Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

România înghetată: Magazinul cu dulciuri

Pentru a intelege cea mai agresiva si mai adanca “redistribuire” a avutiei nationale (altii o denumesc diferit) din Europa de Est (in afara Rusiei), as dori sa mentionez startul perioadei democratice de dupa ’89. Cred ca este necesar sa intelegem de unde am plecat si unde am ajuns.

Magazinul cu dulciuri

Din 1990  Romania a fost un “magazin cu dulciuri” din care s-au infruptat toti cei care au avut cheia sau cei care au reusit sa-si aranjeze un şperaclu. Conform informatiilor existente, in majoritatea lor vechiculate in presa sau de multe ori afirmate de potentati ai vremurilor noastre,   pe care nimeni nu are cum sa le confirme sau le infirme, au iesit din Romania in perioada 1990 -2010 intre 130 – 150 de miliarde de USD. Cert este ca in 1989, Romania avea un  excedent al contului curent al balanţei de plăţi de 2,8 miliarde dolari, folosit pentru lichidarea datoriei externe şi creşterea rezervelor internaţionale. România avea creanţe de 24 de miliarde de dolari, majoritatea lor in Orientul Mijlociu si tarile comuniste. Din acesti bani au fost recuperati mai putin de 10%. Adica 2,5 miliarde de dolari, restul de aproximativ 24,5 miliarde de dolari s-au evaporat sau nu au fost recuperati.

La fel de cert este ca prin “Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990 se prevedea trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului Partid Comunist Român“. Averea PCR era cea alcatuita din “fonduri fixe“, care constituiau un imens patrimoniu imobiliar, inregistrat in detaliu in 14 Anexe ale Decretului- Lege. Anexele au fost  liste, care contabilizau sute de „locatii“, de la sedii centrale sau locale ale organelor de partid, la tot soiul de întreprinderi speciale şi de la apartamente de lux şi vile de protocol pînă la case de vînătoare, răspîndite prin ţară. Toate la un loc alcătuiau „patrimoniul PCR“, pe care noile autorităţi le-au repartizat ministerelor care funcţionau în acea perioadă. Anumite evaluări, niciodată oficiale, făcute la începutul anilor ‘90, au stabilit că “patrimoniul PCR valora, la sfârşitul anului 1989, în jur de 40 de miliarde de lei. Socotit în leii lui Ceauşescu, de pe vremea cînd dolarul costa, la cursul oficial, 18 lei, patrimoniul PCR ar fi valorat aproximativ 2,2 miliarde de USD. Cati bani pesin au fost in “fondurile lichide” numai Dumnezeu si beneficiarii “dulciurilor” respective stiu. Despre conturile PCR si UTC, cam nimic nu se prea stie in afara sumelor uriase acumulate in aceste fonduri. Teodor Mărieş, preşedintele „Asociaţiei 21 Decembrie“, a afirmat că, la sfårşitul anului 1989, în conturile PCR trebuie să fi existat aproape 4 miliarde de dolari. La care el mai adaugă alte aproximativ trei miliarde, tot în valută forte, din conturile UTC, ale organizaţiilor de pionieri şi şoimi ai patriei.

Romania a cunoscut trei varfuri de redistribuire a avutiei nationale. Primul varf a fost intre anii 1990 – 1996 (Guvernele Roman, Stolojan si Vacaroiu) perioada pe care o numesc “canibalizarea intreprinderilor de stat”; al doilea varf – perioada guvernarii lui Radu Vasile  (1998 – 1999) perioada “compensatiilor si falimentelor financiare.” Pe timpul guvernarii lui Ciorbea s-a nascut “tineretul pensionar” sau pensionarii disponibilizarilor, care au continuat cam pana la inceputul guvernarii Nastase. Ultimul varf a fost in perioada dintre 2001 – 2007, perioada guvernarilor Nastase si Tariceanu (care a inclus un timp si PD) marile privatizari, care de facto au terminat cam 80-90% din ce se mai putea distribui din avutia nationala.

“România dupa război”

Intr-un articol publicat de mine acum trei luni, “România dupa război”, mentionam ca ceea ce s-a intamplat in Romania poate fi asemuit numai cu rezultatul unui razboi devastator. Numai intr-un razboi o tara isi pierde 30% din resursele umane de buna calitate la varsta de creativitate maxima (25-45). Slava Domnului, razboiul asta nu a fost fatal pentru oamenii-cetateni ai tarii ci numai pentru statul Roman! Socoteala este simpla – daca Romania are 9 milioane de oameni activi si mai mult de doua milioane si jumatate isi gasesc soarta in afara granitelor tarii, cam asta este rezultatul. Romania a trecut un “razboi” in care o mare parte a populatiei ei active s-a salvat plecand in bejenie. Un argument extrem de greu de combatut. Faptul ca o mare parte din acesti oameni mai contribuie intr-un fel sau altul la economia nationala trimitand bani, de multe ori  legati sufleteste si material de cei ramasi acasa, nu atenueaza cu nimic faptul ca ei isi percep viitorul in afara granitelor Romaniei. Hotararea acestor oameni a survenit de multe ori fortat, din lipsa unor alternative viabile si a unei sperante intr-un viitor mai bun. Pentru a intelege proportiile adevarate ale hemoragiei umane de care sufera Romania in zilele noastre va amintesc ca pierderile umane ale Romaniei in cel de al II-lea Razboi Mondial au fost de 4,2% din populatia tarii, care au insemnat cam 25% – 28% din populatia activa a Romaniei in granitele dinaintea razboiului (19,934,000).

Conform OCEDEInternational Migration Outlook 2011 (pp. 314 –315), in 2009 lucrau in afara granitei Romaniei (temporar sau permanent) 3 milioane de romani, o mica parte din ei insa cu forme de emigrare in tarile in care traiesc si lucreaza. Absolut nimeni nu poate spune cati vor ramane definitiv in afara Romaniei si cati se vor reintoarce. Un lucru este aproape sigur – copiii lor, nascuti in afara tarii de bastina a parintilor, probabil vor ramane in locurile unde s-au nascut, adoptand nationalitatea gazdelor.

Romanii plecati in strainatate au strans in ultimii zece ani economii in valoare de 100 de miliarde de euro, pe care le tin in bancile straine sau sub forma de cash. Conform datelor BNR, in 2010, romanii plecati la munca in alte state au trimis in tara 3,8 miliarde de euro, insa, incepand cu 2000, au existat si ani cand nivelul s-a ridicat la 7 – 8 miliarde de euro. Fiecare roman din strainate trimite bani acasa de 2 – 4 ori pe an si spera sa se intoarca in tara intr-o perioada medie de 5,4 ani. S-a mai precizat ca aproximativ 70 la suta din ei lucreaza in sectorul formal, iar 5% au firme proprii sau contracte de tip PFA, iar 80% din ei au dreptul sa lucreze legal in tara in care au emigrat.

Potrivit studiului, 48% din romanii plecati provin din mediul rural si 52% din mediul urban. Cea mai mare parte a lor – 86,2% au studii medii, in timp ce numai 12,4% au studii superioare. O mare parte a romanilor cu studii superioare (44%) emigreaza in state din afara Uniunii Europene, cum ar fi Canada sau Statele Unite. Aproximativ unul din cinci dintre acestia emigreaza chiar daca au un loc de munca in Romania. (Sursa)

Oamenii care au ajuns in Piata Universitatii, cel putin in cele doua, trei zile de revolta autentice (vezi postarile din seria –  O revoltă diluată)  au de ce sa fie suparati, supararea lor justificata trebuie insa sa cuprinda tot tortul si nu doar cireasa de pe tort. (Maine ultimul articol din aceasta serie)

Bibliografie  si citate:

Despre globalizare si globalitate – Inventarul României (I)
Despre globalizare si globalitate – O enigmă românească
Avem elite: “Ştefan Gheorghiu” patronul democraţiei românesti
Avem Elite: ADRI, ISPSPN, IEM si grupul de la Trocadero

168 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ziua buna
    In concluzie , vaca de muls mioritica/socialista a dat o gramada de vitei care au avut grija sa bea laptele pina nu a mai ramas nimic . 🙂
    Sint extaziat cind citesc nume ca Vacaroiu , reciclat la curtea de conturi , Stolojan ajuns europarlamentar ,Tariceanu parlamentarul abandonat de neveste , s.a.m.d. Da citi nu sint citati si au avut aceiasi evolutie personala /profesionala .
    Firul conducator care leaga toate aceste personaje , acelasi sistem din care au provenit , acelasi sistem care a avut grija de ei .
    Batrini sint multi din ei dar cum pensia de lux nu le ajunge , vor ocupa posturi marete pina la funeralul solem de stat. In purul stil al CCCP cind gerontocratia era ancorata la butoane pina la moarte . 🙂
    Si ce e mai uluitor , multimea crede inca ca acestia vor fi reformatorii Romaniei ( nu am uitat nici de Iliescu si gasca lui ) care ne vor duce „pe noi culmi de progres si civilizatie ” . 😆 😆
    O natiune de naivi , usor de dus cu pluta si care se multumeste cu putin . Nu degeaba pomana in toate formele a fost principala ocupatie a conducatorilor in ultimii 22 de ani .Pomana catre romanii multi si banii catre prietenii putini 😦
    In mod sigur viitorul va fi luminos a zis orbul .

    Ștefan A.

    26/01/2012 at 5:12 pm

    • Salut Stefan 🙂
      Descrierea a trei lucruri:
      1. Democratia originala:
      2. Geniul destructiv al unor romani;
      3. Cat de fraiera este majoritatea! 😦

      Theophyle

      26/01/2012 at 5:27 pm

  2. Ba a fost ca la razboi, numai ca nu un razboi in care doua armate stau in transee si se improasca cu gloante. In Romania numai una din armate a avut arme. Deci a fost mai mult ca invazia hunilor. Huni sint toata gasca de politruci. In opinia mea, aceasta gasca de politruci seamana foarte bine cu hunii si la gindire. Au practicat un jaf si au aratat o indepartare de sistemul de valori crestine (sa nu furi, sa nu ucizi, respectul, etc.) ca ma gindesc ca sint huni clonati.

    Aha

    26/01/2012 at 5:27 pm

    • Aha 🙂
      Crede-ma ca hunii nu au fost atat de rai 🙂

      Theophyle

      26/01/2012 at 5:36 pm

  3. Buna ziua.

    Indiferent cum numim evenimentele din Decembrie ’89 (revolutie, lovitura de stat, lovilutie), este destul de evident ca imediat dupa executarea sotilor Ceausescu a avut loc o regrupare a esaloanelor superioare ale PCR si ale serviciilor de informatii in scopul preluarii, conservarii si redistribuirii puterii. Privind retrospectiv, era probabil inevitabil sa se intample asa – cine altcineva avea, la vremea respectiva, expertiza, informatiile, banii si contactele necesare pentru asta? Toti potentatii „lihniti” ai epocii de aur, cei pe care clanul conducator a reusit decenii la rand sa ii tina deoparte de ciolan, pot fi regasiti direct sau ca influenta in noua elita politica si economica aparuta dupa revolutie. Au existat, desigur, si concesii facute in scopul pastrarii aparentelor democratice, dar si acestea au fost sistematic deturnate in folosul noilor stapani. Asistam astfel de 20 de ani la continue repozitionari si reglari ale unor circuite de putere (politica si financiara) prin griparea si elidarea mecanismelor pe care le presupune o democratie autentica (o ilustrare instructiva gasim in romanul „Clubul Cocosatiolor”, de Olimpian Ungherea, legenda lui Saul din Tarsul – http://www.scritube.com/literatura-romana/carti/Clubul-Cocosatilor-Zar-de-fuga53599.php#_Toc112304267 ).
    O prima fisura in tot acest sistem pare sa fi aparut odata cu castigarea alegerilor de catre Traian Basescu, in fata lui Adrian Nastase. Razboiul continuu purtat de aproape 8 ani impotriva lui, formele radicale pe care le-a atins pe alocuri, sugereaza ca aceasta fisura exista si ca e mai importanta decat se poate vedea la suprafata – reformele sustinute de TB si implementate in ultimii ani nu par a fi destul de profunde incat sa provoace acest nivel al reactiei.

    Radu

    26/01/2012 at 5:32 pm

    • Salut Radu 🙂
      Interesant si plauzibil!

      Theophyle

      26/01/2012 at 5:36 pm

  4. Despre prima parte: am sentimentul ca sacrificiul generatiei parintilor mei a fost in zadar. In mod normal eu si cei de varsta mea ar fi trebuit sa beneficiez de anii de austeritate dura din comunism. In schimb generatia mea si a copiilor nostri vor trebui sa plateasca acum datorii. Principalii vinovati sunt cetatenii care au permis furtul.

    Despre a doua parte: sunt unul dintre exilatii profesional si financiar (inginer geofizician, in 2003 mi s-au oferit 100 USD / luna sa lucrez in cercetare. Am plecat cu prima ocazie.

    Ce nu scrie in cifre, insa sper ca din ce in ce mai multi sa inteleaga, este ca Europa nu are planuri serioase sa fidelizeze romanii in deplasare. Noile modificari ale legii pensiilor cresc continuu perioada contributiilor dupa care poti primi pensia. Daca muncesti 15 ani in constructii pana te lasa spatele, cand trebuie sa te opresti, te intorci acasa si devi o problema sociala pentru tara in care te-ai nascut, nu pentru cea pentru care ai produs. Acei 15 ani de munca nu iti pot aduce o pensie nici acasa, nici in Occident.

    In aceste conditii, dupa razboi, va veni si marea foamete, o tara de oameni la varsta a treia, uzati de munca grea, care nu pot fi integrati in niciun program social.

    acspot

    26/01/2012 at 5:43 pm

    • Salut acspot,
      Tragica diagnoza dar mai tragica prognoza 🙂

      Theophyle

      26/01/2012 at 5:47 pm

      • Stii ce sper Theophyle? Prognoza sa se intample dupa ce generatia parintilor mei se va rari. Vreau sa ii las sa creada ca macar fi-su o va duce mai bine.

        acspot

        26/01/2012 at 5:52 pm

        • apropo de cercetarea romaneasca:
          ieri 100 cercetatori au pichetat ministerul invatamintului cerind….” plata la timp a salariilor”
          cine oare are grija de oamenii cu bun simt din romania???nu cereau sporuri,cereau pur si simplu sa fie platiti conform ” contractului”

          intamplator

          26/01/2012 at 6:01 pm

        • Doamne ajuta!

          Theophyle

          26/01/2012 at 6:33 pm

  5. Stiu ca pe multi ii va surprinde asta dar a aparut pe VoxPublica un fel de Don Quijote, Constantin Cretan. Acest domn Cretan are un curaj imens lupatandu-se cu hosrdele de postaci USL-isti de acolo.

    Sa va dau un exemplu din ceea ce scrie domnul Cretan (nu pun link pentru ca inca nu merita acel site)

    „În discursul său, Traian Băsescu a invocat, la un moment dat, niște CLARIFICĂRI CU ROMÂNII: “…CELE CE VOI CLARIFICA, în intervenția mea de mîine, CU ROMÂNII…”. Deși toți antropomorfii tv, de profesie formatori de opinie, au tot cîte doi creieri, ca și președintele, spre deosebire de Băsescu, acești cititori, ca din promptere, din ochi stăpînilor lor au cîte un creier mic și un creier foarte mic, altfel neputîndu-se explica faptul că ei au citit vorbele de mai sus ca niște veritabili analfabeți funcționali: “INTERVENȚIA MEA CU ROMÂNII”

    Destept tipul…:D

    Mai departe:

    „Dacă la IQ stau foarte rău, băieții ăștia de ambe sexe demonstrează, prin întreaga recuzită a gesticii și mimicii lor de contorsioniști ai adevărului, că și EQ-ul lor e prăbușit în șosete. Sufletele lor sînt corodate de ura, izvorîtă din invidie, față de președintele Băsescu. E ura insului omega față de bărbatul alfa. E ura prostului față de cel inteligent. E ura lașului față de cel curajos. E ura omului de nimic și de nimicuri față de cel care a intrat deja în istorie. E ura carieristului mărunt, slugarnic și sforar față de omul care lasă în urmă ceva. E ura lui zero față de unu. Iar ura aceasta trece sticla mai bine decît orice. Chiar dacă lumea încă se mai uită la acești măscărici ai realului, nu i-ar mai crede nimeni nici dacă ar prezenta buletinul meteo sau dacă ar anunța ora exactă.”

    Merita citit si popularizat domnul Cretan (medic „la baza” din cate stiu eu)

    ribelalu

    26/01/2012 at 6:01 pm

    • Da, neobisnuit articol pentru respectiva platforma. Bine scris si adevarat. Ramane de vazut cate publicari ii vor mai fi permise lui Constantin Cretan.

      Radu

      26/01/2012 at 6:07 pm

  6. Salut ! 🙂
    Dupa 22 dec. `89 au fost cateva zile in care toti politrucii/securistii/militienii s-au dat la fund.
    Au reaparut imediat dupa ce s-au convins ca sistemul comunist a invins miscarea populara prin acapararea puterii de clica lui Iliescu.
    Timidele incercari ale partidelor istorice au fost brutal inabusite (Iliescu : „veti avea atata putere cata va vom da noi !”).
    Atunci Brucan impreuna cu Iliescu au decis si acapararea/valorificarea economiei in folosul esalonului doi PCR/secu.
    Petre Roman a fost doar trompeta deciziei : „economia Romaniei e o gramada de fiare vechi”.
    In consecinta, au aparut oamenii de afaceri „de succes” (vezi top 100), fosti activisti PCR/securisti.
    Patrimoniile PCR, UTC, al sindicatelor au fost imapartite si tortul infulecat de hulpavii mafioti.
    Din pacate, nu numai ca nu i-a deranjat nimeni pana acum (in ciuda promisiunilor electorale) dar constat ca prospera continuu, dandu-si mana cu politicienii de la guvernare.
    Armonia este, deci, deplina si se bazeaza pe o simbioza totala.
    Disputa politica e observabila doar pe „sticla”.

    In ce priveste migratia fortei de munca, ea a fost stimulata de clica iliesciana intorcandu-se impotriva ei chiar la alegerile din 2004.
    Si oamenii astia, insa, s-au cam saturat de promisiuni neonorate (stiu multe cazuri concrete).
    Cine nu tine cont ca rabdarea oamenilor, care-si simt sperantele inselate, a cam ajuns la capat, si crede ca doar vorbele sunt suficiente, se inseala.
    Fara masuri concrete, care sa dovedeasca totusi ca solicitarea de „solidaritate” in conditii de criza este inteleasa/aplicata inclusiv politicienilor decidenti, nu mai merge.
    Caruta risca sa-si piarda rotile iar vizitiul, sa piarda haturile.
    PS
    In fiecare zi dau nas in nas cu fosti securisti/activisti PCR, habarnisti notorii, numiti acum (de PDL !) in functii gras platite in companii de stat.
    Nu-si merita, evident, nici o zecime din salariu.
    Concluzia : hotii nostri nu sunt mai putin hoti decat ai lor !
    E unul din motivele extrem de grave pt. care unii striga acum in strada.

    Tzepelica

    26/01/2012 at 6:08 pm

    • @tzepelica/off topic
      aveti idee citi MW a bagat crivatul in sistemul energetic in ultimele 48 ore?

      intamplator

      26/01/2012 at 6:18 pm

      • Intre 700 -800 MW, in fiecare ora.
        Adica cca. 750 MW x 48 h.

        Tzepelica

        26/01/2012 at 6:21 pm

      • Am avut chiar ore in care eolienele au produs mai mult decat centralele hidro.
        Din pacate, necesita rezerve extrem de costisitoare (grupuri clasice, pregatite sa intervina cand nu bate vantul).

        Tzepelica

        26/01/2012 at 6:23 pm

        • @tzepelica/multumesc
          adica,au asigurat 10 pct din consum;
          ca nespecialist,la riscurile centralelor pe carbune in vreme de iarna( transport,inghet..)s-ar putea sa se compenseze;
          tot ca nespecialist,tinind cont de pretul gazului&pacura(vezi iran&consecinte)s-ar putea ca investitiile astea sa merite;

          intamplator

          26/01/2012 at 6:30 pm

  7. Deci
    Ne chinuim cu USA sa aducem in tara un penal dovedit si mareata justitie mioritica il scoate la liber . Ca doar nu e periculos . Nu are nici intentie sa fuga dragi juristi de kkt .

    http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-11340954-fostul-director-general-cfr-mihai-necolaiciuc-eliberat-din-arest-dupa-tribunalul-bucuresti-revocat-cel-patrulea-mandat-arestare.htm

    NOTA . Asta e un altul care va sta bine mersi tragind de timp pina la prescriptie . Bineinteles ca e vina olandezilor si musai sa boicotam varza lor .

    PS . Daca cititi declaratile sefului UDMR , o alta victorie mioritica . 😦
    „nu mai e timp pentru o noua lege electorala .”

    Ștefan A.

    26/01/2012 at 6:09 pm

    • Salut ! 🙂
      Cu celebrul Popa (SOV) ce se mai aude ?
      Urma sa faca niste „dezvaluiri” colosale.
      Gata, i-au inchis gura ?

      Tzepelica

      26/01/2012 at 6:20 pm

      • zepelica, Popa e la pirnaie pt ca fugea de o pedeapsa stabilita deja si doar de un proces. Nu vorbeste pt ca are si mai mare nevoie de protectia lui SOV

        Tio

        26/01/2012 at 9:30 pm

  8. ” magazinul cu dulciuri” ???!!!
    moale titlu;eu i-as zice” cum sa furi un popor-manual de intrebuintare”
    fiecare are parerile lui si o am si eu pe a mea;toti dau vina pe ” securisti” sunt vinovati dar nimeni nu vrea sa vada principalul vinovat=aparatul pcr!toate tintele false sau mai putin false, lansate incepind cu seara de 22 decembrie au avut un singur scop:perpetuarea dominatiei activistilor de partid;ei au fost si sunt si acum la ” butoane”

    intamplator

    26/01/2012 at 6:14 pm

  9. Theophyle, imi amintesc foarte bine articolul Romania dupa razboi, numai cu localizarea in timp am probleme: aveam impresia ca a aparut de mai mult de trei luni. N-are importanta. Retin un lucru: fiica mea, stabilita in Canada si care citeste blogul cu regularitate , a ramas foarte impresionata de statistica si comparatia cu razboiul. Nu se gandise ce a insemnat acest exod al lor, pentru tara. din care au plecat.Dar n-au plecat de bine, pur si simplu tara (de fapt cei care au pus laba pe ea) nu i-a apreciat, nu le-a intins o mana cand erau tineri si dornici de munca nu de pomana, iar acum lucreaza in meseriile lor (nu vand pizza) si altii profita de tot ce au invatat ei in Romania. Sa ne intelegem, nu profita degeaba, sunt platiti si apreciati iar eu ma bucur ca nu mai sunt la cheremul nulitatilor din Romania. Desi tare mult mi-as fi dorit sa nu fim asa de risipiti prin lume.
    Oricum , mi-amintesc ca articolul m-a impresionat si pe mine foarte mult cand l-am citit. Dar cine se gandeste cu intelegere la cei plecati? ei sunt „diaspora” care l-a votat pe Basescu deci trebuie renegati.

    cedric

    26/01/2012 at 6:14 pm

    • @cedric/nu sunteti singurul in situatia asta/eu cel putin sunt”fericit” mai am un copil in tara;
      copiii astia n-au plecat neaparat pentru bani;au plecat pentru ca vor sa fie tratati ca oameni;asta nu le ofera romania acum

      intamplator

      26/01/2012 at 6:21 pm

      • @ cedric @ intimplator
        Sinteti „dusmani ai poporului ” . Ati subminat economia nationala permitind copiilor sa plece din tara . Cine drac mai contribuie la pensile marete ? 🙂
        PS . Eu in nemernicirea mea am plecat in 1990 . 😆

        Ștefan A.

        26/01/2012 at 6:28 pm

        • Salutare
          Si eu! Dar consider ca am trimis produse cu calitate „export”,daca mai tii minte cum devine asta 🙂

          ela

          26/01/2012 at 6:32 pm

        • @stefan
          eu nu ” i-am permis” .dar nici o firma din ro nu i-a raspuns la cv&cererea de angajare,y compris,guvernul romaniei;au fost niste ” capitalisti feroci” din us care au angajat-o la filiala lor din europa;
          macar si-a pastrat cetatenia si voteaza mereu contra psd;stiu uslistii ce stiu cu ” emigrantii” astia
          asa ,sa ma laud, in 2011 a fost desemnata cea mai buna in domeniul ei in europa

          intamplator

          26/01/2012 at 6:36 pm

        • Stefan,

          Din pacate nu e nimic de ras. Drama parintilor nostrii ramane, la fel ca si a tarii, care de bine de rau ne-a crescut. Mi-am lasat mama in spital si am plecat sa ac bani. La 3 zile a murit. E ceva de ras in asta? Nu cred.

          Imi tot zicea ca trebuie sa am grija de mine. Am avut, insa ea a devenit o victima colaterala a sistemului.

          acspot

          26/01/2012 at 6:41 pm

      • Intamplator,
        si eu mai am un copil in tara dar era bine sa fim cu totii aici. Bineinteles ca le duc grija la toti, ca sa „o duca bine” muncesc toti pe rupte, si aici (la o multinationala) si acolo. Fara sacrificii nu se poate realiza nimic, oriunde ai fi, bunastarea nu pica din cer. Dar cei mai multi romani vor totul de-a gata, de asta ii urasc pe cei care stiu doar sa ceara dar nu vor sa dea nimic de la ei.

        cedric

        26/01/2012 at 6:34 pm

        • absolut de acord!!!!!

          intamplator

          26/01/2012 at 6:36 pm

  10. Seara buna 🙂
    Da, Romania este un magazin cu dulciuri. Furi 70 mil EUR, te plimbi prin tari straine si te intorci in tara ptr. purificare, dupa 6 luni esti liber ca pasarea cerului si cu o mica interdictie de neparsire a tarii.

    mar

    26/01/2012 at 6:20 pm

  11. In afara de patrimoniul PCR, de cel al UTC sa nu uitam de patrimoniul sindicatelor evaluat la cca 30 de miliarde de euro.

    http://stirileprotv.ro/video/romania-te-iubesc-cat-valoreaza-si-ce-s-a-intamplat-cu-averea-sindicatelor.html/60452783

    ribelalu

    26/01/2012 at 6:25 pm

    • Wow, asta-i tare de tot. Multumesc pentru link.

      A A

      26/01/2012 at 7:00 pm

      • Cand am spus eu exact cine este tipul au sarit pe mine baierii cu libertatea de opinie. Tare as vrea sa-l aud acum pe @Tio 😆

        Theophyle

        26/01/2012 at 7:05 pm

        • Stai ca-l auzi imediat 😉

          E felul rusilor de a face misto de americani. Nu cred o secunda ca Assange lucra pt vre-un serviciu (afirmatia e doar damage control). Poate de acum incolo…N-ar fi luptat atita impotriva unei extradari daca avea spate.

          P.S. Stim amindoi ca idealistii sint mai periculosi decit profesionistii, nu?

          Tio

          26/01/2012 at 9:26 pm

          • Tio, 🙂 daca asta este idealist eu sunt cosmonaut chinez. In alta ordine de idei tu si cu mine suntem idiotii utili ai cuiva. Noroc ca noi alegem cui. Asta inseamna democratie 🙂

            Theophyle

            26/01/2012 at 9:51 pm

  12. Analiza realista. Tot realist vorbind, pana in 1989, nici o tara nu facuse tranzitia de la comunism la capitalism. Ca atare, nu exista nici un model de urmat sau macar de studiat, astfel incat cineva, oricine ar fi fost, sa poata sa discearna intre ceea ce trebuia facut si ce nu. Din punct de vedere economic, existau in istoria lumii tranzitii de la capitalism la comunism, dar nu vice versa. Din acest punct de vedere, pot intelege si accepta balbaielile si greselile eminente, datorate lipsei de cunostinte si viziune la acel moment dat. Tara nu putea fi lasata fara guvernare si cei ce-au fost mai aproape si s-au infipt mai tare, s-au instalat la putere. Eu aveam 30 de ani atunci, si mi-aduc aminte de haosul acelor zile, de disperarea si confuzia care exista peste tot.
    Ceea ce nu pot trece cu vederea si n-am putut accepta este ce a urmat dupa. Lacomia, lipsa de scrupule, inconstienta si lipsa de responsabilitate fata de tara si cetateni a guvernantilor sunt lucrurile care m-au facut sa-mi iau copilul si sa plec unde-am vazut cu ochii. In naivitatea mea, am crezut ca cei ce s-au autoinstalat la conducerea tarii vor avea decenta sa-si recunoasca limitele, faptul ca nu au toate raspunsurile la cum trebuie facuta tranzitia, dar ca vor lucra impreuna cu specialisti si cetateni intr-un raport de respect si consideratie pentru a gasi moduri logice de schimba lucrurile. Presupun ca nu exista atata moralitate in Romania iar acum, nici atat.

    Abigail

    26/01/2012 at 6:36 pm

    • Salut @ Abigail
      Curios ca in 2012 in RO nu se stie inca ca in anul 1989 atit in Polonia cit si in Cehoslovachia dar si in Ungaria exista deja un nutrit nucleu de anteprenoriat privat . In general compus din meseriasi , magazine , mici fermieri .
      In acelas an era suficient sa locuiesti in Ardeal pentrua vedea cum se vindeau brinzeturile unguresti importate privat de turistii romani . Produse in industra privata a vecinilor de dincolo de granita .

      Ștefan A.

      26/01/2012 at 6:50 pm

      • Comunismul nostru mioritic e fost nu doar cel mai dur dar a avut si cei mai incompetenti oameni la toate nivelurile . Incepind cu Iliescu si Brucan si terminind cu ultimul director de IAS . Curios ca strict din acesta zona au aparut noii bogati romani . Judeca singur acesta diferenta (dintre comunisti tarilor fratesti si noi ) din toate punctele de vedere si cu toate efectele care se vad si azi .

        Ștefan A.

        26/01/2012 at 6:53 pm

        • @stefan a
          va dau un singur exemplu:
          un director de la arctic,pre numele lui novolan;
          decrat de tz ori,deputat in man;
          in 90 muncitorii nu l-au schimbat cum le ceruse ilescu,roman&co;
          in 97 a vrut conventia sa-l schimbe;muncitorii au facut greva si au renuntat;
          arcticul merge si azi si nu e al lui novolan;nu stiu ce face el acum(daca mai traieste sau nu)
          si mai am exemple d-astea;au existat ” profesionisti” si in socialism;multi.putini,au fost;
          dar in 90 prin grija lui iliescu&co,era frecventabil un leon nica,un dan iosif,un mazilu si…un cimpeanu(ala cu regele presedinte,azi cred ca e inca senator);era lupoi,era cico dumitrescu,era ” imgb care face ordine”
          coposu si ratiu erau ” dusmani ai poporului” care” s-au demascat” in iunie 90 si culmea, astia cautau profesionisti atunci in romania;ca popor ne-am batut joc de noi insine atunci

          intamplator

          26/01/2012 at 7:48 pm

      • @Stefan
        Stiu ca exista un nucleu in alte tari. Stiam precis ca in Ungaria erau fermieri care cresteau gaini ouatoare si traiau din asta. Erau si in Romania mici meseriasi in Ardeal in special. Chiar si tarani necooperativizati. Dar ponderea lor a fost nesemnificativa la scara nationala. Dezastrul si jaful cel mai mare s-a facut cu marea industrie de stat, care a fost pusa pe butuci fara discernamant. Sectoarele strategice, cum ar fi energia, transportul de marfuri pe calea ferata, au fost pur si simplu decimate fara nici o strategie pe termen mediu sau lung. A fost doar o lupta pe viata si pe moarte pentru halca cea mai mare pe care au putut-o apuca si fugi cu ea.

        Abigail

        26/01/2012 at 8:17 pm

  13. Sondaj pe B1 – USL-ul 52%

    mar

    26/01/2012 at 6:51 pm

    • Salut mar 🙂
      Mda, a venit timpul ca doamna sa-si ia Vuitonul si sa plece acasa. Este singurul lucru care ii mai poate ajuta! Si aici ei au cifrele dar le tin in burta!

      Theophyle

      26/01/2012 at 6:53 pm

      • Sper din tot sufletul sa se intoarca la tricotat si nu numai ea 😦 Mult rau au facut, ptr. ca au furat speranta, lucru facut si de Constantinescu si coalitia lui.

        mar

        26/01/2012 at 7:08 pm

        • Eu acum zic ca e si un bine in tot raul; speranta n-a murit, dar trebuie sa devenim, noi societatea civila, muuuult mai vigilenti si sa vrem fapte, nu vorbe – ca la vorbe, mai tare ca TB, inca nu stiu pe vreunul. Sa nu le mai inghitim explicatiile pe nemestecate, sa nu ii mai ajutam cu propaganda si noi, iertand derapajele pe motiv ca „bine le-a zis-o!”, sa fim mai rezervati in a-i spala de pacate pentru orice fapta normala. Sa ne implicam activ in a stopa derapajele de la democratie si coruptia.

          db

          26/01/2012 at 11:36 pm

    • E doar pe Bucuresti, nu stiu ce relevanta are pentru intreg teriotoriul tarii plus strainatatea. De fapt nu stiu ce relevanta au sondajele astea. Din experienta ultimilor 15-16 ani, PSD-ul a fost mereu „umflat” in sondaje chiar si cu 10 procente.

      ribelalu

      26/01/2012 at 6:56 pm

      • „De notat că 75% dintre cei din eşantion au exprimat o opţiune de vot, iar procentul celor care au exprimat o opţiune de vot nu poate fi considerat drept prezenţă la vot. Răspunsurile la întrebările privind intenţiile de vot sunt influenţate şi de efectul de „dezirabilitate socială”: tendinţa repondenţilor de a da răspunsuri în conformitate cu ceea ce este dorit din punct de vedere social.” 😉

        ribelalu

        26/01/2012 at 6:59 pm

        • Subscriu in cea ce priveste relevanta, dar totusi oamenii astia au avut un sprijin fabulos si pe fondul deceptie generale au aparut cele doua caricaturi, care sper sa nu ajunga sa ne faca agenda 😦

          mar

          26/01/2012 at 7:11 pm

  14. Nu stiu de ce Theophyle, insa toata discutia asta mi-a readus in minte nuvela lui Gala Galaction „La vulturi!” 🙂

    As bea o tarie, insa nu am deloc alcool in casa.

    acspot

    26/01/2012 at 6:56 pm

    • 🙂 Gasesti tu in Amsterdam ! 😆

      Theophyle

      26/01/2012 at 6:59 pm

  15. Trist, foarte trist, unii sunt manipulati si protesteaza. Altii manipuleaza si se bucura de privilegii, oare excursia/concediul a fost sustinut din salariul de bugetar 👿
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/protestatarii-in-viscol-la-piata-universitatii-radu-mazare-la-schi-in-austria-963459.html

    mar

    26/01/2012 at 7:21 pm

  16. Il ascultati careva pe Ddan Diaconescu la B1? Asta abereaza ca o mitraliera, la el toate sunt simple, le da bani tuturor sa-si deschida afaceri, imparte bugetul tarii „foarte simplu”. Anuleaza toate taxele si lasa doar patru. E clar ca pe cei slabi de ingeri ii zapaceste de cap. Ma mir de ce cei doi moderatori il lasa. Pe Racoviceanu il vad in stare sa vrea ca votantii PDL sau UNPR sa treaca la PP.
    Mare e gradina lui Dumnezeu.

    cedric

    26/01/2012 at 7:34 pm

    • Salut Cedric 🙂
      Mare si cu specii variate! 😆

      Theophyle

      26/01/2012 at 7:36 pm

      • nu m-ar mira anul asta sa asistam la un ” remake” alegeri 2000;cind multi au votat cu vadim

        intamplator

        26/01/2012 at 7:53 pm

  17. Motivarea judecatorilor in cazul Necolaiciuc – are domiciliu stabil, o famile, nivel de instructie ridicat si nu prezinta pericol public 😦 Oare cine a facut parte din completul care a luat aceasta decizie 😦

    mar

    26/01/2012 at 7:38 pm

  18. pfooaa! si zapada si blocajele sunt tot din cauza lui basescu si boc! dana grecu are un concurent redutabil , paula rusu

    radu

    26/01/2012 at 7:45 pm

    • pai nu stii ? a dat basescu cu arma meteorologica sa alunge protestatarii :))

      zigzag

      26/01/2012 at 7:52 pm

      • e tare domle ,basescu asta!
        ” riul,ramu’ tot ce misca-n tara asta..” le controleaza

        intamplator

        26/01/2012 at 7:56 pm

        • A facut un deal cu Putin sa deschida Siberia 🙂

          Theophyle

          26/01/2012 at 7:58 pm

  19. Cum de nu a sesizat nimeni dezechilibru acestui militar 😦 – „Am propus ca Armatei să-i fie încredințată pe durata de o lună administrarea acestei țări. Armata să-și ia angajamentul ca într-o lună de zile să organizeze alegeri libere și democratice, supravegheate de presa română liberă”,
    http://www.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Alexandru_Gheorghe-_-Am_propus_ca_Armata_sa_preia_timp_de_o_luna_administrarea_tarii_0_634737075.html

    mar

    26/01/2012 at 7:46 pm

    • @mar/eu de vreo 3 zile spun ca a aparut inca un ” napoleon”

      intamplator

      26/01/2012 at 7:54 pm

      • Tara efectiv bananiera dar fara banane . 🙂
        Lovitura de stat a locotenentilor . Nici macar colonei ca in Grecia de cindva . 🙂
        Ce harababura armata asta , justitia militara care impreuna permit unui putoi cu epoleti sa ceara administrarea de catre armata a tarii . Pentru o luna . 😆
        In afara granitelor tarii si in oricare tara europeana (si non) tipul asta deja era degradat , bagat la puscarie militara pentru 20 de ani si toti sefii galonati se indepartau de asta oficial si public .
        Ce mizerie umana in RO , fara pereche .

        Ștefan A.

        26/01/2012 at 8:00 pm

        • @stefan a
          fiti domle serios,
          asta era la ospiciu/nu se pierdea vremea cu tribunalul

          intamplator

          26/01/2012 at 8:26 pm

      • da, am vazut 🙂

        mar

        26/01/2012 at 8:02 pm

  20. neamtu la b1

    Un tanar de stanga

    26/01/2012 at 8:01 pm

  21. Mihail Neamtu la B1 TV.

    mar

    26/01/2012 at 8:02 pm

  22. Tara tuturor posibiltatilor, o cofetarie imensa 😦 Altul care a fost pus in libertate.
    http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Acuzat-CJ-Ilfov-Gheorghe-Roman_0_634737113.html

    mar

    26/01/2012 at 8:04 pm

  23. Buna seara,
    On topic: tocmai am terminat de citit o carte ˝Noul capitalism romanesc˝ de Vladimir Pasti, aparuta la Polirom.
    Pasti spune clar ca a fost o imparteala deliberata, totul sub imperativul aparitiei unei clase capitaliste bastinase, proces inceput din ´90.Detaliaza procedeele (amorale, uneori ilegale) prin care s-a incercat si reusit formarea unei clase de capitalisti locali.In linii mari spune ca in Romania a existat inca de la inceput un conflict intre unele categorii din elitele fostului regim.Conflictul principal, spune Pasti, a fost intre tehnocratia industriala si tehnocratia financiar-bancara.Un conflict intre capitalul industrial si cel financiar-bancar.Pasti spune ca in final tehnocratia financiar-bancara a fostului regim (in alianta sau mai degraba preluata de capitalul strain), a castigat lupta cu tehnocratia industriala, reusind ca prin dezindustrializare masiva sa-i faca sa-si piarda baza de putere pe tehnocratii industriali.
    Mai zice Pasti ca acum principala lupta ce se duce in Romania este intre capitalistii bastinasi si marile capitaluri straine, care in final ii vor cumpara (la un loc cu toate activele si resursele) sau ii vor distruge, dupa caz.

    p

    26/01/2012 at 8:08 pm

    • O salut 🙂
      Cu tot respectul ma faci sa rad! Vezi linkul care tocmai l-am pus la bibligrafia de astazi. Pasti a fost un nenorocit de profitor comunist!

      https://theophylepoliteia.wordpress.com/2010/04/04/avem-elite-adri-ispspn-iem-si-grupul-de-la-trocadero/

      Theophyle

      26/01/2012 at 8:24 pm

      • Theophyle, si despre Isarescu, (a fost in acelasi grup cu Pasti) s-ar putea spune ca a fost un nenorocit de profitor comunist.Cu toate acestea se spune ca este cel mai longeviv guvernator de banca nationala din lume.Si nimeni nu-l va putea misca de acolo.Pasti il da ca exemplu pentru sustinerea tezei ca tehnocratia financiar bancara a fostului regim a castigat lupta cu tehnocratia industriala.

        p

        26/01/2012 at 8:54 pm

        • Nu,
          1. pentru ca Isarescu a fost un profesionist, nu prea mai este dar are consilieri buni;
          2. Nu vorbesc bine sau rau despre oameni pe care nu i-am cunoscut personal si profesional;
          3. Tot ceea ce a scris sunt colaje traduse si compilate. Bineinteles …fara surse.

          Theophyle

          26/01/2012 at 8:57 pm

      • Și eu am mâncat ciolan cu fasole la Trocadero și înainte și după 1989 dar am rămas neafiliată. 😛

        • Salut Doina,
          Pacat, ai fi avut probabil o viata mult mai comoda 🙂

          Theophyle

          26/01/2012 at 9:23 pm

          • La mine au avut ursitoarele S.R.L. A venit numai cea responsabilă cu munca. 😀

            • Un om destept m-a invatat ca exista doua alternative in viata – sau manci bine, sau dormi bine!

              Theophyle

              26/01/2012 at 10:56 pm

              • Foarte profund dar mă tem că se aplică doar la oameni cinstiți.
                Pariez că Videanu mănâncă bine și doarme ca un bebeluș. 😀

              • Respectivul povestitor a fost bunicul meu. Am avut doi ca tot omul. Primul mare intelectual al doile carciumar. Carciumarul era filozof. Fenomenologia lui se asemana cu cea a lui Husserl, desi in viata lui nu a stiut ce este fenomenologia si Husserl nu a intrat niciodata in carciuma lui. Respectivul bunic cataloga oameni in trei grupe. Cei care au obraz, cei care nu au obraz si ce care nu stiu ce este un obraz!

                Theophyle

                26/01/2012 at 11:27 pm

              • Nefericirea acestei țări vine din faptul că majoritatea politicienilor sau izbit din a treia categorie. Mi-ar fi plăcut să stau la povești cu bunicul tău.

              • scuze, viteza:
                s-au izbit

              • 😀 si mie – probabil ca o voi face peste catva timp!

                Theophyle

                26/01/2012 at 11:44 pm

              • Nu-i grabă! 😀

    • @p
      pasti&co= catedra de ” sociologie” de la stefan gheorghiu au teoretizat ” ideologia” lui iliescu;astia sunt la categoria patriciu=mint si cind respira

      intamplator

      26/01/2012 at 8:30 pm

      • @intamplator:˝mint si cind respira˝

        Nu cred ca Pasti minte atunci cand spune clar ca impartirea cu dedicatie a fostei avutii nationale a fost un proces deliberat in scopul de a forma o clasa de capitalisti bastinasi.

        p

        26/01/2012 at 8:58 pm

        • Pasti stie ce spune – dupa revolutie, pe cand urmaream cu agitatie ce se intampla in politica cu PNT si PNL, am mers cu autostopul de la Petromidia Navodari catre Constanta cu un „domn” la vreo 40 de ani, cu care am inceput sa vorbesc politica. Eu spun: sa dea inapoi ce au confiscat comunistii! Omu’ spune: vai de mine, nicidecum – pai noi trebuie sa facem repede-repede oligarhii nostri, sa avem capitalistii nostri, daca le dam inapoi alora fabricile, uzinele, terenurile, ei n-au bani sa faca productie si le vor vinde capitalistilor straini si noi vom ajunge sclavii alora. Pai, zic, asta e: unii vor gasi bani, altii nu si le vor vinde, fiecare are dreptul sa dispuna de averea ma-sii si a lui tat-so cum vrea! Nu e fair sa nu le dam inapoi! Omu’: nu e fair sa le dam; de ce sa le dam, lasa-i p-aia in pace, multi urmasi traiesc de fapt afara, de ce sa vina inapoi, lasa-i sa ramana pe unde au plecat; noi intre timp, ne consolidam pozitia in tara si ne facem capitalistii nostri, nu intelegi?!! Eu: pai, nu-i avem p-astia carora li s-a luat capitalul? L-il dam inapoi si gata, avem si noi capitalistii nostri! Omu’: nu intelegi nimic! Lasa ca fac bine astia cum fac – si asa s-a terminat discutia. Era 1991. Omu’ avea deja masina straina – Audi sau Ford. Nu am aflat atunci cum il cheama, dar eu tot cred ca l-am recunoscut in persoana unuia pe care il stiu ca a fost in FSN, PD, apoi in PSD.
          A, si catre @Radu de mai sus (mult mai sus): TB este din aceiasi structura, si-a facut doar un face-lift. Mai devreme sau mai tarziu iese la iveala urzeala stofei. Doar iluziile noastre si sperantele i-au dat puterea. El este insa egal cu el-acelasi om din FSN, PDSR, PD si PD-L. Daca i-ai fi urmarit parcursul, ai fi inteles mistificarea. Marturisesc ca si eu l-am votat de 2 ori.

          db

          27/01/2012 at 12:13 am

  24. Ficeac vorbeste prostii ca numai in Romania sunt asa probleme cu zapada. Minte, in Austria , de sarbatori, au fost mari probleme cu zapada, statiuni intregi izolate cateva zile. Si in alte tari cand sunt probleme, se inchid autostrazile , eventual dupa ciocniri in lant si nimeni nu acuza guvernul.

    cedric

    26/01/2012 at 8:11 pm

    • Ficeac a prins si prinde avioane 😦 In urma cu ani am incercat sa-i explic individului ceva cu legea in mana si nu a priceput/nu a vrut sa priceapa.

      mar

      26/01/2012 at 8:19 pm

  25. Am primit o invitatie prin e-mail la ” ABC-ul Liberlismului ” in data de 11.02.2012 . Bucuresti si din partea doamnei deputat Alina Gheorghiu
    Aici raspunsul meu :
    Stimata doamna deputat .
    Va atrag respectos atentia ca e destul de privit adresa mea de e-mail si veti descoperi cu stupoare ca sint la mii de km de Romania . Cu toata bunavointa , imposibil de venit la invitatile pe care le primesc . Mentionez ca nu sint nici macar un membru sau simpatizant al PNL .
    In speranta ca am fost inteles , va urez o zi buna si spor la munca .
    PS . Pina la urma , demisia dumneavoastra din parlament e definitiva , irevocabila sau doar de ochii lumii ?

    Ștefan A.

    26/01/2012 at 8:13 pm

    • @stefan a
      se poate si mai rau
      eu am primit o invitatie de la camera de comert sa merg la khartoum,la forumul economic romania-sudan;
      daca mi-ar placea sport extrem m-as fi dus la raliul dakar;era mai sigur

      intamplator

      26/01/2012 at 8:35 pm

  26. Nu-mi place emisiunea lui Bichir/Turcescu. Stau la caldura si critica guvernul. Mai mult isi bat joc de Boc. Neamtu a avut o criza de ras total ne la locul ei in consonanta cu Saftoiu.
    Ma mut pe alt post, nu mai am nici o curiozitate pentru aceasta emisiune. Banuiesc cum va continua.

    cedric

    26/01/2012 at 8:23 pm

    • de ce a ris Neamtu, cedric?
      multumesc pentru lamurire

      skorpion

      26/01/2012 at 8:32 pm

      • Ptr. ca Bichir a facut o gluma legata de participarea lui Boc la dezapesire, o tampenie. Cam ciudata reactia lui MN, dar spontana.

        mar

        26/01/2012 at 8:34 pm

        • infantila cumva?

          skorpion

          26/01/2012 at 8:35 pm

          • Skorpi,
            nu, normala.

            mar

            26/01/2012 at 8:40 pm

    • Draga cedric 🙂

      Cu toata prietenia, Boc si-o merita cu prisosinta. Atata timp cat ei au facut magariile pe care le-au facut in spatele presedintelui far sa-l sprijine. Am cateva nautati pentru tine si pentru prietenii care il sprijina pe Boc.

      1. Presedintele l-a rugat sa faca o remaniere. Boc a refuzat;
      2. De 4 lunui de zile Boc zice alba si face neagra.
      3. Relatiile intre Presedinte si Boc sunt foarte reci.
      4. Boc este o mironositza de sex masculin care joaca tetrul ardeleanului cinstit

      Deoarece ma cunosti si sti ca nu vorbesc aiurea ar trebui sa hotarati pe cine sptijiniti voi. Boc este trecutul tragic ale unor sperante si isi merita soarta pe care o va avea foarte curand. Mai exact dupa 8 februarie.

      Theophyle

      26/01/2012 at 8:33 pm

      • Azi era un vant de te lua pe sus, termometrul era undeva la -16 gr. ,Boc fara manusi, caciula, dand la zapada pe A1…..hilara aparitie, sincer. Boagiu mai avea putin si devenea casanta 😦

        mar

        26/01/2012 at 8:38 pm

      • Theophyle,
        nu cred ca am zis vreodata ca il sprijin pe Boc. Eu il sprijin pe presedinte si atat. Recunosc ca Boc e deplasat cu cheful sau de munca fizica in public, ma impresioneaza chiar neplacut. Cunosc si ce greu e sa te impotrivesti crizelor de ras care te apuca din senin. Dar ma deranjeaza cand dai apa la moara unora ca Saftoiu , Ficeac si alte figuri sinistre.
        In plus, nu cred ca sustinerea mea ar conta pentru nici unul din ei. Deocamdata, repet , singurul care nu m-a deziluzionat in fond (nu in forma ) este presedintele Basescu.

        cedric

        26/01/2012 at 8:43 pm

        • Cedric,
          omul radea sincer, nu stiu daca se putea stapani. Imaginea cu Boc a fost hilara, mai avea putin si deveneau casanti la felul cu sufla vaju. Proasta actiune deimagine, raportat la loc si conditii meteo.

          mar

          26/01/2012 at 8:46 pm

          • Totusi criza de ras a post nelalocul ei, am vaUt-o in direct si am ramas cu gura cascata. Fondatorul miscarii/partidului pe care o vad ca o alternativa Nu are voie sa se comporte asa in public. Si da, a parut o criza infantila. Imi pare rau, dar nu a fost ok si nicio explicatie nu va fi o motivatie.

            Victor.vb2

            26/01/2012 at 10:33 pm

        • Cedric
          Stiu. Daca nu ar fi fost asa nici macar nu-ti raspundeam. Problema majora astazi este ca PDL-ul lui Boc este mai refractar la reforme si mai reactionar decat PSD-ul lui Nastase. Merita orice shut in cur. Cum naiba concediezi doi ministrii prin telefon. Rahatul asta de utecist crede ca aia sunt lacheii lui? Cm te comporti cu oamenii asa iti vei primi rasplata!

          Theophyle

          26/01/2012 at 8:47 pm

  27. Asta imi place! Vestul a deschis ochii:
    http://www.dw-world.de/dw/article/0,,15691244,00.html

    cedric

    26/01/2012 at 8:28 pm

  28. buna postare,
    din pacate 22 de ani de tragism pur din care doar o mina de oameni a cistigat enorm..iar un popor intreg a saracit…dar s-a si degradat moral enorm de mult.

    si revin a mia oara ca in prezent singura institutie care nu se misca este justitia, justitia care a ajutat ca miliardele 130-150 sa mearga in buzunarele fostilor securisti (au fost in total vreo 10.000), fostilor activisti de PCR (nu stiu citi au fost), fostilor lideri de sindicat….fostilor/actualilor magistrati

    si daca justitie nu e, nimic nu este cum am constatat cu totii.

    skorpion

    26/01/2012 at 8:31 pm

    • Justitia are un ministru, numele lui este Predoiu, l-a auzit cineva pe ministrul Predoiu, in ultimele luni, declarandu-si stupefierea fatza de modul in care functioneaza ministerul lui? shock:

      Buna seara, tuturor!

      luminita

      26/01/2012 at 9:30 pm

  29. ThPh,
    ce se intimpla pe 8 februarie?

    skorpion

    26/01/2012 at 8:34 pm

    • Pleaca delegatia FMI deci au sa fie niste surprize. Boc va fi una din ele – sper din tot sufletul. Sa sa nu-mi ziceti cine o sa guverneze in locul lor. Ca exista deja formula!

      PDL-ul lui Boc este mai refractar la reforme si mai reactionar decat PSD-ul lui Nastase.

      Theophyle

      26/01/2012 at 8:39 pm

      • Doamne ajuta!

        mar

        26/01/2012 at 8:41 pm

        • De acord, sa-i schimbe pe toti. Vorba mamei mele: doar n-am tors pe ei. Nu simpatizez pe nici unul din guvern si PDL. De mult trebuia sa aduca oameni competenti dar astia n-au loc in politica. Raman la aceasta parere.

          cedric

          26/01/2012 at 8:47 pm

      • Buna seara. Exact. Consultari discrete la Consiliul European de la sfarsitul lunii, apoi vizita delegatiei FMI si vor urma „surprize, surprize”.

        clemycali

        26/01/2012 at 9:25 pm

  30. Lucian Coritoru ne strica daca era prim ministru? Cine s-a impotrivit, noi? Treburile au mers in continuare cum a vrut opozitia si o parte din putere. Si acum vor guvern de tehnocrati. Ca sa faca ce cu el?

    cedric

    26/01/2012 at 8:49 pm

    • Un tip inteligent, pacat ca nu a fost dorit 😦

      mar

      26/01/2012 at 8:53 pm

  31. Organizatia lui Dogaru a semnat un protocol de sprijin pentru USL. N-aveam nevoie ca stiam ce hram poarta.
    Pe tvr 1 o emisiune interesanta a Rodicai Culcer despre societatea civila.

    cedric

    26/01/2012 at 9:03 pm

  32. Participa si Nicusor Dan.

    cedric

    26/01/2012 at 9:04 pm

  33. O sa-l intreb pe Newt Gingrich daca primesc si din Romania uamini pentru al 51-lea stat american (ca nu le mai ajunge Pamintul 😉 ); am o lista sa-i dau 😛
    http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_sua_2012-11341799-video-candidatul-republican-newt-gingrich-promite-colonie-lunara-putea-deveni-cel-51-lea-stat-sua.htm

    victor L

    26/01/2012 at 9:22 pm

    • Salut Victor 🙂
      Linisteste-te, Newt e baiat ciudat. Promite si el ca omul. Asta nu inseamnna ca se va tine de cuvant!

      Theophyle

      26/01/2012 at 9:25 pm

      • Intai sa se aleaga Theophyle. La cum arata cursa in momentul asta ma tem ca nici Newt si nici Romney nu mai sunt electibili. Sper sa ma insel.

        clemycali

        26/01/2012 at 9:26 pm

        • Din nefericire nu te inseli 😦

          Theophyle

          26/01/2012 at 9:32 pm

          • Mda, asta merita o discutie dar nu stiu daca aici este locul cel mai potrivit.

            clemycali

            26/01/2012 at 9:36 pm

            • lasa ca am sa postez eu duminica ceva despre anul electoral in SUA, cred. Daca nu vor fi lucruri mai importante!

              Theophyle

              26/01/2012 at 9:39 pm

              • Ar fi bine ptr ca in Romania nu se intelege ce se intampla peste ocean. Ai, ai cum mai regret faptul ca mos McCain nu a fost suficient sprijinit de miscarea conservatoare acum patru ani. Altfel ar fi fost situatia acum.

                clemycali

                26/01/2012 at 9:43 pm

          • pe obama dupa ce e reales ” bibi” o sa i-o faca;

            intamplator

            26/01/2012 at 9:39 pm

            • ar fi bine sa i-o faca inainte 🙂

              Theophyle

              26/01/2012 at 9:41 pm

  34. Cedric, cine este vuvuzeaua cu fular ?

    mar

    26/01/2012 at 9:40 pm

  35. Maine greva in Italia
    Angajatii din transportul public aerian ( Alitalia . pierde zilnic cind zboara 900.000 euro . Maine o sa fie pe profit 🙂 ) feroviar , naval , public urban si interurban vor face greva impotriva guvernului Monti . 7 sindicate au mobilizat „masele” . 🙂
    Maine e vineri deci grevistii vor avea liber pina luni . 🙂
    E o caracteristica italiana imitatile astea de greve care au loc ori la in ultima zi lucratoare a saptaminii ori in ultima zi lucratoare inaintea sarbatorilor .
    PS . Cind a fost propusa cu ceva timp in urma legea sa oblige sindicatele la publicarea bilanturilor contabile anuale , au sarit toti sindicalistii in sus . Cind a fost retrasa , a fost o perioada de „pace sociala” . 🙂

    Ștefan A.

    26/01/2012 at 9:44 pm

    • Sindicalistii parca au toti aceeasi mama. Ca daca s-ar uita cineva si la bilanturile contabile ale baietilor de peste ocean ar iesi cu jale.

      clemycali

      26/01/2012 at 9:47 pm

    • Aproape ca aici. Trebuie ‘puscati sefi lor su totul o sa fie mai bine pentru toti!

      Theophyle

      26/01/2012 at 9:47 pm

  36. @ Theophyle:
    „Cititoarea” dumneavoastra fidela, Iulia Tampescu – opertaoarea speciala, a pus link catre aceasta postare pe ambele conturi de feisbuc ale ei. Mai rar asa reclama 🙂

    ribelalu

    26/01/2012 at 9:49 pm

    • Apropo de 2 conturi…Facebook spune asa la Termeni si Conditii, Art 4, punctul 2:

      „You will not create more than one personal profile.”

      ribelalu

      26/01/2012 at 9:53 pm

    • ribelalule,
      multumesc, sunt pentru libera exprimare si liberate internetului. Mai multe nu am nimic de declarat, decat in fata Marii Adunari Nationale 🙂
      P.S Avocatul meu a numarat 15 😆

      Theophyle

      26/01/2012 at 9:53 pm

  37. Sintem tara unde se fura ca in codru din bunurile publice, dar unde si revolutiile sint furate:
    http://hydepark.ro/articol/articol/imi-pare-rau-sa-le-spun-celor-din-piata-antena-3-si-felix-v-au-furat-mitingul-481.html
    Cred ca zice bine Mircea.

    victor L

    26/01/2012 at 9:54 pm

    • Daca Traian Basescu mai tace mult, astia se vor sui pe Troita. Au inceput sa actioneze necontrolat, sa faca prostii si sa-si dea arama pe fata.
      Cred ca este cea mai buna strategie, sa-i parpaleasca la foc mic prin tacere.

      mar

      26/01/2012 at 10:12 pm

  38. @cedric,

    spui Nu simpatizez pe nici unul din guvern si PDL
    eu intreb: nici pe Funeriu (guvern), nici pe Monica Macovei (PDL)?!
    stiu ca cu o floare nu se face primavara
    🙂

    skorpion

    26/01/2012 at 10:05 pm

    • Skorpi salut
      Din toata marea de politicieni romani ,eu pe pagina mea de fb reiau in sfera publica doar articolele doamnei Monica Macovei . O fi ca am eu asa o slabiciune exclusiv doar catre dinsa , cine stie . 🙂
      Repet . Din toata masa de politicieni romani .

      Ștefan A.

      26/01/2012 at 10:15 pm

      • Asa e Stefan!

        Theophyle

        26/01/2012 at 10:19 pm

  39. am inteles, Stefan, am inteles, eu l-as mai adauga si pe TB.
    si nici Funeriu nu-i de lepadat
    🙂

    skorpion

    26/01/2012 at 10:18 pm

    • Nu, chiar de loc!

      Theophyle

      26/01/2012 at 10:19 pm

  40. Din pacate, Funeriu a intret in ceata.Numai comunica?

    ela

    26/01/2012 at 10:20 pm

  41. Funeriu nu e politician; el este un specialist, si acum ministru.
    Nu este facut pentru a sta zilnic pe sticla; unii oameni vorbesc si altii fac.
    Acum, ca uneori sint mai cunoscuti si apreciati guralivii in comparatie cu competentii este scris si in cartile sfinte 😉

    victor L

    26/01/2012 at 10:26 pm

  42. Salutare! 🙂

    Asta face Funeriu, in colaborare cu cei de la ITM 😈

    „În urma mai multor controale ale ITM Dâmbovița, mai multe cadre didactice de la Universitatea „Valahia” Târgovişte au fost concediate, după ce s-a descoperit că erau angajate cu contract de muncă, deşi împliniseră 65 de ani şi, conform legii, trebuiau să se pensioneze, au declarat reprezentanţii ITM Dâmboviţa.

    „Potrivit noii legi a educaţiei, odată cu împlinirea vârstei de pensionare, cadrele didactice au posibilitatea să fie plătite cu ora, însă nu mai pot avea contract de muncă”, au precizat cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa. La acelaşi control a fost descoperit şi cazul unui profesor care ocupa o funcţie de conducere, deşi legea interzice acest lucru după împlinirea vârstei de pensionare, scrie newsin.

    „Este vorba despre profesorul Marin Cârciumaru, care deţinea funcţia de director al Şcolii Doctorale”, au precizat reprezentanţii ITM Dâmboviţa.
    Tot în timpul contolului efectuat la Universitatea „Valahia” a fost emisă şi decizia de concediere a şefului serviciului de resurse umane – Ecaterina Popa.

    „Ancheta la ‘Valahia’ s-a desfăşurat în mai multe etape, iar o parte dintre neconformităţie descoperite au fost deja soluţionate. Mai mult, am cerut să fie reanalizate contractele de muncă şi să fie efectuate toate modificările, cu respectarea art. 17(5) din Codul Muncii republicat, precizându-se în mod concret clauza care a fost modificată şi data de la care aceasta produce efecte”, precizează reprezentanţii ITM.

    La control s-a descoperit şi că o serie de elemente, precum salariile şi sporurile, nu erau trecute în Registrului General de Evidenţă a Salariaţilor (REVISAL).
    În urma măsurilor dispuse de cei de la Inspecţia Muncii, Universitatea „Valahia” a solicitat prelungirea termenului de realizare a acestora până la 15 aprilie, din cauza „volumului foarte mare de lucrări, raportat la personalul implicat în rezolvarea acestora”.

    Potrivit ITM Dâmboviţa, toţi angajaţii Universităţii „Valahia” au fost admişi pe bază de concurs, chiar dacă, în sesizările primite, au fost menţionate „nepotisme sau relaţii clientelare”.
    Inspectorii de la ITM Dâmboviţa spun că acţiunile de control la Universitatea „Valahia” vor continua, urmând să fie monitorizat inclusiv modul în care se va desfăşura scrutinul pentru alegerea rectorului, în martie” (dcnews. ro am preluat articolul, ca sa nu dau link a site-uri cu varani).

    Cetatean

    26/01/2012 at 10:30 pm

  43. La Galati ninge. 😀

    turnofftheglory

    26/01/2012 at 10:37 pm

    • Frumos 😀 Crezi ca se poate face un om de zapada si la Galati?

      mar

      26/01/2012 at 10:41 pm

  44. Maine seara dupa intalnirea cu simpatizantii.

    turnofftheglory

    26/01/2012 at 10:42 pm

    • Succes @TOG 🙂

      Theophyle

      26/01/2012 at 10:44 pm

    • Bafta 🙂

      mar

      26/01/2012 at 10:47 pm

  45. Scuze,
    am lipsit de pe blog o ora jumate. Cred ca mar ma intreba de tipul de la Rodica Culcer .Il cheama Vasile Ernu, cica e scriitor, are un ONG parca Art Critica. Nu mi-a placut deloc dar n-am vazut emisiunea pana la sfarsit.
    Apoi am mai primit o intrebare despre Funeriu si M.Macovei. Funeriu nu-l consider PDL ist, deci nici nu m-am gandit la el. E singurul care a facut ceva semnificativ, a rezistat eroic si mai ales imi place ca toti din universitati cu care am vorbit il injura. Cunoscandu-i , zic ca a facut foarte bine ce a facut Funeriu daca ii doare atat de tare.
    Iar Monica Macovei nu este in guvern.
    Scuze pentru intarziere dar am avut o conversatie telefonica foarte interesanta si a mlasat si televizorul pe mut. Nu l-am ascultat nici pe Cristoiu.

    cedric

    26/01/2012 at 11:08 pm

    • Bine cedric
      Te iertam daca ne scri ce ai vorbit cu Obama la telefon . Sau era nemtoaica aia blonda care tine cu sufletul la gura pe toti latinii din PIIGS ? 😆

      Ștefan A.

      26/01/2012 at 11:11 pm

      • Esti de groaza 🙂 Ardelenii nu au atat umor! Vezi Bocul:)

        Theophyle

        26/01/2012 at 11:17 pm

        • Sint ardeleni si ardeleni .
          Si nu ma compara cu Boc . 🙂 Fiecare turma are oaia ei neagra . :lol.

          Ștefan A.

          26/01/2012 at 11:19 pm

          • Cum naiba te pot compara cu cineva – tu esti unic! Dupa tine au spart matritza 😀

            Theophyle

            26/01/2012 at 11:30 pm

  46. N-am vorbit cu Obama, am vorbit cu Michelle, de asta a durat atat!

    cedric

    26/01/2012 at 11:57 pm

  47. Dragă Theophyle,
    Că tot ziceai de unic, mie îmi lipsește Bășcăliosul. Sper că-i bine, sănătos…

    • Si mie!
      Sunt sigur ca este bine 🙂

      Theophyle

      27/01/2012 at 5:59 am

  48. Buna Dimineata 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    27/01/2012 at 5:59 am


Comentariile sunt închise.