Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Sfârsit de săptămână: 21 ianuarie – “Săptămâna revoltelor”

Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfârsit de săptămână. Sâmbătă, vremea se va răci în cea mai mare parte a ţării, iar cerul va fi temporar noros. În cursul zilei în est şi sud-est vor fi precipitaţii locale, predominant sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar în zona montană, în Maramureş şi Transilvania vor fi ninsori mai ales în primele ore, apoi în diminuare şi restrângere ca arie. Vor mai fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în nordul Moldovei şi Dobrogea, dar în special la munte, unde cu precădere la începutul zilei rafalele vor fi de 80…90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. În a doua parte a nopţii, în vestul şi nord-vestul teritoriului vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar în Carpaţii Occidentali va ninge. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 6 grade, uşor mai ridicate în Oltenia, iar cele minime între -10 şi 0 grade, mai scăzute în depresiuni.

La Bucureşti, vremea se va răci. În cursul zilei cerul va avea înnorări şi temporar va ploua, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă de -6…-4 grade.Mediafax

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3473  RON; 1 USD = 3. 3663 RON; 1 EURO = 1. 2914  USD; Francul elvetian 3. 5994 RON. Gramul de aur 178.1061 RON.  Evolutia saptamanala o puteti citi aici.

Piata Universitatii, ziua 8. Protestatarii s-au adunat si vineri dupa amiaza in Piata Universitatii pentru a cere demisia guvernului si a presedintelui Traian Basescu. Fata de ciocnirile ultrasi-jandarmi de joi seara, oamenii au protestat pasnic pana la miezul noptii incercand sa-si faca cunoscute nemultumirile si solicitarile prin pancarte cat mai inventive si proiectii pe fatada Facultatii de Arhitectura Toate mitingurile care s-au desfasurat vineri in tara s-au incheiat la ora 22.00. În ciuda reprizelor de ploaie de vineri seară, participarea la protest a atins media zilelor trecute, chiar dacă oamenii s-au strâns mai târziu decât de obicei. Ca şi în serile precedente, manifestaţia a avut două zone de desfăşurare distincte, una pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional şi alta la fântâna de la Facultatea de Arhitectură. Numărul jandarmilor din Piaţa Universităţii a fost mult mai mic decât în serile precedente, forţele de ordine evitând să provoace prin prezenţa masivă şi echipamentul de luptă. Vineri, protestului din Piaţa Universităţii s-au alăturat şi profesorii care au pichetat anterior Ministerul Educaţiei, precum şi câteva zeci de studenţi. Participanţii din zona fântânii de la Facultatea de Arhitectură şi-au anunţat, prin ultimele scandări, intenţia de a veni în Piaţa Universităţii şi sâmbătă. Manifestanţilor veniţi în Piaţa Universităţi li s-au alăturat, de la ora 16.30, şi cadrele didactice care au protestat timp de o oră la Ministerul Educaţiei. Cadrele didactice au ajuns în centrul Capitalei spunând că nu au venit ca sindicalişti, ci ca profesori şi că vor să ceară să fie respectaţi, să trăiască într-un stat de drept şi să aibă o viaţă mai bună pentru copiii lor. Mediafax.

50 de lei, „prima de protest” de la USL. „Să nu uiţi să mă treci pe tabel, să-mi iau banii!”, a fost una dintre principalele griji manifestate de unii dintre susţinătorii Opoziţiei, prezenţi joi la mitingul organizat în Capitală. Aproximativ 2.000 de persoane au invadat joi seara Piata Universitatii din Capitala. Circulatia a fost intrerupta in jurul orei 18.40, atunci cand la Universitate au ajuns, de la mitingul organizat de USL pe Bulevardul Kiseleff, circa 1.000 de simpatizanti ai partidelor din Opozitie, adusi in Bucuresti pe sume cuprinse intre 50 si 100 de lei, dupa cum vorbeau intre ei, dar a reiesit si din filmulete postate, ieri, pe Youtube. In videoclip se vede cum doua persoane vin, la interval de cateva zeci de secunde, la un barbat care intocmeste un tabel. Odata ce sunt notate in tabel si semneaza, cele doua persoane primesc 50 de lei. Pe de altă parte, reporterii EVZ i-au auzit pe constănţenii veniţi, joi, în Piaţa Universităţii, cum vorbeau între ei, dar şi cu unul dintre lideri: „Să nu uiţi să mă treci pe tabel, să-mi iau milionu’!”. În acelaşi context, un taximetrist povestea , încă de miercuri seara, că în Otopeni se desfăşoară „negocieri” între lideri locali ai PNL şi posibili demonstranţi, căci primii oferă doar 50 de lei, iar ultimii solicită câte 100. EVZ

Ponta & Antonescu au încercat să forţeze sancţionarea României. Minciună. Micul Titulescu şi-a dus obsesiile politice interne în Parlamentul European. ntr-o tentativă fără precedent de delegitimare a actualei puteri, Victor Ponta şi Crin Antonescu au încercat să determine Parlamentul European să adopte o rezoluţie care să condamne „regimul‘‘ de la Bucureşti şi care să ducă în cele din urmă la adoptarea de sancţiuni împotriva României. În acest scop, Ponta a prezentat informaţii false socialiştilor şi liberalilor europeni care ar demonstra că România alunecă spre dictatură la fel ca Ungaria lui Viktor Orban. Victor Ponta este protagonistul unui demers de politică externă fără precedent prin gravitate, care se învecinează cu trădarea intereselor naţionale. Ponta a încercat luni la Strasbourg să îi convingă pe liderii socialiştilor şi liberalilor europeni să asocieze România Ungariei şi să determine adoptarea unei rezoluţii care să condamne guvernul de la Bucureşti ca măsură prealabilă adoptării unor sancţiuni împotriva României. „Este deja declanşată procedura pentru Ungaria şi o vom declanşa probabil mâine sau poimâine, la solicitarea celor două grupuri, pentru România, o rezoluţie care să sancţioneze încălcările standardelor democratice în Ungaria şi în România şi să analizeze care pot fi sancţiunile de la nivel european. Sper să nu ajungem atât de departe cum prevede art. 7 din Convenţie, sa fie vorba de tăieri de fonduri, de suspendarea României din diverse foruri europene‘‘, a declarat Ponta la Strasbourg. În realitate, forţând asocierea cu Ungaria, Ponta a demonstrat că exact acest lucru speră să se întâmple. Proba este expresia „VOM declansa” unde „vom” tradeaza participarea activa a USL la acest demers. Problema este că pentru a-şi atinge scopul, Victor Ponta a minţit. Romania Libera

Monica Macovei: Din noua lege a răspunderii magistraţilor s-a scos prevederea legată de declaraţiile de interese şi de avere. Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, spune că din noua lege a răspunderii magistraţilor s-a scos prevederea legată de declaraţiile de interese şi de avere, deşi în ultima perioadă s-a tot spus că s-a mărit numărul abaterilor disciplinare, potrivit Hotnews.ro. Noul proiect de lege a venit în această formă de la Ministerul Justiţiei, a mai declarat Macovei la TVR Info.  „Am o supărare pe legea răspunderii magistraţilor: s-a scos o abatere disciplinară, pusă în 2005, la propunerea mea, şi anume cea care definea ca abatere disciplinară încălcarea legii privind declaraţiile de interese şi de avere; şi eu de un an de zile, tot spun că aceasta este una dintre abaterile prin care s-ar putea curăţa uşor sistemul, dacă inspecţia CSM-ul ar aplica-o; n-ai depus la timp declaraţia de avere şi de interese primeşti sancţiune, că tu trebuie să respecţi legea în primul rând; şi eu aici aş fi propus chiar excluderea; sunt diferenţe semnificative în declaraţii, te chem şi nu le poţi explica, afara; fără să-ţi fac nimic, nu discutăm despre confiscare; asta s-a scos acum iar bineînţeles că CSM-ul a fost de acord”, a declarat europarlamentarul PDL. Romania Libera.

Accident grav în Piaţa Alba Iulia [din capitala]. Doi tineri au fost răniţi grav în urma unui accident care s-a produs în această dimineaţă în zona Pieţei Alba Iulia. Maşina în care se aflau aceştia a lovit două autoturisme parcate, iar apoi s-a răsturnat. Un autoturism marca BMW seria 5, cu numere de înmatriculare de Constanţa, care se deplasa pe Splaiul Unirii, dinspre Piaţa Unirii, n-a luat curba şi a intrat în parcarea din zona Pieţei Alba Iulia, lovind pilonii de demarcare. În urma impactului, maşina a sărit peste două autoturisme parcate. În timpul saltului, BMW-ul a lovit cele două mașini aflate în parcare, ceea ce a dus la răsturnarea bolidului. Tinerii, un bărbat şi o femeie, amândoi în vârstă de aproximativ 28 de ani, sunt grav răniţi şi au fost transportaţi de urgenţă la spital. „I-am văzut venind. Aveau cam 120-140 de kilometri la oră, iar şoferul n-a frânat. Mai erau doi pe bancheta din spate, dar au fugit”, spune un angajat al parcării în care s-a produs incidentul. Poliţia Rutieră, însă, neagă acest lucru şi spune că în accident sunt implicate doar două persoane. Adevarul.

Gaddafi De Constanta: Mazăre și amazoanele kaki cu băști roșii. Primarul Constanței, Radu Mazăre, a venit la mitingul de ieri al USL cu două duzini de susținători, tineri cu băști roșii și geci kaki. Jumătate dintre susținătorii edilului constănțean erau de gen feminin, toate tinere la vârsta studenției, parcă alese pe sprânceană. Parcă după modelul gărzilor de corp virgine ale fostului dictator libian. După ultimul discurs al liderilor USL, ținut de Crin Antonescu, majoritatea oamenilor din jurul scenei a cerut să ia cuvântul și Radu Mazăre, primarul de la Constanța. „Hai, bre, da` vorbești Remus Cernea, un om fărî siervici și nu-l lasî pi Mazări”, spune supărat, cu un accent moldovenesc, un bărbat cu căciulă brumărie și un pardesiu până la oușoare.După ce liderii USL au coborât de pe scenă, Radu Mazăre a mai rămas și și-a chemat alături de el, în bătaia reflectoarelor și amazoanele, tinerele care i-au fost gardă de corp și scut în fața simpatizanților care au făcut valuri în jurul său. Mazăre a făcut o baie de mulțime cu amazoanele după el. EVZ.

Stenogramele şpăgilor din spitale. Cum cerşeau un post candidatele: „Am reuşit să fac rost de bănuţii ăia, 500 de euro” Fosta șefă de la Resurse Umane a Spitalului de Neurochirurgie primea șpaga în plicuri sau cutii cu bomboane, în biroul de serviciu. Din discuţii reiese că managerul era la curent, dar procurorii nu-l pot incrimina. Între 1.500 şi 2.500 de euro era tariful pentru a te angaja ca infirmieră sau asistentă medicală. Un simplu post de infirmieră costă într-un spital ieşean 1.500 de euro minim. Banii se recuperează din ciubucuri. Amănunte picante ies la iveală din dosarul spăgii la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție, prin care fosta șefă a Serviciului de Resurse Umane a Spitalului de Neurochirurgie și o infirmieră de la Spitalul de Copii au fost puse sub acuzare, conține peste 100 de pagini de interceptări telefonice. Anchetatorii au precizat, în actul de acuzare al celor două inculpate, că valoarea șpăgii pentru un post de asistent medical era de 2.500 de euro, pentru infirmier – 1.500 de euro iar pentru registrator medical era între 1.000 – 1.500 de euro. Fosta șefă a Serviciului de Resurse Umane a Spitalului de Neurochirurgie din Iași și infirmiera de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” au fost denunțate de mai multe persoane care au dat șpagă pentru a se angaja la unitatea medicală. Integral in EVZ

Va urez o zi buna!

91 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. buna dimineata
    paradox romanesc:
    shpaga 1000 eur min pentru a primi un salariu lunar de 200 euro/luna;
    doua concluzii:
    a. se poate trai cu 100 euro/luna
    b. postul asigura suplimentarea consistenta a salariului prin plati ” informale”

    intamplator

    21/01/2012 at 9:07 am

  2. buna dimineata intamplator,
    Face parte de sutele de paradoxuri inexplicabile care ne insotesc existenta zilnica.

    huniad

    21/01/2012 at 9:11 am

  3. buna dimineata@ huniad
    o intrebare( daca nu doriti nu raspundeti)
    in piata universitatii in estimarea Dvs citi sunt participanti ” autentici” si citi cu sarcini de ” serviciu” ;daca puteti estima si raspunde procentual ,nu numeric
    multumesc

    intamplator

    21/01/2012 at 9:21 am

    • @intamplator,
      da, cam 30% din ei. Materialele mele transmise lui Theophyle vor fi incadrate intr-o postare, probabil astazi sau maine. Cred ca evenimentele din Piata pot fi incadrate intr-un film de cinematograf. In afara de sex am vazut acolo aproape toate ingredientele unui scenariu de Oscar.

      huniad

      21/01/2012 at 9:25 am

      • de curiozate : ong-urile finantate de soros participa activ?

        zigzag

        21/01/2012 at 9:28 am

      • sigur,sexul a lipsit din motive meteo-prea frig

        intamplator

        21/01/2012 at 9:38 am

  4. neata tuturor! http://www.youtube.com/watch?v=fftaoS64a00 graham watson liderul liberalilor europeni cere demisia Presedintelui RO.acelasi grup condus de watson sustinea guvernul tariceanu – cand acesta s a trezit intr o dimineata ca retrage el de capul lui militarii romani din irak.ponta se duce la strasbourg fix cand seful socialistilor europeni devine mare boss.presedintele PPE vine vineri seara la Cotroceni.las deoparte nesimtirea lui watson , de care ar trebui sa aiba grija ministerul de externe al RO si rog pe Theophyle sa faca un tablou complet al acestui razboi in care miza este influenta asupra puterii politice care conduce sau va conduce Ro. :)sunt fapte nu speculatii .ps: de cand un europarlamentar, fie el si lider de grup, are nesimtirea sa ceara demisia conducerii unui stat membru NATO si UE? cred ca raspunsul lui Basescu , armonizat cu sprijinul popularilor europeni ( as paria in special pe sprijinul german) ,va viza direct aceste lucruri si mare lucru sa nu fie un punct de vedere exprimat in comun chiar in Parlamentul European.

    zigzag

    21/01/2012 at 9:26 am

    • Buna Dimineata Zig,
      Sunt sigur ca o va face! Este chiar un subiect politic important.

      huniad

      21/01/2012 at 9:32 am

      • dupa parerea mea este cheia intregului scandal si in acest moment cam toate televiziunile care prezinta revolta poporului roman ,format din 500 de romani , si au dat arama pe fata 🙂

        zigzag

        21/01/2012 at 9:34 am

        • am trecut ieri pe la 12.45 cu masina prin piata universitatii; am numarat 10 microbuze,auto,ale teveurilor parcate ,asteptind” revolutia in direct”/mai mare circul

          intamplator

          21/01/2012 at 9:37 am

          • iti dai seama ce interese sunt daca au bagat atatia bani in arsenalul media?cam cat de deranjati sunt de ex ca RO isi sporeste securitatea prin prezenta scutului american?

            zigzag

            21/01/2012 at 9:38 am

            • he,he…
              sa vezi dupa 300 ani( prima incercare reala petrucel mare la stanilesti-1711)ca iti scapa ” provinciile romane” e greu de digerat

              intamplator

              21/01/2012 at 9:41 am

          • Buna dimineata, eu am fost mai matinala in jur de ora 9 si „baietii” erau pe pozitie, iar in dreptul Troitei era o masina a jandarmeriei.

            mar

            21/01/2012 at 10:25 am

  5. Buna dimineata,
    de mult ce-l doare de tzara, Mazare si-a petrecut noaptea de dupa miting intr-un club de fitze.
    Un saltimbanc nenorocit, face circ jucandu-se cu focul. Cate zile din an sta oare la priamrie? Nu cred ca exista un alt salariat care sa fie mai mult in vacanta decat la serviciu.
    De vina sunt constantenii pentru care aceasta comportare reprezinta o virtute si il perpetueaza in functie.

    cedric

    21/01/2012 at 9:27 am

    • Buna Ziua Cedric,
      Omul afost fluierta copios in Piata Universitatii si pe traseul spre Arcul de Triumf de zeci de bucuresteni.

      huniad

      21/01/2012 at 9:31 am

      • mazare ar trebui fluierat zilnic in fata primariei de catre activul de partid al pdl -unpr .sa primeasca exact ce au inceput ei sa faca daca tot vor „revolutii”.

        zigzag

        21/01/2012 at 9:36 am

        • nu exista membri pdl,unpr,prm in constanta. toti sunt membrii aceleeasi gasti mazaresti-machidonesti. toti au primit spatii,terenuri,hoteluri,parcari,firme capusa. cei care primesc pachetele pui\zahar\ulei\orez sunt absolut suficienti pentru a fi reales. orasul nu s-ar autosustine daca nu ar exista sezonul estival cand turistii sunt jumuliti

          radu

          21/01/2012 at 12:58 pm

      • Ma bucur. Macar atat, dar la cat e de nesimtit cred ca nu pricepe nimic. Isi face show -ul in continuare.

        cedric

        21/01/2012 at 9:42 am

    • va sta destul/caz real
      o firma din constanta a refuzat sa plateasca taxa de protectie ceruta de primarie( e real,daca ai firma trebuie sa platesti in fct de nr de ml la strada a sediului)
      a doua zi i s-au plantat morcovi pe trotuar ca sa nu mai poata intra cu masina;totul legal,cu aprobarea primariei
      dse asta imie mie teama de ” descentralizare”

      intamplator

      21/01/2012 at 9:35 am

  6. Puteti sa va inchipuiti ca daca eu am vazut atatea matrapazlacuri pe care le-am vazut – cate au vazut „profesionsitii” care erau acolo in alte scopuri decat cele bloggerstice, ca mine 😆

    huniad

    21/01/2012 at 9:45 am

    • si probabil ce interceptari au privire la „spontaneitatea” revoltei populare?cred ca vor fi prezenta in plenul Parlamentului European.cred ca e un atac la adresa statului roman , sa ceri sanctiuni la adresa unei tari model in UE prin prisma colaborarii- Guvern-FMI si celelalte institutii de creditare europene.nu cred ca treaba ramane asa , ne facem ca am uitat. socialistii europeni sunt disperati : au pierd pe grecul papandreu, au pierdut la scor in spania , iar trendul socialismului in lume se duce la fund.misto e ca aceasta gashca de la noi a asa zisilor liberali are drept sfetnic pe acel kondyakov .. 🙂

      zigzag

      21/01/2012 at 10:01 am

      • zigzag,
        nu este prima data si nici nu va fi ultima oara. In mentalul romanesc exist sindromul „Inalta Poarta” (denumirea apartine lui Theophyle) Intotdeauna boierii au cerut ajutorul strainilor ca sa-l mazileasca pe Voda.

        huniad

        21/01/2012 at 10:04 am

  7. Din cind in cind mai rasar poze din Coreea de Nord cu cetatenii de colo inchinindu-se la statuia marelui lider. Cu putina imaginatie va puteti inchipui cam cum e acolo. Ei, aflati ca nu aveti imaginatie si pozele alea sint false. De fapt cetatenii din Coreea de Nord umbla cu purcei, capre si oi imbracate in costumele lui Kim Ir X (sau cum il mai cheama pe actualul sef), cu papusi Kim pe care le spinzura, la televiziunea nord coreana Kim si gasca sint facuti prosti, idioti si mizerabili in fiecare seara. Si nu numai la televiziune. CInd se mai aduna partidul ala a lor nu se scandeaza Kim reales la al n-spelea congres, nici gind. Unii rid si pleaca ca se plictisesc, altii iau cuvintul si ii fac incompetenti si idioti pe Kim si gasca.
    Nu am nimic cu cetatenii care demonstreaza, ba dimpotriva, sa protesteze. Dar sa stringi cu autobuzele citeva mii de oameni, cu porci, papusi spinzurate, sa tii discursuri cit sint de prosti Boc si Basescu, si sa te plingi ca nu ai fost lasat sa tii protestul in cauza, ba de-a dreptul in parlament Ponta se refera la Boc „si prostul asta…” iar dupa aceea te duci la Strasbourg sa te plingi de dictatura crunta din Romania???. Eu cred ca asta are un singur rezultat: reusesti sa apari mai prost decit esti.

    Aha

    21/01/2012 at 10:11 am

    • Buna dimineata Aha,
      Asa cum am spus – noi suferim de “Inalta Poarta” si ei, acolo, sufera de sindromul superioritatii nejustificate. Adevarul este ca ambele parti o vor lua peste bot de vremurile in care traim.

      huniad

      21/01/2012 at 10:16 am

  8. Ca sunt prosti s-a dovedit din organizarea mitingului si din „calitatea ” vorbitorilor: Un senil paranoic -Zamfir-niste actori invatati cu publicul (fara alte calitati politice), circarul Mazare (a vorbit cam fara voia liderilor USL).
    Ce mesaje cu rezonanta la public au putut transmite astia?
    In plus , toata recuzita -cruci, coroane,colive, caini cu hlamide, dovedeste imbecilitate , idei ieftine si lipsa de seriozitate.
    Vad acum la tv ca se aduna amazoanele PSD sa-i ceara Mariei Basescu sa-si tina barbatul acasa! Iar dovada de cretinism, numai pe doamna Basescu n-o bagasera in mocirla lor.
    Nu cred ca pot avea succes cu astfel de „idei traznite”.
    In ceea ce priveste actiunea de tardare de tara si neam a lui Ponta la Bruxelles, asat dovedeste disperarea la care au ajuns cei din opozitie, iar socialistii europeni isi dovedesc sorgintea comunista. M-am ingrozit de cele povestite de doamna Monica Macovei.

    cedric

    21/01/2012 at 10:27 am

    • Crucile si coroanele sunt din recuzita sindicatelor, au mai fost folosite la mitingurile din 2009,2010.

      mar

      21/01/2012 at 10:33 am

      • Buna dimineata. Pai e criza si recuzita este scumpa. Asa ca o refolosesc de cate ori au nevoie de ea 🙂

        clemycali

        21/01/2012 at 10:39 am

        • Buna clemycali,
          Da, criza – reciclam 🙂

          huniad

          21/01/2012 at 10:45 am

        • Asa este, opozitia se vaita ca n-are bani dar a chletuit acum, chiar folosind si materiale reciclate. De unde au bani, pentru ca USL -ul e dator vandut de pe vremea lui Geoana? Poate mai exista unii oameni de afaceri care ii finanteaza in speranta ca vor ajunge la putere si vor recupera insutit.
          Am auzit de unii care la alegerile precedente au facut imprumuturi colosale la banci, cu gandul ca PSD va ajunge la putere iar acum au ajuns la pauperizare platind ratele din propriul buzunar, ca PSD n-are de unde sa-si plateasca nici propriile datorii. Daca inca nu s-au invatat minte, si continua sa cheltuiasca pentru partid, sa le fie de bine!

          cedric

          21/01/2012 at 10:49 am

  9. Mazare am seriaoase rezerve ca mai pupa un mandat. Oamenii cu capul pe umeri din Constanta sut revoltati de acest ciumpalac cu bereta rosie. Inclusiv de sarbatori si-a batut joc de constanteni, luminitele de craciun au fost montate pe 700 de m, restul bezna.
    Nu mai vorbesc de centrul vechi, care la primul cutremur mai serios cade si de mizeria din zona.

    mar

    21/01/2012 at 10:31 am

  10. Încep pariurile legate de sfârșitul revoltelor:
    http://baricada.wordpress.com/2012/01/21/gaddafi-traian/

    For fun, firește…

    baricada

    21/01/2012 at 10:39 am

    • Buna Dimineata barcada,
      Crede-ma ca nu are de loc haz caricatura ta. Ar putea merge la IRTv sau Antenele lui Felixescu – macabra chestie ai facut, prietene! Ne-am alaturat la manipulari?

      huniad

      21/01/2012 at 10:44 am

      • subscriu!

        skorpion

        21/01/2012 at 10:45 am

    • Eu zic sa te distrezi in alta parte. Nu ai haz de loc. Macar pina miine.

      Un tanar de stanga

      21/01/2012 at 11:30 am

    • Stimate domnule de cand prestezi la Catavencu ti-ai pierdut hazul. In plus este deranjant cum iti promovezi straduintele creative pe bloguri ale caror membri au un IQ cel putin dublu cat al lui mircea badea. Off ce face banul din om.

      Mag

      21/01/2012 at 5:40 pm

  11. neata,

    ceea ce spune Monica Macovei este grav, dar probabil ca se poate rezolva. vom vedea

    mazare = chiulangiul primariei constantei, la fel ca crin cel coafat in parlament.

    pentru luni 16 ianuarie ponta avea deja biletul de avion cumparat pentru strasbourg.
    noaptea precedenta au fost vandalizarile (nici pina atunci, nici de atunci nu au mai fost vandalizari)
    concluzia: pesedeul a organizat vandalizarile, dar nu impreuna cu PNL-ul care voia mitingul de joi 19 ianuarie.
    pesedeul voia sa demonstreaze dictatura din Ro!
    se pare ca n-au reusit nici de data asta.

    skorpion

    21/01/2012 at 10:43 am

    • Buna Dimineata skorpion,
      Nu poti dovedi ceva ce nu exista!

      huniad

      21/01/2012 at 10:46 am

      • poate exista, dar nu pot dovedi
        🙂

        skorpion

        21/01/2012 at 10:52 am

    • Nici nu au cum sa reuseasca iar Ponta s-a dus ca papagalul la Strasbourg. Cel care a iesit avantajat din aventura lui Ponta la PE a fost Viktor Orban ptr ca datorita masinatiilor esuate ale PSD Ungaria a scapat de rezolutia pe care o pregateau europarlamentarii. Asta e din ciclul unde dai si unde crapa.

      clemycali

      21/01/2012 at 10:49 am

  12. Despre temele de protest si plingaciunile cu dictatura ale cetatenilor: cind este un referendum cu o tema aprobata de 80% din electorat, si nimeni, dar absolut nimeni, nu zice nici pis la nici o manifestatie despre ignorarea completa a vointei poporului din partea a 100% a clasei politice aduce in derizoriu toata tema cu „pericolul asupra democratiei”. Argumentul ca referendumul a fost ideea lui Basescu e irelevant. Aici e chestie de principiu. Daca se lasa clasa politica sa ignore acest lucru se creeaza un precedent deosebit de periculos. Cind esti de acord sa fii ignorat pe o tema sustinuta de 80% deschizi larg poarta sa fii ignorat si pe alte teme.

    Aha

    21/01/2012 at 10:55 am

  13. o zi buna tuturor. am intarzit c sunt sub atac cu spamuri 😀
    oi fi suparat pe cineva.
    acuma-mi recuperez setarile, m-am mutat pe alt compute – asa ca mai intarzii.

    Sare'n Ochi

    21/01/2012 at 10:56 am

    • Buna Dimineata Sare’
      Da, bineinteles ca deranjezi. Ca mai noi totii. Deranjezi pentru ca scri lucruri adevarate!

      huniad

      21/01/2012 at 10:58 am

  14. Alta timpenie. Organizatia de femei a PSD (sa fie amazoanele lui Mazare?) ii cere Mariei Basescu sa-l puna pe dictator sa demisioneze. Ihi, asa e in politica mondiala, deciziile se iau in functie de amenintarile de batai cu polonicul in bucataria de acasa.

    Aha

    21/01/2012 at 11:10 am

  15. Organizatia de femei pesediste sa apeleze la el:

    victor L

    21/01/2012 at 11:21 am

  16. Asta e monument de batut cimpii: „Victor Ponta (PSD): Oamenii trebuie sa-si recastige dreptul de a merge la vot”. Pai acest loaza de Ponta a decis ca ce au votat oamenii la referendum nu trebuie bagat in seama ca nu are el chef. Poate daca ar fi zis: oamenii trebuie sa-si recistige dreptul ca ceea ce voteaza sa se si faca.

    Aha

    21/01/2012 at 11:26 am

    • e momentul optim ca NR sa redacteze un comunicat prin care sa ceara tuturor partidelor sa aplice vointa poporului exprimata la referendum.

      zigzag

      21/01/2012 at 11:35 am

  17. morning 🙂
    incepe sa-mi fie mila de Antonescu.A ajuns ca un cersetor intr-o intersectie de mai multe strazi alergand disperat la masinile oprite la semafor,sperand sa primeasca cate ceva in timp ce de buna voie spala parbrizele.
    Vizionez zapand tv-ul vreo 2-3 ore/zi(cumulat) in week-end ceva mai mult daca stau pe-acasa.L-am vazut aseara pe Chucky la testul de stres al lui Danca.
    Imi revizuiesc atitudinea fatza de cele doua rtv-uri 😆 sunt meseriashi bajetzii,Decidentzi,colaboratori si invitatzi.
    De dimineatza pana seara doar manifestatzii/piatza univ/divershi vocali si chestiuni conexe.Nu mai sunt alte de stiri interne/externe.Ceva meteo si sport,2-3 minute.
    Invitatzii astia trebuie doar lasatzi sa se „produca”.Mult,cat mai mult.
    Sau cum zicea un mai vechi confrate”am infrant” de-al lui Antonescu: trebuie decat… 😆

    mircea

    21/01/2012 at 11:29 am

  18. Cand hormonii lovesc creierul unele femei o iau razna :mrgreen: , tanti asta reprezinta si Romania, jenant 😦 – „Fiind femeie, mama si sotie ma gandesc ca in spatele lui Traian Basescu, Maria Basescu ar trebui sa aiba un cuvant de spus si cred ca Maria Basescu ar trebui sa-l determine pe Traian Basescu sa plece”
    Rau am ajuns 🙄
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-11288380-presedintele-organizatiei-femei-psd-cere-mariei-basescu-determine-seful-statului-demisioneze.htm

    mar

    21/01/2012 at 12:04 pm

    • buna mar 🙂
      trebuia sa le aminteasca si pe fete.
      Anticipate de familie ptr.reinstaurarea democratziei matriarhale,sunt 3 la 1,n-asha ? 😆
      e dusa rau..

      mircea

      21/01/2012 at 12:13 pm

    • doamna Maria Basescu este prima care isi doreste enorm de mult sa scape de acest calvar, sa nu mai aiba un sot pe pozitie de Presedinte.
      mica javra pesedista mizeaza pe asta si incearca o intimidare,o presiune asupra Mariei Basescu. Chiar jenanta cererea…si nu va reusi nimic.
      Basescu isi va duce mandatul pina la sfirsit, desi Lazaroiu speculeaza ca ar fi posibila o reducere a mandatului prezidential cu un an contra negocierii cu uslinosii a unor necesitati vitale pentru Ro.
      vom vedea…

      skorpion

      21/01/2012 at 12:13 pm

      • Lasa-i asa Skorpy 🙂 salve
        D-zeu ,patria si familia ca sintagma are o cu totul alta conotatzie in mintea fomeilor psd.
        D-zeu e Antenescu,patria e USL familia e ..ghici ghicitoarea mea 😆
        Sunt de-o ridiculitate anecdotico-apocaliptico-eliptica.

        mircea

        21/01/2012 at 12:24 pm

      • Skorpi,
        cred ca va reusi ceva, o sa primeasca o replica pe masura. Oricum s-a facut de mirul lumii duduia amazaoana. care in urma cu ceva timp figura in corpul „amazoanelor lui Mircea Geoana”.

        mar

        21/01/2012 at 12:32 pm

  19. Buna dimineata (poate citeste si Crin blogul)

    Ieri domnul Neamtu a sustinut la Pitesti conferinta “7 Pasi Pentru o Noua Republica”. Desi a fost invitata toata presa locala si conferinta a fost popularizata prin afise stradale, doar 4 publicatii sau siteuri de internet au popularizat evenimentul si niciun ziarist nu a fost prezent chiar daca unii au confirmat participarea.

    La conferinta a participat si un fost taranist, om cu mai mare experienta politica decat noi, cei care pana acum am fost doar chibiti iar omul a spus (referitor la presa din Arges):

    “Suntei naivi…pe-astia (ziaristii din Arges) pana nu ii platesti sa vorbeasca de tine, nu vor vorbi”:

    Sa nu uitam ca in Arges USL (in principal PSD) detine 95% din primarii + Consiliul judetean. Chiar si in conditiile astea au participat cateva zeci de persoane (avand intre 20 si 85 de ani)

    Partea buna este ca toti cei care au participat au ramas placut impresionati de ideile, programul si felul in care intelege sa faca politica domnul Neamtu (mai putin de neologismele si “englezismele” folosite de Mihail – aspect la care trebuie sa mai “lucreze”) si ca simpatizantii noi au putut lua astfel legatura cu GIL local.

    ribelalu

    21/01/2012 at 12:13 pm

  20. ziua buna,

    din ciclul cine n-are o alba ca zapada sa-si cumpere:
    neafiliatul eolian naumovici a inregistrat siteul miscarii lui (impreuna2012.ro) in 30.12.2011 adica cu aproximativ 3 saptamini inainte de inceperea miscarilor. sau altfel spus, cu 3 saptamini inainte de deschiderea bresei pentru albe ca zapada.

    a

    21/01/2012 at 12:22 pm

    • Buna 🙂
      l-am auzit aseara la B1 explicând prezenta in piata si faptul ca se vor inscrie ca partid. Nu stiu ce sa zic, face parte din ciclul „paranormale”. Una peste alta se anuntza vremuri interesante in 2012 si din nou Theophyle a avut dreptate 🙂

      mar

      21/01/2012 at 12:28 pm

      • e misto ca au ales initial ca si canale de comunicare conservele tolontan si turcescu, dupa care au inteles ca pentru awareness e cam putin. in momentul asta deja apeleaza la latrinele clasice, de la dcnews la a3.
        ideea e asa: naumovici e un tip foarte creativ dar destul de slab pe strategie. cred ca naumovici a fost usor de atras in proiect fiindca avea ceva de demonstrat lui felix tataru care pina acum a cistigat toate campaniile marinarului. aneta bogdan este o seminulitate in branding si in marketing in general. este doar un produs de pr. pr usor de implementat cu ajutorul prietenilor din media mogulica dar nu numai. e si greu sa nu-ti fie toata media prietena atita timp cit din pozitia pe care ai avut-o la conex imparteai bugetul celui mai mare spender de publicitate din piata. bleah, ma opresc aici desi as putea scrie pagini intregi… ideea e insa ca incepe mobilizare si ca iarasi se investesc resurse colosale pentru o miza la fel de colosala.

        a

        21/01/2012 at 12:49 pm

  21. Premierul luat la intrebari in fatza ioropenilor 😆 😆 Ponta n-a dormit deloc bine. 😆

    mircea

    21/01/2012 at 12:50 pm

  22. salve! 🙂

    Ponta despre demisia in bloc a USL:

    „La remarca jurnaliştilor că demisia aleşilor USL nu ar duce la anticipate, ci doar la alegeri parţiale în respectivele colegii rămase vacante, aşa cum susţinuse anterior Adrian Năstase, Ponta a spus: „Cei de la putere pot să facă orice, vedeţi şi dumneavoastră, ceea ce face orice regim în ultimele sale zile, orice regim dictatorial. Dar, o să plece, de bună voie sau de nevoie”.

    Cretin patentat, ce mai.

    Reiau aici comentariul de aseara, care il privea pe Antonescu, acum il priveste si pe Ponta:

    Legea 35/2008, art. 48, al.16):

    “(16) In caz de deces sau demisie a unui senator sau deputat, pentru ocuparea mandatului vacantat se organizeaza alegeri partiale la nivelul colegiului uninominal in care a fost ales respectivul deputat sau senator, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor prezentului titlu. Alegerile se organizeaza doar daca nu ar urma sa aiba loc cu mai putin de 6 luni inainte de termenul stabilit pentru alegerile parlamentare“.

    Ponta a votat si el aceasta lege care contine o „prevedere dictatoriala”, anume de a face alegeri partiale pentru bucata de mandat ramasa vacanta, insa doar daca pina la termenul constitutional sunt mai mult de 6 luni.

    Pozitia 183: Ponta Victor-Viorel.

    http://www.cdep.ro/pls/steno/evot.nominal?idv=4156&idl=1

    PS Ponta si Antonescu sunt dictatori, au votat o lege care poate lasa timp de 6 luni un colegiu electoral neocupat. Eu zic sa isi dea Opozitia demisia in iulie 😈 Toti!

    Cetatean

    21/01/2012 at 1:18 pm

  23. Dom’le, astia sunt cretini complet, iresponsabili?
    Pai ce vorbeste tipa asta care n-a facut nimic la viata ei , doar a aterizat in politica (sa le fie de cap celor care au votat-o):
    http://www.ziare.com/rovana-plumb/stiri-rovana-plumb/usl-va-cere-rezolutie-impotriva-romaniei-in-pe-posibile-sanctiuni-1146265

    Ca sa vina ei la putere , l-ar vinde si pe ta-su. Ar trebui facut mare scandal pentru aceasta initiativa. Ce naiba o fi vorbit aseara presedintele cu secretarul PPE? De ce nu le trage una sa se invarteasca in loc?

    cedric

    21/01/2012 at 1:26 pm

  24. Cedric, madama trebuie batuta la fund cu sonda lui Iliescu. Niste javre masculine si feminine aia din USL, mai au oleaca si cer ca Europa sa vina sa il dea jos pe „dictatorul Basescu” si sa il puna pe tron pe mascariuciul Crin, alternativ cu papagalul Ponta.

    Cetatean

    21/01/2012 at 1:32 pm

    • solutia swoboda.

      a

      21/01/2012 at 1:49 pm

    • AFR (Asociatia fratilor din Romania), il roaga insistent pe dl Mircea Basescu sa-si convinga fratele sa demisioneze din functia de Presedinte. Patrie si Onoare !

      Un tanar de stanga

      21/01/2012 at 1:52 pm

    • Paparuda fara minte este Ro vana, vezi si apelul la Maria Basescu. Pierd pe toata linia si devin jegosi in masa. Uita ca sun romani si reprezinta romanii si Romania ,iar din pozitia in care se afla nu tb sa aiba culoare politica, interes de clan si gasca ci interes national . Tradatori care ar tb sa dea socolteala, arma letala fiind votul responsabil

      mar

      21/01/2012 at 1:53 pm

      • Pai n-a zis Zamfir la mitingul USL ca suntem un popor jegos 😉

        mircea

        21/01/2012 at 1:56 pm

  25. solutia swoboda sa i-o bage lui iliescu acolo de unde i-a scos polipul.

    Cetatean

    21/01/2012 at 1:51 pm

  26. Din subsolurile promiscue de undeva din Balaceanca,dintr-o celula bine pazita se aude o melodie-i`m so pretty,oh so pretty…si apoi nishte urlete.
    Doi indivizi imbracatzi in combinezoane albe,legatzi cu mainile la spate,urla unul la altul.
    -eu cant mai frumos
    -ba eu cant mai frumos
    Dupa ceva timp se impaca.Acum canta in cor 🙂

    mircea

    21/01/2012 at 1:53 pm

    • nici nu vreau sa ma gindesc cine sunt 😆

      Cetatean

      21/01/2012 at 1:57 pm

    • Mircea, la Balaceanca nu mai sunt celule de mult timp, cred ca din anii 70 cand le-au mutat la Sighetul Marmatiei. Balaceanca este mult prea decent si bland ptr. aceste gunoaie cu pretentii de salvatori ai Romaniei. Salvatori de vest si democratie si doritori de haos, anarhie si comunism/neocomunism, vant din est si sponsorizari de la Moscova.

      mar

      21/01/2012 at 1:57 pm

      • salut city,mar, all
        Mar 🙂 chiar nu stiu.N-am mai fost demult pe-acolo 😆

        mircea

        21/01/2012 at 2:00 pm

        • :loll: 😛 putem eventual sa-i tirimitem in vizita ca sa admire peisajul.

          mar

          21/01/2012 at 2:03 pm

  27. „Întrebat dacă demisia parlamentarilor USL ar fi o soluţie pentru declanşarea alegerilor anticipate, Ponta a răspuns: „Aceasta este o ultimă măsură, nu o primă măsură. Trebuie să gândim aceşti paşi politici pentru a fi resposabili”.

    Eu zic ca daca tot se cred ei asa iubiti de popor incit sa fie reconfirmati prin vot la alegerile parlamentare partiale, Ponta si Antonescu sa isi dea demisia miine, sa vedem cit scot la urne 😈

    „Dati-va demisia miine/ sa vedem cit luati la urne!” 😆

    Cetatean

    21/01/2012 at 2:04 pm

  28. astia au reusit sa asocieze cuvintul „demisie” de Opozitie. Au deplasat singuri accentul de pe demisia Puterii pe demisia Opozitiei. Toata lumea ii intreaba cum cind isi vor da demisia 😆

    Superba miscare, nici la dusmani sa nu o recomanzi.

    Cetatean

    21/01/2012 at 2:09 pm

    • 😆

      mircea

      21/01/2012 at 2:20 pm

  29. Buna ziua la toata lumea 🙂
    Daca doritzi un pic de pete de culoare :

    http://desydemeter.wordpress.com/2012/01/21/contrapunct-nicolae-grigorescu/
    🙂

    desydemeter

    21/01/2012 at 2:11 pm

  30. Pe masura ce sunt presati cu tacerea devin mai iresponsabili in declaratii, devin mai penibili 😀 Bine ar fi sa taca inca doua – trei saptamani, sa reuseasca sa se stapaneasca. Ultima nebunie – incalcarea Constitutiei .
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-11289621-usl-traian-basescu-nu-gasit-timp-transmita-mesaj-oamenilor-care-protestat-dar-isi-gaseste-timp-discute-despre-congresul-ppe.htm

    mar

    21/01/2012 at 2:14 pm

  31. iaca am reusit s apar si io 😀
    http://sareinochi.com/2012/01/21/cainele-de-paza-al-democratiei-a-ajuns-banner-de-publicitate-politica/
    daca ma treescu cu cate 2-300 de mesje pe ora, inseamna ca sunt forte citit? 😀

    Sare'n Ochi

    21/01/2012 at 2:15 pm

    • Nu. Forte urit sigur . 🙂
      Salut sare . 🙂

      Ștefan A.

      21/01/2012 at 2:36 pm

      • salut, Stefanw
        😀 – sterg tot la juma de ora sa nu se blocheze. sper ca procedez bine.

        Sare'n Ochi

        21/01/2012 at 3:12 pm

  32. @ a
    inteleg ca sunteti in domeniul pr/ad…
    cam care e cota de audienta-in persoane/24 hrs la teveurile de” manipulare” ?

    in general posturile teve publica bilant? platesc taxe? n-am prea gasit date,in special rtv si antene

    intamplator

    21/01/2012 at 2:30 pm

    • se invirt in general la 100.000 in prime time (19:00 – 23:00), adica locul 7-8 intre tvuri (proul are cam 800.000). la media pe zi sint undeva la 130.000. publicul e foarte diferit de tvurile comerciale. e vorba in general de un public in virsta, captiv. adica un public care sta de dimineata pina seara pe acelasi post tv. ca informatie mai proaspata si de bun augur, strategia de a splita realitatea a fost un esec. noul rtv si irtv la un loc fac mai putin decit facea irtv.
      cit despre bilant si taxe sa fim seriosi. moguliziunile nu produc bani. mogulii varsa bani in ele atit cit e necesar.

      a

      21/01/2012 at 3:46 pm

      • interesant si relevat 🙂

        mar

        21/01/2012 at 3:51 pm

      • multumesc;
        ca o posibila concluzie: cei virstnici pare ca au influenta asupra tinerilor;nu-mi dau seama,eu mereu am zis” vai de batrinii care nu asculta de copii”

        intamplator

        21/01/2012 at 4:04 pm

  33. O emisiune frumoasa pe tvr1 :In memoriam Ioana Celibidache. Este reluarea unei serate muzicale cu Iosif Sava

    cedric

    21/01/2012 at 2:47 pm

  34. am inteles ca 23 .01 este ziau pentru sentinta intr-un nou proces nastase/ala cu trofeul calitatii
    + 50 pct sanse ca se amina sentinta

    intamplator

    21/01/2012 at 4:12 pm

    • pariu castigat 🙂

      mar

      21/01/2012 at 4:22 pm

  35. Salut voios ! 🙂
    Madama cu nume de metal greu (82 in tabelul lui Mendeleev) a lansat in 2009 un proiect „ambitios” : „Asociatiei Femeilor Eco”.
    Stie cineva cum arata/ce face o femeie…eco ? 😆 😆

    Tzepelica

    21/01/2012 at 4:27 pm

  36. Salut pe toata lumea 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    21/01/2012 at 4:49 pm

  37. nu apare postarea

    zigzag

    21/01/2012 at 4:51 pm

  38. a aparut scz 🙂

    zigzag

    21/01/2012 at 4:52 pm


Comentariile sunt închise.