Stalin, diviziile papale si politichia mioritica
Se presupune că Stalin [*] a întrebat cu dispreţ cât de multe divizii are la dispoziţie Papa. Răspunsul a venit după moartea dictatorului sovietic, atunci când Zidul Berlinului s-a prăbuşit şi Europa de Est a ieşit din spatele Cortinei de Fier si datorită Papei Ioan Paul II. Nu stiu daca acest lucru este relevant pentru articolul urmator, sper totusi ca o parte din noi vor gasi sensul. Un partid politic este practic bazat pe cateva principii:
- Primul principiu ar fi – formularea unui program si actionarea programatica;
- Al doilea principiu ar fi – organizarea pentru a servi intereselor unor grupuri sociale, comunităţii umane;
- Al treilea principiu angajeaza eforturile acestui partid pentru dobândirea şi menţinerea puterii politice, în vederea organizării şi conducerii societăţii, conform cu idealurile proclamate în platforma program.
Daca avem in vedere aceste principii de baza, vom avea surpriza sa constatam ca toate partidele din Romania indeplinesc foarte putin si mai de loc aceste principii. Principiul de baza, cel doctrinar, exista pe hartie, absolut neluat in seama cu adevarat de nimeni si aproape niciodata.
PDL a fost un adolescent care a crescut prea mare, prea repede. Hainele au ramas mici si peticirea lor nu a dat rezultatele scontate. Cred ca cel putin toti cititorii blogului, simpatetici sau refractari la potentialul acestui partid in viitor, trebuie sa fie de acord cu lucrurile urmatoare:
- Daca Basescu pierdea alegerile prezidentiale, acest partid ar fi intrat intr-un “congelator” politic pentru o perioada indelungata
- In aceasta perioada, acest partid ar fi trecut la un proces de reformare si remodelare;
- Aripa de stanga a acestui partid, impreuna cu electoratul ei, ar fi migrat spre PSD;
- Aripa de dreapta a acestui partid, impreuna cu electoratul ei, ar fi reformat si remodelat acest partid, inlaturand majoritatea “greilor” din pozitiile de conducere politica. La fel de bine s-ar fi putut intampla si invers, adica “greii partidului” ar fi continuat hegemonia si s-ar fi pus problema unei re-infiintari a PLD;
- Nu s-a intamplat si din nefericire, Basescu luand o mare parte din sarcinile neplacute si devenind paratraznetul lor, le-a facilitat greilor partidului continuarea dezmatului clientelar si acumularea nelinistilor si de multe ori ura subiectiva a populatiei;
- Lipsa de comunicare coerenta si lipsa de competente a gastii de la Cluj care l-a insotit pe Boc la Bucuresti (bineinteles si altii de prin alte locuri) a fortat exitul pe care il vedem (si simtim astazi);
Paradoxul partidelor romanesti consta in imposibilitatea rationalizarii optiunilor electorale din cauza a trei probleme majore:
- Inexistenta unui electorat masiv, care poate fi educat suficient si eficient pentru sustinerea unui program doctrinar;
- Din aceasta cauza exista o dependenta dramatica fata de activistii din teritoriu, la randul lor la fel de inadaptabili din punct de vedere doctrinar;
- Infrangerea ii pedepseste automat (by default) pe acesti activisti, victoria TREBUIE sa-i recompenseze.
Marea problema a majoritatii partidelor este lipsa grava de activisti originali, activisti din convingere, bineinteles ca aceasta lipsa este direct proportionala cu lipsa idealurilor adevarate ale conducerii acestor partide, mult prea “traditionale” in sensul rau al cuvantului.
Mesajele alambicate si eforturile de a dezvolta “supermarketuri” ideologice subtiaza apetitul celor care chiar doresc sa creada in “ceva” si sa activeze pentru realizarea acelui “ceva”. Limba de lemn, atat de specifica comunismului, se perpetueaza cu spor si o descoperim cu surprindere extraordinara chiar in uzul cotidian al unor tineri poiliticieni, care nu au avut nimic cu acele vremuri si chiar sunt anti-comunisti convinsi.
Alterarea democratiilor de partid (interne) a fost substantiala si la PNL si la PDL cu ocazia ultimele lor congrese, cand s-a trecut la “voturile pe lista” pentru a acredita gastile de partid impotriva demersului democratic normal. Aceasta metoda “pe liste” a creat in PNL un dictatoriat nefast si in PDL aproape ca l-au distrus.
Nici un partid nu va reusi sa redreseze jalnica situatie in care ne aflam si sa genereze o noua clasa politica prin acapararea puterii interne si inlaturarea activismului autentic. Vremea partidelor “ganditorilor sterpi” si a avocatilor cu sperante de propasire s-a terminat! A inceput in Statele Unite, a continuat in Europa si va sosi in anii viitori si in Romania.
O spun clar si fara nici un dubiu cu o adresa la fel de clara – inlaturarea activismului autentic va distruge o miscare cu potential pe care am sustinut-o si pe care inca o mai sustin. Nimic nu ma va convinge sa accept sustinerea unei liste formate din avocati in cautare de clientele (cu tot respectul pentru meserie) si fat-cats de birouri, care sa nu reprezinte cu adevarat activismul autentic – cel care a ridicat aceasta miscare!
Nota
[*] Intrebarea lui Stalin adresata lui Pierre Laval in 1935. Mentionat in The Second World War (1948) by Winston Churchill vol. 1, ch. 8, p. 105.
Ziua buna Teophyle,
Te referi la activism doctrinar bag sama.
eugeni
29/04/2012 at 5:33 pm
Salut Eugeni, da prietene!
Theophyle
29/04/2012 at 5:36 pm
Buna ziua,
excelenta sinteza Theophyle. Dar cui ii va folosi? Oricum nu celor care ar trebui sa o bage bine in cap.
Imi permit sa-l citez pe prof. Moisil:
„Greu nu e să ai dreptate, greu e să convingi pe alţii. Nu întotdeauna e greu, ci numai când ai dreptate. Şi mai ales e greu să convingi pe cei care spun că s-au convins”.
cedric
29/04/2012 at 5:50 pm
Draga cedric,
Undeva intr-un colt al internetului se vor pastra cronicile noaste multi anii dupa ce noi vom haladui prin rai sau iad, fiecare cu repartizarea lui. Pe Moisil il vor memora si aminti multe decenii dupa Blaga! Crede-ma 🙂
Theophyle
29/04/2012 at 5:53 pm
Nu te preocupa Theophyle .
Am vorbit cu cine trebuie si care nu ma poate refuza .
Cind va fi ora (peste multi , multi ani ) , vei avea un loc asigurat linga sfintul Petru. El cu cheile in mana , tu cu dosarele . 🙂
stefan60
29/04/2012 at 6:11 pm
Salut Stef,
pot sa primesc ceva in scris 🙂
Theophyle
29/04/2012 at 6:36 pm
Salut
Adevarul este foarte usor si placut de spus si foarte greu si neplacut de auzit
Nimeni nu poate convinge pe nimeni de nimic – decit daca este dispus sa creada-
Moisil era ipocrit. In matematica demonstratia este una singura – sau poate se referea la a-si convinge sotia de ceva domestic. 🙂
Activismul are si el forma optima determinata de scopurile partidului si subiectii pe care doreste sa ii atraga. Nu inseamna ca articolul lui Theophyle sa fie aratat de cei cu bidinea celor din birou si sa le spuna: noi suntem activistii.
Prietenii nostri au parte de niste avantaje si de niste dezavantaje. De regula activismul lor le ignora. Nu poti sa faci acelasi activism ca baietii de la psd – ai alte mijloace si alte targete.
MN a umblat parca si prin SUA unde copiii de la cele mai mici clase sunt alesi in comitete si comisii prin campanii de convingere, spiciuri tinute in fata clasei si apoi votati . Noi neavind acest tip de experienta ar trebui ne recunoastem ignoaranta sa citim mai multe carti sa discutam cu consultanti politici. Sunt sigur ca exista fundatii pt democratie care pot da ajutor.
Dar cam la fel este si in afaceri. Inteprinzatorul roman spune: Eu nu am nevoie de sfaturile tale… eu am nevoie de capital…. Da-mi bani ca stiu eu cum sa ii pierd singur 🙂
Nu ii vad pe prietenii nostri sa profite de avantajele lor naturale si se comporta ca altii care au alte avantaje
lastnightmusic
29/04/2012 at 6:12 pm
Iata un extras din manulul de identitate. Ambiguitatea asta ma deranjaza:
„aveţi un electorat-ţintă?
Vrem să recuperăm vocea oamenilor care și-au luat viaţa în propriile mâini.
Frecvent, la stânga și la dreapta, structurile partidelor parlamentare s-au dovedit surde la
glasul românilor vrednici care își câștigă singuri pâinea, al cetăţenilor lipsiţi de imunitate, al
celor liberi de șantajul clanurilor sau al baronilor, al celorfără pată în dosarele vechii Securităţi,
al celor competenţi și decenţi, al celor dornici să lase viitoarelor generaţii o altă moștenire
decât povara zdrobitoare a datoriilor Statului.
România trebuie să se schimbe şi credem că românii inteligenţi și harnici au înţeles lucrul
acesta.”
manual idenditate NR, pag.19
eugeni
29/04/2012 at 6:20 pm
Poate am exagerat, dar mi se pare extrem de mult si neclar
eugeni
29/04/2012 at 6:31 pm
mult si prea poezie. se pote zice „respect pentru munca – pe oamenii acestia ni-i dorim ca public tinta”. restul este poliloghie.
iar pentru asta vom face: si-astept fiscalitate cat mi mic si un stat minimal retras din comertul cu gogosi.
Sare'n Ochi
29/04/2012 at 6:54 pm
Salutare ! 🙂
Partidele existente (inclusiv PDL) sunt nascute doar pe criterii identice, de gashca.
De aici si comportamentul/scara de valori similare.
Cat priveste NR, nu inteleg de ce activistii veritabili nu se pot impune in fata unui fondator lipsit total de carisma, care nu e in stare sa capteze interesul electoratului.
Daca MN nu intelege ca n-are talent si nu lasa locul din primul rand celor cu „vana”, NR se pierde, cu tot cu sperantele noastre.
Ce face, insa, doamna Monica Macovei ?
Tzepelica
29/04/2012 at 6:26 pm
Salut timi,
vom avea ceva stiri in zilele urmnatoare. Sper bune 🙂
Theophyle
29/04/2012 at 6:37 pm
Adevaratii activisti o fac si din pasiune.Activitatea in sine presupune si talent,mostenire genetica.Ei sant oameni care nu se combina cu „putzoimea politica” cu exprimari emfazate.Nici macar pe bani multi…
cristibucuresteanu
29/04/2012 at 7:48 pm
salve, all,
eu astept iesirea la rampa a lui MRU si anuntarea infiintarii unui nou partid, miscare, ce-o fi de dreapta!
si atunci vedem si unde se va situa Monica Macovei….
skorpion
29/04/2012 at 6:43 pm
Salut skorpi,
Exista o problema mare – sa o faca inainte de locale sau dupa!
Theophyle
29/04/2012 at 6:48 pm
corect Theo, ai pus degetul pe rana: „Lipsa de comunicare coerenta si lipsa de competente a gastii de la Cluj care l-a insotit pe Boc la Bucuresti”.
sper ca mai stiu si altii ca aceasta gasca l-a facut pe Boc prizonierul propriilor lor interese – din cauza lor nu s-a intamplat cu un an mai devreme ca Boc sa predea stafeta premieratului si sa se ocupe serios de partid. chiar si in ceasul al 25-lea aceasta gasca latra ca nu-i cazul ca Boc sa candideze la Primaria Cluj-Napoca (asta in pofida a 36 de primari clujeni care sustineau si cereau exact invers).
Sare'n Ochi
29/04/2012 at 6:50 pm
Salut Sare,
am crezut ca o sa te superi pe mine, dar am auzit povesti despre oportunisti lui Boc de la Cluj ca mi-a stat ceasu 😦 Ti-am trimis un mail pe alta chestiune 🙂
Theophyle
29/04/2012 at 6:52 pm
ma uit acum. io nu ma supar cand citesc adevarul, numai cand se insinueaza magarii la adapostul unui pseudo-adevar 😀 sau, mai grav, minciuni drapate in bune intentii.
despre oportunistii din jurul lui Boc numai fundu-mi poate sa depuna marturie (la cate suturi a incasat) 😀
Sare'n Ochi
29/04/2012 at 6:56 pm
ok. multumesc. trimit.
Sare'n Ochi
29/04/2012 at 6:57 pm
Boc a fost – si este – un excelent politician regional. Asta e domeniul lui natural.
macgregornews
29/04/2012 at 6:59 pm
corect.
Sare'n Ochi
29/04/2012 at 7:44 pm
cred, ca dupa locale ar fi mai bine, acum perioada este extrem de scurta si agitata din motive electorale…
skorpion
29/04/2012 at 6:58 pm
Piratu’ a hotarat! Sa sti intotdeauna cand un capitan de nava zambeste e mult mai rau decat cand tipa. O stiu asta din experienta proprie 😆
Theophyle
29/04/2012 at 7:01 pm
Amanam, amanam, si dupa aia ne miram…
De ce le e frica de un pic de scandal?
Alegerile cu miza si cu un pic de scandal din PSD le-au prins bine PSDistilor. Care e problema daca pedelistii revin in atentia publicului?
macgregornews
29/04/2012 at 7:04 pm
Seara buna la lumea buna. Toate vechi si noua toate: 5 insi, pe coltul unui birou sau in carciuma, decid pentru toti. Dupa care tot ei tipa ca n-au nici o vina. Partidul e de vina. 🙂 Ca partidul e o chestie amorfa in spatele careia te poti ascunde cand iti convine si in fruntea caruia te pui cand bate vantul in panze. Vad ca astia din PDL sunt ascunsi de dupa plop acum. Nici o demisie de onoare macar: bai, ne-au dat jos de la guvernare, noi chiar n-avem nici o vina?
blog de caine rau
29/04/2012 at 6:58 pm
Mishule,
vreau sa intelegi ca noi, aici pe Politeia, va aparam pe voi! Voi sunteti reprezentantii nostri autentici, poti sa te superi, dar noi scriem de bine si de rau pentru cei pe care ii consideram reprezentantii nostri. Cred ca asta este legitim 100%
Theophyle
29/04/2012 at 7:03 pm
De aparatori care compara ghinde veritabile cu pere de plastic si ne fac talambisi lenesi in corpore, merci, m-am cam acrit. Motiv pentru care nu mai comentez nimic despre NR ca vad ca lumea e pusa pe criticat pe oricine in contul oricui. Cand cineva a venit cu o critica serioasa nici n-am protestat si nici n-am comentat. Dar unii isi iau dorintele proprii drept postulate pentru NR, sa sustii neconditionat pe ala si alalalt, sa faci sa dregi. Nu, pa bune, daca au ceva de spus sa vina sa spuna acolo unde se decide si se voteaza. Daca nu, sa ma lase in pace. I-am trimis deja sa scrie alora carora de fapt li se adreseaza. Io m-am acrit sa-mi iau vlastonisme.
blog de caine rau
29/04/2012 at 8:01 pm
si ce-o fi hotarit piratul?
🙂
oricum l-am prins si cu privirea crincena si nu era bine dispus,
de aceea acum la investitura pontanacului am sesizat o degajare la el,
siguranta ca stie incotro va merge si in aceasta situatie nu prea dorita …(MRU out!)
skorpion
29/04/2012 at 7:04 pm
Modul in care Blaga vedea aceasta miscare populara era „ceva ” in jurul PDL, unde MRU sa vina cu notorietatea dar pdl este la carma.
Cred ca daca MM si alti cativa s-ar duce langa MRU, aceasta miscare populara ar avea cam tot atatea % cat PDL, iar pdl se va diviza. Asa cum au fugit la pnl si psd (cu cunostiinta si se pare imboldul lui Blaga -prin prietenul Frunzaverde) asa vor fugi la aceasta miscare.
Chestiunea morala de a nu lua si din electoratul pdl nu se mai pune.
eugeni
29/04/2012 at 7:06 pm
Sant de acord cu ce spui.Mai cred insa ca Blaga va folosi brandul PD pentru ce ramane din pdl.De aia nu e interesat de un congres anul acesta.Asteapta ruperea naturala dupa alegeri.Cred ca are un proiect mai lung,probabil 2014.
cristibucuresteanu
29/04/2012 at 7:28 pm
La b1, Daianu, care a recunoscut ca s-a alaturat USL in probleme economice, da inapoi. Ar trebui sa-l ascultati, este exact ce a zis Ponta azi, ca in Ro si in Europa e criza. Recunoaste ca promisiunea de 1 milion de locuri de munca nu e fezabila: el a facut aceasta promisiune pentru 4 ani de guvernare, bla, bla. Nu prea se intelege nimic di nexplicatiile lui, Dorel Sandor l-a luat in zeflemea si s-a „atacat” dl. Daianu.
cedric
29/04/2012 at 7:08 pm
Sandor ii pune probleme concrete, nu il mai lasa sa bata campii.
cedric
29/04/2012 at 7:10 pm
De data aceasta aceasta „fuga” ar fi bazata mult mai mult pe doctrina decat Frunzaverde si ciracii
eugeni
29/04/2012 at 7:11 pm
@mac,
nu m-am gindit la scandal sau ne-scandal, ci la vizibilitate maxima sau minima…
si estimam ca la alegerile locale vizibilitatea ar fi mica,
dar mai stii?
poate ai dreptate!
skorpion
29/04/2012 at 7:17 pm
Ooooopa, o sa cerem o aminare in chestiunea cu restituirile.de la CEDO. (Daianu la B1). Este chestiune grea………….
eugeni
29/04/2012 at 7:18 pm
bunä,
dece acum nu pot face nimic in 6-7 luni.?
din prima zi l-au atacat pe Boc. iar pe MRU-l-au jignit si insultat,
au cerut prin scrisorele imediat märiri de pensii si salarii.
ei USL, au fost in tzäri exotice, in timp ce urla tonta si cretinul
säracii pensionarii.
de a 2-a zi, au strigat- jos guvernul.
au mancat banii romanilor degeaba, au lätrat find ajutatzi de mafiotzii moguli
cu dosare si bani de cumpärat voturile in parlament.
DL: Boc; nu a läsat visteria goalä ca Täriceanu si Vosganian.
sä de-a banii.Däianu- a fost un mizerabil ministru, numai gura de el.
theo- nona
29/04/2012 at 7:21 pm
Salut The,
Bine ca ai aparut! Am fost ingrijorati!
Theophyle
29/04/2012 at 7:22 pm
Ma bucur ca te uiti, Eugeni. Daianu asta nu stie sa explice clar nimic, e prea sofisticat si confuz. Dar , intrebat concret de Sandor, trebuie sa recunoasca cate ceva. Cred ca , in concluzie, incep sa dea indarat dar a pomenit ceva de „mostenire”. isi pregatesc insuccesul.
critica programul cu FMI.
Ma dezamageste ca s-a transformat in sluga USL. Dar de ce nu-l pun pe el ministru de finante daca e asa destept?
cedric
29/04/2012 at 7:22 pm
Pentru ca nu e chiar atat de destept!
Theophyle
29/04/2012 at 7:23 pm
Pentru ca vor face cel mai cinstit guvern ever.:)
eugeni
29/04/2012 at 7:27 pm
acum cer amanare??????????
dece l-au boicotat pe MRU???
USL; se adevereste a fii un targ de mizerabili ,escroci,precupetzi
mafiotzi si f. multzi securisti.acum spun acelas lucru???
JOS PONTA
JOS Guvernul USL
theo- nona
29/04/2012 at 7:24 pm
Stai Theo, inca nu ai Guvern ULS si nici Ponta nu este inca Premier! Cine stie ce se poate intampla pana pe 7 mai. Sau moare magarul, sau moare imparatul! Cine stie poate magarul invata sa vorbeasca 😆 Sper ca cunosti anecdota!
Theophyle
29/04/2012 at 7:28 pm
deh, Hogea a avut la dispozitie 1 an… 😀
ma bucur sa vad USLinoasa ingramadita-n corzi! era necesar sa vada si NaLozii votaci cam ce voteaza cu ochii larg inchisi.
Sare'n Ochi
29/04/2012 at 7:49 pm
Daianu a mai zis: Cedo a zis de limitari dar avem situatii neclare de restituire integrala de acum 18-20 ani. Situatia este grea.
MRU a zis a celasi lucru.
eugeni
29/04/2012 at 7:29 pm
Il lauda pe Iancu! Imi dau seama ce priceput e in domeniul energiei.
cedric
29/04/2012 at 7:37 pm
salut@all
Ponta si Oua nu au program de guvernare.De aia amana investitura.Vor sa scoata un Raport la sase luni,inainte de parlamentare.Vor sa impresioneze FMI si electoratu cu stabilitatea lor.Vad ca au scos pe sticla promotorii de la naftalina..
cristibucuresteanu
29/04/2012 at 7:37 pm
eu vreau ca guvernul pontălău sa fie investit, UNPR il va sprijini in acest sens,
inclusiv pedalistii cu toaca_frunze in frunte
skorpion
29/04/2012 at 7:38 pm
aia 5 miliarde , nu ne putem atinge de ei…….sunt un tampon pentru refinantarea datoriei publice.
era groaznic daca nu am fi avut acest tampon. Parca este de la pdl 🙂
eugeni
29/04/2012 at 7:43 pm
Daianu:Nu cred ca va fi posibil sa avem scrisoare de intentie semnata…..(cu FMI)….. Ponta a spus ca avem nevoie de acest acord.
eugeni
29/04/2012 at 7:46 pm
Vorbeste fragmentat, nu termina frazele si trece la altele. Cum dracu o fi asta profesor, daca nu poate spune clar nici o ideie? Macar a recunoscut ca n udetine adevarul absolut?
Ce o pricepe Ponta din ce il sfatuieste acest „abscons”? Cred ca e varza.
cedric
29/04/2012 at 7:49 pm
Ma uit la RTV. Mihai Neamtu, Sergiu Andon, Sulfina Barbu.
Pararea mea: Neamtu nu are ce cauta la o emisiune in care apare si Andin, care l-a si sijnit intr-un mod care m-ar fi determinat sa ii rad un cap in gura porcului de ii zburam dintii in secunda doi.
Cetatean
29/04/2012 at 7:49 pm
sijnit=jignit?
eugeni
29/04/2012 at 8:01 pm
Neamtu are o problema. Ma uit rar la TV la emisiunile la care merge el, insa nu e emisiune la care opozantii sa nu profite si sa nu il ia de sus cum ca e nepoliticos si ii intrerupe. Il patroneaza ba Boda, ba Mitrea, ba Andon, la orice emisiune m-as uita, vad aceeasi chestie: Neamtu e luat peste picior de cite un porc si el tot ii da cu „iertati-ma”. Ori musti din ala sa sara singele, ori nu te duci le emisiuni din astea.
Cetatean
29/04/2012 at 7:51 pm
Seara buna 🙂
off topic – Traiasca Caragiale – Crin Antonescu premiu special ptr. discursul excepțional din Parlament.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/regele-oratorilor-antena-3-si-a-batut-joc-de-crin-antonescu-979023.html
mar
29/04/2012 at 7:53 pm
vä rog, sä-mi explicatzi, rolul lui crinolin, figuratzia prin decor cu
rajet dobitoc si dintzi stricatzi.
ce merite are, ce cunostintze inportate sä fie tzinut pe rol???????
E TRIST; cä astfel de nulitätzi, sunt umflate de mafiotzi, sä le facä
jocul. oare unde sunt liberalii adeväratzi?cum un dobitoc notoriu , sä-i
reprezinte?
theo- nona
29/04/2012 at 7:58 pm
Buna seara!
V-am trimis doua mailuri. Poate va vor fi de ajutor.
ribelalu
29/04/2012 at 7:59 pm
merci, primit, citesc 🙂
Cetatean
29/04/2012 at 8:03 pm
Multumesc :mult )
Theophyle
29/04/2012 at 8:14 pm
HAHA, asta e unul dintre oamenii pe care conteaza Blaga, va avea o supriza buldogul 😉
Cetatean
29/04/2012 at 8:17 pm
era groaznic dacä nu aveau 5 miliarde, cele läsate de Boc
dar cum s-a descurcat ei, cu visteria goalä,boicotatzi si injuratzi zilnic?
theo- nona
29/04/2012 at 8:03 pm
dl.Poanta are o problema grava ( ca si predecesorii sai)- spatiul de manevra economic este foarte ingust, peste tot sunt bariere puse de FMI sau UE. Ca sa reusesti sa te strecori printre aceste bariere si sa generezi ceva pozitiv in economie trebuie sa ai experti f.buni.Nu am nici o incredere intr-un ministru de finante ca Liviu Voinea e un teoretician ca si Daianu.
bigone
29/04/2012 at 8:04 pm
Istoria reala incepe sa vada lumina .
Chiar daca dupa amar de ani si numeroase rezistente .
http://www.adevarul.ro/actualitate/adevaratul_ceausescu/Cum_a_obtinut_Ceausescu_diplomele_de_Bacalaureat_si_licenta_in_stiinte_economice_0_688731443.html
stefan60
29/04/2012 at 8:04 pm
PDL l-ar vrea pe MRU candidat la primaria Iasi.
eugeni
29/04/2012 at 8:07 pm
MRU accepta s-a dus naibii orice speranta pe dreapta……….
eugeni
29/04/2012 at 8:08 pm
Daca……
eugeni
29/04/2012 at 8:09 pm
NO WAY!
Theophyle
29/04/2012 at 8:15 pm
Cam aia cred si eu. Desi cred ca ar castiga la pas primaria iesilor, MRU nu este pentru asta. PDL-uluinii este teama, cred, de notorietatea si increderea acordata lui MRU de populatie.
Mai zic aia de la Iesi: Aici de la capitala Moldovei, precum Traian Basescu, se poate avanta spre presedentia Romaniei sustinut de PDL.
eugeni
29/04/2012 at 8:20 pm
Nu-l suport pe Iaru asa ca m-am mutat pe tvr. E un documentar ingrozitor cu povestile a doi transfugi nord coreeni. Ar trebui sa-l vada toti tembelii care zic ca e dictatura in Romania.
cedric
29/04/2012 at 8:08 pm
Bună seara !
Scrii ”Marea problema a majoritatii partidelor este lipsa gravă de activisti originali, activisti din convingere, ” și sunt de acord cu această idee așa cum sunt și în legătură cu restul articolului.
În chiar ziua în care a fost suspendat președintele Traian Băsescu, cu toate că proveneam din PNȚ-CD-ul care-i purta pică pentru trecutul comun, revoltată de ce i se întâmplase m-am înscris în PD.
Am și făcut public motivul pentru care luasem o atare hotărâre.
Urmarea, cu toate că s-ar spune despre Roberta Anastase, ea fiind președinta filialei Prahova, că este una din susținătoarele lui TB nici până azi nu am un carnet de membru și nici nu mi s-a cerut ajutorul.
Poate se va întâmpla acum când au ajuns la ananghie.
dictaturajustitiei
29/04/2012 at 8:10 pm
Am o cunostinta care acum 4 ani s-a implicat la „munca de jos” pentru PDL. Timp de 4 ani nu l-a mai cautat nimeni pana luna trecuta cand l-au sunat unii „de la judet”. Cu sloganuri, cu promisiuni samd. La intrebarea astuia „timp de 4 ani unde ati fost, ca noi astia marunti am fost aici?” au dat in balbaiala. Degeaba ai sute de mii de menbri daca iti bati joc de ei… (valabil pentru toate partidele)
ribelalu
29/04/2012 at 8:16 pm
din alegeri in alegeri.
Astia nu stiu sa organizeze nici macar o grdinita 😦
Theophyle
29/04/2012 at 8:18 pm
@ribelalu, Mulțumesc pentru precizarea ”valabil pentru toate partidele” Eu uitasem să specific faptul acesta.
dictaturajustitiei
29/04/2012 at 8:19 pm
Salut 🙂
asta da, organizare! Daca credeti ca merita, ajutati-i 🙂
Theophyle
29/04/2012 at 8:17 pm
Râzi de mine ? Arăt eu ca fiind de la Caracal ? 😆
dictaturajustitiei
29/04/2012 at 8:21 pm
😆
stefan60
29/04/2012 at 8:25 pm
däianu, este un papagal.
cat au negociat boc si bäsescu cu FMI, a fost criticatzi, slugi etc.
acum ei au nevoie de acord??……………………….vor fii slugi???
cum se intoarce roata, ce mizerabili , ce au criticat fiecare pas.
theo- nona
29/04/2012 at 8:17 pm
Basca, acum spun ca uite ce s-a intamplat cu Ungaria si Victor Orban care a trebuit sa se intoarca in genunchi la FMI…..
eugeni
29/04/2012 at 8:21 pm
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12124109-kelemen-hunor-udmr-exista-resurse-financiare-pentru-marirea-salariilor-16-din-luna-iunie.htm
Deci statul roman are in traista 21 miliarde de lei noi si nu stie ce sa faca cu ei ?
De unde au aparut banii astia suplimentari ?
Cumva un amestec de noi datorii si de „lupta impotriva evaziunii fiscale ” ?
Sau era „rezerva depozitata ascuns ” gata sa fie aruncata „la consum” dupa rezultatele alegerilor locale pentru a influenta cumva votul la alegerile generale ?
Nu dau cu bata , ma intreb de unde atita banet si pentru ce a fost tinut „la secret” pina la caderea guvernului MRU.
PS . O marire de salarii cu 16 % e una pe o perioada de 6 luni si cu totul altceva din punct de vedere financiar in un buget viitor pe 2013 .
stefan60
29/04/2012 at 8:24 pm
la culturä vrea sä-l punä pe inpertinentul Diaconu?
omul ce a avut rol de revolutzionar , in piesa inscenatä de s.nicolaescu,
se stie, omul este din sistem si era, au jucat la comandä, ca dinescu si
iosif si altzii, trebuie intr-un fel räsplätit, nu l-atzi auzit ce vocabular are?
un vagabont bätran, cu mari carentze de educatzie.dar laträ tare.
theo- nona
29/04/2012 at 8:25 pm
banii economisitzi, sunt munca lui boc si ungureanu,
nu ia ascuns nimeni. dela täriceanu nu a rämas nimic,
astia au muncit, nu au lätrat la TV..
theo- nona
29/04/2012 at 8:28 pm
Seara buna @theo-nona
Pai nu e cum scrieti dumneavoastra .
Ministerul finantelor publice declara oficial ca in primele 3 luni a acestui an deficitul a fost de 3 , 387 miliarde lei noi . Adica in 3 luni au cheltuit cu peste 3 miliarde lei mai mult decit au incasat .
Pentru conformitate aici :
Dă clic pentru a accesa BGC_mar2012.pdf
Deci de unde 21 miliarde lei in plus ?
stefan60
29/04/2012 at 8:39 pm
Excelenta postare 🙂
La Nasul o emisiune interesanta despre PDL-ul haotic in decizii si lipsa de coeziune in jurul lui MRU.
mar
29/04/2012 at 8:30 pm
Eu zic ca astia se pregatesc sa se recicleze in noua guvernare . Bineinteles dupa ceva concesii a USL pentru a avea asa majoranta parlamentara .
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12124406-kelemen-hunor-udmr-nu-decis-daca-sprijini-sau-nu-viitorul-guvern.htm
UDMR e extrem de activ in a transmite „mesaje” cu tilc . Cum scriam la articolul precedent , santajul .
A inceput deja ? 🙂
stefan60
29/04/2012 at 8:44 pm
una din temele motiunii a fost linia de invatare in lb maghiara de la umf tg mures.astazi copilotul a fost intrebat daca anuleaza ordonanta respectiva si a ezitat sa raspunda.probabil ca sunt intelesi deja si cu anuleaza nicio ordonanta. si uite asa udmr a blocat toate reformele ( referendum,modificarea regionala,constitutie etc) dar a obtinut ce a vrut si i au jucat pe degete pe pdlisti si pe Basescu. ani pierduti degeaba.
zigzag
29/04/2012 at 8:52 pm
Eu m-am mirat de ieri ca inca n-au zis nimic despre participarea la o viitoare guvernare. 🙂
blog de caine rau
29/04/2012 at 8:54 pm
da . probabil ca si au permis sa si pastreze imaginea de parteneri care nu tradeaza daca pedelacii fugeau din partid ca iepurii 🙂
zigzag
29/04/2012 at 8:55 pm
Nicusor Dan este sustinut de Radu Morarur, uite asa a castigat o televiziune 🙂 Sper sa fie si vizionat postul ca sa castige vizibiltate. Este alt tip de om, sper sa prinda un post de consilier in varianta pesimista.
mar
29/04/2012 at 8:44 pm
am vizitat si eu site ul lui radu morar acum si vad ca are si cate 1000 de comentarii la o singura postare.se pare ca totusi lumea normala misca doar pedelacii dorm pe ei .
zigzag
29/04/2012 at 8:54 pm
eu urmaresc emisiunea care este interesanta. Invitati seriosi, pregatiti si normali, lucru rar in media.
mar
29/04/2012 at 9:03 pm
Excelent articol, Theophyle 🙂
Iar poza… poza… nimic nu putea arata mai bine componentul politic romanesc de bazna de acum
A A
29/04/2012 at 9:00 pm
Bazna = statiunea balneo-climaterica in judetul Sibiu,
ai vrut sa spui hazna?
🙂
skorpion
29/04/2012 at 9:01 pm
🙂
amandoua merg la fix, a doua chiar si mai bine! dar eu la porcu de Bazna m-am gandit initial
A A
29/04/2012 at 9:16 pm
hehe
puterea este acum de uniune nationala – ar putea face si guvern de uniune nationala pe programul „jos Basescu… pdl = pntcd partid neparlamentar ” cu udmr si unpr – ajung spre 70% . Vor fi ca Orban in Ungaria. Pdl spunea unu’ la Dinu Flamind ar putea fi partid regional – Transilvania – iar altul spune : Nuuu … Migreaza din Pdl judet dupa judet. Acum nu mai este oras dupa oras 🙂
lastnightmusic
29/04/2012 at 9:10 pm
Acum sa vezi la anu pe vremea asta ce constitutie noua face Sergiu Andon 🙂 🙂 Dacia Felix se va numi tara asta – parerea mea. 🙂
lastnightmusic
29/04/2012 at 9:13 pm
La B1 este Dobritoiu, Abramburica intr-o emisiune cu Barbu si Bichir.
V-am anuntat dar nu cred ca ma tin nervii sa ma uit la cretinul asta.
cedric
29/04/2012 at 9:16 pm
Urmeaza o epoca de Mezzo, History, National Geographic….. si va dura cam cit cuaternarul 🙂
…
lastnightmusic
29/04/2012 at 9:22 pm
Exact, m-am mutat pe Mezzo!
cedric
29/04/2012 at 9:27 pm
” MRU doar a asigurat tranziția de la premierul cu bonă la cotroceni la premierul cu bonă filipineză.” au aparut bancuri misto http://www.kmkz.ro/de_ras/texte/absolut-toate-glumele-despre-guvernul-ponta/ 🙂
zigzag
29/04/2012 at 9:23 pm
Din inaugurarile marete a lui Oprea . 🙂
Nu cunosc autorul sculpturi dar privind „opera” , italienii ne vor renega sigur .
Niciodata imparatul Traian nu a fost in puța goala . 😆
stefan60
29/04/2012 at 9:19 pm
Spaniolii ….. da
Uite in anul 100 http://www.trekearth.com/gallery/Europe/Spain/Andalucia/Sevilla/Sevilla/photo195894.htm
lastnightmusic
29/04/2012 at 9:25 pm
Deci neintelegerile intre spanioli si italieni au origini istorice . 😆
Oricum una e sa privesti un Davide gol si alta sa privesti pe niste trepte de muzeu o lucrare care se pretinde „simbol a originii latine a poporului roman” . Macar sa fie scris undeva sub statuie ce reprezinta ca nu se pricepe din „realizare” .
Mai degraba pare un caine comunitar cu esarfa in mana unui mort de foame . (gol pusca) . 🙂
stefan60
29/04/2012 at 9:37 pm
Traian era spaniol si e urit . Nu stiai ?
David e evreu si e frumos.
lastnightmusic
29/04/2012 at 10:24 pm
Bataie cumplita de joc statuia asta… O sa ne califice astia o natiune de cretini. Pai cum sa nu-ti fie rusine ca esti roman? 😦
A A
29/04/2012 at 9:26 pm
Rusine ca esti roman ? Mergi pe Champs Elisess la ora asta
mie imi place statuia. E mai buna decit Mihalache in butoi la Cretzulescu si cartoful in tzeapa din piata palatului Ceasurie aurite nu te fac sa ti fie rusine ca e primar Oprescu ? .
lastnightmusic
29/04/2012 at 9:31 pm
Ba da, ma fac. Dar tot mi-e rusine cu statuia asta tampita in centrul Bucurestiului. Eu as indica vizita prin locurile unde a trait Traian (Forumul Roman) chiar daca n-are cap acolo. Asta a fost imparat mare care a avut rol in istoria noastra, nu o putza goala
Ma rog, gusturile nu se discuta 🙂
A A
29/04/2012 at 9:54 pm
Ba vad ca se discuta . Nimeni nu sa baga peste un chirurg sa opereze in locul lui , dar la arhitectura si sculptura toata lumea isi da cu parerea
Dar asta e soarta in arta – da senzatia ca e accesibila oricui
lastnightmusic
29/04/2012 at 10:21 pm
Arta-i la vazut si impresii doar pentru arhitecti si sculptori, sau e si pentru muritorul anonim? Are si asta din urma dreptul la o impresie, gand, ceva?
Fara suparare, comparatie cu chirurgul nu tine nici o farama – in opinia mea 🙂
A A
29/04/2012 at 10:31 pm
Arta draga AA a devenit complicata iar muritorul risca sa greseasca 🙂
Inainte puteai incepe gimnastica de la 16 ani. Acum daca nu o incepi de la 9 ani nu ai sanse sa devii olimpic. Poti sa iti dai cu parerea si despre quadruatura cercului dar e riscant. Nimenia nu a reusit. 🙂
lastnightmusic
29/04/2012 at 10:36 pm
Acum am inteles… arta este doar pentru zei si geniile artistice traitoare pe-aici 🙂
A A
29/04/2012 at 11:23 pm
„accesibila oricui”: ca si matematica „o demonstratie si gata…ipocritul de Moisil 😦
Regret.
Emil
29/04/2012 at 11:20 pm
Ce hidoasa e! 😯
luminita
29/04/2012 at 9:33 pm
Da , trebuiau sa il puna pe Brad Pitt in negligeu 🙂
lastnightmusic
29/04/2012 at 10:21 pm
Daca asta e Guvernul e de rau
http://www.realitatea.net/guvernul-ponta-ultima-varianta-doua-ministere-noi_937566.html#ixzz1tY6h3GhX
1. Ministerul Apărării – Corneliu Dobrițoiu
2. Ministerul Economiei – Daniel Dăianu
3. Ministerul Industriilor și Energiei – Iulian Iancu
4. Ministerul Finanțelor – Liviu Voinea
5. Ministerul de Interne – Daniel Savu
6. Ministerul Administrației – Liviu Dragnea
7. Ministerul Dezvoltării Regionale și Rurale – Mircea Drăghici
8. Ministerul Turismului – Ramona Mănescu
9. Ministerul Culturii și Cultelor – Mircea Diaconu
10. Ministerul Educației și Cercetării – Remus Pricopie
11. Ministerul Sănătății – Nicolae Bănicioiu
12. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Eduard Hellvig
13. Ministerul Muncii – Mariana Câmpeanu
14. Ministerul Mediului și al Resurselor Naturale – Rovana Plumb
15. Ministerul Agriculturii – Daniel Constantin
16. Ministerul Comunicațiilor – Dan Nica
17. Ministerul de Externe – Titus Corlățean
18. Ministerul pentru Afaceri Europene – Leonard Orban
19. Ministerul de Justiție – Dan Șova
Draghici, de exemplu, este mana dreapta a li Nicolesc de la Arges, este anchetat de DNA pentru coruptie, si preventiv cand apele erau tulburi (cam la o luna dupa restarea lui Nicolescu), s-a internat si el tot la Floreasca pentru probleme „cardiace”.
Alte nume „grele”: Dragnea(baron), Diaconu(ani), Banicioiu( proxenetism), Sova (antisemit, contracte cu statul), Daniel Constantin (la agricultura unde Felix are probleme pentru mosiile luate de la stat in arenda), Mariana Campeanu (liberal la munca? asta e domeniu social-democrat) samd
ribelalu
29/04/2012 at 9:31 pm
Putea fi mult mai rau.
Astia sunt decenti in felul lor 🙂 Sa o vezi pe Abramburica si toti ailalti dinozauri dupa 1 decembrie cind cistiga alegerile…. poate si un Bombo la externe 🙂
lastnightmusic
29/04/2012 at 9:34 pm
– Daniel Savu (interne) În timpul guvernării PSD (2000-2004), Savu a fost directorul filialei prahovene a APAPS (acualul AVAS). Înainte să se înscrie în PSD, în 2000, Daniel Savu a fost ofițer SRI Prahova. Daniel Savu a fost monitorizat când era ofițer activ pentru afaceri dubioase cu activele societății de stat Ceres. Ulterior, ca șef regional APAPS, numele lui Savu a fost implicat în dosarul „Distileria”, instrumentat de DNA
– Corneliu Dobritoiu (aparare) La începutul lunii februarie 2007, Corneliu Dobrițoiu a fost acuzat de către presă că și-a cumpărat în anul 2005 apartamentul de serviciu de 115 metri pătrați într-o zonă centrală a Capitalei (în același bloc cu generalul Sergiu Medar, consilier prezidențial pentru apărare) cu 27.000 de euro, deși pe piața imobiliară o astfel de locuință ar fi valorat 150.000 de euro. Această tranzacție s-a perfectat deși conform declarației sale de avere, Dobrițoiu mai deținea o casă de vacanță din 2004, în comuna Găneasa (județul Ilfov), pe numele soției, bijuterii de 20.000 de euro și active financiare de 50.000 de euro.
Legea nr. 562/2004, modificată prin Legea nr. 357 din 2006, pentru vânzarea locuințelor de serviciu din apărare, ordine publică și securitate națională, interzice cumpărarea apartamentelor de către persoanele care „dețin în proprietate, ele sau soțul, o locuință proprietate personală“. Corneliu Dobrițoiu a declarat că nu a încălcat legea, pentru că, „potrivit procedurilor, eu nu aș fi avut șanse să cumpăr locuința de serviciu dacă aș fi avut o proprietate în București“
– Iulian iancu este cel care a propus in calitate de presedinte al Comisiei pentru Industrie din camera deputatilor modificarea legii astfel incat combinatele lui Ion Nicolae sa primeasca gaz ieftin
ribelalu
29/04/2012 at 9:41 pm
Nicu Banicioiu la sanatate? Le face pe tinerele PSD-iste din nou fete mari?
ribelalu
29/04/2012 at 9:43 pm
Au umblat si la ministere – Dezvoltare Regionala si Rurala, asta inseamna ca muta componenta de fonduri de la Agricultura 🙄 Sunt tampiti ca AM sunt auditate de Bruxelles pe formula data.
Idiotul de Banicioiu la Sanatate, brrr…..ne intoarcem in evul mediu.
mar
29/04/2012 at 9:50 pm
Derbedeii USL la guvernare.
A A
29/04/2012 at 9:56 pm
sova la justitzie, rusinea lumii, putzoi obraznic si incult-antisemit..
theo- nona
29/04/2012 at 9:37 pm
Buna seara dragi amici.
Eduard
29/04/2012 at 9:38 pm
deci le blocheazä dosarele escrocilor si hotzilor.
asta era si miza votului in parlament.
deci, asta este guvernul cinstit.
theo- nona
29/04/2012 at 9:40 pm
dragnea si fenechiu nu mai pot fii judecatzi si constantin manipuleazä escrocheriile securistului
voiculescu.
dar pe nästase , cand il condamnä?
theo- nona
29/04/2012 at 9:43 pm
libidinosul Bänicioiu, trece dela stomatologie, la ginecologie.
dar din declaratziile minorei, spunea cä nu a vrut cu el, s-a
dus alta, ce curat guvern
Guvern de derbedei.
theo- nona
29/04/2012 at 9:46 pm
Apropos de ” ala micu’ „.
http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=100000000212993
bulz-al-arab(8stele-4pe fiecare epolet)
29/04/2012 at 9:46 pm
infractziune si spälare de banii, „curatzi oameni”
si justzia? complicea infratorilor, amanä panä se prescrie s-au dispar probe
constantin e pe postul potrivit, sä-i spele päcatele si jegul lui voiculescu.
theo- nona
29/04/2012 at 9:52 pm
Buna seara,
Doamne, Dumnezeule, simt ca imi vine sa mor! Daca, asta, Dobritoiu, o sa fie ministru la Aparare, oricare altul de pana acum, poate fi numit un geniu. Vrea ca armata sa-si valorifice „propriile resurse”, adica infrastructura-traduce, dobitocul-prin, „de exemplu, valorificare pe bursa”, astfel incat „armata sa nu mai apese pe bugetul tarii, al oamenilor”. Nelu Barbu nu intelege si-l intreaba despre ce resurse vorbeste. I se raspunde: terenuri, cladiri. Canacheu ii spune ca armata nu prea mai are nimic, ca pana in 2008 infrastructura asta s-a dat pe la consiliile locale si judetene. Dobitocul(Dobritoiu) spune ca nu stie, se va face acum o analiza ” sa vedem care e situatia”. Canacheun ii spune ca are situatia asta, la zi, la comisie(Dobritoiu e presedinte la comisia aia de aparare si siguranta). Mai zice, tot Dobritoiu, ca prioritatile la MIn Apararii sunt revenirea la nivelul pensiilor de dinante de recalculare, ca sunt oameni, carora le-a scazut pensia, cca 3000(Canacheu il corecteaza si ii spune ca sunt 6000; bine, in general, acest Dobritoiu e absolut nepregatit, tot timpul Canacheu il corecteaza la tot felul de detalii-eu nu zic ca ar trebuie sa le stie pe dinafara, dar, atunci nu te bagi) si a doua prioritate o reprezinta depolitizarea armatei. Ei, imaginati-va!
Despre ilustra Cati, ce sa va spun? Stiti bine, ce discurs absolut tampit are, ii cunoasteti marotele(clasa pregatitoare, calasa a IX-a, AUTONOMIA UNIVERSITARA-intrebata direct daca anuleaza HG-ul infierat in motiune-nu raspunde direct-de ce nu ma mir?-da asa, un raspuns, ca da, s-au incalcat autonomia si legea, dar mai ca vrea sa ne zica ca nici macar nu trebuia sa se faca nimic nicicum, ca „invatamant in limba maghiara, exista, domnilor(si-aici are o ocatava in plus, din 1946). Dupa felul in care vorbeste, ferma, ridica tonul din ce in ce mai mult, ii plesneste indirect pe toti din studio, nimeni nu mai e ca ea-e clar, ea o sa fie ministru.
Cristina Tamas
29/04/2012 at 10:00 pm
Buna seara!
Si ca tot se vorbeste de Stalin si Churchill, in toamna lui ’44 au scris pe un servetel in dreptul Romaniei 90%. Am senzatia ca dupa ’89 procentele nu s-au modificat in ceea ce priveste resursele minerale.
http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-12123150-surse-guvernul-ponta-avea-ministru-delegat-pentru-energie-favorit-pentru-portofoliu-este-iulian-iancu.htm
Vorba aia voi construiti masinile si noi le dam benzina. O mai exista vreo tara in UE in care piata benzinei/motorinei sa fie controlata cvasiexclusiv de rusi(sa nu-mi spuneti de OMV).
bulz-al-arab(8stele-4pe fiecare epolet)
29/04/2012 at 10:03 pm
Oare nu cumva Ponta a avut tupeul să spună despre altcineva că ”minte așa cum respiră” ?
Tot ce spune el, de fapt, trebuie întors pe dos dacă vrei să-i știi intențiile.
dada
29/04/2012 at 10:07 pm
Cristina, te admir ca poti sa te uiti la emisiunea de pe b1. Mie imi creste tensiunea doar din ce povestesti.
Pe Mezzo e Coppelia de la opera din Paris, o splendoare de muzica si balet, asa ca mai sunt si lucruri frumoase pe pamantul asta!
cedric
29/04/2012 at 10:12 pm
🙂
lastnightmusic
29/04/2012 at 10:15 pm
Domnule Cedric,
Nu stiam cine e Dobritoiu asta si de-aia m-am uitat. Si mi-e de-ajuns. Nu pare sa aiba vreo urma de pregatire aplicata in domeniu, o structura de gandire(ma rog, atat cat s-a „produs” in emisiunea cu pricina) absolut ilogica si un agramatism infiorator. La Cati m-am uitat dupa sistemul, cand cu sonor, cand fara sonor-asta e tehnica mea de calmare-stiti cum e sentimentul acela cand ti-e rusine de rusinea altora-cam asta simt eu cand apar loazele astea pe la televizor-de aici si ssitemul cu/fara sonor. Ei, na, acuma, poate ma acuza Cati ca am „rupt-o” din context!
Cristina Tamas
29/04/2012 at 10:30 pm
Baieti si fete:
http://www.realitatea.net/ponta-vrea-alegeri-parlamentare-mai-devreme-de-noiembrie-e-in-interesul-tuturor_937586.html
Deja Ponta ar vrea alegeri mai devreme de noiembrie, insa il incurca Constitutia 😈
„”Opțiunea mea personală din păcate este restricționată de prevederile constituționale. Am discutat în mai multe ocazii și cu alți juriști, nu cred că doar opinia mea e mai importantă. Există o prevedere în Constituția României care ne încurcă foarte tare, care spune că în maximum 20 de zile de la data alegerilor trebuie convocat noul Parlament. Ori, dacă le facem în septembrie și convocăm la 20 de zile, fostul Parlament încă nu și-a încetat mandatul”, a explicat Ponta, la Antena 3.
”Trebuie să găsim soluția constituțională, pentru că eu cred că este în interesul tuturor forțelor politice să nu ajungem cu alegerile în noiembrie sau, doamne ferește, de Moș Nicolae. Așa ceva chiar cred că nu-și dorește nimeni”, a adăugat el.
Adica de ce sa NU ajunga cu alegerile in noiembrie, ca e frig si intuneric seara la ora 18?
La obiect:
Constitutia, art. 63.
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.
(3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
Mandatul actual al Parlamentului a inceput pe data de 15 decembrie 2008, intrucit pe 15 decembrie 2008 a fost el convocat prin decret de TB si pe 15 decembrie a avut loc prima sedinta de constuire a Parlamentului. Prin urmare, mandatul actualului parlament tine pina pe 15 decembrie 2008.
Presedintele Romaniei nu poate emite un decret de convocare pentru o data mai rapida decit 15 decembrie 2008, caci am avea doua parlamente legal in functie, dar nici mai tirziu de 20 de zile de la alegeri.
Aadar, cel mai devreme viitorul parlament va fi convocat pe 16 decembrie iar alegerile trebuie sa aiba loc la final de noiembrie. Asta e varianta cea mai rapida, vaianta lenta inseamna alegeri si in martie 2013.
Deci intrebare: de ce ar vrea Ponta alegeri mai rapide, acum cind nici nu a cerut votul de investitura in Parlament 😈 ?
Cetatean
29/04/2012 at 10:14 pm
errata: „Prin urmare, mandatul actualului parlament tine pina pe 15 decembrie 2012”.
Cetatean
29/04/2012 at 10:14 pm
poate pica la investire.
zigzag
29/04/2012 at 10:20 pm
stie ca are sa o ia in freza. de aceea.
Sare'n Ochi
29/04/2012 at 10:19 pm
sare si ziggy, de ce ar vrea un Ponta pe cai mari anticipate? sau cum ziceti voi, sau ca il preseaza Antonescu, iar Ponta nu i-o poate reteza. Sau din frica de erodare.
Ghinionul lui Ponta, anticipate se pot face doar daca vrea Basescu, si nu mai devreme de 7 octombrie. Cel mai devreme.
Cetatean
29/04/2012 at 10:23 pm
Se fereste de Mos Nicolae ca e ziua cand a castigat Basescu presedintia a doua oara. De aia zice Doamne fereste!!
cedric
29/04/2012 at 10:27 pm
nu cred ca stau chiar pe roze.
cred ca nemultumirile in teritoriu pe ciolan sunt mai mari decat se vede. se intampla chestii care sunt de-a dreptul caragialesti:
//www.ziarudetulcea.ro/d-ale-boborului/949-la-psd-membrii-demisioneaza-cu-sutele
Sare'n Ochi
29/04/2012 at 10:29 pm
pardon, uitai un http
http://www.ziarudetulcea.ro/d-ale-boborului/949-la-psd-membrii-demisioneaza-cu-sutele
Sare'n Ochi
29/04/2012 at 10:30 pm
deci caii sunt cam boi. boi mici. si trebuie sa traga la deal. unul hais si altul cea…
Sare'n Ochi
29/04/2012 at 10:31 pm
Imi plac comentariile, toate impotriva lui Ponta
cedric
29/04/2012 at 10:35 pm
iar pe Infantilul Desemnat il incurca Constitutia. Legea il incurca ca pe orice USLinos!
Sare'n Ochi
29/04/2012 at 10:21 pm
Buna seara!
Ca tot se vorbeste de Churchill si Stalin, in ’44 au scris pe un servetel in dreptul Romaniei 90%.Am senzatia ca dupa ’89 au pastrat procentul in ceea ce priveste resursele minerale. Vorba aia , voi va ocupati cu masinile si noi le dam benzina. Cred ca suntem singura tara din UE in care piata combustibililor este controlata in cvasitotalitate de rusi. Asa ca ce sa ne mai miram de numirea lui Iancu.Controlul resurselor minerale de catre companii din vest chiar nu mai putea fi tolerata de rusi.
bulz-al-arab(8stele-4pe fiecare epolet)
29/04/2012 at 10:21 pm
@cetatean
Sa zicem ca guvernul Ponta nu primeste votul de investitura in parlament .
Cine guverneaza tara pina la numirea unui nou premier sau pina la alegeri anticipate ?
stefan60
29/04/2012 at 10:31 pm
guvernul existent – adica cel demis dar inca in functie.
Sare'n Ochi
29/04/2012 at 10:43 pm
La Nasul tv e acum Mihail Neamtu.
luminita
29/04/2012 at 10:39 pm
a crapat 😀
mar
29/04/2012 at 10:40 pm
Mihai Neamtu la Nasul Tv.
mar
29/04/2012 at 10:39 pm
sova si banicioiu ministri? apara si pazeste, Doamne!
blog de caine rau
29/04/2012 at 10:40 pm
Nu ne mai pazeste de mult 😦
mar
29/04/2012 at 10:43 pm
Banciu e formidabil! isi bate joc de USL , cred ca asta-i doare cel mai tare!
cedric
29/04/2012 at 11:03 pm
Discuta componenta viitorului guvern
cedric
29/04/2012 at 11:05 pm
La Nasul este discutata componenta pe surse, invitat Mihai Neamtu. Foarte bun Cartianu.
mar
29/04/2012 at 11:10 pm
Inca unu din nomenclatura libiana care dispare . Oficial nu se stie daca ucis , ajutat sa se sinucida 🙂 sau a cazut in apa admirind peisajele . 🙂
http://www.corriere.it/esteri/12_aprile_29/vienna-ministro-libico_f3d3217a-922c-11e1-af61-83f104d3d381.shtml
Ministru a petrolului , fost prim ministru .
E mort la Viena , orasul european a spionilor si a tranzactilor dubioase . 🙂
Inca o garantie ca nimeni nu va afla niciodata unde dispar miliardele de dolari din petrolul libian si parcate prin conturi straine . Or fi invatat din experienta „revolutiei” romane cum trebuie sa dispara oficial martorii delapidarii pentu a avea ceva moguli imediat dupa . 🙂
stefan60
29/04/2012 at 11:09 pm
Mda, de la Felix Crescent etc. De-acolo au invatat
A A
29/04/2012 at 11:20 pm
Guvernul actual, condus de MRU, este in drept pina la investirea unui nou guvern.
Acum MRU este premierul Romaniei.
victor L
29/04/2012 at 11:14 pm
Vosgania este in carti ptr. Ministerul Economiei 😦
Abramurica si Marga la Educatie. Se alege praful….saracii copii cu ce au grsit 😦
mar
29/04/2012 at 11:17 pm
gresesti, mar,
mamicile deja sint ultra fericite ca a picat guvernul MRU pentru ca odraslele lor vor lua bacul 105%…..
skorpion
29/04/2012 at 11:19 pm
La mine cand se aude de Ambramburica se rupe filmul. Avem experiente triste legate de un bac in care s-a copiat pe rupte.
mar
29/04/2012 at 11:25 pm
Baniciou, zero barat si impuscat…forma fara fond – caracterizare Cartianu.
mar
29/04/2012 at 11:28 pm
buna dimineata
de se mira lumea de numele vehiculate ca potentiali ministri?
astia sunt,nu au altii,pe cine sa puna?nu cred ca mazare e atit de prost sa lase constanta pentru min turism sau oprisan sa lase vrancea pentru cine stie ce minister;
daca in 96 conventia n-a stiut ce ” mostenire ” le-a lasat vacaroiu,astia de acum inca nu s-au dumirit ca bugetul si cheltuielile nu se mai hotarasc de vreo 3 ani la bucuresti;
sa le spuna naibii cineva-poate vanghelie-ca treaba sta ca-n ferentari” dansezi cum iti dicteaza ala care plateste muizica”
eu inca sunt increzator in decizia privind nastase pe 2 mai;repet,ponta trebuyie sa faca un ” sacrificiu ritual” si nastase e cel mai la indemina;in cazul asta e in situatie de ” catch22″ pierde oricum si asta e numai inceputul dezumflarii gogoasei usl; una e sa stai la teve si sa macani,alta e sa pui osul la treaba;
daca sparg min agriculturii,alta problema: oha fonduri ca trebuie alte acreditari si astea dureaza…
cred ca singurii cistigati sunt elevii care dau bac-ul anul asta/nu mai pica
intamplator
30/04/2012 at 12:44 am
am uitat sa ma adaug si pe mine la cistigatori,umil pensionr,ca trebuie sa-mi mareasca pensia,doar asa au promis
intamplator
30/04/2012 at 12:46 am
Buna Dimineata,
Postare noua.
Theophyle
30/04/2012 at 7:19 am