Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (X)

Postat de @Cetatean

Motto : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).

*******

Precizare : Celelalte noua episoade anterioare le gasiti aici , aici  aici aici,   aici,  aici , aici. , aici si aici.

Dupa ce in episodul anterior am inceput sa vedem cum isi exercita Presedintele Romaniei atributiile prevazute de Constitutie in articolul 94 alineatele a, b si d (« Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:  a) conferă decoraţii şi titluri de onoare; b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral; c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege; d) acordă graţierea individuală ») fara a fi conditionat de legea organica, iar exercitarea acestor atributii reprezinta pentru el un drept, iar nu o obligatie (conform deciziei CCR 384/2006), a venit vremea ca in acest episod sa vedem ce a decis CCR in legatura cu exercitarea de catre Presedinte a prerogativei numirilor publice prin decret care este conditionata de legea organica si chiar de Constitutie.

Daca in legatura cu conferirea decoratiilor, acordarea gradelor si a gratierii, Presedintele nu poate fi conditionat atunci cind semneaza decretele, se poate afirma ca el este conditionat, la numirea in functii publice de unele constringeri legale, asa cum mentioneaza art.94, alineatul c) ? Raspunsul este, fara indoiala, pozitiv : Presedintele este conditionat, si CCR spunea clar in decizia 384/2006 : « … fara a fi conditionat de lege, asa cum este in cazul atributiei privind numirile in functii publice ».

Insa adevarata intrebarea este alta : in ce masura este conditionat Presedintele de constringerile legii  atunci cind numeste, prin decret prezidential, in functii publice ? Cum anume se armonizeaza, pe de o parte, prerogativa constitutionala a numirii prin decret cu, pe de alta parte,  conditiile puse de legea organica sau chiar de Constitutie ? Pot merge conditionarile legale si/sau constitutionale pina acolo incit sa goleasca de substanta prerogativa prezidentiala de numire prin decret, transformind Presedintele ales de suveran intr-un Presedinte care semneaza « ca primarul » (sau, dupa interpretarea Presedintelui, « ca notarul ») ?

**********

Din fericire, la aceste intrebari a raspus deja CCR si astazi vom epuiza acest subiect. Situatia este cu atit mai interesanta cu cit CCR a avut in vedere nu doar niste constringeri legale de care este obligat sa tina cont Presedintele la numirile facute prin decret prezidential, ci chiar constringerile constitutionale. Forta legii organice nefiind superioara Constitutiei, cu atit mai mult constringerile puse de Constitutie nu pot depasi constringerile puse de legea organica prerogativei prezidentiale de numire prin decret in diferite functii publice.

Ne vom referi astazi la Decizia 98/2008 a CCR. SURSA

Despre ce era vorba? Despre refuzul Presedintelui de a o numi pe Norica Nicolai ca Ministru al Justitiei, desi Tariceanu i-o servise ca propunere. In urma refuzului Presedintelui, Tariceanu a sesizat CCR, motivind ca refuzul Presedintelui este neconstitutional.

Nu voi cita toata argumentatia lui Tariceanu (care de altfel nu e extinsa), insa voi cita doar un fragment care mi se pare extrem de relevant pentru argumentatia mea: « Temeiurile de drept sunt completate cu referire la atributiile Presedintelui Romaniei si se sustine ca atributia Presedintelui de a numi in functii publice este o obligatie, iar nu un drept, asa cum s-a statuat prin Decizia nr. 384/2006 a Curtii Constitutionale ».

 Ne reamintim, in decizia 384/2006, CCR statuase ca in exercitarea prerogativei de a numi in functii publice, Presedintele este conditionat de legea organica, insa nu detaliase natura acestei conditionari si relatia intre prerogativa constitutionala si conditionarea din legea organica.

Tariceanu interpreta aceasta conditionare ca o obligatie si dorea ca CCR sa il constringa pe Presedintele ales al Romaniei sa o numeasca pe Norica Nicolai « ca notarul », adica fara a o putea respinge.

Ce solutie a adoptat CCR in Decizia 98/2008 ?

CCR a decis ca « in cazurile prevazute la alin. (1) si (3) ale art. 85, numirea de catre Presedintele Romaniei a ministrilor este un act de executare a hotararii Parlamentului si de investire, pe aceasta baza, a ministrilor, de catre seful statului. Hotararea organului reprezentativ suprem al poporului roman [Parlamentul]  este un act obligatoriu, pe care Presedintele nu l-ar putea refuza decat prin savarsirea unor fapte grave de incalcare a Constitutiei ».

Altfel spus, atunci cind « numeste Guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament » (art.85, al.1 din Constitutie) sau cind numeste noi membri ai Guvernului validati tot de Parlament datorita aparititiei unei situatii ca cea descrisa de art. 85, al.3 din Constitutie (« Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru »), Presedintele este obligat sa emita decretele de numire. Cele doua situatii reprezinta singurele situatii in care Presedintele este efectiv obligat sa emita un decret de numire, el nefacind altceva decit sa puna in aplicare vointa Parlamentului.

Insa obligatia aceasta de semnare automata a decretului de numire nu se refera si la situatia prevazuta si la art. 85, al.2  (« În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului »).

Observam ca in aceasta situatie, spre deosebire de cele doua [alineatele 1 si 3 din articolul 85 din Constitutie]  in care intrervine Parlamentul, avem de-a face cu binomul propunere-numire : Primul Ministru propune persoana, Presedintele numeste prin decret.

Ce spunea CCR despre aceasta situatie ? « Interpretarea ad litteram a textului impune constatarea si concluzia ca, in acest caz, Presedintele nu executa o hotarare a Parlamentului, ci se afla in situatia de a decide el insusi numirea unor ministri, la propunerea primului-ministru. Actul de decizie in aceasta faza fiind prin definitie un act de vointa, este evident ca Presedintele are libertatea de a primi propunerea primului-ministru sau de a-i cere sa faca o alta propunere ».

Sa mergem insa mai departe pe firul deciziei CCR si sa ajungem la chestiunea de principiu care ne intereseaza : relatia dintre actul de propunere si actul de numire, sau dintre autoritatea care propune si autoritatea care numeste.

CCR nu s-a multumit sa isi incheie argumentatia cu ultimul paragraf citat de mine, ci a explicat si cum trebuie inteles principiul constitutional al echilibrului intre puterile in stat (Articolul 1, al.4 din Constitutie : « Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale »).

Citez : « Curtea Constitutionala constata ca solutia prevazuta la art. 85 alin. (2) din Constitutie reprezinta o aplicatie a conceptiei legiuitorului constituant care a stat la baza principiului echilibrului puterilor in stat, consacrat in art. 1 alin. (4) din Legea fundamentala, principiu aplicat, in egala masura, in modul de atribuire si de exercitare a competentelor tuturor autoritatilor publice, inclusiv a celor care fac parte din aceeasi putere, dintre cele trei prevazute de textul mentionat. Pe baza acestui principiu, pentru evitarea blocajelor institutionale si pentru buna lor functionare, autoritatile publice au obligatia sa colaboreze. Totodata, Curtea constata ca acest inteles al art. 85 alin. (2) din Constitutia Romaniei, dedus astfel cum s-a aratat mai sus, contine premisele unui blocaj institutional in conditiile in care autoritatile publice cu competente conjuncte in realizarea aceluiasi obiectiv de ordin constitutional nu colaboreaza si nu reusesc sa se puna de acord, in mod repetat ».

Rog a se citi acest fragment macar de doua ori.

 Sa detaliem ce spune CCR :

1. principiul echilibrului puterilor in stat este « principiu aplicat, in egala masura, in modul de atribuire si de exercitare a competentelor tuturor autoritatilor publice ».

Detaliere : care sunt conform Constitutiei, autoritatile publice?

Constitutia Romaniei, in Titlul III – Autoritatile publice le enumera astfel, in ordine:

• Parlamentul (capitolul I, articolele 61-79),
• Presedintele (capitolul II, articolele 80-101),
• Guvernul (capitolul III, articolele 102-110),
• Administratia publica (capitolul V, articolele 116-123),
• Autoritatea judecatoreasca (capitolul VI, articolele 124-130).

Retinem: principiul constitutional al echilibrului este aplicabil tuturor autoritatilor publice. Avind in vedere ca autoritatea judecatoreasca este o autoritatea publica, este evident ca acest principiu constitutional al echilibrului este valabil si pentru modul de exercitare a competentelor autoritatii judecatoresti.

Cine face parte din autoritatea judecatoreasca? Constitutia detaliaza capitolul VI astfel:

instantele judecaresti (capitolul VI, sectiunea 1),

Cine face parte din autoritatea judecatoreasca? Constitutia detaliaza capitolul VI astfel:

• instantele judecaresti (capitolul VI, sectiunea 1),
• Ministerul Public (capitolul VI, sectiunea 2) si
• Consiliul Superior al Magistraturii (capitolul VI, sectiunea 3).

Sa fiu si mai explicit: principiul constitutional al echilibrului este valabil si pentru modul de exercitare a competentelor CSM, ca parte a autoritatii judecatoresti.

2. principiul echilibrului puterilor in stat inseamna ca « autoritatile publice au obligatia sa colaboreze ».

3. principiul echilibrul puterilor in stat inseamna ca obligatia de colaborare de care vorbeste CCR revine acelor autoritati publice « cu competente conjuncte in realizarea aceluiasi obiectiv de ordin constitutional ».

In legatura cu dreptul Presedintelui de a refuza, motivat, o data, propunerea avansata de Primul Ministru in vederea ocuparii unei functii de ministru ramase vacanta, el este justificat de CCR prin raportare art. 77, alineatul 2 din Constitutie : « In ceea ce priveste numarul de cazuri in care Presedintele Romaniei poate cere primului-ministru sa faca alta nominalizare pentru functia de ministru vacanta, Curtea constata ca, pentru preintampinarea aparitiei unui blocaj institutional in procesul de legiferare, legiuitorul constituant a prevazut la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentala dreptul Presedintelui de a cere Parlamentului reexaminarea unei legi inainte de promulgare, o singura data ».

Insa CCR mai spune ceva extrem de interesant referitor la conflictele juridice de natura constitutionala care pot aparea intre doua autoritati publice care au atributii conjuncte (in care o autoritate propune si una decide):

« Curtea apreciaza ca aceasta solutie are valoare constitutionala de principiu in solutionarea conflictelor juridice intre doua sau mai multe autoritati publice care au atributii conjuncte in adoptarea unei masuri prevazute de Legea fundamentala si ca acest principiu este de aplicatiune generala in cazuri similare ».

« Aceasta solutie » la care face referire CCR inseamna, in situatia in care una dintre auroritatile cu competente conjuncte este Presedintele Romaniei, ca acesta are dreptul de a refuza, motivat, o data, propunerea care ii este facuta de o alta autoritate, in vederea numirii prin decret.

In situatia in care autoritatea care propune este Primul Ministru, lucrurile stau asa : « Presedintele Romaniei, neavand drept de veto, poate sa ceara primului-ministru o singura data, motivat, sa faca o noua propunere de numire a altei persoane in functia de ministru. Motivele cererii Presedintelui Romaniei nu pot fi cenzurate de primul-ministru, care, in procedura prevazuta de art. 85 alin. (2) din Constitutie, nu are decat dreptul de a propune Presedintelui numirea unui ministru, iar nu si competenta decizionala. Ca si in cazul exercitarii celorlalte atributii prevazute in Constitutie, Presedintele ramane raspunzator politic, in fata electoratului, pentru modul in care a motivat refuzul de a da curs propunerii primului-ministru, dupa cum primul-ministru si Guvernul raman raspunzatori politic in fata Parlamentului […] In ceea ce priveste posibilitatea primului-ministru de a reitera prima propunere, Curtea urmeaza sa constate ca aceasta posibilitate este exclusa prin chiar faptul neinsusirii propunerii de catre Presedintele Romaniei. Asadar, primul-ministru are obligatia sa propuna pentru functia de ministru o alta persoana ».

Prin urmare, din acest ultim fragment citat din decizia 98/2008 a Curtii vedem ca

a) – Presedintele poate refuza, motivat, o data, persoana propusa (spre a fi numita prin decret prezidential intr-o functie publica) de alta autoritate care are competenta conjuncta cu Presedintele in adoptarea unor masuri prevazute de Constitutie.
b)  – Autoritatea care propune nu poate cenzura motivarea Presedintelui si este obligata sa revina cu o alta propunere.
c) « Competenta cojuncta » inseamna coexistenta dreptului primei autoritati de a propune si  a competentei decizionale a celeilalte autoritati de a numi prin decret («… primul-ministru, care …nu are decat dreptul de a propune Presedintelui numirea unui ministru, iar nu si competenta decizionala »). In situtia in care Presedinte Romaniei numeste prin decret prezidential, la propunerea unei alte autoritati publice, intr-o functie publica, lui ii revine, in ultima instanta, competenta decizionala. Retinem acest lucru : emiterea unui decret de numire intr-o functie publica, chiar si la propunerea unei alte autoritati publice, este un act de decizie substantiala a Presedintelui Romaniei, care nu este obligat sa semneze « ca notarul ».
d) Puterea decizionala nu ii este conferita de Constitutie Presedintelui decit insotita de reponsabilitate politica in fata suveranului, care este poporul : « Ca si in cazul exercitarii celorlalte atributii prevazute in Constitutie, Presedintele ramane raspunzator politic, in fata electoratului, pentru modul in care a motivat refuzul de a da curs propunerii primului-ministru, dupa cum primul-ministru si Guvernul raman raspunzatori politic in fata Parlamentului » [as adauga eu, Parlament care, la rindul lui, este responsabil tot in fata electoratului].

Retinem din acest ultim punct ca  puterea constitutionala a Presedintelui de numire prin decret prezidential (si de refuz motivat al propunerilor primite initial) este insotita de responsabilitatea politica in fata suveranului (poporul) « in cazul exercitarii celorlalte atributii prevazute in Constitutie ».

Altfel spus, nu exista prerogativa constitutionala conferita Presedintelui care sa nu ii fie acordata fara corelatul responsabilitatii politice. In acelasi mod, exista o responsabilitate politica si a celui care face propunerile de numire intr-o functie publica : « … dupa cum primul-ministru si Guvernul raman raspunzatori politic in fata Parlamentului ».

Chiar si acolo unde exercitarea prerogativei de numire prin decret este conditionata direct de Constitutie (art. 85, al.2) sau printr-o lege organica (Art.94, al. c : « numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege »), puterea constitutionala a Presedintelui Romaniei nu este vidata de substanta ei iar el nu poate fi niciodata obligat sa semneze « ca notarul ».

Imi permit sa rezum, la final, tezele care trebuie retinute in vederea urmatoarelor episoade :

i) Principiul constitutional al echilibrului intre puterile in stat inseamna ca autoritatile publice cu competente conjuncte in realizarea aceluiasi obiectiv de ordin constitutional au obligatia sa colaboreze.
ii) CSM este parte a autoritatii judecatoresti si, ca parte a acestei autoritati ii revine obligatia (repet, obligatia) de a colabora cu Presedintele in realizarea obiectivelor de ordin constitutional in care exista o competenta conjuncta a acestuia cu CSM-ul.
iii) Cind Presedintelui Romaniei i se face, de catre o autoritate publica, o propunere de numire prin decret prezidential, Presedintele are intotdeauna dreptul de a respinge, motivat, o data, prima propunere, iar autoritatea de a reveni cu o a doua propunere, diferita.
iv) In realizarea competentei conjuncte (propunere-numire), Presedintele exercita competenta decizionala. Cealalta autoritate are doar competenta propunerii. Competenta propunerii unei persoane pentru a fi numita prin decret presidential nu poate constringe, limita, margini, goli de substanta (cel putin nu prima data) competenta decizionala a Presedintelui care este ales direct de suveran.
v) In exercitarea competentei conjuncte, atit Presedintele, cit si autoritatea care propune, raspund, in ultima instanta, in fata suveranului (poporul).

In incheierea acestui episod si a parantezei deschise la finalul episodului IX (pe care acum o inchidem), va sugerez sa vizionati acest filmulet, intervalul 00:43 – 01.37, in care Presedintele Romaniei afirma personal ca nu va semna niciodata « ca notarul » decretele prezidentiale de numire in fucntii publice si ca este pe deplin constient ca atunci cind se afla intr-o situatie de competenta conjuncta cu o alta autoritate publica in vederea realizarii unui obiectiv constitutional ca cel de numire in functii publice, el este cel care decide, nu cealalta autoritate (care propune).

(va urma)