Stalin, diviziile papale si politichia mioritica

Se presupune că Stalin [*] a întrebat cu dispreţ cât de multe divizii are la dispoziţie Papa. Răspunsul a venit după moartea dictatorului sovietic, atunci când Zidul Berlinului s-a prăbuşit şi Europa de Est a ieşit din spatele Cortinei de Fier si datorită Papei Ioan Paul II. Nu stiu daca acest lucru este relevant pentru articolul urmator, sper totusi ca o parte din noi vor gasi sensul. Un partid politic este practic bazat pe cateva principii:

• Primul principiu ar fi – formularea unui program si actionarea programatica;
• Al doilea principiu ar fi – organizarea pentru a servi intereselor unor grupuri sociale, comunităţii umane;
• Al treilea principiu angajeaza eforturile acestui partid pentru dobândirea şi menţinerea puterii politice, în vederea organizării şi conducerii societăţii, conform cu idealurile proclamate în platforma program.

Daca avem in vedere aceste principii de baza, vom avea surpriza sa  constatam ca toate  partidele din Romania indeplinesc foarte putin si mai de loc aceste principii. Principiul de baza, cel doctrinar, exista pe hartie, absolut neluat in seama cu adevarat de nimeni  si aproape niciodata.

PDL a fost  un adolescent care a crescut prea mare, prea repede. Hainele au ramas mici si peticirea lor nu a dat rezultatele scontate. Cred ca cel putin toti cititorii blogului, simpatetici  sau refractari la potentialul acestui partid in viitor, trebuie sa fie de acord cu lucrurile urmatoare:

1. Daca Basescu pierdea alegerile prezidentiale, acest partid ar fi intrat intr-un “congelator” politic pentru o perioada indelungata
2.  In aceasta perioada, acest partid ar fi trecut la un proces de reformare si remodelare;
3. Aripa de stanga a acestui partid, impreuna cu electoratul ei, ar fi migrat spre PSD;
4. Aripa de dreapta a acestui partid, impreuna cu electoratul ei, ar fi reformat si remodelat acest partid, inlaturand majoritatea “greilor” din pozitiile de conducere  politica. La fel de bine s-ar fi putut intampla si invers, adica “greii partidului” ar fi continuat hegemonia si s-ar fi pus problema unei re-infiintari a PLD;
5. Nu s-a intamplat si din nefericire, Basescu luand o mare parte din sarcinile neplacute si devenind paratraznetul lor, le-a facilitat greilor partidului  continuarea  dezmatului clientelar si acumularea nelinistilor si de multe ori ura subiectiva a populatiei;
6. Lipsa de comunicare coerenta si lipsa de competente a gastii de la Cluj care l-a insotit pe Boc la Bucuresti (bineinteles si altii de prin alte locuri)  a fortat exitul pe care il vedem (si simtim astazi);

Paradoxul partidelor romanesti consta in imposibilitatea rationalizarii optiunilor  electorale din cauza a trei  probleme majore:

1. Inexistenta unui electorat masiv, care poate fi educat suficient si eficient pentru sustinerea unui program doctrinar;
2.  Din aceasta cauza exista o dependenta dramatica fata de activistii din teritoriu, la randul lor la fel de inadaptabili din punct de vedere doctrinar;
3. Infrangerea ii pedepseste automat (by default) pe acesti activisti, victoria TREBUIE sa-i recompenseze.

Marea problema a majoritatii partidelor este lipsa grava de activisti originali, activisti din convingere, bineinteles ca aceasta lipsa este direct proportionala cu lipsa idealurilor adevarate ale conducerii acestor partide, mult prea “traditionale” in sensul rau al cuvantului.

Mesajele alambicate si eforturile de a dezvolta “supermarketuri” ideologice subtiaza apetitul celor care chiar doresc sa creada in “ceva” si sa activeze pentru realizarea acelui “ceva”.  Limba de lemn, atat de specifica comunismului, se perpetueaza cu spor si o descoperim cu surprindere extraordinara chiar in uzul cotidian al unor tineri poiliticieni, care nu au avut nimic cu acele vremuri si chiar sunt anti-comunisti convinsi.

Alterarea democratiilor de partid (interne)  a fost substantiala si la PNL si la PDL cu ocazia ultimele lor congrese, cand s-a trecut la “voturile pe lista” pentru a acredita gastile de partid impotriva demersului democratic normal. Aceasta metoda “pe liste” a creat in PNL un dictatoriat nefast si in PDL aproape ca l-au distrus.

Nici un partid nu va reusi sa redreseze jalnica situatie in care ne aflam  si sa genereze o noua clasa politica prin acapararea puterii interne si inlaturarea activismului autentic. Vremea partidelor “ganditorilor sterpi” si a avocatilor cu sperante de propasire s-a terminat! A inceput in Statele Unite, a continuat in Europa si va sosi in anii viitori si in Romania.

O spun clar si fara nici un dubiu cu o adresa la fel de clara – inlaturarea activismului autentic va distruge o miscare cu potential pe care am sustinut-o si pe care inca o mai sustin. Nimic nu ma va convinge sa accept sustinerea unei liste formate din avocati in cautare de clientele (cu tot respectul pentru meserie) si fat-cats de birouri, care sa nu reprezinte cu adevarat activismul autentic – cel care a ridicat aceasta miscare!

Nota

[*] Intrebarea lui Stalin adresata lui Pierre Laval in 1935. Mentionat in The Second World War (1948) by Winston Churchill vol. 1, ch. 8, p. 105.