Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O matematică a societaţii fără logică

O mica introducere in acest articol determinat de doua conversatii virtuale cu doi amici – ambii oameni ai cifrelor. Inspiratia a fost in afara agendei, dar suficient de pregnanta pentru a o introduce in discutia zilelor pe care le traim si lumea in care traim.  Deci, putina filozofie, ca asa sta bine la casa omului. Filozofic apartin unei scoli numite “realismul filozofic”. Acest curent considera ca fenomenele există independent de conştiinţa oamenilor, acţionează asupra oamenilor şi pot fi descrise prin cuvinte. Problema principala a acestei filozofii este insasi intrebarea – ce a existat inainte – oul sau gaina? Delicat exprimat formularea ar fi – existenţa obiectivă determină conştiinţa sau conştiinţa determină existenţa lucrurilor (primatul obiectului sau al subiectului). Pana aici filozofia, de aici incepe trivializarea lucrurilor:

Dialog intre Sensei, maestrul procentelor, Turambar si mine:

Eu: Politichia romaneasca este pozitionata deja pe locul care va deveni foarte curand Ground Zero. Lipseste numai chibritul!

Turambar: Neah, sensei. Realitatea este mult mai bicisnica aici la Romanica. Atunci cind spui Ground Zero te gindesti la ceva wagnerian. La noi nu e Ground Zero, e la carciuma La catzeaua leshinata  😦

Eu: De doua, trei ori intr-un secol se intampla si pe la mamaligarii nostri ceva. Nu stiu, poate tu cunosti cifrele mai bine, eu insa discut si cu pietasii din Rahova, trebuie sa-ti spun ca am auzit „discursuri” extrem de interesante in ultimul timp 🙂

Turambar: Nope. Mamaliga nu va exploda anii astia. Uita-te cati oameni au scos in strada sindicatele lunile astea si pe urma reconsidera putirinta taximetristilor balcanici de a converti o retorica acra si otravita in ceva concret, cu bolovani, organizare, sudoare si violenta. Romanii nostri sint niste bieti taximetristi resentimentari, care dau tare manelele si cam atat. Si zau daca nu e bine asa :/

Eu: Daca asta este versiunea oficiala, Sensei cred ca gresesti. Nimeni nu iese in strada pentru niste „fonctionari” care au realizat si ei ca sefii lor sunt asa cum sunt, deci lucrurile pot fi provocate complet diferit. La noi, de obicei, lucrurile se fac down-to-bottom si nu invers! Vom vedea cine face ce, extrem de curand, parerea mea 🙂

Turambar: Pai stai asa, ca asta este cu totul alta paradigma de gandire. Nu corespunde cu argumentele de tip „pietasii din Rahova” si autonomia lor de agenti sociali autonomi, dotati cu vointa si cu bolovani. Daca vine cineva si ii mana ca pe vite la revolutie, asta este alta mancare de peste. Am mai vazut de-astea, n-ar fi ceva nou. Eu vorbesc despre propensiunea lor intrinseca de a face ceva cu minutele alea ale lor din care  intr-unul da cu bolovani, in altul mananca shaorma 🙂 😉

Eu: Sensei, nush’ cum sa-ti explic, dar daca vorbim de piata, ce ai zice tu ca pietas cand vine cineva si-ti explica de ce vinzi tu mai putin si castigi mult mai putin din cauza ca altcineva face fente cu pretul cartofilor care de la 0,7 Ron/kg ajung la 3 RON/kg si tu pietas cumperi cu 2.5 RON/kg. Cand cineva iti explica pe limba ta povestea (nu are nici o importanta ca este sau nu exacta) incepi sa te gandesti la pietre. Am vazut scena si cunosc si personajele 🙂

Turambar: 🙂  Ok, nu contest cele observate de tine. Sunt insa sceptic in a generaliza dincolo de raza pietei Rahova 🙂  Joke aside: hai sa o luam batraneste. Care este principalul ingredient al unei miscari de strada, mai ales a uneia violente? Bobor…

Cum ar veni: ai cu ce, ai de ce, ai si bani alocati pentru asta :), dar n-ai cu cine, frate, ca lumea e neserioasa si a plecat intre timp in Italia si in Spania sa le faca alora o revolutie tacuta. La bozonar, la tencuiala, la capsuna si la sucurile corporale.

Eu: Se aranjeaza si cu cine 🙂 numai cerul poate opri demagogia politicianului roman, la figurat bineinteles! Un traznet aici, un traznet acolo, poate un dosar intre 🙂

Pana aici o discutie ontologica ( adica un demers depre fiinţa şi existenţa, inclusiv categoriile în care acestea se împart: lucruri, proprietăţi, procese, fapte).

Intrebarea ar fi daca o majoritate careia nu ii este bine cu o situatie existenta poate sau nu o poate schimba?  Cifrele, zice Turambar mai in serios mai in gluma, nu sunt aici, adica miezul schimbarii posibile nu se afla in Romania, l-am “exportat” prin lipsa de alternative decente. Unii politicieni toxici, de genul lui Antonescu, il doresc acolo unde este, cu posibilitati minime de a influenta treburile in tara.

Dupa cum bine stiti este o mare diferenta intre logica (dezvoltata de oameni) si matematica ( care a fost descoperita de oameni). Fenomenul matematic nu a fost inventat, de facto el este existent de la inceputurile lumilor in clipa cand dintr-o cantitate s-a generat o alta cantitate, dand posibilitatea operatiilor aritmetice cu aceste doua cantitati.  Desi logica, care este reprezentata de Turambar, este valabila, traim intr-o societate care si-a pierdut de mult elementele de logica primara. Posibil, zic eu, ca lipsa logicii sa ne ajute acum pentru a schimba mersul lucrurilor. Nemai avand argumentul logic, care am vazut ca nu lucreaza in Romania, poate vom reusi sa adunam numerele reci, dar necesare,  prin curajul  faptelor. Un om care doreste o schimbare are nevoie in Romania de 80 de voturi pentru ea. Calculat matematic!

Ilustratia cu permisiunea Maestrului Devis Grebu

Written by Theophyle

29/03/2011 la 4:35 pm

205 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna ziua, Theophyle :
    cred ca Turambar are foarte multa dreptate in tot ce a spus in dialogul cu tine. (in plus ador stilul domniei sale,sunt mare fana).

    Loda

    29/03/2011 at 4:42 pm

    • 🙂 Atunci suntem doi. Super amic!

      Dar poate si eu voi avea dreptate. Intr-o tara fara logica se pot intampla si lucruri surprinzatoare!

      Theophyle

      29/03/2011 at 4:46 pm

      • Sa zicem ca ,,exista riscul sqa se intample si lucruri surpinzatoare” ? 😉

        Loda

        29/03/2011 at 5:30 pm

        • Poate pentru „uslamisti” este un risc. Da se vor intampla lucruri surprinzatoare!

          Theophyle

          29/03/2011 at 5:35 pm

  2. „Eu: Daca asta este versiunea oficiala, Sensei cred ca gresesti. Nimeni nu iese in strada pentru niste “fonctionari” care au realizat si ei ca sefii lor sunt asa cum sunt, deci lucrurile pot fi provocate complet diferit. La noi, de obicei, lucrurile se fac down-to-bottom si nu invers! Vom vedea cine face ce, extrem de curand, parerea mea „….. sa aiba legatura cu cablogramele?hm.

    zigzag

    29/03/2011 at 4:51 pm

    • zigzag, cablogramele sunt nimic fata de ceea ce cred eu ca va urma!

      Theophyle

      29/03/2011 at 4:53 pm

    • si eu cred ca vom asista la ceva curand.inca am dubii dar povestea cu cablogramele e un fir.apar cu geoana inainte sa apara diversiunea cu juncan.apare una veridica apoi una manarita.americanii isi alunga protejatii de la putere in anumite zone.rusii au o retea intreaga demascata in Romania.lumea e cam in ceata.moment prielnic ptr o kestie.

      zigzag

      29/03/2011 at 4:57 pm

  3. Ziua buna din nou,
    Theophyle,ajungem iar la discutia mai veche in care se amintea despre voci multe care stiu sa explice pe limba si intelesul oamenilor ceea ce e de facut?
    Cei multi care dovedesc ca fac ceea ce propovaduiesc?

    ela

    29/03/2011 at 4:53 pm

  4. asa e ela, ma intorc in cateva minute 🙂

    Theophyle

    29/03/2011 at 4:54 pm

  5. Salut !
    Ssssssttt…
    „Majoritatea careia nu ii este bine cu o situatie existenta” inca doarme.
    Adica simte ca e frig, ca doarme dezvelita, da` ii lene sa se miste, sa porneasca instalatia de incalzire.
    Aici/acum e nevoie de cineva care sa sparga o farfurie/un platou, sa scuture o talanga sau sa traga de coada o matza la capu` somnorosului.
    Sau, mai bine, sa sune la usa o ruda mai departata din Canada/USA… 😆

    Tzepelica

    29/03/2011 at 5:01 pm

  6. salut

    daca am inteles eu bine criptica discutie, Teofil zice ca se poate schimba ceva cu adevarat in Romania, in bine si de jos in sus
    nu stiu ce stie Teofil, dar pe baza a ceea ce stiu eu, as fi ma curand de parerea lui Turambar

    razvan

    29/03/2011 at 5:10 pm

  7. Saluttare!
    Theophyle, scuze, dar eu aş avea o mare problemă să atribui o valoare inestimabilă unei discuţii în care să fiu contrazis în toate punctele mele de vedere.

    Partenerul tău de dialog, are câte un „nu” în braţe la fiecare opinie de-a ta. Nici când zice la un moment dat „nu contestă cele observate de tine”, ci valoarea ( alergică la extindere) a celor observate de tine. Aşa înţeleg eu, fiind mai greu de cap, iar în rest- de la cap la coadă- nu mă taie capul în privinţa rostului unei discuţii cu „nu”, „neach”, „nope” universal valabile, la orice la oriunde.

    Băşcăliosul

    29/03/2011 at 5:20 pm

    • In logica ilogica a societatii,matematica poate da rateuri.

      ela

      29/03/2011 at 5:24 pm

      • matematica reprezinta adevaruri universale. Ea nu da niciodata rateuri. Numai noi putem da rateuri 😦

        Theophyle

        29/03/2011 at 5:53 pm

    • Salut Mr. B 🙂
      Un dialog este numai un dialog. El vine sa sublinieze un singur lucru – o „logica” care ne-a adus undem suntem, adica de fapt o situatie absolut ilogica care poate fi rasturnata numai cu ajutorul unei aritmetici posibile.

      Turumbar sustine ca este imposibil (logfic) si ca acea aritmetica nu poate exista, eu sustim ca deoarece logica nu joaca pe taramul romanesti, lucruriole pot fi fezabile!

      Theophyle

      29/03/2011 at 5:31 pm

      • Văd ce spune. Em m-am legat doar de cum o spune, cu „negaţii universal valabile, de la orice la oriunde”.
        Am vrut să spun 🙂 (eliptic) că am găsit afirmaţii mai preţioase şi de bun simţ în cuvintele tale.
        Să mă scuze parteneriatul unui asemenea dialog!

        Băşcăliosul

        29/03/2011 at 5:38 pm

        • Mr. B esti scuzat 😆

          Theophyle

          29/03/2011 at 5:53 pm

        • Diferenţa se află între „O matematică a societaţii fără logică” şi matematica înzestraţilor cu logica îndeptată împotriva societăţii. 🙂

          Băşcăliosul

          29/03/2011 at 6:00 pm

    • Buna seara, buna seara.
      Era de asteptat. Nu uita ca parca acum un an au mai incercat ceva asemantor cu un articol din NY Times.

      clemycali

      29/03/2011 at 5:45 pm

      • Salut Clemy 🙂
        Nimeni nu il considera pe acest om intreg la minte. Dupa cate stiu eu va avea multe probleme ic deplasarile lui in afara granitelor romanesti pentru ca stiu ca i se intenteaza un proces de calomnie. Sper ca il va avea si in Romania. Cine va plati pana la urma va fi sleahta pesedista si vorbaretul membru!

        Theophyle

        29/03/2011 at 5:51 pm

        • Theo 🙂
          Despre omul asta se facea vorbire aseara in platou la irtv impreuna cu fufa de Q mag. si acum dupamasa se lafaiau amandoi la cei de la antene.Ashtia nu mai au rushine 😦

          mircea

          29/03/2011 at 6:00 pm

  8. salve :)marile schimbari vin intotdeauna pe val din…larg…valul mare de tzunami va matura uscatul emisferei vestice foarte curand…opinia generala este ca politicienii,,de cariera,,au demolat principiile bunei guvernari, au stricat tesatura societatii,au inlocuit valorile morale cu lacomia si hotia vulgar materialista,au schimbat LEGEA cu NELEGIUIREA,interesul personal meschin si de gasca politicianista a luat locul serviciului onest in favoarea comunitatilor(natiunilor),institutiile statului au fost deturnate impotriva cetateanului adus la statutul de entitate saracita,dispretuita si manipulata…cand falimentul democratiei pervertite va degenera in falimentul statului national..vom vedea tzunamiul la orizont aproape de coasta…vom fi pregatiti atunci sa acceptam digul salvator care aici in europa se va chema federatia ue,condusa de niste iezuitzi …germani…adio coruptie generalizata si adio libertate prost inteleasa sau orice ..libertate.. the end of democraticy as we know it

    emily

    29/03/2011 at 5:33 pm

    • salut emily 🙂
      Profetii sumbre. Eu sunt mai optimist!

      Theophyle

      29/03/2011 at 5:36 pm

      • Teofil 🙂 sa te auda Domnul…si pana la urma schimbarea poate fi benefica daca tranzitia va fi fara…sange…adica de catifea 🙂

        emily

        29/03/2011 at 6:07 pm

    • wow emily 🙂
      Wow wow Theophyle,Turambar.
      Briza de primavara 🙂

      mircea

      29/03/2011 at 5:40 pm

  9. Dupa 1990 romanii au vrut si au avut libertate. Libertatea a fost inteleasa ca disparitia regulilor,legilor.De altfel cine a lucrat in anii 90 (si putin mai tirziu ) a observat ca legile au inceput sa fie din ce in ce mai schimbatoare si mai nedrepte.Oamenii pierd in Romania foarte mult in interpretarea si aplicarea unor legi si reguli din ce in ce mai dezordonate si mai contradictorii.
    Mai exista si o alta libertate cea data de legi si reguli stabile care este in Occident.Oamenii sunt mai relaxati fiindca regulile si legile de baza nu se schimba atit de des.Noua emigratie nu mai cauat neaparat un loc de munca ci niste reguli si valori stabile si impartasite de oameni. Ca sa inchei acum in Romania e o atmosfera gen”Razboiul sfirsitului lumii” in care toti se bat intre ei fara sa stie citeodata de ce.

    bigone

    29/03/2011 at 5:54 pm

    • Salut bigone,
      nici urma de razboi. Fantezii fanariote sub arbitraj European 🙄

      Theophyle

      29/03/2011 at 6:07 pm

  10. Buna seara tuturor,
    „… pe taramul romanesti, lucruriole pot fi fezabile!”

    Fezabile in conditiile in care se intimpla … si … si … multi de si (multi de daca cum scria cineva candva pe Contributors) 🙂

    Sunt in acest moment pesimist ca se va face ceva de substanta de jos in sus 😦

    Merita incercat? Merita folosita energie pentru asta? 🙂

    Ar fi un cui si o presiune pentru de sus in jos …

    Se gasesc idealisti/…/… sa aloce timp si efort? 🙂

    Le-am cam intercalat, scuze 🙂

    CFG

    29/03/2011 at 5:56 pm

    • CFG, nu trebuie mull e nevoie de o platforma in care tu contribui cu 80 de voturi 🙂

      Theophyle

      29/03/2011 at 6:08 pm

  11. Pai sa vedem. 🙂
    Aritmetica de clasa 1.
    Iau de buna functzia f(x)=1/80 schimbare unde x este Romania(caci nu ma pricep la sociologie)
    La cate mil. de „electori” avem(aprox.17,5 parca) raportul necesar unei schimbari ar detyermina la vreo 200 si ceva de mii de voluntari care sa imprime t=o uniform distribuiti.
    Deci ceva mai putzin de jumatate din cat ar avea partidele noastre(a caror opozitzie va fi ,evident,manifesta)
    Intr-o logica formala,ceva ilogic poate capata valentze.Probabilitatea insa mi se pare mica.Extrem de mica.
    Inverzeala naturii imbuneaza omul mioritic.
    Poate totushi @Emily e mai aproape.
    Ultima oara „briza” a fost de la est.Poate ca acum va veni din cealalta parte(da` mai incolo putzin)

    mircea

    29/03/2011 at 5:57 pm

    • salut @Mircea 🙂 cand am spus opinia generala,chiar este generala,nici in occident lucrurile nu stau mai bine cu privire la politicienii ,,de cariera,, indivizi care s-au ,,ales,, multe mandate la rand,finantati si manariti de lobby-isti sa faca …corporate politics…daca citesti presa americana si vesteuropeana cu comentariile cititorilor la articole politice vei vedea ca oamenii sunt indignati si nau cam inceput sa se trezeasca…

      emily

      29/03/2011 at 6:28 pm

  12. Theophyle, praf mare prin tara asta.
    Logica exista. O numesc logica salciei.
    Astazi spre stinga, miine spre dreapta.
    Care stinga? Care dreapta ? Care Romanie ?
    Iubesc Romania romanilor plecati.

    Dan Masca

    29/03/2011 at 6:01 pm

    • Pana la urma noi vom trebui sa facem treaba, chiar daca Antonescu nu prea ne vrea 😦

      Theophyle

      29/03/2011 at 6:08 pm

  13. PS.adica gata cu gargara filozofico-politicianista,corporatista multiculturalista,lenea asistationista etc…gata…ordine,austeritate,munca de reconstructie,viata activa utila…la treaba toata lumea…motivatia si vinovatii vor fi ….ca uite unde ne-au adus gashka de uzurpatori finatisto…semiti :mrgreen: asta-i lumea ca lume de cand lumea…care nu invata din greseli ..istorice..

    emily

    29/03/2011 at 6:02 pm

    • emily hai ca se termina cam peste tot. In 5 vom vorbi despre asta ca o perioada istorica!

      Theophyle

      29/03/2011 at 6:09 pm

      • 5 aprilie, Theophyle? sau 5 ani?

        Cetatean

        29/03/2011 at 6:12 pm

      • ani 🙂

        Theophyle

        29/03/2011 at 6:19 pm

      • Sunt de acord ca ne indreptam catre o perioada in care oamenii vor avea din ce in ce mai multa putere … vor decide din ce in ce mai multe … sa vedem tranzitia … 🙂
        (nu numai sa vedem, ci sa si participam)

        Gresesc?

        CFG

        29/03/2011 at 6:26 pm

  14. Salut 🙂
    Nu-s consumator de mamaliga, nici taximetrist, nici ascultator de manele. Logic ar fi acum sa ma sinucid, dar uitati ca sunt aici si stam de vorba.
    Logica asta „de fier” nu se regaseste in mediul inconjurator si, deh, o fi mai bine asa?

    Diana

    29/03/2011 at 6:03 pm

    • Salut Diana 🙂 Cine stie ce este mai bine astazi? Putini care nici macar nu stiu cat costa halatul 😀

      Theophyle

      29/03/2011 at 6:17 pm

    • Buna Diana
      Permiteti sa va raspund cu un citat nu stiu al cui este dar mi-a ramas in minte
      „Sinuciderea este problema limita a oricarei filosofii. Dar viata fiind o obligatie biologica, imposibil de invins, sinuciderea nu este o solutie; singura solutie, cu sens, este aceea a infruntarii absurdului cu luciditate”

      ion

      29/03/2011 at 6:27 pm

  15. Salut! 🙂

    Da, marea „bomba” pe care eu o vedeam amorsata aseara pe trei canale era de fapt relatarea unui cretin care spunea ca Basescu a mers la ambasada, dupa suspandare, plingind si implorind ajutorul lui Taubman.

    Nici nu am vrut sa dau amanunte si linkuri, ca sa nu le creez valurile asteptate.

    Iaca intre timp Taubman a aruncat ditamai pietroiul in apa si le-a rasturnat barcuta „senzational” pregatita. Baietii buni au reactionat rapid.

    Cetatean

    29/03/2011 at 6:11 pm

    • Mister C,
      De-acum încolo tontomatele vor cânta şi despre răsturnabilul Taubman. Apele nu se liniştesc cu „Valurile Dunării”.

      Băşcăliosul

      29/03/2011 at 6:17 pm

      • Salut, Mister B 🙂

        Taubman, rasturnabil? 😆 Eu cred ca mai curind baietii din USL vor invata sa mearga pe apa.

        Cetatean

        29/03/2011 at 6:21 pm

        • numai daca au submarine ruseshti care sa-i sustzina 😆

          mircea

          29/03/2011 at 6:24 pm

          • 🙂 da, numai ca submarinele alea trebuie sa se fereasca de zoaiele din dimbovita!

            Cetatean

            29/03/2011 at 6:44 pm

            • 😉

              mircea

              29/03/2011 at 6:45 pm

  16. Baieti, iese cu bataie intre ICCj si CSM. Cine e arbitrul? CA Bucuresti, fieful lui Lupascu.

    Pariu ca CSM-ul cel nou, dat in judecata pentru ca nu mai vrea sa promoveze judecatori in CSM doar pe baza de interviu, pierde, si se ajunge la sectia de contencios administrativ a ICCJ, crindu-se o chestie hilara, in care ICCJ da in judecata CSM si tot ICCJ judeca problema?

    http://www.luju.ro/magistrati/instante/inalta-curte-a-dat-in-judecata-csm-curtea-de-apel-bucuresti-va-judeca-cererea-de-suspendare-a-hotararii-csm-legata-de-promovarea-judecatorilor-la-suprema-document

    Inca nu am chef sa fac analize, insa zilele urmatoare voi incerca sa deslusesc tarasenia.

    Cetatean

    29/03/2011 at 6:16 pm

    • Cercul vicios al Săndeilor imploră o tranşare, ori prin modificări ale legilor justiţiei, ori prin CCR, dar e de preferat prin ambele. 🙂
      Cine are urechi să vadă…ce şi cum, că nu-i greu deloc!

      Băşcăliosul

      29/03/2011 at 6:23 pm

      • Mister B, e comic pina la cer, sa vezi Sandeii din ICCj scriind ca CSM-ul (ACTUAL), nu poate, printr-o HCSM, de forta juridica inferioara, sa adauge ceva la legea 303/2004, care are forta juridica superioara.

        Mama-mama, ce vremuri am trait sa vad, ce era bun pentru CSM-ul vechi nu e bun pentru asta nou.

        Hai ca imi place 🙂

        Cetatean

        29/03/2011 at 6:25 pm

        • Cererea ICCJ de suspendare a HCSM 160/2011 e EPICA, vorbeste de emiterea de HCSM de catre CSM fara indicarea temeiului constitutional si legal 😆 😆 😆

          Cred ca Sandeii vechi se rasucesc de ciuda! 😉

          Cetatean

          29/03/2011 at 6:27 pm

        • Prostomania judecăţii ICCJ constă în faptul că- chiar dacă va rămâne în picioare sistemul formal de până acum- tot de CSM depinde cine trece şi cine nu. 🙂

          Băşcăliosul

          29/03/2011 at 6:29 pm

          • Mister B. ei nu au priceput asta, simpla amenintare cu schimbarea i-a bagat in angoasa. Cind vechiul CSM avea cheia si lacata, erau dumnezei pe pamint. Cind noul CSM a ajuns la butoanele unei legi interpretabile, sunt demoni.

            Cetatean

            29/03/2011 at 6:31 pm

            • E geniala argumentatia ICCJ, se vede efortul disperat al Sandeilor de a apara un mecanism de promovare la ICCJ de care au profitat si care acum se intoarce impotriva lor. Fiecare rind e delocios.

              Dă clic pentru a accesa cerere_ICCJ_suspendare_Hotarare_CSM.pdf

              Cetatean

              29/03/2011 at 6:33 pm

              • Au mai facut si greseli de latina in argumentatie, Sandeii de la ICCJ, au scris „qoud nullum est…” in loc de quod nulum est…”. (pag.8)

                Invatati latina, bai sandei! :mrgreen:

                Cetatean

                29/03/2011 at 6:36 pm

            • Păi, de comptiţie au fugit până acum, de-au mâncat pământul, concursul şi mai ales numirile prin decret.
              De asta a fost iubită Bărbuleasca, nu mai zic de ceillţi încălţaţi ai vechiului CSM.
              Gândeşte-te ce ar fi însemnat câteva frâne de-ale lui Băsescu la numire în ICCJ! Asta n-o vor nici actualii membri ai CSM.

              Băşcăliosul

              29/03/2011 at 6:39 pm

              • Exact!

                Vor un fel de promovare „automata” acum, dupa ce promovarea era la mila Sandeilor din CSM. Ce buna era „competitia” prin interviu in fata sandeilor!

                Cetatean

                29/03/2011 at 6:43 pm

              • Greşeala capitală a noilor membri ai CSM este tocmai inabilitatea de a colabora cu Traian Băsescu pentru restabilirea legalităţii mandatelor din ICCJ, cu numire priin decret.
                Promovarea la ICCJ nu-i totuna cu numirea, neapărat necesară prin decret.
                Chiar după Legea 303/2004, promovarea asta devine operaţională abia peste vreo 4-5 ani, când cei numiţi în instanţele inferioare (din 2005 încoace, tot după această lege) vor dobândi vechimea necesară.
                Până atunci, legale sunt numai numirile prin decret.

                Băşcăliosul

                29/03/2011 at 6:50 pm

              • Chestia asta, cu echivalarea intre numire si promovare raportat lass necesitatea unui decret prezidential, e o confuzie mestesugit intretinuta de Sandei, prin maestrul electrician Lupascu:

                http://www.juridice.ro/82340/sedinta-plenului-csm-cu-traian-basescu-transcrierea-discutiilor.html

                „In primul rand, Constitutia vorbeste, numirea, promovarea, sanctionarea judecatorilor este de competenta exclusiva a CSM-lui. M-as fi asteptat din partea clasei politice sa initieze un proiect de lege, pentru ca este in opinia noastra neconstitutionala dispozitia prin care functiile de conducere de la Inalta Curte sunt numite de catre presedintele Romaniei.

                Cetatean

                29/03/2011 at 7:00 pm

              • Mister C,
                Numirile în instanţele inferioare sunt altă mâncare de peşte în comptenţa CSM.

                Băşcăliosul

                29/03/2011 at 7:17 pm

              • Hehe, Mister B, asa estem insa Lupascu se referea la numirile la ICCJ, smecherul.

                Cetatean

                29/03/2011 at 7:23 pm

              • Articolul 134
                (1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.

                Pentru numiri CSM doar propune.
                CSM poate numi numai în funcţii de conducere ale intanţelor inferioare şi judecători stagiari.

                Şi în titlul capitolului V din Lg 303 se vede cum se face distincţia: „Promovarea judecătorilor şi procurorilor şi numirea în funcţiile de conducere”

                Băşcăliosul

                29/03/2011 at 7:28 pm

              • Pai de ce crezi ca nu au atacat Sandeii la CCR articolele din legea 303/2004 despre care Lupascu zicea ca sunt neconstitutionale? De bine ce se simteau aparati de Constitutia care le da doar puterea de numire pentru ICCJ.

                Cetatean

                29/03/2011 at 7:34 pm

              • Mister C,
                E foarte bine dacă Lupaşcu se referea la numirile în ICCJ, deoarece toate numirile la acestă instanţă se pot face legal NUMAI prin decretul preşedidetelui, cu menţiunea că atât în funcţii de conducere cât şi în funcţia de simplu jude ICCJ e musai nevoie de numire (nu de promovare, deocamdată, până prin 2017)

                Băşcăliosul

                29/03/2011 at 7:41 pm

              • Da, se referea exact la numire in functii de conducere la ICCJ, pentru ca dupa aia s-a acoperit cu posibilitatea delegarii in functii de conducere.

                Eu zic ca noul CSM are ocazia istorica de a arata ca sunt cu adevarat reformisti.

                Cetatean

                29/03/2011 at 7:48 pm

              • Dacă nu vor fructifica ocazia, optim şi eficient cu sabia lui Damocles, li se va întoarce ca bumerangul.

                Băşcăliosul

                29/03/2011 at 7:58 pm

              • Teama mea este sa nu le fie frica de sarcina aparent enorma, cind in fapt ea e simplissima.

                Cetatean

                29/03/2011 at 8:07 pm

              • Ocazia cea mai importantă, utilă şi unică, a noilor membri ai CSM este marea DERATIZARE la nivelul ICCJ.
                Altfel vor lucra şi obţine rezultate considerabile cu judecătorii selectaţi cu mâna lor-din aproape tot ICCJ- în vederea înaintării propunerilor de numirii prin decret. Înainte de a ajunge la numirile noilor veniţi din instanţele inferioare, au de făcut loc şi pârtie prin trierea serioasă a expiraţilor (fără niciun act de reînvestire+numire) şi neaveniţilor (cu HCSM). Vor avea front de lucru. Să renunţi la o asemenea cale e ceva cam de mama Săndeilor.

                Băşcăliosul

                29/03/2011 at 8:24 pm

              • Eu cred ca se sperie si gindul lor cind isi dau seama ce putere au acuma, la trierea Sandeilor care au expirat de cind tatal lor, timpul, le-a papat mandatul de 6 ani dat de mama lor, Sanda, cu ravasul pe care scria „Va iubesc in temeiul legii 56/1993, cu drag, mama voastra, care nu e Constitutia”.

                Las ca ii mai au de triat si pe bastarzii ilegitimi facuti cu degetul Hotaririlor de CSM, vorba ta.

                Cred ca ametesc numai cind se gindesc, dragii de muschetari reformisti.

                Cetatean

                29/03/2011 at 8:29 pm

          • Dacă din asta vor reuşi şi să stârnescă sabia lui Damocles, s-au pricopsit în pălărie, ca să fie mai siguri că a meritat deranjul… expiraţilor şi neaveniţilor. 🙂

            Băşcăliosul

            29/03/2011 at 6:34 pm

            • Or sa stirneasca sabia lui Damocles si briciul lui Occam legiuitorul de o sa fie rasi tunsi si frezati. S-au bagat in frizerie pentru un fir de barba 😉

              Cetatean

              29/03/2011 at 6:38 pm

    • Hai ca e meserie treaba, iese un scandaloi tare, s-a stricat jucaria Sandeilor, pina acuma ei filtrau prin interviu, acuma cind astia noi vor sa faca o procedura mai de Doamne ajuta, se revolta si declara ca CSM nu are nici o putere de a filtra prin interviu.

      Na, ca se strica jucaria interviului si va fi necesara interventia legiuitorului 😈

      Cetatean

      29/03/2011 at 6:23 pm

    • curat KAFKA!

      skorpion

      29/03/2011 at 9:10 pm

  17. Intre timp – rebelii se retrag din Bin Jawad spre Ras Lanuf profitind de bulibaseala transferului de comanda spre NATO.

    bigone

    29/03/2011 at 6:20 pm

  18. Scuzati ,dar poate cineva sa ma ajute? De doua zile Cretzuleasca ma terorizeaza cu trei cuvinte cand isi prezinta invitatii :,,gradena societatii civile”.Nu stiu ce poate insemna ,,gradena”,am cautat in DEx on line si imi spune ca nu au acest cuvant.Poate cineva sa-mi spuna ce inseamna ? 😦

    Loda

    29/03/2011 at 6:27 pm

    • Un fel de strapontina pe la teatru 😆
      Asishti la un spectacol chinuit(si spectacolul si spectatorul 😆 )

      mircea

      29/03/2011 at 6:35 pm

    • Fragment din manualul de dezinformare mediatica:

      „Manipularea limbajului, prin fabricarea unor formule lingvistice golite de continut, dar care au rolul de a stereotipiza gandirea tintelor si de a conditiona -in sens pavlovian- comportamentul acestora. „Limba de lemn”, fenomen teoretizat de F. Thorne, a reprezentat un instrument de manipulare foarte eficient in epoca comunista. Numeroase expresii verbale au capatat valoarea de stimuli neconditionati pentru o serie de scheme de gandire si comportamente stereotipe: ,,lupta de clasa”, ,,democratie socialista multilateral dezvoltata”, ,,dubla calitate a cetatenilor – de producatori si proprietari” etc.”

      „Gradena societatii civile” intra aici. Nu-i dati atentie, e sarcina de partid. 🙂

      Andrei

      29/03/2011 at 8:20 pm

  19. Gradena vine din francezul „gradin”, care inseamna rind de scaune la teatru, circ sau stadion.

    Cetatean

    29/03/2011 at 6:29 pm

    • Insa e ciudat ce vrea sa spuna Cretzuleasca, nu prea are sens, doar daca societatea civila ocupa un rind intreg la un stadion, teatru sau circ.

      Cred ca e circul politic la care societatea civila asista 🙂

      Cetatean

      29/03/2011 at 6:30 pm

      • Cetetean:
        deci este cam improrpiu folosit? Deci nu eu ci ea e cam proasta? :),,graden” gasisem si eu dar ea ii tot da cu ,,gradena” la feminin .

        Loda

        29/03/2011 at 6:36 pm

        • da, eu nu inteleg ce vrea sa zica.

          Cetatean

          29/03/2011 at 6:39 pm

  20. Turambar este un maestru al procentelor…eludate. Stie sa faca inmultirile dar le face prost. Ma rog cistiga si el o piine

    „Pentru pedepsirea penală a celor care critică religia ortodoxă ar vota 88 la sută dintre români, în vreme ce 89 la sută dintre cetăţeni ar opta pentru retragerea cetăţeniei celor care cer autonomia ţinutului secuiesc.”
    Teribil moncher… studiu Pirvulexu+Turambar

    Intii baietii intreaba: ati participa la un referendum despre religia ortodoxa ? Apoi ii intreaba pe cei care spun da si numai astfel obtine 88% (din cei ce vor participa, deoarece cei ce nu ar participa sunt in majoritate impotriva 🙂 )
    Rezultatul maritzilor procentashi ? Romanul e un idiot. Daca il pui la referendum, spune numai lucruri traznite cum ar fi parlament unicameral…sau alte timpenii ale Piratului 🙂

    Un tanar de stanga

    29/03/2011 at 6:35 pm

    • Coana logica este cam dependenta de intentiile procentashilor.

      Diana

      29/03/2011 at 6:54 pm

      • Hehehe corect Diana 🙂
        Concluzia sondajului CCSB: “Folosirea referendumului fara mecanisme de echilibru, in necunostinta de cauza si alimentata de o retorica justitiar-autoritariana risca sa arunce Romania in comportamente de timp dictatura majoritatii si poate genera incalcari ale drepturilor omului”.
        Oribil ! 🙂

        Un tanar de stanga

        29/03/2011 at 7:00 pm

        • Ehehe…ar trebui o tiranie ca-n Rusia 🙂

          Diana

          29/03/2011 at 7:06 pm

        • @tds concluzia e corecta!
          cea mai mare dictatura in lumea asta e in elvetia ,unde de pe vremea lui willhelm tell totul se decide prin referendum;
          ati trecut probabil pe acolo,se simte dictatura cum intri pe teritoriul confederartiei,mai ales cind intri din italia

          intamplator

          29/03/2011 at 8:31 pm

          • hehehe Intimplator
            Cind am intrat in Elvetia din Italia nu vedeam frontiera.Am trecut eu peste o banda alba dar nu am luat-o in seama. Peste mai multi km vad niste politisti. Opresc si intreb „Dove e Svitzerra ?” Politaiul se uita la mine, face semn cu mina in jos spre pamint si spune Qui ! 🙂 Eu aveam nevoie de granita ca sa pun viza pe pasaportul ala amarit

            Un tanar de stanga

            29/03/2011 at 8:41 pm

            • multumesc,am patit si eu la fel;numa ca am intrat in elvetia in basel din germania si nu aveam viza de franta;mama ,ce speriat eram sa nu intru n franta sa-mi puna aia stampila de interdictie pe pasaport;
              ce repede uita lumea;
              cind le spui copiilor de 20 ani de viza,nu nteleg,dar sa le mai si spui ca ai vazut un pasaport la peste 40 ani
              altfel,dictatori,domnule si de la referendumuri li se trage

              intamplator

              29/03/2011 at 8:55 pm

              • 😆
                @tds,@intamplator 🙂
                Ii mai tzinetzi minte pe Toto si Fernandel,”La Loi, c’est la loi” ? granitza,linia alba trecea prin casa unuia(Frantza si Italia)
                Sa mergi si pana la Budapesta(de Praga sau Varshovia nu mai zic) era o „aventura” , da` in dictatura de azi 😆

                mircea

                29/03/2011 at 11:38 pm

  21. Salut Theophyle, interesanta discutia cu Turambar pe tema pesonajului colectiv de piata, agent al schimbarii cu ferment adaugat.
    Inteleg la ce se gandeste Turambar cand argumenteaza.La un fel de fermentatie in vremea holerei, nu sociala da´ putin alcoolica.

    p

    29/03/2011 at 6:53 pm

    • nemaipomenit clipul @p. 🙂 De nota 10
      Cu voia lui Theophyle l-as completa

      mircea

      29/03/2011 at 7:06 pm

  22. Ion, hai ca m-ai inveselit cu „obligatia biolgica”. Multzam, aveam nevoie 🙂

    Diana

    29/03/2011 at 6:56 pm

  23. pentru cine vrea sa isi exprime admiratia fata o ” donsoara”:floriana@jucan.ro :))

    zigzag

    29/03/2011 at 7:07 pm

    • Din nou? 🙂

      Diana

      29/03/2011 at 7:12 pm

      • Anul 2019, Mircea Geoana declara pentru P-Magazin.ro (P de la prostanac):

        „Unii oameni ating maturitatea politica mai greu, eu sunt dintre ei. Dupa doua tururi de alegeri rezidentiale la care am pierdut la un scor foarte strins, si, de ce sa nu recunoastem, peste care inca planeaza suspiciuni de frauda, cred ca a venit timpul sa arat intregii tari ca am atins nivelul la care ma simt cu adevarat pregatit pentru a fi presedintele tuturor romanilor, si din tara si de peste hotare. Cred cu tarie ca trebuie sa vindem ranile lasate de lunga presedintie a lui Basescu si sa stopam aceasta dihonie intretinuta de cea care i-a succedat. Votati Geoana, omul care nu renunta, oricit de gros ar fi zidul!” 😆

        Cetatean

        29/03/2011 at 7:22 pm

        • errata: „sa vindecam” ranile, nu sa „vindem”.

          Cetatean

          29/03/2011 at 7:25 pm

          • prosty ar vinde si ranile..altora.ca doar soacrasa e detinatoare de certificat de revolutionar.oricum ..sa mergi pe furis la moscova si apoi sa ramai al 2 lea om stat pe functia de presedinte al senatului spune multe despre Romania.poate ii explica cineva de ce nu a primit onorul pe 1 decembrie de ziua nationala.

            zigzag

            29/03/2011 at 7:36 pm

            • exact, ar vinde si ranile 🙂

              Cetatean

              29/03/2011 at 7:40 pm

      • si eu care cedeam ca e incuiat !

        ela

        29/03/2011 at 8:05 pm

  24. NU scrieti nimic fufei aleia, ceea ce vrea este doar sa fie bagata in seama.

    Lasati-o sa moara pe chilotii ei, vorba poetului.

    Cetatean

    29/03/2011 at 7:10 pm

    • :))

      zigzag

      29/03/2011 at 7:32 pm

    • 🙂 🙂

      mar

      29/03/2011 at 8:11 pm

  25. Bună seara.

    Theophyle, mulţumesc. Este cu totul de excepţie.

    Îţi cer permisiunea de a o putea trimite în Japonia. Prietenii mei au posibilităţi lingvistice de înţelegere a textelor scrise într-o limbă străină de a lor. S-ar bucura foarte mult să vadă acest material ce atestă nu doar preocuparea pentru cultura lor milenară şi civilizaţia contemporană, ci şi pentru solidaritatea implicită în motivaţia demersului tău.

    Maria

    29/03/2011 at 7:24 pm

    • Furuike ya
      Kawazu tobikomu
      Mizu no oto.

      Matsuo Basho

      Maria

      29/03/2011 at 7:27 pm

      • Salut Maria, sigur ca da! e facuta in semn de apreciere pentru ei. 🙂

        Theophyle

        29/03/2011 at 7:29 pm

        • Arigatou gozaimasu! 🙂

          Maria

          29/03/2011 at 8:05 pm

          • Dozo, Yorokonde

            Theophyle

            29/03/2011 at 8:09 pm

  26. http://www.gandul.info/news/wikileaks-basescu-s-a-oferit-in-mod-ironic-sa-imprumute-sua-cu-un-milion-de-dolari-ca-sa-despagubeasca-familia-lui-teo-peter-sustine-presedintia-8108619

    Al dracului Basescu. Nu a putut determina judecarea in Romania a ucigasului lui Teo Peter, insa la chestiunea financiara a fost maestru. Macar atit…

    Cetatean

    29/03/2011 at 8:09 pm

    • 😆

      Theophyle

      29/03/2011 at 8:10 pm

      • Nici un militar american nu poate fi judecat pe teritoriul unei alte tari in care aceasta stationeaza legal in interesul serviciului. Indiferent de ce a comis . Este unul din punctele de baza a TUTUROR tratatelor bilaterale prin care USA poate tine militari pe teritoriul altor tari .
        1- marines asigura prin lege americana paza tuturor ambasedelor americane din lume.
        2- Nici in cazul italian in care pilotii americani au taiat cablul unui funicular. In misiune de antrenament si SUB distanta minima de zbor autorizata . Peste 20 de morti .
        3- Mult fum pentru nimic . Tratatele bilaterale sint beton dar si clare .

        Ștefan A.

        29/03/2011 at 8:24 pm

  27. Cristoiu e de milioane la Turcescu!

    cedric

    29/03/2011 at 8:24 pm

    • rezumat, cedric, fie-ti mila! scurt-scurt, te rog.

      Cetatean

      29/03/2011 at 8:30 pm

  28. La punctul 2 adaugati : Pilotii americani nu au putut fi judecati in Italia .

    Ștefan A.

    29/03/2011 at 8:25 pm

  29. Seara buna,
    Theophyle, ma bucur ca ne transmiti scanteia de optimism de care avem toti nevoie :).
    Cred ca noi suntem o natie atipica, inclusiv dpdv al sondajelor sociologice. Foarte greu vei convinge un roman sa raspunda corect la un chestionar.In concluzie,sondajele au un grad foarte mare de eroare idiferent de corectiile aplicate.
    Noi ca natie mai suntem atipici si din punct de vedere al corectitudii raportarilor statistice. Lucru dovedit cu varf si indesat in perioada cand „duduia” ecomnomia.Statistica te inalata in secunda unu si de face unul cu pamantul in secunda doi.De ce se intampla asta, ptr ca avem in spate anii de glorie socialista cand productia industriala crestea precum viteazul din poveste. Noi nu avem o generatie noua de statisticieni practicanti si teoreticieni.

    mar

    29/03/2011 at 8:26 pm

  30. L-au desfiintat pe imbecilul de la ambasada SUA care a vorbit numai prostii la A3 si la Jucan. Concluzia ca nu e normal la cap iar jurnalismul a ajuns „o latrina” daca se preteaza sa il propage pe asta.

    cedric

    29/03/2011 at 8:29 pm

    • Cedric, la facisul pe care-l are eu cred ca sunt si alte probleme, care tin de sfera medicala.
      Trist este ca un om cu astfel de probleme, a fost exploatat fara discernamant de niste jeguri de jurnalisti.

      mar

      29/03/2011 at 8:38 pm

  31. merci, esti operativ tare 🙂

    Cetatean

    29/03/2011 at 8:31 pm

  32. Repede se misca austriecii, nu ca la noi cand Vanghelie plange cu lacrimi de crocodil de nevinovatia pigului.
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/scandalul-bani-contra-amendamente-perechezitii-in-cazul-austriacului-ernst-strasser-925366.html

    mar

    29/03/2011 at 8:45 pm

    • e dosar politic;
      nastase&psd va pot detalia
      daca nu,pac la curtea constiutionala,la cedo,la onu,la intergalactici…

      intamplator

      29/03/2011 at 8:51 pm

      • 😆

        Ștefan A.

        29/03/2011 at 8:55 pm

    • E mort daca banii sunt marcati.

      Nu conteaza ce a zis Curtea de Apel sau Alice Draghici, e flagrant cu bani marcati, deci NU e imprumut, e luare clara de mita.

      Cetatean

      29/03/2011 at 9:01 pm

  33. Sunt turbati ca au fost prinsi in insectar si le-au stiut miscarile de pupat papucul ideologic!
    http://www.ziare.com/liviu-dragnea/psd/wikileaks-dragnea-basescu-sta-in-genunchi-in-fata-americanilor-1084854

    mar

    29/03/2011 at 8:56 pm

    • citind ce spune dragnea,nu pot decit sa-i spun ce mi-a zis un gradinar batrin acu vreo 5-6 ani,culmea din teleorman:
      il intrebam eu ce zice de baze americane in romania;
      el om la peste 80 ani:pai nu e rau,cind au venit rusii a fost ” davai ceas”
      ” acuma am auzit ca americanii zice na o cola”

      intamplator

      29/03/2011 at 9:03 pm

  34. pe B1 berceanu despre Boc!

    ela

    29/03/2011 at 9:00 pm

    • S-a inegrit de tot, este mort si naturalizat!

      mar

      29/03/2011 at 9:06 pm

  35. Acum, Berceanu, isi varsa focul pe Boc!

    cedric

    29/03/2011 at 9:01 pm

  36. Scuze pt virgula dintre subiect si predicat

    cedric

    29/03/2011 at 9:02 pm

  37. emily,

    undeva cam dupa ora 18,
    eu nu vad cu nemti coruptie generalizata

    skorpion

    29/03/2011 at 9:05 pm

  38. lasa, cedric, nu conteaza 🙂 ma uit acuma

    Cetatean

    29/03/2011 at 9:06 pm

  39. Ce moale e Berceanu, frate 🙂

    Cetatean

    29/03/2011 at 9:11 pm

    • Lunecos, rade dar nu este el. Musca dar nu musca.

      mar

      29/03/2011 at 9:17 pm

      • chiar,nu e el,se contrazice,

        ela

        29/03/2011 at 9:21 pm

      • Nu indrazneste sa-l atace pe Basescu, decat prin Boc.
        Dar n-a comentat ce a zis Gusa cu cei 300 de ani de puscarie din jurul lui Blaga. A fost luat prin surprindere, total!

        cedric

        29/03/2011 at 9:21 pm

        • soft, soft, isi alege cu grija cuvintele, nu care cumva sa il deranjeze pe sefu’.

          Pina si Cezar Preda a zis azi ca partidul trebuie sa mearga pe linia lui Basescu.

          Cetatean

          29/03/2011 at 9:24 pm

      • i se arata ceva,oare? prea se uita stanga-dreapta. e crispat

        ela

        29/03/2011 at 9:23 pm

        • vede pe umarul sting un inger malefic 😉

          Cetatean

          29/03/2011 at 9:25 pm

  40. CEDRIC,
    de ce berceanu este fiert pe boc?

    skorpion

    29/03/2011 at 9:24 pm

    • N-am zis ca e fiert pe Boc, am zis ca pe Boc il mai ataca , dar pe presedinte-nu.

      cedric

      29/03/2011 at 9:27 pm

  41. skorpi, tabara Blaga a pierdut masiv din sustinere, s-au coalizat multi in jurul lui Boc dupa interventia dura a lui Basescu de la TVR.

    Berceanu e nervos ca filialele deja si-au declarat sprijinul pentru Boc.

    Cetatean

    29/03/2011 at 9:26 pm

    • Da, si e suparat mai ales ca unii care jurasera credinta lui Blaga, au virat spre Boc , dupa interventia lui Basescu , de ex,Flutur, Oltean

      cedric

      29/03/2011 at 9:29 pm

  42. cedric,
    mersi + am citit si comentariile celorlalti…am inteles.

    skorpion

    29/03/2011 at 9:31 pm

  43. cetatene,

    si totusi cit de fragila este coloana acestor politruci…. cind tzipa blaga hop spre el, cind tzipa piratul, schimba directia precum niste biete salcii…
    constiinta?
    creier?
    zero barat, doar interese.

    skorpion

    29/03/2011 at 9:33 pm

    • Skorpi, Basescu a apasat cu toata greutatea lui pe talerul lui Boc. A lovot tare de tot, cind a spus ca va incepe dezbatarea pentru Constitutie si ca e gata sa renunte la 2 ani de mandat (el a zis unul) ca sa fie alegeri prezidentiale in 2012.

      Brusc, baietii din PDL au inteles ca Basescu va juca la un nivel la care pe ei ii ia ameteala si ca sunt descoperiti in 2012, fara candidat prezidential. Asa ca au preferat sa mearga cu Sefu, care si-a scos jocul la rupere.

      Nici nu vreau sa ma gindesc ce ar fi niste prezidentiale in 2012. PSD si PNL s-ar minca intre ei, iar PDL ar cauta zor nevoie o figura la fel de buna ca a lui Basescu.

      Cetatean

      29/03/2011 at 9:39 pm

  44. Flutur e cel mai greu, Oltean e mai mult de imagine, insa Flutur e greu de tot.

    Cetatean

    29/03/2011 at 9:34 pm

    • Da, e greu Flutur dar nu l-am inteles de ce a optat initial pt. Blaga. De Oltean n-am o parere buna, deci nu m-am mirat. Dar skorpion are perfecta dreptate, politicienii nostri se inclina dupa cum bate vantul. Ce principii, ce morala?

      cedric

      29/03/2011 at 9:42 pm

      • Blaga i-a propus functia de vicepresedinte. Se pare ca Boc i-o va da pe cea de secretar general, mult mai rivnita de Flutur.

        Flutur e tipul de secretar general.

        Cetatean

        29/03/2011 at 9:50 pm

    • Flutur este un papagalut vopsit. Sa nu spun cioara.
      Un politruc de doi bani.

      Dan Masca

      29/03/2011 at 9:51 pm

      • 90% din clasa politica sint doar niste politruci egoisti, primitivi, lacomi, ticalosi

        skorpion

        29/03/2011 at 9:55 pm

      • Nu-i chiar politruc, omul are o sustinere populara foarte tare in zona Moldovei.

        Cetatean

        29/03/2011 at 9:56 pm

  45. l-a deranjat faptul ca organizatiile vin cu sustinerea inainte de a veni cantindatii cu motiunile.

    ela

    29/03/2011 at 9:40 pm

  46. ela, cind veneau cu sustinerea pentru Blaga nu ii deranja deloc.

    Cetatean

    29/03/2011 at 9:41 pm

  47. Antena3, delectare: Antonescu se teme de nationalizarea Antenei3 in 2012 😆

    Cetatean

    29/03/2011 at 9:46 pm

  48. „Paiate ca Traian Basescu sunt tinute la putere de structuri neoficiale si ilegitime, de tipul servicii secrete, DNA, Parchetul general, prin interventii ale puterilor straine…”

    Cetatean

    29/03/2011 at 9:48 pm

    • Aginturili ne-o coc, aginturili, nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale. Nu ascultati de aginturile straine…

      Aha

      29/03/2011 at 9:52 pm

      • 🙂 cred ca antonescu ar vinde-o si pe Adina Valean la agenturi sa ajunga el Presedinte.

        Cetatean

        29/03/2011 at 9:54 pm

  49. Eu as fi zis mai simplu: Presedintele e ales de popor.

    Cetatean

    29/03/2011 at 9:48 pm

  50. Nu stiu de cind trancaneste papusa dementa pe Antena, insa e o incintare sa il vezi invocind „principiile morale” impotriva lui Basescu, pe care il numeste „paiata”.

    Omul s-a ingrasat, e buhait, da din miini, se misca mult, arunca tone de sinonime, face „glume” scurte pe care tot el le semnaleaza ca glume si in final uita de unde a plecat.

    Cetatean

    29/03/2011 at 9:53 pm

    • Are nevoie de internare urgenta!

      mar

      29/03/2011 at 9:56 pm

  51. NU pot sa inteleg cum o nulitate absoluta doreste sa ajunga presedintele unei tari, chiar daca este vorba de Romania..
    pur si simplu ma depaseste aceasta lipsa de modestie a dementilor…

    skorpion

    29/03/2011 at 9:56 pm

  52. Si cind Ceausescu a zis ca agenturili in sus si jos a ris lumea. Uite ca avea dreptate, a naibii agenturili astea; SRI, DNA, si looool, parchetul general. Procuratura e ilegitima, no, ca am auzit-o si pe asta.

    Aha

    29/03/2011 at 9:56 pm

  53. Dobitocul asta va invata vreodata sa respecte ceva?
    L-a ales sau nu,Basescu este presedinte,iar el sterge geamul la A3!

    ela

    29/03/2011 at 9:56 pm

  54. ela, sterge latrinele, nu geamurile.

    Cetatean

    29/03/2011 at 9:59 pm

  55. Buna seara,

    O intrebare: Daca Basescu si-ar nominaliza un necunoscut ca si candidat la urmatoarele alegeri prezidentiale si ar garanta pentru el l-ati alege?
    De ce da sau nu? 🙂

    Andrei

    29/03/2011 at 10:00 pm

    • Sunt doua intrebari. 🙂

      Andrei

      29/03/2011 at 10:03 pm

    • Nu se poate garanta pentru nimeni, Andrei.

      Insa daca „necunoscuta” e la fel de bataioasa ca Basescu, o votam.

      Cetatean

      29/03/2011 at 10:03 pm

      • Si, vorba lui Theophyle, cat e logica in alegerea ta si cata matematica?

        Andrei

        29/03/2011 at 10:05 pm

        • Nu sunt un fan al matematicii in politica, ci al logicii.

          Voytez pe X sau pe Y daca pot deduce, din ce a facut pina atunci, ca nu ma va dezamagi prin ce va face.

          Daca X sau Y sunt complet necunoscuti, incerc sa aflu totusi ceva despre ei. Daca nu aflu nimic, nu votez, indiferent cine garanteaza.

          Cetatean

          29/03/2011 at 10:11 pm

    • Nu stiu daca m-as repezi sa-l votez,insa i-as da mult mai multa atentie decat altor candidati.Si as scormoni.
      Am incredere in flerul lui Basescu. D-aia 🙂

      ela

      29/03/2011 at 10:10 pm

    • Deci suntem de acord cu un presedinte – jucator care sa continue ce a inceput Traian Basescu, insa sa fie harsait prin lupta politica?

      Andrei

      29/03/2011 at 10:16 pm

      • Da. Conflictul merge mai departe 😈

        Cetatean

        29/03/2011 at 10:17 pm

        • Cu cine? Noi + ? vs. clasa politica?

          Andrei

          29/03/2011 at 10:21 pm

          • Presedintele de dupa Basescu cu clasa politica.

            Cetatean

            29/03/2011 at 10:24 pm

        • Theophyle zice ca in 5 ani nu mai avem cu cine sa ne batem ca o sa avem o clasa politica KO. 🙂

          Andrei

          29/03/2011 at 10:22 pm

      • Andrei,stii ca imi plac liderii, jucatorii constienti si cei care spun frumos si din inima un anumit cuvant?!
        Raspunsul este DA!

        ela

        29/03/2011 at 10:19 pm

  56. Foarte interesant! „SOCAR, una dintre cele mai importante firme din lume, a preluat o societate românească înglodată în datorii, al cărei patrimoniu constă în câteva benzinării răsfirate prin judeţele Moldovei. Potrivit unor surse, controversatul Ristea Priboi nu ar fi străin de această afacere, interesele lui vizând sectorul energetic din nordul ţării….
    După destrămarea Uniunii Sovietice, SOCAR Petroleum a devenit unul dintre cei mai puternici jucători pe piaţa petrolului şi energiei din zonă. ”
    http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/de-ce-intra-un-colos-in-europa-prin-botosani-220966.html

    mar

    29/03/2011 at 10:00 pm

  57. Antonescu si cu Ponta sunt imaturi, uman vorbind. Tremura de placere cind se vad pe sticla, vorbind „in fata natiunii”. Voiculescu le exploateaza dorinta narcisista de a se sti filmati si de a vorbi in direct.

    Or, un om politic care e dependent de TV e cel mai santajabil. Nu e nimic glorios in a aparea la TV, eu am aparut cind eram in liceu la dezbateri live si nu mi s-a parut ca fac gaura in cer.

    Astia doi, dar in special Chucky, nu isi mai revine.

    Cetatean

    29/03/2011 at 10:01 pm

    • Ela, din cate stiu la Arpechim se facea nu stiu ce rasina – bitum – adeziv (nu ma pricep) care trebuia pus in asfalt ca sa reziste. De unde iau astia cu autostraziada componenta? Nu cumva de la rusi?

      Andrei

      29/03/2011 at 10:19 pm

  58. Este un reziduu de blaz, si,asa cum scrie in articol,cineva va face un mic biznis .
    Ungaria, Austria, Polonia, Bulgaria, Italia şi mai recent Serbia.
    inchiderea Arpechim loveste rau.

    ela

    29/03/2011 at 10:23 pm

  59. Triasca privatizarile cadouri facuta de Nastase ca sa anunte inainte de alegeri, in timpul emisiunii, ca s-au incheiat negocierile „tehnice” pentru aderarea la UE.

    Cetatean

    29/03/2011 at 10:27 pm

  60. Mogulii aruncă chelneri mitomani în lupta anti-Băsescu: http://bit.ly/gSnCt7
    🙂

    Andrei

    29/03/2011 at 10:29 pm

  61. Am zis eu ca e vre-un plimba- tava!
    De cand este detinatorul secretelor ambasadorului?

    ela

    29/03/2011 at 10:31 pm

  62. De cind i s-a propus functia de sef al CIA si a refuzat pe motiv ca apartamentul de serviciu nu are baie cu cada, ci doar cu dus 😆

    Cetatean

    29/03/2011 at 10:36 pm

  63. lol. mersi mult pentru preluare / citare / punere in discutie a temei, sensei. mersi mult pentru cuvintele de apreciere, doamnelor si domnilor. mersi de asemenea si pentru critici, tinar de stinga 🙂 😉

    Imi cer scuze ca nu am putut participa la discutie, dar de-abia acum am revenit in fata calculatorului – tocmai sa descopar ca se discuta pe marginea argumentatiilor noastre de pe FB.

    :bow:

    Turambar

    29/03/2011 at 10:37 pm

    • 😀

      Theophyle

      31/03/2011 at 9:29 pm

  64. Pai cum se mai poza el prin ambasada pe langa drapele pentru care au murit oameni la Iwo Jima: http://bit.ly/cuCB6j

    Probabil ca vrea si respect. 😦

    Andrei

    29/03/2011 at 10:41 pm

    • 😦 acolo unde-l cauta,il va gasi.pe masura faptelor

      ela

      29/03/2011 at 10:53 pm

  65. neata,

    trebuie salvata agricultura!
    nu este permis ca o tara ca Ro cu pamint bun sa importe aproape totul.
    40-50% (la unii chiar mai mult) din venituri/ luna sa mearga pe mincare este revoltator; si asta pentru ca importam masiv mincare.

    ridicol, nu??

    si ce se face in aceasta directie de 21 de ani??

    mai nimic.

    skorpion

    30/03/2011 at 6:33 am

    • Cred ca
      Vor veni tarani din pakistan, china, elvetia sa lucreze pamintul asta in citiva ani cind pretul la alimente naturale va creste. Taranii nostri harnici au fost distrusi acum 50 ani, urmasii lor sunt la oras in bidonviluri sau in strainatate.

      Un tanar de stanga

      30/03/2011 at 6:54 am

      • Buna dimineata,
        Agricultura noastra este pierduta in hatisurile tranzitiei, tb. sa-i multumim carpei KGB-iste silui Victor Surdu ptr reforma din 1990. Reforma propritatii in agricultura a fost facuta fara logica, s-a ajuns in situatia ca o proprietate/proprietar sa dispuna de fasii de teren imprasitiate pe supraf. marii. De aici a inceput declinul, o agricultura performanta nu se face pe „ciricuri”.
        Mai nou a aprut o alta moda in agricultura, unii au mirosit „oportunitatea” subvențiilor de la UE si se apuca de agricultura. O alta nenorocire!
        Agricultura se comporta ca un organism viu/de fapt lucreaza cu viata, beneficiaza de putin si haotic este distrifica.
        Cand vorbesti de agricultura tb sa vorbesti de siguranta alimentara a unei tari.

        mar

        30/03/2011 at 7:10 am

        • Aici e vorba de un potential pe care multe tari importante nu il au: pamintul romanesc.
          Siguranta alimentara a unei tari depinde de pib si banii din banci 🙂

          Un tanar de stanga

          30/03/2011 at 7:22 am

          • TDS, siguranta alimentara presupune politici agricole pe termen mediu si lung, coerenta in aplicarea lor si mai ales respectarea si implementarea indiferent de schimbarile politice.

            mar

            30/03/2011 at 7:30 am

  66. […] Continue reading here: O matematică a societaţii fără logică […]

  67. Buna Dimineata 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    30/03/2011 at 7:53 am

  68. Cezar Preda ala na scris parca o carte Patul lui Papuc sau asa ceva?

    dadatroll

    30/03/2011 at 5:22 pm

  69. Orice legatura cu persoane fizice si juridice din realitate este pur intamplatoare……

    business

    31/03/2011 at 6:27 am


Comentariile sunt închise.