Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Archive for ianuarie 13th, 2012

Scandaluri politice sau politică de scandal

Pana acum cativa ani eram convins ca ratiunea a fost suspendata intr-un singur loc din lume, Orientul Mijlociu. Azi sunt sigur ca si in regiunea Carpato-Danubiana ne lovim de aceeasi lipsa cronica a uneia din cele mai importante dintre facultatile umane, ratiunea. Nu stiu daca “dialogul” Presedinte – Arafat sau Arafat cu publicul sau partidele intre ele sunt scandaluri politice sau o politica deliberata de scandal. Citește restul acestei intrări »

O zi obişnuită: 13 ianuarie – Banii negri ai şobolanului rozaliu

Bună dimineata intr-o zi de vineri. Astazi, înnorările vor fi persistente în zonele montane, unde va ninge viscolit, pe arii extinse în Carpaţii Orientali şi în Munţii Apuseni, apoi local şi în celelalte masive. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare în Maramureş şi Transilvania şi mixte în Crişana, Banat şi Moldova, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Vântul va fi moderat, cu intensificări în majoritatea regiunilor, îndeosebi în cele sudice, unde local vitezele vor atinge 55-60 km/h, iar la munte va sufla tare, cu rafale de peste 80-90 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, iar cele minime între -7 şi 0 grade. În primele ore ale dimineţii vor fi condiţii de ceaţă în sud şi sud-vest.

La Bucureşti, cerul va fi temporar noros, iar vântul se va intensifica treptat, până la viteze de 35-40 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi între -3 şi -1 grad. Mediafax

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3446 RON; 1 USD = 3. 4074 RON; 1 EURO = 1. 2750 USD; Francul elvetian 3. 5864 RON. Gramul de aur 181.0531 RON. Citește restul acestei intrări »

Written by Theophyle

13/01/2012 at 7:52 am