Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (IV)

Postat de @Cetatean

Motto : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).

Precizare : Celelalte trei episoade anterioare le gasiti aici , aici si aici

*******

Rezumatul episoadelor II si III:

Episoadele II si III sunt etape in demonstrarea unui teze, anume ca modificarea pe care Presedintele Traian Basescu doreste sa introduca, cu ocazia revizuirii, in articolul 124, al.3 din Constitutie (« Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii »), in sensul completarii ei astfel: « Judecatorii sunt independenti si se supun numai Constitutiei, legii si deciziilor Curtii Constitutionale» nu este redundanta, cum considera Curtea Constitutionala, ci si imperios necesara. Completarea articolului 124 al.3 prin mentionarea explicita a obligatiei magistratilor de a respecta Constitutia si deciziile Curtii Constitutionale nu ar fi necesara daca s-ar fi dovedit ca magistratii chiar le respecta. Din pacate, a fost dovedit, in nenumarate rinduri, contrariul: magistratii, sub diferite pretexte-subterfugii, au ignorat cu buna stiinta legile, Constitutia si deciziile CCR.

Din multimea de ocazii oferite de Justitia romana, am ales sa prezint onoratilor membri si cititori ai blogului episodul « sporurile magistratilor » (auto)acordate in timp record, dupa mascarade de procese in care au fost repuse in vigoare legi abrogate intre timp de Parlament.

Episodul II prezinta citeva situatii (procesul ultra-rapid de 3 zile de la Craiova, procesele pierdut de Ministerul de Finante in fata ICCJ, deciziile XXXVI/2007 si XXI/2008 ale ICCJ) in care magistratii au dat statul in judecata pentru a-si redobindi « drepturile » salariale si, surpriza !, au cistigat. Efortul cerut de statul debitor noua, simplilor platitori de taxe care nu ne putem mari salariile prin lovituri cu ciocanelul in masa se cifreaza la 500 milioane de euro. In fond, un fleac pe linga ceva atit de nepretuit ca « independenta » magistratilor si  « supunerea » lor « doar in fata legii » (cica).

Episodul III, mai tehnic, prezinta partial decizia 838/2009 a CCR in care Curtea a constatat ca cele doua RIL-uri (recursuri in interesul legii) din 2007 si 2008 ale ICCJ prin care magistratii si-au acordat singuri sporurile salariale au fost adoptate cu incalcarea principiului separatiei puterilor in stat (ICCJ isi arogase competenta legiferarii ce revine Parlamentului) si prin repunerea in vigoare a unor legi abrogate intre timp de Parlament. Tot in acest al treilea episod este mentionata si o folosire particulara a aceluiasi mecanism juridic pervers  care consta in nesocotirea legii in vigoare si raportarea la o lege intre timp abrogata : mentinerea in functia de Presedinte al ICCJ, timp de 2 ani (din 2007 pina in 2009), a sinistrului iliescian Nicolae Popa. Atit mentinerea in functie a unui individ ajuns la virsta pensionarii cit si auto-acordarea de sporuri salariale arata ca atunci cind vor, magistratii nu numai ca nu se supun legii, ba mai mult o interpreteaza anapoda, ignorind atit Constitutia cit si deciziile CCR.

*******

Spuneam in incheierea episodului anterior ca CCR a constatat, in decizia 838/2009, ca in cele doua RIL-uri « Inalta Curte de Casatie si Justitie nu s-a limitat la a clarifica intelesul unor norme juridice sau a campului lor de aplicare. Instanta suprema, invocand vicii de tehnica legislativa….sau vicii de neconstitutionalitate…., a repus in vigoare norme care isi incetasera aplicarea, fiind abrogate prin acte normative ale autoritatii legiuitoare. Insa, o atare operatie juridica nu poate fi realizata decat de autoritatea legiuitoare (Parlament sau Guvern, dupa caz), unica abilitata sa dispuna cu privire la solutiile ce se impun in aceasta materie ». Bomboana de pe coliva celor doua RIL-uri o constituie o observatie rapida a CCR care suna cam asa : « Curtea Constitutionala a constatat si cu alte ocazii neconstitutionalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depasirea competentelor instantelor judecatoresti in detrimentul autoritatii legiuitoare ». Observatia merita retinuta, mai ales ca exista unii membri actuali ai CSM, auto-declarati reformisti, care se revolta de mama focului cind aud ca ar trebui sa fie inscrisa in Constitutie obligatia lor de a  respecta Constitutia si deciziile CCR.

Ramasesem insa dator cu explicarea « pedepsei » pe care CCR l-a aplicat-o Sandeilor din ICCJ pentru ca si-au marit singuri salariile. Ei bine, aceasta pedeapsa a constat dintr-o…recomandare pentru viitor:

« In ceea ce priveste autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, conduita conforma Constitutiei transpare din cele statuate mai sus, si anume exercitarea competentelor stabilite de lege in conformitate cu prevederile constitutionale referitoare la separatia puterilor in stat si, deci, abtinerea de la orice actiune care ar avea ca efect subrogarea in atributiile altei autoritati publice. Prin urmare, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu poate sa instituie, sa modifice sau sa abroge norme juridice cu putere de lege ori sa efectueze controlul de constitutionalitate a acestora ».

Altfel spus, se cuvine ca ICCJ sa adopte, pe viitor, o conduita conforma Constitutiei, adica sa isi vada de lungul nasului si sa nu submineze competentele de legiferare care revin Parlamentului.

Ce a decis insa CCR in legatura cu sporurile pe care magistratii de la ICCJ si le acordasera deja pina la pronuntarea deciziei 838/2009 ? Citez : « Asa fiind, apare ca evident ca decizia pronuntata de Curtea Constitutionala in solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in exercitarea atributiei consacrate de art. 329 din Codul de procedura civila….Pe cale de consecinta, efectele deciziei Curtii nu pot viza decat actele, actiunile, inactiunile sau operatiunile ce urmeaza a se infaptui in viitor de catre autoritatile publice implicate in conflictul juridic de natura constitutionala ».

Intr-o interpretare mai putin gomoasa si mai pe intelesul cetatenilor obisnuiti, decizia CCR suna cam asa : « Dragi Sandei, nesocotiti Constitutia, calcati in picioare separatia puterilor in stat, scuipati in obrazul Parlamentului si al poporului suveran care l-a votat, repuneti in vigoare legi abrogate, acordati-va singuri sporuri salariale. Tot ce vom face noi, judecatorii de la CCR, in caz ca suntem sesizati cu privire la comportamentul vostru, este sa constatam ca declansati un conflict juridic de natura constitutionala cu Parlamentul si sa va recomandam, ca pe viitor, sa va purtati frumos, adica sa terminati cu joaca de-a Parlamentul. Cele 500 de milioane de euro pe care vi le-ati acordat singuri si pe care poporul « suveran » le va plati pentru sporurile voastre salariale sunt un pret de nimic, pe linga principiul sacrosant al « supunerii » magistratilor in fata Constitutiei pe care va trebui sa il respectati pe viitor. Noi nu va luam sporurile pentru ca deciziile noastre nu se aplica retroactiv » (in termenii exacti ai CCR : « Efectul ex nunc [de aici incolo – trad. autorului] al actelor Curtii constituie o aplicare a principiului neretroactivitatii, garantie fundamentala a drepturilor constitutionale de natura a asigura securitatea juridica si increderea cetatenilor in sistemul de drept »).  Bucurati-va deci de banisorii vostri obtinuti cu truda si data viitoare sa fiti mai putini lacomi. Putina moderatie nu strica, fiilor ».

Trebuie sa intelegem, in calitatea noastra de cetateni obisnuiti care nu ne putem mari salariile cu lovituri de ciocan in masa, ca onor CCR, desi a constatat ca ICCJ a incalcat separatia puterilor in stat si s-a comportat ca Parlamentul, totusi nu a vrut sa suprime efectele celor doua decizii anti-constitutionale ale ICCJ, deoarece a considerat ca facind astfel ne-ar submina noua increderea in statul de drept ! Mai sa fie ! Principiul « neretroactivitatii legii » pe care CCR (in componenta ei iliesciana din 2009) l-a invocat a fost o mascarada: « Pe cale de consecinta, efectele deciziei Curtii nu pot viza decat actele, actiunile, inactiunile sau operatiunile ce urmeaza a se infaptui in viitor de catre autoritatile publice implicate in conflictul juridic de natura constitutionala ». Aceasta invocare a fost o mascarada pentru ca judecatorii stacojii au ales sa isi invoce anapoda propria jurisprudenta ca si cum ei insisi nu stiau cum se aplica.

Ei au ales sa mentina efectele juridice ale unor decizii ale ICCJ pronuntate cu incalcarea Constitutiei. Ar fi multe de spus pe marginea modului in care CCR si-am invocat propria jurisprudenta, insa deocamdata nu asta e scopul meu.

In decizia 838/2009, CCR s-a facut ca plesneste peste ochi Sandeii de la ICCJ care isi bagasera miinile pina la coate in buzunarele cetatenilor si isi acordasera lor insisi sporuri salariale. Pe de o parte, CCR a dat dreptate Presedintelui Romaniei (constatind existenta unui conflict constitutional intre ICCJ si Parlament) insa pe de alta parte a ales sa le administreze Sandeilor doar o parinteasca aprostrofare si o recomandare pentru viitor lasindu-i in schimb cu banii autoserviti. Altfel spus, CCR-ul iliescian din 2009 nu a suprimat producerea pentru viitor a efectelor unor decizii neconstitutionale ale ICCJ si nu a decis ca banii incasati, incasati sa ramina, iar de la publicarea in Monitorul Oficial a Deciziei 838/2009 nici un judecator sa nu mai incaseze sporuri de nici un fel (asa ar fi fost mai normal ca CCR sa isi interpreteze propria jurisprudenta). Nu. CCR a stabilit ca norocosii Sandei care si-au acordat neconstitutional sporuri salariale sa le obtina in continuare, iar Sandeii care nu au apucat sa dea statul in judecata, sa nu il mai dea, intrucit nu urmau sa mai primeasca nimic. O astfel de interpretare a ceea ce se numeste « neretroactivitatea legii » mie imi pare foarte periculoasa prin consecintele pe care le poate genera si prin portitele legale pe care le lasa la indemina celor care nu au chef sa respecte deciziile CCR.

Citeva intrebari merita puse cu referire la decizia CCR nr.838/2009 :

1. Cind ICCJ, in aplicarea art. 329 din Codul de procedura civila,  adopta o decizie si incalca manifest Constitutia, este suficient ca CCR, constatind incalcarea Constitutiei, sa le faca Sandeilor doar o « recomandare » pentru viitor? Ce garantie avem ca pe viitor, cum ii place Curtii Constitutionale sa creada, Sandeii chiar vor tine cont de recomandare si vor avea o conduita conforma Constitutiei ? Nici una. E un fapt dovedit (vezi mai jos).

Avind in vedere ca deciziile ICCJ nu sunt supuse controlului de constitutionalitate ex ante si ca CCR se poate pronunta pe ele doar in cadrul unei sesizari de CJNC (cum a fost in cazul deciziei 838/2009 sau a Deciziei 901/2009), rezulta ca atita timp cit in Constitutie nu se mentioneaza explicit in art.124 obligatia judecatorilor de a se supune si deciziilor CCR,  se pastreaza deschisa in continuare posibilitatea ca ICCJ sa se foloseasca si in alte decizii viitoare de acelasi tertip juridic utilizat in deciziile din 2007 si 2008: ICCJ va putea adopta nestingherita, cu incalcarea Constitutiei, si alte RIL-uri considerate « definitive si irevocabile » iar CCR, fiind sesizata pe motiv de CJNC, ar constata eventual incalcarea Constitutiei si subminarea competentelor celorlalte autoritati, insa ar refuza sa suprime efectele produse de deciziile neconstitutionale ale ICCJ.

Pentru cei care vor sari ca arsi cu fierul rosu la citirea acestor rinduri (ma refer in special la doi CSM-isti anume, dintre  care unul crede ca « nu trebuie prevazut in mod expres ca trebuie, ca judecator, sa ma supun si Constitutiei si deciziilor CC, ca oricum sunt obligat la asta si acum »SURSA , si vor tipa ca eu descriu doar o situatie ipotetica in care ICCJ refuza sa ia in considerare deciziile anterior pronuntate de CCR (lucru absurd in viziunea lor), doresc sa le aduc la cunostinta ca eu descriu o situatie cit se poate de reala.

In afara de deciziile  838/2009 si 901/2009, a mai existat cel putin o decizie, Decizia nr. 1222/2008 a CCR in care Curtea a solutionat un conflict juridic de natura constitutionala intre ICCJ si alta autoritate a statului, anume Presedintele Romaniei : « Curtea Constitutionala constata ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Presedintele Romaniei, pe de o parte, si puterea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de alta parte […] produs in conditiile neluarii in considerare de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 384 din 4 mai 2006 […] precum si a dispozitiilor legale in vigoare ».

Situatia descrisa de mine (in care ICCJ refuza sa tina cont de deciziile anterior pronuntate de CCR) nu mai pare asa de ipotetica, nu ?

Jocul ICCJ de-a subminarea competentelor Parlamentului si/sau ale Presedintelui si jocul CCR de a-i da recomandari pentru viitor ar fi frumos daca ar fi doar unul ipotetic si daca nu ar fi urmat de efectele juridice ale acelor RIL-uri definitive si irevocabile (pronuntate cu incalcarea Constitutiei) pe care CCR refuza sa le suprime. Exemplul sporurilor salariale acordate de ICCJ si neanulate de CCR arata cit de pervers poate fi jocul acesta de-a pronunta decizii cu incalcarea Constitutiei (ICCJ) si de-a decide mentinerea efectelor lor juridice (CCR). Cine stie ce grozavie le mai da prin minte celor de la ICCJ iar cei de la CCR vor sta cu miinile in buzunare pe motiv ca nu pot anula o decizie luata cu incalcarea Constitutiei, dar pot face totusi o…recomandare pentru viitor !

Prin urmare, pentru ca acest tip de situatie sa nu se mai repete, citeva lucruri trebuie facute :

•  in primul rind, mentionarea explicita in Constitutie, in art. 124, a obligatiei pentru magistrati de a supune nu doar « legii », ci si Constitutiei si deciziilor CCR (asa cum a propus Traian Basescu) ;
• in al doilea rind, introducerea obligatiei de control constitutional asupra deciziilor pronuntate de ICCJ in aplicarea art. 329 din Codul de Procedura Civila (« Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti »). Controlul ar trebui sa fie ex ante, astfel ca CCR sa se poata pronunta asupra deciziilor ICCJ inainte ca acestea sa intre in vigoare si sa produca efecte juridice (la fel cum face cu legile adoptate de Parlament).
• in al treilea rind, modificarea atributiilor CCR (in Constitutie sau in legea 47/1992) in sensul conferirii competentei de a analiza ex ante deciziile pronuntate de ICCJ in aplicarea art.329 din CPC.

Evident, stiu ce gindesc magistratii « independenti » despre posibilitatea acestor modificari legislative, deja s-au exprimat in decizia 838/2009 : «…se tinde la crearea unei noi cai de atac extraordinare, nereglementata de lege, prin care sa se repuna in discutie hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Or, cenzurarea acestor hotarari care au putere de lege, in virtutea principiului „res iudicata pro veritatae habetur”, de catre Curtea Constitutionala, in temeiul prevederilor art. 146 lit. e) din Constitutie, este inadmisibila ».

Pentru Sandeii care ar tipa ca li s-ar pune astfel in pericol « independenta », recomand lectura obligatorie din Constitutie a doua articole:

Art. 1, al.5: « În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie ».

Art. 142, al.1 : « Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei ».

Nu te poti acoperi cu « puterea de lucru judecat » decit atunci cind decizia pronuntata a respectat Constitutia si legile. Cind ai lovit cu ciocanelul in masa si ai pronuntat o decizie « definitiva si irevocabila », aceasta e definitiva si irevocabila doar daca a fost adoptata cu respectarea Constitutiei si legilor, altmiteri e o hotarire tilhareasca si nimeni nu poate fi constrins sa o respecte. Ideea ca exista cai de atac nu tine in cazul in care discutam de un RIL adoptat in Sectiile Reunite ale ICCJ. Daca sectiile reunite, compuse din peste 90 din cei 115 judecatori, adopta o decizie care incalca Constitutia, ce cale de atac mai ai la dispozitie ? Or, garantarea suprematiei Constitutiei si a legilor revine CCR, nu ICCJ si oricit ar vrea Sandeii din ICCJ, ei nu trebuie sa lasati sa mai adopte RIL-uri, in aplicarea  aplicarea art.329 din CPC fara controlul ex ante al CCR. Altfel cine stie ce mai fac iarasi si CCR, sesizata cu CJNC, decide sa le dea doar o « recomandare »  pentru viitor, lasind neatinse afectele juridice ale deciziilor adoptate cu incalcarea Constitutiei.

2. Ce ne facem in situatia in care, desi exista decizii ale CCR valabile erga omnes care obliga Sandeii din ICCJ ca pe vitor sa respecte Constitutia si sa nu submineze prerogativele celorlalte autoritati ale statului, acestia gasesc totusi un mecanism juridic care le da voie sa treaca chiar si peste deciziile CCR ? Oricit de ciudat ar parea, Sandeii gasisera deja acest mecanism si il folosisera (e drept, oarecum timid) inca din deciziile XXXVI si XXI, insa abia dupa decizia 838/2009 s-au decis sa il perfectioneze. Era singura arma care le mai ramasese : conceptul de « nediscriminare » si recursul inselator la ceea ce ei socoteau a fi « jurisprudenta CEDO » pentru a trece peste deciziile CCR.

(va urma)

P.S.  Razboaiele Justitiei – De citit!  [n.red]