Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Archive for octombrie 29th, 2011

Sfârşit de săptămână 29 Octombrie – “capuşele companiilor de stat”

Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfârsit de săptămână. Astazi, vremea va fi predominant frumoasă, dar rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va avea unele înnorări în sud-est şi va fi mai mult senin în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei spre -9 grade. Dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă, pe arii restrânse în estul şi sudul ţării şi izolat în rest.

La Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, dar rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros, iar vântul slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade.

Duminică, vremea se va menţine predominant frumoasă. Cerul va fi variabil în regiunile extracarpatice, cu înnorări mai persistente în Dobrogea şi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 15 grade, iar cele minime se vor situa între -3 şi 5 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei spre -8…-7 grade, dar şi uşor mai ridicate în Dealurile Vestice. Dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă pe arii restrânse în estul şi sudul ţării şi izolat în rest. Mediafax

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3150 RON; 1 USD = 3. 0423 RON; 1 EURO = 1. 4183 USD; Francul elvetian 3. 5239     RON. Gramul de aur 169.8760 RON. Evolutia saptamanala o puteti citi aici. Citește restul acestei intrări »