Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Sfârşit de săptămână: 10 martie “Greviştii Parlamentului: 100 de lei pe ora de chiul”

Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfârsit de săptămână. Sâmbătă, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros şi trecător, mai ales în zona de munte, va fulgui. Vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse, în general, între 0 şi 10 grade şi minime între -10 şi 0 grade, mai coborâte în depresiuni. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse în zonele joase se va semnala ceaţă.

La Bucureşti, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de -4…-3 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Mediafax.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3545     RON; 1 USD = 3. 2918   RON; 1 EURO = 1. 3228 USD; Francul elvetian 3. 6123 RON. Gramul de aur 179.9506 RON. Evolutia saptamanala o puteti citi aici


Economia se va contracta în primul trimestru, însă va reveni pe creştere din trimestrul doi. Analiştii economici şi brokerii spun că nu ar fi o surpriză ca economia să se contracte în primul trimestru, atât din cauza încetinirii economiei europene, cât şi a condiţiilor meteo nefavorabile de la începutul anului, dar văd o revenire a activităţii economice în trimestrul al doilea. Ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, a declarat, vineri, că economia s-ar putea contracta în primul trimestru comparativ cu ultimul trimestru din 2011, ceea ce va echivala cu intrarea în recesiune tehnică, din cauza condiţiilor meteo, însă faţă de primul trimestru de anul trecut PIB va avansa cu 1,5-2%. Analiştii estimează corecţii de până la 0,7% a activităţii economice în primul trimestru din acest an. Economistul şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, spune că definiţia recesiunii tehnice, care se instalează după două trimestre consecutive de scădere economică, nu are fundamente economice, ci pur statistice. „În SUA este o instituţie care judecă după mai multe criterii dacă s-a intrat sau nu în recesiune, nu se ia în considerare doar scăderea din două trimestre consecutive. Deşi termenul este discutabil, pot să fiu de acord că economia se va contracta în primul trimestru”, a declarat Dumitru. El vede o scădere de 0,5-0,7% în primul trimestru din acest an, urmată de o creştere de 0,2% în trimestrul următor. Pentru întregul an, Dumitru estimează un avans economic de 0,5%. Integral in Ziarul Financiar.

Salariile bugetarilor vor fi majorate. Ungureanu i-a spus guvernatorului BNR că va creşte veniturile, dar încă nu a stabilit cu cât. Premierul Ungureanu i-a transmis guvernatorului BNR că intenţionează să majoreze salariile bugetarilor, cu un cuantum care urmează să fie stabilit, Isărescu spunându-i că aceasta este exclusiv decizia Guvernului şi că pe el îl interesează creşterea consumului, potrivit unor surse oficiale. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, au discutat, vineri, la Guvern, timp de două ore, la Palatul Victoria, spre finalul discuţiilor sosind şi ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi. „Premierul i-a spus guvernatorului BNR că va mări salariile, dar că încă nu ştie cu cât, iar guvernatorul a evitat să indice care dintre măsurile aflate în analiza Guvernului este mai bună, respectiv majorarea salariilor sau reducerea CAS, spunându-i doar că în acest caz este vorba exclusiv de opţiunea Guvernului şi că pe el îl interesează să crească consumul în economie”, au declarat sursele pentru Mediafax. Potrivit acestora, Guvernul nu a exclus încă varianta reducerii CAS împreună cu majorarea salariilor pentru bugetari, iar o decizie va fi luată în următoarele săptămâni. Întâlnirea dintre premier şi guvernatorul BNR a fost organizată după declaraţiile din ultimele zile ale preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Ungureanu privind relaxările fiscale, prin reîntregirea salariilor bugetarilor şi reducerea cu 3-5 puncte procentuale a contribuţiilor de asigurări sociale.  Mediafax

Ponta: Mărirea salariilor bugetarilor e o păcăleală. Oricum, le vom tăia în 2013. Chiar dacă salariile bugetarilor vor crește în acest an, în 2013 acestea vor scădea din nou, din cauza lipsei de fonduri, a declarat, în această seară, Victor Ponta la Realitatea TV. Dacă mărirea de 16% a salariilor va fi aplicată, nu înseamnă că angajaţii statului își recupera sporurile sau primele pierdute, a mai spus liderul PSD. „Noi, în 2013, că rămâne domnul Băsescu la putere sau că venim noi, practic, trebuie să venim să le tăiem salariile înapoi la oameni. E o mare păcăleală. Dacă se majorează acum salariile şi nu se iau celelalte măsuri care înseamnă mai multe locuri de muncă, venituri suplimentare la buget, în 2013, practic, nu ai de unde să le plăteşti”, a declarat co-președintele USL în cadrul emisiunii „Test de stres” de la Realitatea TV. Acesta a adăugat că Opoziția nu se va opune acestei măsuri. „Şi dacă se dau cei 16%, nu se recuperează inflaţia şi nici sporurile, salariul al treisprezecelea, primele. Fiecare bugetar a pierdut în jur de 40% din veniturile pe care le avea în 2010. Dacă îi dăm 15%, nu putem să spunem că i-am dat tot înapoi. E păcăleală asta”, a încheiat Ponta. Adevarul.

O grevă parlamentară extrem de profitabilă: 100 de lei pe ora de chiul. Deşi se află în grevă, parlamentarii USL şi-au încasat integral salariile pe luna februarie. Conform unui răspuns primit de EVZ de la Direcţia pentru Relaţii Publice a Camerei Deputaţilor în baza legii 544/ 2001, „pentru absenţele din luna februarie tăierile (anun ţate de conducerea Camerei – n.r.) vor fi operate în luna aprilie, deoa rece pentru luna februarie prezenţa la lucrări este trimisă în luna martie de secretarul Birorului Permanent către liderii de grup, pentru a motiva sau nu absenţele, apoi listele de prezenţă se întorc la secretar”. În traducere, parlamentarii PSD şi PNL au luat salariul integral, deşi au lipsit la fel de integral de la activităţi. Conform unor calcule ale EVZ prezentate în pagina alăturată, un parlamentar încasează pentru ora de muncă de zece ori mai mult decât un român plătit cu salariul mediu pe economie. Întrucât însă nu s-au prezentat la program, se poate spune că aleşii USL au fost plătiţi de 10 ori mai bine pe ora de chiul decât un român care se duce la serviciu zi de zi. Deşi nu au călcat nici prin plen, nici pe la comisii, greviştii s-au ales deocamdată cu o vacanţă „all inclusive” din punct de vedere salarial. Ei au susţinut că pe timpul grevei sunt ocupaţi cu alte activităţi parlamentare, dar acestea s-au rezumat la organizarea a două dezbateri, una pe tema Tratatului privind stabilitatea fiscală şi cealaltă pe problema fondurilor europene. Integral in EVZ.

Invatamantul profesional: firmele din Romania au oferit locuri de practica pentru 20.000 de elevi. Dupa clasa a IX-a, elevii care aleg ruta profesionala primesc bursa de 200 de lei pe luna. Invatamantul profesional a atras pana in prezent o cerere din partea firmelor de aproximativ 18.000 – 20.000 de locuri pentru elevi, a declarat Daniel Funeriu, fostul ministru al Educatiei. Invitat in cadrul unei emisiuni la Money Channel, consilierul prezidential a precizat ca, atunci cand a dat startul acestui invatamant, a declarat ca va considera „un succes daca se ajunge la 8.000-10.000 de locuri”. „Oferta se pare ca este mult mai mare si Ministerul Educatiei va da cate locuri este nevoie”, a continuat Funeriu. Acesta a explicat ca, incepand din septembrie 2012, elevii care termina clasa a IX-a pot intra in invatamantul profesional, care se va derula in cadrul liceelor tehnologice, si vor primi o bursa de aproximativ 200 de lei pe luna. Printre firmele care au participat pana acum la discutii cu Ministerul Educatiei se numara CORA, L’Oreal Romania, UNIMED, ROMSILVA, Continental Automotive Romania, Draxlmaier Romania, Metro Cash&Carry, Premium Aerotec, Schaeffler Romania, potrivit unui comunicat al Ministerului Educatiei. Inscrierea in invatamantul profesional incepe pe 7 mai 2012, iar calificarile pentru care se realizeaza aceste inscrieri, calendarul complet pentru selectie si inscriere, precum si ce documente trebuie sa contina dosarul de inscriere sunt publicate pe site-ul alegetidrumul.ro. Integral in HotNews

Industria a trecut pe locul 1, înaintea comerţului, în structura PIB după trei ani de criză. Industria a luat locul comerţului cu cea mai mare pondere în structura Produsului Intern Brut după trei ani de criză, arată datele publicate în această săptămână de Institutul Naţional de Statistică. În 2011 industria a ajuns la o pondere în PIB de 26,5%, faţă de 22,8% în 2008, ajungând pe primul loc printre celelalte sectoare ale economiei româneşti. În 2008 comerţul – care include comerţul cu amănuntul şi cu ridicata, reparaţiile de autovehicule, transportul şi comunicaţiile, hotelurile şi restaurantele – ajunsese pe primul loc, cu o pondere de 23,2%. În 2011 comerţul a coborât la 21,3%. Criza a readus astfel economia la structura sa dinainte de anii de boom. În 2004 ponderea industriei în PIB a fost de 25%, iar a comerţului de circa 20%. Ce s-a întâmplat în aceşti trei ani de criză încât industria a devenit motorul economiei şi cât va mai putea fi economia tractată de această locomotivă? Pentru că puterea de cumpărare a românilor a scăzut, cererea de mărfuri s-a mutat la extern în perioada 2008-2011. După ce a lovit criza financiară, statele occidentale au cheltuit masiv în 2009 şi 2010 pentru a menţine cererea pentru bunuri industriale. La aceasta sa adăugat reducerea dobânzii de referinţă a băncii centrale din zona euro.Producţia industrială din România a fost astfel tractată de exporturile din zona euro, iar cum celelalte sectoare din economie au scăzut în aceeaşi perioadă, ponderea sa în produsul intern brut a crescut. Privit din punct de vedere al utilizării PIB, adică unde merge ceea ce produc sectoarele economiei, se vede creşterea ponderii exporturilor de la 31% din PIB în 2008 la 38% în 2011. Cele 7 puncte procentuale câştigate de exporturi ca pondere în PIB au fost în dauna consumului populaţiei, care s-a micşorat de la 64% la 61% din PIB, dar şi a formării brute de capital fix – adică investiţiile – a căror pondere în PIB a scăzut de la 33% în 2008 la 25% în 2011. Integral in EVZ

Contrarevoluţia Antenei 3 continuă cu a 7-a mineriadă? [fragment…] Contrarevoluţia Antenei 3 nu are drept obiectiv nici „salvarea democraţiei româneşti” din ghearele „tiranului Băsescu”, nici salvarea statului de drept şi a economiei naţionale, nici instaurarea monarhiei, ci are o singur scop: răsturnarea progreselor democratice, atâtea câte au fost ele şi care au permis României să devină membră a Uniunii Europene. Semnele degradării sunt deja vizibile. Avem în România opt televiziuni de ştiri care produc zgomot senzaţionalist şi ţipete isterice dar nu produc ştiri. Asaltul permanent asupra presei de calitate a făcut ca ziariştii care se încăpăţânează să rămână verticali să se refugieze într-un număr din ce în ce mai mic de publicaţii sau website-uri. Valorile au fost răsturnate iar personalităţile naţionale, batjocorite. Crin Antonescu îşi permite să afirme că Dan Grigore este un om lipsit de onoare, după ce anterior îi atacase în termeni incalificabili pe Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi Horia Roman Patapievici, dar se pare că nu are nicio problemă cu „onoarea” lui Dan Voiculescu, Ion Iliescu sau Adrian Năstase, noii săi prieteni politici. „Ce se întâmplă în televiziune e pur şi simplu terorism. Terorism mediatic. În numele libertăţii şi democraţiei, în numele slujirii opoziţiei, se calcă în picioare legi, se încalcă drepturi câştigate cu sânge în decembrie ’89”, a afirmat ieri Dan Grigore în scrisoarea de demisie din CNA. Este un avertisment grav venit din partea unui om care ştie despre ce vorbeşte.  Romania LiberaMerita citit integral!

Premierul Ungureanu a schimbat secretarul general al MAI, la propunerea ministrului Berca. Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a numit-o vineri pe Irina Alexe în funcţia de secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în locul lui Alexandru Dumitrana. Deciziile au fost semnate vineri de premier la propunerea ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca. Irina Alexe va îndeplini cu caracter temporar funcţia de secretar general al MAI, conform deciziei primului-ministru. Chestorul Irina Alexe, în vârstă de 37 de ani, îndeplinea, din anul 2010, funcţia de şef al Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, din cadrul MAI. În perioada octombrie 2009-iulie 2010, ea a fost secretar de stat în MAI, în mandatul lui Vasile Blaga în fruntea Ministerului Administraţiei şi Internelor. În perioada iunie-octombrie 2009 Alexe a ocupat postul de secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, în perioada în care tot Vasile Blaga conducea şi acest minister. Cel care este schimbat din funcţia de secretar general al MAI, Alexandru Dumitrana, fusese numit în acest post în mai 2011, după ce predecesorul său în funcţie, Alexandru Mironescu, a fost reţinut în dosarul fraudelor din Portul Constanţa şi demis din postul de la minister. Dumitrana îndeplinea cu caracter temporar funcţia de secretar general al MAI, fiind numit în mai 2011 de fostul premier, Emil Boc, la propunerea fostului ministru de Interne, Traian Igaş. Agerpres

Oltean susţine necesitatea unei legi care să reglementeze presa online. Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, susţine că ar trebui să existe o lege care să îi pedepsească şi pe cei care „se ascund în spatele presei online” ca să înjure oameni, nu doar un organism de control al audio-vizualului, el cerând ajutorul jurnaliştilor pentru a promova o astfel de lege. Ioan Oltean a fost întrebat de ce trebuie să existe un organism de control al audio-vizualului în condiţiile în care presa scrisă nu are un astfel de organism care să o verifice. „Şi eu am convingerea că această lege ar trebui modificată pentru că, dacă se pedepseşte o televiziune pentru că te înjură, cred că nu e mai prejos să aplici o sancţiune şi celui care te înjură în presa online. Eu aş fi primul interesat, fiindcă mulţi se ascund în spatele presei online şi te fac în toate felurile şi nu este corect”, a afirmat Oltean. El a spus că, în opinia sa, va trebui gândit ca legislaţia să se aplice celor care se ascund în spatele presei online pentru a aduce jigniri unor oameni, indiferent că sunt oameni politici sau simpli cetăţeni ai acestei ţări. Preşedintele Clubului Român de Presă, Indira Crasnea, a declarat pentru  Mediafax că îndemnul lui Ioan Oltean către jurnalişti de a iniţia o lege pentru presa online este ipocrit, politicienii dorind de fapt o astfel de lege după regulile lor. ” Ciclic, diverşi politicieni, care au tot felul de supărări personale cu presa, vor legi ale mass-media sau autorităţi de reglementare ale mass-media. Vor reguli făcute de ei şi instituţii de reglementare care au un caracter profund politic. Ei vor să impună standarde jurnaliştilor, dar nu se califică ei înşişi pentru standarde acceptabile ca persoane publice” , spune Crasnea. Integral in Mediafax

Va urez o zi buna!

77 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Foarte bun articolul din Romania Libera al lui Campeanu.

    Eu nu mai stiu… cat de „proasta” poate fi societatea asta romaneasca sa-si rabde atata amar de vreme propria intunecare in prizonierat de minciuna, ura, violenta si prostie aduse 24-din-24 de televiziunile criminalilor.

    Asta nu-i democratie, e prostie. In America s-ar pulveriza propaganda anti-nationala similara in consecinte cu a antenelor in cateva zile, prin initiative imediate si actiuni ale autoritatilor.

    De ce nu baga astia legi impotriva activitatilor anti-romanesti savarsite pe teritoriul Romaniei?

    A A

    10/03/2012 at 1:53 am

    • Traim intr-o tara a deformatiilor. Libertatea presei garanteaza la noi si minciuna si manipularea si dezinformarea. Nimic nu se va schimba pana in momentul unei catastrofe. Poate numai atunci!

      Theophyle

      10/03/2012 at 1:56 am

  2. Theophyle

    10/03/2012 at 2:42 am

  3. Neata 🙂
    …………..că va mări salariile, dar că încă nu ştie cu cât, iar guvernatorul a evitat să indice care dintre măsurile aflate în analiza Guvernului este mai bună, respectiv majorarea salariilor sau reducerea CAS, spunându-i doar că în acest caz este vorba exclusiv de opţiunea Guvernului

    Marele si longevivul Isarescu exact cum il stim. Batista curata, ungii taiate, mediocru dar cu o inteligenta mare a propriei supravietuiri. Nu a facut multe lucruri rele dar nici bune.In mandatele sale au fost devalizate Bancorexul etc

    Un tanar de stanga

    10/03/2012 at 7:32 am

  4. Ziua buna la lumea buna.

    mishu jamie

    10/03/2012 at 7:41 am

    • Salut Mishule 🙂
      Nu il sprijiniti pe Nicusor Dan la primarie ?
      asa ca ong deocamdata …
      sau asteptati surpriza PDL ?

      Un tanar de stanga

      10/03/2012 at 7:53 am

      • vezi mai jos. Cred ca Noua Republica il sprijina pe Nicusor Dan.
        Daca fac asta, dovedesc ca sunt baieti si fete care fac ce spun. Nu veam nici o indoiala, insa trebuie sa vada si ceilalti oameni.

        Cetatean

        10/03/2012 at 8:06 am

      • Salut TDS. Eu, personal, consecvent unor principii de innoire a clasei politice, as sprijini cu drag un independent. Dar, stii ce?, si sprijinul asta trebuie cerut ce catre cel care are nevoie de el. Relatiile astea sunt two way.
        Cat despre PDL, singura surpriza placuta pe care mi-ar putea-o face la Bucuresti, ar fi doamna Andreea Paul Vass. Nu l-as vedea bine pe Oprescu intr-o confruntare 1 la 1 cu ea.

        mishu jamie

        10/03/2012 at 8:11 am

        • 1 Esti sigur ca Nicusor Dan nu l-a cerut ?
          Sau sa vorbim cu ND sa vina la Arad la MN in sala tronului

          2 Andreea Paul Vass daca ar candida ar fi o surpriza placuta si pt Oprescu si Ponta. Nu vad o femeie oricare ar fi ea cistigind Bucurestiul in sezonul asta – Poate Cati Pitulicea Andronescu.

          Un tanar de stanga

          10/03/2012 at 8:44 am

          • TDS, e sambata dimineatza, n-am chef de „bagarre”. Sala tronului, in cazul de fata, este la organizatia de Bucuresti. Si precis stiam ceva, daca era sa fie.
            In situatia de fatza, daca PDL nu gandeste „outside the box”, va deveni sac de box.

            mishu jamie

            10/03/2012 at 8:56 am

            • Mishule, eu cred ca PDL-ul nu are alta optiune decit sa moara glorios la Bucuresti. Insa nu am incredere ca vor sti sa faca asta.

              Chiar daca Nicusor Dan nu a cerut sprijinul, el trebuie sprijinit dintr-un motiv pe care nu ti-l voi spune inca.

              Cetatean

              10/03/2012 at 9:04 am

              • Tocmai ce ziceam ca mie personal imi place ideea, dar nu-mi pot ingadui sa vorbesc pentru toti. Asta-i democratia.

                mishu jamie

                10/03/2012 at 9:24 am

              • Mihule, sustinerea va veni in mod natural.

                Cetatean

                10/03/2012 at 9:25 am

  5. salutare! 🙂

    Ca va exista o mariere de salarii, e clar. De cind anume si cu cit, nu se stie.

    Insa ce ma amuza si asta e de luat in seama, e ca Ponta a zis ca daca se maresc salariile, USL le va taia din 2013. L-a luat gura pe dinainte. Dupa aia a zis ca ei voteaza marirea.

    E o situatie de win-win pentru Putere. Oricum ar da-o, USL iese prost. Nu voteaza si atunci se baga singuri in cofa. voteaza si nu mai pot afirma ca daca vin ei, taie salariile (cum naiba sa votezi marirea, cind dupa aia anunti taierea? Macar Puterea e consecventa).

    Personal, am mai zis, as acorda 90% salarii si de restul as face reducere de CAS, chiar daca mica.

    Cetatean

    10/03/2012 at 8:00 am

    • bine zis citi 🙂
      Ponta lupta la baioneta pt fiecare metru de pamint ,
      Deocamdata e in situatie favorabila electorala, pt ca guvernul nu poate da inapoi banii la mamicile care stateau cu anii acasa. Acelea vor vota clar Ponta. Guvernul nu poate reface totul. ca sa preia voturile la toti asistatii

      (win-win se foloseste pentru situatiile in care ambele parti cistiga si nu in sensul ca eu cistig in ambele situatii Sintagma win-lose de foloseste in jocurile de suma nula: eu vreau sa cumpar apartamentul tau. Fiecare leu pe care il cistig la negociere e un leu pe care il pierzi tu. In strategia win-win ne asociem amindoi pentru a cistiga pe seama altora)

      Un tanar de stanga

      10/03/2012 at 8:12 am

      • ok, merci pentru explicatii 🙂

        Ei prefer situatile in care eu cistig si adversarul pierde :mrgreen:

        Cetatean

        10/03/2012 at 8:25 am

    • citizen salut. Iar a ramas Ponta in izmene la masa de poker politic. Daca MRU declara public ca renunta LA CEREREA OPOZITIEI la marirea de salarii va fi vai si amar la PSD (mai ales ca OTV promite medicamente gratis). Iar Ponta care l-a „injurat”pe Boc ca a taiat salarii acum il „injura” pe MRU ca le pune la loc. PS. Cred ca intr-o campanie prezidentiala USA a fost pronuntata (punch-line) „it’s economy, stupid”. O fi stiind alde Voinea, Isar, V osganian de fraza asta? Ca Ipo-Crinul sigur nu stie.

      cinic

      10/03/2012 at 9:44 am

      • salut! 🙂

        Ponta e sfisiat intre a se impauna si el cu marirea salariilor si a submina prin frica de taieri viitoare bucura oamenilor care vor avea salarii reintregite. Nici el nu stie ce sa faca.

        Cetatean

        10/03/2012 at 10:03 am

  6. Domle, imi place prietenul TOG 🙂

    http://www.nouarepublica.ro/o-solutie-politica-la-populism-si-derapaje-antidemocratice/

    „În opinia mea subiectivă și partizană, cred că cea mai bună atitudine este evitarea stării de individ confuz caragialesc “eu cu cine votez?” Votul înseamnă o plimbare de maxim 20 de minute până la urne. Și nu mai votați plictisiți UDMR-ul, să aibă iar senatori de Tulcea. Dați-mi mie votul. Mie, Noii Republici și echipei noastre entuziaste. Dacă Nicușor Dan e o opțiune interesantă pentru București la primărie, atunci aveți și soluția NR la alegerile parlamentare. Criticați-ne, luați-ne de urechi părintește, însă nu uitați că aveți o alternativă în Noua Republică”.

    Pai asta am inceput sa facem 😉

    Cine iubeste, cearta.

    Cetatean

    10/03/2012 at 8:05 am

    • 🙂

      mishu jamie

      10/03/2012 at 8:12 am

    • Eu cred ca Nicusor Dan este o solutie buna si pt Noua Republica. De ce nu ? Votati voi pe Nicusor Dan acum si votam noi NR la iarna la parlamentare 🙂

      Cu udmr la tulcea i-a explicat Nicolicea in direct lui Mihai Neamtu 🙂 Vrem ca un partid care a cistigat 5% sa fie reprezentat 5% -situatia tulcea – sau un partid care a cistigat 40% sa fie reprezentat 100% ?

      Un tanar de stanga

      10/03/2012 at 8:17 am

    • citi, senator UDMR de Tulcea exista numai pt. ca Parvulescu a inventat un sistem de vot ce creaza prin redistribuire astfel de anomalii. VU corect (un tur sau doua) elimina senatorul in cauza. Si nu vad la TOG o harta colorata ca sa-mi zica la votul pt. NR la Husi/Aiud are sorti de izband si la Strehaia nu, altfel oice mecanism de re-distribuire va arunca acel vot la altii (doamne fereste de PRM sau..). NB. indica-mi te rog un „crez” a lui Nicusor Dan. Eu n-am vazut decat declaratii publice in care (simplificand) nu se va mai bate un cui in Bucuresti, totul devenind monument istoric. Si -serios acum- amintesc ca Pache Protopopescu ca sa faca Bucurestiul circulabil a taiat bulevarde si a demolat (fara ca asta sa-l faca odios). Deci, citi, arata-mi ca dl.Dan nu e TALIBAN.

      cinic

      10/03/2012 at 9:51 am

      • Cinic, salut! 🙂

        Nicusor Dan nu are nici o sansa sa cistige, asta o stie toata lumea.
        De altfel, cind Theo a facut o postare pe tema Nicusor Dan ( https://theophylepoliteia.wordpress.com/2012/02/21/romania-intre-dan-si-dan/ )

        Am scrie exact asa:

        „Domnu’ Dan, ala pe care il sprijim noi, are de facut unele lucruri:

        – un CV mai de Doamne ajuta.
        – un program electoral mai detaliat (am inteles ca de la 1 martie se rezolva)
        – de renuntat la timpeniile USL cu “alegerile anticipate” si de cautat niste posibili consilieri independenti care sa candideze si ei, ca sa il sprijine in caz ca. Si chiar daca nu ajung in Consiliu acei oameni, tot e bine, caci trebuie sa vedem ca are macar citiva oameni pe care se poate baza, oficial si neoficial.
        – de gasit o solutie la problema ciinilor vagabonzi, alta decit “platiti voi inca o taxa ca sa hranim ciinii”. Dupa ce Parlamentul pune legea in conformitate cu Decizia CCR, va trebui sa ia pozitie clara pro sau contra eutanasiere.

        Eu nu sunt naiv in politica. Stiu ca Nicusor Dan ala are multe idei bune, dar si multi gargauni in cap. El merita sprijinit (critic) insa pentru ca e primul candidat care corepunde profilului de candidat emergent despre care vorbeste Noua Republica si pentru ca unele dintre ideile sale pot fi desprinse de persoana sa si pot fi facute materie de implementare. Noua Republica, bunaoara, are tot interesul sa il sprijine (ma rog, asta e opinia mea, eu nu sunt membru NR, nu voi fi si nici nu am vrea putere de decizie). Sprijinul unor organizatii sau partide ii va taia lui Nicusor pornirea de „taliban” (pe care o are, insa care poate fi folosita in scop constructiv).

        A propos de vot. sistemul actual oricum va fi schimbat. Problema cu NR, si asta incerc eu de mai de mult sa detaliez, e ca baietii si fetele de acolo, au nevoie sa citeasca printre rinduri si sa anticipeze cum va fi legea electorala. Deciziile CCR le dau o mina de ajutor. Deocamdata, Mihai Neamtu a spus ca vor avea candidati, daca devin partid, in colegiile urbane din marile orase si Bucuresti. E un pas bun. Acuma ideea e sa devina partid si sa aiba o strategie care sa ii scoata cistigatori in citeva colegii, fara a mai astepta redistribuirea, despre care nu stim nimic.

        Cetatean

        10/03/2012 at 10:02 am

  7. Ponta tocmai e recunoscut ca tot circul facut de opozitie din 2010 incoace e apa de ploaie. Ce mai racnea el cu taierile de salarii chemind sindicatele la lupta de clasa, ce dictator care-si uraste poporul era piratul. Acum, hopa, se trezeste ca de fapt nu sint si deci nici nu erau bani pentru toate cheltuielile bugetare. Dupa aia le invirte de nu mai intelege cetateanul nimica. Adica o marire de 16% va fi oricum re-taiata de minunatia de guvern USL, care guvern USL pina acum a promis non-stop ca pe linga anchetarile pe care le va face seful PC vor mari imediat si salariile. Dupa aia aflam ca oricum 16% e o pacaleala, pierderea totala fiind de 40%. Si da cumva a se intelege ca salariile ar trebui sa se mareasca cu 40%, ca sa nu fie pacaleala, desi el zice ca nu sint bani nici de aia 16%.
    Concluzia mea: cel care se ocupa de pacaleli e de fapt insusi Ponta.

    Aha

    10/03/2012 at 8:30 am

    • bineinteles ca Ponta e pacalitorul
      necazul este ca vor renunta la chestia cu salariile bugetarilor si vor trece pe bolnavii de cancer si pe pensionari. Ungureanu incearca sa umple sparturile dar apa in barca va continua sa intre

      Un tanar de stanga

      10/03/2012 at 8:33 am

    • asta tot ii trage cu cei 40%. Aia 40% sunt din burta, si numai USL i-a scos, pentru ca au bagat acolo toate primele, sporuile, avantajele date pe sub mina si discretionar.

      Banii aia nu vor mai veni niciodata, s-au abrogat legile care ii faceau posibili si sa reconstruit dispozitivul legal al sistemului de salarizare.

      Asa ca sa faca bine sa zica mersi si pentru cei 16% eventuali. Insa Ponta e imbecil: ar vrea sa dea bani sai nu stie cum sa se bage si el in seama, ar vrea sa pozeze in responsabil si e obligat sa ameninte ca va taia (ce oroare!).

      Cetatean

      10/03/2012 at 8:34 am

  8. TDS, sobolanul ala Nicolicea, care era cel mai pervers adversar al lui Basescu in 2007, a dat destule probe ca a schimbat macazul. Avind in vedere cum i-a explicat lui Mihai redistribuirea (la nivel national sau la nivel local), si avind in vedere ca UNPR e aproape insignifianta la nivel national, insa are fiefuri electorale unde poate face o figura buna, eu cred ca va exista o redistribuire la nivel local (ce o fi insemnind local: colegiu, oras sau judet) care va avantaja partidele care au o situatie electorala buna local dar care la nivel natinal nu stau foarte bine.

    Altfel spus, cred ca UNPR-ul va trage pentru o compensare in functie de scorul local al politicianului X sau Y, nu in functie de cit are partidul la nivel national.

    PDL nu vad de ce nu ar zice nu, ca la nivel national nu sta prea bine.

    Si daca iese asa, inseamna ca NR poate fi, indirect, avantajata. Nu degeaba am propus eu ca NR sa actioneze dupa o srategie care concentreaza resursele in anumite fiefuri electorale posibile.

    Mai vedem, ca e mult pina departe, insa ceea ce nu stia Nicolicea e ca o compansare la nivel national care sa faca psibila intrarea in Parlament a unora care nu au fost votati direct, este imposibila. Decizia 1177/2007 a CCR. Singura chestie care se poate face este o compensare doar pentru politicieni care au prmit votul in mod direct. Asta inseamna doar compensare locala.

    Cetatean

    10/03/2012 at 8:31 am

    • Merci citi
      nu ajungem in situatia zisa de Nicolicea ?
      In fiecare judet, PSD va lua sa zice 11% iar PDL 10% PNL 9% etc. Nu inseamna ca la nivel national vom avea tot parlamentul 100% numai din alesi PSD ?

      Un tanar de stanga

      10/03/2012 at 8:38 am

  9. o zi buna tuturor!
    Varanozaurul trebuie facut praf.
    in material se zice un mare adevar la care subscriu: „Asaltul permanent asupra presei de calitate a făcut ca ziariştii care se încăpăţânează să rămână verticali să se refugieze într-un număr din ce în ce mai mic de publicaţii sau website-uri. Valorile au fost răsturnate iar personalităţile naţionale, batjocorite.”
    eu pe istericii care se declara jurnalisti (inclusiv hotii/jefuitorii de bloguri) i-am denumit de ,multa vreme „boschetari de presa”. asta si sunt – niste boschetari care se vand cu tot cu duhoare pentru trei lulele, trei surcele.

    Sare'n Ochi

    10/03/2012 at 8:43 am

    • sare, tu esti unul dntre cei refugiati pe web. Iti dai seama singur citi colegi de-ai tai au facut ca tine si citi s-au varanizat.

      Cetatean

      10/03/2012 at 8:46 am

  10. nu, ca nu cred ca judetul e unitatea la care se va face compensarea. Nicolicea nu a zis de judet.
    Categoric o situatie ca cea cu 11% descrisa de Nicolicea e de natura a face ca un partid cu 11% in fiecare colegiu sa intre in Parlament pe motiv ca urmatorii au mai putin, insa impresia mea este ca se va mentine principiul „primul ia colegiul” si ca principiul compensarii va viza ce se intimpla cu urmatorii clasati.

    Tot Parlamentul a aplaudat cind Basescu a zis de principiul „primul ia colegiul”. In Coalitie, acest lucru e ca si batut in cuie, inca de anul trecut. Problema e ce se intimpla cu urmatorii, acolo e marea miza. Habar nu am cum va fi, insa marja partidelor e destul de mica.

    Cetatean

    10/03/2012 at 8:45 am

  11. in ce-l priveste pe idiotul acela sinistru de Ioan Oltean (CAP-istul din Bistrita-Nasaud azvarlit prea sus pentru capacitatea cutiutei sale craniene), faptul ca insista asupra „reglementarii” presei on-line (pe ei blogurile-i mananca-n fund), demonstreaza inca o data cat de ingust este individul, cat de osificat in „da, sa traiti”.

    Sare'n Ochi

    10/03/2012 at 8:45 am

    • „Reglementarea” de care tot vorbesc ei, numita duios si „legea presei” este un mai vechi vis secret al intregii clase politice. Acum, domnul Oltean vrea sa coboare si in strafundurile netului. Moama, cat le-ar placea niscai interdictii, suspendari de aparitii, inchideri zgomotoase de radiouri si TV-uri. Nu le-ajung Codul Penal si Codul Civil. Un pic de cenzura le creaza nostalgii.

      mishu jamie

      10/03/2012 at 9:15 am

  12. ala e imbecil, eu l-as trimite la plivit buruieni tot anul.

    Cetatean

    10/03/2012 at 8:47 am

  13. Salut pe toata lumea,
    Cineva stie unde este Gradina Green Hours.

    huniad

    10/03/2012 at 8:56 am

  14. Un sistem in care se tine cont de procentul la nivel national al partidului e cel actual. Daca nu ai intrat cu peste 50% din prima, astepti la redistribuire s avezi daca procentul national al partidului iti permite tie, d epe locul I, sa intri, sau il trimite pe cel de pe locul III.

    La asta se ajunge cind avem sistem cu compensare nationala. Se denatireaza votul. CCR a remarcat asta in deizia 61/2010:

    „Rezultatele alegerilor parlamentare din noiembrie 2008 au aratat ca mecanismul utilizat pentru atribuirea mandatelor a avut drept consecinta rezultate neconforme celor specifice unui tip de scrutin majoritar uninominal, rezultate determinate de calculele matematice reglementate de regulile procedurii electorale ale scrutinului uninominal prevazut de Legea nr. 35/2008. Asa se face ca desemnarea unor parlamentari s-a realizat pe baza unor calcule, fara ca o asemenea desemnare sa rezulte din alegeri, in urma exprimarii prin vot a optiunilor politice„.

    Stim cu totii ce au vizat calculele: exact saltarea PNL-ului, de pe locul III, pe locul I, in dauna majoritara a PDL-ului, care a pierdut in jur de 30 de mandate.

    Prin urmare, o compensare nationala care sa duca la rezultate ca cele din 2008 nu mai e posibila. Totul e cum se face „compensarea” locala si ce inseamna „local”.

    Cetatean

    10/03/2012 at 8:57 am

  15. Buna dimineata,
    interviul infantilului Daniel Constantin a starnit reactii pe care nu si le-ar fi dorit, adica exact inverse deca tspera:
    http://www.ziare.com/uniunea-social-liberala/traian-basescu/usl-chiar-nu-are-minte-deloc-1155276

    Orice ideie care pleaca de la Felix este sortita esecului!

    cedric

    10/03/2012 at 9:49 am

  16. Cedric, salut!

    Ia-o ca pe un reflex: asa de tare se obisnuisera sa de ain Boc si sa marseze pe ura oamenilir fata de Boc incit, psihanalitic, il cer inapoi ca sa aiba ce critica 😉

    Cetatean

    10/03/2012 at 10:06 am

    • Grozav! Au ramas setati pe Boc desi el a iesit din scena, dar vor sa loveasca si in Ungureanu, sa-l demobilizeze ; doar a declarat saptamana trecuta ca spera sa ramana PM si dupa noiembrie, ceea ce le-a dat frisoane.
      Din fericire (pentru noi) , dumnealor folosesc mijloacele ieftine ale dezinformatiei dinainte de ’89 care acum nu mai prind nici la retardati (sau poate numai la ei).

      cedric

      10/03/2012 at 10:11 am

      • neata,
        la citeva milioane de retardati intepeniti pe latrine tot prinde terorismul mediatic…
        prin retardati intelegind atit oameni fara studii superioare, cit si multi avind studii superioare…
        aici este buba.

        skorpion

        10/03/2012 at 10:43 am

        • Neata buna.

          Asa cum am mai spus anterior, studiile nu tin loc de educatie.

          EuCuMine

          10/03/2012 at 10:46 am

  17. articol de Turturica
    http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/a-abdicat-basescu-256622.html
    nu cred ca Basescu a abdicat, nici pe departe, dar urmareste niste tinte, pe care nici turturica nu le vede
    🙂

    skorpion

    10/03/2012 at 10:45 am

  18. bunä,

    incä o dovadä cä cei 3 maimuzoi ce conduc USL, sunt niste läträi
    mincinosi si isterici, ce vorbesc din burtä,pt. cä nu au cap.

    ala mic si jegärit dela pc, dä in gropi maimutoiul, ca poantä si karici
    pogonici.

    dl. UNGUREANU este prea inteligent, sä asculte vorbele de clacä KGB-istä

    din cuptoarele turnätorului cu condicutä VOICULESCU:

    theo- nona

    10/03/2012 at 10:46 am

  19. Mihail Neamtu

    M-a frapat mereu faptul ca in Romania abunda discursul comentatorilor, al analistilor, al observatorilor inteligenti, dar si al chibitilor de pe margine.

    Nu avem actori politici respectabili si multi se tin deoparte de mocirla luptei electorale. Exista in schimb o legiune de atotstiutori care ne explica cum trebuie condusa o campanie, care mesaje trec sticla, cum arata viitorul, cum se face organizarea si comunicarea unui partid sau brand. Churchill o fi discutat vreodata cu firme de consultanta?

    Cred ca lectura si caracterul calit in razboi au contat mult mai mult. Sigur, multe voci critice ramin bine-intentionate.

    Dar ramine aceasta evidenta: o mina de oameni se zbat pentru un Crez nobil si o mie ii critica de pe margine.

    Doi insi planteaza un copac si alti zece le dau sfaturi. Epistemologic vorbind, paradoxul a fost formulat si altfel: chiar daca ai zburat de sute de ori la clasa business intr-un transatlantic, nu te poti socoti un pilot de aeronava.

    skorpion

    10/03/2012 at 10:47 am

    • Mihai Neamtu la fel ca si Churchill se bazeaza pe caracterul calit si pe lectura.
      Liderii mondiali au toti armate de consultanti si sfatuitori. deoarece nu te poti pricepe la toate chiar daca ai obiceiul cititului. Sa intelegem ca intirzierea celebra de 2 luni a NR, si faptul ca isi amina termenele sunt pentru ca MN nu a apucat sa citeasca subiectul ?
      Ca sa faca site-ul ala cu care suntem amenintati de 2 luni asteptam sa termine cartea de Adobe Photoshop si pe cea de PHP MySQL ?

  20. turturicä, schimbä din cand in cand ” trotuarul”

    theo- nona

    10/03/2012 at 10:47 am

  21. Catzi au studiat cu adevärat?????

    theo- nona

    10/03/2012 at 10:50 am

  22. Buna dimineata!
    Referitor la situatia televiziunilor de stiri eu vad urmatoarea solutie:
    – 1 o noua lege a audiovizualului care sa prevada faptul ca CNA-ul sa se ocupe strict de gestionarea licentelor de emisie (indeplinirea conditiilor, obtinerea autorizatiilor etc) >membrii CNA sa nu mai fie numiti politic ci pe baza de competente.
    – 2: judecarea incalcarilor de lege sa nu se faca de CNA ci de un organism independent. De ce nu, de ARCA (Asociatia Romana de Comunicatii Audiovizuale), organizatie patronala a celor din audiovizual (il stiu foarte bine pe domnul George Chirita, Directorul executiv al ARCA) sau de un organism asemanator. A fi si putere executiva si putere judecatoreasca intr-un domeniu nu este normal. Nu mai exista asa ceva in niciun domeniu de activitate din Romania.
    – 3 in urma monitorizarilor televiziunile si posturile de radio (pentru ca si pe unele posturi de radio este „teroare” vezi cazul Radio 21 la unele emisiuni) sa fie obligate sa-si afiseze apartenenta sau afilierea politica. Presa de partid exista peste tot in lume, indiferent ca statele sunt democratii sau totalitare.
    – 4 sanctiunile sa se dea pentru fiecare incalcare a legislatiei audiovizuale in parte si nu „la snop” ca acum. Antena 3 a primit 150.000 lei pentru 9 incalcari grave (16.000/buc) in timp ce B1tv a primit 20.000 pentru termenul „Carici” pronuntat dupa 11 noaptea.
    – 5 introducerea unui sistem de puncte de penalizare, la fel ca la permisul auto. Acumularea unui numar de puncte de catre un post de televiziune sa fie urmata utomata de suspendarea acelei emisiuni pentru 10 minute (o ora, zi etc). Acumularea unui numar (mai mare) de puncte de catre o televiziune sa fie urmata, la fel, de suspendarea emisiei pentru o perioada de timp.
    – 6 amenzile sa fie procent din cifra de afaceri. 20.000 pentru Antena 3 inseamna altceva fata de 20.000 pentru sa spunem…televiziunea lui Lazaroiu.

    ribelalu

    10/03/2012 at 11:47 am

    • Erata 5: Acumularea unui numar de puncte de catre o emisiune sa fie urmata automat de suspendarea acelei emisiuni pentru 10 minute (o ora, zi etc). Acumularea unui numar (mai mare) de puncte de catre o televiziune sa fie urmata, la fel, de suspendarea emisiei pentru o perioada de timp.

      ribelalu

      10/03/2012 at 11:49 am

      • Eu as face cum face consiliul concurentei cu firmele. Ma leg de cifra de afaceri. Daca matale ai X incasari din publicitate la o emisiune, amenda va fi de 8 ori (ca la Caristas) cat ai incasat. Pentru ca goana dupa rating duce la aberatii. Daca ratingul ala se duce in buzunarul statului pentru ca ai luat-o pe aratura, atunci nu mai are sens sa alergi dupa el prin metode mizerabile.

        mishu jamie

        10/03/2012 at 12:36 pm

  23. Salut 🙂

    Cred ca Ponta incearca acum o manevra de iesire din coltul in care i-ar impinge o marire a salariilor. A spicuit de pe bloguri sau l-a sfatuit careva ce masuri sunt cele mai probabile/fezabile si ce riscuri, a iesit la TV cu ele si cu o alura de om matur. Daca guvernule face maririle si iese bine, Ponta se va bate cu pumnul in piept la stilul „Ma bucur ca premierul a avut intelepciunea de a aplica masurile sugerate de noi”. Daca iese prost: „Din pacate premierul nu a luat in considerare avertismentele noastre”. Smecheras de doi lei.

    Radu

    10/03/2012 at 12:03 pm

    • Cea mai mare victorie a lui Base este exact declaratia lui POnta, ca daca pedelistii maresc lefurile in 2012, ei in 2013 le vor taia. Pai unde mai e neica Ponta cisterna de lapte si borcanul de miere care vor curge daca vii matale? Cred ca i le-a confiscat inaintea lui Base, DDTV. Si acum sa vezi PSD-ul strans intre populismul ce vine dinspre stanga tele-partidului si momelile aruncate din dreapta cum se va mai pozitiona. :)) Parerea mea este ca pe tusha.

      mishu jamie

      10/03/2012 at 12:33 pm

  24. buna ziua:
    exact unde este gren hours:
    calea victoriei,sens spre ateneu,pe partea stinga
    dupa strada care da in piata amzei inca cca 30 m /atentie se intra printr-o curte-culoar
    pt amatorii de jazz de urmarit,citeodata sunt seri senzationale acolo

    intamplator

    10/03/2012 at 12:48 pm

  25. declaratie mai timpita ca a lui ponta greu poti gasi,chiar si la politicienii nostri

    intamplator

    10/03/2012 at 12:50 pm

  26. deci , se vede cä nici dupä 40, nu am uitat Bucurestiul meu,
    ce spunetzi voi mai sus, am spus si eu.

    desigur probabil in multe cartiere, nu m-as descurca.

    theo- nona

    10/03/2012 at 1:59 pm

  27. Ponta este dus cu sorcova, ori spune sunt punctele sugerate de noi,
    ori i l-am cerut premierului. adicä dl. Ungureanu nu are capul lui?
    trebuie sä-i sufle ponta?, mare cretinism la USL:

    theo- nona

    10/03/2012 at 2:01 pm

  28. Semnalez ca in această seară, de la ora 20, Mihail Neamţu este invitatul Danei Războiu la Realitatea TV.

    Vreau sa anunt distinsii membrii si cititori ai blogului ca in urma postarii mele din 6 martie a existat un feed-back pozitiv din partea NR in urma caruia putem avea speranta ca anumite lucruri au fost retinute si ca atit Politeia cit si Noua Republica fac eforturi ca postari mai apasate precum cea scrisa se mine in 6 martie sa nu mai fie necesare.

    Cetatean

    10/03/2012 at 2:38 pm

    • Cetatean, asa sa fie!

      luminita

      10/03/2012 at 2:43 pm

    • Ok vom vedea diseara daca ai motive temeinice de entuziasm
      Citatul lui Skorpi de mai sus e dinainte de 6 martie ?

      Un tanar de stanga

      10/03/2012 at 3:38 pm

    • Buna ziua,
      Cu respect pentru Theophyle si cititorii acestui blog,
      Cetatean,
      O parere personala: asa o ingamfare rar mi-a fost dat sa vad. O spun in nume personal, dupa ce am ignorat „celebra” ta postare si cum le voi ignora si pe celelalte daca pastreaza aceeasi nota de superioritate.

      Andrei

      10/03/2012 at 4:41 pm

      • Andrei, imi pare rau sa citesc mesajul tau. Sper ca timpul te va convinge ca ai avut o judecata pripita. Mai bine sa te certe un prieten decit sa te linguseasca un dusman.

        Cetatean

        10/03/2012 at 4:54 pm

      • Andrei,
        sunt lucruri care nu se fac! Tu ai cam inceput sa le faci. Personal, ma deranjaza foarte mult! Tu si colegii tai aveti un drum lung de parcurs pentru a ajunge la integritatea, cunostintele si cinstea lui Cetatean…Foarte, foarte mult! Daca critica va deranjaza iesiti din politica – pe blogul asta critica este cinstita, deschis si pe fata! Asta se numeste democratie. Daca ai argumente adu argumente!

        Ai deschis inca o data o discutie pe care am crezut-o inchisa dupa mailurile lui MN. Omule, pare rau dar crede-ma ca voi riposta!

        Theophyle

        10/03/2012 at 9:48 pm

  29. nu mä uit la realitatea.

    theo- nona

    10/03/2012 at 3:28 pm

  30. uite cum a auzit de inchisoare , gata borcea s-a operat.

    cu ce are el, poate sta f. bine si in inchisoare 10 ani.

    interlopii si mafiotzii, au lesinuri,boli,operatzii, dar cand a furat si

    inselat?, nu cumva de acolo vine boala?

    theo- nona

    10/03/2012 at 3:33 pm

  31. Buna ziua la toata lumea 🙂

    India si astazi:
    http://desydemeter.wordpress.com/2012/03/10/pictura-asiatica-india-5-pictura-regionala/
    🙂
    Un sfarsit de saptamana frumos !

    desydemeter

    10/03/2012 at 3:37 pm

  32. bunä postarea lui Dan Andronic pe blog

    Galceava dobitoacelor cu istoria.

    theo- nona

    10/03/2012 at 3:58 pm

  33. Buna ziua la toata lumea 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    10/03/2012 at 4:40 pm


Comentariile sunt închise.