Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Frumoşii plagiatori ai Germaniei!

Nu am sa inteleg niciodata de ce frumosii si bogatii, in plin succes ale carierelor lor, au nevoie de o amarata diploma de doctorat si de ce ar face frumosii si sus-pusii respectivi niste magarii demne de al nostru mioritic Nicu Mischie.

Povestea stralucitorilor plagiatori sta cam asa:

Ministrul german al apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, a demisionat acum o luna, în urma scandalului plagiatului unei teze de doctorat. Respectivul ministru, cu mare viitor in partidul condus de dna Merkel, a fost acuzat că a copiat pasaje întregi in lucrarea sa de doctorat de fostul conducător ştiinţific al lucrării, Peter Häberle, care mentiona că „Inadvertenţele descoperite în lucrarea de doctorat a domnului zu Guttenberg sunt grave şi inacceptabile”. Soarta ii dăruise lui Karl-Theodor zu Guttenberg mai tot ce-şi poate visa un muritor de rînd şi işi poate dori – nobil, vlăstar al unei străvechi familii aristocratice, tînăr, arătos, carismatic, telegenic, tată a doi copii reuşiţi, căsătorit cu o blondă şi frumoasă descendentă a familiei Bismarck, descins aidoma unui deus ex machina pe scena politică a Republicii Federale de pe băncile parlamentului bavarez, instalat în fotoliul de ministru al economiei, apoi al apărării, la simplul gest dictat de calcule politice al cancelarului Angela Merkel, baronului îi mai lipsea totuşi o nestemată în coroană: titlul de doctor. Aceasta spre a compensa absenţa celui de-al doilea examen de stat în drept. Ei bine, omorati-ma sa inteleg de ce tipul asta si-a dorit sa fie doctor, chiar nu intelg!

Astazi Liberala Silvana Koch-Mehrin, preşedinta liberalilor europeni şi vicepreşedinta Parlamentului European, precum şi membră în conducerea partidului liberal german, a demisionat ieri seară (11.05.2011) din toate funcţiile politice. Potrivit mai multor publicaţii, Universitatea din Heidelberg intenţionează să-i retragă titlul de doctor, pe motivul descoperirii de plagiate în disertaţia ei. Politiciana în vârstă de 40 de ani, care deţine din 2004 şi un mandat în Parlamentul European, era marea speranţă feminină a liberalilor germani. Înzestrată cu un mare talent de a se pune în scenă, eurodeputata era un oaspete frecvent al talk-show-urilor televizate.  În 2006, printre campaniile ei de public relations s-a numărat şi o şedinţă foto pentru săptămânalul „Stern”, în care a pozat, cu o sarcină avansată, aproape goală. Silvana Koch-Mehrin le-a demonstrat tuturor cum poţi fi în acelaşi timp mamă a trei copii, deputat la nivel de land, dar şi eurodeputat şi om de afaceri la Bruxelles.  Cariera ei de basm a fost însă curmată brusc.

Daca nu este suficient, citesc ca si doamna sus-pusa, Silvana Koch-Mehrin, s-a văzut nevoită să demisioneze din toate funcţiile politice, deoarece a ieşit la iveală că şi ea, la fel ca baronul Karl-Theodor zu Guttenberg, a plagiat cu premeditare când şi-a redactat disertaţia. Universitatea din Heidelberg a adunat dovezi covârşitoare în acest sens, după ce o platformă de internet evidenţiase o serie întreagă de pasaje copiate clandestin de la autori nemenţionaţi.

Sa innebunesti nu alta, ce jalnici idioti si inca nemti!

Surse: Die Welt si Deutsche Welle

Written by Theophyle

12/05/2011 la 8:03 pm

75 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Eu nu demisionez din nici o functie .
    Am doar liceul . 😆
    Acum si serios . O diploma face bine CV personal . Cum anumiti domni si doamne nu au timp in tinerete sa se ocupe de obtinerea lor pe cai normale , cind sar in politica stiu care sint necesitatile de imagine . 🙂
    Nemtii ca romanii . 🙂 Specia ariana se degradeaza . Mai ales acum ca intra toti „coloratii” mioritici in RFG . Viitorul teutonilor va f tot la mici si bere . 😆

    Ștefan A.

    12/05/2011 at 8:09 pm

    • Salut Stef 🙂
      am citit si nu mi-a venit sa cred, chiar nu inteleg de ce. Astia sunt oameni bolnavi, pe bune 🙄

      Theophyle

      12/05/2011 at 8:12 pm

  2. Si in poza din dreapta jos cine apare?

    luminita

    12/05/2011 at 8:11 pm

    • aia de jos, a e bancul national vestitul baron local, doctor in istorie Nicu Mischie 😆

      Theophyle

      12/05/2011 at 8:13 pm

  3. Poate se potriveste si la ei vorba aia: „unde-i minte multa, si prostie e destula”.

    victor L

    12/05/2011 at 8:14 pm

    • Asta este una dintre vorbele frustrarii prostilor. Car despre „pkagiat” eu inteleg multe, da’ nu inteleg de ce
      citez:
      fostul conducător ştiinţific al lucrării, Peter Häberle, care mentiona că “Inadvertenţele descoperite în lucrarea de doctorat a domnului zu Guttenberg sunt grave şi inacceptabile”.
      incheiat citatul.
      Oare el in calitate de conducator stiintific nu avea si raspundeea asupra acestei chestiuni? Altfel ce a facut? A validat lucruri deja cunoscute ca fiind noi, asa cum pretindea autorul, doctorandul? E ceva putred pe acolo!

      Emil

      12/05/2011 at 9:16 pm

      • Emil salut 🙂
        Din experienta. Coordonatorul stiintific se bazeaza foarte mult pe onoarea candidatului, in special daca nu este exersat pe internet (ca majoritatea celor mai tineri) „sa-l caute”.

        Important de mentionat ca la o universitate cu traditie magariile sunt extrem de rare, desi dupa cum se vede ele exista.

        Personal eu ii caut pe toti, la sange!

        Theophyle

        12/05/2011 at 9:25 pm

        • nimic putred, numai old-fashion intr-o lume care s-a schimbat si se schimba 😦

          Theophyle

          12/05/2011 at 9:26 pm

  4. Degeaba.
    N-au nemtii norocul alor nostri.
    Daca ar sti ei cum se iau licentzele si doctoratele, cu copy-paste de pe net….

    luminita

    12/05/2011 at 8:14 pm

  5. Buna seara,
    Nu ca nu am avea si noi o gramada intreaga!
    Macar acolo se oripileaza cineva si se iau masuri in consecinta.

    ela

    12/05/2011 at 8:16 pm

  6. Eu tot nu am sa inteleg de ce. Oamenii aia nu aveau nevoie de asa ceva. Ei reusisera in viata!

    Theophyle

    12/05/2011 at 8:17 pm

  7. Theophyle, eu cred ca inteleg de ce se zbat ptr diplome: ptr ca simt ca fara hartia repsectiva nu vor fi luati niciodata in serios si ca vor fi apreciati doar dupa modul in care arata. Oamenii astia traiesc o drama. Frumusetea nu este compatibila cu succesul intelectual. Asta nu inseamna ca o persoana frumoasa fizic este proasta ci ptr ca se obisnuieste sa obtina lucrurile usor datorita infatisarii. Pana la urma cati studenti frumosi ai vazut tu si care sa fie si exceptionali sau preocupati de cercetare ?

    clemycali

    12/05/2011 at 8:19 pm

    • Clemy, salut 🙂
      am intalnit o gramada de studenti frumosi si destepti care lucrau greu. Adevarat ca ei de multe ori o faceau din ambitie (in special fetele). Poti fi om serios fara nici un doctorat si poti sa fi un tampit cu 3 doctorate luate cum trebuie 🙂

      Theophyle

      12/05/2011 at 8:22 pm

      • Corect.

        clemycali

        12/05/2011 at 8:24 pm

  8. Este adevarat,au reusit in viata. Poate au reusit prea usor.Or fi avut si ei senzatia ca li se cuvine.
    Il urmaream cu simpatie pe Karl-Theodor zu Guttenberg, avea curaj,verb;pacat de intamplare.

    ela

    12/05/2011 at 8:22 pm

    • Asta e ela. Poate ca au reusit prea usor si au crezut ca nu vor fi prinsi. Poate ca au mai trisat putin sau mai mult si in alte dati si au devenit convinsi ca nu vor fi prinsi. Triste situatii.
      Dar pana la urma asta este diferenta intre Germania si Romania. In Germania oamenii sunt nevoiti sa dispara din viata politica acoperiti de rusine, in Romania baietii si fetele care si-au cumparat diplomele o duc bine mersi in continuare.

      clemycali

      12/05/2011 at 8:27 pm

  9. Lumea e rea 😉
    Ma gindesc ca francezul aflind ca se ride de bancherii cu ciorapi rupti, pantifi nepingeliti a incercat si el ceva; si tot nu e bine:
    http://www.hotnews.ro/stiri-international-8618697-controversa-franta-dupa-dominique-strauss-kahn-fost-fotografiat-urcand-intr-porsche-cum-poate-reprezenta-dsk-stanga-cand-fmi-impune-teribila-cura-austeritate-greciei.htm

    victor L

    12/05/2011 at 8:24 pm

    • Foarte bine. Era si cazul sa se puna biciul pe spinarile lor. Daca vor sa intre la facultate fara examen atunci trebuie un Bacalaureat adevarat si nu unul de forma ca pana acum.

      clemycali

      12/05/2011 at 9:00 pm

  10. In Europa de azi conteaza mai mult CV decit ce ai in capatina . 🙂
    Cum traim in epoca capitalismului de rendita dar si speculativ , imaginea este tot . 🙂
    De unii se ride ca sint fotografiati cu ciorapii rupti , de altii ca sint cu pantofii gauriti . Altii cu diplome la Spiru Haret sau scoala aia nationala de aparare sint bine mersi in functii publice . Vezi Theophyle, esti depasit de lumea in care traiesti . 😆
    Cumpara si tu o diploma . 🙂 Eu incerc sa obtin un doctorat in ace , bice si carice . As dori si un doctorat in cutremure si inundatii . 😆
    Cred ca daca reusesc (la Moscova) chestile astea, am viitorul asigurat . 🙂 Cel putin presedinte . De 3 ori . 😆

    Ștefan A.

    12/05/2011 at 8:45 pm

    • Mai Stefane eu nu mai am nevoie 🙂 Am 2 facute cu greu si cu multa munca cel putin primul 🙂

      Theophyle

      12/05/2011 at 8:47 pm

      • Asta o stiam . 🙂
        Un alt doctorat (recomandat la Lomonosov ) , fac din tine un om respectat de USL . 😆

        Ștefan A.

        12/05/2011 at 9:00 pm

  11. Buna seara si buna sa va fie inima!
    😆

    maya

    12/05/2011 at 9:02 pm

  12. „Frumoasii plagiatori ai Germaniei”

    Lupta dintre propria lor neputinta si gindul ca li se cuvine totul!

    E mare lucru sa-ti cunosti limitele,dar si mai mare este…sa ti le admiti! 😆

    Cine reuseste este fericit! 😆

    maya

    12/05/2011 at 9:04 pm

    • Servus maya 🙂

      Theophyle

      12/05/2011 at 9:07 pm

      • Theo-Phyl
        😆
        Servus!

        maya

        12/05/2011 at 9:12 pm

        • Servus maya . 🙂

          Ștefan A.

          12/05/2011 at 9:43 pm

          • Stefan A
            😆
            Servus!

            Am auzit de cutremur;sa ai grija de tine!

            Desi „prind” „o groza” de posturi straine, „pe cablul meu” nu circula nici un post italian! Nu stiu ce s-a intimplat cu RAI 1 de ceva vreme!

            maya

            12/05/2011 at 9:59 pm

  13. @Scuze!
    Off topic!

    La B1TV/RTurcescu – „Biserica ortodoxa romana in plin scandal international”

    maya

    12/05/2011 at 9:15 pm

  14. La TVR/INFO – Monica Macovei

    maya

    12/05/2011 at 9:18 pm

  15. pentru cine prinde TVR info – Monica Macovei

    „Diseara, de la ora 21, voi fi la TVR Info, intr-o discutie cu jurnalistii Mircea Marian si Ioana Lupea”

    skorpion

    12/05/2011 at 9:19 pm

  16. La TVR/INFO – Sever Voinescu a declarat ca opteaza pentru E.Boc din ratiunea de a pastra parteneriatul cu presedintele TBasescu.

    „Daca in BPN vor intra TPaleologu, SVoinescu, eu, sper sa cream o masa critica.Imi era mai comod sa stau deoparte, dar nu pot.”
    MMacovei

    maya

    12/05/2011 at 9:23 pm

  17. Tot legat de parvenism , diplome , manipulare , speculare . (omenirea de azi 🙂 )
    In sectorul financiar mai tineti minte de Madoff ?
    Ieri , la NY un alt „rege” (hedge fund) a fost gasit vinovat pentru 14 capete de acuzare . Manipulare , insider trading (printre altele) .
    Se chema Raj Rajaratnam (locul 559 in clasifica Forbes 2009 a oamenilor cei mai bogati de pe planeta).Avere personala , 1,3 miliarde $ . Avea un fond de investitii cu active de 7 miliarde $. Risca 19,5 ani puscarie . 🙂

    Ștefan A.

    12/05/2011 at 9:38 pm

  18. Oamenii astia nu produc nimic.Daca ar fi pus sa scrie o carte despre politica externa domnul zu Guttenberg probabil nu ar putea sa o scrie.Lumea politica (si nu numai) pe care o vedem in mass-media este o adunatura jalnica de papusi cu creierul din cirpa.Am mai spus-o eu o data astia sunt ca personajele din Vrajitorul din Oz: nu au nici minte, nici inima si nici curaj.

    bigone

    12/05/2011 at 9:50 pm

  19. Bună seara!

    Theophyle dragă, eu tot nu înţeleg de ce faci extensia dinspre frumuseţe spre obţinerea titlurilor de doctor sau de master.

    Ori vrei să observi cumva câţi urâţi posesori de asemenea titluri jubilează? 😀

    Glumesc, desigur, am înţeles, cum altfel? 🙂 Bănuiesc că îţi aminteşti că şi eu mă îndrept, cu toată frumuseţea mea, originalitatea şi acerbul efort de studiu spre…

    În afara acestui topic, vreau să-ţi spun că ai dreptate în privinţa celuilalt. E o problemă însă. Verigile lipsă.

    Maria

    12/05/2011 at 10:01 pm

  20. Pe linga furt,plagiatul produce si un „act artistic”:
    transpunerea in pielea celui plagiat! 😉

    Mai bine zis in mintea…. 😆

    maya

    12/05/2011 at 10:03 pm

  21. Dragi prieteni,

    În seara aceasta reprezentanţii României la Eurovision, Hotel FM, participă la selecţia din cea de-a doua semifinală.

    Dacă vă place piesa şi vă aflaţi într-unul din statele europene cu drept de vot, vă rog din suflet să-i susţineţi pe băieţii noştri prin intermediul televotingului!!

    Vă doresc tuturor o seară frumoasă!

    Maria

    12/05/2011 at 10:04 pm

    • Maria
      😆
      Servus!

      Bun venit apelul tau!

      maya

      12/05/2011 at 10:08 pm

      • Servus, Maya! 🙂

        Îmi cer scuze pentru salutul atât de târziu, dar, după ce am adresat apelul aici, pe blog, am fugit la tv să fiu alături de băieţi. 🙂
        Acum aştept cu emoţii rezultatul semifinalei.

        Maria

        12/05/2011 at 11:44 pm

  22. Ma uit la MM pe TvInfo.
    Apocalipsa. Judgement day.
    Cum sa nu poa’ sa puna baetzii de una mica? un blat ceva cu baetzii din tabara adversa?.
    Aici se va vedea si separa PDL.
    O idee noua: Sa se infiinteze chiar mai multe partide noi chiar daca dispar cele prezente.

    eugeni

    12/05/2011 at 10:04 pm

  23. si totusi exista si diferente:

    iata ca un fost nazist – azi in virsta de 91 de ani – a fost condamnat pentru faptele sale in urma cu vreo 66 de ani….asta in germania.

    in Ro trebuie sa asteptam tot 66 de ani pina condamnare securistilor plesita, merce etc, care sustin ca evenimentele din 1989 au aruncat Romania cu 100 de ani inapoi? cinism desantat.

    skorpion

    12/05/2011 at 10:05 pm

    • Salut skorpi
      O fi ca nemtii nu au avut un Iliescu sau Brucan . Chiar cind au „cucerit” si RDG , au stiut sa puna cu botul pe labe o gramada de nomenclaturisti comunisti.
      De asta sintem noi cu democratie „originala” .

      Ștefan A.

      12/05/2011 at 10:10 pm

  24. @eugeni,

    de acord, sa dispara!
    chiar ar fi nevoie sa dispara si sa apara ceva nou (mai multe noi_ cu oameni neminjiti de politica postdecembrista

    skorpion

    12/05/2011 at 10:06 pm

  25. Maya 🙂
    Cutremurul era prevazut sa fie ieri la Roma . A avut loc in Spania . 🙂
    RAI e televiziune de stat . Nu are legatura cu raiul cum poate crede cineva . 🙂 3 canale analogice + o gramada digitale + internet + satelitar .
    Habar nu am de ce nu vezi canalul . 🙂 Stiu in schimb ca au fost schimbati ceva sefi (15- 16 Mai alegeri locale) si presedintele RAI e cercetat ca a cheltuit aiurea ceva banuti cu carte de credit a firmei . 😆

    Ștefan A.

    12/05/2011 at 10:06 pm

    • Stefan A

      Stiu de previziune si de „exodul” unei parti a populatiei din Roma.Bine ca nu s-a intimplat. Dar totusi parca un mic cutremur in Italia tot a avut loc.

      Este Eurovision si ca si Maria te rog sa votezi pe reprezentantul Romaniei.
      Melodia chiar este draguta>

      Diorshan,diorshan ca urmeaza mintenash! 😆

      maya

      12/05/2011 at 10:12 pm

    • Plateste ceva taxe in Romania omul asta ?

      Ștefan A.

      12/05/2011 at 10:14 pm

      • Probabil parcarea in oras,dar nici asta nu garantez!

        maya

        12/05/2011 at 10:19 pm

  26. patriciu si-a vindut cladirile pentru:

    1.) avocati
    si
    2.) pentru inzestrarea magazinashelor mic.ro
    :mrgreen:

    skorpion

    12/05/2011 at 10:08 pm

  27. Imaginea intrece valorile morale, pana si in Germania.
    Mischie poa` sa sa-si plimbe in continuare linistit „diplomatu`”, in celebrele-i sandale asortate la costum. 😆

    Tzepelica

    12/05/2011 at 10:10 pm

    • Tzepelica
      😆
      Servus!

      Imagine virtuala si rasturnata; consecinta s-au valori rasturnate! 😦

      Mischie- ai uitat slana,ceapa din „diplomat” si shosetele albe!
      😆

      maya

      12/05/2011 at 10:24 pm

  28. Scuze!

    Tzepelica 😆
    Servus!

    Imagine virtuala si rasturnata! In consecinta s-au rasturnat si valorile! 😦

    maya

    12/05/2011 at 10:26 pm

    • Servus, maya ! 🙂

      Tzepelica

      12/05/2011 at 10:28 pm

  29. Buna seara,
    tema e extrem de interesanta, nu doar din perspectiva „si nemtii au hotii lor” ci din alt punct de vedere: cat de important e capitalul stiintific astazi pentru un neamt, daca un aristocrat super bogat si o tanara politiciana de familie buna sunt in stare sa FURE pentru el. Din perspectiva asta ar trebuie sa vedem situatia, si sa intelegem respectul pe care il au nemtii pentru ideea de stiinta adevarata. Intreaga poveste scoate la iveala o alta problema, cum de a fost posibila oana la urma o asa infractiune?

    gavrilius

    12/05/2011 at 10:34 pm

    • Foarte bine pusa problema!

      maya

      12/05/2011 at 10:49 pm

  30. ICristoiu prezinta cartea de munca a lui NCeausescu

    maya

    12/05/2011 at 10:51 pm

  31. @all
    😆
    Noapte buna,vise frumoase si colorate! 🙂
    Ingerasii sa va aiba mereu in paza! 🙂

    maya

    12/05/2011 at 10:53 pm

  32. si pe tine, Maya

    skorpion

    12/05/2011 at 10:54 pm

  33. Au innebunit salcimii – Tudor Gheorghe

    maya

    12/05/2011 at 10:55 pm

  34. Seara Buna,
    Cezar Preda scoate porumbelul „Intr-o constructie cu Vasile Blaga, ”liberalii autentici” ar putea iesi din ”socialismul desantat al USL” si s-ar putea aseza dupa alegerile din 2012 la masa discutiilor cu PDL” 😦
    http://www.hotnews.ro/stiri-8619249-cezar-preda-ajuns-vedem-dusmani-peste-tot-boc-nu-vrea-redevenim-partener-pentru-societatea-romaneasca.htm

    mar

    12/05/2011 at 11:59 pm

  35. Hotel FM s-a calificat în finala Eurovision 2011!!!

    Maria

    13/05/2011 at 12:19 am

  36. Am două comentarii la moderare!

    Maria

    13/05/2011 at 12:26 am

    • Neaţa Maria, probabil are două linkuri.

      Creanga

      13/05/2011 at 6:01 am

      • Neaţa!

        Nu, au doar unul. Unul şi acelaşi, foarte bun, fiecare comentariu.

        Dar l-am pus şi la mine pe blog în comentarii, încă de azi-noapte, aşa că nu mai e nevoie să fie scoase de la moderare comentariile de aici. 🙂

        Maria

        13/05/2011 at 7:39 am

  37. Buna dimineata,
    un articol despre „faimoasa” noastra justitie:
    http://www.ziare.com/stiri/justitie/nicio-speranta-pentru-justitie-1094294
    Oare mai au leac justitia si politicienii nostri?

    cedric

    13/05/2011 at 7:58 am

    • Buna dimineata 🙂
      Stiu Cedric! Am postat si eu cu titlul la revista presei.

      Theophyle

      13/05/2011 at 8:04 am

  38. Buna Dimineata 🙂
    Avem probleme cu platforma si am postat fara poze si linkuri sper ca voi reveni in curand la postare cu toate linkurile si cu poze!

    Postare noua 😦

    Theophyle

    13/05/2011 at 8:05 am

  39. Salut, Theophyle!

    Amicii noştri făcători de copy-pastişe au o gaură în cultura moralizatoare elementară. Nu au citit, sau nu au înţeles nimic din basmul cu peştişorul de aur. Lumea fără basm arată rău.

  40. Buna seara,
    o parere personala, legat de goana dupa doctorate: am observat ca in Germania un nume precedat de Dr este automat mai bine primit, persoana purtatoare se bucura de un respect aparte, a priori, fara a avea nevoie sa dovedeasca ca doctoratul l-a si luminat cu ceva. si atunci „telectualii” saliveaza dupa un titlu care ii urca automat pe treapta sociala, fara sa-i intereseze pe ei treptele academice.

    Exista anunturi de joburi in industrii, nu univ, care cer titlu de Dr. Mi se pare irational si contra-productiv, in primul rand pentru angajator. Poate ratezi omul cu experienta, care nu a avut timp de Dr pentru ca lucra zi lumina si mai crestea si vreo 2 copii, dar il preferi pe Dr al carui tatic Graf von za Berg und zu Mischie l-a tinut in castel cu meditatori.

    Subliniez ca am tot respectul pentru cei care isi traiesc viata in respectul stiintei, cu sau fara titluri. Pe de alta parte, din pacate si in Germania sunt multe lucruri care merg prost. Am cunoscut si Dr’s care nu aveau multe de spus. Chiar lucrez de curand cu un Drd, in curand probabil Dr, pe care nu-l inteleg de ce se chinuie asa. Are dificultati sa inteleaga concepte si tehnologii care sunt totusi uzuale pentru tineri absolventi angajati la filiala noastra din Ro.

    val

    14/05/2011 at 12:45 am

  41. am scris un post cam lung, sper sa nu deranjeze.
    ca o concluzie la tema: in DE, titlul de Dr a devenit o treapta sociala, in loc sa fie doar academica.
    din presa nemteasca: teza Angelei nu mai este de gasit in arhiva. nici ea nu a pastrat vreun exemplar. la fel a unul alt fost kanzler, dar nu retin care (Kohl parca)

    val

    14/05/2011 at 12:48 am

  42. desi as fi liberal daca as avea cu cine, mi se pare ca s-a facut dreptate. aceasta doamna Silvana, un fel de fotomodel al politicii, a emis prin iarna o parere cum ca e incorent ca Ro da vize cetatenilor MD. nu mai tin minte citatul, dar arata ca habar nu avea despre ce-i vorba.

    val

    14/05/2011 at 12:53 am

  43. […] Frumo?ii plagiatori ai Germaniei! « Politeía […]


Comentariile sunt închise.