Cu ţara la psihiatru – viaţa pe (în) sticlă
Ati vazut cat de frumosi sunt ei, cat de destepti, de eleganti, de inteligenti? In fiecare seara ii vedem, ei ne implinesc dorintele si ne umplu visele – ei sunt eroii nostri. Cei pe care ii iubim si cei pe care ii uram din toata inima!
Adevarurile profunde de genul – “Cum sa nu fie adevarat? A scris la ziar ieri” au fost schimbate cu “100 % adevarat – am vazut la televiziune ieri”. Intotdeauna lucrurile care au fost citite sunt mult mai banale decat lucrurile care au fost vazute! Clar nu? Ceea ce vezi cu ochii tai este mult mai credibil decat ceea ce citesti sau decat povestile cunoscutilor.
Nu are nici o importanta ca orice poate fi fabricat si prefabricat in studiou, ca domnul sau/si domnisoara, uitandu-se pe un prompter, de multe ori nu inteleg ceea ce citesc pentru ca lucrurile au fost scrise de altii, mult mai inteligenti decat ei. Ca de fapt ei nu au creat aproape nimic si sunt numai vitrina unei masinarii conduse de profesionisti. Cand profesionistii din spatele vitrinei gresesc sau mint, atunci vitrina devine concava sau convexa, depinde de detinatorul puterii in statie.
Am vazut la televiziunea arata ca postulatul ultimativ – nec plus ultra! Cand ati vazut ultima data pe cineva care spune un adevar ce poate sa-i faca rau sau sa-i distruga o cariera, pentru simplu lucru ca asta era adevarul! Cand ati vazut voi (in Romania) ca un ziarist, analist, personalitate media a fost surghiunit din “vazul public” pentru ca a mintit, furat sau a luat spaga. Rar prieteni, rar!
Din nefericire, de multe ori viata pe sticla arata ca viata in sticla. Amintiti-va ce frumoase erau corabiile pe care le vedeam cand eram copii intr-o sticla minunandu-ne si intrebandu-ne indelungat, cum si cine le-a pus acolo. Astazi ar trebui sa ne intrebam si de ce?
La incheiere va propun sa cititi un articol legat de subiect – uitati-va bine la poza si intrebati-va ceea ce americanul de rand se intreaba de multe ori – ati cumpara o masina la second hand de la tipul din poza respectiva?
Salut! 🙂
Nu as cumpara masina second hand decit daca as fi mencanic auto, sa o pot verifica eu cu mina mea.
Cetatean
05/04/2011 at 8:16 pm
Nu esti mecanic (bun, serios) 😦 … nici eu nu sunt, la fel si altii … 🙂
…
Dan Radu, consilier loial. Daca are dosar la DNA ar trebui sa ai un mecanic bun sa te ajute sa ajungi la un pret corect (relativ si la piata). Asa ca mai bine nu te legi la cap, tot nu te doare …
Deci manevra cu chinezariile si coreenile era de comision, din banii nostri 😦 . Detalii? DNA? IRS-ul romanesc?
CFG
05/04/2011 at 8:31 pm
Ce credeai ca doresc sa culturalizeze poporul roman in lumina valorilor asiatice? Aia au lasat niste sacose 😦
Theophyle
05/04/2011 at 8:35 pm
Recunosc ca nu m-am gandit la sacose/comisioane cand am citit prima data saptamanile trecute, recunosc 😦
Pai astea de sunt din Orient trebuie sa aiba un pret ceva mic la care sa se potriveasca un adaus absolut mai mare … 😦 … trecute prin vreun offshore ceva …
CFG
05/04/2011 at 8:39 pm
Vad ca au inceput luarile de pozitie in apararea judecatoarei Bogdan si pentru sdanctionarea judecatoarei Burlacu. Era si cazul. Daca aveam timp faceam si eu o postare cum am facut acum citeva saptamini, cind am fost primul care mi-am declarat sprijinul public pentru judecatoarea amenintata de Vantu.
Vad ca societatea civila a lu’ peste nu e buna decit sa trimita papagali la CSM si sa ceara bani pentru Justitia Sandeilor. Cind e vorba de apaarat judecatori corecti, nexam.
Cetatean
05/04/2011 at 8:20 pm
MUSAI SA O FACEM!
Nu semai poate face magariile din trecut! Trebuie sa ne luptam pentru fiecare om corect de oriunde. ESTE datoria noastra!
Theophyle
05/04/2011 at 8:22 pm
Bun, voi face o postare pe Justitie, care va trata despre revocarea ilegala a Ioanei Bogdan de catre Pandrea in completul Zambaccian, si revocarea la fel de ilegala a Cameliei Bogdan de catre Burlacu. Mai am un cui impotriva lui Pandrea, si o sa il bag si pe ala.
Cetatean
05/04/2011 at 8:28 pm
Chiar te rog!
Theophyle
05/04/2011 at 8:36 pm
Peste 100 de senatori si deputati au participat la Vila Lac 1, la intalnirea organizata de Boc.
Suparare maxima pe opozanti!
mar
05/04/2011 at 8:27 pm
mar, referinta, repede 🙂
Cetatean
05/04/2011 at 8:28 pm
Stirile TVR!
Supararea opozitiei din PDL – RAdu F. Alexandru, este legata de organizarea la Vila Lac 1. Se pare ca au fost convocati atat de multi, fara sa transpire informatia.
mar
05/04/2011 at 8:32 pm
salut mar 🙂
de ce pe el nu l-au invitat?
Theophyle
05/04/2011 at 8:36 pm
Nenea Alexandru e un pedist gratios.
Turnofftheglory
05/04/2011 at 8:37 pm
Omul este uns cu toate alifiile politice! (nu pot sa redau tonul meu) Un bun practician al politicii de secol XIX/XX ! (…)
CFG
05/04/2011 at 8:45 pm
buna seara
totul a inceput cu chemarile gusatului ala-bortea,burtea,sau cum il chema-sa ne ducem ca-l omoara teroristii si cu celalalt care citea cu o zi inainte comunicate cu dusmanii si pe 22 seara comunicate cu apa otravita cu cianuri de teroristi;
cind ii spuneam unui amic ca eu nu ma duc la teve sa-i ” apar” pe aia ca doar teroristii n-or fi timpitii timpitilor si daca fac ceva fac la relee nu la ala de vorbeste,cit p-aci sa ma duca si pe mine la militari sa ma aresteze;
a continuat cu emanuel valeriu care vindea margele colorate italene,cu tatulici cu caritas si a culminat cu ” te uiti si cistigi”
de ce sa ne miram ca oamenii s-au timpit?
asta s-a vrut,asta s-a obtinut
americanii zic ce zic,dar la noi merg bine secondhand-urile,inclusiv la masini si mai ales in politica
nici macar nu conteaza cine le vinde,sa-i spuna ce vrea sa auda-adica- tu uita-te ca vei cistiga=iti dau eu,sau sa fie frumos vopsit totul
intamplator
05/04/2011 at 8:36 pm
Audieri pentru reprezentanţii societăţii civile în Consiliul Superior al Magisturii
http://www.tvr.ro/articol.php?id=100629&c=60
ela
05/04/2011 at 8:41 pm
A aparut demodecicu cu declaratii. Doamne cat tupe pe nesimtit :-O
mar
05/04/2011 at 8:45 pm
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8476717-dan-voiculescu-cel-putin-92-dintre-actualii-parlamentari-pdl-vor-ramane-fara-mandat.htm
mar
05/04/2011 at 8:45 pm
Mama ce reformator 😦 “Daca Israelul va ataca Gaza, vom declara razboi regimului sionist”, a spus ElBaradei pentru ziarul Al-Watan.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-8476778-mohamed-elbaradei-daca-israelul-ataca-gaza-egiptul-declara-razboi-regimului-sionist.htm
mar
05/04/2011 at 8:47 pm
Mar, domnul Baradei s-a trezit luat la pietre de conationali. E prea „reformist” si prea non-islamic. Asa ca pedaleaza pe acest subiect ca un nebun. Baradei a avut simpatia Israelului. Tocmai a devenit un cadavru politic. El pariaza pe fratiori si si-o va lua de la toata lumea. Un Mircea Geoana cu chelie.
Turnofftheglory
05/04/2011 at 8:50 pm
un imbecil 😦
Theophyle
05/04/2011 at 8:53 pm
Seara buna
Unii in viata devin „ajunsi” prin profesionalism si altii prin lins . La noi cam de prin 1947 a doua varianta a fost si este de mare succes .
Ștefan A.
05/04/2011 at 8:51 pm
Salut Ste 🙂
cand naiba cei care stiu sa faca vor fi lasati sa faca?
Theophyle
05/04/2011 at 8:54 pm
niciodata/
pricipiul ultim al lui Murphy doar a postulat asta:
orice om tinde sa-si atinga nivelul maxim de incompetenta
intamplator
05/04/2011 at 8:57 pm
scuze
intr-o organizatie….
intamplator
05/04/2011 at 8:58 pm
pa-i sa-i stationeze pe penultimul 😆
Theophyle
05/04/2011 at 8:58 pm
never, ever in Ro
skorpion
05/04/2011 at 9:12 pm
Buna Stefan,
Ce se mai zice la procesul lui Berlusconi?
mar
05/04/2011 at 9:00 pm
Salut mar
Inoxidabilul batrin a reusit performanta sa faca azi o masura in parlament care va intirzia si mai mult procesul . Adica majoranta lui a votat o chestie care cere curtii supreme sa decida daca EL (adica Silvio 🙂 ) poate fi judecat de un tribunal normal (in cazul Ruby) sau de unul special ( numit tribunalul pentru ministri in legislatia italiana).
Prescriptia e o arma teribila . Nu doar in Romania 🙂
Ștefan A.
05/04/2011 at 9:18 pm
Stefan, in RL de azi a aprut un articol despre „bunga bunga”, este dus omul! Horror 😦
mar
05/04/2011 at 9:21 pm
74 de ani . Putred de bogat . Obsedat sexual (tinere sau mai bine minore 🙂 ) Tine „in mina” 320 de parlamentari care stiu ca fara el ar fi morti de foame. 🙂
PS. Bunga- bunga se spune ca a invatat de la Gheddafi. In vizitele bilaterale efectuate in perioada cind pupa mina beduinului . (filmat video pe Youtube cu pupatul miini . 😆 )
Ștefan A.
05/04/2011 at 9:25 pm
schifo 🙂
mar
05/04/2011 at 9:29 pm
tragedia unora poate fi salvarea altora/
sper sa nu se construiasca nimic la belene;nu ca sunt impotriva centralelor nucleare dar cele rusesti sunt cum sunt
@tzepelica poate explica mai multe
http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/tragedia-de-la-fukushima-pune-pauza-centralei-de-la-belene-221634.html
intamplator
05/04/2011 at 8:55 pm
Salut intimplator
Desi energia nucleara este sigura (in teorie) , evenimentul din Japonia a demonstrat „calciiul lui Ahile” a acestui sistem de producere a energiei . Care este (paradoxal) ,lipsa curentului electric . 🙂
Reactorul , chiar stins , are nevoie de curent pentru a se reusii pomparea de apa necesara mentinerii la o temperatura optima a combustibilului nuclear. Desii exista baterii , generatoare diesel , ele au fost distruse de valul mare care a lovit centrala . Ca urmare , toti proiectantii se gindesc acum la metode de diversificate a acestor surse de energie necesare unui reactor „stins ” .
Ștefan A.
05/04/2011 at 9:13 pm
He He se amana amanarea, oare de ce?
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-8476903-sedinta-realitatea-pentru-analiza-contractului-management-asesoft-amanata-pentru-12-aprilie.htm
mar
05/04/2011 at 9:08 pm
Boc la IRTV. Foarte bun, striblea vrea sa il intrerupa, insa Boc nu il lasa sa il intrerupa, ci explica cu cifre.
Cetatean
05/04/2011 at 9:22 pm
E chiar de coma Boc, Striblea nu poate pune aproape deloc intrebari 😆
Cetatean
05/04/2011 at 9:24 pm
na ca am descoperit si eu ceva;
din ” gindirea politica” a unui lider al pdl=partid de dreapta=d-na udrea
vrea sa desfiinteze sectoarele din bucuresti;unul din principalele argumente ca sect 1 are un buget dublu decit sect 5
acum eu ma intreb,ce-l impidica pe ” care este” primarul in sect 5 sa dezvolte infrastructura si sa faca birouri ca sa se mute firmele acolo?
el a facut economate,a vopsit in culori curcubeu blocurile.a facut revelioane si ce-o mai fi facut
daca asta e politica de dreapta….
intamplator
05/04/2011 at 9:25 pm
nu stiu daca e mai bine cu sectoare sau fara sectoare, dar cum o fi la alte orase de talia asta ?
de exemplui, eu stiu ca München nu are sectoare, are cca 1,3 mil locuitori si o duce bine cu un singur primar.
un alt exemplu, Berlin: primarul este in acelasi timp si prim-ministru de land (Berlinul e oras-land, ca si Hamburg, Hanovra). Nu stiu daca are primari de sectoare, dar parca nu am auzit.
val
05/04/2011 at 9:46 pm
Se preconizeaza recupererarea integrala a sumelor taiate in 2010 la inceputul lui 2012.
Striblea vrea in 2011, la final, Boc spune la inceput de 2012. Ce mi-e decembrie, ce mi-e ianuarie, eu nu am nimic impotriva 😉
Cetatean
05/04/2011 at 9:28 pm
😆 😆
Cind banii vor creste in pom ? 😆
Ștefan A.
05/04/2011 at 9:31 pm
cind vom vinde aurul din garaj 😉
Cetatean
05/04/2011 at 9:32 pm
banner maaaaare la mine in mahalaȘ
vreti sa salvati bucurestiul de elena udrea?
sau „salvati bucurestiul de elena udrea”
atunci
votati la referendum…
ceva de genul acesta!
p.s.
se refera la intentia madamei elena udrea de a desfiinta sectoarele.
skorpion
05/04/2011 at 9:29 pm
skorpi, nu stiu de ce trebuie salvat Bucurestiul de Udrea, doar nu Udrea il conduce.
Cetatean
05/04/2011 at 9:31 pm
De cand este primar Oprescu nu mai exista probleme in Bucuresti. Cel putin la tembelizoare … 😉
CFG
05/04/2011 at 10:00 pm
am venit de citeva zile in bucuresti si am aflat de asta;recunosc ,locuiesc in sect 1 dar a desfiinta sectoarele si a pune banii intr-o singura caciula e o idee care contrazice descentralizarea;fiecare comunitate trebuie sa stie sa atraga banii;
nu sunt eu de vina ca nu se duc firmele in titan sau in ferentari,sect 3 si 5 au din centru tot atit cit sect 1;
caz concret; o zona din sect 3 in care s-au conctrit case ;e parcelata,casele sunt autorizate,sunt gen vile;
nu asfaltaza ca dl arhitect sef nu vrea,;
pai daca vrei sa dezvolti,fa omule strada circulabila,baga utilitati gratis sau cota parte cu propietarii si sa vezi cum se fac birouri acolo si ai sedii de firme si ai bani din taxe;
mai bine ii baga lui prigoana pentru flori saptaminale ,ca parca sect 3 are ghivece nu spatii verzi
in rest campania duduii e penibila:ba ca sect 5 e sarac din cauza sect 1,ba ca vor sectoare ca chiliman e misogin,e de toata jena;
asta avem,asta meritam
intamplator
05/04/2011 at 9:39 pm
Boc afirma ca datorita reformei in domeniul pensiilor, 1.543.000 de pensionari grupele I si II au avut recalculari salariale in plus, in medie 100 lei in plus.
Cetatean
05/04/2011 at 9:30 pm
– Si de unde a scos banii pentru plati daca anul trecut a imprumutat 5 miliarde euro doar pentru plata pensi si salarii?
_ Cu 2011 a bagat la plata in sistemul national de pensii si pensionatii MApN , SRI si MI care pina anul trecut erau platiti separat de ministerele lor de resort .
– Avem cel mai mic numar de angajati legal din ultimii 30 de ani !!!!! Deci , fondul de pensi e si mai „subtire” .
– DE UNDE DRACU SCOATE BANII PENTRU PENSII DACA ZICE CA AU CRESCUT ?
Ștefan A.
05/04/2011 at 9:34 pm
in jur de 430 milioane de euro a costat recalcularea grupelor I si II.
Deficit de 4,4%, asta inseamna in jur de 6 miliarde euro.
Cetatean
05/04/2011 at 9:36 pm
Adica datorie noua tot pentru pensi , salarii si in 2011? MAI CE REFORMA AU FACUT ! 😦 😦
Ștefan A.
05/04/2011 at 9:39 pm
merita citit
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/pentru-dreptul-de-a-arde-coranul-221614.html
intamplator
05/04/2011 at 9:31 pm
Ce tareeee!
Boc: „Domnule striblea, daca erati in locul meu, astazi plateati salariile marite cu 50% ale profesorilor? Haideti, cu sinceritatea care va caracterizeaza!”
Cetatean
05/04/2011 at 9:34 pm
Eu in mod sigur ! 🙂
Dar rezolvam si cu Isarescu sa „tintim ” inflatia programata . 🙂 Adica + 55% anual . 🙂
Pentru aducere aminte , istoria inflationista a anilor 90 . 🙂
Ștefan A.
05/04/2011 at 9:37 pm
stefane, isarescu s-a specializat in ratat inflatia. Eu calculez inflatia la preognoza lui Isarescu + 3-4%, ca sa fiu sigur.
Cetatean
05/04/2011 at 9:38 pm
Striblea: e a treia sau a patra oara cind imi puneti Dvs intrebari, vreti sa facem schimb de locuri?
Boc: credeam ca e un dialog! 😉
Striblea: da, e un dialog.
Bic: pai atunci raspundeti 😆
Mortal!
Cetatean
05/04/2011 at 9:38 pm
Boc a devenit Bic ? 😆
Ștefan A.
05/04/2011 at 9:40 pm
inteleg ca Boc a cistigat incredere in sine.
lucru f. important, de altfel.
skorpion
05/04/2011 at 9:39 pm
salut Skorpi ?:)
a mai crescut si el 😀
Theophyle
05/04/2011 at 9:47 pm
Boc e foarte combativ, neobisnuit de combativ: Striblea joaca la obstructie, dar e mielusel pe linga cum l-am vazut altadata.
Cetatean
05/04/2011 at 9:49 pm
L-a fragezit Base’
Theophyle
05/04/2011 at 9:51 pm
Base a venit cu maciuca, Boc are si el un bat pentru giste. Insa e bun si Boc, Base reteaza intrebarile scurt, Boc revine pina isi spune ideea.
Cetatean
05/04/2011 at 9:53 pm
Boc reia intrebarea catre Striblea: ati mari salariile profesororilor cu 50%? Striblea spune ca ar respecta legea. Boc spune ca el respecta legea, legea bugetului. Apoi recunoaste ca el a gresit cind a votat marirea salariilor profilor cu 50%.
Cetatean
05/04/2011 at 9:52 pm
E prima oara cand mi-a placut discursul lui Boc. A comunicat,nu a recitat.
ela
05/04/2011 at 10:12 pm
a fost bun, trebuie sa recunosc. Debit verbal cam mare, dar bun.
Cetatean
05/04/2011 at 10:17 pm
C. sa stii ca este greu sa pazesti gastele, sunt galagioase, foarte rapide/mai si zboara 🙂 Daca este si un gâscan care este violent este jale, tb sa te aperi sau sa fugi.
mar
05/04/2011 at 10:17 pm
stiu, eu nu am pazit, insa aveam prieteni de joaca la tara, cind mergeam in vacanta, care o faceau si le era greu.
Cetatean
05/04/2011 at 10:24 pm
Aici sunt banii dvs. 😦
http://www.hotnews.ro/stiri-international-8476864-aviatia-americana-cheltuie-patru-milioane-dolari-pentru-razboiul-din-libia.htm
mar
05/04/2011 at 10:23 pm
Adica ai mei 😦 nu cred ca mai e cineva pe blog care plateste taxe in State. Cat despre 4 mil pe zi sunt chiar bani marunti. In afganistan cheltuiesc 87 de mil pe zi 🙄
Theophyle
05/04/2011 at 10:29 pm
Da, dar se adauga la buget. Nu am vrut sa fiu directa ptr.ca nu vreau sa te supar.
Foarte multi bani, am citit ca si noi pierdem prin suprimarea exporturilor. 😦
mar
05/04/2011 at 10:33 pm
exporturi in libia???????
maruntish
intamplator
05/04/2011 at 10:37 pm
http://www.mediafax.ro/social/predoiu-a-transmis-presedintelui-pe-solicitarea-de-ridicare-a-imunitatii-parlamentare-a-lui-severin-8133091/
ela
05/04/2011 at 10:53 pm
He He, ca sa vezi? „Una dintre situaţiile pe care Parlamentul European încearcă acum să le stopeze, ca urmare a cazului Severin, este cea a unui alt parlamentar român, Adina Vălean (43 de ani). Un europarlamentar care şi-a schimbat brusc opinia despre proiectul Roşia Montană.”
http://www.adevarul.ro/actualitate/rosia_montana/Efectul_de_lobby-_un_eurodeputat_trece_de_la_aur_la_cianuri_0_457154943.html
mar
05/04/2011 at 10:58 pm
🙂 acum am vazut. Le pune cineva ceva in salariu? Si-a luat conu Dinu mana ?
ela
05/04/2011 at 11:08 pm
Cred ca le-a taiat stipendia, nu este prima data cad ataca! Anul trecut dna Valean a primit peste 100.000 EUR ptr. consultanta de la conu Dinu 🙂
mar
05/04/2011 at 11:14 pm
da,saracutza! 😦
ela
05/04/2011 at 11:20 pm
nasol, crin trebuie sa isi reduca vizitele la coafor, ca nu il vopseste pe credit.
Cetatean
05/04/2011 at 11:25 pm
Buna Dimineata 🙂
Postare noua!
Theophyle
06/04/2011 at 8:56 am