Archive for ianuarie 31st, 2012
Revista Presei – 31 ianuarie / „Timpul trece, leafa merge”
Bună dimineata intr-o zi de marti. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ger pentru cea mai mare parte a ţării, valabilă în intervalul 30 ianuarie – 3 februarie, în această perioadă temperaturile minime ajungând la valoarea de minus 27 de grade. Astfel, de luni până vineri, în Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş şi Dobrogea vremea se va menţine geroasă, mai ales nopatea şi dimineaţa, potrivit avertizării emise de meteorologi. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între -27 şi -17 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative. În Dobrogea, Bărăgan şi sudul Moldovei vântul va avea viteze ce vor atinge la rafală 40 – 50 kilometri pe oră, accentuând senzaţia de frig. Indicele de răcire IR va coborî sub pragul critic de -32 de unităţi.
În Bucureşti, vremea va fi geroasă, mai ales dimineaţa şi noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -12 grade, iar cea minimă va fi de –21 grade, mai scăzută în zona preorăşenească. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Mediafax
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3340 RON; 1 USD = 3. 3020 RON; 1 EURO = 1. 3125 USD; Francul elvetian 3. 5950 RON. Gramul de aur 182.5453 RON. Citește restul acestei intrări »