Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Archive for octombrie 14th, 2011

O dreaptă incendiara!

Scriam acum un an despre “O seară plină de repere” si de cartea lui Cristian Patrasconiu (Repere Intelectuale ale Dreptei Româneşti).  Astazi la Hilton (Athene Palace) s-a repetata actiunea, mult mai ampla si mult mai  cuprinzatoare cu ocazia altei carti lansate de autor – „Noua scoala de gandire a dreptei„. Nu am citit-o deci nu prea am ce scrie despre aceasta noua carte si o voi face dupa ce o voi citi pe indelete. Citește restul acestei intrări »

O zi obişnuită: 14 Octombrie – “Iliescu şi lupta de clasă”

Bună dimineata intr-o zi de vineri. Astazi, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, în special noaptea. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi precipitaţii slabe, mai ales pe parcursul zilei, local în nord, nord-est şi în zona de munte şi izolat în restul teritoriului. Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, iar la munte şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile estice şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, posibil uşor mai ridicate în sudul Olteniei. Temperaturile minime se vor încadra între -2 şi 6 grade, mai scăzute în depresiuni. Pe arii restrânse, dimineaţa se va produce brumă.

La Bucureşti vremea va fi rece pentru această dată, îndeosebi în cursul nopţii. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua, când trecător vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 3…5 grade. Mediafax.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3148  RON; 1 USD = 3. 1455 RON; 1 EURO = 1. 3717  USD; Francul elvetian 3. 4979 RON. Gramul de aur 168.9736 RON Citește restul acestei intrări »

Written by Theophyle

14/10/2011 at 7:59 am