Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Sâmbătă la Operă: Rossini – Bărbierul din Sevilla

Giovacchino Antonio Rossini (1792 – 1868) s-a nascut Pesaro pe malul Marii Adriatice in familia unor muzicieni de provincie. Tatal sau cânta  în fanfara municipală iara mama sa interpreta arii populare ale vremii. Întrucât parinţii lui erau mereu plecaţi în turnee de provincie, el a fost lăsat în grija unei bunici şi dat în ucenicie la un potcovar. Marele lui noroc au fost doi preoti, fraţii Malerbi, care recunoscand talentul copilului i-au dat primele lecţii de cânt, inclusiv acces la biblioteca lor, in care  se găseau mai multe partituri de Haydn şi de Mozart, de care el a profitat.

Tatal sau bonapartist convins este arestat si trimis la inchisoare dupa infrangerea lui Napoleon si reintoarcerea austriecilor in Italia. Mama sa se mută la Bologna, unde Rossini a început să studieze serios şi sistematic muzica. A a început să compună de la vârsta de 15 ani. Prima lucrare cunoscuta a fost “Şase sonate á quatre” (pentru coarde), sonate debordând de fantezie, de spirit, dar solid ancorate în tehnica de construcţie pe care a invatat-o din compoziţiile lui Haydn si Mozart.

Stilul „rossinian” se conturează de la început, de la vârsta de 18 ani. El compune cu o extremă uşurinţă lucrări foarte diverse. Într-un interval de circa 17 ani, el va compune 40 de opere, din care aproape jumătate s-au menţinut în repertoriu international pana in zilele noastre.

Înainte de a ajunge la celebritatea universala cu „Il Barbiere di Siviglia(Bărbierul din Sevilla), în 1816. Mai mult, poate crea uimire ascultarea a doua personaje atât de diferite ca regina Elisabeta si tânara Rosina exprimând, una, bucuria triumfătoare, alta, răutatea sa amoroasă, în aceeaşi formă („Una voce poco fa”, din Bărbierul din Sevilla). De fapt, este fapt recunoscut ca descrierea caracterelor nu este punctul forte al talentului lui Rossini.

Viziunea lui Rossini asupra noii opere italiene este în consonanţă cu întregul său comportament din prima jumătate a vieţii sale. Uneori, el pare să justifice porecla pe care i-a dat-o unul dintre contemporanii lui italieni, „Il Tedeschino„, adică „Micul german”. Acest pseudo-reproş reflectă atenţia sporită pe care Rossini a dat-o studierii partiturilor lui Haydn şi Mozart.

Activitatea de compozitor ocupă doar prima parte a vietii sale. Ea este marcată de o suită de succese care îl conduc din Italia de Nord, la Napoli, unde se căsătoreşte cu o cântăreaţă celebră, Isabella Colbran, apoi în străinătate: la Viena unde se întâlneşte cu Beethoven, la Londra şi, în fine la Paris, unde se stabileşte, în 1824, ca director al teatrului italian. Lucrările sale din aceşti ani, atât de apreciate sunt: „Scara de mătase” (1812), „Tancred” si „Italianca în Alger” (1813), „Turcul în Italia” (1814), „Elisabeta, regina Angliei” (1815), apoi, în 1816, Bărbierul din Sevilla şi „Otello”; „Cenuşăreasa” (1817), „Moise în Egipt” (1818), „La Donna del Lago” (1819), „Semiramida” (1823), care este ultima dintre marile opere compuse pentru scenele italiene. La Paris, va realiza înca o opera-buffa în limba italiană, apoi va scrie în franceză, „Siége de Corinthe”. Ultimele doua opere, o farsă, „Contele Ory” (1828) şi o dramă istorică, „Wilhelm Tell” (1829) sunt compuse direct de pe librete franceze.

Bolnav, epuizat psihic si moral, rătăceşte prin oraşele Italiei; în 1855 revine la Paris unde va rămâne până la moarte şi unde ţine un salon prin care trec artişti, muzicieni, scriitori. Chiar şi Richard Wagner este primit aici. In toţi aceşti ani a compus foarte puţin: un „Stabat Mater” (1842), o mică „Missa solemnis”, câteva cântece pentru voce şi pian.

Moare la 13 noiembrie 1868 la Passy (azi un cartier al Parisului), în urma unei operaţii abdominale, fiind îngropat iniţial în cimitirul Père-Lachaise din Paris, apoi mutat in bazilica „Santa Croce” din Florenţa (Italia).

Gioacchino Rossini a fost unul dintre cei mai aclamaţi şi mai populari compozitori, bucurându-se de o faimă rar întâlnită, în timpul vieţii sale. Aceasta se datorează frumuseţii melodiilor, strălucitoarelor şi optimistelor arii, pline de vervă şi ironie, care se află din abundenţă în creaţia sa. Alături de Vincenzo Bellini şi Gaetano Donizetti, Rossini a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.

Bărbierul din Sevilla

Il Barbiere di Siviglia ossia L’inutile precauzione, titlul integral in limba italiana, este o operă bufă în trei acte, compusă în 1816 avându-l ca figură centrală pe Figaro. În unele situaţii, actul întâi şi al doilea se interpretează fără pauză, şi sunt luate drept primul act, iar al treilea drept al doilea act.  Alte personaje la fel de importante sunt Rosina, Don Basilio, Doctorul Bartolo şi Contele Almaviva. Personajele secundare sunt Bertha, Fiorello. Acţiunea se petrece în Sevilla (Spania), la jumătatea secolului al XVIII-lea. Aceasta operă a fost inspirată din nuvela lui Pierre Beaumarchais cu acelaşi nume.

Libretul este simplu si urmareste vag nuvela lui Beaumarchais. In primele doua acte Don Basilio îşi învaţă interlocutorul cum să scape de Almaviva, utilizând intrigi calomnioase. În casă intră Almaviva, deghizat în ofiţer şi cere găzduire. Bartolo surprinde un schimb de biletele şi face scandal. Jandarmii sosesc, dar, la legitimarea contelui, se retrag, lăsându-i pe toţi uimiţi.

In actul al III-lea, Almaviva se reîntoarce, travestit în maestru de muzică, pentru a-l înlocui pe Basilio, bolnav. Ca să câştige încrederea Rosinei, îi da acesteia un bilet (din partea lui Almaviva). În timpul lecţiei, cei doi îndragostiţi, sub ochii lui Bartolo, îşi marturisesc iubirea. Intrarea neaşteptată a lui Don Basilio riscă să răstoarne toate planurile, înfuriindu-l pe Bartolo, care îşi dă seama că a fost păcălit. Bătrânelul a trimis după notar, ca să urgenteze căsătoria cu pupila sa, convingând-o pe Rosina ca Lindoro nu este decât un mijloc al lui Almaviva. Începe furtuna şi, găsind un moment prielnic, Figaro şi contele vin să o ia pe Rosina. El refuză să-i urmeze, dar Almaviva îşi dezvăluie adevărata identitate. Basilio este de acord, contra unui „cadou”,să le slujească drept martor, iar Bartolo, odată ce i-a trecut supărarea, acceptă situaţia, cu atât mai mult, cu cât îl va consola zestrea fetei.

Il barbiere di Siviglia, cavatina di Figaro: „Largo al factotum della citta”; Gino Quillico.

Maria CALLAS – Rossini: Il Barbiere di Siviglia „UNA VOCE POCO FA”

Va urez o seara frumoasa cu Rossini si Bărbierul din Sevilla!

Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Sâmbătă la Operă: Mozart – Don Giovanni

Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut la 27 ianuarie 1756 la Salzburg, pe atunci capitala unui principat care făcea parte din   Imperiul Roman-German (după 1804 devenit Imperiul Austriac). Tatăl lui, Leopold Mozart, era un talentat violonist în orchestra de la curtea prinţului arhiepiscop din Salzburg. La nastere, Mozart a fost înregistrat cu numele: Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus. Mai târziu, în Italia, şi-a luat numele de “Amadeus”, traducerea latină a lui “Theophilus”.

La vârsta de 5 ani, înainte de a şti să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. În ianuarie 1762, Leopold Mozart obţine de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru “a arăta lumii acest miracol”. Acest turneu va dura 9 ani! Prima apariţie are loc la München, unde Wolfgang execută muzică la clavecin în faţa prinţului elector de Bavaria, după care familia Mozart pleacă la Viena, tânărul Wolfgang concertând în faţa familiei imperiale. Urmează un lung turneu european: Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris şi Versailles. Rămâne un an la Londra, apoi se întoarce în Austria, trecând prin Franţa, Elveţia şi Bavaria. Între decembrie 1769 şi martie 1771 întreprinde un lung turneu în Italia: Verona, Milano, Florenţa, Roma şi Napoli au fost principalele staţiuni de concerte. Peste tot publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp devenit adolescent.

Familia Mozart revine la Salzburg la 15 decembrie 1771. Wolfgang împlineşte 16 ani şi pleacă pentru câteva luni la Bologna, unde studiază cu Giovanni Battista Martini (1706-1784), renumit pedagog în arta compoziţiei. La întoarcere este angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de către noul arhiepiscop din Salzburg, contele Colloredo, cu un salariu de 150 de guldeni pe an, ceea ce constituia o sumă apreciabilă. În această funcţie rămîne timp de şase ani, deşi relaţiile cu noul arhiepiscop nu sunt din cele mai bune, acesta tratându-l de servitor şi interzicându-i să părăsească oraşul Salzburg. Nemaiputând suporta umilinţele, Wolfgang îşi dă demisia în 1777 şi pleacă, însoţit de mama sa, la München, unde solicită un angajament la curtea prinţului elector Maximilian III. Acesta însă îl refuză. După o altă tentativă nereuşită la Mannheim, se hotărăşte să-şi încerce soarta la Paris, unde – în timpul turneului din 1763 – avusese mult succes. Publicul parisian nu-şi mai amintea însă de copilul minune de atunci şi Mozart se loveşte de multe greutăţi. La toate acestea se adaugă moartea mamei, care îl însoţise peste tot. Starea lui morală se ameliorează cu greu, compoziţiile sale încep să fie apreciate. Lipsurile materiale îl constrâng totuşi să părăsească Parisulse intoarce  din nou in ianuarie 1779 la Salzburg, unde rămâne doi ani. Între timp compune opera Idomeneo, cu care înregistrează un mare succes. Se decide totuşi în 1781 să plece la Viena, capitala imperiului.

La 4 august1782 se căsătoreşte cu Constanze Weber. La 1785 este vizitat de tatăl său, Leopold, care – până atunci foarte reticent – constată cu satisfacţie reuşita lui Wolfgang. Este încântat să audă din gura lui Joseph Haydn: “Fiul Dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut”. La sfârşitul unui concert în Burgtheater, după interpretarea concertului nr. 20 pentru pian, împăratul Iosif – prezent în sală – se ridică în picioare agitându-şi pălăria şi strigând “Bravo Mozart !”. În această perioadă Mozart compune într-un ritm neobişnuit, lucrează cu obstinaţie la splendidele cvartete dedicate lui Haydn şi la opera Nunta lui Figaro, după o piesă a lui Beaumarchais, operă revoluţionară, ca muzică şi conţinut istoric.

În timp ce Mozart termină compoziţia operei Don Giovanni, tatăl său se îmbolnăveşte şi moare la 28 mai 1787. Leopold a jucat un rol important în educaţia muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie şi contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart.

Între 1784 şi 1786, Mozart realizează în medie o compoziţie la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere. Premiera operei Don Giovanni are loc la Praga şi este primită de public cu entuziasm. Urmează opera Così fan tutte, reprezentată cu mai puţin succes. Mozart pierde treptat din popularitate, între timp murise şi protectorul său, împăratul Iosif II, care îl numise compozitor al curţii imperiale.  În martie 1790 dă ultimul său concert public, interpretând concertul pentru pian KV595. Compune încă opera Flautul fermecat, cu care obţine un succes enorm. Începând din luna noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart se degradează însă progresiv. Se pare că suferea de o febră reumatismală recurentă cu insuficienţă renală.

Cauza decesului nu este clară. Diagnosticul medicului constatator era: hitziges Frieselfieber („febră cu eczemă”). Probabil cauza morţii lui Mozart trebuie căutată într-o boală în timpul copilăriei lui. Medicina modernă tinde spre o infecţie cu streptococi, care nu a fost tratată în mod adecvat, şi ca urmare s-a produs o insuficienţă cardiacă şi care a antrenat şi afectarea altor organe. La 4 decembrie starea lui se ameliorează trecător, mai lucrează la compoziţia Requiem-lui, pe care nu va reuşi să-l termine. Există mărturii că Requiemul a fost comandat compozitorului de o persoană necunoscută, care i-a venit în vizită fiind îmbrăcată în straie de culoare neagră. Persoana a fost mai tîrziu identificată. Acesta era un slujitor al unui conte vestit. Contele, pe numele Welsegg, avea intenţia de a se interpreta Requiem-ul compus de Mozart cu ocazia încetării din viaţă a soţiei sale, reclamând creaţia drept o compoziţie proprie. Despre această întîmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că muzica şi-o scrie pentru propria sa moarte. În ziua de 5 decembrie 1791, viaţa scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart moare. Avea numai 35 de ani.

Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menţionat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 şi nr. 41 Jupiter.

A compus 27 concerte pentru pian şi orchestră, 7 concerte pentru vioară şi orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă şi flaut, pentru corn şi orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.

În domeniul muzicii de cameră sunt de menţionat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară şi pian, trios pentru vioară, violoncel şi pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glumă muzicală etc.

Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate şi astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat.

A mai compus 19 mise, cantate, motete pentru soprană şi orchestră, oratoriul “Die Schuldigkeit des ersten Gebots” şi, în fine, “Requiem”-ul în re minor.

Don Giovanni – Don Giovanni este o operă a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte. Premiera absolută a operei a avut loc la Praga, la “Ständetheater”, la data de 29 octombrie 1787, sub conducerea muzicală a compozitorului.

 

 

Bibliografie si citate:
Sadie, Stanley, ed (1998). The New Grove Dictionary of Opera. New York: Grove’s Dictionaries of Music Inc..
Sadie, Stanley, ed (1980). The New Grove Dictionary of Music and Musicians (6th ed.). London: Macmillan.
Wiki-Commons

Anunțuri

16 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.


  1. Imi permit sa adaug o arie din Barbierul din Sevillia 🙂

    clemycali

    18/06/2011 at 7:57 pm

    • cu placere 🙂

      Theophyle

      18/06/2011 at 7:59 pm

  2. La tzanc !
    La cate barbi pun politicienii nostri, chiar era nevoie de un barbier. 😆

    Tzepelica

    18/06/2011 at 8:07 pm

  3. Excelent !

    mar

    18/06/2011 at 8:15 pm


  4. Si inca un clip 🙂

    clemycali

    18/06/2011 at 8:21 pm

  5. buna seara,

    indraznesc sa pun si eu ceva:

    skorpion

    18/06/2011 at 8:26 pm

  6. Un Figaro care nu poate fi confundat 🙂

    mar

    18/06/2011 at 8:27 pm

  7. Propun si eu o arie:

    ela

    18/06/2011 at 8:32 pm

  8. Salutare 🙂
    Voi aveti o simbata la opera , eu am o seara de muzicultura comunala . Adica circulatia e oprita , magazine deschise si 5 grupuri muzicale care cinta in 5 locuri diferite are satului (ca e sat unde locuiesc 🙂 ) Nu e gluma .
    PS 1 . Cine merge in noaptea asta la coafor sau frizer , are tratament gratuit . Nici asta nu e gluma .
    Va urez distractie placuta . Eu voi fi la plimbare . 🙂
    PS 2 . Pizza gratis si bere gratis . 🙂

    Ștefan A.

    18/06/2011 at 8:42 pm

    • e clar de ce! sunteti deja in faliment – un bal mai mult, unul mai putin – chiar nu mai conteaza!!!

      Theophyle

      18/06/2011 at 10:38 pm

      • 😆
        Invidiosule . 🙂

        Ștefan A.

        19/06/2011 at 11:04 am

  9. ela

    18/06/2011 at 8:43 pm

  10. Excelentă prezentare, Theophyle! La fel ca cealaltă!
    Merci beaucoup!

    clitemnestra

    18/06/2011 at 10:24 pm

    • cu placere! 🙂

      Theophyle

      18/06/2011 at 10:39 pm

  11. […] Read more: Sâmbătă la Operă: Rossini – Bărbierul din Sevilla […]

  12. Buna Dimineata 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    19/06/2011 at 10:23 am


Comentariile sunt închise.