Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 17 aprilie / “D’ale Justitiei: bani si inca bani!”

Bună dimineata intr-o zi de marti. Vremea va fi instabilă marţi, cu cerul mai mult noros şi îndeosebi în cursul zilei vor fi averse însoţite de descărcări electrice în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Pe crestele montane vor mai fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, potrivit Administraţiei Naţionale a Meteorologiei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice şi la munte. Temperaturile maxime, în uşoară scădere faţă de intervalul precedent, vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, iar cele minime se vor situa între 4 şi 12 grade.

La Bucureşti, vremea va fi instabilă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi între 18 şi 19 grade, iar cea minimă între 8 şi 10 grade. Mediafax

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3733      RON; 1 USD = 3. 3249   RON; 1 EURO = 1. 3153 USD; Francul elvetian 3. 6394 RON. Gramul de aur 178.5483 RON.

Datoria externă rămâne în apropierea pragului de 100 de miliarde de euro. Datoria externă totală a ajuns la sfârşitul lunii februarie la aproape 98 mld. euro, în creştere faţă de nivelul din ianuarie, dar sub valoarea de la sfârşitul anului trecut. Aceasta este atât datoria statului, cât şi cea privată. Datoria externă pe termen scurt, principala vulnerabilitate care a trimis România în corzi la sfârşitul lui 2008, a însumat în februarie 22,5 mld. euro, reprezentând aproape 23% din datoria externă totală. Nivelul actual este apropiat de maximul înregistrat în 2008. Dacă în 2008 datoria externă pe termen scurt creştea în principal ca urmare a liniilor de finanţare atrase de sectorul bancar, din 2009 îndatorarea externă s-a mutat de pe traiectoria sec­torului privat la nivelul sectorului guver­namental. Astfel, cea mai mare ame­ninţare rămâne viteza de creştere a datoriei publice, atât interne, cât şi externe. Lungirea maturităţilor este crucială pentru evitarea acumulării unor vârfuri de plată tocmai în perioade în care pieţele financiare internaţionale sunt extrem de agitate. De anul trecut România a renunţat să mai tragă bani de la FMI, deşi sunt mai ieftini, şi a preferat să iasă pe piaţa externă chiar cu preţul unor dobânzi destul de ridicate din cauza primei de risc de ţară. Datoria externă pe termen mediu şi lung, care reprezintă 77% din datoria totală, a fost la sfârşitul lunii februarie de 75,5 mld. euro, în uşoară scădere faţă de sfârşitul anului trecut. În 2011 datoria externă a României a urcat până la 98,6 mld. euro, fiind în creştere cu 6,6% faţă de nivelul din decembrie 2010 şi cu 21% peste nivelul din 2009. De la începutul crizei, România s-a îndatorat la extern cu peste 26 mld. euro. Ziarul Financiar

Opoziţia depune prima moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Ungureanu. Prima moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu ar urma să fie depusă, marţi, de USL, la două luni şi o săptămână de la învestirea Cabinetului, demersul opoziţiei fiind centrat pe situaţia UMF Târgu Mureş. Moţiunea de cenzură ar urma să fie şi prima acţiune parlamentară a opoziţiei în actuala sesiune legislativă, care a început la 1 februarie, dată de la care parlamentarii USL sunt în grevă parlamentară. Liderii USL au anunţat, în 1 aprilie, că vor depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, imediat după Paşti, mai precis în 17 aprilie. Temele enunţate de Victor Ponta atunci pentru moţiunea de cenzură erau: înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, care presupune, în opinia opoziţiei, „cedarea premierului Ungureanu în faţa UDMR”, precum şi „cedarea în faţa intereselor străine de a vinde ce a mai rămas din resurse” şi „cedarea în faţa dorinţei baronilor care încă au rămas la PDL”, cu referire la Hotărârea de Guvern prin care se acordă bani primăriilor. Deşi în ultimele două săptămâni liderii USL au dat ca sigură data de 17 aprilie pentru depunerea moţiunii de cenzură, este posibil ca aceasta să mai fie amânată, aşa cum reiese din declaraţiile de vineri ale preşedintelui PSD, Victor Ponta. Ponta a anunţat, vineri, că marţi, 17 aprilie, el şi Crin Antonescu vor avea o întâlnire cu grupurile parlamentare ale PSD şi PNL din Senat, pentru a constata şi în mod oficial „reluarea majorităţii” în această Cameră legislativă, iar miercuri se vor întâlni cu grupurile de la Camera Deputaţilor, „pentru a vedea în ce măsură acolo, dincolo de fraudările doamnei Anastase, mai există cu adevărat o majoritate”. Mediafax.

Revoltator. Sase magistrati de la Inalta Curte au incasat ilegal indemnizatii de conducere. Sase magistrati de la Inalta Curte au incasat lunar indemnizatii de conducere fara sa aiba acest drept. Lidia Barbulescu, unul dintre judecatorii aflati in aceasta situatie, a mers chiar mai departe si contesta acum decizia actualului presedinte al Inaltei Curti de anulare a platii acestor sume. Din februarie anul acesta, Livia Doina Stanciu, noul presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a dat un ordin prin care a sistat plata indemnizatiilor de conducere catre fostii presedinti, vicepresedinti si sefi de sectii. Lunar, aceasta indemnizatie de conducere era in jurul sumei de 1.500 de lei de persoana, variatiile fiind in functie de pozitia ocupata si de vechime. Dupa circa o luna, probabil cand si-a incasat venitul lunar diminuat, judecatoarea Lidia Barbulescu, fosta vicepresedinte al Inaltei Curti si fosta presedinta a Consiliului Superior al Magistraturii, a contestat ordinul la colegiul de conducere al institutiei, cerand banii inapoi. Mai mult, doamna Bărbulescu ar fi încercat să-i convingă şi pe alţi foşti şefi să-i urmeze exemplul. Spre exemplu, doamna Gabriela Bârsan, fostă şefă a Secţiei Contencios, ne-a confirmat că a primit un astfel de mesaj de la Lidia Bărbulescu, dar că nu l-a urmat. Lidia Bărbulescu a refuzat să ne explice de ce crede că i se cuvine indemnizaţia deşi nu mai are funcţie de conducere, după cum ne-a transmis Georgeta Barbălată, purtătorul de cuvânt al Înaltei Curţi. Integral in Romania Libera

Jalnic! Litoralul romanesc: gunoaie, balarii si hoteluri scorojite cu doua saptamani inainte de deschiderea sezonului. Plajele sunt pline de pietre iar spatiile verzi sunt inecate in resturi menajere. Cluburile si hotelurile sunt mizerabile, nimeni negandindu-se sa traga macar un strat de vopsea. Cu numai doua saptamani inainte de deschiderea oficiala a sezonului estival, imaginea litoralului romanesc este dezolanta. Oriunde te-ai plimba prin statiuni, de la sud la nord, cu mici exceptii, dai peste hoteluri neingrijite, cu peretii scorojiti, spatii verzi acoperite de gunoaie si moloz. Desi Directia Apele Romane Dobrogea Litoral comunica oficial ca plajele au fost curatate si gardurile de protectie inlaturate, realitatea la fata locului este alta. Plaja din statiunea Venus este napadita de balarii, baltoace si gunoaie. La fel si in Mamaia. Promenada „statiunii de lux” este acoperita de nisip si ochiuri de apa, terasele restaurant sunt o ruina, plajele sunt murdare, pline de pietre si gunoaie. Cei câţiva localnici care au ieşit la plimbare pe malul mării sunt decepţionaţi: „Amenzi nu se mai dau, nici autorităţile locale şi nici cele centrale, cu atribuţii de control, nu iau măsuri, vin alegerile şi se tem că pierd voturi”. Integral in EVZ.

Valeriu Turcan: Daca nu dadea banii ceruti de partid, Ungureanu era dat jos de PDL. Fostul purtator de cuvant al presedintelui, Valeriu Turcan, crede ca actuala cota de incredere a premierului este „insuficienta pentru un om care vrea sa castige alegerile” si ca viitorul sau depinde destul de mult de PDL: daca il devoreaza sau nu. Valeriu Turcan spune ca, inainte sa aprobe banii pentru comunitatile locale din fondul de rezerva al Guvernului, Mihai Razvan Ungureanu „a fost pus in fata unei solutii cu doua variante costisitoare ca imagine. Ori accepta alocarile si iesea scandal politic cu Opozitia, ori nu le accepta si era o sansa mare sa cada Guvernul si sa ai instabilitate politica, in an electoral si pe fond de criza”. Fostul purtator de cuvant al presedintelui considera ca PDL greseste daca mizeaza doar pe ruperea USL pentru a ramane la guvernare si subliniaza ca scorul final la alegerile generale va fi influentat „major” de rezultatele alegerilor locale din Bucuresti, Constanta si Cluj. Valeriu Turcan sugereaza, pe de alta parte, ca USL ar putea castiga mult „daca ar sti cum sa joace oferta lui Traian Basescu de a demisiona” si bineinteles daca aceasta oferta ar fi cu adevarat „reala”. Nu cred că am plecat intempestiv, doar că explicaţia pe care am oferit-o atunci nu se potrivea cu anumite clişee folosite de alţii în legătură cu Traian Băsescu: că fug consilierii de el. A fost mai uşor de lucrat cu preşedintele decât au lăsat să se înţeleagă legendele care circulă. Preşedintele Băsescu, în multe situaţii, se consultă cu consilierii săi înainte de luarea unei decizii importante.Romania Libera

Udrea o lasă mai moale cu excluderea lui Preda. Europarlamentarul  Cristian Preda ar putea rămâne membru PDL, după ce, în urmă cu două săptămâni, liderii partidului au votat excluderea sa din organizaţie. Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a anunţat la RFI că nu va fi convocat Consiliul Naţional de Coordonare al PDL pentru a discuta excluderea lui Cristian Preda din partid. Sunt şanse mari ca decizia Biroului Permanent Naţional al PDL de excludere a lui Cristian Preda să nu fie validată de Consiliul Naţional de Coordonare al partidului. În ciuda divergenţelor dintre cei doi, Elena Udrea s-a arătat deschisă pentru a colabora în continuare cu eurodeputatul PDL. „Între timp, cred că şi domnul Cristian Preda, şi partidul au învăţat ceva din experienţa aceasta prin care am trecut acum două săptămâni şi este foarte posibil ca lucrurile să se aplaneze, să trecem peste acest incident şi relaţiile să fie unele în care şi noi, şi domnul Preda să ne simţim parte a echipei”, a declarat preşedintele PDL Bucureşti. Fostul ministru al Turismului  îl consideră vinovat pe Cristian Preda pentru că a criticat desemnarea lui Silviu Prigoană drept candidat la Primăria Capitalei, dar speră într-o schimbare de poziţie a europarlamentarului spre folosul partidului. „Probabil că va depinde foarte mult de felul în care domnul Preda a înţeles supărarea partidului, care a fost justificată. Nu ataci un candidat al partidului în momentul în care intri în bătălia electorală. Domnul Preda şi partidul vor face de acum încolo lucrurile cu care să ajutăm PDL, nu să îi fim şi noi opozanţi”, a adăugat  Udrea. Integral in Adevarul.

Cum au avansat cele mai importante proiecte cu bani europeni de la “marea prioritizare” de acum 5 luni. Lista proiectelor prioritare pe fonduri europene, reactualizată de Guvern, cuprinde doar 11 obiective care au ajuns la un grad de implementare de cel puțin jumătate, dintr-un total de 150 de proiecte, la cât a fost prelungită lista priorităţilor. Trebuie menționat, însă, că unele dintre proiectele din noua listă nu au fost demarate încă sau au fost începute fără finanțare europeană. De asemenea, sunt și câteva proiecte mari care au diverse componente implementate în proproție de cel puțin 50%, însă nu este precizată clar ponderea acestor segmente în ansamblul proiectului resepctiv, motiv pentru care cursdeguvernare.ro nu le-a inclus între obiectivele realizate măcar la jumătate.  Noua listă cuprinde proiectele prioritare evaluate până la data de 31 martie 2012. Cele 150 de proiecte prioritare însumează 14,085 miliarde de euro și sunt derulate în 4 dintre cele 7 programe operaționale pe fonduri structurale și de coeziune, astfel: Citeste mai departe pe Curs de Guvernare.

Chiliman: Nu-l credeam în stare pe Antonescu de cuţite-n spate. Edilul sectorului 1, Andrei Chiliman nu a luat încă o decizie cu privire la viitorul său politic în PNL după debarcarea din fruntea filialei Bucureşti. Pentru a mai sonda apele în partid, el a amânat problema după Paşti. Nu a pus în cui de sfintele sărbători şi războiul său cu cel responsabil pentru mazilirea sa, liderul PNL Crin Antonescu. În seara de Paşti, Chiliman l-a acuzat pe preşedintele PNL că i-a înfipt un cuţit pe la spate. „E corectă afirmaţia atunci pentru că efectiv nu-l credeam în stare de aşa ceva pe Crin Antonescu”, a spus Chiliman, la emisiunea „X-Press” difuzată de B1 TV. Referindu- se la recentele evenimente de la nivelul PNL Bucureşti, el a apreciat că s-a uitat adevărata semnificaţie a campaniei lui Antonescu, denumită „Revoluţia bunului simţ”. „S-a uitat de revoluţia bunului simţ, poate că ar trebui să facem ceva ca să se reîntoarcă”, a mai spus Chiliman, recomandând conducerii liberale să facă ceva „foarte repede” în această privinţă. Chiliman a reiterat că din momentul alegerii sale ca edil de sector s-a ocupat mai mult de administraţie şi foarte puţin de aspectul politic. „Cred că îi las pe alegători să-l caracterizeze, mă feresc să-i caracterizez pe adversari, respectiv colegii de partid. În principiu, nu noi trebuie să spunem părerea noastră, ci trebuie să-i lăsăm pe cetăţeni să hotărască ei. M-am ocupat de când sunt primar de administraţie şi foarte puţin de politică”, a conchis Chiliman. EVZ.

Subiectele zilei in Europa pot fi citite pe Politeia Europeana.

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

17/04/2012 la 8:45 am

46 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ziua buna la lumea buna!

    mishu jamie

    17/04/2012 at 9:01 am

  2. o zi buna tuturor!

    Sare'n Ochi

    17/04/2012 at 9:13 am

  3. Subiectele zilei in Europa pot fi citite pe Politeia Europeana.

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/04/17/stiri-europene-174-calmul-de-dinainte-de-furtuna/

    huniad

    17/04/2012 at 9:41 am

  4. Hristos a inviat!

    ovidiu

    17/04/2012 at 9:50 am

    • Adevarat a Inviat!
      Buna Ziua ovidiu 🙂

      huniad

      17/04/2012 at 9:50 am

  5. buna dimineata,

    strigatoare la cer mi se pare pofta pantagruelica dupa bani nemunciti la lidia barbulescu si altii de teapa ei. Si se mai numesc magistrati.

    skorpion

    17/04/2012 at 9:50 am

    • Buna Ziua Skorpion,
      asa judecatori si exact asa justitie 😦

      huniad

      17/04/2012 at 9:51 am

  6. Buna ziua 🙂
    Painea noastra cea de toate zilele si portia de dulce, de fapt portia de E-uri livrate sub forma de premixuri in industria de panificatie si patiserie.
    http://counter.evz.ro/detalii/stiri/fabrica-de-e-uri-am-intrat-in-aria-51-a-industriei-alimentare-din-romania-977044.html?utm_source=export&utm_medium=rss&utm_campaign=dintara

    mar

    17/04/2012 at 10:07 am

    • Buna Ziua mar 🙂
      da, am citit – sa ne otravim zilnic 😦

      huniad

      17/04/2012 at 10:11 am

  7. `neata tutulor,
    – recunosc: cu finantele nu stau bine pe mai niciun plan 😉 , dar articolul din ZF este tare contorsionat in explicatii (dar, ma gindesc, daca finantele ar fi pe intelesul tuturor, am fi toti plini de bani 😉 ).
    – depunerea motiunii de cenzura? au constatat, acum de Paste, ca sint prea demult in opozitie si la numaratul oolor le-a iesit cu minus;
    – sigur ca e revoltator. Cum adica sa le taie indemnizatiile de fosti 😛 ? Iar daca e adevarat ca au primit niste indemnizatii frumoase dupa ce nu au mai detinut functiile respective, apoi sa ma ierte doamnele judecatoare si domnii judecatori, dar tare nesimtiti mai sint. A dracului dictatura, cum permite domnu` prezident asemenea situatii 😉
    – nu doar dna Udrea „a lasat-o mai moale”, sa nu ne facem ca nu stim: si dl Preda a lasat-o jos ca măcănea si a recunoscut ca.
    – cit despre cutitele lungi din PNL „cearta-i drace!”

    victor L

    17/04/2012 at 10:16 am

    • Buna dimineata, Victor L.

      -Nu cred ca ei vor cu adevarat sa darame guvernul. Din punctul lor de vedere va fi o prostie, desi ei ar dori sa organizeze suveiciele electorale in locul PDL;
      – Nu cred ca dna Udrea va mai avea o relevanta in viitor cu sau fara Preda daca rezultatele la Bucuresti sunt cele anticipate de Theo;
      – despre justitie ramane cum a fost! Veleitari si fripturisti in ultimul hal 😦

      huniad

      17/04/2012 at 10:25 am

  8. buna ziua tuturor. PARADOXAL, contrar vederilor luminate ale consilierilor neo-marxisti ai lui Ponta, marirea datoriei PRIVATE a Ro este un lucru bun, caci orice credit luat de Ford Craiova sau BCR sau … inseamna bani in tara. Eu cred ca B.Dragoi are succes in deplasarea datoriei spre termene mai lungi si mai ales in reducerea dependentei de bancile din tara. Bancile din tara,avand o gaina cu oua de aur in Min.de Finante, nu dau credite privatilor, asa ca….

    cinic

    17/04/2012 at 11:34 am

    • Buna Ziua,
      articol de exceptie, adevarat pana la ulima iota !

      huniad

      17/04/2012 at 12:12 pm

      • Da dar face rau sistemului original bazat pe non valori cu numeroase diplome maculatura de acoperire . Pe cit posibil cit mai „marete” dar tot maculatura e . 🙂

        stefan60

        17/04/2012 at 12:24 pm

  9. Trenuri de mare viteza (TGV) in Romania . 🙂 Cu preturi derizorii de constructie . 😆
    Realizarea unei astfel de infrastructuri se face de la 0 . Prin definitie e nou nouta . Nu se realizeaza prin modernizarea celei vechi .

    http://www.business24.ro/cfr/investitii/modernizarea-cfr-costa-statul-intre-5-si-7-mld-euro-interviu-ludovic-orban-1511199

    Ma intreb uneori daca au habar de ceva matematica elementara sau macar daca sint in stare sa vada la altii cit a costat o astfel de investitie . In termen financiar , tehnologic dar si factorul elementar . Adica profitabilitatea investitiei .
    Constanta- Paris cu TGV . Teoretic daca ai 15 trenuri pe zi pline ochi si fara opriri intermediare . (conditia de baza a trenurilor de mare viteza , calatori numerosi si putine gari de oprire . De regula e doar gara de plecare si cea de sosire ) Cu durate de calatorie peste 2,5 -3 ore , sistemul nu e rentabil decit prin subventii masive . Directe sau oculte .

    Nu a vazut domnul politician ca folosind avionul se economiseste o gramada de timp pe acelasi traseu ?

    stefan60

    17/04/2012 at 12:22 pm

    • stefan60,
      parca ai mai dat acest articol cu interviul lui Orban,
      oricum Orban nu este cel mai calificat de a comenta pentru ca la fel ca berceanu NU ”a indraznit” sa faca ceva pozitiv in transporturile din Ro
      🙂

      skorpion

      17/04/2012 at 12:42 pm

      • Salut skorpion
        Alta data am dat un alt articol a lui Orban de pe acelasi site si pentru putin @huniad nu a tras cu artileria in mine . 🙂
        Ma gindesc sa ma biciuiesc singur ca nu stiam cine a fost mister Orban . 😆

        stefan60

        17/04/2012 at 12:52 pm

        • Stiam eu ca pana la urma eu cad drept capul rautailor 😦

          huniad

          17/04/2012 at 1:07 pm

          • @huniad
            Sa nu ne punem cenusa in cap pentru vine pe care nu le avem . 🙂
            Nimeni nu acuza pe nimeni si eu am facut autocritica . Cum am invatat in tinerete din carnetelul rosu . 😆

            stefan60

            17/04/2012 at 1:42 pm

  10. Hristos a Inviat! http://www.mediafax.ro/social/avocatul-poporului-neproducerea-unor-vaccinuri-de-catre-institutul-cantacuzino-afecteaza-siguranta-nationala-9532617 propun schimbarea udmr istului ,insarcinat cu „gestionarea” politicilor de sanatate in Ro , cu un apropiat al lui voronin sau de ce nu un rusnac de la kgb ul lui putin deoarece in RO exista si o minoritate rusa. astfel „sanatatea” romanilor va fi pe maini mult mai eficiente . iar fabricile de „e uri” sa si instaleze unitati de productie direct in curtea scolilor.

    zigzag

    17/04/2012 at 12:45 pm

    • Pai nu cred ca e vina institutul ca atare ci a acelora care au impiedicat in toate modurile ca acesta sa produca vaccinuri . Impiedicarea se poate face si blocind fondurile pentru modernizarea linilor de productie in mod ocult. Asa pierzi autorizatile de productie . Poate la vaccinuri importate spaga obtinuta era mai folositoare 🙂 dar sigur mai mare . Decizile in acest sens sint strict politice . 😦

      stefan60

      17/04/2012 at 12:58 pm

      • salut Stefan ! 🙂 desigur ca ai dreptate .in RO s a politizat si numirea unui director la un institut tip Cantacuzino- singurul producator de vaccinuri din europa de est. dar conducerea tarii „apara” cu succes interesele natiunii romane iar opozitia, la fel, are propuneri „constructive” care tin de dezvoltarea si viitorul natiunii noastre. o clasa politica in RO care doar interesul romanilor nu il slujeste .fortza base , ponta, crin @co, transformati Romania intr un trib ,sluga la toti care au vreun interes in zona!

        zigzag

        17/04/2012 at 1:08 pm

  11. In un telejurnal italian a aparut informatia privind o firma romana de servicii in sanatate dar pe teritoriul italian care a fost blocata pentru miros de mafie . Imi scapa numele respectivei firme cu sediul in RO dar avem un salt de calitate in criminalitatea organizata mioritica . Devine tot mai internationala . Poate mai spre seara reusesc sa adun niste informatii suplimentare .

    Pina atunci sa va multumiti cu :
    Agroeuroserv SRL si Transilvania Organic SRL . Le gasiti pe internet . Firme romanesti acuzate de justitia italiana in o ancheta de false certificari alimentare privind provenienta unor alimente „bio” .

    stefan60

    17/04/2012 at 1:48 pm

  12. Salut zigzag,
    Ai putea sa-mi spui (numai daca si tu consideri ca nu sunt prea indiscret) ce automobil proprietate personala ai si ce marca?
    Daca nu ai ales Logan cred ca esti indreptatit sa alegi si un vaccin care nu te inbolnavi. Nu-i asa?
    In rest, interese oculte si „nu ne vindem Tribul”! (asa zice si USL-ul)

    Inganduratul

    17/04/2012 at 1:56 pm

    • Scuze, am sarit particula „va” de la nu te VA imbolnavi si am tastat gresit n in loc de m la „imbolnavi”

      Inganduratul

      17/04/2012 at 2:06 pm

    • salut ! am un nissan din 2001.care e legatura intre faptul ca tot ce inseamna cercetare si progres in RO e aruncat la gunoi – prin politizare si subfinantare- si masina mea? orice stat cat de cat civilizat are strategii de securitate si ia masuri cu privire la securitatea sanatatii, evolutia demografica a propriilor cetateni. gresesc undeva ca atrag atentia ca statul roman devine un trib si o piata de consum ptr toate porcariile ?

      zigzag

      17/04/2012 at 2:29 pm

      • Scuza-ma zighi (pot sa ma adresez asa?), acum sunt in fata calculatorului si incerc sa ma explic:
        – cercetarea si proiectarea facuta cu responsabilitate in Romania la ora actuala este o gluma (poate mai putin un singur domeniu si anume IT- software). In domeniile clasice de cercetare RO nu conteaza. Sunt o mana de romani care exceleaza in diferite domenii, la varf, dar numai in tari care au avut si au avut „traditie”. Este cam tarziu sa inventam apa calda si chestia aia rotunda (probabil roata). In particular, practic sa finantezi acum cercetarea in anumite domenii (inclusiv virusologie) pt. a recupera decalajele sunt bani pierduti din start.
        – daca plecam de la premisa ca suntem in pericol ca natie, in razboi cu toata lumea sau doar cu unii care atenteaza la securitatea in sanatate sau suntem santajati cu diferite probleme (inclusiv vaccinuri si medicamente cu implicatii colateral demografice) poate ca primordial ar fi sa investim in arme ce aduc nenorocire maxima in lume. Ce ne-ar mai deosebi de Coreea de Nord?
        – chiar n-ai inteles care este diferenta intre un Nissan-2001 si un Logan 2012? Diferenta este (metaforic vorbind) identica cu cea dintrun vaccin eficace comparativ cu unul fara performanta medicala sau cu slaba performanta medicala.
        Si la sfarsit, pt.domnia Ta, marturisesc ca uneori sunt poate mai nationalist (nationalism in sensul bun) decat cei care poarta acest stindard.
        Totusi sa nu uit: pt. mine ai fost si esti „valabil”.
        La buna citire!

        Inganduratul

        17/04/2012 at 8:54 pm

  13. Linkurile catre articolele respective ar fi fost suficiente……

    Oarecare

    17/04/2012 at 1:58 pm

    • nu stiu la ce va referiti, poate imi dati o mana de ajutor 🙂

      huniad

      17/04/2012 at 2:13 pm

  14. http://www.cityinsurance.ro/despre-noi

    Acesta e firma romana de asigurari de sanatate blocata in Italia la concursul regional din Veneto . Pentru suspiciuni de mafie . Valoarea contractului , 76 milione euro . Firma asta a cistigat si in alte regiuni contracte . NOTA . In momentul in care esti blocat pentru mafie , decad automat toate contractele cistigate sau in curs . Legea antimafie italiana .

    stefan60

    17/04/2012 at 2:18 pm

  15. Informatia scrita aici (in italiana ) :

    http://www.lettera43.it/attualita/veneto-assicurazione-sanita-bloccati-76-milioni_4367547572.htm

    Informatia a fost preluata dar si confirmata de telejurnalul de la ora 12:00 a canalului de stat RAI 3 .

    stefan60

    17/04/2012 at 2:19 pm

  16. Aici ancheta privind firma romana de asigurari medicale .(practic asigura spitalele , firmele italiene de sanatate impotriva greselilor medicale si a eventualelor despagubiri civile in favoarea pacientilor )

    http://www.lettera43.it/attualita/33337/sanita-intrigo-italo-rumeno.htm

    In 2005 firma a fost cumparata de italieni si apar firme fantoma in actionariat . Plus ceva enormitati contabile . O firma cu 3,6 milione euro capital , nu poate asigura eventuale despagubiri de 5-6 milioane euro (in Italia )
    PS. Apar contracte si cu spitalul San Raffaele care actualmente e in faliment . Pentru datorii de cel putin 1,5 miliarde euro .Spital al bisericii catolice acum .

    stefan60

    17/04/2012 at 2:35 pm

  17. Buna ziua all 🙂
    Daca doriti o vizita in nordul Moldovei la manastiri:

    https://desydemeter.wordpress.com/2012/04/17/bisericile-pictate-din-nordul-moldovei-2/
    😀

    desydemeter

    17/04/2012 at 2:43 pm

  18. ziggzag

    17/04/2012 at 3:10 pm

  19. Hristos a inviat! 🙂

    Bine v-am regasit in a treia zi de Pasti!

    Meserie faza cu Barbuleasca… sandica mamii ei, asta ar face orice sa primeasca indemnizatie de conducere si dupa ce o ingroapa!

    Cit despre pensii si CCR, zigzag, niciodata sa nu subestimezi sensibilitatea CCR la problema pensiilor. Boc nu are nimic a-si reprosa, CCR a examinat de nspe ori legea pensiilor si nu a avit nimic de obiectat, insa, deh, la jde respingeri trebuie sa dea si o admisa.

    Cetatean

    17/04/2012 at 3:17 pm

    • Adevarat a Inviat ! 🙂 oricum politicienii din RO nu au nimic sa isi reproseze, fraieru’ plateste .. legal,ilegal , constitutional sau neconstitutional, nu conteaza 😀

      zigzag

      17/04/2012 at 3:24 pm

      • zigy, de platit nu plateste nimeni in cazul de fata, decizia CCR nu se aplica retroactiv, asa ca banii luati, au fost luati „legal”, adica cu aplicarea Ordinantei care a modificat Codul Fiscal.

        Eu banuiesc ca respingerea Ordonantei s-a facut pe motive formale, nu substantiale. Indiferent cum ar fi, asta nu il mai priveste pe Boc, ci pe noi, care actvam si spre care Guuvernul se va indrepta ca sa scoata sumele pe care CCR i-a interzis sa le ia de la pensionari.

        Cetatean

        17/04/2012 at 3:31 pm

        • noi sa fim sanatosi ! : Dsi guvernantii desigur , sa ne poata taxa corespunzator :))

          zigzag

          17/04/2012 at 3:36 pm

  20. Cristos a Inviat!
    Salut pe toata lumea 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    17/04/2012 at 4:25 pm


Comentariile sunt închise.