Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (IX)

Postat de @Cetatean

Motto : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).

*******

Precizare : Celelalte opt episoade anterioare le gasiti aici , aici  aici aici,   aici,  aici , aici. si aici.

In episodul anterior am vazut cum Mona Pivniceru (membru ales ilegal in CSM) in numele egalitatii dintre puterea judecatoreasca si celelalte puteri in stat, instiga pe fata, milita deschis si justifica tupeistic greva ilegala a magistratilor din 2009 (reamintesc articolul 63 din Legea 168/1999: « Nu pot declara greva: procurorii, judecatorii, personalul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne si al unitatilor din subordinea acestor ministere, personalul Serviciului Roman de Informatii, al Serviciului de Informatii Externe, al Serviciului de Telecomunicatii Speciale, personalul militar incadrat in Ministerul Justitiei, precum si cel din unitatile din subordinea acestuia »).

Tot in episodul anterior am vazut cum un coeficient putin mai mic de salarizare pentru judecatori (care, sa nu uitam, beneficiaza de pensii speciale, ca nimeni altcineva din tara asta) era socotit de Mona Pivniceru, magistratul cu salariu anual de 1,6 miliarde lei vechi in 2007 si 1,3 miliarde lei vechi in 2008 (a se vedea episodul VII din serial), drept o « o lovitură de stat deghizată într-o formă juridică », un atentat la statul de drept (« dacă legea trece în această formă s-a încheiat cu statul de drept în România ») si sfirsitul magistraturii independente (« In baza acestei legi nu mai există putere judecătorească în România »).
Am incheiat ultimul episod cu citeva citate din Mona Pivniceru (extrase din dialogul cu Radu Moraru din 27 septembrie 2009 si dintr-un articol scris de ea insasi) :

• « Puterea judecătorească îşi trage seva exact din textul constituţional. Nu i-a dat-o nimeni. N-a împuternicit [-o] nimeni cu această putere, decât chiar Constituţia » (dialogul cu Radu Moraru)
• « Nu justifică încălcarea Constituţiei. Este tocmai în exerciţiul obligaţiei constituţionale de a-şi prezerva independenţa dată de statul român. Noi [judecatorii] suntem statul român… ». (dialogul cu Radu Moraru)
• « Configurarea elementelor structurale de individualizare autogenă a puterii judecătoreşti” (Proiectul pentru CSM al Monei Pivniceru). Explicatie DEX: « autogen : care este creat sau existent prin sine însusi ».
• « Judecatorul nu este un functionar public, deoarece el nu depinde de stat, ci este insusi statul, adica o parte din organele sale constitutionale, care, asemeni legislativului si executivului, detin puterea imediat si nu mediat » (Pivniceru Mona & Luca Catalin, « Reglementari internationale cu relevanta in materia deontologiei judiciare », in Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane, coordonatori : Mona-Maria Pivniceru, Luca Catalin, Editura Hamangiu, 2008, p.34)
• « Legitimitatea puterii judiciare este data de valoarea unei autoritati in sine care recunoaste necesitatea si deziderabilitatea activitatii sale » (Ibidem, p.42).
• « […] o garantie suplimentara a principiilor generale, care legitimeaza puterea judecatoreasca avindu-si fundamentul in insasi puterea judecatoreasca ca autoritate valabila in sine” (Ibidem, p.43).

*********

Inclin sa cred ca cititorii acestui serial, care au avut rabdarea sa citeasca cele 8 episoade de pina acum, sunt tot atit de consternati ca si mine de tezele de mai sus ale Monei Pivniceru despre rolul puterii judecatoresti. Oricite putine lecturi de teoria generala a dreptului sau de drept constitutional ar avea cineva, tot il zgirie pe creier si pe bunul simt o fraza ca acesta : « puterea judecatoreasca avindu-si fundamentul in insasi puterea judecatoreasca ca autoritate valabila in sine” sau ca aceasta « Legitimitatea puterii judiciare este data de valoarea unei autoritati in sine ».

Cum adica puterea judecatoreasca « isi are fundamentul in insasi puterea judecatoreasca? » Ce comedie se ascunde sub sintagma « puterea judiciara ca autoritate in sine »?.

Sub aceste sintagme ciudate care fac cetateanul normal sa sara instinctiv in sus (desi nu stie inca exact ce anume ii provoaca repulsia fata de tezele Pivniceresei, insa la sfirsitul acestui serial sper ca orice om de bun simt va intelege) se ascunde ceva mai profund decit simplul narcisism al unei judecatoare care se crede reprezentanta Dreptatii pe pamint. Aici e o miza mult mai mare decit imaginea de sine pe care Mona Pivniceru si-o formeaza despre ea cind se rujeaza discret in oglinda inainte de a pleca la lucru.

Cititorii trebuie sa retina despre Mona Pivniceru nu numai ce scriam in episodul anterior (« E abila, vicleana, stie sa goleasca de sens cuvintele atunci cind pretinde ca le interpreteaza, rasuceste sensul comun al termenilor pina ce acestia devin paradoxali si, in final, ajunge sa justifice ceea ce nu are justificare ») ci si urmatorul lucru: Mona Pivniceru are o anumita viziune despre Justitie si rolul dumneaei nu este numai acela de a se ratoi, ca o toapa, la Presedintele Romaniei cind acesta afirma intr-o sedinta a CSM ca greva magistratilor e ilegala.

NU. Rolul Monei Pivniceru, ca membru ilegal in actualul CSM (si voi demonstra si de ce e ilegal mandatul ei, nu am uitat de acest aspect), este acela de a-si difuza, in intreaga tagma judecatoreasca, de la inaltimea statului ei de membru CSM (: « Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei » – Art.133 din Constitutie), propria ei viziune despre « independenta » Justitie. Sandeii din vechiul CSM au promovat-o in ICCJ si apoi cei din ICCJ au ales-o in noul CSM (un adevarat carusel dracesc, circuitul asta intre CSM si ICCJ) nu pentru ca era mai blonda si avea limba mai a dracului.

NU. Sandeii din vechiul CSM au vazut foarte bine potentialul ei combativ si capacitatea de a justifica nejustificabilul. O fi avind ea doua doctorate in drept (al doilea dat cu Corneliu Barsan in calitate de conducator) si o fi scris ea ‘jde carti (intre noi fie vorba, multa maculatura a trebuit sa mai citesc ca sa va prezint citeva din cele mai sugestive extrase din gindirea ei !), insa nu de asta au ales-o Sandeii cei vechi pe post de noua Sandica.

NU. Ea a fost aleasa pentru ca, odata cu ea, programul judecatorilor iliescieni (Sandeii) de subminare a suveranitatii poporului sa intre intr-o noua faza : cea in care toti judecatorii din Romania, nu numai cei numiti de Ion Iliescu inainte sau dupa intrarea in vigoare a legilor 303, 304 si 317/2004 (ma  refer la prima generatie de Sandei, anume Lidia Barbuleascu, Anton Pandrea, Nicolae Popa, Dan Lupascu etc), ci si cei mai noi, inca nesandelizati complet (Cristi Danilet, Adrian Neacsu, Horatius Dumbrava  samd), sa creada sincer si sa sustina teza ca « independenta » judecatorilor de care vorbeste Constitutia inseamna totala lor autonomie fata de detinatorul suveranitatii, poporul.

Eu sustin (si stiu bine ce spun) ca Mona Pivniceru, membru ilegal in CSM, are o misiune precisa: aceea de deturna conceptul de « independenta » a Justitiei si de a-i conferi o anumita semnificatie care, in cele din urma, daca este lasata sa prinda radacini si sa se dezvolte, va duce la sfirsitul statului de stat de drept, democratic, asa cum este el definit de Constitutie (Art.1, al.3 din Constitutie: « Romania este stat de drept, democratic… »).

Ceea ce trebuie sa intelegem este ca, atunci cind o vedem pe Mona Pivniceru, vedem de fapt proiectia din viitor a unei Justitii hidoase care are toate (ne)sansele sa devina realitate daca nu intelegem si demontam inca de pe acum mecanismul prin care corpul judecatorilor va ajunge sa submineze suveranitatea poporului in numele « independentei » consacrate de Constitutie.

**********

In episoadele II-V am prezentat, pe etape, modul in care judecatorii din ICCJ, in doua decizii din 2007 si 2008, au acordat in mod ilegal tututor magistratilor din tara sporuri salariale, repunind in vigoare legi abrogate intre timp de Parlament, lucru constatat si de CCR (in Decizia 838/2009, pe care judecatorul Cristi Danilet avea dificultati in a o intelege corect): « Instanta suprema, invocand vicii de tehnica legislativa….sau vicii de neconstitutionalitate…., a repus in vigoare norme care isi incetasera aplicarea, fiind abrogate prin acte normative ale autoritatii legiuitoare. Insa, o atare operatie juridica nu poate fi realizata decat de autoritatea legiuitoare (Parlament sau Guvern, dupa caz), unica abilitata sa dispuna cu privire la solutiile ce se impun in aceasta materie ».

La momentul scrierii episoadelor II-V ne-a interesat demonstrarea faptului ca este posibil ca insisi judecatorii sa sa incalce cu voiosie legile si Constitutia si ca, daca nu sunt obligati prin proiectul de revizuire a Constitutiei sa se supuna si deciziilor CCR, putem sa ne trezim, in viitor, ca ei repeta acelasi comportament iresponsabil si sfidator, stiind ca nimeni nu ii poate trage la raspundere pentru ce decizii iau.

Episoadele II-V pe care le-ati putut citit saptaminile trecute sunt dovada ca puterea judecatoreasca poate (si deja a facut-o de cel putin doua ori, in deciziile XXXVI din 2007 si  XXI din 2008 ale ICCJ) sa incalce principiul separatiei puterilor in stat si sa isi aroge competenta legiferarii, care revine Parlamentului (si, prin delegare, Guvernului).

Or, dat fiind faptul ca Parlamentul este, conform, art.61, al.1 din Constitutie, « organul reprezentativ suprem al poporului român » si ca prin intermediul Parlamentului poporul isi exercita suveranitatea (Art.2, al.1 : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum »), episoadele II-V trebuie privite ca ilustrarea faptului ca, prin cele doua decizii din 2007 si 2008 adoptate cu incalcarea principiului separatiei puterilor in stat,  judecatorii au subminat, in ultima instanta, suveranitatea poporului roman, atribuindu-si  prerogativa legiferarii pe care suveranul (poporul) nu le-o daduse lor, ci Parlamentului ales.

Insa nu doar Parlamentul este ales prin alegeri libere, periodice si corecte. In arhitectura noastra constitutionala mai exista inca un centru de putere ales direct de catre poporul suveran si care, darorita prerogativelor sale, intra in mod inevitabil in conflict  cu programul Sandeilor de subminare a suveranitatii poporului : vorbim de Presedintele Romaniei.

Daca in episoadele II-V am aratat cum pot judecatorii sa submineze prerogativele constitutionale ale Parlamentului, incepind cu acest episod vom arata cum submineaza ei prerogativele constitutionale ale Presedintelui.

In mare, cele mai multe lucruri despre Justitie le stim cu totii (si eu, si ceilalti cititori ai acestui blog) de la stimabilul @Bascaliosul, fara de care nici astazi nu am fi inteles cauzele profunde ale putregaiului din virful Justitiei romane. In analiza modului in care judecatorii submineaza puterea Presedintelui, voi face apel, in mod evident, la cele scrise in Sandeii mamii lor !, insa tezele lui Mister @Bascaliosul vor fi prezentate din perspectiva propriului meu demers, pentru a detalia acele consecinte ale actiunilor Sandeilor pe care el nu a mai apucat, din lipsa de timp, sa le dezvaluie (« Am fost nevoit să renunţ acum la prezentarea unei serii de aspecte şi propuneri, din cauza lungimii postării », scria el in ultimul episod din serialul Sandeilor).

Consider ca in lumina acestui serial multe din observatiile sale lasate fara explicitare detaliata, isi pot dezvalui profunzimea. La vremea cind el scria Sandeii mamii lor !,  atentia noastra era ocupata de figurile unora ca Barbuleasca, Lupascu, Pandrea, etc. Intre timp, acestia au disparut din actualul CSM (multumita deciziei CCR 53/2011), insa au ramas nerezolvate multe aspecte legale si constitutionale cel putin la fel de grave, care merita semnalate opiniei publice, inainte ca judecatorii sa devina o casta ce confisca in intregime suveranitatea poporului.

*********

Luam o pauza de la aventurile judecatorilor si ale Monei Pivniceru si facem un mic ocol al carui sens va iesi la iveala la momentul oportun. Cele ce vor urma nu trateaza despre judecatori si faptele lor de arme, insa lucrurile pe care le voi prezenta nu sunt mai putin importante pentru intelegerea modului in care puterea judecatoreasca submineaza prerogativele constitutionale ale Presedintelui Romaniei. Dimpotriva, veti intelege la momentul potrivit, ca Sandeii au un plan bine ticluit si ca nimic din ceea ce au facut nu a fost la intimplare.

*********

Sa incepem micul ocol cu (evident) o decizie a CCR. Decizia 384/2006. SURSA

Care era fondul problemei ? Un colonel (Alexandru Leordean), la trecerea in rezerva pentru limita de virsta, a considerat ca era indreptatit sa primeasca in mod automat si o avansare in grad, potrivit legii 80/195, art.66, al.3 : « Coloneilor si comandorilor in activitate, care au o vechime in grad de minimum 5 ani si au fost incadrati in aceasta perioada cel putin 3 ani in functii prevazute in statele de organizare cu grad de general sau similare si care au fost apreciati in ultimii 3 ani cu calificativul «foarte bun», la trecerea in rezerva sau direct in retragere li se va acorda gradul de general de brigada, respectiv de general de flotila aeriana sau contraamiral de flotila, si vor fi trecuti in rezerva sau direct in retragere cu noul grad ». Presedintele Romaniei nu l-a avansat insa in grad la trecerea in rezerva, asa ca militarul nostru l-a dat in judecata, pe motiv ca legea il oblige pe Presedinte sa ii acorde in mod automat si gradul cuvenit. In cadrul procesului la  Curtea de Apel Bucuresti, Administratia Prezidentiala a sezizat CCR cu exceptie de neconstitutionalitate pe articolul din lege invocat de colonel.

Ce sustinea Presedintele ? « In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca art. 66 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 este neconstitutional, intrucat contine o norma imperativa ce impune inaintarea in grad a coloneilor si a comandorilor in activitate cu prilejul trecerii acestora in rezerva sau in retragere, daca indeplinesc conditiile de vechime in grad si au calificativul prevazut de lege. Or, Administratia Prezidentiala invedereaza faptul ca, potrivit prevederilor art. 94 lit. b) din Constitutie, acordarea gradelor de maresal, general si amiral reprezinta o atributie exclusiva a Presedintelui Romaniei, singurul in masura sa aprecieze in fiecare caz in parte daca acorda sau nu aceste grade. Astfel, Presedintele nu poate fi obligat printr-o dispozitie a legii sa acorde aceste grade fara ca prin aceasta sa nu fie incalcate prevederile constitutionale amintite ».

In traducere : Presedintele sustinea ca articolul 94, al. b) asa cum este el formulat in Constitutie, ii confera in mod exclusiv prerogativa de a aprecia daca este cazul sau nu sa acorde gradele militare si ca aceasta prerogativa exclusiva nu ii poate fi conditionata in nici un fel de vreo lege care ar lasa sa se inteleaga ca gradele militare  se acorda in mod automat la trecerea in rezerva.

CCR i-a dat intru totul dreptate Presedintelui : « Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, potrivit acestor dispozitii constitutionale, Presedintele Romaniei, in exercitarea atributiilor sale de sef al statului si comandant al fortelor armate, „acorda gradele de maresal, de general si de amiral”. Aceasta atributie reprezinta un drept al Presedintelui, iar nu o obligatie, astfel ca seful statului are posibilitatea de a aprecia daca acorda sau nu aceste grade, fara a fi conditionat de lege, asa cum este in cazul atributiei privind numirile in functii publice. Or, Curtea constata ca textul de lege criticat prevede intr-o forma imperativa avansarea in grad a coloneilor si comandorilor in activitate la trecerea in rezerva sau direct in retragere, daca indeplinesc conditiile de vechime in grad si au calificativul prevazut de lege. Atributia Presedintelui Romaniei prevazuta de art. 94 lit. b) din Constitutie apare in acest caz ca o interventie formala pentru indeplinirea unor prevederi legale, ceea ce lipseste aceasta autoritate de insasi substanta atributiei constitutionale ».

Intr-o traducere mai putin juridica, Presedintele nu vroia sa semneze « ca primarul » avansarea in grad a colonelului Leordean, apreciind ca atunci cind Constitutia ii da dreptul de a conferi grade, acest lucru nu inseamna ca legea organica  il poate obliga sa le confere automat. CCR consfintea interpretarea Presedintelui: numirea in grad este o atributie constitutionala substantiala proprie Presedintelui Romaniei, si ea nu ii poate fi conditionata de nici o lege.

Art.94 din Constitutie defineste atributiile constitutionale ale Presedintelui astfel :

« Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
d) acordă graţierea individuală ».

In decizia 384/2006 din care am citat, CCR a facut o precizare foarte importanta, pe care trebuie sa o retinem pentru a intelege modul cum isi exercita Presedintele ales al Romaniei atributiile constitutionale precizate de articolul 94: atributiile mentionate in alineatele a), b) si d), sunt exercitate fara nici o conditionare stabilita prin legea organica.

[Paranteza : E drept, Constitutia mentioneaza exact pentru decretele emise in temeiul art.94 alineatele a), b) si d) necesitatea ca Primul Ministru sa contrasemneze (Art.100, al.2 : « Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în […] articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru »), insa acest lucru nu inseamna deloc ca Primul Ministru poate impiedica emiterea decretului prezidential. Articolul 100, al.2 afirma doar ca decretele respective « se contrasemneaza »,  nu ca Primul Ministru are sau nu posibilitatea de a contrasemna.]

Pe de alta parte, prevederea constitutionala de la art.94, al. c), trebuie sa fie exercitata in conditiile legii organice : « numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege ». CCR a spus-o clar : « Aceasta atributie [avansarile in grad] reprezinta un drept al Presedintelui, iar nu o obligatie, astfel ca seful statului are posibilitatea de a aprecia daca acorda sau nu aceste grade, fara a fi conditionat de lege, asa cum este in cazul atributiei privind numirile in functii publice ».

Asadar, daca in ceea ce priveste conferirea decoratiilor, acordarea gradelor si a gratierii, Presedintele nu poate fi constrins de legea organica in exercitarea acestor prevederi constitutionale, in ceea ce priveste numirea in functii publice, Presedintele este obligat sa respecte conditiile inscrise in legea organica.

Vom vedea in episodul urmator cum a reusit Presedintele sa obtina din partea CCR o decizie prin care si-a aparat, intr-o anumita situatie, prerogativele constitutionale de numire prin decret impotriva celor care considerau ca numirea in functii publice prin decret prezidential  este o obligatie pe care Presedintele trebuie sa sa o exercite « ca primarul », adica fara a tine deloc seama de persoana propusa spre a fi numita.

Pe scurt, vom vedea cum a obtinut Traian Basescu o decizie din partea CCR care a aratat ca Presedintele ales al Romaniei are dreptul, in virtutea legitimitatii pe care i-o da mandatul primit prin vot direct de la suveran,  de a fi pe deplin jucator, iar nu jucaria unora.

(va urma)