Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O zi de Rusalii – 13 Iunie / “România între baroni locali şi judecatori corupţi”

Bună dimineata intr-o zi de luni, dupa Duminica Rusaliilor. Astazi vom avea la Bucuresti o minima termica de  15C, si o maxima termica de  23°C, umiditate: 63-86%. Innourat – precipitatii majoritatea timpului. Presiune atmosferica: 1018-1020 hPa. Pentru alte orase. Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 1566   RON (-0. 0154  RON); 1 USD = 2. 8701  RON (+0.0164 RON); 1 EURO =  1. 4482   USD; (-0.0137). Evolutia saptamanala o  puteti citi aici. Gramul de aur 142.2507 RON (+1.4152).

Rusaliile (lat. rosalia), cunoscute şi drept Pogorârea  Sfântului Duh reprezintă o sărbătoare creştină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paşti. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Isus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreieşti (Şavuot), la 50 de zile de la învierea lui Iisus. Începând cu anul 2008, prima şi a doua zi de Rusalii au fost declarate ca fiind zile libere. (cf. Legea nr. 202/2008 – MO 728 din 28.10.2008

România a împrumutat 11,5 mld. euro în cinci luni pentru funcţionarea statului. una viitoare Ministerul Finanţelor are de acoperit un vârf de plată de 2,5 miliarde de euro.  Împrumutul record de 1,5 mld. euro atras de Ministerul Finanţelor săptămâna trecută de pe piaţa externă privată ridică la peste 4,5 mld. euro datoria în valută acumulată de România de la începutul acestui an.La aceasta se adaugă aproape 29 mld. lei (circa 7 mld. euro) sub formă de împrumuturi în lei de la băncile locale, rezultând un total de 11,5 mld. euro luate pe datorie în mai puţin de şase luni pentru funcţionarea statului. În a doua jumătate a lunii iulie Finanţele au de acoperit un vârf de plată de aproape 2,5 mld. euro. Necesarul va fi completat din împrumuturi pe piaţa locală, în timp ce pentru a doua jumătate a anului a fost anunţată o nouă emisiune pe piaţa externă.  Dincolo de rambursarea împrumuturilor care ajung la scadenţă, stocul datoriei publice continuă să urce. În martie atinsese un vârf istoric de 199 mld. lei (48 mld. euro), reprezentând 37% din PIB. Anul acesta, FMI le-a cerut autorităţilor să recurgă mai mult la piaţa privată externă pentru finanţarea deficitului bugetar şi a datoriei publice. Chiar dacă Finanţele tocmai au atras 1,5 mld. euro, iar la toamnă ar putea ieşi din nou la extern pentru cel puţin 1 mld. euro, vor continua să exercite presiune şi pe piaţa locală, urmând să împrumute probabil circa 4 mld. lei pe lună. Ziarul Financiar.

Cele patru mari intrebari ale reorganizarii Romaniei. Indiferent de numarul de judete in care va fi reorganizata pana la urma Romania, masura va antrena schimbari profunde. Si nu este vorba doar de procedurile de accesare a fondurilor europene sau de preschimbarea actelor populatiei, ci si de reconfigurarea partidelor politice si a sferei lor de influenta. Noile judete vor avea milioane de locuitori, actualele consilii judetene vor fi desfiintate, prefecturile si institutii deconcentrate vor trebui reconfigurate. Acestea sunt cateva dintre certitudinile care insotesc ideea reorganizarii Romaniei, idee lansata de presedintele Traian Basescu si sustinuta, aproape inevitabil, de PDL. Dincolo de acestea, proiectul ridica multe semne de intrebare iar in acest moment este practic imposibil de anticipat toate efectele unei astfel de masuri. În primul rând, se pune întrebarea cine va conduce viitoarele super-judeţe? Adică, va exista în continuare un consiliu judeţean condus de un preşedinte? Sau va fi doar un prefect, aşa cum spun unii lideri ai opoziţiei când acuză Guvernul Boc că doreşte, de fapt, să preia controlul judeţelor? Potrivit declaraţiilor de până acum ale puterii, prima variantă este cea valabilă.  Prin urmare, dacă legea privind reorganizarea va fi adoptată de Parlament până la sfârşitul acestui an, aşa cum susţine PDL, la alegerile locale de la sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie 2012, românii vor fi chemaţi la urne să-şi aleagă primarii, preşedinţii de consiliu judeţean şi consilierii. Doar că graniţele judeţelor vor fi altfel. Mai multe in Romania Libera.

Judecator acuzat ca a impartit „dreptatea” pentru firma familiei. Un magistrat clujean este cercetat de CSM dupa ce a incercat sa evite executarea silita a firmei sotiei si socrului sau.Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a demarat o ancheta impotriva judecatorului Gabriel Nasui, de la Curtea de Apel Cluj, acuzat ca a judecat un dosar in care una dintre parti este o firma care ii are ca si asociati pe sotia si socrul sau. Dosarul a fost inregistrat la Curtea de Apel Cluj sub numarul 313/33/2011 si are ca obiect judecarea unei contestatii in anulare inaintata de SC Bodgi SRL Maramures contra ATE Bank Romania SRL si a executorului judecatoresc Marius Morari. Firma socrului şi soţiei judecătorului Năsui a fost condamnată să achite băncii suma de 935.490 de lei, pentru că nu a onorat, la termen, un bilet la ordin. Împotriva deciziei irevocabile şi pentru a evita executarea silită, Bogdi SRL a depus o contestaţie în anulare, care ar fi fost admisă dacă CSM nu ar fi anunţat declanşarea unei anchete disciplinare.  Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Cluj, la Secţia comercială şi de contencios-administrativ în cursul lunii martie 2011, dosarul având primul termen la data de 9 septembrie 2011. Numai că, la data de 1 aprilie 2011, în urma unei cereri de preschimbare a termenului, judecată de nimeni altul decât Gabriel Năsui, magistratul a admis cererea şi a fixat termen de judecată data de 6 mai 2011. Pe 4 mai 2011, judecătorul Năsui s-a abţinut de la judecarea cauzei, deşi ar fi avut obligaţia să o facă înainte de momentul în care s-a pronunţat cu privire la schimbarea termenului de judecată. EVZ.

Cât costă un loc la nunta unui baron local. Acuzat că a cheltuit fraudulos bani europeni, preşedintele CJ Buzău, Victor Mocanu, i-a organizat fiului său o nuntă fastuoasă. Invitaţii au cinstit masa cu un milion de euro. Aflat în plin scandal al cheltuirii frauduloase a 17 milioane de euro din fondurile europene, bani folosiţi pentru realizarea „Drumului Vinului”, Victor Mocanu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, a organizat o nuntă fastuoasă fiului său, deputatul PSD Adrian Mocanu (29 de ani).  La evenimentul desfăşurat sâmbătă pe un patinoar s-a strâns în jurul şefului buzoian „toată floarea cea vestită” a administraţiei locale. De la primarii din oraşe până la cei din comune, aproape toţi au venit la „nunta anului de la Buzău”.Nu au lipsit şefii instituţiilor locale, direcţii sau inspectorate. Dintre liberali, au fost prezenţi Norica Nicolai, senatorul Cristi Bîgiu şi deputatul Titi Holban. PSD-iştii au fost reprezentaţi de deputaţii Aura Vasile, Carmen Moldovan şi Marian Ghiveciu.

„Emisarul” Marian Vanghelie a adus cu elicopterul darul său şi al colegilor de partid. Trimisul special al PSD la nunta micilor baroni de Buzău a fost Marian Vanghelie. Ca un lider „care este”, el şi-a făcut apariţia, pe la ora 21.00, pe deasupra tuturor, cu elicopterul. „Eu am venit de la şcoala de vară (şcoala de vară a TSD, de la Geoagiu- Băi – n.r.). E un moment important în viaţa unui coleg de-al meu. N-aveam cum să fiu astăzi prezent în trei evenimente: la Sala Palatului cu aleşii locali, şi relaţia cu tinerii şi bine-nţeles şi aceste lucruri sunt importante în viaţă. A trebuit să găsesc o soluţie şi aşa am ales să vin cu elicopterul”, s-a justificat vicepreşedintele PSD.  Martorii oculari au povestit că, iniţial, „emisarul” liderilor de la Bucureşti s-a aşezat la o masă de la intrarea în locaţie, în apropierea WC-ului, pe motiv că îi era cald. Ulterior, a fost aşezat la o masă lângă cea a mirilor. A fost servit, ca şi ceilalţi invitaţi, cu un meniul tradiţional românesc ce a cuprins sărmăluţe, friptură şi peşte. A plecat pe la miezul nopţii, cu maşina. Odată cu el s-au retras mai mulţi parlamentari. „Opulenţă şi prost gust”, a concuzionat un invitat. EVZ.

Cum dispare populaţia României. Natalitatea scade, rata mortalităţii este dintre cele mai ridicate din Europa, speranţa de viaţă este mică, iar migraţia a atins cote-record. Specialiştii de la Institutul Naţional de Statistică vorbesc despre o „scădere drastică“ a populaţiei României în 2011, comparativ cu rezultatul ultimului recensământ, din 2002. Datele statistice oficiale arată că populaţia a scăzut constant în ultimele două decenii. Din 1990, când a fost atins recordul de 23,2 milioane de locuitori, până în 1999, România a pierdut aproape două milioane de suflete. Şi din 2000 până astăzi, încă aproximativ trei milioane. Cel mai important indicator demografic, natalitatea, a scăzut permanent începând cu 1990. Atunci se înregistrau 314.746 de nou-născuţi, în 2000 numărul a scăzut la 234.600, iar în 2009 la 222.388. Tendinţa s-a păstrat şi în 2010, când au fost consemnate cu peste zece mii de naşteri mai puţine faţă de anul precedent. Apoi, cuplurile îşi doresc copii mai puţini – rata fertilităţii fiind de 1,3 copii la o femeie – şi îi fac la vârste din ce în ce mai ridicate. În 2010, de pildă, vârsta media a mamei la naştere a fost de 27,6 ani. Cu o rată de 9,9 născuţi la o mie de locuitori, nivelul României este sub cel al mediei din Uniunea Europeană (UE). Cel mai bine stau Irlanda (16,7 ‰) şi Franţa (12,8 ‰), iar cel mai rău Austria (9,1‰), Italia, Ungaria şi Portugalia (9,4-9,6‰). Dacă natalitatea a scăzut permanent, mortalitatea a rămas constant ridicată. În 2010 s-au înregistrat 260.000 de decese (12,1 la 1.000 de locuitori), în creştere cu câteva mii faţă de anul precedent, dar cu peste zece mii faţă de 1990. Bolile aparatului circulator şi tumorile au răpus cei mai mulţi români, cele două fiind cauze pentru 79% din totalul deceselor. Spre comparaţie, în ţările dezvoltate procentajul este de doar 30-40%.   Rata mortalităţii în România este printre cele mai ridicate din Europa, fiind depăşită de Bulgaria (14,2 decese la 1.000 de locuitori), Letonia şi Ungaria (13‰). Iar mortalitate infantilă, cu 10 decese la 1.000 de născuţi, este cea mai ridicată din Uniunea Europeană, fiind de trei ori mai mare faţă de cea înregistrată în ţări ca Cehia, Grecia sau Slovenia. Adevarul.

Actualitati Europene puteti citi pe Politeia Europeana.

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

13/06/2011 la 8:18 am

51 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Salutare! 13 iunie – Prima zi, dintr-o serie de trei, de doliu naţional:
    http://baricada.wordpress.com/2011/06/12/13-15-iunie-21-de-ani-de-mineriada-continua/

    baricada

    13/06/2011 at 8:28 am

  2. Buna dimineata
    Ce sa spun ? O nunta opulenta ,de prost gust, cu un lider de la centru pogorat din elicopter!
    halal!

    ela

    13/06/2011 at 8:51 am

  3. Buna dimineata, si multumesc @baricada :), ca mi-ai adus aminte, 13 iunie… 😦
    Eram in bucuresti, venit intr-o delegatie, cu fii-meu cel mare (in preajma zilei lui de nastere) i-am promis o vizita la „cea mai buna cofetarie din tara” (pe vremea lui cesca, cand aveam delegatii la Buc., mergand cu avionul) aducem bomboane si prajitiuri de la Ambasador, prajituri adevarate, fara margarina, cu zahar adevarat…
    In seara respectiva (12.06), obisit fiind am hotarat ca abia a II-a zi sa mergem in „Piata” cu sora-mea. In dimineata aceia i-am vazut pe mineri, l-am auzit pe Ilici indemnand la „curatirea pietei” (sora-mea statea pe Titulescu, aproape de Victoriei, L-am si inregistrat pe reportofonul sora-mii (am auzit odata redata (cred) inregistrarea respectiva, dar nu am mai stiu nimic de ea).
    Au urmat scene de cosmar, am vazut pe viu (din pacate si copilul de 10 ani), oameni batuti cu salbaticie. Nici acum nu cred in cifra oficiala a mortilor si ranitilor de atunci
    Iar acum Iliescu este prezentat ca un tip frecventabil, ba chiar de unii „profesorasi” de istorie ca un tip „prizabil”. Si tineri aprent titrati, sustin Iliesciada ca varianta „optima” la „dictatura lui Basescu”… Continua cosmarul?

    DanSu

    13/06/2011 at 9:03 am

    • buna dimineata,
      intr-un anume fel cosmarul continua, dar pina cind?

      skorpion

      13/06/2011 at 9:12 am

      • Buna dimineata
        Pana cand cei vinovati nu vor plati!

        ela

        13/06/2011 at 9:23 am

  4. Buna dimineata prieteni,
    Referitor la reorganizarea administrativa a Romaniei se va scrie mult si vor fi voci pro sau contra. Eu am gasit mai multe beneficii decat dezavantaje si am asociat cu posibilitatea ca, o data functionale, cele 8 judete noi sa dea mai multa flexibilitate administrarii Romaniei. Comparand (ca populatie si suprafata) cu ceea ce este acum Republica Moldova sunt cateva similaritati ce nu pot trece neobservate. Asadar 8 judete noi si cu Moldova, 9. Astfel am denumit proiectul „Romania 9”, cu 9 judete, cu o noua organizare administrativa, cu un parlament unicameral, cu partide restructurate (fie si fortat), cu legi referitoare la raspunderea magistratilor si raspunderea ministeriala, cu o mai mare transparenta politica, cu o Constitutie modificata, cu mai putina birocratie, cu bani mai multi la buget pentru investitii si absorbtia mai buna a banilor europeni. O Romanie noua.
    Mai multe am scris aici: http://www.imondo.ro/blog/?p=3778

    Andrei

    13/06/2011 at 9:09 am

  5. Excelenta analiza,Andrei!
    Te-ai gandit cum faci legatura cu administratia centrala?

    ela

    13/06/2011 at 9:22 am

    • Salut Ela,
      In armata conducerea era independenta de organizarea pe judete si functiona foarte bine. De ce e interesanta paralela cu R. Moldova? Populatia Chisinaului are peste 700000 de locuitori, ceea ce niciun oras din Romania (exceptand Bucurestiul, evident) nu are. Cum in marile orase sunt in derulare proiecte metropolitane, se poate presupune ca numarul de locuitori in cele 8 capitale de judet va creste.
      Referitor la intrebare, legatura se va face direct cu ministerele prin directii specializate si cu primariile localitatilor printr-un birou de comunicare, pentru a evita ca fiecare directie sa trimita de capul ei, fara consultarea celorlati, note informative sau ordine.

      Andrei

      13/06/2011 at 9:29 am

      • Asa am presupus si eu;daca prind de veste uslasii,sa vezi ce paine mananca pe chestia asta!

        ela

        13/06/2011 at 9:43 am

  6. Buna dimineata,
    Un articol care merita citit – asasinate la comanda, amalgam de oameni ai serviciilor cu criminali, bani negri, tigari de contrabanda – crima organizata. Unde la fratii nostrii moldoveni in anul de gratie 2011. Intr-un cuvant – Horror
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8798108-moldova-ministerul-interne-crimei-organizate.htm

    mar

    13/06/2011 at 9:43 am

    • Terifiant! (imi vine sa scriu cu majuscule 😦 )

      ela

      13/06/2011 at 9:54 am

    • Salut Mar,
      Cam asa ar fi fost si la noi daca Geoana iesea presedinte: Catalin Voicu la interne, retele conduse de Vantu si Vitalie Dobanda, „ciocu mic” si justitie corupta. Pentru cine a uitat dosarele „Tigareta”, Trutulescu sau Suciu aveau grade militare: primul lucra in serviciile secrete, celalalt l-a tradat pe Ceausescu in 1989 si a devenit Seful Aviatiei Militare.
      Asta nu este decat o dovada ca in 2009 ne-a trecut glontul pe la ureche si ca Moldova, fara sa-si intareasca institutiile democratice, nu poate avea pretentii europene.

      Andrei

      13/06/2011 at 10:13 am

      • Andrei, mare adevarat ❗

        mar

        13/06/2011 at 10:18 am

  7. Buna dimineata!
    Andrei, mi-a placut postarea ta, mi se pare foarte interesanta si denumirea pe care i-ai dat-o noii Romanii–Romania 9– la fel cum inedita pentru mine este ideea ta de includere a Republicii Moldova, ca o a 9-a provincie, intr-un chenar statal de un firesc absolut .

    luminita

    13/06/2011 at 10:10 am

    • Buna dimineata Luminita,
      Intr-o postare mai veche Theophyle spunea ca nu avem nevoie de partide Alba ca Zapada ci de 2-3 proiecte mari in care sa credem si pentru care sa actionam. Asa a aparut Romania 9. 🙂

      Andrei

      13/06/2011 at 10:15 am

  8. Buna dimineata si buna sa va fie inima!
    😆

    maya

    13/06/2011 at 10:33 am

  9. Remember 13 -15 iunie 1990
    😦 😦 😦

    scurt bilant „contabil” al perioadei 13 – 15 iunie 1990:
    5 morti oficiali
    130 morti neoficiali
    3500 bucuresteni batuti,
    1466 cartuse de razboi trase asupra civililor,
    1024 arestari ilegale,
    746 raniti,
    6 violuri oficiale.

    maya

    13/06/2011 at 10:33 am

    • Salut, maya!
      inca din 13 iunie 1990 societatea civila romaneasca a avut sansa de a se coagula intr-o opozitie adevarata la sistemul ticalos al feseneului kaghebistului Iliescu. Din pacate nimeni nu s-a prea urcat in acel tren si oportunitatea s-a dus incet-incet, pierzandu-se in meandrele concretului implementat de gaska hulpava a intaiului miner violator al libertatii si adevarului.

      luminita

      13/06/2011 at 10:45 am

      • luminita
        😆
        Servus!

        Ai dreptate! 😦

        Singele nevinovat varsat la revolutie, ne-a „spalat” poate, de pacatele comunismului; am fi putut sa pornim pe un drum curat!
        Dar a sosit rapid 13-15 iunie 1990! 😦
        Consecintele, le suportam si astazi! 😦

        „Bilantul” tristelor evenimente de atunci pluteste peste noi ca si un blestem, atita timp cit cei vinovati isi dorm somnul linistit intre cearceafuri de matase! Siguri nu au cosmaruri! 😦

        maya

        13/06/2011 at 11:02 am

    • In 12-13 iunie 1941 – primele deportari din Moldova ale NKVD: http://istoria.md/articol/395/13_iunie,_istoricul_zilei#1941

      Andrei

      13/06/2011 at 10:48 am

      • Andrei
        😆
        Servus!

        Trista coincidenta!

        maya

        13/06/2011 at 11:10 am

  10. Un site interesant – portretul Romaniei interbelice!
    http://romaniainterbelica.memoria.ro/index.html

    maya

    13/06/2011 at 10:36 am

  11. Marian Vanghelie si elicopterul:
    tupeu la cel mai mare rang! 😦

    Este imperios necesar sa faca urgent o conferinta de presa 😆 si sa „ne arate” cu ce bani a platit elicopterul!
    Unde sint acum „analistii” neamului? Se fac ca nu vad?

    maya

    13/06/2011 at 11:15 am

    • Maya,servus ! Cum cu ce bani ? Pai, ca doamna Udrea,alta cu ,,tupeu la cel mai mai inalt rang”, care se fatztia tot timpul cu elicopterul ! Intrebata de presa, a raspuns ca si-l plateste personal, si asta inainte de a-si vinde terenul si a-si plati datoria de 3 milioane de dolari (bazata fata 😉 ) !

      Loda

      13/06/2011 at 11:39 am

      • Doamna, Doamna Udrea nu se declara de stanga. Nu este primar nu a fost primar, nu plange de „mila” bugetarilor iar deplasarile le face pentru a semna contracte si nu pentru a merge la nunta unui baron local.
        Sa inteleg ca a intrat propaganda in actiune???Noi misiuni de lupta pe frontul USL ❗
        Mentiune: nu sunt fan Udrea

        mar

        13/06/2011 at 11:50 am

      • Doamna profesoara,
        cand ai de parcurs distante lungi e mai ieftin cu elicopterul decat cu masina.
        Ca sa nu mai spun de avantajul rapiditatii de deplasare.
        Cautati pe gugal, economisti timp si ne faceti si noua un serviciu gratis, nemaiimpungandu-ne cu betele logicii rupte din gardul de la radiosantz.

        luminita

        13/06/2011 at 11:59 am

      • Loda
        😆
        Servus!
        Ma bucur „sa te vad”!

        Daca nu o pomeneai pe madam Udrea,nu te recunosteam! 😉

        maya

        13/06/2011 at 1:47 pm

    • Sincer, daca Vanghelie a platit din banii lui elicopterul … sa-i fie de bine.
      @maya are dreptate, o intrebare ar trebui pusa: cine a platit. Ca si in cazul d-nei Udrea (care a si raspuns la ea).
      Nici macar cu rautate, trebuie pusa pur si simplu pentru a elimina orice suspiciune cu privire la cheltuirea banului public.
      Restul, ce fac analistii lui peste, ca de unde are bani, ca de ce, ca cum (cacofonie intentionata), sunt alte intrebari care pot fi puse (sau nu).
      Ce cred ca vrea sa spuna maya (scuze doamna daca gresesc 😦 ), este ca marii nostri anatene-isti si iRTV-isti nu pun aceleasi intrebari ca deplasarile doamnei Udrea. Ca in bancul cu un elev cu pile si unul fara pile, cred ca-l stiti 😈 .

      DanSu

      13/06/2011 at 12:06 pm

      • DanSu
        😆
        Servus!

        Asa este! Exista intrebari care se pun numai la unii!Raspunsurile chiar nu mai conteaza!

        maya

        13/06/2011 at 1:49 pm

  12. Un extraordinar proiect cultural romanesc!
    http://www.personality.com.ro/
    Va rog sa il promovati! 😦
    Felicitari realizatorilor! 😆

    maya

    13/06/2011 at 11:34 am

    • Scuze! 😦
      Am gresit zimbiliciul la „va rog sa il promovati”! Trebuia asa: 😆
      Va multumesc anticipat!

      Ps:nu am nici un merit in realizarea lui, doar am vrut sa vi-l fac „cadou”!

      maya

      13/06/2011 at 11:37 am

  13. @Maya: iaca, ai atras cohortele de „analisti” 😆

    ela

    13/06/2011 at 11:56 am

    • 😆

      mar

      13/06/2011 at 12:09 pm

    • ela
      😆
      Servus!

      Noi sintem analisti, altii sint „analistii neamului”!Nici ei nu cred ce spun!

      Noi „analizam” cu „minie proletara”, ei pe multi,multi bani si cu foarte putina morala/etica !

      maya

      13/06/2011 at 1:54 pm

  14. Salut voios !
    In `89 doar am schimbat o familie de analfabeti cu o cohorta de semianalfabeti rapace, care pandeau momentul prielnic sa acceada la putere.
    Acum isi insoara/marita odraslele, organizand nunti fastuoase (cu dar !), de la care sefii politici nu-si pot permite sa lipseasca, ba chiar vin cu elicopterul.
    Totul bazat pe dispretul legii, care se aplica doar in cazul gugustiucilor.
    Adica ei isi vad de interes in timp ce pulimea dezbate „reorganizarea administrativa a tarii”.
    Vax albina ! 😦

    Tzepelica

    13/06/2011 at 12:14 pm

    • @Tzepelica: vor sa arate la cine e banu’.
      Sefii prudenti au facut un pas inapoi, sa nu fie asociati cu nergulile de la finantarile europene.
      Nu ai vazut ca din USL nu au fost decat membri de rang inferior, ce pot fi sacrificati fara teama?

      ela

      13/06/2011 at 12:42 pm

      • Ela, cand ai mortul pe masa mai poti sa faci paranghelie. Revin cu ce am spus aseara, in inconstienta lui Vanghelie le-a pus o mare bomboana pe coliva.
        Numai daca citesti ce sume s-au pus in plic si te ia cu rau.

        mar

        13/06/2011 at 12:58 pm

        • erata: in text era ❓ si nu punct

          mar

          13/06/2011 at 1:00 pm

        • Am citit! 😦 . Sa ne spuna de unde ii au 🙂

          ela

          13/06/2011 at 1:02 pm

          • ela
            😆

            De la ciorap/de sub saltea!
            Ii doare-n pix! 😦

            maya

            13/06/2011 at 2:02 pm

            • Maya,
              Ca banii le-au luat mintile, este problema lor. Problema noastra este provenienta banilor si modul cum au intrat in posesia lor 😦 Este trist cand constatam ca am inlocuit o nomenclatura rosi cu o alta, tot rosie sau transpartinica :Mrgreen:
              De fapt, tatucul Ilici a avut o expresie celebra „sa spargem capitalismul de cumetrie”. Cum promovand oameni de genul celor de Buzau, Teleorman, Constanta. De fapt omul a vrut sa zica, sa vopsim cioara, ptr. ca „pleaca ai nostrii vin ai nostrii”

              mar

              13/06/2011 at 2:41 pm

              • Mar

                Este problema lor in parte, pentru ca ne „conduc” fara minti!
                In ceea ce il priveste pe Ioan Ilici Iliescu a fost/este „piatra de git a Romaniei”

                maya

                13/06/2011 at 4:13 pm

    • Tzepelica
      😆
      Servus!

      Si pe la „noi” circula „vax albina”! 😆
      In rest, de acord cu tine!

      Amendament:
      analfabetii erau ascunsi de „alfabetii” tarii/ semianalfabetii sint acum mina in mina si pe fata cu „unii alfabeti”!
      Banii le-au luat mintile! 😦 😦 😦
      Daca le-au avut cindva!

      maya

      13/06/2011 at 2:01 pm

      • servus maya 🙂

        Theophyle

        13/06/2011 at 2:33 pm

        • Theo-Phyl
          😆
          Servus!

          maya

          13/06/2011 at 2:35 pm

  15. Un discurs care nu tb sa-l uitam, iar de fiecare data cand prozelitii carpei KGB-iste incearca sa ne pacaleasca tb reprodus.
    Un PSD care dupa 20 de ani incearca sa se prezinte sub o alta vopsea – USL. O cioara vopsita care dupa prima ploaie i se imprastie vopseau si curge precum zoaiele urat mirositoare.
    „Chemam toate fortele constiente si responsabile sa se adune in jurul cladirii guvernului si televiziunii pentru a curma incercarile de forta ale acestor grupuri extremiste, pentru a apara democratia atat de greu cucerita.”
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8798568-video-fotogalerie-21-ani-mineriada-din-13-15-iunie-din-capitala.htm

    mar

    13/06/2011 at 12:25 pm

  16. ce este pervers, atitudinea lor, a USL, plang de milä populatzia, ce nerusinatzi,
    cine isi permite 2 tailandeze pt. copii?poantä, cel cu gura mare, cu vocabular de mitocan misogin.

    ilici trebuie judecat, este rusinos, cä CSM, se läläie, csm- este o institutzie inutilä,
    dacä nu fac nimic ,decat gurä la TV, sä desfintzeze. si cei tineri, s-au molipsit de lene.

    theo

    13/06/2011 at 1:18 pm

  17. Buna Ziua la toata lumea 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    13/06/2011 at 2:33 pm

  18. Rusalka – Antonin Czech
    cinta Lucia Popp

    maya

    13/06/2011 at 2:38 pm

  19. Rusalca:
    Duh al raurilor in mitologia slava, cu chip de femeie si cu coada de peste, care ademeneste tinerii si-i ineaca.

    maya

    13/06/2011 at 2:42 pm


Comentariile sunt închise.