Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O zi obişnuită: 19 Septembrie – “gherila florilor”

Bună dimineata intr-o zi de luni. Astazi vremea se răceşte uşor, deşi valorile termice vor fi în continuare peste normele climatologice ale perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi în cursul nopţii în vestul şi sud-vestul ţării, unde local vor fi averse şi descărcări electrice, anunţă Agenţia Naţională a Meteorologiei. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale în Banat şi la munte, unde vitezele vor depăşi 70-80 km/h şi izolat în restul zonelor. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 32 de grade, iar cele minime între 10 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni, până spre 6-7 grade. Vor fi condiţii ca izolat să apară ceaţa.

La Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, dar valorile termice vor scădea uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 12-14 grade.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 2710 RON; 1 USD = 3. 0917  RON; 1 EURO =  1. 3814 USD; Francul elvetian 3. 5401 RON. Gramul de aur 176.956 RON.

Romania si Olanda, in gherila florilor. La o zi dupa ce Olanda a decis sa refuze accesul Romaniei in spatiul Schengen, florile si carnea importate din Tara Lalelelor sunt supuse unor riguroase controale la frontierele romanesti. Functionari din trei institutii sunt asmutiti catre importurile olandeze: Fiscul, Agentia Fitosanitara si Protectia Consumatorului. Vineri seara, chiar in ziua in care  reprezentantii Ministerului imigratiei din Olanda au anuntat ca Guvernul de la Haga se va opune aderarii Romaniei in spatiul Schengen, vamile noastre erau luate cu asalt de zeci de inspectori trimisi de la Bucuresti cu o singura tinta: transporturile de flori trimise dinspre  Olanda. Toata suflarea functionareasca care a descins la frontierele patriei avea un singur scop: gasirea unei misterioase bacterii „periculoase. Nicio autoritate nu a putut spune însă până acum clar despre ce bacterie e vorba. Primul  camion olandez a fost sechestrat  la Vama Borş din judeţul Bihor. Aici  veghează de vineri atât inspectori ai Gărzii Financiare, cât şi angajaţi ai Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Bihor şi ai Agenţiei Naţionale Fitosanitare. Adevarul

Hotii de paduri sunt protejati de justitie. Doar 1% dintre cei prinsi la furat in codru sunt condamnati de instante. Dintre jefuitorii de lemne prinsi la furat in codru, doar 1% sunt condamnati de instantele de judecata. Ceilalti 99% care au protectie se reintorc la furat. Cu toate acestea, suprafata padurilor a crescut. Se taie mult lemn, se fura si mai mult. Exista riscul sa ramanem fara paduri? Cristian Apostol, ministru secretar de stat in Ministerul Mediului este categoric: „Nu este adevarat. Nu se fura chiar atat de mult pe cat exista impresia. Marea majoritate a taierilor sunt legale. Nu exista deloc riscul sa ramanem fara paduri.” Romania are 6,5 milioane hectare de padure, potrivit definitiei padurii din Codul Silvic 2008: 0,5 hectare suprafata, 0,4 consistenta si 5 metri inaltime. România are 6,5 milioane hectare de pădure, potrivit definiţiei pădurii din Codul Silvic 2008: 0,5 hectare suprafaţă, 0,4 consistenţă şi 5 metri înălţime. Însă, după normele FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Hrană şi Agricultură) avem 7,1 hectare. FAO acceptă o densitate mult mai mică”.n România se taie legal 17 milioane de metri cubi. La nivel naţional, în ultimii cinci ani, tăierile ilegale descoperite sunt de circa 175.000 – 180.000 de metri cubi pe an. Într-un camion încap cam 20 de metri cubi. Deci, în total se fură vreo 9000 de camioane de lemn pe an. EVZ.

Reţeta UDMR împotriva „cianurii politice“ Tökés. Liderii Uniunii negociază atât cu PDL, cât şi cu PSD scăderea pragului electoral. Vicepremierul Markó Béla a declarat  că Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) reprezintă „o cianură politică“ venită din Ungaria. Markó Béla a făcut, sâmbătă,  în faţa delegaţilor la Consiliul Reprezentanţilor Unionali ai UDMR, o paralelă între situaţia de la Roşia Montană şi apariţia noului partid. „PPMT este o investiţie şi mai gravă, şi mai periculoasă pentru noi, care vine din Ungaria. Este o investiţie proastă, trebuie să vorbim de ea şi să spunem că este ungară. Acest partid pentru noi este o cianură politică, nu ştiu cu ce concentraţie, este o poluare a mediului politic, care vine de la vecin, de jos în sus”, a  afirmat liderul UDMR. Nervozitatea liderilor UDMR are o explicaţie de natură electorală: existenţa unei alte formaţiuni poate duce va fragmentarea voturilor minorităţii maghiare. De altfel, pericolul este dovedit şi de precedentul de la euroalegerile din 2007. Candidatura lui  László Tökés ca independent i-a adus acestuia 3,44% din voturi şi a„coborât” UDMR la 5,52%, cel mai slab scor după 1990. Acum, Tökés este figura cea mai cunoscută a noii formaţiuni. Adevarul

Operaţiunea treceţi Carpaţii: Comarnic-Braşov sau Piteşti-Sibiu? Ministerul Transporturilor promite că cele două autostrăzi vor fi gata până în 2016 Din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor, lucrările la cele două autostrăzi pot fi derulate concomitent. Specialiştii consultaţi de România liberă cred însă că este imposibil: România nu are suficientă credibilitate pentru a atrage asemenea finanţări, este criză şi nu avem experienţa concesiunilor. Comarnic-Braşov şi Piteşti-Sibiu, două proiecte importante de autostrăzi domină de ani de zile discuţiile publice, nici una dintre acestea neînregistrând pe agenda Ministerului Transporturilor progrese importante. Oficialii acestei instituţii ne amăgesc lăsându-ne să credem că o grămadă de bancheri se vor îngrămădi să dea bani viitorilor concesionari care le vor face şi că e doar o chestiune de timp până când vom avea cele două concesiuni. Dacă va dori să facă însă ceva, Ministerul Transporturilor va trebui să aleagă pe care să o realizeze prima, construirea concomitentă a ambelor fiind o ficţiune. Romania Libera.

Traian Băsescu: Comasarea alegerilor, numai cu regionalizarea – altfel nu mi-o asum. “Dacă partidele din arcul guvernametal ar fi spus «Hai să amânăm alegerile locale, le facem odată cu legislativele în noiembrie şi, între timp, facem reorganizarea administrativă», ar fi fost o bună justificare”, a spus Traian Băsescu duminică la emisiunea “După 20 de ani” la ProTv.  “Ar exista o justificare perfectă dacă partidele din coaliţie ar spune «Da, amânăm alegerile locale pentru că trebuie să facem reorganizarea administrativă şi să reducem cheltuielile de funcţionare a statului în teritoriu». Altfel, o tratez ca pe o problemă a lor, pe care nu mi-o asum” – a adăugat şeful statului. Mai multe pe Curs de Guvernare.

Parlamentul stabileşte luni calendarul aprobării noului minister al afacerilor europene. Birourile permanente ale Parlamentului vor fi convocate luni pentru a stabili calendarul audierii lui Leonard Orban pentru funcţia de ministru al afacerilor europene şi convocarea pentru marţi a şedinţei plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.  Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a primit săptămâna trecută scrisoarea de la Guvern privind înfiinţarea unui minister al afacerilor europene.  Premierul Emil Boc a transmis miercuri, 14 septembrie, Parlamentului scrisoarea privind înfiinţarea ministerului pentru fondurile europene şi nominalizarea lui Leonard Orban la conducerea acestei instituţii. În ceea ce priveşte modalitatea de aprobare în Parlament a noii formule guvernamentale cu un minister în plus, primul ministru a precizat că legislativul va da votul doar strict asupra înfiinţării noului minister şi nu asupra guvernului în ansamblu, conform articolului 85 din Constituţie. Agerpres.

Pe Politeia Europeana puteti citi:  19 Septembrie 2011 – Ameninţari Otomane

Titluri: Bursele Internationale 17-19  Septembrie 2011; Tranzacţiile financiare din Europa, aproape de a fi taxate; Turcia ameninţă cu îngheţarea relaţiilor cu UE, dacă nu se rezolvă situaţia din Cipru; Grecia va susţine Ciprul împotriva Turciei; Revista Presei de la RFI; Criza datoriei va mai dura încă un an sau doi.

Va urez o zi buna.

Written by Theophyle

19/09/2011 la 9:03 am

61 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Scuze! Am probleme cu platforma – sper la un remediu rapid!

    Theophyle

    19/09/2011 at 9:05 am

  2. Buna dimineata!
    test.

    luminita

    19/09/2011 at 9:51 am

  3. Platforma merge, dar greu. Ca reforma. 😉 🙄

    luminita

    19/09/2011 at 9:52 am

  4. o zi buna tuturor!
    o buna legatura dintre cianura politica ce otraveste UDMR si cuplarea comasarii alegerilor cu regionalizarea, altfel TB nu-si asuma nimic. frati UDMR, doriti prag mai mic? si noi dorim regionalizarea aia in 8 judete. e bine?

    Sare'n Ochi

    19/09/2011 at 9:56 am

  5. Ziua buna 🙂
    Ce rost mai are preagul cand exista scrutin majoritar (vot uninominal)? UDMR nu vrea decat scrutin proportional dar este asa ceva este o decizie a UDMR? La fel si reimpartirea administrativa …

    CFG

    19/09/2011 at 10:01 am

    • pragul are rost atunci cand bazinul electoral se imparte tovaraseste cu un alt aprtide de aceeasi sorginte. inseamna ca se vor negocia cateva aspecte si votul uninominal pur na va fi chiar atat de pus. ce-i mai important acum: regionalizarea sau votul?

      Sare'n Ochi

      19/09/2011 at 10:39 am

  6. dupa ce Basescu i-a zis „sa-mi meles canu!” (sau cam asa ceva), Teodor Melescanu zice in Evenimentul zilei: „Coabitarea cu Traian Basescu nu este imposibila”. Liberalul Teodor Melescanu acuza incalcarea protocolului USL la Prahova. El spune ca nu renunta la candidatura in ciuda faptului ca presedintele PNL a cedat in fata PSD. Teodor Melescanu, senator PNL, acuza intr-un interviu jocurile de culise care l-au impiedicat sa candideze si vorbeste despre relatia sa cu Crin Antonescu. Cam transparenti baietii acestia!

    Sare'n Ochi

    19/09/2011 at 10:37 am

    • to’arsu Melescanu are epoleti si daca e in tricou de tenis de camp. ele-mele si-a indeplinit cu succes toate misiunile incredintate dupa 1990

      radu

      19/09/2011 at 11:17 am

  7. neata,

    traseistul melescanu este genul de politician care este in stare sa fie in relatii chiar cordiale cu toti politicienii si politrucii…asa a supravietuit, nu este un luptator, ci un simplu traseist ajuns la 70 de ani fara sa munceasca din greu…

    skorpion

    19/09/2011 at 10:53 am

  8. Salutare salutare (ignorati noul avatarul, fac probe de new look, sa vad cum imi sta cu un nou avatar, mai „conservator” 😉 )

    Devine interesanta tare scena politica odata cu admiterea infiintarii noului partid maghiar. Asa cum spune si articolul din Adevarul, udemeristii au o spaima existentiala: daca Tokes le rupe din electorat, e posibil sa nu mai intre in Parlament in 2012, lucru pe care nu prea multi romani l-ar considera benefic.

    Aparitia noului partid pune deci o problema chiar pe terenul pe care UDMR se pregateau sa transfere meciul legat de legea electorata si de VU: daca UDMR insista pina acum pentru liste si VU compensat, care sa adune la nivel national voturile maghiarilor din diferite judete, EXACT acest tip de scrutin (compensare nationala, cu sau fara liste) ii face acum vulnerabili, caci si partidul nou aparut ar beneficia de acest mecanism. Lucrurile sunt extrem de sensibile, caci in 2007, la vot pe liste, UDMR cu vai nevoie a avut 0,50% peste pragul electoral.

    PDL, spune articolul din Adevarul, asteapta la cotitura pentru a cere UDMR in schimbul unui favor privind VU, voturile pentru adoptarea legii votului prin corespondenta. Insa afluenta de voturi romanesti din afara nu ar face decit sa creasca numarul total de votanti per tara si sa diminueze din procentul (constant) al maghiarilor, asa cum este el distribuit proportional.

    UDMR este prinsa in cleste: votul diasporei romanesti le diminueaza procentele; pe de alta parte, daca cere eliminarea pragului electoral, sigur intra si noul partid in Parlament si atunci vom avea doua voci politice care vorbesc ungureste. Problema nu e daca vor face alianta dupa intrarea in Parlament, caci asta vor face. Problema este daca UDMR mai intra in Parlament .

    Daca se pune un mecanism de compensare de care beneficiaza TOATE partidele, caci nu poti face compensarea numai pentru maghiari. In orice caz, forta UDMR este amenintata si de eliminarea pragului, si de mentinerea lui, si de ntroducerea unui VU pur, si de votul prin corespondenta. Spatiul de manevra al UDMR s-a redus la maximum.

    Cetatean

    19/09/2011 at 10:56 am

    • Cum noul partid exista, logic ar fi ca UDMR sa gandeasca pe termen ceva mai lung si sa mearga pe mana VU pur.

      CFG

      19/09/2011 at 11:18 am

      • smecherii astia din UDMR vreau asigurare ca intra in parlament in orice conditii: insa de data asta au competitie consanguina 😉 si ma tem ca la VU pur, pierd de sunt rupti in doua, au aceleasi figuri triste si obosite de 20 de ani.

        Cetatean

        19/09/2011 at 11:21 am

        • La VU pur ce este in mana nu-i minciuna: va fi fara prag, cine castiga colegiul ajunge in Parlament.
          Se deschide astfel calea si pentru votul prin corespondenta, deci incrucisarea este … noul partid maghiar 😉

          CFG

          19/09/2011 at 11:32 am

          • Impresia mea este ca acum UDMR se teme mai tare de compensare decit de VU pur. Prin compensare, noul partid poate provoca disparitia UDMR, daca le fura destul de mult (ceea ce nu e greu). Insa prin VU pur unii politicieni de calibru ai UDMR ar reusi sa intra in Parlament, daca ar determina guvernul sa le traseze niste colegii electorale favorabile…

            E complicata ecuatia pentru UDMR.

            Cetatean

            19/09/2011 at 11:37 am

  9. Errata: „lucru pe care nu prea PUTINI romani l-ar considera benefic”

    Cetatean

    19/09/2011 at 10:58 am

  10. dece väd cei din UDMR; numai ceanura dinafarä,?

    frunda si altzii, sunt otravä curatä.

    UDMR, dacä mai fac nazuri sunt istorie.

    theo

    19/09/2011 at 11:09 am

  11. UDMR, este tot un produs ilici.

    theo

    19/09/2011 at 11:10 am

  12. Basescu a declarat la Pro Tv ca este impotriva principiului compensarii, deoarece aduce in parlament indivizi pe care poporul i-a respins, direct sau indirect, la vot.

    Ne putem deci astepta la o suita de atacuri ale Presedintelui initiate in fata CCR, precum in 2007, prin care sa fie vizat mecanismul de compensare. In 2007 CCR i-a dat dreptate Presedintelui si a scos din lege acel articol care prevedea ca un numar de X% politicieni intra in Parlament chiar daca nu au participat la scrutin, insa sunt inscrisi pe „lista nationala de rezerva a fiecarui partid”.

    Cetatean

    19/09/2011 at 11:11 am

  13. liberali, si o caricaturä psd mädälin, ce cu obränicie, comenteazä orce,

    un neica-nimeni, färä moralitate, un rezidiu comunist, ca multzi altzii.

    theo

    19/09/2011 at 11:23 am

  14. poporul, a votat si reducerea la 300 , a parlamentului.

    cand se tzine cont, de popor?

    theo

    19/09/2011 at 11:24 am

  15. nu prea, theo. dupa cum vezi.

    Cetatean

    19/09/2011 at 11:25 am

  16. buna dimineata
    VU pur,VU compensat,liste,neliste,partidele maghiare mai au o problema la orizont;reducerea subsidiilor de la budapesta;
    situatia economica a ungariei e c…..e,eu m-as aventura si as zice cam ca a greciei;se va taia la singe din bugetul maghiar;deja tva la 27 pct arunca in aer cresterea economica,de nationalizat nu mai au prea ce-ultima furaciune,s-a facut-fondurile private de pensii care au salvat anul asta asa ca… zile grele pentru partidele maghiare abonate la subventii de la budapesta

    intamplator

    19/09/2011 at 11:26 am

  17. exact!

    Cetatean

    19/09/2011 at 11:27 am

  18. multzi unguri, se vaitä cä viatza in ungaria s-a scumpit.

    UDMR, sä lase coltztii si sä poarte civilizat, au primit. f.f. mult.

    USL; i-au amenintzat.

    theo

    19/09/2011 at 11:36 am

  19. Agree @Cetatean 😉 🙂

    CFG

    19/09/2011 at 11:43 am

  20. Buna ziua tuturor,

    Se intampla lucruri interesante: dupa eliminarea lui Lazaroiu din guvern au iesit la rampa Radu Berceanu, Melescanu, Adrian „Congo” Nastase dar si UNPR cu doua actiuni populiticiene cu „impozitarea bogatilor” si „cosul minim pentru pensionari”. Cum spuneam, a inceput campania electorala.

    P.S. Azi e ziua ursitoarelor pentru ACZ: http://www.imondo.ro/blog/?p=3936 🙂

    Andrei

    19/09/2011 at 12:18 pm

  21. Frumos articol, Andrei 🙂

    Cineva, acum citeva zile, se vaita pe blogary in niste termeni destui de duri ca Politeia nu are nici un fel de atitudine fata de ACZ.

    Unii iau rabdarea drept ciuda sau drept invidie. Eu personal, astept. Cred ca si Theophyle la fel, si toata lumea. Sa vedem cine si cum se arunca in lupta si apoi vin si intaririle 😉

    Cetatean

    19/09/2011 at 12:31 pm

    • Salut baiatului de aur 🙂

      Politeia va avea o atitudine atunci cand vom vedea ceva mai mult decat vorbe.

      1. Politeia pentru a nu faramita eforturile dreptei conservatoare nu si-a anuntat ONG-ul desi este gata deja de mult timp.
      2. Politeia va lua o atitudine atunci cand vom fi consultati si „bagati in seama”. Pana astazi am avut numai deziluzii desi am participat activ la formarea platformei „Blogary” si am participat la orice actiune pe care ei au promovat-o si am fost rugati formal sa participam.
      3. Noi nu sarim in caruta nimanui si nu ne cautam „onoruri” asa cum multi din cei care formeaza astazi nucleul „Blogary” le-au cautat.
      4. In sfarsit, vom ajuta atunci cand lucrurile vor fi clare. Deocamdata vedem numai vorbe. Cand se va trece la fapte noi vom fi acolo unde trebuie sa fim – „Dreptate si Fratie”!

      Theophyle

      19/09/2011 at 12:38 pm

      • Salut, Theophyle 🙂

        deocamdata aurul e pentru testare, si ca sa se zgirie Stefan 🙂

        Subscriu 1000% la ce ai spus, de altfel, dupa cum stii, nu m-am pronuntat deloc cu privire la iniativa celor de la Blogary pentru ca si eu astept intii fapte. Le tin pumnii discret, caci asta nu costa si intre timp le citesc articolele si, uneori, comentariile.

        Cetatean

        19/09/2011 at 12:43 pm

        • salut 🙂 m-me blogary cred ca acuza o sarcina inchipuita…oricum banuitul chipes din vecini n-a recunoscut nimic…asa ca ar fi cazul sa-si faca un test de ….fertilitate first 🙂

          emily

          19/09/2011 at 3:53 pm

      • Cum spuneam si pe blog, asteptam nasterea. 🙂

        @Cetateanul dedat la aur: multumesc de apreciere.

        Andrei

        19/09/2011 at 12:44 pm

        • Andrei, pentru putin 🙂

          Sunt un partizan declarat (in mod repetat) al etalonului aur si ma gindesc daca sa arat asta si cu avatarul. Deocamdata, cit sa moara Stefan de invidie :mrgreen:, imi testez noul avatar. Nici eu nu stiu inca daca aurul se exhibeaza ca manelistii sau se ascunde in pivnita in care sta si F-16-le 😛

          Cetatean

          19/09/2011 at 12:49 pm

      • Te tin la curent prietene.

        turnofftheglory

        19/09/2011 at 12:47 pm

        • salve 🙂 si merci!

          Cetatean

          19/09/2011 at 12:50 pm

      • Sint lucruri prea importante pt a fi lasate la voia intimplarii/indeminarii/capriciului citorva…

        Ar fi totusi bine sa fie consiliati/concurati chiar daca nu vor!

        Daca Blogary iese si iese strimb atunci inca o posibilitate va fi compromisa.

        Daca nu iese nimic pina anul viitor, partinic sau nu, atunci e clar ca nu are cine. Eu vad evolutia asta ca o masura.
        Daca nu iese nimic atunci Romania nu mai exista pt mine-altfel decit o masura a ipocriziei absolute.

        Tio

        19/09/2011 at 1:34 pm

        • Tio, sa-i vedem pe baieti in actiune si apoi mai vorbim.

          Cetatean

          19/09/2011 at 1:49 pm

  22. Asta e comentariul de pe Blogary de care vorbeam.

    http://www.blogary.ro/2011/09/crez-politic-o-noua-republica/#comment-45838

    Cetatean

    19/09/2011 at 12:37 pm

  23. a plecat si Johnny Raducanu;Dumnezeu sa-l odihneasca;
    lumea a devenit mai saraca;un muzician si un povestitor fara pereche

    intamplator

    19/09/2011 at 12:39 pm

  24. Roberta a fost promovata de Basescu inca din 2000 si a devenit intre timp suportera dinozaurilor din partid. ea nici nu stie cu cit jind se uita Ionica Oltenica la scaunul depresedinte a Camerei.

    http://www.realitatea.net/roberta-anastase-numirea-lui-lazaroiu-a-fost-o-greseala_871869.html

    Cetatean

    19/09/2011 at 12:53 pm

  25. Cetatean 🙂 Baietii din Elvetia ti-au ascultat sfaturile. Hai ca e mortala stirea 😆

    http://www.lefigaro.fr/flash-eco/2011/09/19/97002-20110919FILWWW00419-bourse-suissetransactions-payees-en-or.php

    Theophyle

    19/09/2011 at 1:11 pm

  26. Stiam eu ca se pregateste ceva, feelingul meu economic nu m-a inselat 😆
    Cind hirtiile pe care noi le purtam in portofele nu vor mai insemna nimic, din cauza inflatiei, oamenii vor realiza ca aurul este sinonim cu libertatea. Asa a fost intotdeauna, numai ca ei nu au vrut sa asculte de economistii celebri, ci de alde Krugman and Co, idioti patentati si cu diplome de Nobel date pe ochi frumosi.

    Cetatean

    19/09/2011 at 1:15 pm

    • He, He 🙂
      Interesanta lume traim! Numai ca noi am vazut-o acum un an si ceva!

      Theophyle

      19/09/2011 at 1:23 pm

      • Adevarul nu se devalorizeaza niciodata, e ca aurul 😆

        Cetatean

        19/09/2011 at 1:26 pm

  27. […] lui @Cetățean la Gherila florilor: “Asa cum spune si articolul din Adevarul, udemeristii au o spaima existentiala: daca Tokes le […]

  28. AMP trinteste un articol cum numai ea stie sa faca, in care se lauda cum l-a scos ea din foame pe Lazaroiu :mrgreen:

    http://www.ziare.com/lazaroiu/demis/alina-mungiu-pippidi-lazaroiu-nu-a-plecat-departe-1121545

    Cetatean

    19/09/2011 at 1:25 pm

    • E si la Romania Curata. Am comentat dar nu am fost aprobat asa ca renunt la mailurile lor. Daca nu sint bun de comentarii atunci nu sint bun nici de mail ;-(

      Tio

      19/09/2011 at 1:42 pm

      • Tio salut 🙂
        Noi nu vom renunta la programul nostru dar nici nu dorim sa faramitima eforturile nimanui. Avem o singura conditie: FARA POLITICIENI DE MESERIE ! Nu-i vrem, nu-i acceptam si vrem ca lucrurile sa se construiasca de la firul ierbii de la bloc, de la sat din cartier! Crede-ma ca lucram puternic la asta!

        Theophyle

        19/09/2011 at 1:49 pm

        • Salut! Inteleg.Respectele mele.
          Dar ar fi f gresit cu o teritorialitate/”exclusiviate” asemanatora celei detinute de legendara „clasa politica”.

          Tio

          19/09/2011 at 1:57 pm

          • Tio noi nu vorbim numai pe net, ne ducem in special la cei care nu citesc bloguri si nu sunt conectati la net. Ei au mai multa nevoie de organizare, de ajutor si indrumare. Ei sunt cei care voteaza aiurea. Un vot de la ei este dublu (ca la baschet). Unul pe care nu-l primeste clasa politica si al doilea care va ajunge la oamenii care-l merita!

            Theophyle

            19/09/2011 at 2:06 pm

  29. Anastase a renuntat la Constitutie si, prin gura ei, vorbeste tot PDL-ul.

    http://www.realitatea.net/constitutia-lui-traian-basescu-suspendata-in-aer-pdl-mai-spera_871880.html

    Problema celor din PDL e simplissima: Basescu a anuntat ca in 2012 ca nu se da drumul la indexari de pensii si la reveniri de salarii la nivelul celor din 2010.

    In conditii in care pensii ioc, salarii ioc, Constitutie ioc, regionalizare ioc, eu sunt tare curios cum mai crede PDL ca reuseste sa evite un dezastru la alegeri. Insa, nu-i asa, Lazaroiu isi facea imagine pe spinarea partidului. Lasa, tataie, ce o sa va mai lustruiasca USL spinarea, cind veti sta in opozitie…

    Cetatean

    19/09/2011 at 1:39 pm

  30. Breaking News, implozie a USL la Capitala. Stati pregatiti! 😈 Pedelisti, nu va imbatati cu apara rece!

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/oprescu-isi-oficializaza-azi-colaborarea-cu-usl-946165.html

    Cetatean

    19/09/2011 at 1:42 pm

  31. Melescanu e vocea lui Patriciu, mai nou. Misu Voicu, mina dreapta a lui Crin, il va executa mai spre seara 😉

    Cetatean

    19/09/2011 at 1:58 pm

  32. Andrei, nu cred ca mai sunt multi penelisti care sa vrea o alianta cu PDL. Dupa latraturile lui Crin si epurarile din partid, nu prea mai e nimeni in PNL care sa vrea o alianta cu (horribile dictu) „Basescu si PD-ul”.

    Cetatean

    19/09/2011 at 2:01 pm

  33. Exact ce spuneam: Misu Voicu:

    http://www.ziare.com/teodor-melescanu/pnl/liberalii-exclud-orice-coabitare-cu-traian-basescu-1121589

    „Biroul Politic Central al Partidului National Liberal a reiterat, in sedinta de luni, faptul ca orice rediscutare a negocierilor cu privire la candidaturile Uniunii Social Liberale pentru alegerile locale este exclusa.

    De asemenea, conducerea liberala a reafirmat mandatul pe care l-a obtinut la Congresul partidului din 2010, potrivit caruia exclude orice fel de colaborare cu Partidul Democrat si cu Traian Basescu. Incalcarea deciziilor conducerii de catre orice membru PNL, indiferent de functia pe care o detine, il situeaza pe cel in cauza in afara partidului”, se arata intr-un comunicat remis Ziare.com.

    Cetatean

    19/09/2011 at 2:02 pm

  34. Salut 🙂
    Melescanu, vocea lui Patriciu?
    Zicea Lazaroiu ceva de patriciu zilele astea?

    Diana

    19/09/2011 at 2:38 pm

  35. salut! 🙂

    Zicea, zicea. Patriciu e un latrau care pozeaza in liberal, insa e un jefuitor al statului cu nimic mai prejos de cei mai duri socialisti.

    Cetatean

    19/09/2011 at 2:41 pm

    • Ma amuza cum isi trag shuturi in fund pe tema asta 🙂

      Diana

      19/09/2011 at 2:49 pm

  36. Sever Voinescu:

    „Există în Coaliţie un consens pentru comasarea alegerilor, decizia urmând să fie legiferată la pachet cu modificările din sistemul electoral. Pe legea electorală, există consensul pe principiul fundamental al uninominalului, şi anume, candidatul care câştigă cel mai mare număr de voturi dintr-un colegiu merge în Parlament. Suntem deschişi la o discuţie pe un mecanism de compensare, dar nu acceptăm o compensare pe listă. Se discută acum în Coaliţie alte metode de compensare”, a afirmat Sever Voinescu (agerpres).

    Normal ca nu accepta lista. CCR ar face-o zob iarasi, cum a facut-o in 2007. Odata ce ai introdus principiul votului pe om (unnominal), nu poti mixa acest principiu cu votul pe lista (care vot, ca lista aia n-o voteaza nimeni?!). Neconstitutional. Discriminare intre parlamentari si impunere de tratamente diferite pentru aceeasi situatie juridica.

    Cetatean

    19/09/2011 at 3:13 pm

  37. […] lui @Cetățean la Gherila florilor: “Asa cum spune si articolul din Adevarul, udemeristii au o spaima existentiala: daca Tokes le […]


Comentariile sunt închise.