Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Doreşte Merkel un bis-Mark?

Criza neputintei Greciei de a-si echilibra bugetul a fost anticipata de mine inca inainte de primul pachet de ajutoare pe care l-a primit Grecia de la UE si FMI. Pur si simplu ajutorul nu putea fi suficient si nici sursele economiei grecesti ori cat ar fi  programul de austeritate corect implementat. Scriam pe data 28/04/2010 intr-un articol cu un titlu profetic – “2012 vine mai devreme!” –

Daca veti pune una langa alta ambele stiri si veti citi mai cu grija situatia din Grecia, puteti ajunge la concluzia ca exista o posibilitate ca banii FMI de la vara [2010] sa nu ajunga si ca multi alti bani s-ar putea sa iasa din tara concomitent. Exista absolut toate conditiile.

Ei bine, am avut dreptate. In cazul Greciei sper ca soarta ne va scapa de aceleasi aprecieri referitoare la Romania din acelasi articol.

In zilele acestea se joaca soarta Zonei Euro si implicit a Uniunii Europene. Principalul cotidian economic German, Handelsblatt, explică care  sunt 4  posibilile ieşiri din criza grecească:

1. noi împrumuturi pentru a permite Greciei să-şi regăsească creşterea, adică de fapt continuarea aceleiaşi politici, un scenariu considerat însă irealist de către economişti;

2. „restructurare partiala (minora; dulce)” unde creditorii acordă cu uşurinţă un nou termen de rambursare şi dobânzi mai puţin ridicate;

3. restructurare mai dură a datoriei, prin care o parte din datorii este ştearsă;

4.  sau, în fine, ieşirea din zona euro.

Pentru creditori, numărătoarea finală spre o restructurare şi deci spre pierderi, a început deja, asigură Handelsblatt. Guvernul german a început să negocieze cu băncile, asiguratorii şi alte fonduri care deţin obligaţiuni greceşti:

În intern, Deutsche Bank a acceptat să renunţe la împrumuturile acordate în proporţie de 20-30 % […] şi s-a pregătit deja pentru pierderi. […] Însă această restructurare light – nu există un consens între statele membre pentru a proceda într-un fel mai radical – nu este decât un pas intermediar spre măsuri şi mai dure. Aproape că nici nu mai există economişti care să recomande ştergerea parţială a datoriei. Handelsblatt

Financial Times Deutschland este mult mai dur fata de situatia Greciei mentionand ca nici o „restructurare partiala” nu mai poate ajuta Greciei:

Prelungirea termenului de rambursare nu poate rezolva problemele ţării. Pentru acestea, facilitatea [financiară] este prea anemică. Nimeni nu se mai poate aştepta la mare lucru de la greci . Chiar dacă guvernului îi place să afirme în timpul vizitelor sale la Berlin şi la Bruxelles că vrea să economisească mai mult, lucrul se dovedeste imposibil. Mai mult decât pe greci, va trebui să contăm mai ales pe restul europenilor – şi mai ales pe al nemţilor. Doar dacă aceştia din urmă afirmă clar că iau în serios salvarea Greciei şi că nu vor accepta o ‘restructurare dură’, doar atunci investitorii vor avea din nou încredere în datornicul grec pe pieţele financiare. Pentru aceasta însă sunt necesare alte împrumuturi, dar mai ales dobânzi ridicate„. Financial Times Deutschland

Grecia si-a pierdut cel mai mare sustinator mondial in aceste zile, Dominique Strauss-Kahn, care a fost primul care a acceptat, încă de anul trecut, cererea Greciei de ajutor financiar, înainte ca europenii să consimtă de asemenea la un împrumut, după numeroase negocieri cu Germania. Strauss-Kahn avea putinţa de a înţelege mai bine problema Greciei (şi a ţărilor din Sud în general), spre deosebire de numeroase ţări europene din Nord. Iesirea din joc al principalului partizan al Greciei are consecinţe grele asupra Greciei pentru că mai sunt încă multe lucruri în desfăşurare: negocierile cu troica [experţii Comisiei Europene, ai Băncii Centrale Europene şi ai FMI-ului] pentru deblocarea celei de-a cincea tranşe din împrumutul de 110 miliarde de euro continuă. La fel şi discuţiile pentru acordarea unui nou împrumut Greciei, care de abia au început.

Situatia Greciei fata de Germania şi in special a neamţului de rand este extrem de complicata, aproape fara solutie. Electoratul German nu mai vrea sa plateasca datoriile tarilor slabe din Zona Euro, indiferent ca aceste datorii sunt in mare parte generate de dezchilibrele economice pe care le-a creat insasi Gemania prin surplusul comercial cu aceste tari.  Viitorul Zonei Euro si poate al intregii Uniuni Europene se afla in mainile dnei Merkel. Politician deja experimentat, ea stie ca va plati un pret electoral acum de tot daca va sustine in continuare ajutoarele catre PIIGS. Chiar daca ea vede viitorul mai bine decat multi germani, intrebarea ar fi daca CDU, partidul ei, este gata pentru a achita nota electorala pe care sigur ca o va primi de la electoratul german.

Cred ca opinia unei majoritati Europene este cel mai bine formulata de ziarul Olandez “al poporului” (De Volkskrant):

Majoritatea cetăţenilor olandezi, nemţi, britanici şi finlandezi – ceea ce nu este deloc neglijabil într-o democraţie – nu cred cu adevărat în solvabilitatea Greciei (…). Pentru a evita crize de acest gen în viitor ar trebui, aşa cum a scris [economistul olandez] Harrie Verbon, să acceptăm existenţa unei ‘instanţe puternice’ pentru a impune o disciplină bugetară. (…) Încetul cu încetul ne îndreptăm spre Statele Unite europene. Este oare cu adevărat ceea ce ne dorim? Dacă acesta este preţul pentru o monedă unică, poate că este prea scump.

Tot ce se intampla este o mare lupta, un zbucium intens, intre viziuni diferite, din nefericire Romania si romanii au clasa politica cea mai proasta si mai lipsita de viziune in istoria lor, secundata de un electorat care inca nu s-a trezit din comunism si din anestezia lui Iliescu!

Europa va fi unita numai daca Merkel nu  va dori un bis-Mark!

P.S.Pe Curs de Guvernare puteti citi: ” Cifrele pentru care Merkel s-a făcut foc şi pară pe Grecia. Care e mecanismul echilibrului finanţat de Germania şi cât de boieri sunt cei din sud

36 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Imi place jocul de cuvinte din titlu 😉
    Despre bani nu vorbesc; sint ochiul dracului, Doamne iarta-ma.

    victor L

    19/05/2011 at 3:29 pm

    • Salut victor 🙂 Titlul l-am imprumutat si l-am ajustat din presa germana. Ochi sau nu, noi avem nevoie de optometrist ca sa nu vedem in ce kkt suntem 😦

      Theophyle

      19/05/2011 at 3:32 pm

  2. Se supara nemtii dar Germania a profitat destul de pe urma euro, a exportat mai mult in zonele EU mai sarace decat daca aveau marca, care s-ar fi apreciat semnificativ. Si presupun ca bancile germane au profitat, ca toate bancile mari, de pietele mai slabe din Sud. Ma rog Germania in sens abstract, ca platitorul de taxe si angajatul mediu probabil nu au profitat teribil, s-a ales cu nota, dar na asa e in tenis.

    Ma rog grecia nu are cum sa plateasca datoria aia. Asta e clar. De fapt eu nu vad vreo datorie suverana sa fie platita prea curand. Toate guvernele se bazeaza pe rezolvarea datoriilor printr-o crestere viitoare a economiei ad infinitum, ceea ce se poate dovedi cam iluzoriu. Intre timp americanii au o vorba kick the can down the road.

    Restructurarea e problematica sistemul bancar e la fel de subred ca in 2008 sau mai subred si probabil nu suporta restructurari semnificative. Si ca toate tarile, o mare parte din datorii suverane sunt detinute de fonduri de pensii (e destul de posibil ca destule din fondurile astea de pensii sa ajunga o mare teapa).

    In concluzie oricum o dai tot prost este. Asa ca nu ramane decat sa sit back and enjoy the fireworks.

    Radu Ionescu

    19/05/2011 at 3:45 pm

    • Intradevar, imi amintesc ce usurare a fost pentru exportatorii europeni cind de exemplu Grecia a trecut la euro. S-a incurajat astfel exportul fiind mult mai simplu de determinat ce produs e mai competitiv si care nu decit atunci cind exista bariera drahmei in afara de bariera vamala. vedeau imediat ce este fezabil a se importa si ce se poate exporta

      Un tanar de stanga

      19/05/2011 at 3:51 pm

  3. Salut Theophyle 🙂 all
    Excelent articol(ca de obicei).N-am mai scris de mult(sunt foarte ocupat) dar le-am citit (articolele) cu mare placere.
    Parerea mea este ca iertarea Greciei ar fi un precedent extrem de periculos ptr.ceea ce e (foarte) posibil sa urmeze-adevarata criza economica=financiara=recesiune ptr.multe tzari.
    Mai repede iesirea Greciei din zona euro,in etapa asta mi se pare actziunea mai putzin dureroasa ptr.beligerantzi decat intoarcerea la marca.
    Nu-mi pot imagina la un asemenea nivel vreo punere in scena compromitztoare lui DSK,prin diverse servicii/interese politice USA,EU(o manipulare extrem de abila/fina a „slabiciunilor” lui DSK) dar nici nu o exclud 100% date fiind intentziile/influentzele DSK.
    Eventuale semnale internatzionale pe langa circul intern,ar putea fi inceputul unui guvern de coalitzie.Poate ca mishcarea cu udmr/legea educatziei nu e intamplatoare.

    mircea

    19/05/2011 at 4:02 pm

  4. Ziua buna,
    Off topic. Legea privind reorganizarea teritoriala a trecut tacit de Senat.
    http://www.ziare.com/social/administratia/legea-privind-reorganizarea-teritoriala-a-trecut-tacit-de-senat-1095700

    mar

    19/05/2011 at 4:16 pm

  5. Resalut
    In continuare va prezint o lista cu o parte a datoriilor unor tari aflate in „burta” bancilor . De mentionat ca datoriile se afla si in mina fondurilor de pensi , firme de asigurari , persoane fizice. Date in dolari USA.

    -Irlanda-
    152,4 miliarde in banci engleze
    118,2 miliarde in banci nemtesti
    65,4 miliarde in banci USA
    45,6 miliarde in banci belgiene
    36,8 miliarde in banci franceze
    26,7 miliarde in banci japoneze
    22,2 miliarde in banci portugheze
    –––––––––––
    -Grecia-
    53 miliarde in banci franceze
    34 miliarde in banci RFG
    13,1 miliarde in banci engleze
    10,2 miliarde in banci portugheze
    7,4 miliarde in banci USA
    4,5 miliarde in banci olandeze
    4,2 miliarde in banci italiene
    –––––––––––-
    -Portugalia-
    86 miliarde in banci spaniole
    36,4 miliarde in banci RFG
    27 miliarde in banci franceze
    24,4 miliarde in banci engleze
    5,4 miliarde in banci USA
    5,3 miliarde in banciolandeze
    4,1 miliarde in banci italiene
    –––––––––––
    Sursa BRI (banca de regulamente internationale)

    De remarcat cum bancile din tari cu datorii au cumparat titluri de stat a altor tari cu datorii. 🙂

    Ștefan A.

    19/05/2011 at 4:20 pm

    • Uitasem 🙂
      Nu va scriu cine detine si cit din datoria italiana ca fugiti repede de pe aceasta planeta . 😆

      Ștefan A.

      19/05/2011 at 4:25 pm

    • Incearca un total si compara cu „ajutorul” dat AIG de catre americani.Ca o concluzie, bancile sunt victimele (sigure) ale propriei lacomii. Ca asa zicea teoria „greed is good”.

      STRAJNIK

      19/05/2011 at 5:39 pm

    • Tot din lista pe care ne-o prezinti, ne dam seama de ce Straus-Kahn si Merkel vor sa para ingaduitori cu grecii.
      Principalii creditori sunt banci franceze si germane.Grecii si binefacatorii lor par legati precum calul de caruta (cu hamuri bune).

      STRAJNIK

      19/05/2011 at 6:02 pm

  6. Buna ziua si buna sa va fie inima!
    😆

    maya

    19/05/2011 at 4:23 pm

  7. I like this post! 😆

    maya

    19/05/2011 at 4:23 pm

  8. Se pare ca nu numai Rusia isi plinge gloria trecuta!

    Observ cu bucurie 😆 ca „noi” nu sintem pe lista „lenesilor”, intocmita de d-na Merkel! Sper ca nu este o scapare! 😆

    „Iertarea” – Greciei – precedent periculos!

    maya

    19/05/2011 at 4:27 pm

  9. http://www.ziare.com/dominique-strauss-kahn/fmi/o-femeie-in-fruntea-fmi-1095647

    D-na Merkel, o femeie in fruntea FMI! 🙂
    Cred ca se itzesc zorii matriarhatului!
    😆 😆 😆
    Doamne da,vorba marxistului! 😆

    maya

    19/05/2011 at 4:30 pm

    • Servus maya ;
      cred ca s-a luat in considerare faptul ca, procentual vorbind, sansa ca o Directoare FMI sa sara pe un ,,camerist” este mult mai mica, sau, poate, ma insel eu ? 🙂

      Loda

      19/05/2011 at 5:11 pm

      • Loda
        😆
        Servus!

        Imi place sa cred ca a contat inteligenta/pregatirea ei!

        Dar ce sa faci? E greu pentru o femeie sa razbata intr-o lume condusa de barbati!(misogini) 😆
        Rezultatul „se vede”! 😦

        maya

        19/05/2011 at 5:48 pm

    • Maya salut 🙂
      Proiectul asta exista de o gramada de timp . Chestia e ca nici un idiot nu investeste 1 miliard daca nu e si proprietarul barajului de la Tarnita .Adica a producatorului de energie . Centrala electrica actuala este in baraj la baza lui . Eu vizitat acest baraj dar si centrala . 🙂
      Deci , mai putina gargara prin presa si mai multe fapte la nivel de minister de resort .

      Ștefan A.

      19/05/2011 at 4:57 pm

      • Stefan A
        😆
        Servus!

        In aceasta „lume nebuna,nebuna de legat” doar optimismul ne mai poate „salva”! 😆

        maya

        19/05/2011 at 5:52 pm

  10. http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8645742-senatorul-pdl-serban-radulescu-putea-demisiona-din-partid-pentru-inscrie.htm

    Misto !!!! PNTCD-istul Radulescu pe linia Maniu_Mihalache i-a tras-o securistului Basescu de la Anvers si cameristelor sale: Udrea si Anastase. Pica legea cu Geografia in maghiara ! si geometria in Swahili (ca daca il pui pe unu de clasa 6 sa iti zica generalizata lui Pitagora da din colt in colt 🙂 )

    Un tanar de stanga

    19/05/2011 at 5:17 pm

    • Un tinar de stinga
      😆
      Servus!

      Habar n-am cine este Radulescu,dar daca trece la PC isi va putea „afisha” in sfirsit „culoarea rosie”
      pe fatza!

      Oricum am ajuns sa nu ma mai mire nimic!
      A fost si „asta” un PNT-ist mascat!
      Unora li se pare ca banii/puterea tin loc de caracter!
      😦
      Seniorul Coposu se „invirte” in mormint!

      maya

      19/05/2011 at 6:12 pm

      • Buna maya 🙂
        Zi si mie un PNTCD-ist nascut dupa 1950. Adica, seniorul Coposu si ceilalti seniori:Diaconescu , Galbeni, etc au crescut si ei vre-un PNTCD-ist mai de doamne ajuta ? Ca atunci cind ma uit la Ciumara,si ceilalti ma apuca plinsul.

        Un tanar de stanga

        19/05/2011 at 6:18 pm

        • Un tinar de stinga
          😆

          NU iti spun pentru ca NU se „ezista”! 😦
          Si doare tare rau! 😦

          Ma consolez cu faptul ca am dat mina cu seniorul Coposu si ca am o carte cu autograful domniei sale!

          maya

          19/05/2011 at 6:26 pm

  11. buna seara
    nu apar grecia/isi merita soarta
    dar
    ar mai fi fost germania hegemonul europei daca nu era moneda unica?
    va rog nu argumentati cu seriozitatea si disciplina nemteasca;a deja prea multi turci si asta incepe sa se vada in calitatea produselor lor

    intamplator

    19/05/2011 at 7:10 pm

    • Salut intimplator .
      RFG a absorbit DDR , a investit cifre enorme in aceasta parte ex socialista si a continuat sa fie locomotiva europeana . Chiar din perioada cind aveau marca ca moneda nationala . Industrie/economie de virf bazata pe export ridicat (cu multa valoare adaugata , adica de inalt nivel tehnologic) , o ridicata rata de economisire si un stat care a gestionat bugetarii si finanta federala cu cap . Nu au dat pensie la oameni de 38 de ani ca in Romania si cei care pierd locul de munca vin recalificati . Nu pensionati anticipat . Toate aceste reguli elementare nu au fost respectate de nici o tara „sudista” europeana . Nici macar Romania nu respecta aceste elemente de baza dar doreste sa intre in zona euro in 2015 . Minciuna grosolana dar cu priza la bobor .

      Ștefan A.

      19/05/2011 at 7:27 pm

  12. Din cifrele pe care le-a publicat Stefan rezulta ca urmatoarea victima ar putea fi Portugalia care are o economie mica si banci ce detin datorii mari ale Greciei.

    bigone

    19/05/2011 at 7:45 pm

  13. Buna Seara – Breaking News tot Grecia 😦
    Postare noua!

    Theophyle

    19/05/2011 at 7:51 pm

  14. Cateva randuri ale unui apologet inflacarat al kapitalismului contemporan…Dragos Paul Aligica.
    Revenit la sentimente mai bune.

    „De mai mult de o jumatate de secol, o parte semnificativa si influenta a decidentilor economici si politici occidentali impartaseste presupozitia ca economia simbolica –bani, credit, titluri finanicare- sunt esenta economiei iar marfurile, productia, economisirea, munca sunt „valul realitatii“. Aceste lucruri concrete, scrie un mare ganditor al secolului trecut (marfurile, productia, munca) sunt vazute ca fiind “determinate de evenimentele monetare: oferta de moneda, creditul, nivelul dobanzii, etc. Bunurile, serviciile, productia, productivitatea, cererea, ocuparea fortei de munca si in ultima instanta preturile, toate sunt variabile dependente in raport cu evenimentele macroeconomice ce au loc la nivelul dinamicii simbolurilor monetare“.

    O buna parte a elitelor occidentale a ajuns asadar sa fie convinsa ca poate genera prosperitate si stabilitate prin controlul banilor si creditului. Iar acest control este cheia controlului social. Convingerea in cauza s-a transformat in principiu de organizare sociala. Sigur ca relatia dintre, pe de o parte, „economia reala“ a marfurilor, serviciilor, a muncii si, pe de alta, „economia simbolurilor“ a monedei si creditului a fost in mod continuu vizata de catre potentatii si “inginerii financiari” din toate timpurile. Nu e ceva descoperit in a doua jumatate a secolului 20. Noutatea este gradul in care in ultimii 50-60 de ani multi occidentali au ajuns sa creada in capacitatea cvasi-magica a economiei simbolice de a rezolva problemele economiei reale. Gradul in care “ingineria financiara” a ajuns sa fie alfa si omega strategiei economice este incredibil.”

    http://www.contributors.ro/fara-categorie/dincolo-de-scandalul-dominique-strauss-kahn-ce-conteaza-si-un-anunt/

    STRAJNIK

    19/05/2011 at 8:21 pm

    • Strajnik,
      Aligica scrie exceptional si fiecare cuvant pe care il scrie este adevarat! Are tot respectul si sutinerea mea!

      Niciodata nu a scris altceva si nici nu a gandit altfel!

      Theophyle

      19/05/2011 at 8:23 pm


Comentariile sunt închise.