Archive for decembrie 27th, 2011
2011 – anul în care am aflat…
2011 este anul in care cetatenii au aflat ca Europa are gauri in pingelele pantofilor si America are turul pantalonilor peticit. Tot in acest an am aflat ca un functionar public din Sudul Europei nu poate lucra 10 luni pe an primind 13-14 salarii si ca tara lui nu poate fi competitiva cu altele in care povestea asta nu se intampla. Citește restul acestei intrări »
Revista Presei – 27 decembrie 2011
Bună dimineata intr-o zi de marti. Astazi, în zonele joase din vestul şi centrul ţării vor fi înnorări persistente, local se va semnala ceaţă, asociată izolat cu burniţă sau fulguială şi vor fi condiţii de polei. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar în orele dimineţii va fi ceaţă, iar valorile termice vor fi apropiate sau chiar uşor peste cele normale pentru această dată, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade, mai scăzute în zonele unde ceaţa va persista, iar cele minime între -8 şi 2 grade.
La Bucureşti, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată, astfel temperatura maximă va fi în jur de 5 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade. Cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Mediafax.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 2912 RON; 1 USD = 3. 2837 RON; 1 EURO = 1. 3068 USD; Francul elvetian 3. 5073 RON. Gramul de aur 169.5689 RON. Citește restul acestei intrări »