Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O zi obişnuită: 5 Septembrie – “Lecţie de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene”

Bună dimineata intr-o zi de luni. Astazi vom avea la Bucuresti o minima termica de  20°C, si o maxima termica de  30°C, umiditate: 39-87%. Senin. Presiune atmosferica: 1016-19 hPa. Pentru alte orase. Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 2418 RON (+ 0.0112  RON); 1 USD = 2. 9764 RON (+0.0164 RON); 1 EURO =  1. 4251  USD; (-0.0041 RON); Francul elvetian 3. 8156 RON (+0. 1097 RON). Gramul de aur 177.4585 RON (+4.6169 RON).

Apar noi „băieţi deştepţi“, cei din energia nucleară. Ministerul Economiei analizează posibilitatea de a le acorda investitorilor din proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cenavodă energie ieftină produsă de Nuclearelectrica. Ordinul prin care producătorii de electricitate sunt obligaţi să vândă energia pe bursă va trebui modificat, pentru a putea fi încheiate noi contracte directe.  Proiectul reactoarelor 3 şi 4, cea mai mare investiţie din istoria României – estimată la patru miliarde de euro – se trezeşte la viaţă, după ce a intrat în hibernare la începutul acestui an. În ianuarie s-au retras trei dintre cei şase investitori străini – RWE, Iberdrola şi GDF Suez, după ce cehii de la CEZ plecaseră în toamna anului trecut. În proiect au mai rămas doar Enel, ArcelorMittal şi societatea de stat Nuclearelectrica. Aceasta a trebuit să cumpere participaţia celorlalţi şi să ajungă la 85%.Pe lângă energia de la unităţile 3 şi 4 pe care o vor primi investitorii, statul se gândeşte să-i mai atragă cu ceva, pentru ca proiectul să meargă mai departe. Surse din domeniu au declarat, pentru „Adevărul”, că acţionarii care au mai rămas în proiect, respectiv Enel şi ArcelorMittal, au cerut să primească energie de la reactoarele 1 şi 2, care funcţionează în prezent, până când următoarele două unităţi vor produce electricitate. „Ministerul Economiei analizează această cerinţă, dar va fi nevoie de modificarea ordinului prin care producătorii sunt obligaţi să vândă electricitatea doar pe bursă. Cei din proiectul reactoarelor 3 şi 4 nu vor primi nimic până nu iau decizia finală de a investi”, au adăugat sursele citate. Energia nucleară este cea mai ieftină din România, după cea produsă de Hidroelectrica. Mai multe in Adevarul.

Lectie de la Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a respins ca inadmisibila, in iulie 2011, “cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata de Curtea de Apel Bacau”. Decizia CJUE raspunde “intrebarilor preliminare” adresate de judecatori ai Curtii de Apel Bacau in solutionarea unui recurs impotriva unei hotarari a Tribunalului Bacau care a decis ca reclamantii (tot judecatori) ar fi victime ale discriminarii “in functie de categoria socioprofesionala si de locul de munca” in ceea ce priveste salarizarea. CJUE a hotarat ca intrebarile Curtii de Apel Bacau sunt inadmisibile, considerand ca “în mod vădit dispozițiile menționate (n.r. directive privind discriminarea) nu sunt aplicabile nici direct, nici indirect împrejurărilor speței”. Blogul Monicai Macovei.

BAC 2011 Sesiunea a II-a. Procentul de promovabilitate la sesiunea august-septembrie a Bacalaureatului 2011, la nivel national, este de 16,06%, inainte de solutionarea contestatiilor, au declarat pentru HotNews.ro surse din cadrul Ministerului Educatiei. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratele Scolare Judetene duminica seara, in Valcea promovabilitatea a fost de 11,62%, iar in Suceava – 36, 31%.Promovabilitatea la nivel national in sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului 2011 a fost de 44.47%, inainte de solutionarea contestatiilor. Dupa rezolvarea contestatiilor, promovabilitatea a fost de 45,72%, ramanand cea mai scazuta din ultimii 20 de ani. Hotnews

„Regina” asigurarilor, salariu de 29.000 euro/luna. Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Angela Toncescu (58 de ani), este unul dintre cel mai bine platiti angajati din Romania, ocupand functia de conducere a unei institutii finantate masiv de companiile de asigurare, prin taxele platite de acestea. Inca din 2006, de cand a fost investita in aceasta pozitie de Parlament, la propunerea si cu sustinerea PNL, Toncescu isi ascunde veniturile sub sintagma ilegala „conform fisei fiscale”. Motivul secretomaniei Angelei Toncescu i-ar face sa se innegreasca de invidie nu doar pe sefii institutii publice din Romania, ci chiar si pe cei mai puternici oameni ai Planetei. Potrivit fiselor fiscale depuse la Administratia Finantelor Publice a Sectorului 3 al Capitalei, Angela Toncescu castiga un salariu net de peste 1,4 milioane de lei (348.245 de euro). Si asta, inca din 2008, primul an in care criza economica si-a aratat coltii. Ea isi aproba singura salariul, fara sa fie nevoita sa dea socoteala nici macar Parlamentului, careia i se subordoneaza. Toncescu si-a marit salariu in 2008, cu 34.000 de euro, pentru ca in 2007 nu a castigat decat 314.000 de euro, adica avea un salariu lunar de „numai” 26.000 de euro pe luna. Angela Toncescu a câştigat de 21,7 ori mai mult decât în situaţia în care ar fi fost preşedinte al României şi ar fi trebuit să se mulţumească cu echivalentul în lei a doar 16.000 de euro pe an. De fapt, ea îi surclasează şi pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care încasează venituri de 293.000 de euro pe an, şi pe preşedintele SUA, Barack Obama, remunerat, potrivit presei americane, cu 400.000 de dolari pe an (277.000 de euro). Adevarul.

Cum ar da Băsescu veteranii pe o „primenire” PDL ca în 2001. Preşedintele Traian Băsescu a scuturat „pomul copt” cu nemulţumiri în ograda juniorilor PDL. A cerut veteranilor să facă loc unui „suflu nou”, ca în 2001, an când Petre Roman a pierdut şefia PDL. Băsescu a vorbit cu juniorii PDL ca să priceapă seniorii. Garnitura de conducere instalată la ultimul Congres s-a trezit, ieri, muştruluită la scenă deschisă de şeful statului. Nimic din evoluţia şi prestaţia recentă a PDL nu a convenit lui Băsescu: în PDL „este nevoie de un suflu nou”, nu doar de o reîmprospătare, aviz veteranilor, revopsirea în alte culori nu înseamnă rebranduire, nu-mi căutaţi urmaşul-locomotivă că nu-l găsiţi, comasarea alegerilor fără reorganizarea administrativ- teritorială vă face vulnerabili. Uimire în rândurile liderilor democrat-liberali prezenţi la ultima zi a Şcolii de vară a tineretului PDL de la Eforie Nord. Invitat să închidă evenimentul printr-un discurs, preşedintele Traian Băsescu a avut numai cuvinte critice la adresa pedeliştilor şi a modului în care înţeleg ei reformarea şi resuscitarea partidului. EVZ.

Ministrul german de interne: Nu sprijinim aderarea ”parțială” a României la Schengen. Bucureştiul şi Sofia nu sunt încă pregătite să adere la spaţiul Schengen, a declarat ieri ministrul german de interne Hans-Peter Friedrich, care a precizat că în zilele următoare va avea o rundă de consultări pe acest subiect cu omologii săi europeni.  Potrivit postului de radio Deutsche Welle, oficialul german se opune acceptării parţiale a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen în viitorul apropiat. ”Privim aceasta fără entuziasm şi luând în considerare rapoartele care au mai degrabă un caracter negativ, punem la îndoială în continuare oportunitatea unui astfel de pas”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al Germaniei, Jens Teschke. Declaraţiile oficialului german reprezintă de fapt o reacţie la unele informaţii apărute anterior în presa berlineză, între care săptămânalul german Focus şi cotidianul Bild, care au scris că Germania ar fi de acord în privinţa alăturării parţiale a României şi Bulgariei la zona Schengen, peste câteva săptămâni.  Astfel, deja la 31 octombrie a.c., ar putea fi anulat controlul la frontierele aeriene şi maritime, iar, de la mijlocul anului 2012, la frontierele terestre, deși Comisia Europeană a constat că cele două țări nu sunt încă pregătite de a adera la spaţiul Schengen. EVZ

Boc ar putea prezenta săptămâna viitoare propunerea pentru Ministerul Fondurilor Europene. Premierul Emil Boc ar putea prezenta săptămâna viitoare propunerea privind înfiinţarea Ministerului Fondurilor Europene, până atunci fiind de clarificat atribuţiile acestui minister şi numărul de angajaţi ai instituţiei. Sulfina Barbu a precizat că premierul ar putea veni cu o propunere în acest sens săptămâna viitoare, arătând că mai sunt de clarificat atribuţiile acestui minister, precum şi numărul de angajaţi ai noii instituţii. Deputatul PDL a adăugat că premierul Emil Boc a spus foarte clar că acest minister ar trebui să se ocupe de coordonarea autorităţilor de management, astfel încât să fie o coordonare unică a fondurilor europene. Şeful statului a declarat, în 25 iulie, la TVR 1, că ministerul pentru fondurile europene va fi înfiinţat imediat după reunirea Parlamentului în sesiunea de toamnă, el menţionând că ştie cine va fi deţinătorul acestui portofoliu, fiind „convenit cu premierul” şi trebuind să fie un om credibil la Bruxelles. Preşedintele Traian Băsescu a precizat, răspunzând unei întrebări, că ministerul va fi creat imediat ce Parlamentul revine din vacanţă şi se poate face modificarea structurii Guvernului. Mediafax.

Traian Băsescu: Răspunderea magistraţilor se poate stabili şi printr-o lege dată de Guvern. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Şcoala de vară a a tinerilor democraţi-liberali, de la Eforie Nord, că răspunderea magistraţilor se poate stabili şi printr-o lege dată de Guvern şi nu neapărat prin Constituţie, precizând că urmare a deciziilor luate în instanţă privind contestaţiile la legea prin care Executivul a decis să reducă salariile bugetarilor cu 25% România ar trebui să plătească nouă miliarde de lei. Traian Băsescu a continuat afirmând că „România are o mare problemă. Sunt judecători care creează ei lege”, şi a dat ca exemplu actului normativ prin care Guvernul a redus salariile cu 25%, lege declarată constituţională.

„Magistraţii, în instanţe, au stabilit că Guvernul trebuie să plătească aceşti bani. În aşa fel încât, în momentul de faţă, prin hotărârile judecătoreşti, Guvernul ar trebui să plătească peste nouă miliarde de lei. Sigur că este imposibil, pentru că nu există aceşti bani. Dar mă întreb, magistratul trebuie să aplice legea sau să creeze legea ? Dacă legea era neconstituţională, magistratul ar fi avut dreptate să aibă o altă poziţie decât să spună să n-o aplice. Dar, atât timp cât legea a trecut prin Curtea Constituţională, a fost constatată a fi constituţională, de ce magistraţii nu aplică legea?”, a mai spus şeful statului, care a adăugat că „aici sunt probleme ale sistemului judiciar”. Agerpres.

Pe Politeia Europeana puteti citi: 5 Septembrie 2011 – Grecia se afundă

Titluri: Bursele Internationale 2-5 Septembrie 2011; Grecia se afundă: băncile fac coadă la bani de la stat, iar discuţiile cu UE şi FMI au fost blocate; Berlinul nu ne vrea nici parţial în Schengen; Membri ai bandelor implicate în revoltele din Marea Britanie au ascuns arme pentru noi violenţe; Berlinul a primit informaţii de la serviciile secrete ale lui Muammar Kadhafi; Alegeri regionale în Germania: Partidul lui Merkel pierde puncte.

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

05/09/2011 la 8:42 am

63 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Salut! 🙂

    Asa cum am promis, va fi o postare lunga, chiar doua (depinde) despre decizia CJUE.

    Serialul „Constitutia poporului „suveran” si Republica Judecatorilor” merge mai departe, cu episoadele urmatoare.

    In alta ordine de idei, vreau sa va semnalez ca ascunderea veniturilor indivizilor ajunsi in diferite functii cu sprijin PNL se face mereu gratie sintagmei „conform fisei fiscale”.

    „Inca din 2006, de cand a fost investita in aceasta pozitie de Parlament, la propunerea si cu sustinerea PNL, Toncescu isi ascunde veniturile sub sintagma ilegala “conform fisei fiscale”.

    Cine credeti ca mai face asa? „Veniturile nu au putut fi comparate cu cele din declaratiile de avere pe care profesorii sunt obligati sa le afiseze, din cauza ca acestia nu le-au afisat pe site-urile UBB. Mai mult, Andrei Marga nu obisnuieste sa-si completeze valoarea salariului, ci doar noteaza ca acesta este “conform fisei fiscale”„. Asta face si el, si nevasta-sa.

    Despre aceasta expresie de camuflaj:

    „ANI a facut joi, 11 februarie 2010, anumite precizari: “conform prevederilor Legii nr. 144/2007, republicata, declaratiile de avere si de interese trebuie completate la toate rubricile prevazute de formular. Astfel, Anexa I, sectiunea VII din O.U.G. nr. 14/2005: „venituri ale declarantului si ale membrilor sai de familie, realizate in ultimul an fiscal incheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 – Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare)” prevede la ultima rubrica obligativitatea declararii „venitului anual incasat”, pe categorii de venituri. Prin urmare, completarea declaratiilor cu mentiunea „conform fisei fiscale” este incorecta si contravine spiritului Legii 144/2007, republicata. Chiar si in ipoteza atasarii unei copii a fisei fiscale, rezolvarea nu este cea legala, ea contravenind exercitarii functiilor si demnitatilor publice in conditii de transparenta„.

    Tara plina de dinozauri bucsiti cu „drepturi” inalienabile de a fura si de a sfida legea. Ceapa mamii lor!

    Cetatean

    05/09/2011 at 8:57 am

    • Salut C. 🙂
      Adevarat in cascavalul asta sunt multe gauri si nu prea se vad posibilitatile ca cineva sa vineze soarecii. Sa speram totusi ca vom auzi toamna asta multe catiuse zaganind. Am impresia ca se va deschide o ofensiva noua, poate mai eficace!

      Theophyle

      05/09/2011 at 9:39 am

  2. neata buna,

    mai sinteti multi?
    numai in ultimele zile au aparut virgil baciu, fiul lui iosif boda, acum angela toncescu..

    sfidare, sfidare, sfidarea bunului simt..
    jaf permanent! in forma continuata…

    despre angela toncescu
    http://www.enational.ro/bombele-enational-ro/angela-toncescu-faraoana-asigurarilor-35824.html/

    skorpion

    05/09/2011 at 9:14 am

    • salut skorpi 🙂
      diferenta este ca azi lucrurile totusi apar. Acum cativa ani nici macar nu le cunosteam!

      Theophyle

      05/09/2011 at 9:40 am

      • corect, ThPh,

        tocmai din acest motiv (ca acum apar la suprafata) multi prosti percep coruptia mai mare acum decit pe vremea pesedistilor…
        prosti…

        skorpion

        05/09/2011 at 9:47 am

  3. Buna dimineata, si cand te gandesti ca este in functie din perioada in care „duduia ECONOMIA” . De fapt salariul nesmitint este platit de noi, care incheiem asigurari mai mici sau mari. Tupeu strigator la cer si sfidare, oare TV-urile scatofage vor face BN cu emisiuni speciale :mrgreen:
    Seful statului este un prapadit in raport cu salariul pe care-l incaseaza aceasta „somitate mondiala” a asigurarilor 😦

    mar

    05/09/2011 at 9:30 am

    • Salu mar 🙂
      Stimabila castiga mai mult decat Barroso sau Obama. Nu ca astia si-ar merita salariile 🙂

      Theophyle

      05/09/2011 at 9:41 am

  4. Orban …Ceva tot pot să spun: trebuie să schimbe ceva. în el (Crin Antonescu), în primul rând. Pentru că altfel va merge în jos. Si, din păcate, va atrage şi partidul după el. Mare minune daca dupa acest interviu nu-l va exclude,

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/interviu-evz-cu-ludovic-orban-relatia-cu-traian-basescu-si-mercurialul-din-piete-944292.html

    mar

    05/09/2011 at 9:42 am

  5. asa, ca sa aveti si voi placerea mea cand deschid ziarelke americane de astazi :mrgreen:

    http://www.nytimes.com/2011/09/04/world/europe/04border.html?_r=1&scp=2&sq=Romania&st=cse

    Theophyle

    05/09/2011 at 9:53 am

    • Salut
      E bine ca sunt reluctanti cind e vorba de drepturile ingradite pentru roma papiuleishn. O fi vorba si de aia din Temesvar ? 🙂

      lastnightmusic

      05/09/2011 at 1:59 pm

  6. Salut ! 🙂
    Din CV-urile celorlalti membri ai CSA, cu salarii doar putin mai mici decat Toncescu:
    Tudor Balta (PSD) – vicepresedinte :
    -economist ONT Litoral Mamaia;
    -şef serviciu UPPI eforie Nord;
    -director adj. Întrep. Hoteluri şi Restaurante Eforie Nord;
    -director gen.adj. ONT Litoral Mamaia;
    -primar Primăria Constanţa;
    -director gen. Direcţia Finanţelor Publice;
    -director financiar Administraţia Port Constanţa.

    Constantin Buzoianu – vicepresedinte (sponsor PDL) :
    Potrivit CV-ului său, Buzoianu a absolvit ASE în 1971 şi, după ce a lucrat câţiva ani ca economist, a intrat în Ministerul de Interne, unde a fost succesiv :
    -ofiţer de poliţie economică la Inspectoratul de Poliţie Constanţa;
    -şef de birou în cadrul aceleiaşi instituţii;
    -şef serviciu poliţie transporturi la Regionala CFR Constanţa;
    -inspector-şef la IPJ Constanţa;
    -director general la Direcţia Generală de Paşapoarte, Poliţie de Frontieră şi Străini.
    În 1997, a fost trecut în rezervă, iar peste un an a fost angajat la Omniasig, pe postul de consilier al directorului general.

    Albin Biro (UDMR)
    Absolvent al Institutului Agronomic „Nicolae Balcescu” Bucuresti
    – Masterat in economie in specialitatea Management Financiar la Univesritatea Ecologica din Bucuresti
    – Doctor in agronomie
    Experienta profesionala in calitate de:
    – presedinte al Societatii de Valori Mobiliare PERFERNUM BROKER
    – presedinte al Fundatiei Crestine de Intrajutorare
    – inginer la IELIF Miercurea-Ciuc
    Experienta administrativa in calitate de vice-primar al municipiului Miercurea-Ciuc
    Experienta publicistica in calitate de redactor al publicatiei FALVAK NEPE.

    Daniela PoPA (PC) :
    – Absolvent al Facultatii TCM, Universitatea din Brasov
    – Cursuri postuniversitare, de specialitate si de mediere, Bucuresti
    – Master Managementul sectorului public, Universitatea de Petrol si Gaze, Ploiesti
    – Master Relatii internationale, Institutul Diplomatic Roman, Bucuresti
    – Doctor in economie, ASE Bucuresti
    – Absolvent al Colegiului National de Aparare, Bucuresti
    – Doctor in Stiinte militare si informatii, Universitatea de Aparare Carol I, Bucuresti
    – Experienta legislativa ca deputat: 5 mandate de deputat; Vicepresedinte Camera Deputatilor; membru in Comisia pentru politica externa si in Comisia pentru afaceri europene; membru in Delegatia Permanenta a Parlamentului Romaniei la Francofonie (AIPLF) si la Adunarea parlamentara euro-mediteraneana (APEM); autor a peste 100 initiative legislativepa (PC).

    Asta asa, ca sa vedeti pt. ce „competentze” iau astia o caruta de bani… 😦

    Tzepelica

    05/09/2011 at 10:09 am

    • Salut timi 🙂
      Multumesc pentru date! Mam ce competenti avem noi in toate CA-urile. E de mirare ca avem rezultate atat de bune?!

      Theophyle

      05/09/2011 at 10:31 am

  7. „acţionarii care au mai rămas în proiect, respectiv Enel şi ArcelorMittal, au cerut să primească energie de la reactoarele 1 şi 2, care funcţionează în prezent, până când următoarele două unităţi vor produce electricitate. „Ministerul Economiei analizează această cerinţă”.

    Pretentie aberanta !
    Nicaieri in lumea asta un investitor nu-si recupreaza banii in avans dintr-o alta investitie care nu-i apartine, pana la punerea in functiune a instalatiei in care si-a bagat banii.

    Tzepelica

    05/09/2011 at 10:16 am

    • Tzepi, la salaraiile pe care le au nesimititii de mai sus nu tb sa mai surprinda pe nimeni dorintele Enel si Mittal. Aici este tara tuturor posibilitatilor 😦 Imprtant este sa fii la locul potrivit in momentul potrivit si sa ai sponsor.

      mar

      05/09/2011 at 10:30 am

    • Timi 🙂
      Nu cine cere este vinovat – cine da este!

      Theophyle

      05/09/2011 at 10:31 am

    • Salut Tzepelica .
      Citeste mai jos (11:01) comparatia mea cu Italia si o sa vezi de unde vine ” exemplu” .
      ENEL e plina de datorii si nu cred ca va investii in Romania asa cum este obligata prin lege sa o faca in Italia . Statul italian e actionistul cel mai mare din ENEL SA. Ca urmare , fara o intelegere la nivel politic guvernamental , nici o sansa ca ENEL sa faca investitii masive in Romania . Nici macar nu au trecut la schimbarea contoarelor de energie . Noile contoare facute de ei si care au inlocuit toate contoarele vechi italiene au avantajul (soft facut de IBM) de a comunica consumul in timp real prin linia electrica ( nu mai sint necesari mi de persoane cititori de contoare) dar si de a socotii acest consum pe fase orare . Cu introducerea tarifelor pe consum diferentiate pe orele efective de consum . ( dimineata – seara si noaptea . respectiv scump – ieftin )

      http://www.enel.ro/distributie/distributie/alte_tehnologii.htm

      Ma intreb de ce experimenteaza in Romania cind in Italia e realitate totala .

      Ștefan A.

      05/09/2011 at 11:11 am

  8. balta, buzoianu si poate ceilalti =====> fosti securisti

    skorpion

    05/09/2011 at 10:31 am

  9. salutare .
    – Ce misto democratia asta originala in care unii ascund veniturile umflate cu scuze idioate cind in UE tot mai multe state prevad publicarea on line a tuturor declaratilor de cistig a cetatenilor . Bugetari sau privati .
    Bineinteles ca asta e o incalcare a drepturilor omului , discriminare in baza de furt ( pardon , venit 🙂 ) . Repede la curtea europeana de justitie pentru a cere dreptate. 😆
    Cit priveste centralele nucleare , daca statul nu vrea ,( nu are) de unde sa bage banii , e logic ca cei care construiesc (sau vor construi) sa poata vinde unde vor si cum vor energia produsa din investitia pe banii lor pentru multi ani . . A vinde acum din energia realizata de grupurile functionale nu inseamna altceva decit ca statul e in genunchi si baietii destepti gasesc mereu noua țîță de muls .
    Un fel de varianta mioritica a afacerii privatizarii autostrazilor italiene in care baietii destepti au cumparat strazile de la stat pe datorie cu punerea datoriei pe spinarea cumparatului ( autostrazi ) si cu umflarea anuala a costului de acces pe autostrazi cu scuza unor viitoare investitii pe care nu a reusit nimeni sa le vada . in schimb profiturile au crescut enorm si ca atare si cistigul baietilor . 🙂

    Ștefan A.

    05/09/2011 at 11:01 am

  10. Nesimtii astia au facut o fobie din „fraudarea alegerilor cu ajutorul diasporei”. Gunoaiele nu realizeza ca multi foarte multi au plecat din cauza miseriei morale si sociale care este in Romania.
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/dragnea-oamenii-psd-in-sectiile-din-diaspora-din-2009-au-fost-cumparati-dar-nu-vom-mai-dormi-iar-236474.html

    mar

    05/09/2011 at 11:16 am

    • Salut mar
      Adica partidul asta e format numai din persoane coruptibile ? Amara recunoastere indirecta . 😆
      Dar si o explicatie pentru actuala situatie mioritica . 😆
      Cred ca nu a gindit inainte de a vorbi . E ceva normal in Romania . 🙂

      Ștefan A.

      05/09/2011 at 11:24 am

  11. Abia astept! 🙂

    Singurul aspect care merita luat in coinsideratie este ce ar spune CCR la o mai mult ca sigura contestare a comasarii alegerilor. Personal, nu vad nici un temei pe care sa se sprijine contestatia, cita vreme durata mandatelor alesilor locali sunt puse de Constitutie pe seama legii organice:

    Art.121. „(1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii’.

    Art.122, „(2) Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii”.

    Durata mandatului nu este specificata explicit de Coonstitutie, iar prelungirea mandatului se face prin lege organica. Chiar daca exista limitari prin legea organica (prelungirea se face in caz de calamitate sau de razboi), aceste limitari pot fi modificate prin schimbarea legii organice (parca legea 215, insa nu mai verific acum).

    Cetatean

    05/09/2011 at 11:29 am

  12. Dragnea spunea acum citeva zile ca la Senat ca Puterea avea cu 1 vot mai mult. Prin plecarea lui Ion Vasile (PSD) la UNPR, Opozitia pierde un vot si Puterea cistiga unul.

    Daca in coalitie se decide, poate exista si asumare de raspundere pe comasare.

    Cetatean

    05/09/2011 at 11:34 am

  13. Buna ziua,
    Cetatean, atentie ce mare e disperarea rectozaurilor:
    http://www.ziare.com/scoala/admitere-facultate-2011/daca-ai-50-de-ani-platesti-taxa-de-doua-ori-mai-mica-la-facultate-1118547
    Cred ca au uitat sa spuna ca daca ai peste 70 de ani,faci facultatea gratis!

    cedric

    05/09/2011 at 11:34 am

  14. Italienii ! 😆

    http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/cernavoda-medgidia-inca-o-autostrada-castigata-de-pe-locul-6-236377.html

    Astia au experimentat masiv in tara lor cum se „unge” mecanismul concursului.
    Ce mai , sint experti .

    Ștefan A.

    05/09/2011 at 11:38 am

  15. Salve, Cedric 🙂

    Mi-am sunat un fost coleg de liceu care e acum intr-o universitate de stat (nici prea mare, nici prea mica). In mare, cica la stat e relativ ok, locurile sunt ocupate din vara intr-o proportie rezonabila la majoritatea facultatilor. Nu e 100%, insa sunt cifre rezonabile, mi-a spus el. Nu mi-a dat pe procente, insa deduc ca nu e chiar catastrofa pentru universitatile de stat.

    Pacat ca nu am colegi care sa se fi angajat la o fabrica privata de diplome, as fi vrut tare mult sa stiu disperarea alora 😈

    Cica azi sau miine se asteapta clasificarea si ierarhizarea, rectorii sunt mai ierti ca raciii. Deja a intirziat OM mai mulot decit se asteptau ei.

    Cetatean

    05/09/2011 at 11:40 am

  16. Cetatean

    05/09/2011 at 11:41 am

    • M-ai facut sa ma tavalesc de ras, nu stiu sa pun emoticonul respectiv. Bineinteles ca cei de 70 de ani sunt orfani, doar cand parintii lor traiesc 100 apar exceptiile.
      Cat priveste gradul de ocupare la universitatile de stat depinde de specializare. Cel putin la Fizica am impresia ca si la Universitatea Bucuresti situatia e rea de tot, iar din cei care iau cu chiu cu vai bacalaureatul in toamna nu vad vreunul in stare sa faca asa facultate.

      cedric

      05/09/2011 at 11:56 am

      • Fizica sta prost in toate universitatile, am impresia. Amicul meu e la o catedra de fizica si el spune ca la ei e o situatie mai proasta ca la alte facultati. Per total, iese o medie onorabila de ocupare, insa sunt facultati cu 100% si facultati cu 50%.

        Cetatean

        05/09/2011 at 12:02 pm

      • Cedric, am ras cu lacrimi 😛 :rofl:
        Tu crezi ca sunt in stare sa treaca un examen la fizica? Ei s-au chinuit sa termine cumva bacul cum sa se mai inscrie la fizica, matematica sau chimie, facultati exclusiviste in opinia mea.

        mar

        05/09/2011 at 12:03 pm

        • Bineinteles ca nu sunt in stare. Eu ii raspunsesem lui cetatean care zicea ca la stat, situatia e mai buna ca la particular. Eu stiu o facultate de Fizica la care gradul de ocupare in vara era cam de 30%, dar din cei inscrisi nici unul nu depusese diploma de bacalaureat in original, ceea ce inseamna ca s-au inscris inca la cel putin o facultate si Fizica este optiunea de avarie.
          Se cam termina minciunile si la universitatile de stat, ani de zile au supravietuit desfiintind repetentia si taraind studentii din an in an cu examene nepromovate,doar ca sa obtina finantarea pe cap de student.

          cedric

          05/09/2011 at 12:15 pm

          • exact! de aia profesorii din liceu sunt suousi unei presiuni infernale sa puna numai 10. Cine ia 9 sau, Doamne fereste, 8, e handidacapat pe viata si in ziua urmatoare se trezeste cu parintii impricinatului in biroul directorului de scoala facid scandal iar directorul il cheama pentru mustruluiala.

            Cetatean

            05/09/2011 at 12:29 pm

    • 😆 ptr. a pastra nr. de locuri sunt in stare orice!
      Titlul articolului este excelent..”Dezastru şi la a doua sesiune a Bac-ului, urmează apocalipsa facultăţilor”

      http://www.evz.ro/detalii/stiri/rezultate-dezastruoase-si-la-bac-ul-picatilor-vezi-ce-nota-ai-luat-944315.html

      mar

      05/09/2011 at 11:57 am

  17. El vorbeste, REPETENTUL!!! Ptiu, drace, tupeu mai mare ca asta nu am pomenit.

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10026202-crin-antonescu-daniel-funeriu-vrut-dovedeasca-spinarea-100-000-copii-scoala-este-zero.htm

    „Presedintele PNL, Crin Antonescu a recunoscut sambata, la Oradea, ca a ramas repetent in doua randuri in timpul facultatii, dar spune ca a facut intentionat :mrgreen: acest lucru, intr-unul dintre cazuri motivul fiind ca a dorit sa evite primirea unei repartitii la tara.

    „Eu am facut facultatea de Istorie – Filozofie. Intr-adevar, am repetat doi ani, insa i-am repetat in mod deliberat” :mrgreen:, a spus presedintele PNL, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta la Oradea.

    Antonescu a explicat si contextul in care s-au produs cele doua incidente, care dateaza din vremea studentiei sale. „In anul doi am decis, impreuna cu inca doi sau trei colegi, sa repetam anul, pur si simplu asa am vrut noi :mrgreen:. In sesiunea din iarna trecusem toate examenele si colocviile cu nota maxima si acest lucru se poate verifica in foaia matricola”, a spus Antonescu. (ziare.com, 2 mai 2009)

    Ia sa zic si eu cum ziceau aia de la Antena cind tipau ca Funeriu nu are Bacalaureatul:

    Antonescu, diploma de absolivire, tataie, scoate-o sa o vedem si noi!

    Cetatean

    05/09/2011 at 12:36 pm

    • Mai minune, te pomeni ca si la bac au pic anul asta 50% deliberat? Carevasazica au picat intentionat bacul ca sa protesteze.

      Aha

      05/09/2011 at 12:44 pm

    • Idiotul asta are senzatia ca toti romanii sunt retardati, sincer. Am terminat facultatea in 90, repetent ramaneai in 2 situatii, cand nu invatati si cand absentai de la cursuri. Stau si ma gadesc cum de nu a fost exmatriculat si de ce?

      mar

      05/09/2011 at 12:45 pm

      • Avea pile sau a stiut unde sa unga . 🙂

        Ștefan A.

        05/09/2011 at 12:49 pm

  18. O bila neagra pentru hotnews .ro 😦
    Presa italiana scrie de un roman de 52 de ani si astia au tradus român . 😦
    trebuie mai multa scoala de limbi straine tovarasi . 😆
    PS . a gresi e uman dar profesionalismul cere o verificare a informatiei . Usor de facut in epoca internetului fara granite .

    http://www.hotnews.ro/stiri-diaspora-10025754-video-romn-fost-arestat-roma-dupa-vandalizat-celebra-fontana-del-moro.htm

    Ștefan A.

    05/09/2011 at 12:47 pm

    • Stef poate era un român din Roman care traieste la Roma 🙂

      Theophyle

      05/09/2011 at 12:56 pm

      • 😆
        Cu mama lupoaica si tata Decebal ? 🙂

        Ștefan A.

        05/09/2011 at 1:00 pm

        • Am vazut 🙂 Le-am atras atentia!!!! 😆

          Theophyle

          05/09/2011 at 1:04 pm

  19. Inca o dovada ca ziaristii nostri sunt analfabeti si nu pricep ce citesc in limbi straine, ca sa nu mai vorbim si de cultura lor politica:
    http://www.ziare.com/europa/germania/germania-partidul-angelei-merkel-pierde-puncte-la-alegerile-regionale-1118510
    Dupa autoarea articolului, Angela Merkel e presedinta Partidului Liberal German!

    cedric

    05/09/2011 at 1:01 pm

    • Vezi cedric 😆
      pentru ce nu citesc ziare.com. Sint acol niste imbecili de bubuie!

      Theophyle

      05/09/2011 at 1:05 pm

      • Sa stiti, Theophyle, ca uneori e instructiv sa citesti si ce scriu imbecilii: iti pune perspicacitatea la incercare.

        cedric

        05/09/2011 at 1:15 pm

  20. Si lumea il tot acuza pe Antenescu ca el e ba chiulau ba lenes. Nu e domnilor chiulau, si nici lenes. El lipseste din parlament deliberat. Care va sa zica, intentionat nu vine la sesiuni, ca asa vrea el.

    Aha

    05/09/2011 at 1:05 pm

    • Da draga 🙂 el protesteaza din ’92 de cand a ajuns in Parlament!

      Theophyle

      05/09/2011 at 1:06 pm

      • Nuuu, el proteseaza din studentie 🙂 un neanteles si o „victima a sistemului”.

        mar

        05/09/2011 at 1:10 pm

  21. Auzi la Antenescu, categoria gindire cu premeditare: „Nu ne-ar mira ca la anul sa avem de-a face cu subiecte foarte usoare, ca sa arate ca reforma a dat roade”.
    Ei, acum sint lamurit. Pai de aia ii tot dadeau astia pe la televiziuni ca nu e nici o criza. Asa si era. Urmind exemplul de deductie Antenescu avem asa:
    -Nu a fost criza mondiala. Boc a ascuns banii din buget ca sa arate ce cheltuieli iresponsabile ar fi facut Tariceanu inainte.
    -Alegerile partiale din MM si NT: alegatorii usl anume nu au iesit la vot ca sa infirme sondajele de 60% si sa-i confuzeze pe pedelisti.

    Aha

    05/09/2011 at 1:14 pm

  22. Pana la sfarsitul lunii octombrie se va depune legea electorala in Parlament, a declarat Borbely la RRA.

    mar

    05/09/2011 at 1:23 pm

  23. Stiti cumva daca Voiculescu mai ramane vicepresedinte la Senat ?

    cedric

    05/09/2011 at 1:31 pm

    • Si crezi ca are tupeu cineva sa atenteze la scaunul lui?

      Cetatean

      05/09/2011 at 1:32 pm

  24. Borbely la RRA – nu cunosc continutul contractului Rosia Montana si nu inteleg de ce statul roman nu a negociat mai bine propria pozitie.

    mar

    05/09/2011 at 1:46 pm

  25. angela noasträ , nu este liberalä, este din CDU, este in coalittzie cu FDP

    theo

    05/09/2011 at 2:36 pm

  26. Voiculescu, securistul cu condicutzä,

    nu are dreptul sä mai fie in parlament, afarä cu securistii din parlament.

    dece nu se aplicä legea?

    theo

    05/09/2011 at 2:38 pm

  27. elanul, vrea sä nu mai pläteascä datoriile, face pe smecherul.

    are procente si la B1

    theo

    05/09/2011 at 2:40 pm

  28. Romania, ar avea multä nevoie de Monica Macovei

    theo

    05/09/2011 at 2:41 pm

  29. Salut pe toata lumea 🙂
    postare noua!

    Theophyle

    05/09/2011 at 3:17 pm

  30. catä lipsä de bun simtz,

    Crinolin si bine intzeles USL; vor demisia ministrului FUNERIU

    dece,? a descoperit incompetentza fostilor ministrii si a sistemului,

    cum este posibil, sä fii asa ingust la minte?

    nu este de vinä cine a distrus generatziil , este de vinä cine a descoperit

    CRIN, are dreptate, cä el a fost un repetent, e tot Funeriu de vinä

    theo

    05/09/2011 at 5:04 pm

  31. Nam inteles si ce daca are salariu mai mare decat Obama? Pai poate ea are si vechime si spor de munca nesanatoasa sau cum ii se zice.

    dadatroll

    05/09/2011 at 11:03 pm


Comentariile sunt închise.