Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Blogosfera Saptămânii: 12/6– 18/6

Duminica  – 12 Iunie,2011

România mămoasă şi tandră

Onomastica românească trece printr-o eminentă criză de afecţiune. Ea pare a fi ajuns, de-o vreme, strict mămoasă şi tandră, sfidînd orice regulă de decenţă. E vorba, fireşte, de ceva strict pozitiv, oricît ar pătea să pară de hilar. Numele româneşti (prenumele, cum ar veni în limbă oficială) tind masiv să devină exclusiv alintătoare şi diminutivate. Nu însă – cum ne-am aştepta, fiind caz de dragoste şi răsfăţ în exces – numele femeilor, care, de bine-de rău, stau într-un nomenclator relativ sobru. Din contră, diminutivarea se practică pe seama bărbaţilor. Persoane publice, multe cu prestanţă personală, multe cu prestanţă instituţională, exhibă nume dintre cele mai drăgălaşe, numai potrivite pentru a alinta un copilaş. E de presupus că măcar unele din acestea figurează ca nume oficial, de buletin, şi că nu e o simplă extrapolare socială a dezmierdărilor de mamiţă ori de budoar. Inşi înfiorători (prin funcţie, nu prin fire, se-nţelege) poartă nume atît de inadecvate cu statutul şi rolul lor încît nu poate fi altă explicaţie decît că, la botez, a fost caz patologic de afect şi răzgîială. Generali, chestori şi alte “instanţe” răspund la nume ca Neluţu, Puiu, Ionel etc. Printre fotbalişti şi alte vedete e de uz banal să se poarte nume gingaşe, din cele la care au drept de folosinţă (afectivă deplin) doar bunicile, mămicile, amicii şi iubitele. Gică, Ghiţă, Mirel, Dorinel, Gigel, Ionuţ, Victoraş, Dorel, Bebe, Costel, Mitică, Petrică, Petrişor şi altele şi mai şi umplu ziarele, televizoarele, stadioanele, parlamentul, pieţele şi alte spaţii publice. Antrenorul actual al naţionalei de fotbal – care are un nume impresionant şi semnificativ – e alintat numai şi numai cu “Puiu”. “Generalul Puiu”, “chestorul Nelu” – acestea sînt, efectiv, metafore pentru afectivitatea românească revărsată peste nomenclatorul de botez. Ne şi putem închipui cum, în comandamentele NATO, generalul Mitică, Ionică etc. va sta cot la cot cu alde Powell şi alţii ca el. Citeste mai departe!

Al. Cistelecan – Sare’n Ochi

Luni – 13 Iunie,2011

Reforme necesare

Trecând – cu mare greutate – peste stilul grobian în care au reacționat politicienii  opoziției la propunerile președintelui și guvernului privind modificarea Constituției și reorganizarea teritorial-administrativă, constatăm că, la prima vedere cel puțin, avem o putere reformistă și o opoziție conservatoare. În loc să fie puterea cea care se cramponează de status quo, iată că USL este aceea care protestează la orice proiect de schimbare, la fel de vehement cum reacționează de altfel și la anchetele DNA, luând apărarea vameșilor corupți și politicienilor dubioși cu un patetism greu de înțeles dar semnificativ.

Să cercetăm puțin argumentele invocate de liderii opoziției – de la  Victor Ponta și Crin Antonescu la Ion Iliescu și Dan Voiculescu.  I se reproșează puterii, de pildă, că vrea să impună reforma administrativă pe nepregătite, cu forța. Totuși, dacă facem un minim efort de documentare – la care ziariștii ar fi fost obligați – am afla că Traian Băsescu vorbește cel puțin din 2007 de reorganizarea administrativă iar de parlamentul unicameral și reducerea numărului de parlamentari încă din 2005. Nici una din idei nu este nouă, iar faptul că Traian Băsescu nu a renunțat la ele este doar o dovadă de consecvență. Citeste mai departe!

Rodica Culcer – Club 2020

Marti – 14 Iunie,2011

despre conformism si presiune socială

În 1936 psihologul american de origine turcă Muzafer Sherif a efectuat un experiment simplu, menit a analiza modul în care normele de comportament apar, se dezvoltă și sunt adoptate în cadrul societății. Subiecții erau puși să observe o iluzie vizuală comună – un punct luminos într-o cameră întunecată pare că se mișcă; când observațiile erau solitare, estimările subiecților difereau considerabil în ceea ce privește deplasarea punctului luminos, lucru firesc de altfel. A doua zi, însă, aceleași persoane au fost integrate unor grupuri de câte trei „observatori”. De fiecare dată când punctul luminos era aprins, subiecții își exprimau opinia cu privire la mișcarea aparentă a luminii, pe rând; lesne de intuit, oamenii tindeau să-și ajusteze estimarea pentru a se potrivi „mediei” grupului (cineva care, singur fiind, raportase o deplasare de 15 cm, acum raporta doar 9 cm, pe când cineva care estimase 5 cm în primă fază, acum se stabilea tot la 9 șamd). Aceleași grupuri repetau experiența, în zilele următoare. În final, membrii fiecărui grup ajungeau la un consens și adoptau/internalizau „norma” majorității (estimarea deplasării punctului de lumină). Citeste mai departe!

Camil Stoenescu

Miercuri – 15 iunie, 2011

După 12 ani. Acum vor să ne schimbe numele…

Transilvania a rămas pentru mulți trăitori din București o problemă culturală. Nu știu cum s-o abordeze, ce să facă cu ea, cum să se raporteze la ea. Este privită cu suspiciune sau cu ură, este invidiată sau admirată ân secret. Puține atitudini si percepții sunt normale, firești, fără excese emoționale. Puțini înțeleg firescul locuirii interetnice din Transilvania, cu bune și cu rele. Cei mai mulți politicieni și falși strategi de la București nu înțeleg mare lucru și dacă tot nu înțeleg se îngrijorează suplimentar. Se îngrijorează sau mai degrabă folosesc simularea îngrijorării pentru a ține totul sub control. Un control iluzoriu, o formă a amăgirii.

Discutia despre reorganizarea administrativă a fost deturnată foarte repede spre mize și rațiuni false: de la fonduri europene și până la distrugerea baronilor locali. Dar cel mai ușor este să vorbesti despre poftele lui Tokes sau ale băieților de la UDMR. Este cea mai bună perspectivă pentru ca sa blochezi autostrăzile care ar duce la Budapesta (fără să vedem că duc și la București). Este absurd să păstrezi mereu UDMR la guvernare, dar să te prevalezi de pericolul unguresc atunci când este vorba de descentralizare sau învestiții în Transilvania. Dar asta este o discuție mai lungă … Citeste mai departe!

Vasile Dâncu – Vasile Dancu & friends

Joi – 16 Iunie,2011

Azi si ieri, “afaceri” cu dedicatie

Uneori ma intreb unde se opreste cantitatea de rahat diseminat cu seninatate in public de politicieni. Unde se sfarseste rolul, unde incepe strategia, cum se realizeaza afilierea la doctrina si de unde ipocrizia pragmatica incepe sa traga linia.

Exista politicieni buni si politicieni mediocri. Exista ticalosie, exista insa si bune intentii. Problema apare cand politica e facuta de mediocri ticalosi, cand omul politic isi injoseste propria fiinta, cand lacomia combinata cu lipsa de scrupule dicteaza ceea ce ar trebui sa fie politica.

Privesc cu uimire ce se intampla pe scena politica. Din pacate politica e fateta unei lupte pentru bani, pe care nu as putea sub nici o forma sa o numesc concurenta economica.

Daca tot e fierbinte chestiunea cu regionalizarea, hai sa o spuneam pe cea dreapta. De ce a iesit Basescu sa dea cu bata in ulcele? De ce a aparut regionalizarea in fata in plin scandal, cu Dragnea facand business la TelDrum?

Raspunsurile sunt al naibii de evidente. Furtul nu se mai face ca alta data.

In vremea lui Nastase iti navaleau in firma si iti spuneau clar, dai bani la partid (PSD), sau iti trimit pe cap fiscul, DSV-ul, protectia consumatorului, asociatia comunistilor fara patrie si tot ce putea sa te puna in genunchi, sa ajungi sa ceri indurare, indulgenta si reflex voluntar la plata cotizatiei la sindicatul bombolian. In acest context si fiind de partea intunecata a fortei, e de inteles ce e usor sa spui despre Monica Macovei “keep walking Monica” sau “procuror stalinist”. Realitatea era atunci, ca fenomenul intrasigent din primul guvern post-Nastase avea astfel de chestiuni suculente de investigat. Citeste mai departe!

Daniel Arfire  – Turnofftheglory

Vineri -17 iunie,2011

Un farafîstîc de zi! Vă mai amintiti?

Vacanța venea odată cu teribilele călduri de vară. În Sud, soarele arde de te damblagește, nici aerul nu mișcă la soare, nici păsările nu mai cîntă, se întinde friptoarea și liniștea ca o baltă de ulei. Ziua, albeața lui se reflectă din tărînă ca din sticlă. Nu poți atinge cu piciorul nisipul, că-ți rămîne lipit de talpa încinsă. Încremenesc toate pe la amiază și dacă ai noroc, găsești un colț umbros unde să ațipești un pic. Începe treieratul, au trecut și cireșele, vara se lățește ca o zi de post și rar auzi un înjurat pe drum, semn că lumea nu s-a făcut scrum, mai mișcă.

În ziua de dinaintea serbării de sfîrșit de an, cauți flori pentru coroniță. Nu e ca la oraș, să știți. Ai zice că la țară, mare lucru să găsești flori! Dar nu e așa, e al naibilui de greu. Păi, femeile serioase nu pun flori peste tot, că au treabă, nu stau de așa ceva și în plus, dacă au un petic de loc pun roșii sau fasole pe harac! Ce să faci cu florile? Poate un ghiveci cu o mușcată, aruncat în capul scării, dar cam atît. Cum să te duci cu mușcate la serbare? Trandafirii sînt flori domnoase, aduse de curînd de la oraș, nu erau pe toate drumurile. Avea fina Măria la fereastră, o tufă cam sălbăticită, cu flori roșii, mărute, buchetate, nu ce știți voi că sînt trandafirii azi. Dacă rupeai de la fina noastră ca de un buchet, te juleai pe mîini ca naiba, erau plini de mărăcini, plini, plini. În sfîrșit, mă apucau grijile cu florile astea! Citeste mai departe!

Ruxandra Hurezean – Gazetino

Sâmbata – 18 Iunie,2011

Curtea Constitutionala a facut zid in apararea “Fratiei”

In marea ei intelepciune Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale prevederile din proiectul de modificare a Constitutiei care urmareau anularea prezumtiei licite a averii, limitarea imunitatii parlamentarilor si a ministrilor si accesul mai mare al societatii civile in structura CSM.

Trebuie sa subliniez un lucru: nu intregul proiect de revizuire a Constitutiei a fost respins ca fiind in afara Legii fundamentale, ci doar anumite articole. Mult mai important insa este faptul ca CCR a admis ca demersul de revizuire al Constitutiei este legal. Punand astfel punct tuturor sofismelor pe marginea “neconstitutionalitatii” demersului presedintelui.

Din motivatia respingerii prevederii privind anularea prezumtiei caracterului licit al averii, putem retine ca judecatorii au inteles ca prin aceasta se intelege suprimarea “unei garantii a dreptului de proprietate”. Iar in cazul limitarii imunitatii parlalamentare aceeasi judecatori au inteles ca prin aceasta masura se elimina “un drept fundamental al unei persoane care ocupa o functie publica”.

Sub aceste cuvinte se ascunde insa efortul fratiei instaurate dupa decembrie 1989 de a-si pastra privilegiile. Am spus nu cu mult timp in urma ca la baza actualei situatii a Romaniei a stat fratia fostilor activisti de partid, fosti ofiteri de Securitate si de judecatori care s-au strans in jurul lui Ion Iliescu. Citeste mai departe!

Clemy – Copacul din Padure

Pe Politeia Europeana puteti citi „Săptămâna Presei Europene”

Written by Theophyle

19/06/2011 la 10:21 am

42 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Salutare 🙂
    Remarca ca macar politic sintem consecventi . 🙂 Din greseala in greseala , la victoria finala . 🙂
    PS . Theophyle 🙂 Ai dreptate , un bal in plus sau in minus , tot acolo ajungem . 🙂 Si pe Titanic fanfara a cintat pina in ultimul minut . 😆

    Ștefan A.

    19/06/2011 at 11:08 am

  2. First again . 🙂

    Ștefan A.

    19/06/2011 at 11:08 am

  3. Buna ziua,
    Multumiri echipei redactionale pentru efortul depus :).
    Ruxandra Hurezeanu a trezit nostalgii, nu cred ca a fost elev care in apropierea vancantei care sa nu tremure ptr. varii motive: coronita, rezultate, posibilitatea de a pleca in tabara. Cu toata nebunia in care ne duceam existenta, era minunat sa primesti coronita si sa fii citat la serbare.

    mar

    19/06/2011 at 11:10 am

  4. Excelent a caracterizat Clemy lumea din umbra – Fratia, care si-a dat mana peste tara in apararea privilegiilor cu care au fost cadoristi de Ion Iliescu. Sa speram ca se mai poate remedia cate ceva, asfel incat sa separga aceasta gashca transpartinica si invizibila care a facut si face mult rau tarii. Si ce este cel mai grav o tine intepenita de 20 de ani in limitele impuse de carpa KGB-ista 😦

    mar

    19/06/2011 at 11:17 am

  5. buna ziua,

    dragutz farafisticu…
    🙂

    skorpion

    19/06/2011 at 11:34 am

  6. Buna ziua
    Oricum ar incerca cineva sa schimbe ceva,se loveste de Sistem si de Uneltele lui.
    Gaseste atat de diverse metode de rezistenta si tergiversare,ca-mi sta mintea.
    Nu se vorbeste despre reformare si debirocratizare,nici macar despre calitatea umana si injustitie,ci se aduc in prim plan spaimele de sorginte comunista .
    Temele lor sunt ungurii, averile, si bineinteles,Basescu.
    Restul trebuie trecut sub tacere.

    ela

    19/06/2011 at 11:34 am

  7. Turul doi al alegerilor locale in Republica Moldova. Pentru primaria Chisinaului se infrunta comunistul Igor Dodon si liberalul Dorin Chirtoaca

    in urma cu 2 saptamini ziceam ca de data sta va cistiga Dorin Chirtoaca.
    sa vedem….

    skorpion

    19/06/2011 at 11:37 am

    • salut skorpi 🙂
      sa speram ca ai dreptate. Personal sunt mai sceptic 😦

      Theophyle

      19/06/2011 at 11:39 am

  8. Cine doreste, pe Politeia Europeana puteti citi “Săptămâna Presei Europene”
    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2011/06/19/saptamana-presei-europene-11-%E2%80%93-17-iunie-%E2%80%932011/

    Theophyle

    19/06/2011 at 11:39 am

    • Grecia inaintea Italiei, Coreei de Sud, a Israelului?
      o fi vreo greseala, nu???

      skorpion

      19/06/2011 at 11:42 am

      • nu skorpi, cifrele sunt bazate pe ceea ce publica fiecare tara. Grecii mint intr-o veselie. Cifrele sunt din 2010 si se refera la 2009!

        Theophyle

        19/06/2011 at 11:45 am

        • aha, banuiam eu ca nu sint corecte cifrele..

          skorpion

          19/06/2011 at 11:46 am

          • salut skorpi 🙂
            De remarcat ca PIB mioritic a scazut in 2009 comparat cu 2008 dar a crescut in 2010 fenomenal . 🙂 Oficial, in 2010 PIB a scazut in continuare comparat cu 2009 . Unica explicatie posibila , a scazut dramatic populatia in 2010 si ca urmare PIB/cap locuitor a crescut .
            Dau niste date romanii , de risul lumii . 😆

            Ștefan A.

            19/06/2011 at 12:06 pm

  9. Jalnica atitudinea simpatizantilor USL pe majoritatea forumurilor privitor la alegerile din Moldova. Isi doresc sa castige comunistii desi Chirtoaca e liberal. De ce? Simplu. Chirtoaca l-a sprijinit pe Basescu in timp ce comunistii pe Geoana.

    vcaraman

    19/06/2011 at 11:49 am

    • chiar jalnic; cu astfel de oameni nu se poate construi nimic…

      skorpion

      19/06/2011 at 12:03 pm

  10. Sunt sanse sa castige Chirtoaca. Tinerii moldoveni care sunt in Romania la studii, s-au organizat mai bine si au plecat la Chisinau si se pare ca prezenta la vot este mai buna decat in urma cu doua saptamani. Am auzit cate ceva la stirile RRA.

    mar

    19/06/2011 at 12:25 pm

  11. Trei luni de bombardamente NATO in Libia…
    Si unele rezultate paradoxale.

    „NATO recunoaşte că a bombardat accidental rebelii libieni pe care îi „ajuta”
    19 iun 2011, 13:19 |
    REALITATEA.NET
    Un avion al NATO a lovit accidental joi, 16 iunie, o coloană a forţelor rebele libiene în regiunea Brega, a anunţat – sâmbătă – Alianţa Nord-Atlantică, potrivit AFP, citat de Agerpres.”

    STRAJNIK

    19/06/2011 at 1:35 pm

    • Nimic nou sub soare .
      In cele doua razboaie impotriva Irak , au fost numeroase cazuri cind aviatia aleata a atacat propriile trupe . In Afganistan la fel .
      Nu exista tehnica perfecta de individuare a adversarilor- prietenilor . Cu armele moderne , chiar la un procent de eroare redusa , efectele sint ridicate .
      Oricum Nato fara USA a facut , face si va face doar o urita figura in Libia . Ghedafii e bine mersi si inca mai are armata loiala.

      Ștefan A.

      19/06/2011 at 1:43 pm

  12. Salut
    Scopul amicului Sare in ochi e generos , mijloacele sunt un pic trase de par. Avem presedinti americani Bill , Jimmy etc etc.
    Ca sa nu amintim exemplul de final privindu-l pe Colin Powel. Colin e si el diminutiv de la Nicholas 🙂

    Un tanar de stanga

    19/06/2011 at 1:44 pm

  13. Legat de 1 farfistic pe zi. De mult nu am mai trecut pe la tara. Eu imi amintesc ca erau flori. In fiecare curte. ia in buucovina erau florile cele mai vii si mai prospere 🙂 Imi placeau florile de gradina romanesti, margaretele etc etc sau cele agatatoare: zorele, rochita rindunicii. Imi pare rau ca nu mai sunt. Au imbatrinit satele ? Nu mai sunt femei tinere acolo ?

    Un gind colateral: Vreau sa va spun ca mie mi-a placut cind Elena Udrea a dat pantofi cu toc la tara in loc de gumari. Femeile care le-au primit chiar daca nu le poarta pe ulita le scot cu siguranta din cutie si le poarte citeva minute in casa la oglinda gindind ca odata si odata va merge cu ei la oras la teatru sau la dans.

    Un tanar de stanga

    19/06/2011 at 2:02 pm

  14. Despre ISC(ispectoratul de Stat in Constructii), pot afirma ca sunt din aceiasi “aschie nesarita departe de trunchiul comunist” ca si CC.
    Daca cineva ar sapa (nu prea adanc ) va da de o serparie si o mafie echivalenta cu cea din justitie. oare cineva va avea curajul sa dezvaluie mafia din acesta institutie care e manevrabila prin calitatea umana si probitatea profesionala.
    Cu rare exemple acesta institutie este burdusita cu spagari si incompetenti.
    Candva poate d-nea Udrea va face ce a facut d-na Boagiu la min. Trensporturilor.

    Stiu ca sunt pisalog, dar tema acesta ar terbui sa aiba macar un comentariu, numai daca cineva urmareste cladirile ce stau sa cada , sau la demolarile abuzive a unor monumente de arhitectura(nu e vorba de ruinele insalubre populate si acaparate de tigani din zona Garii de nord din Bucuresti, Calea Mosilor vechi, zona „istorica” sau zona Calea Calarasilor -Dudesti)), ci de distrugerea aproape sistematica a patrimoniului arhitectural di ceea ce a mai ramas din vechiul Bucuresti din zona Icoanei, sau L. Catargiu(fost A. Ipatescu), intersectia Toamnei cu M. Rosetti, etc.

    andrzej

    19/06/2011 at 2:04 pm

    • Cat priveste declatia purtatorului de cuvant al ISC privind invitarea reprezentantilor ISC la receptie, aceasta este perfect legala conf. legii nr.50, insa conf. legii 10 ISC a participat si a semnat toate actele(cred) care fac posibila trecerea de la o etapa la alta a constructiei(scuze, nu cunosc exact numele actului respectiv , care se pare ca e obligatoriu, iar fara apobarea SCRISA a ISC, nnu se poate trece mai departe), astfel incat lucrarea este sigura conform documentele semnate de inspectorii ISC.

      As caracteriza declaratia purtatorului de cuvant al ISC drept INEPTA..

      andrzej

      19/06/2011 at 2:26 pm

      • andrzej,
        ai ceva de spus la subiect sau conform traditiei vorbim de total altceva? Toata lumea mai vorbeste si despre altele, nu inainte de a vorbi la subiect!

        Theophyle

        19/06/2011 at 2:48 pm

        • Cer scuze tuturor, dar mai ales gazdei!
          Nu am vrut decat sa atrag atentia asupra unui subiect important, dar care evident iese din tema propusa.
          mii de scuze tuturor!

          andrzej

          19/06/2011 at 2:55 pm

    • de acord ca la ISC este serparie, dar nu sut de acord sa se incalcele legea in buna traditie damboviteana. Ce a facut Oprescu se cheama sfidare 😦 Cu alte cuvine receptia lucrarilor si semnarea procesului verbal este ptr. prosti.
      Eu stau si ma gandesc ptr. ce se plateste la ISC taxa de 0,75 din valoarea constructiilor ❗

      mar

      19/06/2011 at 2:50 pm

      • Mar, buna!
        1 taxa nu era de 0.74 ci de 01/ per valoare totala investitie( bani frumosi!) si oricum nu se mai plateste pentru constructiile de interes public.
        2. Oprescu(am motive muuuulte sa nu-l asimpatizez, nicinu l-am votat si nu-l voi vota vreodata) nu a facut decat sa se folosesca de multe alte precedente si stiu sigur ca multe investitii (majoritatea au fost date in folosinta fara acele acte, folosindu-se de o laturalnica si evident ilegala formula: prereceptia.
        Cine a avut de-a face ceva cu ISC-ul stie ca acesta institutie paraziteaza oriunde poate „ciupi” ceva, indiferent daca investitorul este particular sau staul roman.

        andrzej

        19/06/2011 at 3:05 pm

      • In plus,primarul Bucurestiului este primul care incalca legea, si se si lauda cu asta! Curat exempli personal!

        ela

        19/06/2011 at 3:31 pm

  15. ela

    19/06/2011 at 2:24 pm

  16. ce fel de om este opärilä, plagiator este, are si vocabular de vagabont.
    „sunt primar bestial si fac totul legal”.

    cat priveste UDMR, cred cä au oprit investitzia, cä nu o pot justifica, vine lupul la control

    theo

    19/06/2011 at 3:24 pm

  17. Off topic cu scuze. Cum poate fi oprit acest individ sa nu mai abereze ❓
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8942299-ponta-daca-doamne-fereste-basescu-desfiinteaza-judetele-facem-loc.htm

    mar

    19/06/2011 at 3:52 pm

    • Buna seara, buna seara intai.
      Ponta nu poate fi oprit din a scoate pe gura aberatii. Ceea ce trebuie facut este sa-i blocam accesul la o pozitie in stat. Omul e mai rau ca Geoana.

      clemycali

      19/06/2011 at 5:38 pm

  18. Buna tuturor,
    Legat de articolul „România mămoasă şi tandră”, as spune ca este vorba despre o strategie balcanica de imbunare si imblanzire a oamenilor puternici si cruzi (cu exceptia sportivilor, artistilor, etc), vezi cazurile Nutu „Camataru”, Adi „Tzatza”, Romica Cojoc, Tinutz de la Cluj (Adalbert Valentin Sule), etc, iar lista poate continua mult si bine… ;)) 😉
    O zi buna! 😉

    georgem

    19/06/2011 at 5:33 pm

    • Buna
      Ce ne facem atunci cand ditamai barbatul se numeste Mugurel,de exemplu. Eu cunosc unul care imi sugereaza o continua primavara,fiind gata sa plesneasca 🙂 .
      Sa nu uitam ca unora le-au cam nimerit numele- vezi Irinel Columbeanu.

      ela

      19/06/2011 at 5:56 pm

      • Buna Ela, 😀

        La care Mugurel te referi ca nu m-am prins? 😛
        Oricum eu m-am referit la porecle/nume de alint! 😛 Poate Romia Cojoc nu intra in categoria asta descrisa de mine, pt ca nu am gasit inca ceva surse mai credibile sa ii aflu numele real! 😛
        Legat de Irinel, el intra la categoria rasfatatilor… :))) 😉

        O zi buna. 🙂

        georgem

        19/06/2011 at 6:09 pm

        • Nu are legatura cu nimeni de pe aici;e chiar un vechi prieten de-al meu. Chiar se numeste asa.
          S-a cam ingrasat,si ii spun ca imi aduce aminte de primavara,cand „plesnesc” mugureii. De sanatate,bineinteles 😆
          Sau cand se umfla in pene 🙂
          Despre numele dat „durilor” cred ca au incercat sa sara peste alintul parintesc. Si au nimerit dincolo de cal.

          ela

          19/06/2011 at 6:18 pm

          • Ahaaa, am inteles acum. 😛
            Hmm, ceva ma face sa cred ca „durii” nu prea au avut parte de alint parintesc.:))) 😛

            georgem

            19/06/2011 at 6:36 pm

  19. pt. cä a fondat un partid, cu cele mai mizerabile kgb-iste legi. este un monstru, ce a fäcut numai räu romaniei, si ar trebuii judecat, si institutziile statului, care au lucrat si lucreazä pt. ei, ca justitzia.

    theo

    19/06/2011 at 5:53 pm

  20. Sal`tare, popor ! 🙂
    Diminutivele cu care sunt alintati barbatii in certificatele de nastere sunt rezultatul extinderii tzoparlanismului in toate domeniile (politica, afaceri, presa etc.).
    Mafia si falimentul economic, efecte ale carentelor din „strategia” guvernarii si hotiei generalizate, sunt rezultatul promovarii nulitatilor lipsite de educatie si instructie dar invatate cu hotia, care si-au blindat cv-urile cu diplome cumparate.
    Fenomenul nu e caracteristic numai barbatilor.
    Nu uitati ca avem si „olgutze”… 😆

    Tzepelica

    19/06/2011 at 6:27 pm

  21. Buna Seara 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    19/06/2011 at 6:31 pm

  22. Felicitari! Excelenta selectia. 🙂

    Andrei

    19/06/2011 at 6:48 pm


Comentariile sunt închise.