Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O zi obişnuită –30 Mai / “E.coli, privatizari şi schimbarea lui Boc”

Bună dimineata intr-o zi de luni.  Astazi vom avea la Bucuresti o minima termica de  18°C, si o maxima termica de  26°C, umiditate: 38-61%. Innorat partial – senin. Presiune atmosferica: 1018 hPa. Pentru alte orase. Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 1315  RON (-0. 0018 RON); 1 USD = 2. 9064  RON (-0.0125 RON); 1 EURO =  1.4267   USD; (+0.0055). Gramul de aur 138.8311 RON (-0. 1379).

Politicienii refuză privatizările prin Bursă: opoziţia le ignoră, Guvernul le amână. Uniunea Social Liberală (USL), principala forţă politică din opoziţie, şi-a prezentat vineri programul economic, care nu conţine nicio referire la privatizarea prin bursă a companiilor de stat. Pe de altă parte, guvernul PDL promite de mai bine de un an vânzarea pe bursă a unor pachete de acţiuni din portofoliul statului. La începutul anului Guvernul estima să încaseze din privatizări circa 700 mil. euro în 2011, însă cu toate că se apropie sfârşitul primului semestru niciun cent nu a fost obţinut la buget, nici măcar din vânzarea unui pachet minoritar. Din 2005 până în prezent, statul a listat doar două companii pe bursă, Transgaz şi Transelectrica, de pe urma cărora a strâns circa 100 de milioane de euro. În schimb, statul insistă să rămână acţionar 100% la cele mai mari companii din sectorul energetic sau din transporturi, deşi multe dintre acestea func­ţionează ineficient şi nu aduc niciun fel de beneficii acţionarului majoritar. Polonia rămâne cel mai bun exemplu în privinţa privatizărilor prin bursă şi a modului în care statul poate folosi mecanismele pieţei de capital în folosul său. Toate marile privatizări derulate în Polonia în ultimii 15 ani s-au realizat prin bursă, iar statul polonez a reuşit să păstreze controlul asupra companiilor strategice, cum ar fi cea mai mare bancă (PKO), cele mai mari companii petroliere (PKN Orlen şi PGNIG) sau cele mai mari companii energetice (PGE şi Tauron), însă a atras în acelaşi timp miliarde de euro. Păstrarea controlului statului este importantă, o afirmă chiar oficialii polonezi, şi pentru a împiedica eventuala delistare a companiilor. Pe de altă parte, prin vânzarea acţiunilor pe Bursă, statul poate controla companiile chiar şi cu mai puţin de 50%. Mai multe in Ziarul Financiar.

Metrorex cumpara energie fara licitatie. Furnizorul de energie Petprod va asigura pana in august electricitatea necesara metroului bucurestean, in baza unui contract de 11,6 milioane de lei (fara TVA) incheiat prin negociere directa, fara publicarea unui anunt, au declarat, reprezentantii Metrorex. Contractul se va derula in perioada 1 iunie – 31 august 2011 si vizeaza livrarea a 44.500 MWh, ceea ce inseamna 260 de lei pe MWh (fara TVA). Petprod, care are o cota de 2% pe piata concurentiala a furnizarii de energie, livreaza electricitate catre Metrorex din iunie 2010. Compania de transport planificase achizitia de energie timp de un an, incepand cu 1 iunie, pentru care ar fi platit 46 de milioane de lei (fara TVA), insa licitatia care ar fi trebuit sa aiba loc la 11 mai a fost anulata din lipsa ofertelor. Adevarul.

Muncim pentru stat 149 de zile pe an. Cheltuielile bugetare depăsesc 40% din PIB, ceea ce înseamnă că statul consumă aproape cinci luni din munca românilor. Din fiecare sută de lei produsă într-un an, cetăţenii rămân cu mai puţin de 60 de lei, susţin promotorii campaniei „Ziua libertăţii fiscale“. Presiunea fiscală din România se numără printre cele mai mari din Europa şi din lume, arată o serie de statistici internaţionale, elaborate de mai multe instituţii şi organizaţii de notorietate mondială. O nouă dimensiune a acestei presiuni este conturată prin intermediul unui indicator pe cât de simplu, pe atât de elocvent: cheltuielile bugetare. În ţara noastră, aceste cheltuieli se ridică de mai mulţi ani la peste 40% din Produsul Intern Brut (PIB), ceea ce înseamnă că în aceeaşi proporţie este consumată şi munca românilor, în interpretarea Centrului Independent de Studii în Economie şi Drept (CISED), principalul promotor al „Zilei libertăţii fiscale” – o campanie de informare ce se va desfăşura astăzi, la Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea Româno-americană. În ultimii ani, numărul zilelor pe care le muncim pentru stat a crescut semnificativ. În 2006, românii munceau 129 de zile pentru stat, în 2009 s-a ajuns la 137, anul trecut la 147, iar în acest an am ajuns la 149, arată studiile CISED. Adevarul.

De ce s-a blocat schimbarea lui Boc. Traian Băsescu s-a oprit. Nu mai presează pentru înlocuirea premierului şi, sub pretextul că România are nevoie de stabilitate, lasă un răgaz liderilor PDL să propună o variantă mai bună pentru relansarea guvernării. Deşi pare a fi doar o suspendare temporară a planurilor preşedintelui, decizia arată cît de complicată este ecuaţia puterii şi, mai ales, cât de greu le este liderilor de partide să lupte împotriva propriilor instincte, chiar şi atunci când le pun în pericol supravieţuirea politică.  Lupta surdă pe care o duce preşedintele cu cei din coaliţia de la putere pentru a-i convinge să accepte o schimbare de premier are două planuri: unul de suprafaţă, axat în jurul unei probleme aparent greu de rezolvat şi unul de profunzime, care reflectă frica unor lideri de a pierde controlul asupra resurselor la care le dă acces guvernarea. Primul plan ţine de răspunsul la întrebarea: cine va prelua funcţia lui Boc? Problema reală este că preşedintelui nu îi este deloc uşor să găsească un înlocuitor, iar demersul îi provoacă mai degrabă frustrări. Dovada – declaraţia despre atitudinea de profesor a Băncii Naţionale a României, făcută în interviul acordat radioului public. Romania Libera.

Era Microsoft Windows a apus. Vezi cum arată cifrele. Chiar dacă în continuare se vinde mai bine decât orice alt sistem de operare și încă deține supremația, există și voci și cifre care arată că viitorul Microsoft Windows nu arată prea bine. Acum ceva timp, investitorul american Roger McNamee spunea că Microsoft Windows nu mai are unde să crească, însă nu existau niște cifre clare care să arate asta. La scurt timp un grafic care arăta că vânzările de licențe Windows 7 sunt de 3 ori mai mari decât cele ale sistemului de operare al Apple pe iPod Touch, iPhone, iPad și Mac-uri la un loc. Graficul arăta că de când s-a lansat Windows 7, Apple a vândut 150 milioane de iOS pe iPhone-uri, iPad-uri, iPod-uri Touch și Mac-uri. În tot acest timp, Microsoft a vândut 350 de milioane de licențe ale sistemului de operare Windows 7. Pentru prima dată, creșterea vânzărilor de PC-uri a fost negativă în luna martie, ceea ce înseamnă într-un fel că declarația lui Roger McNamee are susținere. Capital

Aderarea României la zona Schengen, printre temele summitului interguvernamental româno-italian de azi. Premierul Emil Boc şi omologul său italian, Silvio Berlusconi, vor conduce, luni, cel de-al doilea summit interguvernamental româno-italian, la Palatul Victoria, care va aborda, printre altele, şi tema aderării României la spaţiul Schengen.Potrivit Biroului de presă al Executivului de la Bucureşti, reuniunea va mai aborda teme referitoare la cooperarea politico-economică şi cea sectorială, comunitatea românească din Italia, noua perspectivă financiară a Uniunii Europene, politica agricolă comună, politica de coeziune, securitatea energetică şi internaţională.Pe agenda evenimentului figurează convorbiri tete-a-tete şi bilaterale între primul-ministru Emil Boc şi preşedintele Consiliului de miniştri al Republicii Italiene, Silvio Berlusconi. Agerpres.

Epidemia provocată de castraveţii contaminaţi cu bacteria E.coli ameninţă România. Castraveţii, despre care se crede că au fost importaţi din Spania, au fost contaminaţi cu bacteria E.coli. Numeroase persoane, poate chiar câteva sute, au prezentat tulburări grave denumite sindromul hemolitic uremic (SHU). Formele agresive de E.coli pot provoca deficienţe renale sau chiar probleme ale sistemului nervos central. Majoritatea cazurilor s-au înregistrat în zona oraşului Hamburg. Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Epidemiilor a anunţat că este vorba de una dintre cele mai „ample epidemii de tip SHU din lume şi cea mai amplă înregistrată în Germania”. Helge Karch, profesor la Universitatea Munster, a avertizat că epidemia nu s-a încheiat: „Este posibil să existe infecţii secundare, adică o transmitere de la om la om. Este nevoie de o grijă specială pentru igiena personală”. Numărul persoanelor care au decedat în Germania din cauza răspândirii bacteriei E.coli, depistată în castraveţi, a ajuns la cel puţin zece, informează BBC News online. Oficiali din Cehia au declarat că transporturi de castraveţi probabil au fost exportate acolo, la fel ca şi în Austria, Ungaria şi Luxemburg. Cazuri ale sindromului hemolitic uremic au fost raportate şi în Suedia, Danemarca, Olanda şi Marea Britanie, la persoane care au călătorit în Germania. Mediafax.

Actualitati Europene puteti citi pe Politeia Europeana.

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

30/05/2011 la 8:01 am

17 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna dimineata 🙂
    O mica (dar necesara) corectura la „cat muncim pentru stat”:
    Se porneste de la o cifra statistica (Cheltuielile bugetare ca procent din PIB). Pe de o parte, PIB-ul masoara toate incasarile (fiscalizate sau nu) in tip ce cheltuielile bugetare sunt efectuate doar din veniturile fiscalizate. Cu alte cuvinte, se face raportul intre mere si magari, singura latura comuna fiind ca se masoara in lei.
    Munca (cea fiscalizata) este muuult mai impozitata:
    Cateva date utile:
    La un total de 1287 lei (ce corespunde unui brut de 1000 de lei, avem urmatoarele cifre:
    Net salariat: 675
    Incasari Stat:612
    Salariat %: 52.4
    Stat %: 47.6
    Daca din cei 675 de lei incasati de salariati, mai consideram ca toti sunt cheltuiti in comertul „alb”, valoarea de TVA platita de salariat (din cei 675 lei) este de 131 de lei.
    Rezulta ca statul ia din munca (prin impozite directe si indirecte) :743 lei (57.7% din cei 1287 cheltuiti cu munca).
    Sa faci afirmatia ca muncim pentru stat „doar” 149 de zile pe an este o gluma proasta. Muncim de fapt 271 de zile. 👿
    Este adevarat, ca unii doar incaseaza „zile” de la stat (asistatii sociali – statul munceste pentru ei 😈 ), dar a face asa media, picam in zona statistica de gluma – gen „Eu maninc 2 paini, tu niciuna – statistic amandoi mancam echilibrat 😆 .
    Explicatia este destul de simpla: poate muncim pentru stat doar 149 de zile, in rest, 122 de zile, muncim pentru cei nefiscalizati (evazionisti, scutiti, etc…). Probabil asa ne apropiem destul de mult si de nivelul spagilor si evaziunilor (de aproximativ 33% din ce muncim). :mrgreen:

    DanSu

    30/05/2011 at 8:41 am

  2. Pentru cei curiosi, tabelul cu impozite platite de angajati si angajatori:
    %Angajat %Angajator
    CAS 10.5 20.8
    CASS 5.5 5.2
    Concedii si Indemniz 0.85
    Somaj 0.5 0.5
    Gar.creante salariale 0.25
    Risc si accident 0.5
    Comision ITM 0.5
    Impozit 16

    DanSu

    30/05/2011 at 8:47 am

  3. Scuze – nu mi-a iesit tabelul :(.
    Unde sunt doua cifre – e angajat + angajator, unde e o singura cifra (cu exceptia impozitului) – este doar pentru angajatori.

    DanSu

    30/05/2011 at 8:49 am

    • E OK – se intelege bine!

      Theophyle

      30/05/2011 at 8:51 am

    • Buna dimineata,

      Am priceput si fara tabel 🙂 De fapt noi muncim pentru stat/parlamentari/crinolini si alti puturosi 😦 si ce se scurge printre degete ajunge la noi.
      PS. Pe langa cheltuielile cu forta de munca tb. mentionat impozitul pe profit/dividende si impozitul auto.

      mar

      30/05/2011 at 8:54 am

  4. Am avut epidemie de gripa aviara, porcina si am decimat efectivele de pasari. Acum avem epidemie de E.coli si distrugem culturile de castraveti, oare ce urmeaza. In articol se spune „romanii se tem sa mai cumpere castraveti” 😦 Asta in conditiile in care mare parte din castravetii comerciaizati in Romania provin din import si sunt obtinuti pe substrat (vata minerala, nuca de cocos etc). Plantele se dezvolta pe substrat si cresc cu solutii nutritive provenite din trei pipete (solutia A+B si o baza) si sunt „santate curata”.
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/romania-ocolita-de-castravetii-ucigasi-931967.html

    mar

    30/05/2011 at 9:12 am

  5. Buna @theophyle
    Am vazut postarea cand a aparut, dar nu am apucat sa o citesc.Multumesc ca mi-ai adus aminte de ea, am citit-o acum.
    Referitor la pradigma in discutie, parerea mea este ca statul va fi intotdeauna un „dusman” al celor ce muncesc in mod onest . Problema principala, este ca ai nevoie si de „dusmani”, nu numai de priteni (altfel viata ar fi foarte plictisitoare 😆 ). Statul este un rau necesar, ba in unele conditii chiar indispensabil. Dar care este „nivelul de dusmanie” suportabila (chiar benefica) si de la ce nivel (cantitativ si calitativ) incepe partea maligna a dusmaniei.
    Modelul „scandinav” nu este neaparat opus modelului „nordic” (eu as lua mai degraba modelul american – decat cel nord-european – inteleg ca te-ai referit la UK si DE). Modelele europene au cam aceleasi ingrediente dar in proportii diferite. In cele 2 modelele, principal este statul, iar cetatenii sunt serviti cu un mix de morcovi si bici. In sistemul american, cetatenii sunt ingredientul principal, statul este doar un instrument. Bineinteles la nivel conceptual (al conceptului colectiv). A arde drapelul tarii – este hartia de turnesol al cine este mai important. In majoritatea tarilor europei, gestul este vazut ca o crima de les-majestate, un atentat, o infractiune. In America (chiar la nivel oficial), este vazut mai degraba ca o jignire a celorlalti cetateni (atentie – nu a statului in sine). Fara sa cunosc direct realitatile americane (imi sunt accesibile doar tabloidele – nu faptul divers 😉 ), dar asta vad eu ca mesaj „ascuns” al filmelor americane (care banuiesc ca reprezinta stereotipii si subconstientul social).

    DanSu

    30/05/2011 at 9:23 am

  6. Ăştia se reinventează în fiecare zi:
    http://baricada.wordpress.com/2011/05/29/rebranding-la-realitatea-tv/

    SALUTĂRI!

    baricada

    30/05/2011 at 11:10 am

  7. Buna ziua,

    „Săracul” vameş, nu a găsit şi el o mătusă Tamara:

    Agentia Nationala de Integritate a cerut confiscarea sumei de 190.491,2 lei (45.355 euro) din averea politistului de frontiera Liviu Danut Butta, dupa ce ancheta ANI a constatat ca acesta a acumulat, impreuna cu familia, o avere ce depaseste veniturile realizate.

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8749679-ani-solicitat-confiscarea-sumei-45-355-euro-din-averea-unui-vames-moravita.htm

    Creanga

    30/05/2011 at 11:48 am

  8. Normal ca in Romania se munceste (cine munceste bineinteles) in proportie majoritara pentru stat. Pai asta e modelul creat de Iliescu in ’89, model cu care ne impoaie capul pesedeul cu fiecare ocazie racnind peste tot cu portectia sociala. Eu cred ca in ’89 Iliescu ar fi vrut sa faca ceva identic cu Republica Moldova cu armata a 14-a ruseasca cu tot. Va mai aduceti aminte: am dat telefon la ambasada rusa sa explicam cine sintem si ce vrem, am putea cere ajutor armatei rosii sa ne scape de „teroristi”?
    Daca treaba asta nu a reusit s-a trecut la planul B:
    -crearea de caste speciale cu salarii si pensii imense, privilegii pe viata indiferent de nivelul de incompetenta batute in cuie prin constitutie.
    -crearea unei mase de votanti captivi de mila statului (adica al PSD care sa „ne dea si noua”).
    -alta mase de votanti captivi prin umflarea sistemului bugetar cu nenumarati stampilatori care in timp se descalifica in asa hal incit nu mai pot face nimic altceva.
    -impozitarea la singe a oricui are o cit de mica initiativa pentru sustinerea financiara a celor trei categorii de mai sus.
    -Categoria unu a dus la transformarea societatii in directia: cele 7 pacate mortale au devenit virtuti. Aici avem citeva exemple minunate: Aroganta (Nastase), Lacomia (cangrena dea dreptul), Lenea (cetateanul CAntonescu o ilustreaza in proportii biblice)
    -Categoria doi a dus la trecerea de la munca cimpului la probe olimpice in circiuma locala: Sticlism, Halb-ere, Coniac-Canoe. Cimpurile din Romania arata a culturi intensive de scaieti, in schimb importam masiv produse agricole din Spania si Italia culese, culmea, tot de romani.
    -Categoria trei a indus o stare de lehamite atit de mare de cine a putut a fugit unde a vazut cu ochii de-am ajuns la cel putin 4 milioane de Romani care produc si platesc pensiile altora.

    Toata migratia asta masiva, cuplata cu transformarea castei protejatilor care au pierdut orice masura de normalitate (parlamentarii tilharesc si omoara cu impunitate, judecatorii si politaii sint primii la donatii gen Caritas si FNI), descalificarea tehnica a celor care ramin prea mult timp in sistemul bugetar, puzderiile de asistati sociali, milioanele de cetateni care pe hirtie au zeci de boli si necesita si astia diverse ajutoare, persecutarea si oprobiul sistemului pentru cei care arata un gram de initiativa (adica din aia adevarata nu categoria smecheri) au dus la ce avem astazi: comunism cu fata umana. Si ca in comunism, ceea ce produci nu e al tau e al statului.
    Eu unul ma tot mir, de ce naiba regreta 60% perioada comunista cind modelul de acum seamana ca doua picaturi de apa?

    Aha

    30/05/2011 at 12:58 pm

  9. Salut ! 🙂
    Sa mai bagam niste taxe.
    Daca nu putem, macar sa le extindem pe cele existente, n`asha ?
    De ce nu si la biciclete ? 😆

    „Coalitia este de acord cu extinderea taxei auto la masinile inmatriculate in Romania inainte de 2007”

    http://0-100.hotnews.ro/2011/05/30/coalitia-este-de-acord-cu-extinderea-taxei-auto-la-masinile-inmatriculate-in-romania-inainte-de-2007/

    Tzepelica

    30/05/2011 at 1:11 pm

    • Salut Tzepelica 🙂
      – In Italia , oricare vinzare – cumparare de automobile (mici , mari , groase 🙂 ) e impozitata cu o taxa de 181 euro . Indiferent de cine vinde sau cine cumpara . (181 euro e in zona unde locuiesc eu. Regiunile italiene pot stabili independent ca taxa sa fie mai mare sau mai mica pe teritoriul lor )
      Fiecare motoreta , motocicleta , autoturism , dubite , camion , autobuz , barca , yaht, etc . plateste in pus anual o taxa de proprietate. In cazul automobilelor acesta taxa se calculeaza la cam 5 euro / Kw putere a motorului . Cu usoare reduceri in baza clasei de poluare (euro 0 , 1,2,3,4,5,) . Masinile vechi care nu intra in categoria UE de poluare (euro) platesc aceasta taxa fara nici un fel de reducere .

      Ștefan A.

      30/05/2011 at 1:26 pm

      • Daca ar exista si in Romania un asemenea principiu nu as avea nimic impotriva. Din pacate imaginea pe care statul o zugraveste este: mai dati niste bani ca nu avem destui.
        Nici un guvern nu a reusit sa puna si sa explice un principiu la baza unei asemenea hotarari.

        zaPaco

        30/05/2011 at 1:49 pm

      • Salut ! 🙂
        Dupa lovilutie, colapsul industriei (marele poluator) a facut ca Romania sa dispuna de „rezerve” in domeniul emisiilor, adica sa dispuna de certificate de CO2 pe care le vinde altora (care polueaza mai mult decat le este alocat).
        In conditiile astea, masura mi se pare doar un mod de a mai stoarce niste bani de la fraierii care platesc pt. ca n-au incotro.

        Tzepelica

        30/05/2011 at 1:58 pm

  10. STRAJNIK

    30/05/2011 at 3:16 pm

  11. Salut 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    30/05/2011 at 3:26 pm


Comentariile sunt închise.