Blogosfera Saptămânii: 4 – 10 Septembrie 2011

Duminica 4 Septembrie

PDL in rolul chiorului in tara orbilor

Rezultatele celei de a doua sesiuni a bacalureatului 2011 vor fi cunoscute astazi. Dar din datele care au “transpirat” deja in presa aceste rezultate vor fi asemantoare cu cele inregistrate in sesiunea de vara, daca nu cumva chiar mai proaste. Dar pana la rezultatele BAC-ului de toamna si pana la analiza consecintelor rezultatelor acestuia, sa ne aruncam privirea asupra catorva evenimente care au avut loc ieri.

Mai intai sa ne oprim asupra scolii de vara a tinerilor PDL unde diversi lideri ai partidului au incurajat trupele in vederea viitoarei campanii electorale.

Cele mai interesante cuvinte au fost spuse ieri la Eforie de ministrul muncii, Sebastian Lazaroiu, care a pus degetul pe rana : PDL va castiga alegerile nu pe meritul propriu ci pe neputinta adversarului. Cred ca declaratia fostului consilier prezidential este relativ corecta. Nu cred ca PDL poate castiga mai mult decat USL-ul (aceasta este o parere personala) dar nici nu va fi infrant rusinos si, mult mai important, nu cred ca social-liberalii vor reusi sa castige cu un scor care sa le permita formarea unui guvern. Iar aceasta solutie poate fi vazuta pana la urma ca o victorie. Dar o victorie de circumstanta asa cum corect a explicat domnul Lazaroiu. Citeste mai departe…

Clemy – Copacul din Padure

Luni 5 Septembrie

„incomodul” domn preda devenit subiect de experiment pentru un turcesqiu disperat dupa rating

deontologu’ domn turcesqiu, cel care se tot plinge d’atita amar de timp de nerecunostintza si prostia publicului telespectator tabloidizat pina’n virfu’ unghiilor cu care se scarpina’n nas, l’a supus saptamina trecuta pe atit de sobru’ si „incomodu” domn  preda la un experiment in urma caruia spera, poate, sa’i salte putzin ratingu’ ceva mai sus de genunchiu’ broashtii.

a profitat de referintza nefericita pe care respectivu’ domn preda a facut’o la adresa prezentzii in parlamentu’ evropean a mult iubitului (de catre massele de stelisti ai patriei) jiji becali. Citeste mai departe…

niku electricu’ –  debaraua lu’ niku

Marti 6 Septembrie

Statele Unite ale Europei: o veste buna sau proasta pentru Romania?

„Lumea trece printr-o transformare deosebit de importanta”. E suficient sa urmaresti evenimentele internationale pentru a constata ca Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, nu a exagerat cand a declarat asta. Pentru mai multa precizie, Isarescu ar fi putut adauga ca Europa este continentul deasupra caruia aceasta transformare apasa cel mai greu. Ceasul a inceput deja sa ticaie si evenimentele care urmeaza vor schimba radical felul in care ne raportam astazi la cel mai important moment din istoria postdecembrista a Romaniei: intrarea in Uniunea Europeana.

Vestitorii acestor transformari au aparut deja. Niciodata, in ultimii 60 de ani, nu s-a mai vorbit atat de mult pe batranul continent despre Statele Unite ale Europei. Subiectul e vechi: in 1946, Churchill cerea la Zurich „ceva care va va uimi, un fel de State Unite ale Europei, bazate pe un parteneriat intre Franta si Germania”. Apoi, la inceputul anilor ’50, a intrat in scena grupul de politicieni care a schimbat continentul: Konrad Adenauer, cancelarul RFG, Robert Schumann, ministrul de externe francez si Alcide de Gasperi, premierul Italiei. Toti catolici dedicati, toti batrani si mai presus de toate, desi avand trei cetatenii diferite, toti vorbitori nativi de germana. Pentru ei inima Europei era pe Rin, acolo unde se intalnesc granitele Frantei, Germaniei si Belgiei. Nu din idealism, ci dintr-un pragmatism bine aplicat, a aparut atunci Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, stramosul UE, o uniune vamala care nu tintea deloc spre federalismul european, ci spre stergerea ostilitatii franco-germane. Si le-a iesit de minune. Citeste mai departe…

Vlad Mixich – HotNews

Miercuri 7 Septembrie

Gazonul Politic

Unele povesti revin in actualitate cand nici nu te astepti, iar povestea gazonului de pe Arena Nationala este una dintre ele, cel putin pentru mine, pentru ca mi-a marcat evolutia profesionala. Este poate cel mai politizat gazon din Romania! Iata, pe scurt, povestea sa, din perspectiva mea, mai mult sau mai putin personala.

Aparut pe ecrane ca o rusine nationala in 2003, la meciul cu Danemarca, gazonul a devenit rapid un subiect de presa, pe care l-am investigat cu constiinciozitate la EuropaFM, unde eram directoarea stirilor. Venisem din Anglia, din motive familiale, lasand in urma un contract permanent la BBC, in speranta ca patronatul francez al postului ar fi fost o garantie a independentei sale fata de politica romaneasca. Am platit pentru aceasta naivitate. Sa revenim insa la gazon, subiectul jurnalelor noastre de atunci. Dupa ce s-a aflat ca el fusese furnizat, fara licitatie, de firma fratelui lui Marian Oprisan, au inceput telefoanele management-ului statiei, care ne cereau sa abandonam subiectul. Am refuzat si am continuat. Ne aflam in plina glorie a guvernarii Adrian Nastase. A doua zi, management-ul l-a demis pe redactorul sef al stirilor peste capul meu, fapt ce mi s-a parut inacceptabil. Citeste mai departe…

Rodica Culcer

Joi 8 Septembrie

Cum se deformează percepția omului aflat la putere. Tentația absurdului

„Să trăiți Șefu’, ați fost nemaipomenit la conferință, v-am văzut!” , „Ce cravată frumoasă aveți astăzi”, aud asta zilnic de la supușii lingușitori ai oamenilor aflați vremelnic la putere. Foarte puțini dintre ei sînt persoane echilibrate și cu simțul ridicolului. Trebuie să fii „boier” de acasă, să ai ceva aristocratic în educația ta ca să nu ți se urce la cap gudurelile ridicole ale trepădușilor de pe la Palate.

În viermuiala încă medievală de pe coridoare și din mădularele putrezite de corupție, clientelele politice s-au adaptat, s-au camuflat și au rezistat făcînd cerc de ipocrizie în jurul prizonierilor de la vîrf. Piramida clientelară a rezistat lingușind, iar suveranul a înțeles încet-încet că el este cel mai tare, e supremul, adulatul, minunatul. I se spune în fiecare zi, pe toate vocile, de la șofer la liftier, secretară și directorime. Toți au un stil gata format, textele lingușitoare potrivindu-se oricărui șef, sînt tot mai cu talent rostite de atîta exersat.

Ziua unui politician în funcție de stat începe cu bine. I se deschide portiera mașinii și un portar scoate chipiul: „Să trăiți, Șefu! Fură pe aici niște găozari de pe la nu știu care televiziune, le-am zis eu cîteva și s-au cărat! Doar nu era să-i las să vă ia, așa, de dimineață!” Ei, așa se naște solidaritatea echipei! Citeste mai departe…

Ruxandra Hurezean – Gazetino

Vineri 9 Septembrie

Barbarie si civilizatie: Despre 11 septembrie, nihilism si anti-americanism

Exista momente, fracturi existentiale, pe care nu le uiti pana in ultima clipa a vietii. Era intr-o marti, o zi de septembrie cu un cer de un albastru orbitor, o zi promitatoare si senina. Am aflat despre agresiunea terorista de la radio, s-a intrerupt emisiunea de muzica clasica, au inceput anunturile panicate. Lume pe strada, ambulante, rumori, o atmosfera post-apocaliptica, deruta, perplexitate. Adam era la scoala, implinise sase ani la sfarsitul lui august. Dupa ce m-am asigurat ca totul este OK cu el si Mary, am plecat la universitate. M-am tot gandit despre ce sa le vorbesc studentilor, tineam un curs despre ascensiunea si caderea comunismului. Am decis sa urmez sfatul Monicai Lovinescu dat in cateva randuri si le-am vorbit despre “demonii” lui Dostoievski, despre ce inseamna nihilismul modern, despre ura viscerala impotriva acelor valori pe care adeseori le consideram de la sine intelese si despre cat de usor se poate descinde dinspre civlizatie catre opusul ei.

La zece ani după “revanşa barbarilor” (cum am numit, intr-un articol aparut in revista “22″, scris chiar in seara acelei zile, atacul din 11 septembrie 2001 asupra turnurilor din Manhattan, dar si asupra Pentagonului si, in fapt, asupra proiectului istoric american al libertatii civice), se impun o serie de reflectii cat mai putin triumfaliste, insa in niciun caz defetiste. Atunci cand spun revansa barbarilor am in vedere marele conflict din inima modernitatii, ceea ce istoricul Bernard Wasserstein de la University of Chicago a analizat in magistrala sa lucrare “Barbarism and Civilization.: A History of Europe in Our Time” (Oxford University Press, 2007). Nu traim inca si probabil ca nu vom trai niciodata intr-o lume complet eliberata de spectrul terorismului islamist. Ideologia revolutionar-totalitara de tip Al Qaeda continua sa faca prozeliti, nu numai intre dezmostenitii soartei, ci si printre, ori chiar mai ales, cei care provin din familii instarite, tineri cu educatie universitara adeseori vestica. Citeste mai departe…

Vladimir Tismaneanu

Sambata 10 Septembrie

Ţării, cât mai mult tăciune!

Discursul-fluviu ţinut azi de preşedintele Traian Băsescu la şcoala de vară a UNPR a conţinut numeroase vorbe de duh, exprimări tranşante şi fraze memorabile. Mi-a plăcut grozav fragmentul referitor la viitor, fragment la care sensibilul şef de stat a şi lăcrimat puţin: “cei de vârsta a treia, ca mine, de exemplu, vor trebui să înţeleagă că au obligaţia să planteze un pom la umbra căruia nu vor sta niciodată”. Mi s-a părut un fel de Churchill combinat cu De Gaulle, dar fără referire la Iliescu: bătrâna şandrama stalinistă ameninţă să trăiască mai mult decât stejarul din Borzeşti, şi nu doar că o să aibă timp berechet să mai planteze cireşi şi peri, dar parcă văd că scoate şi-o recoltă, două de ţuică şi se mai face o dată praştie, în amintirea tinereţii moscovite. Lăsând însă deoparte lacrimile, în care Moscova, oricum, nu crede, să analizăm puţin şi o altă temă abordată de Băsescu: redeschiderea exploatărilor miniere închise în ultimii ani. Partea frumoasă a lucrurilor e că onor prezidentul realizează, în sfârşit, ceea ce niciun alt onor prezident n-a remarcat până acum: că România are suficiente resurse naturale, solice şi subsolice, cât să o ducă boiereşte pe timp de criză, când alţii chiţăie de foame şi de frig, şi că munţii noştri încă aur poartă, dar noi tot din poartă în poartă cerşim importuri proaste şi scumpe, de la tot felul de licurici, cu ochi albaştri sau migdalaţi.

Partea urâtă a lucrurilor se referă la minerii în sine. Eu şi acum mai simt pe spate blândeţea bâtei care m-a scărpinat tandru pe spinare, într-o frumoasă după-amiază de iunie a anului una mie nouă sute nouăzeci. Şi, probabil, ca mine sunt mii de oameni pe care-i apucă frisoanele numai ce aud cuvântul “miner”. Căci, de la Silvester Andrei, ăla de salva abatajul, încoace, minerii au fost o forţă brută a naturii umane, oarbă, năvalnică şi imprevizibilă. Dacă populăm iar minele cu mineri, nu cumva mâine-poimâine o să se abată iar cohortele întunecate asupra Bucureştiului, să facă ordine şi să planteze panseluţe, stropindu-le la rădăcină cu sânge de intelectual bărbos? Şi apoi, de unde să mai iei mineri, că ăia pe care nu i-a răpus silicoza sau palinca fie au îmbătrânit de tot, fie, cei mai tineri, s-au reprofilat şi culeg prin Spania recolte-record de căpşune. Citeste mai departe…

Spartakus – Reporter Virtual