Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Jocul de-a istoria

Sunt popoare care isi cunosc istoria si o accepta asa cum a fost, sunt popoare care isi cunosc istoria si nu o accepta asa cum a fost si sunt popoare care nu isi cunosc istoria, deci nu au ce accepta sau nega; in acest fel lucrurile sunt dezbatute dupa ureche sau dupa traditiile orale transmise in mii de feluri.

Perioada 23 august 1944 – 3 ianuarie 1948 este poate una dintre cele mai albe pete din istoriografia romaneasca. Nu ca nu s-a scris, bineinteles ca s-a scris din trei  colturi ale ringului romanesc – rosu, albastru si verde. Nu exista insa istoria scrisa din coltul gri, cel adevarat, care povesteste istoria fara sa o comenteze, asa cum a fost – fapte. Simple fapte, fara pasiunea politica si interpretarile mitologice de care bineinteles are nevoie orice popor, dar care nu pot fi valabile din punct de vedere al faptelor care  s-au petrecut.

Probabil ca nu as fi scris acest articol daca ieri Basescu nu ar fi avut iesirea la interviul pe b1Tv. Deplor iesirea si limbajul suburban, nu si  faptele despre care a vorbit Basescu. Nu se poate spune ca relatia Basescu – Casa Regala este una fara sentimente si resentimente, nici faptul ca  evenimentul de ieri nu se datoreaza unui prea mare respect reciproc si in sfarsit nici nu se poate nega lipsa de tact de care a dat dovada Casa Regala in relatiile cu  Presedintele Romaniei in perioada Basescu.

Nu am nici o vointa de a transforma acest blog intr-unul istoric (am deja unul), dar cred ca sunt aspecte care trebuie puse in atentia opiniei publice pentru a nu transforma lucruri serioase intr-o discutie de gen “ba pe-a ma’tii”. In biografia formala a regelui este scris ca : Regele Mihai a organizat la 23 august 1944 arestarea lui Antonescu. S-a opus guvernelor prosovietice din anii 1945-1946. A fost constrâns să abdice la 30 decembrie 1947. Trei propozitii, trei jumatati de adevar!

Generalul Constantin Sănătescu si Generalul Dumitru Dămăceanu au organizat lovitura de stat de la 23 august 1944, Regele Mihai a fost anuntat si a acceptat in extremis aceasta decizie. Adevarat ca Sănătescu a fost mareşal al Palatului (1 aprilie 1944 – 23 august 1944), dar a fost si un bun cunoscator al situatiei militare si a stiut exact ceea ce s-ar putea intampla daca rusii vor ajunge la Bucuresti fara un armistitiu. Generalii Constantin Sănătescu si Dumitru Dămăceanu erau in legatura cu aliatii occidentali de luni de zile (fara cunostinta Regelui), cu ajutorul lui  Barbu Ştirbei aflat la Cairo. De mentionat ca Generalul Sănătescu era in relatii extrem de proaste cu Ion Antonescu din moment ce acesta a trecut Nistrul. De amintit ca Gen. Sănătescu a fost comandant militar al Bucureştiului pe timpul rebeliunii legionare, si în calitate de comandant al Corpului 8 armată a fost cel care a oprit pogromul împotriva evreilor declanşat la Dorohoi în anul 1940. Regele Mihai abia a fost convins sa ajunga la Bucuresti de la Sinaia pe 22 august ’44 pentru a trece la actiunea loviturii de stat. Imediat dupa lovitura de stat si arestarea lui Antonescu, regele Mihai a plecat (fugit) din Bucuresti, refugiindu-se intr-o localitate (ne stiuta de nimeni atunci), Dobriţa (mosia Culcer) în Oltenia.

Regele Mihai nu s-a opus in nici un fel  instaurarii guvernului Groza la data de 6 martie 1945, fapt pentru care Uniunea Sovietică şi-a exprimat printr-o telegramă satisfacţia şi l-a decorat pe rege cu Ordinul Victoriei. Despre abdicare – aici este mult de scris. Am sa ma rezum la mentiunea ca desi a fost sfatuit de suveranul Regatului Unit, regele George al VI-lea, sa nu abdice, ci pur si simplu sa paraseasca Romania daca viata i-ar fi fost in primejdie (lucru care nu a fost niciodata), fara sa semneze un act de abdicare care ar fi fost nefast pentru viitorul Romaniei.

De mentionat ca Prinţul Kiril al Bulgariei, care era regentul Bulgariei, regele Simeon al II-lea fiind minor, a preferat să fugă din ţară pentru a evita eventualitatea abdicării forţate ce i-ar fi putut fi impusă lui Simeon.

Tot de mentionat ca Petru al II-lea al Iugoslaviei, fiul prinţesei Maria de România, şi consilierii săi s-au opus Germaniei naziste, regentul Prinţul Pavel a declarat că Regatul Iugoslaviei ar adera la Pactul Tripartit la 25 martie 1941. La 27 martie, regele Petru, în vârstă de 17 ani, a fost proclamat major şi a participat la o lovitură de stat susţinută de britanici, care s-a opus Pactului Tripartit. Fugind din Iugoslavia a luptat ca pilot in RAF si nu a abdicat niciodata, Casa Regala a Iugoslaviei nefiind niciodata abolita.

Acesta este adevarul singurul rege din Estul Europei care a abdicat a fost regele Mihai al Romaniei. Cedand LEGAL guvernarea Romaniei comunistilor. La asta probabil s-a referit Basescu ieri.

Toate  astea nu m-ar fi deranjat mai mult decat faptul ca Regele Mihai nu a ridicat un deget, desi avea toate parghiile sa o faca , in cazul  condamnarilor la moarte a zecilor de generali romani, in frunte cu Antonescu. Putea sa comute pedepsele chiar daca ei ar fi fost executati pana la urma. Asta nu este conduita unui rege fata de militarii armatei lui.

Un ultim cuvant si un ultim protest fata de mistificarea istoriei la care asistam. Ma refer la Conferinţa de Pace de la Paris (1946-1947), unde patrioti adevarati au salvat Ardealul fara ca regele Mihai sa miste un deget. Acolo s-au luptat Generalul Dumitru Dămăceanu (care a fost rasplatit cu ani grei de puscarie – a fost eliberat in 1960), mareata Doamna Elena Vacarescu, care in ultimul an al vietii ei, desi izgonita din Romania (din cauza dragostei ei interzise cu regele Ferdinand), a batut la usile tuturor cancelariilor aliate, insotita de dna doctor Florica Bagdazar (femei pe cinste ale neamului romanesc)  si da prieteni, de comunistul Lucretiu Patrascanu (executat mai tarziu de comunistii lui).  Regele Mihai nu a fost acolo si nici nu a luptat ca Ardealul sa nu fie ciopartit (ungurii au cerut 22.000 km patrati). Daca oamenii astia si multi altii la Washington si la Londra nu s-ar fi luptat Aradul si Satu Mare ar fi fost astazi in Ungaria (vezi harta alaturata, cu rosul granita actuala a Romaniei, cu violet granita discutata, revendicata si aproape castigata de Ungaria)

Dragi cititori, eroii Romaniei sunt in pamant sau la pamant, alungati si ostracizati de cei care au mostenit (si urmasii lor)  tara asta LEGAL, prin abdicarea regelui Mihai I de Romania.

Written by Theophyle

23/06/2011 la 3:36 pm

285 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. ICCJ a respins contestatia lui Dan Voiculescu: ramane definitiva decizia ca acesta a fost colaborator al securitatii.
    Poate regele Mihai se mai gandeste cand isi alege amicii!

    cedric

    23/06/2011 at 3:42 pm

  2. dintre toate comentariile tale, cu acesta sunt 100% de acord: „Regele Mihai nu a ridicat un deget, desi avea toate parghiile sa o faca , in cazul condamnarilor la moarte a zecilor de generali romani, in frunte cu Antonescu. Putea sa comute pedepsele chiar daca ei ar fi fost executati pana la urma. Asta nu este conduita unui rege fata de militarii armatei lui.” pentru celelalte… in fine, astept „coltul gri”. sper sa-l apuc…

    viesparul

    23/06/2011 at 3:46 pm

    • Antonescu din ce stiu eu nu facut cerere pentru comutarea pedepsei. Ceilalti insa, pot doar sa presupun ca au facut…

      Mircea

      23/06/2011 at 5:34 pm

      • a facut-o mama sa,in numele sau,personal la rege.

        negru voda

        23/06/2011 at 9:56 pm

  3. MNultumesc pentru fond si pentru forma ;da, asa cum pui tu lucrurile, nu te pot contesta ,dar tot nu se incadreaza in ce a zis Basescu. Argumentatia ta este insa logica, obiectiva, convingatoare, multumesc.

    Loda

    23/06/2011 at 3:47 pm

  4. 1)De greva regala ai auzit?
    2)Bun,regele nu abdica si alegea sa fuga pur si simplu.Cu ce schimba lucrul asta situatia? Tot comunism,tot Iliescu ,tot fugaritul regelui pe autostrada…
    3)NU A CEDAT NIMENI LEGAL GUVERNAREA COMUNISTILOR,incetati cu bazaconiile astea bune pentru mioritici!Asta e culmea,regele e vinovat pentru venirea comunistilor!Este ca si cum ai spune ca daca nu ti-ai sapat un sant in jurul casei esti vinovat ca te-a spulberat tsunamiul!
    4)Eu nu-l idealizez(idolatrizez) pe rege,are multe pacate,insa nu cele pe care i le reproseaza criptocomunistul Basescu.

    quintus

    23/06/2011 at 3:51 pm

    • nu meriti un raspuns. Habar nu ai despre ce vorbesti arunci lozinci nu fapte!

      Theophyle

      23/06/2011 at 4:04 pm

    • „2)Bun,regele nu abdica si alegea sa fuga pur si simplu.Cu ce schimba lucrul asta situatia?”
      Schimba opinia lui Base despre regele Mihai.
      „3)NU A CEDAT NIMENI LEGAL GUVERNAREA COMUNISTILOR,incetati cu bazaconiile astea”:
      La 6 martie 1945 regele Mihai il propune prim ministru pe Petru Groza.
      In 1946, dupa alegerile trucate deasemenea.
      La 30 decembrie 1947 semneaza actul de abdicare.
      Trei acte care treptat au predat statul roman comunistilor legal.

      doar un comentator

      23/06/2011 at 10:00 pm

    • N-ai inteles nimic, la fel ca o buna parte a romanilor care, desi stiu sa citeasca, nu sunt capabili sa inteleaga ceea ce citesc. ” Am facut 13 ani de puscarie pentru un popor de idioti ”, a spus Petre Tutea.

      Mircea

      25/06/2011 at 2:05 am

  5. Theophyle, mii de multumiri si recunostinta pentru acest articol care ne mai ridica valul care acopera acea perioada, pentru noi cei care n-am aflat inca istoria acelor vremi asa cum au fost. Apreciez obiectivitatea deplina, nu ne ramane decat sa gandim cu mintile noastre la meritele si nemeritele celor de care a depins soarta tarii atunci.

    cedric

    23/06/2011 at 3:52 pm

  6. Lucruri pe care nu le stiam. Multumesc Theophylle!

    vcaraman

    23/06/2011 at 3:53 pm

  7. Ma intreb daca e un joc de-a istoria sau o mistificare voita.
    Nimeni si nimic nu ii putea impiedica pe istorici sa cerceteze. Existau marturii, chiar daca multe documente erau secretizate.Pe nici un specialist din Romania,indiferent de domeniu nu l-a oprit nimeni sa faca ce i-a dictat constiinta. Daca o aveau.
    Ei au preferat sa urmeze linia. Si sa intoxie generatii de romani.

    ela

    23/06/2011 at 3:53 pm

  8. Theophyle,
    fara a-mi da cu caramida in piept lucrurile astea le-am aflat de-alungul timpului din citit si spusele unora.
    O observatie, daca nu ma inseala memoria: Damaceanu era colonel inainte de 23 august `44.
    Nu stiam insa nimic, si e destul de important, despre regii de linga noi.
    Am dat la postarea precedenta un link de pe contributors, dar vad ca platforma nu merge acum, cu a analiza calma.
    Si cu precizarea ca crucisatorul prezidential a lansat primele salve 😉

    victor L

    23/06/2011 at 3:55 pm

    • da Victor, Dumitru Dămăceanu a fost colonel, şef al Statului Major al Comandamentului Militar al Capitalei.

      Theophyle

      23/06/2011 at 4:09 pm

  9. cedric

    23/06/2011 at 3:56 pm

    • daca a sarit loda, apoi chuky e normal sa sara si felix.pana diseara va sari si ilici 🙂

      zigzag

      23/06/2011 at 4:03 pm

    • hehehe 🙂 Andon omul de casa al lui Felix este autorul articolului „Ba majestate” S-a schimbat kalimera !

      Un tanar de stanga

      23/06/2011 at 4:12 pm

      • articolul se intitula: „Fi-r-ai al dracului, Majestate!” – pentru a fi corecti. Adevarul la care latra si CeTu Peu.

        Sare'n Ochi

        23/06/2011 at 9:07 pm

    • Astept si parerea lui Sergiu Andon . Nu este exclus ca si asta dupa ce l a dracuit pe Rege sa devina mare monarhist.

      tucu

      23/06/2011 at 4:23 pm

    • Inutil si pierdere de timp de argumentat cu aceste atacuri vulgare, stupide si ipocrite la adresa presedintelui Basescu. Credeti ca ar putea maca unul din cei care scriu asemenea idiotenii sa spuna, macar acum dupa atata timp, cum califica actiunile (nu vorbele) lui Iliescu din 1990, cand la fugarit, arestat si expulzat pe ‘Majestatea Sa’, comportare si actiuni mult mai grave si mitocanesti decat ale conducatorilor comunisti din anii ’40; Dej si Groza i-au permis, in Nov 1947 sa revina in tara si, politic mai pragmatici (dirijati probabil de NKVD) i-au propus un targ care nu a fost respins (dat fiind probabil avatajul personal, correct anticipat de expertii NKVD).
      Toti acesti postaci ipocriti nu dau doi bani pe Rege, Casa Regala si Monarhie. Basescu si-a exprimat o parare personala fata de persoana Mihai I (fost rege cara a abdicat nu a fost inlaturat) si nu fata de Casa Regala sau fata de Rege ca persoanalitate sau sef de Stat. Tot ce scriu acesti postaci ipocriti si populisti are la baza ura lor irationala fata de Basescu si o teama animalica fata de evolutia schimbarilor legislative initiate de Basescu

      Mircea D.

      24/06/2011 at 10:50 pm

  10. theo, ce multzi s-au luptat, pt. romania, oameni de care multzi dintre noi, nu stiu f. mult,

    itzi multzumesc, este inpresionant. totusi oricat de indulgent ai fi, ca sef de stat,

    cu orce risc, te inplici si nu te gandesti la tine, mihai a trädat, nu am nici o scuzä pt. el.

    theo

    23/06/2011 at 3:59 pm

  11. sigur, in articolul lui voiculescu, normalitatea, era fostul rege prieten la cataramä cu el si ilici.

    se dau de gol securistii, iar asta cu condicutzä pe viatzä.

    theo

    23/06/2011 at 4:01 pm

    • stii cum e theo?deconspiri un kagebist …si sar colegii sa l apere.uite asa aflam si noi care s agentii de influenta intarcati la moscova.sau decorati 🙂

      zigzag

      23/06/2011 at 4:05 pm

      • vb prostii
        Iliescu si cu regele nu au fost prieteni. Uiti ca regele a revenit in tara abia odata cu Constantinescu? Chiar daca nu imi place ce s-a intamplat cu Romania atunci si dupa(despagubirile de razboi pe care le-am platit multi ani) nu stiu ce sa zic de rege, era copil si toate evenimentele alea au fost prea mult pentru el.

        ion daniel

        23/06/2011 at 6:13 pm

  12. poate presedintele bäsescu, este direct, pe fond are dreptate.

    theo

    23/06/2011 at 4:04 pm

  13. Salut
    Este o confuzie in ce priveste Bulgaria :
    Printul Kiril regent si prim ministru a fost executat de comunisti la 1 februarie 1945 impreuna cu un grup mare de ministri consilieri si 67 membrii ai parlamentului. Tribunalul poporului 🙂 i-a judecat dimineata iar seara i-au executat.

    Simeon al II lea minor a fugit din tara

    Un tanar de stanga

    23/06/2011 at 4:06 pm

    • TDS nici o confuzie. Kiril a facilitat fuga regelui, a trecut granita a fost capturat de partizani comunisti si dat in mana alor lui. de aici … O tradare clasica. Poveste interesanta!

      Theophyle

      23/06/2011 at 4:11 pm

      • Da, nici o confuzie. A dat dovadă de caracter ăla micu, s-a gândit să fie curajos și să nu aștepte oferta de abdicare. Sau de glonț în cap.

        Ce ușor e să judeci oameni aflați în situații limită, în care poate nu te vei afla niciodată (mă refer la titularul blogului). După război, mulți viteji s-arată. Si dai si lupta!

        Stefan

        25/06/2011 at 1:15 am

  14. Prefer pe Base cu tot exprimarea lui nu prea politicoasa unui „finutz” care sa ma duca de nas si cu zaharelu’.
    TOG, Mihai n-o fi fost un ticalos autentic. Dar i-a iesit extrem de prost si de impotriva comunitatii noastre. Trist este ca si-a continuat viata in aceeasi cheie a supunerii. Imi pare rau ca intr-o vreme am avut incredere in el.

    Diana

    23/06/2011 at 4:07 pm

    • Diana, nu cred ca e un ticalos ci un las si cu principii mult prea elastice pentru gustul meu.

      turnofftheglory

      23/06/2011 at 4:14 pm

  15. culmea, antonescu dezechilibrat il besteleste pe presedinte, in cele mai ordinare cuvinte.

    geoanä, alt tampit, il sfätuieste pe presedinte, sä repare gresala.
    adicä sä ducä la moscova???

    GEOLGÄU, cum reperi tu trädarea??DAR ILIESCU FATZÄ DE ROMANI???

    theo

    23/06/2011 at 4:09 pm

  16. al dracu criptocomunist Basescu asta care a condamnat comunismul, a desecretizat arhive ale securitatii si incearca sa iasa din paradigma neocomunista a lui iliescu
    chiar trebuie sa-i ascultam pe toti cretinii cum ne insulta inteligenta?

    razvan

    23/06/2011 at 4:09 pm

    • da’ ce bine dai in poza. Era o vreme frumoasa pe semne.

      Marcel

      24/06/2011 at 4:58 pm

  17. Multumesc pentru articol Theophyle. Il voi da mai departe.
    Un articol necesar scris de un om ce stie ce spune.

    turnofftheglory

    23/06/2011 at 4:10 pm

  18. Iliescu la b1; iresponsabilitate descalificanta , lipsa de control, de raspundere pt functia pe care o are (despre declaratia lui Basescu).

    cedric

    23/06/2011 at 4:10 pm

  19. […] 2: Necesar, lamuritor, in context istoric real. Regalitatea inainte de a-si da obstescul sfarsit, via Theophyle Politeia. Posted in Politica « Imunitatea parlamentara drept fundamental? You can leave a […]

  20. Iliesc uregreta ca in perioada 90-91 a avu trelatii tensionate cu regele. Apoi a reparat relatiile si le strica Basescu acum!

    cedric

    23/06/2011 at 4:12 pm

  21. Se pare ca Sergiu Nicolaescu a facut azi o declaratie cam in sprijinul celor spuse de presedinte: urmare a abdicarii regelui au fost mii si zeci de mii de arestari.
    Acu si Madalin Voicu e mare monarhist. Hai ca-mi place!

    cedric

    23/06/2011 at 4:15 pm

  22. Theophyle jos palaria. Este prima postare care aduce lucrurile la valoarea reala.
    Intre campania extrem de murdara impotriva Regelui Mihai din deceniul 90 orchestrata de cei ce astazi pozeaza in prieteni si aparatori si ridicarea aceluiasi Rege la rang de sfint este benefic ca cineva sa puna lucrurile la punct.
    Problema este ca de fapt nu Regele este subiectul ci atitudinea lui Basescu.Pentru mine naucitor este tupeul multor ziaristi care acum 20 de ani il injurau pe Rege iar acum sunt indignati de comportamentul lui Basescu. Nu e mai putin adevarat ca au o scuza. Atita timp cit Regele accepta sa stea la masa cu cei care acum 20 de ani au patronat celebrul articol”” Fir’ai al dracului Majestate”” nu vad de ce din detractori sa nu devina vajnici regalisti atita timp cit regele este impotriva dictatorului.

    tucu

    23/06/2011 at 4:20 pm

  23. ziua bună. foarte utilă lectură, nu cunoșteam cazurile bulgar și iugoslav.
    ceea ce mi-a atras atenția și m-a deranjat la declarațiile lui TB nu se leagă atât de „trădarea” regelui Mihai (noțiune deschisă interpretărilor) ci de afirmația conform căreia Mihai ar fi condus cu adevărat România până în august 1944, falsă oricum am privi-o.

    Camil Stoenescu

    23/06/2011 at 4:27 pm

    • Camil ai dreptate, ar fi putut face exact ce a facut regele Sarb!

      Theophyle

      23/06/2011 at 4:49 pm

  24. Si eu multumesc pentru articol. E timpul ca niste lucruri sa fie spuse si asumate.

    Diana

    23/06/2011 at 4:27 pm

  25. http://www.hotnews.ro/stiri-politic-9137343-crin-antonescu-daca-nu-aparam-tara-vand-impart-oameni-iresponsabili-trebuie-reactionam-mai-intai-prin-masive-proteste-pasnice.htm

    Antonescu : Traian Basescu se duce la Budapesta pentru a negocia impartirea tarii cu premierul ungar Viktor Orban. …..
    Asta e nebun sau crede poporul mai prost decit este

    Un tanar de stanga

    23/06/2011 at 4:29 pm

  26. Sa nu cumva sa le vina in gind ungurilor sa ne atace ca ne rapesc Ardealul cit ai clipi.
    Noi toti sintem preocupati de spusele marinarului, zburliti de nervi ca mai aflam si adevaruri care dor.

    victor L

    23/06/2011 at 4:32 pm

  27. va salut

    mi-am pierdut calmul la mesajul de mai sus, dar am fost provocat de boul cu nickname de ciripitor dovedit, altfel liberal distins
    anyway, interesanta discutia provocata de dictator 🙂
    initial m-a contrariat versiunea lui Basescu caci contravenea imaginii pe care o aveam despre ultimii ani de monarhie;
    ca toti romanii de bun-simt, si spre deosebire de ipocritii care acum isi smulg parul de durere si indignare, am avut o parere favorabila monarhiei, pana la momentul in care au incheiat un deal lucrativ cu bombo si ilici si atunci i-am trimis la dracu
    din cate spune Teofil versiunea romantata care probabil provine din cercurile apropiate casei regale nu e neaparat si cea mai apropiata de fapte; totusi, daca faptele sunt cunoscute, de ce a prins asa de bine aceasta versiune?

    razvan

    23/06/2011 at 4:37 pm

    • Razvan salut 🙂
      Popoarele au nevoie de mituri. Mihai ar fi ramas un mit daca „Printesa” nu ar fi fost petita de un june Duda care are ambitii 😦

      Theophyle

      23/06/2011 at 4:51 pm

      • Exact! Asta este, dupa parerea mea, cheia la ceea ce se intampla in prezent si, poate, explica reactia lui Basescu (daca aceasta presupunere este adevarata vor putea iesi la iveala adevaruri care ne vor face pielea de gaina). Un alt pact, recent, inca nedezvaluit, dintre uslasi si casa regala-duda ar putea fi sursa abcesului spart de Basescu…

        Lucky

        25/06/2011 at 4:46 am

    • nu poti „tine partea”Maresalului Antonescu si pe a lui Mihai I in acelasi timp (daca nu te cheama Iliescu). Ori unul e demn (parerea militarilor din RO -in marea majoritate) si celallat l-a tradat pe primul. Ori unul e criminal de razboi si atunci celalalt „icoana” de inchinat.

      cinic

      24/06/2011 at 9:37 am

  28. Domnule Theophyle,
    Si articolul d-tale este subiectiv. Regele putea sa nu abdice prin simplu fapt ca nu se mai intorcea de la nunta reginei Elisabeta a II-a. Vremurile eru nebune, drept dovada ca politicieni cum era Maniu au fost depasiti de situatie. Dar a-i minimaliza pana la extinctie unele meriite ale unui rege de 26 de ani este cam mult.
    Asa ca atentie cu interpretarea istorica.

    Tinu Saci

    23/06/2011 at 4:38 pm

    • Dnle Tinu Saci,
      Nu minimalizez nimic. Am adus in discutie niste fapte. Daca cunosteti altele, cred ca ar fi putu fi citite de toata lumea inclusiv de mine. Aveti niste exemple?

      Theophyle

      23/06/2011 at 4:45 pm

      • Nu faptele ci interpretarea lor. Fapte: criza din 2009-2011. Toata lumea o cunoaste. Ii intrebi pe pe pdl-isti spun ca au scapat tara de dezastru. Ii intrebi pe cei multi vor spune ca acest guvern Boc este o catastrofa.

        Revenind la subiect. Eu cred ca Mihai I a fost un conducator demn al acestei natii. Ca a avut o contributie mai mica sau mai mare asta este altceva. Depinde de coloratura politica. Probabil ca unii apologeti ai Maresalului Antonescu ii minimalizeaza meritele. Regalistii, bineinteles, sustin contrariul. Insa a face o judecata categorica precum ca regele n-a facut nimic in aceasta perioada, sau ca a abdicat de bunavoie fara sa se fi folosit santajul este cam mult si cu acest lucru nu sunt de acord.

        Tinu Saci

        23/06/2011 at 4:55 pm

      • Care fapte? „Trebuia să fugă, nu să abdice”? Nene, tu ești idiot? Care e diferența, țara tot în mâna comuniștilor rămânea. Plus că treaba cu „n-a abdicat” se vede cum s-a aplicat în regatul Bulgariei, regatul Iugoslaviei (ups)… Mare diferență într-adevăr. Te înțeleg că ai anumite simpatii, dar hai să nu luăm logica la trântă.

        Acu, nu pot să nu mă întreb: ești doar naiv? În fine, e conștiința ta…

        Stefan

        25/06/2011 at 1:09 am

  29. Motto: …dacă semnezi, să nu te miri. (din înţelepciunea populară)

    Foarte utilă punerea în contextul istoric comparativ, ca să ne dăm seama de alternativa de răspuns la şantajul cu studenticidul.

    Mulţumesc, Theophyle.

    Acum, la cele trei maimuţe istorice (kikizaru, iwazaru, mizaru) mai merg adăugate două: kakizaru şi odorokazaru. (n-a scrie, n-a se mira)

    • Pardon, nu e kakizaru, ci kakazaru (pe bune)

    • Salut Marius 🙂
      Hai ce injuraturi am iceput sa primesc. Nimeni insa nu aduce alte fapte. De exemplu:
      1. Ce alt rege a abdicat in Estul Europei;
      2. Unde era regele cand aproape am pierdut 22 de mii de km din Ardeal;
      3. De ce a fugit din Bucuresti pe 24 August;

      Mai am niste intrebari… chiar multe!

      Theophyle

      23/06/2011 at 4:48 pm

      • Salut, Theophyle! Adică vrei să încasezi înjurături numai tu? Egoistule! Ţi l-am rebloguit. 😀

        • Marius ne impartim frateste si la injuraturi 🙂

          Theophyle

          23/06/2011 at 5:28 pm

  30. Va citesc de ceva timp; dar nu am scris niciodata.
    Despre subiectul asta chiar cautam o opinie pertinenta si argumentata. M-am lamurit.
    Multumesc!

    jane

    23/06/2011 at 4:47 pm

  31. Marlania/lipsa de educatie/comportamentul nedemn nu pot fi scuzate in nici un fel, nici macar cu argumente istorice.
    Basescu a aruncat acuzatii extrem de grave, exprimate in vorbe pline de ranchiuna, inadecvate Cotroceniului.
    Probabil ca s-a pronuntat in calitate de nas al bastardului.
    In acest moment pe mine nu ma reprezinta.
    PS
    Mihai avea 23 de ani in 1944.
    Daca poate cineva dintre dv. sa-mi spuna ce fapte memorabile/esentiale a comis la varsta asta, imi exprim toata admiratia.
    O sa ma abtin de la alte comentarii, cu multumiri prietenului @Theophyle pt. gazduire.

    Tzepelica

    23/06/2011 at 4:53 pm

    • Timi 🙂
      tu sti ca nu am probleme cu parerile contrare formulate decent. Fiecare cu parerea lui! traim impreuna frateste chiar daca nu suntem de acord in tot / toate! Eu am dat numai fapte. Daca m-ai fi injurat ar fi fost diferit 🙂

      Theophyle

      23/06/2011 at 4:56 pm

      • Gafa lui Basescu (care il aliniaza la galeria „Iliescu”) imi da senzatia ca ramane, in continuare, prizonierul sistemului comunisto-securistic.
        PS
        Nu cred ca am injurat pe cineva pana acum.
        Probabil ca din cauza asta n-am ajuns presedinte. 😆

        Tzepelica

        23/06/2011 at 5:00 pm

        • ne place sau nu, in favoarea lui Paul …. exista decizii definitive si nu toate sunt din RO (ca sa poti sa le minimalizezi). In rest, daca-ti place unul sau celalalt e dreptul tau, dar nu obligatia mea sa iti dau dreptate. Idem intre Mihai I vs. Maresalul Antonescu: daca nu te cheama Iliescu, atunci ori prima, ori cealalta personalitate sunt OK, dar nu amandoua. Ori ex-Regele e OK si Ion Antonescu e crimial de razboi si.. si.., ori Maresalul e OK si ex-Regele l-a tradat si pe el si pe cei 140 000 prizonieri trimis in SIberia DUPA 23.08.1944 si pe Maniu si pe….. Ai o alegere, nu trebuie sa mi-o comunici si nu te voi critica pt. ea si mai ales nu te voi insulta daca nu coincide cu parerea mea.

          cinic

          24/06/2011 at 9:44 am

    • Da d-le, asa este! Lucrurile trebuie interpretate si prin aceasta prisma. Probabil ca lumea (si asta vine si ea dintr-un comunism rezidual) crede ca regele este o figura mitica ce ar trebui sa faca numai fapte iesite din comun.

      Tinu Saci

      23/06/2011 at 5:00 pm

  32. Regele Mihai pleacă în Marea Britanie pe 12 noiembrie 1947 pentru a participa la ceremonia căsătoriei prinţesei moştenitoare Elisabeth, actuala regină a Marii Britanii. Spre stupoarea tuturor se întoarce în ţară pe 21 decembrie. Abdică la 30 decembrie 1947.
    De ce s-a întors regele Mihai în ţară?
    *
    Într-un interviu al său, acordat lui Philippe Viguie Desplaces, regele Mihai are o replica năucitoare cînd este întrebat: „Comuniştii v-au cerut în mod imperativ să părăsiţi România?” Fostul suveran va răspunde: „Nu. Facînd pe generosul, Groza mi-a spus sa râmîn. A râmîne nu mai avea însă nici un sens. Aş fi fost un prizonier în mîinile lor, cu toate riscurile pe care o astfel de situaţie le comporta, mai devreme sau mai tîrziu” (Ph. V. Desplaces, Mihai al României, O domnie întreruptă).
    *
    De ce a lansat preşedintele această temă?

    Aldea Cosmin

    23/06/2011 at 4:56 pm

    • Risc un raspuns, probabil ca regele nu isi luase toate bagajele cand a plecat la nunta Elisabethei si de aceea s-a intors, sa-si inchirieze un tren in care sa-si incarce tot ce avea de valoare prin palate.

      luminita

      23/06/2011 at 5:13 pm

      • Asta e o marota comnunista si a fost preluat doar de Vadim; averea regelui nu putea sa incapa intr-yun tren, iar partea ce si-a recuperat-o,absolut legal, conform Constitutiei, i se imputa azi ,deplorabil. dsaca a fost asa bogat de ce o fi trebuit swa lucreze ca mecani auto, se plictisea?

        Loda

        23/06/2011 at 5:55 pm

        • exista si azi un proces pe undeva (nu stiu daca e in RO) referitor la niste tablouri care NU aprtineau Casei Regale si care au plecat in 1947. Mai sunt in viata persoane care au fost martori, mai sunt urmasi ai celor care l-au insotit in 1947. Vadim nu e singurul care mentioneaza subiectul si -in aceasta privinta- nu tot ce spune e neadevarat. Neadevarat CERT e un singur lucru: orice debiteaza Iliescu pe marginea ORICARUI subiect legat de monarhie, de 23 Aug 1944, de Petru Groza, de abdicare, de nationalizare si ar mai fi subiecte (neplacute pt. posesorii AZI de carnete rosii -fizice sau virtuale-)

          cinic

          24/06/2011 at 9:48 am

    • motivatia este simpla, de ceva vreme casa regala apare in reportaje pe la tv si radio care prezinta monarhia ca pe o salvare pentru situatia politica actuala a Romaniei, plus ultima carte editata de principele Radu Duda, ca sa nu mai zic de conferintele tinute in tara.

      atacul presedintelui, eu o vad de fapt ca pe o riposta la aceasta campanie de imagine. este o incercare de a-si apara pozitia, caci daca in tabara partidelor politice nu exista un concurent serios, se pare ca ar putea aparea un pol concurent prin casa regala.

      nu stiu daca este cea mai buna solutie, nici campania, nici riposta.

      mie imi pare totul ca o incercare de destabilizare din afara, de genul divide et impera, din care doar strainii ar avea de castigat.

      anunturi07

      24/06/2011 at 4:53 pm

  33. Salut.

    iata cum ne despartim – definitiv: Pana acum puteam accepta optiunea pentru Basescu, cu toate ca personajul este malefic si am mai spus-o. Poti cauta, toate pozitiile mele au fost, intotdeauna, pro CDR si Emil Constantinescu, spre exemplu, si anti acea mini lovitura de stat orchestrata de basescu impotriva guvernului Ciorbea. Deasemenea optiunea me pro monarhie si Mihai nu este necunoscuta. Se datoreaza tatalui meu, care este nascut in acelasi an cu Mihai, fiind ceva mai mare decat Majestatea Sa.
    Acum, faptul ca acest personaj nefericit, Basescu adica, isi permite sa terfeleasca tot ce ea ce avem, numai pentru a se manifesta el, nu poate permite ca aceste minciuni ordinare, comuniste, sa fie perpetuate si acceptate. Si nici toate povestile fabricate de comunisti – Eu am fost educat de tatal meu, care era nu numai un om de o onestitate impecabila si al carui cuvandt nu numai ca nu-l pot eu pune la indoiala, fiindu-i fiu, dar nimeni n-ar fi putut s-o faca, neuitand sa mentionez ca era evreu, si suferise destule intre ’40 si ’45, ca sa nu amintesc si de faptul ca a fost inchis de comunisti, asa ca pledoariile pentru criminali, cum a fost Antonescu, si declaratiile anti regale, nu ma fac decat sa-mi fie si mai mare scarbe.
    Poti sa-mi interzici postarile pe blogul tau, Theo. As trage concluzii dureroase. Sper ca ma insel….

    Bujold

    23/06/2011 at 4:58 pm

    • Bujold 🙂
      Nu interzic nimic. Mi-ar placea sa stiu ce ti-a povestit tatal tau si chiar nu stiu ce a stiut el. Stiu numai ceea ce stiu si am vazut cu ochii mei in arhive desecretizate ale americanilot si ce am citit in jurnalul dnei Elena Vacarescu si ceea ce poti citi si tu pentru cativa dolari pe care trebuie sa-i platesti la NY-Times in arhiva lor.

      Theophyle

      23/06/2011 at 5:03 pm

      • Theo, …tatal meu a murit cand aveam 14 ani, si a fost singura persoana care mi-a spus ca Mihai a plecat cum il nascuse mama lui, fara nimic, ca tatal lui, Carol, plecase in ’40 cu de toate, si ca fusese intretinuta o confuzie fortata de catre comunisti. Si mi-a povesti cum Mihai sperase sa poate, cumva, sa ramana, si ca poate, dupa participarea la nunta regala, o sa primeasca sprijin. A fost un naiv, nu un tradator.
        Acum a ajuns Basescu sa se priceapa si la asta….

        Bujold

        23/06/2011 at 5:12 pm

        • Sau poate tatal dumneavoastra in onestitatea lui a fost un naiv..

          nicestionica

          24/06/2011 at 1:56 pm

  34. O mică corectură:
    În 1943 Prinţul Kiril al Bulgariei a fost numit regent, Simion al II-lea al Bulgariei având 6ani. În 1944, Kiril şi majoritatea membrilor guvernului au fost arestaţi în urma unei lovituri de stat organizată de sovietici şi executaţi în 1945, lui Simeon i s-a permis rămânerea pe tron. În 1946 un referendum popular a ales abolirea monarhiei dar familia regală a preferat să fugă din ţară pentru a evita eventualitatea abdicării forţate ce i-ar fi putut fi impusă lui Simeon. Au fugit în Egipt, apoi s-au stabilit la Madrid

    Aldea Cosmin

    23/06/2011 at 5:00 pm

    • Alde salut am dat mai sus datele (raspunsul lui TDS) Kiril a fost prin extradat si impuscat pana la urma! Adevarat nimeni nu a dorit sa abdice! Abdicarea chiar fortata da legitimitate regimului care deposedeaza monarhia.

      Theophyle

      23/06/2011 at 5:06 pm

  35. Sa nu uitam inca o sansa distrusa de acest prost congenital: de Pastele 1991, inconjurat de 1 milion de oameni (citi nu a strins decit Coposu, la moarte), aceasta greseala a istoriei noastre (imi pare rau ca scriu asa, dar prea a ratat tot) nu a facut decis sa plece din nou din tara, lasindu-ne pe mina lui Iliescu pentru inca, iata, 2 decenii, ca nici acum nu am scapat de sechele! Pus, din greseala, de istorie intr-un loc mult prea sus fata de prostia lui deplina, lipsit de maretie si a-moral (macar tac-su era imoral), Mihai, care a renuntat si la familie, mai recent, a fost inca un blestem pentru noi! Iar cind vad atitea guri labartate in apararea lui mi se face sila

    Liviu Iordache

    23/06/2011 at 5:03 pm

    • Cine a plecat? Pai cum i s-a dat voie sa vina? In 1992, NU 1991. Cu politia dupa el? hai sa fim seriosi – eu am fost acolo….sa faca razboi civil cu un popor care venise ca la urs, nu pentru ca IL IUBEA PE EL sau MONARHIA?

      Bujold

      23/06/2011 at 5:08 pm

  36. Si inca ceva – ma aflu pe pamantul binecuvantat al Majestatii Sale, Elisabeta a II-a a Marii Britanii – in Ulster. Ceea ce face Marea Britanie sa fie ceea ce este, sa vad pe cineva care ar putea sa comenteze ceva despre democratia britanica, transmisa si Statelor Unite, si care functioneaza si in Canada, Australia sau Noua Zeelanda, ca si in Olanda, Suedia, sau Norvegia, este MONARHIA, ca idee.
    Noi am murit pe 30 Decembrie. Si tot morti suntem, pentru ca acceptam in continuare o minciuna si un furt. Comunistii ne-au facut republica. Nu vom fi altfel decat niste neica nimeni pe cararile lumii atata timp cat nu inlaturam aceasta crima istorica.

    Bujold

    23/06/2011 at 5:03 pm

  37. Da, cu siguranta dl. Basescu cunoaste biografia generalilor Sanatescu si Damaceanu, a depus o floare si o lacrima la mormantul Elenei Vacarescu, si este doctor in istoria bulgarilor.

    Dpdv istoric, articolul e memorabil. Daca-l scriati saptamana trecuta, va felicitam sincer.

    „Sunt popoare care isi cunosc istoria si o accepta asa cum a fost, sunt popoare care isi cunosc istoria si nu o accepta asa cum a fost si sunt popoare care nu isi cunosc istoria”. Problema arzatoare este insa ca sunt popoare care accepta mitocania si unele care nu.

    kinn

    23/06/2011 at 5:04 pm

    • Kinn o iau asa cum este. Am scris de mult articolul de fata, de fapt este un fragment din ceva mult mai substantial Am publicat pentru ca mi s-a parut actual!

      Theophyle

      23/06/2011 at 5:08 pm

      • eu ii raspunsesem lui kinn!

        vcaraman

        23/06/2011 at 5:12 pm

    • Sa inteleg ca dumneavoastra faceti parte dintr-un popor care nu accepta mitocania? Daca da, care e acela? Si care ii sunt liderii?

      vcaraman

      23/06/2011 at 5:11 pm

      • Sa intelegeti ca ma ingretoseaza mitocania gratuita. Si incerc sa-i conving si pe altii ca e detestabila. Poporul nu mi-l pot schimba, dar pe cei din jurul meu poate ca da.

        kinn

        23/06/2011 at 5:15 pm

        • nu cred ca m-ati citit cu atentie, repet:
          Deplor iesirea si limbajul suburban, nu si faptele despre care a vorbit Basescu.!
          Mai mult nu pot spune fara a deveni la randul meu suburban!

          Theophyle

          23/06/2011 at 5:17 pm

        • Am cuvinte dure fata de regele mihai Mihai,generalul Antonescu, Napoleon, Timur Lenk si multi altii. Inclusiv Crin Antenescu, pe care, nu stiu de ce, banuiesc ca il admirati. Asta nu ma face un mitocan.
          Nu va agitati inutil, nu sunt Basescu.

          vcaraman

          23/06/2011 at 5:25 pm

          • Banuiti prost.

            kinn

            23/06/2011 at 5:56 pm

  38. Foarte bun articolul. Imi confirma cu fapte ceea ce am simtit mereu cand venea vorba de Mihai, fost rege de Romania.

    aka

    23/06/2011 at 5:11 pm

  39. Dupa norma instituita de Alexandru cel Mare, prin celebra replica din refuzul de a concura intr-o intrecere de alergare cu soldatii sai, mornahii trebuie comparati ei intre ei. 🙂

    Ce am facut noi, la 23 de ani, in comparatie cu un tanar care e cap incoronat? Nu se pune! Pot fi intrebati insa ce fac soldatii care au luptat in al doilea razboi mondial – media de varsta a celor care au trecut Canalul Manecii in ziua Z era de 20 de ani! Deci cam asta am fi facut noi in acele vremuri, la varsta aia, asa cum eu si multi altii din generatia mea, au fost soldati in `89. Cum a fost sa fim soldati in timpul Revolutiei, nu mai spun 🙂

    Galeta cu pixeli

    23/06/2011 at 5:14 pm

  40. in sfarsit a fost invocat si numele lui Milica Constantinescu
    lumea nu mai retine cum a tratat, respectiv cu dosul, ideea monarhica si pe cea anticomunista, el venind din partea unui partid atat monarhist cat si anticomunist
    lectiile despre chestii cu care am fost contemporani trebuie date cu grija, unii isi mai aduc aminte

    razvan

    23/06/2011 at 5:19 pm

  41. Faptele sunt clare, Mihai a fost un om slab, nepotrivit pozitiei si chiar un bun exemplu impotriva ideii de monarhie.
    Din anumita perpectiva vorbele lui Basescu sunt corecte, din alta perpectiva sunt nedrepte. E opinie personala si eu o tratez ca pe o opinie personala despre lucruri petrecute acum aproape 70 de ani.
    Nu vad relevanta discutiei despre Mihai, poate doar ca lovitura preventiva. Tema nu e de actualitate, se va stinge complet in 2 zile.
    E mult mai importanta decizia pe care o va lua UDMRul sambata.
    De apreciat insa datele aduse de Theophyle si relatarea lor la rece, fara patima.

    vcaraman

    23/06/2011 at 5:20 pm

  42. […] PPS O lectură recomandată pe aceeași temă – aici. […]

  43. La postarea trecuta intrebam:
    @ vcaraman,
    am o curiozitate: ce crezi ca e mai urit: vorbele lui Basescu despre rege sau afirmatia ta “cateva milioane de idioti in Romania”?
    Normal ca despre rege e o impietate sa spui vorbe urite, dar despre romani e chiar la moda.

    victor L

    23/06/2011 at 5:31 pm

    • Nici una nici alta. Din anumita perpectiva Basescu are dreptate si in mod cert in Romania exista cateva milioane de idioti. Valabil in toate tarile cu populatie suficient de mare.Chestie de statistica.

      vcaraman

      23/06/2011 at 5:34 pm

  44. O sa-ti iei o groaza de injuraturi pe Contributors, Theophyle! Sper ca poti modera mesajele acolo!

    vcaraman

    23/06/2011 at 5:31 pm

    • M-au rugat sa preia le-am dat voie ce sa fac 🙂 Nu ma bag acolo de nici o culoare!

      Theophyle

      23/06/2011 at 5:33 pm

  45. Numai ca platforma contributors merge ca dracu 😉

    victor L

    23/06/2011 at 5:36 pm

    • din cauza celor care stau la coada sa ma injure 😆

      Theophyle

      23/06/2011 at 5:37 pm

  46. ce curios, mihai s-a inclinat moscovei, iar simion al bulgariei a fost secu- se spune.

    theo

    23/06/2011 at 5:41 pm

  47. Nici la mine nu merge Contributors si nici Hotnews. Chiar ma intrebam in ultima vreme ce se intampla acolo, la Contributors. In ultima perioada, trei sferturi din articole nu mai pot fi /citite/. Ba mai mult, plusez si zic ca ele si-ar afla loc mai potrivit pe platforme „progresiste”, gen VoxPublica sau CriticAtac 🙂

    Galeta cu pixeli

    23/06/2011 at 5:41 pm

  48. Ce mai freamăt, ce mai vuiet, pentr-un gest mitocănesc, toţi cobzarii sunt un urlet, pe pământul românesc.

    Creanga

    23/06/2011 at 5:50 pm

  49. Theophyle,
    nu iti iau scame de pe haina, dar o postare ca a ta merita citita si analizata fara patimi si ranchiuni. Pentru ca sint niste fapte istorice.
    Dar noua ne plac legendele; dau mai frumos.
    Poate am mai spus-o si imi cer scuze daca repet.
    Ce ar pati un comandant de nava care, amenintat de alta nava, si-ar parasi nava salvindu-se, gindindu-se ca astfel salveaza echipajul?
    Mie paralela mi se pare plauzibila.

    victor L

    23/06/2011 at 5:54 pm

    • Victor,
      Miturile sunt parte din existenta unui popor si sunt de multe ori necesare. Cand transformi insa un mit in realitati certe intri in alt nivel de existenta. Eu numesc asta viata de „tele-nuvela”. Nu pot trai o astfel de viata – iubesc mult prea mult si meseria si tara mea, Romania. Prea mult zahar duce la diabet!

      Theophyle

      23/06/2011 at 5:58 pm

      • Din fericire nu am cunoscut astfel de comandanti de nava 😀

        Theophyle

        23/06/2011 at 6:02 pm

  50. Salut Theophyle,
    buna ziua tuturor,

    Interesante postari mai ales ca istoria pe care am facut-o noi in scoala nu prea concorda cu ce am aflat mai tarziu.

    Tind sa-i dau dreptate lui Theophyle si am sa aduc un argument personal: bunicul meu a fost pe front cu R. 9 Art. Grea si in este si in vest si a fost ranit in muntii Tatra. In multele discutii pe care le-am avut cu el, desi era anticomunist (pe toti ii numea hoti), nu era atras de ideea monarhiei. Insa fata de maresalul Ion Antonescu avea numai vorbe frumoase, considerandu-l un bun roman.

    Despre iesirea lui Basescu, ca orice iesire a lui care transforma paradigme, tinde sa imparta romanii in doua tabere, aducandu-i eticheta de „intrigant”.

    Andrei

    23/06/2011 at 6:03 pm

  51. zig,
    am citit, multzumesc, totul a fost bine,
    panä am väzut poza lui zoe, si a lui cioro,
    ala care trimetea tziganii in sahara.

    theo

    23/06/2011 at 6:04 pm

  52. un lucru este clar, mihai , nu poate spune, totul pt. romania nimic pt. mine, ci invers.

    nu a fäcut nimic, dar a luat cu amandouä mainile, ce nu e normal.

    theo

    23/06/2011 at 6:08 pm

  53. Prin conditiile de la Stockholm aveam alta soarta!! Rusii treceau doar prin Nord.
    „Când Patrascanu a întrebat de ce conditiile de armistitiu impuse de catre URSS României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a raspuns: „Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentati pe nimeni”.”

    Cat de multi tradatori pot sa existe. Grigore Niculescu-Buzesti cifror in MAE.

    Nu stiam de Poarta Iasului:
    http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/23-august-1944-o-tradare-nationala

    Recomand linkul de mai sus.

    „În dimineata zilei de 23 august 1944, Antonescu astepta raspunsul de la Stockholm, pentru a semna armistitiul cu URSS. În asteptarea raspunsului, el a cerut scrisori de la Maniu si Bratianu, pentru sustinerea armistitiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietica la propunerile românesti de armistitiu. Telegrama în loc sa-i fie înmânata lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzesti, participant la conjuratie, o înmâneaza Regelui. În situatia data, Regele, fara sa vorbeasca despre telegrama si implicat în complot alaturi de comunisti, le comunica lui Maniu si Bratianu ca va intra în actiune si va face singur armistitiul, fiind satul de tutela lui Antonescu. Desi Maresalul Antonescu nu a primit telegrama asteptata, a mers totusi la Palat si acolo… a fost arestat. Ca Antonescu era hotarât sa încheie armistitiul cu URSS rezulta si din faptul ca în seara de 22 august l-a convocat pe ministrul german la Bucuresti, Clodius, si în prezenta generalului Pantazi, ministru de razboi, i-a adus la cunostinta ca România a cerut armistitiul.”

    Si continua:

    „Armistitiul sovietic cu România era o necesitate si pentru Rusia. Pozitiile întarite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) si pe care trupele se aflau si la data de 20 august, ca si existenta în spatele frontului, la nici 200 km a unui aliniament puternic fortificat – linia Focsani-Namoloasa-Galati – prezenta pericolul transformarii României într-un teatru de razboi. De aceea, toti factorii interesati în destinul României, inclusiv Rusia, careia o rezistenta pe linia de fortificatii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesara iesirea tarii din razboi prin încheierea unui armistitiu. Prin tradarea de la Iasi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a cazut fulgerator, zadarnicindu-se si organizarea unei rezistente pe linii de fortificatii. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în mars prin Moldova, deoarece nu au întîmpinat nici o rezistenta, se aflau la 60 km de Focsani, iar la ora 18.00, avangarzile sovietice au ajuns la linia de fortificatii.”

    CFG

    23/06/2011 at 6:35 pm

    • Mai sus nu a iesit formatarea dorita. Oricum am fost telegrafic 😦

      CFG

      23/06/2011 at 6:38 pm

    • Exista niste referinte sigure care sa ateste iminenta acceptarii armistitiului de la Stockholm (sau chiar acceptul in dimineata zilei de 23) ?

      Ca altfel, se stie, au existat incercari, tatonari si propuneri cu mult timp inainte, fara rezultate notabile.

      kinn

      23/06/2011 at 9:36 pm

      • Acceptari de catre cine? Antonescu? Dorea sa iasa, este clar. I-a spus si Regelui in 23 August ca da, armistitiu dar semnat inainte si inceteaza operatiunile militare apoi. Ori Regele a cerut sa opreasca operatiunile militare imediat indiferent de consecinte. Antonescu a refuzat. Exista documente cu ora aceea la Palatul Regal …

        Dupa cum se scrie in link, documentul de la Stockholm ajunsese in Romania. Dar seful cifrului, fiind si el in complot, a dus telegrama la Rege in loc de Antonescu. Regele vroia conditiile de la Stockholm dar vroia sa-l elimine politic pe Antonescu.
        Intentia lui MIhai I a fost buna dar nu putea prin gafa enorma facuta sa mai obtina de la Aliati cu rusii in tara aceleasi conditii.

        Antonescu, dupa canoanele/conventiile in vigoare atunci si acum, a fost un criminal de razboi 😦 …


        Fiind un subiect atat de complex este exploatat politic 😦

        CFG

        23/06/2011 at 10:16 pm

        • Nu, nu acceptat de Antonescu, ca se stie ca el tot tatona pentru o iesire onorabila din razboi, ma refer acceptat in mod sigur de sovietici si restul Aliatilor. Si vroiam o referinta mai sigura decat un simplu articol dintr-o revista, caruia nici macar nu ii gasesc autorul..

          kinn

          23/06/2011 at 10:31 pm

        • Ok, am inteles acum. Am sa caut si alte surse, nu am in acest moment.
          Ce stiu, invatat in scoala, au existat inca din 1943 incercari de a ajunge la o intelegere intre Romania (Antonescu) si Aliati, esuate. La Stockholm rusii nu au vorbit in nume propriu ci in numele Aliatilor. Conditiile erau reale si acceptate de Aliati (rusi inclusiv). Regele Mihai a stiut dupa cum a si spus ceva in declaratia radiodifuzata.


          23 August a fost … 😦

          CFG

          23/06/2011 at 11:17 pm

      • Domnul Neagu Djuvara vă poate da lămuririle necesare ca participant direct.

        filadel

        24/06/2011 at 12:15 am

  54. Ziua buna,
    Excelent articolul. Poate ca ma repet, am invatat istoria cosmetizata si vopsita in rosu. Dupa 1990 am inceput sa mai aflu/aflam istoria adevarata. Ptr. a scapa de ciuma rosie este necesar sa ne cunoastem istoria si sa o acceptam asa cum este 😦 ptr. unii cu amintiri dureroase ca in cazul lui Bujold, ptr. altii ca mine cu completare necesara a informatiei.
    Aseara am scris ca s-a mai aruncat o petarda, azi am avut confirmarea. Cine a avut rabdare sa urmareasca B1 TV dupa ora 11, au auzit lucruri intersante. Paul a afirmat ca poate proba cu documente, faptul ca Mihai a plecat cu bunuri din Romania si ca a predat Roamania rusilor.

    mar

    23/06/2011 at 6:37 pm

  55. Domnilor,

    intre militari exista o vorba : „comandantul moare dar nu se preda !”.
    Odata ce te-ai predat, ai ai si semnat ceva acte, onoarea ta nu mai exista ! Nu conteaza ce varsta ai (exceptand aici copii pana-n 18 ani), tu – ca si reprezentant al Casei Regale, mostenitor al tronului esti educat in sensul asta….sa-ti servesti tara.
    Cum l-ati vedea pe imparatul Japoniei semnand capitularea tarii in fata generalilor americani in 1945?

    E greu sa mai avem un conducator – asa ca Decebal – ce s-a sinucis, dar nu a ajuns viu in mana romanilor; sau ca Mihai Viteazu care intra in lupta in camasa si intoarce soarta unei batalii atunci cand totul parea pierdut.

    Basescu are multe pacate dar si un mare merit – a reusit de multe ori sa scoata la suprafata multe subiecte care au trenat si care nu sunt lamurite.

    Robert

    23/06/2011 at 6:40 pm

    • Mare adevar 🙂

      mar

      23/06/2011 at 6:45 pm

    • Si 5totusi, japonia a capitulat la 2 sept.19945, iar acest lucru a fost anuntat la radio chiar de ,,cocorul sacru”.Pentru prima data ,japonezii au auzit vocea imparatului lor.

      Loda

      23/06/2011 at 7:23 pm

  56. Buna
    Este excelent articolul, documentat, ca si multe din comentarii.
    Multumesc.
    Ma dor unele realitatile nostre. Mai ales ca multa vreme am fost promonarhista,in ciuda argumentelor celor din jur.
    Ma simt ca si cum ar trebui eu insami sa marturisesc un pacat.

    ela

    23/06/2011 at 6:48 pm

  57. CFG articolul citat de tine este o bomba.
    Theophyle a fost super ingaduitor cu Regele. Respectivul articol il denoleaza complect. Nu am dibuit semnatarul dar merita macar citit si eventual comentat pentru ca daca este adevarat atunci chiar ca este vorba de tradare nationala.

    tucu

    23/06/2011 at 6:51 pm

  58. Resalut pe toti in mijlocul acestei furtuni regale . 🙂
    Iata actul de abdicare a regelui .

    Deci , ma intreb eu , de ce facem din tintar armasar si nu vedem ca domnul fost rege a trait si el in baza vechiului proverb romanesc : capul aplecat , sabia nu il taie .

    Theophyle 🙂 doua intrebari .
    – Unde a disparut masa de ofiteri care au facut razboiul (dupa 1947 ) ?
    – De ce medalile , decoratile obtinute de romani inainte de 23 August 1944 au devenit gunoi si motiv de condamnare iar cei medaliati dupa aceasta data au devenit eroi ?
    Pentru cei care nu stiu , alte tari care au pierdut razboiul (Italia 🙂 ) , au acordat pensi ridicate si onoruri celor care au luptat impotriva aleatilor . La noi nu se pune aceasta problema . 😦 Eventual invers si dupa zeci de ani , cei care au tras in propriul popor au fost avansati in grad si rasplatiti cu pensi grase .

    Ștefan A.

    23/06/2011 at 6:53 pm

    • Stefani tu pui trotil in focul stangii? 😀
      Aici e nebunia, stanga imbratiseaza monarhia.

      turnofftheglory

      23/06/2011 at 6:56 pm

      • salut Stef 🙂
        La prima intrebare pot sa iti raspund simplu – ofiterii de la maior in sus au fost trecuti la reeducare in Rusia sau la noi. depinde de originea sanatoasa (sau nu). Aia mai mici au fost incadrati si „ajutati” sa uite tarele capitalismului-mosieresc. cei care nu au reusit au fost eliberati!
        la a doua intrebare nu am raspuns. Simplu nu stiu!

        Theophyle

        23/06/2011 at 7:02 pm

        • Trista natiune Theophyle , trista . 😦
          Cu ceva ani in urma asistam in Italia la repatrierea osemintelor unor militari morti la Stalingrad . Oameni politici prezenti , garda de onoare militara , veterani de razboi . La noi , memoria istorica a fost stearsa mereu . In baza intereselor celor aflati la putere . Personal am cunoscut un invalid de razboi ( orbit in Rusia ) cu pensie de 5.000 euro ( echivalent in anul 1998 ) . La moartea lui , puhoiul de lume avea in frunte garda militara si medaliile obtinute pe front .

          Ștefan A.

          23/06/2011 at 7:13 pm

    • Aici te contrazic: am lucrat 1 an si jumatate la arhivele militare din Pitesti si s-a considerat stagiu pe front orice perioada intre 22.06.1941 – 09.05.1945. Deci s-a luat in considerare si stagiul pe frontul din Est.

      Andrei

      23/06/2011 at 7:12 pm

      • Ce intra stagiu cu ce scriu eu ?
        Ce pensi au avut cei raniti ramasi invalizi inainte de 23 August si cei raniti / invalizi dupa aceasta data este problema mea . 🙂
        In contexul in care alte tari au tratat la fel proprii militari . Indiferent ca au luptat de partea axei sau a aleatilor .
        ADICA MAI CLAR . EROII SINT EROII . Indiferent ca au murit la Stalingrad ucisi de rusi sau la Budapesta ucisi de hortisti.
        Clar ?

        Ștefan A.

        23/06/2011 at 7:25 pm

        • Ma rog,
          poate nu am inteles eu bine. Sa zicem ca ai dreptate.

          Andrei

          23/06/2011 at 8:29 pm

      • corect ! taal meu a luptat si in Est si in vest ,in 1945 era capitan, in ’48 a fost trecut in rezerva, fara explicatii.El nu a mai apucat, ca a murit inainte de ’89. doar mama a primit pensia de vaduva de veteran, i s-a luat in considerare toata perioada 1941-1945 si i s-a dat ceva in plus pentru decoratia ,,Virtutea Militara’.Si avea decoratii si de pe frontul de est si de pe frontul de vest.

        Loda

        23/06/2011 at 7:28 pm

    • cred ca am aici un raspuns la ceea ce s-a intamplat in Decembrie 1989 – am lucrat cativa ani al aceste materiale:
      http://sareinochi.wordpress.com/category/decembrie-1989/

      Sare'n Ochi

      23/06/2011 at 9:24 pm

    • Orice act semnat sub presiune / santaj / amenintare este nul de drept. Altfel, am putea reintroduce marturiile sub tortura, a’ la Inchizitie.

      kinn

      23/06/2011 at 9:25 pm

  59. Printre cei enumerati de tine ca avand meritul ca au reusit pastrarea Transilvaniei intre frontierele Romaniei l-ai uitat pe Petru Groza. Negocierile nu s-au dus numai la vest pentru recuperarea Transilvaniei. S-au dus si la est. El a fost cel care l-a convins pe Stalin sa accepte anularea in intregime a dictatului de la Viena. In rest, Groza a avut multe pacate.

    Englezu'

    23/06/2011 at 6:58 pm

    • Englezule 🙂 salut, mi-ai disparut daca esti acelasi 🙂
      dr Groza a avut numai tare! a facut parte din respectiva comisie si din cate stiu eu, Dej (si el acolo) a fost mai vehement ca el. Marele si surprinzatorul erou (poate, nu surprinzator) a fost Patrascanu. Am citit o parte din stenograme!

      Theophyle

      23/06/2011 at 7:05 pm

      • ,,Mai inainte de a fi comunist ,sunt roman” -hm, a tras-o pentru asta.

        Loda

        23/06/2011 at 7:29 pm

      • Sunt acelasi. Am disparut pentru ca nu toate articolele tale-mi plac. Prefer sa postez anonim, dar in schimb incerc ca atunci cand o fac sa-mi controlez foarte mult limbajul. De aceea, atunci cand nu sunt deloc de acord cu autorul unor texte (a se citi: ma enerveaza teribil), prefer sa nu scriu. Ati avut ceva derapaje de-a lungul timpului.
        Revenind la text, eu am spus ca PG a fost eficient in negocierile de la Moscova cu Uncle Joe, care au avut loc inainte Conferinta de Pace de la Paris. Stilul sau de bon viveur l-a ajutat foarte mult in relatia cu Stalin. Pe langa asta, s-a aflat si el mult timp cu securea deasupra capului pentru ca tovarasa Ana vroia sa-l rada.

        Englezu'

        23/06/2011 at 8:55 pm

  60. […] Iată un prim apărător. Se mai înscrie […]

  61. Putin offtopic. Nu stiu daca a remarcat cineva jocul facut de Churchill: Marea Britanie nu dorea iesirea Romaniei din Axa.
    „Camasa este mai aproape decat haina”. De tinut minte.

    Se explica bine de ce in link-ul postat de mine mai sus 6:35

    CFG

    23/06/2011 at 7:10 pm

  62. […] the rest here: Jocul de-a istoria This entry is filed under Romania – Blogs, Theo-Phyl. You can follow any responses to this entry […]

  63. Unu: Domnu Theophyle, multumiri pentru lamuririle istorice.
    Acuma, nu sint de acord cu mirlania, termenul de sluga nu-si avea locul, mai ales la nivelul asta. Cred ca Basescu a fost si un pic ranchiunos pe chestia cu nunta.
    Ce ma distreaza este puzderia de indignati de prin presa. Ciudat ca aceeasi indignati nu au absolut nimic a spune cind vine vorba de badaranismele cuplului Tonta-Antonescu. E drept ca Antenescu inca nu e presedinte dar sint convins ca el se viseaza deja dormind pina la prinz la Cotroceni. Deci, cind Antenescu, cu o frecventa zilnica, il face pe primul ministru prost, pe presedinte nu il mai scoate din: codoasa, matroana de bordel, betiv, nebun, etc, toata gasca asta de indignati tace milc.
    In rest se pare ca si Iliescu a luat atitudine, tare indignat si asta. Acum e mare monarhist.

    Aha

    23/06/2011 at 7:39 pm

    • iliescu mereu a fost monarhist.a visat sa fie monarhul socialismului cu fata umana in Romania.si Romania sa fie „monarhia” clanurilor sale.a cam reusit..

      zigzag

      23/06/2011 at 7:57 pm

  64. Off topic. Pe puturos l-a lovit caldura in cap 👿 „Dacă nu reacționăm, dacă nu ne apărăm țara, ne-o vând și ne-o împart oameni iresponsabili. Va trebui, stimați compatrioți cărora vă pasă de regimul democratic, de teritoriul național, de soarta României, să reacținonăm mai întâi prin masive proteste pașnice și democratice” – Cred ca are nevoie de odihna si tratament, Balaceanca este locul potrivit, are multa vegetatie si ofera multa liniste :mrgreen:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/lakatos-petru-oferta-8-2-nu-este-etica-borbely-insista-pentru-proiectul-udmr-de-reorganizare-935.html

    mar

    23/06/2011 at 7:52 pm

    • „să reacținonăm mai întâi prin masive proteste pașnice și democratice”zice chuky . continuare o stim de la mineriadele lui ilici.are ambitii mari porumbaku.cretinel isi umfla muschiu’

      zigzag

      23/06/2011 at 8:01 pm

  65. Salut 🙂
    Pentru putin calm aveti pe Politeia European un articol in care altii in injura pe alti 🙂

    Birocraţia care işi devoră cetăţenii
    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2011/06/23/birocratia-care-isi-devora-cetatenii/

    Theophyle

    23/06/2011 at 7:57 pm

  66. mar

    23/06/2011 at 8:05 pm

    • Asta pentru ca este taranist. Citez:

      Peste cativa ani s-au trezit iarasi ca au nevoie de Maniu pentru un alt proces politic. Venise randul primului ministru comunist al Justitiei, Lucretiu Patrascanu, sa cunoasca „dialecticele” raporturi dintre cetateanul unui regim comunist, adevar si dreptate. Pentru „a dovedi” apropierea lui Patrascanu de „reactiune” la 23 august 1944, o echipa de anchetatori s-a deplasat la Sighet, interogandu-i pe toti detinutii implicati in evenimente. La inceputul lui 1953, Iuliu Maniu era insa prea grav bolnav ca sa mai poata vorbi. Ultimul intemnitat in aceeasi celula cu el fusese, la Galati, Nicolae Carandino. Ce spunea Maniu despre 23 august? – este interogat gazetarul. Nimic, nu povestea despre asta, raspunde Carandino. Si totusi despre ce vorbea Maniu? – insista anchetatorii. Il injura pe Rege, pentru ca nu facuse nimic in apararea taranistilor, desi
      multe fusesera serviciile pe care ei le adusesera monarhiei – a declarat ultimul vorbitor cu Maniu.

      Sursa:
      http://www.jurnalul.ro/scinteia/jurnalul-national/procesul-maniu-7013.html

      Theophyle

      23/06/2011 at 8:08 pm

    • Toasu’ Gigi a pierdut o buna ocazie sa taca!
      Cere demisia presedintelui inclusiv cu ocazia unui concert, daramite acum

      ela

      23/06/2011 at 8:08 pm

  67. Parca asa ziceam cind eram mai tineri si la trup curati: „io nu ma mai joc/ imi iau jucariile si ma duc acasa.”
    Jucariile mele:
    Presedintele a fost cam badaran (pentru expresia asta Cristian Preda, cel cu deviza „libertate in toate”, mi-a sters postarea), dar a spus ceea ce gindesc multi fara a avea curajul s-o spuna.
    Antonescu nu trebuie reabilitat, chiar si numai pentru zecile de mii de evrei si tigani omoriti.
    Regele Mihai abdicind a legalizat democratia populara si instaurarea Republicii Populare Romane. Era de preferat sa fie alungat din tara. Scuza cu cei 1000 de studenti nu tine; mai apoi au murit sute de mii in inchisori.
    A abdicat si a ajuns regele fara tara.
    NB,
    daca doriti sa aruncati cu pietre dupa mine (glumesc), sint cam departe, la Wimbledon. O seara placuta tutulor.

    victor L

    23/06/2011 at 8:10 pm

  68. actul de abdicare al regelui:
    http://mihailneamtu.ro/?p=4624

    ela

    23/06/2011 at 8:21 pm

  69. Teofil, felicitari, un putzoi vigilent te-a depistat ca adept al istoriografiei national-comuniste

    razvan

    23/06/2011 at 8:24 pm

    • razvan )
      Nimeni pana acum nu a reusit sa fie fascist, hitlerist, comunist, protocronist, negationist pentru un articol de 2000 de cuvinte. Din nefericire nimeni nu a venit sa-mi reproseze cu niste probe faptele pe care le-am descris

      Theophyle

      23/06/2011 at 8:29 pm

  70. Buna seara
    Cu permisiunea gazdei, pentru mai multe informatii,
    Nicolae Baciu, ‘Yalta si crucificarea Romaniei’
    (Cine este autorul:http://www.observatorcultural.ro/Istoria-unei-evadari-amintirile-avocatului-Nicolae-Baciu*articleID_10255-articles_details.html)

    victors

    23/06/2011 at 8:25 pm

  71. Salut
    Theophyle excelent articol ca de obicei. Nu trebuie uitat ca Traian Basescu a fost .comandant de nava si ei au un crez „daca nava se scufunda comandantul se scufunda cu ea”, cred ca asta a vrut TB sa-i reproseze fostului rege lasitatea, faptul ca nu a luptat si nu s-a impotrivit cu toate fortele comunistilor, iar dupa ce a plecat din tara nu a facut nimic pentru cei ramasi aici.

    DMZ

    23/06/2011 at 8:31 pm

    • Multumes DMZ,
      am devenit injuratul zilei 🙂 merit o bere! Ma duc sa o beau!

      Theophyle

      23/06/2011 at 8:34 pm

  72. Se pare ca subiectul a infierbantat multa lume si m-am gandit sa pun si eu urmatoarea intrebare: Daca regele a abdicat mai si apoi plecat din tara, mai avea dreptul la retrocedari? Sincer chestia asta pare un becalism. E ca atunci cand Becali le-a cerut inapoi unor preoti nu stiu ce donatie facuta de el.

    Gebeleizis

    23/06/2011 at 8:32 pm

    • Vezi tu, cand vorbi m de simboluri banii nu mai conteaza!

      Theophyle

      23/06/2011 at 8:34 pm

    • Daca regele a abdicat nu inseamna ca i se pot confisca proprietatile private. Numai domeniile regale (proprietati de stat, doar in folosinta casei regale) revin automat statului. Abdicarea e una, proprietatea privata e alta, domeniile regale altceva. De ex., daca Basescu demisioneaza, nu inseamna ca i se poate confisca fabrica de inghetata proprietate personala.

      Acu’, nu stiu care erau proprietatile private ale regelui si care erau domeniile regale, dar presupun ca exista acte si istoricii le cunosc.

      kinn

      23/06/2011 at 9:50 pm

      • Surpriza! Casa Regala a Romaniei exista din sec. XIX … o parte din arhive se afla la … rusi, din 1917!! Pentru restul anilor, desigur ca ar trebui sa existe acte …

        CFG

        23/06/2011 at 10:20 pm

  73. daca ponta reprezinta piata universitatii si iliescu e monarhist, eu nu mai inteleg nimic

    razvan

    23/06/2011 at 8:33 pm

    • razvan atunci noi am fost teroristi care trageau de pe acoperisuri in multime 😦

      Theophyle

      23/06/2011 at 8:36 pm

      • @theophyle
        circula pe internet un ” interviu” al uni fost general sri despre iunie 90;sustin ca ziarele le-au refuzat publicarea;nu stiu cit e adevar ,cit e dezinformare,dar ceva,ceva e acolo;interesant ziua premergatoare lui 13 iunie

        intamplator

        23/06/2011 at 8:44 pm

  74. Buna seara! 🙂

    Dezbateri intense, cuvinte grele, pasiuni ascunse revigorate, si totusi…. Nu uitati ca miine sunt alegeri pentru CSM, cum bine mi-a semnalat cedric, si ii multumesc.

    Sper sa ne fereasca Domnul de Pivnicereasa.

    Cetatean

    23/06/2011 at 8:34 pm

    • Salut C 🙂
      Parca ceilalti doi sunt mai breji 😦

      Theophyle

      23/06/2011 at 8:35 pm

      • victoria barsan mai merge, bordea in nici un caz. jalnici candidati, oricum.

        Cetatean

        23/06/2011 at 8:45 pm

  75. Theophyle
    Sa inteleg ca in masa comunistilor romani , Patrascanu era (atunci) cel mai destept ? (comparat cu restul tovarasilor )

    Ștefan A.

    23/06/2011 at 8:37 pm

    • Mda’ Fecior de boier, familie veche. A murit ca un caine!

      Theophyle

      23/06/2011 at 8:38 pm

      • Banuiam . 😦
        Pai istoria comunistilor nu exceleaza in adevarati profesionisti . Ca altfel cum era posibil ca un pantofar sa conduca pentru zeci de ani ? Obligatoriu se autoinconjurau cu nulitati profesionale dar foarte harnice la pupat in dos . Si uite asa se ajunge la cultul personalitatii . 😆

        Ștefan A.

        23/06/2011 at 8:42 pm

  76. buna seara
    @thophyle multumesc
    desi nu sunt istoric,am citit cite ceva;
    istoria nu e alba ,nu e neagra,
    e ceea ce am trait sau citim;cind citim e deja subiectiv;fiecare pina la urma urmareste un interes;
    as face o paralela;eu nu stiu cum a fost in 44;documentele sunt cele care sunt;cred ca pastrarea Transilvaniei se datoreaza eforturilor unor putini romani adevarati si unei doze de noroc
    off topic: la istoria traita,multi dintre noi am trait decembrie 89 si anul 90;
    fiecare are versiunea lui;
    cam asa cred eu ca este si in 44

    inca ceva :bunicul meu a facut ambele razboaie;la primul mi-a spus ca la turtucaia in 914 generalii romani au vindut tara
    despre al doilea mi-a spus ca la stalingrad- a fost unul din putinii scapati-nemtii i-au lasat sa moara de frig si foame
    repet fiecare are versiunea lui si ce incearca thophyle este absolut remarcabil:fiecare ne gasim ” mitul”

    intamplator

    23/06/2011 at 8:41 pm

    • corectie e vorba de 916/platforma joaca feste

      intamplator

      23/06/2011 at 8:42 pm

      • Salut intimplator
        Pe toata perioada socialismului , nimeni nu a indraznit sa scrie ca eram si noi romanii la Stalingrad . Si ca ofensiva sovietica care va duce la incercuirea nemtilor se va declansa chiar pe frontul tinut de romani . Fiind total distruse fortele romanesti . Adica au facut „gaura” (la fel pe frontul unguresc) prin care se vor revarsa trupele care incercuiesc nemtii si italienii .
        Cel putin asa am citit pe alte meleaguri . 🙂

        Ștefan A.

        23/06/2011 at 8:47 pm

  77. Cine nu a auzit declaratia facuta de TB legata de Regele Mihai, este in reluare acum pe B1 TV.

    mar

    23/06/2011 at 9:04 pm

  78. La Turcescu se continua tema monarhiei. Participa Liviu Mihaiu care incepe deja cu diversiunea, Sergiu Nicolaescu si col in rezerva dr i nistorie Manafu si nu mai stiu cum.

    cedric

    23/06/2011 at 9:05 pm

  79. Pana si Mircea Geoana a ajuns regalist, oare a uitat ca este fiu de securist :mrgreen: si de mentorul Ilici.
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-9137464-mircea-geoana-indemn-traian-basescu-repare-greseala-grosolana-fata-regele-mihai.htm

    mar

    23/06/2011 at 9:13 pm

  80. Cred ca Liviviu Mihaiu s-a uitat langa hidrant, iar batista s-a perforfarat 👿

    mar

    23/06/2011 at 9:22 pm

    • cred ca e beat. Uita-te la el!

      ela

      23/06/2011 at 9:42 pm

      • Ela, este starea naturala. Ura i-a intunecat mintea.

        mar

        23/06/2011 at 9:47 pm

        • Miroase pana la mine la fotoliu 🙂
          Infiorator!

          ela

          23/06/2011 at 9:55 pm

  81. Eu nu m-am inflamat prea tare de ceea ce a spus Basescu aseara.
    In primul rand el a spus ca „abdicarea regelui a fost un gest de tradare a interesului national”.
    Si asta mi se pare riguros corect.
    In al doilea rand a spus ca „regele s-a dovedit a fi sluga rusilor”.
    Si cum altfel s-ar putea numi comportamentul regelui fatza de acceptarea invitatiei la Moscova si primirea decoratiei aferente decat un comportament de ingenuncheat, de sluga , in fata celor care il aruncasera in 1947 de pe tron ca pe un ciot , si din cauza carora fusese nevoit sa traiasca in exil atatia ani ?
    Daca adaugam la acestea si comportamentul absolut incredibil al exregelui fata de tradatorul Iliescu si gashca , cu care s-a imprietenit impardonabil , in ciuda regalistilor de profesie, ce concluzie putem trage decat ca exregele ori nu mai este in deplinatatea facultatilor mintale, ori ca nici nu a fost vreodata.
    A abdicat fiind prea tanar sa stie ce face si s-a intors prea batran ca sa realizeze pe ce planeta a aterizat.
    Norocul lui ca il ajuta o duda .

    luminita

    23/06/2011 at 9:28 pm

    • Doo chestiutze, Lumycel :

      1) Mihai I a primit Ordinul Victoria inainte de a-l arunca rusii de pe tron, caci cum dreaq altcumva s-ar fi phootut intampla, a…? 🙄

      2) Ordinul ista a mai fost primit si de Dwight D. Eisenhower & Bernard Montgomery, intre altii (nu mai tre sa-ti spun cine-au fost celovecii astia).

      Si-atunci, daca ar fi sa-l judecam doar pe acest criteriu, ar trebui sa zicem: cinste lui, Rex-ului, iar nu fire-al iaka kui Majestate, aloo… 🙂

      Hai ca m-ati amuzatără, mey… oops.

      AVP

      24/06/2011 at 12:02 am

  82. Apartin generatiei care isi aduce aminte si de moartea Lui Gheorghiu Dej, a trait intreaga iepoca Ceausescu (da, m-am dus cu alti doi colegi in fata CC-ului la cuvintarea to’ashului din august ’68), s-a bucurat scurta vreme de evenimentele din 22 decembrie ’89 (fix 7 zile, dupa care am reusit sa pun cap la cap la ce asistam, de fapt) si – ca sa vin la plebicist – am asistat la o alta mare adunare populara atunci cind regelui Mihai i s-a permis sa vina in tara in 1992. Aceasta ultima parte de ‘istorie traita’ imi permit sa o evoc aici. Familia regala era cazata la hotelul Continental. Multimea ocupase, practic, Calea Victoriei si vroia sa-l vada pe rege. Se simtea in aer evenimentul ‘istoric’ la doi ani dupa mineriada din 1990… Vreau sa zic ca regele era inconjurat in mod real cu multa simpatie dar si curiozitate (cine mai vazuse face a face un rege?) Ei bine atunci se deschide un geam la unul din etajele superioare ale hotelului Continental, apare la geam Petre Mihai Bacanu care spune la megafon urmatoarele „stati linistiti, Majestatea Sa o sa apara cind vreti dvs.” (?!!)

    De atunci, nu stiu de ce, pe mine unul nu m-a mai parasit senzatia ca regele Mihai era un personaj absolut manipulabil. Iar evenimentele ulterioare n-au facut decit sa-mi intareasca aceasta convingere (e incalculabil cit rau i-a putut face imaginii sale „printul” Duda…) Da, popoarele au nevoie mituri si de multe ori trag in pianist, Theophyle… Nu mai putin insa au nevoie si de informatie servita inteligent (nu totul odata, ca poate n-am suporta…)

    Cred ca Basescu ar fi putut sa se abtina de la deja celebra sa calificare a personajului dar nu a vrut sa o faca. Si chiar inainte de a citi astazi atitea comentarii pe marginea subiectului m-am gindit ca momentul declansarii uluitor de transantei calificari ar putea avea de a face si cu ‘miscari de trupe’ anuntate in mai 2011 de Casa Regala romana privind ruperea legaturilor dinastice cu Casa princiara de Hohenzollern-Sigmaringen. Eram atunci departe, in insula Java, asa ca n-am prins pe Internet decit relatarea faptului brut, dar stiu ca istoria ni se serveste cu lingurita: vom afla mai multe… (Imi place sa urmaresc nuantarea declaratiilor pro si contra Basescu, de pilda Tismaneanu care a vorbit despre „rezerve fata de stilistica exprimarii presedintelui Traian Basescu”… He-he… „Stilistica exprimarii”… Iata o exprimare cu adevarat eleganta!)

    Observator

    23/06/2011 at 9:46 pm

  83. Eu nu stiu de ce il mai cheama pe acest Liviu Mihaiu, pt. ca a mai fost acum cateva zile si a urlat tot timpul alegatiile lui, incat ceilalti n-au putut vorbi mai nimic. Cred ca participau Pora si Nicoleta Savin. Omul are o misiune: sa urle cat ma itare peste toti ca sa se auda numai ideile lui. Si-ar putea sustine parerile si cu glas scazut, daca ar fi consistente, dar cum sunt numai umorale trebuie urlate la la irtv sau A3.
    De unde dracu i se trage simpatia monarhista? Di nDelta? a stat la pescuit si a cugetat .

    cedric

    23/06/2011 at 9:46 pm

    • Cred ca este o strategie de comunicare. Tb sa fie si un avocat al diavolului, in acest moment maidanezul lui SOV nu face decat sa ridice mingi la plasa lui Basescu.
      Legat de simpatie, uneori prea mult hidrant strica 👿 Scuze ptr. exprimare!
      Eu nu intelg ce cauta Nicolaescu in aceasta ecuatie 😦

      mar

      23/06/2011 at 9:53 pm

      • I-au operat doctorii comunismul de pe creier? 🙂

        ela

        23/06/2011 at 10:01 pm

  84. In Delta omul invata cum e sa umpli manual hidrantii cu apa de Dunare.

    Cetatean

    23/06/2011 at 9:52 pm

  85. Ah, si inca o observatie. Cea de-a treia afirmatie in albastru, acuzata de a fi jumatate de adevar: „A fost constrâns să abdice la 30 decembrie 1947”

    Am recitit articolul, nu mi se pare ca s-ar fi demonstrat undeva ca e falsa. Adica da, ar fi avut posibilitatea de a ramane fugar peste granita (un act si mai las, parerea mea personala, exact de aceeasi natura dar de 10 ori mai grav decat incriminata fuga la mosia din Oltenia), da, altii au procedat altfel, dar in ceea ce priveste constrangerea din ziua respectiva nu vad jumatatea neadevarata a propozitiei.

    kinn

    23/06/2011 at 10:01 pm

  86. SLEIOSUL MIHAIU, este un stie tot, rabiat si obraznic.

    dela istoricul din mijloc, am aflat, cä ex, mihai primise dela rusi un avion si altele

    cä dupä 2 luni dela abdicare, a inceput sä tzeasä o poveste, este clar, cä i-a dat cu ceva in cap

    cineva, i-o fi spus, incearcä s-o dregi, sä spui cä ai fost obligat. dar nu se potrivesc multe, un mincinos.

    theo

    23/06/2011 at 10:03 pm

  87. nicolaescu, spune- presedintele nu avea voie sä vorbeascä de asta,

    dece,?????

    theo

    23/06/2011 at 10:04 pm

  88. Liviu Mihaiu a citat un articol din WP unde , vezi Doamne , e criticat Basescu pentru afirmatiile de ieri. Dar ce nu spune musiul, e ca articolul e semnat de Alison Muttler, cunoscuta ca anti Basescu manifesta:
    http://www.ziare.com/international/stiri-externe/washington-post-atitudinea-lui-basescu-fata-de-rege-seamana-cu-cea-a-comunistilor-1103157
    Asa prostesti multimea cand nu dai sursele reale.

    cedric

    23/06/2011 at 10:09 pm

  89. buna seara,

    traim intr-un absurd total.
    cei care ieri si-au batut joc de regele Mihai, azi ii tin isonul…

    tzara nebuna, de-a dreptul

    skorpion

    23/06/2011 at 10:10 pm

    • Da, pana si Regele pepenilor este reagalist. Sunt nebuni de paine multa 😦

      mar

      23/06/2011 at 10:15 pm

    • Nu cred ca Tara este nebuna! Cei care fac pe nebunii sunt relativ limitati ca numar dar servesc un grup militant…

      Lucky

      25/06/2011 at 7:04 am

  90. nicolaescu, spune- presedintele nu avea voie sä vorbeascä de asta,

    dece,?????

    LA TURCESCU O DÄ COTITÄ SERGIU, dar in ziar, a fost o hotärare iresponsabilä, ce a fäcut regele.

    ce scarbos om. geoanä este tot prostänac, cand ne povesteste de trädarea lui la moscova??

    theo

    23/06/2011 at 10:13 pm

  91. La Turcescu urmeaza Dan Andronic, Andreea Pora si Cosmin Gusa. Sper sa fie mai deconectanta aceasta parte a doua.

    cedric

    23/06/2011 at 10:15 pm

  92. NU SKORPI; niste oportunisti

    si mai iese la ivealä, mafia securisto-kgb-istä, din care face parte si EX . R.

    theo

    23/06/2011 at 10:15 pm

  93. cedric,
    Mihaiu a venit pilit bine, n-a avut nicio coerentza in vorbire, iar la final l-a citat pe printul Charles al Marii Britanii care il caina pe exregele Mihai intr-un tabloid pentru cruda soarta a exilului.
    Noroc cu Cristoiu ca i-a inchis gura intrebandu-l „si cine e acest Charles, e cumva vreun istoric si nu-l cunoastem noi, cunoaste el ce s-a intamplat atunci ?”

    luminita

    23/06/2011 at 10:18 pm

  94. De fapt acum la televizor se dezbate soarta unui simbol si nu a unei persoane in carne si oase.
    Regele nu mai exista de ,mult pentru romani, acum s-a gasit un subiect de discutie despre un SIMBOL inutil .

    luminita

    23/06/2011 at 10:23 pm

  95. cred ca asta e bine si, daca asta era scopul lui Basescu, si l-a atins.

    Cetatean

    23/06/2011 at 10:24 pm

    • petarda de aseara s-a transformat in obuz 🙂

      mar

      23/06/2011 at 10:26 pm

    • cred ca Basescu a facut-o special si pentru a abate atentia de la discutiile agresive privind reorganizarea teritoriala, care deraiasera rau si atunci in mod voit a facut-o de oaie, folosind o anumita stilistica a interpretarii, vorba cuiva…

      pe de alta parte, are si niste date in plus privind manevrele regelui manipulat de duda si duda-isti

      skorpion

      23/06/2011 at 10:33 pm

      • bingo! asta imi statea pe limba sa o spun.

        luminita

        23/06/2011 at 10:41 pm

  96. M-am inselat amarnic: ies flacari in continuare in emisiunea lui Turcescu: Pora e agresiva, se contreaza rau cu Cristoiu

    cedric

    23/06/2011 at 10:32 pm

    • e monarhista sub acoperire 🙂 i s-a ofensat si tivul de la fusta.

      luminita

      23/06/2011 at 10:35 pm

      • 😆 ce expresie

        mar

        23/06/2011 at 10:39 pm

        • mar,
          daca nu iti place o sa incerc sa ma abtin de perle stilistice. 😉

          luminita

          23/06/2011 at 10:46 pm

  97. Bine-ar fi daca romanii s-ar “sensibiliza” la fel de puternic, de fiecare data cand Ponta declara public ca Presedintele Romaniei este „un tradator care suge de la licurici”
    sau
    cand Crin Antonescu declara ca Presedintele Romaniei e „bolnav, debil, nebun, betiv si vanzator de tara la taraba Budapestei”.

    Poate ca ne-am da mai bine seama despre cine si mai ales despre ce vorbim.

    Parerea lui Basescu este o parere personala. E parerea unui om cu o cariera militara, cu o experienta deloc de neglijat (atat politica, cat si profesionala) si, ceea ce conteaza foarte mult, este parerea unuia din cei mai bine informati oameni ai Romaniei. Ma refer aici la accesul la anumite arhive.
    Una peste alta, Basescu nu trebuie sa stapaneasca perfect istoria, la fel cum nu trebuie sa stapaneasca pilotarea unui avion sau cresterea viermilor de matase pt a fi presedintele Romaniei. Si totusi nu cred ca e vb de o gafa. Eventual una ce priveste eleganta tonului si a repertoriului lingvistic, nicidecum una de idei.
    Individul, persoana, omul Basescu si-a spus o parere, personala.
    Presedintele Basescu ar fi trebuit sa aleaga (poate) alte cuvinte chiar daca ar fi exprimat aceeasi idee.

    Oamenilor , in general, le plag legendele si miturile si cred ca niciunui roman nu i-ar conveni sa afle ca Fat-Frumos era homosexual si nespalat, iar Ileana Cosanzeana avea negi pe nas si dintzii cariati..

    Corina Smarandescu

    23/06/2011 at 10:32 pm

  98. cedric,

    pora – cristoiu – poti da niste detalii?
    mersi

    skorpion

    23/06/2011 at 10:34 pm

    • Cristoiu a fost cel care aseara a aruncat intrebarea despre exrege iar raspunsul presedintelui Basescu a inflamat spiritele tuturor.
      Pora se da indignata si zice ca regele a fost insultat.
      Cristoiu a intrebat-o daca are studii istorice iar ea i-a rasp[uns ca nu, a facut arhitectura.
      De aici impunsaturile au continuat.
      Gusa insa e incredibil de probasescu, atitudinea lui imi da de gandit.

      luminita

      23/06/2011 at 10:39 pm

      • De cand a venit de la Washington cu Vanghele. Hmmm 😦

        ela

        23/06/2011 at 10:45 pm

  99. Pora e pornita total pe presedinte, din cauza afrimatiilor de aseara, propune sa mai cheme si alti istorici de ex pe Andrei Pippidi, Cristoiu zice ca asta nu e istoric e sotul Alinei Mungiu!
    Pora ia foc, ii spune ca e ultimul care are dreptul sa aprecieze.

    cedric

    23/06/2011 at 10:36 pm

  100. A ajuns Guse sa-l apere pe Basescu, ca la nebuni 🙂

    mar

    23/06/2011 at 10:38 pm

  101. Cristoiu declara ca el a facut facultatea de istorie si o intreaba ea ce facultate a facut. Cu greu declara ca arhitectura,
    Gusa incearca sa destinda atmosfera si l-a remarca ei ca presedintele l-a insultat pe rege, iar Gusa zice ca bine i-a facut.

    cedric

    23/06/2011 at 10:38 pm

    • Fratilor, inainte de 89 facultatea de istorie, ca si filozofia sau dreptul, erau politice si, ca sa le faci, trebuia sa ai dosar beton. Nu cred ca este un motiv de mandrie. Iar Cristoiu e o cutra, asa ca daca il luati ca fiind cel mai nimerit sa-l apere pe Basescu, m-am lamurit definitiv. Cand il injura cum era?

      Raman la Octavian Paler. Parca, totusi, dupa 89 s-a comportat cu totul altfel….

      Bujold

      24/06/2011 at 4:06 pm

  102. Da, si eu ma crucesc cum il apara Gusa pe presedinte. Dar subiectul asta a nascut patimi incomensurabile.

    cedric

    23/06/2011 at 10:40 pm

  103. Sunt convins că stratagema de ieri a Preşedintelui este numai încălzirea. După faza de ieri, PRM e kaput. Din partea partidei USL vor urma probabil şi alte acte de abjurare implicită a principiilor susţinute cu numai cîteva luni în urmă. E suficient ca Preşedintele să le preia discursul. Să supraliciteze. Uite-aşa, poporul va asista la multe fracturi logice şi de bazin (electoral). Ce mă rîd de USL!

    • Marius, excelent punct de vedere si pertinent.

      mar

      23/06/2011 at 10:47 pm

    • Marius draga, mare dreptate ai. Basescu a tintit cu sete electoratul cu fior nationalist si, pentru a dezamorsa fitilele aprinse de unii cu ocazia reorganizarii di discutiilor cu UDMR despre tinutul secuilor, a tras o torpila ca sa arate cine e adevaratul patriot in tara asta. Antonescu deja s-a dus in fata tirpilei azi: „Basescu s-a dus in Ungaria sa ne vinda la maghiari”. NImeni nu crede despre un presedinte care are curajul sa spuna ca abdicarea Regelui e un act de tradare ca ne-ar „vinde la maghiari”.

      Basescu se pozitioneaza ca nationalist in miza reorganizarii teritoriale. de aia a si dat pe fata varianta propusa UDMR-ului: niciodata comasare de judete cu maghiari.

      Asta ar putea fi unul dintre scopurile politice ale atacului la Rege.

      Cetatean

      23/06/2011 at 10:48 pm

  104. Se face haz de recentul monarhist declarat: Ion Iliescu. Antonescu -declaratie plina de patos. Se dau amandoua declaratiile pt a fi analizate

    cedric

    23/06/2011 at 10:44 pm

    • Si Iliescu ❓

      mar

      23/06/2011 at 10:48 pm

  105. Singura solutie (absurda) dar viabila, ar fi sa se faca publica intreaga arhiva, daca mai exista, si sa fie facute publice toate documentele de-atunci.
    Altfel, nu vad cum doi istorici care astazi au pana in 50 de ani pot avea pareri diametral opuse pe acelasi subiect.
    Ori s-au informat din surse diferite ori e vorbesc, fiecare in parte, de simple pareri personale.
    Mi se pare destul de absurd ca doi oameni care sunt obisnuiti cu studiul documentelor, sa isi formeze idei total opuse dupa citirea si studierea aceleiasi surse de informare.

    Ceea ce spun acum toti moderatorii, jurnalistii, si ceilalti politruci care, banuiesc ca niciunul dintre ei n-a fost de fata la petrecerea acelor evenimente, nu sunt decat simple supozitii sau pareri formate in timp, functie de informatiile insusite de-a lungul timpului. Dar niciunul nu poate sustine cu documente ca informatiile sale sunt cele corecte iar celelalte sunt falsuri sau simple povesti.
    Si bineinteles, sa nu uitam factorul politic, care, din pacate, influenteaza gandirea unora in proportie de 90% atunci cand e vb sa-si apere interesul politic.

    Corina Smarandescu

    23/06/2011 at 10:48 pm

  106. A gafat sau nu Basescu? Asta e intrebarea lor.

    ela

    23/06/2011 at 10:48 pm

  107. Nu stiu care a fost scopul declaratiei Presedintelui dar, ceva ma face sa cred ca ceea ce se intampla acum, este exact ceea ce si-a dorit marinarul 🙂

    Vom vedea.

    Corina Smarandescu

    23/06/2011 at 10:51 pm

    • Aha! Va fi un CSM bicameral.

      • Marius, pe zi ce trece imi intaresc convingerea ca CSM asa cum e el acum merita desfiintat.

        Cetatean

        23/06/2011 at 11:06 pm

  108. „Statul roman si-a incheiat socotelile cu regele Mihai I de Romania. Proiectul de lege privind despagubirea fostului suveran, initiat de fostul Guvern PSD, a fost aprobat ieri si de catre deputati. Decizia este definitiva, intrucat in luna mai proiectul a fost aprobat de catre Senat, iar Camera Deputatilor este camera decizionala.
    Astfel ca fostul suveran Mihai va primi din partea statului roman 30 milioane de euro….” (Mai, 2005)

    Cand vor intra si pe panta asta cu „analizele”, va fi intr-adevar circ in toata regula

    Corina Smarandescu

    23/06/2011 at 10:59 pm

  109. Bună seara, interesant articol, Theophyle, insă vreau să postez un link către un articol care reprezintă mult mai exact sentimentele mele privind acest subiect: http://www.hotnews.ro/stiri-9140700-istoria-din-biblioteca-port.htm Oricât de exacte er fi fost argumentele din articolul tău, mă îndoiesc că erau și în mintea președintelui la momentul gogomăniei. Oricare ar fi fost justificarea, o astfel de declarație (slugă la ruși) nu se potrivește unui președinte de stat!

    dmariuss

    23/06/2011 at 11:03 pm

    • Din pacate asa a fost. A sperat tot timpul ca se va intoarce cu ajutorul rusilor, numai ca a fost sacrificat.

      mar

      23/06/2011 at 11:11 pm

      • cine, ce cu ajutorul rușilor? sred că vorbim de istorii diferite…

        dmariuss

        23/06/2011 at 11:13 pm

        • Istoria tb sa o acceptam asa cum a fost si este, in caz contrar se transforma in poveste.

          mar

          23/06/2011 at 11:17 pm

          • Istoria nu este niciodată cum a fost ci cum a fost spusă!

            dmariuss

            23/06/2011 at 11:34 pm

  110. Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională
    Rege al României
    La toţi de faţă şi viitori, sănătate
    În viaţa Statului român s’au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice şi sociale, cari au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de Stat.
    Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiunilor stabilite de Pactul fundamental — Constituţia Ţării — ele cerând o grabnică şi fundamentală schimbare. În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai Ţării, conştient şi de răspunderea ce-mi revine,
    consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român,
    A B D I C
    pentru mine şi pentru urmaşii mei dela Tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.
    Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de Stat.
    Mihai

    Dat la Bucureşti,
    astăzi 30 Decembrie 1947.

    skorpion

    23/06/2011 at 11:16 pm

    • în 2011 se reia o astfel de declarație impusă de comuniști sub amenințarea pistotului! știți că repetați ceea ce au spus comuniștii acum jumătate de veac, doar pt a fi de acord cu dl. Traian Băsescu! trist, foarte trist!

      dmariuss

      23/06/2011 at 11:21 pm

      • regele a fost o persoana slaba si a ramas o persoana slaba, stearsa si fara personalitate.
        Nu inteleg ce este asa de trist, este istorie si tb acceptata asa cum este. Ba mai mult, fiind o perioada relativ recenta, sunt documente si in tara si afara.

        mar

        23/06/2011 at 11:25 pm

      • Comunistii au fost bucurosi de abdicare, Traian Basescu a condamnat gestul! Hello!
        Daca exista fapte amintite atat de comunisti cat si altii, asta este … 🙂

        CFG

        23/06/2011 at 11:26 pm

  111. theophyle, scuza-ma ca intreb, nu vreau sa para ca te contrazic, nu zic ca ai dreptate sau nu, dar: de unde stii toate lucrurile astea? cat de credibile sint dovezile daca sint? intreb asta ca sa facem diferenta intre fapte si traditii (sa zicem, desi e vorba de internet) orale

    ciprian

    23/06/2011 at 11:21 pm

    • Ciprian,
      Sursele sunt diverse. In primul rand din memoriile scrise (parte publicate parte nu) a oamenilor care au participat la evenimente. In al doilea rand din stenogramele desecretizate a ministerului de externe american si trei din arhivele zialelor centrale (straine) ale vremii

      Theophyle

      24/06/2011 at 7:25 am

  112. instalarea comunismului nu putea fi impiedicata,fie cu regele mihai fie fara el.

    Elena

    23/06/2011 at 11:32 pm

  113. folosirea expresiei ¨sluga la rusi ¨eu o consider o badaranie,nu numai a lui basescu dar a oricui ar folosi-o;e de mahala
    ce ma nedumereste e ca la teveuri,pe unde inteleg ca se discuta subiectul,nu e invitat niciun istoric;nu zic cei care au studiat documente legate de subiect-daca vor fi fiind-dar macar istorici;ei oricum sunt mai calificati decit pora sau mihaiu sau guse sau cine isi mai da cu parerea
    inca o dovada de cit suntem de superficiali si ¨priceputi la toate¨
    si ne mai indignam cind cite o paparuda ajunge sa decida pentru soarta noastra

    intamplator

    23/06/2011 at 11:44 pm

    • Care istorici? Cioroianu, Pipidi?

      mar

      23/06/2011 at 11:46 pm

      • pippidi e istoric de arta
        iar cioroianu,da,e mai competent decit mihaiu sau guse sau pora

        intamplator

        24/06/2011 at 12:42 am

  114. http://www.dw-world.de/dw/article/0,,15184325,00.html

    Noapte buna . 🙂

    Ștefan A.

    23/06/2011 at 11:56 pm

  115. […] de istorie atent ignorată (nu numai sub comunism, ci și post-decembrist) pe blogul său Politeia: Jocul de-a istoria. Merită să citiți cum “sunt popoare care își cunosc istoria și o acceptă așa cum a fost, […]

  116. cioro, e fooooarte competent, ca ministru a fost chiar ” excelent „

    theo

    24/06/2011 at 12:53 am

  117. csm, a reusit sä se facä de ras,

    bravo, sperantzele noastre……………adio incredere.

    noapte bunä.

    theo

    24/06/2011 at 12:57 am

  118. seara buna 🙂
    Cat am citit azi despre MSR Mihai,n-am citit niciodata.Ma dor ochii.
    Eu cred asa.Piratul si coalitzia se afla in dificultate cu regionalizarea si altele.Piratul,dupa o prima incercare de al atrage pe Chucky pentru a pune pe ganduri udmr-ul in privintza regionalizarii si altele(la invitatzia adresata celor doi pacalici pentru discutzii la Cotroceni,scena din final cand piratul i-a soptit ceva lui Chucky),a constatat ca ungurii nu se lasa si nici Chucky nu se lasa.
    Atunci ca sa-l induplece pana la urma pe Chucky l-a ridicat in slavi pe Antonescu(mareshalul) in raport cu tradatorul si profitorul Mihai.Pana acum insa Chucky Antonescu(Crinel) n-a intzeles aluzia presedintelui. 😆
    ..
    Asa incrancenare (dar si ipocrizie) a fost azi pe tema asta incat simtzeam nevoia unei glume.
    Multzumiri Theophyle pentru articol.

    Nu mai stiu pe unde am citit(le-am salvat in word) dar pasajul acesta ,absolut autentic m-a rascolit

    „În noaptea de 23 August, regele Mihai anunţa la Radio că fusese semnat un armistiţiu cu sovieticii (…) De fapt armistiţiul nu a fost semnat până pe 12 Septembrie, la Moscova. (…) Dat fiind că nu se semnase armistiţiul, toate trupele române, care se aflau pe frontul din Moldova şi Basarabia şi care încetaseră focul, după ordinul regelui Mihai, au fost făcute prizoniere de către ruşi; soldaţii şi ofiţerii au plecat captivi către Rusia. Aşa că a fost o capitulare şi nu un armistiţiu. Exista aici un rege care îşi preda armata duşmanului. În ce ţară din lume poate fi găsit un şef de stat asemănător? Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat prin mareşalul Tolbukhin din ordinul lui Stalin „Ordinul Victoriei Sovietice”. Tristă onoare de a fi decorat de către duşmanul de moarte al poporului său!” – General Platon Chirnoaga, șef-adjunct al Statului Major al Armatei a III-a pe Frontul de Est „

    mircea

    24/06/2011 at 12:58 am

  119. […] esti acompaniat ca sef de Stat. A facut-o marinareste, chiar daca punctul de vedere e de discutat. Theophile a scris un text excelent aici, iar Dan Tapalaga un alt text, aici.  Drept e ca Basescu putea elegant, cu staif, sari peste […]

  120. cu ceva timp in urmä, petro-liberalii, socialisti, il besteleau pe ambasadorul american.

    acum marii päcälici de balci, ponta si crin-vestejit ii cere pärerea la ce a spus presedintele,

    desigur a scris si altor ambasade, ei doi nu pot face altceva, 2 pierde varä care il criricä pe

    presedinte, dar vocabularul lor,e de zeci de ori, mai ordinar.

    injurandul pe presedinte, vor sä arate clasä.

    theo

    24/06/2011 at 7:59 am

  121. Buna Dimineata 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    24/06/2011 at 8:15 am

  122. […] judecat dupa ce un eveniment a trecut. De aceea las aceasta in seama istoricilor, iar articolul lui Theophyle poate ajuta in acest […]

  123. Corect, in Basarabia cei care au luptat in armata romana au fost niste fascisti si nu au avut drept de pensie.

    Hronic

    24/06/2011 at 11:39 am

  124. Era un raspuns pentru @andrei

    Hronic

    24/06/2011 at 11:47 am

  125. Modul personal cum Traian Basescu judeca istoria este regretabil. Regele Mihai a fost fortat sa abdice la 30 decembrie 1947 si mi se pare ca ar fi putut fi acuzat de lasitate tocmai daca nu s-ar fi intors din Anglia. Faptul ca este singurul rege care a abdicat il face si mai respectabil. De altfel regele Mihai a fost ultimul bastion de legalitate pe care sovieticii l-au inlaturat din toata Europa de Est.

    Hronic

    24/06/2011 at 11:53 am

    • Este ultimul pentru ca dupa noi urmeaza vestul si se termina balcanismul. Nu ai citit ca actul de la 23 August *semnat* a fost de fapt in 12 septembrie, timp in care rusii si-au batut joc de Armata romana? Daca se semna pe 22 August nimeni nu s-ar fi atins de soldati si ar fi fost conditii omenesti de viata si pentru ei.

      ioan

      24/06/2011 at 3:08 pm

  126. Buna ziua!
    Intrucat nu va cunosc numele, imi rezerv dreptul sa raman si eu anonim. Nu o sa comentez ansamblul articolului care, in opinia mea, in care s-au strecurat cateva jumatati de adevaruri, exact din categoria celor pe care le condamnati la inceput. Intr-adevar, rolul regelui la 23 august a fost exagerat, insa din puntul meu de vedere, nici nu avea cum sa joace rolul de principal organizator. Nu se putea expune intr-o asemenea masura, nu avea parghiile necesare si, dat fiind contextul, principalii actori erau in mod necesar militari. Pe de alta parte, Mihai s-a opus, contrar celor spuse de dumneavoastra, guvernelor comuniste. Evident, in opinia unor de pe acest forum, ar fi trebuit sa iasa in Piata Palatului, sa-si rupa camasa si sa lase rusilor optiunea de a-l impusca pe loc sau de a parasi tara. Cea mai buna dovada a limitelor autoritatii institutiei monarhice este greva regala. Nu o sa insist aici asupra interactiunii dintre viata politica romaneasca si ce se intampla la nivel interaliat. In orice caz, in conditiile in care mare parte a institutiilor de mentinere a ordinii nu mai sunt sub controlul tau, cand partidele sunt paralizate (si, cu siguranta, aici trebuie discutat – la o bere, nicidecum de catre presedinte – despre responsabilitatea unor oameni ca Maniu), cand sprijinul pe care il primesti din exterior este inexistent, sa ceri demisia lui Groza nu mai inseamna mare lucru.
    Cat despre Transilvania, asta e de departe cea mai mare eroare din articolul dumneavoastra. Teritoriul nu a fost recastigat de rege si cu atat mai putin de Damaceanu la Conferinta de Pace sau de nu stiu care membru al familiei Vacarescu care facea lobby la Londra si Washington. Transilvania (e vorba de Transilvania Trianonului pentru ca o parte ar fi ramas oricum Romaniei) a fost castigata de actiunea din 23 august, de actiunile armatei romane in Vest si, mai presus de toate, de interesul sovietic in consolidarea regimului comunist din Romania. Odata afirmata aceasta decizie in primavara lui 45 (de fapt, confirmata de vreme ce in armistitiu sa vorbea de Transilvania „sau cea mai mare parte”), singurii care au repus pe masa traseul granitei – in afara, evident, de unguri – au fost britanicii si americanii incepand cu confferinta de la Londra din septembrie 1945.
    Discutia despre abdicarea regelui capata, din nou, dimensiuni halucinante, insa aceasta nu mai tine de istorie, ci aproape exclusiv de politica. Care era utilitatea pastrarii institutiei monarhice? Aceea de a legimita un regim stalinist? In ce masura mai exercita regele o forma oarecare de autoritate? Putem discuta solutia unei parasiri a tarii in lipsa abdicarii, dar asta tine de istorie contrafactuala. Putem discuta, din nou, la nivel uman, ce ar fi trebuit sa faca monarhul. Comparatia cu celelalte case regale din estul Europei este, in cele din urma, de utilitate limitata, date fiind evolutiile diferite din Romania, Bulgaria si Iugoslavia. Petru al II-lea al Iugoslaviei, de pilda, nu a revenit pe pamant iugoslav dupa 1941, asa ca e departe de dilemele lui Mihai dupa 1945, iar Simeon al II-lea avea 8 sau 9 ani in momentul plecarii in exil.
    Cred ca e suficient…
    Toate cele bune.
    Un istoric

    un istoric

    24/06/2011 at 12:54 pm

    • Da d-le,
      argumentele d-voastra sunt corecte. Daca nu era actul de la 23 August 1944 si implicarea armatei romane in razboiul spre vest,noi nu puteam obtine Transilvania de Nord-Vest.

      Tinu Saci

      24/06/2011 at 4:24 pm

    • Felicitari pentru raspuns. Ar fi interesanta o reactie a autorului la comentariul dvs., insa se pare ca exista prea putin interes pentru o discutie la rece

      kinn

      24/06/2011 at 4:58 pm

  127. Buna ziua !!!!

    Excelent articolul ,multumesc !!!!……sunt un cititor frecvent al acestui blog ,fara sa comentez niciodata….as vrea sa intreb,daca cineva are vreo harta a Romaniei de pe vremea regelui….cum era „reorganizata „Romania Monarhica ???…..Marinarul n-a lansat „la apa” degeaba acuzele impotriva lui Mihai…..dupa cum v-ati sesizat ,Basescu n-are nici o treaba cu Monarhia ,ca si institutie ,doar cu Mihai…..cineva de pe alt site ,parca HotNews lansa o idee,cum ca Basescu ar fi pompierul incendiator pentru a lansa monarhia…am ras la inceput si dupa aceea m-am mai gandit.
    Mi se pare foarte curios rapiditatea temelor lansate de Basescu ,Constitutie,reorganizare si invitarea partidelor la Cotroceni…parca prea repede se deruleaza tot ,ca si cum sa n-aiba nimeni timp de gandire ….apoi urmeaza bomba cu regele si comunistii de ieri sunt monarhistii de azi ….foarte curios ca Monarhia are atata sustinere ,in Romania de azi (sic!)
    Emit si eu o ipoteza : Daca tot are asa sustinere Monarhia ,ce-l costa pe Basescu sa fie de acord si s-o instaleze,mai ales ca toate partidele par sa fie de acord ???!!!!….partidele de opozitie n-au fost de acord cu nimic ,doar cu Casa Regala…..))))))…. Mihai se pare c-a renuntat la Legea Salica (pentru ce?),reginele cui sa fie ,fiicele lui ????….Paul de Romania se pare ca poate sa demonstreze ca este frate cu Mihai ….copilul lui Paul de Romania ,botezat de Basescu ….mai trebuie demonstrat cu documente ,ca Mihai a fost intradevar tradator (asta nu e greu) si ghici ,ghicitoare ????…cine ar urma normal la tronul Romaniei ???…ehehehehhee ….fratele lui Mihai !!!! Foarte posibil ca aceasta sa fie salvarea Romaniei !!!!….Monarhia salveaza Romania !!!!….
    ce spuneti de ipoteza asta ????

    nightmare

    24/06/2011 at 2:53 pm

  128. n-aveti impresia ca se reia istoria instalarii Monarhiei ????…..acelasi circ al partidelor ,Romania pe buza prapastiei ,cetatenii divizati ,aceiasi nebunie si incoerenta la liderii partidelor plus limbajul de cartier transmis de la tribuna Parlamentului ,aceiasi opozitie la tot ce-ar insemna reformarea Romaniei ,aceiasi baroniada ?????
    Ar ramane Basescu in istorie ????……ar castiga PDL ,alegerile detasat ?????

    nightmare

    24/06/2011 at 3:05 pm

  129. credeti ca are relevanta,desecretizarea unor dosare din perioada 1945 -47 ????….eu spun ca da ….ce ne ramane de facut este sa avem rabdare sa vedem in continuare cum se deruleaza evenimentele …eu mi-am luat deja pop-cornu’ , coca-cola si astept ………)))))))))

    nightmare

    24/06/2011 at 3:16 pm

  130. vin si eu la spartul tirgului, dar toata lumea, dar absolut toata lumea care se leaga de expresia „sluga la rusi” scapa din vedere mentalitatea rusilor. cu rusii nu se poate „negocia” – decit daca esti in pozitie de mare fortza (vezi cum se comporta cu USA/China/UK). Altfel, rusii doar cumpara sau distrug (in cazul de fatza personalitati). Cum fostul rege – abdicarea implica renuntzarea la toate – inclusiv la titlul de „Rege” – este o impostura sa te prezinti asa sau sa accepti sa fii numit asa.
    Concluzia mea e ca Basescu a folosit o expresie corecta.

    fish

    24/06/2011 at 3:54 pm

  131. Buna Seara! 🙂
    Pentru cei interesati aveti o postare in care ma refer la multe din intrebari/comentarii :

    https://theophylepoliteia.wordpress.com/2011/06/24/o-poveste-cu-multe-epitete/

    Theophyle

    24/06/2011 at 6:18 pm

  132. […] articolul “Jocul de-a istoria” se ocupa de perioada 23 august 1944 – 3 ianuarie 1948, implicit este vorba de tranzitia dintre […]

  133. Incredibil, cand un ignorant isi da cu parerea, 100 de intelectuali se chinuie sa spele mizeria primului.
    daca aceaste randuri erau scrise de un ignorant nu comentam, dar asa…. iata cum o jumatate de adevar devine o minciune sfruntata. Daca as face o analiza asupra textului, toate elementele cheie sunt interpretate si nu sustinute de dovezi istorice, acestea sunt puse doar ca si confirmari. Minciuni fara sustinere de izvor istoric, de ex: gen. Sanatescu actioneaza fara stirea regelui Care este izvorul istoric?. La fel de usor (si intelectual) se poate scrie Maresalul Palatului la ordinul regelui negociaza pentru rege si tara armistitiu. cum suna? la fel de argumentat. Nu s-a opus regimului Groza. Aici mai multe minciuni enumeram: greva regala, cerere de demisie (dupa conv cu SUA).
    Totusi intreg eseul se bazeaza pe caracterul LEGAL al transferului de putere, nu se vb nimic de desfasurarile militare de la Sinaia, nimic de gradul de ocupare al tarii dar se argumenteaza ca ceilalti monarhi est europeni nu au abdicat, trasferul de putere facandu-se prin referendum popular. sa intelegem ca referendumul este „mai putin legal”, mai aveam sa citesc ca a plecat cu 40 de vagoane etc. securistice deastea. Felicitari, o constructie prea muncita pentru un scop atat de mic, daca as fi istoric as rupe diplomele unor astfel „scriitori”

    Bogdan Coman

    24/06/2011 at 8:36 pm

  134. Regele a ales sa iasa din istorie ca Severing si nu ca Floquet:
    http://camarasdelumini.wordpress.com/2011/06/24/onoarea-la-romani/

    Cantemir

    24/06/2011 at 9:19 pm

  135. Theophyl, ai „uitat” un aspect important. Abdicarea Regelui a survenit ca urmare a amenintarii cu uciderea a 2000 de studenti care erau arestati si care participasera la prima demonstratie anticomunista din 8 noiembrie 1945. In plus, din ce zice Regele, Groza s-a dus la el inarmat.
    Tu ce ai fi facut in locul sau?
    Incep sa am indoieli privind obiectivitatea articolelor tale, dar pana la urma nu trebuie sa uitam ca PDL se trage din FSN, adica Tatal Vostru comun este tot ION ILIESCU!

    razvanrinder

    24/06/2011 at 9:26 pm

  136. Problema Transilvaniei era tranasata, intre marile puteri, inaintea Conferintei de pace de la Paris.
    Sa sustii ca actuala granita dintre Romania si Ungaria se datoreraza insistentelor Elenei Vacarescu, Floricai Bagdazar, colonelului Damaceanu si comunistului Patrascanu este descalificant pentru cineva care pretinde ca a studiat problema. Si cum ? Facand anticamera pe la usile mai marilor zilei. E drept ca asta este singurul mod de a rezolva o problema pe intelesul unui Mitic. Niciodata n-am crezut ca ceea ce a mers si mai merge la Bucuresci, functioneaza si-n restul lumii.

    Perotinus Minor

    24/06/2011 at 9:30 pm

  137. […] Sursa: theophylepoliteia.wordpress.com/ […]

  138. […] upper body strength, grip strength, and burst of power that favored men over women.” Jocul de-a istoria: “Sunt popoare care isi cunosc istoria si o accepta asa cum a fost, sunt popoare care isi […]

  139. După mult timp, am fost mândră de poporul meu.
    Chiar și de neelegantul, necizelatul, versatilul, diversionistul și iubitorul de circ mediatic, Băsescu, de toți cei care, cu mai multă sau mai puțină educație, cu patimă sau doar cu priceperea de a profita de atenția pe care o oferă cozeriile pe marginea unui subiect istoric important, au discutat despre monarhie, rege, onoare, trădare și responsabilitatea față de patrie.

    Domnilor, înțelegeți saltul uriaș?

    Nu s-a mai vorbit despre clovneriile care țin loc de viață politică, despre starletele de toată jalea și nici măcar despre foame și mizerie, toți am vorbit despre noblețe sau lipsa ei! Despre curaj și istorie.
    Am ascultat fascinată neroziile sau discursurile în care parcă sclipeau spade elegante în aer, am zâmbit aproape plângând de fericire văzând o ”încleștare”strașnică între un licean obraznic și un veteran de război: ai fi crezut că sunt doi bărbați în floare, gata să moară pentru ce susțineau. Amândoi aveau și nu aveau dreptate, dar erau frumoși și am fost fericită să-i ascult vorbind despre ceva IMPORTANT.
    Am ieșit din apatie, din hidoșenia lipsei de speranță și a răsărit în noi un spirit civic (sau, după caz, monarhist, moralist), pe care-l credeam pierdut.
    Sunt foarte mândră de voi toți!

    Mi-aș fi dorit un Rege ca-n basme, dar mă mulțumesc și cu o noblețe viguroasă, seniorială, resemnată în fața lipsei de noroc și a nepotriviririlor de tot felul. Poate vom apuca împreună timpuri mai bune…

    Andi Bob

    25/06/2011 at 9:18 pm

  140. Ufff,am ajuns prea târziu și nimeni n-a mai văzut comentariul meu… 🙂

    Andi Bob

    26/06/2011 at 10:52 am

    • Salut Andi 🙂
      Ba l-am vazut asa cum multi il vad. Citesc toate comentariile 🙂 Am citit si blogul dumneavoastra (f. interesant)

      Theophyle

      26/06/2011 at 10:57 am

  141. Pretențiile maghiare nu erau chiar SF, privit dintr-o logică etnică, dat fiind faptul că majoritatea acelor zone sunt și azi majoritar maghiare.

    http://en.wikipedia.org/wiki/File:Hungarians_Romania2.svg

    Asta, așa, ca fapt divers.

    Bezbojnicul

    26/06/2011 at 11:04 pm

  142. In jurnalul lui, Sanatescu scrie ca regele era la curent cu planul de armistitiu inca de la inceput, de la sfarsitul lui februarie 1944.
    Exista vreo dovada ca aceasta afirmatie este falsa?

    Adrian

    26/06/2011 at 11:12 pm

  143. comunistii au mostenit sub amenintare… este perfect legal, sigur ca da, asa cum au fost si deposedarile din obsedantul deceniu, tot legale
    e un principiu elementar al dreptului constitutional si civil, dupa care e lovit de nulitate orice act ce nu este realizat prin exercitatea libera a vointei…

    halal, bre!

    az

    30/06/2011 at 4:13 pm


Comentariile sunt închise.