Sfârşitul carnavalului

Titlul articolului prezent si poate al catorva care il vor urma este cu dublu sens. Primul sens este cel etimologic, serbarile inainte de “lăsatul secului (de carne)”. In unele tari, in special cele catolice, carnavalul datează din perioada în care biserica a impus ca aceste festivităţi să aibă loc înaintea postului de reculegere şi abstinenţă, care premerge Paştele. Carnaval (it. “carne vale“), adica adio la carne, insemna  ultimele clipe vesele ale bunastarii si ale belsugului trupesc.

Al doilea sens este imprumutat de la un superb serial de televiziune care a luat multe premii, dar s-a prabusit din cauza lipsei de audienta. Spectatorii nu l-au iubit. Cine naiba iubeste adevaruri dure? Carnivàle, serial american, se desfăşoară în Statele Unite ale Americii în timpul Marii Crize Economice. Povestea prezintă lupta dintre “bine” şi “rău”, precum şi conflictul dintre liberul arbitru şi destinul fiecăruia. Carnivàle a fost difuzat timp de două sezoane, între 14 septembrie 2003 şi 27 martie 2005. Din cauza rating-urilor scăzute din timpul celui de-al doilea sezon, Carnivàle a fost anulat, după numai 24 de episoade, deşi iniţial fusese gândit să se desfăşoare pe durata a şase sezoane. În anul 2004 a câştigat patru premii Emmy şi a obţinut numeroase nominalizări şi premii la alte festivaluri de televiziune, între 2004 şi 2006.

Am sa incep dela sfarsit la inceput:  Se sfarseste, carnavalul? DA!

In primul rand pentru ca Statele Unite nu reusesc sa iasa din criza, dimpotriva ea se adanceste fara ca absolut nimeni sa gaseasca panaceul salvator. De mult timp nu am asistat la un interviu tragic ca cel al lui Ben Bernanke, seful Bancii Centrale a Americii (Sistemul federal de rezerve al Statelor Unite– FED –  Federal Reserve), interviu in care aproape a confirmat ceea ce se vede cu ochiul liber, toate masurile luate nu prea au ajutat sa porneasca motorul economiei americane.

Consumul este in scadere, economia nu genereaza suficiente locuri de munca, cresterea economica este la jumatate fata de cea preconizata. Criza imobiliara, lipsa de responsabilitate si razboaiele “MacDonald,” au secat America. „Yes We Can”tinde sa ramana o hilara lozinca bazata pe un cantecel studentesc. Pana la urma s-a dovedit ca “No You Can’t, Mr. President!”

Razboaiele din Irak au costat America 2.4 trilioane USD. Razboiul din Afganistan a costat pana acum 118,6 miliarde de USD. Puteti vedea si estimari mai “miloase” in raportul CRS (Report for Congress) si totusi si acolo este vorba de trilioane de dolari. Toate aceste razboaie nu au facut planeta nici mai sigura si nici nu au stimulat economia americana sau au asigurat resursele vitale ale “lumii libere”.

Politica economica a administratiei Obama a salvat poate bancile, institutiile financiare,  industriile ineficiente si a incercat sa produca un egalitarism imposibil distrugand serviciile si asa mult prea scumpe ale sistemului medical, nu au reusit insa sa creeze mai nimic din punct de vedere economic. Mai rau, cetateanul american de rand, micile intreprinderi si clasa mijlocie au fost lovite si si-au pierdut increderea in sistemul economic pe care l-au crezut parte din “stilul de viata” promovat cu agresivitate in ultima jumatate de secol, din asa numitul “secol american”.

In liniste si fara trambite, SUA construiesc versiunea moderna a “zidului lui Hadrian “ rugandu-se la Dumnezeu ca acesta sa nu se transforme in “zidul lui Aurelian”.

In al doilea rand Europa. Uniunea Europeană a adoptat o nouă regulă: “dacă un plan nu funcţionează, continuă cu el„, o propozitie extrem de adevarata dintr-un editorial publicat recent de The Economist. În timp ce Grecia se pregăteşte să adopte măsurile de austeritate pentru a îndeplini condiţiile planului de salvare, „strategia de negare [a Uniunii Europene] – refuzul de a accepta faptul că Grecia nu îşi poate plăti datoriile – şi-a atins limitele, din trei motive„. Politicile internaţionale legate de această criză devin „şi mai toxice„. Pieţele sunt convinse că „felul acesta de a avansa în ceaţă nu funcţionează„. Şi „temerile de contagiune cresc, nu scad„. Singura soluţie, spune saptamanalul britanic, este „o restructurare ordonată a datoriei greceşti”: nu este un leac în sine, dar este o soluţie care oferă ţării o şansă.

Daca The Economist este bland, Prospect, jurnalul lunar britanic, desi cu atitudini mai mult laburiste decat conservatoare, considera ca: „Zona euro se bazează pe trei stâlpi de rezistenţă: lacune, compromisuri aproximative şi minciuni”, în timp ce o altă „trinitate” a UE – „nicio cale de ieşire, niciun eşec şi niciun plan de salvare” este „lipsită de logică”. UE va continua probabil să împrumute bani ţărilor sărace precum Grecia şi Irlanda până când va fi confruntată cu o alegere dură: să se unifice din punct de vedere politic sau să dispară. Autorul articolului, Wolfgang Münchau, crede ca “politicienii vor face compromisuri relative până când nu vor mai putea face nici un compromis. Pariez că această alegere va fi făcută de o altă generaţie de lideri politici. Deciziile lor vor stabili dacă Europa, în forma ei actuală, poate continua sau nu.”

Daca problemele economice ale Europei pot fi dezbatute intr-un fel sau altul, potentialul militar fara umbrela americana s-a dovedit complet inexistent. Europa se scufunda in criza Libiana, care tinde sa devina un fiasco tragic. Astazi mai mult ca niciodata forta militara Europeana arata ca armata franceza inaintea celui de al II-lea Razboi Mondial, puternica numai pe hartie!

Din punct de vedere diplomatic, miscarile din Orientul Mijlociu au pus politica externă europeană la grea încercare. După aproape doi ani în acest post, Ashton este din ce în ce mai criticată. Desi Serviciul Diplomatic European a fost dotat cu un buget uriaş şi cu întreaga putere,  care până acum fusese fragmentată între trei instituţii (Consiliul, Comisia şi preşedinţia rotativă a UE), care se călcau pe picioare şi se contraziceau tot timpul, o politica Europeana nu decolează. Pe scurt, avem în sfârşit instituţiile, dar nu avem încă pe nimeni, aparent, care să exercite o conducere puternică. De fapt influenta Europei, ca entitate colectiva, este aproape inexistenta.

In al treilea rand Romania. Aici lucrurile sunt foarte simple, suficient este sa citesti presa romaneasca, sa asculti radioul sau sa privesti la stirile transmise la televiziuni ca sa intelegi ce se intampla.  Romania este dependenta, la fel ca de multe ori in istoria ei, de bunavointa “prietenilor” si slabiciunea “dusmanilor”. Societatea romaneasca este profund derutata, neinformata corect si artificial tinuta intr-un antagonism perpetuu! Slabiciunile sociale sunt profunde si adanci, continua sa se metamorfozeze din acut spre cronic. O tabara incearca sa aplice niste reforme, partial impuse de “prieteni”, cealalta ameninta sa le desfiinteze cand va ajunge la putere. Cine are ochi intelege ca aici lucrurile nu pot sa evolueze in mai bine si isi ia catrafusele spre alte locuri, care pana la urma probabil ca in timp vor deveni la fel de problematice, bineinteles din cu totul alte motive.

Clasa politica a transformat Romania in camp de lupta, in care toate mijloacele au devenit legitime, uitand probabil ca victimele acestui razboi sunt pana la urma cetatenii acestei tari. Potentatii vremii dau lectii de moralitate cu buzunarele burdusite de banii furati. Averile furate nu pot fi declarate ilicite si hotii nu pot fi judecati avand toate sansele sa continue jaful care a fost pana acum.  Armata si fortele de ordine sunt sub-bugetate, ineficiente si conduse exact ca acum 20 de ani. Lipsesc numai culesurile de cereale si cartofi.

Fiintele lui Dumnezeu treziti-va, carnavalul s-a sfarsit, intram intr-o lunga perioada de dupa acest carnaval, care va fi “seaca” cum putine au fost inaintea ei.

Pe Politeia Europeana puteti citi articolul:”O poveste tristă despre o altă Grecie„