Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Fundamentalismul “laissez-faire” şi darwinismul social

Preambul:  (1) Trei directori de top ai companiei americane de brokeraj MF Global, în faliment, cu un deficit de 1,6 miliarde dolari din banii clienţilor, ar putea primi bonusuri de sute de mii de dolari, potrivit unui plan al administratorului MF Global, au declarat surse citate de Wall Street Journal (WSJ). Administratorul MF Global urmează să ceară unui tribunal din SUA să aprobe bonusuri legate de performanţă pentru cei trei directori, care şi-au păstrat posturile după faliment pentru a ajuta la lichidarea activelor companiei. (2) În timp ce BCE (Banca Centrala Europeana) a facut băncilor un nou cadou de 500 de miliarde de euro, Mario Draghi a afirmat răspicat că pentru a ieşi din criză, ţările îndatorate nu au altă alegere decât cea de a aplica o politică de rigoare extremă. (aici)

Vreau sa fie clar – nu am nimic impotriva bancilor, simplu, urasc pe unii bancheri, exact pe cei care au ingropat trilioane de dolari si au incasat sute de milioane. Pozitie de stanga? Aiurea! Opinie de dreapta, conservatoare si bazata strict pe principiile cele mai profunde ale conservatorismului-liberal.

Primatul comunitatii – o minunata, divin oranduita uniune de pamant, legi, traditii, idealuri, lucruri, oameni morti, vii sau nenascuti inca – asupra capriciilor si drepturilor oricarui individ si consecventa respingere a individualismului si colectivismului ca solutii ale vesnicului conflict intre libertate si autoritate.

Guvernare – Demnitate, cinste, legitimitate, justitie, constitutionalism, recunoastere a limitelor – trasaturile unei bune guvernari. Omul poate sa se guverneze singur, dar nu exista nici o garantie ca o va face; autoguvernarea e posibila, dar e departe de a fi inevitabila. Omul are nevoie de tot ajutorul pe care-l poate capata de la educatie, traditie, religie si institutii daca vrea sa se bucure de un cat de mic succes in experimentele sale cu autoguvernarea. Trebuie sfatuit, incurajat, informat si verificat. Mai presus de orice, trebuie sa inteleaga ca intelepciunea comunitatii, ea insasi o imbinare de nenumarate experiente de viata partiale si imperfecte ca si a sa, e singura pe masura celor mai importante provocari ale vietii sociale. O clara enuntare a conditiilor in care omul e capabil sa se conduca pe sine si pe altii ar trebui sa fie prima conditie a oricarei constitutii. Conservatorul e puternic motivat de dorinta de a gasi oamenii cei mai buni si de a-i plasa in pozitii de autoritate.  Clinton Rossiter [ * ]

Pentru a intelege mentalitatea acestor oameni (pe care am recunoscut ca îi urasc), pe care îi putem întalni si pe meleagurile mioritice (suficient sa citesti interviurile lui Patriciu sau Vantu) trebuie sa ne intoarcem putin in timp. “Supravietuirea celui mai puternic” sau mai curand “ceea ce nu te omoara, te face mai puternic”, au fost lozinci bazate pe o pseudo interpretare generalista a darwinismului.

Deşi Darwin era un om înclinat către modestie şi gentileţe, primii adepţi ai teoriei sale nu i-au semănat. În Marea Britanie, Herbert Spencer, prieten al lui Charles Darwin şi cel care a consacrat termenul “supravieţuirea celui puternic”, argumenta vocal împotriva ajutorului de stat pentru săraci. Dacă oamenii “sunt suficient de competenţi pentru a trăi, vor trai”, scria el; dacă nu, “mor, şi aşa este cel mai bine”. Aşa cum chiar Darwin observa, “cu excepţia omului însuşi, cu greu mai găseşti o specie atât de ignorantă încât să permită celor mai rele exemplare să se înmulţească”.

Asa a grait Herbert Spencer, care a adaptat darwinismul la propriile sale teorii, prin care susţinea că cei bogaţi şi puternici erau cei mai bine adaptaţi climatului social şi economic al vremii lor. Selecţia naturală îi permitea să afirme că era natural, normal şi corect ca cei puternici să prospere pe seama celor slabi, fapt ce se întâmplă în viaţa de zi de zi. Spencer susţinea că supravieţuirea celui mai bine adaptat nu era doar naturală, ci şi corectă din punct de vedere moral. Prin urmare, era imoral ca cei mai slabi să fie asistaţi, deoarece aceasta ar fi dus la supravieţuirea şi chiar la reproducerea unora care erau fundamental neadaptaţi. Teoria lui Spenser a ramas in memoria omenirii sub numele de “darwinism social”.

L-au numit pe Spencer conservator, lucru bineinteles aberant atunci si mai mult decat atunci, acum. Traditia de compasiune sociala, adanc inradacinata in conservatorism, nu are cu nimic legatura cu  supravietuirea in cadrul  “darwinismului social” – aceasta aberatie pe care o promoveaza oligarhii rosii si infamii wallstreetului.

Cred cu tarie ca reglementarea sistemului financiar este prima masura necesara pentru insanatosirea economica. Prabusirea corporatiei Lehman Brothers, in 2008, si criza economica ce a urmat demonstreaza esecul economiei bazate pe darwinismului social, existent numai cand lucrurile merg bine si total disparut cand falimentul apare.  Cinci sunt neajunsurile economice ale modelului descris de Spencer. Mai intai, acesta rasplateste comportamentele lipsite de scrupule si incurajeaza injunghierea pe la spate, exploatarea nelegitima a angajatilor. In al doilea rand, acest fundamentalist laissez-faire de piata pune prea usor semnul egal intre profituri si bogatia generata, ignorand faptul ca o companie poate pune gheara pe un profit urias fara sa contribuie, in mod real, la crearea unor bunuri si servicii. In al treilea rand, aceste sisteme descurajeaza critica cu rol constructiv si gandirea creativa a subordonatilor, penalizandu-i pentru obiectiile ce pot ameninta profitul pe termen scurt. In al patrulea rand, sistemul darwinismului social transforma fiintele omenesti intr-o marfa; in al cincilea rand, promoveaza rezultatele pe termen scurt, cu repere ale succesului imediat, ce ignora imaginea economica de ansamblu. [**]

Un sfat tinerilor politicieni de dreapta – dreapta nu este partida celor bogati si asuprirea saracilor. Dreapta este DREAPTĂ! Fara invinsi si invingatori, fara aroganta si fara pomeni injositoare, ci cu ajutor MERITAT celor slabi – comunitatea primeaza intotdeauna!

Note si citate:

[ * ] Politeia Doctrinara, Clinton Rossiter
[**] J. Wes Ulm, Democracy Journal

Written by Theophyle

10/03/2012 la 4:40 pm

133 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna ziua Theophyle, 🙂
    Foarte buna si necesara postare.

    Andrei

    10/03/2012 at 4:48 pm

    • Completez: extremele, fie ele de dreapta sau de stanga, sunt toxice. Din experienta spun ca in comunitatile cu relatii sanatoase exista mijloace de corectie.

      Andrei

      10/03/2012 at 4:52 pm

      • Salut Andrei 🙂
        Nimeni nu vorbeste de extreme. Vorbim de dreapta autentica. Cred ca a venit timpul ca oamenii sa cunoasca diferentele.

        Theophyle

        10/03/2012 at 5:04 pm

  2. si eu cred la fel,
    orce partid de dreapta trebuie sä aibä porecte sociale.
    mi se pare stupid PONTA, cand spune; asta aluat-o dela noi.
    adicä nu potzi gandi in acelas timp ceva?
    f. grav este inchistarea intr-o doctrinä, egal care.

    theo- nona

    10/03/2012 at 4:49 pm

  3. Criza de acum nu are absolut nici cea mai vaga legatura cu laissez-faire sau cu darvinism social, cu lipsa de reglementare sau altele. Are tot ul de a face cu guverne corupte si fascism corporaqtist.

    Radu Ionescu

    10/03/2012 at 4:54 pm

    • Salut Radu Ionescu,
      criza de acum are de a face cu criza care se perpetueaza de 3-4 ani si se va mertamorfoza inca cativa ani buni!

      Theophyle

      10/03/2012 at 5:07 pm

      • Salut. Theophyle, am eu impresia gresita sau ai cumva date ca lumea a luat-o pe o cale cam fara intoarcere, a „fascismului” corporatist, nu e expresia mea, eu i-am zis planeta birocratilor.

        Dan Selaru

        10/03/2012 at 5:19 pm

        • Salut Dan,
          eu am afinitatile unui arhivar – adun informatii dispersate din zeci de surse si construiesc o realitate (subiectiva) asa cum o percep eu. Un lucru este deja clar – democratia asa cum am cunoscut-o este depasita de evenimentel cu care nu are cum sa se confrunte.

          Ce vine dupa asta, chiar nu stiu poate denumirea ta este mai blajina, probabil management in afara politicii cand politicienii vor fi asezati frumos un vitrina pentru publicul care vine la „mosi” sa traga la tir in ratzuste 🙂

          Theophyle

          10/03/2012 at 5:31 pm

          • Asta ar presupune o meritocratie :-), nu e cazul, cred ca o sa fie o dictatura „ca-n Rusia”, sa mai zambim cat mai putem. Merci

            Dan Selaru

            10/03/2012 at 5:36 pm

            • Cu placere Dane,
              Cum poti numi inlaturarea lui Papandreu si a lui Berlusconi? Nu lovitura de stat? Sau loviturile de stat sunt numai cu tancuri la Paralment ? Am un blog mic si aproape necitit de nimeni, un fel de laborator – incepe sa-l citesti daca ai timp 🙂 De multe ori merita 😆

              Theophyle

              10/03/2012 at 5:42 pm

              • Welcome to the machine, Dan.

                Indiferent de scenariu, finalul e intotdeauna acelasi. Din cauza asta nu conteaza ce solutii vor sa aplice acum. Theophyle a fost delicat cand a spus ca politicienii vor fi pe post de ratuste la un concurs de tir, eu cred mai mult, cred ca dosarele de coruptie si scandalurile de acum sunt doar „aperitivul” unei petreceri care va dura multi ani, unde acesti politicieni vor sacrificati si canibalizati de propriul sistem ce acum si-a atins o LIMITA ce nu poate fi trecuta fara a intelege si redefini TOTUL, de la inceput. Din cauza asta vor acum toti sa vina cu „chipuri noi”, spera sa poata pacali pe cineva.

                E un proces extrem de violent, unde o simpla bataie a unui fluture in NY poate cauza moartea a milioane de oameni intr-o regiune a globului (*sa zicem ca respectivii stabilesc din pix si in graba care e salariul minim).

                John Galt

                11/03/2012 at 3:47 am

  4. E ceva mai veche de 3-4 ani. Semintele sunt de cel putin 15 ani … Sau dupa unii 100… dar aici e discutabil

    Radu Ionescu

    10/03/2012 at 5:08 pm

    • De aici au inceput lucrurile sa mearga prost 😦

      http://politeiaeuropa.wordpress.com/2011/05/26/inapoi-la-bretton-woods/

      Theophyle

      10/03/2012 at 5:13 pm

      • Sau cel putin in SUA din 1913 de cand a aparut FED …

        Radu Ionescu

        10/03/2012 at 5:18 pm

        • Ma rog personal eu nu cred ca exista un punct cand lucrurile au inceput sa mearga prost pentru ca nu consider ca a fosr o vreme in istoria mondiala cand mergeau bine. Toate perioadele au problemele lor. Mi se pare ca a cauta in trecut o perioada de aur e pur si simplu nostalgie si psihologie umana.

          Radu Ionescu

          10/03/2012 at 5:22 pm

  5. salut,
    ancora
    🙂

    skorpion

    10/03/2012 at 5:12 pm

    • Salut skorpi 🙂

      Theophyle

      10/03/2012 at 5:14 pm

  6. Buna ziua,
    ca sa nu uit: maine la Protv, la ora 10, presedintele in direct la emisiunea Dupa 20 de ani.
    Nu cred ca l-am mai vazut la Protv!

    cedric

    10/03/2012 at 5:15 pm

    • Salut Cedric,
      Sarbu isi pazeste fundul, de obocei 😆

      Theophyle

      10/03/2012 at 5:16 pm

      • Asta ce inseamna: simte Sarbu ca presedintele va fi important si in continuare?

        cedric

        10/03/2012 at 5:33 pm

  7. Salut 🙂
    Dreapta post legionara a lui Georgica Severin

    cum citeva zile, la B1 jegul de Georgica Severin (profu de istorie 🙂 )ii arunca lui MN ca NR este „o dreapta post legionara”

    Am scris atunci pe blogul lui Mishu (care era inflamat) ca legionarii au fost ciuca batailor incepind cu Carol II si neterminind cu Iliescu si ca in Romania e o metoda buna sa umpli de rahat pe cineva: Spui ca e legionar 🙂

    Dupa aceea am stat si m-am gindit ca de ce Georgica nu spune ca e legionar de pilda PPDD si spune ca e NR

    Ergo
    Legionarii erau:
    1 tineri
    2 anticoruptie – criticau absolut toate partidele incepind cu seful statului
    3 anticomunisti
    4 sprijiniti de preotime
    5 anti evrei

    Primele 4 puncte se pot asocia cu Noua Republica, mai ales 2 acela ca toata clasa politica este corupta si ca este nevoie de o forta politica noua tinara care sa schimbe lucrurile
    De punctul 5 nu poate sa spuna nimic, ca la el in PSD scroafa e moarta in cotet 🙂 (Sova,Mazare) deacea se multumeste doar cu „post”

    Un tanar de stanga

    10/03/2012 at 6:01 pm

    • salut TDS,
      Pe de alta parte tu faci un pustiu de bine cu asemenea comparatii. Pe bune, scote subiectele „calde” de acest gen din repertoriu. Nu fac bine nimanui in special nu noua! pe bune!

      Theophyle

      10/03/2012 at 6:06 pm

    • TDS, pe bune, nu are rost se te ocupi de mistretul acela de Severin bagindu-l in seama.

      Sova si Mazare sunt destul subiect.

      Cetatean

      10/03/2012 at 6:23 pm

    • Vraiment, mon ami, cred ca ipochimenului i-am acordat prea multa si nemeritata atentie. E o potaie, care se chinuie s-o imite pe babornitza kaghebista si n-a fost in stare sa inventeze ceva nou. In 22 de ani la atat i-a dus mintea pe baieti: sa-l copieze pe Tatuca, latrand subtzire. Ti-o zice un caine batran. 🙂

      mishu jamie

      10/03/2012 at 6:41 pm

      • Am vrea noi sa scapam de el ciinerau .
        Georgica si Bogdan Ficeac(care a devenit efectiv sinistru de ticalos ce e ) au inceput sa apara frecvent la B1
        Si degeaba ma delectez cu Andreea Pora daca sunt fortat sa ii iau la pachet si pe cei de mai sus

        Un tanar de stanga

        10/03/2012 at 6:46 pm

  8. Scuze, m-am luat cu vorba. Seara buna la lumea buna.

    mishu jamie

    10/03/2012 at 6:43 pm

    • salut! 🙂

      Comunistii au doua dungi: sa ii acuze pe adversari de fascism si sa pindeasca mereu posibilitatea de lovituri de stat in numele „democratiei” si a „vointei poporului”.

      Si peste 100 de ani va fi la fel.

      Cetatean

      10/03/2012 at 6:44 pm

      • Le urez multe dungi verticale, cam ca echipamentul lui Juventus Torino. 🙂

        mishu jamie

        10/03/2012 at 6:56 pm

        • asta e tare 😆

          Cetatean

          10/03/2012 at 7:07 pm

        • da` sconcsul cîte dungi are? 🙄

          şi vă salut cu drag! 🙂

          val_one

          10/03/2012 at 7:13 pm

  9. Domnilor,Doamnelor

    Este uluitor cum comunistii , care au cele mai puternice apropieri ideologice si practice catre legionari, nationalii- socialisti a lui Hitler, fascistii lui Musolinii, au reusit sa se scuture de ei, si chiar mai mult sa o arunce pe cei de doctrina de dreapta.

    Fascism:
    While fascism opposes Bolshevism as a whole, both Bolshevism and fascism have been noted to hold significant ideological similarities: both advocate a revolutionary ideology, both believe in the necessity of a vanguard elite, both have disdain for bourgeois values, and both had totalitarian ambitions.[56] In practice, fascism and Bolshevism have commonly emphasized revolutionary action, proletarian nation theories, single-party states, and party-armies.[56]

    Asta ar trebui sa se spuna toata ziua la TV: Mineriadele au fost in realitate miscari legionare sustinute de comunistii lui Iliescu.

    eugeni

    10/03/2012 at 7:00 pm

    • Buna seara!

      Imi aduc aminte uneori de ce spunea Karel Capek in 1924 – „De ce nu sunt comunist” (htttp://capek.misto.cz/english/communist.html): „Hatred, ignorance, essential distrust – this is the psychical world of communism; a medical diagnosis would say that it is pathological negativism”. Omul asta a descris destul de bine esenta ticaloasa a acestei ideologii.

      Adrian

      10/03/2012 at 7:40 pm

      • Atunci citeste si cartea lui Hoenig „Greed is Good: The Capitalist Pig Guide to Investing” 🙂 🙂

        Un tanar de stanga

        10/03/2012 at 7:53 pm

    • Atit nazistii cit si comunistii erau colectivisti

      Moneda de 1 ReichMark dintre 1935-1945 avea scris pe cant: „Gemeinnutz geht vor Eigennutz Comunitatea primeaza in fata individului.

      Un tanar de stanga

      10/03/2012 at 7:57 pm

  10. Buna seara Theophyle,
    Apropos de dreapta, ai reusit sa traduci din germana acel document al CDU/ Merkel, de care vorbeai saptamana trecuta?
    Multumesc!

    ard

    10/03/2012 at 7:04 pm

    • e in lucru, probabil in cateva zile il voi publica!

      Theophyle

      10/03/2012 at 7:24 pm

  11. excelentă analiza, Theophyle. şi da, trebuie un talent deosebit ca din imensa „arhivă” de date să poţi alege şi pune cap la cap informaţiile în logica lor firească pentru a obţine imaginea corectă a lumii în care trăim. iar de munca necesară, nici nu mai vorbesc. 🙂

    val_one

    10/03/2012 at 7:34 pm

    • Multumesc Val,
      din nefericire lucrurile nu arata bine, vezi discutia cu Dan Selaru – eu incep sa fiu pesimist. Dan a inceput inaintea mea 😦

      Theophyle

      10/03/2012 at 8:34 pm

  12. pe de altă parte, eu observ că traversăm o perioadă de stagnare creativă de vreo două decenii în mai toate domeniile. s-a dus epoca invenţiilor de răsunet, explorarea spaţiului cosmic este în declin, artele (muzica, filmele, literatura) suferă de lipsă de inspiraţie. să ne aducem aminte de perioada entuziastă din anii 50-60. în schimb, acum totul se învîrte în jurul banului făcut cu orice preţ.
    coincidenţa face că această perioadă a început o dată cu sfîrşitul războiului rece.

    ce va urma, asta e întrebarea. pentru că este obligatorie o schimbare profundă, s-a ajuns la un impas în dezvoltarea omenirii.

    val_one

    10/03/2012 at 7:46 pm

  13. Cetatene la 20.00 la IRTV pe linga popcorn ia si citeva algocalmine.
    Ma rog sa nu ai nevoie de ele, dar asa am eu presimtiri rele 🙂 🙂

    Un tanar de stanga

    10/03/2012 at 8:03 pm

    • Cred ca ai avut dreptate 😦

      Theophyle

      10/03/2012 at 8:35 pm

  14. salut! sper sa te inseli 🙂
    eu am enorm de multa rabdare si credinta in capacitea oamenilor de a invata din observatiile care sunt facute cu buna credinta, chiar daca la inceput ele poate dor.

    Cetatean

    10/03/2012 at 8:07 pm

    • S-a anuntat ca se discuta pe tema primelor divergente care au aoarut intre presedinte si PM. Participa si Cristian Parvulescu, Nu cred ca am nervii atat de tari!

      cedric

      10/03/2012 at 8:09 pm

      • Nu Partzulescu. Yukh.

        EuCuMine

        10/03/2012 at 8:18 pm

  15. A inceput. Parvulescu si Neamtu.

    Cetatean

    10/03/2012 at 8:12 pm

  16. Boda are logoree, mai bine spun limbaritzä, sunä mai frumos,
    securistul asta, nu lasä pe numeni sä vorbescä.

    theo- nona

    10/03/2012 at 8:13 pm

  17. Pe care irealitate va fi emisiunea? are cineva un link?

    luminita

    10/03/2012 at 8:13 pm

  18. Gata, am gasit.

    luminita

    10/03/2012 at 8:15 pm

  19. si pavelescu , vorbeste färä pauzä precis.

    theo- nona

    10/03/2012 at 8:15 pm

  20. partea in care au intervenit cei doi s-a terminat. Prea scurta, dupa parerea mea.

    Cetatean

    10/03/2012 at 8:31 pm

  21. seara bună din Londra,

    cred că se mai calmează acest fundamentalism… se simte o diferenţă clară de sentiment în sectorul financiar. bunul simţ începe să îşi facă locul, în mare parte datorită reglementărilor Basel (2.5 şi 3) care măresc considerabil necesităţile de capital ale băncilor pentru derivative. sectorul financiar (cel puţin în Europa) a înregistrat nişte schimbări majore în ultimii ani (inclusiv în termeni de remuneraţie, deşi nu la toţi), şi nu mai e corect să aplicăm aceleaşi lupe de observaţie care se impuneau acum 2-3 ani.

    Bogdan Popa

    10/03/2012 at 8:32 pm

  22. MN incheie zicand
    „Constructia noastra este pentru 2020, 2012 este doar o etapa.”
    Frumos, incurajator, eu am rabdare in acest orizont de timp.

    luminita

    10/03/2012 at 8:33 pm

  23. Buna seara! 🙂

    Te-am vazut la adunarea NR din 3 martie, erai emotionat tare 😉 Nu eram de fata, insa am vazut filmuletul.

    Cetatean

    10/03/2012 at 8:34 pm

    • eu cred că m-am descurcat cât de bine puteam să mă descurc, nu sunt nemulţumit. am tot timpul să mă cizelez.

      Bogdan Popa

      10/03/2012 at 8:36 pm

      • Maine sper sa am o postare dedicata celor care dores sa se „cizeleze” sper sa fie interesanta pentru toata lumea!~

        Theophyle

        10/03/2012 at 8:37 pm

        • iar ne-o luăm peste bot pentru că învăţăm pe măsură ce facem?

          Bogdan Popa

          10/03/2012 at 8:38 pm

          • Bogdan, nimeni nu da peste bot la nimeni. Daca zici asa, nu stii ce inseamna a da peste bot 😉

            Cetatean

            10/03/2012 at 8:46 pm

          • Nu Bogdan,
            Cred ca o sa-ti placa!

            Theophyle

            10/03/2012 at 8:49 pm

  24. Da citi, e bine ca ai rabdare . Daca am inteles bine NR e un proiect pentru 2020 ? ?

    Un tanar de stanga

    10/03/2012 at 8:34 pm

    • TDS, a zis si ca 2012 e un obiectiv de etapa, trebuie sa recunosti. Obiectivul 2020 (de ce 2020 si nu 2016) l-am mai auzit in discursul NR. Nu-i bai ca apare, cu conditia sa nu eclipseze obiectivul 2012.

      Cetatean

      10/03/2012 at 8:48 pm

      • NR va depune toate eforturile pentru a face din 2012 un prim succes, şi contează pe acţiunea directă şi susţinerea a unei cât mai mari părţi din cetăţenii acestei ţări.

        un cititor profesionist de ziare fără experienţă politică prealabilă – cum sunt eu – poate subestima amploarea provocării electorale. am avut noroc că am fost la întâlnirea de la 3 martie pentru a vedea cum stau lucrurile de fapt şi cât de greu va fi. simpla prezenţă cu reprezentanţi în secţiile de votare (îţi trebuie sute de oameni pe colegiu) reprezintă un efort de resurse umane … teribil, asta pentru a numi una dintre provocările cele mai mici.

        Bogdan Popa

        10/03/2012 at 8:56 pm

  25. Buna seara!
    Asa deci, se vor strange semnaturi pana in 2020.

    Creanga

    10/03/2012 at 9:10 pm

    • aud că vremea nu ţine cu noi, dacă mai vine un val de frig acţiunile de strângere de semnături în stradă vor fi îngreunate. oricum, terminăm înainte de locale.

      Bogdan Popa

      10/03/2012 at 9:12 pm

  26. salut@all
    bine dar,cresterea salariala la bugetari e o masura de dreapta???Daca nu e macar e dreapta ,ce ziceti?

    cristibucuresteanu

    10/03/2012 at 9:13 pm

      • de dreapta, sigur nu este. dreaptă, iarăsi nu pare a fi. dar dacă judecăm în alţi termeni?

        poate că este o măsură (pragmatic) necesară? mai ales că şi guvernatorul BNR o agreează dacă stimulează consumul?

        val_one

        10/03/2012 at 9:25 pm

      • am ciitit articolul,multumesc.E bine pusa data,vor avea bani de concedii in grecia,preturile sant mici.Daca se da si salariu’13 au bani si de schi in austria ,dupa alegeri..

        cristibucuresteanu

        10/03/2012 at 9:28 pm

        • al 13-lea salariu s-a scos prin lege. E vorba doar de revenirea la salarile brute dinainte de taiere, fara alte sporuri sau chestii adiacente. Ministrul Finantelor a estimat efortul la 2 miliarde lei, adica in jur de 500 milioane euro.

          Tocmai am vazut eu azi (iar MN a punctat foarte bine) ca Guvernul a sters datoriile CFR de 900 milioane euro. Ametesti cind vezi cifra aia de la CFR.

          Cetatean

          10/03/2012 at 9:31 pm

          • Citi, datoriile alea se rostogolesc prin diverse dosare si rapoarte de ani de zile.S-au tot ascuns dupa procese incepute, ca e laie si balaie, Fiscul stia exact valoarea, dar ministrii transporturilor au trebuit sa aiba degetele prinse-n usa ca sa accepte ca aia e gaura. A fost pe bune o lupta intre finate si transporturi. Ca fiecare ministru tot arunca pisica, sperand sa aterizeze pe spinarea viitorului ministru. Si a picat la doamna Boagiu. Care cica n-a avut o expresie tocmai academica la adresa fiscului, dar nu mai avea ce face.

            mishu jamie

            11/03/2012 at 1:17 am

    • cristi, hai sa o mai lasam cu „cresterea” asta a salariilor. E vorba de fapt de cele 25 de procente taiate de guvernul Boc, sub auspiciul crizei, si cu promisiunea ca se va reveni la cuantum in cateva luni.
      De atunci au trecut multe luni.
      Asta nu e crestere si nici majorare de salarii. E revenirea la cele din 2010. Din care s-a taiat.

      luminita

      10/03/2012 at 9:32 pm

      • te rog sa te uiti putin pe geam..ti se pare ca nu mai e criza?Asa ca hai sa dam dovada de solidaritate si sa ii ajutam pe cei mai „nevoiasi” dinte noi..bugetarii.In mod sigur vor vota ppdd,partid popular de altfel,ca ponta s-a pronuntat deja..

        cristibucuresteanu

        10/03/2012 at 9:55 pm

        • cristi, eu cred ca profesorii si medicii nu vor vota ppdd.

          luminita

          10/03/2012 at 10:06 pm

          • bineinteles,vor vota in continuare usl.profesorii si medicii nu doresc reforma..

            cristibucuresteanu

            10/03/2012 at 10:11 pm

            • doresc doar salarii mai mari,maimari si mai mari..

              cristibucuresteanu

              10/03/2012 at 10:13 pm

  27. Creanga, lasa acuma. Mesajul s-a inteles. Exista un obiectiv de etapa si unul de viitor. Iti dai seama ca oamenii realizeaza singuri ca daca nu indeplinesc obiectivul de etapa, cel de viitor e o himera.

    Singura problema e ca unii votanti sa nu inteleaga ca doar obiectul 2020 conteaza.

    Cetatean

    10/03/2012 at 9:13 pm

    • Sper ca ti-au transmis obiectivul din etapa 2012 , si care este obiectivul din etapa 2020 (cind vom fi 17 milioane)

      Un tanar de stanga

      10/03/2012 at 9:35 pm

      • TDS, drumu-i lung si greu pina in noiembrie. Eu nu imi fac probleme cu 2020, pentru ca daca obiectivul 2012 nu se atinge, degeaba vorbim de 2020. MN poate anunta si 2100, acus-acus va constientiza ca obiectivul 2012 bate la usa cu putere. Bogdan a spus mai sus cit de reala e problema cu reprezentatii in sectiile de votare la alegerile din anul asta. Are perfecta dreptate. Cind te confrunti cu asa problema, iti dai seama singur ca mai bine nu mai amintesti de obiectivul 2020.

        Cetatean

        10/03/2012 at 9:39 pm

      • 17 milioane de noi republicani..

        ps. e o gluma

        cristibucuresteanu

        10/03/2012 at 9:40 pm

        • 17 milioane vor fi in 2050, a gresit TDS cu vreo 30 de ani
          🙂

          skorpion

          10/03/2012 at 9:42 pm

          • In 2020, doar 8,7 milioane de romani vor mai fi activi din punct de vedere economic
            Citi din ei vor fi votanti Noua Republica ?

            Un tanar de stanga

            10/03/2012 at 9:46 pm

    • Mi se pare o impietate cosmica sa programezi ce faci in 2020 cind in ultimele 4 luni te-ai contrazis de doua ori asupra termenelor de anul asta.

      Un tanar de stanga

      10/03/2012 at 9:42 pm

  28. am sä-mi dau cu pärerea, de care sä nu tzinä cont, ei
    tot nu stiou cine sunt eu.

    sä nu invetze politica numai din cärtzi, politica se invatzä, stand
    langä un bun politician, asa cum, se invatzä meseria.

    theo- nona

    10/03/2012 at 9:32 pm

    • theo-nona,
      in afara de TB mai stii vreun politician de la care ar putea invata?
      😛

      skorpion

      10/03/2012 at 9:44 pm

  29. sä ajute sä nu intre la guvernare USL; trebuie sä punä unärul
    sä nu intre tzara , pe mana acestei haite rosii.

    theo- nona

    10/03/2012 at 9:39 pm

  30. cetätzean,
    e bine sä nu se inbete cu apä, poate pune umärul,
    prinde experientzä, dar atentzie sä nu alunece, ar fii mai grav.

    theo- nona

    10/03/2012 at 9:41 pm

    • theo, baietii sunt tineri si au capacitatea de a invata din mers. Problema lor e ca din cind in cind mai trebuie impunsi cu acul.

      Cetatean

      10/03/2012 at 9:52 pm

      • Draga Cetatean,
        Cum spuneam si la articolul anterior: ori nu pricepi ori iti place sa-ti dai gratuit importanta. Sau amandoua! 😦

        Andrei

        10/03/2012 at 11:05 pm

  31. lasä cä au bani chiulangii liberali, fac paranghelii si decoreazä pe fostul rege.

    jenand , o tzin ca neaga reaua. produc silä, asta e banda de intelopi cu täriceanu

    in frunte si dezechilibratul karici pogonici.

    nu stiu cum sä-i facä loc securistului DUDA: rusine sä le fie.

    theo- nona

    10/03/2012 at 9:47 pm

  32. noapte bunä.

    theo- nona

    10/03/2012 at 9:48 pm

  33. Seara buna
    In 2011 , cheltuielile statului cu propri angajati a fost de 38.496.300.000 lei . (RON ) Date MEF .
    O crestere de 16 % , (ca atit e procentul necesar pentru a ajunge la nivelul salariilor inainte de taierile lui Boc ) inseamna a gasi alti 6.159.408.000 lei pe an pentru salarii . In 2013 , asta ar insemna ca fondul de salarii sa fie de 44.655.708.000 lei . Cam la nivelul cind sefu suprem zicea ca statul e ca un grasun care sta pe spinarea slabului de privat . 🙂
    Daca acesta crestere de salarii va fi facuta in iunie anul curent , efortul suplimentar a statului pe 6 luni va fi de 3.079.704.000 lei . Domnul ministru a gresit cind a spus ca sint suficienti 2 miliarde lei . Pentru un ministru de finante nu e mare greseala daca privim restrospectiv la greselile altor predecesori . 😆

    Ștefan A.

    10/03/2012 at 9:54 pm

    • Salut Stef 🙂
      Eu deja am citit calculul tau 🙂 Mai bine poveste-mi cum a fost cina pro-biotica 😆

      Theophyle

      10/03/2012 at 10:03 pm

      • Calculul celalalt era doar pentru 15 % majorare . 🙂
        Cina a fost ca aia din biblie .A trebuit sa o ud din belsug cu vin rosu sa rezist . 😆

        Ștefan A.

        10/03/2012 at 10:05 pm

    • salut, Ştefan
      din ce am auzit chiar azi, se preconizează o mărire de 5% începînd cu 1 iunie, prin toamnă urmînd încă ceva. dacă am auzit greşit, îmi cer scuze. 🙂

      val_one

      10/03/2012 at 10:08 pm

      • Salut @ val_one
        5% la un salar de 900 lei e un mizilic . Altceva e 5% la un salar de 5.000 -10.000-20.000 lei lunar ca sint cu astfel de venit in masa de bugetari .

        Ștefan A.

        10/03/2012 at 10:12 pm

        • Oare cumva intentioneaza sa puna 5% din marire si inca 5% din scaderea CAS? Ca vehicula MRU ideea asta. Asa s-ar face un 10% tras de par.

          EuCuMine

          10/03/2012 at 10:16 pm

  34. salve! 🙂

    Mai stii, poate concediaza pina in iunie atitia bugetari cit sa dea numai 2 miliarde :mrgreen:

    Cetatean

    10/03/2012 at 9:57 pm

    • 200.000 de concedieri ? Pai vrei sa mai vezi PDL in parlament ? 🙂 Eventual iau din alte cheltuieli (tip investitii) si baga la salarii . Asa ramine deficitul ala programat si nu trebuie sa vina nenea ala american sa rupa pantofii in talpa prin Romania . 😆

      Ștefan A.

      10/03/2012 at 10:08 pm

      • Nu iti ajunge ca vor sa ia de la 250.000 de functionari de primarii sume incasate fraudulos in 2010-11 cite 15000 lei =3700 Euro de la fiecare ? Iti dai seama cu cine vor vota cei 250.000

        Asta da barbatie si patriotism . Spune-le la alti lideri politici sa faca asta in an de alegeri ! Ha ?

    • m-am mai linistit…noapte buna!

      cristibucuresteanu

      10/03/2012 at 10:08 pm

  35. Salut . Putin offtopic , dar :

    8 Martie intr-un sat rupt de lume din Baragan . Femeile ,majoritatea la varsta a treia , primesc toate (chiar daca nu sunt acasa , primesc prin vecine) un pachetel ce contine urmatoarele :
    – Un plic cu o felicitare
    – O ciocolata si o napolitana (culmea , care nu expira in doua zile inainte sau dupa)
    – O mostra de parfum (bulgaresc?!?!!?!)
    – Un pliant colorat cu sigla pe care „Primarul tau – Gabriel XXXX” si „Viitoril tau Deputat – Cristian YYYY” ureaza o primavara frumoasa .

    Ce pacat ca aceasta criza n-a avut apogeul in an electoral . Acu , la 3 ani de la debutul sau , ne-am cam obisnuit ……si vechile obiceiuri nu se uita usor . Pentru „micile” placeri de pre-campanie au inceput din nou sa se gaseasca bani . Oare anul asta se mai poarta galeti ? Sau sa ne asteptam la ceva inovatii ? :))

    grig

    10/03/2012 at 10:29 pm

  36. Daca ieri zicea Ponta ca salariile nu se pot creste , acum vrea sa dea 40% cresteri – pe banii mei bineinteles

    Victor Ponta: E nevoie si de majorarea salariilor, si de reducerea CAS. Bugetarii au pierdut circa 40% din venituri. Trebuie sa reparam situatia asta

  37. Un articol foarte bun in care Alex Avram il desfiinteaza pe Sova si nu numai;
    http://www.ziare.com/victor-ponta/psd/sova-asociatii-psd-si-evreii-o-ecuatie-periculoasa-pentru-romania-1155274

    cedric

    10/03/2012 at 10:32 pm

    • concluzia: cu cît asemenea indivizi sînt ţinuţi mai mult timp în tribune, departe de terenul de joc, cu atît mai bine. ideal ar fi pînă prin 2020. 🙂

      val_one

      10/03/2012 at 10:47 pm

      • Ideal pana explodeaza soarele.

        EuCuMine

        10/03/2012 at 10:50 pm

        • 🙂 🙂 🙂

          zisei eu 2020 ca să aibă NR răgazul necesar de construcţie. 🙂 iar pînă atunci, o da Domnul şi s-or mai curăţa şi partidele astea, s-or scutura de asemenea uscături.

          val_one

          10/03/2012 at 11:03 pm

          • Facem ce facem si iar NR :)) …. Sa ma scuzati dar numai unii pe la anumite televiziuni au creeat conceptul asta …… discutam despre ploaie sau cresterea pretului la aur – Basescu e de vina 🙂 . In fond , care-i problema cu NR 2020 ? Cred ca aceasta cifra a fost inaintata pentru a mentine increderea si mobilizarea militantilor actuali … care daca li s-ar servi doar 2012 , in cazul unui esec sau semiesec s-ar lasa pagubasi la iarna .

            grig

            10/03/2012 at 11:16 pm

            • grig,
              ca multumesc pentru atentionare. Pe blogul asta se discuta intotdeauna despre ce doresc comentatorii. Asta este o traditie de 3 ani. Daca va deranjeaza puteti sa nu discutati. Inca o data, multumesc!

              Theophyle

              10/03/2012 at 11:25 pm

              • Este in regula , multumesc si eu 🙂 . Nu aveam de gand sa sugerez eu restrictii . Nici n-aveam cum .
                Ma gandeam insa ca poate discutiile despre NR sa fie totusi pe cat posibil mai pe fond .
                Ca sa fie lucrurile clare – eu sunt membru NR , am citit criticile din ultima saptamana de pe acest blog , parte din ele le-am asumat si eu , la alta parte m-am tot gandit , alta parte am considerat-o putin exagerata.
                Stiu si ca feedback-ul (in majoritate critic) de pe acest blog a fost receptionat . Cum spuneau si alti colegi de-ai mei : Invatam in timp ce crestem . Dau dreptate si altor colegi de-ai mei : E ceva mai greu si in strada , si la actiuni , si la intalniri , si cu probleme financiare , etc.
                Pe final – va dau dreptate si voua 🙂 . Ca in bancul cu rabinul 🙂 .

                grig

                10/03/2012 at 11:37 pm

            • Grig, unele intervenţii NR pe aici, felul în care refuză sfaturi de bun simţ şi dojane părinteşti mă cam pun pe gînduri. poate că 2020 este totuşi un termen realist. 🙂

              nu am cum să ignor cît de mult s-a muncit şi încă se munceşte aici în folosul NR.
              absolut for free. 😦

              val_one

              10/03/2012 at 11:27 pm

              • salut .
                Cum spuneam mai sus .

                grig

                10/03/2012 at 11:39 pm

  38. Va propun sa incheiem subiectul NR. Saptamina asta a fost plina de NR, incepind cu postarea mea de pe data de 6 martie. Mesajul a ajuns unde trebuia, am avut feed-back, acum sa avem rabdare. Nu enorma, insa sa avem ceva rabdare.

    Cetatean

    10/03/2012 at 11:24 pm

    • Cetatean prietene,
      Dupa ultimul coment a lui Andrei chiar mi-a ajuns pana in gat! Rare ori am simtit amaraciunea tradarii – astazi am simtit-o. Gata, cel putin pe acest blog.

      Theophyle

      10/03/2012 at 11:27 pm

      • Draga Theophyle,

        Cred ca ar trebui spus ca Politeia nu este singura care „munceste” pentru NR. No offense! Mai muncim si noi, uneori 24 de ore din 24. Si nu impunsi cu acul de Cetatean. Nu am ajuns prostii nimanui. Pe bune!

        Respect ajutorul dar sa avem simtul masurii. Iar asta cu tradarea chiar nu o inteleg. Inchei aici, pana la o buna purtare a domnului @Cetatean, comentariile pe acest blog. Dupa 3 ani!

        O seara buna in continuare. 😦

        Andrei

        10/03/2012 at 11:41 pm

        • Andrei,
          noi nu am sters comentarii si nici nu am publicat ceea ce tu ai publicat pe blogul tu. Sa muncesti 24 de ore pe zi nu este suficient – trebuie sa muncesti 12 ore cu cap, asta ar fi fost suficient! Restul ar trebui sa-ti fie clar! Noi suntem democrati cu adevarat – nu exista disciplina de partid, toata lumea spune ce crede sau ce simte. Nu este nici o diferenta dintre atitudinea ta / a voastra si partidele mioritice in cazul de fata. Ai procedat astazi exact ca Ion Oltean, unul dintre cei mai detestabili pedelisti (vezi postare a de dimineata).

          De trei ani esti aici si trebuiai sa sti ca noi criticam cu prietenie si din grija nu pentru viitorul tau, nici a lui MN. Daca nu intelegi am sa-ti spun eu cu glasul unui bun prieten (nu cetatean)

          Problema noastra este ca ca dl Neamtu a confiscat in Romania notiunea de Nou partid, de dreapta, de curatenie si pragmatism. Nenorocirea este ca in alte tari astfel de partide in Europa au cistigat zeci de procente la alegeri. 😦

          Theophyle

          10/03/2012 at 11:59 pm

          • Dupa ce am fost bagat in aceeasi galeata cu Vlaston, de Cetatean, comparatia cu Ioan Oltean, venita de la un prieten, spune multe. Multumesc pentru ajutorul oferit pana acum. Te las in plasa intinsa abil de Cetatean. Toate cele bune.

            Andrei

            11/03/2012 at 12:21 am

  39. Un articol alambicat pe contributors se incheie cam asa: „chiar dacă Mitică a zburat frecvent la clasa business într-un avion transatlantic, doar excesul de șampanie îl face să se imagineze pilot de aeronavă.” Hmmm, oare autorul articolului se gindeste ca aceasta comparatie i se potriveste bine si dumnealui? Faptul ca autorul a citit multa teorie depre politica il si face oare automat un infailibil politician?

    Aha

    10/03/2012 at 11:43 pm

    • Sa nu gandim in alb si negru . Acea comparatie i se potriveste oricui care isi propune sa faca lucruri pe care nu le-a mai facut pana atunci . Persoanele de fata se exclud , insa trebuie sa recunoastem ca in societatea romaneasca datul cu parerea e sport national . Tind sa cred totusi ca nu toti de pe acest blog sunt specialisti in strategii politice . Sunt convins (vazand in timp si postarile autorilor si interpretarile unor comentatori) ca unii chiar stiu ce spun insa sa nu generalizam 🙂 . Cum spunea un amic de-al meu : Inteligenta e uniform distribuita …. nu s-a concentrat doar la Bucuresti 🙂 .

      grig

      10/03/2012 at 11:49 pm

      • Grig vezi de ce facem noi ceea ce facem! Poate ai sa intelegi si tu grijile noastre!

        https://theophylepoliteia.wordpress.com/2012/03/10/fundamentalismul-laissez-faire-si-darwinismul-social/#comment-203616

        Theophyle

        11/03/2012 at 12:02 am

        • Nu cred ca a confiscat nimeni nimic . Poa sa iasa Naumovici cu grupul sau …. :)) … Sau sa iasa un grup de PDL-isti nepatati (Stoica , Macovei , Preda , Baconschi , Paleologu , etc…) cu aceeasi idee . Admit in acelasi timp si faptul ca proiectul NR are , probabilistic vorbind , sanse de reusita de 0-20% . Cu aceasta premisa am intrat si eu si merg mai departe . Si incerc sa-i maximizez sansele din interior .

          grig

          11/03/2012 at 12:16 am

  40. Acelasi articol de pe contributors, unde autorul zic eu bate clar in directia: ia mai lasati-ma in pace, mai are o comparatie:
    „Te întrebi, uneori: Churchill o fi discutat vreodata cu firme de consultanță? N-au contat oare pentru carisma premierului britanic educația, lecturile timpurii și caracterul călit în primul Război Mondial?”. Acuma, eu zic ca in acest pasaj se bate un apropos: autorul e un fel de Churchill. Aici nu ar fi nimic rau, doar ca autorul se compara cu un Churchill deja ajuns in virful carierei. Nu sint deloc convins ca in primul razboi mondial Churchill nu a luat sfaturi de la nimeni, ceva de fenul: bai recrutule, asculta aici la un veteran, nu scoate capul din transeu fara rost ca te trezesti cu un glont inauntru. Nu-mi aduc aminte ca autorul articolului sa fi tecut deja prin niscai transee politice de se impopotoneaza asa de usor cu titlul de veteran care nu are nevoie de sfaturi.

    Aha

    11/03/2012 at 12:03 am

  41. Mai de pe-afara…, eu inteleg ca e necesar sa ai nerv, fibra, experienta si intelegere matura sa (1) asimilezi cu atentie judecata solomonica si (2) sa corectezi ce-i de corectat (nuanta aia cu Basescu = Iliescu e cretinism pur).

    Daca raspunsul si simtirea la judecata Cetateanului este predominant frustrarea, atunci da… merita sa se vorbeasca doar de 2020 sau „peste 20 de ani”… forget about 2012… asa se vede de-afara.. lepse din astea s-au mai luat si inainte pe chestii de frustrare nejustificata, egouri inflamate, etc.. e si semn de defectare la drum lung

    A A

    11/03/2012 at 12:21 am

  42. Buna Dimineata / Nopate Buna! 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    11/03/2012 at 1:14 am

  43. buna dimineata
    n-am prea inteles comparatia aia cu churchill&consultanti politici
    daca aluzia aia se refera la ce mai scriu oamenii pe site-ul asta e cel putin deplasata;
    senzati mea e pe aici isi expun parerile oameni care au realizat ceva,sunt oameni ” liberi” ,si-mai ales-care au capul si pentru altceva decit sa le apere gitul de ploaie
    poti sa le iei sau nu parerile in consideratie,dar e o vorba” desteptul invata din greselile altora,prostul nici macar din ale lui”
    si ,iar -cred eu-pe aici par a fi oameni care au invatat din greselile altora si/ sau din greselile lor

    Laissez faire& darwinismul social
    o tema never ending;dar ca o ” nota de subsol” laissez faire a condus la crize si la comunism,darwinismul social a condus la eugenie si aushwitz
    oricum o dam nu iesim bine
    esenta probabil ca este masura ,in toate;nu-mi iese niciodata din cap o discutie cu un prieten dupa criza” dot” a bursei americane: el se plingea ca a pierdut usd 100;in loc sa am acum 150,am numai 50;dar cit ai investit? 20 zice el(cifrele sunt doar pentru a explica ” pierderea” )
    probabil ca pierderea masurii a inceput atunci cind bursa-care a fost conceputa ca o asociere a unor indivizi pentru dezvoltarea unor proiecte nesigure, ce presupuneau riscuri a devenit un scop in sine;si asta s-a intimplat in ultimii 30 ani,iar bursa exista din sec 12

    intamplator

    11/03/2012 at 1:20 am

  44. Salut
    Am scris pe contributors dar vad ca nu vrea sa o ia acolo :
    Comentatorii il felicita pt dl Neamtu si sunt alaturi de el in lupta contra dusmanilor NR desi lupta este impotriva prietenilor care indraznesc sa gindeasca si altfel.
    Noi cei de aici facem parte din miscarea la firul ierbii NR. Nu suntem activistii politici ai NR si nu adunam pe strada adeziuni

    Cred ca prietenii comentatori au inteles gresit mesajul articolului.

    Domnul Neamtu nu se revolta impotriva dusmanilor Noii Republici ci paradoxal impotriva prietenilor Noii Republici impotriva acelora care au pornit la drum pentru o Noua Republica si pentru care Noua Republica este mai importanta decit viitorul politic al dlui Neamtu, S Vlaston si inca vreo doi.

    Dl Neamtu scrie frumos la fel cum Crin Antonescu vorbeste frumos.
    Ambii au pornit imbibati in democratie iar acum ei sunt singurii care gindesc si conduc organizatiile lor.
    Noua republica a fost la inceput „o miscare la firul ierbii”. A fost util deoarece daca ar fi incercat sa porneasca un partid clasic ar fi avut acum 1000 de semnaturi si nu 10.000

    Acum, cind „miscarea” are 35 de filiale si ar fi necesare niste alegeri generale, dl Neamtu a schimbat-o din „la firul ierbii” si o numeste „platforma politica” si le arata „tovarasilor de drum” ca dumnealui nu este doar un initiator si al Miscarii de la firul ierbii ci Winston Churchill al politicii romanesti care tine sub control unic viitorul.
    Parca am mai vazut asta.
    🙂

    Un tanar de stanga

    11/03/2012 at 8:30 am

    • Comentul postat de mine la contributors incepe cu paragraful 2 „Cred ca prietenii copmentatori…

      Un tanar de stanga

      11/03/2012 at 8:33 am


Comentariile sunt închise.