Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 16 martie / “Cât costă cinstea unui şef din justiţie”

Bună dimineata intr-o zi de vineri. Vineri, vremea se va încălzi şi va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în zona de munte şi în nord-est, unde izolat vor fi condiţii de precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, în Moldova şi Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse 6 şi 16 grade, iar cele minime se vor situa de la -10…-8 grade în depresiuni, până la 5…6 grade în Dealurile de Vest. Noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

La Bucureşti: Vremea se va încălzi, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de -2…0 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.Mediafax

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3672    RON; 1 USD = 3. 3478   RON; 1 EURO = 1. 3045 USD; Francul elvetian 3. 6063 RON. Gramul de aur 177.2328 RON.

Cursul a atins un maxim de 4,39 lei/euro. Dealerii spun că BNR a intervenit pentru a sprijini leul. Moneda naţională a continuat să se deprecieze în a doua parte a sesiunii interbancare de joi, iar rata de schimb a atins un maxim de 4,39 unităţi faţă de euro, după care banca centrală a intervenit în favoarea leului, potrivit dealerilor, într-o piaţă cu volume de transfer în creştere. n jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,3810 – 4,3835 lei, cu 1,5- 1,7 bani peste nivelul de la finalul zilei precedente, de 4,3655 – 4,3665 lei/euro. Cursul de schimb a deschis şedinţa interbancară de joi peste 4,37 lei/euro, după ce, potrivit dealerilor, în cursul nopţii, pe piaţa din SUA cotaţiile au urcat până la 4,3710 – 4,3730 lei/euro, ca urmare a întăririi dolarului în raport cu euro, mişcare care a determinat corecţii semnificative şi pentru valutele din regiune. La deschiderea şedinţei de la Bucureşti cursul a început să scadă, întrucât jucătorii se aşteaptau ca BNR să intervină indirect pentru a tempera deprecierea leului, iar pentru scurt timp schimburile s-au perfectat la 4,3665 – 4,3684 lei/euro. Leul a rezistat în faţa presiunilor de depreciere spre sfârşitul anului 2011 şi la începutul acestui an. Ulterior, cotaţiile au început să urce, iar la jumătatea zilei euro era cotat la 4,3715 – 4,3725 lei. În a doua parte a zilei, a fost atins un maxim de 4,39 lei/euro. „Străinii mizau pe intervenţia băncii centrale, însă paritatea a continuat să urce, iar unii jucători au început să-şi închidă poziţiile pe leu. Cursul a urcat până la 4,39 lei/euro, iar la acest nivel banca centrală a intervenit prin vânzarea de euro. Astăzi (joi, n.r) s-au înregistrat printre cele mai mari volume din acest an”, a spus dealerul unei bănci. Mediafax

Adevărul crunt al datelor: Trei sferturi din restructurarea bugetarilor s-a făcut prin pensionare. Trei din patru bugetari „concediaţi” în ultimii trei ani au ieşit de fapt la pensie. Aşa a reuşit România să ajungă la 1,2 milioane de bugetari, după cum a cerut FMI. Restructurarea administraţiei publice anunţată de Guvern prin scăderea cu 200.000 angajaţi din sectorul public a fost de fapt doar o consecinţă a plecărilor naturale prin pensionare şi nu a concedierilor, arată o analiză a ZF. În fiecare an, 160.000-170.000 de angajaţi români din cei 4,2 milioane sunt pensionaţi, majoritatea atingând limita de vârstă, iar ceilalţi anticipat, potrivit datelor de la Casa de Pensii. Având în vedere că din cei 4,2 milioane de angajaţi din economia românească, 1,2 milioane, adică 28%, sunt bugetari, numărul anual de bugetari care au ieşit la pensie din 2009 până în prezent a fost de aproape 50.000 pe an, adică ponderea de 28% din totalul celor pensionaţi anual. Ca urmare, din cei 200.000 de bugetari daţi ca restructuraţi din sistemul public, trei sferturi, adică 150.000, au ieşit pur şi simplu la pensie. Situaţia este departe de tăierile de joburi din sectorul privat, care s-au ridicat la 700.000 de posturi de la începutul crizei până în prezent, întreprinderile acţionând rapid în faţa scăderii cifrei de afaceri prin ajustarea în primul rând a numărului de salariaţi. Ziarul Financiar.

Ce a vrut şi ce a obţinut MRU la Bruxelles.  Un Consiliu European Extraordinar ca o nouă presiune pe Schengen, lobby pentru ajutor tehnic pentru ca România să poată cheltui mai repede şi mai bine fondurile europene pe care riscă să le piardă, aşteptări legate de încetarea monitorizării pe Justiţie în cadrul Mecanismului pentru Cooperare şi Verificare (MCV). După întâlnirea cu preşedintele Consiliului, Herman Van Rompuy, a ajuns „la o formulare pozitivă şi mai largă”, în care să intre multe alte teme care ţin de conţinutul ideii de Europa, libertatea de mişcare, participarea onestă la o Europă care să reprezinte interesele tuturor statelor membre şi care să nu se restrângă la voci parohiale şi limitate de calendare electorale politice interne, a precizat premierul. Şi totuşi, ce a obţinut? „Aşteptăm luna septembrie, Consiliul JAI, ca să avem o dată deja, un calendar clar, definitiv fixat al aderării noastre la Schengen”, a precizat Ungureanu. Încetarea evaluării României pe justiţie sub Mecanismul pentru Cooperarea şi Verificare a fost o idee lansată de ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, după o întâlnire la Bruxelles pe această temă, în urmă cu o săptămână. Premierul Ungureanu nu a mai fost atât de tranşant, ci a înlocuit ideea cu „speranţa unui raport eminamente pozitiv”, în vara acestui an. Preşedintele Comisiei Europene Jose Barroso a declarat joi, după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul României, Mihai Răzvan Ungureanu, că rata de abosrbţie a României pe fondurile structurale este „dureros” de scăzută şi a vorbit despre blocajele administrative ca principala piedică în accesarea fondurilor UE. Integral in Adevarul

Dan Voiculescu, abandonat de profesionisti. Aproape toti colaboratorii importanti ai lui Voiculescu, care au parasit sau au fost determinati sa-i paraseasca imperiul, au platit scump dizgratia mogulului. Li s-au intocmit dosare care vizau tot felul de delapidari pe care le-ar fi comis, nu li s-au mai platit dividendele pe actiunile pe care le detineau sau nu li se permite accesul la datele financiare in firmele in care detin actiuni si al caror profit a scazut semnificativ dupa plecarea lor. Acestia, persoane cunoscute in lumea media sau in cea de afaceri au povestit ce au patimit de pe urma celui pe care il caracterizeaza drept „securist, profitor al afacerilor cu statul sau jucator de rang minor”. „Evenimentul Zilei” i-a solicitat lui Dan Voiculescu sa-si spuna punctul de vedere, dar acesta nu a facut-o. Sorin Oancea este poate cel mai important colaborator al lui Voiculescu, dupa 1990, el fiind principalul artizan al imperiului media controlat de familia Voiculescu. „Sfintul Petru al Antenelor”, cum a fost denumit, inspirat, in presa, a parasit corabia, in 2010 si a devenit actionar la B1TV. Integral in EVZ

Cât costă cinstea unui şef din justiţie. Află pentru ce mită a fost reţinut vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara. Judecătorul Cătălin Şerban este suspectat că a pretins şi a primit 50.000 euro mită pentru a interveni pe lângă alţi magistraţi de la Curtea de Apel Timişoara pentru soluţionarea unui dosar. Judecătorul acuzat de trafic de influenţă a fost reţinut aseară.  Vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Cătălin Şerban, a fost ridicat miercuri seară de procurorii Direc-ţiei Naţionale Antico-rupţie, fiind suspectat de luare de mită după ce soţia sa ar fi primit de la un intermediar, Nicolae Sava, şeful Poliţiei Moldova Nouă, 50.000 euro pentru a soluţiona favorabil un dosar civil de la instanţa unde funcţionează magistratul. Iniţial, Sava şi soţia lui Şerban – în prezent notar – au fost audiaţi la sediul DNA Timişoara, dar ulterior au fost lăsaţi liberi. Vicepreşedintele instanţei timişorene a fost adus însă la Bucureşti, ancheta în cazul acestuia fiind realizată de procurorii Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat ieri favorabil solicitarea anchetatorilor de reţinere pentru 24 de ore a magistratului, urmată de propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Şerban, care va fi înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Şerban a fost audiat ieri seară de procurorii DNA. Surse locale spun că denunţătorul judecătorul ar fi Iacob Chişărău, un consilier judeţean din Timişoara care avea dosar la magistratul amintit.Integral Romania Libera

Victor Ponta: Marian Vanghelie este candidatul USL pentru primăria sectorului 5. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că Marian Vanghelie nu pleacă din PSD, ci va fi candidatul USL la alegerile locale pentru primăria sectorului 5. Ponta a mai spus că până în acest moment USL nu a confirmat decât trei candidaturi de primari în Bucureşti: Marian Vanghelie la sectorul 5, Andrei Chiliman la sectorul 1 şi Sorin Oprescu la primăria Capitalei.’Vanghelie nu pleacă din PSD. Va fi candidatul USL pentru primăria sectorului 5. De altfel în Bucureşti în afară de domnul primar Andrei Chiliman, care este confirmat drept candidat al USL pentru primăria sectorului 1, Marian Vanghelie şi Sorin Oprescu, nu am anunţat ceilalţi candidaţi pentru celelalte patru sectoare. O vom face până pe 7 aprilie’, a spus Ponta. Agerpres

Panică în bănci: clienţii încep să câştige procese. Comisioane şi clauze abuzive, dobânzi majorate în exces, dar mai ales o aroganţă dusă la extrem în raport cu clienţii care, odată ce au încercat să determine unele bănci să-şi recunoască greşelile, au primit un refuz dur şi hotărât din partea acestora din urmă. Sute de clienţi s-au asociat, acţionând unitar în litigiul cu băncile. Acestea sunt păcatele care au determinat clienţii dea băncile în judecată. În ultimul a început să plouă cu sentinţe ce impun creditorilor să depăgubească clienţii cu vârf şi îndesat. Cum recunoşti un contract abuziv? „Prezenţa comisionului de risc, a unui indice de referinţă variabil pentru dobândă, dar netransparent, în care băncile pretind că includ şi costul rezervelor minime obligatorii”, sunt greşelile comune făcute de cei mai mulţi creditori, explică avocatul Gheorghe Piperea. Potivit reprezentanţilor băncii, din cei 900 de clienţi care erau în proces cu banca 300 au beneficiat de renegocierea dobânzii, marja acesteia scăzând cu circa trei puncte. La un credit mediu de 52.000 de euro, scăderea dobânzii a micşorat rata lunară cu circa 100 de euro. Integral in EVZ

CNA întrerupe emisia OTV pentru 3 ore, pentru publicitate politică la partidul lui Dan Diaconescu. CNA a decis, joi, să întrerupă emisia obişnuită a OTV timp de 3 ore, în intervalul 18.00 – 21.00, pentru că televiziunea difuzează continuu publicitate politică la Partidul Poporului şi la „viitorul preşedinte al României” Dan Diaconescu, în afara perioadei de campanie electorală. Sancţiunea – cea mai severă pe care Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) o poate aplica (în afară de înjumătăţirea licenţei de emisie) – a fost propusă de Christian Mititelu, membru al CNA, şi a fost adoptată cu unanimitate de voturi de membrii Consiliului. De asemenea, sancţiunea a vizat mai multe emisiuni difuzate pe OTV în perioada 20 ianuarie – 11 martie. În această perioadă, pe OTV au fost transmise, sub diferite forme, mesaje de publicitate politică pentru „viitorul preşedinte al României” Dan Diaconescu, dar şi pentru formaţiunea politică pe care acesta o conduce – Partidul Poporului. Aplicarea unei decizii de sancţionare a OTV cu întreruperea emisiei obişnuite a televiziunii timp de trei ore, în intervalul 18.00 – 21.00, când postul va fi obligat să transmită doar un carton cu textul deciziei de sancţionare primită de la CNA, a fost aplicată în baza articolului 95 din Legea audiovizualului. În ultimul an, tot pentru difuzarea de publicitate politică în afara campaniei electorale, CNA a aplicat OTV următoarele sancţiuni: o somaţie publică, o amendă de 5.000 de lei, una de 10.000 de lei, una de 50.000 de lei, două de 100.000 de lei. Aceste amenzi au fost urmate de o decizie de întrerupere a emisiei obişinuite a OTV pentru 10 minute, între orele 19.00 – 19.10 (aplicată de CNA pe 4 octombrie) şi de o altă decizie de întrerupere a emisiei televiziunii lui Dan Diaconescu, tot pentru 10 minute, în acelaşi interval orar (aplicată de CNA pe 19 ianuarie 2012). Gandul.

Câte semnături a strâns USL pentru suspendarea lui Traian Băsescu şi de câte mai are nevoie. În decembrie anul trecut, liderii USL au anunţat demararea unei campanii de strângere de semnături pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Ţinta stabilită? 5,2 milioane de semnături, adică, numărul de voturi obţinut de şeful statului în al doilea tur de scrutin al alegerilor din 2009. În acest scop, opoziţia a creat şi o pagina de internet unde, sub sloganul „O Românie corectă, o Românie de bun-simţ începe cu acest pas!”, românii care sprijină demersul USL să poată „semna” electronic. Până acum, s-au centralizat 108.320 de semnături, de unde rezultă că USL ar mai avea nevoie de peste 5 milioane. Oricum, ideea suspendării preşedintelui Traian Băsescu pare să fi fost abandonată, cel puţin deocamdată, de opoziţie. Este de aşteptat, însă, ca subiectul să fie reînviat după alegerile parlamentare, în cazul în care USL ar câştiga peste 50% din voturile românilor prezenţi la urne, iar preşedintele Băsescu nu-l va nominaliza pentru funcţia de premier pe liderul PSD, Victor Ponta. În interviul acordat duminica trecută, unui post de televiziune, şeful statului a arătat deja că Legea fundamentală îl obligă să se consulte cu partidele şi nu cu alianţele politice sau electorale. Posibilitatea unei noi suspendări a preşedintelui Traian Băsescu a fost invocată de mai multe ori în acest mandat al şefului statului, iar la sfârşitul anului trecut USL a înfiinţat şi o comisie care să redacteze cererea de suspendare. Romania Libera.

Va urez o zi buna!

Anunțuri

Written by Theophyle

16/03/2012 la 7:59 am

90 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. o zi buna tuturor!
    inc o minciuna se devoaleaza – Adevărul crunt al datelor: Trei sferturi din restructurarea bugetarilor s-a făcut prin pensionare (cum stiu toti sa se orienteze!)
    http://sareinochi.com/2012/03/16/politicienii-marunti-au-nevoie-doar-de-pigmei-in-jurul-lor-ca-sa-si-dovedeasca-maretia/

    Sare'n Ochi

    16/03/2012 at 8:12 am

    • Buna dimineata,
      Traim intr-o tara in care singurul lucru adevarat este data 😦

      huniad

      16/03/2012 at 8:19 am

      • nici macar.
        ca avem o data pe rit vechi si, fireste, pe rit nou 😀

        Sare'n Ochi

        16/03/2012 at 8:42 am

    • Mai greu cu omoratul, ca dinozaurii contribuie din gros la pusculitza de campanie a partidului. Si sa vezi cum cad „printzipurile” in fatza pungii pline. Curatzenia ar trebui sa inceapa cvu finantzarea partidelort si cu un harnic control al cheltuielilor de campanie. Cand dinozaurul corupt nu va mai putea sa le dea peste ochi cu banii din shpagi colegilor lui, va veni si glaciatziunea care-l va trimite la Antipa.

      mishu jamie

      16/03/2012 at 9:13 am

      • am zis io ca de la legea finantarii partidelor porneste buba.

        Sare'n Ochi

        16/03/2012 at 9:16 am

  2. Bună dimineaţa! Că tot vorbeaţi de moguli şi pseudojurnalişti, mai sunt şi unii „muncitori de presă” care se încăpăţânează să reziste şi să încerce să-şi facă datoria:
    http://baricada.wordpress.com/2012/03/16/rambo1-radu-de-la-lumea-lui-banciu/

    baricada

    16/03/2012 at 8:23 am

  3. test

    DanSu

    16/03/2012 at 8:24 am

  4. test alt mail…

    DanSu

    16/03/2012 at 8:25 am

  5. Buna dimineata 🙂
    Nu inteleg, odata mi-a mers, cum am adaugat in Gravatar noua adresa, cum iar nu merge?

    DanSu

    16/03/2012 at 8:37 am

  6. buna dimineata
    voiculescu&angajatii
    la ce te poti astepta cind toti” antreprenorii”-scuze ca ” intinez ” acest cuvint alaturindu-l de voiculescu-romani nu stiu sa fac afaceri decit prin shmenuri?repet cit oi trai-din primii 300 ca averi in romania cel putin 3/4 sunt ” capitalisti de cumetrie”=rezultat al politicii ” intelepte” a lui iliescu&co din anii 90
    sincer,nici de executivii acestora nu trebuie sa ne fie mila ;au ce merita
    ar trebui sa discutati cu angajati de-ai lui voiculescu sau ion niculae si va lamuriti de nivelul lor

    intamplator

    16/03/2012 at 8:37 am

  7. Ziua buna,
    Daca USL obtine peste 50%, Basescu va fi suspendat indiferent ca il numeste prim-ministru pe Ponta sau pe Duda sau pe Johannis.

    Aha

    16/03/2012 at 8:41 am

  8. cred ca si astia citesc politeia/pe aici se spune chestia asta de o luna

    Dacă privim datele privind economia chineză, observăm că este cazul să oprim dezbaterea privind o aterizare forţată. China a ajuns deja în această situaţie. Vânzările de maşini sunt în scădere, producţia de ciment este în scădere, producţia de oţel este în scădere, construcţiile sunt în scădere. Nu mai poate fi vorba de o dezbatere, este o realitate“, explică Adrian Mowat, strateg-şef pentru Asia şi pieţe emergente al gigantului bancar american JP Morgan Chase

    intamplator

    16/03/2012 at 8:46 am

  9. apropo de JPMorganChase: la nivel de ” basic banking=commercial tranzactions” lucratorii din bancile europene sunt superprofesionisti;nivelul mediu in JPMChase este dezastruos;

    intamplator

    16/03/2012 at 8:49 am

  10. Buna dimineata 🙂
    Simbolica poza cu „pupaturile” din USL.
    Parca am mai vazut scena „pupatului”.
    1. Era despre ceva acum 2000 ani, dar nu m-am lamurit in poza de fata unde e punguta cu argintii.
    2. In cateva filme despre mafie, in care nasii se pupa inainte (si dupa) razboi..
    3. Mana buna la „pupaturi” avea si Gorbaciov. 👿 . Oricum este gestul preferat al marilor conducatori sovietici si clonele lor din colonii, dar banuiesc ca la Kremlin si acum tot cu pupaturi se mazilesc oamenii.

    DanSu

    16/03/2012 at 8:51 am

    • Scuze DanSu,
      tocmai lucram la platforma. Sper ca s-a aranjat si nu vor mai fi probleme (deocamdata) 😦

      huniad

      16/03/2012 at 9:20 am

    • Fratioare, mi-a placut tema de la pct.1!

      Dorina Suhanea

      16/03/2012 at 10:53 pm

  11. Ziua buna la lumea buna!

    mishu jamie

    16/03/2012 at 8:56 am

  12. ai naibii americani;n-au mila de un ” presedinte de CJ” la noi niculescu de la arges si ceilalti sunt intangibili

    Fostul guvernator al statului Illinois, Rod Blagojevich, urmează să ispăşească o pedeapsă de 14 ani de detenţie pentru tentativa de a vinde locul de senator lăsat vacant de Barack Obama după victoria sa la prezidenţiale

    intamplator

    16/03/2012 at 9:11 am

  13. pentru specialistii IT

    cum au spart chinezii serverele pentagonului?raspuns: fiecare a incercat cite o parola

    intamplator

    16/03/2012 at 9:43 am

  14. neata,
    voiculescu poate fi infrint: daca il parasesc toti lacheii…

    skorpion

    16/03/2012 at 10:06 am

  15. @huniad
    @ stefan60 e tot Ștefan A.
    Confirmat si de Theophyle ieri seara . 🙂
    Cu numele vechi nu ma accepta wordpress . 🙂

    stefan60

    16/03/2012 at 10:13 am

    • A disparut un comentariu personal . 😦

      stefan60

      16/03/2012 at 10:13 am

      • Salut Stefan60 = Stefan A. = Stefan tot ala 🙂

        Nu vad nici un comentariu disparut – platforma a inceput sa fie corecta!

        huniad

        16/03/2012 at 10:21 am

  16. m-am luat cu vorba si treaba si nu am anuntat postare pe Politeia Europeana: “Prezidenţiale la Chişinău”

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/03/16/stiri-europene-16-martie-prezidentiale-la-chisinau/

    huniad

    16/03/2012 at 10:23 am

  17. Salutari 🙂

    Se pare ca singurii care chiar incearca sa aplice rezultatele referendumului (300 parlamentar…) sunt ANI si DIICOT:

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/deputat-acuzat-de-inselaciune-971852.html

    Se pare ca e vorba de deputatul Mihail Boldea (PDL).

    Radu

    16/03/2012 at 10:43 am

    • Buna Radu,
      Doamne ajuta! Numai asa se fac reformele in Romania 😀

      huniad

      16/03/2012 at 10:48 am

      • E din parogia lui @TOG, s-ar putea sa dea de baut 😀

        huniad

        16/03/2012 at 10:51 am

      • Salut 🙂

        Daca nu se face legislativ, macar de facto 😉

        Si uitasem DNA.

        Radu

        16/03/2012 at 10:53 am

  18. Ma deranjeaza ingrozitor faptul ca se vorbeste ca despre un lucru absolut firesc – despre „suspendarea” presedintelui. A devenit deja banal, voiculescu (si la comanda lui si chuky) este mereu cu supendarea in gura.
    Masura exceptionala a devenit o banalitate, ceva de genul „pentru ca pot” – de parca ar fi imposibil sa-ti dai foc la casa. Masura aceasta este si ar trebui sa devina exceptia, cu o nuanta mai potolita decat o revolutie – si luata tocmai ca sa nu porneasca o revolutie singeroasa. Mie mi se pare absolut criminala cu ce lejeritate se vorbeste despre aceasta masura. Nu pentru ca este vorba de Basescu, dar se creaza un precedent absolut aberant, care va duce la situatia ca tara va fi complet neguvernabila in conditii de „coabitare” si nu numai.
    Inca odata, acum nu e vorba de cat de grea constitutionala sau nu a devenit masura, ci pur si simplu de lejeritatea cu care se vorbeste despre ea.

    DanSu

    16/03/2012 at 10:53 am

    • Salut,

      Nu e doar deranjant, e absolut sfidator. E noul gen de democratie care ni se propune. Iar cei care actioneaza in acest sens se bazeaza pe faptul ca, data fiind popularitatea extrem de scazuta a lui TB, nu vor mai avea problema de data trecuta, cand multa lume a votat impotriva la referendumul de suspendare nu neaparat din simpatie pentru TB, ci pentru ca motivele aduse erau absolut inconsistente.

      pe de alta parte, daca am inteles bine, in urma unui amendament propus, culmea, de Dan Sova, avizul CCR pe acest subiect a devenit obligatoriu, nu mai e consultativ.

      Radu

      16/03/2012 at 11:00 am

      • O dimineata cat mai buna.

        Se pare ca acel domn Sova e tare dibaci in a-si nimeri o anumita parte a anatomiei cu respectiva unealta a dulgherilor.

        EuCuMine

        16/03/2012 at 11:21 am

        • Omul potrivit la locul potrivit 😀

          Radu

          16/03/2012 at 11:21 am

      • Nu stiu cum e cu anulatul legilor, da’ parlamentul a votat un amendament, nu pot la fel de bine sa voteze alt amendament si sa revina ala avizul CCR „consultativ”?
        Cit despre faptul ca masura e prevazuta pentru a evita o revolutie singeroasa, trei protestanti cu o pancarda se transforma la teveuri in revolutie.

        Aha

        16/03/2012 at 11:24 am

        • Probabil ca e posibil. @Cetatean ne poate lamuri pe subiectul asta.

          Radu

          16/03/2012 at 11:31 am

    • Scuze, informatia este continuta in postare. 😛

      luminita

      16/03/2012 at 11:07 am

  19. @ huniad, DanSu si altii:
    Daca aveti cont WordPress.com iar la comentarii treceti mailul cu care v-ati facut contul pe wordpress.com atunci numai daca va logati veti putea comenta. O tampenie! Poate ca exista setari noi care pot anula aceasta tampenie, nu am verificat.
    Solutia este urmatoarea: ori va logati la wordpress, comentati alt mail

    ribelalu

    16/03/2012 at 11:05 am

    • Am impresia ca si la Copac sunt probleme, ca nu s-a mai miscat nimic de aseara. 😯

      luminita

      16/03/2012 at 11:09 am

    • cand spun „logati” ma refer sa va logati la platforma wordpress.com prin butonul cu „W” de sub fiecare fereastra de comentariu.
      Varianta 2 e sa folositi alt mail ca mine acum

      ribelalu

      16/03/2012 at 1:22 pm

  20. salut tuturor!de urmarit cazul de la galati ! si restul persoanelor implicate. alaturi de boldea se pare ca e si unul care instiga in ianuarie -cazul calafat. dar sa asteptam mai multe .

    zigzag

    16/03/2012 at 11:22 am

    • salut si tie zigzag,
      o corectura si o informatie suplimentara (legata de daravela de la Galati): Boldea a fost dat afara de la PDL de mai bine de un an (se pare ca tatuca Toader stia cate ceva si a dorit sa asaneze partidul cu anticipatie) la cateva luni specimenul s-a lipit de UNPR-ul care acum (cu mortu’ in casa), „constatand ca in cele 45 de zile” de cand presteaza pentru ei nu a „produs” nimic, ii dau papucii.
      Cat despre persoana implicata alaturi de Boldea in „inginerii financiare” nu este altcineva decat „tanarul indignat” Bogza ce demasca/infiera cu maniei proletara misculatiile pedeliste cu ocazia candidaturii sale la sefia junilor versus EBA. Plecat de mai bine de un an din PDL a fost adoptat cu entuziasm de penelistii „bunului simt”, super incantati de delatiunilor revarsate pe micile ecrane de nedreptatitul cu pricina.
      Bref, din aceasta ultima isprava cu damf de puscarie, PDL-ul a scapat ca prin urechile acului gratie „nasului” de copoi al batranului Toader.

      Lumi (pentru a nu clona pe Luminita)

      16/03/2012 at 2:05 pm

  21. Buna ziua,
    in sfarsit Moldova are presedinte!

    cedric

    16/03/2012 at 11:29 am

    • Buna Ziua Cedric! l-au votat deja? 😆

      huniad

      16/03/2012 at 11:32 am

      • Da . insa gasca lui voronin anunta „ample” proteste in aceasta dupa amiaza la Chisnau. 🙂

        zigzag

        16/03/2012 at 11:36 am

        • Buna Ziua, zigzag
          Parca toti sunt facuti pe acelasi calapod – mama lor de comunisti. Parca e fratele gemen a lui Ilici Caghebila 😦

          huniad

          16/03/2012 at 11:41 am

  22. Deocamdata sunt manifestatii de bucurie in apropierea parlamentului. Comunistii pregatesc ceva dar nu stiu ce mai pot face.

    cedric

    16/03/2012 at 11:39 am

  23. Buna ziua!
    Ultima gaselnita in materie de schimbari climatice
    „CO2 stays in the atmosphere for a long time, and action to reduce emissions would not start to have an impact on temperatures until around 2040. However, measures designed to reduce methane and black carbon could start to slow the temperature rise 10-20 years earlier.”
    Ni se promit rezultate mai rapide, ha ha ha
    Un link pentru cei interesati http://www.iea.org/weo/docs/weo2009/climate_change_excerpt.pdf

    miki

    16/03/2012 at 12:27 pm

    • Buna Ziua miki,
      mare afacere si ecologia asta. Cati bani pentru a „salva” pamantul, o gramada – in special in buzunarele lor!
      Postat de @huniad

      Theophyle

      16/03/2012 at 12:52 pm

      • Ai dreptate.
        Dupa o perioada de cativa ani in care cel putin in Europa nu s-a auzit decat reducerea emisiilor de CO2, si toate celelate emisii de poluanti au trecut intr-un con de umbra, acum incearca sa treaca si la metan si black carbon.
        A mai existat o incercare de a introduce in EU-ETS si alte gaze, dar s-au linistit pana la urma.
        Interesant este ca acum incearca sa justifice prin reducerea perioadei in care pot aparea rezultatele.

        Nu am inteles niciodata necesitatea efectiva a tehnologiei de captare si stocare a emisiilor de CO2.
        Cea financiara nu este greu de inteles.

        miki

        16/03/2012 at 1:19 pm

  24. A inceput campania electorala, acelasi mod de operare, nimic nou: „Petrecerea la care au participat peste 200 de persoane a avut loc duminică după-amiaza, când candidatul USL la Primărie, Tiberiu Costea, le-a făcut localnicilor cinste cu mici şi vin. „, la categoria stiri din tara.
    He he, tot micii sint la putere.

    Aha

    16/03/2012 at 12:42 pm

  25. http://www.ilmessaggero.it/articolo.php?id=186014&sez=HOME_ROMA

    Romanca vinduta la 17 ani de parinti la un alt roman de 34 de ani cu un document legalizat la ceva notar roman .
    Nu poate fi legala o astfel de vinzare nicaeri in tarile comunitare europene .
    Ori e un document fals , ori in Ro sint niste notari de risul lumii .
    Oricum , articolul asta din ziarul italian e o alta palma imaginei romanilor de aici . 😦

    macar asta sa apara , dupa altre doua tentative .

    Ștefan A.

    16/03/2012 at 12:58 pm

    • Am raspuns cu logarea lui Theophyle pentru ca nici eu nu am reusit sa ma loghez.

      Pentru toti care nu se pot loga sunt doua alternative

      1. Daca aveti cont WordPress.com iar la comentarii treceti mailul cu care v-ati facut contul pe wordpress.com atunci numai daca va logati veti putea comenta. Logarea la platforma wordpress.com se face cu butonul cu “W” de sub fiecare fereastra de comentariu.
      2. Puteti folosi alt mail 🙂

      Stefan deoarece te-ai folosit de 3 nikuri platforma nu te-a acceptat pentru ca ai venit de la acelasi IP.

      huniad

      16/03/2012 at 2:00 pm

  26. Becali anunta ca se coalizeaza cu Vadim; PNG+PRM , impreuna la alegeri. Asta din cauza ca PDL „a tinut coada pe sus”!

    cedric

    16/03/2012 at 1:24 pm

    • e excelent. Nu vor intra in Parlament. In 2008 nu au intrat. Pe legea actuala, care e ca cea din 2008, nu le dau mai mult de 1-2% sanse sa intre.

      Cetatean

      16/03/2012 at 2:21 pm

  27. Salut! 🙂

    Aha: „Nu stiu cum e cu anulatul legilor, da’ parlamentul a votat un amendament, nu pot la fel de bine sa voteze alt amendament si sa revina ala avizul CCR “consultativ”?

    Radu: „Probabil ca e posibil. @Cetatean ne poate lamuri pe subiectul asta”.

    M-ati intrebat, va raspund:

    1. Modificarea legislatiei operata prin amendamentul Sova, legea 177/2010.

    La articolul 27, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

    Art. 27
    (1) Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, a hotararilor plenului Camerei Deputatilor, a hotararilor plenului Senatului si a hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori.”.

    In mod evident, un Parlament care ar vrea sa abroge aceast amendament Sova, ar avea cale libera spre suspendarea Presedintelui. Cu o singira conditie: CCR insasi sa isi dea acordul pentru abrogarea amendamentului Sova Teoretic, nu vad de ce nu ar face-o, desi ar sti clar ce va urma in pasul II, suspendarea Presedintelui. Insa prin lege organica s-a facut amendamentul, tot prin lege organica el poate fi abrogat.

    Insa nu aici e buna. Adevaratul spil e in alta parte, si am mai discutat pe chestia asta aici, cindva, cu Mister B. CCR avea si in 2007 posibilitatea de a opri suspendarea abuziva a Presedintelui. Nu folosindu-se de votul consultativ, ci facind altceva.

    Art. 146, g).

    CCR: „constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;

    Prin efectul articolului constitutional, CCR poate constata ca, intrucit presedintele NU a facut fapte grave de natura a incalca Constitutia, nu se justifica suspendarea, deoarece nu este indeplinita conditia constitutionala a declansarii ei: existenta faptelor grave de incalcare a Constitutiei.

    In cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

    Insa ami exista o problema despre care voi scrie in cele ce urmeaza si la care USL nu s-a gindit (ca nu au destul creier sa se gindeasca).

    Cetatean

    16/03/2012 at 1:38 pm

  28. Ce motiv mai bun de suspendare a Presedintelui pot gasi uslamistii decat faptul ca nu doarme cat vor ei ?
    Pentru ei cel mai potrivit in functia suprema este Crizel Adormescu si cu asta basta.
    „Dorm cat vreau si ma scol cand vreau!”–asta e deviza candidatului USL la functia de Presedinte al statului.

    😛 😀 😛

    luminita

    16/03/2012 at 2:11 pm

  29. Mai exista o chestiune a propos de o eventuala tentativa de suspendare a Presedintelui.

    Lasam deci la o parte faptul ca CCR si in 2007 putea constata ca nu exista imprejurarile care justifica interimatul functiei desi Presedintele a fost suspendat. CCR putea foarte bine si atunci sa constate ca intrucit nu exista imprejurarile, suspendarea a fost abuziva.

    Alta e problema cu o eventuala suspendare a Presedintelui daca acesta nu ar vrea sa numeasca un premier de la USL.

    Daca USL va dori sa il suspende pe motiv ca nu le numeste premierul lor, sau ca numeste fix acel premier drit de ei ci pe cineva care are calitatea de SIMPLU membru USL, a seva produce o frunoasa ciocnire a prerogativei Parlamentului de a suspenda Presedintele cu prerogativa Presedintelui de a dizolva Parlamentul daca nu acorda votul de investitura unui guvern, dupa doua incercari si dupa 60 de zile.

    In aceasta situatie ipotetica, un Parlament USL nu are cistig de cauza de nici o culoare pentru ca daca ar vrea sa suspende Presedintele pentru ca nu le este numit PM-ul lor, ar insemna ca articolul 89 devine inoperant

    (1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

    Daca Parlamentul ii da inainte cu suspendarea, ar insemna ca, de principio, art.89 nu e niciodata aplicabil, intrucit un Parlament care nu da votul unui PM in decurs de 60 de zile, respingindu-l de doua ori si expunindu-se dizolvarii, se apara de dizolvare prin suspendarea Presedintelui. Avem un CJNC pr care CCR este obligata sa il solutioneze.

    Or, prerogativa Pesedintelui de dizolvare a Parlamentului nu este litera moarta. CCR se va pronunta in mod obligatoriu si va consfinti faptul ca Parlamementul nu poate folosi suspendarea Presedintelui ca arma in procedura de investitura a Guvernului.

    Prerogativa de numire a a unui Pm de catre presedinte este substantiala, la fel ca si cea de dizolvare a Parlamentului. In chestia asta, CCR nu are cum sa nu dea dreptate Presedintelui care ar fi amenintat cu suspendarea.

    Plus ca mai sunt alte chestii pe care nu vreau sa le dezvalui (in prima instanta le scrisesem, insa le-am sters ca sa nu dau de pe acum idei de contra-atac).

    Cetatean

    16/03/2012 at 2:17 pm

  30. io nu va inteleg cu logatul asta al vostru 😀
    io n-am avut nici o problema ca intru direct din platforma mea pe platforma voastra.
    singurul loc din lumea acesta unde nu mai pot posta este Madame Blogary de cand si-au schimbat prezentarea (fata). si acolo este o problema de javascript pe care n-am reusit sa o depasesc de nici o culoare. motiv pentru care numai citesc (am devenit un inginer desavarsit: privesc inteligent la ce scriu altii, nu ma pot pronunta/exprima) 😀

    Sare'n Ochi

    16/03/2012 at 2:20 pm

  31. Ponta:

    „”Va fi un angajament al tuturor candidatilor Uniunii Social Liberale la Parlament si o demisie in alb, pana la momentul la care se va face modificarea legislativa necesara, care sa sanctioneze cu pierderea mandatului traseistului politic.

    Asa cum primarii, asa cum consilierii locali si judeteni isi pierd mandatul daca isi insala electoratul, daca spun ca sunt PSD-isti sau PNL-isti sau orice altceva si apoi, pentru motive de bani sau de dosare penale, trec in alta parte, la fel trebuie sa se intample si cu parlamentarii.

    Mare om, mare jurist!

    Decizia CCR 1490/2010:

    „In jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant asupra posibilităţii neîngrădite a parlamentarilor de a trece de la un grup parlamentar la altul, de a se afilia la un grup parlamentar sau de a constitui un grup format din parlamentari independenţi, sancţionând, de fiecare dată când a fost sesizată, normele regulamentare care limitau acest drept, norme apreciate, în esenţă, ca fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 69 alin. (2) din Constituţie, care respinge orice formă de mandat imperativ….

    Astfel, prin Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Curtea a statuat următoarele: „Art. 66 [în prezent 69] din Constituţie stabileşte că, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi că orice mandat imperativ este nul. Practic, acest articol valorifică fără limite mandatul reprezentativ. Acest text constituţional trebuie să constituie punctul de plecare în explicarea raporturilor constituţionale dintre deputat şi alegătorii săi, partidul politic care l-a propulsat, Camera din care face parte. Interpretarea acestui articol constituţional nu poate fi decât în sensul că deputatul, din punct de vedere juridic, nu mai are nicio răspundere juridică faţă de alegătorii din circumscripţia care l-a ales şi nici faţă de partidul pe lista căruia a candidat. Raporturile sale cu alegătorii şi partidul sunt raporturi morale, politice, dar nu juridice. El nu mai este ţinut să îndeplinească vreo obligaţie faţă de aceştia, el este obligat numai poporului. In contextul constituţional românesc care valorifică fără limite mandatul reprezentativ, singura posibilitate pe care o are partidul sau alegătorii nemulţumiţi de activitatea unui deputat este să nu-l realeagă. […] In consecinţă, deputatul are facultatea constituţională de a adera la un grup parlamentar sau altul în funcţie de opţiunile sale, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independent faţă de toate grupurile parlamentare. Nicio altă normă juridică, legală sau regulamentară nu poate contraveni acestor dispoziţii constituţionale„.

    Victor Ponta pentru noi este Danut Sova II….

    Cetatean

    16/03/2012 at 2:31 pm

  32. Necazuri pentru Ponta: PSD Buzău va denunţa protocolul cu PNL. Mocanu se lansează singur spre şefia CJ

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/necazuri-pentru-ponta-psd-buzau-va-denunta-protocolul-cu-pnl-mocanu-se-lanseaza-singur-s-971893.html

    Cetatean

    16/03/2012 at 2:33 pm

  33. Buna ziua Theophyle! As fi foarte interesat de concluziile tale in ceea ce priveste alegerea presedintelui Moldovei, Nicolae Timofti. As dori sa citesc si parerile cititorilor acestui forum. Daca consideri ca este o idee buna, poate postezi un articol pe aceasta tema. Multumesc!

    Morel

    16/03/2012 at 3:03 pm

    • Salut Morel,
      am ajuns si eu. In cateva minute vei avea o postare depre eveniment si despre om.

      Theophyle

      16/03/2012 at 3:14 pm

      • Multumesc!

        Morel

        16/03/2012 at 3:32 pm

  34. Morel, salut! Nu am nici o parare, e prima data cind aud de acest domn.

    Cetatean

    16/03/2012 at 3:05 pm

    • Salut C,
      Paharul este pe junatate gol 😀

      Theophyle

      16/03/2012 at 3:16 pm

      • saut, asta e o veste pe jumatate plina 😛

        Cetatean

        16/03/2012 at 3:19 pm

  35. Salut cititorilor Politeia 🙂

    Va invit la o vizita in gradinile persane

    http://desydemeter.wordpress.com/2012/03/16/calea-spre-sublim-persia-3-gradini-2/

    desydemeter

    16/03/2012 at 3:10 pm

  36. Salut!
    Este bine ca Republica Moldova are in sfarsit un presedinte.
    Nu stiu prea multe despre persoana.
    Cred ca influenta Rusiei va ramane in continuare mare in Moldova, din pacate.

    miki

    16/03/2012 at 3:11 pm

    • Salut @Cetatean, salut @miki,
      Sun bucuros ca au Presedinte si mai putin bucuros cu respectivul. Cred ca ar fi facut casa mai buna cu Iliescu decat cu Basescu 🙂

      Theophyle

      16/03/2012 at 3:16 pm

      • Theo, am vazut ca nu a facut explozie Moldiva fara Presedinte timp de 900 de zile, mai bine nici nu il mai alegeau.

        Cetatean

        16/03/2012 at 3:20 pm

        • nu’sh ce sa spun, condamnat de 2 ori la CEDO pe cazuri de drepturile omului nu este o bagatela, nu?

          Theophyle

          16/03/2012 at 3:23 pm

  37. Salut Theo,
    Sunt inca probleme cu platforma cred insa ca acum e OK. Nici eu nu am putut intra si m-am folosit pe nickul tau – scuze. Dupa aia am reparat 🙂

    huniad

    16/03/2012 at 3:20 pm

    • Chestia e penala, dar iti dau cu suspendare 😆
      am vazut mailuiri de la Stefan 🙂 l-ai rezolvat vad! Ok, esti liber 😆

      Theophyle

      16/03/2012 at 3:21 pm

  38. scurta prezentare a noului presedinte al Basarabiei( mie R. Moldova nu-mi place cum suna);nu ca as fi unionist acum,

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/cine-e-nicolae-timofti-noul-presedinte-al-republicii-moldova-971858.html

    intamplator

    16/03/2012 at 3:24 pm

  39. si doua comentarii la cald;
    cghinea este destul de familiarizat cu situatia politica de dincolo de prut

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/alegerea-presedintelui-moldovean-un-moment-de-cotitura-pentru-republica-moldova-971862.html

    intamplator

    16/03/2012 at 3:27 pm

  40. m-am mai linistit
    ponta&antonescu nu mai sunt singurul duet comic al politicii romanesti; acum au concurenta puternica
    tusea si junghiul(jiji&vadim) aliati in alegeri

    intamplator

    16/03/2012 at 3:32 pm

  41. apropo,ca mru mi-a adus aminte de gramatica:
    e corect cum am scris eu sau trebuia” ponta&antonescu mu mai este…”
    multumesc clarificari

    intamplator

    16/03/2012 at 3:33 pm

  42. Va salut pe toti inca o data 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    16/03/2012 at 3:41 pm


Comentariile sunt închise.