Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Déjà vu

Aproape ca nu exista fiinta umana care sa nu fi experimentat intr-un fel sau altul sentimentul de Déja-vu (paramnesia). Vorbind mai “profesional” acesta simţire poate fi definita in diverse forme care apar impreuna sau separat, de exemplu: Déjà visité (recunoasterea locatiei); Déjà vécu (am experimentat); Déjà entendu (am auzit) Déjà gôuté (am gustat); Déjà connu (am cunoscut persoana); Déjà dit (am mai spus); Déjà présenti (am avut presentimentul); Déjà rêvé (am mai visat). Ne folosim de terminologie franceza din cauza lui Émile Boirac (1851-1917), filozof si academic francez, care intr-o carte extrem de interesanta „L’Avenir des Sciences Psychiques” s-a ocupat profund de acest subiect, incercand sa-l analizeze filozofic si social.

Doua lucruri sunt clare si acceptate de toata lumea, de la cei mai sceptici savanti si pana la cei mai creduli ezoterici. Primul lucru, agreat de toata lumea, este ca acest fenomen exista si nu prea face distinctie sociala, intelectuala sau genetica. Al doilea ca este un proces mental, care nu are nici o legatura clara cu evenimente concrete, care pot fi descrise. De aici lucrurile se departeaza brusc si hotarator. Una din cele mai prestigioase institutii academice care cerceteaza acest fenomen este „Leeds Memory Group„, care a reusit in 2006 sa creeze in laborator senzatia de deja-vu, intr-un experiment pe o populatie de voluntari extrem de eterogena. Un alt grup de cercetatori de la universitatea din Texas (Dallas) au experimentat implantarea sentimentului de deja-vu printr-o sesiune de hipnoza. Un alt lucru destul de acceptat este si in legatura cu intensitatea acestui sentiment, care ne-avand din nefericire posibilitatea de a o masura nu poate fi relevanta intr-un experiment stiintific.

Parerile incep sa se diferentieze cand chestiunile ezoterice, mistice sau religioase incep sa emita teorii bazate de obicei pe prezumtii extrem de speculative. Astazi este aproape clar ca fenomenul este legat de o intercalare a functiilor memoriei care inregistreaza informatii pe timp indelungat cu cele care inregistreaza informatii temporare. Este aproape clar ca cei la care fenomenul Deja-vu este repetitiv intr-o frecventa marita sunt probabil intr-o stare psihotica care poate genera in schizofrenie sau sunt intr-o stare latenta de epilepsie. In majoritatea cazurilor insa fenomenul Deja-vu este normal si este produsul unor stimulente cerebrale bazate pe stari de secretii dopaminice (dopamina) sporite. Budismul tibetan (si in general budismul) este tributar dogmelor de reincarnare si este bazat pe fenomenul Deja-vu in unele dogme importante (spre exemplu alegerea Dalai Lama). Si in Islamul Ahmadi si la Druzi fenomenul Deja-vu este un principal sustinator al tezei de reincarnare. Iudaismul (in afara cabalei) si Crestinismul nu considera reincarnarea posibila, asa ca fenomenul este marginalizat.

Fenomenul Déjà rêvé (am mai visat) este insa tratat cu minutiozitate in Vechiul Testament. Cartea lui Daniel, pe care personal o consider cruciala doctrinei crestine din toate punctele de vedere, este profund influentata de acest fenomen. Cartea lui Daniel este singura din Biblie in care originalul contine parti care au fost redate in originalul aramaic. Pentru doritorii cunoasterii mai aprofundate a fenomenului Deja-vu propun acest site, care se ocupa cu un nou si interesant fel de a vedea lucrurile numit sciction. Trebuie sa subliniez ca desi lucrurile arata ca stiinta, ele sunt extrem de speculative, fiind pozitionate la extremele credibilitatii.

Anlizand fenomenul numit Jamais-vu (amnesia), lucrurile sunt mult mai simple. Din punct de vedere fiziologic, fenomenul poate fi explicat print-o violenta fizica care a lezat parti din creier care au produs o „stergere din index” a unor informatii partial sau total, dependent de gravitatea leziunii. O alternativa psihologica a fenomenului este bineinteles o trauma psihologica extrem de agresiva, care produce de facto aceeasi „stergere din index”. Jamais-vu (amnesia) este fenomenul in care constientul nu poate accepta realitatea si memorarea traumei poate pune in pericol existenta fizica a individului.

Written by Theophyle

01/05/2011 la 7:47 pm

60 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Jamais-vu (amnesia) imi pare a fi ceva ruda cu neamtul ala, na, ca am uitat cum il cheama.
    In peisajele selenare si aride din clip apar, din cind in cind, fapturi ceresti.

    victor L

    01/05/2011 at 8:02 pm

  2. Da, mi s-a intamplat de multe ori sa am, pentru o secunda-doua, impresia ca exact ceea ce fac in acel moment am mai facut odata, ca aexact ceea ce vad in acel moment, desi inedit, am mai vazut odata.
    Acest „odata” este insa nelamurit, vine de undeva de care nu-mi pot aminti ca a existat in aceasta viata.
    Flashurile se sting repede si nu ma pot apoi concentra la ce a fost pentru ca nu pot reface mental conexiunile posibile.
    Este pentru mine senzatia de deja-vu sub forma ezoterica.

    luminita

    01/05/2011 at 8:16 pm

  3. aaaaaaaaaaaa, uitasem, am avut aceste senzatii si in vis,
    in starea aceasta insa senzatiile sunt diferite, chiar imi lasa la trezire gandul ca mi-am amintit trairile dintr-o viata anterioara.
    Nu va speriati, nu sunt dusa cu capul, doar un pic extraterestra.

    luminita

    01/05/2011 at 8:20 pm

    • Salut luminita . 🙂
      Legat de „un pic extraterestra” 🙂
      Eu am vazut lucruri pe care voi umanii nici nu puteti sa le imaginati . 😆

      Ștefan A.

      01/05/2011 at 8:32 pm

    • Senzatia , sentmentul,”trairea” (daca acestra traire este mai lunga) nu au nimic de aface cu oniricul.
      Stimabila luminita , se pare ca nu ati citit atent posr\tarea sau…

      andrzej

      01/05/2011 at 8:55 pm

  4. salve, bonsoir,

    tema generoasa & interesanta.
    recunosc ca nu am experimentat niciodata vreun „deja/vu”etc..

    dar ramin sa-i ascult/citesc pe altii
    🙂

    skorpion

    01/05/2011 at 8:23 pm

    • Draga prieten, acesta experinta te alege si nu e chiar un „experiment”, este doar o stare pe care majoritatea am trait–o in viata, macar o data.
      Evident, dupa …. mii de explicatii.
      Cu respect, o seara buna!

      andrzej

      01/05/2011 at 9:12 pm

  5. stefan, tu nu esti uman?

    si, te rugam, sa ne povestesti ce ai vazut tu.
    🙂

    skorpion

    01/05/2011 at 8:34 pm

    • Cyborg . 🙂
      Ce am vazut/facut este secret planetar . 🙂 Poate fi divulgat doar dupa trecerea a 150 de ani terestri . 😆

      Ștefan A.

      01/05/2011 at 9:06 pm

      • aaaaaaa, ok, am rabdare sa astept. 😆

        luminita

        01/05/2011 at 9:27 pm

  6. Buna,din nou
    Theophyle, situatia de „jamais vu” poate apare ca urmare a efortului de a depasi o trauma psihica suferita intr-o anumita perioada ?
    Exista situatia in care se „sterge” intamplarea nefericita, impreuna cu alte lucruri petrecute cam atunci,dar care nu au legatura cu ea?

    ela

    01/05/2011 at 8:38 pm

  7. Resaluttare!
    Ei, aici se cam încurcă iţele scepticismului meu.
    Am avut trei situaţii de deja vu clare ca lumina zilei şi m-au lăsat într-o beznă totală. Mi-au rămas vii în memorie fiindcă m-au marcat şi eram constrâns să-mi amintesc sistematic de ele de-a lungul timpului. Două au fost cu persoane şi al treilea cu un loc, întâlnite pentru prima dată în viaţă şi totuşi eram sigur că le-am mai văzut anterior. În acelaşi timp, eram convins că nu aveam cum să uit împrejurările şi momentul unei întâlniri anterioare, nu m-am edificat deloc şi am rămas în neliniştea întunericului. Cu una din persoane nu am avut cum să discut şi să încerc o desluşire, iar cu a doua am disecat toate variantele posibile şi imposibile, fără niciun rezultat. Nu m-a recunoscut nicicum, dar e posibil să fi crezut că veneam cu formula clasică pentru agăţat.
    Cu locul a fost mai simplu cu siguranţa (eram pentru prima dată în localitatea respectivă) şi mai complicat cu edifcarea, fiindcă n-aveam altă cale decât să vorbesc singur; cu asta am rămas tot în coadă de nelămurire.

    Ca să admit că le-aş fi văzut într-o viaţă anterioară, ar fi însemnat ca persoanele să fi avut nişte vârste de speriat şi mă aştepte până se va fi desăvârşit reîncarnarea mea, or ambele păreau cam de vârsta mea.
    *
    Un altfel de exemplar de déjà vu, Crin Antonescu, după ce a zis astăzi:
    „Pe noi ne aduce electoratul la guvernare când ne aduce”

    Deja vuieşte pe aceeaşi limbă. Ce adânc emană când gândeşte la fel de adânc!
    „Eu meg la serviciu când merg la serviciu, mă simt obligat când mă simt obligat, voi avea bun-simţ când voi avea bun-simţ, când se-ndoaie mi se-ndoaie, afară plouă când plouă”. 🙂

    Băşcăliosul

    01/05/2011 at 8:40 pm

  8. Salut 🙂
    Deja vu e o forma de delir…
    Hai sa va zic un deja-vu pe bune.
    O ruda a mea , (a murit la 99 ani) locuia la Cluj, si a angajat o slujnica venita atunci din muntii Apuseni, cu opinci in picioare direct la oras. La prima leafa si-a cumparat niste pantofi de lac foarte sofisticati care erau buni pentru ocazii speciale. la a doua leafa si-a cumparat material de rochie visinie tot un model select. Atunci ruda mea care avea loja inchiriata la opera din Cluj a rugat fiicele sa o duca pe slujnica la un spectacol (ca doar avea haine de opera 🙂 ) slujnica a mers iar inainte de a intra in loja a spus : Eu am mai fost aici, si a inceput sa descrie cum qarata teatrul pe dinauntru.
    E autentica 🙂

    Un tanar de stanga

    01/05/2011 at 8:47 pm

    • o mica cabotina?
      🙂

      skorpion

      01/05/2011 at 8:54 pm

      • Nu cred. Ruda mea nu si-ar fi permis
        ……
        E un deja vu ? Postarile sunt puse de Corvin iar Theophyle trece peste Atlantic ? 🙂

        Un tanar de stanga

        01/05/2011 at 8:58 pm

      • Skorpi, chestia se intimpla in anii 30 , Slujnica venea dintr-un loc fara tv,radio, electricitate, sosea. „Mica Cabotina ” a ales incaltarile si imbracamintea cu un talent de cunoscator. Asta i-a uluit pe stapini in primul moment

        Un tanar de stanga

        01/05/2011 at 9:02 pm

        • avea simt artistic innascut si neexploatat.

          skorpion

          01/05/2011 at 9:19 pm

          • iar cum arata Opera din Cluj, vazuse pe youtube 🙂
            Look…eu nu zic ca nu exista o explicatie rationala … dar uneori nu e momentul sa o gasim cu tot dinadinsul 🙂

            Un tanar de stanga

            01/05/2011 at 9:35 pm

    • deci ma crezi.

      luminita

      01/05/2011 at 9:08 pm

  9. Buna seara, Theophyle! 🙂

    Un subiect „pe sufletul meu” in Duminica Tomii, nici eu n-am crezut până când n-am „pipăit”…

    Nu m-am socotit niciodată un ales, ba dimpotrivă. Vederea monoculară, urmare a strabismului congenital necorectat la timp, sechelele reumatismului cardiac infantil, inclusiv ale Choreei Sydenham, la care se mai adaugă “ruperile de film”, urmări ale unui accident din armată, m-au plasat în statutul de “handicapat nerecunoscut oficial”. Printre altele, pentru mine carnetul de conducere auto a rămas un vis imposibil de împlinit iar al doilea pahar de alcool mă aduce în pragul comei. În compensare, se pare că Mama Natură mi-a oferit alte daruri de care uneori mă înspăimînt şi pe care acum le refuz din teama că preţul pentru ele nu e încă plătit doar prin ceea ce mi-a fost oprit.
    Şi totuşi ele vin:

    …precogniţia.
    Primele manifestări, benigne şi amuzante, le găsesc în memorie pe vremea liceului. De pildă anticiparea golului în timpul vreunui meci a cărui desfăşurare nu anunţa nimic deosebit, clamată de mine în gura mare, se împlinea fără greş. Reacţia suporterilor echipei care încasa golul se manifesta la modul “Astupaţi-i gura lu’ piază rea, afar’ cu el !”
    Cu timpul, anticiparea fulger s-a existins şi pe alte planuri, dar concepţia materialistă în care am fost educat m-a ţinut departe de exersarea unui asemenea dat. Nu se încadra în schemă, prin urmare nu exista. Olteanul la zoo, în faţa girafei…
    Precogniţia pe termen mai lung a fost ocazionată mai ales de evenimente grave pentru cel vizat, eu sau altcineva. Două cazuri îmi vin din memorie.
    1976 – an deosebit de greu pentru mine, Pragul celor 25 de ani, cu limpezirile şi opţiuniunile în faţa cărora n-aş vrea să mă aflu iarăşi. Printre ele, despărţirea de o himeră după care alergasem aproape şapte ani şi pe care am reuşit în sfîrşit să o ating – avea carnea tînără, nu cunoscuse bărbatul pînă în acea zi. Am plecat de la ea prin noaptea de vară năuc, înlăcrimat şi cu sufletul pustiu, fara nici un motiv. Nu era urmă de satisfacţie pentru împlinirea dorinţei de atîţia ani, o voce lăuntrică îmi repeta obsedant că nu voi rămîne cu ea, că ne bucurasem de ultimele clipe de fericire împreună, că drumul meu se va împleti cu al altcuiva. Şi ca fermecat, în cei aproape doi ani care au urmat, nu m-am mai apropiat de ea, mi-am rupt-o din inimă cu multă suferinţă pentru mine şi pentru altcineva, adusă de destin să rămînem împreună.
    1979 – anticiparea cu o zi a unui grav accident în timpul unei incursiuni de “mobilizare a constructorilor” pe şantierul blocului care cuprindea si apartamentul meu. Recomandarea mea de protejare a golului uşii de lift de la etajul opt, luată în rîs de lucrători, şi-a dovedit tragic temeinicia a doua zi cînd, orbecăind prin semiîntunericul scării interioare, o biată zidăriţă a confundat golul nebarat cu o uşă de apartament şi a păşit în aer. La următoarea vizită am fost întîmpinat cu “Dom’le, îţi facem ce vrei şi cum vrei, da’ nu mai călca p’aci, că avem şi noi copii !”. Să le mai fi pomenit şi eu de viziunea corpului plutind în zbor, din ziua precedentă ?!…
    Aş putea menţiona şi cele cîteva cazuri de precogniţie îmbrăcînd forma unor încercări literare – distopii rescrise ani în şir pînă cînd realitatea a început să mă copieze, parcă trăgînd cu ochiul peste umărul meu în scenariul pe care eu i-l scrisesem cu mult înainte. Manuscrisele ingalbenite de vreme, aruncate prin funduri de sertare dupa returnare si fisierele corespunzatoare de pe hardurile dezafectate dupa atatea „upgrade-uri” ale PC-ului, ma conving ca nu bat campii, pentru că:
    …nebunia din decembrie ’89 semănă suspect de mult cu unul din “Clivaje”, iar sufocarea Capitalei sub mizeria şi ţigănia prezentului am pus-o pe hîrtie cu vreo douăzeci și cinci ani în urmă în “La marginea oraşului”. Cât p’aci în de a se împlini, distrugerea Coloanei Infinitului din “Învăţătorii timpului” mi-aduce aminte şi de focul care cădea din cer din “Cel care nu mai voia să ştie”… Stranie ipostază de Cassandră care nici ea nu se ia în serios !

    …lovitura mentală.
    1972, o seară de început de vară, o plimbare cu ea, cea de atunci, doi studenți îmbrăţisaţi pe sub teii în floare. Pe lângă noi, din spate vine încet un troleibuz, şoferul deschide uşa pe partea noastră şi îmi aruncă un golănesc “f…- o, mă !”. Tulburat de mârlănia omului de la volan, fulgerător doresc să i se întâmple ceva pe măsura gestului său.
    …peste câteva secunde, partea frontala a vehicolului ITB se turteşte armonică de tramvaiul blocat brusc în intersecţia prin care troleibuzul urma să treacă regulamentar, pe culoarea verde a semaforului.

    …legătura peste timp cu cea care m-a născut.
    Cînd ea a părăsit lumea asta, am resimţit-o într-un fel anume, sesizat şi confirmat şi de alţii din afară.
    Era unsprezece iulie, toată dimineaţa nu mă simţisem în apele mele. M-am învoit de la slujbă şi ajuns acasă, am căzut într-un somn ca de plumb, de aproape patru ore din care abia a reuşit să mă smulgă soţia, sosită pe neşteptate acasă.
    Mai bine de jumătate de oră am privit prin ea, semiconştient şi dîndu-i răspunsuri monosilabice la toate întrebările ei îngrijorate. Mai tîrziu am aflat că, în intervalul de timp care a cuprins somnul meu atît de nefiresc, se stinsese mama.
    Alte şi alte întîmplări, cu şi fără martori, îmi adeveresc că legătura aceasta nu s-a rupt odată cu trecerea ei dincolo, că mă veghează încă şi mă ocroteşte mereu cu noile sale puteri, trecînd asupra mea o datorie pe care şi eu o voi împlini cînd va veni vremea. Poate şi întoarcerea aceasta neaşteptată spre cealaltă faţă de mister a vieţii este tot opera ei…

    …lacrimile tatei de dincolo de mormînt.
    Abia îl înmormîntasem pe tata care hotarâse ca doi ani fără mama e destul.
    Praznicul tradiţional se terminase, vecinii şi rudele plecaseră. Noi, copiii lui, ne-am trezit atunci în casa părintescă goală şi am realizat pe deplin pustiul din spatele sintagmei “fără părinţi”. Nervii întinşi la maxim de durerea zilelor precedente n-au mai rezistat. Au urmat momente urîte cînd s-au spus vorbe grele de reproşuri, frustrări vechi au prins glas şi toată zgura înstrăinării celor de acelaşi sînge a ieşit la iveală într-o încercare nereusita de a ne trece unul altuia vina pentru gestul disperat al aceluia care ne dăduse viaţa şi numele lui.
    Ne-a oprit ploaia neaşteptată, revărsată din cerul senin, fără urmă de nor, în stropi mari şi calzi. Teama de încă un adevăr dureros a fost cea care m-a împiedicat să verific gustul lacrimilor din cer…

    …deja vu…
    Povestite şi de alţii, senzaţiile de timp retrăit sunt experienţe frecvente pentru care raţionalul din mine nu găseşte o explicaţie logică, poate doar una metaforică – timpul e un imens mozaic peste care paşii noştrii înscriu traiectorii ce se pot intersecta întîmplător pe vreunul din pătratele străbătute anterior.
    “Celălalt” vine şi el cu varianta sa: “paznicul” ataşat fiecăruia din noi cercetează în avans drumul prin timp şi îl marchează cu aceste adevărate borne temporale. De aici capătă consistenţă “îngerul păzitor” ori este pus într-o altă lumină “paradoxului geamănului fals”, dublura cu care te confundă cei din jur, cunoscuţi, prieteni, chiar şi rude. Experienţa personală a debutat încă din adolescenţă, repetîndu-se de multe ori cu trecerea anilor şi a culminat cu întîlnirea faţă în faţă cu “el”. Înconjurat de zeci de persoane, în plină zi, timp de jumătate de oră m-am holbat la “mine”. Altfel nu am cum să-l numesc – trăsăturile, pieptănătura, ochelarii, privitul cu figura uşor rotită spre dreapta pentru a compensa descentrarea privirii datorată văzului monocular, corpolenţa, croiala vestmintelor la fel cu cele purtate pînă nu de mult de mine, observatorul – toate se suprapuneau perfect peste imaginea mea dintr-o fotografie din urmă cu cîţiva ani din care îmi lipsea doar barba.
    Similitudinea mergea şi mai departe: eu, ca şi el ne însoţeam fiii la un concurs şcolar. Mi-am refuzat atunci ocazia de a-l contacta şi din teama ca, lîngă el, să nu descopăr cumva sosia băiatului meu. Cu urmele lui am continuat să mă întîlnesc însă în anii ce au urmat. Dar numai cu urmele…

    …mind control.
    După momentul decembrie 1989, o dată cu căderea cenzurii, au intrat şi pe piaţa românească o mulţime de lucrări despre paranormal. Astfel am ajuns să cunosc posibilitatea de a-mi educa şi potenţa unele daruri care m-au pus din nou în situaţia de a refuza pasul mai departe. Găsisem în mine şi eram pe cale să trezesc un necunoscut, de ale cărui puteri adormite m-am speriat: descoperirea unor boli cu ajutorul palpării aurei individuale, alinarea unor suferinţe mai puţin grave prin transfer de bioenergie, vizualizarea unor obiecte ascunse şi detectarea mincinosului dintr-un grup mic de persoane iar în final, o călătorie extracorporală în afara atmosferei terestre – ce albastru minunat în globul pământesc, întrezărit undeva, departe sub tălpi. Fără îndrumarea unui maestru care să mă înveţe cum să nu fac rău din greşeală, m-am oprit doar la retrăirea unor fragmente din realitatea memorată în subconştient şi la autovindecarea bioenergetică.

    *
    Nu sunt un tip care se încântă uşor.
    În cele peste cinci decenii de când am deschis ochii mintii spre lume, am învăţat să nu mă constitui în adeptul unei cauze de la prima vedere. Ideile în faţa cărora mă înclin sunt bine prefirate şi abia apoi acceptate de propria mea raţiune.
    Din cele de mai sus, s-ar părea că mă număr printre fericiţii lipsiţi de îndoieli, de nesiguranţă. Eroare, îndoiala – prima etapă a formulării şi acceptării unei convigeri – este cea care mă consumă cel mai mult. Tocmai de aceea m-am apropiat cu grijă de problemele cărora nu le-am putut estima de la prima privire amploarea. Am aflat că în astfel de cazuri singurul ajutor nu-mi poate fi decât intuiţia, fulgerarea magică a gândului care strînge brusc într-un tot logic elemente aparent fără legătură, impletita cu credinta ca “dincolo de orizont” mai este totusi “ceva”, un ceva pe care îl accepti sau nu, asa cum este.
    Știu că mintea mea de Homo sapiens sapiens poate cuprinde imaginea și destinul Universului de la marele Bang al nașterii până la prăbușirea în finalul black hole, dar și că în fața lui nu contez nici cât ultimul fir de praf.
    Știu că sunt un mic nimic efemer de lumină, mai mult sau mai puțin pură, într-un infinit gol de etern întuneric.
    Știu că, totuși, nu știu mai nimic.
    Știu că eu, raționalul, sunt perdantul în această confruntare și o accept…
    Pentru asta trebuie să-i mulțumesc “celuilalt”, e contribuția lui la împăcarea și liniștea mea de acum…

    …și iertați confesiunea prea lungă a unui bătrân pentru care fiecare zi e un bonus peste limita acordată de oamenii în alb. 😉

    oldhashu

    01/05/2011 at 9:34 pm

    • Salut f-22. 🙂
      La un medic bun ai povestit chestile astea ? 😆
      PS. Si sotia mea are puteri supranaturale . 🙂
      In o seara , privind tv a declarat (legat de personajul din acel moment de pe stica) : sa poti crapa inainte de miezul noptii . 🙂
      Trec 2 ore si se difuzeaza notitia ca personajul respectiv este in coma in urma unui atac celebral . Va muri dupa 4 zile de suferinta .
      De atunci sint foarte precaut cind vorbesc cu sotia . 😆 😆

      Ștefan A.

      01/05/2011 at 9:51 pm

      • Salut F16! 🙂

        Pai medicii sunt tot oameni, mi-au spus ce au stiut și ei.

        Cu alte cuvinte, tu umbli „pe apa puțină” in fața sotiei?! 😀

        oldhashu

        01/05/2011 at 10:09 pm

        • Old
          In tinerete am umblat pe apa . 🙂 E si o carte care descrie chestia asta . 🙂
          Cu sotia (casatoriti de 26 de ani , ne cunoastem de 30 ) uneori am si eu niste retineri in anumite discutii . 🙂 Poate devenii extrem de periculoasa . 🙂

          Ștefan A.

          01/05/2011 at 10:12 pm

          • Mie îmi spui?! 😀

            Cred ca nu-i bărbat pe lume care să nu fi primit, returnată ca un bolovan in vreo dispută casnică, o confesiune scăpata intr-un moment de slăbiciune!

            Asta e…

            oldhashu

            01/05/2011 at 10:38 pm

    • Impresionant!
      Încep să cad pe gânduri şi să-mi cercetez mai bine intuiţia, după ce am ştiut să te apreciez cu formula de adresare: Mărite Old.

      Băşcăliosul

      01/05/2011 at 10:10 pm

      • Mister B, salut! 🙂

        Rămâi același, mai bine definit la Nora, acolo îmi ești mai familiar. 😀
        Aici ai altă față – cum bine a zis Theophyle!

        Nu am făcut uz de darurile mamei natura pentru că buna mea dinspre mamă m-a învătat că trebuie plătit un preț de tine si, până la stingerea completă a datoriei, chiar si de cei de același sânge.

        Folclorul spune că cei/cele care se „joacă” pe bune cu magia sunt „capete de linie”…

        oldhashu

        01/05/2011 at 10:25 pm

    • fascinant, old H,
      si mai inseamna ca te cunosti f. bine, lucru pe care putini reusesc..

      skorpion

      01/05/2011 at 10:34 pm

      • skorpy, salut! 🙂

        Nu aș putea spune ca mă cunosc complet, dar simplu fapt ca între mine si lumea din jur stă doar ratiunea mea, imi impune un efort suplimentar de autoevaluare aproape continuă!

        Si tot mai sunt scăpări…

        oldhashu

        01/05/2011 at 10:44 pm

  10. Si care ar fi explicatii starii de veghe? 🙂

    iris

    01/05/2011 at 9:45 pm

  11. old, extraordinar.

    luminita

    01/05/2011 at 9:46 pm

    • lumi,

      😀 😀 😀

      oldhashu

      01/05/2011 at 9:51 pm

  12. oldhashu, nu stiu cum sa spun, emotionant si dureros uneori.
    Dar nu esti batrin la 60 de ani citi am inteles ca ai.
    Sanatate.

    victor L

    01/05/2011 at 9:47 pm

    • victor L, salut! 🙂

      Nu bătrânețea trupului mă sperie!

      Mintea mea, instrumentul care ma tine în contact cu lumea în pozitia „ținteste Lună” (cf Arthur Clarke) îmbătrânește si mai dă rateuri…
      Unul din ele a fost un „mallentendu” de amploare care s-a produs chiar aci, pe Politeea, in urma cu ceva timp… 😦

      oldhashu

      01/05/2011 at 10:03 pm

  13. Postarea lui Theophyle m-a luat pe nepregatite, am insa o intamplare stranie, destul de recenta , petrecuta la venirea mea in Austria. Am vazut aici foarte clar si aievea ceva pe care tatal meu decedat mi-l aratase intr-un vis , cu cateva nopti inainte de plecarea mea de acasa.
    Atunci am inteles ca tata ma protejeaza de „dincolo”.
    Nu dezvolt acum dar cred ca se intelege ce am vrut sa spun.

    luminita

    01/05/2011 at 9:53 pm

  14. Ce vedeti in pozele de mai jos sint incidentele din finala cupei grecesti de fotbal .

    http://www.repubblica.it/sport/2011/05/01/foto/grecia_shock_incidenti_nella_finale_di_coppa-15615754/1/?ref=HRESS-4

    Sa ne imaginam ce va fi cind statul elen va declara falimentul financiar . 🙂

    Ștefan A.

    01/05/2011 at 9:59 pm

  15. Seara buna,

    Este extrem de dureros sa anticipezi evenimente de cele mai multe ori neplacute.Din pacate fac parte din categoria celor care ca si Old am avut experiente care m-au speriat. Am anticipat moartea partintilor si multe alte evenimente, de o importanta mai mica sau mai mare ptr. cei mine sau cei din jurul meu.Numai ca sunt suficient de cerebrala sa nu ma las condusa de presentimente, ptr. ca este groaznic cand un astfel de presentiment, mai ales cand este negativ, se materializeza.

    mar

    01/05/2011 at 10:04 pm

    • Salut victor L
      Un clasic mioritic . 🙂 Merg sa manince impreuna si iese cu bataie . 🙂
      Si in parlament e cam la fel . 🙂

      Ștefan A.

      01/05/2011 at 10:27 pm

    • eeeei, asta e un deja bien connu. :mrgreen”

      luminita

      01/05/2011 at 10:28 pm

    • Ehei, motivul o fi fost lebăda supraviețuitoare, scăpată din mâna celor dinaintea lor! 😆

      oldhashu

      01/05/2011 at 10:31 pm

  16. Certitudine, Vantu iar a vandut pielea ursului din padure :(. Cu siguranta unul va privi lung in zare dupa bani, teoretic dar si practic licenta irealitatea este in aer, oare ce vegheaza CNA-ul?
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/media/ce-surprize-are-vintu-pentru-traian-basescu-223987.html

    mar

    01/05/2011 at 10:36 pm

  17. Dureros este atunci cand constati ca presentimentul s-a implinit.
    Acum 15 ani, intr-o frumoasa zi de primavara, care incepuse luminos si armonios, am ramas cu bratele in aer, cu o spaima pe care nu o mai cunoscusem.
    Ca niciodata, am lasat o colega sa termine ceea ce incepusem si i-am comunicat sefului ca ma gaseste la biblioteca,si daca nu sunt acolo,sa sune acasa.
    Cu doar cateva zile in urma aniversasem 22 de ani de la casatorie,si,pentru prima data de 40 de ani, sotul meu isi luase liber fara sa-mi ceara sa fac si eu acelasi lucru. Fusesem colegi din gradinita…
    Odata ajunsa acasa, constat ca blandul meu sot se certa cu fiica noastra,ceea ce nu se mai intamplase vreodata. Era atat de calm de obicei, si niciodata nu-l auzisem ridicand vocea la cineva. Se autoambala,asa ca am chemat salvarea.
    Dupa un periplu de trei spitale, culoarea lui devenea tot mai portocalie,se inchidea mai mult la culoare, si intr-un final,si-a pierdut cunostinta definitiv.
    L-am pierdut.
    Lipsa concediului de 4 ani, orele prelungite peste program,stresul si meseria noastra, si-au spus cuvantul.

    ela

    01/05/2011 at 10:38 pm

    • Ieşit din comun de trist, Ela. Îmi pare rău pentru tine şi fiica ta.

      Băşcăliosul

      01/05/2011 at 10:58 pm

      • Tks,Bascaliosule.

        ela

        01/05/2011 at 11:12 pm

    • Ela, buna seara! 🙂

      Sunt momente magice când nevoia de comuniune ne relevă limitele instrumentelor pe care ni le-am creat pentru asta – de la limbajul articulat la net.
      Câte intâmplări deosebite și experiențe de viață se află in spatele unui simplu nikename și care țâșnesc la suprafață, îndemnându-ne să întindem unii spre alții punți de comunicare de care nu ne-am crede altădata în stare.
      Si oare de câte alte capacităti, nerelevate încă, mai este capabil Omul – imaginea Divinitații intrupată în țărâna cotidianului ?!

      oldhashu

      01/05/2011 at 11:27 pm

  18. O noapte linistita!
    Pe maine.

    luminita

    01/05/2011 at 11:22 pm

  19. Celor care ați mai rămas pe aici, noapte bună! 😀

    oldhashu

    01/05/2011 at 11:30 pm

  20. Noapte buna!

    cedric

    01/05/2011 at 11:34 pm

  21. […] Read more here: Déjà vu […]

    • Buna dimineata. E adevarat, stirea a fost confirmata de Obama acum cateva minute intr-o declaratie.

      clemycali

      02/05/2011 at 7:01 am

      • Da, a confirmat, in Pakistan l-au lichidat, o sa sarbatoreasca si americanii 1 May, cot la cot cu Karzai.

        Creanga

        02/05/2011 at 7:44 am

  22. Buna dimineata,
    Sa speram ca sunt numai afirmatii fara sustinere 😦
    „Documente secrete dezvăluite de WikiLeaks au relatat faptul că teroriştii conduşi de Osama bin Laden susţin că au ascuns o bombă nucleară în Europa, care va fi detonată dacă Osama va fi capturat sau omorât.”
    http://www.adevarul.ro/international/osama_bin_laden-omorat-SUA-teroristi_0_473352670.html

    mar

    02/05/2011 at 8:19 am

    • Ziua buna,
      Bomba aia e cumva Severin H2O?

      Creanga

      02/05/2011 at 8:59 am

  23. Romania mereu surprinzatoare 😦 a ajuns raiul mafiotilor. ” O notă a judecătorilor din cadrul Tribunalului din Palermo privind activităţile mafiote ale clanului Ciancimino din „Cosa Nostra”, publicată ieri de „Corriere della Sera”, arată că majoritatea averii liderului mafiot Massimo Ciancimino (48 de ani), aproximată în jurul a 400 de milioane de euro, ­s-ar afla ascunsă în România.”
    http://www.adevarul.ro/actualitate/Roma_cauta_banii_mafiei_la_Glina_0_472753054.html

    mar

    02/05/2011 at 8:26 am

  24. Buna Dimineata,
    Postare noua!

    Theophyle

    02/05/2011 at 9:01 am

  25. fain. O mare necunoscută de explorat de către fiecare cu corabia personală din dotare dotată cu ancoră, obligatoriu.
    @oldhashu
    mulţumesc.

    para

    02/05/2011 at 10:18 am

  26. Deja-vu: sambata spre duminica am visat ca nu am putut expedia o comanda.
    Azi: pentru prima oara de la deschidere, nu am putut expedia o comanda (motive… de-a dreptul incalcite).
    Se pune?

    bijuterii

    02/05/2011 at 5:06 pm


Comentariile sunt închise.