Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revolte, crize şi “Strategy of Openness”

Inceputul anilor ‘90 ne-a adus o sumedenie de clişee, de la “sfarsitul istoriei” la “lumea unipolara”, continuand cu “arsenalul democratiei”, “noua ordine mondiala”, “imperiul american”, “noua Roma” s.a. Sper din toata inima ca aceasta criza economica  si miscarile tectonice in lumea Araba vor suprima in sfarsit aceste clişee stupide fara a genera altele. Speranta mea umila este probabil nejustificata, presa internationala (la toate nivelurile, si culorile politice) a inceput sa lanseze noi clişee: ce sa facem daca nu prea este paine, cel putin sa avem ceva circ.

La inceputul mandatului Obama, am inceput sa vad in presa americana o preluarea sintagmei “Strategy of Openness”’ nascute in timpul lui Bill Clinton si decedate in timpul lui Bush jr. Presedintele Obama trebuia convins ca ceva de genul “exportul democratiei” trebuie schimbat cu un slogan mai progresist mai bland. Administratie noua, cu clişee noi. Administratie spre sfarsit de mandat si o lume in flacari. Pana vom asista la definitivarea ideologiei intitulate “Strategy of Openness’, eu am sa traiesc frumoasa perioada de post-prostie in asteptarea unei neo-prostii.

Presedintele Obama a primit Nobelul pentru aceasta strategie, vom vedea cat de departe va ajunge cu ea. Pana la urma si Yasser Arafat a primit Nobelul pentru pace.

Written by Theophyle

28/02/2011 la 8:00 pm

51 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Resalut .
    Adevarul politic este dezarmant . Epoca dictatorilor este pe sfirsite si nimeni nu are solutii. Greu sa discuti despre democratie cu stomacul gol . Si mai greu cind pentru decenii unii politicieni dar si guverne , nu au vazut , nu au auzit ,nu au zis nimic despre dictatori , dictaturi , morala , principii universal valabile . Business singur nu rezolva nimic . Cel mult mareste bnota de plata care vine sigur . 😦
    USA a avut o frumoasa companie de state democratice care dau lectii la altii dar care in totalitate sint surde , mute si oarbe pe arena mondiala .

    Ștefan A.

    28/02/2011 at 8:11 pm

    • Salut stef 🙂
      Care epoca fara dictatori? Nu a existat asa ceva in istorie si nici nu va exista! se numeste ROTATIE!

      Theophyle

      28/02/2011 at 8:24 pm

  2. Salutare,
    Elevul Gdadafi o da pe Vasilica cu capul de tabla, dirigul Obama il cearta si ii spune sa iasa acum din clasa, profa Hillary cam la fel, nesimtitule trebuie sa incetezi imediat. Pe elev il doar in paispe, continua sa o dea cu capul de tabla si mai si arata destul din mijloc catre profesori.

    Creanga

    28/02/2011 at 8:12 pm

    • Salut Creanga,
      Ai dreptate elevului respectiv i se rupe in pix.

      Theophyle

      28/02/2011 at 8:25 pm

  3. Asa, o parere: prefer sa am increderea in politica americana chiar condusa de presedinti mai slabi (sint trecatori), decit in politica externa franceza sau germana (Rusia e clar ca este exclusa).
    Si nu, nu va grabiti sa declarati moartea dictatorilor.
    Lumea naste asemenea uamini.

    victor L

    28/02/2011 at 8:23 pm

    • Salut victor.
      Gresesti, dar e normal sa o faci nu-i cunosti pe tampitii de la externele americane. Cat despre dictatori, cum am mai zis. Rotatie 🙂

      Theophyle

      28/02/2011 at 8:27 pm

  4. pästaia drogatä; a si trimes sindicatele slujitoare pe stradä in constantza:

    vorbesc de murit de foame:

    si usl- o tzin in petreceri

    theo

    28/02/2011 at 8:31 pm

    • Cine draga Theo?
      Obama 🙄

      Theophyle

      28/02/2011 at 8:34 pm

  5. Salut! 🙂

    Parcă Ceauşescu era nenea ăla cu „noua ordine mondială”. Greşesc ?

    tiberiuorasanu

    28/02/2011 at 8:37 pm

    • Salut @tibi 🙂
      si Ceasca „saracu'” i-au explicat-o pe indelete la Targoviste!

      Theophyle

      28/02/2011 at 8:39 pm

      • Salut Teofil! 🙂

        Da’ văd că eşti tare supărat pe felul cum curge istoria acestei lumi!

        Ai dreptate cînd spui :

        „eu am sa traiesc frumoasa perioada de post-prostie in asteptarea unei neo-prostii”.

        tiberiuorasanu

        28/02/2011 at 8:43 pm

        • Sunt suparat pentru ca ne va afecta pe toti. Vei vedea si cat, din nefericire 😦

          Theophyle

          28/02/2011 at 8:46 pm

  6. Theophyle, nu te contrazic, ai trait in coliba unchiului Sam, dar ramin la convingerea cu nemtii si franţujii.
    Si cu perpetuarea dictatorilor.

    victor L

    28/02/2011 at 8:44 pm

    • Victore baietii aia sunt indragostiti de teorii. Creaza tipare si actioneaza dupa aceste tipare. Sun un trailer cu 18 rotii care ruleaza in viteza. Pana franeaza si fac ocolul trece razboiul.

      Theophyle

      28/02/2011 at 8:48 pm

  7. Sta scris ca lumea va sfarsi prost 🙂

    Galeata cu pixeli

    28/02/2011 at 8:50 pm

  8. Las ca 1.200 marines sint pe o nava care trece acum prin Suez . Directie , Marea Mediterana . Sigur in apele internationale din fata Libiei . 🙂
    Ma tot intreb de ce nu arunca ceva bombe speciale pe buncarul unde sta cretinul ascuns .

    Ștefan A.

    28/02/2011 at 8:52 pm

    • Au venit sa imparta pachete cu „alimente” la refugiati 🙂

      Theophyle

      28/02/2011 at 8:58 pm

    • E meritul meu! Am postat ieri o soparla care explica de ce nu se reformeaza PDL 😀

      Galeata cu pixeli

      28/02/2011 at 8:57 pm

    • Adica fac polish si vax inainte sa schimbe motorul 😆

      Theophyle

      28/02/2011 at 8:59 pm

      • 😆 Am vazut!

        Theophyle

        28/02/2011 at 8:59 pm

        • Cu ocazia asta mai dau jos din burtile pe care le-au facut. Insasi etimologia cuvantului reforma presupune efort fizic sustinut 😀

          Galeata cu pixeli

          28/02/2011 at 9:18 pm

  9. victor L

    28/02/2011 at 9:07 pm

    • Salut victor L
      La un moment dat , toti dictatorii se cred „cel mai iubit dintre paminteni ” 🙂
      De fapt devine o problema mai mult medicala . 🙂 Doar ca astia , dictatorii , refuza pina la moarte sa fie consultati la cap . 🙂

      Ștefan A.

      28/02/2011 at 9:14 pm

      • Gaddafi sa aibe grija sa nu-l iubeasca libienii cu niste trasoare dupa ceafa. 🙂

        Galeata cu pixeli

        28/02/2011 at 9:19 pm

    • Cum drac a investit 30 miliarde in USA daca a fost sub embargou zeci de ani ca regim terorist ?
      Sau astia erau banii de buzunar , pentru micile cheltuieli cotidiane ? 🙂

      Ștefan A.

      28/02/2011 at 10:00 pm

      • Nu stiu cum, dar sunt o groaza de bani 😦

        Theophyle

        28/02/2011 at 10:02 pm

        • La fel cum a investit si in Italia . Prin banci . Banii nu au miros .

          Ștefan A.

          28/02/2011 at 10:05 pm

  10. Uite asta aici e nava care merge in Mediterana . Cu marines la bord si tot tacimul 🙂

    http://www.kearsarge.navy.mil/default.aspx

    Ștefan A.

    28/02/2011 at 10:04 pm

    • o sa fie vesel pana il dau pe asta jos

      Theophyle

      28/02/2011 at 10:06 pm

  11. Sa ma scuzati de expresie, dar pe americani ii mananca in fund. Apropierea armatei americane de zonele fierbinti din OM, acum, imi miroase a interventii ale lobby-stilor petrolisti de la Washington DC.

    O haita de corbi care fac legea la Casa alba de cel putin 40 de ani si baga SUA in cele mai imposibile porcarii doar de dragul banilor.

    Galeata cu pixeli

    28/02/2011 at 10:11 pm

    • Salut 🙂
      In Mediterana exista cam de 50 de ani o prezenta militara americana . Ca nu degeaba au cam tot de atunci comandamentul flotei la Napoli .

      Ștefan A.

      28/02/2011 at 10:20 pm

      • Italia e un „portavion natural” . Se intinde pina aproape de Libia .

        Ștefan A.

        28/02/2011 at 10:21 pm

    • Fara petrol toti sunt/suntem morti.Un razboi in zona va genera un soc pe piata hidrocarburilor cu efecte imprevizibile pe termen mediu si lung.

      mar

      28/02/2011 at 10:21 pm

  12. Da` cine ar trebui sa intervina? iranienii, chinezii, rusii? ioropenii?
    In Jugoslavia nu era miros de petrol.

    victor L

    28/02/2011 at 10:21 pm

    • Una e cand ai o rezolutie ONU in buzunar si alta e sa te apropii asa, „intr-o doara”.

      Galeata cu pixeli

      28/02/2011 at 10:23 pm

    • Nu aveau petrol dar erau probleme mult mai sensibile.

      mar

      28/02/2011 at 10:26 pm

    • Victor
      Momentan Libia e impartita in doua zone . Una sub revolutionari , rasculati , cum vrei sa fie numiti si una in vest sub controlul colonelului .
      E de vazut cind incep sa se bata serios intre ei . Daca se apuca . Oricum , fara arme si munitie din exterior , aia din est nu cred ca au mari sanse de victorie . Si poate pt acest motiv se „pozitioneaza” USA in zona .
      SA NU UITAM , GHEDAFI ARE DE PLATIT PENTRU MULTE ACTE DE TERORISM INTERNATIONAL ! POATE ACUM CINEVA A DECIS CA E ORA SA SE TERMINE CU IDIOTUL .

      Ștefan A.

      28/02/2011 at 10:27 pm

  13. Stefan A.
    de acord. Dar asta nu inseamna neaparat doar „miros” de petrol.
    Ar fi sa crezi ca SUA doar asta urmareste prin tot ce face, doar petrolul.
    Iar contra lui Ghadafi sigur ca au un „dinte”; nu e mult (putin peste 20 de ani)de cind au incercat eliminarea parintelui poporului libian bombardind un loc unde se banuia ca ar fi fost. Dar au dat gres. Cred ca era dupa caderea avionului in Scotia. La Lockerbie, sau cam asa ceva.

    victor L

    28/02/2011 at 10:41 pm

    • victor
      Petrolul din Libia e exploatat de italieni prin ENI , de chinezi prin nu stiu ce firma si de Shell . Cu contracte foarte lungi in timp . Nu vad cum pot americanii sa intre pe piata care este efectiv plina.
      Cind presedintele Reagan a dat ordin sa fie bombardat/ eliminat Gheddafi, avioanele au plecat din Anglia si au avut o gramada de probleme . Nu au primit aprobare sa survoleze Franta . Si atunci au zburat deasupra Spaniei si Italia . Italia , tara cu unde libiennii aveau investitii grase . „gurile rele” spun ca Craxi(prim ministru in Italia , atunci) a telefonat in secret la Gheddafii si astfel asta a reusit sa se salveze . 🙂
      Reagan a decis actiunea militara dupa atentatul din o discoteca din RFG in care au murit o gramada de americani militari.

      Ștefan A.

      28/02/2011 at 10:52 pm

      • Gheddafi a acceptat sa plateasca 3 miliarde dolari despagubiri familiarilor celor morti in avionul ala facut sa explodeze deasupra Scotiei si in schimb a fost scos de pe lista ” regimurilor teroriste” .
        Money , moneu , money . 🙂

        Ștefan A.

        28/02/2011 at 10:55 pm

    • buna seara
      era dupa explozia unei bombe intr-o discoteca in w berlin si murisera soldati americani;serviciile secrete libiene au fost suspectate de plantarea bombei

      intamplator

      01/03/2011 at 12:26 am

  14. Noapte buna revolutionarilor ! 🙂

    Ștefan A.

    28/02/2011 at 11:03 pm

  15. A fost scos de pe lista neagra acum vreo 5-6 ani, dupa ce a acceptat sa plateasca.
    Dar nu-mi amintesc ca un presedinte american sa se fi intilnit cu Ghadafi si sa-si dea mina ca Sarkozy.
    Cu atentatul din RFG ai dreptate (si uitasem de el).
    Oricum, sa le fie cum si-au asternut.
    Va spun noapte buna; mi-a adus postasul azi o revista si striga la mine.

    victor L

    28/02/2011 at 11:04 pm

  16. Din putul gandirii opresciene:“Udrea mi-o trage de două-trei luni”.

    Ma intreb daca Cocos stie. 😆

    Turnofftheglory

    28/02/2011 at 11:06 pm

  17. sa ne reintoarcem la caragiale si sa numaram dictatorii:
    mao,kim ,ho shi min in deceniul 6
    pol pot + ceva africani+pinochet,junta in argentina in dec 7-8
    khadaffi in dec 9
    milosevici,kim2 in dec 10
    si tot timpul
    ” democraticele” societati socialiste si tarile din golf
    asa ca eu unul nu-mi fac griji ca se termina dictatorii sau istoria
    e la fel ca in deceniile 6-7 cind si-o trageau sovieticii cu americanii pe unde apucau(ba in cuba,ba in chile,ba in vietnam,ba prin angola&mozambic)
    numai ca acum lumea e polarizata;au ramas americanii dar inca nu s-au dumirit cui sa i-o traga sau cine le-o trage;au dat grs cu irakul,au zbircit-o cu afghanistanul,in OM merg din greseala in gresala spre iesirea finala,africa e deja chineza;
    cum zice theophyle pentru us stau in fata noi provocari;vreo 20 ani tot vor trebui sa-si inventeze un inamic;

    intamplator

    01/03/2011 at 12:37 am

  18. astea sunt realizarile celui mai mediatizat ministru al guvernului boc si viitoare stea pdl;
    sper ca e o stea cazatoare

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/romania-cel-mai-slab-turism-din-ue-cazarile-in-hoteluri-au-scazut-cu-87-922661.html

    intamplator

    01/03/2011 at 12:42 am

  19. Buna dimineata 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    01/03/2011 at 9:05 am


Comentariile sunt închise.