O sâmbata cu Ceaikovski: Lacul lebedelor

Piotr Ilici Ceaikovski s-a născut la Votkinsk in 1840 ca al doilea fiu într-o familie mic-burgheză. Tatăl său, locotenent-colonel si inginer de mine, şi mama sa (născută d’Assier), de origine franceză, se hotărâseră să-l îndrume pe tânărul Piotr să urmeze studii de drept. Cu toate acestea, de la vârsta de 5 ani, el a început să studieze pianul. În anul 1854 a murit mama sa, fapt ce i-a pricinuit o criza de melancolie si o cadere nervoasa care se va repeta de cateva ori in viata. Piotr a avut patru frati Nikolai, Ippolit, si gemenii Anatoly and Modest si o sora, Alexandra.

A urmat colegiul de stiinte juridice, a luat diploma în drept şi s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiţiei. În acelaşi timp, se ocupa de muzică, atat cat putea. Munca sa la minister nu-i stârnea nici un interes, motiv pentru care i-a scris surorii sale „au făcut din mine un funcţionar, şi încă unul prost”. În fine, în 1863, împotriva hotărârii familiei, părăseşte slujba de la minister şi începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein.

În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înfiinţatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878. În această periodă a compus Simfonia nr.1 în sol minor, op. 13 („Vise de iarnă”). S-a împrietenit cu mai mulţi membri din “grupul celor cinci”, compozitorii ruşi ai vremi – Mily Balakirev, César Cui, Alexander Borodin, Modest Mussorgsky si Nikolai Rimsky-Korsakov.

În anul 1876 se întâleşte epistolar (ei nu s-au intalnit niciodat)  cu Nadedja von Meck, o mare sustinatoare a artelor, vaduva extrem de bogata a unui mare industrias defunct. Nadedja von Meck, timp de 13 ani îi va vărsa o pensie alimentară de 6.000 de ruble pe an, fapt care i-a îmbunătăţit simţitor situaţia materială,  relaţiile lor au ramas pentru totdeauna „strict epistolare”. Simfonia a 4-a, în la minor, op. 36, compusă în 1877, îi este dedicată doamnei von Meck.

În luna iulie a anului 1877, Ceaikovski va trăi unul din episoadele cele mai nefericite ale vieţii sale. Pentru a pune capăt speculaţiilor privind homosexualitatea sa, se căsătorşte cu Antonia Milioukova, o fostă elevă a sa, care nutrea o reală pasiune pentru el. Căsătoria a fost un eşec deplin. Nemaiputând să suporte prezenţa soţiei sale, Ceaikovski încearcă să se sinucidă, prin încercarea de a se îmbolnăvi de pneumonie. Scurt timp după aceea se desparte de Antonia. În anul 1890, Nadedja von Meck întrerupe finanţarea lui Ceaikovski. Motivul oficial constă în „probleme financiare”. Se pare însă că adevăratul motiv consta în faptul că a aflat de homosexualitatea compozitorului, moment în care, profund şocată, a întrerupt brusc corespondenţa cu el.

Pe data de 6 noiembrie 1893, la nouă zile după ce a terminat Simfonia a 6-a în si minor „Patetica” op.74, Ceaikovski moare de holeră pentru că a băut apă nesterilizată. Unii cred că actul a fost deliberat, deci o crima sau o sinucidere, după ce a fost descoperită relaţia homosexuală pe care o avea cu nepotul unui nobil rus. Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naţionale, la care au luat parte aproape mii de persoane.

Opera lui Ceaikovski reprezintă o sinteză reusita între operele clasice occidentale şi tradiţia rusă, reprezentată în epocă şi de Modest Petrovici Musorgski, Alexander Borodin, Modest Mussorgsky si Nikolai Rimsky-Korsakov de  fapt Grupul celor Cinci.

Lacul lebedelor (opus 20) este o compozitie muzicala care insoteste celebrul balet dupa un  libret scris de către Vladimir Berghicev şi V. Ghelzer, având ca sursă de inspiraţie o veche legendă rusă (după alţii, o legendă germană, dacă judecăm după numele personajelor principale: Siegfried, Odette – Odillia, Rotbart ş.a.) şi a corespuns pretenţiiilor compozitorului rus. Între timp, textul a fost de mai multe ori transcris şi modificat, astfel că unele versiuni au un final diferit de original. Legenda despre prinţese fermecate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinţ, se poate întâlni în basmele mai multor popoare.

Prima versiune a avut loc la Balşoi (Teatrul Mare) din Moscova pe 4 martie 1877, avândul ca dirijor pe Semen Riabov şi în coregrafia lui Julius Reisinger. Din păcate, publicul epocii nu era obişnuit cu stilul „simfonic” al unei muzici pentru balet, aşa că nu a înţeles bogăţia partiturii. La aceasta s-a adăugat şi coregrafia mediocră a lui Julius Reisigner, ceea ce a făcut ca primele reprezentaţii să nu fie la întalţimea muzicii si a libretului. După moartea compozitorului, la cererea conducerii teareului Mariinsky din Sankt Petersburg, Marius Petipa şi Lev Ivanov au modificat coregrafia baletului, iar dirijorul teatrului Mariinsky, Riccardo Drigo, a adus mai multe modificări partiturii. În noua formă, baletul a avut premiera pe 15 ianuarie 1895. A fost un succes bine meritat. Deşi au mai existat şi alte versiuni, aceasta este reprezentată în mod curent.

Filmuleţul alaturat reda un fragment din aceasta versiune coreografica (Marius Petipa şi Lev Ivanov) cu baletul din Kirov.

O seara placuta!