Bucureştiul şi epoca barbară

M-am nascut in Bucuresti intr-un cartier care nu mai exista, cartierul Uranus. Primul val de barbari condus de “geniul Carpatilor” mi-a distrus locul in care m-am nascut si am copilarit. A venit in curand si al doilea val de barbari care trebuiau sa anihileze si memoria locurilor pierdute. Scriam  despre “cartierul meu”:

Majoritatea noastra am stat la case:  “in comun” sau nationalizate, evident, pentru ca nu mai erau ale parintilor sau bunicilor nostri. In curtile lor am ingrijit primul catel, prima pisica, acolo am sadit primele flori si le-am udat atent in fiecare seara cu o stropitoare de jucarie. Acolo au venit colegii de joaca de pe strada sa ascultam povesti.

Scria si Traian Ungureanu despre cartierul in care a trait si el o perioada:

Demolarea cartierului Uranus a fost o crima istorica. Am pierdut ceva ce nu se pierde nici in razboaie: stiinta de a trai, asa cum am invatat-o prin istorie. Problema e ca asemenea lucruri nu se pot recupera. Istoria nu poate fi derulata si traita in reluare. Din acest punct de vedere, teoria care incearca sa ne linisteasca asigurandu-ne ca Romania se va imburghezi e o iluzie. Pentru trecut, ea e gestul de gratiere iresponsabila a unei crime oribile. Pentru viitor, ea e prelungirea traditiei de ignoranta sociala care a facut ravagii sub comunism. Da, Romania se va imburghezi, dar altfel. Mai nervos si mai nesarat. Cu vile si jeep-uri la poarta, dar mai ales cu un fel de a trai impreuna fara nici o magie, fara intelepciune si gratie. Vom fi barbari cu antene de satelit. Istoria nu are pret. Ce s-a pierdut odata e bun pierdut. Tocmai acest tragism definitiv a scapat anticomunismului profesionist de dupa 1989, singurul curent de opinie care a avut in maini tema crimelor comuniste. Campaniile menite sa dezvaluie dimensiunea criminala a demolarilor au enumerat la nesfarsit liste de monumente arhitectonice. Normal, dar insuficent. Tragismul lumii romanesti sub comunism e, in primul rand, o lectie despre autodistrugere istorica. Ce a fost unic si aproape sacru prin frumusetea convietuirii a fost scos dintre valorile natiunii cu buldozerul si dinamita. Operatia a ilustrat o nepasare uluitoare fata de propria soarta, mai clar spus, un nivel de inconstienta nationala pe care clasa conducatoare comunista nu putea sa-l inventeze cu totul.

Cata dreptate a avut TRU! Astazi inca o data vom asista la continuarea celui de al doilea val de barbari – o competitie absurda intre marele cârnăţar Oprescu  si marele gunoier Prigoana. Cleopatra de Pleşcoi ii acorda marelui gunoier de la Gherla (ce ironie a sortii)   dreptul de a conduce hoardele distrugerii impotriva celor ale marelui cârnăţar. Din nefericire, Cleopatra de Pleşcoi are aceeasi memorie scurta pe care o are tot electoratul, inclusiv cel bucurestean. Sa amintim noi totusi electoratului care nu doreste sa tina minte:

Deputatul Silviu Prigoană a demisionat, în 1 iunie 2010, din PDL. Silviu Prigoană declara atunci că şi-a dat demisia din PDL pentru că partidul a luat decizia de a se opta între politică şi calitatea de acţionar la fime care au afaceri cu statul, menţionând că, dacă o lege ar fi prevăzut că nu poate fi şi deputat şi acţionar, ar fi demisionat din Parlament. În 21 iulie, el a declarat că va reveni în PDL în momentul în care partidul îşi va schimba atitudinea faţă de oamenii de afaceri, afirmând că el s-a simţit „dat la o parte” atât timp cât a fost pus în situaţia să aleagă între politică şi afaceri. La data de 7 septembrie 2010, a vazut ca dracu’ nu-i atat de negru si el isi poate continua afacerile si in Parlament. [Marele lider], Mircea Toader a arătat că l-a susţinut pe Prigoană să reintre în partid şi a apreciat că acesta putea să facă acest lucru şi pentru faptul că demisionase şi nu fusese exclus din PDL. De altfel, Toader a precizat că, şi după demisia din PDL, Silviu Prigoană a participat ca independent la şedinţele grupului parlamentar al democrat-liberalilor din Cameră, Regulamentul Camerei permiţând acest lucru. Intr-un cuvant alba-neagra cat cuprinde! Gandul

Acum bucurestenii vor trebui sa aleaga intre alianta kaghebila – cârnăţar Oprescu sau trandafirul de Pleşcoi –  gunoierul Prigoana. Ce afaceri spectaculoase vor fi in Bucuresti! Toti castiga numai bucurestenii pierd. Sa ne fie de bine – o meritam!

Si inca o data TRU:

Generatiile postcomuniste, de pilda, nu pot recupera actele de civilizatie istorica distruse fizic si spiritual de aparatul de stat comunist. Ele au crescut intr-un spatiu fara legaturi cu alte spatii si timpuri si traiesc vremurile postcomuniste cu senzatia fundamentala a unui destin strict individual, exceptional si independent. Cu rare exceptii, aceste generatii se raporteaza sau sunt silite sa se raporteze numai si numai la parghiile de ascensiune pe un culoar stramt. Harta ramificata a oligarhiei, cu toate hatisurile si subhatisurile ei regionale si locale, e arhisuficienta pentru orientare. Trecutul a existat si deci nu mai exista. Viitorul depinde doar de un deget bine pus pe harta. Traian Ungureanu – Revista 22, la  22 septembrie 2001.