Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 14 martie / “MRU în bârlogul varanului”

Bună dimineata intr-o zi de miercuri. Miercuri, cerul va fi temporar noros. La munte vor fi precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ninsoare, iar în centrul şi estul ţării pe arii restrânse ziua vor predomina ploile, iar in cursul nopţii vor fi precipitaţii mixte. În restul teritoriului numai izolat şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi în regiunile estice. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă în sud-vestul ţării, vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade.

La Bucureşti, cerul va fi variabil ziua, dar se va înnora spre seară, iar noaptea vor fi condiţii de lapoviţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade. Mediafax.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3575     RON; 1 USD = 3. 3234   RON; 1 EURO = 1. 3112 USD; Francul elvetian 3. 6147 RON. Gramul de aur 180.9260 RON.

Compania de autostrăzi a cheltuit 10 miliarde de euro în perioada 2006-2011 şi a finalizat doar 150 km de autostrăzi. Unde s-au dus banii? Cu cei peste 10 miliarde de euro pe care compania de drumuri i-a avut la dispoziţie timp de şase ani se puteau realiza circa 1.000 de kilometri de auto­străzi, potrivit calculelor ZF care iau în considerare un cost mediu de 10 milioane de euro pe kilometru şi plăţi exclusive pentru construcţii de autostrăzi şi nu şi pentru reabilitări de drumuri naţionale În perioada 2006-2011, la cârma Transporturilor s-au perindat patru miniştri: Gheorghe Dobre, Radu Berceanu, Ludovic Orban şi Anca Boagiu. Începând din luna februarie, Alexandru Nazare este noul ministru al transporturilor. Dacă în anii an­te­riori plăţile pentru autostrăzi au fost rea­lizate din bani de la bugetul de stat sau de la Banca Europeană de Investiţii, începând din 2011 Ministerul Transporturilor accesează fonduri de la Uniunea Europeană pen­tru a dezvolta reţeaua de infrastructură rutieră. CNADNR a plătit în perioada 2005-2010 circa 2,3 miliarde de euro doar pentru autostrăzi, în contextul în care drumarii au livrat 89 de kilometri de astfel de şosele, potrivit unei analize anterioare a ZF. Un calcul simplu arată astfel că fiecare kilometru nou a costat 25,8 mil. euro, în condiţiile în care standardele de cost ale Ministerului Transporturilor stabilesc că preţul maxim pe un kilometru nu trebuie să treacă de 6,1 mil. euro. În mass-media au circulat ieri informaţii potrivit cărora CNADNR, instituţia care are anual pe mână 1,5-2 miliarde de euro. ar urma să-şi schimbe directorul, pe Daniela Drăghia, la numai un an după ce aceasta a preluat mandatul de conducere al instituţiei. Daniela Drăghia ar urma să fie schimbată din funcţie la decizia premierului Mihai Răzvan Ungureanu, în contextul în care a fost numită în fruntea CNADNR la finalul lunii martie 2011, după plecarea lui Liviu Costache, care la rândul său a stat la conducerea companiei de autostrăzi numai şase luni. Ziarul Financiar

Statul, dator vandut la banci. In 2012 trebuie sa ramburseze jumatate din totalul datoriilor pe care le-a acumulat de-a lungul timpului. Numai in 2012 statul trebuie sa ramburseze bancilor jumatate din totalul datoriilor pe care le-a acumulat de-a lungul timpului: 43,5 miliarde de lei. Statul se va imprumuta in acest an de la bancile comerciale chiar mai mult decat a facut-o anul trecut, cea mai mare parte din bani fiind necesara pentru rostogolirea imprumuturilor deja contractate. Doar ca, de data aceasta, actualul ministru al Finantelor, Bogdan Dragoi, a schimbat strategia: nu se mai imprumuta de pe o zi pe alta (scadente la trei-noua luni sau la un an) si vrea sa atraga credite pe perioade cat mai lungi, de cinci, respectiv zece ani. Analiştii economici susţin că împrumuturile contractate în ultimii doi ani pe perioade foarte scurte au fost o greşeală a Ministerului Finanţelor, reprezentat şi atunci tot de Drăgoi, în calitate de secretar de stat cu atribuţii pe Trezorerie. La sfârşitul anului trecut, datoria statului către băncile comerciale, inclusiv dobânda percepută de acestea, se ridica la 83,5 miliarde de lei (19,4 miliarde de euro). Mai bine de jumătate din această datorie este scadentă în acest an. Mai exact, statul trebuie să plătească băncilor 43,5 miliarde de lei (10 miliarde de euro). Pentru că nu dispune de rezerve în Trezorerie, statul se va împrumuta în continuare pentru a rostogoli aceste credite, acumulând noi şi noi dobânzi. „Fără îndoială, cele 10 miliarde de euro reprezintă o povară pentru un buget care are nevoie în acest an de aproximativ 15 miliarde de euro pentru împrumuturile scadente şi pentru finanţarea deficitului bugetar”, a spus Dochia. Adevarul

Efectul Targu Mures in PDL: „UDMR ne-a pus cu spatele la zid. Vom avea o problema mare in Ardeal”. Dupa o negociere cu demisiile pe masa, UDMR a obtinut de la PDL infiintarea prin hotarare de guvern, a unei Facultati de Medicina si Farmacie la UMF Targu Mures, in care 338 de locuri sunt rezervate specializarilor predate in limba maghiara, 50 sunt prevazute pentru la medicina in limba engleza si 12 pentru specializarea moase, cu predare in limba romana. Un compromis, spun liderii UDMR, un santaj, reclama parlamentarii PDL de Mures. Hotărârea de guvern care prevede înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul UMF Târgu Mureş a trecut, marţi, în primă lectură de executiv şi a fost pusă pentru zece zile în dezbatere publică. « Soluţia tehnică », aşa cum premierul Mihai Răzvan Ungureanu a numit-o, reprezintă o completare a unui HG de anul trecut privind specializările, organizarea şi numărul de şcolarizare prevăzut pentru instituţiile de învăţământ superior. Astfel, la Târgu Mureş, pe lângă facultăţile de medicină, medicină dentară şi farmacie, se înfiinţează o nouă Facultate de medicină şi farmacie. Prin actul normativ trecut ieri în primă lectură, numărul de locuri prevăzut pentru aceasta este de 400. 50 sunt alocate pentru specializarea asistenţă medicală în limba maghiară, 200 pentru medicină în limba maghiară , 75 pentru farmacie în limba maghiară, 50 pentru medicină în limba engleză, iar 25 de locuri sunt prevăzute pentru specializarea moaşe, repartizate jumătate pentru maghiară, jumătate, pentru română. Practic, 80% din numărul de locuri prevăzut în cifra de şcolarizare este rezervat studenţilor care vor să înveţe în limba maghiară.Gandul.

Baroniada 2012. Firmele şefului CJ Argeş, căpuşe pe banii publici. Constantin Nicolescu a asigurat zeci de contracte cu statul pentru firmele în care era acţionar majoritar. Dacă s-ar face un clasament al preşe­din­ţilor de consilii jude­ţene care au făcut numai ce au vrut ei, fără să le pese de legile transparenţei sau ale conflictului de interese, Constantin Nicolescu, şeful de la Argeş, i-ar bate probabil pe toţi ceilalţi „primari de judeţ” din România. El a făcut aproape o religie din a-şi invita propriile firme la afaceri cu statul. Constantin Nicolescu a semnat, cu propria-i mână, nouă contracte cu firmele sale, ca pre­şedinte al Consiliului Jude­ţean (CJ). De cealaltă parte a mesei s-au aflat angajaţi de-ai săi, directori în firmele unde Nicolescu era acţionar majoritar. Alte 5 contracte, semnate de instituţii din subordine, dar tot cu firmele sale, Nicolescu le-a aprobat prin propria-i semnătură. Când legea a impus tuturor aleşilor să declare afacerile cu statul pe care le au firmele în care erau acţionari, Nicolescu a lăsat imaculată rubrica din declaraţia de interese. A uitat, în aceeaşi manieră, să declare toate firmele la care deţinea acţiuni. nspectorii Agenţiei Naţi­onale de Integritate (ANI) au descoperit că Nicolescu ar fi trebuit să înscrie zeci de contracte, primite de firmele familiei baronului de la aproape toate instituţiile şi firmele de stat din judeţ. Ca atare, Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş, a fost demascat de ANI că a săvârşit faptele de fals în declaraţii şi s-a aflat în conflict de interese. ANI l-a mai acuzat şi de săvârşirea de fapte de corupţie. EVZ.

Mafia de stat de la restituirea proprietatii. Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor s-a comportat ca un stat în stat, fapt care a creat multe nedreptăţi în ceea ce priveşte despăgubirea foştilor proprietari. Aceste concluzii se desprind din rezultatele auditului care a avut loc recent la această instituţie. Guvernul a decis să suspende pentru şase luni emiterea titlurilor de despăgubire pentru proprietăţile naţionalizate de regimul comunist. În acelaşi timp, premierul Răzvan Ungureanu a sesizat Parchetul cu privire la neregulile constatate cu ocazia auditului care a avut loc la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Controlul a scos la iveală faptul că această instituţie a funcţionat până acum ca un veritabil „stat în stat”, iar soluţionarea cazurilor de retrocedare nu s-a făcut după reguli stricte, aplicate pentru toţi solicitanţii la fel, ci mai degrabă aleatoriu. Preşedintele ANRP, Dorina Danielescu, a declarat că în urma verificărilor s-a constatat că în cazul a circa 80% din cererile pentru care s-au emis decizii de despăgubire pe fond funciar lipseau de la dosar certificatele de moştenitor. De asemenea, raportul de audit a mai scos la iveală faptul că a existat un tratament inechitabil şi în ceea ce priveşte plata despăgubirilor pentru foştii proprietari. Astfel, plata nu s-a făcut cronologic, în ordinea emiterii titlurilor de plată, fiind identificate cazuri în care banii s-au dat în aceeaşi zi în care a fost emis titlul şi cazuri în care banii s-au plătit după doi ani de la emiterea actelor. Probleme au fost şi în ceea ce priveşte persoanele care au încasat despăgubirile datorate foştilor proprietari. Astfel, au existat terţe persoane, împuternicite, care nu ar fi avut dreptul să încaseze banii. În ceea ce priveşte numărul solicitărilor rezolvate între 2006 şi 2011, situaţia arată astfel: au fost soluţionate 12.600 dosare, 16.900 sunt în lucru iar 21.000 au rămas încă neatinse. Romania Libera.

Mihai-Răzvan Ungureanu merge la Bruxelles în prima sa vizită externă în calitate de premier. Primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu merge miercuri la Bruxelles, pentru prima oară în calitate de şef al Executivului de la Bucureşti, având programate întâlniri de lucru cu mai mulţi oficiali europeni. Miercuri, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, premierul Ungureanu se va întâlni cu omologul său belgian, Elio Di Rupo, unul dintre subiectele care urmează a fi abordate fiind cel legat de atragerea investiţiilor străine în România. În cursul zilei de joi, primul-ministru român va avea întâlniri de lucru cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, prilej cu care vor fi abordate teme de actualitate ale agendei europene, după cum a informat Biroul de presă al Guvernului. Mihai-Răzvan Ungureanu va fi însoţit de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, şi ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu. Agerpres

Udrea îl atacă pe Ungureanu: Mă aştept ca primul-ministru să nu aibă abordări de tipul Antena 3. Liderul PDL Elena Udrea a declarat agenţiei MEDIAFAX că premierul Mihai Răzvan Ungureanu nu cunoştea subiectul când a vorbit despre bazinele de înot şi că se aşteaptă de la el şi de la membrii Guvernului să nu aibă abordări „de rea credinţă”, de tipul unor jurnalişti de la Antena 3. „Referitor la bazinele de înot, mă aştept ca membrii Guvernului, primul-ministru, să nu aibă abordări de tipul unor jurnalişti de la Antena 3. Trebuie să ştii foarte bine subiectul, altfel rişti să vorbeşti… Din ceea ce a spus (n.r. – Mihai Răzvan Ungureanu) reieşea că nu ştia foarte bine subiectul. Era normal, era de două săptămâni prim-ministru, dar tocmai de aceea trebuie mai multă rigoare, pentru că riscul este să ai abordările unor persoane care vorbesc cu rea credinţă”, a spus Udrea. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, recent, la postul public de televiziune, că fondurile ministerelor rezervate diferitelor proiecte, precum construcţia de piscine, vor fi reorientate către alte programe, adăugând că el nu are o mare „apetenţă” pentru piscine săpate în diferite localităţi, deoarece România nu este „o ţară de înotători”. „Nu există programe la minister şi la Guvern de construit piscine la sate. Niciun bazin de înot nu s-a făcut la sate. Este vorba de bazine didactice sau de polo sau bazine olimpice în marile oraşe. Când am venit la minister am găsit zece astfel de bazine în fază de contractare sau plătite şi doar pentru o parte dintre ele am dat ordin de începere a lucrărilor. În mandatul meu s-au licitat trei bazine de înot”, a adăugat fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Ea a spus că PDL i-a acordat o mare încredere şi un mare sprijin lui Ungureanu, pentru că Guvernul Boc nu a plecat din cauză că nu a performat. Romania Libera.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a răspuns la întrebările lui Mihai Gâdea, la emisiunea „Sinteza Zilei” a postului tv Antena 3. Iată principalele teme şi declaraţii. DESZĂPEZIRE. „Un singur român dacă se simte rău este o tragedie pentru mine”, a spus premierul Mihai Răzvan Ungureanu în deschiderea emisiunii, după tir prelungit de întrebări despre declaraţia de acum o lună referitoare la „lenea” celor care nu au ajutat la deszăpezire. CRIZA MORFINEI. „Nu cred în decapitarea unui administrator, înlocuirea unui singur om nu poate schimba un sistem. Am cerut un nomenclator cu toate medicamentele compensate şi este surprinzător că nimeni nu l-a cerut până acum”, a răspuns Ungureanu la întrebarea de ce nu l-a demis pe Lucian Duţă de la CNAS. UMF TÂRGU MUREŞ. „Astăzi a fost prezentat un proiect care a fost adoptat de membrii guvernului, el a fost pus pe site-ul guvernului şi va fi în dezbatere publică timp de 10 zile. Vom ţine cont de rezultatele acestei dezbateri”, spune MRU, sugerând că încă nu a luat decizia definitivă asupra reorganizării instituţiei. Integral in EVZ.

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

14/03/2012 la 8:28 am

100 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Nota 10 pentru MRU, o lecţie predată ieri în bârlogul varanului, o lecţie care i-a făcut slugile Felixului să transpire şi să vorbească în dezacorduri flagramte şi frapante… Cu dedicaţia pentru dl Gâdea:
    http://baricada.wordpress.com/2012/03/14/peripetiile-supereroului-mircea-badea-cavalerul-parerilor-irefutabile/

    baricada

    14/03/2012 at 8:41 am

  2. Genial! Urmăriţi lecţia de gramatică predată de MRU vuvuzelelor lui Voiculescu:
    http://baricada.wordpress.com/2012/03/14/mru-a-facut-lectii-de-gramatica-cu-gadea-la-antena-3/

    baricada

    14/03/2012 at 9:01 am

  3. o zi buna tuturor!
    merita vazuta lectia de gramatica pe care i- tinut-o MRU lui vuvuzel. mai pe seara am sa scriu un material despre Amurgul vuvuzelelor 😀 (sau macar fac o caricatura). merita!
    cat despre jaful pe autostrazi – cel mai mare sete cel de pe autostrada Transilvania – fiecare guvernare si-a tras partea in timp ce dadea partea beştelilor.

    Sare'n Ochi

    14/03/2012 at 9:07 am

  4. salut
    Fortuit trebuie sa recunosc cit de salutar a fost Gidea, aseara 🙂

    Un tanar de stanga

    14/03/2012 at 9:10 am

  5. buna dimineata:
    situatia de la anrp:
    o directie de atac care va da de lucru dna cel putin 5 ani de acum incolo;asa la prima vedere e posibil ,in curind,sa avem o penurie de notari si avocati pledanti;nu mai zic de primari si functionari din prefecturi
    pentru buna regula sa nu uitam ca schimbarea la virf a facut-o boc
    nu m-ar mira ca in citeva luni sa mai aflam cite ceva despre contracte cu statul prin diverse ministere,cj..
    sa zicem min transporturi,min sanatatii,ministerul ala de dezvoltare regionala,mediu..comunicatii
    a naibii treaba nu mai e valabil -de cind cu tehnica asta moderna nici ” vorba velant”

    intamplator

    14/03/2012 at 9:19 am

    • sciuze,ca tot trebuie sa invatam gramatica” verba volant”

      intamplator

      14/03/2012 at 9:21 am

  6. neata,

    MRU i-a facut ko atit pe viitorul premier poanta, sic! cit si pe viitorul presedinte crin!
    ei nu vor accede niciodata la aceste functii…

    iar faptul ca MRU a vorbit chiar si ieri cu poanta la telefon, dar nu si cu crinel…..:)

    EXCELENTA alegere/numire a facut BASESCU!
    nu trebuie uitat/marginalizat piratul sub nici o forma, desi unii il vorbesc la trecut, TB mai are de dus 2 ani si jumatate pina la final de mandat. Deci vom mai avea surprize placute

    un km de autostrada = 66,66 milioane euro!
    10 miliarde euro cheltuiti, rezultatul: doar 150 km…

    skorpion

    14/03/2012 at 9:21 am

    • Salutarizari Skorpi 🙂
      Eu cred ca MRU a vorbit cu Ponta exact ieri dupa amiaza si nu azi sau miine , tocmai ca sa electrizeze intiltirea de la Antena 3

      Un tanar de stanga

      14/03/2012 at 9:26 am

      • deocamdata ungureanu nu are interlocutor pe scena politica(exclud basescu)
        executa tot cu singe rece” cu proceduri”,” impersonal”

        intamplator

        14/03/2012 at 9:28 am

    • skorpi, tehnic vorbind, cand termini cu pregatirile (organizare de santier, exproprieri) de obicei s-au deus cam 40% din bani. Facand poduri, intersectii, racorduri se mai duc 30% din bani si nu circuli (exemplu concret: nu circuli pe Buc-Ploiesti pt. ca lipseste racordul cu centura Buc, adica pt. un milion nu termini 60 km de autostrada). Daca mai ai si ghinionul sa dai de vreo groapa de reziduuri (s-a intamplat la Turda) sau de vreun cimitir uitat sau de conducte/cabluri de care nu mai stia nimeni, faci lucrari scumpe fara sa livrezi vreun metru de asfalt. Poti termina 90% si 500 km si sa cheltui 20 mld si tot nu inaugurezi circulatie. Deci: fara concluzii pripite, oricare ar fi tentatia spre „scoop de presa”.

      cinic

      14/03/2012 at 9:35 am

  7. mi-aduc aminte cum prin anii 90 faceam reviste de integramne pentru bobor. cu concursuri – daca completai corect integrama pe linia colorata gaseai o expresie. prima data am crezut ca fac integrame pentru rebusisti si am bagat faza cu citius, altius, fortius si i-am rugat, ca pentru a castiga premiul, sa-mi traduca expresia. „cetatile de pe inaltimi sunt fortificate” a fost cea mai frecventa traducere….
    unul singur a fost cinstit. mi-a trimis talonul pe care pe linia colorata era: „fiiruusclaaoot”, cu pauzele de rigoare. mi-a scris ca habar nu are ce poate sa insemne. i-am dat premiul.
    pana la amurgul vuvuzelelor, va invit la amurgul batranilor:
    http://sareinochi.com/2012/03/14/batrinte-haine-grele/

    Sare'n Ochi

    14/03/2012 at 9:21 am

  8. la rece:
    cred ca de la cap coada aseara ungureanu a vorbit de ” reguli” institutionalizare” ” proceduri” si nu de persoane
    mie, asta mi se pare schimbarea de esenta in discurs;daca reuseste sa o puna si in practica,ce bine ar fi

    intamplator

    14/03/2012 at 9:24 am

    • am senzatia ca insistenta pt. descapatanarea lui Duta e legata de un anunt trecut neobservat ieri si anume RETETA electronica de la 1 Iunie. Asta inchide o prapastie in sifonarea banilor din sanatate pe linia medicamentelor scumpe, compensate si prescrise in exces.

      cinic

      14/03/2012 at 9:38 am

      • corect;
        si mai vine si cardul ala cu cip;
        si e vorba de un ” mizilic” de vreo 200 mio euro/an
        mama citi pfa care dau consultanta la distribuitorii de medicamente vor da faliment
        in plus tipul de la a3 avea o chestie personala: aia cu cna&cancer;ce naiba s-au legat de ” justitiarul din presa”

        intamplator

        14/03/2012 at 9:55 am

  9. Buna dimineata din nou,
    Cred ca presedintele s-a gandit muuult mai departe decat putem gandi noi. Am scris azi dimineata, la postarea precedenta, inainte de a se anunta cea nou. Copiez , cu scuze, poate n-ati apucat sa cititi dar ipoteza descrisa ii desfiinteaza pur si simplu pe USL isti:

    Exact la asta m-am gandit si eu : urmeaza excluderea lui MRU din PNL. Mai ales ca am auzit (sau citit) un rationament prin care se demonstra ca daca USl castiga cumva alegerile parlamentare, nominalizarea lui MRU ca PM ar fi perfect legala, el facand parte din PNL, componenta a USL!
    Oricum ar da-o, USL n-ar putea protesta. Deci singura solutie -excluderea lui MRU

    Sper ca vom mai avea multe surprize placute. Una e vizita lui MRU la Bruxelles care ii inchide gura lui Ponta referitor la zicerea lui ca ” PM straluceste la Bruxelles prin absenta”. Ar trebui ca USL si cu Felix in frunte sa-si faca harakiri.

    cedric

    14/03/2012 at 9:36 am

    • cea mai proasta miscare de imagine posibila pt. PNL: excluderea lui MRU aflat pe val de popularitate. Pana si Ponta s-ar opune la asta.

      cinic

      14/03/2012 at 9:40 am

  10. Salutare! 🙂

    Crin si PNL sunt in corzi: daca pentru Melescanu, auto-suspendat din PNL, s-a luat masura excluderii, acum sunt obligati sa il excluda si pe MRU.

    Altfel toata lumea ii va intreba mereu de ce masoara cu doua masuri si daca nu cumva, neexcluzindu-l pe MRU, dau dovada de frica.

    Cetatean

    14/03/2012 at 9:43 am

    • buna dimineata;
      care-i problema lui antonescu?;il exclude ca asa ” vrea muschii lui”
      cum a raspuns la intrebarea ” mona musca and felix?”
      oricum e bine ca ce-si face omul cu mina lui…

      intamplator

      14/03/2012 at 9:59 am

  11. Buna dimineata!
    Cresterea de audienta a Antenei 3 de seara trecuta va fi cea mai mare sperietoare pentru USL-ul Varanului. Este cel mai bun sondaj…surplusul de telespectatori sunt votantii celeilalte parti. Mai mult decat atat, rasfoind comentariile pe facebook ale fanilor lui Gadea am constatat ca cel putin un sfert au fost dezamagiti de prestatia „idolului” lor ceea ce ar putea insemna ca multi au renuntat sa urmareasca emisiunea.

    In ceea ce priveste pe nea Costica „Vecinul” Nicolescu astia de la EVZ habar nu au ce vorbesc. Ala e doar varful Icebergului. Interpusi, neamuri, primari, deputatul Mircea Draghici, tribut luat de la fiecare primarie in parte, Penescu samd. Si in declaratia de avere e mai sarac decat mine.

    Nicolescu a facut parte dintr-o familie de nomenclaturisti comunisti din Arges, avand frati primari ai Pitestiului, directori la ARO, securisti etc si a intrat oficial in lumea mare a „afacerilor” primind „cadou” de la FSN, in anii 90, pentru merite de partid, intreaga retea IATSA din tara (sute de unitati service-auto), privatizata prin metoda MEBO (certificate luate cu 25.000 si care erau echivalate la 1.000.000 lei). Pe urma le-a vandut la bucata, pastrandu-le doar pe cele doua din Arges, poate cele mai mari din tara la ora aceea, in orice caz cele mai bine dotate. Cu pretul de pe o singura unitate service vanduta si-a recuperat investitia.
    In Arges chiar si cei mai mari fani ai PSD stiu si recunosc ca Nicolescu „vecinul” este cel mai mare nenorocit. Denumirea „Vecinul” vine de la faptul ca, prin pamanturile „cumparate” este practic vecin cu toata populatia judetului.

    Florin Calinescu declara acum cativa ani:
    „Noi îl considerăm pe Oprişan baron local, dar e glumă pe lângă Costică Nicolescu. Dacă Oprişan este baron, Nicolescu este vicerege în PSD. (…) Ora exactă, starea vremii, dreptul de viaţă, dreptul de moarte, toate sunt stabilite în Argeş de Costică Nicolescu.“
    http://www.ziarulancheta.ro/interviu/379-florin-clinescu-va-face-un-film-despre-constantin-nicolescu

    ribelalu

    14/03/2012 at 9:46 am

  12. huniad

    14/03/2012 at 9:55 am

  13. cred ca azi noapte dupa emisiunea MRU la latrinetv, varanul si-a facut deja prima parte de harakiri
    🙂
    si mai cred ca MRU i-a depasit in sondaje (daca s-ar face azi, de exemplu) pe cei doi pulifrici
    🙂

    skorpion

    14/03/2012 at 9:56 am

  14. cine sunt cei dooi lulifrici?! Jamais entendu parler.

    Cetatean

    14/03/2012 at 9:59 am

    • jamais?
      voila, ponta et el crin
      🙂

      skorpion

      14/03/2012 at 10:00 am

  15. cocota vopsita si ochelaristul gargarariu?

    Cetatean

    14/03/2012 at 10:02 am

    • 🙂 🙂 🙂

      Ovidiu

      14/03/2012 at 10:19 am

  16. bunä dimineata,

    dupä cum stitzi si eu am lucrat in sänätate. in romania
    trebuie fäcut urgent o lege a sänätätzi, aici medicii de fam.
    ca si specialistzii au un barem, pe care nu-l pot depäsii.
    s-au casa de aiguräri nu-l suportä si doctorii plätesc.
    internärile in spitat pt. orce pipi-fax, nu este posibil.
    medicamentele pe retzetä, primesti ce are casa de asuguräri
    stabilit, nu potzi cere la poftä. fiecare trimestru, 10 euro ,pe
    fiecare trimestru, fiecare medicament costä cel putzin 5 euro,
    si creme, alifii ,vitamine si altele nu se dau pe retzetä gratuitä.
    o zi de spital normal , chiar dacä esti asigurat, este 19 euro.

    cred cä afacerea cea mai mare , o fac cei ce inportä medicamente,
    si au intzelegeri cu doctorii , sä promoveze medecamentele scumpe.

    theo- nona

    14/03/2012 at 10:02 am

    • da, theo, la noi e un jaf major la toate palierele sanatatii. ceva trebuie sa se schimbe fundamental.

      Cetatean

      14/03/2012 at 10:06 am

  17. MRU despre Ponta la acel discurs din Parlament:

    „bun simţ, corectitudine politică, parlament european, fără invective şi fără explozii de personalitate. Ce a făcut domnul preşedinte Ponta mi s-a părut normalitatea însăşi”.

    Oare la cine s-a referit cind l-a pus in antiteza?

    Cetatean

    14/03/2012 at 10:04 am

    • la ponta insusi
      mai degraba i-a spus:vrei sa mai contezi,invata sa vorbesti,altfel te duci si tu dupa antonescu
      antonescu e o gluma proasta,va ramine la categoria bratianu cartof,contele zombi si alti ” politicieni” celebri

      intamplator

      14/03/2012 at 10:21 am

  18. porumbacu, nu a räspuns incä la articolul cu datele dosarului si nr. lui
    se face cä plouä, dar vin alegerile si nu mai scapä.
    poate isi cumpärä si un buncär, s-au se duce la bonbonel.

    theo- nona

    14/03/2012 at 10:07 am

  19. s-a referit la jagardeaua buhäitä si repetentä.

    theo- nona

    14/03/2012 at 10:08 am

  20. si dana nästase se ocupä de medicamente………………..inport…

    theo- nona

    14/03/2012 at 10:09 am

  21. dece se tärägäneazä procesul lui nicolescu?averea trebuie
    confiscatä, cat mai repede, asta este un mafiot .
    Borcea avea o malformatzie , care s-a agravat,
    din cauza desträbälärii. asta nu inseamnä cä nu poate
    fi condamnat si inchis. se pare averea a transferat-o
    in state escrocul .

    theo- nona

    14/03/2012 at 10:19 am

  22. sunt asa stupizi cei 3 ,
    priculici,agarici si karici

    theo- nona

    14/03/2012 at 10:21 am

  23. mi mi s-a pärut f. bunä dna. Boagiu, s-a zbätut
    pt. anulare de contracte si a fost f. exigentä cu
    drumarii.catastrofa a fost organ.

    theo- nona

    14/03/2012 at 10:23 am

  24. despre realizärile lui Udrea nu s-a vorbit, de gentzile ei da,

    dece oare, nu se trece un pic peste mahala, asta nu intereseazä aici
    cä politicienii au pärul tärcat, decolteu panä la burtä, s-au
    cä e fostä miss germany, madam VÖRL,si face politicä la varf.
    elegantä.si peste tot prezentä.

    theo- nona

    14/03/2012 at 10:39 am

  25. Andrei Plãcintã, fiul senatoarei Sorina Plãcintã, a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Bucureşti, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru tentativă de omor, tâlhãrie şi ultraj contra bunelor moravuri, în cazul incidentului petrecut în 6 decembrie 2010. tentativa de omor -3 ani cu suspendare 🙂

    radu

    14/03/2012 at 10:40 am

    • Ziua buna.

      Din cate stiu eu, atata timp cat nu sunt victime decedate sau pagube materiale insemnate, la prima condamnare se da cu suspend.

      EuCuMine

      14/03/2012 at 12:05 pm

  26. sä condamne pe totzi,
    dar vreau sä väd intai pe NÄSTASE ;Nicolescu ,Voicu, DD,etc
    mafiotzi,santzisti si evazionisti , pe care mafia magistratzilor
    ii menajazä , condamnärii , nu amanäri si nup, confiscarea
    averilor.
    dupä cum se vede PDL, nu intervine pt. nimeni, bravo lor.

    theo- nona

    14/03/2012 at 10:49 am

  27. O scuza des intilnita cu care nu sint de acord este urmatoarea: Scopul opozitiei este sa ajunga la putere. Si atunci orice fac si zic e corect caci ei urmaresc un scop, e carevasazica dreptul lor.
    Aici intra numeroase semne de aprobare la orice gaselnita: discursuri pline cu injurii, discursuri de nesimtiti fara educatie, propuneri tembele de greve parlamentare.
    Pai in cazul asta, as putea spune ca si aia de la putere au scopul sa ramina la putere. in care caz ar trebui sa aiba acelasi nivel de scuza si toleranta indiferent de ce compromisuri si timpenii fac, nu?

    Aici sta buba la mai toti analistii. Sa zicem ca fac o aplicatie la o slujba de manager. Ma cheama aia la interviu si ma intreaba de ce sint interesat. Acuma sa zicem ca le raspund la aia asa:
    -Vreau si eu sa fiu sef undeva si sa am salar mare.
    -bine bine, zic aia de la HR, dar ce te califica pentru slujba asta?
    -Ailanti aplicanti sint niste prosti nesimtiti, hoti fara rusine.
    -Da’ dar ce beneficii ar obtine compania daca te angajam, insista tipul de la HR?
    -Ce tot intrebati asa ca prostu’? Nu auziti ca ailanti candidati sint niste prosti.
    Credeti ca m-ar angaja? Eventual cu recomandarea ca „are ca scop sa ajunga la o slujba” deci nu conteaza ca firma angajatoare nu vede nici un cistig prin angajarea mea, urmaresc si eu un scop si e scuzabila orice prostie indrug?

    Aha

    14/03/2012 at 11:11 am

    • buna dimineata@aha
      ” nu pricepeti nimic”
      doar ne-au spus-o de atitea ori: ei sunt mai presus de noi;ei sunt ” politicieni”

      revin la interviul de aseara: a fost prima data cind un om politic roman a spus cu subiect si predicat ce intelege el prin politica=un functionar al statului care indeplineste ce vor cetatenii acelui stat;cel putin pentru mine a fost prima data cind am auzit asa ceva din gura unui om politic roman;
      definitia politicii data aseara de mru,a trecut complet neobservata

      intamplator

      14/03/2012 at 11:47 am

  28. Buna ziua!
    Constat in ultima vreme o agitatie in presa romaneasca pentru probleme energetice.
    Astazi, editorialul EVZ : De ce România nu poate fi prietena Rusiei? 🙂
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/editorialul-evz-de-ce-romania-nu-poate-fi-prietena-rusiei-971379.html

    miki

    14/03/2012 at 11:34 am

    • Agitatia e mare peste tot, insa in genere, la ‘case’ mai mari se pune repede batista pe tzambal. Deh, ‘casa’ mare, interes mare.

      EuCuMine

      14/03/2012 at 12:07 pm

  29. Parca USL si-a programat un congres triplu prin aprilie la care vroiau sa intareasca propunerea cu candidatura lui An tonescu la presedintie. Oare se mai tine? Si daca da, pastreaza ordinea de zi programata??

    cedric

    14/03/2012 at 11:39 am

    • In felul in care merg lucrurile pentru ei, ordinea de zi o sa fie reconstituirea datii de 18 Noiembrie 1978 (Jonestown).

      EuCuMine

      14/03/2012 at 12:10 pm

  30. 7 aprilie, cica.

    Cetatean

    14/03/2012 at 11:42 am

  31. cedric

    14/03/2012 at 11:45 am

  32. Buna ziua

    http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-11743890-exclusiv-comisia-europeana-pana-acum-nu-fost-deloc-consultati-privire-masura-atat-importanta-cum-cea-crestere-salariilor-bugetarilor-guvernul-era-obligat-faca.htm

    E o obligatie asumata de stat in urma unui acord scris .
    Deci , usor de facut audience pe sticla prin cuvintari si discursuri , mai greu in „suveranitatea limitata” reala . Adica aia unde orice masura luata de guvernantii prezenti si viitori va trebui dezbatuta , analizata , negociata , aprobata de altii . Indiferent ca unii vor declara ” am indeplinit toate conditile” sau „stam mai bine acum ca in 2009 ” .
    E dur cind datele, constringerile reale depasesc propaganda si propagandistii . 😦

    Ștefan A.

    14/03/2012 at 11:49 am

    • buna dimineata@stefan a

      oare de ce s-a dus azi prim ministrul la bruxelles????
      si asta tocmai dupa ce pe acolo se vorbeste si de politici de” relansare economica”

      p.s asta nu inseamna ca eu sunt de acord cu marirea salariilor bugetarilor;dar va garantez,ca acordul comisiei va fi obtinut si .iar va garantez,nu va fi anuntat de gidea sau alt ” jurnalist”
      va fi anuntat de mru sau basescu,atunci cind trebuie
      a cam trecut vremea cind ” media” face agenda politica;aduceti-va aminte ca mru a spus la investitura ,ceva de genul ,s-a cam terminat ” cu datul cu parerea la teve” si ,aseara, a demonstrat ca se tine de cuvint
      pentru Guvern,problema mare e cu cit se vor mari salariile si nu daca se vor mari

      intamplator

      14/03/2012 at 11:58 am

    • Salut,

      O decizie nu a fost inca anuntata de catre Guvern, doar acordul coalitiei pe acest subiect. Asa ca inca este timp sa fie anuntata si discutata cu Comisia Europeana.

      Radu

      14/03/2012 at 12:02 pm

  33. Salutari la toata lumea 🙂

    Magistral ieri MRU, a reusit o lovitura de imagine greu de egalat 🙂

    Macar o consolare are totusi Gadea dupa infrangerea de ieri:

    http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-11744358-confruntarea-mihai-razvan-ungureanu-mihai-gadea-urmarita-medie-700-000-telespectatori-din-mediul-urban-sinteza-zilei-cei-mai-multi-telespectatori.htm

    Radu

    14/03/2012 at 12:00 pm

    • Ghinionul lor e ca n-au de ce sa se bucure din asta. Iar aia de mai sus in ierarhie o stiu. 🙂

      EuCuMine

      14/03/2012 at 12:14 pm

      • Asta e, nu pot fi toate perfecte 🙂

        Radu

        14/03/2012 at 12:16 pm

  34. Buna ziua 🙂
    Se poate spune ca aseara a fost „ceasul rau pisica 13” ptr. Antenescu si fara sa citesti cronicile/comentariile aparute in presa. Ptr. Puturosul neamului a inceput sa ticaie ceasul, ziua Z nu cred ca se afla departe.
    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/gadea-show-factura-lui-voiculescu-si-mesajul-pentru-antonescu-257084.html

    mar

    14/03/2012 at 12:01 pm

  35. o rpima reactie din dispora:
    mru a vorbit ca la carte;nici la hard talk la bbc nu-l puteau inghesui;si aia de la bbc sunt ziaristi nu tzoape isterice

    intamplator

    14/03/2012 at 12:01 pm

  36. A fost un eveniment jurnalistic la fel de important ca un meci FC Vanju de Sus versus Real Madrid incheiat cu un rezultat previzibil.
    Sustinatorii FC Vanju de Sus au ramas cu convingerea nezdruncinata ca echipa lor seamana cu FC Barcelona, in ciuda jocului si a rezultatelor.
    Astept cu nerabdare editia speciala a France Football.

    Valentin

    14/03/2012 at 12:07 pm

  37. Zicea cineva mai sus (@ribelalu parca) ca diferenta de audienta o sa-i dea un soc la Felix, ca se vad de fapt votantii celeilalte parti, adica aia care nu voteaza dupa cum le zice gadea. Pai avem o medie de 713000. Daca luam o luna la intimplare, sa zicem noi. 2011, sinteza zilei are o medie de 345000. Pai MRU le sufla definitiv cele 51 de lumanari pe care le viseaza Voiculescu pe tortul USL la alegeri.

    Aha

    14/03/2012 at 12:17 pm

    • Se vor gandi mult la aceste cifre!
      Si nu vor dormi prea bine.

      miki

      14/03/2012 at 12:30 pm

    • Atunci sa stea mult si bine pe bara in timp ce procentele li se erodeaza pe zi ce trece.

      EuCuMine

      14/03/2012 at 12:33 pm

  38. Articolul 124 din Constitutia Romaniei . Paragraful 2 .

    „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. ”

    Se vede ca este exact asa :

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/andrei-placinta-condamnat-la-trei-ani-de-inchisoare-cu-suspendare-pentru-tentativa-de-omor-si-ultaj-257065.html

    Remarc ca cu cit unu e mai sus pe ierarhia sociala , fie personal , fie prin rude , indiferent ce face porcarii face , fara eceptie primeste cel mult o pedeapsa cu suspendare .

    Ștefan A.

    14/03/2012 at 12:34 pm

    • hai stefane, ori cit de placintoasa e madam placinta, fiusau a facut pe nebunul, nu e criminal. are acum cazier, nu poate pleca in strainatate, da cu semnatura la politie 3 ani , Acum tu ai vrea sa faca inchisoare sa il castreze chimic pentru ca e copilul shmekerei aleia de Placinta ? Crezi ca un pusti oarecare – fara sa fie Placinta- ar fi facut inchisoare efectiv cu criminalii si violatorii pentru teribilismul din noaptea aia ?

      • Acum vad… nu eram informat complet…. ca l-a bagat pe unul la spital. deci ar putea baiatu’mamei face pirnaie….

        Dar sunt sigur ca oprobiu public e 90% fiindca e maicasa mare staboaica la PDL si se vede ca justitia lui basescu din 2004-2012 are lacune mari si ca trebuie sa o luam de la zero….

        Un tanar de stanga

        14/03/2012 at 1:15 pm

        • E prima abatere, nu-s decedati, mega-pagube materiale iarasi nu-s, deci judecatorul nu are de ce sa-si aprinda paie-n cap dandu-se mare justitiar. Nu stiu caz de prima abatere (cu circumstantele de mai sus) sa fi primit cu executare.

          EuCuMine

          14/03/2012 at 3:30 pm

  39. aseara a fost bine, astazi, nu.

    un accident infiorator in Elvetia, in care au murit 22 de copii belgieni. drept urmare:
    ”Este o zi tragică pentru întreaga Belgie”, a declarat premierulo belgian Elio di Rupo, care a precizat că se va deplasa în Elveția.”

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/tragedie-in-elvetia-28-de-morti-printre-care-22-de-copii-intr-un-accident-de-autocar-971426.html

    MRU avea intalnire si cu premierul belgian. Ma indurereaza foarte tare cand mor copii. A fost accidentul acela tâmpit la scoala din Dambovita, acum asta.
    Dar chiar si pe acest fond tragic, ma astept ca dobitocii vor gasi sa spuna ca premierul belgian a evitat sa se intalneasca cu MRU. Exact cum a „evitat” Merkel sa se intalneasca cu Basescu in ziua cand a fost acel accident cu trenul transrapid in Germania.

    val

    14/03/2012 at 12:37 pm

  40. asa,ca fapt divers:
    pib/capita in 2009 bucuresti-ilfov: eur 26000
    media EU: eur 23500

    intamplator

    14/03/2012 at 1:20 pm

    • Si pe deasupra portocalele sint de trei ori mai ieftine decit rosiile, si cum o nenorocire nu vine singura a scazut si inflatia.

      Aha

      14/03/2012 at 1:33 pm

  41. Eu am scapat articolul asta de acum o saptamina al lui Pepine la DW despre miscarile ce prind radacini in Romania
    Scuze daca il stiati http://www.dw.de/dw/article/0,,15790872,00.html

    Un tanar de stanga

    14/03/2012 at 1:27 pm

  42. UTS;
    justitzia nu are lacune ,la PDL , nu s-a amestecat deloc,
    väd cä incercatzi iar cu manipuläri, vä place sä
    factzi schimbäri de subiect.

    la USL;mafiotzii si banditzuii lor, si criminalul dela
    coafor era un libetral.bäiatul lui un interlop.

    theo- nona

    14/03/2012 at 1:37 pm

  43. Justitzia functzioneazä, acolo nu se amestecä Bäsescu,
    inaintea lor, mafiotzii si interlopii USL; au furat tzara in liniste,
    e rusinos cä umblä unii cu venin, o sä vä inecatzi singuri.

    theo- nona

    14/03/2012 at 1:39 pm

  44. Chiar daca a ” comis-o” si inca destul de rau, tanarul Placinta nu merita sa stea in inchisoarea.
    E tanar, e prima greseala, victima si-a retrasa plangerea,,,
    Daca l-ar fi inchis, l-ar fi distrus… Asa mai are sanse sa-si bage mintile in cap.

    Catalin

    14/03/2012 at 1:55 pm

    • @catalin- poate merita, poate nu merita,
      ideea e ca s-au infierbintat politic jurnalistii si postacii, problema fiind una de justitie.
      Exista pericolul sa fie pedepsit mai putin decit merita – datorita pilelor lui mamica, sau dimpotriva sa fie pedepsit mai mult decit merita datorita medietizarii , a jurnalistior justitiari si a postacilor.

      Vad ca asasinul de la coafor a fost gasit cu discernamint
      Pun pariu ca el chiar daca nu ar fi avut discernamint tot diagnosticul asta il primea.
      Tot datorita fricii de media , de CTP si de opinia publica revoltata.

      Un tanar de stanga

      14/03/2012 at 2:06 pm

  45. Am urmarit la radio conferinta de presa a lui Ponta …. ce sa zic, ar fi fost mai bine pentru el sa nu mai iasa in public o vreme, pana uita lumea meciul de aseara (Gadea-Ungureanu), nu de alta, dar contrastul e prea mare 😀

    Radu

    14/03/2012 at 2:00 pm

  46. DL: H: Tabacu, are un articol minunat in EVZ

    theo- nona

    14/03/2012 at 2:02 pm

  47. CÄTÄLIN
    eu sunt de acord cu justitzia, dar sä vedetzi ce vor urla la
    Nästase-7 case, la mafiotzii,interlopii si evazionisti. acolo v-a fii
    de vinä Bäsescu; sper sä vinä condamnäri serioase, ajunge mimarea.

    theo- nona

    14/03/2012 at 2:06 pm

  48. Radu,
    cred cä nu-si dau seama, cat de primitivi si mitocani, au rämas,
    cä existä opozitzie si in vest, dar micimea, isteria si minciuna, nu
    este admisä.cei 3 nätäräi ,karici,pogonici si priculici, sunt la nivel de
    grädinitzä, iar dl. Ungureanu, a terinat facultatea, asta e diferenta.

    theo- nona

    14/03/2012 at 2:11 pm

    • Theo,

      Constiinta de sine e unul din primele semne ale inteligentei 🙂 Iar de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere …

      Radu

      14/03/2012 at 2:17 pm

  49. fenomenala postarea lui Alexa, pe blog.

    theo- nona

    14/03/2012 at 2:27 pm

  50. Ce tot zice Ponta asta? Ca a iesit repede sa ne arate ce destept este el si ce prost e MRU:
    „Am verificat astazi. Prim ministrul nu stie, din pacate, nici cine se afla in consiliul de administratie. Am vazut aseara ca spunea ca domnul Hahaianu nu mai e in consiliul de administratie de la Hidroelectrica. El este acolo.”

    Hahaianu asta nu era ceva sef la TRANSelectrica? ca trans si hidro parca nu e acelasi lucuru.

    Aha

    14/03/2012 at 2:40 pm

  51. Ponta a dat dovadä de mitocänie si mizerie,
    se pare lumii ii place mai mult antrenorul bäsescu

    lui Ponnta ii place sä aibä antrenor pe securistul Voiculescu si
    iliescu KGB.
    ponta a rämas un särman copil de trupä bolsevic.

    theo- nona

    14/03/2012 at 3:00 pm

  52. s-au trezit Karici si Po-gonici, cu declaratzii de obor.

    theo- nona

    14/03/2012 at 3:09 pm

  53. In schimb, efectele intrebarii lui Gadea legata de relatia cu USL, mai exact al raspunsului dat de MRU, se vad deja:

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/ponta-accepta-o-intalnire-cu-coalitia-257095.html

    Radu

    14/03/2012 at 3:10 pm

  54. Buna ziua la toata lumea 🙂
    Si astazi pictura persana pentru cine doreste

    http://desydemeter.wordpress.com/2012/03/14/pictura-asiatica-persia-iran-2-maestrii-miniaturisti/

    desydemeter

    14/03/2012 at 3:13 pm

  55. incep sä cred , cä Ponta este un obsedat, se inpiedicä numai de femei
    si femei frumoase, de norica,aurica ,branburica, nu se inpiedicä
    omul are probleme, este un mitocan misogin, si are acasä o oaie cu
    ochi de bou, cum sä nu turbeze.

    theo- nona

    14/03/2012 at 3:24 pm

  56. pogonici Crin a facut ochi:
    „Totodata, el a clarificat faptul ca este nevoie de un dialog autentic si semnificativ al Opozitiei cu Puterea, aceasta fiind o problema si o cerinta mai veche a USL, dar ca nu a vazut disponibilitate de dialog.”.
    Cerinta de dialog a USL: sa va dati toti demisia. Daca aia nu demisioneaza au concluzionat ca nu au „disponibilitate de dialog”.
    Bineinteles nu a pierdut ocazia sa traga si in directia lui MRU, cu care nu are ce discuta ca nu e la putere, e doar un slujbas de-a piratului. Astia nu mai stiu care din ei e mai in pericol: Ponta cu slujba de prim-ministru sau Crin cu visele de prezident.

    Acuma, eu zic ca Crin are niste vise zilnice. In vis se face ca e prezident la Cotroceni. Acolo sta cocotat pe un tron, in sala e plin de demnitari din vest incarcati cu daruri. De la regina Angliei pina la Obama toti stiu romaneste, au invatat special ca sa comunice direct cu maretul prezident. Cind se face liniste, de pe tron cuvinta Crin: va transmit un mesaj clar, si ma repet, un mesaj ferm, asta nu e democratie, asta nu e economie, asta nu e acceptabil.
    Dupa aia se trezeste si isi da seama ca in loc de tron il asteapta un scaunel la antena 3, si in loc de regina Angliei si Obama are intilnire cu gadea si Badea. Pai cum sa nu fie omul suparat pe MRU?

    Aha

    14/03/2012 at 3:28 pm

    • salut Aha 🙂
      super vis!

      Theophyle

      14/03/2012 at 4:16 pm

  57. Salut pe toata lumea 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    14/03/2012 at 4:16 pm


Comentariile sunt închise.