Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (XVI)

Postat de @Cetatean

Motto : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).

Precizare : Celelalte episoade anterioare le gasiti  aici , aici  aici aici,   aici,  aici , aici. , aici,  aici , aici,  aici,  aici,   aici ,   aici   si aici.

 *******

Sesizarea de neconstitutionalitate a legii privind raspunderea disciplinara a magistratilor a fost depusa la Curtea Constitutionala la data de 16 decembrie 2011.

Curtea Constitutionala s-a pronuntat la data de 11 ianuarie 2011 (avand in vedere importanta legii, atat data pronuntarii deciziei, cat si unanimitatea judecatorilor arata ca ei nu au avut dificultati in a cumpani prea mult pseudo-argumentele apocaliptice ale autorilor sesizarii), iar motivarea Deciziei 2/2012, pe care o puteti citi aici, SURSA, a fost publicata pe data de 23 februarie 2012.

Legea a fost atacata pe motiv de neconstitutionalitate de Inalta Curtea de Justitie si Casatie, de un grup de 86 parlamentari PSD si de 9 membri ai CSM : trei grupuri de comando juridic.

Cu referire la ICCJ, trebuie sa precizam ca au fost prezenti in Sectiile Reunite (din cei 97 de judecatori in functie, cati sunt actualmente la ICCJ) 74 de Sandei care si-au dat acordul pentru ca Presedinta Livia Stanciu sa sesizeze CCR.

 CSM-ul, intrucat nu are calitate procesuala (legea 317/2004 nu confera CSM dreptul de a sesiza CCR pe motiv ca o lege e neconstitutionala), s-a folosit de un tertip ieftin pentru a-si expune opinia privind pretinsa neconstitutionalitate a legii. 9 membri ai CSM din totalul de 19 (pe numele lor : Aron Mircea, Balan George, Ghica Alina – Presedinta CSM -, Haineala-Schmidt Oana – vicepresedinta -, Iorgulescu Georgiana, Isac Gratiana, Pivniceru Mona, Tudose Marius si Serban Alexandru) s-au folosit de procedura numita « Amicus Curiae » prin care cineva, care nu este parte intr-un proces si care nu are nici un interes, intervine pentru a ajuta Curtea sa ia o decizie. Or, avand in vedere ca membrii CSM numiti mai sus sesizau CCR cu privire la neconstitutionalitatea legii (desi nu detineau, prin lege, calitatea procesuala care sa le permita acest gest), si ca era pe deplin vizibil ca ei aveau un interes deosebit in a vedea legea respinsa, utilizarea procedurii « Amicus Curiae » era o marsavie. Daca procedura « Amicus Curiae » ar fi fost folosita de vreun ONG sau de vreo persoana fizica, nu ar fi fost nimic nepotrivit. Insa cei 9 membri ai CSM nici nu intruneau conditia majoritatii (ar fi trebuit sa fie cel putin 10) pentru ca Plenul CSM-ul, cu votul majoritatii membrilor, sa poata emite un act oficial, nici nu erau « prietenii Curtii ». Spre lauda lor, semnatura muschetarilor Neacsu-Danilet-Dumbrava nu apare alaturi de cele 9 semnaturi ale membrilor CSM care se prezentau ca « prietenii Curtii ». Nu stim daca muschetarii nu impartasesc argumentele celor 9 colegi sau daca sunt doar fricosi. Macar nu au semnat, asta e cert. Documentul « prietenilor Curtii » poate fi consultat aici – SURSA

*******

Nu voi prezenta toate argumentele ICCJ, ale CSM si ale celor 86 de senatori PSD. Unele sunt foarte slabe, altele nerelevante. Insa voi prezenta acele aspecte care ne ajuta sa intelegem strategiile Sandeilor si sofismele lor ieftine prin care incearca sa se mentina deasupra Constitutiei si legilor, in numele unei « independente » a Justitiei la adapostul carora se ascund cele mai negre posibilitati pentru democratie si pentru statul de drept.

I. Un prim aspect legat de « independenta » atat de mult invocata de Sandeii din CSM este remarcat, cu o bine disimulata ironie, de catre insusi CCR : « Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Curtii Constitutionale punctul sau de vedere, prin care se arata ca un numar relativ important din dispozitiile legii cu privire la care Curtea Constitutionala a fost sesizata „neaga litera si spiritul Constitutiei, reprezentand un grav atentat la independenta justitiei din Romania”. Examinand punctul de vedere transmis, Curtea constata ca motivele prezentate sunt aceleasi cu cele formulate in sustinerea obiectiei de neconstitutionalitate ce constituie obiectul Dosarului nr. 1.591A/2011 al Curtii Constitutionale ».

 Cine a depus Dosarul nr. 1.591A/2011 ? Citim in Decizia CCR : «… sesizarea formulata de 86 de deputati apartinand Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat […] Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 7.184 din 20 decembrie 2011, formand obiectul Dosarului nr. 1.591 A/2011 ».

 Relatia telepatica dintre dintre cei 9 membri CSM si cei 86 parlamentari PSD nu ar trebui exclusa din incercarea de a raspunde la intrebarea : cum este posibil ca niste membri CSM, « independenti » in exercitarea atributiilor legale si mai ales in gandirea lor juridica, sa formuleze, in substanta, aceleasi argumente cu cele scrise de niste parlamentari, oameni eminamente politici? Totusi, cred ca mai plauzibila decat telepatia este explicatia care ia in calcul relatiile umane apropiate dintre unii membri CSM si unii membri PSD, dar si apartenenta acestor doua grupuri la acelasi tip de gandire si practica institutionala pentru care independenta reala a Justitiei este o lozinca goala, fiind preferata in dauna ei « independenta » Sandeilor, care isi acorda singuri (sfidand Parlamentul) sporuri salariale si se auto-promoveaza sau se mentin in ICCJ (subminand prerogativele de numire prin decret ale Presedintelui ales).

 II. Un al doilea aspect care reiese din citirea argumentelor ICCJ, CSM si PSD impotriva legii raspunderii disciplinare a magistratilor este voita incercare de a face o separatie intre actul de justitie ca atare si magistratii (judecatori si procurori) implicati in acest act. Eforturile ICCJ-CSM-PSD au multe puncte comune si unul dintre acestea se manifesta sub forma argumentului pe care eu il numesc « argumentul depersonalizarii » si care s-ar putea enunta astfel: incercarea de sanctionare a unui anume magistrat echivaleaza cu incercarea de a sanctiona actul de justitie ca atare, intrucat magistratul nu e un om in carne si in oase, ci insasi Justitia, asupra careia nimeni nu are voie sa se pronunte decat singura Justitia (prin alti magistrati).

 Cu referire la posibila sanctionare a unui judecator care a dat o decizie fara sa o motiveze, ICCJ formuleaza astfel argumentul depersonalizarii : « Fiind un motiv de exercitare a caii de atac, nemotivarea hotararii judecatoresti nu poate constitui abatere disciplinara in exercitarea activitatii magistratului, intrucat hotararea judecatoreasca, ca act de infaptuire a justitiei, poate face exclusiv obiectul controlului judecatoresc, iar nu al unei actiuni disciplinare ».

 PSD-ul, prin parlamentarii sai, pune problema la un nivel mai inalt de generalitate, care ne ajuta sa intelegem mai bine miza intregii opozitii a ICCJ-CSM-PSD fata de o lege al carui obiectiv este responsabilizarea prin sanctionare disciplinara a magistratilor (judecatori si procurori) : « In acest sens se arata ca o abatere disciplinara poate sanctiona doar acele conduite care nu privesc actul de justitie in sine, ci desfasurarea activitatii de sistem, exterioara activitatii propriu-zise. Activitatea jurisdictionala este rezervata exclusiv actului de justitie, hotararile fiind supuse doar controlului judecatoresc, prin sistemul cailor de atac, ordinare sau extraordinare ».

 Pentru ICCJ-PSD, magistratul nu poate fi sanctionat disciplinar decat pentru activitatile pe care le face in afara calitatii de magistrat (superb sofism !), altfel ar insemna ca este sanctionat insusi actul de infaptuire a Justitiei. O lege a raspunderii disciplinare a magistratilor ar trebui sa vizeze probabil, pentru ICCJ-PSD, doar modul in care magistratul isi lustruieste pantofii, isi piaptana parul sau isi rujeaza buzele (daca e femeie). Frauda logica facuta de ICCJ-PSD este evidenta, autorii sesizarii voind sa confunde doua lucruri inconfundabile (aplicarea legii cu respectarea legii de care magistrat) si sa extinda asupra conduitei magistratului mantia independentei lui in aplicarea legii. Pentru a rasturna inselatorul argument al depersonalizarii, Curtea Constitutionala a repus lucrurile in fagasul lor normal, reamintind distinctia dintre aplicarea legii si respectarea legii: « Curtea constata, mai intai, ca niciunul dintre textele de lege criticate nu prevede sanctionarea judecatorului pentru modul in care interpreteaza si aplica legea, ci reglementeaza ca abateri disciplinare nerespectarea de catre acesta a unor obligatii impuse de lege, Constitutie, tratate internationale in materia drepturilor omului la care Romania este parte. Astfel, cat priveste art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, modificata, se constata ca sanctioneaza lipsa totala a motivarii hotararilor judecatoresti, in considerarea obligatiei impuse instantelor judecatoresti de dispozitiile art. 21 din Constitutie si art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, de a motiva hotararile pe care le pronunta. Nerespectarea acestei obligatii a condus, de altfel, la condamnarea statului roman de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, astfel incat reglementarea abaterii disciplinare mentionate este circumscrisa scopului general al legii, astfel cum este acesta precizat in expunerea de motive ».

 III. Derivand din argumentul depersonalizarii si folosind aceeasi scamatorie ieftina a confuziei intre interpretarea legii si respectarea ei de catre magistrat, autorii sesizarii ridica un alt argument, pe care il putem numi « argumentul puterii de lucru judecat ca cec in alb acordat magistratului ». Sintagma latina « res judicata pro veritate habetur » inseamna, in traducere, ca o cauza, odata ce a fost judecata, trebuie sa fie considerata ca exprimand adevarul. Juridic, sintagma arata ca o chestiune litigioasă, odată tranşată de instanţă in cadrul unei decizii irevocabile, nu mai poate fi adusă înaintea judecăţii.

 Argumentul puterii de lucru judecat reprezinta incercarea autorilor sesizarii de neconstitutionalitate de a introduce sub mantia puterii de lucru judecat (deci nesupus nici unei reexaminari ulterioare) si conduita magistratului (eventual sanctionabila sub aspect disciplinar). Argumentul puterii de lucru judecat este o varianta mai puternica a argumentului depersonalizarii. El este mai puternic pentru ca se refera nu la actul de justitie ca atare, ci la finalitatea lui, adica la decizia irevocabila pronuntata de un magistrat, decizie care nu mai poate fi supusa unei cai de atac. Altfel spus, daca acest argument ar fi valid ar insemna ca, bunaoara, Elena Burlan, judecatoarea care a dispus nelegal recuzarea judecatoarei Ioana Bogdan – pe motiv ca il judeca pe S.O. Vantu cu « celeritate nejustificata » – nu poate fi sanctionata disciplinar pe motiv ca nu mai exista nici o cale de atac la decizia de recuzare a Ioanei Bogdan si ca, odata ce aceasta decizie a fost luata, autoarea ei (Elena Burlan) nu poate fi sanctionata disciplinar pentru nerespectarea legii intrucat decizia are putere de lucru judecat. A propos : CSM, sesizata de Procurorul General Kovesi nu doar ca nu a deranjat-o cu nimic pe Elena Burlan, ci a chemat-o la judecata chiar pe Camelia Bogdan, cea recuzata ilegal ! Stirea o aveti aici, SURSA

Raspunderea disciplinara a magistratului este vazuta de parlamentarii PSD ca fiind de resortul unei suprainstante, care  caseaza hotararea irevocabila si distruge puterea de lucru judecat, incalca independenta Justitiei si aboleste separatia puterilor in stat : « Verificarea aplicarii legii de catre judecator presupune repunerea in discutie a actului de judecata de catre o autoritate care nu este judiciara […], ceea ce determina sa se instituie o „suprainstanta”, ce are dreptul sa incalce principiul independentei judecatorului, autoritatea de lucru judecat si principiul separatiei puterilor in stat ». Miza sesizarii PSD este de a forta mereu termenii pentru a legitima confuzia intre judecata in fond (care tine de aplicarea legii) si conduita magistratului (care trebuie sa respecte legea atunci cind o aplica) : « Astfel, abaterile disciplinare… privesc continutul hotararilor judecatoresti, care nu poate fi examinat decat prin intermediul cailor de atac, iar in ceea ce priveste sanctiunea… aceasta se rezuma numai in mod aparent la situatia magistratului, deoarece poate constitui temei pentru promovarea caii de atac a revizuirii, ceea ce inseamna ca pe calea actiunii disciplinare s-ar putea ajunge indirect la repunerea in discutie a fondului cauzei, incalcandu-se astfel autoritatea de lucru judecat ».

 Judecatorii CSM, « prieteni ai Curtii », utilizeaza acelasi argument al puterii de lucru judecat pentru a incerca sa acrediteze ideea ca cel care initiaza procedura de sanctionare a magistratului se constituie ca suprainstanta care vrea sa caseze decizia irevocabila : « Legea a cărei constituţionalitate este în discuţie, nu doar substituie judecătorul cu alte entităţi nejudiciare (inspectori, Ministrul Justiţiei, Procurorul General, Preşedintele ICCJ ) care verifică aplicarea dreptului material şi procedural dar şi dublează, în mod nepermis, controlul jurisdicţional al hotărârilor judecătoreşti cu un control administrativ, încălcând grav dispoziţiile legale naţionale şi internaţionale în materie care, în substanţa lor, impun controlul asupra hotărârilor judecătoreşti efectuat doar de judecători şi doar prin sistemul căilor de atac prevăzute de lege. Intruziunea în actul de interpretare şi aplicare a legii este grosieră şi afectează deopotrivă atât actul de judecată cât şi pe cetăţean. Astfel, există posibilitatea latentă ca nicio hotărâre judecătorească să nu mai intre în puterea lucrului judecat în afara controlului administrativ, exercitat în afara căilor de atac ».

 Este evident ca si parlamentarii PSD si cei 9 membri ai CSM fac aceeasi confuzie voita intre « verificarea aplicarii legii » (PSD) sau « actul de interpretare si aplicare a legii » (CSM) si respectarea legii de catre judecator. CSM-PSD vor sa il fereasca pe judecator de orice raspundere disciplinara, sub pretext ca odata ce acesta a dat o decizie irevocabila, nici impotriva deciziei nu mai poate fi initiata o procedura de casare/revizuire, nici impotriva lui ca magistrat nu mai poate fi inceputa o procedura de sanctionare disciplinara, pe cale administrativa : « Aceasta înseamnă că, de fapt, prin acest control administrativ, se poate repune în discuţie fondul cauzei, cu consecinţa instabilităţii circuitului civil în care s-a integrat şi dreptul statuat irevocabil a fi dobândit definitiv » (CSM). Cu alte cuvinte, conduita judecatorului ca persoana este acoperita in intregime si aparata de decizia irevocabla si de autoritatea principiala a lucrului judecat.

 Insa acest argument nu a tinut in fata CCR, care a stiut sa distinga intre hotararea judecatoreasca si conduita magistratului care o pronunta: « Curtea constata ca reglementarile mentionate nu privesc instituirea unui control asupra hotararilor judecatoresti, ci sanctioneaza judecatorul pentru o anumita conduita. Hotararile pe care acesta le pronunta sunt supuse cailor de atac prevazute de lege. In acelasi sens Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat, de altfel, prin Decizia nr. 588 din 19 iunie 2007…. Cu acel prilej, examinand critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006, ce a modificat art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, text potrivit caruia reprezinta abatere disciplinara a magistratului exercitarea functiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedura, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, daca fapta nu constituie infractiune, Curtea Constitutionala a retinut ca acest text de lege „nu instituie o noua cale de atac impotriva hotararilor judecatoresti. Astfel, de esenta infaptuirii actului de justitie este supunerea judecatorului in fata legii si, ca un corolar al acestei cerinte, respectarea normelor de procedura. Consiliul Superior al Magistraturii, in virtutea rolului sau constitutional de garant al independentei justitiei, indeplineste rolul de instanta de judecata, prin sectiile sale, in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor, asadar si in situatia nerespectarii, de catre acestia, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, a normelor de procedura. Obiectul judecatii il constituie insa numai abaterile disciplinare, asadar conduita magistratilor, aspect ce nu poate fi interpretat ca avand semnificatia unui control administrativ al hotararilor judecatoresti pronuntate de acestia…. ».

 IV. Un al treilea argument vehiculat de autorii sesizarii poate fi numit « argumentul independentei de-responsabilizante ».

 Pentru autorii sesizarii, independenta Justitiei ca principiu al statului de drept il fereste pe judecator de orice responsabilitate disciplinara : « Totodata, se sustine ca acesta [textul de lege] incalca si principiul independentei justitiei, invocandu-se in acest sens dispozitiile art. 124 alin. (3) si art. 133 alin. (1) din Constitutie, precum si Recomandarea CM/Rec (2010)12 a Comitetului Ministrilor catre statele membre cu privire la judecatori: independenta, eficienta si responsabilitatile, act in care se retine ca deciziile judecatorilor nu pot face obiectul vreunei reanalizari, in afara procedurilor de atac sau de redeschidere a cauzei… Pornind de la declaratia Asociatiei Europene a Judecatorilor, in sensul ca procedurile disciplinare, precum si actiunile in civil si penal privind judecatorii trebuie sa contina garantii ca protejeaza pe deplin independenta judecatorilor, prin excluderea oricarei forme de control administrativ al hotararilor, se sustine ca sanctionarea disciplinara a acestora pentru exercitarea functiei cu rea-credinta si grava neglijenta nu face decat sa transfere raspunderea statului pentru erori judiciare direct in sarcina judecatorului, fara un proces echitabil…. A substitui acest sistem de garantii procedurale cu un simplu control administrativ disciplinar incalca independenta justitiei si principiul constitutional potrivit caruia justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege, cata vreme actul de justitie nu se va mai realiza de instantele prevazute de lege, ci de un organ disciplinar care dobandeste atributii de control jurisdictional ».

 E de admirat in sesizarea formulata de PSD alegerea cu grija a unor documente respectabile, emise de diferite entitati juridice sau politice de prestigiu si folosirea lor pentru acreditarea ideii ca independenta bate responsabilitatea. Sesizarea CSM are insa un alt ton. Cunoscatorii care citesc documentul « Amicus Curiae » de pe site-ul AMR vor remarca din analiza stilului, a orgiei de termeni juridici folositi cu multa pretiozitate si a prezentarii unei sumedenii de consecinte prapastioase care ar decurge din legea raspunderii magistratilor ca scriitorul primar al documentului este Mona Pivniceru. Numai ea are calitatea inconfundabila de a ameninta la orice fraza cu apocalipsa abolirii independentei Justitiei si a separatiei puterilor in stat.

 Sa ne tinem bine de scaune inainte de a citi consecintele presupusei aboliri a independentei de-responsabilizante. Mona Pivniceru ne prevesteste Apocalipsa : « Nu va mai exista judecător independent care să aplice legea, ci judecător care aplică legea aşa cum doreşte executivul a fi aplicată, şi nici cetăţean care să fie protejat de abuzurile administraţiei, deoarece judecătorul însuşi reclamă nevoia de a fi protejat de eventualitatea urmăririlor disciplinare iniţiate de executiv declanşate sub pretextul neaplicării legii; interpretarea legii şi coordonatele aplicării ei nu vor fi exercitate exclusiv de judecători, ci exclusiv de organele administrative şi executive, care, prin intermediul acţiunilor disciplinare iniţiate, vor controla puterea de apreciere a judecătorului şi hotărârea judecătorească, indiferent de instanţa care a pronunţat-o; căile de atac prevăzute de lege pentru corecţia hotărârilor judecătoreşti nelegale şi netemeinice vor rămâne ca exerciţiu public de imagine în privinţa exercitării prerogativelor puterii judecătoreşti, deoarece corecţia acestora se va exercita administrativ, operaţiune care include şi spectrul sancţionării judecătorului; dreptul cetăţeanului la un tribunal independent va rămâne inserat în norme juridice pentru a demonstra ataşamentul de principiu la circuitul democratic internaţional, considerat, cel puţin formal, a fi ireversibil, însă nici un judecător nu va mai aplica legea tară temerea că soluţia sa poate deranja executivul ori instituţii administrative iar cetăţeanul îşi va putea realiza dreptul doar în ipoteza în care executivul va considera că îl are; raţionamentul judiciar se va singulariza într-o singură opţiune de interpretare, cea a executivului, şi vor dispărea nuanţele dreptului ca elemente de compunere a operaţiunii logico-raţionale de interpretare a legii, în scopul aplicării ei ».

 Ne tragem sufletul, incercam sa ne oprim palpitatiile inimii si, ca sa revenim cu picioarele la realitate din filmul SF « Apocalipsa dupa Mona-cea-Independenta », citim decizia Curtii Constitutionale care respinge argumentul independentei judecatorilor ca scuza pentru lipsa de responsabilitate si aduce in dicutie un principiu de care Sandeii fug ca dracul de tamiie : « principiul constitutional al independentei judecatorilor implica, in mod necesar, un alt principiu, cel al responsabilitatii ». Mai mult, CCR trage si ea un semnal de alarma bine tintit, intelegind clar care este de fapt adevarata Apocalipsa adusa de argumentul « independentei de-responsabilizante » : « Independenta judecatorului nu constituie si nu poate fi interpretata ca o putere discretionara a acestuia sau o piedica in calea angajarii raspunderii sale in conditiile legii, indiferent ca este vorba despre raspundere penala, civila sau disciplinara. Este sarcina legiuitorului de a realiza echilibrul necesar intre independenta si responsabilitatea judecatorilor, cu respectarea dispozitiilor constitutionale in materie si a angajamentelor pe care Romania si le-a asumat prin tratatele la care este parte ».

 Consider ca aceasta fraza a CCR ar trebui sa fie inscrisa in fiecare sala de judecata din Romania iar judecatorii, de la cel mai varstnic la cel mai tanar, ar trebui sa o viseze si in somn :

 « Independenta judecatorului nu constituie si nu poate fi interpretata ca o putere discretionara a acestuia sau o piedica in calea angajarii raspunderii sale in conditiile legii, indiferent ca este vorba despre raspundere penala, civila sau disciplinara ».

 Curtea Constitutionala a spus poate mai clar ca niciodata ca « independenta » reclamata de Sandei nu este adevarata independenta, cea consfintita de Constitutie si lege, ci o putere discretionara care, in numele principiului separatiei puterilor in stat, incalca principiul echilibrului, denaturand cu buna stiinta, din nestavilita sete de putere, articolul din Constitutie care nu separa cele doua principii: « Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale » (Art. 1, al.4 din Constitutie).

 Nu intimplator CCR a simtit nevoia sa stigmatizeze ca « putere discretionara » pretinsa independenta reclamata de Sandei. Cei 9 judecatori au perceput in intregime motivul omenesc ce ii mina pe Sandei in lupta impotriva legii pe « prietenii Curtii » si de aceea au si reactionat in acesti termeni, amintind autorilor sesizarii ca judecatorii, desi interpreteaza si aplica legea, nu se pot plasa deasupra ei, in deplina impunitate penala, civila sau disciplinara.

 Pentru niste judecatori care clameaza pe toate canalele ca ei sunt « independenti » insa care submineaza prin actiunile lor atat prerogativele legislative ale Parlamentului (atunci cand isi maresc singuri salariile, desi Parlamentul le abrogase printr-o lege anterioara), cat si prerogativele Presedintelui (atunci cand raman in functiile de judecatori la ICCJ, desi mandatele de 6 ani le-au expirat de mult, sau cand se salta unul pe altul, ca in scara mâtei, pentru ca ajunge fara decret prezidential pe legea 303/2004, la Inalta Curte), nu exista demascare mai buna a dorintei lor de putere uzurpata decat Decizia 2/2012 a CCR.

 In afara pseudo-argumentelor despre care am discutat mai sus, trebuie sa mai semnalez doua aspecte care arata clar dorinta si eforturile Sandeilor de a denatura independenta Justitiei (« independenta » mamii lor !)

Primul aspect este cel legat de calitatea de titular a actiunii disciplinare, care revine prin noua lege si Ministrului Justitiei si Presedintelui ICCJ (in cazul abaterilor disciplinare savarsite de judecatori), ministrului justitiei si Procurorului General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (in cazul abaterilor disciplinare savarsite de procurori).

 Sandeii din ICCJ au fost profund deranjati de atribuirea calitatii de titular al actiunii disciplinare Ministrului Justitiei si Procurorului General. Sa nu ne inchipuim ca aceasta calitate confera Ministrului Justitiei si Procurorului General dreptul de a judeca si de a sanctiona disciplinar magistratii care nu respecta legea. Nu. Ministrul Justitie si Procurorul pot doar initia procedura disciplinara, cerind CSM-ului (singurul abilitat de Constitutie si lege in acest sens) cercetarea si daca e cazul, sanctionarea magistratilor gasiti vinovati. Articolul 45, al.1) din legea 24/2012 spune clar :

 « In cazurile in care ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie sau, dupa caz, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sunt titulari ai actiunii disciplinare, acestia pot sesiza Inspectia Judiciara in legatura cu abaterile disciplinare savarsite de judecatori si procurori ».

 Ei bine, nu ! Simpla sesizare a Inspectiei Judiciare din cadrul CSM e vazuta de Sandei drept incalcarea independentei Justitiei ! Interventia initiala a Ministrului Justitiei sau a Procurorului General e asimilata unei cotropiri a unui domeniu peste care ei se cred stapani exclusivi, ca si cum l-ar fi primit mostenire. Nimeni nu trebuie sa aiba nici macar posibilitatea de a sesiza CSM pentru a cerceta si sanctiona disciplinar un magistrat banuit de incalcarea legii. O tara intreaga, de la simplul votant pina la Presedintele ales, trebuie sa asiste neputincioasa la abuzurile unor magistrati fara a putea adresa nici macar o sesizare catre onor Consiliul Spalarii Mizerabile (vorba stimabilului @Bascaliosul). Toata procedura trebuie sa fie in mana Sandeilor, pentru ca nimeni sa nu ii deranjeze nici macar cu o floare : « Garantiile pe care legea trebuie sa le prevada, pentru a fi conforma cu principiul independentei judecatorilor si indeplinirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independentei justitiei, nu privesc numai sanctionarea propriu-zisa a magistratilor, ci si toate procedurile care pot avea ca efect sanctionarea acestora, de la momentul initial al exercitarii actiunii disciplinare », zic Sandeii. Toate procedurile sa fie in mana lor, pentru ca procedura disciplinara nici macar sa nu se declanseze. Si, ca sa vedeti cat de eficienta a fost procedura de sanctionare disciplinara a magistratilor sub legea veche, sa citam din candva speranta Justitiei mioritice, judecatorul Cristi Danilet, care prezenta triumfalist bilantul Justitiei pe 2010 (pe 2011 nu am mai gasit un bilant asemanator) : « 12 magistrati au fost sanctionati disciplinar, 2 au fost exclusi din magistratura; 15 magistrati au fost trimisi in judecata pt infractiuni de coruptie (cel mai mare nr din ultimii 5 ani) si 2 au fost condamnati definitiv ». Mi-e rau, bilant de speriat MCV-ul si de ridicat increderea romanilor in Justitie si care arata cat de eficienta era procedura sanctionarii disciplinare a magistratilor cand Inspectia Judiciara se auto-sesiza.

 Spre lauda ei, Curtea Constitutionala a retezat scurt argumentele de doua parale ale Sandeilor : « Curtea constata ca noua reglementare a titularilor actiunii disciplinare … nu este de natura sa incalce dispozitiile constitutionale invocate. Noii titulari nu dobandesc putere de decizie cu privire la sanctionarea disciplinara a judecatorilor si procurorilor, rolul de instanta de judecata in domeniul raspunderii disciplinare revenindu-i Consiliului Superior al Magistraturii, in virtutea rolului sau de garant al independentei justitiei, consacrat de dispozitiile constitutionale. De altfel, si in alte tari europene, reprezentanti ai puterii executive sunt titulari ai actiunilor disciplinare impotriva magistratilor (de exemplu, Bulgaria, Republica Ceha, Danemarca, Franta, Letonia, Polonia si Slovenia) ».

 Probabil ca nici daca tarile date ca exemplu de CCR ar fi fost toate tarile din UE, tot nu i-ar fi putut multumi pe Sandeii din CSM-ICCJ, secondati de parlamentarii PSD, care au tinut-o coarda de-a lungul sesizarii de neconstitutionalitate cu variatiuni mieunate pe aceeasi tema a atentatului la « independenta » Justitiei, variatiuni de care va scutesc, neprezentindu-le pe toate.

 In episodul viitor vom examina forma cea mai perfida de clamare a « independentei » Sandeilor.

 **** 

Addendum

Fragment dintr-unul din episoadele anterioare :  « Cititorii trebuie sa retina despre Mona Pivniceru nu numai ce scriam in episoadele VII si VIII  (« E abila, vicleana, stie sa goleasca de sens cuvintele atunci cind pretinde ca le interpreteaza, rasuceste sensul comun al termenilor pana ce acestia devin paradoxali si, in final, ajunge sa justifice ceea ce nu are justificare ») ci si urmatorul lucru: Mona Pivniceru are o anumita viziune despre Justitie si rolul dumneaei nu este numai acela de a se ratoi, ca o toapa, la Presedintele Romaniei cand acesta afirma in 2009 intr-o sedinta a CSM ca greva magistratilor e ilegala.

 NU. Rolul Monei Pivniceru, ca membru in actualul CSM, este acela de a-si difuza, in intreaga tagma judecatoreasca, propria ei viziune despre « independenta » Justitie. Sandeii din vechiul CSM au promovat-o in ICCJ si apoi cei din ICCJ au parasutat-o  in noul CSM  nu pentru ca era mai blonda si avea limba mai a dracului.

NU. Sandeii din vechiul CSM au vazut foarte bine potentialul ei combativ si capacitatea de a justifica nejustificabilul. O fi avand ea doua doctorate in drept (al doilea dat cu Corneliu Barsan in calitate de conducator), insa nu de asta au ales-o Sandeii cei vechi pe post de Sandica 2.0.

 NU. Ea a fost aleasa pentru ca, odata cu ea, programul judecatorilor iliescieni (Sandeii) de subminare a suveranitatii poporului sa intre intr-o noua faza : cea in care toti judecatorii din Romania sa creada sincer si sa sustina teza ca « independenta » judecatorilor de care vorbeste Constitutia inseamna totala lor autonomie fata de detinatorul suveranitatii, poporul.

 Eu sustin ca Mona Pivniceru are o misiune precisa: aceea de deturna conceptul de   « independenta » a Justitiei si de a-i conferi o anumita semnificatie care, in cele din urma, daca este lasata sa prinda radacini si sa se dezvolte, va duce la sfarsitul statului de drept, democratic, asa cum este el definit de Constitutie (Art.1, al.3 din Constitutie:                    « Romania este stat de drept, democratic… »).

 Ceea ce trebuie sa intelegem este ca atunci cand o vedem pe Mona Pivniceru vedem de fapt proiectia din viitor a unei Justitii hidoase, care are toate (ne)sansele sa devina realitate daca nu intelegem si demontam inca de pe acum mecanismul prin care corpul judecatorilor va ajunge sa submineze suveranitatea poporului in numele « independentei » consacrate de Constitutie. 

 (va urma)