Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

WikiLeaks – Spy files

In cadrul unei conferinte de presa, fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a prezentat joia trecuta documente provenind de la 160 de societati, din 25 de tari, specializate in supravegherea si interceptarea telecomunicatiilor. Potrivit lui Julian Assange, industria de supraveghere si de interceptare a comunicatiilor a trecut de la un cerc restrans de clienti din domeniul informatiilor, precum agentiile de spionaj americane si britanice, la o retea mondiala.

Noutatile pe care le-a adus saptamana trecuta WikiLeaks nu au fost cine stie ce noutati pentru cei care se intereseaza de subiectele abordate de respectiva institutie, care din fericire (pentru unii) sau din nefericire (pentru altii) cam arata ca un organism pe drumul falimentului.  De mentionat ca totusi noutatea este prin sintetizarea informatiilor si gruparea lor geografica- tari, firme si potential tehnologic. Aveti link la harta respectiva pe situl WikiLeaks.

Ca de obicei, lipsesc din lista prezentata date serioase despre Rusia si China, care absolut niciodata nu apar in informatiile dlui Assange. Cine stie, probabil ca respectivul domn stie el ce stie sau poate totusi finantatorii adevarati ai proiectelor lui se afla in alte parti decat la oamenii de bine si credulii de serviciu. In orice caz astia sunt jucatorii principali ( o lista selectata):

Satele Unite: Area spa, ATCI, Bivio, BlueCoat, Broadsoft, Comverse,  Cisco Systems, Cubic, Harris, Narus, Net Optics, Northop Grumman, Nuances technology, Omni Wildpackets, SAIC, Meganet, Access Data; Glimmerglass Files, HP Files, Mantech, NetQuest, SS8 Networks, Ultrareach, Brightplanet, Packet Forensics Files, Radisys, Sonus Networks, Pen Link, Verint, Netezza, Polaris wireless, Rainstor.  – 32 firme;

Marea Britanie: Gamma Group, Comstrac, Telesoft Technologies, Utimaco Safeware (Sophos), Creativity Software, Datong, Autonomy, BAE Systems, Panoptech, Qinetiq, Sophos, ThorpeGlen, Audiotel International, Cobham, Hidden Technology Systems International Ltd, Roke, Sesp.  –17 firme;

Germania: Alarm, ATIS systems GmbH (ATIS UHER),  Elaman Files, Datakom Files, EBS Electronic Files, IP Fabrics, Rohde & Schwartz, Syborg, Trovicor, AGT, DigiTask, Ipoque, Medav GmbH, Selectronic, Siemens.  – 15 firme;

Franta: Alcatel, Qosmos, Thales, Aqsacom, Amesys (Bull), Scan & Target, Septier, Vupen. – 8 firme

Israel: Ability,Nice Systems, Cellebrite, Elta systems, Allot News Datacom Research,     Tracespan, Amdocs,  Elkat, Semptian Technologies.  – 10 firme;

Centrul si Estul Europei este reprezentat de Cehia, Ungaria, Polonia si Ucraina – fiecare cu o singura sau maximum 2 firme.

Cateva concluzii scurte :

1. Asa cum era de asteptat, marile sisteme de interceptare de genul  celui anglo-saxon, Echelon  (USA, Canda, UK si Australia), Francez (Frenchelon) sau Elvetian (Onyx) au trecut   la un proces de updatare si down-sizing, care au dat posibilitatea crearii unor sisteme mai simple si mai ieftine;
2. Firmele comerciale, care au participat la proiecte din cele de mai sus, s-au grabit sa scoata pe piata comerciala produse care pot fi cumparate si de tari mai “sarace” si de corporatii care incearca sa-si monitorizeze angajatii sau competitorii;
3. Firme comerciale din occident, unele in posesia statului sau cu participatii serioase in actionariat au vandut asemenea produse unor state dictatoriale, inclusiv Libia lui Gaddafi sau Siria lui Assad.

O analiza mai detaliata care include si discutii despre unele documente divulgate de WikiLeaks si despre marile sisteme de monitorizare pe care le-am mentionat mai sus va fi postata in zilele urmatoare pe situl Politeia Geopolitical Analyses, care a devenit de saptamana trecuta deschis numai abonatilor.

Surse: Situl WikiLeaks si The Washington Post

Pe Politeia Europeana puteti citi: Alegeri în Rusia

Written by Theophyle

04/12/2011 la 3:04 pm

101 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Update 1 pentru Romania:

    „Băsescu a comentat că şi el simte că relaţia poate fi extinsă şi a subliniat că ar dori să vadă o prezenţă FBI în România la fel de robustă ca cea a CIA…Băsescu l-a asigurat pe directorul FBI că nivelul de corupţie din cadrul poliţiei româneşti a scăzut şi că partea americană poate să aibă încredere în partea românească. Directorul FBI a comentat că SUA consideră că România a început combaterea corupţiei şi că trimiterea după gratii a câtorva oficiali corupţi ar îmbunătăţi imaginea României”(wikileaks)

    Update 2 pentru Romania:

    Stenogramele Voicu: „Băieţii ăştia au tehnică veche. Săracii!… Au început să se sperie pentru că toate interceptările se fac fără mandat. Şi eu le transmit pe toate căile că tot ce înseamnă pe lângă lege e loc marcat cu creta la puşcărie”. 😈

    Update 3 pentru Romania:

    Adrian Nastase: „Nu stiu in ce masura s-a implicat [directorul SRI] in aceste actiuni, dintre care unele sunt de transcrieri de inregistrari audio, care ajung, se pare, in fiecare dimineata pe masa lui Traian Basescu”, a afirmat Adrian Nastase. Intrebat de unde are aceste informatii, acesta a raspuns: „Inclin sa cred ca asa este”, precizand ca este doar o ipoteza.

    Concluzie: cit mai multa prezenta americana in Romania!

    Cetatean

    04/12/2011 at 3:14 pm

  2. nu e nici mai bine nici mai rau. E doar necesar.

    Cetatean

    04/12/2011 at 3:52 pm

  3. Salut, stiu ce vorbesc, cu 5000 de euro pe luna monitorizez tot ce-mi trece prin cap. Nu e mare branza, legea lui Moore a facut ca supravegherea sa fie o afacere relativ usor de facut.

    Dan Selaru

    04/12/2011 at 4:16 pm

    • Salut Dane,
      ieftin daca poti monitoriza celular si mail a 3000 de salariati si sa zicem 500 de competitori. Cat despre, hai sa zicem, 300-400 de mii de suspecti de terorism, trafic de arme sau persoane, dropguri si alte lucruri „frumoase”, nu cred ca iesi atat de ieftin 😆

      Theophyle

      04/12/2011 at 4:29 pm

      • vorbind de monitorizare, modestul meu blog primeşte 5-6 vizite săptămânale de pe un domeniu fantomă cu extensia de Rusia, şi tare mă îndoiesc că ar fi vorba de cine ştie ce patrioţi care vor să schimbe ceva pe scena politică.

        Bogdan Popa

        04/12/2011 at 5:02 pm

  4. salut, Dan! 5000 zici? Scump, scump, dincolo (peste Prut) era mai ieftin 😉

    Cetatean

    04/12/2011 at 4:16 pm

  5. 😀
    No comment.

    Viq

    04/12/2011 at 4:17 pm

  6. Bugetul pe 2012:

    Pina acum au fost depus amendamente cu tona:

    PSD – 6000
    PNL – 2200
    PDL – 200
    UDMR – 50
    UNPR – 400
    Grupul Minorităţilor Naţionale – 100

    Avind in vedere ca bugetul se dezbate in planul reunit al Camerelor, vom vedea cit de deciziva e prezenta la conducerea camerelor a doi oameni ai PDL. Teoretic, nici o obstructie nu trebuie sa fie posibila, Geoana nemaifiind prin rotatie la butoane.

    Cetatean

    04/12/2011 at 4:19 pm

    • crede-ma ca in doua zile se aranjeaza tot!

      Theophyle

      04/12/2011 at 4:30 pm

      • Buna seara!
        Daca-l iau pe baiatul asta, n-au nevoie nici macar de atat:)

        bulz-al-arab(8stele-4 pe fiecare epolet)

        04/12/2011 at 4:44 pm

  7. „care a devenit de saptamana trecuta deschis numai abonatilor”
    @Theophyle: Si cum putem sa ne abonam?

    Calin

    04/12/2011 at 4:41 pm

    • trimite la Aboutread@gmail.com un mail insotit de o adresa de mail care este valida si de nickul pe care vrei sa-l folosesti pe blogul respectiv. Atat! 😆

      Theophyle

      04/12/2011 at 4:56 pm

      • hello,
        si eu as vrea sa ma abonez, se poate?
        multumesc,
        🙂

        skorpion

        04/12/2011 at 5:01 pm

        • Sigur,
          aceasi procedura! Chestia merge automat – am nevoie de mail!

          Theophyle

          04/12/2011 at 5:07 pm

  8. macar la atit sa fie bun Blaga! Cit e gluma e panarama, insa proiectul bugetului pe 2012 si mai ales niste legi grele care trebuie sa vina sunt ocazia pentru Blaga de a arata ca e soldatul disciplinat al partidului, cum s-a laudat el mereu.

    Cetatean

    04/12/2011 at 4:42 pm

  9. Va salut, cu intarziere, pe toti. Cu treburi…
    Va invit la mine sa discutam despre cum Europa isi rescrie frontierele de la migratiile cu iurta pana la marile migratii cu fabrica 🙂
    http://sareinochi.com/2011/12/04/de-la-migratia-cu-iurta-la-cea-cu-fabrica-europa-isi-rescrie-frontierele/
    in ceea ce priveste sponsorii si sponsorizarile, eu unul nu-mi mai fac sange rece de cand am aflat ca febletea copilariei mele, revista PIF, a fost finantata de catre Moskova 🙂 🙂 🙂

    Sare'n Ochi

    04/12/2011 at 4:48 pm

  10. Postare noua si frumoasa si pe blogul lui @demeter

    http://desydemeter.wordpress.com/2011/12/04/post-impresionism-georges-seurat/

    Theophyle

    04/12/2011 at 4:59 pm

  11. off-topic (dar „munitie” pentru @cetatean – despre sandei): Cuplul Ţuca, el avocat, ea judecator la ICCJ! In 2010 au cistigat, in fiecare zi, timp de 365 de zile, 500 de milioane de lei vechi, repet, pe zi! Adica 50 de pensii bune pe zi, 50 de salarii ale unor tineri, tot pe zi! Doar in timpul somnului, cuplul minune a cistigat 150 de milioane de lei zi de zi, mai precis noapte de noapte, in miraculosul an 2010! E foarte bine platita dreptatea in Romania! 11.000 de euro pe zi!!!
    pornind de la cazul Maciuca, Moraru a descoperit ca tinara si frumoasa judecatoare Alina Iuliana Ţuca ajunge mare judecator la ICCJ, acolo unde sint ZEII dreptatii pe pamint, in norocosul an 2007. Un an norocos si pentru sotul ei, avocat de succes, sa cistige, potrivit declaratiei de avere de pe siteul sotiei, 3.500.000 ron, adica putin peste 1 milion de dolari in 2007, adica, potrivit legii, peste 500.000 de dolari pentru tinara judecatoare. Potrivit Codului familiei, se imparte la doi!
    http://www.nasul.tv/2011/12/03/judecatoarea-care-a-cistigat-peste-2-milioane-de-euro-in-2010/

    Sare'n Ochi

    04/12/2011 at 5:40 pm

  12. ce suveica, frate! Mai este putin si judecatoarea va obliga partea reprezentata de barbatu-sau avocat sa ii plateasca acestuia onorariy de 1 milion de euro per proces! Hotarire definitiva si irevocabila, doar e judecatoare la ICCJ, in puii mei (vorba lui Bendeac)!

    Cetatean

    04/12/2011 at 6:07 pm

  13. E 65 de euro/luna un super server in Germania, pentru toata presa din Romania e nevoie de 4 servere, 100000 de surse, cu twitter, facebook-ul, comentarii de pe bloguri samd, asa ca daca mergem la engros la 50 de euro, am 100 de servere, imi ajunge pentru o buna parte a lumii 🙂

    Dan Selaru

    04/12/2011 at 6:13 pm

  14. Salutare 🙂
    Ce minunate dezvaluri face nenea Assange 🙂 cind in Italia , cel mai mare operator de telefonie si internet , firma Telecom are in desfasurare un proces de spionaj de masa . Adica controla tot ce considera de cuvinta . Bineinteles cu scuza ” lupta impotriva pirateriei audio-video” si „descoperirea atacurilor informatice impotriva firmei ” . Au aparut asa inregistrari ilegale de convorbiri telefonice a unor oameni politici , sefi de firme , capitalisti cu bani si influenta .
    NOTA : Inclusiv mister Berlusconi a tras avantaje din aceasta activitate . 🙂
    Actualmente toti neaga si dau vina pe seful serviciului de informatii a firmei Telecom Italia . Cum ca a facut de capul lui . 😆 Un fost angajat a servicilor secrete care a lasat balta statul pentru a conduce o mega firma de spionaj ilegal in cadrul colosului italian de comunicatii . Care firma a angajat o gramada de hacker cu renume de pe piata . 🙂
    PS . Telecom Italia e o firma privata care la un facturat anual de 22 miliarde euro , are datorii de 39 miliarde euro .
    Logic ca musai sa cunosti anticipat si sa influentezi anumite decizii . 😆

    Off topic . Iran zice ca a doborit un avion american fara pilot. (teleghidat) . Pasdaran au ramasite din acest avion .

    Ștefan A.

    04/12/2011 at 6:37 pm

    • Au furat bucatile, da-i dracu’ 🙂

      Dan Selaru

      04/12/2011 at 7:17 pm

      • 😆

        Ștefan A.

        04/12/2011 at 7:34 pm

  15. O informatie importanta (parerea mea) pentru a intelege ce „fierbe” in cratitele europene . 🙂
    1- De la 1 ianuarie , pensia anticipata in Italia se obtine doar daca ai 42 ani de contributii efective . Practic se elimina posibilitatea de a obtine pensia anticipata la 50 – 55- (58 de ani asa e acum ) In trecut a fost posibil sa se obtina pensia anticipata si cu doar 14 ani , 9 luni si o zi de vechime in munca . Vechimea in munca dispare ca parametru pentru a obtine pensia .Doar calculul pe ani de contributii si valoarea acestora va stabili pensia . De anul viitor , virsta minima de pensionare va fi 63 ani . Toti bugetarii si privatii vor avea calculata pensia contributiv . Deja e mare scandal mediatic . 🙂
    2- Cresterea anuala (indexare) a pensilor e blocata pe timp indefinit . Prima derogare , pensile minime care vin revalutate anual cu 100 % din inflatia programata . Seconda derogare si ultima , pensile pina la 1.500 euro vin revalutate doar cu 50 % din inflatia programata . Restul au o revalutare egala cu 0,000% .
    3 – Se reintroduce impozitul pe casa ( sters de guvernul Berlusconi) . 0,4 % din valoarea casei . Cu cresteri insemnate pentru a doua , a treia .s.a.m.d. Berlusconii sare sus ca asa are de platit bani cu gramada . Are doar vile si casteluri . 🙂

    NOTA . Cum am mai scris , rectificarea bugetara e a 7- tea in ultimele 4 luni. Valoarea neta e de 24 miliarde euro .(cum am prevazut ) In total , toate aceste ajustari financiare bazate pe intrari fiscale si contributive in procent de 80 % ajung la cifra laudabila 😦 de 90- 100 miliarde euro .
    E disperare curata si dovada crasa ca nu exista vointa politica de a taia nimic din privilegii , risipa de bani publici . Pretul guvernelor tehnice . 🙂

    Ștefan A.

    04/12/2011 at 8:07 pm

    • Ştefan A., despre ce privilegii vorbeşti? tu de unde ai tăia?

      Bogdan Popa

      04/12/2011 at 8:15 pm

      • Salut Bogdan Popa
        1- Cind venitul lunar a unui parlamentar italian e cu 100 % mai mare decit a unui europarlamentar , avem un privilegiu mare cit casa .
        2- Cind salariul net lunar a unui sef de regiune autonoma ( Alto Adige ) e cu 1.000 euro mai mare decit a primului ministru RFG , e un privilegiu fara egal .
        3- Cind nevasta senatorului Bossi a intrat la pensie anticipata la virsta de doar 39 de ani , e un furt cu legea in mana . (ca ea sint cu gramada )
        4- Cind o pornostar care a fost parlamentara 2,5 ani are pensie parlamentara de 3.000 euro lunar , privilegile sint la maxim .
        5- Cind un om politic ca Amato are o pensie lunara de 29.000 euro e si mai grav .
        6 – Suficient sau continui ? 🙂

        Ștefan A.

        04/12/2011 at 8:23 pm

        • e drept că în Italia s-a exagerat cu suptul din bani publici de către funcţionari (nu cunosc situaţia „pe teren” dar am un coleg italian care mi-a descris chestii similare cu ce îmi descrii).

          e drept că e greu ca un guvern de „tehnocraţi” să facă ordine acolo unde doare cel mai rău clasa politică. Dar fără susţinerea clasei politice, nimic nu e posibil şi chiar dacă soluţia asta e suboptimală – sunt de acord – e singura capabilă să deblocheze lucrurile în Italia pe termen scurt.

          dar întrebarea de fundal rămâne: dacă după ce faci reforma asta „estetică” şi nu strângi decât 1-2 miliarde de euro, tot nu îţi ajung banii să plăteşti dobânzile, ce faci?

          Bogdan Popa

          04/12/2011 at 8:32 pm

          • 1. – Limitezi pensia maxima platita de stat fiecarui pensionar actual . Faci un calcul si daca iese ca nu se pot platii mai mult de 1.500 euro anual (echilibru intrari – cheltuieli) tot ce depaseste acesta cifra se taie ( 1.500 e doar un exemplu )
            2- Reguli egale pentru toti viitorii pensionati , bugetari , privati , parlamentari , avocati , miliatri ,s.a.m.d.
            3- Cu aproape 4.000.000 angajati publici , foamea de bani e enorma . Tinind cont ca salariul maxim e asigurat pentru anumite functii si are ca referiment salariile membrilor curtii constitutionale italiene . Care sint duble in cifre absolute fata de cele a membrilor curtii supreme americane si cu atit mai mari luind raportul dolar – euro .
            Deci , limitare a salariilor maxime in baza unor calcule ( nu e posibil ca un minister a invatamintului sa cheltuie 14 miliarde euro anual in proportie de 97,3 % doar in salarii ). Cu ce faci achizitii , intretinere ?
            4- Separarea pensilor de asistenta sociala . Actualmente e un unic „sac ” care permite jonglerii colosale
            Nu mai continui dar se merge direct catre un conflict generaltional . Tinerii sa munceasa ( daca au servici 🙂 ) pina crapa pentru a asigura beneficii altora si acum . Nu e sustentabil nici macar pe 5 ani . Tinerii de azi nu sint prosti .
            Problemele de deficit nu se rezolva exclusiv cu noi taxe si impozite . Bunul simt spune ca antii se taie de unde este in exces si doar ulterior se cer sacrificii .
            Cum am scris mereu , politicienii sint principalii dusmani a reformelor de orice natura . Dupa ei asociatile care au privilegii legale . Care incep cu sindicate si se termina cu avocati , notari . 🙂

            Ștefan A.

            04/12/2011 at 8:47 pm

            • pai mie mi se spune mereu ca in italia tinerii nu gasesc de lucru;e drept ca tinerii astia italieni s-au specializat in etrusca veche,efectul razelor gama asupra tablourilor lui giotto,influenta mareelor asupra traviatei si alte specializari utile pentru dezvoltarea societatii italiene

              intamplator

              04/12/2011 at 8:57 pm

              • Salut @intamplatror 🙂
                citeste asta e chiar hazliu 🙂

                Dă clic pentru a accesa CP189.pdf

                „mommoni’

                Theophyle

                04/12/2011 at 9:01 pm

              • intimplator
                Cind foamea face sa chioraie stomacul , tinarul italian va face si muncile pe care acum le fac cele 4 milioane de imigranti . E doar chestie de timp si de scadere generalizata a niveluluide trai . Care scadere e in act in toate tarile UE si USA . Deci , rabdare . 🙂

                Ștefan A.

                04/12/2011 at 9:04 pm

            • aici punctezi o problemă sensibilă… e greu să-i spui omului că-i tai pensia sau salariul. asta e problema generală a sistemelor etatiste, preţul muncii nu e determinat prin cerere şi ofertă (de muncă), ci e complet arbitrar. pentru mine aici e nedreptatea cea mai mare, şi e firesc ca omul care a lucrat toată viaţa la stat să nu priceapă lucrurile astea.

              Bogdan Popa

              04/12/2011 at 9:11 pm

              • Istoria invata ca se ajunge la forta si singe uneori pentru a demonstra ca nu exista „drepturi cistigate ” intangibile.
                Altfel am fi acum tot la conti , regi , boieri , serbi sau iobagi . 🙂
                Istoria nu asteapta sa se trezeasca omul politic pentru a lua taurul de coarne . La indeplinirea conditilor obiective , societatea face istoria in mod violent . A fost asa mereu si tot asa va fi si in viitor .

                Ștefan A.

                04/12/2011 at 9:17 pm

              • Stefane,
                Traim intr-o lume fara eroi – nu mai exista oameni care au forta sa spuna poporelor lor adevarul!

                Theophyle

                04/12/2011 at 9:24 pm

              • Doamne fereste, vrei sa piarda alegerile?

                Cetatean

                04/12/2011 at 9:30 pm

  16. Stefane,
    mi se plinse chiar acum o marchigiana ca trebuie sa iasa la pensie la 66 de ani si cu 41 de ani cotizati ;P

    victor L

    04/12/2011 at 8:13 pm

    • Victor
      Tara e in total colaps. Se ridica pragul de pensionare pentru a influenta dinamica cheltuielior viitoare . Sint ferm convins ca la cei ca mine nu le va mai acorda niciodata nimeni nici o pensie . Falimentul sistemului pensionistic e vizibil . Destul de deschis ochii .

      Ștefan A.

      04/12/2011 at 8:26 pm

  17. buna seara
    a. e bine ,am rezolvat criza in romania,ne apucam sa „rezolvam”italia;
    problema e alta si in romania si in italia=cetateanul nu are incredere in stat;cind in cele doua tari se va subscrie mai mult de catre cetateni decit suma ceruta de guvern la lansarea emisiunii de obligatiuni,atunci putem discuta;cazul cu suprasubscrierea trece necomentat si se intimpla in tara din eu fara guvern de 535 zile ,cu datorie publica egala cu pib,cu discutii despre dezmembrare, numita belgia;astia da cetateni si asta da guvern;cred ca au format guvernul ca pm-ul in functie a anuntat acum ceva luni ca dupa Craciun nu mai sta,altfel ar fi ajuns la alegeri la termen tot in criza guvernamentala;culmea emisiune de obligatiuni a fost lansata de un guvern care gestiona numai afacerile curente(ma rog intre timp a mai trecut vreo doua bugete,etc..)
    b.dezvaluiri wikileaks: cu tehnologia de acum se aduna tot,inregistreaza tot, si????cine proceseaza si interpreteaza tot maldarul de informatii;
    intr-o companie degeaba aflu eu ca unul vrea sa fure daca aflu dupa ce el a furat citeva milioane deja;cam la fel si cu informatii despre securitatea statului;degeaba aflu ca x va face y daca informatia e descifrata si interpretata la 3 luni dupa ce a facut;pina atunci a stat la rind;

    intamplator

    04/12/2011 at 8:53 pm

  18. Stefan a pus punctul pe i: „Nu mai continui dar se merge direct catre un conflict generaltional . Tinerii sa munceasa ( daca au servici ) pina crapa pentru a asigura beneficii altora si acum . Nu e sustentabil nici macar pe 5 ani „.

    Intreg sistemul de pensii contributiv se bazeaza pe un pact intergenerational tacit: tinerii de azi platesc pensiile batrinilor de azi, tinerii de mine platesc pensiile celor care azi sunt tineri si miine vor fi batrini. Chestia asta, o stie toaata lumea, necesita un raport intre activi si pensionari cel putin supraunitar (insa cel putin de 3:1). Cind acest raport scade pina la 1 la 1 sau chiar sub unu (cazul Romaniei), este de bun simt ca acest pact intergenerational este rupt si el nu mai poate fi respectat, pentru ca se atinge limita taxarii activilor in vederea platii pensiilor. Cit dracu’ sa jupesti de pe un activ ca sa platesti pensii?

    Argumentul pensionarului de buna credinta („si eu am platit pensiile batrinilor cind eram tinar, desi sa mi se plateasca acum si mie, nu ma intereseaza”) e sublim, insa nesustenabil dpdv matemativ si economic. Una e sa platesti o anumita cotizatie ca salariat cind exista un raport salariati – pensionari de 3: 1 sau de 4: 1 si alta e sa platesti ditamai contributiile de pensii marite pina la cer pentru ca raportul e de 1 la 1. In fapt, intrucit exista o limita matematica a prelevarii de taxe de la cei activi, statul se imprumuta ca sa plateasca diferenta (cazul Romaniei).

    Pina cind se va imprumuta statul (italin, roman, etc)? Chestia asta nu merge la nesfirsit, caci avind in vedere demografia, nici un activ nu va vrea sa mai respecte contractul inter-generational, deoarece asta inseamna spolirea actualului activ, fara a s se oferi vreo garantie ca lui ii va mai plati cineva pensia peste 20 de ani. Normal ca nici pentru 5 ani smecheria nu merge, darmite peste 20-25 de ani.

    Asa ca o cocnluzie se impune: pe teren lung, pensia contributiva e sortita sa dispara. Demografia Europei o arata. In plus, e o chestiune de timp pina ca cei care acuma sunt activi se vor revolta nemaidorind sa plateasca pentru timpeniile politicienilor care au asistentializat paturi intregi de oameni contra voturi.

    Cetatean

    04/12/2011 at 9:07 pm

    • Salut cetatean
      Ai explicat perfect riscurile viitoare . Care in unele tari au dus deja la conflicte generationale numite „primaveri arabe” . Si care conflicte nu e obligatoriu sa fie bazate pe pensii sau salarii . E suficienta o scinteie si sare in aer toata UE . Imediat dupa si USA .

      Ștefan A.

      04/12/2011 at 9:22 pm

      • Stefane, de la Bismark incoace politicienii europeni fac inginerie sociale: distrug familia traditionala si legaturile intre generatii. Pensionarii (bunici) traiesc separati si autonomi de copii lor (salariati), care ii lasa singuri ca doar „se descurca, au pensii”. Copii salariatilor (nepotii) cresc la cresele statului sau cu bone, intrucit parintii (activi) muncesc pe rupte pentru plata, intre altele, si a pensiilor bunicilor (actuali pensionari).

        Statul a inculcat activilor ideea ca parintii lor pensionari se descurca si copiilor ideea ca parintii lor activi trebuie sa creasca la crese si cu bine, intrucit parintii lor muncesc pe rupte.

        Insa vine factura si smecheria asta nu va mai tine, caci parintii rupti de munca fac mai putin de 2 copii, iar pensionarii nu mai au suficienti copii activi care sa le plateasca pensiile.

        Cetatean

        04/12/2011 at 9:28 pm

        • E de adaugat @cetetean ca mentinerea acestor sisteme a dus la presiuni fiscale deosebite care in epoca globalizarii au fost platite de numeroase natiuni cu datorii peste datorii dar in principal cu pierderea de competitivitate internationala . Care se traduce in locuri de munca tot mai putine si mai prost platite .
          O spirara orientata in jos ( nu in sus) extrem de exploziva social si intergenerational .

          Ștefan A.

          04/12/2011 at 9:34 pm

          • Stefane, asa este. Eu personal, la virsta mea, iau deja masuri pentru ca nu cred ca vreodata, daca ajung la virsta pensiei, vreoi vedea vreo letcaie dupa contriburiile platite. Nici nu cred ca pensia privata imi va fi acordata de firma la care contribui.

            Asa ca iau masuri cum stiu eu de la bunicii mei, oameni care numai la speculatii financiare nu se gindeau.

            Cetatean

            04/12/2011 at 9:37 pm

  19. Buna seara,
    o intrebare tehnica, probabil ca raspunsul a fost candva deja dat, insa mi-a scapat. Cum pot citi/ deveni membru al Politeiei geopolitice?

    Multam dinainte si toate bune!

    gavrilius

    04/12/2011 at 9:10 pm

  20. Europa: copii din ce in ce mai putini si mase intregi de cetateni asistentializati sub diverse forme. Cauzele, dupa pararea mea: decrestinarea Occidentului in paralel cu aparitia religiei laice a Statului Prosperitatii.

    Tu consumi acum, platesc generatiile de mai tirziu. Iaca s-au cam adunat facutri neplatite.

    Cetatean

    04/12/2011 at 9:12 pm

  21. Theophyle 🙂
    Stiu bine povestea cu „mommoni” . 🙂
    Pina cind statul le ofera facultati care asigura diplome inutile pe piata muncii si toti viseaza doar munca de birou ( mai ideal in banci 🙂 ) degradarea sociala e tot mai evidenta . Ca doar tot statul le da ajutor de somaj daca termina facultatea inutila pe piata si nu gasesc loc de munca . „am facultate si doua mastere dar nu gasesc loc de munca adecvat ” 🙂 am auzit direct de ani de zile. Ataca imigratii (cica e din cauza lor ) dar nu ar merge niciodata sa faca o munca de zidar , maturator , bucatar , lacatus , s.a.m.d. Adica chiar meseriile in care imigratii asigura forta de munca si astfel statul incaseaza taxe , impozite , contributii din care fac „pomana” ilimitata bastinasilor . 🙂
    E o logica in toate si un de ce .

    Ștefan A.

    04/12/2011 at 9:12 pm

  22. Monumantal dialogul dintre Theophyle, Bascaliosul si subsemnatul acum un an, la postarea din 28/08. Doscutam despre viitor si apocalipsa:

    @ Cetatean: „Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cind aud de pensie, ma apuca o panica, de nu mai stiu pe unde sa fug, apoi imi vine o idee si ma linistesc: ma voi face judecator, hahaha”!”

    @Theophyle: „Cetatean, foarte curand oameni vor invata ca ei trebuie sa aiba grija de viitorul lor si al famiilor lor. Cine nu o va face va avea o mare problema cu batrantea lor”

    @Bascaliosul catre Cetatean: „Asta-i musai, până nu inventează ăştia pensia de urmaş al urmaşilor”.

    Cetatean

    04/12/2011 at 9:59 pm

    • Cetatean singura marea bucurie pe care blogul asta mi-l confera sunt unele dialoguri care raman „clasice” in viziunea corecta a viitorului. Cred ca cine citeste numai postarea fara a vedea si comentariile pierde 50% di forta celor scrise!

      Theophyle

      04/12/2011 at 10:02 pm

    • In Italia exista pensia de urmas a urmasilor . 😆
      Bine in cazuri speciale dar exista . (tip tatal mort , mama cu pensie de urmas „reversibilitate ” dar si copii cu pensie pina termina o scoala sau pina gasesc un job” . 😆 Acum se da copiilor doar daca sint minori .

      Ștefan A.

      04/12/2011 at 10:03 pm

  23. asa este, sa stii ca si eu am adeseori acelasi sentiment 🙂

    Cu comentarii care de multe ori sunt super off-topic fata de postare, insa care recitite sunt 100% adevarate fata de istorie. Nu mai spun de comentariile on-topic, ele sunt deseori mai miezoase decit analizele platite pe bani grei de politicieni de doi lei.

    Cetatean

    04/12/2011 at 10:04 pm

    • Tu iti dai seama ce inseamna 2200 de articole (numai pe blogul asta) si 176 000 de comentarii 🙂

      Theophyle

      04/12/2011 at 10:07 pm

      • Bani cu gramada in contul curent . 😆 😆

        Ștefan A.

        04/12/2011 at 10:09 pm

        • Pe naiba Stef 🙂 chiar pe naiba – totul gratis scris pentru oamenii pe care ii apreciez!

          Theophyle

          04/12/2011 at 10:11 pm

        • din cele 176 000 comentarii o droaie sunt ale mele, un numar care ma sperie si pe mine, citeva mii bune 😆

          Cetatean

          04/12/2011 at 10:11 pm

          • Te taxam cu 1 leu la fiecare comentariu . Asa facem bani cu lo-pa-ta .
            Eu sint scutit ca nu merg lingourile prin fax sau e- mail . 😆 😆

            Ștefan A.

            04/12/2011 at 10:14 pm

            • pai cred ca am pe putin vreo 6% din numarul total comentarii, adica peste 10.000 comentarii semnate Cetatean. Ultima data cind stiam numarul exact era inainte de a incepe serialul cu Republica Judecatorilor. Intre timp cred ca a crescut exponential numarul.

              Cetatean

              04/12/2011 at 10:18 pm

        • simte-te si tu cu un lingou, ceva, ca si asa la citi de „First!” ai bagat la postarile noi, un cadou pentru ceilalti postatori nu strica :mrgreen:

          Cetatean

          04/12/2011 at 10:13 pm

      • 2200 de articole si o selectie de comentarii se poate constitui lejer intr-o carte. Cred ca acest blog este cea mai viabila societate civila existenta in Romania la aceasta ora.

        mar

        04/12/2011 at 10:12 pm

        • Buna seara!
          Iar eu am cele mai multe poezii. 🙂

          Creanga

          05/12/2011 at 12:17 am

          • Salut Creanga – chiar mi-a fost dor de poeziile tale!
            Sper ca esti bine 😆

            Theophyle

            05/12/2011 at 12:19 am

  24. buna seara;
    am plecat de wikileaks spy files si am ajuns la pensii&conflictul intre generatii
    @cetatean/ eu sunt pensionar;din nefericire pensia pe care o primesc imi acopera sub 1/2 din minimul necesar lunar;din fericire nu sunt dependent de pensie
    dar ,cum abordati Dvs problema e incorect;nu poti ,pur si simplu,unuia care a platit 40 ani contributii sociale sa vii si sa-i spui pur si simplu ca „gata,degeaba ai platit,n-ai facut 3 copii care sa munceasca si sa-ti plateasca pensia,asa ca descurca-te”;in situatia asta cred ca sunt majoritatea pensionarilor ,nu numai din romania;si nu cred ca pensionarii astia vor sa traiasca la acelasi standard ca atunci cind erau activi
    cum se poate rezolva asta? eu habar nu am,dar avem acum un exemplu in anglia unde virsta de pensionare se ridica la 68 ani;care e randamentul unuia trecut de 60 ani nu stiu;eu imi analizez randamentul meu si nu mai e sigur ca acum 15 ani;ce faci cu unul de 60 ani care e docher,il pui sa lucreze ca unul de 30,as tot continua,dar cu argumentatia Dvs ajungem sa credem ca singura solutie e eutanasierea celor peste o anumita virsta;asta rezolva si pensiile si sanatatea

    intamplator

    04/12/2011 at 10:21 pm

    • Intimplator
      Financiar situatia e dezastruasa rau de tot .
      Personal si cum am scris mai sus , o supravietuire a sistemului se poate face doar prin taieri . Nu liniare , din pix ci limitind suma maxima pe care o poate primii un pensionar in baza intrarilor anuale din contributii .
      Adica daca ai 5 milioane de pensionati in fiecare an la plata si 41 miliarde lei anual incasate , faci o medie si peste acea medie nu se mai plateste nimic . Asta e sustentabilitate a sistemului combinata cu cresterea virstei de pensionare .
      Nu vad alte solutii caci cresterea procentelor obligatorii de contributii din salariu omoara munca . Pleaca pe alte meleaguri mai clar spus si tot la disperare ramine sistemul . Cum nu vad in baza carui principiu statul face imprumuturi pentru a platii pensi cu scadente pe spatele celor care inca sint tineri. Sistemul trebuie sa se bazeze pe principiul sanatos , atita incasam – atita cheltuim . Nimeni nu vorbeste serios de uciderea pensionatilor .
      Cu sanatatea e o alta poveste de risipa , privilegii , ineficienta , subfinantare si salarizare aiurea .
      PS . Am 34 ani de munca si nici nu visez ca voi avea o pensie platita de un stat sau privat cindva .

      Ștefan A.

      04/12/2011 at 10:39 pm

      • @stefan a
        cindva ,cineva duin danemarca il lauda pe „dl ceausescu” ca ce bine face ca intelege sa reduca consumul in romania,ca uite si ei in danemarca fac la fel;
        raspunsul meu:da voi mincati 10 oua pe saptamina si acum va sacrificati si mincati unul mai putin:si noi la fel mincam unul mai putin,numai ca noi mincam 2 oua pe saptamina;
        si danezul si romanul mincau cu un ou mai putin pe saptamina,era facut acelasi „sacrificiu”

        intamplator

        04/12/2011 at 10:53 pm

  25. intimplator, 100% de acord cu ce spuneti!

    Insa eu am spus asa: „Argumentul pensionarului de buna credinta (“si eu am platit pensiile batrinilor cind eram tinar, desi sa mi se plateasca acum si mie, nu ma intereseaza”) e sublim, insa nesustenabil dpdv matemativ si economic. Una e sa platesti o anumita cotizatie ca salariat cind exista un raport salariati – pensionari de 3: 1 sau de 4: 1 si alta e sa platesti ditamai contributiile de pensii marite pina la cer pentru ca raportul e de 1 la 1″.

    Eu fac o constatare matematica si economica. E un fapt: cind raportul activi-salariati scade sub o anumita cifra, pensiile sunt prea mici si, la termen, nu va mai fi nimeni care sa vrea sa le plateasca. Caci am scris: „acest pact intergenerational este rupt si el nu mai poate fi respectat, pentru ca se atinge limita taxarii activilor in vederea platii pensiilor. Cit dracu’ sa jupesti de pe un activ ca sa platesti pensii?”.

    Nu pensionarii sunt de vina, caci ei au fost de buna credinta cind au platit, tineri fiind, pensiile celor pensionati. De vina ete statul care a facut inginerie sociala. Faptul ca natalitatea e scazuta nu o pun in seama comportamentului individual al oamenilor, ci pe seama decrestinarii Europei (impresia mea).

    Cum se poate rezolva asta? Dumnezeu cu mila, caci la cit rau au facut politicienii, cineva tot va plati, insa vor si si actualii pensinari, si actualii salariati. Eu personal nici nu cred ca vreodata voi vedea vreo pensie de la stat, desi acum contribui.

    Cetatean

    04/12/2011 at 10:29 pm

  26. @cetatean
    nu sunt de vina pensionarii,poate ca nici statul;e de vina viata;
    sper ca nu se supara dar as exemplifica cu @theophyle/traind in us,fiind in us army are ,probabil o pensie;cel mai probabil in loc sa „cheltuiasca ” cu fetele prin napoli sau yokohama a economisit ceva bani,pe care,ca orice americam i-a investit in niste actiuni;banii aceia care ar fi trebuit sa-i asigure com^pletarea pensiei,acum valoreaza-daca i-a investit in actiuni-cel putin 30 pct din valoarea nominala a investitiei;daca mai consideram inflatia si cresterea costului vietii,s-ar putea sa nu mai valoreze nimic;
    intrebarea:cum e mai bine ,sa-ti „traiesti clipa” sau sa te gindesti si la asigurarea viitorului?
    ok,e raspunsul Evangheliei,nu-ti face comori pe lumea aceasta,dar suntem oameni si suntem pacatosi
    realiatea crunta este ca nu sunt solutii si ca pina la urma fiecare din noi se descurca singur si mai e un factor al anibii de important=norocul;ce ni se ofera acum sunt paliative in cazul bun,iluzii in mod real;cine vrea sa cumpere,cumpara ,cine e realist nu
    restul,e teorie

    intamplator

    04/12/2011 at 10:49 pm

    • „intrebarea:cum e mai bine ,sa-ti “traiesti clipa” sau sa te gindesti si la asigurarea viitorului?”.

      Asta fiecare om decide pentru sine si pentru copii sai…

      Cetatean

      04/12/2011 at 10:51 pm

  27. http://www.evz.ro/detalii/stiri/vom-plati-contributie-la-sanatate-din-vanzarea-casei-premii-si-chirii-vezi-ce-pregateste-9.html

    „Românii vor plăti, începând de anul viitor, contribuţie la sănătate şi pentru veniturile obţinute din chirii, premii, jocuri de noroc, investiţii sau din vânzarea locuinţelor, fie că obţin venituri din salarii sau din alte surse”.

    a propos de gestionarea banilor de catre stat.

    Cetatean

    04/12/2011 at 10:49 pm

    • Cetatean
      In Italia ca in restul tarilor UE avansate , suma TUTUROR VENITURILOR unei persoane e baza de calcul a taxelor , impozitelor , contributilor de platit . Unica exceptie , dobinzile incasate din detinerea titlurilor de stat .
      Insist sa mentionez ca o astfel de taxare functioneaza doar in sisteme bazate pe informatica avansata si banci de date cu date reale , actualizate mereu .
      Statul are „foame financira ” . Datorita obligatilor de plata din buget , datorita limitelor puse de UEsi FMI la deficitul bugetar si mai ales ca vremea imprumuturilor cu dobinzi mici a murit definitiv .
      Reforme interne eficiente care sa reduca acesta „foame” nu au fost facute in nici un sector si in masura necesitatilor .

      PS . Guvernul italian a tinut o conferinta de presa . Tehnicul numit la ministerul muncii , o femeie super experta a inceput sa plinga cind a trebuit sa explice sacrificile impuse sistemului de pensi italian si implicit italienilor din cauza dezechilibrelor acumulate in timp si niciodata rezolvate mai mult decit la nivel de lozinci .

      Ștefan A.

      04/12/2011 at 11:03 pm

  28. EADS la ce tara o numaram in lista aia de mai sus ? 🙂

    val

    04/12/2011 at 11:25 pm

    • Marea Britanie 🙂

      Theophyle

      04/12/2011 at 11:26 pm

      • Aia e BAE Systems Theophyle .
        EADS e un grup in care actionistii sint guvernele RFG , Franta si Spania .

        Ștefan A.

        04/12/2011 at 11:44 pm

        • Au dreptate ! Sorry! 😦

          Theophyle

          04/12/2011 at 11:47 pm

        • EADS are sediu legal in Olanda . A aparut in anul 2000 prin fuziunea sectoarelor aerospatiale a DASA – RFG cu franceza Matra si spaniola CASA .

          http://ro.wikipedia.org/wiki/EADS

          Mai precis e descrisa in varianta in limba italiana . 🙂

          Ștefan A.

          04/12/2011 at 11:48 pm

          • Gata 🙂 fac penitenta si spun Ave Maria de 5 ori!

            Theophyle

            04/12/2011 at 11:54 pm

            • Nu e necesar . 🙂
              Nu pot sa uit cind am vrut sa cumpar EADS ca francezii au pus bete in roate si atunci am cumparat BAE . 😆

              Ștefan A.

              05/12/2011 at 12:04 am

    • era asa o intrebare retorica 🙂 Lista e data pe tari si mi-a venit instantaneu in gand oare cum se numara EADS-ul care e copilul a patru tari mari din UE, plus alti actionari gen Dubai…
      BaeSystems e si ea unul din multii actionari la EADS

      val

      04/12/2011 at 11:54 pm

    • tin sa adaug ca nu caut polemica cu lumanarea 🙂
      comentam si eu asa… la miezul noptii

      val

      04/12/2011 at 11:56 pm

  29. Buna seara 🙂
    Intors din deplasare la nepot 😆
    @Intamplator. Intamplator si eu ma apropii cu pasi uriasi de pensi (in fice zi). Si eu sunt disperat cand vad ca tot ce dau spre pense este insuficient sa acopere ce se da catre pensionari. Nici eu nu am avut timp sa „strang” suficient ca sa am o batranete linistita. Dar am copii. De care am avut grija (cand erau mici) si care (cum spune murphy) vor avea grija sa-mi gaseasca cel mai bun azil 😆 .
    Sistemul este criminal, pentru ca am avut parte de politiciei criminal de iresponsabili.Iar in Ro, Ilici a avut grija ca si minimul de pojghita strans la contributii, sa fie aruncat in groapa cu moguli. Tariceanu doar a amplificat tendinta. Boc a aruncat-o in aer (prin prevederea intrarii in contributivitate a necontributivilor).
    Solutii? In actualul context nu sunt. Si nimeni nu-si asuma nimic. Nastase zice ca pe vremea lui sistemul era pe plus. Ca urmare a eliminat o multime de contributori. Tariceanu zice si el ca sistemul era sustenabil pe vremea lui. Minte de ingheata apele. Boc afirma ca a introdus ordine. A facut un haos.
    Cat timp sistemul va fi vazut nu ca un fond privat special ci ca o vaca de muls voturi, atata vreme tot va fi in criza. In plus, cat munca va fi vazuta ca o povara (vezi Ocupy & alte miscari similare), nu ca un privilegiu/datorie, sistemul va merge in groapa. Noi am cresut generatia Ocupy… . Noi suntem de vina.

    DanSu

    05/12/2011 at 12:19 am

    • Salut dan 🙂
      Bineinteles ca noi suntem de vina – i-am ales!

      Theophyle

      05/12/2011 at 12:21 am

  30. eu votez data viitoare Noua Republica. daca devine partid pina atunci.

    Cetatean

    05/12/2011 at 12:30 am

  31. buna dimineata,

    foarte interesante dialoguri, dar viitorul suna aproape infricosator in special pentru copii si tineri,
    seniorii/senioarele mai tineri sau mai putini tineri parasind curind aceasta fascinanta Terra

    skorpion

    05/12/2011 at 12:40 am

  32. Croatia
    Coalitia de centru-stanga (opozitie) din Croatia a castigat duminica alegerile parlamentare

    Slovenia
    Partidul de centru-stanga se afla in fruntea alegerilor parlamentare anticipate

    Rusia
    Partidul lui Putin este sub 50%, dar atentie !!! partidul comunist a luat aproape 21% !!

    skorpion

    05/12/2011 at 12:47 am

  33. Buna Dimineata,
    Postare noua!

    Theophyle

    05/12/2011 at 7:33 am


Comentariile sunt închise.