Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O zi obişnuită: 23 Septembrie – “ justiţia infractorilor”

Bună dimineata intr-o zi de vineri. Astazi, vremea va fi în general frumoasă în ţară. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile nordice şi de munte, unde izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. emperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade, uşor mai coborâte în estul Transilvaniei. Mediafax

La Bucureşti, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă va fi de 12…14 grade.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3081 RON; 1 USD = 3. 1978  RON; 1 EURO =  1. 3472 USD; Francul elvetian 3. 5035 RON. Gramul de aur 181.5015 RON.

Deficit bugetar zero, scutul de protecţie al României ca să nu derapeze din cauza crizei internaţionale.  Prelungirea crizei, căderea pieţelor financiare, stagnarea economică sau o creştere anemică, sunt o realitate pe care nu şi-o doreşte nimeni, dar căreia va trebui să-i facem faţă. Preşedintele Traian Băsescu, care în cel de-al doilea mandat al său a trasat, practic, liniile directoare şi a făcut publice mesajele Guvernului, aşterne în faţă un covor cenuşiu: criza care va continua chiar şi în următorii patru ani. După trei ani de discursuri atât ale preşedintelui, cât şi ale premierilor şi ale şefilor principalelor ministere, noi privatizări nu s-au făcut, nu s-au închis întreprinderile cu pierderi ceea ce va presa bugetul de stat al anilor viitori (se pierde pe an un miliard de euro), restructurările atât salariale, cât şi opera­ţionale sunt mai mult pe hârtie. De altfel Guvernul tocmai a negociat cu FMI scurtarea listei companiilor de stat ale căror pierderi trebuie avute în vedere la calculul deficitului bugetar, de la 30 la doar 10 societăţi, prin scoaterea din evi­denţă a aeroporturilor şi CET-urilor locale. Deficitul bugetului consolidat pentru anul acesta, buget care include bugetul de stat, bugetele locale si al asigurarilor sociale, prevede un nivel de 4,4% din PIB, adica circa 6 miliarde de euro sau 24 miliarde de lei. Din aceste 24 miliarde de lei, 14 miliarde de lei (3,5 mld. euro) este deficitul bugetului de pensii, iar restul de aproape 10 mld. de lei (2,5 mld. euro) sunt cheltuieli cu dobanzile. Mai multe in Ziarul Financiar.

Băsescu: Îmi asum eşecul pentru Schengen. Nu sunt pregătit să găsesc alţi vinovaţi. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la B1TV, că îşi asumă responsabilitatea neaderării la Schengen, în condiţiile în care instituţiile şi-au îndeplinit sarcinile şi tehnic au fost respectate condiţiile de aderare.

– De când am venit am stabilit o linie cu SUA. Acea linie a fost respectată de toate instituţiile. Acestea au avut o mare contribuţie în respectarea declaraţiilor mele. Vizita mea în SUA nu a fost organizată de serviciile secrete. Mă consider şeful lor ca şef al CSAT-ului. Avem o colaborare. Nu mi-am făcut niciodată griji că vor întoarce armele împotriva şefului statului.

– Intelectualul care se înscrie în partid trebuie să vorbească în partid. Vii dintr-o dată după care devii cel mai acerb critic. Du-te în structura partidului mai întâi şi încercă să găseşti o soluţie. Relaţia mea cu Lăzăroiu rămâne una de colaborare. Lăzăroiu mă poate suna oricând.
– Ţin foarte mult la intelectuali chiar dacă pe unii i-am supărat. Nu cred că formularea intelectualii lui Băsescu este una corectă.
– Monarhii români nu i-au permis revenire lui Cuza în ţară. Eu am fost revoltat când îl fugărea poliţia pe Regele Mihai prin aeroport. Astăzi însă cred că a încerca să te poziţionezi deasupra acestei naţiuni sau a părea că eşti soluţia nu reprezintă decenţă şi asta mă deranjează cel mai tare.
– Am lucrat cu destui consilieri monarhişti. Nu am alergie la monarhie. Sistemul monarhic este impresionant. Am mare respect pentru ce a făcut monarhia în general.
– Nu am de ce să mă duc la şedinţa Parlamentului, câtă vreme am calificat situaţia cu Regele Mihai drept un joc politic.
– Dacă Regele Mihai nu este într-un joc cu PSD, PNL sau Voiculescu, să ceară Parlamentului să se transforme în constituant şi să facă o altă Constituţie. Dar eu cred ca s-a încercat câştigarea unei părţi monarhiste din electorat. Mediafax

Topul judetelor care vor fi obligate sa dea banii de la UE inapoi. Pentru presedintii consiliilor judetene care si-au batut joc de banii europeni a venit ziua scadentei. Trebuie sa-i dea inapoi. Cel mai mult au de restituit Dambovita si Prahova – 4,5 milioane de lei fara TVA, in timp ce Consiliul Judetean (CJ) Teleorman, condus de Liviu Dragnea, a cheltuit ilegal aproximativ 2,5 milioane de lei fara TVA, adica aproximativ 600.000 de euro. Comisia Europeana (CE) a decis, in iunie, sa blocheze fondurile UE pe Axa 2 a Programului Operational Regional (POR). Acum se asteapta lamuriri din partea autoritatilor romane, potrivit purtatorului de cuvant al CE, Ton van Lierop. Pentru a reusi sa convinga europenii sa nu opreasca de tot fondurile destinate acestui program, 800 de milioane de euro, Romania va trebui sa elimine neregulile si sa controleze toate contractele de reabilitare a drumurilor judetene incheiate prin POR. EVZ

Pensii frauduloase de un milion de lei. Procurorii DIICOT Alba au cerut arestarea preventiva a unei retele care se ocupa cu intocmirea unor dosare care au facut posibila pensionarea frauduloasa a peste 100 de persoane. Opt persoane, din care o functionara a Casei de Pensii Alba, au fost retinute de procurori. Acestea au fost trimise in fata judecatorilor Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventiva. Anchetatorii sustin ca acestea faceau parte dintr-un grup infractional nestructurat, care a creat un prejudiciu de un milion de lei, potrivit agentiilor de presa. Pentru o a noua persoana, considerata a fi liderul gruparii, va fi formulata propunere de arestare preventiva in lipsa. Potrivit sefului DIICOT Alba Iulia, Danusia Boicean, au fost audiate, in cursul zilei de miercuri, 50 de persoane din 119 pentru care a inceput urmarirea penala pentru constituire, organizare sau sprijinire a unui grup infractional nestructurat, inselaciune, fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals si fals privind identitatea. Membrii grupării aveau drept scop obţinerea de venituri ilicite, din pensionarea frauduloasă a unor persoane şi procurarea unor documente de studii false. Gruparea a acţionat pe raza judeţelor Alba, Cluj, Bihor, Arad, Maramureş, precum şi pe raza municipiului Bucureşti. Gruparea acţiona din 2006. Procurorii au identificat până în prezent aproximativ 50 de dosare de pensie care cuprind adeverinţe false. Foarte mulţi dintre „beneficiari” nu au lucrat niciodată la societăţile menţionate în dosarele de pensie sau au avut un stagiu de cotizare mult mai scurt decât cel care apărea în documentele oficiale. Un astfel de exemplu este cel al unei femei din comuna Jidvei, judeţul Alba, care figurează că ar fi fost angajată la o societate din Bucureşti, cu toate că nu a lucrat niciodată la firma în cauză. Un altul deţinea documente false cu privire la angajarea sa la Spitalul Clinic Cluj-Napoca sau un altul la o exploatare forestieră. Romania Libera

Top 5 universităţi care dau profi de 1. „Adevărul“  a obţinut un document al Ministerului Educaţiei care arată că marile universităţi de stat dau şi absolvenţi foarte slabi. Aproape 40% din profesorii care au picat cu note sub 5 la titularizare sunt produsul a cinci universităţi, din care patru de stat.  Surpriza este completă: printre cele cinci universităţi care au produs cei mai mulţi dintre profesorii care au picat lamentabil la examenul de titularizare din luna iunie, doar numele uneia dintre ele putea fi prevăzut: „Spiru Haret” (USH). Urmează, în ordine, „Babeş-Bolyai” din Cluj (UBB), Universitatea din Bucureşti (UB), cea din Craiova şi „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Trei dintre aceste instituţii ocupă şi podiumul în clasamentul celor mai bune universităţi din România, potrivit clasificării făcute recent de Asociaţia Universităţilor Europene. Potrivit documentului intern al Ministerului Educaţiei, obţinut de „Adevărul” , UBB numără peste 650 de candidaţi cu note mai mici decât 5-ul de trecere, la distanţă destul de mare totuşi, faţă de numărul absolvenţilor cu performanţe similare proveniţi din celelalte două mari universităţi ale României: 460 – UB şi aproximativ 440, „Al. I. Cuza” din Iaşi. Mai multe in Adevarul

Cum au ajuns „cisternele” lui Vîntu ca mită în Jakarta. Procurorii au trimis spre judecare dosarul penal în care au investigat delapidarea  şi spălarea, în total, a peste 7 milioane euro de la PSV Company, fosta Petromservice controlată de Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vîntu. Circuitul banilor şi actorii implicaţi în delapidarea milioanelor de euro de la Petromservice  au fost dezvăluite de România liberă în exclusivitate încă din 2010, într-o serie de articole publicate sub genericul „Banii Petromservice, spălaţi de crima organizată”. Ancheta procurorilor a durat mai mult decât ancheta jurnaliştilor incognito deoarece probele materiale obligatorii pentru proces au fost obţinute greu prin comisiile rogatorii internaţionale realizate cu circa 10 ţări. În plus,  au fost identificaţi cu dificultate şi audiaţi cetăţenii străni  membri ai reţelei  (exemple: coreeanul Lou Zhang şi neozeelandezul Ian Taylor).   Investigaţiile pentru stabilirea beneficiarului final nu au fost finalizate nici până acum, această parte fiind disjunsă într-un alt dosar. Printre pistele cercetate de procurori figurează şi ipoteza potrivit căreia, la ordinul lui Sorin Ovidiu Vîntu, banii ar fi ajuns în Jakarta – Indonezia, ca mită pentru a-l salva de la extrădare pe Nicolae Popa, condamnat în lipsă la 15 ani închisoare pentru devalizarea FNI-FNA. Procurorii aşteaptă  şi acum să ajungă în posesia unor documente din Indonezia în cadrul unei comisii rogatorii internaţionale. Mai multe in Romania Libera.

Accidentul care a oripilat o ţară întreagă. Ce nu ştiai: făptaşul este acum liber. Cristian Ungur a accelerat când s-a apropiat de public, a fugit 20 de km, a spart un baraj şi totuşi e liber. A fost un şoc anul trecut. Un tânăr de 26 de ani a intrat în plin în mulţimea adunată la o cursă de motociclism. A luat-o cu maşina pe pistă în sens invers, fiind beat pulbere. A trecut în viteză pe lângă nişte copii care se pregăteau să ia startul în nişte motorete şi s-a izbit în public. Imaginea care însoţeşte acest articol este senzaţională: surprinde exact momentul când doi spectatori zboară pe deasupra maşinii în momentul impactului. Niciodată un accident din România nu a fost surprins în acest fel. Pe cel de la volan îl cheamă Cristian Ungur, este fiul unui doctor foarte bogat din Caransebeş, iar în urmă cu câteva zile tocmai a primit o sentinţă definitivă şi irevocabilă: a fost condamnat cu suspendare, deci nu va face nicio zi de puşcărie. Mai multe in EVZ.

Pe Politeia Europeana:  23 Septembrie 2011 – “Refuzaţi! “

Titluri: Bursele Internationale 22-23 Septembrie 2011; După ce a majorat TVA, Ungaria renunţă şi la cota unică de impozitare; New York Times: Refuzul de a primi România şi Bulgaria în Schengen, lovitură politică pentru cele două guverne; Papa, boicotat în Bundestag; Campania electorală din Rusia: miza pe accesul la banii publici; Campania electorală din Rusia: miza pe accesul la banii publici. Banca Mondială: Occidentul nu va avea nici o scuză dacă va recădea în recesiune.

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

23/09/2011 la 8:33 am

78 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. baricada

    23/09/2011 at 8:47 am

    • 🙂

      Sare'n Ochi

      23/09/2011 at 8:48 am

      • Buna rau ! 🙂
        Cred ca sub frunza sunt adunati toti gugustiucii…

        Tzepelica

        23/09/2011 at 8:56 am

    • O gluma proasta, cu tot respectul. Nu are legatura nici cu Udrea nici cu altceva. E acolo un cuvant pe care nu as face pipi.

      Mag

      23/09/2011 at 12:21 pm

      • Am avut avut acelasi sentiment cand am vazut caricatura. Dar mi-a placut textul…

        mayausa

        23/09/2011 at 5:51 pm

  2. o zi buna tuturor!
    m-am amuzat aseara cu TB: „Bietul ex-regele Mihai a fost atras intr-un joc politic cu Voiculescu, PSD si PNL” iar „Principele Radu Duda nu are simtul ridicolului”.

    Sare'n Ochi

    23/09/2011 at 8:48 am

    • Salve! De regulă mă amuz şi eu cu TB… Când îl ia în colimator pe Rege, însă, parcă ceva sună spart şi fals la onorabil… Părerea mea!..

      baricada

      23/09/2011 at 8:52 am

      • Amprenta guvernului Dascalescu.
        Imposibil de sters.

        Tzepelica

        23/09/2011 at 8:54 am

  3. Salut voios ! 🙂
    Se vorbeste din ce in ce mai mult fara sa se faca mare scofala.
    Reforma institutiilor statului, de ex.
    Deceptionant !

    Tzepelica

    23/09/2011 at 8:49 am

  4. „Rămăşiţele a patru martiri ai rezistenţei anticomuniste au fost descoperite de către arheologii de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, în perimetrul actualului cimitir al parohiei ortodoxe „Sfinţii Constantin şi Elena”. Săpăturile arheologice au fost realizate, la începutul acestei luni, într-un perimetru cu o lungime de şase metri şi cu o lăţime de doi metri, din singura zonă a cimitirului foştilor deţinuţi politici care nu a fost refolosită de actualii enoriaşi ai parohiei. Martirii rezistenţei anticomuniste au fost îngropaţi fără nici un semn distinctiv, spune arheologul Gheorghe Petrov, de la Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj.

    Istoria Penitenciarului de la Târgu-Ocna a început în anul 1855. Principele Grigore Ghica, îngrozit de condiţiile în care trăiau deţinuţii de drept comun care lucrau în ocnele de sare, a decis să îşi doneze conacul pentru deţinuţi. Conacul a devenit sediul administrativ al penitenciarului, iar în jurul său au fost ridicate clădirile penitenciarului. Penitenciarul a funcţionat cu deţinuţi de drept comun până în anul 1950, când au fost aduşi primii deţinuţi politici.”

    http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/oasele-martirilor-de-la-targu-ocna-238609.html

    Tzepelica

    23/09/2011 at 9:10 am

  5. neata,
    l-am ascultat aseara pe Basescu, in mare mi s-a paru ok.

    sincer, nu-mi place noul logo cu frunza

    skorpion

    23/09/2011 at 9:29 am

  6. o tara foarte indepartata

    Australia: Până în 2015, numărul angajaţilor în minerit va creşte cu 76%

    http://www.bursa.ro/?s=international&articol=141026

    skorpion

    23/09/2011 at 9:32 am

  7. Salutare! 🙂

    Interesant articolul cu profii care obtin note sub 5 la titularizare. De data asta, dau dreptate reprezentantilor universitatilor: in conditiile in care un salariu de debutant e undeva in jur de 670-750 RON (si stai asa vreo 6 ani, atita timp te connsidera legea debutant!), nu e de mirare ca o enorma masa de absolventi slabi se duc spre profesorat. Cei buni pleaca afara iar cei slabi ramin. Iar Ministerul pune de-a sarcini pe bietil profesor, numai pe elevi nu pune joarda.

    Ne-au venit regili noi anul asta: cica sa se faca, pentru fiecare elev, o „foaie de parcurs scolar”. Daca ai 7 clase cu 30 de elevi, sa ai 210 foi in care scrii (dracu stie cum), faci grafice, scalare, vectori etc in care arati cum a „evoluat” elevul. Daca nu a „evoluat” e vina ta.

    Insa nimeni nu spune ca de fapt problema e ca elevii nu invata. Acuma, i-au mai speriat cu Bac-ul, insa in general elevii asteapta ca la anul sa dispara camerele. Le vine greu sa creada ca nu a fost doar o joaca.

    Cetatean

    23/09/2011 at 9:42 am

    • zîua buna,
      zic si io:
      un catalog electronic care sa faca singur grafice si alte cele ar ajuta la ceva !?

      val

      23/09/2011 at 3:32 pm

    • Buna ziua si bine v-am regasit ! Cetatene :100% dreptate, mai adauga cele doua saptamani pentru recapitulare in vederea trstelor de evaluare initiala, elaboreaza testele, nimeni nu-ti da hartie si toner (si am 21 de clase=-630 elevi X2 pagini,scoala nu are bani, ministerul nu a alocat nimic ) corecteaza, fa graficele, trage concluziile, fa raportul pe toata catedra si, din a a patra saptamna, incepe sa predai materia de anul asta.Au trecut patru saptamnai la o ora pe saptamna, au trecut ! pe urma ,vin sa te intrebe de ce nu esti la zi cu materia, of, of, ce haos si dezorganizare.

      Loda

      23/09/2011 at 3:59 pm

  8. Buna dimineata,
    Legat de log-ul propus de Baricada, sincer nu-mi place. De regula gust si ironia amara, dar este prea dur. Nu cred ca toti in tara asta se pipi pe freza noastra 😦
    Nu cred ca esecul Schengen trebuie asumat de TB ptr. simplul motiv ca nu este din executiv, iar esecul este rezultatul a 20 ani de „reforma” a statului si capitalismului de cumetrie.
    Incep sa apara si vocile agentilor economici, care sunt mai bine ancorati in realitatea cotidiana.
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/camera-de-comert-romano-olandeza-sustine-aderarea-romaniei-la-schengen-238629.html

    mar

    23/09/2011 at 10:03 am

    • Salut C. 🙂
      Am citit si versiunea in engleza. Trebuie sa-ti spun ca tratatul este unul dintre cele mai bune dintre toate pe care le-am citit in viata mea. Multa stima pentru Aurescu! O merita din plin!!!

      Theophyle

      23/09/2011 at 11:21 am

  9. Buna,
    “Ce legatura are aderarea cu discursul Presedintelui?” (citat din Mar 22/09/2011)
    Iata raspunsul chiar de la sursa:
    “Îmi asum eşecul pentru Schengen. Nu sunt pregătit să găsesc alţi vinovaţi.”
    In ce ma priveste, eu nu mai am nicio speranta de la actualii guvernanti si actuala administratie din Ro.
    Enumar inca o data ce macina Romania fara a parea sa aiba leac:
    – tigania
    – cainii vagabonzi
    – biserica bugetofaga si invatamantul religios spalator de creiere
    – conflictul de interese
    – justitia
    Peste 60% din electoratul Romaniei traieste si gandeste in conditii premoderne. Lor li se adreseaza cei de la putere, de orice culoare politica, si cercul vicios s-a inchis.
    Mar?!

    shinobi

    23/09/2011 at 10:52 am

    • Buna ziua,
      1. tigania – este a noastra si tb acceptata ca atare. Ce s-a facut pana la aceasta data ptr. integrare culturala si educatie, ptr. depasirea stadiului de masa de manevra, nimic. S-au dat ajutoare sociale la greu.
      Solutia este o integrare culturala facuta cu cap, fara discriminare iar cine este vinovat sa plateasca cu varf si indesat. (tot justitia)
      2. caini vagabonzi (?) Nu cred ca integrarea in Schengen a fost impiedicata de caini vagabonzi, sincer! Cand s-a dorit eutanasierea au sarit ONG-urile in aer, de ce? Ptr. ca si de aici se manaca bani buni, platiti de noi cei multi. De multe ori un caine costa mai mult decat un copil aflat intr-un orfelinat sau un bolnav psihic intr-un centru special. A spune ca TB este de vina ca avem caini vagabonzi pe strada cred ca este mult, extrem de mult. Daca nu ma insel la un moment dat a incercat sa-i stranga si au sarit toti in aer 😦
      Din punctul meu de vedere cred ca eutanasierea celor bolnavi si a celor care nu sunt adoptati intr-un interval de timp este o solutie. Am 2 caini din care unul abandonat din motive de batranete, scapat de la hingheri si ajuns la mine in curte. L-am adoptat fara rezerve cu toate ca are probleme.
      3. Biserica, total de acord. Suntem stat laic, dar lipsa de educatie, din nou masa de manevra si lipsa alternatativelor culturale ne-a adus in sec. XlX.
      4. Conflictul de interese, boala grea cu radacini adanci pot spune de secole. Nu stiu si nu cred ca exista rezolvare ptr. aceasta problema prea curand 😦
      5. Justitia, nu cred ca mai sunt sanse. Cu o Mona Emo, Costiniu, Barbulescu si toata Galeria Sandeilor slabe sperante.
      Cred ca a spune ca 60% din electorat gandeste „in conditii premoderne” este o mare eroare. Si daca ar fi asa avem datoria ca noi, cei cu capul pe umeri sa facem ceva ptr. „luminarea” acestora, sa dam un ex.
      Repet asumarea de catre TB a esecului este o mare gresala, nu stiu daca are atributiuni constitutionale sa reformeze justitia si problemele enumerate de tine. Ca are bube de acord, dar are un MARE MERIT, a incercat sa reformeze statul, a si reusit pe ici pe colo. Dar cred ca cel mai mare merit este ca a ridicat draperia sa vedem mizeria care roade de 20 de ani statul construi de Carpa KGB-ista & Co. cu o osatura dictata in cancelariile de la est.
      Cu scuze ca am scris mai mult decat de obicei.

      mar

      23/09/2011 at 11:40 am

  10. shinobi, buna!

    Inteleg ca nu mai ai nici o speranta e la atualii guvernanti. Este ok, multi dintre noi ne-am piedut (total sau partiali sperantele) cit oriveste actualii guvernanti.

    Doua intrebari insa:

    1. Vei vota in 2012? Daca nu, nu vad de ce iti mai faci singe rau cu privire la actualii guvernanti (caci si stia, ca si ceilalti), nu iti pot satisface exigentele pentru 2012. daca stii asta, nu are rost sa ii mai critici pe actualii si sa te enervezi.

    2. Din lista se „probleme” semnalate, cred ca realizezi ca sunt unele dintre ele care nu sunt de resortul „guvernantilor” (adica a Parlamentului, Presedintiei si Guvernului”.

    – „tigania” e un concept vag, nu o realitate economica sau politica.
    – „ciinii vagabonzi” e o realitate locala. Desi uni ivor sa faca legi pentru asta, e tot o problema locala, adica a Primariilor si CL.
    – „Biserica” si „imvatamintul religios spalator de creiere” e doar punctul tau de vedere, pur subiectiv. Exista atita alte institutii „spalatoare de creiere”, la o adica, ma mir ca ai enumerat o institutie unde nu te forteaza nimeni sa mergi tu personal nici sa niti duci copilul la lectii de „spalare”. Iar prin „biserica” intelegi care anume? Ortodoxa, catolica, protestanta, neo-protestante?
    – „conflictul de interese”. Perfect de acord, de aceea exista ANI, cu limitele ei, insa avem o institutie facuta sa mearga dupa enorme lupte ale Monicai Macovei, societatea civila, impotriva CCR si a Parlamentului.
    – „justitia”. Sper ca ai aflat ca, gratie Constitutiei, Justitia e „independenta”, asa ca nnu poti cere Presedintelui si Parlamentului sa faca Justitia mai dreapta decit o vrei tu. Puterile legislativului sunt limitate tare.

    Intrebarea mea, a doua: din lista ta de probleme, iti dai seama cit de putine tin cu adevarat de capacitatile constitutionale si legale ale Legislativului, Guvernului si Presedintiei?

    Ma tem ca, dezamagit de toti politicienii, nu mai distingi clar si amesteci diverse aspecte incompatibile: impresiile subiective (tigania), credintele religioase (cum ca Biserica spala creiere), probleme orasului de unde vii (maidanezii), probleme reale ale politicii (conflictul de interese), slaba intelegere a functionarii Justitiei (independenta, prin Constitutie).

    Cetatean

    23/09/2011 at 11:04 am

    • citizen. Nu cred ca se poate rezolva nici 1% din coruptie fara justitie. Singurii condamnati sunt cei care nu au stiu cand, cum si cui sa dea JUDECATORILOR (si cat sa dea). Ceilalti: judecati -din amanare in amanare- in stare de libertate, judecati la termene labartate pana la prescriptie etc. DESFID pe oricine sa spuna ca un presedinte (oricum s-ar numi), un guvern sau un parlament pot face ceva contra MAFIEI din justitie.Ergo, nu se poate rezolva coruptia pana nu rezolvam justitia.(AD CALENDAS GRAECORUM).

      cinic

      23/09/2011 at 3:49 pm

  11. sorry pentru greselile de scriere – viteza.

    Cetatean

    23/09/2011 at 11:07 am

    • Hi, Cetatean
      1. Da, daca nu-s pe coclauri la munca voi merge la vot, si daca taraba are aceleasi produse pe ea, ii voi vota concomitent pe toti, ca sa nu se supere nimeni. Dupa cum am spus, nu ii mai disting intre ei.
      2. Special am folosit „tigania”. Stii foarte bine ce inseamna. Fie si acest exemplu: „90% dintre romani sunt manelisti” declaratie a Sefului Statului. Ei bine, pe mine m-a jignit cu asta. Nu detaliez de ce.
      Cainii vagabonzi ma tem ca reprezinta o realitate nationala. Indiferent de cine ar trebui rezolvata, tot de administratie tine.
      Biserica, ia mai citeste o data: biserica bugetofaga.
      Monica Macovei: m-am numarat printre cei o mie de participanti la mitingul de sustinere a ei, dupa ce a fost demisa de Tariceanu. O sustin in continuare.
      Justitia: nu stiu daca tine de administratie, dar sigur e o institutie de stat. Altfel spus, daca se vrea, se poate face reforma si acolo, de catre administratia de stat. Cea pe care o blamez eu.
      Iti multumesc pentru dialog, te citesc si de f. multe ori sunt de acord cu ce scrii, insa in ce-am afirmat eu, ramane cum am stabilit.
      Tigania, concept vag, nu spune nimic; OK, include fara a se rezuma la incultura, analfabetism, mizerie, cersit, inaplicarea legii (daca vrei sa vezi niste parcari pe intreg trotuarul langa semnul stationarea interzisa mergi pe langa sediul Politiei din Bucuresti, strada Eforie).
      Cu stima,

      shinobi

      23/09/2011 at 11:45 am

      • tu te impiedici de amanunte si nu mai vezi esentialul, ceea ce conteaza adica si ceea ce poate schimba in bine amanuntele deranjante .
        este exact ca atunci cand nu mai poti vedea padurea in splendoarea ei, pentru ca niste copaci batrani, cracanatzi , deci hidoshi ti-au zgaraiat obiectivul fotografic sau, dupa caz, dioptriile. :mrgreen:

        luminita

        23/09/2011 at 1:33 pm

        • „Inteleg foarte bine dezamagirea Guvernului roman. Noi vedem ca ambele tari au facut intr-adevar o treaba buna in privinta criteriilor tehnice, dar Finlanda a subliniat ca vrea sa se uite la intregul tablou. Vrem sa vedem ca nu doar cerintele tehnice au fost indeplinite, ci si ca nu exista riscul ca oficiali de la frontiere sa fie mituiti, de exemplu, si ca astfel de chestiuni vor fi urmarite in mod credibil mai departe in justitie. Deci mai sunt unele lucruri in legatura cu care am vrea sa fim convinsi, inainte de a lua decizia”, mai spune Ulla Marianna Vaisto, ambasadoarea Finlandei la Bucuresti.
          Ei ce i-ai spune?

          shinobi

          27/09/2011 at 8:12 am

      • cum poate CONCRET rezolva vreo autoritate de stat mizeria ce se manifesta in justitie? Dar CONCRET te rog!

        cinic

        23/09/2011 at 3:50 pm

        • Executivul externalizeaza Justitia cu totul, e.g. catre Austria, ca pe vremea Regulamentelor Organice, sau direct catre UE.

          shinobi

          27/09/2011 at 8:05 am

  12. pozitzia olandei este revoltätoare, am fost de multe ori in olanda, si cu

    ceva zei de ani inainte. peisajul era la fel „de multi culti”

    totzi cetätzenii de unde au avut colonii, zburdä veseli, nu numai in olanda.

    au umplut euriopa de tai,indianär,africanä,etc, nimic räu, dar ei au fost

    poarta. tocmai acestia fac cu pasaport olandez, „afaceri necurate ” in

    toatä europa: CU OBRÄZNICIE FAC SI FACERILE LA FEL, unde au

    ei bananieri, cocos, droguri etc dar au tupeu, tzipä precum tziganii

    theo

    23/09/2011 at 11:07 am

  13. de realizärile fäcute de acest presedinte, de munca, chiar schiopätand si fiind boicotat ,

    a acestui guvern, nu spune nimeni nimic?se trece la insulte si dezamägiri

    presedintele a fost f. corect si explicit. a spus lucrurilor pe nume.

    se comportä ca un om cu ,coloanä vertebralä

    nu considerä, constitutzia un „FLEAC” chiar dacä e fäcutä de comunisti.

    schimbarea ei, a fost boicotatä

    theo

    23/09/2011 at 11:16 am

  14. Accidentul care a oripilat o ţară întreagă. Ce nu ştiai: făptaşul este acum liber. – linkul duce la RL nu la evz

    fish

    23/09/2011 at 11:16 am

    • Salut Fish 🙂
      Multumesc, Vezi linkul de la sfarsitul articolului. Din greseala a fost link dublu 😦

      Theophyle

      23/09/2011 at 11:19 am

  15. Magistratzii romani; sunt cei ce boicoteazä.

    trebuie sä se schimbe in justitzie ceva, sä fie d-ati afarä.

    magistratzii ,nu se poate sä fie stat in stat

    theo

    23/09/2011 at 11:19 am

  16. Buna ziua prieteni,
    Am citit comentariul lui Shinobi si raspunsul lui Cetatean. Din pacate am observat si eu ca sunt suficient de multi nemultumiti pentru „ceva” fara ca acel „ceva” sa fie bine definit si fara a incerca sa se gaseasca, fie si la nivel personal, o solutie de rezolvare. Dupa logica „sunt multumit sau nemultumit, restul nu mai conteaza, importanta e placerea starii” avem imaginea indusa a unei tari de rahat locuita de o populatie grobiana … Ca i scuza personala ca „nimic nu se mai poate face” la statul nostru 6-10 ore la TV fara a face nimic concret pentru a schimba ceva.

    P.S. Ma intreb daca Shinobi s-a inscris pentru „Let’s do it Romania!”, spre exemplu.

    Andrei

    23/09/2011 at 11:30 am

  17. Ziua buna tuturor 🙂
    @mar, Presedintele este parte din Executiv
    @Cetatean, slabe sperante din partea lui shinobi, inca nu s-a lamurit cu blogul acesta 😉

    Nouate offtopic:
    http://science.hotnews.ro/stiri-tehnologie-10210141-teoria-lui-einstein-pentru-prima-data-pericol-cercetatorii-cern-descoperit-particule-viteza-mai-mare-decat-cea-luminii.htm

    CFG

    23/09/2011 at 11:45 am

    • Buna, scuze m gresit 😦

      mar

      23/09/2011 at 11:48 am

  18. Ca sa continui, referitor la imaginea creata de Baricada si cu care nu sunt de acord pentru ca este interpretabila, iar a urina pe „Romania” nu e cea mai buna optiune daca chiar tii la tara ta (ca sa fiu finutz). Elena Udrea, cum-necum, face ceva fata de povestile cu Dracula Park si palmierii lui Aghaton. Sunt locuri frumoase, pensiuni care au primit bani europeni si arata foarte bine, exista initiativa in domeniu, se misca ceva in turism. Ca este criza si ca o familie din Romania si-a schimbat modul de a face turism, este altceva. Insa nu Udrea trebuie sa vina sa faca curatenie in jurul blocului sau in fata casei fiecaruia.

    Andrei

    23/09/2011 at 11:47 am

  19. Galeata cu pixeli

    23/09/2011 at 11:51 am

  20. am aflat ce probabil stiatzi si voi.

    se plätesc bani grei, presei sträine, sä scrie mizerii si insulte la adresa

    presedintelui Bäsescu: Cred cä vä inchipuitzi ” cine.”

    e f. bine, de asearä, am auzit mai multä sustinere, ca niciodatä

    pt. presedinte.

    noi stim adevärul, nu cel din Adevärul -BBC; ETC. rusine cä manipuleazä,

    nu pot decat sä märeascä ,dispretzul si scarba, pt. rezidurile ariviste monarhale.

    theo

    23/09/2011 at 11:56 am

  21. shinobi,

    o mica precizare,
    mitingul pentru sustinerea MMacovei a avut loc in februarie 2007 inainte de a fi fost demisa de tariceanu,
    just for info
    🙂
    stii ca au fost distribuite martisoare cu MM, deci a fost inainte de 1 martie 2007

    skorpion

    23/09/2011 at 12:04 pm

  22. Andrei,
    In ce ma priveste, am platite impozitele la zi, si respect legea.
    Pe unde trec, nu las in urma gunoaie.
    Sunt dintre cei care sunt constienti ca nu pot face orice in curtea lor sau in spatiu privat, ca spre ex. zgomotul si fumul trec usor in alt spatiu privat. Si ma conformez ca atare.
    Am participat la mitingul de sustinere a Monicai Macovei.
    Am votat impotriva suspendarii Presedintelui, la vremea respectiva.
    Consider ca ma achit acceptabil de obligatiile si calitatea de cetatean al Romaniei.
    Cu ce semnalez eu te lovesti in primii 200 m cand iesi din casa. Cred ca nu se compara forta autoritatilor, comparativ cu a mea, ca sa le rezolv tot eu.
    Multumit?

    shinobi

    23/09/2011 at 12:12 pm

    • Shinobi,
      Toti de aici respecta legea, sunt convinsa ca nu lasam gunoaie si ca nederanjeaza aspectele smnalate de tine. Dar mai cred ca resemnarea nu este buna punct.
      A ne resemna este echivalent cu a accepta ce s-a intamplat pana acum. Si solutia de mai sus „cu iubit toti ” pe un buletin de vot este o forma de a lupta, votul anulat si nu in alb cum sugera un nene cu pretentii de mare ONG-ist.
      Acum intreb si eu, noi astia nemultumiti ce facem? Cum contribuim ptr. indreptarea lucrurilor?

      mar

      23/09/2011 at 12:26 pm

  23. buna ziua;
    n-am urmarit ultimele interviuri ale presedintelui;
    din presa am inteles ca dl basescu a gasit panaceul la criza:mineritul,orice,aur,cupru,ce-o mai fi,dar sa minerim;
    mie mi se pare cel putin ciudata aceasta „dragoste”prezidentiala pentru minerit
    cred ca aici nu te poti juca cu deciziile;hai sa facem ca mi se pare ca e bine; o tine la schengen,o tine la schimbarea lui lazaroiu,dar o decizie pripita nu tine aici;
    aurul de la rosia montana; e vorba de 300 to in cursul a 15 ani;20 pct-ca in ditirambele”sa minerim tovarasi’s-a uitat de amanunutul ala cu renegocierea-inseamna cam 60 to adica cam 4to/an;la ce pret? aurul scade acum ..nu poti sa faci dupa ureche ca tuca&asociatii iti spun ei ca ebine
    cuprul: alta prostie;sa se uita naibii la studiile facute in anii 80 si vede ca e neeficient
    de impactul cu poluarea nu mai vorbim;petromul s-a incasat de la omv 600 mil euro si statul a platit poluare istorica pina acum la omv cam tot atia ;si nu s-a terminat;
    repet,ma poate lamuri cineva ce e cu dragostea asta subita pentru minerit???miine poimine-ca tot scade productia hidro,din motive de seceta-parca o sa aud „tarii cit mai mult carbune”

    intamplator

    23/09/2011 at 12:21 pm

  24. A venit vremea ca si Traian Basescu sa fie lasat din brate. In acuta criza de idei si solutii, joaca tot mai des cartea ambiguitatii si duplicitatii. Pisica politicii autohtone trebuie rupta, insa nu e obligatoriu asta. Daca nu se formeaza o masa critica pentru a o inlocui, tara piere incet si sigur, iar vinovatiile nu mai pot fi unilaterale. Nu sta scris nicaieri ca o natiune delasatoare, lipsita de instincte bune, „refractara la bine, vorba lui Cioran, sa aiba succes si sa prospere.

    Galeata cu pixeli

    23/09/2011 at 12:27 pm

  25. Frunza Baricadei este la fel de dezgustatoare ca repetata „Romanika”, de cite ori unii se cred sarcastici si intelectuali. Nu e tirziu sa le imbine si sa faca un logo pe care-l vor adopta toti cei ce ne tot trag arogante „patriotice” de la inaltimea dispretului lor.

    ina eyre

    23/09/2011 at 12:31 pm

    • buna ziua
      de acord

      intamplator

      23/09/2011 at 12:34 pm

  26. ati citit careva articolul semnalat de mine la ora 9.32?
    despre mineritul din australia si citeva cifre,
    m-as fi bucurat sa aflu si parerile voastre
    🙂

    skorpion

    23/09/2011 at 12:35 pm

    • @skorpion
      buna ziua
      da,am citit;date statistice;cit e mineritul in pib???
      cit de mare e pib???
      e vorba de un continent nu de o tara de 237mii kmp

      intamplator

      23/09/2011 at 1:25 pm

  27. @Andrei
    „Din pacate am observat si eu ca sunt suficient de multi nemultumiti pentru “ceva” fara ca acel “ceva” sa fie bine definit”.

    Acel „ceva” e foarte bine definit.
    Pur si simplu e vorba de promisiunile din campaniile electorale, promisiuni neonorate.
    Cred ca nu e cazul sa le reamintesc.
    Explicatiile/vorbaria/”loviturile politice” mai mult sau mai putin inteligente nu tin nici de foame, nici de cald si nu starpesc mica/marea coruptie.
    Electoratul asteapta fapte, adica atingerea obiectivelor din programul de guvernare (de care n-am mai auzit chiar nimic).
    Scuzele a la Constantinescu („n-am putut face nimic, sistemul a fost mai puternic”) ar fi de-a dreptul penibile.

    Tzepelica

    23/09/2011 at 12:36 pm

    • Echipamentele au si componente din aur, dupa cate stiu… 😆 😆

      Tzepelica

      23/09/2011 at 12:50 pm

    • 😆

      mar

      23/09/2011 at 12:53 pm

    • Salut ela 🙂
      Daca cade ceva , e in nordul Italiei . Asa ajung si astia mai bogati ca satelitul avea ceva aur pe el . 🙂
      Momentan nu circul . 🙂 Stau acasa in fata computerului cu casca de protectie pe cap . 😆

      Ștefan A.

      23/09/2011 at 1:05 pm

      • in Austria nu cade nimic, nici macar satelitul asta ruginit nu le cade in cap .
        astia au de toate , bre, ce le mai trebuie lor sa le pice o pleashka din cer ?!?!?!…. hmmmm…. 😉
        la cat zgomot fac masinile agricole pe camp , zi si noapte, e posibil nici sa nu sesizeze vreun taran niste decibeli in plus de la bubuiala satelitului

        luminita

        23/09/2011 at 1:39 pm

      • 😆

        ela

        23/09/2011 at 1:46 pm

    • S-a respectat termenul din contract ? 🙂

      Tzepelica

      23/09/2011 at 12:57 pm

      • De cate ori s-a scumpit km de autostrada dupa semnarea contractului? Distanta Arad-Timisoara? Vax, nici dintr-un avio utilitar nu se vede 🙂

        Galeata cu pixeli

        23/09/2011 at 1:12 pm

        • salut
          nu te inteleg aici. se construieste o bucata de autostrada, se respecta termenele, e aproape gata.
          si in loc sa ne bucuram ca iese ceva (bun, sper eu) dam cu pietre ca e o distanta prea mica ??
          Chiar nu mi se pare ca e important ca sunt 50 km sau 500, stirea asta ma bucura: uite, se si face ceva.

          amos

          23/09/2011 at 2:47 pm

        • cand intrebi de cate ori s-a scumpit, ai ceva informatii ? sau arunci intrebarea la deruta ? este construita din fonduri europene (din cate stiu in intregime).

          uite si cum se vede din avion autostrada:

          amos

          23/09/2011 at 2:57 pm

  28. Ștefan A.

    23/09/2011 at 1:10 pm

    • saracul de el 🙄

      luminita

      23/09/2011 at 1:40 pm

    • Am stiut eu de ce nu am dormit bine ieri noaptea 😆

      Theophyle

      23/09/2011 at 1:40 pm

    • de acum are d-na o grija mai putin pe cap. se poate dedica si mai mult politicii

      val

      23/09/2011 at 3:48 pm

    • Salut Stef 🙂
      Sa inteleg ca si tu ai devenit subit regalist? Sau ai inteles instantaneu ca Regele Lear nu e regele Lear ci marele suveran al tuturor romanilor?

      Theophyle

      23/09/2011 at 1:39 pm

    • Saracii ieseni 🙂

      Theophyle

      23/09/2011 at 1:41 pm

      • G&M
        Draga Theophyle 🙂 dupa cum bine sti, unicul rege pot sa fiu doar eu . 🙂 Combinind functia de rege cu cea de presedinte , inceteaza automat oricare polemica . Nu de alta dar eu stiu cum se poate pune criticii la munca . 🙂 Cu sapa si lopata la o autostrada paralela cu granitele patriei , orice vorba impotriva mea va disparea pe cale naturala . 😆 😆
        PS . Vorbind serios acum , personal consider ca Romania a trecut de faza in care avea nevoie de un rege . Poate in o zi familia regala se va trezi la realitate (asa cum a facut cea bulgara) si va recunoste modelul de stat laic parlamentar . Atunci si doar atunci nu o sa am nimic impotriva ca membri a familiei regale sa se candideze la parlament sau presidentia natiunii . Cred ca voi devenii surcele pina atunci . 😦

        Ștefan A.

        23/09/2011 at 2:00 pm

  29. Felicitari tuturor celor care au decis publicarea acordului Romania – USA privind sistemul de aparare antiracheta. Acest pas , al publicarii unui acord miliatar , ma face sa ma gindesc de ce dracu sint secretizate alte acorduri dar de natura economica ? Ce este de ascuns in acele documente daca un ditamai acord militar care ne propulseaza in plina strategie militara mondiala devine public ? 🙂 Nu vreau sa scriu banuielile mele privind motivele pentru care multe acorduri , contracte sint inca top secret . In general vaca de muls nu e un secret .Si nici macar metoda in care se mulge 😆

    Ștefan A.

    23/09/2011 at 2:21 pm

  30. Buna Ziua la toata lumea 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    23/09/2011 at 2:43 pm

  31. place,nu place,mai da cu bita-n balta cu anvelopele de iarna ,dar e buna: anca boagiu-s-au semnat contracte de finantare din fonduri europene de 1,6 mld euro in anul dumneaei de ministeriat;
    cit au avut cumulat din 2007 orban si berceanu? stie cineva?

    intamplator

    23/09/2011 at 2:48 pm


Comentariile sunt închise.