Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O zi obişnuită: 4 Octombrie – “cutremur şi al doilea val al crizei”

Bună dimineata intr-o zi de marti. Astazi, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab până la moderat, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 29 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade, mai coborâte în depresiunile intramontane, spre 1…2 grade.

La Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade. Mediafax

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3222 RON; 1 USD = 3. 2369 RON; 1 EURO = 1. 3353 USD; Francul elvetian 3. 5575 RON. Gramul de aur 172.6623 RON.

Cutremur de 4,8 grade resimţit în Bucureşti. Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 grade pe scara Richter s-a produs in zona Vrancea, marti dimineata, ora 05:40:48, potrivit Institutului National pentru Fizica Pamantului (INFP). Mircea Radulian, directorul stiintific al INFP, anuntase initial la Realitatea TV ca intensitatea a fost de 5,1 grade. „Ne asteptam la acest cutremur. Este un cutremur obisnuit care apare o data la 2-3 ani in zona Vrancea. Nu cred ca vor mai fi replici sau daca vor fi nus e vor simti… Cel mai tare s-a resimtit in Bucuresti si in Iasi”, a declarat acesta la postul amintit. USGS a anuntat ca intensitatea cutremurului a fost de 4,7 grade. Cutremurul a avut loc la o adancime de 134 km, la 130 de km distanta de Bucuresti, la 2 km de Odaile si la 35 km de Buzau. Tot 4,7 grade anunta si Centrul de seismologie Euro-Mediteranean. Site-ul INFP a fost cazut minute bune dupa cutremur, iar primele informatii au aprut abia la ora 6.30.HotNews

Al doilea val al crizei a lovit România. Dacă piaţa are întotdeauna dreptate, iar indicii bursieri anticipează evoluţia economiei reale, atunci, cel de-al doilea val al crizei a lovit ţara noastră. Nokia pleacă de la Jucu, iar alte astfel de investiţii ar putea părăsi România, după cum spun chiar premierul şi preşedintele! Plecarea finlandezilor de la Nokia, care urmează relocărilor similare făcute de Colgate-Palmolive sau Kraft Foods, pot fi indicii că cel de-al doilea val al crizei, care a fost semnalat de căderea importurilor şi de căderea bursei şi a leului, este deja în România!  Bursa şi leul sunt (împreună şi separat!) cel mai bun barometru al economiei. Şi când bursa face noi minime, iar moneda unică europeană noi maxime în raport cu leul nostru, este clar că ceva nu este în regulă cu economia românească.  În ultimele trei luni, adică de la finele lunii iunie până la finele lunii septembrie, indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti a căzut cu peste 20% (de la 5.500 la 4.200 de puncte), şi făcea, la finele lunii septembrie noi minime ale anului 2011. La fel şi leul, care la finele lunii septembrie făcea, la cursul oficial al BNR, un nou minim al anului 2011 în raport cu euro: de 4,3533.  Şi asta se întâmpla în acealaşi timp cu reducerea exporturilor româneşti, care în trimestrul doi al acestui an au căzut cu 2,92%. Adevarul.

Competitivitatea: indicatorul care ţine România departe de Occident. Aderarea la UE ar fi trebuit să ne îmbunătăţească considerabil avansul competitivităţii. Din păcate, însăşi competitivitatea UE cunoaşte o semnificativă erodare, exprimată sintetic prin diminuarea PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare. Fenomen început din 2007 (25.000 euro) până în 2010 (24.400 euro), potrivit datelor Eurostat. Recuperarea decalajului de productivitate a muncii faţă de SUA, care se ridică la 15% la nivel de PIB/ora lucrată, rămîne un deziderat etern pentru statele europene. Unde se şi lucrează, în general, mai puţin decât în SUA: Germania 1.390 ore pe om, Franţa 1.554 ore pe om, SUA 1.681 ore pe om – ca medii naţionale. Indicele global de competitivitate GCI pentru perioada 2011 – 2012 plasează Romania pe locul 77 din 142 de state. Puţin înaintea noastră figurează Bulgaria (locul 74) şi Croaţia (locul 76), dar devansăm Grecia şi Serbia (locul 95). Până la urmă, critic este sistemul cvasiinexistent de selectare şi păstrare a valorilor, care face diferenţa între ţări pragmatice, dintre care unele nu au prea „transpirat” la formarea specialiştilor şi preferă să-i ia de-a gata, şi ţări rispitoare pe motive pleziriste şi de corupţie, unde competenţa nu este apreciată la justa valoare. După cum arată şi cifrele seci, care ne contrazic impresia bună pe care o avem despre noi ca popor, competitivitate fără competenţi recompensaţi corespunzător nu prea se poate. Mai multe pe Curs de Guvernare.

Eşecul Nokia la Jucu: Au vrut să dea un tun! Autorităţile vor verifica ce bani a investit compania finlandeză în Ardeal. Siemens, Bosch sau Sony Ericsson sunt aşteptate în România. Stelian Samson spune că România este sigură pentru investitori, însă nu știmcum să-i atragem. Deşi România este o ţară sigură pentru investitorii străini, multe pieţe au fost pierdute din cauză că nu am ştiut să facem lobby pe unde am umblat. O recunoaşte chiar directorul Centrului Român pentru Promo varea Co merţului şi Investiţiilor Străine, Stelian Samson. Într-un interviu acordat „Evenimentului zilei”, acesta este de părere că Nokia a dat un „tun” la noi şi că nu înţelege de ce a plecat. Totodată, acesta a precizat că se va verifica câţi bani s-au investit la Jucu. Autorităţile vor verifica ce bani a investit compania finlandeză în Ardeal. Siemens, Bosch sau Sony Ericsson sunt aşteptate în România. Evz.

Se caută şef pentru serviciul secret al Internelor. Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă este ţinta unor critici privind ineficienţa în domeniile pentru care a fost înfiinţată, şi anume siguranţa naţională şi protecţia informativă, deşi instituţia a fost restructurată, iar noi numiri la vârf au fost făcute în decembrie anul trecut. Actuala conducere a serviciului secret al MAI, reprezentată de directorul Cristian Laţcău şi adjuncţii săi Mihai Sava şi Adrian Jurcă, nu a avut „randamentul scontat”. Nu atât din vina lor – şi-au condus bine structurile teritoriale de unde provin, spun surse MAI -, cât mai ales din cauza şerpăriilor construite ani în şir la centrala DGIPI, care s-a ocupat mai puţin de combaterea infracţionalităţii care aduce atingere siguranţei naţionale, fiind mai mult folosită ca armă împotriva adversarilor politici. Un exemplu edificator în acest sens, îl reprezintă episodul de la alegerile prezidenţiale din 2009, când liderul PSD, Marian Vanghelie,  a anunţat că va folosi arhiva DGIPI împotriva lui Traian Băsescu. Romania Libera.

„Abramburica” ameţeşte relaţiile dintre PSD şi PNL. Liberalul Crin Antonescu i-a cerut pesedistului Victor Ponta, în şedinţa USL de ieri, să-şi ţină mai bine în frâu parlamentarii când vine vorba despre depunerea de iniţiative legislative. Crin Antonescu nu este de acord cu libera iniţiativă manifestată de unii pesedişti în Parlament  Legea iniţiată de Ecaterina Andronescu, care ar fi permis celor care au picat Bacalaureatul să facă un an pregătitor la facultate, primind şi ajutor de şomaj, a marcat o sincopă în relaţia dintre PNL şi PSD. Ieri, înaintea şedinţei USL, Crin Antonescu a anunţat că nu susţine proiectul. „Nu ne aparţine această iniţiativă, nu am susţinut-o. Vă pot spune un punct de vedere personal – nu cred că asta este soluţia”, a afirmat el. Liberalii susţin că nu aveau habar de iniţiativa Ecaterinei Andronescu până când senatorul PSD nu i-a pus în faţa faptului împlinit, depunând proiectul de lege la Parlament. Potrivit unor surse din cadrul USL, subiectul a fost discutat ieri de cei doi co-preşedinţi în cadrul şedinţei. Antonescu i-a cerut lui Ponta să-şi controleze parlamentarii şi să-i facă să respecte protocolul alianţei, act conform căruia orice proiect de lege şi acţiune parlamentară trebuie mai întâi supuse consultării în USL şi abia apoi puse în aplicare. Conform surselor citate, şeful PNL s-a arătat deranjat că Andronescu a făcut lobby în rândurile colegilor de partid, obţinând peste 40 de semnături pentru proiectul său de lege fără ca nimeni din conducerea PSD să se sesizeze. EVZ.

Monica Macovei: Este nevoie de o curățenie în Guvern. Eurodeputatul PDL Monica Macovei a declarat, luni, la emisiunea „Sub semnul întrebării” difuzată de B1 TV, că este nevoie de o operațiune de curățenie în Guvern și că în maximum zece zile va exista o listă în acest sens. Aceasta a vorbit despre Comisia de Analiză a numirilor în funcțiile publice, care va stabili ce persoane vor trebui să plece, menționând faptul că „niciun alt partid nu a mai făcut acest lucru”. „În ședințele BPN domnul Boc m-a susținut constant în Comisia de Analiză a numirilor în funcțiile publice. Deja am audiat 50-60 de persoane. Secretari de stat, șefi de agenții”, a explicat Macovei. Aceasta a precizat că propunerile de eliberare din funcție vor fi înaintate premierului Emil Boc. Eurodeputatul PDL nu a vrut să ofere nume, însă a specificat că este vorba de persoane din cadrul PDL care dețin funcții publice în Guvern iar numele acestora va fi stabilit în maximum zece zile. „O să facem propuneri, vă spun atunci. Până în zece zile. Vom propune persoane din partid care au funcții publice în Guvern”, a conchis Monica Macovei. B1TV

Pe Politeia Europeana:  4 Octombrie 2011 – “Putin cel veşnic”

Titluri: Bursele Internationale 3-4 Octombrie 2011; Proteste în Bulgaria: Două mii de persoane au manifestat la Plovdiv împotriva infracţionalităţii; Putin cel veşnic îi sperie pe ruşi; S-a dat startul în anunţarea Premiilor Nobel; Rusia si-a autorizat agentii secreti sa ucida inamicii statului; Comisia Europeană atacă monopolul Gazprom.

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

04/10/2011 la 8:23 am

40 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Bun articolul lui Victor! Se recomandă! Cât despre USL, dacă Abramburica ameţeşte relaţiile dintre PSD şi PNL, nu-i bai, vine ayatollahul Felix şi repară lucrurile cu câteva citate din tratatul de bază al religiei USL:
    http://baricada.wordpress.com/2011/10/03/dan-voiculescu-khamsecury-ayatollahul-usl/

    baricada

    04/10/2011 at 8:42 am

    • ti-am vazut de dimineata ayatolahul (ma rog, desenul, nu personajul :)) – excelent!

      Sare'n Ochi

      04/10/2011 at 11:27 am

  2. buna dimineata:
    bursa de la bucuresti si economia romaneasca au tot atata legatura cit baba si mitraliera;
    scaderea exportueilor e cauzata de scaderea economica din EU;empiric orice scadere de 0.1 pct in EU duce la cca 2 pct scadere a exporturilor in aceasta zona; de urmarit cresterea economica in eu cu dinamica exporturilor,in perioada 2007-2010.solutia cea mai la indemina ” zona stan” =azerbaidjan,kazahstan,kyrghistan;factorul nefavorabil: logistica-lipsa unei alternative eficiente de transport si timp lung de tranzit;s-a vorbit mult de georgia ca placa turnanta pentru zona nu se face nimic;celelalte rute =rusia&turcia nu sunt solutii ,romania ar fi un competitor pentru ele

    intamplator

    04/10/2011 at 9:06 am

  3. Buna dimineata,
    De la Galati vine primul comunicat zonal de presa al miscarii Noua Republica, editat si expediat de amicul TOG. Nu stiu daca are legatura cu cutremurul (scuzati „cucufunia”) dar va cutremura sigur viata politica din zona: http://turnofftheglory.com/blog/2011/10/03/noua-republica-comunicat-de-presa-obiectiv-vocea-brailei/

    Andrei

    04/10/2011 at 9:26 am

    • Văzut, citit, apreciat!..

      baricada

      04/10/2011 at 9:39 am

    • Buna dimneata,
      Coerent, realist, foarte bun Felicitari 🙂

      mar

      04/10/2011 at 9:50 am

  4. Buna ziua,

    A citit cineva manifestul Occupy Wall Street? E asa de ridicol incat nu poate fi decat o gluma absurda …

    http://occupywallst.org/forum/proposed-list-of-demands-for-occupy-wall-st-moveme/

    Radu Ionescu

    04/10/2011 at 9:42 am

  5. buna dimineata,

    multe evenimente, bune & rele, interesante & agasante,

    carora mai adaug una venind dinspre Monicai Macovei

    ……Comisia de Analiza a numirilor in functiile publice, care a audiat peste 50 de secretari de stat pentru a verifica daca respecta principiile de integritate si va stabili in maximum zece zile ce persoane vor trebui sa plece.

    o masura f. buna, mai ales daca va fi pusa in practica

    skorpion

    04/10/2011 at 10:11 am

    • Salut skorpi,
      Din pacate Monica Macovei e folosita de PDL doar pentru imagine. Daca PDL ar fi vrut sa faca o schimbare in structura partidului nu l-ar fi numit pe Botis la sefia departamentului PDL pentru munca si asistenta sociala si nu l-ar fi sustinut pe Iancu Gheorghe pentru Avocatul poporului.

      Ion Oltean spunea despre numirea lui Botis: „A inteles mesajul si-a ispasit pedeapsa, merita sa fie numit pe caeasta functie”. Poate Monica Macovei sa mai zica ceva la un asa argument de sustinere EI intre EI?

      Andrei

      04/10/2011 at 10:38 am

      • @andrei
        cred ca oltean asta face mai mult rau pdl decit toate teveurile la un loc;
        l-am urmarit 5 min aseara la tvr -mai mult n-am rezistat:concluzia:activistii pcr erau mai buni decit el

        intamplator

        04/10/2011 at 10:40 am

        • Salut,
          Nici el nu credea ce spune. L-am urmarit si eu printre picaturi.

          Andrei

          04/10/2011 at 10:45 am

          • mi-e teama ca nu aveti dreptate;tipul crede ce spune;urmariri-i mimica,se crede de neinlocuit

            intamplator

            04/10/2011 at 10:51 am

            • L-am urmarit, e un scorpion. Stie ca daca vrei sa fii crezut trebuie sa te comporti ca si cum tu crezi ceea ce spui. Se numeste congruenta intre limbajul corpului si mesajul vocal. Insa ochii nu mint niciodata: atunci cand cineva minte, sunt in miscare continua, cauta intr-o anumita zona cuvintele potrivite sau din memorie conexiunea cu ce a spus inainte pentru a lega mesajul.
              Exista o carte a lui Anthony Robbins care explica mai bine decat mine.

              Andrei

              04/10/2011 at 11:00 am

      • de aceea a si declarat aseara ca are limita de timp pina cand mai accepta sa stea in PDL – cine are urechi de auzit, aude. cine nu, e surd ca asa-i vor interesele si afacerile. repet ce-am scris intr-un raspuns la mine pe blog: majoritatea politicienilor actuali nu mai sunt patrioti, nu-si iubesc poporul, ci numai interesul de grup – intarit de cel personal.

        Sare'n Ochi

        04/10/2011 at 11:33 am

  6. Locatii, locatii….pt intilnirile NR? Are cineva vre-o propunere?
    Daca NR va face pasul de la virtual la real….
    Unde pot fi tinute intilniri fara prea multi bani, sau fara banii, mai ales in provincie? 😉

    Tio

    04/10/2011 at 10:16 am

    • Am mai spus, la Timisoara avem locatie. In cateva zile se va tine prima intalnire. Feedback-ul la mesajele trimise este foarte bun. 🙂

      Andrei

      04/10/2011 at 10:47 am

  7. @radu
    asta nu merita trafic;inca unul din martha vineyard care vrea justice for all si comunism;cite zile din cite a trait pina acum a avut grja piinii pe masa?rogozanu al nostru e mai coerent

    intamplator

    04/10/2011 at 10:19 am

  8. Andrei,

    ai dreptate si eu sper ca MMacovei sa-si indrepte privirile spre N.R.
    🙂

    skorpion

    04/10/2011 at 10:39 am

    • Nu numai ea, avem mesaje de sustinere FOARTE IMPORTANTE! Unele persoane se vor exprima public in curand. Persoane cu imagine foarte buna.

      Andrei

      04/10/2011 at 10:45 am

  9. Buna dimineata!

    ribelalu`

    04/10/2011 at 10:44 am

  10. cafea cu sare in dimineata asta: scaderea consumului cu 5.7 pct august 10-august 11;
    minus 9 pct la alimente ,tutun,bauturi in conditiile in care accizele au crescut si preturile la alimente au scazut usor;

    intamplator

    04/10/2011 at 10:50 am

  11. http://www.revista22.ro/articol-11535.html

    Partea a doua a articolului este special despre Noua Republica

    ribelalu`

    04/10/2011 at 11:32 am

  12. Un articol care merita citit, asa mai aflam si noi ce inseamna amatorismul intr-o functie cheie 😦
    Ca este criza, ca Nokia are afectate vanzarile, este mai mult sau mai putin relevant – decizia a fost luata. Dar ca institutii/agentii sunt conduse de habarnisti este nu grav ci foarte grav, afecteaza devoltarea acestei tari impartita la kg. de taberele politice in ultimii 20 de ani, functie de nr. de voturi aduse si cuvantul spus in in partid.
    http://www.zf.ro/politica/ati-auzit-de-imre-neidoni-mihaila-si-lapadat-ei-ar-fi-trebuit-sa-tina-nokia-in-tara-8835660?utm_source=newsletter&utm_medium=email_ZIARUL%20FINANCIAR&utm_term=prima%20pagina&utm_campaign=zf+4+oct&utm_content=v_maruta@yahoo.com

    mar

    04/10/2011 at 12:00 pm

  13. Theophyle, am nevoie de ajutorul tau, este agatat si ceva mai mult decat link-ul. Multumesc!

    mar

    04/10/2011 at 12:02 pm

  14. Postacimea nu se dezminte la apucaturile: unii sint catei, altii dulai. Cam de fiecare data cind doamna Macovei zice ceva sint nelipsite comentariile: procuroare Ceausista sau procuroare comunista care are acum tupeul sa vorbeasca. Bineinteles aprecierile cu ce au facut altii pe vremea lui Ceausescu sint mult mai indulgente: Saracul Voiculescu a fost obligat sa toarne, Saracul Voiculescu era de-a dreptul dizident caci nu turna decit ca sa aiba ce minca, ca sa nu mai vorbesc de mister Dorneanu care se plingea ca legea lustratie ii condamna in bloc pe toti cei care au o singura vina: s-au nascut dupa ’47 deci bietii securisti nu aveau incotro. Doamna Macovei inca nu am auzit sa fie dovedita de legaturi cu securitatea, probabil de aia e procuroare comunista cu tupeu.

    Observ ca cine nu a mincat salam cu soia nu este in stare sa voteze cu cine trebuie, ba mai bine ar fi sa nu mai voteze de loc. Domnul Ponta s-a suparat si a zis ca daca voteaza diaspora el isi ia jucariile si pleaca.Da de ce asteapta pina in 2012? Eu zic ca poate pleca chiar acum, poate are treaba sa copiloteze o caruta pe undeva si il impiedicam noi.

    Aha

    04/10/2011 at 1:18 pm

  15. Precizare necesara: Colgate-Palmolive si Kraft Foods au plecat din Brasov la finalul 2008, respectiv in 2009, odata cu primul val al crizei.
    Motivele pentru care Nokia pleaca tin mai degraba de un mix R&D si valul doi al Crizei. Scaderea cu 50% in ultimii 2-3 ani ale vanzarilor globale (din motive de dinamica inovatiei pe modelele de smart-phone-uri) ii constrange sa plece spre Asia, la costuri extrem de mici ale fortei de munca, pe o piata care inca „mananca” modele nerenovate.
    🙂

    Nicole Tudor

    04/10/2011 at 1:27 pm

    • Nokia a plecat din Ro. dar va pleca repede de oriunde daca nu intelege ca ori incerca sa intre in competitie cu gigantii , ori se retrag pe o nisa.
      Plecarea Nokia din Ro. este o decizie politica gresita a finladezilor si/ sau o incercare de a ascunde un manageriat infatuat si prost.
      Nokia este un imperiu care s-a autodistrs prin orgoliu si autosuficienta.

      andrzej

      04/10/2011 at 3:45 pm

  16. Ziua buna .
    O bomba pentru bugetarii mioritici . 😆

    http://www.monica-macovei.ro/blog/?p=719

    Ajungem ca CEDO sa explice justitia judecatorilor mioritici de doi bani . Cit de jos am putut sa ajungem . Cu legea in frunte . 😦

    Ștefan A.

    04/10/2011 at 1:38 pm

    • Niste procurori comunisti si astia de la CEDO.

      Aha

      04/10/2011 at 2:00 pm

    • 🙂 @cetatean!!!!! munitie proaspata si de calibru super-greu!
      „Plangerile a circa 400 de reclamanti romani, actuali sau fosti angajati ai Direcţiei Generale de Finante Constanţa apartinand SED LEX CONSTANTA, referitoare la neacordarea unor sporuri au fost declarate inadmisibile de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO). Comunicatul de presa al CEDO, la finalul articolului.”

      unde-i Danilet sa ne citeasca si sa ne explice ca nu pricem nimic?

      Sare'n Ochi

      04/10/2011 at 2:19 pm

  17. Prntru cei care s-au saturat de UE, si mai ales de CEDO, apare o noua alternativa. Domnul Ponta are acum unde emigra in cazul in care se vor pomenii Romanii cu domiciliul in alta parte cu votul prin corespondenta. Glasuieste Putin: O uniune euroasiatica care va deveni un pol al lumii moderne. Deocamdata e inceputul facut din, tineti-va bine la modelele astea: Rusia, Belarus si Kazahstan, la care au aderat Kargazstan si Tadjikistan.
    Sint convins ca domnul Ponta va gasi la democratie in noua uniune de-o sa se sature.

    Aha

    04/10/2011 at 2:34 pm

  18. Salut!
    Am urmarit azi „dezbaterea ” de pe B1 tv cu d-na Monica Macovei.
    Dl. Turcescu in nota obisnuita( scade si ca idei , dar mai ales ca jurnalist).
    O surpriza oarecum neplacuta a fost prestatia dl-ui (iata ca-mi scap anumele!, sic…) de la HN.
    Acest domn caruia ii citeam cu regularitate postarile pe HN, , dar si interventiile deosebit de pertinente pare sa se lasa sa se creada ca a uitat ca a facut candva parte din echipa Macovei la MJ.
    Un gust amestecat, inedis ma face sa cred ca unii uita ca jurnalismul nu e doar un mod de a-si castiga existenta, uneori poate fi si un crez.
    Doamna Macovei a fost cu mult deasupra sus numitilor jurnalisti, a dominat prin coerenta si judecata limpede in ciuda provocarilor(vezi episodul cu abramburica).
    Se pare cei care au idei si idealuri consecvente nu plac, nu plac deloc jurnalistilor, nu fac rating spunand mereu ca e de rau, e rau si ca daca vrem sa nefie bine trebuie sa nu ne facem ca nu vedem ce este in jur..

    andrzej

    04/10/2011 at 3:21 pm

  19. Salut pe Toata Lumea 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    04/10/2011 at 3:33 pm

  20. …ciudata foamea asta pentru stiri evocata de cateva ori de D. Tapalaga, care se tot foia pe scaun doar o scoate o stire …
    Ce inseamna stitre pentru media, oare un partz scapat in sedintele ascunse de ochii publicului sau meniul serii, sau (picant) cine si de ce s-a injurat?
    Stirile nu trebuie provocate ele apar zilnic din goarnele care ne impoaie capul cu ineptii si „declaratii de presa” rostite solemn de asazisii lideri.
    Daca dl. Tapalaga, cauta stiri sa fie atent la tot ce curge pe garla imunda a asazisilor lideri care nu scapa nici o ocazie sa se faca sau sa ne faca de ras.
    Pentru cei care muncesc tacut, toata stima!
    Foarte bine a spus d-na M. Macovei: „eu va spun aici doar ce s-a discutat!”

    andrzej

    04/10/2011 at 3:33 pm

  21. O privire pe hotnews si m-am linistit. Totul e ca de obicei. Criza arde, politrucii se piaptana.
    „Un deputat UDMR propune eliminarea mai multor articole din legea ANI care ar reduce drastic competentele institutiei”. Respectivul, care cica tot taie din atributiile ANI ca nu mai poate de constitutionalitatea lor, se numeste Marton Arpad.

    Aha

    04/10/2011 at 3:38 pm

    • …Salut!
      Numitul Marton Arpad, ori e urmarit de banuiala ca ii va veni randul la DNA, ori e tampit si a fost bagat la inaintare de prea cunoscutii Verestoy Atila&co.

      andrzej

      04/10/2011 at 4:58 pm


Comentariile sunt închise.