Continuitate: de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa la Densuş

In Romania contemporana numai pietrele mai au inima. Multi oameni si-au pierdut-o. Cuvinte grele? Probabil ca da, adevarate insa! Istoria cunoscuta sau nu, falsificata sau cvasi autentica ne depaseste cu fiecare zi ce trece intre un Craciun si un alt Paste, an dupa an, pana vom uita cine suntem, de unde am venit si ce naiba ne tine aici, daca ne mai tine.

Biserica „Sfântul Nicolae” din  Densuş este una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe din România, construită în secolul XIII, este biserica pe care Nicolae Iorga a numit-o biserica „fără pereche în toată românimea”.Biserica Sfântul Nicolae din Densuş a fost ridicată pe ruinele unei construcţii din antichitate (sec.IV). De plan pătrat (cca. 6 x 6 m), naosul este străpuns de un turn în jurul căruia se află un spaţiu îngust acoperit cu o boltă de sprijin. Spre est se afla o adâncă absidă semicirculară, atât la interior cât şi la exterior, având pe latura sudică un diaconicon de mari dimensiuni. Acoperişul întregii construcţii este din plăci de piatră. Încăperi anexe au fost adăugate pe latura sudica în sec. XIV-XV. Cel putin doua ziduri si trei coloane ale bisericii isi au originea in ruinele fostei capitale a Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa (pe numele său complet Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa)

Ulpia Traiana Sarmizegetusa este situată la o distanţă de 40 de km de Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei independente. Dacă vechea capitală a Daciei preromane se situa în Munţii Orăştiei la o altitudine de 1.200 m, Sarmizegetusa Romană era amplasată pe un teren aproape şes, în bazinul Haţegului, la cota 531 m. Oraşul se afla la aproximativ 8 km depărtare de trecătoarea care face legătura între Banat şi Transilvania şi care purta în antichitate numele de Tapae, astăzi „Porţile de Fier ale Transilvaniei”. Alegerea amplasamentului pentru întemeirea oraşului s-a făcut în baza avantajelor strategice şi economice, cu Munţii Retezat la sud şi Munţii Poiana Ruscă la nord, constituiau bariere naturale greu de străbătut pentru eventualii atacatori. Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunăre şi făcea legătura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum Moigrad (Salaj).

Din cauza atacurilor popoarelor migratoare şi lipsa posibilitatilor de a apăra Dacia, împăratul Aurelian a hotărât retragerea peste Dunăre a armatei şi a aparatului colonial, care au fost urmaţi şi de proprietarii de pământ şi de sclavi, dar nu de marea masă a populaţiei. Oraşul a continuat să supravieţuiască cu o populaţie împuţinată şi modestă, care trăia în palatele părăsite şi care în caz de atac, se adăpostea în amfiteatru, transformat într-o fortăreaţă rezistentă. Viaţa oraşului a încetat probabil odată cu năvălirea hunilor şi a popoarelor aduse de aceştia şi mai ales după moartea lui Attila când haosul a pus stăpânire peste tot.

In orice caz ruinele orasului si-au gasit folosinta de-a lungul secolelor, inclusiv la constructia bisericii din Densuş. Daca cineva cauta o continuitate istorica o poate gasi acolo, cu siguranta! Pietre cu inima de om si oameni cu inima de piatra! Densuş 2011!

Bibliografie, citate si note:

D. Alicu, Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Amfiteatrul 1, Cluj-Napoca, 1997
Adriana Pescaru, Eugen Pescaru, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Deva 2000.
CIMEC – Raport de cercetare arheologică. Cercetările arheologice de la biserica ortodoxă din Densuş. Maria Crângaci, – şef proiect arh.