

        miki

        11/06/2012 at 6:53 pm

  67. Ziua buna la lumea buna. PDL ar trebui sa-si faca griji pentru ca a avut doar 7% peste PP-DD, nu pentru ca a avut 34% sub USL.

    blog de caine rau

    11/06/2012 at 6:53 pm

    • Barbu Mateescu pe HN:

      Alegerile de ieri (duminica, 10 iunie – n.red.) au reprezentat un vot as spune negativ, in sensul in care s-a pedepsit nu neaparat austeritatea, cat o strategie destul de nefericita: sa ai procente putine in sondaje, sa ai personalitati necredibile si sa nu schimbi nimic, sperand ca vei obtine victorii multe. Liderii PDL au calculat extrem de gresit ce urma sa se intample.

      Este un calcul pe care Mihai Razvan Ungureanu il face chiar in aceasta clipa, chiar in aceste zile. Cred ca el intuieste ca exista un risc: atunci cand ai un nivel de incredere foarte mare, iar forta cu care te aliezi este la un nivel de incredere foarte mic, in loc sa o aduci sus, s-ar putea sa fii tu tras jos. Din acest punct de vedere, cred ca totul depinde de reactia unor oameni din PDL, atat castigatori ai alegerilor de ieri, cat si persoane cu un anumit profil intelectual si ideologic, oameni care stiu diferenta dintre liberalism si crestin-democratie ca sa dau un criteriu simplu. Acesti oameni trebuie sa decida ce si cum.

      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12493802-sociologul-barbu-mateescu-nicusor-dan-mod-sigur-ofertat-catre-anumite-forte-politice-daca-usl-comite-greseli-sau-economia-intra-crah-nu-pdl-beneficia.htm

      Theophyle

      11/06/2012 at 7:07 pm

  68. ar fii mers mai repede democratzia, dacä nu exista tartorul iliescu,
    cu banda lui rosie, cu mafiotzii neo-comunisti si trädätorii de rigoare.
    trebuie urgent fäcut ceva, ca haita rosie, sä nu sufoce romania.

    theo- nona

    11/06/2012 at 6:54 pm

  69. Pe realitatea de cj sunt fripti rau. pe de o parte ca a castigat Boc, pe de alta parte, absolut ciudat, ca Tişe pare sa fi pierdut.

    radu

    11/06/2012 at 6:54 pm

    • Trebuie neaparat reanalizate voturile trecute la anulate.

      EuCuMine

      11/06/2012 at 6:55 pm

  70. dupa cum se stie aici pe blog eu nu am fost un atacator fervent al elenei udrea, nu ca alti politeieni.
    i-am gasit oarece circumstante atenuante.

    dar azi pentru esecul total in Bucuresti si pentru obraznicia in particular a lui prigoana (sa fim fericiti ca a luat 15%) si pentru faptul ca ea este lidera PDL pe Capitala, ce avea managementul alegerilor in Bu

    ii cer demisia de onoare .
    de fapt i-am cerut-o inca de aseara!!!!

    idem Blaga!

    elena udrea trebuia impreuna cu blaga sa organizeze dumnezeiste alegerile si a facut un rahat turcesc.

    deci, doamna EU & Blaga……………demisia !!!

    (desi sever voinescu impaciutor nu vrea demisie, oare de ce?)

    skorpion

    11/06/2012 at 6:55 pm

    • Voinescu e un simplu caraus de vorbe, impaciuitorist de ocazie. Nu trebuie pus baza pe ce spune el.

      EuCuMine

      11/06/2012 at 6:57 pm

    • E de ce, e si el model „Neamtu”. – cautatorii de caini cu colaci in coada!

      Theophyle

      11/06/2012 at 6:57 pm

    • skorpi 🙂
      EU si Blaga nu prea se intzelegeau intr-o perioada.Vrei acum ca sa plece impreuna ? 🙂
      Blaga este preshedintele senatului si are inca un rol vital.Daca renuntza la vreun post de conducere in pdl risca preshedentzia senatului.Nu cred ca piratul vrea asta. 😉

      mircea

      11/06/2012 at 7:14 pm

      • S-au pupat la miezul noptii sub vasc si au ingropat securea razboiului 😉

        mar

        11/06/2012 at 7:46 pm

  71. Buna seara!
    Cand BEC comunica rezultatele, cele cca 20 de aliante locale ale PDL sunt contorizate separat. De exemplu Alianta din jud. Arad avea 0,8% pe tara samd. La fel si primarii acestor aliante.
    Dupa cum am spus si in prima postare, dupa terminarea numaratorilor, pastaile trebuiesc sparte si boabele de fasole trebuiesc puse pe culori.
    Apoi putem face si analize gen procente avute vs mandate castigate si ne putem face o idee pentru la iarna in caz ca CCR accepta legea USL-ului.

    ribelalu

    11/06/2012 at 6:56 pm

    • Asa este, stiu in Frumusani (CL), ca a fost reales primarul PDL, doar ca a candidat din partea unei aliante crestin_democrate parca. Astia in ce „cont” se aduna?

      blog de caine rau

      11/06/2012 at 7:03 pm

  72. stiu americanii cä tatäl lui DD, a fost un ofiter comunist?
    si mai träieste, face acum politicä pt. DD, acolo vrea sä
    favä afaceri, DD cu fetele lui Voiculescu-turnätorul, poate aflä si americanii.

    theo- nona

    11/06/2012 at 6:58 pm

  73. Neamtzu , a fost un specimen chiar ciudat. spun a fost, ……pt. noi.

    theo- nona

    11/06/2012 at 7:01 pm

  74. Boc a fost cel mai hulit, facut sluga, cirpa, aparator de mafioti, responsabil de toate nenorocirile, si totusi a reusit sa cistige alegerile. Nu inteleg cum de altii, ca de exemplu Negoita la sectorul 3, au facut, scuzati expresia, o mare balega. Asta arata clar ca cu un candidat ca lumea, nu Prigoana, ar fi scos mai mult si la Bucuresti.

    Aha

    11/06/2012 at 7:03 pm

    • Si tocmai de aceea trebuie felicitat! 😆

      Din „mai Ardeal,Ardeal”, felicitari Emil Boc! 😆 😆 😆

      maya

      11/06/2012 at 7:10 pm

    • Blat cu socialistii.

      Diana

      11/06/2012 at 7:11 pm

  75. Doamna Udrea trebuia sa-si depuna demisia de la sefia org. de Buc. aseara la 21.01 fix trecute!

    blog de caine rau

    11/06/2012 at 7:04 pm

    • Nutzi nu va pleca de buna voie, iar dl. Boc nu se va indura sa-i dea branciul cuvenit.

      Diana

      11/06/2012 at 7:12 pm

  76. renumararea voturilor la Cluji si fraudare masiva – plangere depusa la comisia judeteana de USL-amisti. Sunt nebuni 😦

    mar

    11/06/2012 at 7:05 pm

  77. Buna seara si buna sa va fie inima!
    😆

    maya

    11/06/2012 at 7:08 pm

  78. dacä admite mizeria uslinosilor la cluj, este prea de tot.

    ar trebuii clujenii sä iasä in stradä, DA, TREBUIE SÄ-SI ARATE SUSTZINEREA:

    theo- nona

    11/06/2012 at 7:10 pm

  79. buna seara tuturor!

    zigzag

    11/06/2012 at 7:13 pm

  80. Aseara Uioreanu a jucat aproape „scena balconului” in varianta PNL! 😆 Am infrint! 😆

    „De aici de la Cluj il anunt pe camaradul Antonescu ca am distrus mafia PDL”

    Camarad este noua titulatura cu care se adreseaza membri PNL intre ei!?

    maya

    11/06/2012 at 7:14 pm

    • buna Maya 🙂 Bine ca n-a jucat-o pe cea a lui Shakespeare.In rol de olivia Hussey/giulietta.Nu cred ca avea trecere 😆

      mircea

      11/06/2012 at 7:18 pm

      • Mircea
        😆
        Servus!

        Sper sa joace acum „Duios Anastasia trecea”!!!
        Stiu ca victoria lui Emil Boc este (poate) considerata mica, dar pina la urma este o victorie si ma bucur de ea din toata inima! 😆 😆 😆

        Nu m-am uitat de multa vreme la „sticlele” infestate de neo- comunism, dar m-a durut sa il aud la rtv pe Ciuvica spunind „hai lasati-ma in pace cu Boc asta, sa plece acolo la ardelenii lui”!

        Mizerabil si abject om!!!
        Nu numai ca la jignit pe EBoc ci si o mare parte din cetatenii tarii!

        maya

        11/06/2012 at 7:27 pm

        • scuze: gresala
          la jignit devine l-a jignit

          maya

          11/06/2012 at 7:29 pm

        • Maya 🙂
          Eu am spus primul ca Boc cashtiga desi habar n-aveam de sondaje si trend.Nu putea sa nu cashtige,Cel de sus nu putea sa-l mai pedepseasca inca odata pe nedrept.
          Victoria sa este foarte importanta.Vom vedea asta mai incolo 🙂

          mircea

          11/06/2012 at 7:31 pm

  81. Oare dl. Boc ne citeste? Felicitari pentru Cluj, e cea mai buna alegere. Dar in PDL cand va incepe sa mature balastul?

    Diana

    11/06/2012 at 7:16 pm

  82. ABadin la B1tv se intreaba daca la Cluj nu a fost blat;adica cica ar fii „tradat” PSD Cluj!
    Halucinanta si idioata ipoteza de lucru! Zic eu!

    Nici in cele mai frumoase filme de dragoste PSD nu ar fi facut acest lucru pentru Emil Boc!

    Norica Nicolai a fost vazuta batind toate cartierele, de la centru pina la periferie,iar Loredana a cintat
    cu zel, adusa de USL.

    maya

    11/06/2012 at 7:20 pm

  83. Boc la B1

    cedric

    11/06/2012 at 7:27 pm

    • ce obosit e 😦

      mircea

      11/06/2012 at 7:27 pm

      • Dar zambeste frumos. Mare caracter, voi colabora bine cu Dl.Horia Uioreanu.

        mar

        11/06/2012 at 7:40 pm

  84. Saracu Boc e desfigurat de oboseala si emotii

    cedric

    11/06/2012 at 7:27 pm

  85. nici Tise nu arata prea bine. Imi pare rau de ei

    cedric

    11/06/2012 at 7:28 pm

  86. Din pacate Alin Tise a pierdut la diferenta de citeva sute de voturi!!!
    Oricum merita felicitat!

    Felicitari Alin Tise! 🙂 🙂 🙂

    maya

    11/06/2012 at 7:30 pm

  87. Buna seara.
    Oare Marga l-a „ajutat” pe Boc? Eu cred ca da 🙂

    Emil

    11/06/2012 at 7:39 pm

  88. victoria lui boc nu e victoria pdl;
    este victoria unui om onest si harnic! atit si nimic mai mult
    este o victorie individuala
    boc poate incepe singur acum un partid cu inca 3-4 si sa dea naibii ” organizatia” lui blaga&co

    elena udrea: m-am uitat 20 min la realitatea-ca aia de la tvr nu dau meciul de fotbal de la 19- si ce vad scris pe burtiera aia:
    pwc: veniturile din turism au scazut in romania cu 16 pct in ultimii 4 ani

    tot la realitatea aia: mitrea spunea ca vor avea 35 CJ,deci cam cvasimajoritatea( videanu confirma trendul din 24 pdl are 2) si unul il intreaba: si cum veti imparti acum banii,ca aveti tot?

    intimplator

    11/06/2012 at 7:40 pm

    • buna 🙂
      in putzine locuri n-a fost vot politici,Clujul printre ele.Perfect de acord e victoria lui Boc dar a dat mesaj clar de atasament pdl.(in fond e inca preshedintele partidului)
      Functionarea corecta a parlamentului ptr. eliminarea oricaror alte riscuri inutile si constructzia dreptei(toate variantele posibile) ar trebui ca sa mearga simultan.E o ecuatzie grea ptr ca si Udrea e un votimportant in parlament,de pozitzia lui Blaga nu mai vorbesc.Daca se pierde si pe linia asta(desi asa ar merita) Basescu nu prinde toamna si toate celelalte constructzii pot fi periclitate.

      mircea

      11/06/2012 at 7:52 pm

      • Emil Boc a multumit organizatiei PD-L Cluj/ tinerilor membri de partid care au fost alaturi de el!
        Practic au pornit campania aproape de zero!

        In Cluj in zilele campaniei/ tot orasul era practic tapitzat cu benere cit China ale lui MNicoara @comp!

        maya

        11/06/2012 at 7:58 pm

    • 🙂
      E victoria pdl. Monica Macovei a fost acolo si ea e inca in PDL. Boc e presedinte PDL . Mai mai mai.

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 7:54 pm

      • 🙂

        mircea

        11/06/2012 at 7:57 pm

      • 😆
        Asa zic si eu!

        maya

        11/06/2012 at 7:59 pm

  89. salut@all
    Arata de 10 ori mai bine Emil Boc ca primar al Clujului,chiar daca e obosit decat ca presedinte Al PDL chiar odihnit fiind.

    cristibucuresteanu

    11/06/2012 at 7:42 pm

    • E acelasi om ?. Cind isi scoate legitimatia de presedinte pPDL se transforma in Frankenstein 🙂

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 7:55 pm

      • Boris Karloff are moshtenitori ? 😯 😆

        mircea

        11/06/2012 at 7:58 pm

        • Bela Lugosi ca e din vecini 🙂

          lastnightmusic

          11/06/2012 at 8:00 pm

          • aoleo, d-aia are sustzinatori in udmr-ul clujului 😆

            mircea

            11/06/2012 at 8:02 pm

    • Ii prieste mai mult aerul de acasa!La fel si oamenii! 😆

      Oricum ca si presedinte PD-L a facut tot ceea ce a putut tinind cont de conditiile date!
      Cind esti onest e tare,tare greu sa te luptii cu lupii, fara sa iti cada dintii!

      maya

      11/06/2012 at 8:05 pm

  90. Socant, orice om normal poate sa inteleaga ca a fost blat – 18:30 Ilfov. Candidatul USL (PNL), Marian Petrache a obtinut 61,97% din voturi, dupa numararea a 185 de sectii din totalul de 215. Pe locul secund s-a clasat actualul presedinte de CJ, Cristian Radulescu (PDL) cu 23,82%. Sursa HN

    mar

    11/06/2012 at 7:50 pm

    • Eu nu sunt normal 🙂 nu inteleg . S-a lasat Radulescu batut voluntar ?

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 7:57 pm

      • Este bine ca recunosti, in proportie de 50% te iertam ptr. rautatile pe care le scrii 🙂

        mar

        11/06/2012 at 8:06 pm

        • Deci s-a lasat batut voluntar ???? orice om normal intelege ca a fost blat ??? Cind vorbesti la plural la cine te referi ?

          lastnightmusic

          11/06/2012 at 8:56 pm

  91. La B1 s-au strans USL-amistii manipuulatori prin sondaje 😦 Cred ca este coloana 5-a a Romaniei.

    mar

    11/06/2012 at 8:15 pm

    • Cu spume (la gura) Alin Teodorescu!

      Emil

      11/06/2012 at 8:17 pm

      • Asta este o lauda la adresa lui Boc.
        Toti trei dau in el.
        Inseamna ca miros succesul …

        uitaroh

        11/06/2012 at 8:36 pm

    • „cardinalii”

      maya

      11/06/2012 at 8:29 pm

  92. Astia din USL au idei putine si fixe. Acum fac scandal ca a furat Boc alegerile la Cluj. Boc a fost in campanie, dar Blaga, Udrea, si restul ce faceau? Din doua una: ori au facut ce au putut sa obtina un scor bun, in care caz sint incompetenti, ori nu au facaut nimic in care caz sint niste tradatori demni de BurtaVerde. Se pare ca BurtaVerde in schimb a fost ales cu brio. Curat electorat cu valori.

    Aha

    11/06/2012 at 8:18 pm

  93. Asta chiar ne crede tampiti 😦

    http://www.mediafax.ro/politic/prigoana-rezultatul-meu-e-un-succes-incredibil-ma-asteptam-la-11-9734112

    Ceapa masi’ de derbedeu, el si cu sefa Bucurestiului. Am vazut tupeu, dar nu la nivelul asta 😦

    Theophyle

    11/06/2012 at 8:29 pm

    • pai, de aceea ii ceream mai sus demisia elenei udrei si a lui prigoana….
      vezi mai sus!
      tupeu nesimtit
      🙂

      skorpion

      11/06/2012 at 8:30 pm

    • Da, e un succes. Va avea contracte pentru ROSAL.

      Diana

      11/06/2012 at 8:32 pm

  94. “Dezinformarea care a canalizat ura românilor”……asta spun si eu de foarte mult timp,
    creierele spalate (cu sau fara studii superioare) de un aparat diabolic pus la punct de securisti in frunte cu felix voiculescu, al carui vis este sa-l doboare pe Traian Basescu.

    skorpion

    11/06/2012 at 8:29 pm

  95. Seara buna
    Cu ceva timp in urma scriam pentru @ tds : „continuati voi tot asa si dupa aia sa va minunati ca PDL nu mai vede parlamentul decit la televizor „. Jenant ca am avut dreptate . 😦
    Cit despre Boc , felicitari . Nu credeam efectiv ca o sa reuseasca .
    Ori PDL se reformeaza masiv si total , eliminind nulitatile si parvenitii (parvenitele) avizi (e) doar de putere , ori dispare garantat de pe scena politica .
    In rest , tot FMI , BCE si BM ne vor sta la „butoane” , indiferent cine conduce si unde . 🙂

    stefan60

    11/06/2012 at 8:32 pm

    • Salut Stef,
      S-a terminat deocamdata. Magarii vor incepe asaltul asupra Cotrocenilor 😦

      Theophyle

      11/06/2012 at 8:47 pm

    • Intraddevar @stefanee esti un mare prezicator 🙂
      Eu ma asteptam ca PDL sa cistige cu 70% dar se vede ca nu am avut dreptate. Ma inclin in fata premonitiilor tale uluitor de exacte 🙂

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 9:13 pm

  96. Pina la urma USL a luat 60% in doar 4 judete; ce se tot bat pe burta atita?In rest 50 si un pic!!!
    Daca se imparte „toata tarasenia” la 2 si apoi o 1/2 iarasi la 2 ce procente rezulta la fiecare partid?
    Sa nu uit de „sticlele” afiliate USL + liota de „analisti” sustinatori.

    maya

    11/06/2012 at 8:33 pm

    • Da, dar nu conteaza!
      Puteau sa ia si 15%, daca au luat primul loc si-au adjudecat postul!
      Daca la fel va fi si la parlamentare, e tragic…

      victor.vb2

      11/06/2012 at 8:36 pm

    • Servus maya 🙂

      Theophyle

      11/06/2012 at 8:48 pm

      • Theophylle
        😆
        Servus!

        maya

        11/06/2012 at 8:54 pm

  97. Cred ca scarba de Guse s-a referit la articolul din Politeia, de sustinere a lui Boc.

    mar

    11/06/2012 at 8:34 pm

  98. Nemernicii sunt deranjati de victoria lui Boc, care in viziunea lor nu este o victorie. Sa te fereasca Dumnezeu de nebunii fara tratament 😦

    mar

    11/06/2012 at 8:36 pm

  99. Si Dorel Sandor, fost la Stefan Gheorghiu, se da rau la Boc. Boc a intervenit la telefon.

    cedric

    11/06/2012 at 8:38 pm

    • Cedric,
      clampanea scarba de Guse ceva de o accesare online si articol despre Boc, despre ce era vorba?

      mar

      11/06/2012 at 8:40 pm

  100. imi pare rau, n-am fost langa televizor si n-am auzit. Doar pe Sandor si m-am enervat.

    cedric

    11/06/2012 at 8:41 pm

  101. nu-i inteleg pe turbatii de la B1Tv. Ce mai vor? 99% USL>?

    skorpion

    11/06/2012 at 8:42 pm

    • ce au „supt” cei trei agitatori/manipulatori prin informatie ?? Vrei sa fie democratici, sunt jeguri din Coloana a 5-a. Misia lor a fost rosu pe toate liniile, ca sa-l parafrazez pe comunistul kgb-ist Alin Teodotrescu.

      mar

      11/06/2012 at 8:46 pm

    • Pai pe cine sa toacesi ei? PDL a ramas „ciuca batailor”. Nu mai au alte subiecte, doar n-o sa vorbeasca de escrocul Robert Negoita!

      cedric

      11/06/2012 at 8:46 pm

  102. ca ce chestie gusa il tutuieste pe Boc?

    skorpion

    11/06/2012 at 8:47 pm

    • Cica au fost colegi, cred ca atunci cand Gusa era in PDL

      cedric

      11/06/2012 at 8:49 pm

      • Mda asta are si multi colegi la Moscova 😦

        Theophyle

        11/06/2012 at 8:51 pm

  103. Al dracu Gusa, vrea sa ii sugereze indepartarea de Basescu.

    cedric

    11/06/2012 at 8:48 pm

  104. Frumos raspunde Boc, e om de caracter.

    cedric

    11/06/2012 at 8:51 pm

    • Cedr4ic,
      le are si Boc pe ale lui 😦 am scris mai sus

      Daca este un lucru care m-a dezgustat profund in comportamentul dlui Boc, a fost felul in care au fost demisi Baconschi si Lazaroiu. Inca o data – nu faptul, ci modul de comunicare! Dl Boc este un foarte prost comunicator si asta l-a costat si nu loialitatea lui pentru Presedinte. Sper ca Emil Boc, proaspat primar, sa invete sa comunice mai eficient.

      Theophyle

      11/06/2012 at 8:53 pm

      • Ai dreptate, eu mai am o nemultumire : numirea si pastrarea lui Oltean in functia de secretar general.
        Prea multa buna cestere strica. Ala nici acum nu se lasa de prostii. Am auzit ca azi s-a declarat foarte contrariat ca Flutur a pierdut presedintia CJ Suceava fara sa spuna o vorbulita despre faptul ca el a pierdut acelas lucru la Bistrita. Mare canalie care ar trebui aruncata peste bord.
        Cat despre comunicare, a fost catastrofala si cred tot datorita faptului ca nu s-a putut debarasa de purtatoarea de cuvant inodora, incolora si sa fi pus pe cineva competent.

        cedric

        11/06/2012 at 8:59 pm

        • Colhoznicul ala de Oltean ar trebui sa fie unul din primii zburati, alaturi de Udrea, Cezar Preda, Prigoana et. al.

          Pacat ca Blaga nu poate fi atins fara ca PDL sa piarda presedentia Senatului.

          EuCuMine

          11/06/2012 at 9:43 pm

  105. pe dorel sandor nu l-am mai vazut de peste 15 ani.
    de nerecunoscut!

    skorpion

    11/06/2012 at 8:52 pm

  106. ce risete de tzoape – alin teodorescu, gusa, dorel sandor,
    rid ca niste catze

    skorpion

    11/06/2012 at 8:53 pm

  107. Salutare! 🙂

    Victoria lui Boc la Cluj e cuiul lui Pepelea care deranjeaza USL, simbolul mai tare ca cifrele seci.

    Cetatean

    11/06/2012 at 8:53 pm

  108. Eu nu sunt de acord cu Turcescu cand spune „sunt carcotasi”. Sunt, pur si simplu MAGARI 😦

    Emil

    11/06/2012 at 8:54 pm

    • putin zis

      maya

      11/06/2012 at 9:13 pm

  109. Buna seara la toata lumea
    Felicitari domnului Boc. Le-a aratat alora ce inseamna un OM.
    La Ploiesti ce mai este, ca nici la ora asta nu stiu pe cine am primar?

    Alex

    11/06/2012 at 8:54 pm

  110. La B1 tv,Boc insista sa conduca partidul la alegerili din toamna.Inceput de sfarsit pentru PDL.Orice colaborare MRU-Boc va fi lipsita de credibilitate.As fi preferat sa fie un primar bun pentru clujeni.Si atat.

    cristibucuresteanu

    11/06/2012 at 8:55 pm

    • Salut,
      sper ca va reveni la ganduri mai bune!

      Theophyle

      11/06/2012 at 8:58 pm

    • @cristibucuresteanu
      Daca boc nu mai conduce partidul. MRU nu are absolut nici o sansa doar cu adresa lui pe gmail
      BvBu nu mai asculta de basescu iar mru ar fi refuzat in fata.

      Victoria lui Boc la Cluj o vad nu pentru cee autostrazi ii construieste amicului Sareinochi ci pentru autoritatea de a conduce partidul asta de hahalere, fara de care ne-am intilni cu MRU doar in fata la Ciresica, sau pe gmail 🙂

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 9:04 pm

      • @tds
        domle,nu esti ” trendy” nu mai e ciresica(cred ca nici circiuma nu mai e acolo)
        casa di david a ars
        a ramas centrul vechi….si eu zic sa ne grabim ca e in sect 3 si sa nu-l transforme primarul in noua cruce de piatra-ca aia veche de pe traian e demolata

        intimplator

        11/06/2012 at 9:11 pm

  111. Hai ca Turcescu il asteapta pe Dancu sa explice sondajele catastrofale pt. Cluj

    cedric

    11/06/2012 at 9:01 pm

  112. Serban Mihailescu scapa de inchisoare – achitat in dosarul „Armele de vanatoare”!

    Urmeaza Nastase?

    cedric

    11/06/2012 at 9:04 pm

  113. Acum imi place ce zice Sandor

    cedric

    11/06/2012 at 9:05 pm

    • In dobitocenia lor isi bat joc de emisiune.
      Pacat de turcescu ca le canta-n struna.

      uitaroh

      11/06/2012 at 9:14 pm

  114. Dupa ce „termina” cu PD-L, ciinii vor umbla cu covrigii in coada,Ponta va merge la Bruxelles, Crin@felix@USL incep suspendarea despre ce vor vorbi analistii neamului?

    Doar nu credeau ca Emil Boc isi va da demisia in direct de dragul lor!!! La ginduri mai bune cred ca este, altfel nu pleca la Cluj sa candideze la primarie si sa si reuseasca.

    maya

    11/06/2012 at 9:06 pm

  115. Buna seara. Felicitari clujenilor si lui Emil Boc.
    Pe asta ati vazut-o: Senatorul Serban Mihailescu a fost achitat in dosarul „Armele de vanatoare”. Sentinta este definitiva ? Nu dau link, e pe Hotnews.

    ucenic

    11/06/2012 at 9:07 pm

    • @cedric, scuze, n-am vazut ca l-ai dat si tu.

      ucenic

      11/06/2012 at 9:09 pm

      • nici o problema, m-a socat si pe mine.

        cedric

        11/06/2012 at 9:16 pm

  116. Bucurestiul cea mai jalnica fateta a alegerilor/clujenii au dreptate cind arata cu degetul spre sudisti

    Dorel Sandru

    Singurul candidat pe care il respect la Bucuresti este Th Paleologu
    Dorel Sandru

    maya

    11/06/2012 at 9:12 pm

    • au mai fost cele 16 pct din cei care s-au prezentat la vot in sect 1

      intimplator

      11/06/2012 at 9:16 pm

    • Sandor Maya….. Saandor…. sau nu le ai cu cuvintele straine 🙂

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 9:17 pm

  117. Alin Teodorescu ( abject,abject,abject) :lui Emil Boc i s-a dat Clujul!!!
    Daca are tupeul sa spuna asta sa spuna si de cine…….magarocul……..

    maya

    11/06/2012 at 9:16 pm

    • Ma intreb pe unde comenteaza Turambar echidistantu’ 🙂

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 9:17 pm

      • cred ca ii ” aranjeaza” lu’ shefu’ graficele( placinte,stiksuri samd) cum sa-l suspende pe basescu

        intimplator

        11/06/2012 at 9:19 pm

        • 😛

          mar

          11/06/2012 at 9:22 pm

        • Cu planificarea in Microsoft Project a etapelor si resurselor, ca sa nu fie suprapuneri de activitati!

          mar

          11/06/2012 at 9:25 pm

      • A devenit isoscel si sta in unghiul drept!

        maya

        11/06/2012 at 9:29 pm

    • @maya/buna seara
      ala nu merita nici doi bani vechi;pacat de el ca prost nu e,dar banii intuneca bunul simt,aproape intotdeauna

      intimplator

      11/06/2012 at 9:18 pm

      • @intimplator
        😆
        Buna seara!

        Oamenii de genul acesta NU se uita in oglinda (venetiana) de frica sa nu se sparga singura …..de groaza

        maya

        11/06/2012 at 9:32 pm

  118. La Nasul este invitata AMP 😯
    Nu stiu daca am curaj sa urmaresc emisiunea…

    ucenic

    11/06/2012 at 9:17 pm

  119. Sandru catre ATeodorescu: esti smecher

    maya

    11/06/2012 at 9:17 pm

  120. Nasul: credeti in suspendarea lui TBasescu ?

    AMP: ar fi o gresala,daca TBasescu nu face nici o gresala/ar destabiliza tara
    USL va face 90% pe acest sistem de vot/mie nu imi place/ma tem ca vor face 80-90%

    PNL – PSD nu vor fi vesnic impreuna,vor asigura pluralismul /tara ii vrea impreuna pentru a ii scapa de TBasescu

    Trebuie o constructie noua!

    Orice asociere cu TBasescu este perdanta!
    Ponta pare rational/va exista competitie la CAntonescu!

    maya

    11/06/2012 at 9:26 pm

  121. Cei trei jegosi de la Turcescu il ataca pe MRU. Mizerabili.

    cedric

    11/06/2012 at 9:31 pm

    • Si MRU a primit cadou guvernul -zice ATeodorescu

      maya

      11/06/2012 at 9:35 pm

  122. Daca exista un singur comentariu al unui greu din PDL care poate contine, ca intr-o radiografiem autismul garzi vechi, acesta e cel facut azi de Broscoiul Oltean:

    „La nivel national, sigur, raman absolut socat de pierderea Consiliului Judetean de catre Gheorghe Flutur. Este cel mai dezastruos rezultat pe care l-am avut, cel mai mare soc pe care mi l-au produs alegerile acestea. Este, cred, nedrept ca Gheorghe Flutur sa piarda alegerile judetene dupa ce patru ani a gestionat judetul in mod impecabil, a avut peste 60% dintre primari, inclusiv Primaria municipiului Suceava. Este totalmente o enigma cum a putut Gheorghe Flutur sa piarda Consiliul Judetean’, a spus Oltean”.

    Sa semnalez toate imbecilitatile?

    1. Flutur a distribuit timp de 4 ani foarte bine banii in judet.
    2. 60% dintre primari erau fidelizati cu bani sau promisiuni/santaj.
    3. Avea judetul in mina, avea toate datele sa castige, si cu toate asta a pierdut.

    Ei uite, de aia, ca v-ati crezut securizati la adapostul primarilor si activistilor, si ati urlat la Monica Macovei („Integritate?! Afara!”), i-ati dat cu flit lui Basescu (cind va vorbea de reforma) si ati luat in derindere blogurile. Culegeti ce ati semanat. N

    Cetatean

    11/06/2012 at 9:32 pm

  123. odiosi gusa, alin teodorescu, chiar si dorel sandor legat de MRU,
    risete la misto, bascalie tipic bucuresteana,
    bataie de joc la adresa lui MRU,
    absolut gretosi

    skorpion

    11/06/2012 at 9:33 pm

    • @ skorpion
      penibili, jenibili, mi-e greata/daca asta inseamna analiza politica, ma lipsesc de ea…….

      maya

      11/06/2012 at 9:37 pm

  124. Astia il simt pe MRU ca un pericol de aia vorbesc urat despre el.

    cedric

    11/06/2012 at 9:34 pm

  125. Nasul spune ca justitia a ridicat sechestrul pe avere in cazul Maghiar de la Oradea. 😯 L-au spalat si pe ala…

    ucenic

    11/06/2012 at 9:34 pm

  126. Astia n-ar trebui sa indrazneasca sa vorbeasca despre MRU. Gusa e infect, dar a mai dat in MRU si cand era PM.

    cedric

    11/06/2012 at 9:35 pm

    • Le este frica! Ataca in haita.

      mar

      11/06/2012 at 9:37 pm

      • shacalii

        maya

        11/06/2012 at 9:43 pm

      • Da, ii innebuneste in grup trio si umple de spume cu ura ideea MRU.

        Atat de tare incat au spus si ineptii de grup.

        A A

        11/06/2012 at 9:53 pm

    • Niste canalii. Sunt absolut gretosi.

      ucenic

      11/06/2012 at 9:38 pm

    • Gusa a zis ca il place pe Ponta/bine ca asta este „perfect”

      maya

      11/06/2012 at 9:40 pm

  127. In locul lui Turcescu, nu i-as mai aduce pe mizerabilii astia in emisiune. Doar ii cunoaste si nu merita sa-i scoata in public in emisiunea lui.

    cedric

    11/06/2012 at 9:38 pm

    • ar trebui sa i se scrie un email lui Turcescu/ a zis la un moment dat ca pleaca din emisiunea lui

      maya

      11/06/2012 at 9:41 pm

    • Si atunci de ce ii invita? Nu are controlul asupra propriilor invitati? Nu ii poate spune imbecilului de producator ca daca ii mai cheama pe astia trei el pleaca din studio?

      clemycali

      11/06/2012 at 9:45 pm

      • Clemy
        😆
        Servus!

        Ca sa ne faca nervi!Si sa-si faca!

        maya

        11/06/2012 at 9:54 pm

  128. La Severin conduce Mihai Stanisoara cu 44,33%, Duicu are 42,42%. Sper sa castige Stanisoara. sursa HN

    mar

    11/06/2012 at 9:41 pm

  129. Buna seara, buna seara.
    Pe mine nu ma mira faptul ca la PDL nu au inceput sa curga demisiile de onoare. Dupa declaratiile de azi noapte ale lui prigoana, care sustinea ca la Bucuresti s-a inregistrat un mare succes, mi-am dat seama ca partidul nu mai poate fi salvat ca marca. Poate individual diverse personalitati din interiorul PDL, si o parte a filialelor centrale, sa faca ceva alaturi de constructia la care se gandeste MRU,

    clemycali

    11/06/2012 at 9:44 pm

    • In politica romaneasca nu exista demisii de onoare.

      Singurul mod in care se poate scapa de un/o nasparliu/ie e cu shutul in cur.

      EuCuMine

      11/06/2012 at 9:50 pm

      • Asta asa e.

        clemycali

        11/06/2012 at 9:52 pm

    • Buna clemy
      Intuiam ca vei ajunge la concluzia asta.
      Multi din cei de aici doareau sa vina cu maturoaiele, cu detergenti sa curete PDL-ul si dupa ce il fac curat sa il invite sa intre pe MRU intr-un PDL imaculat 🙂
      Ori ala nu exista. Sobolanii si activistii locali sunt structura de rezistenta a PDL. II dai afara pe bVBu ? Cade acoperisul..

      MRU poate face un parteneriat cu jegosul pdl. Mai mult nu se poate

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 9:54 pm

      • Imi pare rau ca trebuie sa imi mentin ideea, poate fixa: grupul BVB nu are ce cauta in structurile de conducere ale PDL sau ale PDL-ului afiliat, mai degraba nu, cu miscarea lui Ungureanu. Nu pot defila politic si Monica Macovei si Vasile Blaga si nici Elena Udrea si Mihai Razvan Ungureanu. Boc trebuie sa arate ca are curaj si sa taie in carne vie. Daca poate. Daca nu va ramane primar la Cluj si sef peste un partid fantoma.

        clemycali

        11/06/2012 at 9:59 pm

        • Nu are curaj si nu poate. PDL va ramine partidul mexican de 12 % cu care Ponta se va lauda laBaroso peste 4 ani ca are pluralism in tara pe care o conduce, si sa nu mai fie comparat cu Ianukovici cind o tine pe Anastase la parnaie.

          lastnightmusic

          11/06/2012 at 10:10 pm

  130. Manipulatorul Dancu este penibil. Vai steaua lui de sociolog…nu este in stare sa-si asume esecul unui sondaj 😦

    mar

    11/06/2012 at 9:58 pm

    • Spuneam inca de ieri ca o vor da prin balarii, cum ca exist-pollurile au fost facute la ora x si nu y, ca respondentii au mintit, etc, etc.

      clemycali

      11/06/2012 at 10:00 pm

      • Da, ai avut perfecta dreptate 🙂

        mar

        11/06/2012 at 10:03 pm

  131. @tds,
    In colaborare cu Boc, MRU poate ajunge cel mult primar la Iasi peste 4 ani.Chiar are nevoie de o alta comstructie.Tot ce au in comun si uslasii o vor folosi,e doar faptul ca au condus guverne cazute prin motiune de cenzura.

    cristibucuresteanu

    11/06/2012 at 10:02 pm

  132. Astfel, Catalin Chereches (USL) a castigat Primaria Baia Mare, cu 86,03% (44.239 voturi), fiind urmat de Stefan Pop (PDL) cu 2.785 voturi, Adrian Turicu (PP-DD) si Gheorghe Tamasan (Alianta Civica Democratica A Romilor).

    Chereches ala cu Auschwizul de la Baia Mare, cu tiganii transportati in camioane deschise (sunt curios cum arata mocheta din camere dupa o saptamina) cistiga cu 86% fiind votat de fascistii baimareni.
    O iexplicatie pentru vehementa e data ca Gheorghe Tamasan (Alianta Civica Democratica A Romilor). era contracandidatul nazistului la fotoliul de primar…Acum GheorgheTamasan are mai mult timp liber sa ii ajute pe romi.

    lastnightmusic

    11/06/2012 at 10:05 pm

    • De câştigat era previzibil. Dar a fost sancţionat de comunitatea europeeană şi naţională. Cazul a ajuns la Bruxelles. Şi dacă nu ai priceput sau te prefaci că nu ştii despre ce e vorba, sunt valori mult mai importante decât politica. Parcă şi Hitler şi Stalin câştigaseră alegerile cu un procentaj asemănător. Comentariul tău denotă sarcasm dar prost ancorat la nivel uman.

      TD

      11/06/2012 at 10:11 pm

      • De comunitatea nationala cred ca a fost sanctionat doar formal, de ochii lumii. Daca ar putea probabil ca si alti primari i-ar urma exemplul. Tiganii nu se bucura de simpatia generala a romanilor. La Bruxelles este alta chestiune. Dar pana la urma asta e problema lui Ponta, sa se descurce cu Bruxellul cum o sti.

        clemycali

        11/06/2012 at 10:18 pm

      • Prevedeam ca vei apare din Canada sa o iei cu limba de lemn.

        Uite invita tu 2 copii tigani la tine in Canada in vacanta de vara – daca o faci eu iti trimit 200 de dolari

        Sau facem altcumva; In luna august pot medita individual 10 copii de tigan sa invete trigonometrie si geometrie plana. Garantez ca 7 din ei se vor indragosti de prostia asta de trigonometrie. Dati sfoara in tara.

        Asa ca domnu’ barbolog sa te vad

        lastnightmusic

        11/06/2012 at 10:18 pm

        • Iar 🙄 Sunt oameni, tb sa fim toleranti. Da, multi sunt rai, interlopi dar au drepturi egale cu noi.
          Tb sa invatam sa fim toleranti, sa avem puterea sa-i educam. Si romanii sunt ticalosi si cocalari.
          Hitler si Stalin asa au inceput. Nu cred ca extremismul ne face bine.
          PS. am avut hotz tigan in casa, am minoritate roma in zona si ar tb sa-i urasc, nu pot.

          mar

          11/06/2012 at 10:38 pm

          • Eu nu stiu despre ce vorbesti mar. Toleraaaaanta! Eu stiu ca nu esti ipocrita ca si canadianul . Cind faci ceva faci, nu doar vorbesti. Nu noi trebuie sa toleram. Ei nu trebuie sa tolereze si sa se complaca. Doar au o singura viata. Ce am promis mai sus ramine valabil. Vrei sa dam meditatiile la tine acasa in august… daca il stii asa bine pe Hitler (stalin a inceput altfel) Nu ca nu am o casa mare dar asa din principiu 🙂

            lastnightmusic

            11/06/2012 at 10:46 pm

      • @ lastnightmusic, conştiinţa mea e împăcată privind gesturile umanitare(donaţii voluntariat) din perspectivă canadiană dar în primul rând umană. Nu pot să ştiu cât ai donat tu, dar eu chiar am donat şi nu-mi pare rău. Când ofer, ofer cu inimă largă fără să cer nimic înapoi. Şi chiar într-un limbaj de lemn cum îl caracterizezi vs coloratura limbajului tău nu mă deranjează.

        Conştiinţa ta?

        TD

        11/06/2012 at 10:43 pm

        • Se vede ca esti impacat. Ai oferit tot si nu ti-au mai ramas decit sfaturile generoase.
          Drum bun !!

          lastnightmusic

          11/06/2012 at 10:49 pm

          • Pentru o conştiinţă mare e cam sărăcăcioasă argumentaţia. Pentru un Ego Personal cât un Zepelin e perfect reprezentativ.

            TD

            11/06/2012 at 10:56 pm

  133. Tapalaga pe B1tv.

    uitaroh

    11/06/2012 at 10:06 pm

  134. Subscriu la ce scrie TDS. MRU instalat la conducerea PDL nu va fi nici un castig. Dimpotriva

    http://sociollogica.blogspot.ro/2012/05/cine-sunt-cei-care-au-incredere-in.html

    Atentie!

    1. „Votanţii pe linie: „am încredere în Traian Băsescu şi în MRU, votez sigur PDL.” Vorbim de un grup mic, hotărât şi dinamic de 7-8% din populaţie. Faptul că pentru ei nu există alternative solide la PDL (spre deosebire de situaţia CDR în 2000) garantează că acest partid va obţine cel puţin 15% din voturi în toamnă. Pentru votanţii-pe-linie, MRU este un bonus, dar nu era absolut necesar – ei ar fi votat PDL oricum”.

    15% zice Mateescu? 15% a castigat PDL acum ca partid recognoscibil pe buletinele de vot.

    2. „Speranţa. Grupul cel mai mare este format din cei care au încredere mare sau foarte mare în MRU, dar nu ar vota PDL şi nici nu au încredere în Traian Băsescu (16% din populaţia cu drept de vot, adică aproape 3 milioane de persoane). În februarie, ei reprezentau un sfert din cei care aveau încredere în MRU. Acum ponderea lor a crescut la 50%. Aici se pot găsi susţinători ai altor partide, persoane puţin interesate de politică şi non-votanţi. Chiar ieri am scris despre surprizele (neplăcute) pe care poţi să le ai atunci când analizezi cine are încredere într-un lider politic dar nu îi votează partidul”.

    3. „Întrebări simple şi dureroase:
    1. Cum poate MRU să mobilizeze aceşti oameni fără să rostească cuvintele „PDL” sau „Traian Băsescu”?
    2. Sunt aceşti oameni faimosul „electorat de dreapta demobilizat” sau persoane puţin interesate de politică care nu votează practic niciodată?”.

    Cetatean

    11/06/2012 at 10:06 pm

    • Buna ziua; Eu nu sunt socio-/politolog dar imi amintesc cum s-a procedat in anii 90 intr-o situatie similara: Alianta Civica. Ea a facut ca sa apara un civism puternic si chiar un partid ca PNT-CD care fusese cumplit de demonizat in acei ani sa fie acceptat si mai apoi sa conduca o cualitie politica.

      dica

      12/06/2012 at 10:50 am

  135. Subscriu la ce scrie TDS. MRU instalat la conducerea PDL nu va fi nici un castig. Dimpotriva

    Barbu Mateescu intr-o postare pe blogul lui (sociollogica), din mai.

    Atentie!

    1. “Votanţii pe linie: “am încredere în Traian Băsescu şi în MRU, votez sigur PDL.” Vorbim de un grup mic, hotărât şi dinamic de 7-8% din populaţie. Faptul că pentru ei nu există alternative solide la PDL (spre deosebire de situaţia CDR în 2000) garantează că acest partid va obţine cel puţin 15% din voturi în toamnă. Pentru votanţii-pe-linie, MRU este un bonus, dar nu era absolut necesar – ei ar fi votat PDL oricum”.

    15% zice Mateescu? 15% a castigat PDL acum ca partid recognoscibil pe buletinele de vot.

    2. “Speranţa. Grupul cel mai mare este format din cei care au încredere mare sau foarte mare în MRU, dar nu ar vota PDL şi nici nu au încredere în Traian Băsescu (16% din populaţia cu drept de vot, adică aproape 3 milioane de persoane). În februarie, ei reprezentau un sfert din cei care aveau încredere în MRU. Acum ponderea lor a crescut la 50%. Aici se pot găsi susţinători ai altor partide, persoane puţin interesate de politică şi non-votanţi. Chiar ieri am scris despre surprizele (neplăcute) pe care poţi să le ai atunci când analizezi cine are încredere într-un lider politic dar nu îi votează partidul”.

    3. “Întrebări simple şi dureroase:
    1. Cum poate MRU să mobilizeze aceşti oameni fără să rostească cuvintele “PDL” sau “Traian Băsescu”?
    2. Sunt aceşti oameni faimosul “electorat de dreapta demobilizat” sau persoane puţin interesate de politică care nu votează practic niciodată?”.

    Cetatean

    11/06/2012 at 10:07 pm

    • Cred ca Barbu Mateescu nu a vrut sa complice subiectul dar in orice societate democratica exista intotdeauna un procent de electorat care nu voteaza niciodata. Procentul asta variaza dar eu l-as situa undeva la 40%. Poate chiar mai ridicat in Romania. Este posibil, dar aici e foarte costisitor de aflat cum, ca o parte a acestui electorat sa fie adus la urne. Ideea mea este ca MRU nu trebuie sa se foloseasca de numele lui Traian Basescu ptr a se impune politic. PDL a avut nevoie de el ptr a exista, cand presedintele si-a luat mana de pe partid democrat liberalii au scazut la jumatate. 15% este cu putin peste scorul pe care il obtinea PD-ul in zilele lui bune. Cu alte cuvinte, fara ajutorul lui Basescu PDL nu capteaza restul electoratului de dreapta romanesc. Ce poate sa faca MRU este sa formuleze o linie programatica simpla si sa adopte o atitudine flexibila fata de evenimentele politico-economice ale zilei. Adica sa aiba in permanenta o reactie pertinenta la tot ce se intampla. Vorbe putine si percutante.

      clemycali

      11/06/2012 at 10:15 pm

      • da, de acord, MRU nu trebuie sa se foloseacsa de numele lui Basescu. Cei care ar vota cu MRUadera spontan, (uneori inconstient) la idealurile politice ale lui Basescu (spargerea tiparelor politice actuale – reforma).

        Da, cu programul politic ai mare dreptate: citeva idei clare si percutanta, plus Macovei alaturi de el.

        Cetatean

        11/06/2012 at 10:18 pm

        • Macovei si alti cativa. Numele ei este cel mai vechiculat dar probabil ca exista si alti oameni competenti pe care s-ar putea baza drept comunicatori. Aici a stat marea problema a lui Boc in special, a guvernului lui, a PDL: chiar si atunci cand au avut dreptate si au luat masuri bune nu au stiut cum sa le prezinte publicului si, chiar mai rau, purtatorii lor de mesaj fie au fost dobitoci patenti (Ioan Oltean, cezar Preda, etc), fie extrem de prost vazuti de electorat: doamna Udrea premiul intai cu coronita.

          clemycali

          11/06/2012 at 10:23 pm

    • Foarte simplu.Sa sustina independenti de valoare pe colegii bine gandite in mediul urban si nu numai si oamni din structurile de partid sau administrative sa il ajute.Denasemenea si societatea civila.Si comunitati de oameni de afaceri.Daca sant.Ar fi un antrenament bun pentru prezidentiale.

      cristibucuresteanu

      11/06/2012 at 10:20 pm

      • Suntem inca departe de punctul asta. Nu trebuie sa sarim etapele. Acum suntem la momentul zero, acela al intrarii in constiinta electorala ca alternativa politica viabila. Asta se face prin comunicarea unor idei simple care sa fie adresate unui electorat tinta. Momentul doi il reprezinta formarea primului nucleu comunicational. Ajungem la momentul candidaturilor de abia la sfarsitul lui august.

        clemycali

        11/06/2012 at 10:27 pm

        • nu stiu ce e aia constiinta electorala.Alternativa politica viabila la ce?

          cristibucuresteanu

          11/06/2012 at 10:39 pm

  136. Rezultate partiale la ora 22 (60% sectii): politic, USL sta la 49% (vot politic) iar PDL a urcat peste 17% (vot politic).

    Cetatean

    11/06/2012 at 10:14 pm

    • Spuneam inca de ieri seara, azi dimineata ca PDL nu are cum sa treaca de 20%. Singurul lucru bun este ca USL nu sare de 49% si ca o parte din voturile cu adevarat negative s-au indreptat catre PP-DD.

      clemycali

      11/06/2012 at 10:16 pm

      • cu PPDD ai 100% dreptate. Pina acum nu am comentat despre PPDD, insa da, asa e.

        Cetatean

        11/06/2012 at 10:22 pm

        • PPDD a actionat pana la urma ca o supapa de siguranta. In locul lui MRU nu l-as ataca in nici un fel pe DD. In nebunia lui va fi cel mai percutant atacant al USL in urmatoarele luni.

          clemycali

          11/06/2012 at 10:29 pm

    • Intre timp, Ponta, de fapt „justitia” sterge dosare!
      Din Evz de azi
      „Rectorul Maghiar, iertat de plata a 25 milioane de euro și cu averea intactă pentru că-i bătrân și profesor recunoscut”
      Iar Miki (ala, celebru) e NEVINOVAT 🙂
      De fapt 😦
      Adaug, schimbarea totala a Consiliului National de Etica, cu politruci, printre care si Paul Dobrescu (parca).
      Se precipita lucrurile. Iar declaratia lui Antonescu, cu „veti vedea la toamna” zice sa ne pregatim 😦

      Emil

      11/06/2012 at 10:20 pm

    • Sa nu uitam insa si procentele separate ale PSD si PNL. Cred ca si alea se pot aduna la cosul comunistilor uslasi.

      Twisted

      11/06/2012 at 10:26 pm

      • da, cu aia ies 49-50% la vot politic.

        Cetatean

        11/06/2012 at 10:27 pm

        • E sub ce asteptau ei. Aveau acelasi scor inainte sa fi ajuns la guvernare. Ponta nu a adus un impuls politic USL odata cu instalarea la Palatul Victoria.

          clemycali

          11/06/2012 at 10:30 pm

          • evident, discutam doua aspecte: politic, sunt sub 50 sau putin peste 50, depinde cum numeri.
            Insa acuma sa vedem decupajul la toamna, cum se vor imparti in colegii electorale aceste procente.

            Cetatean

            11/06/2012 at 10:41 pm

            • In toamna este un alt joc politic. Intai sa vedem daca legea electorala ramane in varianta facuta de USL sau in caz contrar ramanem cu hibridul lui Parvulescu. ceea ce in actualele conditii nici nu ar fi rau ptr ca ar favoriza intrarea in Parlament a unor oameni ai dreptei de pe locul 2-3. Ca stim ca au fost destule cazuri cu patru ani in urma. Pe urma vor trebui gasiti oameni care sa se plieze pe profilul electoral al fiecarui colegiu in parte. Aici va fi cel mai dificil ptr ca timpul este relativ scurt.

              clemycali

              11/06/2012 at 10:45 pm

    • Iar cum la urmatoarele alegeri USL va avea in mod cert mai putin decat acum si PDL cu siguranta mai mult => suspendarea presedintelui va demara cu orice pret

      Mumulea

      11/06/2012 at 10:31 pm

      • Ma indoiesc ca PDL va conta prea mult in viitoarele alegeri. cand ai de a face cu oameni care nu-si asuma responsabilitatea unor esecuri nu ai cum sa dai incredere electoratului. Greseala face parte din tot ceea ce este omenesc. Ca si iertarea. Dar ca sa obtii o a doua sansa trebuie mai intai sa-ti constientizezi erorile. PDL nu este capabil ca partid politic de asta. Sau daca este eu nu am vazut asta din reactiile liderilor sai.

        clemycali

        11/06/2012 at 10:38 pm

        • Nu este chiar asa .
          In prezenta situatie statistic USL ul va lua mai mult decit acum indiiferent daca Anastase ar sta pe coji de nuca sau nu. As vrea sa o vad pe Ritzi plingind la patriarhie Romani v-am furat de cei 60.000 de euro pentru corturi, dar asta nu ar umple tolba de voturi al PDL la toamna.

          lastnightmusic

          11/06/2012 at 10:54 pm

          • Ai inteles gresit ce am spus eu. Nu o vrea nimeni pe Anastase pe coji de nuca. Ptr EU pe rug poate ca s-ar gasi suficient suficienti spectatori. ideea este ca la nivelul conducerii trebuie sa se spuna ca isi asuma esecul electoral si ca lasa calea libera altor oameni care avand fete noi si posibil idei noi ar putea face mai mult ptr partid.

            clemycali

            11/06/2012 at 11:02 pm

            • Alti oameni… ? fete noi ? Idei noi ? Ce tinar de calitate crezi tu ca vine sa se ingroape in firma asta ? or fi naivi tinerii dar cei valorosi vor evita Modroganul la 10 km.
              Aaaa… niste arivisti tineri mai limitati … da 🙂

              lastnightmusic

              11/06/2012 at 11:14 pm

  137. clemy,
    MRU nu trebuie sa se foloseasca de numele lui Traian Basescu ptr a se impune politic.
    interesant, desi nedrept!

    skorpion

    11/06/2012 at 10:19 pm

    • Absolut necesar chiar daca pare nedrept sau nerecunoscator.

      clemycali

      11/06/2012 at 10:24 pm

  138. Mihai Stanisoara a castigat la Mehedinti.

    mar

    11/06/2012 at 10:24 pm

    • Bravo. felicitari.

      clemycali

      11/06/2012 at 10:24 pm

  139. daca MRU va fugi de TB si meritele incontestabile ale acestuia eu nu ma alatur lui
    🙂
    pe buuune!

    skorpion

    11/06/2012 at 10:25 pm

    • @skorpy, las-o ca macane. Dai in boala unui amic pe revers ?

      clemycali

      11/06/2012 at 10:30 pm

      • care amic, clemy, ca nu m-am prins
        🙂

        skorpion

        11/06/2012 at 10:39 pm

        • Lasa ca sti. Nu te face ca nu pricepi ca doar comentezi si in vecini 🙂

          clemycali

          11/06/2012 at 10:42 pm

    • skorpy, sociologia, folosofia si istoria sunt la fel de mult mult arte cat sunt stiinte. Ca urmare, putini istorici, folosofi si sociologi ajung sa faca mai mult decat sa mestece fraze in primetime sau pe la editurile amicilor. In plis, cei mai mediatizati sunt alesi tocmai pe criteriul bramburelii si inconsistentei propriilor afirmatii. Cred ca lucrurile sunt evidente, pentru orice vrea sa vada:
      1) Toata politica din Ro din ultimii 8 ani se invarte in jurul lui Basescu (unii il vor jos, altii sunt…echidistanti). A evita raportarea la leitmotivul asta este, pur si simplu, imposibil. O sinucidere pentru orice politician, care devine astfel incolor, fara nicio relevanta (vezi cazul lui Neamtu).
      2) Basescu a zis ca paraseste politica (interna). El are insa inca un suport personal solid in electorat, la nivelul unui partid mare (eu zic ca sondajele cu 20% sunt gresite, si ca suportul sau real este mai aproape de cel evidentiat cu prilejul suspendarii, mai ales ca la alegeri se va prezenta o varianta modernizata a vestitei formatiuni „322”).Cu alte cuvinte, cine consiliaza un om politic sa refuze sa primeasca „binecuvantarea” lui TB si in acelasi timp electoratul lui ramas orfan (ca mostenire, cum ar veni) face, pur si simplu, o prostie.
      3)Politica este stiinta aglomerarii. Pazeste-te de cei care se delimiteaza inainte de a-si defini aliatii, acestia nu-si marturisesc aliatii de rusine.

      judex

      11/06/2012 at 10:55 pm

      • MRU are deja binecuvantarea lui Basescu ca doar el l-a numit premier. Este o sustinere care nu trebuie urlata pe toate posturile de televiziune.

        clemycali

        11/06/2012 at 10:59 pm

        • De ce nu ? Avem prosti de pacalit ?

          lastnightmusic

          11/06/2012 at 11:07 pm

        • Pai si pe Ponta tot Basescu l-a pus….
          Ce zici, Ponta are si el binecuvantarea lui Basescu (chiar nu glumesc, eu cred ca si asta este posibil)? Daca asa este, atunci Ponta ar trebui felicitat, ca nu vrea sa-i fure electoratul lui Basescu, este suficient de corect sa i-l lase pe tot lui MRU (desi eu cred ca Basescu l-ar prefera, daca azi ar avea de ales intre MRU si Boc – ca PM, pe Boc).

          judex

          11/06/2012 at 11:28 pm

      • @judex,
        Cu alte cuvinte, cine consiliaza un om politic sa refuze sa primeasca „binecuvantarea” lui TB si in acelasi timp electoratul lui ramas orfan (ca mostenire, cum ar veni) face, pur si simplu, o prostie.
        de fapt, absolut de acord cu toate punctele enuntate, ai spus-o cum nu se poate mai clar, exact asa gindeam si eu……parca, totusi, nu-mi vine sa cred ca TB ar avea mai mult de 20% (creierele au fost bine spalate prin latrinele tv), dar mai stii in caz de nevoie?

        skorpion

        11/06/2012 at 11:09 pm

  140. usl va ataca b1 tv si pe ori si cine nu este cu ei.
    atentie

    mae

    11/06/2012 at 10:26 pm

  141. Buna seara :),

    ref. „MRU nu trebuie sa se foloseasca de numele lui Traian Basescu ptr a se impune politic.”

    este ceva interesant pe mediafax:

    „Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că alegerile au arătat „un vot negativ la adresa clasei politice” prin faptul că circa 50% din alegători nu au votat, precizând că este momentul propice al analizelor responsabile la nivelul partidelor politice, inclusiv în PDL.”

    „Faptul că au votat aproximativ 50% din numărul total al alegătorilor înseamnă că restul de aproximativ 50 de procente nu s-au simţit reprezentaţi de actuala clasă politică. Vorbim despre un vot negativ la adresa clasei politice şi trebuie să ţinem cont că în cei 22 de ani de democraţie marea majoritate a proceselor electorale s-au constituit pe vot negativ, ceea ce înseamnă sancţiune, şi nu susţinere”, a precizat pentru MEDIAFAX Mihai Răzvan Ungureanu.

    În opinia sa, votul trebuie să ia în calcul susţinerea unor proiecte viabile care să poată fi continuate indiferent de natura schimbărilor politice, „proiecte vizionare care să se adreseze bunăstării cetăţenilor, şi nu satisfacerii intereselor personale”.
    „Votul negativ perpetuat indică disfuncţionalităţile democraţiei româneşti. Avem nevoie de vot pozitiv, de votul care susţine proiecte, care susţine implicarea cetăţenilor în proiectele esenţiale”, a apreciat Mihai Răzvan Ungureanu.

    În opinia fostului premier, este „momentul propice” regrupării forţelor politice din centrul şi dreapta spectrului politic românesc, regrupării cetăţenilor care cred în principiile autentice de dreapta „într-o forţă politică nouă în care să se regăsească partide, asociaţii, cetăţeni”.

    „Este momentul propice al analizelor responsabile la nivelul partidelor politice existente, inclusiv în PDL, pe seama rezultatelor electorale înregistrate ieri (duminică – n.r.) şi aceasta pentreu că nu vrem socialism în România”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

    ==
    so … pozitionarea mi se pare complet in afara a ceea ce poate „livra” PDL.

    roxaline

    11/06/2012 at 10:34 pm

    • Si este exact ceea ce spuneam si eu mai devreme. Evitarea asocierii cu Traian Basescu, ca exponent al vechii clase politice, este o necesitate absoluta.

      clemycali

      11/06/2012 at 10:39 pm

      • scuze, mesajul „a plecat’ fara ultima propozitie: „deci as spune ca si @clemycali, diferentiere de pdl si tb.”

        roxaline

        11/06/2012 at 10:44 pm

        • cam asa e ,oricit ai tine la basescu, e pina la urma ca si in cazul copiilor: trebuie sa-i lasi sa-si ia zborul,sau cum zic americanii” inoata sau ineaca-te””

          intimplator

          11/06/2012 at 10:53 pm

      • MRU este creatia lui Traian Basescu
        Traian Basescu este vechea clasa politica iar Banicioiu MN este noua clasa politica ?

        Delimitarea de Traian Basescu ati invatat-o de la Mihail Neamtu ?
        Dar apropos:
        Unde este Mihail Neamtu ?
        Ce face ?
        Ce gindeste azi Mihail Neamtu ?
        Ce sfaturi ne-ar da Mihail Neamtu ?

        lastnightmusic

        11/06/2012 at 11:00 pm

  142. Sa adaug, ca nu spun ca trebie sa se dezica de presedinte, dar sa evite sa fie lipit de el, sa evite eticheta de ‘partidul lui Basescu”. A nu se intelege ca militez ptr reteta politica dezastruoasa aplicata de Mihai Neamtu.

    clemycali

    11/06/2012 at 10:41 pm

    • este ce ma intrebam si eu.:)

      eugeni

      11/06/2012 at 11:11 pm

    • Scuza-ma, dar fie ca se delimiteaza, fie ca nu, adversarii tot o sa-i spuna ca e omul lui Basescu! Nu-i mai bine s-o lamuresti de la inceput? Sustin pe… pana aici! Dar in cutare caz… cred ca.. Ca parca s-a vorbit si de lealitate pe aici. Parca-mi amintesc si de o doamna care zicea ca desemneaza un anume candidat fix pe sondaje. Fara alt considerent! A iesit bine?

      dica

      12/06/2012 at 11:02 am

  143. clemy,
    avp cumva?

    skorpion

    11/06/2012 at 10:49 pm

    • Nu. Incepe cu f. Sti, controversa legata de ND.

      clemycali

      11/06/2012 at 10:52 pm

    • skorpi, vrei sa jucam Spanzuratoarea? ce-sti copil, eu intelesesem din prima la cine facea clemy aluzie. 😉

      luminita

      11/06/2012 at 11:03 pm

      • „c-esti” sorry.

        luminita

        11/06/2012 at 11:03 pm

    • Asta mi se pare inutil
      Niciodata MRU nu va lua voturile mecanicului de la blocul meu.
      Ori mecanicul il uraste visceral pe Basescu

      MRU ia voturi de la oameni pe care ii duce capul ca TB a facut ceva in tara asta.
      De ei nu trebuie sa se fereasca. iar daca s-ar feri atunci oamenii si-ar da seama.

      Intr-un cuvint electoratul lui MRU nu poate fi pacalit in fata cum doreste Clemy

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 11:05 pm

  144. o nedumerire:
    se tot discuta de ” votul politic” /inteleg ca votul politic e ala de la CJ+ CG bucuresti&sectoare,unde am votat o lista; astea sunt voturi cumulate date unui partid pe liste,;
    la votul pentru sefii CJ + CG bucuresti&sectoare a functionat regula ” primul ,ia potul”
    la toamna e tot regula ” primul ,ia potul”
    e cumva hazardat sa cred ca daca e asa la toamna s-ar putea sa avem surpriza:
    35/41 – 80-85 pct usl&co
    2-3/41-5-8 pct pdl
    5 pct udmr
    restul , si altii,probabil zero teve
    de ce se bate atita moneda pe ” votul politic” cind ala a fost vot pe lista care nu se mai aplica la toamna?

    intimplator

    11/06/2012 at 10:51 pm

    • Ptr ca reflecta mai bine decat orice sondare a opiniei publice atitudinea electoratului fata de un partid politic. La primarie poate ca il votez pe Ghita ca il cunosc, am afaceri cu el, e bun gospodar sau m-am obisnuit cu el. La Consiliu votez cu partidul lui x sau y ptr ca sunt de acord cu el sau ptr ca nu sunt de acord cu partidul de guvernamant. Regula are si exceptii dar asta este principiul dupa care votul la consilii este considerat politic.

      clemycali

      11/06/2012 at 10:55 pm

      • @clemycali/buna dimineata
        da si nu,daca rememorez campaniile parlamentare in ultimii 20 ani ” catindantii” veneau cu un program la indigo al primarilor( drumuri,apa,scoli,etc,etc..)anul asta vor adauga ” fonduri europene” /deja auzit acum la locale,ca asta e trendy( chiar daca unii abia se semneaza)

        intimplator

        11/06/2012 at 11:07 pm

    • intimplator, votul politic e dat de capacitatea partidelor de a atrage voturi doar in numele siglei si programului. Vot la „sentiment”, vot hardcore. Evident, eu am spus ca una e votul politic si alta e decupajul electoral pe circumscriptii.

      Da, se poate lua 80-85% mandate in conditii de 45% vot politic, si una din mizele legii VU la CCR e relatia intre „reprezentativitate” la nivel politic si distributivitatea votului pe mandate.

      Cetatean

      11/06/2012 at 11:00 pm

      • multumesc
        deci e mai mult decit posibil e probabil
        s..t! sau m…e!

        intimplator

        11/06/2012 at 11:04 pm

  145. aha, am inteles, clemy,
    😀

    skorpion

    11/06/2012 at 10:53 pm

  146. Ar trebui sa facem un efort sa-l rebrenduim pe MRU.In momentul de fata orice alternativa reformatoare la nivel de clasa politica va aduce lumea la vot.Daca lupta impotriva fesenizarii tarii e si mai bine.

    cristibucuresteanu

    11/06/2012 at 10:55 pm

    • MRU nu are nevoie sa fie rebranduit. El are nevoie de un vehicol politic nou si poate de un atas format fie din PDL, care trebuie rebranduit si reformat din temelii, fie din deviationistii din PDL care vor parasi partidul din care nu se da la fund grupul BVB.

      clemycali

      11/06/2012 at 10:57 pm

      • eu i-as zice grupul BVBOU( o sau 0,nu conteaza=oltean/u=udrea)

        intimplator

        11/06/2012 at 11:01 pm

  147. La Cartianu este Lazaroiu, vorbeste de centrul dreapta.

    mar

    11/06/2012 at 10:58 pm

    • incdep sa cred ca lazaroiu e un fel de ” dincu de dreapta”

      intimplator

      11/06/2012 at 11:02 pm

      • Sunt sociologi 😛

        mar

        11/06/2012 at 11:07 pm

        • mda ca si pieleanu ala,ca si altii
          cred ca mama omida e mai socioloaga decit ei

          intimplator

          11/06/2012 at 11:14 pm

      • Cu toate ca ar tb sa se bazez pe statistica matematica si teoria probabilitatilor. Problema mare este lipsa „culturii sondajelor la romani”, fie nu raspund la intrebari fie raspund aiurea.
        Daca intrebarile sunt ciudate se primesc intrebari pe masura.

        mar

        11/06/2012 at 11:12 pm

        • @mar/pe mine m-au scos din grupuri ” tinta” am depasit virsta
          dar ,am vazut niste sondaje;mie mi se pare ca intrebarile nu sunt facute sa afle ceva ci mai degraba sa demonstreze ceva(sondajele alea vazute de mine nu au aparut prin presa)

          intimplator

          11/06/2012 at 11:16 pm

          • Da, depinde ce vrei. In statistica ca si in informatica, exista un principiu, gunoi bagi gunoi scoti. Numai ca statistica se razbuna urat in momentul in care se ajunge la datele din teren, care nu pot fi cosmetizate. Hartia suporta mult, datele din teren sunt baza.
            Suntem varza la statistica, dovada cea mai buna este amanarea rezultatelor la recensamant. Chestionarele au fost completate cu picioarele.

            mar

            11/06/2012 at 11:24 pm

  148. Pare un soi de dialog via presa? Pe hotnews este partial ceea ce a declarat V. Stoica la TVR Info in seara asta, dupa declaratia MRU la Mediafax ( a fost exclusiv ptr Mediafax). Vrea PDL inclus.

    http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-12496320-valeriu-stoica-tvr-info-posibil-apara-proiect-politic-dreapta-aceasta-vara-nevoie-optiune-foarte-clara-din-partea-lui-mru.htm

    roxaline

    11/06/2012 at 10:59 pm

  149. So, MRU nu trebuie sa se „dezica” de Basescu. Nici nu va putea.

    MRU nu trebuie sa se foloseasca de numele lui Basescu. Cei care ar vota cu MRU adera spontan, (uneori inconstient) la idealurile politice ale lui Basescu (spargerea tiparelor politice actuale – reforma). Votantii Basescu il vor vota oricind pe MRU pentru ca recunosc constient agenda lui Basescu de reforma.

    Cetatean

    11/06/2012 at 11:04 pm

    • Multumesc. Asta voiam sa spun si eu dar m-am incurcat in vorbe. 🙂

      clemycali

      11/06/2012 at 11:05 pm

    • cred ca mru are doua probleme majore-afara de cele ” logistice”
      a. cum sa simplifice mesajul;eu tot aud ca e ” prea pretios”,si asta de la oameni care sunt acum nedecisi;un mesaj,nu stiu cum sa scriu sa-i zic cu ” sex appeal politic”
      b. cum sa-i atraga pe ceilalti,si nu nucleul dur -cit o mai fi,oricum nu neglijabil-al lui basescu

      a si b nu e usor de realizat si timpul nu lucreaza in favoarea lui anul asta

      intimplator

      11/06/2012 at 11:13 pm

  150. salut iar 🙂
    salve City,Clemy 🙂
    Intrebarea cu mobilizarea mi se pare esentziala,
    Inca n-as zice ca asocierea fatza de Basescu ar fi periculoasa.
    Sunt combinatzii luate cate doua /sau trei care ar trebui analizate foarte amanuntzit fiecare in parte care sa raspunda la doua cerintze :sa aiba sanse de reushita cat mai mare la parlamentare si sa fie cat mai stabila in timpul mandatului
    MRU cu pdl-care? cu tot/ sau dor cu cei in frunte cu MM
    MRU fara pdl- doar cu reusheshte ca sa faca el,chiar si ajutat sa zicem;ce sanse are ?(tzinand cont de tot,infrastructura de partid,logistica etc)
    Basescu in ce combinatzie poate intra aici ca sa ajute ?Sau nu intra deloc.
    Tare ma tem ca este o ecuatzie grea al naibii mai ales ca timpul este scurt

    mircea

    11/06/2012 at 11:08 pm

    • salut, mircea! tocmai a formulat Cetatean la 11:04 corect politic ideea aceasta. 😆

      luminita

      11/06/2012 at 11:13 pm

      • buna Lumi 😆
        Pana apuc eu sa scriu 3 randuri trece o jumate de ora.Defapt am scris ceva mai mult cu trimiter si la un comentariu interesant al lui @judex ,pana la urma m-am pierdut in dtalii si am sters 2/3. 😆
        Am citit acum ce zice City mai jos 🙂

        mircea

        11/06/2012 at 11:25 pm

    • MRU cu PDL curatat.

      Cetatean

      11/06/2012 at 11:22 pm

  151. @intimplator,
    bvbou = :mrgreen:

    @luminita,
    am terminat spinzuratoarea, greu dar am terminat-o, sic

    skorpion

    11/06/2012 at 11:12 pm

  152. Banciu ii face praf pe USListi si pe candidatii de ieri. Il lauda pe Nicusor Dan.

    cedric

    11/06/2012 at 11:13 pm

  153. Las ca nici mie nu mi-a iesit exact cum am vrut 🙂

    Reformulez putin, pentru claritate:

    MRU nu trebuie sa se “dezica” de Basescu. Nici nu va putea. MRU nu trebuie sa se foloseasca de numele lui Basescu.

    Cei care ar vota cu MRU adera spontan (uneori inconstient) la idealurile politice ale lui Basescu (spargerea tiparelor politice actuale – reforma), iar votantii Basescu il vor vota oricind pe MRU pentru ca recunosc constient agenda lui Basescu de reforma.

    Exeplicatie:

    Basescu a impus agenda de adancime a politicii: reforma statului versus dezastru pe termen lung. Chestia asta nu poate fi stearsa. USL a contracarat cu votul politic si cu discursul „Basescu joaca in afara reguulilor, sa il dam afara”. Problema e ca, desi la nivel de principiu, oamenii sunt de acord cu ce spune Basescu, vehicului electoral si modalitatea de pune in practica ideile sale au pierdut masiv din credibilitate. PDL a luat-o in freza pentru ca s-au comportat la fel ca ceilalti, desi pe fata clamai puritatea actiunii si principiilor basesciene.

    Acum, MRU trebuie sa preia agenda lui Base si sa o vinda el, cu credibilitatea lui. Basescu a impus agenda si inca o va mai impune, cit e presedinte (si chiar si dupa), acuma rilul lui MRU este de a o vinde, insa impachetata altfel, ca sa fie neutralizat discursul de ura al USL-ului, ca a incercat mereu sa decredibilizeze agenda lui Base personalizand-o (cum ca TB e, ca persoana, conflictual, impulsiv, lipsit de spirit democratic, etc).

    MRU are o mare sanse: aceea de a face politica altfel, la nivel macro. Insa la nivel micro, va trebui sa conteze pe PDL, in teritoriu, caci fara activisti, esti mort. Insa va trebui sa nu mai lase activistii, BVB-istii si oamenii din teritoriu sa ii maculeze agenda si felul cel nou de a sparge tiparele.

    Basescu a spart tiparele cu barda, MRU trebuie sa taie fin cu lama, pina la os.

    Cetatean

    11/06/2012 at 11:17 pm

    • mi-e teama ca nu poti face asta in 5-6 luni,si ca sa spun un alt proverb( vai,ce cult sunt!!!)sa nu aruncam si copilul odata cu apa murdara

      intimplator

      11/06/2012 at 11:22 pm

      • intimplator, pentru a aduna si pe cei care voteaza oricum cu Basescu si pe cei care il plac pe MRU dar nu USL-ul, ai nevoie de:

        – frica de pierderea rezultatelor atitor ani de eforturi si atitor reforme grele, adoptate cu forcepsul.
        – dorinta de a vedea si alte personaje, tinere, in politica, de un alt calibru decit Pontache si Crinauc (asta e de la Mister B.)
        – minia de a-ti vedea referendumul din 2009 calcat in picioare
        – dorinta de a sanctiona USL-ul care a promis si nu a facut nimic in 8 luni.

        Sunt multe ingrediente, si rolul lui MRU este sa gaseasca acordul fin pentru a vorbi „in limbi”, adica o limba care e a lui, insa in care fiecare din votantii potentiali, din diferite categorii si orizonturi politice, sa se recunoasca.

        Si, cireasa de pe coliva. Nu trebuie sa ia 50%, nici macar 40%. Trebuie doar sa faca in sa fel ca USL sa fie citeva procente sub 50% (numar de mandate in Parlament). Nominalizarea Premierului de catre TB automat balanseaza scena politica inspre partidul sau persaoana care e nominalizata.

        Cetatean

        11/06/2012 at 11:29 pm

        • Nu uita ca a aparut pe scena PPDD si este cu capul spre usl dar nu va face ceva acorduri in directia aceea ca sa nu piarda electoratul decat dupa.
          usl-ul va fi lasat sa se erodeze bine indiferent cate procente va avea dupa parlamentare, si se va eroda fiindca vor fi fortati de crivatul financiar sa ia masuri iar oamenii nu stiu cuvantul austeritate sa vedem daca au curaj sa o puna de iesiri in strada..

          MM

          12/06/2012 at 12:07 am

  154. Scenariu sf

    TB demisioneaza, preia pdl-ul.”vechi” si da de pamant cu ei.
    Un „pdl” nou, ceea ce ar fi trebuit sa fie PLD se va forma cu MRU la carma 🙂

    eugeni

    11/06/2012 at 11:20 pm

    • TB nu va mai face politica institutional, insa va face o scoala de politicieni, o Fundatie, prin care sa ii invete pe altii tineri felul sau de a face politica. A spus-o acum citeva luni, la Cristoiu. Mai rau nu se poate 😈

      Cetatean

      11/06/2012 at 11:22 pm

      • Cume era cantecelul ala care zicea ca nu poti sa faci: ” din cocos gaina, nici din curva gospodina” :
        Eu nu il vad pe TB, scriind la tabla, sau scotand la tabla si ascultand elevii :). TB este capitan nu dascal 🙂

        eugeni

        11/06/2012 at 11:33 pm

        • el a spus, deci stie ce va face 🙂

          Cetatean

          11/06/2012 at 11:34 pm

        • cred ca TB ar fi un profesor excelent, stie sa explice foarte bine lucrurile (doar l-am ascultat de atitea ori), dar in acelasi timp creeaza o atmosfera foarte placuta – socializeaza perfect, dar si cind se infurie pe prosti/ticalosi, ii trozneste!

          tds,
          ok,
          🙂

          skorpion

          11/06/2012 at 11:38 pm

    • Scenariul meu
      TB demisioneaza si pleaca cu Maria intr-o croaziera de 2 ani in jurul lumii.

      Asa isi va prelungi viata cu citiva ani.

      Fiind plecat departe va va lasa pe fiecare sa va traiti viata independent
      Iar MRU si MN nu vor trebui sa se dezvinovateasca toata ziua ca sunt oamenii lui Basescu.

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 11:25 pm

      • m-as duce si eu in acea croaziera ca sa aflu lucruri ce AZI nu pot fi spuse
        🙂

        skorpion

        11/06/2012 at 11:27 pm

        • Tu du-te intii in Portugalia. Nu esti om implinit pina nu mergi acolo… apoi poti sa mai vorbesti 🙂

          lastnightmusic

          11/06/2012 at 11:33 pm

      • 😆 vor arata cu degetul unul inspre altul 😆

        mircea

        11/06/2012 at 11:34 pm

  155. Frunzaverde si-a aranjat patutzul … 58,15% – sef peste Caras-Severin …
    Cum ati califica electoratul ala? Frauda, tradarea, nepotismul, duse la rang de virtute. Astea-s reperele morale ale societatii romanesti!?!?! O tempora!

    anaphoricus

    11/06/2012 at 11:20 pm

  156. city,

    nu cred, ca atita timp cit MRU a fost propus de TBasescu ca premier, se va putea disocia imaginea de omul lui TB.
    orice ar face, oricite noi ambalaje va aduce, dusmanii/adversarii lui MRU il vor ataca si pe criteriul acesta. Am convingerea asta mie la suta.

    si cu cit MRU va juca mai bine, cu atita haita va fi mai abjecta.

    deja au inceput. i-am urmarit la b1tv pe gusa, alin teodorescu si dorel sandor…au fost sub orice critica si sa nu uitam ca momentan MRU este cam pe nicaieri….

    skorpion

    11/06/2012 at 11:25 pm

    • Cred ca asta este motivul turbarii, tacerea si „disparitia in munti”. Cata vreme nu pot controla informational omul ca sa toace vor turba ca in seara asta, pe urma vor turba tocand.
      Jigodiile KGB-iste tb sa stie cat mai putin si sa fie pusi in fatza faptului implinit, turbeaza la tacere.

      mar

      11/06/2012 at 11:29 pm

    • am spus, nu trebuie sa se disocieze, ci sa isi croieasca drumul lui.

      Cetatean

      11/06/2012 at 11:30 pm

      • croiasca.

        Cetatean

        11/06/2012 at 11:33 pm

  157. si ca sa preiau ce spune@eugeni
    pe vremea lui nastase cred ca prin media sau teveuri se controla si virgula/intonatia
    basescu sta cuminte ” la cutie” pina in 2014( daca-i face eba un nepot,are si cu ce sa-si umple timpul)
    in 2014 ,erupe..
    pai in 2014 ,se va fi strins atita ura impotriva usl ca vor pati cel putin ce pateste acum pdl

    acum oamneii nu judeca,e tipic romanesc,darimam vedem noi ce facem dupa aia,” ne descurcam cumva” dar cum va fi pe la anul pe vremea asta ca trtebuie sa inceapa scumpirea la gaze,la curent,…
    deja azi mf a imprumutat numai jumatate din cit a iesit pe piata;acum are rezerva lui dragoi,dar,dupa?

    intimplator

    11/06/2012 at 11:30 pm

  158. problema e dupa parerea mea ca MRU trebuie ca sa impushte doi iepuri dintr-un foc.Sa treaca si testul legitimitatzii prin parlamentare si si sa cashtige

    mircea

    11/06/2012 at 11:31 pm

  159. Ce spune Mihai Neamtu ?
    Ce gindeste Mihai Neamtu ?
    🙂
    Dau un banut pentru gindurile lui Mihai Neamtu de azi
    (stind in pozitia aia a lui cu degetul la frunte ca Titu Maiorescu si chucky)

    lastnightmusic

    11/06/2012 at 11:37 pm

    • Seara buna !
      Cui ii pasa?

      ela

      11/06/2012 at 11:52 pm

      • Oricarui observator al vietii politice.
        Mihai Neamtu si-a facut un plan in care te-a inclus si pe tine 🙂
        Planul avea citeva etape : aprilie, iunie, noiembrie, 2014, 2016. 2020
        Sintem la etapa iunie . E important ce crede MN despre lume si viata, despre vie apres vie, despre momentul politic actual, despre Burchel vs Vanghelie , despre tiran, pitic si blonda. despre ce ar face daca ar fi din nou in septembrie trecut….
        Apropo Ela ! ai citit Bufnita intre darimaturi ?

        lastnightmusic

        11/06/2012 at 11:58 pm

  160. Am mai spus-o, daca nu o repet: sper ca MRU sa nu asculte de cei ce vor Feti Frumosi si Ilene Cosanzene in politica viselor lor.
    Pen`ca nu veti trai sa vedeti un asemenea partid in Romania.
    Politica este altceva decit o discutie docta despre morala.
    Poate la stefan60 in Italia sint asemenea partide, ca observ cum ne transmite din vasta-i experienta 😉

    victor L

    11/06/2012 at 11:40 pm

    • salut 🙂
      Cine crezi ca ia cupa CE ?

      mircea

      11/06/2012 at 11:44 pm

      • germania

        pase scurte

        11/06/2012 at 11:54 pm

    • Stefan60 a prevazut inca din februarie ca pdl-ului nu ii va fi prea bine (atunci cind noi doi prognozam 70 % pt pdl la locale , iar Elena Udrea primar general cu 66% voturi) Stefan a avut dreptate … 🙂

      lastnightmusic

      11/06/2012 at 11:45 pm

  161. bun. am inteles ca dl.tudose a palmuit pdl-ul. dar nu am inteles ce schimbare vrea el sa faca votand usl. o fi om de buna credinta nu zic, dar ca-i prost gramada pot sa zic. toata lumea vrea schimbare dar la vot voteaza aceiasi nomenclatura

    pase scurte

    11/06/2012 at 11:54 pm

    • uite una tare. 😆
      Un pushcarias a cashtigat cu 70% stand la racoare.Peste cateva zile va va primi verdictul si va sti daca merge la servici la primarie sau continua programul de recluziune. 😆
      La campia Turzii alta si mai tare.Mort de 7 zile si a fost ales. Totali baietzii 😆
      Germania zici 🙂 Eu am o obsesie cu Olanda de cand ma stiu dar nu cred ca reushesc ei prea multe acum.

      mircea

      12/06/2012 at 12:13 am

  162. Cine ia Cupa Ioropei? foarte simplu si sigur: cine cistiga finala 😛

    victor L

    12/06/2012 at 12:05 am

  163. Un sociolog adevarat la Alexa, Barbu Mateescu.

    mar

    12/06/2012 at 12:11 am

    • Buna seara
      Da Barbu vorbeste foarte bine dar ar fi bine sa fie si lasat. Un moderator pune intrebari si isi lasa invitatul sa vorbeasca, Alexa are monologuri lungi, da verdicte, sare de la o idee la alta si nu isi lasa invitatul sa vorbeasca.

      Ion

      12/06/2012 at 12:44 am

  164. Nu mai dau pronosticuri la fotbal: chiar in prima zi, rugat de fi`miu sa dau un pronostic, am gresit la ambele meciuri 😛

    victor L

    12/06/2012 at 12:29 am

  165. Felicitari Emil Boc si George Scripcaru. 🙂

    PS. Ce a iesit la exit-poll-uri vs rezultate oficiale:
    http://lacoltulstrazii.ro/2012/06/11/aceste-exit-poll-uri-care-nu-ies-niciodata/

    Ion

    12/06/2012 at 12:37 am

  166. noapte buna all 🙂

    mircea

    12/06/2012 at 1:15 am

  167. http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/semnele-timpului

    Interesant cum se prevede de milenii faza la care a ajuns specia asta de popor majoritar al nost’

    A A

    12/06/2012 at 8:04 am

  168. Buna Dimineata,
    Postare noua!

    Theophyle

    12/06/2012 at 8:13 am


Comentariile sunt închise.