Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Sfârşit de săptămână – 10 Septembrie – „Lăpuşneanul-Voda joaca la PSD”

Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfârsit de săptămână. Vremea va fi frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea cu cerulvariabil în nord-est şi la munte şi mai mult senin în rest. Sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil la senin şi doar izolat, după-amiaza în zona de munte, vor fi unele înnorări şi condiţii de averse slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 30 de grade, iar cele minime, în general, între 8 şi 16 grade.  Duminică, vremea se încălzeşte, iarcerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 33 de grade, iar cele minime, în general, între 8 şi 18 grade.

La Bucureşti, sâmbătă, vremea va fi frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin şi vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 12-14 grade, mai scăzută la periferie. Mediafax

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 2657 RON; 1 USD = 3.0863 RON; 1 EURO =  1. 3821 USD; Francul elvetian 3. 5087 RON. Gramul de aur 186.4348 RON.  Evolutia saptamanala o  puteti citi aici.

Patru companii de lactate sunt suspectate că s-au înţeles pentru a participa cu oferte trucate la o licitaţie. Consiliul Concurenţei investighează patru companii producătoare de lactate suspectate că s-ar fi înţeles să participe cu oferte trucate la o licitaţie pentru atribuirea contractelor de ‘furnizare produse lactate pentru elevi şi preşcolari’. Potrivit autorităţii de concurenţă, cele patru firme sunt Dorna SA Suceava, Albalact SA Alba, Lacta SA Giurgiu şi Simultan SRL Făget Timiş. Procedura de achiziţie publică a fost organizată în 2 septembrie de Consiliul Judeţean Giurgiu iar valoarea totală a contractelor încheiate cu cele patru companii pentru perioada 2010 -2014 este de 17,9 milioane lei (aproximativ 4,2 milioane euro). ‘Suspectăm că ar exista o înţelegere între companiile inspectate de a participa cu oferte formale la licitaţie. În acest fel, contractele au fost adjudecate prin rotaţie, fiecare din cele patru companii câştigând cel puţin un contract. În domeniul achiziţiilor publice concurenţa se manifestă în momentul participării la licitaţii. De aceea, este foarte important să depistăm şi să corectăm disfuncţionalităţile din acest domeniu, astfel încât în final să avem o cheltuire eficientă a fondurilor publice’ a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Agerpres.

Ion Iliescu: Am pierdut două alegeri din cauza lui Mircea Geoană. Social-democratii au pierdut doua confruntari electorale importante in ultimul deceniu, din cauza greselilor politice facute de Mircea Geoana, a afirmat vineri, la Alexandria, presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, informează Hotnews. „Am pierdut alegerile pe mana noastra in 2004 si alegerile prezidentiale din 2009 tot pe mana noastra, din cauza gafelor aceluiasi om, Geoana. In 2004 a vrut neaparat sa vada lumea ca este candidat la postul de premier si a iesit cu o declaratie publica in care spunea ca nu avem nevoie la alegeri de voturile PRM. Si PRM a votat cu Basescu. Si tot el a facut gafa care a dus la pierderea propriilor alegeri”, a spus Iliescu. Presedintele de onoare al PSD a apreciat, in acest context, ca cei care, prin decizii personale, risca sa compromita interesul general, ar trebui sa renunte la politica. „Fapte intamplatoare ale unor indivizi fara discernamant pot sa compromita niste interese majore, de partid si de stat. Sunt oameni care isi pierd uzul ratiunii in momente cruciale pentru viata societatii si care compromit nu soarta lor, ci soarta tarii. Politica este echilibristica pe sarma. Cine nu are intelepciunea necesara, sa se lase, sa-i lase pe altii care pot sa o faca cu daruire, nu pornind de la interese inguste”, a concluzionat Ion Iliescu. Romania Libera.

Elena Udrea ii lauda pe primarii penali Mircia Gutau si Antonie Solomon si-i invita inapoi in partid. Vicepresedintele PDL Elena Udrea a declarat vineri ca fostul primar al municipiului Ramnicu Valcea Mircia Gutau, aflat in proces de eliberare conditionata, dupa ce a fost condamnat la 3 ani si jumatate de inchisoare pentru fapte de coruptie, ar putea fi reprimit in partid daca va fi reabilitat, transmite Agerpres. La Craiova, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului a semnat, vineri, impreuna cu primarul Craiovei, Antonie Solomon, trei proiecte cu finantare europeana de peste 50 milioane de euro. Ea s-a declarat „bucuroasa ca semneaza aceste contracte cu primarul Antonie Solomon”.Udrea despre Gutau: Ramane un primar extraordinar pentru Ramnicu Valcea. Udrea la Craiova: Ma bucur ca semnez aceste contracte de finantare cu primarul Antonie Solomon. La Craiova, Udrea a semnat, vineri, impreuna cu primarul Craiovei, Antonie Solomon, trei proiecte cu finantare europeana de peste 50 milioane de euro care fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU). Elena Udrea a declarat ca municipiul Craiova reuseste sa fie in topul oraselor din Romania declarate poli de crestere prin atragerea fondurilor europene si este bucuroasa sa semneze cele trei contracte de finantare cu Antonie Solomon. Hotnews.

Victor Mocanu, „Lăpuşneanul” PSD: Nu mă vreţi, eu mă vreau. Pesedistul buzoian Victor Mocanu îi aruncă mănuşa liderului Victor Ponta: USL să-l susţină pe Bâgiu la şefia CJ. Lui îi ajunge filiala PSD. Președintele CJ, Victor Mocanu, l-ar lăsa pe contracandidatul liberal, Cristian Bâgiu, să aibă parte de „sprijinul USL” la locale. Și de al PSD numai cu numele. Lăsat pe margine în jocul USL pentru locale, preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, şi-a arogat postura voievodului Lăpuşneanu în relaţia cu Kiseleff numărul 10: „Dacă voi nu mă vreţi candidat, eu mă vreau!  Socialdemocratul susţine că, indiferent de decizia conducerii centrale, el şi „cumătrul” Constantin Boşcodeală sunt decişi să meargă la alegeri din postura de candidaţi PSD. „USL poate să mizeze pe cartea Cristian Bâgiu, noi mizăm numai pe a noastră”, sună mesajul formulat de şeful CJ în exerciţiu. Liderul PSD, Victor Ponta, este aşteptat cu braţele deschise la filiala de Buzău a partidului pentru a tranşa soarta candidaturilor. Dar numai în conformitate cu aşteptările organizaţiei social-democrate. Orice altă variantă propusă de Ponta se va solda cu candidaturi separate, în numele PSD, avertizează Mocanu. „Se doreşte o candidatură USL în baza protocolului. Dacă nu se poate, USL poate să-l susţină în continuare pe Bâgiu. Noi, ieri, în cadrul Comitetului Executiv al organizaţiei am decis, în ultimă instanţă, ca toate candidaturile noastre la alegerile locale să se desfăşoarea numai sub sigla PSD. Deci, şi eu, şi domnul Boşcodeală vom merge în alegeri pe lista PSD”, a declarat, pentru EVZ, Victor Mocanu. Întrebat ce USL ar mai exista la nivelul judeţului dacă filiala PSD merge pe varianta candidaturilor separate, Mocanu a replicat ironic: „Cum care? Liberalii şi conservatorii şi…”. EVZ

Valeriu Turcan: Victor Ponta confundă ironia cu ameninţarea. Purtătorul de cuvânt al Administaţiei Prezidenţiale, Valeriu Turcan, susţine că liderul PSD Victor Ponta a confundat ironiile lui Traian Băsescu cu o ameninţare, făcând referire la plângerea penală depusă, vineri, de liderul PSD împotriva şefului statului. „Dacă domnul Ponta se simte ameninţat de o ironie, ce ar fi trebuit să facă domnul preşedinte în mai 2010, când Ponta a spus: Băsescu va avea aceeaşi soartă cu Ceauşescu. Sau când a spus: Când ajungem la guvernare ne vom ocupa de dosarul Flota. Care e diferenţa dintre Victor Ponta din 2011 şi Adrian Năstase din 2003 când în Biroul Permanent al PSD dădea ordine cui să i se facă dosare?!”, a spus Valeriu Turcan, în direct, la Realitatea TV.  Oficialul de la Cotroceni a mai spus că Victor Ponta confundă ironia cu ameninţarea, declaraţia preşedintelui fiind făcută în glumă, chiar în faţa mass-media. „Domnul Ponta refuză să se maturizeze. Nu ratează nicio ocazia pentru a demonstra că e imatur. Domnul Ponta face referire la unele replici din faţa mass-media, la consultările din iunie de la Cotroceni. Atunci preşedintele a spus: Încerc să nu fiu ironic şi să vă întreb de banii de la Rovinari. Domnul Ponta face o confuzie între ironie şi ameninţare”, a spus Turcan. Romania Libera.

Cine se bate să fie Doamna de Fier a PDL. Consiliera premierului Emil Boc, Andreea Paul Vass, va încerca să o detroneze pe şefa organizaţiei femeilor democrat-liberale, deputata Sulfina Barbu, la alegerile interne din 15 octombrie. Fosta consilieră a europarlamentarului PDL Theodor Stolojan, Andreea Paul Vass, ea însăşi candidată la alegerile pentru Parlamentul European din 2009, s-a remarcat atât prin punctele sale de vedere din domeniul economic, în calitate de sfătuitor al premierului, cât şi pentru susţinerea cauzei femeilor, pe care le consideră mai reprezentative decât bărbaţii în politică. Actuala şefă a femeilor democrat-liberale, Sulfina Barbu, a apărut în prim-planul politic odată cu nominalizarea sa la şefia Ministerului Mediului, funcţie pe care a ocupat-o timp de doi ani în Cabinetul Tăriceanu. Înainte de a ajunge ministru, Barbu a fost directoare la Direcţia de Protecţia Mediului din Primăria Capitalei. Eu acum nu mai candidez pentru a demonstra ceva. Am făcut-o în 2006, când am preluat organizaţia şi am demonstrat ce am avut de demonstrat. Am ajuns cea mai puternică organizaţie politică de femei din ţară. Vin alegerile în curând şi avem competiţie datorită faptului că funcţia de preşedinte a devenit, sub conducerea mea, o miză politică pentru care merită sa lupţi. La PSD şi la PNL, nu a existat competiţie în alegerile pentru organizaţia de femei şi asta spune multe despre nivelul la care sunt aceste organizaţii. Am încheiat etapa de consolidare, acum este momentul viziunii politice pe termen lung. Simt bine potenţialul organizaţiei, ştiu bine care este proiectul în care trebuie să intrăm de acum încolo. Pentru PDL vine testul de maturitate politică, de strângere a legăturii cu electoratul de dreapta. Adevarul.

Anul scolar 2011 – 2012: in ce perioada sint vacantele si ce vor face elevii in saptamina de „Scoala Altfel”. Luni, 12 septembrie, peste 3.200.000 de elevi si prescolari vor incepe cursurile semestrului I al anului scolar 2001-2012, transmite Agerpres. Dintre acestia, peste 652.000 sunt prescolari, 814.000 sunt elevi din invatamantul gimnazial, aproximativ 865.000 sunt in invatamantul gimnazial, iar 922.000 in invatamantul liceal. In Bucuresti invata aproximativ 220.000 elevi si prescolari in 400 de unitati de invatamant cu personalitate juridica si aproximativ 50 de unitati de invatamant fara personalitate juridica. Semestrul I: incepe luni, 12 septembrie 2011, si se va incheia in data de 23 decembrie 2011, fiind intrerupt de o  vacanta intre 22 si 30 octombrie. Semestrul al II-lea: incepe pe 16 ianuarie 2012 si se incheie in 22 iunie 2012. O noutate va fi saptamana numita ‘Scoala altfel’, care va avea loc in saptamana dinaintea vacantei de primavara de anul viitor si care va fi dedicata activitatilor extrascolare si extracurriculare. In acea saptamana urmeaza sa aiba loc si faza nationala la olimpiadele scolare. Programul ‘Scoala altfel’ va cuprinde acelasi numar de ore ca o saptamana normala de cursuri. Vor avea loc activitati culturale, tehnico-stiintifice, sportive, de voluntariat, de responsabilizare sociala, de implicare in societate, activitati educationale pentru sanatate, educatie ecologica, protectia mediului, educatie rutiera, prevenirea incendiilor. Hotnews.

55 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Salutare, salutare 🙂
    Pentru @Skorpi, cind apare:
    Fii pe pace, ai rabdare
    Nu te agita prea tare
    Ia cu un mic gram de sare
    Ce raspunde la postare
    CeSeMistul ala mare.
    Va veni el un rever
    Din partea unui blogger 😉

    Cetatean

    10/09/2011 at 9:01 am

    • Buna Dimineata C. 🙂
      Asteptam cu nerabdare 😆

      Theophyle

      10/09/2011 at 9:04 am

  2. Salut, T. 🙂
    M-am amozat copios citind raspunsurile, si la episodul II, si la III. Daca asa judeca el si la procese, merita sa isi dea foc la diplome, caci sunt inutile.
    Nici nu stie ce bine imi ridica mingea la fileu pentru interpretarea finala a postarilor…Caci toate cite se scriu, se scriu cu un scop care sa poate fi formulat si inteles chiar si de cei fara pregatire juridica.

    Cetatean

    10/09/2011 at 9:08 am

  3. din nou buna dimineata;
    eu o tin pe-a mea/ca pontantonescu pe-a lor
    orientul mijlociu: watch-out,storm is building

    intimplator

    10/09/2011 at 9:13 am

  4. bunä,

    zombi are o obräznicie in el teribilä, mumia PSD, nu spune nimic, de baronii mafiotzii näscutzi, sub regimul lui, de nästase; de acest CARLAN, ce a injurat, amenintzat si sfidat, tot ce este

    posibil, a inproscat grosoläni, injurii, a ignorat si refuzat, orce discutzie cu presedintele, etc.

    sä se spele pe cap ZOMBI, vorbeste de diplomatzie, de mers pe sarmä?

    ei merg cu obräznicii si injurii si tot ei cer respect, vorbesc de trädätori- tot PSD-usl, este

    plin de traseisti, dragnea, mihalache, melescanu, etc.ai lor nu sunt trädätori?

    theo

    10/09/2011 at 9:14 am

  5. carlanul asta needucat, are numai un neuron si ala bolnav. a fäcut gafe peste gafe, si cu sigurantzä a fäcut mult räu, dar sunt inconstientzi cei din PSD, ca si cei din pnl- cu crin.

    theo

    10/09/2011 at 9:21 am

  6. lasa-l, theo, cit mai multe gafe sa faca, e spre „binele” PSD 😉

    Cetatean

    10/09/2011 at 9:26 am

  7. o zi buna tuturor!
    🙂 nu mai pomeniti de sare!
    cine are chiar ca are,
    daca-i comentariul bun.
    cine nu, in ochi primeste
    ori o barna, ori un pumn.
    (de sare, fireste,
    nimic nu ne opreste…)

    Sare'n Ochi

    10/09/2011 at 10:10 am

  8. 😉

    Ai sughitat, asa-i?

    Cetatean

    10/09/2011 at 10:13 am

  9. neata,

    stiam ca dorna se relocheaza in Polonia.

    iliescu da vina pe un singur om (geoana) de parca nu el personal si partidul sau sint vinovati de toata raminerea noastra in urma.,,si de greutatea cu care se incearca indepartarea tuturor racilelor bagate de el (de la textul constitutiei, la legi, la imbogatirea multor bogatani din carton etc)….

    ponta nu a depus plingere pentru ca, cica, nu avea asupra lui cartea de identitate(buletin),
    eu cred ca i s-a facut frica de consecinte si atunci a invocat lipsa documentului..

    andreea vass – femeie inteligenta,
    oare este si bun organizator?

    skorpion

    10/09/2011 at 10:50 am

    • @skorpion
      buna ziua
      andreea vass: nu e numai inteligenta e si citita,coerenta si buna comunicatoare+ cred ca are charisma(am avut ocazia sa discutam acum 4 ani de citeva ori)
      organizator: daca preia organizatia de femei si dovedeste ca le poate coordona,-asta ar fi un prim test-s-ar putea sa devina ” doamna de fier”-sa fii in stare sa coordonezi femeile e mult mai greu decit barbatii
      mi-ar placea sa o vad in 2016 lider,as merge din nou la vot

      intimplator

      10/09/2011 at 11:00 am

      • sa formulez corect” doamna de fier cu manusi de catifea”

        intimplator

        10/09/2011 at 11:02 am

      • toate acestea pe care le-ai enumerat, in politica damboviteana nu sunt calitati. Vass chiar merita sustinere si sper sa o aiba.

        Sare'n Ochi

        10/09/2011 at 11:02 am

        • am eu asa vaga impresie ca politicienii tocatori de vorbe pe la teveuri si cancanuri nu vor mai avea cautare,dupa ce alde antonescu&co numai asta fac

          intimplator

          10/09/2011 at 11:53 am

      • @intimplator,
        da, sa asteptam primul test!
        🙂

        skorpion

        10/09/2011 at 11:02 am

      • Buna ziua,
        Intamplator, rau, rau, extrem de rau :mrgreen: Adica noi femeile suntem greu de coordonat, balcanic mod de abordare sincer 😦
        Sa stii ca femeile nu sunt mai rele decat barbatii, lucru valabil si in privinta coordonarii. Depinde foarte mult de cine este conducator!

        mar

        10/09/2011 at 11:38 am

        • @mar/buna ziua
          prima data cind am fost sef de sectie aveam 60 femei din total 170;nu mi-am imaginat niciodata cit pot fi de invidioase;m-au pirit la comitetul de partid ca ” am ceva legaturi nepotrivite”cu tinerele care nascusera si dupa doua luni veneau la lucru;eu incercam doar sa le protejez,ca aveam si eu copiii mici si stiam cum e
          nu sunt misogin deloc,dar sa te fereasca Dumnezeu de birfa si invidia doamnelor

          intimplator

          10/09/2011 at 11:51 am

          • Valabil si pentru domni,. Sincer, voi barfiti mai rau decat femeile!
            Lasand polemica la o parte, eu cred ca depinde extrem de mult cine conduce si cum conduce, de modul cum comunica nu mai spun.
            Poate ca atunci, fiind o perioada grea erau si ele mai rele. Ca unele femei sunt rele sunt de acord, ca unele pot fi greu conduse sunt de acord, dar te rog sa nu generalizam ptr. ca suna misogin si balcanic.

            mar

            10/09/2011 at 12:00 pm

  10. @cetatean,
    incerc sa am rabdare…
    🙂
    dar nu multa

    skorpion

    10/09/2011 at 10:51 am

  11. jenante actiunile de chemare in pdl a elenei udrea pentru solomon si mircia gutui

    skorpion

    10/09/2011 at 10:55 am

    • periculos pentru cine Skorpi ? Periculos a fost cind se poarta cum se poarta cu un om batrin dat pe mina lor de Obama&friends dupa atitea servicii facute americii si pacii noastre a tuturor. Daca era incompetentul Bush 🙂 nu am fi vazut asta.

      lastnightmusic

      10/09/2011 at 11:21 am

      • agree!

        intimplator

        10/09/2011 at 11:54 am

  12. Neata
    Foarte interesanta pozitionarea dlui Aligica fata cu 🙂 „Miscarea Populara” ca forma fara fond, ca o entitate ce nu va avea coordonatori competenti, ca gaselnita ce va concentra electoral dar foc de paie pe mai tirziu. Articolul e o necesara galeata de apa rece. http://www.contributors.ro/fara-categorie/despre-asa-numita-%E2%80%9Cmiscare-populara-viitoarea-structura-de-centru-dreapta%E2%80%9D/

    sfat: Scoateti poza aia cu centurista ca poate trece pe aici dom timi si se enerveaza 🙂

    lastnightmusic

    10/09/2011 at 11:15 am

  13. Crucial, (pentru unii)
    http://suntsanatos.ro/documentare/furculite-in-loc-de-cutite.html

    Film despre: „Industria cărnii de vită a contribuit la moartea mai multor americani, decât toate războaiele acestui secol, toate dezastrele naturale şi accidentele de automobil, combinate. Dacă grătarul de vită este ideea voastră de ‘hrană adevărată pentru oameni adevăraţi’, atunci vă doresc să locuiţi în apropierea unui spital cu adevărat bun.”

    lastnightmusic

    10/09/2011 at 11:29 am

    • dar cea de porc ,merge?
      dupa 6 zile de mincare sanatoasa,asiatica,primul lucru intors acasa a fost o friptura in singe si o feteasca neagra

      intimplator

      10/09/2011 at 11:56 am

      • Porku ? Uita-te la film si iti vei raspunde 🙂
        in legatura cu vinul : feteasca e buna pt virstnici iar babeasca pentru tineri

        lastnightmusic

        10/09/2011 at 12:07 pm

        • m-am uitat
          nu sunt adeptul dietelor de nici un fel
          nu cred ca doar alimentatia vegetala sau numai cea animala e buna sau cea marina
          pur si simplu cred ca trebuie din toate ” cu masura”;orice exces intr-un sens sau altul e daunator
          si asta mi-aduce aminte de un banc:
          un tip merge la doctor si il intreaba ce trebuie sa faca sa traiasca 100 ani
          doctorul: fumezi? raspuns :nu
          bei? doar citeva pahare pe an
          femei? in nici un caz
          atunci de ce vrei sa traiesti 100 ani?

          intimplator

          10/09/2011 at 12:36 pm

          • Da. Sunt bune toate alimentele dar cu masura. Imi staruie in minte totusi butada veche care spune: „ne sapam mormintul cu dintii nostri” 🙂

            lastnightmusic

            10/09/2011 at 12:41 pm

    • Basescu a mai spus o memorabila: Cei de virsta a treia ar trebui sa planteze un pom la umbra caruia stiu ca nu vor apuca sa stea la umbra. Colosal de frumos. Vor intelege pensionarii ? votantii pensionari ? ca nu trebuie sa indatoreze generatiile inca nenascute ? Nu cred in situatia in care au fost invatati de televiziuni sa adopte comportamente de hirciogi (adunind pentru ei si ai lor) in loc de altruismul vizionar

      lastnightmusic

      10/09/2011 at 12:45 pm

      • Lastnight, pensionarii de azi (majoritatea) sunt surzi si orbi la parabole mai ales cele venite din zona din care nu li se promite ca lise va da.
        Cine are curiozitatea poate sa faca un tur cu autobuzele ratb intre orele 9 am si 1 pm si o sa vada cum o liota de pensionari inarmati cu sacosele din epoca de trista amintire bantuie orasul buimaci in speranta ca undeva se da ceva…..
        Acum mi-am amintit ca in urma cu 3-4 ani erau cozi ca pe vremea impuscatului la sediile de partid ale lui Becali.
        Concluzia: asa s-au invatat, asa a fost pervertit caracterul incat generatiile de pensionari de azi din Ro vor astepta ca statul sa le dea, la fel cum bunicii nostrii se uitau pe cer asteptand americanii.

        andrzej

        10/09/2011 at 1:05 pm

        • pensionarii de azi…sunt cei care au contribuit la ridicarea RO.pe vremea cand otelarii munceau pe rupte la furnale,altii pe la canale, altii in industrie.ca sa aiba ce vinde gasca lui ilici dupa 90 la fier vechi.si azi se mai vand fabrici la fier vechi cu sute de milioane de euro.faptul ca au fost mintiti in 89 si dupa si transformati intr o masa de manevra a lui iliescu , botjocoriti si saraciti de toate economiile prin falimentarea bancilor si intreprinderilor .ptr pensionarii de azi este mai greu draga Andrej sa se adapteze la economie de piata si la capitalism.ei au dat.si au dat si sangele -nu exagerez- muncind.ca exista o parte de profitori nu ti da dreptul sa scrii „pensionarii de azi( majoritatea)”…gandeste te ca pensionarii de azi sunt fosti veterani de razboi, fostii nostri dascali si educatori ,fostii mari profesori in medicina si de ce nu fostii maistri din combinate,sau muncitori din industria petroliera.pensionarii de azi au lasat in 89 o mostenire din care guvernantii de dupa 89 traiesc si azi: privatizari,japca pe hoteluri si statiuni, japca pe agricultura etc.ptr faptul ca nu au fost pregatiti psihologic sa treaca de la viata anosta de pana in 89 la jungla de dupa …nu e vina lor.omul la foame se degradeaza draga Andrzej

          zigzag

          10/09/2011 at 3:55 pm

          • Sigur ca Andrzej exagereaza mult dar cred ca si tu o faci draga ziggy

            Cei ce munceau la furnale… poate in jurnalele de actualitati. Eu am imaginea celeor ce dormeau pe strung, sau cei din birouri care dezlegau rebus. Am avut cei mai mari rebusisti posibili iar revista Rebus se vindea pe sub taraba cu spaga. In birouri se tricota se dezlega rebus.

            Veteranii de razboi au minim 80 de ani in timp ce pensionarii incep cu virste de la 45 ani 🙂

            Draga Ziggi , pe de alta parte pensionarii de azi sunt cei ce voteaza cu Iliescu, Geoana si vor vota cu Antonescu si Ponta . Se scoala dimineata la ora 7 si merg la vot.
            Draga Ziggi poate 5% mor de foame dar peste 50% striga ca mor de foame.
            Ce naiba e ipocrizia asta generala ? In Romania nu s-a murit niciodata de foame ca in Irlanda sau Ucraina. Cauta o statistica sa vezi de ce mor virstnicii si vei vedea ca nu de inanitie ci de excese alimentare.
            Basescu a spus o chestie simpla: Hai sa sadim si noi pensionarii un copac fara sa avem pretentia sa stam la umbra lui. Adica nu mai votati cu populistii.

            lastnightmusic

            10/09/2011 at 5:00 pm

            • @last: ai dreptate.insa stii cum e sa muncesti in combinat la sectie HCN cu masca de gaze pe fata?sa lucrezi in mediu toxic -sa fii premiat cu bolile profesionale cuvenite -sa te scoata in 92 92 la 48 ani pe tusha si sa ramai doar cu boala?si in prezent sa te simti o paria a societatii ptr ca iei pensie?pensia e un drept nu e vreo smekerie data de guvernanti ca asa vor ei.oamenii au contribuit.eu ma refer strict la cei cu vechime si contributie integrala.stii ca la un salar de 4 leii inainte de 89 se opreau bani destui la bugetu de pensii?sunt de acord cu ce a zis Presedintele si cu faptul ca populistii nu sunt necesari in actuala criza mondiala.dar , totusi, sa nu mai facem discriminari intre categoriile de varsta.ca sunt oameni de 80 85 ani care au dus si cate 5 6 ani de parnaie comunista , au muncit si la canal si acu au pensii de 6 7 sute roni.iar oamenii de genu asta au dus greul RO.si nici cu iliescu n au votat vreodata.au sperat la dreptate si adevar.si pana la urma tot ei si au luat o in brate si in epoca democratiei.intelegi?atat timp cat unui pensionar de 85 ani ii pui CAS si i ingheti pensia , in paralel ar trebui ca si naparcile platite din bani publici pe functii de clientela de partid sa mai ia o pauza.

              zigzag

              10/09/2011 at 5:20 pm

          • Ziggy: te rog nu ma subaprecia.
            Ai putea eventual sa rosesti la ce prostii debitezi!
            Veteranii ar trebui sa aibe cel putin 90 de ani,or fi pe listele de votare,nu te contrazic,dar sunt si acolo unde iarba e mereu verde,lautele nu inceteaza sa cante, iar in cupe curge lapte si miere.Nu mai voteaza cu nimeni.
            Iar chestia aia cu furnalele , otelarii si petrochimistii o stiu mai bine decat tine.
            Abureste pe altcineva.

            elalarii si petrochimistii

            10/09/2011 at 5:19 pm

            • nu aburesc pe nimeni stimabile.vrei sa ti trimit pe mail copie dupa talonul de pensie a unei doamne care a lucrat in combinat la savinesti ca laborant chimist in mediu toxic?si o copie dupa buletin de analize : tiroida,tromboflebita si hepatita C.ai idee cat costa tratamentele, retele si cat e pensia?

              zigzag

              10/09/2011 at 5:32 pm

              • nu te obosi;am si eu un talon de inginer care a petrecut si 6 ore cu masca pe figura.Am cunoscut combinatul de la Savinesti.
                Am si buletinele de analiza de rigoare.

                ela

                10/09/2011 at 5:38 pm

            • @ela: si atunci cu ce am gresit?

              zigzag

              10/09/2011 at 5:41 pm

    • MP un ciumpalac cu pretentii de mare tenor. Din pacate ptr. Romania ultimilor ani simbolurile nationale au ajuns sa fie calcate in picioare. Tricolorul si imnul sunt sfinte, dragostea ptr. ele tb sadita si cultivata din copilarie. O decizie buna mai tb si aplicata.

      mar

      10/09/2011 at 1:20 pm

  14. basescu la washington:nici un mister;se semneaza tratatul cu scutul
    cu turcia nesigura MK devine baza esentiala+resursele din tarile”stan”unde georgia si romania sunt alternativele la turcia;turcia se crede mare putere deja;parca vad in vreo 12 luni iar un derapaj economic major in turcia
    una peste alta vizita pica intr-un moment critic pentru OM si romania are ce oferi-cred ca e singura zona unde a mai ramas ceva din vechile contacte

    intimplator

    10/09/2011 at 5:09 pm

  15. @andrzej
    pensionarii de azi sunt poate si parintii dvs..
    ginditi-va la un om care avea 40 ani in 89;mare parte din ei nu s-au adaptat;traiesc dintr-o pensie mizera;oamenii aceia sau nascut ori 20 ani prea tirziu ori 20 ani prea devreme
    as vrea sa vad ca societatea de azi le ofera alternative,sa-i antreneze in ceva cu ong-uri;
    nimic,voi tinerii-baniesc ca sunteti tinar-ii credeti un balast;mare parte din ei nu sunt;ca poate nu sunt geek sau poate nu sunt vrajitori in ale computerelor au o experienta care nu poate fi neglijata;
    nu-i comparati cu burtosii din mapn sau mai;
    asa,ca incheiere,ultimul pensionar plecat il chema pesamosca;stiti vreun chirurg pediatru azi in romania de talia lui?

    intimplator

    10/09/2011 at 5:15 pm

  16. Sal`tare, popor ! 🙂
    In gura lui Ilici nu se mai uita nimeni.
    Asta il roade, faptul ca a devenit un personaj secundar, trecut pe linie moarta.
    E cea mai grea lovitura pe care o poate suferi un fost tov. prim-secretar, obisnuit sa „traseze liniile directoare”.

    Pensionarofobia unora mi se pare deplasata, cu atat mai mult cu cat mai toti avem in familie pensionari (care s-ar descurca greu fara noi) si mai toti o sa avem statutul asta, mai devreme sau mai tarziu.

    Alba ca Zapada, chiar blonda fiind, comite o eroare colosala incercand sa ne bage pe gat aceiasi pitici jegosi (primarii penali Mircia Gutau si Antonie Solomon) cu care s-a zbenguit si mai vrea, in continuare.
    Curat reforma, coana Zoitico !
    A propos, ghiceste cineva cine e …Bubico (care va fi aruncat pe geam, la momentul potrivit) ? 😆 😆

    Tzepelica

    10/09/2011 at 5:17 pm

    • ghici boc,cine-i

      intimplator

      10/09/2011 at 5:21 pm

      • 🙂
        Sa-i dea mamitica un bonbon ? 😆

        Tzepelica

        10/09/2011 at 5:24 pm

  17. Buna ziua,
    va recomand partea a doua a articolului de ieri cu interviuri cu doi profesori de aur:
    http://www.ziare.com/daniel-funeriu/ministrul-educatiei/despre-reforma-lui-funeriu-si-performanta-in-educatie-cu-doi-dascali-de-aur-ii-1119743
    Sper ca si acest interviu sa va produca aceeasi placere ca cel de ieri. Pe mine ma unge la suflet (si precis si pe @cetatean). Printre altele, spune profesorul Gologan:
    „As vrea sa vad la fiecare candidat la alegeri foaia matricola. Nu e vorba de note, dar ea spune ceva statistic, vreau sa stiu ca nu a luat trei ani la rand 6 la matematica si 6 la romana. Vreau sa vad ca undeva a excelat”.

    cedric

    10/09/2011 at 5:18 pm

    • @andrej
      prof gologan:alt pensionar „inutil”

      intimplator

      10/09/2011 at 5:22 pm

    • Au excelat la sport/desen/muzica.
      In cel mai fericit caz, bineinteles.
      Unii au fost campioni (si au ramas) la absente.
      Sau la bambilici (jucat pe catedra, in pauze).
      Calitati incontestabile, evident.

      Tzepelica

      10/09/2011 at 5:23 pm

    • Asa-i, Cedric 🙂

      Cetatean

      10/09/2011 at 5:50 pm

  18. Comparati cei 2000 lei pe care ii iau „revolutionarii” cu firimiturile pe care le iau veteranii de razboi, care au stat 3 ani in transee.
    E revoltator !

    Tzepelica

    10/09/2011 at 5:31 pm

    • asta zic si eu.!

      zigzag

      10/09/2011 at 5:33 pm

      • Iti dau dreptate 100 %.
        Cei care acuza aiurea pensionarii din vremea lui Ceasca bat campii, in necunostinta de cauza.
        Sunt oameni care, in loc sa beneficieze de statulul de pensionar, faceau cozile la lapte/carne de seara pana dimineata, ca sa cumpere o punga cu „fratii Petreus” pt. nepoti.
        Cine n-a trait vremurile alea, sa stea in banca lui.

        Tzepelica

        10/09/2011 at 5:37 pm

  19. Buna Ziua la toata lumea 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    10/09/2011 at 5:37 pm


Comentariile sunt închise.