Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Archive for mai 15th, 2012

Mioriţa regăsită în ţarcul « Fondatorului » (I)

Postat de @Cetatean

Cum moare Noua Republică de mâna « Fondatorului » (I)


Postarea de fata este a saptea pe subiectul Noua Republica. In mod normal, cifra sapte este consacrata odihnei si contemplarii lucrurilor facute « bine foarte », asa cum spune Biblia. Din nefericire, cifra sapte este atat pentru mine (ca membru al comunitatii Politeia) cat si pentru Noua Republica prilejul unui bilant pe care nu mi-as fi dorit niciodata sa il fac in felul in care o voi face mai jos si in postarile care vor urma. Citește restul acestei intrări »

Written by Theophyle

15/05/2012 at 3:46 pm

Revista Presei – 15 Mai / “bijuteriile” guvenului Ponta

Bună dimineata intr-o zi de marti. Vremea va fi în general instabilă. Aria de nebulozitate şi ploi va cuprinde, dinspre sud-vest, cea mai mare parte a ţării. Vor fi mai ales averse, local se vor semnala descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp cu precădere în Oltenia, Muntenia şi zonele montane. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în sudul, sud-estul şi centrul teritoriului, mai ales în prima parte a intervalului. Temperatura aerului, în creştere uşoară, va avea valori maxime de la 14…15 grade în sud-vest până la 26…27 de grade în estul Munteniei şi sudul Moldovei, iar minimele vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade.

La Bucureşti, vremea va fi în general instabilă. Înnorările se vor accentua şi, mai ales după orele amiezei, vor fi averse şi descărcări electrice. Vânul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în special în prima parte a zilei. Temperatura aerului va fi avea valori uşor mai ridicate faţă de intervalul precedent, cu o maximă în jur de 24 de grade şi o minimă de 12…13 grade. Mediafax.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4373  RON; 1 USD = 3. 4479   RON; 1 EURO = 1. 2870 USD; Francul elvetian 3. 6951 RON. Gramul de aur 173.1626 RON. Citește restul acestei intrări »

Written by Theophyle

15/05/2012 at 8:32 am