Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O zi obişnuită: 3 ianuarie – “la treaba!”

Bună dimineata intr-o zi de marti. În cursul zilei de marţi vremea va fi caldă pentru această perioadă din an, cu temperaturi maxime cuprinse între 5 şi 12 grade, izolat mai scăzute doar în Transilvania, acolo unde va fi ceaţă persistentă, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Cerul va fi variabil, cu înnorări îndeosebi în regiunile nordice. Pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, ploi în Maramureş şi nordul Crişanei şi mixte în zona Carpaţilor Orientali. Vântul va avea unele intensificări pe crestele înalte şi va fi în general slab în restul teritoriului. Temperaturile minime se vor situa între -5 şi 3 grade, mai coborâte în depresiuni. În zonele joase se va semnala ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea. Mediafax

În Bucureşti, vremea va fi caldă pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de -2…0 grade. Vor fi condiţii de ceaţă la începutul intervalului şi din nou noaptea.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3197  RON; 1 USD = 3. 3393    RON; 1 EURO = 1. 2936 USD; Francul elvetian 3. 5528     RON. Gramul de aur 169.0261

Au trecut zece ani de euro, va rezista moneda Europei până la finalul lui 2012? Au trecut zece ani de când primii euro cu formă fizică au văzut lumina zilei. Dacă în 2009 moneda unică europeană era lăudată pentru virtutea de protector împotriva crizei financiare mondiale, scutind statele membre ale zonei euro de furtunile valutare devastatoare cu care s-au confruntat înainte de crearea ei, acum euro este mai mult ca oricând subiectul scenariilor de apocalipsă financiară. Este izbitor contrastul dintre cea de-a zecea aniversare a euro ca monedă financiară, în primele ore de tranzacţionare din 2009, şi a zecea aniversare a euro ca monedă fiduciară, scrie publicaţia franceză La Tribune. La redeschiderea tranzacţiilor în ianuarie 2009, un euro valora 1,40 dolari, faţă de 1,18 dolari cu zece ani mai devreme. După primele ore de tranzacţionare ale anului 2012, la zece ani de la punerea în circulaţie, euro era cotat la mai puţin de 1,29 dolari, nivel cu mult peste cel de paritate. Însă faţă de yen, moneda unică europeană a pierdut tot ce a câştigat în zece ani, ajungând sub 100 de yeni pe unitate. Pentru moment, statutul de monedă internaţională pare că oferă euro imunitate la criză, însă înrău­tăţirea acesteia i-a făcut pe mulţi ana­lişti şi investitori să-şi pună în­tre­barea cât va mai rezista euro. Moneda uni­că şi politica monetară comună nu au fost spri­ji­nite, aşa cum au visat fon­datorii euro, de integrarea politică şi economică a Europei. Introducerii în circulaţie a euro i-au urmat zece ani de confort, dar şi de nepăsare. Integral in Ziarul Financiar.

Educaţia în 2012: bani către şcoli private, fuziuni între universităţi. În mediul universitar, noul an ar putea aduce câteva fuziuni, iar în cel preuniversitar spiritele se vor agita odată ce statul va începe să dea bani către şcolile particulare acreditate. Noul an aduce modificări în şcolile româneşti. Sunt vizaţi atât elevii mici, cât şi cei mari; De câţiva ani, tema fuziunii şi a consorţiilor universitare se află pe buzele rectorilor, însă sunt puţini cei care şi-au asumat acest pas. Anul acesta, este posibil ca lucrurile să se schimbe, dacă noii rectori vor vedea în acest demers soluția la câteva dintre problemele universităţilor de stat: numărul mic de studenţi, dificultea de a intra în topuri internaţionale şi lovitura de imagine primită odată cu ierarhizarea universitară. În anul recent încheiat, şi-au anunţat intenţia de fuziune Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” cu Politehnica Timişoara, Universitatea de Arte din Târgu Mureş cu cea de Medicină şi cu „Petru Maior”. La fel, Universitatea de Nord din Baia Mare a anunţat fuziunea cu cea Tehnică din Cluj-Napoca. Stimulentele financiare de la bugetul de stat, creşterea în ierarhia universitară, reducerea costurilor prin unificarea unor servicii- sunt câteva dintre avantajele acestei măsuri. Dumitru Oprea, fost rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, apreciază că o universitate născută din fuziune capătă automat o altă forţă. El declara în 2011 că „dragostea de scaune” a împiedicat până acum astfel de iniţiative. Mai multe in EVZ

Statul îşi vinde perlele energetice. La presiunea FMI, Guvernul va scoate la privatizare în acest an cele mai valoroase companii aflate în portofoliul său, precum Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica şi complexurile energetice. Programul masiv de privatizări în energie, demarat la începutul anilor 2000, a stagnat în 2006, după vânzarea Electrica Muntenia Sud, preluată de Enel. Am apucat să vindem în acei ani companii energetice foarte importante, precum Petrom (cumpărată de OMV), Distrigaz Sud (GDF Suez), Distrigaz Nord (E.ON) şi distribuţiile de energie din Oltenia (CEZ), Moldova (E.ON), Banat şi Dobrogea (Enel). Însă programul de privatizări a fost frânat după scandalul Electrica Muntenia Sud, soldat cu trimiterea în judecată pentru subminarea economiei naţionale a ministrului de atunci al Economiei, Codruţ Şereş. În faţă a ieşit apoi ideea întăririi pieţei de capital, în 2006 şi 2007, când bursele mergeau strună în toată lumea. Atunci s-au listat, prin ofertă publică iniţială, Transelectrica şi Transgaz. Se dorea şi listarea Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz şi chiar Termoelectrica, însă, în toamna lui 2007, Guvernul a venit cu ideea năstruşnică a înfiinţării unui gigant energetic integrat vertical, care să înglobeze majoritatea companiilor de stat. Aceasta în condiţiile în care autorităţile de la Bruxelles duceau o campanie acerbă antitrust şi dădeau în judecată stat după stat pentru a sparge marile companii. Adevarul.

Criza nu se sfârşeşte în 2012, dar guvernul va putea plăti salariile şi pensiile. Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, afirmă, luni, într-o postare pe blogul său, că, deşi în 2012 nu se va sfârşi criza economică, guvenul va asigura plata salariilor şi a pensiilor, iar România va rămâne atractivă pentru investitori şi va continua creşterea economică. „Sunt convinsă că 2012 va fi un an al confirmărilor. Anul acesta, se va confirma faptul că am adoptat măsurile economice şi fiscale corecte, precum şi reformele necesare în sectoarele cheie ale economiei sau în domeniul social. România are aprecierea unanimă a instituţiilor financiare internaţionale şi a celorlalte guverne europene”, precizează Udrea, pe blogul personal. „Câştigul cel mare din 2011 este că toate aceste masuri vor face mai uşoară situaţia noastră în noul an, în care, din păcate, nu vom avea parte de sfârşitul crizei economice. Guvernul va putea însă asigura plata pensiilor şi a salariilor, România va rămâne atractivă pentru investitorii străini, vom continua pe drumul creşterii economice, vom absorbi mult mai eficient fondurile europene şi vom rămâne un exemplu de curaj şi responsabilitate în rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm”, adaugă ministrul. Mediafax

Horatius Dumbrava, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii: „Coruptia si indecenta unor magistrati afecteaza credibilitatea Justitiei”. Peste aproximativ o luna, Comisia Europeana anunta rezultatele noului raport interimar pe justitia din Romania in cadrul asa-numitului Mecanism pentru Cooperare si Verificare (MCV) impus din 2007. Daca progresele sunt suficiente, in vara lui 2012, am putea asista la ultimul raport. Implicit, Olanda ar fi multumita si Romania ar putea sa primeasca si unda verde pentru aderarea la Schengen. Suntem pe aproape? Nu tocmai. Presedintele CSM, Horatius Dumbrava, a vorbit de mai multe ori cu expertii Comisiei Europene in aceasta iarna. Integral in Adevarul.

23 de seisme in Romania, in decurs de doua zile. Romania se cutremura incet, dar sigur. Duminica spre luni s-au inregistrat nu mai putin de 23 de seisme, majoritatea in zona Campiei Romane, la Targu Carbunesti. Specialistii confirma ca cel mai puternic a fost de 4,4 pe Richter , dar precizeaza ca are loc doar o re-asezare a placilor tectonice, fara ca populatia sa fie in pericol. Institutul National de Fizica a Pamantului a anuntat producerea a 20 cutremure in Campia Romana si a unuia in Vrancea. Cutremurele au fost de suprafata, la o adancime de maximum 11 kilometri. Cel mai puternic dintre acestea, de 4,4 pe scara Richter, a avut loc ieri, 1 ianuarie, la ora 23:57, in Campia Romana, la o adancime de 6 kilometri. Ultimul s-a produs chiar in aceasta dimineata, tot in Campia Romania. Seismul, care a avut loc la ora 02:15, a avut o magnitudine de 2,6, la 10 kilometri adancime. Gandul

La 1 ianuarie 2012 s-au împlinit cinci ani de la aderarea României la UE. La 1 ianuarie 2012 s-au împlinit cinci ani de când România a aderat la Uniunea Europeană (UE). Comisia Europeană a confirmat, la 26 septembrie 2006, prin Raportul de monitorizare prezentat, la Strasbourg, de comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, intrarea României, alături de Bulgaria, în UE la 1 ianuarie 2007. Procesul de aderare a României la UE a început efectiv în 1993, odată cu semnarea, la 1 februarie, a Acordului european instituind o asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi România, pe de altă parte. Acest acord recunoştea obiectivul ţării de a deveni membru al Uniunii şi prevedea asistenţă financiară şi tehnică din partea acesteia. În martie 1998, UE a lansat, în mod oficial, procesul de extindere, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an Comisia Europeană a publicat primul raport cu privire la progresele înregistrate de România în îndeplinirea criteriilor de aderare. Consiliul European de la Helsinki, din 11-12 decembrie 1999, a decis deschiderea negocierilor de aderare cu Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Bulgaria şi România.Integral Agerpres.

Comentariu Deutsche Welle: Dezamagirea domina Romania si Bulgaria, la 5 ani de la aderarea la Uniunea Europeana. Cu 5 ani in urma, odata cu aderarea la Uniunea Europeana, Romania si Bulgaria au trait iluzia unui taram al pacii, bunastarii, securitatii si stabilitatii. Astazi, cele doua tari – cei mai noi membri ai UE – sunt macinate de dezamagire, in conditiile in care statutul de membru al Uniunii Europene nu a adus si garantia unei vieti mai bune, comenteaza Deutsche Welle. Romania si Bulgaria au aderat la UE la 1 ianuarie 2007. Desi le-a fost permisa aderarea in 2007, cele doua tari au continuat sa fie supuse unor controale speciale de catre Bruxelles. Rapoartele UE care critica periodic politicile locale si duc la blocarea unor fonduri europene nu au condus la schimbari vizibile. Romania este in acest moment pe punctul de a pierde aproape 19 miliarde de euro, fonduri europene puse la dispozitie de Bruxelles cu termenul-limita 2013, din care tara noastra a atras doar o mica parte. Bulgaria, cea mai saraca tara din blocul comunitar, ramane in coada listei la capitolul salarii, pensii, productivitatea muncii si eficienta energetica. Sofia continua sa primeasca note mici pentru gestionarea fondurilor europene, reformele din domeniul justitiei, lupta impotriva coruptiei, a crimei organizate si a traficului de persoane. Bulgaria este de asemenea criticata la Bruxelles pentru protectia slaba a copiilor saraci. In plus, multi dintre bulgarii de rand sunt astazi convinsi ca tara lor este doar un membru de rang inferior al Uniunii Europene. Hotnews

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

03/01/2012 la 7:23 am

37 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. O zi buna tuturor!
    Deci Horatius Dumbrava stia exact despre ce anume vorbeste Traian Basescu atunci cand atragea atentia ca sunt magistratiu suspecti in sistem (caci se intalnise cu expertii europeni si discutase cu acestia) dar si-a permis sa manance rahat cu privire la credibilitatea lui Traian Basescu si ca acesta isi permite un atac la DNA si asupra magistratilor…!
    Este clar ca numai o lege a responsabilizarii magistratilor va putea purja o parte din puroiul din magistratura romaneasca. Plus, ar trebui sa-i puna pe toti sa mai dea niste examene ca au fost pregatiti de profesori cu mentalitate de anchetatori sovietici (atat procurorii cat si judecatorii). Plus ar trebui sa se cerceteze intre ei sa-si dovedeasca faptul ca nu au avut acces in sistem pe baza de tata, mama, unchiul, sotia, sotul samd. In mod cert nu vorbesc despre toti magistratii 😀

    Sare'n Ochi

    03/01/2012 at 9:15 am

  2. buna dimineata
    prost inceput de an: udrea face prognoze economice,columbeanu (ala cu monica)vrea sa fie primar in bucuresti;
    intotdeauna e loc pentru mai rau

    intamplator

    03/01/2012 at 9:23 am

    • Buna dimineata. Candidaturalui Columbeanu e semnul Apocalipsei 🙂
      Lasand gluma la o parte: tu de unde asteptai semne bune ptr anul asta?

      clemycali

      03/01/2012 at 10:16 am

      • buna dimineata( ?) e trecut si in CA de miezul noptii;
        nu asteptam semne bune,;speram la un an normal ” de rau” mai ales ca apocalipsa s-a aminat
        personal ,pentru mine va fi un an bun;(evenimente importante anuntate de copii)

        intamplator

        03/01/2012 at 10:22 am

        • In Ca a trecut miezul noptii 🙂 Profit de faptul ca sunt in vacanta de iarna si nu trebuie sa ma trezesc devreme 🙂
          Ma bucur sa aud ca vei avea un an bun!

          clemycali

          03/01/2012 at 10:25 am

    • Buna ziua 🙂
      Latrinel crede ca dupa achizitia exnevestei poate cumpara si voturi 😦
      Omul asta are probleme mari cu capul si fiind in cadere libera vrea vizibilitate. Rau am ajuns, mare minune sa nu fie luat in bratze de cineva si sa mai stranga si ceva voturi.

      mar

      03/01/2012 at 11:34 am

  3. neata,
    ancora!
    🙂

    skorpion

    03/01/2012 at 9:35 am

  4. Buna dimineata si La multi ani tuturor!

    ribelalu`

    03/01/2012 at 10:29 am

    • La Multi Ani! ribelalu

      Theophyle

      03/01/2012 at 4:51 pm

  5. Buna ziua . 🙂
    1- Cind un ministru da asigurari ca statul va fi in stare sa plateasca pensi si salarii ( la bugetari ) trebuie sa intelegem ca politica a scazut la un nivelul maxim . Ciolanul si distribuirea lui sint unicele preocupari a clasei politice . Declaratile doamnei Udrea ca ministru a turismului si dezvoltarii regionale se bat cap in cap cu logica elementara in care fiecare trebuie sa raspunda de activitatea proprie si nu a altora . Din vechea traditie mioritica in care toti bat gura despre masurile altora si tac chitic privind propriile activitati ( bune sau rele). Ca reflex , mai lipseste ca ministrul de finante sa ne explice cum se construieste un patinoar artificial sau o sala de sport in o comuna fara apa potabila si canalizare . 🙂
    2- Cit priveste euro , va dau niste date FMI si Comisia europeana .
    -A ) In 2002 , PIB tarile cu moneda euro era de 18 % din economia mondiala .
    In 2011 a scazut la 14, 2 % PIB mondial .
    – B) Tot in 2002 , datoriile suverane a tarilor cu moneda unica reprezenta 68,1 % din PIB acestor tari .
    In 2011 , acesta datorie era crescuta la 88,6 % din PIB zona euro .
    – C) In aceste tari somajul in 2002 era de 8,6 % iar in 2011 a ajuns la 10,0 % .
    Acestea sint date care ne ajuta sa intelegem mai bine trecutul dar sa avem si o idee despre ce ne va rezerva viitorul .

    Ștefan A.

    03/01/2012 at 10:38 am

    • Salut Stef 🙂
      Singurul lucru care totusi ne mai mentine speranta este ca la altii e mai rau 😦

      Theophyle

      03/01/2012 at 4:52 pm

    • Salut sare 🙂
      Foarte bun articol!

      Theophyle

      03/01/2012 at 4:44 pm

  6. Buna ziua! 🙂

    Nu va uitati la ce spune Dumbrava: parole, parole, parole…

    Mai bine sa fim atenti daca pina pe 5 ianuarie (data limita) Basescu o numeste prin decret prezidential pe Corina Jijiie la sefia Sectiei Penale a ICCJ. Pararea mea este ca aminarea emiterii decretului seamana cu aminarea din 2009 cind i-a fost propusa Barbuleasca spre reinvestire la sefia ICCJ…. Nu zic ca o va respinge pe Jijiie (nu am date sa argumentez de ce Jijiie poate fi respinsa) insa cind Presedintele intirzie din 5 decembrie emiterea decretului, suna a…decizie grea de luat.

    Cetatean

    03/01/2012 at 12:01 pm

      • Prin acest artificiu, au fost achitaţi generalul în rezervă Ion Popescu, colonelul (r) Virgil Turcu şi locotenent colonelul Marian Panaitescu pentru acuzaţiile de abuz în serviciu contra intereselor publice.
        Hotărârea a fost dată de judecătorii Victor Cameniţă Pasca, Cristina Geanina Arhir şi Corina Jîjîie. Cea din urmă urmează din 2009 cursurile de doctorat ale Academiei Naţionale de Informaţii, structură din subordinea SRI. Cu toate acestea, niciun moment nu şi-a pus problema să se abţină de la judecarea aceastei cauze.
        Nu cumva vorbim despre aceeasi Jijie care asteapta confirmarea in post de catre Traian Basescu?

        Sare'n Ochi

        03/01/2012 at 2:45 pm

        • salut! ba da.

          Cetatean

          03/01/2012 at 3:45 pm

          • Buna,
            erau ceva semne de intrebare in postul tau…..

            mar

            03/01/2012 at 3:48 pm

    • Salut Cetatean 🙂
      Ca de obicei ai dreptate. Chiar mi-a placut cantecul. Mai putin explicatiile lui Dumbrava 😦

      Theophyle

      03/01/2012 at 4:45 pm

  7. Buna ziua!
    eu zic sa nu ne uitam neaparat in gura ministrului Udrea, ea nu a facut declaratii publice cu privire la plata salariilor si a pensiilor in locul colegilor ei indrituitzi sa faca asta,
    pur si simplu presa i-a citit blogul si i-a pus pe prima pagina extrase din postarea ei catre cititorii fideli.
    Sa nu confundam ceea ce se poate scrie pe un blog personal cu declaratiile de presa facute in calitate de ministru.
    La modul asta de exemplu, Ponta ar fi de departe campion la scris prostii impardonabile pe blog.

    luminita

    03/01/2012 at 1:05 pm

    • Salut luminita,
      ai dreptate ca Ponta este campion. Din nefericire nu este singurul 😦

      Theophyle

      03/01/2012 at 4:54 pm

  8. Iranul „va trece la actiune” in cazul in care portavionul american identificat saptamana trecuta in zona stramtorii Ormuz, unde marina iraniana efectueaza manevre navale, va mai fi observat in regiune, a avertizat seful Armatei iraniene, Ataollah Salehi, citat de agentia oficiala IRNA, potrivit Reuters.
    http://www.hotnews.ro/stiri-international-11096069-iranul-ameninta-trece-actiune-daca-portavionul-american-identificat-saptamana-trecuta-zona-stramtorii-ormuz-intoarce.htm?cfnl=
    „Iranul nu va repeta acest avertisment… Recomand dusmanului american sa nu se intoarca”, a afirmat Ataollah Salehi.

    Sare'n Ochi

    03/01/2012 at 2:42 pm

  9. @ela
    e link iranian ;permit numai ce le convine;e propaganda;
    intr-adevar decizia de a ataca iranul e dificila,dar nici nu se poate permite iranului sa-si faca mendrele;
    mie unul situatia asta imi aduce aminte de munchen si chamberlain dupa” v-am adus pacea” care pace….

    intamplator

    03/01/2012 at 3:21 pm

  10. scuze, nu am stiut!

    ela

    03/01/2012 at 3:32 pm

  11. buna ziua,
    citind: „La 1 ianuarie 2012 s-au împlinit cinci ani de la aderarea României la UE”, mi-am zis in barba „te-am prins, tatarule”, dar imediat am scos calculatorul (mina stinga) si am numarat: unu-doi…cinci. Mai sa fie, trecura 5 (cinci) ani? Imi numarai destele; da, sint cinci 😉
    Cit despre comentariul Deutsche Welle mi se pare bombastic („Astazi, cele doua tari – cei mai noi membri ai UE – sunt macinate de dezamagire”), din lipsa de lexic potrivit. Dezamagirea sa fie mai vizibila decit coruptia politicienilor si administratiei? a Justitiei? si pentru asta tot UE sa fie vinovata?
    Privirea de departe se spune ca este mai buna, dar devin reticent chiar si cind citesc rabufnirile lui @ Stefan A. contra Lenutei. Care nu e doar ministru, ci si om politic.
    „mai lipseste ca ministrul de finante sa ne explice cum se construieste un patinoar”, zice Stefan A., doar ca Lenuta nu a facut decit o declaratie politica, chiar populista. Nu a dat indicăţii, cum ni se sugereaza.

    victor L

    03/01/2012 at 3:32 pm

  12. Buna ziua la toata lumea 🙂

    Daca doritzi sa vizitatzi :

    http://desydemeter.wordpress.com/2012/01/03/arta-comerciala-si-vanzarile-de-ciocolata/
    🙂

    desydemeter

    03/01/2012 at 3:59 pm

  13. Grecia s-ar putea sa renunte la zona euro, daca al doilea plan de salvare esuaza.

    lukasenko din belarus a interzis accesul la site-uri web straine.
    eu cred ca el vrea o revolutie?!
    :mrgreen: care sa-l faca sa fuga mincind pamintul daca nu vrea sa pateasca ca ceasca…

    an 2012 – va fi spectaculos de fructuos ca evenimente negative, dar sper ca si pozitive.

    skorpion

    03/01/2012 at 4:12 pm

    • Lukasenko va domni vesnic deoarece:
      1 – belarus nu are petrol
      2- Ca sa pateasca ca Ceasca trebuie sa il impuste Iliescu. Ori Iliescu nu vrea.

      lastnightmusic

      03/01/2012 at 4:37 pm

  14. Hehehe
    http://economie.hotnews.ro/stiri-it-11098280-lege-draconica-interzice-accesul-site-urile-web-straine-belarua.htm
    Dictatorul Basescu (adica Lukasenko 2 ) ce mai asteapta ?. Sau poate pregateste intii legea prin care PSD sa plateasca despagubiri pentru perioada comunista 🙂 (inspiratie de la Viktor O)
    🙂

    lastnightmusic

    03/01/2012 at 4:25 pm

    • PSD sau FSN? 🙂

      zigzag

      03/01/2012 at 4:45 pm

    • Salut 🙂
      Din nefericire ungurii si-au aranjat si ei o democratie foarte originala 😦

      Theophyle

      03/01/2012 at 4:55 pm

  15. Salut 🙂
    Am aflat din surse sigure ca fiica lui TB a inregistrat la tribunal o noua sigla NR
    Asta nu inseamna Noua Republica ci Noul Regat. Planul are doi pasi:
    1 – Parlamentul sa il numeasca pe Dictator, presedinte pe viata
    2- Dictatorul aranjeaza divortul altetei sale regale printul Duda de Pssa Margareta si casatoria acestuia cu una din fiicele Dictatorului, primind la ceremonie jumatate din regatul Romaniei. La trecerea in nefiinta a Dictatorului cuplul regal va stapini pe veci Romania.
    Asta am spus-o ieri unor pensionari votanti convinsi PSD

    lastnightmusic

    03/01/2012 at 4:59 pm

    • Domle’ inventivi sunt romanii 😆

      Theophyle

      03/01/2012 at 5:02 pm

  16. Salut pe toata lumea 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    03/01/2012 at 5:11 pm


Comentariile sunt închise.