Monumentul intelectualului anonim

Izgonirea lui Cristian Preda din PDL a starnit dezbateri si a introdus inca o data in agenda publica romaneasca subiectul numit generic “rolul intelectualului in viata politica”. Bineinteles ca nici eu nu m-am putut abtine sa nu scriu ceva despre acest eveniment, care tinde sa se fâsâiască la fel de rapid si asemanator tuturor temelor de substanta in politica damboviteana. Au excelat in expunerile publiciste colegii de la Contributors, unde am reusit sa citesc doua articole foarte bune, unul corect si o compunere de clasa a X-a la un liceu mediocru. (“Intelectualii în maşinăria politicii” a dlui Dancu, “Intelectualul şi imaginea lui” a dlui Andrei Oisteanu, “Moarte intelectualilor” semnat de dl Adrian Papahagi si in sfarsit, o compunere semnata de dl Radu Herjeu, numita “Mai uşor cu intelectualii pe scări”). Bineinteles ca articolele care mi-au placut au fost semnate de dl Adrian Papahagi si dl Andrei Oisteanu si compunerea sub-mediocra a apartinut dlui Radu Herjeu.

Intrebarea care pluteste si poate nu prea a fost abordata consistent a fost cea a necesitatii participarii intelectualului in viata politica, adica, este necesara o participare activa a intelectualului in politica? Dl Ungureanu, premierul tuturor romanilor, crede ca da! Din Aula Academiei Romane, MRU le-a transmis intelectualilor sa se indrepte spre politica si administratia centrala si locala. Eu zic ceea ce bunicul meu a intrebat acum multi ani – “bine, bine, intelectual e in regula, dar ce meserie are?” parerea mea ca aceasta ramane intrebarea cardinala in aceasta discutie.

Un intelectual poate participa activ in viata politica la modul in care si un tamplar poate participa. Acum, intrebarea ar fi cine este intelectual, pentru ca definitia larga include multe meserii, de la avocat si pana la medic chirurg. Din punctul meu de vedere, intelectualul este cetateanul care isi continua procesul de cercetare si intelegere a domeniul profesional cu care se ocupa si /sau a domeniilor adiacente la ocupatia lui de baza.

O parte din intelectualii pe care ii cunosc si pe care ii cunoasteti si voi sunt profund dependenti de toanele ocârmuirii sau a cercurilor care inconjoara autoritatile guvernante.  Intotdeauna ma intreb daca Baruch Spinoza ar fi reusit sa devina un simbol intelectual pentru  zecile si poate sutele de generatii care l-au urmat si il vor mai urma daca nu ar fi fost un bun şlefuitor de diamante (si nu de lentile asa cum se crede)  – cert nu! Spinoza nu a facut un ban toata viata lui din mintea lui sclipitoare. Dar François-Marie Arouet, adica marele Voltaire, el ar fi ajuns la noi prin scrierile lui stralucite daca nu ar fi capatat protectia Doamnei de Pompadour si prin ea nu ar fi primit postul de istoriograf si mai tarziu membru al Academiei Franceze sau si mai important pentru cariera lui prietenia si protectia lui Frederic cel Mare (Frederic al II-lea al Prusiei)? A sacrificat ceva Spinoza pentru opiniile lui? Enorm, mai toata viata materiala. A sacrificat ceva Voltaire? Da, dar la inceputuri, mai tarziu o data adoptat de o parte din centrele de putere, forta critica a lucrarilor lui devine  uneori atrofiata pana la oportunism.

Bineinteles ca as fi putut gasi exemple mult mai facile si mai reprezentative in lumea noastra aici si acum, am preferat sa ma folosesc de exemple istorice pentru a diminua impactul critic. Sa te fereasca Dumnezeu de furia verbala a intelectualilor, micimea lor sufleteasca de alte ori, si in special de invidia lor nelimitata.

Aprecierile nu pot fi colective si nici acuzele sau injuriile. Nu poti ataca pe toti tamplarii pentru ca mobila pe care ai cumparat-o este de proasta calitate si nici pe toti mecanicii, pentru cel care nu ti-a reparat masina cum trebuie.

In concluzie, propun sa ridicam un “Monument al Intelectualui Anonim”, unde fanii intelectualismului politic sa poata depuna jerbe de admiratie de fiecare data cand un intelectual este “jertfit” politic sau celor care ii urasc pe intelectuali vor putea dansa imprejurul cartilor lor fumegande.

Pe Politeia Europeana puteti citi: O lecţie de istorie: Sarajevo după 20 de ani