Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Un paradox oficial: În Bucureşti s-a trait mai bine!

Curs de Guvernare publica astazi cateva concluzii sumare a Raportului EUROSTAT, dat publicității astăzi. Citez din articolul respectiv:

Nu, nu e o glumă, e raportul EUROSTAT, dat publicității astăzi, 24 februarie 2011, cu date referitoare la anul 2008, înainte de intrarea în criză. Potrivit datelor oficiale ale UE, regiunea Bucureşti-Ilfov a depăşit ca nivel de trai media europeană, la nivelul de dinaintea intrării în criză.  Cu un venit de 28.300 euro calculat la paritatea puterilor de cumpărare ( ţinând cont de preţurile practicate ) pe locuitor înregistrat în 2008 (calculul definitiv se face la doi după terminarea anului analizat), bucureştenii au ajuns la 113% din media UE27. Astfel, Capitala a egalat regiunea care include Atena, a depăşit Lisabona (109%) sau Manchester (102%) şi s-a situat peste cea mai bogată regiune a Sloveniei.

Prin contrast, şase din celelalte şapte regiuni ale României, în afară de Bucureşti-Ilfov s-au situat sub limita de 50% din PIB-ul mediu european pe locuitor, iar regiunea vest s-a aflat doar puţin peste această limită (51%). Mai multe puteti citi aici.

P.S:  Raportul Integral: RAPORT EUROSTAT-24-2-11-Eng

Written by Theophyle

24/02/2011 la 1:43 pm

45 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. joia bună :). în ceea ce privește strict indicatorul purchasing power parity, poate. în rest mi-e greu să-mi imaginez regiunea București-Ilfov concurând cu Lisabona sau Manchester…

    Camil Stoenescu

    24/02/2011 at 1:49 pm

    • Salu Camil, flacara violet!
      Am postat si raportul pentru lamuriri NECESARE!

      Theophyle

      24/02/2011 at 1:51 pm

  2. Pusei si eu un comentariu -ultimul la postarea precedenta si mi-e ca nu-l cititi si cum stiu ca la irtv nu va uitati, imi permit sa-l copiez si aici:

    Pe irtv se discuta de situatia din vama Ploiesti.
    Blanculescu i-a pus la punct de cateva ori pe moderatori, subliniind ca presedintele CSAT (Basescu) are tot dreptul sa se implice in aceste actiuni, chiar sa le conduca si media sa nu induca ideia ca nu e treaba presedintelui, punind presiune pe cei care isi fac datoria acum.Seful vamii Ploiesti -Cornel Costea-a fost ridicat de procurorii DNA si va fi dus la Bucuresti.
    Ce mi se pare interesant, este informatia data de Blanculescu ca acest sef s-a mutat de la vama Ilfov si inca una (n-am retinut-o) , vami la care se faceau afaceri cu importul de legume-fructe si toti cei cu afaceri in domeniu s-au mutat dupa el la Ploiesti.

    cedric

    24/02/2011 at 1:51 pm

    • L-am citit, cum nu? e bine ca l-ai postat si aici!

      Theophyle

      24/02/2011 at 1:52 pm

  3. Ziua buna
    2008 a fost primul an al crizei (in a doua jumatate ).
    Pina atunci la Bucuresti se pompa din greu cu valuta prin intermediul bancilor cu mamici straine . 🙂
    E logic ca atunci cind vin miliarde de euro /an , in un fel sau altul creste si PIB . 🙂 In special unde injectia de bani e mai mare .
    Dovada , cum a secat tranferul de valuta pe meleagurile mioritice (in a doua jumatate a anului) , a inceput si criza . Amplificata in timp si de scaderea ulterioara a exportului .
    PS. Cind o locuinta este valutata 300.000 euro , unii cred ca sint bogati . Cind reusesc sa o vinda doar cu 75.000 euro , bogatia se prabuseste vertiginos . 🙂

    Asta am scris la articolul precedent .
    Va salut din nou si plec ca in capitalism nu se dau banii gratis . 😆
    Poate mai spre seara ne citim ! 🙂

    Ștefan A.

    24/02/2011 at 1:51 pm

    • Stef, du-te numarat-i lingourile! si vino pe seara am o postare interesanta, sper!

      Theophyle

      24/02/2011 at 1:53 pm

      • Nu are rost sa le numar 🙂 . Am 3 lucrari incepute si trebuie sa ma impart in 3 . 🙂

        Ștefan A.

        24/02/2011 at 1:55 pm

  4. Mi-am adus aminte de bancul rumanului cu furculision.
    Daca nu eram eu amigrat, mancai tu un … alta dat
    Infrastructura ciucu, majoritatea sunt ecologisti merg sa-si faca nevoile in are liber.
    Cabluri atarnate ca-n Bucuresti
    In toate lumea nu gasesti
    Si nici caini cu colaci in coada
    Ce-si fac nevoile in strada

    Creanga

    24/02/2011 at 2:02 pm

  5. Attention on deck 🙂
    Si luata ca media per capita a pib/bucureshti-ilfov e impresionant ;cum s-ar distribui el in interiorul regiunii?
    Sa zicem vreo 3-5 % (oare cine ? ) din „beneficiari” cu vre0 70%,inca vreo 8-10%(cumetrii pcr=pile cunostiintze,relatzii) cu vreo 20% si diferentza de vreo 85% din muritori cu vreo 10% adica cca.2830/cap. 😆 Al naibii stat social.
    Stand at ease 🙂

    Salut Theophyle all 🙂

    mircea

    24/02/2011 at 2:14 pm

  6. @Theophyle, astazi ai o viteza teribila.

    Postez si aici cateva mici concluzii la comunicatul Eurostat.

    Doar cateva concluzii, pe baza cifrelor din comunicatul Eurostat.

    Am facut calculul raportul GDP per inhabitant (in PPS )pentru fiecare tara in parte, luand in considerare regiunea cea mai bogata si regiunea cea mai saraca. Iese teribil.

    Tarile cu coeziunea cea mai ridicata (raport mic intre 1 si 2 intre cea mai dezvoltata regiune si cea mai slaba regiune, dezvoltare economica relativ uniforma teritorial) sunt: Slovenia, Olanda, Suedia, Portugalia, spania, Grecia, Irlanda, Danemarca.

    Tarile cu coeziune medie, raport intre 2 si 3: Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Italia, Ungaria, Austria, Polonia.

    Tarile cu coeziune slaba si foarte slaba, raport mai mare de 3:
    Franta – 3,36
    Slovacia – 3,27
    Romania – 3,89
    UK – 4,83

    PIB/loc. nu da indicatii despre veniturile disponibile ale familiilor, ci doar despre densitatea afacerilor inregistrate in respectivele regiuni si despre valorile adaugate brute create in acele afaceri.

    Deci, in Romania, cele mai multe si lucrative afaceri sunt inregistrate in Bucuresti-Ilfov si acolo se platesc impozite de catre firme, chiar daca unitatile productive se afla prin tara, unde salariile sunt de jale.
    Nivelul de dezvoltare este foarte inegal intre regiunile Romaniei. Raportul din Ro este comparabil cu cel din UK, cu mentiunea ca in regiunea cea mai productiva din UK, Inner London, se afla un centru global al industriei financiare si se explica situatiunea. La noi, ce?

    Sa nu ne bucuram pentru Bucuresti-Ilfov, de fapt este de rau pentru toti…Aici se afla o radacina a existentei pungilor de saracie persistenta si a desertificarii demografice galopante din unele regiuni. Cele mai multe pe granita de est. O fi bine?

    casandra

    24/02/2011 at 2:23 pm

  7. http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-8334561-guvernul-confirma-infiintarea-unui-cap-limpede.htm

    La care vor lucra toti ametitii. Pana acum au fost cam tulburati… din somn.

    Creanga

    24/02/2011 at 2:23 pm

    • pana acum au guvernat de la carciuma? Au fost mahmuri sau ce?

      Theophyle

      24/02/2011 at 2:30 pm

      • etnobotanice ! 🙂

        Ștefan A.

        24/02/2011 at 2:33 pm

    • se va transforma intr-o alta forma fara fond;
      la publicarea primelor rapoarte dati-i-le lu alde ponta,mazare et gashca sau berceanu,videanu&gashca sau antonescu&poetopianistul sa le aplice sau analizeze si parca aud
      „a’venit astia sa ne invete;ei sa ne dea bani ca stim noi ce sa facem cu ei”

      intamplator

      24/02/2011 at 2:33 pm

  8. De acord ca grosul sumelor colectate sunt in Bucuresti ptr. ca aici este concetrat aproape totul.
    Cea ce este grav din punctul meu de vedere, este atasarea jud. Ilfov la Bucuresti. Acest lucru face ca in momentul accesarii de fonduri suma de care beneficiaza un aplicant sa fie diminuata in medie cu 10 % functie de program, in conditiile in care jud. Ilfov are destul de multe localitati cu saracie extrema.

    mar

    24/02/2011 at 2:26 pm

    • Foarte buna observatzia @mar 🙂
      Politicile regionale de atragere de fonduri de coeziune influentzeaza se pare altfel de „coeziune” – applicants of innercity of Bucharest 😆

      mircea

      24/02/2011 at 2:56 pm

  9. Inainte sa plec ( ca ma faci curios , bagaret 🙂 )
    si citind direct din EUROSTAT , avem o dezvoltare haotica . Adica ce creste in plus in o zona , se face in detrimentul altora care saracesc .
    La Bucuresti sint si sedile multor firme internationale sau mioritice . Ca urmare si bilanturile acestor firme umfla PIB produs in Bucuresti .
    Remarci Theophyle cit de dezomogena este valoarea PIB in Romania ? Bucuresti peste medie dar zone intregi nici cit jumatate PIB UE . Pe aceiasi statistica , priviti alte tari din vest si nu veti gasii asa discrepante exagerate .
    PS. Optimism . 🙂 Doamna Vass ne asigura ca vom avea 1.000 km autostrada in 2020 . Investitii mixte , stat – privat strain . TUNISINI SI EGIPTIENI VOR FACE COADA SA INVESTEASCA IN RO ? 🙂 Eu zic ca mai degraba vor fugii din tarile lor dar poate doamna Vass nu are habar de ce se intimpla acolo . 😆
    Nu are guvernul bani pentru exproprieri , proiectare , etc. Daca vin strainii va avea in mod sigur pentru aceste chestii elementare + pentru partea statului din finantarea efectiva !
    Cred ca madam consuma etnobotanice . 🙂
    Mai bine ar scrie cum de nu reusesc sa gaseasca 2o-25 miliarde RON anual pentru autostrazi din un buget de stat de 200 miliarde RON .
    Deci , unde e marea si mult trimbitata reforma facuta de domnul Boc ? 😦

    Ștefan A.

    24/02/2011 at 2:31 pm

    • Mai Stefane nu ai vazut linkul cu ala de la posta. Vezi tu TRU vorbeste frumos si astia o fac mult mai frumos. Mama lor de derbedei portocalii!

      Theophyle

      24/02/2011 at 2:34 pm

    • doamna vass nu e deloc dusa cu pluta; teoretic sta bine si spre deosebire de altii continua sa citeasca;
      tot raportul: imi place ca puglia e cam ca lazio la nivel de dezvoltare; ce tara omogena italia asta

      intamplator

      24/02/2011 at 2:36 pm

  10. Tot vorbim de statistici, cred ca media de varsta in Bucuresti este cea mai scazuta.

    Creanga

    24/02/2011 at 3:07 pm

    • Te cred, Rămurică dragule! 🙂

      La ce poluare e p’acolo, nici copiii ăștia născuți în epoca de tranzitie nu o duc prea grozav!
      Ce să mai vorbesc de moșorogii ca mine cărora, după o zi prin capitală cu diverse trebi, le vâjâie capul o săptămână!
      Apoi, trebuie luat in considerare că destui din leatul meu au „descărcat” media de vârstă a Buc, luând diferite directii: locuri de odihnă cu verdeață și locuri fără grija și întristare, nu?! 😀

      oldhashu

      24/02/2011 at 3:40 pm

      • Ai dreptate, nu am mai intrat in amanunte, cunosc foarte multi tineri care s-au mutat in Bucuresti, majoritatea au cumparat sau inchiriat apartamente de la oameni in varsta. Poluare, nepoluare, salariul si PIBu-i mai mare. 🙂

        Creanga

        24/02/2011 at 3:51 pm

  11. Daca tot se spune de estul tarii, este adevarat ca omul sfinteste locul dar in judetele Galati si Vaslui se inregistreaza cea mai redusa cantitate de precipitatii din toata tara.

    Creanga

    24/02/2011 at 3:53 pm

    • si mai vine si dna cu arestari la vama aia,acum e seceta mare de tot;trebuie declarate zone calamitate

      intamplator

      24/02/2011 at 4:14 pm

    • Într-un subsol vienez a fost sinucis un obstacol, iar după el au venit să căute adevărul nişte trimişi interesaţi să-l ascundă.
      „Caută femeia!”, ar zice căutătorul de aur,
      „Caută averea ilicită, confisc-o şi returneaz-o păgubiţilor după constituţia osoasă a ciolanului!”, aş zice… că merită.

      http://www.stareapresei.ro/adevarul-despre-dan-voiculescu-11778.html

      Băşcăliosul

      24/02/2011 at 4:38 pm

  12. Citez din raport:
    „It should be noted, however, that in some regions the GDP per inhabitant figures can be significantly influenced by commuter flows. Net commuter inflows in these regions push up production to a level that could not be achieved by the resident active population on its own. The result is that GDP per inhabitant appears to be overestimated in these regions and underestimated in regions with commuter outflows.”

    Probabil calculul a fost facut luandu-se in consideratie populatia „oficiala” a bucurestiului, parca estimata pe la 1.900.000. Ori in bucuresti lucreaza foarte multi oameni care au inchiriat sau cumparat locuinte dar nu si-au facut buletin de bucuresti sau nu au viza de flotant. Plus cei din comune limitrofe sau orase apropiate.
    Parca salariul mediu in bucuresti era sub 500E. Deci nu prea vad bucurestenii pot avea putere de cumpararea mai mare ca locuitorii din manchester.

    Si voiam sa spun ceva si in legatura cu atasarea Ilfovului la Bucuresti. Poate ca este o idee proasta, da cum ar putea fi convinsi primarii localitatilor iflovene, adeseori facand parte din gasti, sau ma rog, partide adversare sa aiba o strategie comuna pt a face niste ring-uri de centura de ex pt orasu asta ca sa nu mai putrezeasca tirurile care incearca sa-l tranziteze

    underscore

    24/02/2011 at 4:35 pm

  13. Lume, draga lume, o zi neagra in mass media noastra, Oana si Adrian au fost cenzurati si si-au luat lumea-n cap:
    http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-8335009-oana-stancu-adrian-ursu-pleaca-realitatea-stancu-facut-sebastian-ghita-numeste-cenzura-punct.htm

    victor L

    24/02/2011 at 4:38 pm

    • la mai multe astfel de „zile negre|”

      intamplator

      24/02/2011 at 5:07 pm

  14. […] Continue reading here: Un paradox oficial: În Bucureşti s-a trait mai bine! […]

  15. Conferinta de presa a presedintelui!

    ela

    24/02/2011 at 4:55 pm

    • Mama,iar a maturat puntea cu jurnalisti si nu numai. Am considerat ca este necesara sa va informez, dar cred ca nu prezinta interes ptr. ca nu este nimic dramatic ptr. relatat.

      mar

      24/02/2011 at 5:07 pm

      • ce mi-a placut cum a maturat cu Dragoteasca!

        ela

        24/02/2011 at 6:01 pm

        • Unii sint chiar grei de cap. Dragoteasca batea cimpii, vai ce nenorocire, la romani nu le vor creste salariile decit daca creste si productivitatea. Si da-i si lupta pentru fondul de pensii care se prabuseste daca nu cresc salariile. Care salarii ar trebui, implica foarte clar jurnalista, marite de stat, ca de aia e stat, sa dea slujbe si salarii. Curat Caragiale, si dupa aia se mira ca Basescu ii ia peste picior.

          Aha

          24/02/2011 at 6:23 pm

          • Dragoteasca bate campii de mult timp. Brr cum vorbea mogulul cu ea, umilitor!Nu mai spun de plecarile si revenirile madamei.Curat murdar!

            mar

            24/02/2011 at 6:47 pm

  16. Theophyle a pozat o groaza de mosi Gerila protestind, cred.
    Eu am gasit o metoda de a munci:
    http://mihailneamtu.ro/?p=4416

    victor L

    24/02/2011 at 6:24 pm

    • Saluttare!
      Victor,
      Poza nu arată un protest ci un record de „Guiness Book”, cu cei mai mulţi Moşi Crăciun fugăriţi să împartă cadouri în Bucureşti (vreo 4000).
      Asta a fost în decembrie 2008, anul în care duduia a prevestit cutremurul.

      Băşcăliosul

      24/02/2011 at 6:50 pm

  17. dragoteasca, este tipic oraznicä comunistä.

    este o oportunistä mizerabilä.

    theo

    24/02/2011 at 7:14 pm

  18. Buna Seara la toata lumea.:)
    Postare noua!

    Theophyle

    24/02/2011 at 7:38 pm

  19. pai da cum sa no duca bine uite cati mosi craciuni au ca la noi la urziceni deabia a ajuns unu si ala na dus jucari ca mai mult haine. pai e normal?

    dadatroll

    25/02/2011 at 3:30 am


Comentariile sunt închise.