Între speranţă şi pragmatism

Speranţa este un sentiment care dezvolta un proces psihologic asigurator. De obicei sentimentul este bazat pe anticiparea  unui rezultat pozitiv al unor evenimente legate de împrejurări din viata a unui om sau a unei colectivitati umane. Interesant de mentionat ca acest cuvant este unul dintre primele cuvinte scrise din istoria omenirii. O tablita de argila cu semne cuneiforme scrisa in akkadina [1] datand din mijlocul celui de-al  treilea mileniu î.Hr continea cuvantul “speranţa” K(a)VV(u) [se citeste la plural – kavu]. Speranta in aceasta limba si in limbile derivate: asiriana, ebraica, aramaica si sirica inseamna si rabdare. Unul dintre cele mai frumoase versete biblice legate de speranta (nădejde) este Psalmul 64 bine cunoscut marinarilor, versetul “6: Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mantuitorul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor de pe mare departe”. Va asigur ca l-am spus de zeci de ori in cumpana oceanelor.

Pentru ca speranta sa devina ceva mai mult decat un sentiment este nevoie de credinţa. Daca speranta este un sentiment, credinta este o atitudine. Credinţa se manifesta prin încredere si acceptare fată de un om, valori sau idealuri.

Pana aici definitiile si retrospectiva semantica. Din nefericire, majoritatea romanilor au suprapus valori si idealuri atribuindu-le unui om sau unor oameni intitulati generic “partid politic,” care au cucerit puterea cu ajutorul celor care sperau si credeau sa le implineasca sperantele si sa justifice credinta. Nu s-a intamplat si probabil ca nu se va intampla. Pur si simplu, moda asta nu se mai poarta pe meleagurile noastre si poate nici nu s-a purtat vreodata.

Alternativa la sentimente de genul descris mai sus a fost si este pragmatismul. Pragmatismul este singura metoda de a genera rezultate si a indeplini tintele pe care lipsa de valori sau idealuri ale unei generatii sau ale unei epoci istorice sarace in aceste igrediente. Cuvantul pragmatism provine din termenul grecesc “pragma,” care poate fi tradus in acţiune. Pragmatismul se referă la comportamentul uman de a suspenda (sau a amana) un ideal, pentru a urmari un alt ideal, cu o importanta mai mică, dar mai fezabil si posibil de realizat. Whilliam James in “Teoria pragmatistă” sustinea ca valoarea unei idei si adevarul din ea se confirma numai prin experimentarea ei si prin primirea rezultatelor  asteptate. Nu pot exista in viata politica, economica si sociala idei teoretice transformate verbal in adevaruri si debitate intr-un fel imposibil de experimentat eficace.

Intr-un cuvant, a venit timpul sa lasam de o parte speranţele si credintele si sa ne ocupam pragmatic de niste idei care pot aduce si rezultate. Bineinteles ca noi nu suntem nemti, deci noi nu putem fi pragmatici. Vom continua sa ne imbatam la bucurii si necazuri. Cei care nu beau se vor imbata cu apa rece si cu totii îl vom astepta pe providentialul om care nu va veni niciodata. Simplu, nu are de unde veni!

[1] Akkad a fost un oras din Mesopotamia antică, situat pe malul Eufratului, la cca 50 km sud-vest de Bagdad, fondat probabil de Sargon I. Akkad populat de triburi semitice devine stat, printre primele care instituie o administratie centralizată si o armată permanentă, prima cunoscută în istorie.