Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Blogosfera Săptămânii 20/3 – 26/3

Dupa o perioada de trei duminici, cu evenimente extraordinare, in care nu am postat revista blogosferei,  reiau postarile in acest subiect.

 

Duminica 20/3/2011

Ținta Bachonschi

Sfârșit de săptămână relativ liniștit pe malurile Dâmboviței. Și aceasta mai ales datorită evenimentelor din Libia care au ținut probabil trează atenția opiniei publice.

USL nu a ajuns încă să ceară intervenția NATO pentru înlăturarea “odioasei dictaturi Băsesciene” dar asta nu înseamnă că nu se vor găsi voci care să îl acuze pe președinte că se află pe aceeași pozitie cu Rusia în problema libiană. Ideea a fost deja exprimată pe unele bloguri apropiate de opoziție așa că mă aștept să fie preluată și de analiștii politici ai antenelor și poate chiar de diverși lideri politici. Mai mult, aici.

Clemy – Copacul din Padure


Luni 21 /3 /2011

Libia, Statele Unite și concertul international

Pentru cei nefamiliarizati cu termenul, concertul european (sau concertul Europei) desemnează sistemul balanței de putere ce a dominat politica externă europeană după Congresul de Pace de la Viena până la izbucnirea Primului Război Mondial. Acest sistem (ce s-a succedat celor douăzeci de ani de războaie napoleoniene) a asigurat Europei un secol de pace, între 1815 și 1914, cu intermitențele reprezentate de conflicte de relativ mică intensitate, precum Războiul Crimeei (1853-1856), Războiul austro-prusac (1866) sau Războiul franco-prusac din 1870-1871). În mod tradițional condamnat de către ideologia naționalistă ca fiind conservator și opresiv, concertul european a însemnat stabilitate și prosperitate; a fost cea mai lungă perioadă de pace pe care a cunoscut-o bătrânul continent, interval ce a permis o dezvoltare – economică, tehnologică și științifică – fără precedent a statelor occidentale. Este secolul în care Europa va domina lumea. Sistemul își va pierde eficiența după înfrângerea Franței la Sedan (1870), se va destrăma complet odată cu Sarajevo (1914) și nu va mai putea fi recreat ulterior. Mai mult, aici.

Camil Stoenescu


Marti 22/3/2011

Lecția lui Martin Schulz

Conflictul declanșat luni seară între Adrian Severin și Martin Schulz, liderul socialiștilor din Parlamentul european, nu este până la urmă altceva decât un conflict între standardele de comportament public acceptabile în Europa și cele acceptate în România. Ca orice politician european care se respectă, Martin Schulz i-a cerut domnului Severin să demisioneze din PE, cum au făcut-o colegii săi sloven și respectiv austriac, prinși în aceeași cursă pe care a întins-o The Sunday Times. Aceasta este practica în toate țările „vechii Europe”, indiferent ce scrie în statutele partidelor: omul politic asupra căruia planează grave acuzații de corupție sau conflict de interese se retrage până la rezolvarea cazului său în justiție pentru a nu târâ în noroi partidul sau instituția din care face parte. Singurul lucru pe care partidele le îngăduie împricinaților este să-și anunțe singuri retragerea/demisia. Mai mult, aici.

Rodica Culcer – Club 2020


Miercuri 23/3/2011

România între alb și negru!

“Viața este arta de a fi bine păcălit, și pentru ca înșelătoria să reușească, ea trebuie să fie neîntreruptă și să devină o obișnuință.” (William Hazlitt)

Când incompetența se cuplează cu indiferența și indecizia, rezultatul este incapacitatatea de a acționa atunci când acțiunea este esențială pentru supraviețuire. Însă atunci când lașitatea se combină cu oportunismul efectul constă în multiplicarea unei generații de „homo sapiens” care devine etalon social. Cam aceasta ar fi imaginea „idilică” a liderilor de opinie din România, fie ei politicieni, oameni de cultură sau exponenți ai „lumii bune”. Mai mult, aici.

Pro Atitudine – 20 x Schindler


Joi 24/3/2011

Adevărul

Povestea a început luni. În urma intervenţiei de la RTV de duminică seara a preşedintelui Băsescu şi în urma discuţiilor de la RTV pe tema interviului dat la TVR, Palatul Cotroceni mă sună de dimineaţă şi mă întreabă dacă Antena 3 e dispusă să facă un interviu cu preşedintele Băsescu, la Palatul Cotroceni, pe subiectul Libia. Eu nu am dat iniţial niciun răspuns.

Am sunat conducerea Antena 3 şi am întrebat dacă doreşte să facă acest interviu pentru care trebuia trimisă o solicitare scrisă.

Conducerea Antena 3 a răspuns pozitiv şi mi-a spus să trimit cererea scrisă.

Cererea Antena 3 a fost scrisă, trimisă la Palatul Cotroceni şi semnată de mine ca şef al secţiei Politic, nu ca realizator al interviului, pentru simplul motiv că la acea oră a dimineţii nu era nimeni în redacţie care să facă acest lucru. Cererea a fost arătată apoi conducerii Antena 3. Mai mult, aici.

Sorina Matei

 

Vineri 25/3/2011

Hai, că se poate!

Dai în Marica, Petcu etc, dai în sindicate! Dai în sindicate, dai în Ponta şi ai lui. Dai în Ponta şi ai lui (Nastase, Antonescu, Voiculescu, ai Vântului) dai în ai poporului. Cam aşa ar fi vrut apărătorii celor sărăciţi de dictatura lui Băsescu să fie percepute verificările de către inspectorii ANI, ale fabuloaselor lor averi făcute din rapt. Demarată în februarie, verificarea acestor drogaţi ai banului, începe să-i scoată la iveală pe rozalii cu îmbârligătura aferentă de cozi politice&media cu tot. Marius Petcu, seful CNSLR Fratia este finul lui Miron Mitrea, fost lider sindical care, cu ani în urmă, mărşăluia vitejeşte în fruntea sindicaliştilor înfăşurat în tricolor, strigând “Hoţii” (o avant la lettre la revoluţiile crino-pontice împotriva “javrei ordinare”). Marius Petcu a fost, pâna în mai 2010, şi administrator al companiei Global Video Media SA, care deţinea 1,2% din acţiunile societăţii care opera Realitatea TV. Mai mult, aici.

Nora Damian – Gradina de Hartie


Sambata 26/03/2011


« Plătesc, deci votez ». Crin Antonescu şi drobul de sare din urna diasporei

Bătălia pentru viitoarea Constituţie a început deja cu o palmă trasă cu sete de Crin Antonescu, auto-declarat liberal, în obrazul diasporei romaneşti şi al Constituţiei.

Într-un interviu acordat jurnalului Gazeta Românească, aparţinând Asociaţiei Românilor din Italia (sancta simplicitas!), Crin Antonescu a răspuns la o serie de întrebări privind votul prin corespondenţă, propunând ceea ce unii au numit (cu condescendenţă) „votul fiscal”: „Deci poate ne gândim la un sistem în care, pentru cei care nu trăiesc pe teritoriul României, condiţionăm dreptul la vot de plata a cel puţin unui impozit în ţară, că e teren, că e casă, că e alt tip de venit impozitat …Îmi dau seama că e un subiect controversat şi că ideea ar putea naşte polemici. Dar cred că o dezbatere, atât asupra principiului, cât şi asupra metodei, merită făcută ». Mai mult, aici.

Octavian Lungu – Curs de Guvernare

Written by Theophyle

27/03/2011 la 9:15 am

126 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Salutare,
    Buna treaba, eu ma gandeam ca ai renuntat, n-ai raspuns cand am intrebat.
    Am 4 din 7, trec sa citesc si celelalte 3.

    Creanga

    27/03/2011 at 9:21 am

    • salut Creanga 🙂
      Nu renunt niciuodata la nici un proiect. Mai le aman eu, de renuntat – mai greu. Desi e destul de dificil sa citesti cam 100 de postari pentru a alege 6, chiar daca articolul nu prea este citit 🙂

      Theophyle

      27/03/2011 at 9:56 am

      • Iti multumesc pentru efort, cred ca sunt 7 din 100. Mare noroc ca te ajuta Demeter si catelul. 🙂

        Creanga

        27/03/2011 at 10:17 am

        • Creanga 🙂
          Sunt 6, pentru ca ala de ieri il tin minte – resul chestie de senilitate! Problema cu catelu’, desi de origine americana( la propriu si la figurat – Amstaff), si-a adoptat obiceiul mioritic – poate fi mituit cu un ciolan, doua!

          Theophyle

          27/03/2011 at 10:35 am

          • Theophyle 🙂
            Catelul devine Amciolan, specie carpatin mioritica 🙂

            Creanga

            27/03/2011 at 10:55 am

            • Nu cred Creanga, nu peste mult ne intoarcem de unde am venit. De data asta pentru o vreme mai indelungata. Chiar imi e greu, foarte!

              Theophyle

              27/03/2011 at 10:58 am

  2. Salut!
    Foarte bună selecţia. Prilej excelent de a reciti unele articole foarte bune şi eventual, unele comentarii.

    tiberiuorasanu

    27/03/2011 at 9:32 am

    • salut tibi 🙂
      Multumesc!

      Theophyle

      27/03/2011 at 9:54 am

  3. Buna dimineata!
    Imi place selectia.
    Off topic:Va atrag atentia asupra unei stiri:
    http://edition.cnn.com/2011/WORLD/asiapcf/03/27/japan.nuclear.reactors/index.html?hpt=T1

    ela

    27/03/2011 at 9:59 am

  4. Dupa o pauza de trei saptamani
    Aflam iar de oameni buni
    Baconschi a fost luat in vizor
    Cu sageti la televizor
    In sapte directii trag
    Precum magarii tot rag
    De fapt sunt cam cioroi
    Ce viseaza euroi
    Si n-ai de ce sa te miri
    De-arunca si trandafiri
    pUŞLamiştii-s aceiasi apa
    Ce duce Romania la groapa
    Concertul european
    Probat pe taram libian
    Deja devine mondial
    Cu Al Quaeda pe val
    Alb si negru, cenusiu
    De se strica-i cacaniu
    Politicieni incompetenti
    Si romani ce voteaza repetenti
    Adevarul ca Sorina
    A stins antenei lumina
    Interviul era aranjat
    Dar Gadea a refuzat
    El vroia in studiou
    Sa il frece ca pe ou
    Sorina s-a saturat
    Luni a si demisionat
    Antenistii i-au multumit
    Nu cu flori, cu un stuchit
    Hai ca se poate!
    Sa ajungem mai departe
    Dar fara vagoane blatiste
    Ce voteaza tot pe liste
    300 sunt de ajuns
    Treci Basescule la tuns!
    Crin vorbeste sa n-adoarma
    Dand diasporezului o palma
    De Constitutie n-are habar
    Nu-l votezi, esti un magar
    Casca (de la tv sau coafor) i-a daunat
    Ce-are-n cap? Doar un … patrat

    Creanga

    27/03/2011 at 10:07 am

    • Buna Creanga,
      Sunteti genial la poezie dar mie mi-a placut si explicatia data Lodei la ‘anomalia apei”. O intrebare indiscreta: Unde plecati definitiv la vara intr-o tare rece sau calda?

      ion

      27/03/2011 at 10:30 am

      • Ion,
        De la cald la rece. 🙂
        Din noi doi iese un scriitor. 🙂
        Multumesc, dle Ion pozitiv.

        Creanga

        27/03/2011 at 10:52 am

        • Salut din nou Creanga
          Nu te astepta de la mine sa sa devin un scriitor. imi cunosc limitele, prefer sa raman in lumea abstracta a atomilor si moleculelor, a caror existenta este guvernata de principiul de incertitudine. Cel putin in aceasta lume cei mici sunt cei mai fericiti pentru ca imprumutul de energie e mai mare si poate fi returnat intr-un timp mai lung.
          In schimb sa inteleg ca transferul de la cald la rece va fi din categoria convectiei fortate generate de diferente mari de presiune. In tot raul este si un bine daca ne luam dupa versurile lui Bacovia „Un frig violet, si fata e creata –
          – O, cum omul a devenit concret”

          ion

          27/03/2011 at 1:54 pm

      • cam incurcata explicatia, dar ,,mere” pana la urma 🙂

        Loda

        27/03/2011 at 1:10 pm

    • 🙂
      super!

      skorpion

      27/03/2011 at 10:48 am

  5. De puține zile am descoperit blogurile lui Theophyle (via Marius Delaepicentru), dar accesarea lor a intrat deja în rutina zilnică. Promit să fiu un musafir fidel și politicos 🙂

    Excelentă selecție, 3 dintre ele le citisem deja, profit de timpul liber și le parcurg și pe celelalte.

    Diana

    27/03/2011 at 10:27 am

    • Multumesc 🙂
      Sunteti binevenita!

      Theophyle

      27/03/2011 at 10:38 am

  6. neata,

    multumiri!

    Penibile eschive și calcule de campanie, ce definesc o clasă politică minabilă! Ne trece viața scriind despre ele, iar ele, în loc să dispară, s-au înrădăcinat adânc, ca buruienile. În ce țară europeană sunt oare corupția și conflictul de interese tolerate ca în România? Dacă sunteți tentați să spuneți că peste tot este la fel, amintiți-vă de Martin Schulz. => rodica culcer.

    skorpion

    27/03/2011 at 10:43 am

  7. Buna dimineata,
    Excelent articolul „platesc deci votez”, excelenta selectia. Constat ca exista/se consolideaza o blogosfera care se constituie intr- un concurent serios al mass mediei din Romania.
    Multumiri echipei redactionale ptr. efortul facut!
    Off topic, azi se aniverseaza 93 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania.
    http://www.romania-actualitati.ro/aniversarea_a_93_de_ani_de_la_unirea_basarabiei_cu_romania-27192

    mar

    27/03/2011 at 10:48 am

  8. Buna dimineata,
    Felicitari celor selectionati de Theophyle. Trec si eu la a le citi imediat. 🙂

    Andrei

    27/03/2011 at 10:50 am

  9. Ziua buna 🙂
    Intru tirziu pe acest blog deoarece am fost ocupat cu cautarea orei pierdute . Hoti peste tot doamnelor si domnilor . 😆

    Ștefan A.

    27/03/2011 at 10:53 am

  10. Japan . La reactorul 2 radioactivitatea apei e de 10.000.000 (zece milioane ) de ori mai ridicata decit cel normal . 😦

    http://www.corriere.it/esteri/11_marzo_27/giappone_reattore_alalrme_3532120e-583e-11e0-8955-c490be50f429.shtml

    Ștefan A.

    27/03/2011 at 10:56 am

    • O tragedie apocaliptica!

      Theophyle

      27/03/2011 at 11:03 am

      • Salut theophyle 🙂
        Mai ceva decit apocaliptica . Acolo sint 4 reactoare cu probleme care se agraveaza mereu . Prezenta de anumite tipuri de izotopi in aer/mare lasa sa se inteleaga ca barele de combustibil sint topite (care mai mult , care mai putin ). Unele invelisuri de otel , crapate . Ca urmare, e imposibil in un viitor apropriat sau indepartat sa fie extrase barele din reactor (fiind deformate/topite) si depozitate in un loc sigur . Si aici avem o alta colosala problema tehnica . 😦

        Ștefan A.

        27/03/2011 at 11:14 am

  11. Bachonschi m-a cam dezamagit (odele adresate udrei)

    skorpion

    27/03/2011 at 11:04 am

    • skorpi, salut 🙂
      pe toti ne-a dezamagit!

      Theophyle

      27/03/2011 at 11:16 am

  12. Bună dimineața tuturor!
    Bine conturată săptămîna care a trecut. Cît despre intenția apropiată a lui Theophyle: thanks God că există internetul! 😀

    filadel

    27/03/2011 at 11:08 am

    • Salut fili 🙂
      Ieri a fost o zi grea! Am inteles cu adevarat ca PD-L nu este reformabil. Mircea Andrei cel care a incercat sa ingroape ANI impreuna cu Frunda, avocat a lui Vintu a reusit sa-si cumpere functia de sef al organizatiei PD-L Arges. Acum ce se mai poate zice sau face. Nimic! Chiar daca il poleiesti pe Boc cu aur si ii dai Nobelul e clar ca partidul asta a devenit un PSD-II, nici macar nu sunt originali. Deci ii bag….

      Theophyle

      27/03/2011 at 11:13 am

      • si pe mine m-a ingretosat succesul lui mircea andrei

        skorpion

        27/03/2011 at 11:15 am

        • Skorpi 😦
          Mi-am terminat rabdarea! Gata! Am hotarat ca deocamdata CASA nu poate fi in Romania, mergem pana ne va apuca dorul (nu cred ca va fi curand)

          Theophyle

          27/03/2011 at 11:17 am

          • Thephyle, fiecare isi pastreaza casa sufletului, e cea mai importanta. Deceptiile sunt pana la urma tot informatie. Reevaluam si mergem mai departe.

            Hronic

            27/03/2011 at 11:42 am

          • Dureros ca ai ajuns la aceasta concluzie 😦

            mar

            27/03/2011 at 11:50 am

            • sunt eu un optimist, nu insa idiot!

              Theophyle

              27/03/2011 at 12:02 pm

      • Destul sa bagi in seama ce scriu eu de ceva bun timp . 🙂 NICI UN PARTID NU E REFORMABIL . Au avut aceiasi evolutie bazata pe interese de grup si CIOLAN . Ideologie inexistenta . Mai putin ceva repere din istorie aruncate in capul „prostimii” pentru a crea o bruma de legimitate istorica . E MAFIE POLITICA LEGALIZATA . Capisci a me !!!! 🙂

        Ștefan A.

        27/03/2011 at 11:18 am

  13. bine pentru unii ca mai au alta casa…
    🙂

    skorpion

    27/03/2011 at 11:18 am

  14. MAFIE POLITICA LEGALIZATA ====> corect & trist

    skorpion

    27/03/2011 at 11:19 am

    • sa-l citesti pe crin antonescu iti sta ceasul!

      Eu fac banii in State, bineinteles ca platesc taxe. Ca sa traiesc in Romania cam 6 luni pe an aduc cam 20 de mii de dolari pe care ii scot platind taxe de consum sau municipale si facturi. Ei bine daca sunt in State pe timpul alegerilor eu nu pot vota dupa parerea lui Antonescu pentru ca nu produc, deci nu platesc nici o taxa in Ro. Omul e nebun si mai se si vrea Presedinte!

      Deci cine il voteaza sa-l aiba! Eu de balamucul asta m-am plictisit!

      Theophyle

      27/03/2011 at 11:25 am

      • Nu e balamuc Theophyle .
        E prostie omeneasca ajunsa la rang de virtute .
        Se pun prostanaci in functile vizibile pentru ca adevaratii conducatori sa poata manovra la discretie din umbra .Si in baza intereselor lor . Vezi ca e valabil pentru toate partidele .
        🙂
        Unica exceptie e partidul lui CVT . Care e dupa chipul si asemanarea conducatorului . 😆
        Aici avem un caz clinic de manual . 🙂

        Ștefan A.

        27/03/2011 at 11:34 am

  15. legat de crinauc as vrea sa incep cu epitetele pe care le foloseste @theo….
    🙂

    atit de mult il detest pe acest individ, dar nu de ieri, de azi…mi-am dat seama ca este doar un sinistru mascarici, cabotin, paranoic inca de cind a refuzat un post de ministru acordat de premierul de atunci, colegul lui tariceanu

    skorpion

    27/03/2011 at 11:30 am

    • Skorpi, epitetele folosite sunt eufemisme. Omul este un nebun periculos care refuza sa-si recunoasca boala.

      mar

      27/03/2011 at 11:46 am

  16. Buna selectie, bun lucru 🙂

    O zi buna tuturor.

    … …

    CFG

    27/03/2011 at 11:36 am

  17. chuky antenescu se pricepe si la liberalism.sau mai bn zis liber-skimbist.

    zigzag

    27/03/2011 at 11:38 am

  18. nu vä datzi seama, cä orce ar face bäsescu este gresit.opozitzia ce vroia sä arunce in luptä?

    cainii maidanezi?pe crinolin, gigolo täri?

    CRED CÄ A PROCEDAT CORECT SI A ALES; SINGURUL LUCRU DE CARE DISPUNE ACUM ROMANIA, SI NU EXPUNE MILITARII LA RISCURI.

    opozitzia in acest caz, ESTE TICÄLOASÄ DIRECT.

    theo

    27/03/2011 at 11:48 am

    • Jawohl, theo
      🙂

      skorpion

      27/03/2011 at 11:49 am

  19. crinolin, prin comportament, este un stalinist sadea.

    theo

    27/03/2011 at 11:49 am

  20. A cazut se pare si Al Uqaylah ( sau Bisher) rebelii sunt la 30 km de Ras Lanuf – unul dintre cele mai mari terminale petroliere. Liniile de aprovizionare ale rebelilor deja sunt prea lungi, cred ca dupa Ras Lanuf se vor opri, deoarece Sirt va fi foarte greu de atacat.Daca Misurata rezista inca 3-5 zile, este posibil ca Sirt sa fie atacat din doua parti.

    bigone

    27/03/2011 at 11:50 am

    • Salut bigone
      Se imparte fizic Libia in doua zone distincte . 🙂 Fiecare din aceste zone va avea nevoie de petrol si terminale prin care sa vinda marfa . Nimeni pe lumea asta nu poate guverna fara bani . 🙂

      Ștefan A.

      27/03/2011 at 11:54 am

      • Buna ziua.
        Nu cred in teoria cu impartirea, deoarece o alta stire spune ca este bombardata Sabha – vor sa taie legatura cu „voluntarii” din Ciad sau Mali.Daca se va face legatura cu Misurata – Gaddhafi nu mai are nici o sansa in conditiile in care rebelii mai rezista si intr-un oras in zona vestica. Si oricum cred ca in doua saptamini( daca nu fuge dictatorul) o forta expeditionara aliata va ataca dinspre Tunisia. In razboaiele din desert e important „momentumum”-ul cum spun generali aliati.

        bigone

        27/03/2011 at 12:00 pm

    • Scuze Stefan si domnelor, ma pis si pe Nicoleon si pe Cotidianul lui Nistorexul lui Vantu. Inca un link de acolo si inep sa te moderez. Ii facem trafiuc lui Vantu si Nistorexul!

      Theophyle

      27/03/2011 at 12:01 pm

      • Astazi esti „agitat” Theophyle si asta nu face bine unui marines . 🙂
        Bine , am luat act . 🙂 Oricum nu am eu evidenta de cine si ce ziar detine in Romania . 🙂
        Am dat linkul fara sa cunosc mogulul dn spatele publicatiei . Dumnezeu iarta. Tu nu ? 🙂

        Ștefan A.

        27/03/2011 at 12:12 pm

  21. salutare tuturor 🙂

    Frumoasa selectie de articole! Ma conving in fiecare zi aproape, dar mai ales la citirea selectiei facute de Theophyle, ca nu degeaba se inchid jde ziare cu pretentii de quality, uite, ca Gandul.

    O parte a blogosferei romanesti e din ce in ce mai matura si livreaza gratis analize corect pentru care altii ar percepe bani grei. In definitiv, oamenii cae scriu pe mult hulitele bloguri o fac nu pentru ca ar avea vreun cistig (citi traiesc realmente din blogereala?), ci pentru ca au un orizont de speranta si un nivel de saturatie care ii impinge sa contribuie la purificarea atmosferei mediatice. Mogulii pot intreba „Blogurile, cite divizii?”. Raspunsul a fost deja dat in 2009 si vor mai fi si altele mai convingatoare.

    Cetatean

    27/03/2011 at 12:21 pm

  22. In 2008 am sperat ca lucrurile in sfarsit se vor schimba in aceasta tara, ca se va termina cu coruptia si relatiile clientelare, ca vor fi promovati oameni de valoare si competenti in posturi cheie.
    Pe masura ce a trecut timpul au aparut surprizele. S-au instalat ciorile vopsite din rosu in portocaliu pe principiul „pleaca ai nostrii vin ai nostrii noi ramanem tot ca prostii; numirea in functii cheie a unor habarnisti dar care au grija sa-si protejeze si promoveze gasca; inlaturarea oamenilor valorosi din jurul PDL-ului sau marginalizarea lor.
    Timpul a trecu iar optimismul meu s-a transformat intr-un pesimism si o scraba totala ptr. tot ce inseamna clasa politica in Romania.
    Din pacate s-a ajuns in situatia in care se aplica principiul „statul suntem noi, dupa noi potopul”.
    Nu stiu daca PDL-ul va ajunge ca PNTCD-ul dar a facut exact acelasi lucru – a distrus speranta!
    O data te pacalesti, a doua oara spui ca poate te-ai inselat si o sa fie bine, a treia oara nu te mai intereseaza ptr. ca te loveste scarba.
    Scuze ptr. off topic.

    mar

    27/03/2011 at 12:28 pm

    • Buna,mar
      Nu cred ca e off topic; mi se pare ca toate articolele si comentariile converg spre aceleasi concluzii.
      Si eu simt aceeasi deziluzie si dor de duca.

      ela

      27/03/2011 at 12:33 pm

  23. 11:40am

    Rebels fighting forces loyal to Gaddafi were in control of the key eastern oil town of Ras Lanuf on Sunday, AFP correspondents reported.

    Since retaking Ajdabiya on Saturday, opposition rebels now also claim control of Brega and Uqayla.

    Lucrurile se precipita, rebelii sunt aproape de Ras Lanuf.Sunt curios daca o sa se atace Sirt sau se va face o manevra clasica de ocolire si lasare in urma ca sa se faca mai repede legatura cu Misurata.

    bigone

    27/03/2011 at 12:28 pm

  24. @mar, PDL-ul nu va ajunge ca PNT-ul decit daca se apuca de facut politica dupa capul lor si nu il asculta pe Basescu.

    Acum, sa fim cinstiti si sa recunoastem: citi dintre noi, cedi de aici, votam cu PDL daca Basescu era din PNL sau din alt partid mai spalat in 2004? PDL nu face cit o ceapa degerata fara Basescu, ar fi un al doilea PNT, si toti cei care il lauda pe Blaga si spun ca partidul ar creste cu x% merita sa ajunga pe centura politicii.

    PDL merge pe mina lui Basescu si isi reinnoieste garnitura la virf, adica BPN-ul (de reinnoirea senatorilor ordinari ca Mircea Andrei fiind responsabili votantii in 2012), sau devine fix ca PNT.

    Cetatean

    27/03/2011 at 12:32 pm

    • Asa este,PDL-ul fata Basescu = zero barat.

      mar

      27/03/2011 at 12:43 pm

  25. @ Cetatean, tie ti se pare in ordine alegerea lui Andrei ca sef al organizatiei PDL Arges?
    Personal cred ca,tinand cont de palmaresul personajului, de persoanele pentru care a lucrat,cel mai sanatos ar fi fost sa se abtina.
    Poate nu vad eu corect,poate nu sunt suficient de informata?

    ela

    27/03/2011 at 12:39 pm

    • Eu cred ca atunci cind Basescu a pus la colt pe MM,CPreda, S Voinescu a facut-o nevoit. Exista pericolul ca Blaga sa ia partidul.Prin acea mustruluiala + aratarea directiei Boc Basescu a recuperat activistii ce trecuserea deja in barca lui Blaga. E posibil ca MirceaAndrei sa fi fost acceptat de Basescu recte Boc , tot din strategie. E doar o impresie.

      Un tanar de stanga

      27/03/2011 at 12:46 pm

      • si deu aceeasi impresie referitor la cum s-a raportat Basescu la MM and Co. Vedem mai incolo daca avem dreptate, problema e ca in tara asta trebuie sa faci lucrurile pe jumate ca sa speri ca mai incolo faci si cealalta jumatate.

        Cetatean

        27/03/2011 at 12:51 pm

  26. ela,

    vezi excelent,
    mircea andrei este intr-un fel legat de afacerile lui vintu…
    ce ceapa ma-sii, vorba cetateanului, mai cauta asta in PDL?

    skorpion

    27/03/2011 at 12:42 pm

    • Tks;sunt mai chitibusara. Ma zgarie de

      ela

      27/03/2011 at 12:45 pm

    • Putere, skorpi, putere. Nu e destul sa ai bani, trebuie a ai si putere politica.

      PDL va pierde in Arges si in alte judete in care vor propune in 2012 aceleasi figuri de muraturi politice. Inca nu isi dau seama, dar vor realiza a doua zi dupa alegeri.

      Cetatean

      27/03/2011 at 12:46 pm

  27. La tvr1, C. Patrasconiu amintea despre demersul jurnalistic de la Romania Libera,similar celui de la Sunday Times, cu rezultatele pe care le stim.
    Chiar,aia a ramas in coada de peste,nau ingropat-o?

    ela

    27/03/2011 at 12:44 pm

  28. O, nu, ela, absolut deloc nu mi se pare in ordine.

    Insa nu mai sper nimic de la PDL, nu se poate reforma de la sine. PDL se ppate reforma la virf (BPN) sub presiunea lui Basescu si in teritoiu sub presiunea electoratului. Altfel spus, eu ma astept ca in 2012 PDL sa ia mai putun decit a luat in 2008, pentru ca alde Mircea Andrei and Friends nu vor mai fi votati de oameni doar pentru ca au aura de partid anti-coruptie.

    Cetatean

    27/03/2011 at 12:44 pm

    • Daca individul se numea skorpion, cetatean su ela, nu il invita nimeni in PDL. Il invita pentru banii pe care ii vintiura, nu penreu ideile lui

      Cetatean

      27/03/2011 at 12:47 pm

      • Stroe poate sa aduca voturi in Pitesti. ca primar sau presedinte de consiliu. Aici nu e vorba de bani

        Un tanar de stanga

        27/03/2011 at 12:53 pm

        • e vorba indirect de bani.

          Cetatean

          27/03/2011 at 1:08 pm

    • Daca „ar trece ” prin criterii de integritate,precum seherazada din poveste,as zice ca e ok.

      ela

      27/03/2011 at 12:48 pm

  29. Criteriile de integritate sunt pentru un partid care sterge anul 2012 din agenda si se preocupa direct de 2016.
    Pdl ului ii e greu sa faca asta

    Un tanar de stanga

    27/03/2011 at 12:51 pm

  30. Oamni buni, nu numai Andrei este in cauza, sunt o gasca care ar tb. sa dispara.
    Ce cauta Udrea la Targoviste, cand orasul si judetul vuieste de afacerile facute de gasca Popescu.
    Cand presa este plina de afacerile facute de Vadan care a efectiv a ingropat PNDR-ul. Datorita acestui genial afacerist in 2014 Romania nu va putea sa atraga/propuna max. 20% din suma alocata in actualul PNDR.
    Prin prezenta EU sambata la Targoviste, pe aia o sa-i doara la bascheti de acum incolo.
    Ca sa intelegeti ce vorbesc, din ianuarie 2009 se stia ca Vadan va fi Director General la APDRP fiind sustinut de Popescu.

    mar

    27/03/2011 at 12:52 pm

  31. Asa este. Vor plinge dupa criteriile alea in 2012, cind isi vor da seama ca le-ar fi adus mai multe voturi decit „oamenii nostri din teritoriu”.

    Cetatean

    27/03/2011 at 12:53 pm

  32. Daca as fi fost ziarist la RL si mi-ar fi picat „pleasca” cu A.Severin la PE,as fi legat evenimentul de capcana intinsa de RL parlamentarilor romani si as fi mancat o paine alba o vreme buna.

    ela

    27/03/2011 at 12:53 pm

    • Buna,Lumi!
      Numai ca ala nu a luat banuti si a afirmat ca daca va candida pentru alegeri regionale, nu se poate implica. O mica-mare deosebire fata de gogosar.

      ela

      27/03/2011 at 1:22 pm

  33. Mai baieti si fete, exista o betie a Puterii care face ca orice partid aflat la guvernare sa isi inchipuie ca detine suficiente mecanisme cit sa adune, cu cirpeli, voturi la urmatoarele alegeri: aici mai iau voturi cu o scoala reparata, acolo mai iau coturi cu un stadion, dincolo contez pe o sala de sport, dincolo pe oamenii lui X, care voteaza la comanda, etc.

    Pur si simplu sunt incapabili sa perceapta harta politicii de sus si sa vada ca masa votantilor nu se reduce la cit vad ei, cei de la Putere, si nici la citi oameni idin teritoriu ca pot scoate la vot.

    Nu e vorba de numar, ci e vorba de o incapacitate structurala de a realiza ca alegerile nu se cistiga din voturi cirpite si ciupite de ici-colo, ci se cistiga in numele a 2-3 (uneori una singura) idei mari, care depsesc bazinul electoral al electoratului captiv care e mereu estimat prost.

    Dovada ca nici cel mai bun strateg politic nu realizeaza forta electoratului mobilizat de o idee politica si nu de pomeni electorale sunt cei aproape 500.000 oameni scosi in plus la turul II al alegerilor prezidentiale fata de turul I. Niciodata la turul II nu au fost mai multi alegatori ca in tirul I. Si in turul I avusesem si referendumul! Ceva, o idee anume, i-a scos din casa pe cei care nici macar la referendum nu iesisera.

    Asa va fi si la alegerile din 2012. PDL nici nu isi inchipuie ca pot iesi la vot din partea USL mai multi oameni decit scot ei cu baietii lor din teritoriu.

    Cetatean

    27/03/2011 at 1:00 pm

    • Salut Cetatea 🙂
      din betia lor de putere raman eu mahmur!

      Theophyle

      27/03/2011 at 1:16 pm

    • Nu te poti astepta ca aplicind aceleasi metode ca ale predecesorilor sa obtii alte rezultate. PD-L daca vrea sa obtina un scor bun trebuie sa schimbe modul de a cistiga inimile/burtile alegatorilor.Dar parerea mea e ca e prea tirziu, au pornit pe aceeasi cale ca si PSD, PNL de mituire a alegatorilor.

      bigone

      27/03/2011 at 1:25 pm

    • Stii ce este trist ca in momentul in care ajung sus „pe craca” in secunda doi uita de unde au pornit, dar nu uita sa-si promoveze gasca.
      Adica tu Comitet Director nu realizezi ca se instaleaza un sentiment de scarba generalizat, ca oamenii au ajuns la saturatie cand vad ca au perfectionat metodele PSD&Co. pana la rafinament? Este este grav, foarte grav.
      Degeaba fac cosmetizari in unele domenii, asta nu este reforma este carpeala. Exact ca muncitorul roman care are colierul universal „sarma” si unealta de baza ” ciocanul”.
      Prin actiunile lor, ajuta USL-ul sa castige, va fi vai si amar. Nu vreau sa ma gandesc la acele momente si dupa, sper sa nu fiu prezicatoarea de serviciu ptr. ca de obicei le brodesc.

      mar

      27/03/2011 at 1:25 pm

      • @mar, suntem aici ca sa fim tepusa din ochiul lor, inainte de a fi prea tirziu. Nu vor sa asculte, sa fie sanatosi. Inca nu e totul pierdut, insa timpul nu prea mai are rabdare cu ei.

        Cetatean

        27/03/2011 at 1:29 pm

        • Tb. sa fie tocati „marunt, marunt” pana pricep, ptr. ca am senzatia ca au fost lasati mult prea mult de capul lor.
          Lucru valabil ptr. dreapta cat si ptr. stanga.
          Nu inteleg de ce diaspora nu reactioneaza la declaratia facuta de repetentul parlamentului cu pretentii de lider politic 😦

          mar

          27/03/2011 at 1:39 pm

  34. Buna ziua! Theophyle,am si eu o intrebare off topic,nu puneam dar am vazut ca s-au mai interesat si altii de eveniment:
    Daca printre rebeli sunt si AlQuaida ,pe cine sprijina coalita internationala? Un grup de cetateni (parca tu spuneai ieri ca cei mai multi il srpijina pe Gadaaafi) si pe cei impotriva carora lupta in Afganistan? Mie mi se invarte capul (nu ca ar fi foarte greu 😦 ).
    P.S.Ciudat, dar ma intristeaza vestea plecarii tale;imi placea sa te stiu aici…

    Loda

    27/03/2011 at 1:21 pm

    • Loda mi-am impartit viata intre State si Romania cam la jumate an aici si jumate acolo. Acolo muuncesc si imi fac traiul cu ceea ce castig acolo. Deci in nici un caz nu pot fi 100% in Romania.

      Din nefericire nu suntem doriti aici cam de nimeni. Simplu noi stim cum o democratie arata si cum un stat de drept se comporta. Am crezut ca aportul meu in ultimi 10 sa conteze. Ei bine nu conteaza.

      Tu ai putea trai intr-un loc in care simti ca nu esti dorit indiferent de ceea ce faci?

      Blogurile vor continua sa „traiasca” din fericire exista internet! Plecam pentru doi ani, am obosit sa vorbesc la lampa!

      Theophyle

      27/03/2011 at 1:34 pm

  35. deci atat ai putut Teoph? Si noi ceilalti care ramanem suntem niste idioti? Tot romanul cu scaun la cap trebuie sa plece, sa emigreze pentru a se dezvolta sanatos? Credeam ca-ti pasa….ca stii si iubesti istoria neamului romanesc, asa neam cum e el, ca ai forta pentru un nucleu de oameni adevarati… pacat!
    Da de ce sa nu plece ei si sa ramanem noi?

    MG

    27/03/2011 at 1:21 pm

    • MG, linisteste-te.

      Theophyle trebuie sa plece pentru a se reacomoda cu normalitatea politica. Dupa aceea va reveni, cu forte proaspete. Daca nu ar pleca, nu ar mai avea in scurt timp forta de mentine blogul asta.

      Fiecare dintre noi „plecam” cumva, cindva, undeva. El pleaca doar fizic pentru un timp.

      Cetatean

      27/03/2011 at 1:32 pm

    • MG, m-am intors acum 10 ani. Am facut tot ce am putut sa schimb ceva. In afara de scatoalce de toate felurile nu prea am reusit. Am primt zeci de promisiuni de la zeci de politicieni, nimic nu a fost respectat. Vezi mai multe in raspounsul dat Lodei.

      Theophyle

      27/03/2011 at 1:37 pm

      • Teoph, eu nu am plecat niciodata si iau scatoalce de 20ani si nu pare ca lucrurile se indreapta. Dar tot nu plec. Nu eu sunt cel care trebuie sa plece. Ma umplu de spume cand vad ca pt romani a devenit trendy sa plece= sa renunte la calitatea de roman. Ce-i drept asa e cel mai usor, de ce sa participi la razboi- sa-l faca altii.
        De fapt aici e tara noastra, avem de continuat o istorie si un nume.Revin, nu eu ca cetatean onest platitor de taxe trebuie sa plec
        Ma intreb (retoric) daca in America acum era Vestul Salbatic cati romani ar fi emigrat acolo?

        MG

        27/03/2011 at 2:44 pm

        • MG,
          eu sunt cetatean american de mult timp. Eu muncesc in America poentru ca in Romania nu as avea ce face 😦 Am trait 50-50% din 2001.

          Am facut, fac si voi face tot ce se poate pentru a curatii grajdul politic care se numeste politic Am obosit si vreau sa ma odihnesc putin. Ultimele evenimente si minciuna continua in care traim imi sunt extrem de grele.

          Vorbesc deja la nivelul sanatatii mentale. Cred ca am sa scriu despre asta, poate vei intelege mai bine. Multumesc!

          Theophyle

          27/03/2011 at 2:49 pm

    • MG: e putin lucru cat a facut? Mie mi se pare ca a facut imens pentru sanatatea mentala a acestui popor!
      Eu zic sa recitesti „retetele ” din fiecare zi,impreuna cu comentariile sale.

      ela

      27/03/2011 at 1:38 pm

  36. salut, Theophyle! 🙂

    Noi ne-am trezit cu moare acra, ei se vor trezi in 2012 cu cafea cu sare! :twistwed:

    Cetatean

    27/03/2011 at 1:22 pm

    • Doamne ajuta!

      Theophyle

      27/03/2011 at 1:34 pm

  37. Buna ziua! Sa-nteleg ca ONG-ul nu se va infiinta? Ar fi pacat.

    lucian radu

    27/03/2011 at 1:39 pm

    • Salut Lucian,
      Nu, asta Nu! Se va face si va fi functional inainte de a pleca eu (plec putin dupa Paste)Fara griuja proiectul asta nu va fi abandonat in nici un caz.

      Theophyle

      27/03/2011 at 1:50 pm

  38. Teofil dragă, cred că ai decis în deplină cunoştinţă de cauză. Pe de o parte regret, pe de altă parte, nu.
    Bine spui că există internetul, vom ţine legătura! â

    Şi noi, am decis ca la prima ocazie, să cam plecăm plecăm de pe aici…
    Mai durează vreo doi ani să ne punem nişte lucruri în ordine, dar sper că numai, ATÎT!

    tiberiuorasanu

    27/03/2011 at 1:47 pm

    • tibi, am obosit rau de toate minciunile, fatarnicile de futilisatea incercarilor mele. Politicienii romani de toate felurile sunt mincinosi si fripuristi. Am obosit.

      Theophyle

      27/03/2011 at 1:51 pm

    • Tu quoque, mi fili? 😉

      Cetatean

      27/03/2011 at 1:52 pm

      • (era pentru @tibi intrebarea)

        Cetatean

        27/03/2011 at 1:53 pm

        • Sal citi!

          De mult, de mult.

          Cei mai bine calificaţi membri ai familiei mele lărgite, sunt de mult în diferite părţi din Strănezia, mulţi dintre prietenii mei cei mai buni, idem, mulţi dintre cei care au alcătuit neamul meu lărgit s-au mutat la cele veşnice, deci ?

          Să trăiesc fericit înb ţara crino-ponţilor, este peste puterile mele.
          Asta dacă bunul Dumnezeu, nu decide, altfel.

          tiberiuorasanu

          27/03/2011 at 2:01 pm

  39. tibi 🙂 sa va ajute Dumnezeu, cum o fi mai bine pentru voi!

    Cetatean

    27/03/2011 at 2:04 pm

  40. eu sper din suflet, ca cei de mai sus, de pe acest blog, sä nu abandonatzi lupta, pt. o romanie democraticä.

    voi suntetzi adeväratzi intelectuali ai romaniei,

    indiferent unde vä ducetzi, o sä vä fie greu.

    acolo in romania, nu suntetzi auzitzi, iar aici in occident, greu de recunoscut.

    dar vouä tuturor vi se datoreazä, tot ce s-a fäcut panä acum, poate nu au auzit totzi politicienii, dar unii cu sigurantzä.

    sä nu uitatzi, cat de greu este sä schimbi ceva, nu intodeauna se poate, boicotul si mizeria bolsevicä, este la i-a acasä.

    chiar putetzi fi mandrii, de felul si dragostea cu care o facetzi.

    theo

    27/03/2011 at 2:05 pm

  41. Prieteni politeieni, salut! Theophyle, multumesc, salut si pe coechipierii blogosferei alesi de tine pentru săptămâna care a trecut, deosebit de bune postrile lor. În pedele cei din soiul mircea andrei îl duc tot mai aproape de uslasi si asta e cam deprimant. Dar never say never, nu?

    noradamian

    27/03/2011 at 2:10 pm

  42. Nora, problema pentru PDL e relativ simpla: Basescu i-a fortat sa taie in carne vie, altfel spus, sa faca ceea ce doar se laudau ca fac: reforma. Nu au facut ei exact ce vroia Basescu dar au facut muuult mai mult decit vroiau.

    Acum, noul acord preutionary stand-by incheiat cu Fondul le ia si posibilitatea de a relaxa cureaua si de a da pomeni electorale in 2012.

    Singurul culoar care le mai ramine pentru cistigarea alegerilor din 2012, daca vor sa o faca, e reforma interna si o triere serioasa a oamenilor din partid care vor candida.

    Cetatean

    27/03/2011 at 2:13 pm

  43. Eu nu am anvergura morala si academica a lui Theophyle dar indraznesc sa spun ca in fiecare zi ma rog la Dumnezeu sa nu fiu nevoita sa ma intorc in tzara.
    Am invatat aici ce inseamna sa traiesti normal.Ca cetatzean zic.

    luminita

    27/03/2011 at 2:16 pm

  44. Luminita, oriunde ai fi, esti un roman cu drept de vot care ii poate ajuta si pe cei din tara sa traiasca normal.

    A psopos, cind a fost ultima oara cind ai platit vreo taxa in tara? Vine Crin si iti ia dreptul de vot 😆

    Cetatean

    27/03/2011 at 2:19 pm

  45. tibi amice,
    este tara crino-pontilor pentru ca noi o parasim si o lasam pe mina lor.
    E drept ca mai ramin niste prosti si niste mazochisti de care nu imi este de loc mila (ei aleg) de care poate sa se aleaga praful.
    Dar, si aici este un dar…. tara e formata din mai mult decit obiectele si oamenii netrebnici ce o locuiesc la un moment dat. De asta mazochisti ca mine aleg sa stea aici (cit or mai putea)

    Un tanar de stanga

    27/03/2011 at 2:22 pm

    • Hai mai pune si un masochist ca mine 😉

      Intrebare: de citi masochisti e nevoie ca sa schimbi clasa politica? Raspuns: de toti, plus diaspora 😆

      Cetatean

      27/03/2011 at 2:33 pm

      • Si o masochista ca mine :(.

        mar

        27/03/2011 at 2:36 pm

    • Prietene tinăr 🙂

      Am avut înţelepciunea de a nu-l mai minţi şi pe fiul meu că este parte din ultima generaţie de sacrificiu.

      Vezi ce spune luminiţa mai sus!

      Ce păcat comit dacă vreau să-mi trăiesc şi eu, ultimii ani, într-o ţară ceva mai normală ?

      tiberiuorasanu

      27/03/2011 at 2:34 pm

    • UTS:
      Adica eu,care raman si mor aici ce sunt, ca sa ma lamuresc? Proasta, masochista sau nemernica? Nu crezi ca exagerezi si jignesti inutil?
      Chiar nu inteleg :(…….

      Loda

      27/03/2011 at 3:00 pm

      • loda…
        1 nu poti sa le intelegi pe toate
        2 Honni soit qui mal y pense …
        🙂

        Un tanar de stanga

        27/03/2011 at 3:03 pm

        • Băăăă, ce spusei io’ şi ce spuneţi voi. 😦

          E treaba MEA, unde aleg să trăiesc de acum înainte eventual pînă la moarte, e treaba fiecăruia dintre noi sau voi, ce crede despre rămînerea în Ro.

          De ce trebuie să generalizăm prin individualizare ?

          HA ?

          Cred că trebuie mai degrabă să credem, că dacă aceste vremuri în care trăim, ne oferă alternativa supusă numai poropriului nostru comandament interior, al fiecăruia dintre NOI, să vedem acest lucru ca pe o posibilitate firească, indiferent de motivaţiile fiecăruia dinbtre noi.

          tiberiuorasanu

          27/03/2011 at 4:43 pm

  46. Nici o grija , Cetatean.
    Mai bine s-ar gandi smintitul ca daca nu munceam eu aici , nu puteam plati nici taxele pentru teren, casa, masina etc.
    Nu de Crin mi-e teama mie ci de vesnicia prostiei lui si a altora ca el.

    luminita

    27/03/2011 at 2:23 pm

  47. Cand am vazut scrisa negru pe alb decizia de a pleca a lui Theophyl , am ramas fara grai. Pentru mine prezenta lui inseamna siguranta. Chiar nu stiu sa-mi explic senzatia.
    Ma mai gandesc si eu,de o vreme incoace la ce am de facut.Inca nu am decis,imi e greu.

    ela

    27/03/2011 at 2:36 pm

    • Ela.
      Da si ptr. mine, prezenta lui Theophyle aici insemna siguranta si speranta. Speranta ca sun oameni care vor sa faca cu adevarat ceva pentru aceasta tara, care pot si au avergura necesara. Am descoperit tarziu „politeia”, dar in acel moment am vazut o raza de speranta.
      Eu nu mai am varsta si puterea de a pleca. Nu cred ca ma pot adapta ptr.ca am o structura genetica care ma leaga de locurile dragi mie.

      mar

      27/03/2011 at 2:50 pm

  48. @ Tibi, sunt cam in aceeasi postura ca tine. Nu i-am mintit pe copii,chiar i-am incurajat sa-si incerce puterile in alta parte,chiar cu pretul pe care il platesc ca parinte.

    ela

    27/03/2011 at 2:38 pm

  49. Ce-ati patit, baieti si fete, vi s-au inecat corabiile? Fiecare pleaca sau ramine, dupa cum crede ca ii este mai bine. Asta nu ne impiedica sa ne simtim apropiati!

    Nici pina acum nu stiam prea bine cine unde locuieste, acum va cuprinde pe toti si pe toate dor de duca? Ia reveniti-va si puneti mina pe furcile blogului, ca altfel va faceti toti bagajele! 🙂

    Cetatean

    27/03/2011 at 2:42 pm

    • he he heee, citi

      Oricît de rar scriu eu pe acest blog, citesc tot, tot, tot. 🙂

      Sigur că vom rămîne în legătură, indiferent, unde vom fi! 🙂

      tiberiuorasanu

      27/03/2011 at 2:44 pm

  50. In regula.Multumesc pentru raspuns.Cat priveste optiunea de a pleca din tara, sper sa rezist pana la capat.

    lucian radu

    27/03/2011 at 2:43 pm

    • Dea Domnul!

      Theophyle

      27/03/2011 at 2:50 pm

  51. Postare noua 🙂

    Theophyle

    27/03/2011 at 2:50 pm

  52. @ela si @ mar.
    Intotdeauna voi fi pe ziduirilei Politeia. Fara grija vom fi impreuna intotdeauna. Multumesc pentru cuvintele calde si incurajari!

    Theophyle

    27/03/2011 at 2:53 pm

  53. Theophyle este un fel de Kokichi Mikimoto. Dl Mikimoto nu a inventat spaga, el a patentat producerea industriala a perlelor. In scoica romaneasca Theophyle a implantat samanta ce creste in fie ce zi. Scioca comunista incearca sa acopere intrusul, dar fara sa stie formeaza o perla. Cu cat cel care a implantat este mai meserias cu atat perla va fi mai rotunda si mai valoroasa. Mai sunt si alti Mikimoto pe alte bloguri, cu cat mai multi, cu atat mai multe perle. Aaaa, perlele se formeaza in ani si ani, nu poti schimba in cativa ani ce au stricat comunistii in 50, nu ca am fi fost atunci mare scula. Nu credeti? Cititi ce spune dl Murgescu.
    Lumea vine si pleaca, Romania ramane in inima. Eu unul o iubesc, oriunde as fi. Am zis.

    Creanga

    27/03/2011 at 2:58 pm


Comentariile sunt închise.